Examen la chirurgia prepotetică și parodontală.

Chirurgia
reconstructivă și estetică (an 5 sem II)

1. Anomaliile dento-maxilare. Date generale.

Anomaliile dento-maxilare reprezinta tulburări de crestere si dezvoltore ale arcadelor dento-

alveolare si sau ale oaselor maxilare, care induc tulburări morfologice si functionale variate.

Principii generale: Anomaliile dento-faciale implică modificări semnificative ale arhitecturii

viscerocraniului, asociate cu malocluzie dentară. Aceste malformații se constituie în cursul
creșterii și dezvoltārii somatice postnatal sau sunt congenitale, în cadrul unor sindroame
complexe. Factorul etiologic poate fi genetic, metabolic, endocrin, traumatic sau funcțional
(obiceiuri vicioase, respirația orală, deglitiția infantila). in anomaliile severe, cu dezechilibre
scheletale importante, planul general de tratament cuprinde procedee combinate ortodontice
și chirurgicale. Pentru stabilirea modului de abordare terapeutica este esențială elaborarea
unui diagnostic complet si corect, ortodontic chirurgical.

2. Anomaliile dento-maxilare. Etiopatogenie.

Factorul etiologic poate fi genetic, metabolic, endocrin, traumatic sau funcțional (obiceiuri
vicioase, respirația orală, deglutiția infantila)

3. Examinare clinică a pacienţilor cu anomalii dento-maxilare. Date generale despre

pacient. Acuzele şi anamneza.

Examenul clinic de specialitate are drept scop stabilirea unui diagnostic morfologic,
funcțional și etiologic, a limitelor de variabilitate normală a dimensiunilor elementelor
aparatului dento-maxilar, a ritmului lor de dezvoltare și a capacității de adaptare a arcadelor
alveolo-dentare la desfăşurarea funcțiilor și stimularea structurilor parodontale.
* ANAMNEZA
• Motivația prezentării:
1) afecțiuni ale dinților, parodonțiului, mucoasei orale;
2) leziuni traumatice ale părților moi, dinților, maxilarelor;
3) tulburări fizionomice, de masticație și de fonație.

1. Examenul paraclinic radiologic radiografia retroalveolară utilizat la pacienții cu

anomalie dento-maxilară.
Radiografia digitală retroalveolară dentară este o radiografie digitală care se realizează la
unul, maxim doi dinţi. Această radiografie permite medicului stomatolog să vadă în detaliu
coroana şi rădăcina întregului dinte, la dimensiuni reale. De obicei această radiografie este
indicată când se face un tratament endodontic (se scoate nervul) sau pentru o rezecţie apicală
(operaţia rădăcinii dintelui).

2. Examenul paraclinic radiologic OPG utilizat la pacienții cu anomalie dento-maxilară.

Radiografia panoramică digitală  ne oferă o imagine de ansamblu a structurilor sistemului

stomatognat. Tot pe această radiografie putem detecta mase tumorale, probleme sinuzale,
pierderi osoase generalizate, dinți incluși, etc.  

3. Examenul paraclinic radiologic Teleradiografia utilizat la pacienții cu anomalie

dento-maxilară.

Teleradiografia
GENERALITĂŢI
Teleradiografia este o radiografie executată la distanţă, Se cunosc trei tipuri de
teleradiografii: laterală (de profil), din fată si axială. În diagnosticul anomaliilor dento-
maxilare, în planificarea sau verificarea evoluției tratamentului ortodontic, se folosește
predominant teleradiografia laterală (de profil). Ea evidențiază
tulburările scheletale în plan sagital și vertical, oferă informații asupra relațiilor dintre
structurile scheletale ale masivului facial, relației dintre dinți și aceste structuri şi permite,
totodată, o analiză a profilului.
Radiografiile din față și axială pot fi mijloace complementare ale teleradiografiei de profil.
Practica cefalometriei și a teleradiografiei de profil incumbă cunoștințe serioase de anatomie,
perceperea corectă a imaginilor radiologice și precizie în trasarea clişeelor. Evaluarea
corectă a rezultatelor necesită efectuarea unui curs de specializare și, ulterior, o oarecare
experiență în domeniu.

4. Examenul paraclinic radiologic CBCT utilizat la pacienții cu anomalie dento-

maxilară.

Computerul Tomograf cu Fascicul Conic (CBCT) este o tehnologie de ultimă generaţie în

domeniul imagisticii ce permite vizualizarea în plan tridimensional a zonelor scanate.
Folosind un fascicul conic de raze X, scanerul CBCT are nevoie de o unică rotaţie în jurul
pacientului pentru a prelua sute de imagini ale zonei de interes, acestea fiind apoi
reconstruite cu ajutorul unui software de imagistică, în vederea obţinerii modelului virtual
3D al pacientului. Întreaga procedură este de foarte scurtă durată, iar gradul de expunere la
radiaţii în cazul unei tomografii computerizate realizate cu CBCT este foarte scăzut în
comparaţie cu tomografiile clasice
4. Stabilirea diagnosticului de anomalie dento-maxilară. Clasificare. Obiectivele
tratamentului.

Criteriul clasificării este raportul de ocluzie în plan sagital la nivelul molarilor de 6 ani. Din
acest punct de vedere, există trei clase de anomalii:
Clasa I: Intercuspidarea se realizează între cuspidul mezio-vestibular al molarului 1 superior
şi şantul mezio vestibular al molarului 1 inferior, raportul fiind neutral. Anomalia este
localizată la nivelul zonei frontale.
Clasa a ll-a: Şantul mezio-vestibular al molarului unu mandibular este distalizat față de
cuspidul mezio-vestibular al molarului unu maxilar. Se descriu două diviziuni, în funcție de
raporturile dinților frontali:
diviziunea 1: axul incisivilor centrall superiori formeazā un unghi mai mare de 15° cu
perpendiculara pe planul de ocluzie, incisivii fiind in prodenție (corespunde sindromului de
ocluzie adâncă în acoperis, din clasificarea scolii germane)
diviziunea 2: axul incisivilor centrali superiori formează un unghi mai mic de 15 cu
perpendiculara pe planul de ocluzie, incisivii fiind în retrodenție (corespunde sindromului de
ocluzie adāncă acoperita, din clasificarea scolii germane).
Clasa III-a: Şanțul mezio-vestibular al molarului unu inferior este situat mezial fața de
cuspidul mezio-vestibular al molarului unu superior, raportul fiind mezializat.

Se mai descriu trei clase de anomali scheletale :

Clasa I scheletala: corespunde unor valori normale ale unghiurilor SNA, SNB, ANB,
Clasa a ll-a scheletalä: corespunde unui unghi ANB marit, care apare prin marirea unghlulul
SNA Si/sau micsorarea unghiului SNB.,
Clasa a lll-a scheletala: corespunde unui unghi ANB micşorat sau negativat (punctul B este
situat anterior de punctul A în plan sagital).
*Urmätoarele investigații sunt fundamentale în stabilirea diagnosticului complet al
anomaliei dento-maxilare și orientarea planului de tratament:
Istoricul boli şi chestionarul de motivație;
Examenul clinic facial și intraoral;
Examenul fotostatic- facial şi intraoral;
Examenul funcțional;
Analiza modelelor de studiu;
Investigații complementare radiologice.
Analiza cefalometrică.

Obiectivele tratamentului:
*redarea poziţiei normale a ATM (deschiderea minima a gurii 40mm)
*simetria şi estetica faciala
*ocluzie echilibrata si funcţionala
*paradonţiu sanatos
*motivatia pacientului
*aspectul tridimensional al arcadelor dentare şi viscerocraniului
*permeabilitatea cailor aeriene.
5. Indicații și Contraidicații către tratamentul chirurgical ortognatic.

Indicațiile tratamentului chirurgical ortodontic sunt urmatoarele:

*anomalii dento-maxilare severe, cu decalaje scheletale majore, pentru care tratamentul
ortodontic nu are indicație nici în perioada de creștere;
*anomalii dento-maxilare severe diagnosticate tardiv, pentru care tratamentuf ortodontic este
depăşit ca vārsta (prezentare tardiva sau refuzul pacientului de a urma terapia ortodontica);
*eşecuri ale tratamentelor ortodontice.
Contraindicațiile interventiilor de chirurgie ortognată sunt relative, find legate de prezența
unor afecțiuni generale asociate (situații rare, find vorba in general de pacienti tineri), nivelul
nerealist al aşteptarilor post-terapeutice si complianta redusa a pacientului fata de tratament.
O contraindicație importantà este neincheierea perioadel de crestere.

6. Planificare și etapele tratamentului anomaliilor dento-maxilare: stabilirea diagnosticului

și a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice; tratamentul ortodontic prechirurgical,
tratamentul chirurgical, tratamentul ortodontic postchirurgical, tratamentele asociate.

7. Stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: istoricul bolii

și chestionarul de motivație, examenul clinic facial și endooral, examenul fotostatic facial
și endooral, examenul funcțional.

İstoricul bolii și chestionarul de motivație. Anamneza va cuprinde intrebari referitoare la

antecedentele patologice personale si heredo-colaterale, momentul de debut al afecțiunii, existența
factorilor etiologici de tip traumatisme, infecții, boli asociate (boli endocrine). Se recomanda de
asemenea completarea de către pacient a unui chestionar de motivație pentru a cunoaște opiniile şi
dorințele pacienților.
Examenul clinic facial, efectuat din norma frontală şi laterală, în cele trei planuri (sagital,
transversal, vertical), este cel care va stabili tipul modificărilor patologice și va contura deja
principalele obiective terapeutice.
Examenul fotostatic (în norma frontala, laterala şi semiprofil) este o completare a examenului
clinic facial, permițând masurarea exactă a parametrilor morfologici. Tocmai pentru ca examenul
clinic și fotostatic, ca metode calitative Si cantitative de analiză a condiției cranio-faciale a
pacientului, se completează reciproc.
Din norma frontala se vor analiza
Proportia etajelor figurii (superior, mijlociu, inferior):
Simetria facială (in special in etajele mijlociu si inferior ale figurii);
Raportul interlabial (raportul inältimilor buzel superioare si inferioare):
Raportul bizigomatic/bigoniac; Conturul genian etc.
De asemenea, se vor evalua în dinamica:
-spatiul interlabial;
-suprafața incisivului superior expusa in repaus si in suras;
-linia surāsului.
Din norma lateralā se vor evalua:
profilul facial în ansamblu;
profilul în etajul inferior al figurii;
treapta labiala, şanţul labio-mentonier, conturul mentonului; câmpul de profil facial;
proporția etajelor figurii (realizata și din norma frontala);
unghiul mandibular;
conturul osului malar;
unghiurile nazo-labial, labio-mentonier și submento-cervical etc.
Un element esențial este realizarea fotografiei astfel încât orizontala de la Frankfurt sa fie paralela
cu planul orizontal real
Toate aceste elemente contribuie la definirea cu precizie a diagnosticului de anomalie,

Examenul functional
Tulburarile de dezvoltare ale aparatului dento-maxilar se repercuta asupra funcționalitații acestuia.
In același timp, disfuncțiile dento-maxilare pot genera modificări de creștere, fiind factori
etiopatogenici cu o pondere considerabila în etiologia patologiei ortodontice
După cum menționam, al doilea obiectiv principal în tratamentul anomalillor este restabilirea
funcțiilor aparatului dento-maxilar, în condițiile în care, respectivele anomalli nu sunt doar cauza
unor disfuncțil, ci pot fi și rezultatul acestora. Este astfel, obligatorie evaluarea urmatorilor
parametric :
-respirația;
-tonicitatea grupelor muscolare circumorale;
-starea articulațfiel temporo-mandibulare;
-deglutiția;
-masticația;
-fonatia:

In cadrul examenului intraoral, realizat prin examen clinic si fotostatic și completat ulterior de
analiza modelelor de studiu, se vor evalua :

-modificari la nivelul părților moi intraorale, inclusiv Insertia frenurilor;

-situația odontala a dinților prezenți pe arcada (leziuni carioase, resturi radiculare, spatii de
edentație, tratamente stomatologice); starea parodonțiului;

-malpoziții dentare ( rotații, inclinari, ectopii, Incluzii, transpozițil etc)

-morfologia boltii palatine; torusul palatin;

-ocluzia statică și dinamica (a carei analiza va fi completată pe modelele de studiu);

Pentru aprecierea ocluziei dinamice, se vor evalua mişcarile mandibulare,

lateralitate stânga/dreapta: propulsia/retropulsia manibulei; deschiderea/inchiderea guri
si unghiul functional masticator,
8. Stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice chirurgical-ortodontice: Analiza
modelelor de studiu, Examenul radiologic, Analiza cefalometrică.

Analiza modelelor de studiu

Examenul intraoral este urmat de analiza modelelor de studiu care furnizează informațil
privind:
*dezvoltarea sagitala şi transversala a arcadelor dento-alveolare superioară şi inferioara
(indicii lui Pont, Korkhaus, Bolton);
*dezvoltarea verticala a arcadelor dento-alveolare (curba Spee);
simetria, forma arcadelor;
*raportul intre perimetrul arcadel dentare și perimetrul arcadel alveolare;
*dezvoltarea tridimensionala a bolțil palatine;
*ocluzia statica habituala, în cele trei planuri,
In acest sens, teleradiografia de profil ramâne examenul radiologic cel mai utilizat de catre
ortodonți și chirurgi, cu toată evoluția spectaculoasă a tehnicilor de investigație. Furnizează
informații privind dezvoltarea structurilor anatomice ale extremitații cefalice, in două
planuri: sagital și vertical, caracterul ei bidimensional fiind singurul dezavantaj în stadiul
actual al tehnicilor exploratorii

9. Tratamentul ortodontic prechirurgical. Decompensarea ortodontică.

Este prima etapă în planul general de tratament asociat ortodontic şi chirurgical ortognat al
anomaliilor dento-maxilare scheletale severe. Consta in decompensarea ocluzală în cele trei
planuri, poziționarea dinților în funcție de baza osoasă și corecția arcadelor dentare. Pentru
terminarea secvenței ortodontico-chirurgicale trebuie să se țina cont de următorii factori:
*Vârsta. Tratamentul chirurgical poate fi instituit doar când creșterea somatică este complet
incheiată.
Rezultatul chirurgical depinde de tratamentul ortodontic; obiectivele terapiei ortodontice se
stabilesc din etapa de diagnostic, in funcție de tipul intervenției chirurgicale care se
prefigurează.
Deplasarile dentare se fac mai rapid in primele trei luni postoperator. Chirurgului ii revine
sarcina sa aducă anomalia dento-faciala în parametrii ocluzali si scheletali de clasa l pentru
ca ortodontul sa continue sl sa finalizeze tratamentul.
La pacientii cu anomalii dento-maxilare, in mod fiziologic, dentiția va compensa funcțional
anomalia, pentru a obține cea mai favorabila ocluzie în condițiile anomaliei bazei osoase.
Astfel, de exemplu într-o anomalie scheletala de clasa a lIl-a, pacientul prezintă inițial o
basculare a grupului frontal inferior spre lingual și a grupului frontal superior spre vestibular.
In condițiile unei baze osoase normale (sau coretate chirurgical), fara corectarea prealabila a
acestor basculari, pacientul ar prezenta o inocluzie sagitala şi verticală semnificativa.

10. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici

chirurgicale de osteotomie a mandibulei: Osteotomia sagitală a ramului mandibular
(Obwegeser-Dal Pont). Protocolul operator. Complicații.
Osteotomia sagitală a ramului mandibular (Obwegeser-Dal Pont) Este tehnica cel mai
frecvent utilizată pentru mandibula, Intervenția se practică cu abord oral, fara a implica deci
existența unor cicatrici cutanate. Linia de osteotomie interesează corticala internă a ramului
mandibular dinainte-inapol, între spina Spix si incizura sigmoida, apoi marginea anterioară a
ramului mandibular, în jos și în afară, continuând la nivelul corticalei externe a corpului
mandibular, pană în dreptul nivelul molarului doi şi extinsă pānă la bazilara mandibulei.
Intervenția se practică bilateral. Se desprinde fragmentul distal format din corpul mandibular
impreună cu o porțiune a ramului, bilateral, care include canalul mandibular, de cele doua
fragmentele proximale, care includ marginea posterioară a ramului, condilul mandibular şi
coronoida, precum și corticala externa a ramului .
Aceasta va permite repoziționarea liberă a fragmentului distal in poziția vizata, fapt care
poate implica retrudarea (pentru anomaliile de clasa a lll-a) sau avansarea (pentru anomaliile
de clasa a ll-a). De asemenea, prin această metoda se pot corecta intr-o oarecare mäsura
anomaliile in plan vertical, prin modificarea angulatiel dintre corpul si ramul mandibular.
Intervenția permite și corectarea anomaliilor in plan transversal (asimetrilor faciale), prin
avansarea sau retrudarea asimetrică a corpului mandibular in raport cu ramurile acestuia,
pentru obținerea poziției corecte. Fixarea fragmentelor in noua pozitie se poate realiza cu
placute de os teosinteză şi şuruburi din titan, sãrma, sau suru buri transcorticale.

11. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici

chirurgicale de osteotomie a mandibulei: verticală (Calweii- Letterman). Protocolul
operator. Complicații.

Osteotomia verticală a ramului mandibular (Caldwell-Lettermann) Este, de asemenea, o

metoda practicată frecvent. Intervențiä se poate realiza pe cale orala sau cutanată,
periangulomandibulara, Consta in secționarea verticala a ramului mandibular, bilateral,
posterior de spina Spix, pentru a nu leza pachetul vasculo-nervos alveolar inferior. Linia de
osteotomie are traiect de la unghiul mandibulei până la incizura sigmoida, interesând
intreaga grosime a ramului mandibulei.
Astfel se obțin doua fragmente proximale formate din portiunea retrospingiana a ramului I
mandibular împreuna cu condilul mandibulei, si respectiv un fragment distal format din
corpul mandibulei impreună cu porțiunea ataşată a ramului mandibular, bilateral, Fragmentul
distal va fi astfel repoziționat liber, in sensul retrudării pentru anomaliile de clasa a lll-a, sau
avansării, pentru cele de clasa a l-a.
Fixarea fragmentelor în noua poziție se poate realiza cu placuțe de osteosinteză şi şuruburi
din titan, sârma, sau şuruburi transcorticale.
12. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici
chirurgicale de osteotomie a mandibulei: , în „L” inversat (Datillo). Protocolul operator.
Complicații.

Osteotomia ramului mandibular în ,L inversat" (Datillo)

Este o intervenție mai rar folosita, putând fi aplicată ca alternativa pentru celelalte tehnici descrise
mai sus. Este indicată în general in situațiile în care exista o divergență marcată spre posterior a
ramurilor mandibulare. Această tehnică este preferata in cazul în care există variante anatomice ale
ramului mandibular care predispun la despicari necontrolabile in urma osteotomiei sagitale a
ramului. Intervenția se practică pe cale orală sau cutanată și vizează efectuarea unei osteotomii
orizontale supraspingiene și a uneia verticale retrospingiene a ramului mandibular. Astfel se
detaşează doua fragmente: fragmentul proximal, care include condilul mandibular, coronoida şi
porțiunea postero-superioară a ramului mandibular, și respectiv un fragment distal, care include
corpul mandibular si portiunea antero- inferioară a ramului, bilateral, cu pachetul vasculo-nervos
alveolar inferior. Repoziționarea liberă a fragmentelor, in sensul retrudării sau avansării, permite
corectarea anomaliilor sagitale de clasa a IIl-a şi respectiv a ll-a. Fixarea fragmentelor în noua
poziție se poate realiza cu placuțe de osteosinteză și şuruburi din titan, sårma, sau suruburi
transcorticale.

13. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici

chirurgicale de osteotomie a mandibulei: osteotomia cu ostectomia corpului mandibulei
(Blair). Protocolul operator. Complicații.

Osteotomia cu ostectomia corpului mandibular (Blair) Este o intervenție mai rar practicata din cauza
riscului crescut de lezare a pachetului vasculo-nervos alveolar inferior. Condiția de bază pentru a se
putea practica aceastä Intervenție este o ocluzie funcțională la nivelul grupului lateral (sau o ocluzie
care poate deveni funcțională prin tratamentul ortodontic prechirurgical). Este indicata pentru
anomalii de clasa a lll-a cu prognatism mandibular, în cazurile cu edentație laterala sau terminala,
sau in cazurile cu linguoversiune accentuată a grupului frontal inferior, lipsind insa inghesuirile
dentare la acest nivel. In prognatismul mandibular extrem de sever (mai mare de 12 mm), se poate
opta pentru asocierea a doua tehnici, pe corp și pe ram mandibular, bilateral. Interventia se practica
pe cale orala si constă in indepărtarea unui segment de corp mandibular, cu conservarea pachetului
vas culo-nervos alveolar interior .
Fixarea: fragmentelor în noua poziție se va face cu placute de osteosinteză si şuruburi din titan.

14. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici

chirurgicale de osteotomie a mandibulei: genioplastia. Protocolul operator. Complicații.
Genioplastia Este o interventie asociată, practicată simultan cu una dintre intervențiile descrise mai
sus, pentru repoziționarea mentonului, în cazurile în care diagnosticul de anomalie scheletala
implica necesitatea acestei intervenții. Se practică pe cale orală și constă în practicarea unei linii de
osteotomie orizontala a
mentonului, cu retrudarea sau avansarea acestuia. Se pot practica la nevoie ostectomii in „V", care
să permita repoziționarea in plan
vertical sau transversal a mentonului, Fixarea se va face cu plăcuțe de osteosinteză si suruburi din
titan, sau cu sarmă.

15. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici

chirurgicale de osteotomie a maxillarului superior: Osteotomia Le Fort I. Protocolul
operator. Complicații.

Se adreseaza anomaliilor in plan sagittal sau vertical cu component care implica osul maxilar ,
trebuie mentionat faptul ca anomaliile maxilarului sunt in majortatea cazuri asociate cu anomalii ale
mandibulei .
Situatile in care este interesat doar osul maxilar sunt rare si sunt de obicei prin retrognastim maxilar
in contexul unor sechele dupa dispicaturi labio-maxilo-palatine , pentru anomaliile de clasa a 3 a cu
componenta maxilara ,cel mai adesea este indicate interventia tip le fort 1 cu avansarea
maxilarului .
In cazul unor anomalii severe , cu hipoplazia intregului etaj mijlociu ale fetei , se recurge la alte
tehnici chiururgicale alternative .
Osteomilita tip le fort 1 :
Interventia se realizeaza pe cale orala si consta in practica unor osteotomii orizontale la nivelul
maxilarului , planul osteotomie porneste de la apertura piriforma si interseaza peretele antero-lateral
al sinsului maxilar , prin pumcte situate la 35mm deasupra varfurilor cuspizilor caninilor superiori si
respectiv la 25mm deasupra varfurilor cuspizilor primilor molar superiori la nivelul crestei
zigomato-alveolare .
Osteotomia se continua spre posterior retro-tuberozitar pana la nivelul apofizelor pterigoide , in
treimia inferioara a acestora .
Se continua peretului nazal lateral si de asemena cu osteotomia septului nazal cartilaginos si
vomerului , la nivelul planseul nazal , in acest mod intreg blocul maxilar este desprins si se poate
avansa conform planificarii preoperatorii , pentru anomalii de clasa 3 , de asemena se poate
repozitiona maxilarul in plan vertical in sensul ( impactarii ) , sau (dezimpactarii ) acestuia fata de
baza osoasa craniana precum si in plan transversal .
16. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare. Planificarea. Tehnici
chirurgicale de osteotomie a maxillarului superior: Tehnici chirurghicale alternative
(Osteotomia Le Fort I ”înaltă”, Le Fort II, Le Fort III). Protocolul operator. Complicații.

Osteotomia tip le fort 1 inalta poate fi aplicata in unele situatii in care deficiul de dezvoltare
maxilara se intinde in intreg etajul mijlociu al fetei , pana marginea infraorbitala .
In aceste cazuri , osteotomia portiunii laterale a maxilarului se practica mai sus , metoda are multiple
dezavantaje :
- Fata anterioara a maxilarului e uneori foarte subtire si deci expusa fracturilor necontrolate
- Cresta zigomato-alveolara poate proemina mult in cazul unor avansari importante ale
maxilarului
- Pot apare tulburari functionale datorate avansarii maxilarului si modificarii contrului
aperturii piriforme
- Sunt contraindicate in cazurile de asociere cu anomalii in plan transeversal ( asimetrei
faciale)
Osteotomiile tip le fort 2 sau 3 : sunt practicate in unele cazuri cu anomalii sau mallformatii faciale
severe cu hipoplazia intregului etajul mijlociu al fetei .
Osteotomia tip le fort 2 se poate realiza pentru anomaliile de clasa a 3 cu deficit maxilo-nazal,
hipoplazia sau retrudarea oaselor nazale si maxilare asociate cu un anumit grad de hipoplazie a
regiunii infraorbitare , insa fara afectarea oaselor malare si a peretului lateral al orbitei , de asemena
osteotomia de tip le fort 2 este indicata pentru alungirea verticala a nasului prin rotatia complexului
nazo-maxilo-mandibular.
Osteotomia de tip le fort 3 : se adreseaza anomaliilor clasa a 3 cu dificit maxilo-malar sau maxilo-
nazo-malar , hipoplazia sau retrudarea oaselor nazale si maxilare a regiunii infraorbitare , inclusiv a
peretului lateral al orbitei .
Pentru osteotomia tip le fort 2 si 3 abordul este mixt , cutanat , bicoronal ( la nivelul scapului)
compinat cu abordul oral .
Osteotomiile le fort 2 si 3 sunt interventii chirurgicale ortognate cu aplicabilitate limitata , din cauza
dificultatilor si riscurilor semnificative pe care le imolica ( in primul rand fracturii necontrolate ale
bazei cranului ) , din aceste motive chiar si pentru aceste cazuri severe indicatia de electie este
osteotomia tip le fort 1 asociata cu interventii de aditie osoasa la nivelul strucurilor hipoplazice .
Complicatile chirurgiei ortognate : pot fi intraoperatori sau postoperatiorii , cele tradive includ
recidiva sau esecul tratamentului consecutive unui plan terapeutic incorect , complicatile
intraoperatorii la nivelul maxilarului cuprind leziunea nervului infraorbitar , fracura lamelor
ptergoide , sectionarea arteri maxilare , leziune oftalmice si ale canalului lacrimal , necroze,
insuficienta velo faringiana , deviatia de sept nazal , fistule artero-venoase.
Dupa osteotomia sagitala si verticala a mandibulei pot apare leziune ale nervului alveolar inferior ,
tulburari neurosenzoriale , alte complicatiie sunt hemangioame , fracturi , necroze .
Postoperator se poate constata un rezultat estetic nesatisfacator prin malpozitionarea celor doua
maxilare , resorbtia candilului mandibular dupa protuzia mandibulei pseudartoze .

17. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan sagital.

Retrognatizmul maxilarului. Endognaţia maxilarului (deformaţia în V, U). Proalveolia
superioară. Retroalveolia superioară. Etiopatogenie. Diagnostic. Semne clinice.

Indiferent de tipul anomaliei de clasa a 3 a profilul facial este cocav , iar in cazul anomaliilor
cu prognatism mandibular aspectul caracteristic este de fata prelunga , diagnosticul
difereintial intre anomaliile dento-maxilare de clasa a 3a se va stabili in urma analizei
cefalometrice pe baza teleradiografei de profil , sunt descrise in literatura de specialitate o
serie de protocoale de analiza cefalometrica in vedera stabilirii diagnosticul de anomalie
dento-maxilara , in contexul unei anomalii de clasa a 3a metoda steiner are urmatoare
semnificatii :
-SNB marit semnificata un prognatism mandibular
-SNA micsorat si SNB marit semnifica o anomalie asociata cu prognatism mandibular si
retrognatism maxilar

18. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan sagital.

Retrognatizmul maxilarului. Endognaţia maxilarului (deformaţia în V, U). Proalveolia
superioară. Retroalveolia superioară. Pregătirea preoperatorie. Tratamentul chirurgical.
Îngrijirea postoperatorie.

In cazul anomalilor dento-maxilare de clasa 3a tratamentul vizeaza :

-retrudarea mandibulei prognate
-avansarea maxilarului in cazurile cu retrogtism maxilar
-asocierea intre acesta
Acesata etapa are loc dupa terminarea tratamentul ortodontic prechiurgical , obiectivul
principal al interventiei chirugicale este obtinerea unor relatii optime intre oasele maxilare cu
beneficii fizionomice evidente precum si a unei ocluzii favorabile .
- Raporturi ocluzale de clasa 1 in plan sagital ( raporturi ocluzale normale )
- Overbite (supraacoperire frontala )si overjet( raportul incisiv in plan sagital ) normale.
- Raporturi ocluzale normale in plan transversal .

Interventia chirugicala propriu-zisa : interventiile chirurgicale pentru anomaliile de clasa a

3a vizeaza retrudarea mandibulei sau si avansarea maxilarului, asociate cu alte anomalii in
plan sagital , vertical sau transversal .

19. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan vertical.

Ocluzia deschisă. Infragnaţia inferioară. Infraalveolia superioară (ocluzie adîncă).
Etiopatogenie. Diagnostic. Semne clinice.

Dificitul maxilar in plan vertical se asociaza sau nu cu malocluzie sagitală de clasa 3a .

Clinic: se caracterezeaza prin urmatoarele :
-etajul inferior al fetei micsorat ( masurat in ocluzie )
-buza superioara pare scurtata
-unghiul nazo-labial este ascutit iar mentonul pare proemenint , la acesti pacienti in repaus linia
incisivilor superiori este situata cu cativa milimetrii mai sus de linia buzei superioare , trebuie
mentionat ca in repaus buza superioara are aspect normal , unghiul naso-labial este normal , iar
mentonul pare de asemena normal , datorita miscarilor de rotatie inferioare si posterioare ale
mandibulei .
Caracteristica pentru acestii pacientii este marirea semnificativa a spatiului de inocluzie fiziologica .

20. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan vertical.

Ocluzia deschisă. Infragnaţia inferioară. Infraalveolia superioară (ocluzie adîncă).
Pregătirea preoperatorie. Tratamentul chirurgical. Îngrijirea postoperatorie.

Planificarea preoperatorie interventii de repozitionare inferioara a maxilarului implica urmatoarele

etape :
1: realizarea unei scheme de predicatie pe baza unei cefalometrii efectuate in pozitia de repaus a
mandibulei
2: planificarea interventii chirurgicale pe modele de studiu fixate in articulator semiajustabil in
pozitie de repaus al mandibulei , pozitie inregestrata cu ajutorul unui arc facial de transfer .
3: realizarea unui sistem de imoblizare daca este necesar , reperele cefalometrice preoperatorii si de
predicatie precum si reperele de pe model se marcheaza ca si pentru interventia de avansare a
maxilarului , doar ca in acest caz se bazeaza pe pozitia de repaus a mandibulei .
Interventia chirurgicala va fi osteotomia tip le fort 1 a maxilarului , aceasta find rotat inferior pana la
pozitia optima (dezimpacitare) si daca este nescsar va fi avansat dupa pozitionarea fragmentului in
plan vertical si efectuarea masuratorilor la nivelul aperturii piriforme ,se adapteaza in spatiul dintre
fragmentele doua grefe osoase sau se aplica in defect os autogen fragmentat recoltat prin raclare de
pe cresta iliaca .
21. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan
transversal. Laterognaţia mandibulară. Compresia de maxilar. Asimetrii în plan
transversal. Etiopatogenie. Diagnostic. Semne clinice.

Compresia de maxilar este o tulburare frecventa asociata cel mai adesea cu alte anomalii in plan
sagital si vertical , in cele mai multe cazuri tratamentul este ortodontic si se realizeaza in etapa
ortodontica pre-chirurgicala care vizeaza dilatarea maxilarului cu dispozitive disjunctoare , pentru
formele scheletate severe este necesara dilatarea maxilara prin asociarea dispozitivului ortodontic cu
interventia chirurgicala .
Se va practica o interventie de tip le fort 1 la care se va asocia o osteotomie sagitala de maxilar .
Asimetriile severe in plan transversal asociate sau nu cu alte tipuri de anomalii dento-maxilare se
corecteaza chirurgical prin acelasi procedee chirurgicale pentru maxilar sau si mandibula , cu
avansarea sau respectiv returdarea inegala a fragmentului de o parte si de cealalta respectand cu
strictete linia mediana .
Acest fapt va permite o corectare a asimetriilor transversale , suplimentar se pot realiza osteotomii
modelante ale bazilarei mandibulare in vederea obtinerii uni contur osos optim la acest nivel.

22. Tratamentul chirurgical al anomaliilor şi deformaţiilor dento-maxilare în plan

transversal. Laterognaţia mandibulară. Compresia de maxilar. Asimetrii în plan
transversal. Pregătirea preoperatorie. Tratamentul chirurgical. Îngrijirea
postoperatorie.

23. Erori şi complicaţii în tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare.

1. Anatomia şi fiziologia parodonțiului marginal. Șanțul gingival, punga gingivală,

lichidul gingival, punga parodontală, epiteliul joncțional, joncțiunea gingivo-
parodontală.
Parodontiul este complexul morfologic si functional care asigurã fixarea dintelui în osul maxilar,
constituit din ligament alveo-dentar, osul alveolar, gingie si cementul radicular.
Parodontiul marginal cuprinde totalitatea tesuturilor care asigură mentinerea și susținerea dintilor in
oasele maxilare. In plan vertical parodontiul marginal se intinde de nivelul marginii gingivale până
inapropierea apexului. Limita superioară gingivală a parodontiului marginal se situează, în
condițiinormale, in jurul coletului anatomic al dintelui, dar poate fi situată deasupra acestuia, în
cazul cresterilor anormale de volum ale marginilor gingiei (hipertrofii, hiperplazii) sau dedesubt, in
cazul retractiilor gingivale patologice (resorbtii osoase subiacente) ori prin involutii precoce si de
senescentă (atrofii ale osului alveolar).
Parodontiul marginal are două componentă principală:
A. Parodontiul superficial sau de invelis format din: gingie cu: epiteliu gingival; corion
gingival;ligamente supraalveolare.
B. Parodonțiul profund, de sustinere sau ,, functional ", format din: cement radicular;desmodonțiu;
os alveolar
Functiile de bază ale parodontiului marginal: Functia parodontiului este de a amortiza, de a echilibra
fortele ocluzale de contact.
sistemului ligamentar al parodonţiului
fibre alveolo-gingivale
fibre dento-gingivale
fibre transseptale – transgingivale
fibre orizontale
fibre oblice
fibre orizontale
fibre apicale
fibre libere gingivale
fibre dentoperiostale
fibre transpapilare

Şanţul gingival este spaţiul situat între suprafaţa dintelui şi ep. care căptuşeşte marginea gingivală pe
faţa ei internă de la creasta acesteia până la epiteliul joncţional.
Delimitare:
peretele intern – dintele;
peretele extern – gingia;
baza şanţului - ep. joncţional.

Adâncimea normală a şanţului gingival este intre 0,5 – 3 mm.

Lichidul şanţului gingival se mai numeşte şi lichid crevicular sau sulcular (GCF); provine din venele
corionului şi conţine celule sanguine de apărare (PMN) şi anticorpi (imunoglobuline şi
complement), mucus, lizozim, fosfataze şi electroliţi.
Are rol de spălare, activitate antimicrobiană şi antimicotică participând la imunitatea nespecifică şi
chiar specifică. Lichidul crevicular este un exudat inflamator de apărare.
Compoziţia lichidului crevicular este asemeni serului sanguin şi conţine: K, Ca, Na, acizi aminaţi,
proteine, gamaglobulină, imunoglobulina (Ig), albumine, fibrinogen, enzime.
Fluidul crevicular sau al santului gingival este un lichid care se observa dupa uscarea si izolarea
fluxului salivar la coletul dintelui, in santul gingival, adica spatial creat intre suprafata dintelui si
epiteliul care captuseste gingia marginala dela creasta acesteia pana la epiteliul de jonctiune (numit
si epiteliu sulcular).

Rolul sau este de indepartarea mecanica din santul gingival a materialului fluid sau subforma de
particule straine, unele cu actiune antigenica si efecte agresive, de activare a adeziunii insertiei
epiteliale prin continutul de proteine plasmatice si de activitate antimicrobiana complexa prin
anticorpi, factori antimicrobieni si leucocite viabile.

In mod normal, lichidul gingival provine, in cantititati mici, continuu, din capilarele ţesutului
conjunctiv (corion) al epiteliului sulcular al gingiei. El trece prin epiteliul joncţional situat la nivelul
joncţiunii dento-gingivale, ajungând astfel in sulcus.
Epiteliul Santului dento-gingival este pluristratificat. Mergind spre jonctiunea dento-gingivala
epiteliul se subtiaza progresiv. La nivelul jonctiunii dento-gingivale epiteliul devine de tip simplu,
unistratificat si se numeste epiteliu jonctional. Celulele lui sunt legate atit de smaltul dintilor, cit si
de tesutul conjunctiv subepitelial al gingiei, printr-o membrana bazala.
Celulele epiteliului joncţional au între ele spaţii largi, care permit trecerea proteinelor şi a
elementelor celulare spre cavitatea bucala.

De aceea lichidul gingival are caracter de transsudat.

Tot prin epiteliul joncţional unele antigene pot sa treaca dinspre cavitatea bucala, prin ţesutul sub
epitelial, în sânge şi sa produca un raspuns imun sistemic.
Astfel, epiteliul jonctional poate fi comparat cu o bariera tisulara care separa sistemul extern de
mediul intern.
Exista un flux permanent de lichid gingival si de leucocite care trec dinspre capilarele sanguine ale
gingiei, prin jonctiunea dento-gingivala, spre cavitatea bucala. Acest flux creşte înprezenţa
proceselor inflamatorii gingivale, deoarece mediatorii inflamatiei eliberati local induc vasodilatatia
capilarelor gingivale, cresterea permeabilitatii capilare si chemotactism. In paradontopatii suprafata
epiteliului jonctional creste mult, ducind de asemenea la cresterea fluxului de lichid gingival.
Cresteri ale volumului lichidului gingal se constata si dimineata, in cursul masticatiei, prin masaj
gingival si periaj, in sarcina, in urma folosirii contraceptivelor si in perioada devindecare dupa
tratament chirurgical.
Patrunderea in santul gingival a microbilor sau a unor mici particule de substante solide este urmata
de cresterea fluxului de lichid si de eliminarea acestora incepand de la cateva minute de la insinuarea
lor. Antigenele placii bacteriene sau unele particule cu diametrul de 1-3 um, de exemplu carbon, trec
prin epiteliul sulcular intact in corionul gingival, in sens invers cursului normal al fluxului gingival.
In conditii fiziologice, deci la persoanele sanatoase, lichidul crevicular este un transsudat seros aflat
in cantitate moderata, continand toate componentele serice si sarac in proteine. In cursul bolii,
numerosi produsi ai conflictului parazit-gazda patrund in fluid, fapt ce face ca acesta sa devina un
adevarat exsudat inflamator , bogat in proteine.
Lichidul crevicular poate fi recoltat pe benzi de hartie de filtru sau conuri de hartie,constituind astfel
un mediu ideal in care poate fi studiat complexul de interactiuni bacterie-gazda din cadrul bolii
parodontale ce caracterizeaza si alte boli inflamatorii similare.pentru recoltare, se usuca situl din
care se va face recoltarea cu mese sterile sau cu un jet de aer de la unitul dentar, cu scopul de a
indeparta orice posibilitate de contaminare externa fluida cu saliva inainte de recoltare.
Reprezinta zona delimitata intre suprafata dintelui si fata interna a marginii gingivale libere cu
portiunea cea mai profunda reprezentata de jonctiunea gingivo-dentara. Adamncimea santului
gingival variaza intre 1-3 mm, in medie fiind de 1,8 mm. Cheia examinarii parodontiului marginal o
reprezinta palparea jonctiunii gingivo-dentare cu ajutorul sondelor parodontale, desfiintarea acesteia
alaturi de afectarea componentelor parodontiului profund poarta denumirea de punga parodontala
adevarata. In situatiile in care jonctiunea gingivo-dentara nu este distrusa, putand chiar sa existe
proliferari la nivelul ei, iar marirea adancimii santului gingival se face pe seama cresterii de volum a
papilelor interdentare si a marginii gingivale libere, se formeaza ceea ce poarta denumirea de punga
parodontala falsa.

Santul gingival este scaldat de lichidul santului gingival.Contine elemente de aparare la agresiunea
microbiana: (leucocite, limfocite, monocite), imunoglobuline.

punga gingivala
Pungile gingivale se formeaza prin extinderea gingiei in sens coronar, fara procese destructive in
parodontiul de sustinere.
punga parodontală
Punga parodonatala este o adincire patologica a santului fiziologic gingival si constituie unul din
semnele cardinal ale parodontopatiilor inflamatorii.
Adincirea se realizeaza prin 2 mecanisme associate: · Intr-un prim stadiu , are loc o deplasare a
marginii gingivale in sens coronar; · In al doilea stadiu are loc deplasarea in sens apical a epiteliului
atasat, consecutive distructiei inflamatorii a fibrelor gingiva-dentare pe care se sprijina
Continutul pungii este format din microorganisme, produse microbiene (enzyme, endotoxine), placa
bacteriana, fluid gingival, mucina salivara, resturi alimentare, leucocite, cellule epiteliale
descuamate.
Epiteliul joncţional. Este locul de alipire a gingiei pe dinte formând un manşon localizat pe smalt
sau/şi cement. Grosimea lui este între 0,35 şi 1,35 mm şi este slab keratinizat. Inserţia epitelială este
formată din celule care sunt strict în contact cu dintele.Digitaţiile epiteliale lipsesc ceea ce semnifică
o nutriţie săracă; punţile intercelulare sunt reduse; spaţiile intercelulare sunt mărite ceea ce permite
trecerea lichidelor într-un sens sau altul. Ep. joncţional este produsul proliferării celulare din stratul
extern al ep. adamantin redus şi poate avea intre 15 şi 30 de straturi. Regenerarea lui se face în 4 –6
zile.

1. Structura țesutului parodontal sănătos: gingia (parodonțiul marginal), cementul

radicular, ligamentul parodontal, osul alveolar.
gingia (parodonțiul marginal Reprezinta portiunea vizibila a parodonliului marginal si este portiunea
mucoasei masticatorii care acopera extremitatea coronara a osului alveolar. Gingia se imparte in trei
zone :
a) Marginea gingivala libera este portiunea cea mai coronara intre papilele interdentare ale gingiei si
corespunde peretelui extern al sanlului gingival. Grosimea marginii gingivale libere variaza intre 0,5
- 2 mm. Contur in mod normal, e asculit, neted, fara neregularitat! sau depresiuni. Limita dintre
marginea gingivala libera si gingia fixa este marcata de santul marginii gingivale Iibere, care,
uneori, poate fi sters sau lipseste, Santul marginii gingivale libere corespunde in general, cu
portiunea cea mai ,decliva a santului gingival.
b) Papila interdentara ocupa spatiul interdentar (ambrazura gingivala vestibulo-orala), fiind situata
imediat sub punctul de contact; contact cand acesta lipseste (diastema primara, incongruenta
dentoalveolara cu spatiere), paplla interdentara prezinta forma de platou sau chiar de sa, ca o
depresiune concava. Forma normala in regiunea frontala este piramidala . Forma spatiala a papilei
interdentare la dintii laterali posteriori a fost comparata cu aspectul unui cort, cu a depresiune pe
muchia superioara. Intre dintii laterali posteriori are varful deprimat, de aspect concav,
corespunzator zonei de contact sub care se situeaza. In sens vestibulo-oral prezinta un varf vestibular
si unul oral.
c) Gingia fixa adera ferm de dinte si osul alveolar subiacent si se intinde de la baza marginii
gingivale libere pina la mucoasa alveolara. Are o inaltime verticala intre 1-9 mm, in functie de
dintele investigat, de localizarea frenurilor, bridelor si fasciculelor musculare subiacente si creste cu
varsta si dezvoltarea verticala a procesului alveolar. Gingia fixa are, in general, o inaltime mai mare
la maxilar decat la mandibula, in special la incisivi si molarii maxilarului pe fata vestibulara si, mai
redusa la canini si premolari. De asemenea este mai inalta pe fata linguala a primului molar
mandibular. Este foarte ingusta la molarii 2 si 3 mandibulari.
Semne clinice ale gingiei sănătoase (culoare, textură, consistență). Culoarea normala a gingiei este
roz deschis, dar variaza in raport cu:
- grosimea stratului epitelial;
- gradul de keratinizare;
- gradul de vascularizalie din corionul gingival;
- prezenta si numarul celulelor melaninoformatoare
- melanoblasti
- din stratul bazal al epiteliului.
Culoarea gingiei este mai palida. chiar usor albicioasa in zonele de hiperkeratoza, de reactie fata de
impactul alimentar traumatizant. La unele persoane sau la populatiile de culoare, orientale,
mediteraneene, culoarea gingiei poate fi, In mod normal, de la maro inchis sau albastru inchis pina
la negru si este o urmare a melaninei In exces din epiteliul gingival. Aceasta pigmentare poate fi
distribuita uniform sau neregulat pe suprafete intinse ale gingiei si nu reprezinta, In nici un caz, un
semn de imbolnavire gingivala.
Textura Aspectul suprafetei gingivale in zona fixa, nu si pe marginea gingivala libera este de
"gravura punctata" (stippling) sau "In coaja de portocala" , presarata cu orificii corespunzatoare unor
zone de penetratie adanca in corion a digitatiilor epiteliale(microdepresiuni)-sunt datorate unor
fascicule de benzi de colagen cu directie perpendiculara pe suprafata osului alveolar si care mentin
un contact strans intre lamina bazala a mucoasei si periostul subiacent. Aspectul mai bine pronuntat
la dintii frontali. Diminueaza in zonele laterale anterioare (premolari) si dispare la nivelul molarilor.
Aspectul descris este mai clar evidentiat pe versantii vestibulari, se accentueaza la adult si dispare la
batrani. La unele persoane acest aspect Iipseste in tot cursul vietii.
Consistenta gingiei este ferma in special in zona de gingie fixa; in raport cu aceasta, marginea
gingivala libera si varful papilelor prezinta o consistenta mai laxa, usor depresibil la comprimare cu
sonda butonata
cementul radicular
Compozitia:Substanta minerala a cementului e reprezentata de cristale fine de hidroxiapatita care
formeaza 61% in greutate si apa 12% in greutate.Gradul de mineralizare a cementului e mai redus la
virste tinere si mai mare la virstnici. Cementul secundar celular este situat in jumatatea apicala a
radacinii si la nivelul furcatiilor dintilor pluriradiculari.In portiunea mijlocie a radacinii cementul
celular poate acoperi o portiune de cement acelular dispus anterior. Compozitia: Substanta minerala
este mai redusa -46% in greutate dar matricea organica este mai bogata find bine reprezentata de
colagen tip I (90%) si colagen tip III ( 5%),glicoproteine si proteoglicani. Cementocitele sunt
celulele caracteristice acestui tip de ciment si sunt situate numai in cement nu si in
desmodontiu,stationare in lacune ale cimentului.Lacunele au forme si dimensiuni diferite si sunt
unite intre ele prin canalicule fine care se orienteaza preferential catre desmodontiu
ligamentul parodontal
numeroase fibre de collagen sunt grupate in benzi groase, care in totalitate formeaza sistemul
ligamentului parodontal.orientarea fibrelor se face intre osul alveolar si cement,dinspre coronar spre
apical si dinspre osul alveolar spre dinte
Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal:
1.Fibrele crestei alveolare usor oblice se intind de la marginea osului alveolar spre cementul
radicular sub epiteliul jonctional.
2.Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime ale ligamentului
supraalveolar si se dispun interdentar
3.Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui de la creasta
alveolara la cementul radicular
4.Fibre oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de sustinere a dintelui in
alveola.Se intinde de la osul alveolar spre cement unde se insereaza mai apical decit pe os.
5.Fibre apicale se intind radiar,oblic sau chiar vertical de la virful radacinii la osul inconjurator.
6.FIBRE OXYTALAN-sau acidorezistente unt distribuite in jurul vaselor de singe. Cele mai multe
in apropiere cementului mai putine spre osul alveolar.
osul alveolar
Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar si mandibula care serveste la
sustinerea si mentinerea dintilor.
Osul alveolar este o prelungire apofizara a oaselor maxilare si e format din: -osul alveolar propriu-
zis;
-osul alveolar sustinator.

Osul alveolar propriu –zis este compus dintr-o lama subtire de os care inconjoara radacina si
serveste drept suport de insertie a capatului osos al fibrelor ligamentului periodontal.Osul alveolar
propriu-zis este reprezentat de corticala interna a osului alveolar.Marginea coronara a osului alveolar
este ondulata si corespunde in primele faze de eruptie dentara jonctiunea smalt –ciment al
dintilor.La dintii adulti,functionali se situeaza la 1-1,5mm de aceasta jonctiune.
Osul alveolar propriu zis se mai numeste si: -lamina dura:radiologic apre sub forma unei benzi
lineare de radioopacitate crescuta; -lamina cribriforma:prevazuta cu orificii prin care trec vase
sanguine,limfatice si nervi din desmodontiu in osul spongios subiacent. In fazele initiale de
evolutie ,lamina dura(corticala interna) are o structura de os fasciculat caracterizat prin prezenta a
numeroase celule:osteocite de forma rotunda sau stelata situate in lacune.Matricea osului e formata
din benzi de fibre de colagen si are un grad variabil de mineralizare. Pe masura ce copilul creste la
adolescenta osul fasciculat este treptat inlocuit cu os lamelar. Osul lamelar este realizat de
osteoblasti prin aparitia succesiva de lamele circumferentiale separate prin straturi de os de apozitie
sau rezidual. Osul lamelar se dispune sub forma unor lame concentrice,in jurul unui vas
central.Aceasta pozitie caracterizeaza osul haversian.

1. Etiologia parodontitei marginale. Factori favorizanți, determinanți locali, generali.

Patogenia afecţiunilor inflamatorii ale parodonţiului.

Pornind de la modul cum funcţionează parodonţiul, etiopatogenia bolii parodontale trebuie

reevaluată, mecanismul etiopatogenic este complex, etapizat.
Placa bacteriană poate produce inflamaţia parodonţiului, ca şi factorii de iritaţie locală sau factori
disfuncţionali ocluzali. Inflamaţia poate fi de cauză biologică, chimică sau fizică, dar supuraţia
parodontală este obligatoriu provocată de bacterii piogene.
Reacţia de răspuns imun al organismului gazdă este determinantă pentru evoluţia parodontopatiei.
De altfel, inflamaţia este răspunsul organismului la agresiune.
Factorii de patogenitate pot fi împărţiţi în 3 grupe:
Factori cauzali (mecanisme directe) – complexul bacterian - invazia microbiană şi distrucţia
structurilor parodontale de către bacterii şi produşi ai acestora - enzime, toxine, metaboliţi.
Factori determinanţi (mecanisme indirecte) - răspunsul organismului care poate fi discordant,
neproporţional cu acţiunea agentului bacterian, nociv pentru structura parodonţiului. Poate apare
reacţie autoimună, iar reacţia inflamatorie disproporţionată a  ţesuturilor creează şi întreţine
condiţiile pentru dezvoltarea bacteriilor din punga parodontală.
Factori favorizanţi locali şi generali: ocluzie nefuncţională, lucrări protetice necorespunzătoare,
factori iritativi pentru gingie, diferite afecţiuni sistemice.
 

Factorii locali favorizanţi

 
Dintre factorii locali care contribuie la instalarea şi evoluţia bolii parodontale, enumerăm:
factori care potenţează acumularea şi agresiunea plăcii bacteriene: afecţiuni locale care modifică
lichidul salivar şi GCF în ce priveşte cantitatea, vâscozitatea, compoziţia chimică, proteine, enzime,
electroliţi şi factori de imunitate specifică şi nespecifică.
Saliva şi GCF conţin factori de apărare: lizozimul, peroxidaza, lactoferina, aglutinina,
complementul, leucocitele şi Ig. care inhibă dezvoltarea plăcii;
retentivităţi ale dinţilor, deficienţe de masticaţie, masticaţie leneşă, mimică rigidă, favorizează
depunerea de placă;
factori de iritaţie: lucrări protetice neadecvate, obturaţii în exces sau diferite traumatisme care
produc inflamaţia prin acţiunea lor directă asupra ţesuturilor parodontale;
-               disfuncţia ocluzală constituie un factor etiopatogenic important, deoarece F.O.
supraliminare sau subliminare pot depăşi capacitatea de adaptare a parodonţiului: suprasolicitarea
structurilor parodontale poate produce sindromul de traumă ocluzală, în timp ce lipsa de solicitare -
prin lipsa de contact ocluzal - reduce stimulul funcţional al ţesuturilor parodontale, circulaţia
sanguină din aceast teritoriu, cu efecte asupra troficităţii locale.

Factorii etiologici generali sunt factorii care influenţează reactivitatea generală, favorizând
îmbolnăvirea parodonţiului:
-               predispoziţie constituţională (factori genetici) ;
-               factori metabolici(diabet);
-               factori hormonali (endocrinopatii);
-               afecţiuni ale ţesutului conjunctiv;
-               afecţiuni ale SNC;
-               factori imunitari:  scăderea capacităţii de apărare sau reactivitatea autoimună;
-               factori externi (intoxicaţii);
-               stări carenţiale (hipovitaminoze);
Factorii locali sunt factori de iritaţie pentru parodonţiu, igiena deficitară, placa bacteriană, tartru,
factori disfuncţionali locali (ocluzo-articulare, malocluzii, lucrări protetice, disfuncţia ocluzală, etc.).

2. Clasificarea parodontitei marginale.

PARODONTITE MARGINALE
A.PARODONTITE AGRESIVE
1.Parodontite prepuberatala:
-asociata cu boli generale :leucemia, neutropenia;
-asociata cu boli si tulburari genetice:
-sindromul PAPILLON-LEFEVRE;
-sindromul CHEDIAK-HIGASHI;
-sindromul DOWN;
-sindromul COHEN;
-sindromul EHLERS-DANLOS;
-sindromul MARFAN;
-sindromul CROSS-McKISIXK-BREEN
-sindromul deficientei de adeziune leucocitara
-bola CROHN;
-boala celulor LANGERHANS (sindromul de histiocitoza);
-agranulocitoza infantila genetica;
-neutropenia familiala ciclica;
-hipofosfatazia.
2.Paradontita juvenila:
-localizata
-generalizata
3.Paradontita marginala agresiva, rapid progresiva.

B.PARODONTITE MARGINALE CRONICE

1.Parodontita marginala cronica superficiala:
-cu fenomene hiperplazice;
-pe fond de involutie prococe.
2.Parodontita marginala cronica profunda lent progresiva:
localizata, extinsa, generalizata.
3.Parodontita marginala profunda ulcero-necrotica;
4.Parodontita districa: parodontopatia marginala cronica mixta.

Dupa gradul de evolutie

- Usoara
I distructia tesutului osos pana la 1/3, punga 3.5mm
-Medie
II distructia tesutului osos pana la ½, punga pana la 5mm
-Grava
III uctia tesutului osos peste ½, punga peste 5-6mm
3. Examinarea clinică a pacienţilor cu parodontită marginală. Date generale despre
pacient. Acuzele şi anamneza. Maladiile antecedente şi concomitente, cu rol determinant
în parodontita marginală.

Examenul bolnavului cu parodontopatie se face în trei etape:

· anamneza, prin care se obţin date relatate de bolnav; se foloseşte de obicei un chestionar;
· examenul clinic obiectiv al parodonţiului, prin care se pune diagnosticul prezumtiv şi de
urgenţă;
· examene complementare prin care se precizează diagnosticul definitiv local şi general şi
contribuie la elaborarea planului de tratament.
Anamneza. Prin anamneză se obţin:
Date administrative şi sociale privind: nume, prenume, vârstă, sex, adresă, telefon, profesiune, loc
de muncă, condiţii de viaţă, de muncă şi sociale, etc.
Motivele prezentării – ne interesează dacă este o urgenţă sau tratament la cerere. Pacientul poate să
reclame: sângerarea gingiilor, supuraţia gingiilor,  mirosul urât al gurii – halena, tulburări de
masticaţie, mobilitate dentară, tulburări fizionomice şi fonetice - prin pierderea dinţilor, tartru,
migrarea dinţilor, spaţierea sau alungirea dinţilor (egresiune), extruzia, inflamaţia gingiilor, dureri.
Toate datele se consemnează folosind noţiuni cât mai apropiate de cele exprimate de pacient. Datele
se înregistrează conform formularului de foaie de observaţie sau fişa care este la dispoziţie.
Date privind starea sistemului masticator, obiceiuri alimentare, dieta, masticaţia unilaterală sau pe
zona frontală, leneşă (înceată) sau viguroasă, preferinţe alimentare, masticaţie grăbită, superficială -
înghite “nemestecat”, etc.
Date privind igiena dentară – dacă se spală pe dinţi, când, cum execută periajul dinţilor, dacă este
preocupat de igiena dentară, la cât timp schimbă periuţa de dinţi, etc.
Dacă este fumător sau nu, dacă consumă băuturi alcoolice (etilism).
Antecedente personale:
Ne interesează date personale care influenţează apariţia şi evoluţia parodontopatiei:
· Boli ale copilăriei - unele fără importanţă - notăm “A.P. fără importanţă”.
· Dacă a purtat aparate ortodontice, deoarece acestea sunt urmate de multe ori de
parodontopatii.
Alte afecţiuni dentare.
-               Afecţiuni de sistem care influenţează terenul - răspunsul imun:
· alergii la praf, la înţepături de insecte, la alimente, medicamente;
 · reumatism, tuberculoză, hepatită, afecţiuni renale, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni ale
pielii, tulburări neurovegetative, nevroze, boli endocrine, afecţiuni  cardiace, modificări ale
circulaţiei sanguine;
· boli de nutriţie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;
· avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);
· cancere – predispoziţie prin medicaţia folosită şi prin imunodeficienţa instalată;
· afecţiuni pulmonare – boli obstructive pulmonare;
-  boli de sânge – anemii, trombocitopenii, trombocitoză, leucemie, etc.
-  modificări de dinamică vasculară – vâscozitate (VSH), acrocianoză, T.A. modificată,
ateroscleroză, arterită, modificări de ritm cardiac, stenoză şi insuficienţă cardiacă sau aortică, etc;
· diferite infecţii, în special renale, colecistită;
· stresuri, oboseală, condiţii grele de muncă, de efort, regim de viaţă;
· boli ale sistemului osos – osteoporoză, reumatism cronic degenerativ, spondilite, spondiloze,
artrite, artroze, etc. care influenţează structura osului maxilar;
· SIDA, HIV.
AH.C - notăm “fără importanţă” dacă nu are legătură cu afecţiunea parodontală; afecţiuni care
prezintă un oarecare grad de transmitere ereditară. Parodontopatia nu este transmisibilă, dar există o
predispoziţie moştenită.
 
Examen clinic
A.            Examenul clinic general
                Ne interesează: vârsta biologică, postura, afecţiuni generale menţionate de pacient,
comportament, reacţii emoţionale (anxios), tip de sistem nervos echilibrat sau nu; dacă colaborează,
etc. este îndrumat la medicul generalist pentru precizarea diagnosticului general, se fac analize de
laborator.
B.            Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal.
Examenul clinic exobucal
· facies – culoarea tegumentelor, reacţii vegetative (transpiraţie, paloare);
· normă de faţă, normă de profil, simetrie.
Se notează: “tegumente de aspect normal, profil drept, convex, concav, etaje egale, treaptă labială
normală sau inversată, şanţuri ale feţii simetrice, şterse, adânci, etc.”;
puncte dureroase (prin palpare):
-               puncte sinuzale,
-               punctele de emergenţă ale nervilor feţii.
· deformări ale conturului feţei – prezenţa unor tumori, tumefacţii, abcese;  notăm “tumefacţie,
deformare, înfundare în regiunea”, etc;
 · pareze, parestezii, paralizii faciale, roşul buzelor, fanta palpebrală;
· obiceiuri vicioase – respiraţie orală (buze uscate), deglutiţie infantilă, masticaţie unilaterală,
etc;
ATM – deschidere normală sau nu, în arc sau nu, fără deviaţie de la linia mediană sau nu, într-un
timp, în doi timpi, cu sau fără cracmente, crepitaţii, durere articulară, etc.;
ganglioni limfatici – palpabili nedureroşi sau dureroşi în regiunea..., aderenţi, etc. în regiunea
submaxilară sau cervicală, etc.;
glande salivare – palpabile dureroase sau nu, inflamaţie, etc.

4. Examenul obiectiv local a pacienţilor cu parodontită marginală. Aprecierea stării

formaţiunilor anatomice ale cavităţii bucale (mucoasa cavităţii bucale şi gingia, statusul
parodontal, starea arcadelor dentare, starea dinţilor, planurile ocluzale, etc). Măsurarea
profunzimii pungilor parodontale.

Examen stomatologic endobucal

Examen odontal  - se notează statusul odontal.
                Diagnostic odontal – se notează “leziuni odontale simple şi complicate, tratate parţial sau
în totalitate, corect sau incorect”. “Dinţii absenţi. Lucrări protetice, agregate pe...”.  Starea de igienă
dentară: placă bacteriană în regiunea.., etc.
Diagnostic de edentaţie – tipul de edentaţie, topografie, întindere. Se notează “Edentaţie (topografie)
protezată sau nu cu lucrări protetice conjuncte sau adjuncte, corecte sau necorespunzătoare”.
Examenul ocluziei
Se examinează D.V.O şi D.V.R.; D.V. poate fi micşorată prin pierderea dinţilor din zona de sprijin
şi migrarea vestibulară a frontalilor; în consecinţă, apare ocluzia adâncă în acoperiş.
Se produc blocaje prin pierderea antagoniştilor şi migrarea în plan vertical; apar supracontacte cu
producere de interferenţe şi contacte premature.
Anomalii de poziţie sau de ocluzie – primare sau secundare, angrenaj sau ocluzie inversă, rotaţii,
contacte dentare necorespunzătoare sau lipsa de contact, raport lingualizat, abraziune, etc.
-               Diagnosticul de ocluzie  - se notează “dezechilibru ocluzo-articular prin: “
static – modificarea curbelor de ocluzie în plan sagital, vertical  transversal;
dinamic – I.M., R.C., propulsie, lateralitate – D.V. modificată;
tip de ocluzie: stabilă, instabilă, fără contacte dento-dentare;
pierderea unităţiilor de masticaţie;
abraziune.
Examenul funcţional – masticaţie cu eficienţă redusă, prehensiune redusă, etc.
Diagnostic “disfuncţie masticatorie, fizionomică, de fonaţie, deglutiţie infantilă, etc” prin.....
     Examenul mucoasei: culoare, leziuni, tumefacţii:
jugală, gingivală, palatinală, linguală, planşeu;
orificiile glandelor salivare - Stenon, Warton, sublinguale.
      Examenul parodontal
                Examenul clinic al parodonţiului marginal. Aspectul papilelor interdentare şi al gingiei
fixe poate fi:
Parodonţiul normal = sănătos – suprafaţa gingiei este netedă, aspect de coajă de portocală, culoare
roz, fără inflamaţie.
în gingivită - culoare roşu violaceu, tumefacţii, edem, mărirea în volum a papilelor şi a marginii
gingivale, sângerare spontană sau la palpare, prezenţa plăcii bacteriene, consistenţa moale la palpare
a papilelor şi gingiei, desprinderea gingiei, a ataşării pe dinte, sau culoare roşu aprins, congestivă,
ulceraţii ale papilelor şi gingiei, pungă falsă.
În periodontită  - inflamaţie, culoare roşu violaceu, edem gingival (tumefacţie), retracţie gingivală,
pungă falsă şi adevărară, gingivoragie, supuraţie, mobilitate, migrare, fistule, miloliză, abcese
parodontale. La percuţie dintele cu periodontită are un sunet mat.
Măsurarea adîncimii pungilor parodontale- Se realizeasa cu ajutorul unei sonde calibrate,inserate in
santul gingival sau punga parodontala,cit mai aproape de suprafata dintelui.
Sondele parodontale au partea activa subtire,marcata, iar capul rotungit. In parodontometrie se pot
folosi urmatoarele tipuri de sonde: - CP12: 3,6,9,12mm. -Michigan : 3,6,8 mm. -Williams:
1,2,3,5,7,8,9,10mm. -Goldman:1,2,3,5,7,8,9,10mm. -Plast-Probe: 3,6,9mm.
Cu sonda se avanseaza in adincime pina se intilneste oarecare rezistenta,iar masuratorile ar trebui
effectuate in cite trei puncta ale suprafetelor vestibulare si linguale a fiecarui dinte.Sonda trebuie
astfel manevrata incit sa nu fie blocat de tartru supragingival. Uneori ea nu poate sa atinga baza
pungii,iar nivelul pina la care ajunge depinde de : Grosimea sondei,forta de insertie in
punga,dimensiunea pungii, accesul in interiorul pungii si prezenta depozitelor.

5. Examenul paraclinic radiologic radiografia retroalveolară utilizat la pacienții cu

parodontită marginală.

Aceasta oferă o imagine în întregime a unui singur dinte, cuprinzând coroana, rădăcina și osul în
care este ancorat. Ajută medicul să identifice probleme stomatologice precum: carii, abcese dentare,
tartru, dinți erupți sau neerupți, modificări în densitatea osului, în tratamentele endodontice,
parodontale sau chirugicale.
6. Examenul paraclinic radiologic OPG utilizat la pacienții cu parodontită marginală.

Ortopantomografia este cel mai răspândit procedeu de examen radiologic în parodontologie, motiv
pentru care în imagine avem ambele arcade dentare în stare de ocluzie, ceea ce oferă posibilitatea de
a obţine o amplă informaţie despre starea ţesutului osos al maxilarelor

7. Examenul paraclinic radiologic CBCT utilizat la pacienții cu parodontită marginală.

Prezintă o imagine tridimensională prin măsuri de mare precizie, examinând până la cel mai mic
detaliu al zonei de interes. Reprezintă, de asemenea, un instrument de diagnosticare în specialități ca
implantologie, ortodonție, parodontologie, endodonție, chirurgie orală și maxilo-facială.

8. Metode de investigaţii bacteriologice utilizate la pacienții cu parodontită marginală.

Metoda – reactie de polimerizare in lant (PCR) de tip multiplex cu detectie colorimetrica prelevarea

probei se face de catre medicul stomatolog cu ajutorul betisoarelor de hartie continute in trusa de
recoltare, obligatoriu inaintea tratamentului mecanic sau cu antibiotice.
Cu ajutorul unei pense sterile se introduce un betisor in punga parodontala pana la baza acesteia
(adancimea pungii parodontale trebuie sa fie de cel putin 4 mm). Betisorul va ramane pe loc timp de
10 secunde, dupa care va fi retras si introdus in intr-un tub de transfer. Se pot recolta maxim 4 probe
din pungi parodontale diferite.
Toate betisoarele provenite de la acelasi pacient vor fi introduse intr-un singur tub de transfer. Tubul
va fi plasat in trusa albastra de recoltare impreuna cu o fisa care contine datele pacientului.
Testul micro-IDent A face posibila determinarea celor cinci markeri importanti
parodotogeni: Actinobacillus actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Prevotella
intermedia, Bacteroides forsythus si Treponema denticola).
In unele cazuri de parodontita spectrul de diagnostic poate fi largit prin determinarea altor 6
germeni: Peptostreptococcus micros, Fusobacterium nucleatum/periodonticum, Eikenella
corrodens, Campylobacter rectus, Eubacterium nodatum si Capnocytophaga spp 

9. Tabloul clinic al parodontitei marginale de formă ușoară.

In parodontita marginala cronica usoara apar primele manifestari de disjunctie intre gingie si dinte ,
pacientul prezinta urmatoarele acuze:
- Sângerare gingivală uşoară pe o perioadă de câţiva ani de zile în timpul periajului şi tăerea
alimentelor dure;
- Miros fetid din cavitatea bucală;
- Discomfort şi senzaţii neplăcute în gingie
- Depuneri curente de tartru
Semen clinice si paraclinice
- Hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică, la o uşoarăatingere sângerează; - Prezenţa depozitelor
dentare supa- şi subgingivale;
- Pungi parodontale cu profunzimea de 4 mm. numai în spaţiile interdentare;
- R-logic – lezarea lamei corticale interalveolare la 1/3 din înălţime, dilatarea fantei periodontale în
zona cervicală;
- Miros fetid;
- Starea generală nu suferă.
Tratamentul Incepe cu igienizarea profesionala si tratament antiinflamator pentru remisiunea
procesului (inlaturarea obturatiilor debordante si aconstructiilor ortopedice sau ortodontice ce
servesc ca factor cauzal) Dupa detartrarea supra si subgingivala insotita de terapie antiinflamatoare
cu sol Clorhexidina , enzime proteotilice, se recurge la tratament chirurgical cu efectuarea
chiuretajului inchis sau deschis cu inlaturarea depozitelor subgingivale , cimentului necrotizat si
tesutului de granulatie .

10. Tabloul clinic al parodontitei marginale de formă medie.

Parodontita marginală cronică- proces inflamator-infecţios al aparatului de susţinere al dintelui,

caracterizat printr-o pierdere progresivă a osului alveolar, simptomele clinice de bază fiind
pungile parodontale/recesiunile gingivale. Forma medie se caracterizează prin distrucţia ţesutului
osos până la 2/3, pungi parodontale până la 5mm.
Caracteristici: evoluţia continuă a modificarilor patologice, adâncimea pungii parodontale atinge
5 mm, distrucţia ţesutului osos este de gradul II- scade înălţimea ţesutului osos interdentar până la
½ din înălţimea lui, sunt prezente focare de osteoporoză, mobilitate patologică de gradul I, mai
rar de graddul II. Este posibilă deplasarea dinţilor.
Parodontita marginală cronică forma medie este o patologie care poate fi depistată atît la tineri cît
și la persoane de vîrstă adultă, de aici rezultă concluzia că nici o precizare cu privire la momentul
debutului bolii nu există. Însă totuși cea mai mare pondere a pacienţilor cu PMC forma medie
este întîlnită la persoanele de vîrstă adultă (34-56 ani). Pentru stabilirea diagnosticului de PMC
forma medie nu e suficient doar examenul subiectiv și obiectiv(sondarea pungilor parodontale),
dar e absolut necesar efectuarea examenelor paraclinice precum radiografia (ortopantomografia),
care ne permite de a identifica nivelul resorbţiei osoase . Metodele de tratament sunt stabilite în
strictă corelaţie cu diagnosticul și tabloul clinic al pacientului, mergînd de la simplu la compus în
dependenţă de situaţia clinică.

2. Tabloul clinic al parodontitei marginale de formă gravă.

Forma gravă se caracterizează prin distrucţia ţesutului osos mai mult de 2/3, prezenţa pungii
parodontale cu o adâncime de peste 5-6 mm, mobilitate patologică de gradul II şi III. Dinţii sunt
deplasaţi, este afectată ATM. Poate fi prezentă supuraţia şi abcedarea.
11. Tratamentul complex al parodontitelor marginale. Planificarea tratamentului. Principii
de bază a tratamentului local la pacienții cu parodontită marginală.

Tratamentul trebuie sa fie complex, realizat prin proceduri multiple, de ordin medicamentos,
chirurgical, de restaurare a morfologiei dinţilor şi arcadelor, de echilibrarea a ocluziei, cu atât mai
diversificat cu cât boala prezintă un grad mai avansat de evoluţie.
1. Tratamentul preventiv se realizeazã prin mãsuri de igienã buco-dentarã;
2. Tratamentul curativ este sistematizat si se adreseazã: - mãsuri de igienã, detartraj,
- eliminarea chirurgicalã a tesutului de granulatie infectat (antibiotice, antiseptice, antimicotice,
etc.);
- echilibrarea ocluziei (protezare, imobilizare, etc.);
- stimularea reactivitãtii organismului, a terenului, prin depistarea afectiunilor generale capabile
sã influenteze evolutia parodontopatiei, stimularea imunitãtii.
În cadrul tratamentului local exista directii principale de tratament:
* tratament antimicrobian şi antiinflamator;
*tratament chirurgical;
*tratamentul de echilibrare ocluzală;
*tratamentul de reabilitare structurală şi funcţională prin biostimulare;
*tratamentul complicatiilor.

12. Tratamentul medicamentos local și general la pacienții cu parodontită marginală.

Tratamentul antimicrobian al inflamaţiilor paradonţiului marginal nu se limitează la igienizarea

cavităţii bucale, ci utilizează un arsenal medicamentos complex, din care fac parte: subs
antiseptice, antibiotice şi chimioterapice, a căror acţiune urmăreşte ameliorarea şi vindecarea
formelor clinice variate ale parodontitelor marginale.
Local - Modalităţi de aplicare a substanţelor medicamentoase:
*tamponamentul, badijonajul cu bulete de vată sterile, menţinute cu ajutorul pensei dentare, cu o
presiune fermă. Ex de substanţă: Revucol, fiind un adjuvant al masajului gingival prin stimularea
circulaţiei;
*meşa gingivală umectată cu sol. Antiseptice sau antibiotice (tetraciclină, ofloxacină) se
introduce în sanţul gingival şi se menţine 10 zile aproximativ. Unele meşe, cum ar fi meşele
îmbibate in sol. de clorură de Zn 20% se menţine doar 5-10 min, Protargol se menţine 30 min;
*Aplicaţii cu spatula umectată în perhidrol, care se introduce în sanţul gingival, apare o spumă
care se menţine citeva minute, după care se îndepărtează cu un jet de apă;
*Aplicaţii cu sonda in sol de nitrat de Ag 30% pentru cauterizarea chimică a microburjoanelor
gingivale;
*spălături cu cloramină, permaganat de potasiu, apă oxigenată;
*clătirea gurii cu antiseptice- clorhexidină 0,12% după periaj;
*irigaţii subgingivale cu clorhexidină de 0,2%;
*instilaţii în pungile parodontale – metronidazol gel dentar 25%.
General:
*antibiotice (tetraciclina, penicilina, ampicilina, amoxicilina, augumentin, fosfomicina,
cefalosporine, neomicina, streptomicina,clindamicina, ofloxacina, metronidazoln ornidazol);
*antifungice (nistatina, stamicin, pimafucin);
*glucocorticoizi (hidrocortizon acetat, prednison, prednisolon, dexametazona);
*antivirotice (amantadina, vidarabina,aciclovir);
*produse imunologice (vaccin stafilococic, imudon, polidin).

13. Dotarea instrumentală, aparatajul și echipamentul de lucru la pacienții cu parodontită

marginală.

a) instrumentar de consultaţie şi explorare: sonde parodontale şi exploratorii, pensa Crane-

Kaplan;
b) instrumentar de pregatire a câmpului operator şi de anestezie;
c) instrumentar de incizie şi secţionare: bisturie cu lama de unică folosinţă nr 15, 11 sau 12b
arcuată, bisturiu angulat Orban, instrumentul Kirkland nr 15 sau 16, forfecuţe de plastie drepte
sau caudate;
d) instrumenar de decolare a lamboului şi evidenţiere a osului alveolar: elevatoare mucozale şi
periostale;
e) instrumentar pentru îndepărtarea ţesutului de granulaţie, planarea radiculară şi modelarea
osului alveolar: instrumente de detartraj subgingival, chiurete chirurgicale cu margini ascuţite,
rotunde sau ovale, de tip cupă sau inelare, chiurete Gracey, răzuşe sau pile subgingivale, pense
ciupitoare de os, dăltiţe, freze Lindeman;
f) instrumentar de sutură: ace atraumatice, pense menţinătoare de ac;
g) instrumentar ajutător: spatule, depărtătoare, pense, discuri, freze, cleşti de extracţii, seringi,
canule de aspiraţie;
i) Materiale: câmpuri chirurgicale, comprese de tifon, rulouri de vată, bulete de vată, anestezice,
lichide antiseptice, ser fiziologic, fire de sutură, cimenturi chirurgicale.
m) Aparate: microscop chirurgical stereoscopic.
14. Pregătirea pacientului către operaţiile de chirurgie parodontală. Pregătirea
instrumentarului şi cîmpului operator. Asepsia şi antisepsia în chirurgia oro-maxilo-
facială.

Pregătirea pacientului:
*informarea pacientului si semnarea acordului informat;
*igiena personală efectuată obligator de către pacient;
*se înregistrează functiile vitale ale pacientului (puls , TA, temperatura);
*se face proba la anestezie, si la necesitate test alergologic;
*radiografia pacientului va fi în câmpul de vedere al medicului;
*se apreciază comportamentul şi starea pacientului;
*pacientul se echipează cu bonetă, ochelari de protecţie sau vizieră, bavetă, sorţ de unică
folosinţă şi se aşează într-o poziţie comfortabilă pe fotoliul stomatologic.

15. Rolul igienii cavităţii bucale în tratamentul afecţiunilor parodontale.

Totalitatea măsurilor de igienizare a cavităţii bucale au drept scop împiedicarea instalării

gingivitelor şi a parodontitelor marginale cronice – profilaxie primară.

16. Metode de chirurgie rezectivă în tratamentul pacienților cu parodontită marginală.

Eliminarea pungilor cu ajutorul chirurgiei rezective:

a.rezecţia ţesutului moale (pereţii pungii):
*gingivectomie;
*chiuretaj în câmp deschis.
b.deplasarea ţesutului moale către apical: lambou poziţionat apical.
c.eliminarea pereţilor defectelor osoase: rezecţie osoasă (osteoplastie, ostectomie).
d.eliminarea suprafeţei dentare de la nivelul pungii: amputaţie radiculară, hemisecţie.

17. Metode de chirurgie regenerativă în tratamentul pacienților cu parodontită marginală.

*eliminarea pungii parodontale prin formarea de inserţie nouă (ataşament): chiuretaj în câmp
deschis asociat cu transplant osos şi regenerare tisulară ghidată;
*reducerea furcaţiei prin formare de inserţie noua: regenerare osoasă ghidată, transplant de os.
Un potenţial mare regenerativ îl oferă 3 elemente: 1.suportul (matricea substituenţilor osoşi),
2.molecule de semnal biologic (factorii de creştere) şi 3.celulele stem. Exista 2 tipuri de
concentrate plachetare: a. Plasmă bogată în trombocite PRP şi b. Fibrină bogată în trombocite
PRF.
18. Operația chiuretaj în cîmp deschis. Etape. Indicații, contraindicații.

Chiuretajul deschis: sau cu microlambouri papilare este o metodă de elecţie şi constă în incizia
intrasulculară cu bisturiul a papilelor interdentare pînă la dinte sau la osul alveolar, urmată de
îndepărtarea ţesutului epitelial şi conjunctiv subiacent inflamat şi necrozat. Se crează astfel
microlambouri papilare care favorizează accesul. În pungile parodontale se efectuează:
- Chiuretajul ţesuturilor de granulaţie pînă la oprirea sîngerării;
- Planarea, netezirea rădăcinii care dă senzaţie de alunecare uşoară;
- Chiuretajul osului alveolar de consistenţă moale, rămolit prin osteită, pînă la os sănătos.
După oprirea hemoragiei, pungile se prelucrează medicamentos iar în interiorul lor se introduc
implante granulare de hidroxiapatită sau mai bine de biovitroceramică.
Indicaţii: *pungi parodontale adânci, inaccesibile;
*crearea accesului instrumentelor la suprafeţele radiculare;
*reducerea inflamaţiei în pungile adânci, în cazul gingiilor fibrozate;
*abcese parodontale recidivante;
*defecte osoase;
*terapie iniţială în cazul parodontitelor severe.
Contraindicaţii:
*Absolute: procese inflamtorii, procese tumorale;
*Relative: boli sistemice, cronice, epilepsie, patologii cardiace, astm bronşic, anxietate, boli
gastro-intestinale; patologii metabolice.

19. Operația chiuretaj în cîmp deschis. Avantaje, dezavantaje.

Avantaje : *vindecare rapidă;

*dureri şi complicaţii postoperatorii reduse;
*rezultate estetice satisfăcătoare;
*expunere dentinară mai redusă;
*conservarea maximă a osului de susţinere;
*dificultăţi tehnice mai puţine în comparaţie cu alte metode regenerative;
Dezavantaje:
*pungi restante adânci după intervenţie;
*formarea craterelor gingivale în spaţiile interdentare, în special la molari;
*regenerare mai redusă, comparativ cu alte metode.
20. Operația cu lambou. Etape. Indicații, contraindicații.

Operațiile cu lambou sunt proceduri invazive utilizate în tratarea bolilor parodontale avansate.
În timpul acestei intervenții se decolează mucoasa gingivală împreuna cu sau fară periost, pentru a
avea acces la rădăcina dintelui și pentru a curăța pungile parodontale, eventual pentru a corecta
defectele sau diformitățile osului alveolar.
Clasificarea lamboului:
a) în raport cu osul alveolar:
➢ reflectat în întregime;
 ➢ parțial reflectat;
b) în funcție de straturile din care este format:
➢ mucozal;
➢ mucoperiostal;
c) în raport cu poziția în care e plasat la finalul intervenției:
➢ apical;
➢ lateral;
➢ coronar;
d) după gradul de extindere:
➢ lambou extins, pe un grup de dinți sau pe o arcadă;
➢ lambou limitat în L, pe unul- trei dinți.
Indicații pentru operația cu lambou
➢ boli parodontale cu adincime medie 4-8mm, ce nu pot fi curățate prin proceduri parodontale
nechirurgicale; 
➢ resorbție osoasa de tip vertical;
➢ abces parodontal marginal; 
➢ recidivă dupa chiuretaj subgingival; 
➢ complementar operației de regenerare tisulara ghidată; 
➢ îndepartarea rădăcinii unui dinte pluriradicular; 
➢ alungirea coroanei.
Indicații pentru operația cu lambou
➢ boli parodontale cu adincime medie 4-8mm, ce nu pot fi curățate prin proceduri parodontale
nechirurgicale; 
➢ resorbție osoasa de tip vertical;
➢ abces parodontal marginal; 
➢ recidivă dupa chiuretaj subgingival; 
➢ complementar operației de regenerare tisulara ghidată; 
➢ îndepartarea rădăcinii unui dinte pluriradicular; 
➢ alungirea coroanei.
Contraindicații către operația cu lambou
➢ resorbție osoasă și retracție gingivală avansată, precum și dinți cu mobilitate mare; 
➢ atrofie osoasă și / sau mucoasă friabila fără inflamație și pungi parodontale.

3. Operația cu lambou. Avantaje, dezavantaje.

Avantajele operațiilor cu lambou:

1. Acces bun la rădăcini, buzunare interdentare și inter-rădăcină
2. Îndepărtarea conținutului buzunarelor situate în apropierea sau în afara joncțiunii
mucogingivale.
3. Oferă acces la osul alveolar pentru corectarea defectelor resorptive.
4. Crearea unei zone fără țesut anormal pentru un bun atașament gingival.
Dezavantaje: .
Rupturi muco-periostale extinse, riscul de rupere, necroză, prin incizii care perturbă
nutriția lamboului.
Dezavantajul operației este retragerea postoperatorie a marginii gingivale.

21. Biomateriale utilizate în operațiile de chirurgie regenerativă în tratamentul pacienților

cu parodontită marginală.

Adică la aplicarea unor membrane, materiale de blocare a epiteliului gingival se crează un spaţiu
între ele şi suprafaţa rădăcinii, iar periodonţiul poate invada acest spaţiu. În caz contrar procesul de
regenerare nu va avea loc. Aşadar cu scopul de a bloca penetrarea în plagă după intervenţii
chirurgicale al epiteliului gingival s-au propus diferite bio-materiale. Criteriile idiale înaintate faţă
de materialul de baraj, includ: integritatea tisulară, nepenetrarea celulară, posibilitatea de a crea un
spaţiu, comoditatea aplicării în clinică şi biocompatibilitatea. În chirurgia parodontală pentru
stimularea procesului regenerativ se folosesc diferite materiale care au rol osteogenetic,
osteoinductor şi osteoconductor:
Osteogenetic –numai celulele grefei de măduvă osoasă iliacă posedă potenţial osteogen;
Osteoinductor –constituenţii biomaterialului favorizează formarea de os nou, prin transformarea
celulelor mezenhimatoase nedeferenţiate în osteoblaste;
În calitatea de materiale de adiţie au fost folosite grefele osoase: autogrefele, alogrefele,
heterogrefele, însă în prezent pe scară largă se utilizează substituienţi naturali sau sintetici de os:
hidroxiapatitele dense sau poroase, fosfatul tricalcic coralul natural, ceramicile bioactive.
Pentru a împedica invazia epiteliului şi a preveni recesiile gingivale barajul trebuie să fie
confecţionat dintr-un material cu capacităţi de integrare cu ţesuturile parodontale, care nu permit
formarea pungilor, micşorează posibilitatea infectării şi ameliorează procesul de regenerare.
Regenerarea parodontală reprezintă restabilirea structurilor de susţinere a dinţilor într-o zonă care
anterior a fost afectată.
Materialele de blocare sau de adiţie pot fi de trei feluri: neresorbabile, bidegradabile şi
bioresorbabile.
Materialele neresorbabile În experienţe pe cîini Gore W şi coaut. (1982) a demonstrat histologic că
prin această membrană nu penetrează epiteliu. Această membrană sub denumirea de GORETEX a
fost recomandată în utilizarea practică de către Federaţia Dentiştilor Americani. În timpul operaţiei
membrana se adaptează în jurul dintelui. Epiteliu supraiacent se concreşte, dar nu pătrunde în
ţesuturi.
Materialele neresorbabile sunt biocompatibele, sunt inerte, însă peste 4-6 săptămâni este necesară
reoperarea pentru înlăturarea lor, fiind posibilă reinfectarea locului unde acestea au fost amplasate.
Materialele resorbabile. Aceste materiale au avantajul, că ele se păstrează un timp îndelungat până
la regenerarea ţesuturilor noi.
În calitate de materiale de barare resorbabile se utilizează colagenul, polimerii acizilor gliceric şi
lactic sau copolimerii lor. Materialele pot fi sub formă de membrane, pulbere, granule.
Prima barieră resorbabilă în regenerarea tisulară ghidată, aprobată de Federaţia Dentiştilor
Americani, a fost matricea pluristratificată combinată GUJDOR, care era constituită din polimerii
acidului lactic plastificat cu un eter al acidului citric. Membranele bioresorbabile dau efecte bune,
peste 6 luni s-a observat cicatrizarea deplină cu formarea unei joncţiuni.
Osteoconductor: materialul aplicat în leziune se va comporta ca un suport pentru osul nou format.

22. Aplicatii clinice si tehnici chirurgicale cu utilizarea PRP, PRF in regenerarea

tesuturilor moi si dure în tratamentul pacienților cu parodontită marginală.

PRINCIPII GENERALE DE APLICARE A MEMBRANELOR

1. Respectarea maximă a asepsiei în timpul operației.
2. Planificarea și gestionarea ușoară a țesuturilor moi:
a) asigurarea păstrării integrității și calității lamboului mucoperiostal;
b) mobilizarea rațională a clapetei (fără tensiune a clapetei peste membrană);
c) sutura de descărcare.

3. Conservarea volumului sub membrană. Membrana nu trebuie să se miște în interiorul

defectului (colapsul membranei). Acest lucru se realizează:
a) prin utilizarea membranelor armate cu un cadru din titan;
b) utilizarea membranelor de colagen care asigură o rezistență suficientă (COLLOST,
Lamina);
c) utilizarea unei grefe dense și lent resorbabile;
d) utilizarea elementelor de susținere;
e) utilizarea membranelor de întărire (SonicWeldRx, Inion).
4. Fixarea fiabilă a membranei poate fi realizată folosind:
a) cusătură;
b) pini de membrană;
c) mini șuruburi;
d) lipici (cianoacrilat).
Capacitatea trombocitelor de a accelera semnificativ cicatrizarea tesuturilor afectate si-a gasit
aplicare si in stomatologie. Vitaminele, proteinele si hormonii continuti in produs influenteaza
pozitiv regenerarea tesuturilor bucale, ele asigura alimentarea necesara si formarea corecta a
epiteliului. Autoplasma este introdusa prin injectare, in volume mici, in papilele dentare, gingia
marginala si santul gingival.
Procedurile sunt nedureroase, dar la solicitarea pacientului, se poate administra in prealabil un
anestezic.
ca si efecte, mentionam:
– oprirea sangerarilor gingivale
– imbunatatirea structurii gingiilor, disparitia treptata a friabilitatii
– intarirea tesuturilor de sustinere a dintilor, drept consecinta, diminuarea mobilitatii dentare
– accelerarea vindecarii alveolelor dentare postextractionale, precum si a gingiilor in timpul si
dupa tratamentul parodontopatiei.

23. Protocolul de pregatire a PRP, PRF (derivatelor sanguine – plazma, coaguli de fibrina,
membrane).

Concentratele trombocitare, ce conţin factorii de creștere și alte componente esenţiale

regenerării, pentru uzul topic sau infiltrativ, sunt obţinute din sângele venos, prin
centrifugare [3]. Obiectivul procedurii de obţinere este de a separa componentele
sangvine în: celule roșii și elemente cu capacitate regenerativă (fibrinogen, fibrină,
plachete, FC, leucocite, fibronectină și altele), utilizate pe larg în aplicaţiile terapeutice
pentru a întări procesul natural de vindecare.
Coagulul PRF conţine 97 % plachete și 50 % leucocite din tot volumul sangvin
Se disting 2 tipuri: A-PRF — membrane trombocitare îmbogăţite cu fibrină și I-PRF —
lichid trombocitar îmbogăţit cu fibrină care odată injectat în grefele osoase, coagulează
rapid.
Etapele în obţinerea A-PRF-ului, conform protocolului au fost următoarele (Fig.1): —
Prin puncţie venoasă, de la pacientîn timpul procedurii chirurgicale, s-a recoltat proba de
sânge. Absenţa anticoagulantului implică activarea în câteva minute a celor mai multe
trombocite din sângele prelevat, iarîn contact cu pereţii de sticlă al eprubetei se
declanșează cascada coagulării. Fibrinogenul este concentrat iniţial în porţiunea
superioară a eprubetei, înainte ca trombina circulantă să-l transforme în fibrină [1]. —
Imediat după colectarea sângelui, probele au fost aranjate în poziţie diametral opuse și
centrifugate la 1300 rotaţii/min. timp de 8 minute. Rezultatul obţinut este reprezentat de
cele 3 fracţii distincte (Fig.2): 1. Stratul superficial — lichidul seros, numit plasmă săracă
în trombocite (PPP); 2. Fracţia intermediară — cheagul de fibrină (A-PRF);
3. În partea inferioară a eprubetei sunt concentrate celule roșii (RCR).

24. Aspecte biologice ale regenerării tisulare. Indicaţii, contraindicaţii.

Medicina regenerativă reprezintă un domeniu multidisciplinar de cercetare și tratament în
plină dezvoltare, care are ca scop reconstrucţia și regenerarea ţesuturilor pierdute [6].
Obiectivul de bază constă în restaurarea integrităţii și funcţiei ţesuturilor, îmbunătăţind
astfel sănătatea pacientului
Restabilirea structurii anatomo-funcţionale a regiunilor afectate, se realizează printr-un
proces complex, de regenerare, realizat cu implicarea unei serii de componente de origine
tisulară și sangvină [4]. Un potenţial înalt regenerativ îl oferă 3 piloni de baza considerate
elemente cheie ale regenerării (Masago și col.,2007): suportul (matricea substituenţilor
osoși), molecule de semnal biologic (factorii de creștere, BMP), celulele stem.

25. Aspecte biologice ale regenerării tisulare. Avantaje, dezavantaje.

26. Erori şi complicaţii în tratamentul chirurgical la pacienții cu boala parodontală.

dehiscenta plagii, hemoragia imediata sau tardiva.

• infecţie – procese septice;
• dureri la percuţie a dinţilor sau spontană;
 • edem, hematom postoperator.
• necroza lamboului

27. Profilaxia afecțiunilor parodonțiului marginal.

curățarea insuficientă a dinților;

modificări hormonale, de exemplu, în timpul sarcinii, menopauză, pubertate;
fumatul, care distruge țesutul gingiilor;
boli care afectează imunitatea (HIV, cancer, diabet zaharat);
imunitate redusă ca urmare a unei boli grave;
alimentația nesănătoasă, care este însoțită de o lipsă de vitamine și minerale;
administrarea îndelungată de medicamente care reduc producția de salivă.
Igiena orală corespunzătoare la domiciliu  (periajul zilnic, folosirea aței dentare, a apei de
gură și dușul bucal)
Igienizare profesională la cabinetul stomatologic la fiecare 3-6 luni, în funcție de situație
(detartraj cu ultrasunete, care inlătură depunerile de tartru și placă bacteriană de pe suprafața
dintelui și de sub gingie )
Plasmodent – tratamentul cu plasmă trombocitară  (ajută la stoparea sângerării gingivale,
reduce inflamația, accelerează vindecarea țesuturilor și stimulează creșterea osului,
micșorând, astfel, mobilitatea dinților)

28. Dispensarizarea pacienţilor cu boala parodontală.

1. Chirurgia plastică și reconstructivă oro-maxilo-facială: Istoric. Date generale. Scop.
Sarcini.

Chirurgia reconstructiva – reprezinta corectarea deformatiunilor congenitale sau dobindite,

unde scopul functional prevaleaza asupra celui estetic, dar necesitatea de a oferi pacientului
un aspect fizic cit mai normal si cit mai placut este intotdeauna obiectiv.
Chirurgia pastica mai este numita si chirurgia estetica - este o ramurs derivata a chirurgiei
reconstructive ce foloseste tehnici de baza dar se adreseaza omului sanatos, cu scopul de a
ameliora imaginea persoanei.
Scop si sarcini - ameliorarea aspectului functional, si a celui estetic.
Chirurgia plastică este o partea de chirurgie implicată în intervenții chirurgicale care
vizează eliminarea deformărilor și defectelor oricărui organ, țesut sau suprafață a
corpului uman.
Operațiile plastice pot fi împărțite în două tipuri principale — reconstructive și estetice.
Chirurgie Plastica Reconstructiva ajuta la eliminarea deformari, defecte ale țesuturilor și
organelor, și de a restabili funcțiile lor prin metode de chirurgie plastica.
Chirurgia estetică plastică este aplicarea metodelor de chirurgie plastică pentru a
îmbunătăți aspectul. Operația reconstructivă sau estetică efectuată cu succes poate
schimba radical calitatea vieții unei persoane, ajutându-l să-și recâștige senzația de viață
împlinită.

Sarcini:
· Deb
arasarea persoanei de defect căpătat sau congenital
· Rest
abilirea funcţiei organului lezional.
· Con
struirea organelor pierdute sau care lipsesc de la naştere
 · Mic
şorarea volumului organului afectat şi modificarea formei
· Înlăt
urarea protezei pielii feţei sau a grăsimii abundente.
Istoria chirurgiei plastice este de fapt istoria reconstrucţiei nazale. În India, cam prin anul
800, Î.Hr., apare prima documentare privind rinoplastia

Prima rinoplastie din Europa a fost executată în familia Branca, în secolul al XV-lea. Tehnica a
fost popularizată de Gaspare Tagliacozz

În 1845, în Germania, Dieffenbach a descris prima reducere estetică a unui nas mare. El a folosit
incizia externă. În 1898, Jacques Joseph, părintele rinoplastiei moderne şi chirurg ortoped din
Berlin, a realizat prima sa operaţie cosmetică la un băiat cu urechi prea mari.

O dată cu apariţia anesteziei şi antisepsiei, chirurgia reconstructivă s-a dezvoltat, devenind

extrem de utilizată şi ca urmare a numărului imens de răniţi din Primul Război Mondial. Istoria a
păstrat numele celebrului chirurg Harold Gillies, care, împreună cu echipa sa, a încercat (reuşind
adeseori) să refacă mii de feţe distruse de gloanţe.

Istoria Catedrei Omf:

Vasile Titarev, pe 1 iulie 1960 este numit în funcţia de conferenţiar interimar la Catedra de
chirurgie spitalicească şi responsabil de cursul de chirurgie oro-maxilo-facială. În anul 1961, la 4
septembrie, este transferat de la Catedra de chirurgie spitalicească la Catedra de chirurgie
stomatologică în funcţia de conferențiar interimar. Vasile Titarevparticipă activ la fondarea
Catedrei de stomahtoloie chirurgicală, iar în anul 1964 îi este oferit titlul de conferenţiar la
catedra respectivă. Activează în această funcţie până pe 3 iunie 1978. După terminarea
secundariatului clinic, în ianuarie 1962, medicii A. Guţan şi V. Ocuşco, se întorc la baștină și
sunt angajaţi în funcţia de asistenţi la catedră. Astfel, de la acest grup se începe formarea
corpului profesoral-didactic al catedrei. În această perioadă (1965) este susţinută prima teză de
doctor în ştiinţe medicale de către dl V. Ocuşco, consacrată problemelor parodontozei.

La catedra respectivă au activat și s-au format ca specialiști următoarele cadre didactice:

academicieniiGheorghe Tîbîrnă, Ion Lupan; profesorii I. Muntenu, P. Godoroja; conferențiarii
V. Ouatu, T. Popovici, I. Iluța; asistenții V. Cojocaru, S. Lungu, A. Cebanu, E. Suslov. Baza
clinică a catedrei erau: Policlinica Stomatologică a MS cu staționarul de CH OMF, Policlinica
Stomatologică Municipală, staţionarul de chirurgie oro-maxilo-facială (Spitalul Clinic
Republican, Spitalul clinic de Urgență).

Până în anul 1971, medicii, care activau în chirurgia stomatologică, îşi completau cunoştinţele
teoretice şi își perfecţionau măiestria profesională prin stagieri practice la catedra respectivă.
Odată cu creşterea numărului medicilor stomatologi în domeniul chirurgical a apărut necesitatea
să fie organizate Cursuri de Perfecționare pentru Medici în cadrul facultăţii (CPM). Pentru a
prelua experienţa şi metodologia de perfecţionare a medicilor în chirurgia stomatologică, în
decembrie 1971, la Institutul de Stomatologie din Moscova au plecat şeful Catedrei de chirurgie
stomatologică, docentul Arsenie Guţan, şi asistentul Valentin Topalo, candidat în ştiinţe
medicale. Ulterior, au fost împlementate Metodologia şi Programa de perfecţionare a medicilor
de la Institutul de Stomatologie din or. Moscova la Catedra de chirurgie stomatologică a
 Institutului de Medicină din Chişinău. Responsabil de perfecționarea medicilor la catedră a fost
numit asistentul V. Topalo. Perfecționarea (stagierea) se efectua prin intermediul prelegerilor,
seminarelor şi lecţiilor practice la care participau docenţii Arsenie Guţan și Vasile Titarev. 

La 16 noiembrie 1977, prin Ordinul rectorului NLS-362, asistentul V. Topalo este numit în
funcţie de docent, iar cursul de perfecţionare, transferat în cadrul CPM şi comasat cu un curs de
ortopedie stomatologică, înfiinţat în 1972. La momentul respectiv, corpul didactic al cursului de
ortopedie şi chirurgie stomatologică era alcătuit din şeful cursului – profesorul Mihail Buşan,
docentul Valentin Topalo, dar și de Gheorghe Spataru, Gheorghe Cebanachi, candidaţi în ştiinţe
medicale. 

La 25 octombrie 1996, prin Ordinul rectorului USMF „Nicolae Testemiţanu”, nr. 947-PS,
această subdiviziune a fost împărțită în Cursul de stomatologie ortopedică (şef - Mihail Buşan,
prof. univ.) şi Cursul de Chirurgie oro-maxilo-facială (şef - Valentin Topalo, prof. univ.). Odată
cu transferarea asistentului universitar Gheorghe Spataru în componenţa Catedrei de
stomatologie pediatrică cursul de ortopedie a fost comasat cu Catedra de stomatologie
ortopedică a Facultăţii de Stomatologie. 

În 1996 în componenţa cursului de Chirurgie OMF, în calitate de asistent, a fost ales doctorul în
medicină, Aureliu Ciobanu. La 26 octombrie 1999, prin Ordinul rectorului nr. 1097-CU, la
Facultatea CPM a fost creată Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială şi stomatologie ortopedică.
Iniţial, în componenţa catedrei au fost următoarele cadre didactice: Valentin Topalo, profesor
universitar, şef de catedră, Eugeniu Chiriac, conferenţiar universitar (compartimentul ortopedie);
Gheorghe Cebanachi, conferenţiar universitar; Aureliu Ciobanu, asistent universitar. La 24
septembrie 2002, prin Ordinul rectorului nr. 968-CU, în componența catedrei au fost incluşi
profesorii universitari, Arsenie Guţan, Ion Munteanu şi asistentul universitar Aureliu Gumeniuc
(compartimentul ortopedie). Odată cu organizarea cursurilor de perfecţionăre a medicilor în
domeniul implantologiei orale prin Ordinul rectorului nr. 1097 din 24 septembrie 2008, catedra a
fost numită „Catedra Chirurgie oro-maxilo-facială, stomatologie oertopedică şi implantologie
orală”. La 20 ianuarie 2010, fondatorul chirurgiei oro-maxilo-faciale, dascălul stomatologilor din
R. Moldova, Arsenie Guțan, a plecat în lumea celor drepți. 

În 2012, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială, stomatologie ortopedică și implantologie orală

a Facultății de Instruire Continuă a fost comasată cu Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială
(Facultatea de Stomatologie), astfel a fost creată o nouă catedră cu denumirea „Chirurgie oro-
maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan””. Șeful  catedrei  a fost numit profesorul
universitar Valentin Topalo. În anul 2015, în programul de studii al catedrei a fost inclusă
disciplina „Propedeutică în chirurgia OMF și implantologie dentară”, iar șeful catedrei a fost
numit Nicolae Chele, conferențiar universitar. 

2. Clasificarea procedeelor de chirurgie plastică și reconstructivă.

Clasificarea principalelor tipuri de operatii platice

1.După izvorul de primire a materialului plastic:

a)Autoplastia cu transplante autogene de la bolnav însuşi lui;
Autoplastia-plastia cu ţesuturile pacientului. Se deosebesc câteva tipuri de autoplastie:
1.Autodermoplastia
2.Formarea lambourilor triunghiulare suplimentare.
3.Plastia prin interpolarea lambourilor
4.Autoplastia din vecinătatea imediată şi mediată

b)Plastia cu ţesuturi de la un individ din acelaş grup:

- izoplastia-plastia de la un individ altuia din fraţii monozigoţi;
- Aloplastia-de la o persoana la alta
- Xenoplastia-transplantarea ţesuturilor bovine.

2.După metoda de deplasare a ţesuturilor:

a.Deplasarea din contul laxitaţii şi elasticităţii până la tensibilitatea pielii. În unele cazuri se
efectuiază incizii de la distanţa paralele defectului. Dar în regiunea maxilo-facială aşa
metode se folosesc rar.
b.Plastia cu lambouri pediculate:
-din vecinătate;
-de la distanţa imediată (metoda franceză) şi mediata (indiana).
c.Transplantare liberă de ţesuturi (autoizoplastia, aloplastia).

3.După tipurile de ţesuturi:

-Plastia de piele;
-Plastia oso-cartilaginoasă;
-Mioplastia;
-Plastia cu ţesut adipos;
-Plastia de mucoasa;
-Neuroplastia;
-Plastia de tendoane;
-Plastia combinată;

4.După timpul de efectuare a operaţiei şi starea ţesuturilor-gazdă:

a) Plastia primară;
b) Plastia secundară;
c) Plastia defectului primar;
d) Plastia defectului în perioadă de granulaţie a plăgii.

3. Defectele şi deformaţiile ţesuturilor (organelor) teritoriului maxilo-facial. Date generale.

Definiţie. Frecvenţă. Etiologie.

Defect - reprezintă lipsa de integritatea anatomică sau funcţională a unui organ sau ţesut;
Deformaţie - reprezintă o asimetrie a ţesuturilor si organelor oro-maxilo-faciale.
Etiologie: iatrogenă (in urma unor intervenţii chirurgicale), odontogenă (infecţii),
neodontogene (abcese, flegmoane, tumori), accidente cu subsanţe toxice, acide,
congenitale (acromegalia), accidente rutiere, traume.

4. Clasificare clinico-chirurgicală a defectelor şi deformaţiilor maxilo-faciale: după

etiopatogenie, după localizare, după caracterul dereglărilor funcţionale.

Etiopatogenie- congenitale si dobindite in urma inflamatiei, traume, accidente, post-

chirurgical, oncologie.
Dupa localizare - la nivelul tegumentelor, la nivel osos, sau mixt
Dupa caracterul dereglarilor functionale - cu sau fara lezarea functiilor.
După etiopatogenie:
1. T
rauma “bitovoe” de întreprindere, sporită, chirurgicală.
2. I
nfecţia odontogenă (nespecifică şi specifică).
3. I
nfecţia neodontogenă (specifică şi nespecifică).
4. I
nflamaţie aseptică (întroducerea substanţelor toxice).
5. D
efecte şi deformaţii căpătate pe parcursul vieţii (Acromeglia).
6. D
eformaţiile de vârstă înaintată la pielea feţei, nas, buze, obraz, pleoape, gât etc.
După localizare:
1. Ţ
esuturile moi ale feţii.
7. Ţ
esuturile moi şi osoase scheletului facial.
8. Ţ
esuturile moi a cavităţii bucale şi a maxilarelor.
9. Ţ
esuturile moi a feţii, cavităţii bucale şi a maxilarelor.
10. Ţ
esuturile moi ale feţii şi cartilagele nazale.
11. Ţ
esuturile moi ale feţii cartilagele nazale şi mucoasa cavităţii bucale.
După caracterul dereglărilor
1. D
ereglările esteticii feţii.
12. D
eschiderea dificilă s-au indischiderea completă a cavităţii bucale şi dereglarea mişcării.
13. I
mposibilitatea sau dificilitatea masticaţiei şi formării bolului nutritiv.
14. I
mposibilitatea sau dificultatea de deglutiţie.
15. I
mposibilitatea sau dificultatea de vorbire (fonaţie).
16. I
mposibilitatea sau dificultatea de respiraţie (asfixii).

5. Abordul interdisciplinar al chirurgiei plasice și reconstructive oro-maxilo-faciale cu alte

specialităţi medicale.

Chirurgia plastică şi reconstructivă are legătura cu alte compartimente ale chirurgiei

stomatologic, si mai ales cu stomatologia ortopedica.
*necesitatea de cunoaste perfect fiziologia cavitatii bucale;
*deprinderea de a contacta cu bolnavii maxilo faciali (deontologia);
De asemenea interacţionează şi cu alte specialităţi cum ar fi: orl, oftalmolog, dermatolog,
endocrinolog, logoped, neurolog, ortoped traumatolog, kinetoterapeut.

6. Etapele principale de planificare a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilo-

faciale. Indicații și contraindicații.

Bazele planificării operaţiilor plastice, operaţiile plastice trebuie strict planificate, anume
după trei etape.

- preg
ătirea preoperatorie.
- etap
a de bază a intervenţiei chirurgicale.
- etap
a operaţiilor de corecţie.
Indicaţii:

* Indicaţii către operaţii reconstructive plastice sunt prezenţa defectelor anatomo-

funcţionale şi pur cosmetice, deformaţiilor care pot fi congenitale şi căpătate;

*Arsuri (indiferent de mecanismul acestora) si a sechele postcombustionale

*Traumatisme insotite de distrugere de parti moi (leziuni extensive tegumentare, scheletice,

tendinoase, vasculo-nervoase)

*Leziuni posttraumatice, sindroame de compresie, afectiuni cronice sau sechele

postoperatorii

*Patologia tumorala cutanata si de parti moi

*Malformatiilor congenitale

* Sufe
rinte estetice.

Indicaţiile şi contraindicaţiile către operaţiile plastice

În primul rând trebuie luate în consideraţie categoriile de sensibilitate estetică a bolnavilor

(A.E.Rauar, N.M.Mihelson).
1. Bol
navii cu sensibilitatea estetică scăzută;
2. Bol
navii cu sensibilitatea estetică normală;
3. Bol
navii cu sensibilitatea estetică variată;
4. Bol
navii cu sensibilitatea estetică mărită (defecte mici care duc la îngrijorări mari);
5. Bol
navii cu sensibilitatea estetică paradoxală (consultaţia psihiatrului).

Contraindicaţii către operaţiile plastice

- mal
adii generale (boli de sânge, cardiace etc.)
- proc
ese inflamatoare.
- vârs
ta mai înaintată.
- mai
puţin se operează copiii până la 8-10 ani.

7. Etapele principale de planificare a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilo-

faciale. Avantaje și Dezavantaje.

Etapa principală a intervenţiei chirurgicale:

- Ope
raţia propriu-zisă;
- Nec
esitatea de a menţiona planul întocmit (variaţii);
- Ope
raţia într-o etapă sau câteva etape;
- Etap
ele pot fi efectuate una după alta sau cu întreruperi mai mari de timp;
- În
etapa principală a operaţiei reconstructive se întroduce toate intervenţiile până la
înlăturarea deplină a defectului;
- La
planare şi efectuarea operaţiilor plastice este necesar: fiecare etapă de operaţie trebuie să
ducă la efectivitatea etapei finale de înlăturarea defectului;
- Cătr
e etapa de bază a intervenţiei chirurgicale plastice se atârnă: deplasarea ţesuturilor din
locul îndepărtate a corpului, închiderea defectului.

8. Etapa de bază a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilo-faciale, operaţia

propriu zisă: determinarea numărului de operaţii şi termenul lor, determinarea
consecuvităţii efectuării intervenţiilor, rezultatul aşteptat.

Determinarea nr de operatii se stabileste in funcţie de defectele sau deformatiile prezente,

unele defecte mici sunt inlăturate cu ajutorul a două etape (de bază şi de corecţie), alte
defecte mai voluminoase necesită o etapă de bază si citeva etape sau intervenţii de corectie
(de la 2 la citeva zeci de operaţii de corectie). Termenul dintre etapa de bază şi etapa
corectivă variază, însă de obicei, este de citeva luni (4-8 luni).

9. Etapa de bază a intervenţiilor plastice și reconstructive oro-maxilo-faciale, operaţia

propriu zisă: pregătirea ţesuturilor şi deplasarea lor, închiderea defectului donator.
Ţesuturile se pregatesc pentru operatia plastica cu citeva ore înaite de interventie( se rade
părul de pe piele, se realizază iginea personala inainte de operaţie). La inceputul intervenţiei
se realizează asepsia câmpului operator, se izolează cu cearsafuri sterile restul corpului şi se
fac incizii corespunzătoare pe cicatrice pentru a putea deplasa pielea şi de a crea lambouri
cutanate (pielea se desprinde de ţesutul adipos şi muscular cu ajutorul unui bisturiu).

10. Etapa operaţiilor de corecţie în chirurgia plastică și reconstructivă: planificarea

intervențiilor de corecţie.

Ele se efectuiază pentru înlăturarea deformaţiilor mici care nu puteau fi înlăturate la

operaţiile de bază.
Acestea pot fi unice sau multiple, în dependenţă de volumul defectului şi de calitatea
intervenţiei de bază.

11. Etapa operaţiilor de corecţie în chirurgia plastică și reconstructivă: planificarea

termenilor de intervenţie și de reabilitare.

Etapa de corecţie se realizează după citeva luni de la etapa de bază (4-8 luni), si se poate
repeta de mai multe ori pe parcursul la mai multi ani (decide pacientul). Reabilitarea de
obicei durează citeva luni, pacientul este obligat să respecte recomadările medicului chirurg
pentru a favoriza o cicatrizare cit mai calitativă şi mai rapidă a defectului. Dispensarizarea
acestor pacienti este obligatorie după fiecare intervenţie plastică.

12. Intervenţiile cu lambouri triunghiulare încrucişate. Etapele intervenției chirurgicale.

Indicaţii şi contraindicaţii.

Aceste lambouri pot fi practicate la nivelul oricarei regiuni anatomice si stau la baza așa
numitei plastii in'Z’.

Analiza științifcă și matematică a principiilor care stau la baza acestei plastii a fost făcuta de
Limberg în anul 1943, în lucrarea ‘Bazele matematice ale plastiilor locale la suprafața
corpului omenesc.
Plastia locală cu lambouri triunghiulare încrucișate presupune transpunerea a doua lambouri
cutanate de formă triunghiulară adiacente, unul în locul celuilalt, folosind rezervele
tegumentare existente la nivelul aceleași zone anatomice.

Pentru practicarea unei astfel de plastii sunt necesare trei incizii:

• una
mijlocie și
• dou
a laterale

Lungimea celor trei incizii trebuie sa fie egală. Unghiurile ce se delimitează la cele două
extremități ale inciziei centrale pot fi de marime egală (lambouri triunghiulare simetrice),
sau diferită (lambouri triunghiulare asimetrice).

Indicaţii:

*Lungirea unei plăgi lineare și diminuarea forțelor contractoare. Forțele contractoare se

diminuează întrucât liniile de sutura nu vor mai fi paralele cu aceste, astfel crește
funcționalitatea țesuturilor înconjurătoare.

* În cazul în care avem o cicatrice inestetică și dorim să îi schimbăm direcția. Se reduce

tensiunea de la nivelul cicatricii și capătă astfel un apect mai plăcut.

Contraindicaţii:

• Isto
ric negativ de vindecare a rănilor;

• Cica
trizare hipertrofică;
• For
mațiuni keloide;
• Boli
care afectează aportul sanguin al pielii (boli aterosclerotice, diabet, fumat, deficit de
colagen, iradieri, tratament cu anticoagulante);
• Zon
a recipietor avasculară;
 • Ran
ă profund infectată;
• Infe
cția cu streptocoul beta hemolitic.

13. Intervenţiile cu lambouri triunghiulare încrucişate. Avantaje și Dezavantaje.

Avantaje:
• Este
de ajutor pentru închiderea rănilor pe structuri anatomice importante , cum ar fi
pleoapelor , nas , gură. 
• îmb
unătățeşte aspectul funcțional și cosmetic al cicatricilor.

Dezavantaje:
· Risc
de complicații posibile ale intervenţiilor cu lambouri includ necroza lamboului ,
formarea hematomului sub clapete, infecția rănilor;
· Nec
esită uneori etape multiple de corecţie;
· Rea
bilitare de lungă durată.

14. Intervenţiile cu lambouri triunghiulare încrucişate. Pregătirea preoperatorie. Metodele de

anestezie.

Pregătirea preoperatorie:
*Studierea cauzelor defectului;
• Analiza defectului: dimensiune, topografia;
• Studierea ţesuturilor care înconjoară defectul;
• Aprecierea stării generale a bolnavului; • Aprecierea stării sistemului nervos central (5
categorii de bolnavi);
• Aprecierea stării organelor cavităţii bucale;
• Determinarea rezervelor de ţesuturi;
• Studierea posibilităţilor folosirei ţesuturilor din regiuni mai îndepărtate ale corpului cu
evidenţa culorii pielii, existenţa de păr pe piele, evidenţierea ţesutului subcutanat;
• Determinarea defectului osos
• Determinarea metodei şi aparatelor de fixare;
• Determinarea etapelor de operaţie;
• Determinarea metodei de presiune a ţesuturilor.
Metode de anestezie: în funcţie de volumul operaţiei se alege tipul de anestezie, care poate fi
generală (la intervenţii laborioase, cu defecte masive, la copii) şi locală sau regională (pentru
intervenţii mici).
* De cele mai dese ori anestezia locală.
* Soluţie de novocaină adesea se întrebuinţează cu antibiotice şi hidrocortizon.
* Întrebuinţarea adrenalinei.
* Folosirea premedicaţiei efective.

15. Indicaţii de plastie în Z (transpoziţională): alungirea, întreruperea şi schimbarea direcţiei

cicatricei retractile.

Plastia în Z presupune transpoziția încrucișată a două lambouri triunghiulare și prin aplicarea

ei se poate obține:

• o
alungire a unei contracturi liniare cu redistribuirea tensiunii locale
• o
înterupere și o redistribuire a unei cicatrici liniare
• o
repoziționare a unei cicatrici de-a lungul sau paralel cu liniile de minimă tensiune.

Plastia cu lambouri încrucişate multiple produce rezultate,superioare unei singure plastii în Z

de mari dimensiuni. Se croiesc lambouri de laturi egale a lambourilor care vor fi încrucişate.
Unghiurile lambourilor pot fi egale (lambouri simetrice) sau inegale asimetrice în funcţie de
distribuţia rezervelor tegumentare şi a efectului vizat.
Există numeroase variaţii folosirea unor triunghiuri cu unghiuri sau cu laturi inegale, a două
perechi de lambouri triunghiulare opuse, plastia cu patru, cinci sau şase triunghiuri
încrucişate, plastia în W, tehnica de avansare V-Y.

Concluzii:

• Z -
plastie este o transpunere dublă a două clape de dimensiuni egale .
• Z -
plastii sunt frecvent utilizate pentru a revizui cicatrici prin prelungirea unei cicatrice
contractate sau schimbarea direcției de cicatrice , astfel încât să se obtina unitatea
favorabila estetic de bază.
• Fun
damental, două clape de dimensiuni inegale și unghiuri inegale sunt transferate în
timpul închiderii defectului .  
• În
cele din urmă , Z - plastie poate fi de ajutor pentru închiderea rănilor pe structuri
anatomice importante , cum ar fi pleoapelor , nas , gură. 

16. Indicaţii de plastie în Z (transpoziţională): nivelarea cicatricelor depresive, aderente,

devierea segmentelor de organ, corectarea bridelor.

Z-plasty este o tehnică versatilă de chirurgie plastică , care este utilizată pentru a îmbunătăți
aspectul funcțional și cosmetic al cicatricilor . Poate alungi o cicatrice contractată sau poate
roti linia de tensiune a cicatricei. Linia de mijloc a inciziei în formă de Z (elementul central)
este realizată de-a lungul liniei cu cea mai mare tensiune sau contracție, iar clapele
triunghiulare sunt ridicate pe laturile opuse ale celor două capete și apoi transpuse.
Lungimea și unghiul fiecărei clapete sunt de obicei aceleași pentru a evita clapele nepotrivite
care pot fi dificil de închis. Unele complicații posibile ale plastiei Z includ necroza
lamboului , formarea hematomului (cheag de sânge) sub clapete, infecția rănilor, efectul
trapdoor și sloughing-ul (necroza) a clapetei cauzate de tensiunea plăgii și alimentarea
inadecvată de sânge.
Plastiile Z pot fi:
a) funcționale (cicatrici alungite și relaxante) sau
b) cosmetice (cicatrici realignate pentru a le face mai puțin vizibile).
Ele pot fi simple sau multiple.
Variațiunile includ plastii Z înclinați și planimetrici.
Indicaţii:
-Alungirea, intreruperea si schimbarea directiei unei cicatrici retractile,
-Nivelarea cicatricilor depresive,aderente
-Devierea unor segmente de organ
-Transpozitia unor leziuni
-Corectarea unor bride.

17. Plastia defectelor labiale şi periorale cu lambouri din imediata vecinătate a defectului.
Etapele intervenției chirurgicale. Indicaţii şi contraindicaţii.

18. Plastia defectelor labiale şi periorale cu lambouri din imediata vecinătate a defectului.
Avantaje și Dezavantaje.

19. Plastia defectelor labiale şi periorale cu lambouri din imediata vecinătate a defectului.
Pregătirea preoperatorie. Metodele de anestezie.

20. Transplantele în chirurgia oro-maxilo-facială. Clasificare. Istoric.

Clasificare. Tipurile principale de operaţii plastice:

1.După izvorul de primire a materialului plastic:

— Autoplastia cu transplante autogene de la bolnav insuşi lui.

— Autoplastia. Plastiei cu ţesuturi de la un individ altuia din acelaş grup: — izoplastia –

plastia de la un individ, altuia din fraţii monozigoti; — aloplastia aşa cum e scris mai sus (de
la o persoană la alta).
— Xenoplastia – transplantarea ţesuturilor bovine (transplantarea ligamentelor, corn
etc)

2.După metoda de deplasare a ţesuturilor:

— Deplasarea din contul laxitaţii şi elasticităţii până la tensibilitatea pielii. În unele

cazuri se efectuiază incizii de la distanţa paralele defectului. Dar în regiunea maxilofacială
aşa metode se folosesc rar.

— Plastia cu lambouri pediculate:

— din vecinătate;

— de la distanţa imediată (metoda franceză) şi mediata (indiana).

— Transplantare liberă de ţesuturi (autoizo, aloplastia).

3.După tipurile de ţesuturi:

— Plastia de piele;
— plastia oso-cartilaginoasă;
— mioplastia;
— plastia cu ţesut adipos;
— plastia de mucoasă;
— neuroplastia;
— plastia de tendoane;
— plastia combinată;
— alte tipuri de plastii.

4.După timpul de efectuare a operaţiei şi starea ţesuturilor gazdă:

— Plastie primară;
— Plastie secundară;
— Plastia defectului primar;
— Plastia defectului în perioada de granulaţie a plăgii.
21. Transplantarea liberă a pielii şi mucoasei, dermoplastia în chirurgia oro-maxilo-facială.
Tipuri de grefe cutanate și mucoase libere.

Transplantarea tesuturilor umane se poate face prin metoda “grefei libere” in care
tesutul grafat este despartit complet de toate legaturile sale cu corpul si transferat
de catre locul primitor, in care este inserat corespunzator.
O alta metoda este in “continuitate vasculara”,in care caz tesutul este mobilizat pe
un pedicul sau o baza care contine un sistem arterio-venos,suficient pentru a-l
alimenta,si miscarea este limitata de desenul pediculului insasi.
A treia metoda de transplantare are la baza tehnicile microvasculare care include
lambourile libere cutanate,miocutanate, sau osteomiocutanate.

22. Transplantarea liberă a pielii şi mucoasei, dermoplastia în chirurgia oro-maxilo-facială.

Indicaţii şi Contraindicaţii.

În primul rând trebuie luate în consideraţie categoriile de sensibilitate estetică a bolnavilor

(A.E.Rauar, N.M.Mihelson).
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică scăzută;
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică normală;
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică variată;
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică mărită (defecte mici care duc la îngrijorări mari);
-Bolnavii cu sensibilitatea estetică paradoxală (consultaţia psihiatrului).

Contraindicaţii către operaţiile plastice

-maladii generale (boli de sânge, cardiace etc.) — procese inflamatoare.
-vârsta mai înaintată.
-mai puţin se operează copiii până la 8-10 ani.
Indicaţii către operaţii reconstructive plastice sunt prezenţa defectelor anatomo-funcţionale şi pur
cosmetice, deformaţiilor care pot fi congenitaleşi căpătate.

23. Transplantarea liberă a pielii şi mucoasei, dermoplastia în chirurgia oro-maxilo-facială.

Avantaje și Dezavantaje.
24. Posibilităţile utilizării grefelor cutanate și mucoase în chirurgia oro-maxilo-facială.
Concepţii moderne cu privire la procesele biologice ce se produc în grefele libere cutanate
şi mucoase.

25. Posibilităţile utilizării grefelor cutanate și mucoase în chirurgia oro-maxilo-facială.

Condiţiile necesare pentru transplantarea liberă a pielii, mucoasei.

26. Tehnica de transplantare liberă a pielii, mucoasei în chirurgia oro-maxilo-facială.

Pregătirea preoperatorie a pacientului (locală, generală

27. Tehnica de transplantare liberă a pielii, mucoasei în chirurgia oro-maxilo-facială. ).

Îngrijirea pacientului şi plăgii postoperatorii.

28. Transplantarea liberă a cartilajului şi osului, osteoplastie în chirurgia oro-maxilo-facială.

Tipuri de grefe cartilaginoase, osoase libere.

29. Transplantarea liberă a cartilajului şi osului, osteoplastie în chirurgia oro-maxilo-facială.

Indicaţii şi Contraindicaţii.

30. Transplantarea liberă a cartilajului şi osului, osteoplastie în chirurgia oro-maxilo-facială.

Avantaje și Dezavantaje.

31. Posibilităţile utilizării grefelor în chirurgia oro-maxilo-facială. Concepţii moderne cu

privire la procesele biologice ce se produc în grefele libere cartilaginoase, osoase libere.

32. Condiţiile necesare pentru transplantarea liberă a grefelor cartilaginoase, osoase libere.

33. Tehnica de transplantare liberă a grefelor cartilaginoase, osoase libere în chirurgia oro-
maxilo-facială. Pregătirea preoperatorie a pacientului (locală, generală). Îngrijirea
pacientului şi plăgii postoperatorii.
34. Autotransplantarea grefelor vascularizate, microchirurgia în intervențiile plastice și
reconstructive oro-maxilo-faciale. Indicaţii şi Contraindicaţii.

35. Autotransplantarea grefelor vascularizate, microchirurgia în intervențiile plastice și

reconstructive oro-maxilo-faciale. Avantaje și Dezavantaje.

36. Autotransplantarea grefelor vascularizate, microchirurgia în intervențiile plastice și

reconstructive oro-maxilo-faciale. Tipuri de grefe vascularizate. Tehnica de transplantare.

37. Chirurgia plastică și estetică. Noțiuni generale. Istoric. Operații plastice reconstructive și
estetice.

38. Blefaroplastia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală),

selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi
îngrijirea postoperatorie.

Blefaroplastia - corectia chirurgicala a pleoapelor cazute, este o interventia chirurgicala cu

scopul indepartarii excesului tegumentar si de tesut adipos de la nivelul pleoapelor
superioare sau / si inferioare. Pliurile de piele si "pungutele" de grasime de la nivelul
pleoapelor dau aspectul de ochi obosit in permanenta, uneori cauzand chiar reducerea
campului vizual. Blefaroplastia (corectia chirurgicala a pleoapelor cazute) se poate efectua in
acelasi timp la pleoapele superioare si inferioare si asociata sau nu cu liftingul facial.
Pacientii care beneficiaza de blefaroplastie (corectia chirurgicala a pleoapelor cazute) au in
general peste 35 de ani, dar sunt anumite situatii in care interventia chirurgicala de
blefaroplastie se poate efectua si mai devreme de acesata varsta, caz in care se extrag mai
ales pernutele de grasime care proemina sub piele. Important este ca starea de sanatate a
persoanei sa fie buna, iar inainte de interventie este bine sa se faca un control oftalmologic
mai ales la pacientii purtatori de ochelari.
Orice interventie chirurgicala implica riscuri. Blefaroplastia - interventia chirurgicala de
corectie chirurgicala a pleoapelor cazute - trebuie efectuata de un chirurg cu experienta in
domeniu si atunci riscurile sunt minore si de cele mai multe ori, imprevizibile. Dintre
acestea, sangerarea este cea mai frecventa, dar folosirea unor manevre blande intraoperatorii
si a unui instrumentar specializat evita aparitia sangerarii. Indepartarea exagerata a excesului
de piele, mai ales la pleoapa inferioara determina aparitia ectropionului - retractia pleoapei
inferioare ce impiedica inchiderea completa a ochiului, situatie care, daca nu se amelioreaza
in timp de 1 luna, trebuie remediata chirurgical.

Indicatii preoperatorii in cazul interventiei chirurgicale de blefaroplastie - corectia

chirurgicala a pleoapelor cazute :
 · nu
mincati si nu beti nimic in noaptea dinaintea operatiei
· cu 2
saptamani inaintea operatiei, intrerupeti consumul de aspirina sau alte
medicamente ce pot influenta coagularea sangelui; de asemenea,
anticonceptionalele trebuie intrerupte cu 1 luna inainte
· inte
rventia chirurgicala se efectueaza in afara zilelor de menstra
· dac
a aveti probleme medicale (tensiune, afectiuni vaasculare, diabet, epilepsie,
alergii la diverse medicamente, etc.), anuntati medicul chirurug
· evit
ati fumatul cu cel putin 1 saptamana inainte de operatie, precum si expunerea
la soare sau solar
· nu
tineti cura de slabire inainte de operatie, deoarece vindecarea poate fi
intarziata

Interventia chirurgicala de blefaroplastie - corectie pleoape cazute - se practica de obicei cu

anestezie locala, asociata cu analgezie intravenoasa usoara. Pacientul are un somn
superficial, din care se poate trezi rapid, poate colabora cu chirurgul pe masa de operatie si
este insensibil la durere. Durata operatiei este intre 1 - 3 ore, functie de amploarea
interventiei. Aproape intotdeauna se incepe cu pleoapele superioare, apoi se trece la cele
inferioare. Inciziile se fac la nivelul santului palpebral superior, iar la pleoapa inferioara se
fac la 2 - 3 mm sub marginea genelor. Pielea se separa de muschiul subiacent, se extrag
"pungutele" de grasime in exces, iar surplusul de piele se indeparteaza. Sutura se face cu fire
foarte fine, iar cicatrizarea se obtine in aproximativ 5 - 7 zile.

In timpul spitalizarii se administreaza antibiotice sistemice, se aplica ochelari speciali de

racire si picaturi cu antibiotic local (colir). Intrucit edemul si echimozele apar rapid
postoperator, este recomandat sa aveti ochelari fumurii de protectie in momentul
externarii.

Edemul si echimozele ce apar dupa interventia chirurgicala de blefaroplastie - corectie

pleoape cazute - dispar in 7 - 10 zile, timp in care este recomandat sa intrerupeti activitatea
la locul de munca sau cel putin in primele 3 zile. Activitatea fizica intensa poate determina
cresterea tensiunii arteriale, favorizind aparitia sangerarii. Intrucat ochiul este usor mai
sensibil la soare si vant, este recomandata purtarea ochelarilor de protectie fumurii pana la
trecerea vanatailor. Firele de sutura se extrag la 7 zile, iar cicatricile raman albe si subtiri
dupa cateva luni de la operatie.

39. Blefaroplastia. Indicaţii şi Contraindicații.

Blefaroplastia este o operatie strict individualizata, si ca urmare nu se poate practica pentru

a satisface dorintele altcuiva sau pentru a copia o imagine ideala. In majoritatea cazurilor
blefaroplastia nu are indicatii medicale, fiind efectuata doar in scop estetic.

Este indicata atunci cand:
- starea de sanatate este buna
- pacientul doreste sa-si imbunatateasca aspectul zonei perioculare iar asteptarile acestuia
sunt realiste
- pielea cazuta de la nivelul pleoapei superioare ingusteaza campul vizual.

Blefaroplastia este considerata o interventie miniinvaziva, ce poate fi efectuata sub anestezie

locala si ca urmare nu are contraindicatii relative sau absolute.
Totusi, poate fi contraindicata in urmatoarele situatii:
– in cazul pacientilor cu asteptari nerealiste
– in cazul pacientilor cu afectiuni endocrine sau cu alte afectiuni medicale care pot
determina “pungi” sub ochi
– in situatia pacientilor cu “sindromul ochiului uscat”, care  trebuie indrumati initial spre un
oftalmolog
- asocierea unor boli grave poate impune amanarea interventiei.

40. Blefaroplastia. Avantaje şi Dezavantaje.

Avantaje
In primul rand, poate ti s-a intamplat ca cei din jur sa te intrebe de ce esti obosit, insa nu ai
stiut cum sa raspunzi, deoarece te simteai destul de odihnit. Din aceasta cauza, ai simtit ca te
afli intr-o situatie fara iesire si poate ai afirmat ca esti obosit, doar ca sa treci cu bine peste
aceasta discutie. Surplusul de piele de la nivelul ochilor poate da aceasta impresie de ochi
obositi. Astfel, unul dintre principalele avantaje ale blefaroplastiei este ca vei scapa de acest
aspect si vei capata un look mult mai fresh. Un avantaj la fel de important este ca, dupa
aceasta procedura, vei observa ca ai scapat de aspectul de ochi cazuti sau imbratraniti. In
ambele cazuri, atat daca te-ai nascut cu o conformatie cazuta a ochilor, cat si daca ai
observat schimbari aparute in timp, procedura de blefaroplastie iti va schimba considerabil
aspectul ochilor. Aspectul fizic este primul lucru cu ajutorul caruia persoanele care te
intalnesc isi fac o parere despre tine. Prin urmare, un look mai tanar nu doar ca iti va intari
increderea de sine, ci ii va face pe ceilalti sa te vada intr-o lumina mai buna.
Si, nu in ultimul rand, un alt avantaj al realizarii acestei proceduri este unul practic. Vei
scapa, in sfarsit, de acea senzatie de ochi grei, dar iti vei imbunatati si campul vizual.
Dezavantajele blefaroplastiei
· limi
tarea în prima săptămână după operație este activitatea fizică și activitățile legate de ochi
- lucrul la calculator, citirea cărților, vizionarea televiziunii;
· utili
zarea cosmeticelor numai pe bază naturală și nu mai devreme de ziua 8 după operație;
· trata
mentele solare pot fi luate în 15-30 de zile;
· purt
area lentilelor de contact pentru primele 1-1, 5 săptămâni nu este permisă;
· Cel
puțin o lună nu puteți lua dușul fierbinte și puteți vizita piscina și spa-ul.

41. Rinoplastia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia

anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi îngrijirea
postoperatorie.

Rinoplastia (rinocorectia) reprezinta interventia de chirurgie plastica si estetica a

piramidei nazale, avand drept scop modificarea formei si dimensiunilor acesteia.
Poate fi modificat un nas prea lung, sau prea lat, poate fi redusa cocoasa, poate fi
micsorat un varf prea voluminos, bulbos, poate fi corectat un nas “cazut”, poate fi
micsorat un nas prea mare in ansamblu, pot fi corectate tulburari de respiratie, etc.
Scopul acestei operatii consta in obtinerea unui nas de aspect natural, in armonie cu
celelalte structuri faciale si cu personalitatea pacientului.
Rinoplastia poate fi efectuata concomitent cu alte interventii chirurgicale la nivelul
fetei, cum ar fi genioplastia (modificarea formei barbiei), sau chirurgia pleoapelor. In
cazul in care pacienta doreste un lifting facial si o rinoplastie, este preferabil ca
interventia de lifting facial sa fie efectuata cu aproximativ 7 zile inaintea rinoplastiei.
Principiul de baza al acestei interventii chirurgicale consta in modificarea formei
cartilajelor si oaselor nazale, cu ajutorul unor incizii disimulate in cea mai mare parte
in interiorul narinelor. Tegumentul local se va mula apoi pe noua arhitectura. In cazul
in care exista si obstructie nazala asociata, aceasta va fi tratata in acelasi timp operator
(corectia deviatiei de sept, respectiv a hipertrofiei de cornete nazale).
Interventia de rinoplastie poate fi efectuata oricand dupa incheierea procesului de
crestere, cand piramida nazala ajunge la forma intalnita la adulti, respectiv dupa varsta
de 17-18 ani. Nu exista o limita superioara de varsta la care o persoana aflata in stare
buna de sanatate poate suferi o asemenea operatie.
Daca doriti sa aflati pretul/costul interventiei, va rugam sa ne contactati folosind
formularul de contact.
Înainte de operaţie
Cu ocazia primei consultatii chirurgul va face o evaluare generala a starii
dumneavoastra de sanatate si veti discuta in detaliu tehnica operatorie (informati
medicul asupra altor operatii pe care le-ati avut, alte boli, precum si alergii, inclusiv
medicamentoase, de care suferiti).
Informati chirurgul asupra tuturor medicamentelor pe care le luati (inclusiv
contraceptive orale, aspirina, vitamine, produse pentru slabit). Intrerupeti
administrarea contraceptivelor cu 4 – 6 saptamani inainte de operatie, iar a
medicamentelor pe baza de aspirina cu minim 14 zile inainte de operatie. Nu se vor
administra preparate care contin doze mari de vitamina E in zilele premergatoare
interventiei. Este bine sa evitati fumatul si expunerea excesiva la soare in aceasta
perioada. Operatia nu se efectueaza in perioada ciclului menstrual sau in apropierea
acestuia.
In ziua operatiei nu veti manca si nu veti bea nimic cu minim 6 ore inainte de aceasta.
Tipul de anestezie şi spitalizare
De obicei interventia se efectueaza sub anestezie generala. Uneori insa, o sedare
intravenoasa (fara intubatie orotraheala, deci fara introducerea sondei de intubatie la
nivelul gatului) in combinatie cu anestezie locala este suficienta.
In majoritatea cazurilor, o spitalizare de 24 de ore este preferabila (internare in cursul
diminetii, externare a 2-a zi). In rare cazuri insa este posibila si efectuarea operatiei
“in ambulator” (externare in cursul aceleiasi zi, dupa cateva ore de supraveghere).
Intervenţia chirurgicală
Rinoplastia dureaza intre 1 si 2 ore in majoritatea cazurilor, in functie de experienta
chirurgului si de complexitatea modificarilor efectuate. Fiecare chirurg adopta o
tehnica cu care este familiarizat, tehnica pe care o adapteaza insa fiecarui caz in parte,
pentru a obtine cele mai bune rezultate. Totusi, exista cateva principii de baza
comune.
Inciziile de abord sunt localizate, cu o singura exceptie, in interiorul narinelor si sunt
foarte bine disimulate. Uneori este insa necesara efectuarea unei incizii externe, la
nivelul columelei (structura care separa cele doua narine). Rareori (in cazul in care
narinele trebuie ingustate) poate fi necesara efectuarea unei incizii la nivelul santului
care separa aripa nazala de restul fetei.
Pornind de la aceste incizii de abord, chirurgul diseca apoi tegumentul si mucoasa de
pe scheletul osos si cartilaginos de dedesubt. Scheletul osteocartilaginos astfel izolat
este apoi modificat in concordanta cu planificarea preoperatorie (rezectii de os si
cartilaj, repozitionari ale cartilajelor, grefe cartilaginoase sau osoase, etc.). La sfarsitul
operatiei inciziile sunt suturate cu fire fine, de cele mai multe ori resorbabile.
In majoritatea cazurilor la nivelul foselor nazale se introduc apoi mese din materiale
absorbante, mese care vor fi mentinute astfel 24-48 de ore. La exterior este
confectionat un pansament din benzi adezive peste care se aplica apoi o atela nazala
din material metalic sau plastic. Atela va fi suprimata dupa 10 zile.
Îngrijirile postoperatorii şi rezultatul final
Disconfortul post-rinoplastie este surprinzator de mic (mai degraba putem vorbi de
disconfort respirator datorat prezentei meselor la nivelul foselor nazale, decat de
durere in adevaratul sens al cuvantului). Mesele sunt extrase de obicei dupa 24-48 de
ore de la operatie, atela nazala este mentinuta 7-10 zile.
Edemul postoperator devine evident din a doua zi dupa operatie si se accentueaza pe
parcursul urmatoarelor 2-3 zile. Reprezinta o reactie normala a organismului si este
cel mai evident in zona situata imediat deasupra atelei nazale si la nivelul pleoapelor.
Dispare treptat dupa cca. 7 zile, dar urme foarte fine pot persista pana la cateva luni
postoperator. Pentru a diminua amploarea acestuia, dormitul cu capul in pozitie
elevata (pe 2 perne) si utilizarea compreselor reci reprezinta masuri utile.
Echimozele (vanataile) apar la nivelul pleoapelor inferioare (de obicei asimetric) si
dispar complet dupa 10-14 zile.
Efortul fizic trebuie evitat primele doua saptamani, iar efortul fizic intens si ridicarea
greutatilor, 4 saptamani. Expunerea solara prelungita va fi evitata in primele 8
saptamani.
Ochelarii pot fi purtati dupa 6 saptamani (lentilele de contact pot fi insa utilizate din
prima zi dupa operatie).

42. Rinoplastia. Indicaţii şi Contraindicații.

- Nas alungit
- Narine mari
- Nas acvilin „cu cocoaşă”
- Vârful îngroşat al nasului
- Nas în formă de “şa”
- Deformaţii posttraumatice ale nasului
- Dereglări ale respiraţiei nazale, ca rezultat al septului nazal deviat, care în acelaşi timp influenţează
forma nasului extern.

RINOPLASTIE: RISCURI SI POSIBILE CONTRAINDICATII

Decizia de a efectua aceasta interventie este una extrem de personala si va trebui sa luati in calcul
daca beneficiile reprezinta cu adevarat ceea ce v-ati propus si daca riscurile si complicatiile
potentiale sunt acceptabile. Chirurgii nostri va vor explica in detaliu riscurile asociate interventiei.
Veti fi rugat sa semnati formulare prin care va exprimati intelegerea deplina a procedurii, a riscurilor
si a complicatiilor potentiale.
· Spa
rgerea unor vase mici de sange de pe suprafata nasului
· Infe
ctie
· Vin
decare lenta a ranii
· Ris
curi asociate anesteziei
· San
gerare (hematom)
· Asi
metrie nazala
· In
cazul unor interventii chirurgicale mai lungi, pot aparea complicatii cardiace
si pulmonare ce pot fi asociate cu formarea sau cresterea numarului de
cheaguri de sange din sistemul venos
· Mo
dificari ale senzatiilor la nivelul pielii (amorteala, pierderea sensibilitatii)
· Alte
rari ale cailor respiratorii nazale ce se pot produce in urma unei rinoplastii
sau septoplastii si pot ingreuna respiratia
· Perf
oratia de sept nazal (o gaura în septul nazal) se poate produce, dar este rara;
poate fi necesar un tratament chirurgical suplimentar pentru corectia septului
nazal dar, in anumite cazuri, aceasta complicatie nu mai poate fi corectata
· Dur
ere ce poate deveni persistenta
· Cic
atrizare inestetica in urma rinoplastiei
· Ner
egularitati ale conturului pielii
· Dec
olorare si umflaturi la nivelul pielii
· Sut
urile pot iesi la suprafata pielii si deveni vizibile sau produce iritatie,
necesitand indepartare
· Posi
bilitatea unor interventii corectoare
43. Rinoplastia. Avantaje şi Dezavantaje.

Avantaje: aspecte pozitive legate de rinoplastie:

· Cre
ste stima de sine. Daca simti ca nasul tau este neatractiv, rinoplastia va
ajuta, in mod cert, la rezolvarea acestei probleme, oferindu-ti totodata mai
multa incredere in tine. Este absolut normal si chiar indicat ca, in cazul in
care avem un complex fizic, sa il remediem daca avem oportunitatea.
· Mai
putine infectii ale sinusurilor. Daca simti ca esti predispus la infectii ale
sinusurilor, forma nasului ar putea fi cauza. Discuta cu un medic ORL
pentru a vedea daca operatia poate corecta acest lucru.
· Imb
unatateste aspectul general al fetei. Daca nu esti incantat de aspectul
nasului tau pentru ca este prea mare, stramb sau prezinta o anumita
imperfectiune, rinoplastia reprezinta una dintre cele mai bune optiuni.
· Imb
unatateste respiratia. Interventiile chirurgicale la nivelul nasului nu vin cu
beneficii doar la nivelul esteticii. Rinoplastia este utila, de asemenea, pentru
corectarea problemelor legate de somn si pentru imbunatatirea generala a
respiratiei. Daca doresti o rinoplastie pur si simplu pentru a scapa de
deviatia de sept, acest lucru se poate realiza si fara a schimba aspectul
nasului.

Dezavantaje:
Asa cum probabil banuiesti, chirurgia plastica vine cu cateva dezavantaje:
· Este
nevoie de o ingrijire speciala postoperatorie. Dupa operatie, va trebui sa iei
cateva masuri de precautie speciale si o ingrijire suplimentara a nasului. In
caz contrar, locul in care s-a intervenit chirurgical se poate infecta, ceea ce
reprezinta o complicatie majora pentru orice tip de chirurgie plastica.
· Dur
ere, amorteala. Dupa operatie, este posibil ca nasul sa fie amortit sau sa
prezinte dureri. Aceste senzatii neplacute, insa, dispar pe masura ce trece
timpul.
· Reg
rete. Este posibil ca, in urma operatiei, sa ti se faca dor de nasul tau vechi.
· Cos
t. Rinoplastia poate fi destul de costisitoare, iar companiile de asigurari nu
acopera de obicei chirurgia estetica. Costurile unei astfel de operatii difera
de la clinica la clinica.
44. Otoplastia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia
anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi îngrijirea
postoperatorie.

De regulă, intervenția chirurgicală pentru corectarea formei urechilor — otoplastia —

se efectuează din motive estetice. De cele mai multe ori, chirurgia plastică se
realizează în cazul urechilor proeminente. Procedura poate fi efectuată de la vârsta de
6 ani. La această vârstă, auricula este complet formată. Există și un alt motiv din care
otoplastia se efectuează la o vârstă atâtde fragedă. Copiii urecheați de multe ori sunt
luați în derâdere, astfel, drept consecință, copilul devine complexat și reținut în
comunicarea cu semenii.
Pe lângă aspectul estetic, otoplastia include, de asemenea, chirurgia reconstructivă.
Aceasta este o formă mai complicată a chirurgiei, care presupune reconstrucția
urechilor, după anumite traume sau patologii congenitale.
Orice intervenție de modelare a urechii necesită să fie efectuată de un chirurg cu
experiență vastă și virtuozitate, dat fiind faptul că trebuie să se respecte simetria.

Metoda de efectuarea a otoplastiei

La prima consultație, specialistul din cadrul clinicii "Sancos", în baza particularităților
dvs anatomice, va determina prin ce metodă va fi efectuată chirurgia plastică. Este un
moment extrem de important, deoarece gradul și tipul de deformare necesită abordare
individuală; lucru după un anumit "șablon" în acest caz este inacceptabil.
Cu toate acestea, există anumite standarde testate, cu ajutorul cărora specialiștii
efectuează un anumit tip de intervenție chirurgicală. Corecția formei urecheate se
realizează prin tehnici verificate și fără aplicarea tehnologiei cu laser. În timpul
intervenției se înlătură o anumită porțiune de pe suprafața posterioară a auriculei, iar
cartilajul se aranjează astfel încât urechea capătă o formă naturală și frumoasă. Astfel,
însăși incizia este pe suprafața din spate, motiv din care în exterior cusătura nu se
observă.

Anestezie: Pentru adulți și copii mai mari se administrează anestezie locală.

Anestezie generală: pentru copii mici.
Durata intervenției chirurgicale: 30 min – 1 oră. Otoplastia nu necesită internarea în
staționar a pacientului.
Perioada postoperatorie: Pe parcursul primei săptămâni,pacientul poartă o banderolă
specială, apoi timp de 1-2 luni — doar noaptea.
La început, în zona intervenției, ar putea apărea o mică umflătură, care, de regulă,
trece peste 2-3 săptămâni. De asemenea, în această perioadă, se recomandă abținerea
de la efort fizic.
Reluarea activităților obișnuite: Majoritatea pacienților revin la activitatea de zi cu zi
în decurs de 3-5 zile după operație. Copii pot reveni la școală într-o săptămână.
Rezultatul final al otoplastiei apare peste 6 luni de la interveție.

45. Otoplastia. Indicaţii şi Contraindicații.

Principalele indicații:

· Ure
chi proeminente;
· For
ma neregulată a urechilor;
· Lob
urile mari și de formă neregulată urechilor;
· Abs
ența parțială sau completă a auriculei.
Contraindicații:
· diab
et zaharat;
· tulb
urări de cuagulare a sângelui;
· Boli
grave ale organelor interne.

46. Otoplastia. Avantaje şi Dezavantaje.

Complicații în urma otoplastie apar rar. În caz de senzație de disconfort, se recomandă

consultația specialistului care a efectuat operația, el vă va da indicațiile necesare. Printre
complicațiile posibile se include: comlicații ale suturii, formarea unei cicatrici grosiere,
supurație.

Avantaje
Eficacitate: Datorită otoplastiei apare posibilitatea de a scăpa de diverse complexe,
de a îmbunătăți aspectul pacientului. Respectând recomandările medicilor, otoplastia
oferă rezultate de lungă durată, care nu necesită corecție repetată.

47. Rhitidectomia (lifting facial). Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală,

generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie.
Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.
Odata cu inaintarea in varsta conturul facial isi pierde din fermitate din cauza
procesului de imbatranire a pielii. Daca si tu ai observat uitandu-te in oglinda, ca
aspectul ochilor tai si-a pierdut odata cu trecerea timpului din luminozitate intrucat
sprancenele coboara, pometii sunt mai lasati, apar ridurile nazogeniene (ridurile dintre
nas si gura), iar zona liniei mandibulare a capatat aspect mai lasat, atunci poti
beneficia de liftingul facial !
Toate acestea se pot corecta prin operatia de lifting facial (efectul de intinerire a
fetei) astfel ridicandu-ti si intinerindu-ti intreaga fata !
Exista mai multe tipuri de tehnici de lifting facial in functie de gradul de laxitate al
tesuturilor iar operatia variaza de la interventii minim-invazive la proceduri extensive,
sofisticate :

· Min
ilifting
· Lift
ing MACS ( lifting facial + fire de suspensie )
· Lift
ing cu plicaturarea sau sectionarea SMAS-ului.
· Lift
ing facial total
· Lift
ing facial si cervical

INAINTE DE INTERVENTIA DE LIFTING FACIAL

Se evalueaza starea de sanatate (eventualele boli, alergii, medicamente uzuale).
Ulterior se recomanda efectuarea unei  ecografi abdominale si analize de sange.
Inainte de operatia de lifting facial  (efect intinerire fata) se recomanda evitarea
utilizarii cu cel putin 14 zile premergator interventiei a medicamentelor de tip anti-
inflamatoare sau aspirina sau anticoagulante (favorizeaza sangerarea).
Anticonceptionalele trebuie oprite cu 4-6 saptamani inainte de operatie deoarece cresc
riscul de complicatii tromboembolice (formarea de cheaguri in sange).
De asermenea, este recomandat sa se opreasca fumatul cu cel putin 1 luna inainte sau
macar sa se reduca considerabil numarul tigarilor fumate pe zi (ingreuneaza procesul
de cicatrizare si pot aparea complicatii).
Operatia de lifting facial nu se efectueaza in perioada ciclului menstrual.
In ziua operatiei nu veti manca si nu veti bea nimic cu minim 6 ore inainte de aceasta.
INTERVENTIA DE LIFTING FACIAL
Prin liftingul facial se inlatura pielea in exces, se intaresc tesuturile subcutanate si
muschii si se repozitioneaza pielea pe fata si gat.
Inciziile variaza in functie de tipul de lifting facial ales si de amploarea interventiei.
In variantele minim invazive incizia se afla doar la nivelul tamplelor si in in fata
urechilor pana la nivelul lobului auricular.
In liftingul facial total inciziile se prelungesc si in in spatele urechilor si la nivelul
liniei parului (posterior de urechi).
Daca este asociat si un lifting cervical (in zona gatului) pentru tratarea “barbiei duble”
sau “gatului de curcan” mai exista inca o incizie care va fi camuflata sub barbie
Dupa ce se fac inciziile, va separa pielea de tesuturile profunde. Astfel, se elibereaza
pielea pentru a putea fi redrapata si intinsa, obtinandu-se un aspect neted.
Tesutul subcutanat va fi suspendat si plicaturat (SMAS – plication) cu ajutorul firelor
sau inlaturat excesul si apoi suturat ( SMASectomy) iar apoi se inlatura excesul de
piele si grasime.
Daca se asociaza si un lifting al gatului, se poate lipoaspira grasimea din aceasta zona
si plicatura musculatura pentru a reda fermitatea zonei cervicale (a gatului)
In final dupa ce pielea a fost intinsa si excesul inlaturat se sutureaza inciziile cu un tip
special de sutura intradermica ce va lasa semne minime (aproape imperceptibile)
Daca este necesar, se vor instala si tuburi de dren si zona operata va fi pansata si
aplicat un corset elastica.

DUPA OPERATIA DE LIFTING FACIAL

Operatia de intinerire a fetei  se face sub anestezie generala iar spitalizarea este de 1-3
zile.
Durerea postoperatorie este de regula de mica intensitate. Vanataile (echimoze) si
umflaturile (edemul) desi pot fii destul de importante la inceput dispar in doua
saptamani.
Vei purta o “masca elastica” la nivelul fetei si gatului pe o perioada de 2 saptamani.
Daca este nevoie de tuburi de dren acestea vor fi pastrate 24-48 ore postoperator.
Este important este sa-ti tii capul ridicat si sa nu-l apleci in fata;
In primele zile dupa operatie si trebuit urmat un tratament analgezic si antibiotic timp
de 5-7 zile.
Efortul fizic intens trebuie evitat timp de 1 luna.
Trebuie sa vii la control la inceput la 2-3 zile pana la 2 saptamani iar ulterior la 3,6,12
luni.

48. Rhitidectomia (lifting facial). Indicaţii şi Contraindicații.

Procedura este recomandata daca ai :

 · Piel
e cu un aspect lăsat, zona centrala si inferioara a fetei.
· Asp
ect de fata obosita si o mimica trista
· Obr
aji cu un aspect lasat.
· Dep
ozite de grasime la nivelul gatului (gusa) cu aspectul de “barbie dubla” sau ”gat
de curcan”.

Contraindicatiile pentru acest gen de procedura sunt bolile neoplazice, coagulopatii

(tulburari de coagulare a sangelui) si/sau procese inflamatorii active sau cronice
cunoscute.

49. Rhitidectomia (lifting facial). Avantaje şi Dezavantaje.

Avantaje:
– Poti alege din diferite tipuri de lifting facial ce metoda ti se potriveste cel mai bine;
– Diminuarea ridurilor;
– Diminuarea cearcanelor si a pungilor de sub ochi;
– Remodeleaza si gusa sau zona gatului prin intinderea pielii;
– Pot fi inlaturate depozitele grase sau pielea in exces de pe barbie;
– Din punct de vedere psihologic mareste increderea persoanei operate;
– Ridurile din zona fruntii sunt diminuate;
– Se recomanda persoanelor trecute de 40-45 de ani;
– Se recomanda atat femeilor, cat si barbatilor;

Dezavantaje:
– De cele mai multe ori este o procedura foarte invaziva;
– Liftingul facial chirurgical se face sub anestezie generala si este mai riscant din acest punct de
vedere;
– Cicatrici inestetice;
– Risc de infectie;
– Dupa interventie poti avea amorteli ale fetei;
– Tenul se poate sensibiliza si poate prezenta depigmentari;
– Rezultatele pot fi diferite fata de cele asteptate;
– Interventia chirurgicala poate duce la complicatii cardiace, pulmonare sau tromboza venoasa
profunda;
– Timpul de recuperare difera si poate fi destul de lung;
– Muschii fetei isi pot pierde din sensibilitate si poti avea o expresie “falsa”;
– Este o operatie radicala;
– Necesita perioada de spitalizare de cateva zile;
– Pana la vindecarea completa poti prezenta vanatai si tumefieri in zona faciala;
– Nervii faciali pot fi lezati;

50. Proceduri pe frunte si sprincene,. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie

(locală, generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie.
Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.

Pe scurt, liftingul de sprâncene presupune incizii în zona frunții, fie la nivelul liniei de
inserție a părului, fie chiar în zona sprâncenelor. Acestea sunt aduse la poziția dorită,
redând feței un aspect tânăr în mod natural, iar cicatricile sunt ascunse în locul cel mai
potrivit în funcție de fizionomia pacientului.
Liftingul sprâncenelor poate fi efectuat utilizând una dintre următoarele cinci
proceduri:
LIFTING DE SPRÂNCENE CORONAL
Această procedură presupune efectuarea unei incizii în spatele liniei de inserție a părului,
permițând ridicarea întregii frunți și a sprâncenelor. Acest tip de intervenție este ideal în
cazul persoanelor cu un păr bogat, întrucât inciziile sunt bine mascate de podoaba
capilară.
LIFTING DE SPRÂNCENE PRETRICHIAL
Liftingul de sprâncene pretrichial se realizează printr-o incizie lungă și discretă de-a lungul
liniei de inserție a părului. Forma și asimetria sprâncenelor se va corecta, iar cicatricea
este aproape imperceptibilă. Este recomandat să apelezi la această procedură atunci când
dorești atât ridicarea sprâncenelor, cât și micșorarea înălțimii frunții.
LIFTING DE SPRÂNCENE DIRECT
Recomandat în special persoanelor de sex masculin, liftingul de sprâncene direct necesită
o incizie pe lungimea fiecăreia dintre ele. Sprâncenele căzute sunt ridicate și fruntea este
netezită. Concomitent, zona de inserție capilară este coborâtă, ceea ce face această
intervenție pentru pacienții bărbați, întrucât estompează începutul de calviție sau fruntea
proeminentă. Cicatricile sunt mascate de pilozitatea sprâncenelor, rezultatul fiind
corectarea precisă a formei și asimetriei acestora.
LIFTINGUL DE SPRÂNCENE MEDIAL
Procedura este recomandată tot pacienților de sex masculin, mai ales celor care au riduri
proeminente. Se realizează o incizie în pliul medial al frunții și se ridică sprâncenele pentru
armonizarea trăsăturilor feței. Cicatricea este mascată de pliurile naturale ale feței.
Fruntea nu este ridicată în întregime și linia de inserție a părului rămâne neafectată – fapt
pentru care această intervenție dacă o frunte mai înaltă nu se potrivește cu fizionomia
pacientului.
LIFTINGUL DE SPRÂNCENE ENDOSCOPIC
Această procedură este minim invazivă și se realizează prin 3-5 incizii minore, chiar
deasupra liniei părului.
CUM TE PREGĂTEȘTI DE OPERAȚIA DE LIFTING DE SPRÂNCENE?
Deși procedura este minim invazivă, sunt recomandate câteva ajustări ale stilului de viață
pe care trebuie să le faci înainte. De exemplu, pentru pacineții fumători, se recomandă
renunțarea la acest obicei cel puțin cinci zile înainte și după operație. Cel mai bine este să
cereți sfatul medicului care vă va opera, întrucât aceste aspecte pot varia de la pacient la
pacient.
De asemenea, este indicat să nu consumi alcool și anumite medicamente. Dacă iei
aspirină în mod frecvent sau un anti-inflamantor, medicul ar putea să-ți recomande
întreruperea administrării acestora pentru o perioadă înainte de operație. Acestea pot
amplifica sângerarea, de aceea este bine să fie evitate înaintea unei intervenții.
Nu în ultimul rând, s-ar putea să trebuiască să-ți ajustezi coafura. Dacă părul este prea
lung, ar putea fi necesar să-l scurtezi la cererea medicului, iar dacă este prea scurt, îți vei
dori chiar tu să crească mai repede, pentru a ascunde cicatricile.
CUM VA DECURGE OPERAȚIA?
De obicei, durata intervenției nu depășește două ore și nu necesită spitalizare peste
noapte. Cu toate acestea, trebuie să vii cu un însoțitor, care să te ducă acasă și să stea cu
tine pentru următoarele câteva nopți.
Medicul va începe prin aplicarea anesteziei locale. La solicitarea pacientului, se poate
realiza și o anestezie generală. Apoi se va trece la una dintre procedurile descrise mai sus,
în funcție de fizionomia pacientului. După finalizarea operației, chirurgul estetician va
închide cicatricile cu copci sau capse, curățând apoi zona și bandajându-te cu un
pansament steril, cu care îți va încomjura fața.
CE SE VA ÎNTÂMPLA DUPĂ OPERAȚIE?
Durata perioadei de recuperare este variabilă pentru fiecare pacient și diferă în funcție de
procedura prin care s-a efectuat intervenția.
Copcile și capsele vor fi scoase la aproximativ o săptămână de la operație. În acest
interval, este posibil să apară umflături și vânătăi chiar și în zona ochilor sau a obrajilor. În
primele zile după procedură, este bine să-ți ții capul ridicat tocmai pentru a evita umflarea
feței. De asemenea, se poate aplica și gheață pe zonele afectate.
Unii pacienți resimt senzații de amețeală și furnicături. Acestea se estompează cu timpul,
dispărând cu totul în câteva zile. Pacienții care au optat pentru liftingul direct de sprâncene
pot să resimtă mai mult sătrile de amețeală.
Cei mai mulți pacienți revin la serviciu sau la școală în termen de 10 zile, unii chiar mai
devreme, în funcție de starea postoperatorie.
În primele săptămâni de după intervenție este recomandat să nu ridici greutăți și să nu ai
activitate fizică intensă.
Lifting-ul de frunte este indicat atat la femei cat si la barbati, cu varste cuprinse intre 40 si
60 ani. Poate aduce beneficii si la persoanele mai tinere care au mostenit pozitia cazuta a
sprancenelor.
Metoda cea mai utilizata e incizia coronaliana si consta in plasarea unei incizii la nivelul
scalpului, de la o ureche la cealalta, ascunsa fiind in zona paroasa a capului. Uneori
aceasta incizie poate fi plasata chiar la nivelul liniei paroase a fruntii. Prin aceasta incizie
chirurgul va modifica sau va indeparta fragmente musculare frontale si va indeparta
excesul de piele.
O alta metoda este cea endoscopica si consta in folosirea unui tub cu lumina la capat, de
care este atasata o camera video. Endoscopul este inserat prin mici incizii sub pielea fruntii
si permite chirurgului sa lucreze pe structurile interne. In unele cazuri se pot folosi
combinatii ale tehnicii endoscopice cu alte tehnici.
O alta tehnica care foloseste incizii limitate poate fi practicata fara endoscop. Aceasta
tehnica foloseste doua incizii mici la nivelul tamplelor prin care se lifteaza sprancenele
cazute, si alte doua incizii la nivelul pleoapelor superioare pentru a trata ridurile dintre
sprancene.

Recomandari:
In prima zi:
In acest stadiu incipient ar trebui sa stati la pat cu capul asezat intr-o pozitie mai ridicata
decat restul corpului, mai sus decat nivelul cordului.
In prima saptamana:
- Se indeparteaza tuburile de dren
- Puteti relua activitati de intensitate redusa.

Dupa doua saptamani:

- Majoritatea echimozelor (vanatailor) vor disparea
- Este indepartat materialul de sutura
- Puteti incepe utilizarea fardurilor pentru a acoperi liniile cicatriciale sau discromiile pielii.
- Puteti relua majoritatea activitatilor cotidiene inclusiv exercitii fizice usoare.

Dupa trei saptamani:

- Toate activitatile cotidiene pot fi reluate, la fel si antrenamentele fizice dorite.
- Edemul continua sa scada
- Zonele cu sensibilitate redusa incep sa se vindece.
Trebuie evitata expunerea la soare pe toata perioada vindecarii iar zonele operate trebuie
protejate cu crème blocante UV pe perioade nedeterminate.

51. Proceduri pe frunte si sprincene. Indicaţii şi Contraindicații.

Indicatii:
- Sprancenele cazute sau pozitionate jos care confera un aspect obosit sau trist
- Ridurile orizontale profunde la nivelul fruntii
- Riduri adanci intre sprancene si uneori la nivelul regiunii superioare a nasului.
- Pliuri verticale între sprâncene;
-Una dintre sprâncene este căzută și contribuie la deformarea pleoapelor superioare.
Contraindicatii:
- Tensiune arteriala crescuta
- Probleme de coagulare sanguina
- Tendinta la cicatrici cheloide

52. Proceduri pe frunte si sprincene. Avantaje şi Dezavantaje.

Avantaje:
· reda
feței un aspect tânăr în mod natural
· indr
eapta si netezeste ridurile fruntii,
· ridic
a linia sprancenei,
· reju
venarea faciala prin deschiderea ochilor la o largime optima
· ilum
inarea chipului prin netezirea pielii la nivelul ochilor si fruntii

Dezavantaje:
· cica
trizarea poate fi inestetica
· pier
derea senzatiilor la nivelul scalpului (temporar)
 · core
ctia excesiva a formei sau pozitiei sprancenelor poate determina un aspect asimetric,
inestetic
· pot
exista tensiuni la nivelul scalpului
· exis
ta posibilitatea unei vindecari lente
· risc
ul pierderii parului in apropierea zonelor de incizie
· largi
rea cicatricii

53. Liposculptia. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia

anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi îngrijirea
postoperatorie.

Lipoaspiratia este o metoda de indepartare a depozitelor adipoase din zone care sunt
genetic programate ca fiind greu de redus
Examene
Înainte de operație, pacientul este supus unui examen medical complet, al cărui scop este
identificarea problemelor de sănătate. Următoarele proceduri de diagnostic sunt obligatorii
înainte de orice intervenție chirurgicală:
ECG;radiografia toracică;Ecografia venelor extremităților inferioare.
De asemenea, trebuie să treceți următoarele teste:
· anal
iza generală a urinei;
· test
de sânge clinic extins;
· bioc
himia sângelui;
· timp
ul de coagulare;
· anal
ize pentru HIV, SIDA și hepatită.
De asemenea, se recomandă efectuarea unei igienizări complete a cavității bucale: pentru a
vindeca toți dinții cu probleme și pentru a efectua curățarea preventivă. Prezența oricărei
inflamații poate afecta negativ procesul de reabilitare. După ce a trecut toate procedurile și a
trecut toate testele, pacientul este îndrumat către un terapeut pentru a obține o opinie cu
privire la posibilitatea intervenției chirurgicale. Dacă există anomalii, pacientul nu este
permis înainte de operație până când problemele de sănătate nu sunt rezolvate. 
Interventia chirurgicala
Lipoaspiratia se poate face cu anestezie generala, anestezie intravenoasa completata,
anestezie locala sau cu anestezie peridurala. Tipul de anestezie este stabilit de medicul
anestezist in discutia preanestezica pe care o are cu pacientul. Operatia dureaza in medie o
ora pentru o zona. Lipoaspiratia implica introducerea unei canule speciale in tesutul adipos,
prin incizii de 3-4 mm si prin miscari repetate, grupuri de celule sunt separate si aspirate. De
regula sunt necesare 2-3 incizii pentru fiecare zona. Cicatricele sunt greu de observat si nu
pun probleme din punct de vedere estetic.
Tehnicile moderne folosesc injectarea ariei care va fi aspirata cu un lichid care contine
anestezic diluat pentru a reduce disconfortul postoperator si adrenalina care reduce
sangerarea. Aceste tehnici se numesc "tehnici tumescente".
Imediat dupa terminarea lipoaspiratiei, zonele aspirate sunt pansate cu pansament compresiv
pentru a preveni formarea seroamelor si hematoamelor.

Perioada de reabilitare după liposculptură

Dacă operația a fost efectuată sub anestezie locală, atunci pacientul poate merge acasă în
aceeași zi. Atunci când se utilizează anestezie generală, este necesar să rămâneți în spital 1-2
zile, în funcție de volumul intervenției. De regulă, chiar a doua zi după operație, pacienții se
simt bine.
Dupa externare, firele se scot la 5-6 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara
probleme de medicul de familie al fiecaruia. Trebuie purtati pantaloni sau centuri elastice
care ajuta la retractia si dispunerea uniforma a surplusului tegumentar. De asemenea, un
element foarte important care previne aparitia unor denivelari la nivelul zonelor aspirate,
este masajul postoperator pe care noi il incepem inca din perioada internarii. Umflaturile si
vanataile dispar de regula in primele 3 saptamani, rareori persistand 1-2 luni

54. Liposculptia. Indicaţii şi Contraindicații.

Indicația lipofillingului, ca orice altă intervenție chirurgicală plastică, este dorința

pacientului de a recurge la corectarea chirurgicală a defectelor estetice. Liposculptura cu
siguranță nu va funcționa dacă pacientul nu are suficient țesut gras pentru a umple o anumită
zonă. În alte cazuri, dorința pacientului este considerată un motiv suficient pentru operație.

Contraindicatii
diabet;hepatita;boala tiroidă;insuficiență cardiacă acută;neoplasme;boli inflamatorii;tulburări
mentale;tromboză

Indicatii:
▪ bărb
ia dublă
▪ falci
▪ obra
ji rotunzi, „dolofani”
 ▪ gât
gros, plin
▪
Contraindicații : Nu există contraindicații absolute pentru procedură. Poate fi evitat dacă
există infecție la locul de intrare al injecției. Nu ar trebui să se facă la pacienții care nu
doresc să accepte perioadele de nefuncționare ale procedurii și care au așteptări
nerealiste (Diabet; oncologie; boli cardiovasculare, endocrine; afecțiuni ale rinichilor și
ficatului; infecții generale în organism; exacerbarea patologiilor cronice; boală autoimună;
sarcina și alăptarea; încălcarea coagulării sângelui; obezitate; elasticitatea pielii
insuficientă; slăbiciune a mușchilor feței, riduri profunde; boli și / sau leziuni ale pielii în
zona de intervenție propusă.

1. Liposculptia. Avantaje şi Dezavantaje.

55. Procedeuri chirurgicale de întinerire a pielii. Examinarea pacienților. Pregătirea
preoperatorie (locală, generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica
operatorie. Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.

Restabilirea după operație depinde de tipul de lifting. În mediu restabilirea durează de la o

săptămână până la câteva luni. Pentru ca perioada de reabilitare să fie eficientă și să nu
existe senzații neplăcute, medicul prescrie medicamente antiinflamatorii, eliberează rețete
pentru comprese anestezice și multe altele. În perioada de reabilitare este interzis de: vizitat
sauna și solarul, mers la piscină, practicat sportul, aplecat brusc înainte și înapoi, scos
individual bandajele și de dormit cu fața în pernă.

Lifting facial - intinerirea faciala - este o interventie chirurgicala care are ca scop
imbunatatirea aspectului fetei prin indepartarea aspectelor inestetice cauzate de varsta.
Inaintarea in varsta face ca pielea sa-si piarda elasticitatea, sa apara riduri mai mult sau mai
putin adinci, obrajii sa-si piarda supletea iar contururile armonioase ale fetei sa fie "frante "
de piele si tesuturi care atarna.
Operatia de lifting facial nu poate obtine o fata tanara, dar poate indeparta semnele vizibile
ale imbatranirii.
Interventia de lifting facial se poate efectua la persoane cu varste cuprinse intre 40 - 70 de
ani cu stare buna de sanatate, aceasta interventie adresindu-se atat femeilor cat si
barbatilor.
Liftingul facial este o interventie chirurgicala de mare delicatete, necesitand cunostinte
temeinice ale anatomiei fetei, de aceea este recomandat sa o efectuati la un chirurg plastic
cu experienta in domeniu. In afara complicatiilor comune tuturor interventiilor chirurgicale
(hematom, serom, infectie), pot apare necroze tegumentare sau leziuni ale unui ram motor
al nervului facial cu deficit estetic si functional evident. Functie de tipul de cicatrizare,
cicatricile vor fi mai mult sau mai putin evidente.
Operatia de lifting facial se efectueaza sub anestezie generala, iar durata sa este de 3 - 4
ore, in functie de complexitatea tehnicilor alese.
Incizia se realizeaza in pielea paroasa a regiunii temporale, coboara in fata urechii, apoi pe
sub lobulul urechii, in spate pana la aproape jumatatea urechii si se pierde in par. Pielea
este separata de grasimea subiacenta si de muschi. Pentru un efect mai indelungat al
operatiei, este recomandat sa se practice si suspensia musculaturii si grasimii pometilor.
Excesul de piele este indepartat iar sutura se realizeaza cu fire fine pentru a obtine o
cicatrice cat mai putin vizibila. De obicei, postoperator se lasa un tub de dren 24 - 48 de ore
pentru a evita aparitia hematomului. In acelasi timp, operator se poate realiza si corectia
chirurgicala a surplusului de piele de la nivelul pleoapelor.
Intrucat interventia de lifting facial poate dura uneori destul de mult si este foarte delicata
ca evolutie, este necesara o spitalizare de cel putin 3 zile, perioada in care se administreaza
antibiotice, antiinflamatorii si antitrombotice.
Dupa interventia de lifting facial, aspectul fetei este unul edematiat cu posibila aparitie a
vanatailor la citeva zile. Este bine ca imediat postoperator sa fie purtata o masca elastica,
pentru a preveni umflarea si invinetirea exagerata a pielii fetei, aceasta asigurand si un
confort deosebit. Operatia de lifting facial nu este una dureroasa, iar edemele si vanataile
vor trece in 10 - 14 zile. Firele de sutura se vor extrage la 7 - 10 zile. Dupa vindecare trebuie
sa se evite expunerea la soare sau la frig exagerat. Cicatricile au o singura portiune vizibila,
cea din fata urechii, dar in general aspectul va ramane putin detectabil.
Interventia de lifting facial are cele mai bune efecte la pacientii cu piele tonica si structura
osoasa buna. La acestia, eliminarea surplusului de piele, ridicarea muschilor faciali,
indepartarea ridurilor de la nivelul gatului si obrajilor face ca aspectul fetei sa fie mult
imbunatatit, redandu-le armonia si luminozitatea fetei.

56. Procedeuri chirurgicale de întinerire a pielii. Indicaţii şi Contraindicații.

Indicatii

· Piele
cu un aspect lăsat, zona centrala si inferioara a fetei.
 · Asp
ect de fata obosita si o mimica trista
· Obra
ji cu un aspect lasat.
· Dep
ozite de grasime la nivelul gatului (gusa)
· Obr
aji lăsați; 
· Ridu
ri;
· Pliur
i nazolabiale;
· Exc
es de piele;
· Oval
ul feței lăsat;
· Lini
a coborâtă a sprâncenelor și a colțurilor ochilor;
· Laxi
tatea generală a pielii;
· Pier
derea tonusului pielii în partea inferioară a feței;
· Exc
esul de grăsime corporală; 
Contraindicatii
· Boli
oncologice; 
· Boli
cardiovasculare;
· Der
eglări psihice;
· Sarc
ina;
· Peri
oada de alăptare;
· Pato
logia genetică și dobândită a hemostazei;
· Infla
mația pielii;
· Lezi
uni cutanate infecțioase;
 · Boli
endocrinologice

57. Procedeuri chirurgicale de întinerire a pielii. Avantaje şi Dezavantaje.

Avantaje:
– Diminuarea ridurilor;
– Diminuarea cearcanelor si a pungilor de sub ochi;
– Din punct de vedere psihologic mareste increderea persoanei operate;
– Ridurile din zona fruntii sunt diminuate;
– Se recomanda persoanelor trecute de 40-45 de ani;
– Se recomanda atat femeilor, cat si barbatilor;
Dezavantaje:
– De cele mai multe ori este o procedura foarte invaziva;
– Dupa interventie poti avea amorteli ale fetei;
– Tenul se poate sensibiliza si poate prezenta depigmentari;
– Rezultatele pot fi diferite fata de cele asteptate;
– Timpul de recuperare difera si poate fi destul de lung;
– Muschii fetei isi pot pierde din sensibilitate si poti avea o expresie “falsa”;
– Pana la vindecarea completa poti prezenta vanatai si tumefieri in zona faciala;
– Nervii faciali pot fi lezati;

58. Augumentari aloplastice. Examinarea pacienților. Pregătirea preoperatorie (locală,

generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie.
Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.

Aloplastica (Grefa artificială) – un material sintetic biocompatibil

Grefa aloplastică este o grefă fabricată din materiale complet sintetice. Materialele sintetice
de adiție osoasă sunt extrem de sofisticate și conțin o varietate de substanțe diferite. Pot avea
o combinație de colagen, proteine și factori de creștere, care sunt concepute pentru a ajuta la
promovarea formării de noi celule osoase și pentru a promova vindecarea.

Augmentarea alveolara laterala. Scopul acestei interventii este de a creste latimea osului.

Procedeul se poate executa atat la maxilarul superior cat si la mandibula. Ori de cate ori
creasta alveolara este prea ingusta, este bine sa se apeleze la aceasta interventie care este
relativ simpla, nedureroasa si cu un prognostic excelent. Augmentarea alveolara verticala
Scopul operatiei este cresterea inaltimii osului. Interventia este esentiala daca osul nu are
dimensiunea verticala suficienta, deoarece implanturile dentare pozitionate in asemenea
situatii au un procent ridicat de esec.
Exista si tehnici mai complexe de aditie care se folosesc in cazuri mai dificile, cu resorbtii
intinse. Acestea se executa de catre chirurgul maxilo-facial sub anestezie generala.De
exemplu, operatia de mobilizare a nervului alveolar inferior (localizat in interiorul
mandibulei) se indica cand nervul are un traiect anormal ce ar putea interfera cu implanturile
dentare.
Decizia privind tehnica operatorie ce va fi folosita depinde in primul rand de cantitatea de os
pierduta dar poate fi influentata si de alti factori.

59. Augumentari aloplastice. Indicaţii şi Contraindicații.

60. Augumentari aloplastice. Avantaje şi Dezavantaje.

• aditia osoasa face posibila reconstructia osoasa in vederea inserarii implanturilor

dentare;
• creste longevitatea dintilor naturali si a implanturilor;
• imbunatateste estetica faciala;
• este redat aspectul natural si echilibrul chipului

61. Înlăturarea cicatricelor. Corecția conturului și formei feții. Examinarea pacienților.

Pregătirea preoperatorie (locală, generală), selecţia anestezicilor şi a metodelor de
anestezie. Tehnica operatorie. Pansamentul şi îngrijirea postoperatorie.

Examenul exobucal – se va examina faţa şi regiunile cervicale antero-laterale prin

inspecţie şi palpare. Prin inspecţie se observă expresia feţei, eventual exoftalmie sau
anoftalmie, inegalitatea pupilară, faciesul adenoid, existenţa unor ticuri, modificările
reliefurilor normale ale feţei şi gâtului. Se verifică simetria feţei în repaus şi în timpul
mişcărilor mimicii. Inspecţia feţei se face atât din faţă cât şi din profil. Se apreciează
coloraţia tegumentelor, prezenţa de erupţii, escoriaţii, plăgi cicatrici vicioase, hipertrofice,
retractile.
Se apreciează asimetria determinată de o pierdere de substanţă, de prezenţa unei
tumefacţii sau tumori căreia i se descrie mărimea, forme, limitele. Palparea dă
elemente importante în legătură cu procesele tumorale, traumatice, inflamatorii. În
traumatisme se cercetează dacă există mobilitate anormală sau deformaţii osoase la nivelul
marginilor orbitei, ale conturului mandibular ale piramidei nazale, etc. În procesele
inflamatorii prin palpare se obţin date asupra consistenţei (fluctuenţă, depresibilitate,
infiltraţie). Se foloseste anestezia locala la interventiile chirurgicale. Terapia Laser se
efectueaza fara anestezie.
62. Înlăturarea cicatricelor. Corecția conturului și formei feții. Indicaţii şi Contraindicații.

Tratamentul cicatricilor mai adânci necesită intervenții chirurgicale. Acestea presupun

extirparea unei porțiuni de țesut al pielii sau, în anumite cazuri, expandare de tegument.
Injectarea cu produși cortizonici. Acest tip de tratament are rolul de prevenire a cicatrizării
defectuoase și de stimulare a regenerării pielii. În medicina estetică această intervenție se
consideră a fi una dintre cele mai eficiente tratamente pentru a scăpa de cicatrici.

Datorită produselor cortizonice, se pornește etapa de reactivare a remodelării cicatricilor,

etapa în care acestea revin la stadiul tânăr. Abia atunci se pot aplica măsurile de prevenire a
cicatrizării defectuoase. Dermabraziunea reprezintă înlăturarea mecanică a cicatricii care s-a
vindecat prost. În timpul acestei proceduri sunt eliminate straturile superficiale ale
epidermei. Se utilizează o perie electrică sau un sistem cu microcristale cu margini neșlefuite
pentru îndepărtarea celulelor moarte.

Crioterapia este o metodă de tratament al cicatricilor de acnee care se bazează pe principiul

șocului termic. Tratarea cicatricilor cu temperatura -197 îmbunătățește circulația cutanată și
crește aportul de oxigen la nivelul tegumentului. Rezultatul obținut este asemănător celui de
lifting imediat al pielii.

Tratamentul cu Laser este tratamentul cu efect si sedinte cel mai bun in tratamentul
cicatricilor postacneice. Echipamentul utilizeaza raze laser fractionate care vaporizeaza
coloane microscopice de tesut la adancimi controlate lasand epidermul intact intre
fascicule. Coloanele de tesut vaporizate vor fi “umplute” de catre organism cu tesut nou
prin stimularea sintezei de fibre noi de colagen, rezultand astfel o structura noua, mai
neteda si compacta a pielii. In cazul cicatricilor postacneice, tratamentul este unul mai
agresiv fiind necesare 1-3 sedinte laser pe zona afectata. Rezultatele se evalueaza la 6 luni de
la tratament. In cazul unor efecte partiale, tratamentul se repeta dupa minim 6 luni.

63. Înlăturarea cicatricelor. Corecția conturului și formei feții. Avantaje şi Dezavantaje.

1. Deficiențe ale țesuturilor moi (Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Leziuni
inflamatorii hiperplazice. Anomalii ale frenurilor. Bridele vestibulare și paralinguale.
Vestibul scurt). Date generale.

Mucoasa subţire , întinsă, aderentă la os este expusă la tulburări trofice şi decubit la

presiunea protezei. Se va recurge la excizia ei şi suplinirea defectului prin lambouri de
calitate bună din apropiere sau de la distanţă.
Creasta balanta reprezinta o zona de hiperplazie,fara aspect inflamator, localizata de
obicei in zonele frontale edentate, atat la maxilar, cat şi mandibula, ca rezultat a unei
presiuni continue şi indelungate asupra osului,datorate unei proteze incorect
adaptate.Lipsa de stabilitate a protezei este accentuata de suprafaţa neregulata a
mucoasei şi de mobilizarea uşoara a acesteia la nivelul coamei crestei.
Inainte de indepartarea ţesutului balant, trebuie evaluat suportul osos, pentru a
putea informa pacientul daca ulterior sau concomitent este necesara o intervenţie
care are ca scop îmbunataţirea ofertei osoase. Hiperplazia inflamatorie este o hiperplazie de
iritaţie produsă prin traumatizarea cronică a mucoasei fundului de sac,de obicei prin
intermediul unei lucrări protetice mobile incorect adaptate marginal,sau atunci cand atrofia
suportului osos nu este compensată .
Această leziune este de obicei localizată in fundul de sac vestibular,dar poate avea şi
alte lo calizări, in fun cţ ie de zona expusă la traumatisme cronice.In fazele iniţiale de
evoluţie a hiperplaziei,atitudinea este conservatoare:se poate încerca rebazarea cu materiale
reziliente a lucrării protetice mobile. Dacă leziunea este cronică, tratamentul este numai
chirurgical. In cazul leziunilor care au durată lungă de evoluţie, este obligatoriu examenul
histopatologic al piesei operatorii,pentru a exclude existenţa unor modificări de tip
neoplazic.

Frenurile labiale sunt formate dintr-un strat subţire de ţesut fibros, acoperit de mucoasă ,
inserandu-se la nivelul buzei, respective la nivelul periostului procesului
alveolar. Nivelul inserţiei alveolare a frenului este variabil, uneori existand
posibilitatea ca aceasta să ajungă până la nivelul papilei incisive, cu apariţia de
diasteme patologice(la maxilarulsuperior). De multe ori frenul labial superior este
hipertrofic sau are o inserţie joasă pe creasta edentată maxilară , fiind un obstacol în
adaptarea protezelor. Frenul labial inferior anormal inserat poate fi responsabil de
trauma locală , diasteme sau afectare parodontala .
Frenul lingual este constituit din ţesut conjunctiv dens, uneori conţinând şi fibre
musculare din m. genioglos, acoperite de o mucoasă subţire . In aceste cazuri este
afectată stabilitatea lucrărilor protetice mobile sau apar tulburări de fonaţie .
Frenurile linguale sau labiale de cele mai multe ori sunt normale şi nu necesită o
corectare chirurgicală. Uneori sunt scurte sau îngroşate şi proieminente, inserate pe
coama crestei alveolare.

Bride vestibulare si paralinguale

-Bride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară;
-Bride cicatriciale retractile, formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni traumatice,
plăgi operatorii sau a unor ulceraţii mucoase, pot afecta mucoasa suprafeţei de sprijin a
protezei;
-Indicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în funcţie de inserţie şi grosime;
-Se intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre coama crestei
alveolare;
Vestibul scurt Vestibuloplastie Acesta recomanda realizarea unei incizii la limita dintre
mucoasa fixa şi cea mobila, cu decolarea unui lambou, incepand de la nivelul suprafeţei
mucozale a buzei inferioare, pana la creasta procesului alveolar. Dupa decolare, se stabileşte
poziţia fundului de sac vestibular nou creat şi se sutureaza mucoasa, iar porţiunea de buza
ramasa neacoperita se va vindeca persecundam.
Tehnicile de vestibuloplastie la mandibula au ca principal dezavantaj modificarea
postoperatorie a adancimii şanţului vestibular din cauza bridelor cicatriciale
şi stimularea atrofiei osoase la nivelul crestei alveolare.
2. Deficiențe ale țesuturilor moi (Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Leziuni
inflamatorii hiperplazice. Anomalii ale frenurilor. Bridele vestibulare și paralinguale.
Vestibul scurt). Indicaţii şi Contraindicații către intervenții chirurgicale asupra țesuturilor
moi cu deficiență.
INDICAȚII ŞI CONTRAINDICAȚII

Tratamentul chirurgical proprotetic este indicat frecvent, în toate cazu-rile de un

substrat anatomic deficient . Stabilirea indicațiilor trebuie să fie judicioasă,
selectîndu-se metode chirurgicale care imobilizează cît mai puțin pacientul.

Intervenția chirurgicală este indicată în următoarele stări patologice ale părțilo moi:
-mucoasa gingivală subțire, insuficient căptuşită cu țesut dermic şi insuficient vascularizată,
ulcerații de decubitus;
-hipertrofia fibromucoasei gingivale prin fibromatoză ;
-hipertrofia aparentă a mucoasei gingivale denumită obişnuit creastă flotantă, datorită
dizarmoniei dintre rezorbția osoasă şi fibromucoasă;
-hipertrofia tuberozităților maxilare prin procese de fibromatoză gingivală ;
-frenurile labiale sau linguale, prea scurte, prea voluminoase sau inserate pe creasta
alveolară ;
-bride fibroosoase anormale traversînd şanţurile periosoase sau chiar țesut scleros
cicatriceal ocupînd aceste şanțuri;
-hiperplaziile epitelioconjunctive (fibroame de proteză) determinate prin
microtraumatismele exercitate un timp îndelungat de marginile protezelor instabile,
neechilibrate. Acestea au aspectul de formațiuni tumorale fibroase, de dimensiuni
variabile, uneori dure, alteori mai mult sau mai puțin moi și deformabile. Ele au sediul
imediat în afara mucoasei fixe sau pe versantul labiojugal al vestibulului.
Hiperplaziile epitelioconjunctive pot fi unice sau multiple, pediculate sau aderînd pe o
zonă mai largă în profunzime. Cînd sint multiple ele pot fi unite între ele sau
dimpotrivă separate prin zone de mucoasă sănătoasă. Uneori iau aspectul în carte
deschisă, alteori dezvoltate pe fața internă a buzei realizează aspectul de buză dublă;
-inserțiile mucoasei mobile în imediata apropiere sau chiar pe virful crestei alveolare,
datorită atrofiei accentuate a rebordului alveolar;
-inserția pe creasta alveolară a muşchilor buccinatori, mentonieri, milohioidieni sau
geniogloşi.

Contraindicatiile sint determinate de virsta prea avansata, deficiente organice(boli

cardiovasculare, pulmonare,diabet zaharat), stari infectioase ale cavitatii bucale,
xerostomie.

1. Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Tabloul clinic. Tehnica

operatorie.
Tablou clinic
Mucoasa subţire, întinsă, aderentă la os este expusă la tulburări trofice şi
decubit la presiunea protezei.
Tehnica operatorie
Porțiunile de mucoasă gingivală subțire, insuficient căptuşită și vascularizată sau chiar
ulcerată, sînt îndepărtate prin incizie în felie de pepene, urmată de netezirea planului
osos subjacent, decolarea şi mobilizarea marginilor mucoasei şi sutură.

2. Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Tabloul clinic. Tehnica

operatorie. Indicaţii şi Contraindicații.
Indicatii: -mucoasa gingivală subțire, insuficient căptuşită cu țesut dermic şi insuficient
vascularizată, ulcerații de decubitus;

Contraindicatiile sint determinate de virsta prea avansata, deficiente organice(boli

cardiovasculare, pulmonare,diabet zaharat), stari infectioase ale cavitatii bucale, xerostomie.

1. Mucoasă subțire, creastă gingivală balantă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.

Avantaje şi Dezavantaje.

29. Leziuni inflamatorii hiperplazice: hiperplazia epitelioconjunctivă, hiperplazia papilară

inflamatorie a palatului, hiperplazia fibroasă a tuberozităţii maxilare, hiperplazia
gingivală. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.

Hiperplazia epitelio-conjunctiva este o hiperplazie de iritatie produsa prin traumatizarea

cronica a mucoasei fundului de sac, de obicei prin intermediul unei lucrari protetice mobile
incorect adaptate marginal, sau atunci cand atrofia suportului osos nu este compensata.
Aceasta leziune este de obicei localizata in fundul de sac vestibular, dar poate avea si alte
localizari, in functie de zona expusa la traumatisme cronice. In fazele initiale de evolutie a
hiperplaziei, atitudinea este conservatoare: se poate incerca rebazarea cu materiale reziliente
lucrarii protetice mobile. Daca leziunea este cronica , tratamentul este numai chirurgical. De
subliniat este faptul ca , in cazul leziunilor cu evolutie lunga, este obligatoriu examenul
histopatologic al piesei operatorii, pentru a exclude existenta unor modificari de tip
neoplazic.

Hiperplazia papilară inflamatorie a palatului

Este o leziune hiperplazică localizată la nivelul mucoasei palatine, la pacienţii vechi
purtători de proteze totale, etiologia fiind iritativ mecanică cronică. Tratamentul este
numai chirurgical, examenul histopatologic fiind obligatoriu.
După anestezia bilaterală a n. palatini mari şi a n. incisiv, se Îndepărtează leziunea prin
electroincizie cu ansa rotundă, cu respectarea periostului. Incizia cu ajutorul bisturiului
este contraindicată, din cauza dificultăţii de manipulare În aceasta zonă. Vindecarea se
realizează per secundam, În 3-4 săptămâni, aplicarea vechilor proteze rebazate sau a
plăcilor palatinale reducând disconfortul postoperator.

Hiperplazia fibroasă a tuberozităţii maxilare

Fibromatoza tuberozitara - reprezinta o hiperplazie a mucoasei crestei alveolare din
regiunea retromolara maxilara, cauzata, de regula, de traumatismele masticatorii. Clinic,
leziunea este asimptomatica, prezentand o mucoasa cu suprafata neteda, avand consistenta
elastica sau ferma la palpare si dimensiuni variabile. Prin prezenta sa, reduce distanta
intermaxilara si distanta dintre tuberozitate si apofiza coronoida. Acest volum de tesut
conjunctiv nu reprezinta un suport adecvat pentru sprijinul unei proteze totale. Este
obligatorie efectuarea unei ortopantomograme pentru a confirma natura conjunctiva a
formatiunii, si a infirma evolutia in partile ososase, precumsi pentru a exclude prezenta unui
dinte inclus sau a unei formatiuni tumorale. Tratamentul este numai chirurgical , avand ca
scop crearea unei mucoase fixe de grosime normala si a spatiului necesar inserarii unor
lucrari protetice.

Hiperplazia gingivală reprezintă o entitate patologică având etiologie diversă şi fiind

caracterizată printr-o creştere asimptomatică, lentă şi progresivă a gingiei, localizată sau
generalizată, care acoperă parţial sau total coroanele dentare. În absenţa tratamentului, se
asociază frecvent cu resorbţia osoasă a procesului alveolar. După anestezia locoregională,
mai Întâi se extrag dinţii cu moblitate crescută. Incizia iniţială se realizează paralel cu
festonul gingi- val, pe ambele versante ale crestei, până la nivelul periostului. În cazul
hiperplaziilor voluminoase, cu baza largă de implantare, sau cu procese de fibromatoză, este
necesară decăptuşirea mucoasei de ţesutul fibros, cu decolarea şi mobilizarea sa spre fundul
de sac vestibular (după Îndepărtarea ţesutului submucos excedentar). După regularizarea su-
prafeţei osoase, plaga este suturată cu fir continuu.

2. Leziuni inflamatorii hiperplazice: hiperplazia epitelioconjunctivă, hiperplazia papilară

inflamatorie a palatului, hiperplazia fibroasă a tuberozităţii maxilare, hiperplazia
gingivală. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Indicaţii şi Contraindicații.

Indicatii:
-hipertrofia fibromucoasei gingivale prin fibromatoză ;
-hipertrofia aparentă a mucoasei gingivale denumită obişnuit creastă flotantă, datorită
dizarmoniei dintre rezorbția osoasă şi fibromucoasă;
-hipertrofia tuberozităților maxilare prin procese de fibromatoză gingivală ;

Contraindicatiile sint determinate de virsta prea avansata, deficiente organice (boli

cardiovasculare, pulmonare,diabet zaharat), stari infectioase ale cavitatii bucale,
xerostomie.

INDICAȚII ȘI CONTRAINDICAȚII

Tratamentul chirurgical proprotetic este indicat frecvent, în toate cazurile de un substrat

anatomic deficient . Stabilirea indicațiilor trebuie să fie judicioasă, selectindu-se metode
chirurgicale care imobilizează cit mai puțin pacientul.
Intervenția chirurgicală este indicată în următoarele stări patologice ale părților moi:
- mucoasa gingivală subțire, insuficient căptuşită cu țesut dermic şi insuficient vascularizată,
ulcerații de decubitus;
- hipertrofia fibromucoasei gingivale prin fibromatoză;
- hipertrofia aparentă a mucoasei gingivale denumită obişnuit creastă flotantă, datorită
dizarmoniei dintre rezorbția osoasă și fibromucoasă;
hipertrofia tuberozităților maxilare prin procese de fibromatoză gingivală ;
- frenurile labiale sau linguale, prea scurte, prea voluminoase sau inserate pe creasta
alveolară;
- bride fibroosoase anormale traversind şanțurile periosoase sau chiar țesut scleros
cicatriceal ocupând aceste şanțuri;
- hiperplaziile epitelioconjunctive (fibroame de proteză) determinate prin
microtraumatismele exercitate un timp indelungat de marginile protezelor instabile,
neechilibrate. Acestea au aspectul de formațiuni tumorale fibroase, de dimensiuni variabile,
uneori dure, alteori mai mult sau mai puțin moi și deformabile. Ele au sediul imediat in afara
mucoasei fixe sau pe versantul labiojugal al vestibulului. Hiperplaziile epitelioconjunctive
pot fi unice sau multiple, pediculate sau aderind pe o zonă mai largă în profunzime. Cind sînt
multiple ele fi unite intre ele sau dimpotriva separate de mucoasă sănătoasă. Uneori iau
aspectul in carte deschisă , alteori dezvoltate pe faţa internă a buzei realizează aspectul de
buză dublă;
-inserţiile mucoasei mobile in imediata apropiere sau chiar pe virful creastei alveolare,
datorita atrofiei accentuate a rebordului alveolar;
-înserţia pe creasta alveolară a muşchilor buccinatori, mentonieri, milohioidieni sau
geniogloşi.

Intervenţiile chirurgicale sint indicate In următoarele stări Intervențiile chirurgicale

proprotetice ale planului osos al cimpului protetic:
- creasta alveolară prezentind proeminențe neregulate, voluminoase, ascuțite sau fiind In
protruzie;
-hipertrofia tuberozităților maxilare sau a crestelor alveolare inferioare în porțiunea distală
prin hiperostoză ;
-torus palatin sau torusuri mandibulare prea proeminente;
-situarea pe creastă a apofizelor geni hipertrofiate;
-spina nazală proeminentă și apropiată de creastă;
-creasta milohioidiană înaltă, proeminentă sau ascuțită, dureroasă la presiunea digitală ;
-situarea prea apropiată de creastă a găurilor mentoniere;
-atrofia accentuată a crestei alveolare.

Contraindicațiile sînt determinate de vîrsta prea avansată, deficiențe organice (fragilitate

tisulară, boli de sînge, diabet, boli cardiovasculare, pulmonare cronice ş.a.), debilitate
psihică, stări infecțioase ale cavității bucale, xerostomie ş.a.

4. Leziuni inflamatorii hiperplazice: hiperplazia epitelioconjunctivă, hiperplazia

papilară inflamatorie a palatului, hiperplazia fibroasă a tuberozităţii maxilare,
hiperplazia gingivală. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Avantaje şi
Dezavantaje.

INTERVENTIILE CHIRURGICALE PROPROTETICE au ca şi avantaje:

• corectarea unor deficiente ale campului protetic, deficiente morfologice localizate la

nivelul dintilor stalpi, a gingiei keratinizate, crestelor alveolare, santurilor perimaxilare;
•corectarea unor deformari ale stratului osos – creste alveolare neregulate, hiperostozele,
tuberozitatilor ;
•corectarea unor deficiente ale partilor moi (creasta gingivala balanta, hiperplazii epitelio-
conjunctive, frenotomii atunci cand frenurile sunt scurte si subtiri, frenectomii cand frenorile
sunt ingrosate, frenoplastii).

5. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenuloplastia (forme de incizie V, Y, Z).

Tehnica operatorie.

Frenurile labiale sunt formate dintr-un strat subţire de ţesut fibros, acoperit de mucoasă,
inserandu-se la nivelul buzei, respective la nivelul periostului procesului alveolar. Nivelul
inserţiei alveolare a frenului este variabil, uneori existand posibilitatea ca aceasta să ajungă
până la nivelul papilei incisive, cu apariţia de diasteme patologice (la maxilarul superior). De
multe ori frenul labial superior este hipertrofic sau are o inserţie joasă pe creasta edentată
maxilară, fiind un obstacol în adaptarea protezelor. Frenul labial inferior anormal inserat
poate fi responsabil de trauma locală, diasteme sau afectare parodontală.

Frenul lingual este constituit din ţesut conjunctiv dens, uneori conţinând şi fibre musculare
din m. genioglos, acoperite de o mucoasă subţire. In aceste cazuri este afectată stabilitatea
lucrărilor protetice mobile sau apar tulburări de fonaţie.

Frenurile linguale sau labiale de cele mai multe ori sunt normale şi nu necesită o
corectare chirurgicală. În unele cazuri Însă este ne- cesar un tratament chirurgical asupra
frenurilor labiale, fie În scop ortodontic (Fig. 5.1), fie cu scopul inserării protezelor mobile
(impiedică adaptarea marginală a protezei cu mobilizarea În timpul actelor funcţionale). Pe
de altă parte, frenullingual poate determina apariţia unei pseudo-anchiloglosii, parţiale sau
totale, În cazul unei inserţii nefiziologice (fie la nivelul planşeului bucal, fie la nivelul
inserţiei pe creasta alveolară).

Frenul labial
Frenurile labiale sunt formate dintr-un strat subţire de ţesut fibros, acoperit de mucoasă,
inserându-se la nivelul buzei, respec- tiv la nivelul periostului procesului alveolar. Nivelul
inserţiei alveolare a frenului este va- riabil, uneori existând posibilitatea ca aceasta să ajungă
până la nivelul papilei incisive, cu apariţia de diasteme patologice (la maxilar). De multe ori
frenullabial superior este hipertrofic sau are o inserţie joasă pe creasta edentată maxilară,
fiind un obstacol În adaptarea periferică a proteze lor. Frenullabial inferior anormal inserat
poate fi responsabil de trauma locală, diasteme sau afectare parodontală. Sunt folosite În
mod curent trei tehnici chirurgicale de corectare a frenurilor labiale.

Frenectomia
După anestezie locală, se tracţionează buza, punându-se În tensiune frenullabial, şi se aplică
două pense hemostatice curbe la ni- velul inserţiilor acestuia (superior şi inferior). Se
practică incizia frenului distal de pensele hemostatice, fragmentul supraperiostal excizat
Îndepărtându-se. În cazul existenţei unei diasteme produse de un fren labial hipertrofic,
incizia va fi extinsă palatinal, respectând papila interincisivă. În continuare, se decolează
mucoperiostul de-a lungul marginilor in- ciziilor verticale În porţiunea labială. Primul fir de
sutură este poziţionat la nivelul fundului de sac vestibular, asociind tehnica cu vestibulo-
plastia. În acest mod se reduce posibilitatea formării hematomului şi se facilitează reaco-
larea părţilor moi la nivelul fundului de sac vestibular. Plaga În porţiunea superioară se
sutureaza cu fire separate, neresorbabile, iar la nivelul osului alveolar vindecarea va fi per
secundam.

Frenoplastia este o intervenție de alungire a frenurilor labiale, laterale sau linguale,

scurte şi subțiri, fără hipertrofia mucoasei, inserate pe creasta alveolară. Mai multe
tehnici pot fi utilizate: secțiunea transversală și sutura longitudinală a plăgii romboidale care
rezultă prin decolarea marginilor şi alungirea imediată; plastia în V-Y prin incizie în V pe
marginile frenului cu virful spre creasta alveolară, urmată de sutură în Ý; sau plastia în Z.
Cînd brida este determinată de inserția pe creastă a unui fascicul muscular, acesta este
dezinserat şi deplasat spre fundul de sac vestibular.

Frenoplastia "În Z"

Tehnica este similară În prima parte cu excizia simplă. Dupa Îndepărtarea frenului, se
realizează câte o incizie oblică la extremităţile defectului excizional, rezultând un aspect În
formă de "Z" (inciziile oblice se fac În unghi de 60 de grade). Cele două lambouri mucozale
triunghiulare sunt decolate supraperiostal şi rotate În plan orizontal pentru a Închide defectul
vertical. Prin această metodă se obţine şi o adâncire minimă a fundului de sac vestibular.
3. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenuloplastia (forme de incizie V,
Y, Z). Indicaţii şi Contraindicații.

Indicatii
-frenurile labiale sau linguale, prea scurte, prea voluminoase sau inserate pe creasta alveolară
-frenurile hipertrofiate sau bridele cicatriceale și constă în.rezecția prin incizie eliptică sau
romboidală a porțiunii circumscrise hipertrofiată, după care marginile plăgii mucoase se
decolează, se apropie şi se suturează sau, dacă alungirea care rezultă nu este suficientă, se
completează cu o plastie în Z. Dacă brida este determinată de un tractus fibros submucos,
frenoplastia se efectuează după rezecția prealabilă a acestuia.
Contraindicatiile sint determinate de virsta prea avansata, deficiente organice(boli
cardiovasculare, pulmonare,diabet zaharat), stari infectioase ale cavitatii bucale, xerostomie

30. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenuloplastia (forme de incizie V, Y, Z).
Avantaje şi Dezavantaje.

Anomalii ale frenurilor: frenuri-scurte , hipertrofice , ingrosate , scurte si subtiri

,insertie joasa , largi . Tratament chirurgical in scop : ortopedic , orthodontic ,
profilaxia pseudoanchiloglosiei .
Indicatii : fren labial scurt
Tehnica : Frenuloplastia in Z
1.Indepartare fren prin frenectomie
2 2 incizii oblice la extremitatile defectului
3 Lambourile triunghiulare se decoleaza si se deplaseaza prin alunecare ]
4 Sutura
REZULTAT
1 Alungirea frenului
2 Adincirea usoara a fundului de sac vestibular

31. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenectomia. Frenotomia. Tehnica operatorie.

Anomalii ale frenurilor :frenuri -scurte , hipertrofice , ingrosate , scurte si

subtiri ,insertie joasa , largi . Tratament chirurgical in scop : ortopedic , orthodontic ,
profilaxia pseudoanchiloglosiei .
Tabloul clinic:Dificultati la vorbire , masticatie , actul de sugere ( la copii ),
anomalii mailare , diasteme .
Frenotomia - indicatii : fren labial scurt , subtire .
Tehnica :1 Anestezia prin infiltratie . 2 Punerea in tensiune a frenului . 3 Incizia
transversala la mijlocul frenului . 4 Sutura in plan longitudinal .
Frenectomia - Indicatii : frenuri labiale hipertrofice
Tehnica :1 Anestezia prin infiltratie . 2 Aplicarea a 2 pense hemostatice .3 incizie
supraperiostal distal de pense . 4 excizia tesutului hipertrofic . 5 Decolarea
mucoperiostala . 6 sutura in puncta separate .

6. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenectomia. Frenotomia. Indicaţii şi

Contraindicații.

Anomalii ale frenurilor :frenuri -scurte , hipertrofice , ingrosate , scurte si

subtiri ,insertie joasa , largi . Tratament chirurgical in scop : ortopedic , orthodontic ,
profilaxia pseudoanchiloglosiei .
Tabloul clinic:Dificultati la vorbire , masticatie , actul de sugere ( la copii ),
anomalii mailare , diasteme .
Frenotomia - indicatii : fren labial scurt , subtire .
Frenectomia - Indicatii : frenuri labiale hipertrofice
Contraindicatii :
Generale -hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite
reumatoide , lupus eritematos .terapie cu anticuagulante , deficiente psihice .
Locoregionale . – nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential
de malignizare , displazii fibroase , osteopetroze .

7. Anomalii ale frenurilor. Tabloul clinic. Frenectomia. Frenotomia. Avantaje şi

Dezavantaje.

Anomalii ale frenurilor :frenuri -scurte , hipertrofice , ingrosate , scurte si

subtiri ,insertie joasa , largi . Tratament chirurgical in scop : ortopedic , orthodontic ,
profilaxia pseudoanchiloglosiei .

Tabloul clinic:Dificultati la vorbire , masticatie , actul de sugere ( la copii ),

anomalii mailare , diasteme .
Frenotomia - indicatii : fren labial scurt , subtire .
Tehnica :1 Anestezia prin infiltratie . 2 Punerea in tensiune a frenului . 3 Incizia
transversala la mijlocul frenului . 4 Sutura in plan longitudinal .
Frenectomia - Indicatii : frenuri labiale hipertrofice
Tehnica :1 Anestezia prin infiltratie . 2 Aplicarea a 2 pense hemostatice .3 incizie
supraperiostal distal de pense . 4 excizia tesutului hipertrofic . 5 Decolarea
mucoperiostala . 6 sutura in puncta separate .

8. Bridele vestibulare și paralinguale. Bridele mucofibroase naturale, bridele

cicatriciale retractile. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.

· B
ride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară
· B
ride cicatriciale retractile, formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni
traumatice, plăgi operatorii sau a unor ulceraţii mucoase, pot afecta mucoasa
suprafeţei de sprijin a protezei.
· I
ndicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în funcţie de inserţie
şi grosime: in bride laterale cu insertia pe creasta .
· S
e intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre
coama crestei alveolare.
Tehnica
1 anestezia locala
2 incizia arcuate la nivelul bridei
3 Decolarea supraperiostala
4 deplasarea apicala a lamboului si sutura la periost
5 aplicarea imediata a protezei rebazate

9. Bridele vestibulare și paralinguale. Bridele mucofibroase naturale, bridele

cicatriciale retractile. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Indicaţii şi
Contraindicații.

· B
ride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară
 · B
ride cicatriciale retractile, formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni
traumatice, plăgi operatorii sau a unor ulceraţii mucoase, pot afecta mucoasa
suprafeţei de sprijin a protezei.
· I
ndicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în funcţie de inserţie
şi grosime: in bride laterale cu insertia pe creasta .
· S
e intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre
coama crestei alveolare.
Tehnica
1 anestezia locala
2 incizia arcuate la nivelul bridei
3 Decolarea supraperiostala
4 deplasarea apicala a lamboului si sutura la periost
5 aplicarea imediata a protezei rebazate
-Indicatii : -bride laterale cu insertie pe creasta
-Contraindicatii :
Generale -hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite
reumatoide , lupus eritematos .terapie cu anticuagulante , deficiente psihice .
Locoregionale . – nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential
de malignizare , displazii fibroase , osteopetroze .

4. Bridele vestibulare și paralinguale. Bridele mucofibroase naturale, bridele

cicatriciale retractile. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Avantaje şi
Dezavantaje.

· B
ride mucofibroase naturale localizate cel mai frecvent în zona premolară
· B
ride cicatriciale retractile, formate prin vindecarea defectuoasă a unor leziuni
traumatice, plăgi operatorii sau a unor ulceraţii mucoase, pot afecta mucoasa
suprafeţei de sprijin a protezei.
 · I
ndicaţia operatorie pentru bridele naturale se stabileşte în funcţie de inserţie
şi grosime: in bride laterale cu insertia pe creasta .
· S
e intervine dacă impiedică extensia protezei datorită inserţiei migrate spre
coama crestei alveolare.
Tehnica
1 anestezia locala
2 incizia arcuate la nivelul bridei
3 Decolarea supraperiostala
4 deplasarea apicala a lamboului si sutura la periost
5 aplicarea imediata a protezei rebazate
Avantaje : posibilitatea de a fixa proteze mobilizabile .
Dezavantaze : - e nevoie de interventie chirurgicala , - durere pe o durata mai mare
, - pisibilitatea dezvoltarii unui process inflamator .

10. Vestibul scurt. Tabloul clinic. Extinderea zonei de fibromucoasă aderentă şi

mărimea profiunzimii fundului de sac vestibular (Clark, Obwegeser, Kazanjian
etc); plastia șanțurilor paralinguale (Trauner). Tehnica operatorie.

· e
xtindere a suprafaţei de mucoasă fixă, cu efect de adâncire a şanţului
vestibular, se numesc vestibuloplastii
· I
NDICATII:
· c
onturul osos este favorabil
· î
nălţimea crestei alveolare restante este suficientă unei protezări convenabile.

Vestibuloplastie la mandibula ( tehnica Kazanjean )

-indicatii : inaltimea mandibulei 10-15 mm , fund de sac ingust
 -dezavantaj :modificari post operatorii a adincimii santului vestibular , - bride
cicatriciale , atrofia crestei alveolare .
Tehnica :- Anestezia locala . – incizia in limita mucoasei fixe si mobile , -
decolarea lamboului , -Repozitionarea fundului de sac , - Sutura mucoasei pe
versantul alveolar ,labial=persecundam .
Tehnica modificata : al doilea lambou de transpozitie .

Tehnica Kazanjian este o tehnica de vestibuloplastie la mandibula:

-se realizeaza incizia la limita dintre mucoasa fixa si cea mobile, cu decolarea unui lambou,
incepand de la nivelul unui suprafetei mucozale a buzei inferioare, pana la creasta
procesului alveolar

-dupa decolare, se stabileste pozitia fundului de sac vestibular nou creat si se sutureaza
mucoasa, iar portiunea de buza ramasa neacoperita se va vindeca per secundam.

Plastia șanțurilor paralinguale/pelvilingual (Trauner).

Prima plastie a şantului paralingual a fost descrisă de Trauner în 1952 şi a fost
modificată de Macintosh şi Obwegesser în 1967, prin plastia concomitentă a
şanţului paralingual şi a fundului de sac vestibular. Această variantă de tehnică este
indicată atunci cand osul alveloar are un contur corespunzător protezării şi o
Înălţime de cel puţin 15 mm.
Realizează o adâncire a şanţurilor paralinguale prin desprinderea şi coborârea
inserţiilor muşchilor milohioidian şi geniogloşi.
Indicată în cazurile în care extensia paralinguală a protezei nu este posibilă
deoarece planşeul oral proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori
chiar o acoperă.
Se indică efectuarea acestei tehnici sub anestezie generală. După incizia mucoasei
pe coama crestei, prin decolare supraperiostală se prepară lambourile parţiale,
vestibular şi lingual, până la 1 cm deasupra marginii bazilare. Ulterior se dezinseră
fibrele m. Milohioidian de periost la nivelul crestei oblice interne, iar fibrele m.
genioglos se dezinseră doar superficial. Marginile lambourilor mucozale (vestibular
şi lingual) se repoziţionează inferior, împreună cu fibrele musculare, prin fire
resorbabile circummandibulare. Suprafaţa expusă a periostului este acoperită cu
grefe de piele (cu grosime despicată), recoltate de pe coapsă sau din alte zone. La
final, se aplică conformatorul chirurgical, care este fixat pentru 7-10 zile cu fire de
sârmă circumandibuIare, sau cu şuruburi transcorticale.
Tehnica Obwegeser
Tehnica de vestibuloplastie de maxilar este indicata la pacienti cu atrofie severa si sant
vestibular neutru, din cauza insertiilor musculare inalte pe procesul alveolar.
-o conditie obligatorie clinica este ca lungimea mucoasei mobile labiale sa fie
satisfacatoare, pentru ca postoperator sa nu fie modificata estetica buzei
-prin aceasta interventie, tesutul submucos este indepartat, permitand repozitionarea
mucoasei vestibulare la periost.
-incizia se realizeaza la nivelul mucoasei, pe linia mediana,dupa care se creaza 2 tuneluri cu
forfecuta de disectie, primul submucos si al 2.lea supraperiostal, pana la tuberozitate
-dupa care, se indeparteaza tesutul submucos, care separa cele 2 tuneluri
-mucoasa labiala si cea vestibulara sunt repozitionate la noua adancime a fundului de sac
vestibular, cu ajutorul unei proteze totle fixate cu suruburi transcorticale.

Tehnica Clark

Mucoasa vestibulara este sectionata imediat in fara liniei mucogingivale de-a lungul crestei
aleveolare si deplasata apical impreuna cu tesutul submucos si planul muscular dezinserat
de pe periost pana se obtine o adancire suficienta a vestibulului. Marginea libera a
mucoasei labiogeniene decolata de pe planul celulomuscular si mobilizata pe cea suturata
la periost in noul fund de sac vestibular, suprafata periostului se epitlizeaza per
secundam.Pentru reduce la minimum retractia cicatriciala posibila, suprafata periostica
poate fi acoperita cu grefe libere de piele sau mucoasa,despicata sau totala. In perioada de
cicatrizare marginea lamboului labiogen trebuie mentinuta in noua sa pozitie.

11. Vestibul scurt. Tabloul clinic. Extinderea zonei de fibromucoasă aderentă şi

mărimea profiunzimii fundului de sac vestibular (Clark, Obwegeser, Kazanjian
etc); plastia șanțurilor paralinguale (Trauner). Indicaţii şi Contraindicații.

· e
xtindere a suprafaţei de mucoasă fixă, cu efect de adâncire a şanţului
vestibular, se numesc vestibuloplastii
· I
NDICATII:
 · c
onturul osos este favorabil
· î
nălţimea crestei alveolare restante este suficientă unei protezări convenabile.
Vestibuloplastie la mandibula ( tehnica Kazanjean )
-indicatii : inaltimea mandibulei 10-15 mm , fund de sac ingust
-dezavantaj :modificari post operatorii a adincimii santului vestibular , - bride
cicatriciale , atrofia crestei alveolare .
Tehnica :- Anestezia locala . – incizia in limita mucoasei fixe si mobile , -
decolarea lamboului , -Repozitionarea fundului de sac , - Sutura mucoasei pe
versantul alveolar ,labial=persecundam .
Tehnica modificata : al doilea lambou de transpozitie .

Plastia șanțurilor paralinguale/pelvilingual (Trauner).

Prima plastie a şantului paralingual a fost descrisă de Trauner în 1952 şi a fost
modificată de Macintosh şi Obwegesser în 1967, prin plastia concomitentă a
şanţului paralingual şi a fundului de sac vestibular. Această variantă de tehnică este
indicată atunci cand osul alveloar are un contur corespunzător protezării şi o
Înălţime de cel puţin 15 mm.
Realizează o adâncire a şanţurilor paralinguale prin desprinderea şi coborârea
inserţiilor muşchilor milohioidian şi geniogloşi.
Indicată în cazurile în care extensia paralinguală a protezei nu este posibilă
deoarece planşeul oral proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori
chiar o acoperă.
Se indică efectuarea acestei tehnici sub anestezie generală. După incizia mucoasei
pe coama crestei, prin decolare supraperiostală se prepară lambourile parţiale,
vestibular şi lingual, până la 1 cm deasupra marginii bazilare. Ulterior se dezinseră
fibrele m. Milohioidian de periost la nivelul crestei oblice interne, iar fibrele m.
genioglos se dezinseră doar superficial. Marginile lambourilor mucozale (vestibular
şi lingual) se repoziţionează inferior, împreună cu fibrele musculare, prin fire
resorbabile circummandibulare. Suprafaţa expusă a periostului este acoperită cu
grefe de piele (cu grosime despicată), recoltate de pe coapsă sau din alte zone. La
final, se aplică conformatorul chirurgical, care este fixat pentru 7-10 zile cu fire de
sârmă circumandibuIare, sau cu şuruburi transcorticale.
Indicatii
Indicată în cazurile în care extensia paralinguală a protezei nu este posibilă
deoarece planşeul oral proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori
chiar o acoperă.
Contraindicatii :
Generale -hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite
reumatoide , lupus eritematos .terapie cu anticuagulante , deficiente psihice .
Locoregionale . – nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential
de malignizare , displazii fibroase , osteopetroze .

12. Vestibul scurt. Tabloul clinic. Extinderea zonei de fibromucoasă aderentă şi

mărimea profiunzimii fundului de sac vestibular (Clark, Obwegeser, Kazanjian
etc); plastia șanțurilor paralinguale (Trauner). Avantaje şi Dezavantaje.

· e
xtindere a suprafaţei de mucoasă fixă, cu efect de adâncire a şanţului
vestibular, se numesc vestibuloplastii
· I
NDICATII:
· c
onturul osos este favorabil
· î
nălţimea crestei alveolare restante este suficientă unei protezări convenabile.
Vestibuloplastie la mandibula ( tehnica Kazanjean )
-indicatii : inaltimea mandibulei 10-15 mm , fund de sac ingust
-dezavantaj :modificari post operatorii a adincimii santului vestibular , - bride
cicatriciale , atrofia crestei alveolare .
Tehnica :- Anestezia locala . – incizia in limita mucoasei fixe si mobile , -
decolarea lamboului , -Repozitionarea fundului de sac , - Sutura mucoasei pe
versantul alveolar ,labial=persecundam .
Tehnica modificata : al doilea lambou de transpozitie .

Plastia șanțurilor paralinguale/pelvilingual (Trauner).

Prima plastie a şantului paralingual a fost descrisă de Trauner în 1952 şi a fost
modificată de Macintosh şi Obwegesser în 1967, prin plastia concomitentă a
şanţului paralingual şi a fundului de sac vestibular. Această variantă de tehnică este
indicată atunci cand osul alveloar are un contur corespunzător protezării şi o
Înălţime de cel puţin 15 mm.
Realizează o adâncire a şanţurilor paralinguale prin desprinderea şi coborârea
inserţiilor muşchilor milohioidian şi geniogloşi.
Indicată în cazurile în care extensia paralinguală a protezei nu este posibilă deoarece
planşeul oral proemină deasupra nivelului crestei alveolare, pe care uneori chiar o
acoperă.
Se indică efectuarea acestei tehnici sub anestezie generală. După incizia mucoasei pe
coama crestei, prin decolare supraperiostală se prepară lambourile parţiale, vestibular
şi lingual, până la 1 cm deasupra marginii bazilare. Ulterior se dezinseră fibrele m.
Milohioidian de periost la nivelul crestei oblice interne, iar fibrele m. genioglos se
dezinseră doar superficial. Marginile lambourilor mucozale (vestibular şi lingual) se
repoziţionează inferior, împreună cu fibrele musculare, prin fire resorbabile
circummandibulare. Suprafaţa expusă a periostului este acoperită cu grefe de piele (cu
grosime despicată), recoltate de pe coapsă sau din alte zone. La final, se aplică
conformatorul chirurgical, care este fixat pentru 7-10 zile cu fire de sârmă
circumandibuIare, sau cu şuruburi transcorticale.
Avantaje :
- posibilitatea de a fixa proteze mobilizabile .
Dezavantaze :
- e nevoie de interventie chirurgicala;
- durere pe o durata mai mare;
- posibilitatea dezvoltarii unui process inflamator;

32. Deficiențele osoase (Deformări osoase în exces: Creastă alveolară neregulată, subţire.
Hiperostozele tuberozităţilor, torusurile palatine, mandibulare. Apofizele geniene
hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite, spina nazală anterioară proieminentă,
gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată). Date
generale.

DEFICIENŢELE SUBSTRATULUI OSOS AL CÂMPULUI PROTETIC.

* 1.
Deformări osoase în exces:
* Cre
astă alveolară neregulată, subţire
* Hip
erostozele tuberozităţilor, torusurile palatine, mandibulare.
* Apo
fizele geniene hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite.
* 2.
Atrofii osoase
Crestele alveolare edentate pot prezenta neregularităţi sub formă de protuberanţe
osoase şi/sau exostoze, care favorizează bascularea protezelor şi produc ulceraţii de
decubit, făcând protezele inadaptabile. Protuberanţele osoase, denivelări ale
reliefului alveolar, pot fi consecinţa extracţiilor succesive efectuate la intervale
variabile de timp sau a unor extracţii laborioase soldate cu fractura pereţilor
alveolari. Localizările predilecte sunt: versantul vestibular al crestelor alveolare
maxilare şi mandibulare; versantul lingual mandibular şi bolta palatină.
Regularizarea crestei alveolare edentate: trebuie să fie cât mai conservatoare în
privinţa:sacrificiului osos, care trebuie limitat la proeminenţele ce ar deranja
inserţia protezei + decolarea mucoperiostului, ştiut fiind că deperiostarea excesivă
grăbeşte rezorbţia osoasă.
Hiperostozele tuberozitatilor sunt cresteri excesive non-neoplazice de tesut osos
matur,dezvoltate sub forma unor protuberante pe suprafata oaselor:
Torusurile palatine devin mai frecvent aparente prin atrofia alveolară.Alteori aceste
torusuri apar precoce după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte
tumorale.Faptul că sunt situate median,că nu sunt dureroase spontan sau la
presiune, iar mucoasa acoperitoare este de aspect normal le deosebeşte de
formaţiunile de tip tumoral. Prezenţa torusurilor palatine împiedică o protezare
satisfăcătoare, proteza neadaptăndu-se corect, ci basculând chiar în jurul
proeminenţei osoase. Rezectia torus palatinal: 1.incizie mediană, pe bombarea
torusului, pentru crearea a două lambouri mucoperiostale; 2.descoperirea torusului
prin decolarea lambourilor şi menţinerea lor retractată prin ancorarea marginilor;
3.Rezectie(cu piezotomul sau freza sferica); 4. NETezire; 5.Sutura; 6.PRotectia
plagii postoperatorii.
Torusurile mandibulare sunt formaţiuni osoase unice sau multiple, de obicei
bilaterale, care apar pe faţa linguală a apofizei alveolare, la nivelul premolarilor şi
molarilor. De dimensiuni variabile, de la 2-3 până la 18-20 mm, de obicei apar
după a IlI-a decadă a vieţii şi nu deranjează pe bolnav, ci, cel mult, dacă le
sesizează, devine îngrijorat, bănuind că este vorba de formaţiuni tu- morale.
îngroşând tabla linguală la nivelul dinţilor respectivi, torusurile mandibulare pot
crea dificultăţi în extracţia dinţilor adiacenţi. Protezarea este imposibilă în prezenţa
torusurilor mandibulare, care împiedică extensia şeii protezei până la nivelul
mucoasei planşeului bucal. Rezecţia torusurilor mandibulare:1.incizie orizontală
pe creasta alveolară care să depăşească cu 1-1,5 cm limitele torusului. Când ambele
torusuri trebuie îndepărtate simultan, este contraindicată unirea celor 2 incizii. ;
2.decolarea atentă a mucoperiostului care este foarte subţire; 3.rezecţia din aproape
în aproape a torusului, cu o freză de os, până la realizarea unei suprafeţe osoase
netede ; 4.repoziţionarea lamboului mucoperiostal, evaluarea prin palpare a
conturului osos şi eliminarea neregularităţilor restante .
Apofizele genii hipertrofice: Atrofia accentuată a crestei alveolare mandibulare
produce în zona frontală probleme asemănătoare cu cele date de o creastă oblică
internă ascuţită, deosebirea fiind dată de localizarea simptomatologiei. Pe
apofizele genii se inseră mm. geniogloşi şi de aceea, dispariţia şanţului pelvi-
mandibular face imposibilă adaptarea periferică a protezei mobile în aceasta zonă.
Tratamentul şi în acest caz este numai chirurgical, fiind descrise două tehnici:•
rezecţia modelantă a apofizelor genii;• rezecţia modelantă a apofizelor genii, în
asociere cu adâncirea şanţuluipelvi-mandibular Rezectia modelanta a apofizelor
genii trofice:.1.incizie pe coama crestei în zona mediană, incisiv-canină;2.se
decolează lamboul mucoperiostal lingual pentru a expune apofizele genii 3.se
secţionează inserţiile muşchilor geniogloşi care se vor reinsera spontan
4.îndepărtarea apofizelor genii cu o freză sau cu un cleşte ciupitor de os şi
netezirea suprafeţei osoase cu o pilă de os 5.suturarea
O creasta oblică internă ascuţită (milohioidiana), acoperită de o mucoasă subţire,
pe care se inseră fibrele m. milohioidian, este unul dintre factorii care fac
imposibilă aplicarea unei proteze mobile mandibulare, pacientul asociind
întotdeauna purtarea protezei cu o simptomatologie dureroasă persistentă.De
asemenea, o resorbţie accentuată a crestei alveolare în treimea posterioară
mandibulară face ca linia oblică internă să ajungă la acelaşi nivel cu planşeul
bucal, desfiinţând şanţul pelvi-mandibular. Pentru soluţionarea acestor probleme
se indică numai tratamentul chirurgical.Rezectia modelanta a crestei oblice
interne (milohioidiene).Tehnica. Dupa anestezia n. alveolar inferior şi a n.
lingual la spina Spix, se realizează o incizie de-a lungul crestei alveolare, în zona
trigonului retromolar; nu se recomandă realizarea unei incizii de descărcare
linguale, datorită pericolului lezării nervului lingual. Mucoperiostul se decolează
cu atenţie, până se evidenţiază creasta oblică internă şi inserţia m. milohioidian.
Iniţial se dezinseră m. milohioidian cu un decolator lat, protejând părţile moi ale
planşeului şi n. lingual. Creasta oblică internă se îndepărtează cu pensa ciupitoare
 de os, iar regularizarea suprafeţei osoase se face cu pile de os. Sutura plăgii poate
fi efectuată atât cu fir continuu, cât şi cu fire separate.
Postoperator: aplicarea imediată a protezei este obligatorie pentru a favoriza
reinserarea într-o poziţie inferioară a fibrelor m. milohioidian. Deoarece această
repoziţionare a fibrelor musculare este necontrolabilă,se recomandă asocierea acestei
tehnici cu o tehnică de adâncire a şanţului pelvilingual.

Spina nazală anterioară proieminentă Spina nazală anterioară accentuată apare de

obicei după o resorbţie marcată a crestei alveolare în regiunea frontală superioară,
aceasta producând aceleaşi dificultăţi în adaptarea marginală a protezelor
totale.Tratament chirurgical:Anestezia este locală la nivelul mucoasei
acoperitoare. Se realizează o incizie verticală de-a lungul spinei nazale anterioare
şi se decolează lamboul mucoperiostal. Rezecţia modelantă se poate efectua cu
pensa ciupitoare de os sau cu instrumentar rotativ. După sutura cu fire separate, se
reaplică proteza rebazată.
Gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă
edentată)Fiecare din cele două jumătăți simetrice a mandibulei este străbătută de
canalul mandibulei (Canalis mandibulae), care începe de la gaura mandibulei
(Foramen mandibulae) aflată pe fața medială a ramurii mandibulei, coboară oblic
în jos și înainte străbătând ramura mandibulei, apoi merge orizontal înainte în
interiorul corpului mandibulei, sub rădăcinile dinților molari cu care comunică prin
niște orificii mici, și se bifurcă la nivelul primului sau al doilea dinte premolar în
două ramuri: laterală - canalul mental și medială - canalul incisiv. Canalul mental
(mentonier) este scurt, se termină cu gaura mentonieră (Foramen mentale) de pe
fața anterioară a corpului. *La o atrofie masiva a procesului alveolar duce la
descoperirea gaurei mentoniere si a canalului mandibular.

33. Deficiențele osoase (Deformări osoase în exces: Creastă alveolară neregulată, subţire.
Hiperostozele tuberozităţilor, torusurile palatine, mandibulare. Apofizele geniene
hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite, spina nazală anterioară proieminentă,
gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată). Indicaţii şi
Contraindicații către intervenții chirurgicale asupra substratului osos cu deficiență.

Indicaţii şi Contraindicații către intervenții chirurgicale asupra substratului osos

cu deficiență.
Indicatii:
Pregatirea preprotetica (cimp protetic defectuos ) , imposibilitatea de adaptare a unei
contructii ptotetice mobile / fixe
Contraindicatii:
Generale - hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite
reumatoide , lupus eritematos .terapie cu anticuagulante , deficiente psihice .
Locoregionale . – nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential de
malignizare , displazii fibroase , osteopetroze

13. Creastă alveolară neregulată, subţire. Tabloul clinic. Tehnica operatorie în

Chirurgia plastică modelantă a deformărilor osoase în exces. Regularizarea
crestei alveolare edentate.

Creasta alveolară subţire uneori ascuţită, poate prezenta devieri importante

vestibulare, îndeosebi frontale, cunoscute sub denumirea de alveolo- protuzii.
Alveoloprotruzia frontală apare, de regulă, în edentaţii terminale neprotezate, dinţii
frontali deplasându-se vestibular, împreună cu procesul alveolar. Protezarea în aceste
condiţii nu este posibilă, înclinarea vestibulară a crestei alveolare împiedicând nu
numai stabilitatea protezei, dar şi montarea corespunzătoare a dinţilor. Această
situaţie impune rezecţia modelantă a crestei alveolare în protruzie. Intervenţia constă
în rezecţia porţiunii subţiate şi deplasate vestibular.

Tehnica operatorie:
Timpul I (incizia): sub anestezie loco-regională se face o incizie longitudinală pe
creasta proeminentă, depăşind cu 0,5 cm de o parte şi de alta zona protruzată. Uneori,
mucoasa acoperitoare este subţire, alteori hiperplazică, prezentând franjuri ce necesită
excizia.
Timpul II: se decolează mucoasa atât vestibular, cât şi palatinal, descoperindu-se toată
porţiunea osoasă proeminentă.
Timpul III: cu pensa ciupitoare de os se rezecă porţiunea în exces, care apare
proeminentă, deviată vestibular şi ascuţită Rezecţia osoasă nu trebuie să fie exagerată,
iar dacă există, concomitent, o atrofie a crestelor alveolare laterale, creasta frontală
restantă este necesar să rămână suficient de proeminentă, pentru a asigura stabilitatea
protezei. Se va sacrifica cât mai puţin sau chiar deloc din porţiunea palatinală a osului
protruzat. După netezirea osului se face o mică excizie de mucoasă, pentru ca aceasta
să rămână bine adaptată şi întinsă pe os, apoi se suturează. Pentru dirijarea cicatrizării
este necesară aplicarea unei proteze care, eventual, se rebazează, pentru a fi cât mai
intim aplicată pe suportul osteomucos.

14. Creastă alveolară neregulată, subţire. Tabloul clinic. Tehnica operatorie în

Chirurgia plastică modelantă a deformărilor osoase în exces. Indicaţii şi
Contraindicații.

Creasta alveolară subţire uneori ascuţită, poate prezenta devieri importante

vestibulare, îndeosebi frontale, cunoscute sub denumirea de alveolo- protuzii.
Alveoloprotruzia frontală apare, de regulă, în edentaţii terminale neprotezate, dinţii
frontali deplasându-se vestibular, împreună cu procesul alveolar. Protezarea în aceste
condiţii nu este posibilă, înclinarea vestibulară a crestei alveolare împiedicând nu
numai stabilitatea protezei, dar şi montarea corespunzătoare a dinţilor. Această
situaţie impune rezecţia modelantă a crestei alveolare în protruzie. Intervenţia constă
în rezecţia porţiunii subţiate şi deplasate vestibular.

Indicatii:
·  Proces alveolar subtire
·  Proces alveolar neregulat
· Imposibilitatea de adaptare a unei constructii protetice mobile/fixe
· Cimp protetic defectuos
Contraindicatii:
·  Pacienti imunocompromisi
·  Pacienti cu boli generale

15. Creastă alveolară neregulată, subţire. Tabloul clinic. Tehnica operatorie în

Chirurgia plastică modelantă a deformărilor osoase în exces. Avantaje şi
Dezavantaje.

Crestele alveolare edentate pot prezenta neregularităţi sub formă de

protuberanţe osoşi/sau exostoze, care favorizează bascularea protezelor
şi produc ulceraţii de decubit, făcând protezele inadaptabile.
Creasta alveolară neregulată, cu proeminenţe accentuate (ciocuri), ascuţite, acoperite de
mucoasă subţire, aderentă, dureroasă la presiune, cu zone de decubit, nu oferă o stabilitate
corespunzătoare protezelor datorită lipsei de adaptare. Proeminenţele osoase pot fi limitate,
localizate doar la un singur segment de creastă alveolară, sau multiple, diseminate pe toată
creasta. Se datoresc fie extracţiilor traumatizante, fie, cel mai adesea, nerealizării, imediat
după extracţie, a modelării marginilor alveolei, a septurilor interdentare sau interradiculare.
Toate aceste situaţii impun, în vederea protezării, realizarea regularizării crestei alveolare.
Indicaţia operatorie de regularizare a crestei alveolare va fi pusă pe baza examenului clinic,
completat obligatoriu cu examenul radiologie, spre a se vedea structura osului şi a se
controla dacă nu există procese patologice endoosoase (tumori, chisturi, dinţi incluşi),
precum şi pentru stabilirea raporturilor cu sinusul maxilar, fosele nazale, canalul mandibular
etc.

Creasta alveolară subţire uneori ascuţită, poate prezenta devieri importante vestibulare,
îndeosebi frontale, cunoscute sub denumirea de alveolo-protuzii. Alveoloprotruzia frontală
apare, de regulă, în edentaţii terminale neprotezate, dinţii frontali deplasându-se vestibular,
împreună cu procesul alveolar. Protezarea în aceste condiţii nu este posibilă, înclinarea
vestibulară a crestei alveolare împiedicând nu numai stabilitatea protezei, dar şi montarea
corespunzătoare a dinţilor. Această situaţie impune rezecţia modelantă a crestei alveolare în
protruzie. Intervenţia constă în rezecţia porţiunii subţiate şi deplasate vestibular.
Avantaje:
• Inte
rventia poate fi efectuata sub anestezie loco-regionala
• Nu
necesita aparataj scump
• Ofe
ra posibilitatea inserarii si adaptarea unei contructii protetice pe un cimp protetic
defectuos
• Inte
rventia poate fi efectuata ambulator
Dezavantaje:
• Nu
asigura 100% stabilitatea constructiei protetice
• Posi
bilitatea cictratrizarii defectuase a osului

5. Torusul palatinal, mandibular. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.

Rezecția torusurilor.

Definitie : protuberanta osoasa acoperita de mucoasa normala situate fregvent pe

centrul palatului dur.
Torusurile palatine devin mai frecvent aparente prin atrofia alveolară.Alteori aceste
torusuri apar precoce după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte tumorale.
Faptul că sunt situate median,că nu sunt dureroase spontan sau la presiune, iar mucoasa
acoperitoare este de aspect normal le deosebeşte de formaţiunile de tip tumoral. Prezenţa
torusurilor palatine împiedică o protezare satisfăcătoare, proteza neadaptăndu-se corect, ci
basculând chiar în jurul proeminenţei osoase.
Torusurile mandibulare sunt formaţiuni osoase unice sau multiple, de obicei bilaterale,
care apar pe faţa linguală a apofizei alveolare, la nivelul premolarilor şi molarilor. De
dimensiuni variabile, de la 2-3 până la 18-20 mm, de obicei apar după a IlI-a decadă a vieţii
şi nu deranjează pe bolnav, ci, cel mult, dacă le sesizează, devine îngrijorat, bănuind că este
vorba de formaţiuni tu- morale. îngroşând tabla linguală la nivelul dinţilor respectivi,
torusurile mandibulare pot crea dificultăţi în extracţia dinţilor adiacenţi. Protezarea este
imposibilă în prezenţa torusurilor mandibulare, care împiedică extensia şeii protezei până la
nivelul mucoasei planşeului bucal.

Rezectia torus palatinal

1 anestezia
2 decolarea lamboului si tractiunea lui cu fire
3 indepartarea segmentelor cu dalta si cioacanul , freze .
4 sutura cu fir intrerupt .
Definitia :protuberanta osoasa asimtomatica ,acoperita de mucoasa normala , unis
au bilateral localizat inregiunea canin-premolar , la nivelul corticalei linguale a
mandibulei
Radiologic – radioopacitate bine delimitate in aria mentionata .
Tratament chirurgical atunci cind este nevoie de o proteza mobile .
Rezectia torusurilor mandibulare
· i
ncizie orizontală pe creasta alveolară care să depăşească cu 1-1,5 cm limitele
torusului. Când ambele torusuri trebuie îndepărtate simultan, este
contraindicată unirea celor 2 incizii.
· d
ecolarea atentă a mucoperiostului care este foarte subţire
· r
ezecţia din aproape în aproape a torusului, cu o freză de os, până la realizarea
unei suprafeţe osoase netede
 · r
epoziţionarea lamboului mucoperiostal, evaluarea prin palpare a conturului
osos şi eliminarea neregularităţilor restante

34. Torusul palatinal, mandibular. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Rezecția torusurilor.
Indicaţii şi Contraindicații.

Torusurile palatine devin mai frecvent aparente prin atrofia alveolară.Alteori aceste
torusuri apar precoce după vîrsta de 25 de ani ,și pot să obținăchiar și aspecte
tumorale.Faptul că sunt situate median,că nu sunt dureroase spontan sau la presiune, iar
mucoasa acoperitoare este de aspect normal le deosebeşte de formaţiunile de tip tumoral.
Prezenţa torusurilor palatine împiedică o protezare satisfăcătoare, proteza neadaptăndu-se
corect, ci basculând chiar în jurul proeminenţei osoase.
Rezecţia torusului palatin se face sub anestezie loco-regională.
Timpul 1: se practică o incizie pe linia mediană a bolţii şi câte două mici incizii, orizontale
sau divergente, de degajare, la capete.
Timpul II: decolarea fibromucoasei palatine se face cu decolatoare foarte fine. Se desprind
două lambouri fibromucoase laterale de formă trape- zoidală, descoperindu-se proeminenţa
osoasă. Lam- bourile sunt menţinute îndepărtate, de către ajutor, cu două fire trecute prin
grosimea lor.
Timpul 111: rezecţia se realizează în aşchii subţiri, cu dalta şi ciocanul, mergându-se
dinainte- înapoi. De regulă se folosesc dălţi cu porţiunea activă curbă, pentru a se putea
modela forma concavă a bolţii palatine. Cu chiureta sau cu freza se netezeşte suprafaţa
osoasă.
Timpul IV: lambourile de fibromucoasă sunt readuse pe linia mediană şi suturate. Dacă după
apropiere se constată că rămân margini de mucoasă în exces, se vor îndepărta, pentru a
realiza o bună adaptare pe os şi a nu rămâne spaţiu mort. Fibromucoasa aderând de suportul
osos, adeseori sutura este dificilă, fiind preferabil ca lambourile de mucoasă să fie intim
aplicate pe bolta palatină cu ajutorul unei plăci palatinale sau chiar cu proteza care nu s-a
putut corecta

Torusurile mandibulare sunt formaţiuni osoase unice sau multiple, de obicei bilaterale,
care apar pe faţa linguală a apofizei alveolare, la nivelul premolarilor şi molarilor. De
dimensiuni variabile, de la 2-3 până la 18-20 mm, de obicei apar după a IlI-a decadă a vieţii
şi nu deranjează pe bolnav, ci, cel mult, dacă le sesizează, devine îngrijorat, bănuind că este
vorba de formaţiuni tu- morale. îngroşând tabla linguală la nivelul dinţilor respectivi,
torusurile mandibulare pot crea dificultăţi în extracţia dinţilor adiacenţi. Protezarea este
imposibilă în prezenţa torusurilor mandibulare, care împiedică extensia şeii protezei până la
nivelul mucoasei planşeului bucal.
Tehnica operatorie si rezectia torusurilor.
Indepărtarea torusurilor mandibulare se face sub anestezie loco- regională la spina Spix.
Timpul 1: incizia se plasează, de obicei, pe coama crestei alveolare. în cazul în care
torusurile sunt unilaterale, incizia merge de la nivelul alveolei primului molar până la nivelul
fostei alveole a caninului. în intervenţiile bilaterale, inccizia interesează coama arcului
anterior al mandibulei, de la alveolele primilor molari din dreapta şi stânga.
Timpul II: decolarea lamboului mucoperiostal se realizează cu un decolator fin, având grijă
să nu se perforeze mucoasa, care, de obicei, este foarte subţire. Lamboul decolat este
tracţionat şi chiar răsturnat spre planşeul bucal, permiţând astfel o descoperire largă a feţei
interne a mandibulei şi a torusului hipertrofiat
Timpul III: rezecţia torusului se face cu dalta şi ciocanul. Uneori, aceste torusuri sunt foarte
dure, fiind constituite din ţesut osos extrem de dens, astfel că rezecţia este foarte dificilă.
Pentru a proteja ţesuturile planşeului bucal de eventualele derapări ale dălţii, sub torusurile
hipertrofiate va fi introdus un decolator mai lat, care va ecrana părţile moi. Suprafaţa de
rezecţie se netezeşte cu chiurete, cu freze sau chiar cu răzuşe de os, controlând palpatoriu ca
ea să fie cât mai netedă.
Timpul IV (sutura): lamboul de periosteomucoasă este readus şi suturat cu fire
neresorbabile, după ce în prealabil s-a excizat eventuala porţiune în exces.
După sutură este preferabil să se aplice o şină linguală care să menţină o meşă iodoformată
aplicată pe faţa linguală a mandibulei, favorizând acolarea mucoasei la suportul osos.

Indicatii si contraindicatii
Indicatii catre tratament chirurgical:
1.Prezenta unui torus conturat
2.Imposibilitatea de adaptare a unei constructii protetice mobile/fixe
3.Cimp protetic defectuos
Contraindicatii:
1.Anomaliile cardio-vasculare(infact miocardic suportat nu cu mai putin de la 6 luni in
urma,hemophilia)
2.Boala Addison
3.Boala Parkinson
4.Igiena cavitatii bucale nesatisfacatoare
5.Intrebuintarea activa a substantelor narcotice

16. Torusul palatinal, mandibular. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Rezecția

torusurilor. Avantaje şi Dezavantaje.

17. Hiperostozele tuberozităţilor maxilare. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.

Modelarea plastică a tuberozităților maxilare.

1.intervenţie, simultană sau exclusivă, asupra osului şi ţesuturilor moi tuberozitare cu

scopul de a obţine:
- spaţiul intermaxilar posterior necesar inserării protezei superioare şi inferioare
- un contur regulat, fără retentivitate excesivă
- un şanţ perituberozitar, vestibular şi retrotuberozitar, adecvat stabilităţii şi retenţiei
protezei maxilare

Etape chirurgicale :
- incizie pe creasta alveolară din zona M1 până pe versantul posterior al tuberozităţii
maxilare
- decolarea lamboului mucoperiostal în ambele direcţii
- Îndepărtarea proeminenţele osoasese cu ajutorul pensei ciupitoare de os şi a
instrumentarului rotativ
- netezire cu chiurete şi freze de os
- se repoziţionează lambourile mucoperiostale, iar excesul datorat îndepărtării osoase se
excizează
E aplicata rar aceasta tehnica din cauza riscului de hemoragie din plexul venos
pterigoidian , dupafracturarea apofizei pterigoide + nu se poate anticipa adincimea
santului retrotuberozitar rezultata postoperator
18. Hiperostozele tuberozităţilor maxilare. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.
Modelarea plastică a tuberozităților maxilare. Indicaţii şi Contraindicații.

Indicatii : imbunatatirea inchiderii marginale posterioare a protezelor totalela pacientii cu

santul retrotuberozitar desfiintat de o atrofie osoasa accentuata
Contraindicatii :
Generale - hemofilie , trombocitopenie , diabet zaharat necompensat , artrite reumatoide ,
lupus eritematos .terapie cu anticuagulante , deficiente psihice .
Loco-regionale – nevralgii de trigemen , algii faciale atipice , Leziuni cu potential de
malignizare , displazii fibroase , osteopetroze .

19. Hiperostozele tuberozităţilor maxilare. Tabloul clinic. Tehnica operatorie.

Modelarea plastică a tuberozităților maxilare. Avantaje şi Dezavantaje.

20. Apofizele geniene hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite, spina nazală

anterioară proieminentă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Reducerea
apofizelor geniene, a crestelor milohioidene ascuțite și a spinei nazale anterioare
proieminente.

21. Apofizele geniene hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite, spina nazală

anterioară proieminentă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Reducerea
apofizelor geniene, a crestelor milohioidene ascuțite și a spinei nazale anterioare
proieminente. Indicaţii şi Contraindicații.

22. Apofizele geniene hipertrofiate, crestele milohioidene ascuţite, spina nazală

anterioară proieminentă. Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Reducerea
apofizelor geniene, a crestelor milohioidene ascuțite și a spinei nazale anterioare
proieminente. Avantaje şi Dezavantaje.
23. Gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată.
Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Repoziționarea orificiului mentonier și
transpoziția fascicolului alveolar inferior.
- Incizie si decolarea lamboului mucoperiostal, prin care se realizează un câmp operator larg,
necesar pentru a nu provoca leziuni
- izolarea pachetului vasculonervos şi ancorarea lui cu un cârlig sau cu un fir de mătase
- lărgirea în sens dis lărgirea în sens distal a găurii mentoniere cu o freză cilindrică
- aşezarea pachetului vasculonervos mentonier în noua locaţie.
- Largirea in sens dis tal a găurii mentoniere cu o freză cilindrică
- aşezarea pachetului vasculonervos mentonier în noua locaţie.
- Deplasarea nervului mentonier este limitată datorită nervului incisiv care nu permite
elongarea excesivă dar, totuşi, o coborâre de câţiva milimetri este suficientă pentru a scoate
nervul din zona de presiune maximă.

24. Gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată.

Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Repoziționarea orificiului mentonier și
transpoziția fascicolului alveolar inferior. Indicaţii şi Contraindicații.

25. Gaura mentonieră și canalul mandibular superficiale pe creastă edentată.

Tabloul clinic. Tehnica operatorie. Repoziționarea orificiului mentonier și
transpoziția fascicolului alveolar inferior. Avantaje şi Dezavantaje.