PRIMA ZI

de George Cocoș

Text destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani

Personaje
Tibi, clasa a noua
Ovidiu, clasa a zecea
Corina, clasa a zecea
Dragoș, profesor de matematică & diriginte

CAP. I: Prima Pauză.

Tibi (către public): Nu vă supărați. Îmi cer scuze că vă deranjez din... ce faceți...
voi acum. (pauză) Aș avea o întrebare. De fapt mai multe întrebări. Par un om
normal? (pauză) Ce înseamnă să fi om normal?! Așa ca mine? Cu ghiozdan? Cu
penar? Cu bluză nou-nouță? Cu pantofi noi? Cu mustața proaspăt rasă? Cu flori
în mână? Garoafe. Sunt cele mai ieftine. Azi este prima zi din restul vieții mele.
Așa îmi spune tata să gândesc. Azi este prima zi de liceu. Clasa a noua. Tot timpul
mi-a fost teamă de prima zi de școală, dar parcă acum teama asta s-a amplificat
de zece ori. Nu știu de ce. Colectiv nou. Oameni pe care trebuie să-i impresionez.
Nu îi pot lăsa să își facă o impresie greșită despre mine. Plus că am auzit tot felul
de povești. În prima săptămână de școală, elevii mai mari își bat joc de noi,
bobocii. Nu știu care este adevărul, dar sper să nu fie așa.

Ovidiu: Ia uite pe cine avem noi aicea. Ce faci băiețică? Cum te cheamă?

Tibi: Cu mine vorbești?

Ovidiu: Nu. Cu fratele tău geamăn invizibil. Normal că cu tine.

Tibi: Am înțeles. Scuze. Numele meu este Tibi.

Ovidiu: I-auzi măi Tibișor.

Tibi: Doar Tibi.

Ovidiu: Tibilică, nu fii obraznic.

Tibi: Te rog eu, numele meu este Tibi și atât.

1
Ovidiu: Bine. Hai să lăsăm politețurile. Văd că n-am cu cine.

Tibi: Dar pe tine cum te cheamă?

Ovidiu: Ce faci mă? Mă interoghezi tu pe mine? Bă Tibilică, ia hai, sus.

Tibi: Sus?

Ovidiu: Sus pe catedră.

Tibi: Ce să fac sus pe catedră?

Ovidiu: Bagi o cântare. Să vedem de ce ești în stare.

Tibi: Glumești?

Ovidiu: Vezi pumnul ăsta? Direct în cap aterizează dacă nu faci ce spun.

Tibi: Bine, dar este o față de masă pe catedră. O să o murdăresc.

Ovidiu: Atunci descalță-te.

Tibi: Cum? Să mă descalț? Aici? În fața tuturor? Toți se uită la mine.

Ovidiu: Exact asta este și ideea Tibișorule. Hai. Rapid.

Tibi: Bine, bine. Nu da. Mă urc acum.

Ovidiu: Bravo.

Tibi: Și acum? Ce să cânt?

Ovidiu: Mă întrebi pe mine? Bagă și tu o melodie acolo. Orice. Manea, hip-hop,

Michael Jackson. Ce vrei tu.

Tibi: Pâi nu-mi vine acum nimic.

Ovidiu: Ia uite-l mă pe ăsta. Nu-i vine. Poate vrei să vezi cum vine șutul ăsta în
curul tău. Bagă ceva. Orice.

Tibi: Billie Jean is not my girl. She’s just a girl...

2
Ovidiu (către public): Bobocii trebuie să cânte. Asta este legea. Nu există lucru
mai simpatic pe lumea asta. Toți fac asta. Până și eu am trecut prin asta. Este un
fel de moștenire nescrisă. Dacă nu faci ce îți spun cei mai mari, ți-o iei pe coajă
rău de tot. Numai eu știu câți pumni în cap am dat. Uite. Mă dor și monturile.
Trebuie să știi să dai. Mă antrenez acasă. Am un sac de box. Tata mi l-a luat. A
zis așa: Fiule, dai în ăsta până nu mai poți. Să nu vii la mine bătut, că te bat. Și
așa că dau la sac, dau la cap, dau la sac, dau la cap, dau la sac, dau la cap, cap,
cap, cap. Nu se pune nimeni cu mine. Și chiar dacă se pune careva cu mine, nu
are nici-o șansă.

Corina: Eu zic că a cântat suficient. E timpul să-i dai o pauză. Poate apare vreun
prof pe aici.

Ovidiu: Ai auzit Tibilică? Te poți opri din cântat și dansat. Ai avut noroc. Lasă că
ne vedem noi și pauza următoare. Nu-ți face probleme.

Tibi: Da, sigur că ne vedem.

Ovidiu: Corinuța dragă, vorbim la o țigară? (se sărută)

Corina: Du-te tu înainte, vin și eu imediat.

Ovidiu: Să nu întârzii. (iese)

Corina: Ești bine?

Tibi: Da. Să zicem. Se pare că mi-am ales greșit cariera. Trebuia să mă fac
soprană.

Corina: Uite care-i treaba. Încearcă să nu faci prea multe valuri și o să fie bine.

Tibi: Valuri? De-abia dacă bag piciorul în apă. Este ceva greșit cu fața mea? Cere
pumni și nu-mi dau eu seama?

Corina: Nu fața ta nu are nimic. E chiar drăguță. Ai grijă. (iese)

Tibi (către public): Am scăpat și de prima pauză. Cu greu. Dar să zicem că se

putea și mai rău. Puteam să am șosetele rupte. Noroc că le-am pus pe cele noi. Să-
i mulțumesc mamei pentru asta. Ea a insistat să îmi iau șosete noi. Și chiloți. Și
pantaloni. Tot. Florile astea tot ea le-a luat. Să le dau doamnei diriginte. Așa se
face. Nu știu de ce. Cred că tot de tradiție ține. Este un experiment super tare. Îl
tot dă pe National Geographic. Într-o cușcă sunt ținute zece maimuțe. Iar deasupra
lor atârnă un smoc mare de banane galbene. În momentul în care maimuțele

3
încearcă să ajungă la smoc, sunt electrocutate sau udate cu apă fierbinte. În timp,
maimuțele își pierd interesul și nu se mai urcă la banane. Apoi, o maimuță este
scoasă din grup și înlocuită cu alta nouă. Când această maimuță nouă încearcă să
urce la banane, celelalte îi dau cu pumnii și o trag în jos. În timp, nici maimuța
cea nouă nu mai urcă la banane, fără să știe exact de ce. La un anumit interval,
fiecare maimuță este înlocuită cu una nouă, iar scenariul se repetă. Maimuța nouă
încearcă să ajungă la banane, celelalte o trag în jos și o lovesc. În sfârșit, toate
maimuțele originale au fost înlocuite, iar cele noi nu se ating deloc de banane.
Nici măcar nu mai încearcă să înțeleagă de ce. Așa și noi cu florile astea. Nimeni
nu mai știe exact de ce și pentru ce le cumpărăm în prima zi de școală. Știm doar
că așa se face. Bineînțeles că florile au fost o mare greșeală.

Dragoș: Bună ziua!

Tibi: Bună ziua!

Dragoș: Luați loc. Numele meu este Dragoș Ionescu și în următorii patru ani voi
fi Dirigintele vostru.

Tibi (către public): Se pare că mă întorc cu florile acasă.

Cap. II: Prima Oră.

Dragoș (către public): Dragilor, următorii patru ani sunt cruciali în viața voastră.
Este clar că acum veți deprinde anumite abilități, vă veți decide în ce direcție vreți
să mergeți. În stânga sau în dreapta. Oricare ar fi alegerea voastră, eu vă stau la
dispoziție pentru orice fel de problemă. Vă spun din start că aș vrea să nu exagerați
cu scutirile medicale. Îmi aduceți așa ceva doar dacă sunteți pe moarte sau doar
dacă v-a călcat trenul. În rest, să nu aud de viroze respiratorii. Clar? Acum că am
fost clar, eu propun să nu mai pierdem timpul și să trecem la acțiune. În afară de
Dirigenție, eu vă voi preda și Matematica. O să începem cu asta astăzi. Chiar vreau
să vă cunosc și să văd ce fel de cunoștințe aveți în materie de Ma-te-ma-ti-că. Tu.

Tibi: Eu?

Dragoș: Da. Tu. Cum spuneai că te cheamă?

Tibi: Tibi.

Dragoș: Numele de familie guguloiule.

Tibi: Enache.

4
Dragoș: Așa da. Băiatul cu florile. O să încep cu tine. Ia să vedem noi. Unde ai
terminat?

Tibi: La 43.

Dragoș: Uuuu, la 43? Aia de lângă Infecțioase?

Tibi: Da. Exact.

Dragoș: Aha. Și cu cine ai făcut Matematică?

Tibi: Cu Rădulescu.

Dragoș: Uuuu, Răduleasca. E clar. Oribil. Hai să vedem ce știi. Te iau simplu așa.
Radical din patru. (râde)

Tibi: Cum radical din patru? Atât?

Dragoș: Poftim?

Tibi: Egal doi.

Dragoș: Te crezi șmecher guguloiule. E bine. Ia să vedem. Theorema lui Pitagora.

Tibi: Pitagora? Suma catetelor la pătrat egal cu ipotenuza la pătrat.

Dragoș: I-auzi. Ia treci la tablă. Ia o bucată de cretă. Și scrie așa. Se dă triunghiul

dreptunghic ABC, cu vârf drept în A, iar AD este perpendicular pe ipotenuza BC.
Ia să-mi demonstrezi tu mie că triunghiurile nou formate ABD și ADC sunt
asemenea.

Tibi: Este foarte simplu. Unghiul ADB este congruent cu unghiul CDA, iar
unghiul A1 din triunghiul ADB este congruent cu unghiul ACD, pentru că suma
dintre unghiul B cu unghiul A1 este egală cu 90 de grade, iar suma dintre unghiul
B cu unghiul C este tot de 90 de grade, astfel rezultă că unghiul A1 este egal cu
unghiul C, deci rezultă mai departe că triunghiul ABD este asemenea cu triunghiul
ADC.

Dragoș: Faci pe deșteptul? Ia spune-mi cât face logaritm zecimal din zece?

Tibi: Logaritm? Nu știu, că nu am făcut până acum niciodată.

5
Dragoș: Nu ai făcut? Ăsta este exercițiu de clasa a șasea. Cum este posibil să nu
fi făcut?

Tibi: Vă jur că nu am auzit în viața mea.

Dragoș: Bun. Treci la loc. Cinci.

Tibi: Cinci? De ce cinci?

Dragoș: Poftim? Îmi pui tu mie întrebări guguloiule? Bine că nu îți pun trei. Cum
să nu știi cât face logaritm zecimal din zece? E la mintea cocoșului. Treci în bancă.

Tibi: Bine.

Dragoș: Ai primit manualul de Matematică da?

Tibi: Da.

Dragoș: Deschizi la pagina 32 și faci toate exercițiile de acolo până data viitoare.
Ne-am înțeles?

Tibi: Pagina 32? Dar este cu ecuații de gradul trei. Nu am făcut așa ceva vreodată.
Doar ecuații de gradul doi.

Dragoș: Trebuia să știi. Este treaba ta. Iar de acum înainte tu ești buretosul clasei.

Tibi: Asta ce mai e?

Dragoș: La ora mea, doar tu ștergi tabla. Fără să îți mai zic. Stai acolo în față și
ștergi, ștergi, ștergi, da? Ca în Karate Kid. Wax in, Wax on. (către public) Iar
pentru voi ceilalți, să vă fie învățătură de minte. Nu există cuvântul NU ȘTIU la
mine în clasă. Clar? Hai, mergeți în pauză și oxigenați-vă creierul. Enache...

Tibi: Da domn profesor?

Dragoș: Sunt cu ochii pe tine. Te controlez la temă. Nu-ți bate joc.

Tibi (către public): Se pare că mi-am făcut un nou prieten.

6
Cap. III: Prima țigară.

Corina (aprinzând-și o țigară, către public): Fumatul ar trebui interzis în școală.

Astea sunt vorbele unui ministru al educației sau așa ceva. E greșit din start. Nici
măcar nu ar trebui să se vorbească despre fumat la școală. Cum adică să-l
interzici? E clar că ei știu că se întâmplă chestia asta. Adică trebuie să fii prea
prost să nu îți dai seama că noi fumăm la școală. Bine, nu în școală, deși ăia de a
12-a mai bagă în toalete. Ci lângă școală sau în curtea școlii. Serios vă zic. Lângă
copacul de lângă terenul de sport sunt sute, chiar mii de chiștoace zilnic. Vreți să
îmi spuneți mie că nimeni nu le vede? Hainele elevilor miros toate a fum de țigară.
Adică vreți să îmi spuneți mie că nu le simte nimeni? Brichetele stau la vedere
prin penare și pe bănci. Adică chiar vreți să îmi spuneți mie că nu le vede nimeni?
O, ba da. Și încă cum. Teoria mea este că toții profii ăștia, doamnele de servici,
directorii, miniștrii și toți ăștia din educație au fost și ei ca noi. Și atunci, ei nu pot
da dovadă de ipocrizie și să interzică lucrurile pe care le făceau și ei înainte. Așa
că toți se fac că nu văd. E mai simplu așa. De ce să-ți bați capul cu tot felul de
programe anti-fumat când știi că tu însuți ești un fumător înrăit. Proful de Bio nici
nu termină bine orele, nici nu iese bine pe ușa liceului, că își și aprinde o țigară și
trage din ea cu o poftă de invidiat. Mă rog. Mie îmi convine. Pot fuma liniștită
exact la copac.

Ovidiu: Dar uite cine a ieșit din găoace ca o mică și penibilă insectă. Ia vin-o
încoace Tibilică.

Tibi: Ascultă, nu vreau probleme.

Ovidiu: Dar cine a zis ceva de probleme. Ia vin-o încoace. Ce ai acolo?

Tibi: Un corn.

Ovidiu: Wow, corn. Vrei Corinuța niște corn?

Corina: Nu mi-e foame.

Ovidiu: E cu ciocolată?

Tibi: Da, a fost făcut în prezența ciocolatei.

Corina (râde): E bună asta.

Ovidiu: Ți se pare amuzant Tirbușon ăsta?

Corina: Hai nu fii...

7
Ovidiu: Tibilică, facem schimb?

Tibi: Schimb? Nu vreau nimic de la tine.

Ovidiu: Nu era o întrebare. Eu îți dau o țigară. Tu îmi dai cornul. Aș mânca niște
corn cu ciucalată.

Tibi: Nu mersi, nu fumez.

Corina: Lasă-l dacă nu fumează.

Ovidiu: Atunci ce cauți aici? Aici la copac vin doar cei care fumează.

Tibi: Tu m-ai chemat.

Ovidiu: Dar nu te-am obligat. Te-am obligat eu?

Tibi: Nu.

Ovidiu: Corinuța dragă, l-am obligat eu?

Corina: Nu știu, n-am văzut.

Tibi: Eu am plecat.

Ovidiu: Stai pe loc. Am impresia că tu nu știi cum să ți-o iei mai repede. Dacă
vrei un ochi vânăt trebuie doar să îmi spui. Se rezolvă imediat.

Corina: Ia țigara. Dă-i cornul. Pace-pace între două dobitoace.

Ovidiu: Mă faci dobitoc?

Corina: Hai termină. Dă-i țigara, ia-i cornul și hai să mergem. Mai e puțin și se
sună.

Ovidiu: Auzi Tibilică. Am impresia că Corinuța ține cu tine. Ia zi dragă, îl placi

pe Șurubel ăsta?

Corina: Tu chiar vrei să ne certăm.

Ovidiu: Ești simpatică. Și nu mi-ai răspuns la întrebare. Îți place de ăsta?

8
Tibi: Știi ce? Dă-mi țigara aia. Uite cornul. Și gata. Terminăm bâlciul.

Ovidiu: Da, bună idee. Poftim.

Tibi: Da, mersi, ce să zic.

Ovidiu: Acum aprinde-o.

Tibi: Ce? Nici gând. Nu fumez.

Ovidiu: Ia bricheta asta și aprinde-o, altfel voi începe să dau foc la altceva. Și
crede-mă, nu îți va plăcea.
Corina: Dacă a zis omul că nu fumează, ia și mănâncă cornul ăla și gata.

Ovidiu: Deci ție chiar îți place de ăsta.

Tibi: Știi ceva? Dă-mi bricheta aia și mănâncă-ți cornul.

Ovidiu: Așa mai vii de acasă.

Tibi (își aprinde țigara): Uuuf, e tare. Tare rău. (Ovidiu îi face un semn lui Corina
și se îndepărtează. Tibi rămâne sprijinit de copac, amețit de cele două fumuri
trase.)

Dragoș: Ce faci guguloiule? Fumezi în școală a? În Cancelarie cu tine.

Cap. IV: Primul sărut.

Tibi (către public): Mie îmi place mai degrabă să stau și să învăț singur acasă în
loc să merg la școală. Îmi place să rezolv probleme de matematică, să scriu
compuneri sau să citesc. Am o carte preferată. De fapt, este o poveste. Motanul
încălțat. Și acolo, personajul principal, care moștenește o pisică are o frază care
mie îmi place extrem de mult: Sunt sărac, n-am nici-un ban, Averea mea e un
motan. Când ești sărac și nu ai cu ce să te evidențiezi, mai bine stai acasă. Mergi
cu autobuzul în fiecare zi câte 45 de minute dus, 45 de minute întors, pentru că nu
ai părinți bogați cu mașină care să te ducă până la școală și înapoi. Îți iei haine de
la second pentru că nu ai bani să mergi la mall și să îți iei noile creații
vestimentare. Nu ai nu știu ce pachețel interesant prin ghiozdan. Nu ai nu știu ce
pix cu gel incredibil de subțire. Nu ai caiete cu Avengers sau cu linii deja trase.
Așa că practic poți sta liniștit acasă. Pentru că la școală nu mergi ca să înveți. La
școală mergi să te afișezi.
Corina: Ce faci aici?
9
Tibi: Mă ascund.
Corina: În baia fetelor?
Tibi: Este singurul loc în care Ovidiu nu m-ar căuta.
Corina: De ce te caută?
Tibi: În Cancelarie, le-am spus profilor că de la el am țigara și apoi l-au chemat și
pe el acolo. În timp ce intra mi-a făcut semnul ăsta.
Corina: Am înțeles. Adică te va mângâia cu degetul pe gât?
Tibi: Da, sigur asta înseamnă.
Corina: Pâi și cât crezi că o să te ascunzi aici?
Tibi: Cum adică? În fiecare pauză.
Corina: Timp de patru ani?
Tibi: Altă soluție nu am.
Corina: Ai putea să-l înfrunți. Știi, nu e așa de zmeu cum se crede. E mai mult
gura de el. Odată a plâns de frică când ne uitam la un film cu Bruce Lee. Rămâne
între noi, dar cred că s-a și scăpat puțin în pantaloni.
Tibi: Lasă că am văzut eu monturile alea roșii de la lovituri.
Corina: Are nu știu ce fel de sac de box acasă și îl obligă taică-su să-l lovească.
Tibi: Crezi?
Corina: L-am văzut când am fost la el.
Tibi: Sunteți împreună de mult?
Corina: Din prima zi de a noua.
Tibi: Este super norocos.
Corina: El? Ce te face să spui asta?
Tibi: Pâi nah, tu ești super de treabă și drăguță. Și...
Corina: Și?
Tibi: Și nu înțeleg de ce umbli cu el? Care-i treaba? Nu pricep.

10
Corina: Are și părțile lui bune. Îmi plac băieții mai îndrăzneți știi? Mai puternici.
Mai răi.
Tibi: Acum se explică.
Corina: Dar îmi plac și cei drăguți. (îl sărută pe Tibi) Am plecat. Să nu îi spui lui
Ovidiu.
Tibi: Nu, nu... Sigur că nu...
Corina: Și numai sta în baia asta. O să își dea seama în cele din urmă.

Cap. V: Prima bătaie.

Ovidiu (către public): Tot timpul am coșmaruri. Cu oameni. Cu câini. Cu șerpi.
Cu incendii. Dar nici-un coșmar nu este mai terifiant decât acela în care am zece
ani. Mă întorc acasă de la școală și o văd pe maică-mea întinsă pe podeaua din
bucătărie. Stă acolo întinsă. Și nu se mișcă. O strig. Ea nu se mișcă. O împing. Ea
nu se mișcă. Îi dau o palmă. Ea nu se mișcă. Încep să plâng acolo lângă ea. Ea nu
se mișcă. Ies din casă și mă duc la vecini să cer ajutor. Vine o ambulanță și o ia
pe maică-mea de pe jos. Acum stă întinsă pe o targă acolo și se aude sunetul ăla
strident de alarmă de ambulanță. După vreo oră apare și taică-miu. Beat mort. Nu
înțelege nimic. Dar eu știu. Știu că s-au certat. Rău de tot. Iar maică-mea face un
fel de atac cerebral care o marchează pe viață. Iar taică-miu bea. Este tot timpul
beat și în cele din urmă își mai varsă niște ură și pe mine. Niște. E puțin zis.
Coșmar. Am spus că este un coșmar? Asta este problema mea. Refuz să cred că
asta chiar s-a întâmplat. Așa că o transform în vis. Este cel mai bine așa.
Tibi: Te rog eu. Îmi pare rău. Profii mă tot întrebau de unde am țigara aia și nu
prea mă pricep să mint.
Ovidiu: Nu e nimic. Vin-o încoace. Te iert.
Tibi: Serios?
Ovidiu: Da. Serios. Uite. Îți dau cornul ăsta. Nu e cu ciocolată, dar e mai bine
decât nimic, nu-i așa?
Tibi: Da sigur. Mulțumesc.
Ovidiu: Cu plăcere. Nu e problemă. Hai, încearcă-l.
Tibi: Da, sigur. Ce au zis profii?

11
Ovidiu: Pâi ce să zică? Lucrurile obișnuite. Bla-bla-bla scădem la purtare,
chemăm părinții, dacă mai faci odată te exmatriculăm.
Tibi: Aoleo. Și nu se poate rezolva altfel?
Ovidiu: Nu știu ce să zic. Hai deschide cornul și gustă. Spune-mi cum e.
Tibi: Da sigur.
Ovidiu: Cum e?
Tibi: Destul de bun. Vrei și tu o bucată?
Ovidiu: Nu nu. Sunt bine. Am mâncat cornul tău, mai știi?
Tibi: Da, așa este, ai dreptate. Pâi și ți-a scăzut la purtare până la urmă?
Ovidiu: Încă nu. Să vedem ce zice Diriga. Hai hai mănâncă tot.
Tibi: E foarte bun. Chiar îmi era foame.
Ovidiu: L-ai terminat?
Tibi: Da.
Ovidiu: Pe tot?
Tibi: Da da. Uite. Nu mai este nimic. Doar punga (râde).
Ovidiu (râde și el): Doar punga?
Tibi: Da. Uite.
(Ovidiu îi trage un pumn în față lui Tibi, acesta cade)

Cap. VI: Primul punct scăzut la purtare

Dragoș (către public): Violența în școli. Aud peste tot cuvintele astea. Ce
înțelegem de fapt prin violența în școli? O bătaie? Un furt? Unii zic că dacă îi pui
o poreclă unui elev, este tot o formă de violență. Așa să fie oare? Dar dacă părinții
îi pun copilului lor o poreclă? Tot violență se cheamă? Dar când un părinte îi dă
o pălmuță la fund copilului? Tot violență se cheamă? Eu zic să nu credem tot ce
auzim și să nu exagerăm din cale afară. Nimeni nu se naște perfect. Așa că ai
nevoie de anumite instrumente... ca să educi copilul. Și subliniez cuvântul educi.
Pentru că despre educație este vorba dragii mei. Nu zic acuma că ar trebui să ne
batem ca chiorii între noi. Nu. În nici-un caz. Dar nici să fim precum călugării la
12
mănăstire. Experimentarea este cea mai bună formă de educație pe care un copil
o poate primi. Puteți căuta în manuale, în cărți sau culegeri. Din experimente se
obțin cele mai bune rezultate. Ba mai mult, din experimente care dau greș, oamenii
învață mult mai bine. Așa că, da, poate există violență în școală, dar poate că este
cu un anumit scop. Enache, în picioare. Ce-ai pățit la față? Ai căzut pe scări?
Tibi: Nu domn profesor, Ovidiu de la a zecea mi-a dat un pumn.
Dragoș: Ești sigur că nu ai căzut pe scări? Arată ca și cum ai fi căzut pe scări.
Tibi: Nu am căzut pe scări.
Dragoș: Atunci poate te-ai lovit de ușă?
Tibi: Nu, am primit un pumn în ochi.
Dragoș: În timp ce cădeai pe scări? Probabil a fost vreun accident.
Tibi: Nu a fost nici-un accident.
Dragoș: Ai vreun martor?
Tibi: Nu știu dacă a văzut cineva.
Dragoș: Aha. Pâi și atunci cum să te cred? Așa? Fără dovezi?
Tibi: Dovada este pe fața mea.
Dragoș: Ascultă băiete. Eu propun să fii mai atent data viitoare când cobori pe
scări. Sunt destul de înguste și ar trebui să te ții de balustradă. Nu vrem să pățești
ceva cât ești la școală.
Tibi: Dar am pățit deja. Chiar după ce am mâncat cornul lui Ovidiu...
Dragoș: Uuuu, i-ai mâncat cornul?
Tibi: Da.
Dragoș: Pâi de ce i-ai mâncat cornul omului?
Tibi: Pâi dacă mi l-a dat.
Dragoș: Așa se spune acuma? Ți l-a dat? Sigur nu l-ai furat?
Tibi: El mi l-a dat.
Dragoș: Ovidiu? De la a zecea? Să îți dea un corn? Pe moca? Degeaba? N-are
cum.

13
Tibi: Vorbesc serios.
Dragoș: După ce că ai căzut pe scări mai și minți. Ia gata. Stai jos. Azi nu mai ieși
din clasă, s-a înțeles?
Tibi: Și dacă vreau la toaletă?
Dragoș: Bine, da. La toaletă ai voie. Dar nu la aia de la parter. Acolo scările sunt
mai înguste.
Tibi: Bine domn profesor.
Dragoș: Și îți scad și un punct la purtare.
Tibi: Ce? De ce?
Dragoș: Pâi ai furat un corn.
Tibi: Dar nu l-am furat. Mi l-a dat. Și după mi-a dat... nu mai contează. Vă
mulțumesc.
Dragoș: Bun. Acum că ne-am lămurit, stai cuminte în banca ta.
Tibi (către public): De parcă am făcut altceva?

Cap. VII: Prima dragoste.

Tibi (către public): Vă amintiți prima și prima oară când v-ați îndrăgostit de
cineva? Sentimentul ăla puternic, de adrenalină pură și emoție, transpirație și
stângăcie și derută. Nu știi exact ce se întâmplă cu tine. Nu există o definiție exactă
a stării pe care o simți. Doar o trăiești și atât. La maximum. Pentru că la vârsta
asta, totul este atât de intens încât simți că îți explodează capul. Exact așa mă simt
eu acum. Ar trebuit să pot vorbi cu cineva despre asta. Știi? Să pot cere niște
sfaturi cuiva? Dar cui? Singurul sfat pe care mi l-a dat tata vreodată a fost: Tiberiu,
când intri în a noua, îți razi mustața aia de flăcău. Să vorbesc cu maică-mea
despre asta? Mi se pare ciudat. Eu sunt băiat. Ea e femeie. Ce știe ea despre treaba
asta? Să mă duc la domnul diriginte să-i spun. Poate îmi pune un doi binemeritat.
Știi? Ca să încep anul școlar cu șanse mari de bursă.
Corina: Ce te uiți așa?
Tibi: Ovidiu e pe aici?
Corina: De unde să știu eu? Ce, sunt maică-sa?

14
Tibi: Nu, scuze, doar că erați aici, la copac de obicei... și... mă gândeam...
Corina: Ce gândeai?
Tibi: Adică... de fapt, eu cu tine vreau să vorbesc.
Corina: Cu mine? Ce? Să nu-mi spui că vrei o țigară că nu am.
Tibi: Nu, nu... nu fumez. Nu mai fumez... adică... nu fumam deloc...
Corina: Nu-ți găsești cuvintele?
Tibi: Voiam să te întreb despre momentul de adineaori.
Corina: Care moment? Când am aruncat guma pe jos? Să știi că e biodegradabilă.
Tibi: Ce? Guma? Nu, nu... nu despre asta... ci despre sărutul din baie...
Corina: Sărut? Ce sărut? Eu zic să taci din gură că nu s-a întâmplat nimic acolo.
Tibi: Ce? Cum adică? Ne-am sărutat în baie în prima pauză. Mă rog, tu m-ai
sărutat prima. Eu doar eram acolo...
Corina: Taci din gură, ne poate auzi cineva.
Tibi: Cine să ne audă. Nu e nimeni pe aici.
Corina: Taci am zis. A fost... doar... așa... un moment. Nu e nimic serios. Mă
jucam și eu.
Tibi: Te jucai? Cu mine adică? Adică îți bați joc.
Corina: Nu e vorba de asta. Dar eu și cu Ovidiu... avem... ceva... și nu vreau să...
mi s-a părut că aveai nevoie de o încurajare. Atâta tot.
Tibi: Încurajare? Serios? Adică ce? Am eu nevoie de încurajările tale?
Corina: Taci din gură, că vine Ovidiu.
Ovidiu: Opa-opa, dar ce avem noi aici? Care e treaba țâcă? Ești gata pentru runda
doi?
Tibi: A doua.
Ovidiu: Poftim?
Tibi: Se zice runda a doua.
Ovidiu: Ai prins tupeu? Te crezi șmecher de față cu ea?
15
Corina: Te rog nu începe cu prostiile.
Tibi: Ea nu are nici-o legătură cu asta.
Ovidiu: Așa zic și eu. (pauză) La cât termini azi?
Tibi: La ora două.
Ovidiu: La două fără zece minute voi fi în spatele sălii de sport. Ca să ne reglăm
cum trebuie. Știi? O a doua șansă. O revanșă. Ca de la bărbat la... băiat.
Corina: Nu cred că e cazul să faceți asta.
Ovidiu: De ce? Ce? Crezi că are legătură cu tine? A? Răspunde? Îți place de ăsta?
Zi? Răspunde la întrebare că dacă nu...
Tibi: Bine. O facem. La două fără zece. Voi fi acolo. Ne vedem acolo. Adică...
unde naiba e sala de sport? Nu contează. Ne vedem acolo. (vrea să plece) Și să
știi că guma aia nu e biodegradabilă și chiar se poate îneca cu ea vreun porumbel
ceva. (iese)
Ovidiu: Ce-i cu chestia asta? Se dă ăsta la tine sau ce?
Corina: Știi care-i treaba? Cred că trebuie să ne despărțim.
Ovidiu: Poftim? Din cauza lui?
Corina: Nu e din cauza lui. Este din cauza ta. M-am săturat să te tot iei de amărâți
când de fapt problemele mari le ai tu.
Ovidiu: Ce? Eu am probleme? Eu? Să vezi ce probleme o să aibă el la două fără
zece. Îl bag în pământ.
Corina: Dacă nu îl lași în pace, te torn la director.
Ovidiu (nervos): Dacă faci asta... dacă faci asta... (pauză) le voi spune ce fel de
fată ești tu, ce fel de specimen, ce fel de gagicuță...
Corina: Nu e adevărat.
Ovidiu: Eu știu asta. Dar să zicem că vor circula niște zvonuri.
Corina: Lasă-mă în pace. Idiotule. (iese)
Ovidiu (către public): Asta este foarte interesant. Să poți spune orice despre
oricine în orice moment. Fără dovezi. Fără prea multe explicații. Fără să calculezi
urmări sau consecințe. Iubesc libertatea. Poți face atâtea lucruri.

16
Cap. VIII: Primele amintiri.
Tibi (către public): Merg la școală de când mă știu. Nu cred că... nu știu să am
vreo amintire dinainte de grădiniță. Toți anii ăștia s-au bazat pe cărat de ghiozdane
înainte și înapoi, s-au bazat pe scris pe zeci și sute de caiete, s-au bazat pe praf de
cretă și miros de burete îmbibat în oțet. Iar când ajung acasă, acolo și mai mult
scris, mai mult citit, mai multă școală, mai multă teorie, mai multă istorie, mai
multă matematică, mai multă română, mai multă geografie, mai multă fizică,
chimie, engleză, franceză, educație civică, educație tehnologică, biologie, religie,
până când o să explodez ca un balon. Am senzația că mă umflu, mă umflu, mă
umflu atât de tare până în ziua în care capul ăsta îmi va exploda ca un gheizăr și
se va lansa în spațiu. Și odată cu mine zeci și sute de mii de capete vor fi proiectate
în spațiu, iar toate informațiile de acolo, din capetele astea spațiale, vor fi citite și
interpretate de extratereștrii și alte ființe superioare, care la rândul lor au avut parte
de o erupție de capete. (pauză) Îmi rămâne atât de puțin timp pentru mine. Pe
bune, exact atât cât arăt eu acum. Atât îmi rămâne. Nu-mi aduc aminte prima zi
în care am mers într-un parc cu mama, dar știu theorema lui thales la perfecție.
Nu-mi aduc aminte prima minge pe care am bătut-o în fața blocului, dar bine că
știu anul nașterii a lui Richard Inimă de Leu. Nu-mi aduc aminte care este
mâncarea preferată a lui taică-miu, dar bine că îmi aduc aminte la perfecție... cum
funcționează un circuit electric închis. Dacă ar fi să o pot lua de la î nceput, să pot
decide eu ce e mai bine pentru mine, nu m-aș mai întoarce la școală. Dacă aș putea
să inventez o mașină a timpului, m-aș întoarce în timp și m-aș duce la mine când
aveam șapte ani și aș spune așa: Tibi, Tiberiu, Tibilică, Tibișor, Guguloiule... nu
te uita ciudat la mine, astea vor fi poreclele tale de acum înainte... nu te duce la
școală! Mai stai acasă! Cine știe? Poate că toate lecțiile alea de fizică și
matematică mă vor ajuta să construiesc una.
Corina (către public): Dacă ar fi să un aleg un moment preferat din toată viața asta
școlară, aș zice prima zi de clasa întâi. Da. Clar. De departe. Mama îmi aranjează
codițele și îmi calcă hainele, care miros a nou și a proaspăt spălat și a primăvară
însorită. Îmi pune ghiozdănelul în spate și mă conduce de mânuță până la școală.
Intru în clasă și îi văd pe colegii mei pentru prima dată. Ne vom petrece următorii
ani împreună. Toți sunt curați și aranjați și fetițele au codițe ca ale mele. Și fac o
poză cu harta de geogra în spate și cu un penar în dreapta și mâzgâlesc ceva în
Abecedarul ăla, care nu este al meu. Și apoi, sunt murdară de cerneală de stilou
pe deget. Pe degetul ăsta. Exact. Și am o bancă numai a mea. Și e curată. Iar în
bancă sunt manualele de clasa întâi, iar numele meu este trecut pe ele acolo. Iar
pervazul este plin de flori. Ficuși cred. Și mușcate. Și un cactus. Clar. Este și un
cactus acolo. Iar doamna învățătoare este înaltă și miroase frumos, a parfum. Are
multe flori pe Catedră și deschide Catalogul și începe să strige din el nume după
nume până când ajunge și la mine. Și mă ridic în picioare și strig prezent și
17
doamna îmi spune că pot sta jos și că dacă vreau să întreb ceva, tot ce trebuie să
fac este să ridic mâna. Chiar dacă vreau la baie, trebuie să ridic mâna și să cer
voie. Altfel, nu primesc voie, iar dacă nu primesc voie, nu e bine, căci n-ai voie
să vorbești neîntrebat, iar doamna învățătoare începe să se transforme. Nu mai
miroase așa de frumos a parfum, iar florile de la geam parcă au început să
ofilească, iar fetițele și-au pierdut codițele, iar stiloul l-am uitat acasă și cer cu
împrumut unul, iar doamna învățătoare nu mai este așa de înaltă, iar acum este
plină de riduri și praf parcă, iar cărțile nu mai au numele meu pe ele și ghiozdanul
este așa de greu, încât mă doare spatele, iar eu tot cer voie, dar uit să ridic mâna
și doamna mă pedepsește și zice că nu sunt cuminte, iar eu ridic mâna, dar ea nu-
mi dă voie pentru că zice că acuma am crescut și mă pot ține. Și mă țin și mă țin
și mă țin... și sunt în clasa a zecea acum și eu nu mai ridic deloc mâna. Pentru că
mă țin. Iar florile nu mai sunt pe pervaz. Și nu mai am codițe.
Ovidiu (către public): Îmi place mult la școală. Vorbesc serios. În nici un alt loc
de pe planeta asta nu pot scrie Ovidiu was here și să scap basma curată. Ce-o să
facă? O să mă dea afară? Zece ani obligatorii baby! Nu te pot da afară. Nu le
convine. Pierd bani sau așa ceva. Ascultă la mine. Dacă vrei să faci ceva ce nu ai
mai făcut vreodată, du-te la școală. Vrei să fumezi? Du-te la școală. Toți elevii au
țigări. Eu din clasa a cincea fumez. Lejer. Vrei să bei o bere? Du-te la școală.
Chiulești frumos cu băieții, mergi la barul de vis-a-vis și beți o doză. Împreună.
Încă sunteți mici. Nu rezistați. Vrei să cunoști o fată? Du-te la școală. Sistemul e
grozav. Băieți și fete care învață împreună. Grozav! Vrei să mâzgâlești o bancă?
Du-te la școală. Vrei să dezmembrezi niște mobilier școlar? Du-te la școală. Vrei
să dai castane în capul cuiva? Du-te la școală. Vrei să lipești gumă de mestecat
oriunde vrei tu? Du-te la școală. Vrei să arunci pe geam un ghiveci? Du-te la
școală. Vrei să te joci cu o minge care nu e a ta? Du-te la școală. Vrei să înveți să
vorbești limba engleză? Du-te la școală. Vrei să înveți cum să nu te fraierească
vânzătorul la mall? Du-te la școală. Vrei să înveți care sunt coordonatele acestei
țări pe hartă? Du-te la școală. Vrei să înveți despre strămoșii tăi? Du-te la școală.
Vrei să socializezi și să îți faci prieteni noi? Atunci, îți zic direct, du-te... la...
școală. Toate lucrurile astea le poți face aici. Lejer. De când începi, din clasa întâi
până în clasa a 12-a, poți face toate astea. Cel mai tare este că poți alege tu. Poți
să fi tocilar, poți fi vedetă, poți fi bătăuș, poți fi deștept, poți fi fraier, poți fi gras,
slab, cu ochelari, cu tatuaj, vopsit, ras în cap, cu mustață, fără mustață, poți fi
oricine vrei tu... direct din școală. Dumnezeu mi-e martor că eu știu deja ce vreau
să fiu.
Dragoș (către public): Pe vremea mea... școala era altfel. Acum ai condiții, ai tot
ce-ți trebuie. Ai bănci normale, ai scaune, ai internet, ai tablă inteligentă, pixuri
șmechere, catalog online, video-proiector, ecran de proiecție, geamuri electrice,
jaluzele deștepte, tot felul de autobuze școlare, paznic la intrare, tonomat de cafea
în incintă, chiar și piscină. Bine, exagerez puțin, dar să știți că îmi este ciudă. Îmi
este ciudă că eu nu am prins toate... tehnologiile astea. Pâi unde aș fi fost eu
18
acuma, dacă aveam acces la toate lucrurile astea? Cred că eram astronaut sau mai
știu eu ce inginer pe la NASA. Dar așa, nu. Eu sunt profesor de mate acuma. Pe
un salariu... mare... ce să zic? Iar guguloii ăștia își bat joc. La propriu. Își bat joc
de toate condițiile astea. Nimic nu le convine. Dacă ar știi ei cât de mult m-am
chinuit eu. Câte am putut să îndur. Dar nu... hai să ne batem joc, hai să facem
ghemotoace de hârtie și să ne jucăm cu ele prin clasă, hai să scuipăm biluțe din
hârtie prin carcase de pixuri, că asta sigur este interesant. Hai să... Hai să dăm
foaia goală la simulări ca să facem noi nu știu ce proteste. Pe bune? Altceva mai
original nu au găsit. Să fi dat eu vreodată foaia goală la vreun examen sau
simulare?! Sau toată lumea prezentă aici să fi dat cu toții foile goale la examene
sau simulări. Cine am mai fi fost atunci? Unde s-ar fi ajuns? La Anarhie s-ar fi
ajuns, vă zic eu. La Anarhie dragii mei. Așa că, profitați de condiții și lăs ați
vrăjeala. Că nu ține.

Cap. IX: Prima zi de școală.

Ovidiu: Cum e Tibișor? Ești gata de revanșă?
Tibi: Încă nu. Mai durează puțin încălzirea.
Ovidiu: Bine, hai, las de la mine. Te poți încălzi. Ai grijă să încingi bine și ochiul
celălalt.
Tibi: Tu nu te încălzești un pic? Să nu faci vreo entorsă?
Ovidiu: Eu am oase de fier și carne de miel.
Tibi: Ce?
Ovidiu: Adică numai fibră Tibilică. Nu fac eu entorse așa rapid.
Tibi: Nici luxații?
Ovidiu: Tragi de timp sau te încălzești?
Tibi: Mai durează puțin. Mi-e teamă să nu fac vreo entorsă. Îți dau seama? Nu o
să mai pot veni la școală ca să-ți bați joc de mine.
Ovidiu: Unde ai învățat să te încălzești așa?
Tibi: La antrenamente.
Ovidiu (râde): Ce antrenamente Tibișorule? Stai, nu-mi spune, te antrenezi pentru
a fi un sac de box vorbitor?!

19
Tibi: Arte marțiale.
Ovidiu: Ce? Arte marțiale? Ce arte marțiale visezi?
Tibi: Da, da, uite mișcarea asta am învățat-o acolo (face o lovitură de picior high-
kick).
Ovidiu: Ce prostii vorbești? Ți-am dat un pumnet în fățău azi și nu ai schițat nici-
un gest.
Tibi: M-ai luat prin surprindere. Plus că am învățat să folosesc tehnicile astea doar
în cazuri de autoapărare urgente. Iar acum este un caz de autoapărare plus că nu
mai sunt surprins. Știu clar despre ce este vorba acum.
Ovidiu: Stai mă așa mai ușor cu schemele tale. Cum adică ai făcut Arte marțiale?
Și mie abia acum îmi spui? Îți zic eu că cu tot cu Artele tale te bat măr. Uită-te la
monturile astea. Hai gata cu încălzirea. Ridică mâinile.
Tibi (se pune într-o poziție intimidantă de arte marțiale, gen Bruce Lee): Eu sunt
gata.
Corina: Stați, opriți-vă. Vine dirigul.
Ovidiu: Ce? Cum să vină?
Corina: I-am spus eu să vină.
Ovidiu: Mamă, fraiere ce noroc ai că vine dirigul. Te rupeam, te făceam măr, te
călcam în picioare. Dar ne vedem noi mâine. Am plecat. (iese)
(pauză)
Tibi: Nu vine nici-un dirig nu-i așa?
Corina: Nu, nu vine.
Tibi: Mersi mult.
Corina: Pentru ce?
Tibi: Pentru ajutor. Pentru suport. Pentru... știi... tu... Pentru tot.
Corina: Nu știu ce vrei să spui. Nu te-am ajutat cu nimic.
Tibi: Pâi ai spus că... Aaa... Acum am înțeles cum o să fie.
Corina: Cum o să fie?

20
Tibi: Știi tu... următorii ani.
Corina: Habar nu am despre ce vorbești. (râd amândoi, pauză) Ce crezi? Mai vii
și mâine?
Tibi: Acum da.
Corina: Îmbrăcat ca Bruce Lee?
Tibi: Habar nu am despre ce vorbești (râd amândoi, se apropie pentru a se
săruta).
Dragoș: Hei, care-i treaba pe aici? Știți doar că nu aveți voie cu prostiile astea aici.
Dacă ați terminat orele, hai, valea, acasă. (Tibi și Corina pleacă ținându-se de
mână).
Tibi & Corina: La revedere.
Dragoș (către public): Și voi? Guguloilor? Hai, valea, la ore cu voi. Cred că s-a
sunat.

SFÂRȘIT.

21