Ventrilocul

Lary Tremblay

Personaje:
Ventrilocul / Doctor Limestone (V / DL) –
Păpușa / Gaby (P / G) -
Hortense (H) – mama lui Gaby
Lea (L) – prietena lui Gaby
Etienne (E) – tatăl lui Gaby
Doctor Mortimer (DM) -
Balzac (B) -
Talihuana (T) –

- in scena vor fi permanent doar doua personaje, ventrilocul și păpușa (Gaby)

- spectacolul incepe cu o proiectie de film combinat cu desen animat in care un
manuitor manuieste o marioneta, care la randul ei manuiste alt marioneta, Dupa
fiecra reactie se inchide cate o cutie, pe proiectie, si cand se inchide cutia ce mai mica
se lumineaza scena
- in scena sunt deja Gaby si doctor Limestone.
- La fiecare inchidere de cutie scena se lumineaza, si pe scena sunt tot timpul in pozitii
diverse deja doctorul si Gaby, respectiv, Gaby cu celelalte personaje. Acestea sunt
doar flashuri

V: Bonjour
P: Bonjour
V: Vrei să-mi povestești ceva?
P: Ieri a fost ziua mea de naștere.
V: Câți ani ai împlinit?
P: Șaisprezece
V: E foarte bine. E minunat să ai 16 ani. Cea mai frumoasă vârstă.
P: O fi.
V: Precis că ai fost sărbătorită cum se cuvine de ziua ta.
P: Nu. Da. Nu.
V: Am impresia ca ai ceva pe suflet, așa e? Ce s-a întâmplat?
P: Nimic. Mi-am tăiat cozile.
V: Mi s-a părut mie că e ceva schimbat.. Cozile tale superbe!
P: Clic. Clic. Le-am urmărit cum dispăreau în vârtejul apei de la closet.
V: De ce ți-ai tăiat cozile? Și, de ce tocmai în ziua în care ai împlinit 16 ani?
P: Le detestam. Mă făceau ridicolă.
V: Asta-i tot ce vrei să-mi povestești? Clic! Clic! Sunt convins că mama ta ți-a oferit un cadou
frumos. Ce ți-ai dorit de ziua ta?
P: I-am cerut mamei să-mi dăruiască un stilou Parker cu peniță de aur. Îmi place să țin în
mână un obiect greu și lucitor.
V: Și, l-ai primit?
P: Mai întâi, maică-mea a împachetat cadoul într-o cutie mare, ca eu să cred ca mi-a cumpărat
o pereche de pantofi. Când am deschis cutia mare, am găsit în ea o altă cutie.
V: Săraca de tine, cred ca ai fost decepționată.

1
P: Da, mi s-a pus un cârcel în inimă. M-a durut.
V: Inimioara ta s-a speriat.
P: Da. Am desfăcut a doua cutie, și am găsit în ea o altă cutie. Am văzut roșu în fața ochilor.
Mi-a ieșit fum pe urechi. Am deschis a treia cutie și am găsit în ea o altă cutie. Am bufnit în
plâns. Mă sufocam. Am desfăcut a patra cutie. Am găsit în ea o altă cutie. Am început să
sângerez. Am deschis a cincea cutie. Înăuntru era o altă cutie. Am avut gura plină de salivă
verde, galbena, albastră.
V: Ai avut parte de niște peripeții extraordinare!
P: Da. Nu. A fost oribil. Am scuipat spre cei din jurul meu.
V: Cine era în jurul tău?
P: Părinții mei, câțiva amici.
V: Și i-ai scupat?
P: Da, asta m-a mai liniștit. Am desfăcut a șasea cutie. Maică-mea nu mai putea de râs.
Înăuntru am mai gasit o cutie. Îmi venea s-o mușc. Își băteau joc de mine, cântau cântece
tâmpite. M-am grăbit s-o desfac pe a șaptea, pe urmă pe a opta, pe a noua, îmi venea să-i
împușc pe toți!
V: Stai, oprește-te, devii prea agresivă! Ai depășit măsura. N-a fost decât o farsă. Sunt convins
că nimeni nu vroia să iți facă nici un rău!
P: Și tu ești prost! Un prost mare!
V: De ce spui că sunt un prost mare?
P: Fiindcă ești și tu ca toți ceilalți, ești ca tot restul lumii, nu mă înțelegi.
V: Dar tu? Tu nu ești la fel ca toți ceilalți?
P: Nu, eu sunt deosebită. (moment de liniste, ea pare supărată)
V: Nu continui povestea?
P: Nu te interesează.
V: Ba mă interesează. Hai, povestește
P: Nu mai am chef.
V: Ești bosumflată?
P: Nu
V: Atunci termină povestea.
P: Bine. Când am desfăcut a noua cutie, am găsit în ea a zecea cutie. A trebuit s-o desfac cu
vârful unghiei. In ea am gasit o altă cutie minusculă. Am deschis-o cu un fir de păr de-al meu.
Mi-a luat mai mult de o oră
V: Și pe urmă?
P: Nu mai era nimic de văzut.
V: Nu mai era nimic?
P: Nimic de văzut. Am urcat in cameră și am revenit cu o lupă.
V: Și ce ai văzut cu lupa?
P: O cutie! Și știi ceva? S-a deschis de una singură!
V: De necrezut! Și ce ai văzut înăuntru? Sper că nu o altă cutie?
P: Nu. Am văzut o gaură
V: Vorbești prostii.
P: Jur. Am văzut o gaura în formă de cheie! Cea mai mică gaură de cheie de pe Pământ, ba
chiar din tot Universul! M-am aplecat aspra ei cu lupa mea, m-am uitat prin gaură și am vazut,
am văzut.... am văzut...

- din desene animate se trece la film o adolescenta, toate discutiile pana la aparitia
doctorului Limestone
-

2
G: A fost odată o fetiță... A fost odată un tânăr ... un tânăr nespus de frumos. Îl chema Martin,
nu, Antoine, nu, Charles. A fost odată un tânăr nespus de frumor, care purta un nume
evocator... Burta-Muștii, deoarece ochii lui avea reflexele jucăușe ale unui pântec de muscă
străpuns de razele soarelui. Acest tânăr se comporta ca un, ca un... . Deoarece în realitate el
era un ... un... un.... o ceapă!. Într-o zi, o tânără l-a întâlnit pe Burta-Muștii, s-a îndrăgostit
orbește de el, i-a făcut curte și nu s-a lăsat până nu a obținut un sărut profund.
H: Gaby! Gaby! Iar ai încuiat ușa! Mă întreb ce tot faci închisă în cameră!
G: Știi bine ce fac!
H: Nu-i normal ca o tânără de vârsta ta să stea încuiată în cameră! Mai ales de ziua ei de
naștere! Prietena ta, Lea, e jos. Te așteaptă în salon.
G: Nu mai sunt prietenă cu ea.
H: Ți-a adus un dar.
G: Nu vreau nici un dar.
H: Ești cu adevărat nesuferită. Ai putea să faci un efort, măcar de ziua ta.
G: De ce sunt eu mereu obligată să fac eforturi?
H: Știi că nu îmi place deloc când vorbești așa. Coboară imediat. Nu-i politicos s-o faci pe
Lea să te aștepte.
G: Cobor imediat! Spune-i lui Lea să stea două minute. Termin o frază.. ... . Într-o zi, o tânără
l-a întâlnit pe Burta-Muștii. S-a îndrăgostit nebunește de el, i-a făcut curte și nu s-a lăsat până
nu a obținut un sărut profund. De abea atunci și-a dat seama că a faăcut curte unei cepe. S-a
dus iute să-și clătească gura cu apa de izvor. În schimb Burta-Muștii nu-și mai descleștă
buzele și acceptă să moară de foame. Asta e! Și pe urmă? Pe urmă... pe urmă.... un țăran
descoperi trupul său și îl îngropă în grădina lui. Era neobișnuit de geros. Țăranul a rămas mut
de uimire când își văzu grădina mai frumoasă ca niciodată. Cu mult înainte de vremea
recoltei, el a cules cartofii, varza și ceapa și le-a dus nevestei sale. Când femeia a tăiat ceapa a
învăluit-o o aromă puternică de ... de trandafiri. Cu cât tăia mai multe cepe nevasta țăranului
era mai fericită! Din ziua aceea, în loc să duhnească a varză fiartă, casa țăranului răspândi o
boare de trandafiri!
H: Gaby, te rog pentru ultima dată să cobori!
G: Vin! Vin imediat!
H: De ce te încui în cameră?
G: Vin imediat! Mă îmbrac.
H: Dacă nu descui ușa, n-o să primești cadoul de ziua ta! O să-l arunc la gunoi. Mă auzi?
Vorbesc foarte serios, știi că sunt în stare. (G descuie ușa, se trece în alt timp și în alt spațiu.
DL intră în cameră, dar avem impresia că Gaby acum sosește la el)

- de aici se trece la scena, adica de la film la scena, la G si DL. Se aprind luminile in

scena, in scena sunt deja dupa cum am zis inainte G si DL, care apar in flashuri
- actiunea de cum se cunosc ei se desfasoara ca si cum am derula un film inapoi. Asta
se intampla pana la momentul in care G spune ”suntem de acord”. Actorii merg cu
spatele repede fara cuvinte pana la inceput, la intampinarea lui G cu DL. De acolo
incepe cu intrarea lui Gaby in cabinet si incepe cu inceputul.
G: Doctor Limestone!
DL: Chiar el.
G: Sunt Gaby Letourneau. Am programare.
DL: Ai venit mai devreme.
G: Mai devreme? La ceasul meu e ora 15. Sunt programată pentru ora 15, nu-i așa?
DL: Exact. Dar la ceasul meu e doar ora 14:33
G: Poate că v-a stat ceasul!

3
DL: Ceasul meu nu are obiceiul să se opreasca este un ceas de calitate. E un ceas Mortimer.
Nu, Nu, ai venit dumneata prea devreme.
G: Dar ceasul meu e ca și nou.
DL: Unii au obiceiul să manipuleze ora de pe ceasul lor, ca să coincidă timpul real cu cel fals,
vremea bună cu cea mizerabilă, dar intră. Vroiam să beau o cafea, dar dacă ai venit, o să-mi
beau cafeaua după consultație.
G: Sunteți foarte amabil, Doctor Limestone.
DL: Ești la curent cu procedura mea?
G: Bineînțeles. M-am uitat de două ori la reportajul publicitar de la televizor.
DL: Citește asta! (îi dă un prospect)
G: Ce-i asta?
DL: Citește și o să vezi! Citește. E noul meu prospect. Punerea în pagină nu punea în valoare
conținutul. Ăsta e cu mult mai eficace: hârtia plăcută la pipăit, literele vizibile, textul
imprimat pe un fond pastel, e mult mai bine. În partea dinăuntru expun esențialul.
G: (citește) ”Viziunea terapeutică a doctorului Limestone”
DL: Citește! Ciește! ... E clar?
G: Cred că da.
DL: Suntem de acord?
G: Suntem de acord.
DL: În acest caz, dacă suntem amândoi de acord, - și suntem, nu-i așa? – putem începe. ...
Nu, nu te așeza. Mai întâi, spune-mi ce te aduce la mine?
G: Sufă de o formă gravă de blocaj. Sunt scriitoare.
DL: Scriitoare! Foarte bine, ba chiar, excelent!
G: Da, Doctor Limestone, snt scriitoare, dar nu sunt în stare să scriu nici o frază.
DL: Suferi de blocajul ăsta chiar de la început?
G: Nu. Doar de patru ani.
DL: E foarte bine.
G: Acum patru ani a murit fratele meu. Poate că ați auzit de el: Aurelien Letourneau.
DL: N-am auzit niciodată.
G: Era și el scriitor. A scos un volum ”Potopul de la miezul nopții”.
DL: Foarte bine.
G: O plachetă de versuri. Un volum minunat, îl știu pe dinafară.
DL: Foarte bine. Așadar, în urmă cu patru ani, a murit fratele dumitale.
G: Da, fratele meu e mort. Autopsia a arătat cumplitele chinuri suferite de Aurelien înainte de
a-și da sfârșitul. Medicii legști i-au găsit în stomac urmele unei otrăvi extrem de puternice. De
asemenea, au găsit un ac lung de patru centimetri înfipt în cerul gurii. Au mai constat că avea
pumnii sfâșiați, iar fesele, organele genitale și tălpile, arse. Pe de altă parte, radiografiile au
arătat că avea picioarele și degetele fracturate. Dar, mai ales, s-a constatat că limba lui
Aurelien dispăruse. Din câte spuneau experții, limba nu fusese tăiată și nici smulsă; nici un
expert nu a putut explica în ce fel a fost despărțită limba de baza ei. Nimeni.
DL: Foarte bine. Foarte bine. Chiar foarte bine.
G: Ajutați-mă să-mi regăsesc condeiul.
DL: Ia loc! Relaxează-te. Respiră calm. Destinde-te. Ești complet destinsă?
G: Foarte destinsă.
DL: Atunci încep procedura. Număr până la trei. O să vezi, e foarte simplu. Unu.... doi ... trei.
Cum te simți?
G: Foarte bine.
DL: Spune-mi ce gândești în momentul ăsta. ... Nu vrei să răspunzi la întrebare?
G: Nu. Vreau să zic da, ba da, bineînțeles, vreau să răspund la întrebare, dar nu știu ce
gândesc în momentul ăsta.

4
DL: Scoate-ți mănușile și pălăria.
G: Poftim?
DL: Prospectul! Scoate-ți mănușile și pălăria.
G: Dar...
DL: ”Viziunea terapeutică a doctorului Limestone”. Am fost de acord, nu-i asa? Ai să vezi că
dă rezultate surprinzătoare, hai Gaby, dă-le jos
G: (mimează că le dă jos) Le dau.
DL: Foarte bine, foarte bine. Chiar excelent. Așează-te. Deschide-ți sufletul!
G: Mă așez, îmi deschid sufletul. Cum? Cum să îmi deschid sufletul?
DL: Vorbește, Gaby. Scrie în prospect: trebuie să vorbești.
G: Vorbesc, doctor Limestone, vorbesc.
DL: Nu te reține, Gaby. Dă-i drumul. O să vezi: e foarte simplu. Număr până la 3. După care,
începi să vorbești. Unu, doi, trei.
G: (dintr-o suflare) Eu port codițe. Sunt convinsă că a purta codițe, , două, ambele de aceeași
lungime, e singura cale de a nu-ți pierde capul. Stau să-mi împletesc codițele cu o grijă
maniacă, fapt care cere multă răbdare și dexteritate. Am și una și alta. Sunt mândră de mine și
îi detest pe toți cei din jur fără a ști de ce.
DL: Un început bun, chiar foarte bun. Continuă, Gaby.
G: Într-o dimineață pun mâna pe foarfece și mă încui în baie. E chiar ziua în care împlinesc 16
ani. Tai cele două codițe și le arunc în toaletă. Pe urmă descui ușa și mă duc în salon, unde se
află telefonul. O sun pe prietena mea Lea. Răspunde maică-sa. Îmi spune că Lea doarme. Îi
spun s-o trezească. Când Lea răspunde la capătul firului, o întrrup și vărs în receptor o serie de
înjurături abominabile. Niciodată în viață n-am pronunțat atâtea cuvinte vulgare, murdare și
odioase. Pe măsură ce le pronunț simt o imensă ușurare. Nu știu de ce mă port astfel. Lea este
singura mea prietenă. Înainte de a trânti receptorul o pun să jure că nu vine la ziua mea. Îmi
răspunde că sunt nebună, și o nebună nu merită să aibe zi de naștere.
DL: Îți vine să plângi?
G: Nu, doctor Limestone.
DL: Ești sigură?
G: Foarte sigură.
DL: Gaby, ești mult prea sănătoasă, ca să pricepi ce ți se întâmplă. Ar trebui să treci printr-o
deteriorare profundă. Fii conștientă că ești de-a dreptul ridicolă, ba aș zice chiar dezagreabilă.
Îți dai seama?
G: Nu știu. S-ar putea să-mi dau seama. La urma urmelor, sunt atâtea detalii care îmi scapă.
DL: Nu mai vorbi, dacă nu ai nimic de zis.
G: Dar e foarte dificil să răspund la între...
DL: Nu-ți acoperi corpul cu brațele. Relaxează-te. Destinde-te. Simt că ești încordată. Plângi!
Da, plângi odată!
G: Da, doctor Limestone, plâng. (Plânge)
H: Gaby, ce-i cu tine?
G: N-am nimic, mamă
H: Simt că ceva nu e în regulă, că doar nu-s nebună. Tu nu te porți ca alte fete de vârsta ta.
G: Mamă, iar începi?
H: Bine. Foarte bine. Dacă u vrei să vorbești, ai tot dreptul, dar să nu vii să plângi în brațele
mele, când o să fie prea târziu.
G: Prea târziu? Nu știu ce vrei să spui
H: Nu face pe inocenta. Nu uita că ești programată la doctorul Mortimer.
G: Da, știu.
H: Să-ți pui lenjerie curată. Grăbește-te, știi că doctorul Mortimer nu suportă nici un minut de
întârziere. După aceea, mergem la coafor. E ziua ta, și vreau să te faci frumoasă..

5
DL: Bun. Cum te simți?
G: Tristă, slabă, neputincioasă.
DL: Excelent! Faci progrese remarcabile. Continuă. Vorbește. Trebuie să vorbești! Număr
până la 3.
G: Nu e nevoie.
DL: Ba este, scrie în prospect.. Bumăr: unu, doi, trei. Continuă, Gaby.
G: Continui: când împlinesc 16 ani și maică-mea vede că mi-am tăiat codițele, aruncă la gunoi
tortul. Îmi spune să mă duc în camera mea. Simt față de maică-mea ura cea mai feroce. După
care, mi se face rușine. Cu câteva săptămâni înainte i-am cerut să-mi dăruiască de ziua mea un
stilou Parker, cu peniță de aur. Spre sfârșitul după-amiezii, maică-mea deschide ușa camerei.
Are ochii roșii. Ține în mână un pachețel pe care mi-l dă. Îl desfac. Sunt copleșită. La 16 ani
voi deveni scriitoare renumită. Cântăresc stiloul. E greu și lucitor. Ard de nerăbdare să scriu
cu cerneala mea preferată cuvintele care vor compune opera mea. Povestea care umple pagină
după pagină este legată de prietena mea Lea. În ziua în care cea mai bună prietenă a ei își
serbează ziua de naștere de 16 ani, Lea se hotărăște să-i facă acesteia cel mai frumos cadou pe
care îl permit mijloacele ei modeste: colecția ei de timbre, pe care o consideră avutul ei cel
mai prețios. Asta e toată povestea, dar paginile în care descriu frumusețea timbrelor Leei
sclipesc printr-un vocabular somptuos. Când închid caietul, plâng de bucurie. Culcată pe pat,
trec în revistă toate poveștile pe care le voi scrie. Dimineață mă trezește maică-mea. Îmi spune
că prietena mea Lea mă așteaptă jos în salon. Cobor în fugă treptele, uimită de faptul că,
totuși, a venit, după toate insultele pe care i le-am adresat la telefon. O îmbrățișez jenată, și
desfac pachetul. Colecția ei de timbre! Întocmai cum am descris în seara precedentă! Leșin!
Seara, încuiată în camera mea, mă cert de una singură: ”Gaby, de ce ai jignit-o pe Lea?” Și
îmi răspund: ”Fiindcă o merită. Fiindcă nu mai vreau să semăn cu toate aceste fetișcane
proaste. Fiindcă eu nu sunt ca ele, eu sunt deosebită, am un destin” Nu sunt nebună. În
dimineața aceea în salon, înainte de a leșina, presimțisem deja toată povestea.
DL: Ce ai presimțit?
G: Inimaginabilul. În noaptea aceea scriu o a doua poveste. Am născut o micuță capodoperă,
povestea unei femei care o surprinde pe fiica ei, în ziua în care aceasta împlinește 16 ani,
tocmai când își taie cele 2 codițe. Îi smulge foarfecele din mână, ridică brațul, și îsi taie și ea
părul! Iată povestea pe care am scris-o în noaptea aceea.
DL: Excelent, excelent. Continuă!
G: Dimineața simt cum în venele mele curge șarpele geniului care mi le umflă de mă dor
pumnii. Nu mai iau parte la desfășurarea zilelor ci doar la fulgerările aventurii.
DL: De ce?
G: Fiindcă... fiindcă în dimineața aceea, când maică-mea a deschis ușa camerei, imaginea care
mi-a apărut mi-a confirmat intuiția din ajun. Mama mea a apărut , tunsă, cu câteva șuvițe de
sânge pe creștet.
DL: Excelent, excelent!
G: Am convingerea că tot ce scriu cu stiloul Parker cu peniță de aur se realizează într-un fel
sau altul. (se aud bătăi în ușă)
L: Gaby? Gaby? Sunt eu. Mama ta mi-a dat voie să urc. Pot să intru?
G: Întinde-o!
L: Nu sunt supărată pentru ce mi-ai spus la telefon. Nu sunt supărată. Dimpotrivă, îți sunt
recunoscătoare. Am noroc că am o prietenă ca tine. Ce faci?
G: Nimic special.
L: Mă tot gândesc la ce mi-ai spus.
G: Îmi pare rău. Nu știu ce m-a apucat.

6
L: Nu, nu te scuza. Am vorbit cu Dumnezeu. Mi-a explicat totul. Nicio grijă, sunt aici!Vreau
să te ajut. Ieri m-ai jignit foarte grav. Unde ai învățat să spui toate chestiile alea
dezgustătoare?
G: La ce te referi? Eu n-am spus decât că ești pisăloagă, lingușitoare, băloasă, japiță,
pișăcioasă, josnică, prostovană, cățea împuțită, prefăcută....
L: Potolește-te! O să ți se facă rău...
G: Fetiță perversă, târfă infectă, târfă defectă, vagaboandă roz, vagaboanda galbenă...
L: Oprește-te!
G: ... vagaboandă verde, cârpă de vase, mocirlă...
L: Taci, Gaby, că te distrugi! Mama ta m-a rugat sa te ajut. Descuie ușa. Dumnezeu mi-a
poruncit să te salvez. Noi te iubim, Gaby, noi te iubim, Dumnezeu și cu mine!
G: Șterge-o!
DL: Cum te simți?
G: Rea, perversă, josnică.
DL: Excelent. Excelent. Scoate pardesiul!
G: Dar n-am parde...
DL: Dezbracă-l! Prospectul, scrie în prospect! Dezbracă pardesiul!
G: Bine. (mimează dzbrăcarea paredsiului)
DL: Ce progres, da ce progres, continuă!
G: Balzac.
DL: Foarte bine, ba chiar foarte foarte bine. Balzac, bineînțeles, continuă, continuă.
G: Balzac. Mulțumită stiloului Parker cu peniță de aur, voi ajunge la idolul adolescenței mele,
Balzac! Ba mai mult, îl voi putea depăși, înțelegi? E de-ajuns sa scriu o altă povestire. A fost
odată o tânără. În ziua în care a împlinit vârsta de 16 ani...
DL: Da, da, încep să o învăț pe de rost...
G: ... și-a tăiat codițele pe care le purta...
DL: ... ridicol de simetric...
G: ... în clipa în care le vede dispărând...
DL: ... în vârtejul apei din closet...
G: ... simte că se petrece în ea o schimbare profundă. Din clipa aceea nu mai poate face pe
fetița inocentă îmbrăcată în rochițe înflorate. Deschide un caiet și începe să scrie, fără să
șteargă sau să schimbe...
DL: ... cel mai frumos roman din lume...
G: Da, DL, cel mai frumos roman din lume! Îndată ce termin de scris această povestire, un
lătrat, slobozit parcă de un dulău cuibărit parcă în pieptul meu, mă face să mă cutremur din
cap până-n picioare. Are loc modificarea. Pun iar mâna pe stiloul Parker și, așa cum am
descris mai-nainte, încep să scriu cel mai frumos roman din lume.
H: Gaby, ghici ce țin în mână!
G: Cadoul de ziua mea.
H: Nu. O ilustrată.
G: De la Aurelien?
H: Da. De la el.
G: Ce scrie? Cum o duce?
H: Ghici de unde scrie!
G: Din Africa.
H: De unde știi?
G: Am ... am ghicit. Mi-ai spus să ghicesc așa că am ghicit. Cum o duce? E bine? Ce scrie în
ilustrată?
H: Te felicită de ziua ta.
G: Asta-i tot?

7
H: Gaby, spune-mi sincer, s-a întâmplat ceva ăntre tine și fratele tău?
G: Ce vrei să spui?
H: Nimic. Nu vreau să zic nimic.
DL: Scoate-ți pantofii! Dă jos pantofii Gaby! Scrie în prospect. (mimează că se descalță) Nu!
Nu! Trebuie să-i scoți de-adevăratelea! Trecem acum la o altă etapă. Ai nevoie de certitudini.
Eu îți ofer posibilitatea să ieși din profunda ta depresie. Fiindcă ești, nu-i așa, profund
deprimată? Contează pe mine. Descalță-te! Făcând acest gest vei simți o ușurare. Meriți! Nu
uita că totul depinde de capacitatea dumitale de a coborâ în cea mai desăvârșită abjecție, până
ce nu mai ești decât gunoi și zoale. Apreciază relația noastră. Fără mine, suferi. Recunoaște.
Hai, spune!
G: Ce anume?
DL: Spune: fără doctorul Limestone, sufăr.
G: Fără doctorul Limestone, sufăr.
DL: Descălțarea ți-a produs senzația de ușurare?
G: Da, în fine, da, desigur, cred că da.
DL: Ascultă, Gaby, nu te juca cu răbdarea mea. Am ajuns amânndoi la un punct crucial în
relația noastră terapeutică. Când te întreb dacă gestul de descălțare ți-a produs senzația de
ușurare, raspunzi DA. Limpede. Continuă!
G: Îmi ia 4 luni să scriu cel mai frumos roman din lume. De când scriu cel mai frumos roman
din lume, celelalte treburi au devenit secundare. Nu mă mai interesa nici școala, nici
profesorii, nici colegii, toți mi se păreau stupizi. Niciodată n-a scris un scriitor așa cum am
scris eu. După o săptămână întreagă de scris, m-am hotărât să nu mai dorm. Un scriitor de
calibrul meu se poate lipsi de somn, cafeaua se află pe primul loc. Cafeaua.
DL: Cafeaua. Foarte bine. Foarte bine. Dezbracă rochia!
G: Poftim?
DL: Dezbracă rochia. Dar să nu-ncepi iar cu mimatul. Prospectul! Jos rochița! Gaby, număr
până la trei. La 3, procedezi. Unu, doi, trei.
G: Dacă așa scrie în..
DL: Așa scrie
E: Gaby, sunt eu, tatăl tău. Vreau să-ți spun două vorbe.
G: Sunt ocupată.
E: Lea mi-a povestit totul. Treci și cere-i iertare.
G: Lea e nebună și e mincinoasă.
E: Maică-ta stă în bucătărie și plânge de se rupe. A muncit toată ziua pentru tine. Să vezi ce
tort ți-a preparat. De ce ești atât de rea? Toată lumea te iubește, iar tu, nu găsești nimic mai
bun de făcut, decât să o jignești pe prietena ta Lea. De ce ai spus porcăriile alea?
G: Nu i-am zis nimic rău.
E: Unde ai învățat să vorbești așa ca o vagaboandă, că nu de la mine, și nici de la maică-ta.
DL: Cum te simți?
G: Habar n-am.
DL: Succesul metodei mele depinde de forța de convingere pe care o posedă lenjeria de corp.
Te surprinde, nu-i așa? Ține-te drept. Toate se prăbușesc în tine, dar n-ai voie să arăți. Cum te
simți?
G: Nu știu, nu mai știu.
DL: Nu evita. Răspunde la întrebare; cum te simți?
G: Mă doare burta. Mi-e greață. Îmi vine să intru în pământ.
DL: Excelent! Ai pielea de găină. Laurma urmelor ce e lenjeria? Iată întrebarea. Să-ți
povestesc și eu o întâmlare. Într-o zi m-a pedepsit maică-mea. Și știi de ce? Că am scos niște
bani din pușculița ei, ca să-mi cumpăr bomboane. M-a legat de scaun în lenjerie de corp, și m-
a pus să beau o supă de ceapă. Detest supa de ceapă. În ziua aceea, când maică-mea m-a pus

8
să beau, legat de scaun, o ceașcă întreagă de supă de ceapă, am înteles forța de convingere a
lenjeriei. Dar ce-i lenjeria?
G: Nu știu, DL. De fapt, da, știu ce e lenjeria, e ceea ce am pe mine, dar dumneavoastră puneți
întrebările așa încât să fie dificil de răspuns.
DL: Taci. Tot mai ai pielea ca de găină. De ce? Ți-e frig?
G: Da, DL.
DL: E foarte cald aici. Mie îmi e foarte cald. E inadmisibil Gaby, pur și simplu nu suport
această contradicție. În nici un caz!
G: Nu înțeleg, DL.
DL: Spune-mi Bob.
G: Bob?
DL: Bob. Trebuie să devii conștientă de faptul că ești o nulitate, și că nu inspiri nimic.
Coboară, Gaby, coboară treaptă cu treaptă spre vastul sentiment al pierzaniei.
G: Cobor, DL, cobor.
DL: Bob, spune-mi Bob.
G: Da, Bob.
DL: Îți place să te arăți în fața lui Bob în lenjerie, fragilă ca un gunoi?
DM: Gaby, sunt doctorul Mortimer. Mama ta m-a rugat să trec să te văd. Sper că îți dai seama
de natura excepțională a acestei situații. Eu nu fac niciodată, dar niciodată vizite la domiciliu.
Dar mama ta a insistat foarte mult, a ingenuncheat în fața mea, vroia să-mi sărute pantofii.
Așadar se pare că ai probleme.
G: Nu am probleme, doctor Mortimer.
DM: Deschide ușa, trebuie să te examinez. Nu durează mult. Nu ții minte ultima consultație?
O să fie la fel.
DL: Cum te simți? Îți mai este frig?
G: Nu, nu, deloc, deloc, Bob. Îmi este foarte cald.
DL: Excelent, dar excelent, ce progres! Continuă!
G: Petrec nopți albe bând cafele negre. Scriu și îmbătrânesc. Vraful de caiete scrise se înalță la
două, trei zile. Personajele mele îmi ard în stomac. Dacă cineva s-ar strecura în camera mea și
m-ar întrerupe chiar și o secunda din muncă, i-aș sări de gât și i-aș smulge cu dinții ochii. Dar
nimeni nu intră și nu întrerupe scrierea celui mai frumos roman din lume. După patru luni,
cuvântul SFÂRȘIT iese, ca un spasm. L-am depășit pe Balzac.
DL: Foarte bine. Chiar foarte bine.
G: Da, Bob, e foarte bine, dar cum să fiu sigură? O singură persoană mi-o poate confirma.
DL: Fratele tău.
G: Da, Bob. Pun cele 12 caiete într-un sac, iau autobuzul, și mă duc la fratele meu. Aurelien
locuiește în alt oraș. Trăiește singur într-o locuință micuță. Își termină studiile universitare în
literatură. Este cu adevărat din toate privințele fratele meu mai mare. A moștenit tot ce-i mai
bun în familia noastră: farmecul lui tata, tenacitatea și luciditatea mamei, nimic din năbădăile
sau meschinăria lor. Aurelien mă impresionează. În fața lui mă simt inferioară și stângace,
chircită ca o plantă uitată la umbră. Nu sunt decât o măruntă protuberanță a familiei, pe care el
consideră că-i inutil să o menționeze in fața amicilor săi. Nici măcar nu și-a dat osteneala să-
mi ofere un exemplar din ”Potopul de la miezul nopții”. Mă crede prea larvară pentru a
pricepe poezia scrisă de el. Când Aurelien dă cu ochii de mine în fața ușii sale, își zice că vede
o nebună. Zice că sunt respingătoare, cu ochii mei imenși și cu căpățâna rasă. Nu m-am gândit
nicio clipă, în cele patru luni de nopți albe, la deteriorarea mea fizică.
DL: Excelent, excelent.
G: Aurelien e furibund. Crede că am fugit de acasă. Mă împinge spre baie. Îmi spune ca
duhnesc de-i vine să verse. Nu pierd nicio clipă. Golesc sacul.
DL: Îi spui fratelui tău că ai venit să îi citești cel mai frumos roman din lume.

9
G: Da, Bob.
DL: El nici nu te aude. Pune mâna pe duș, și încearcă să deschidă robinetul. Urlă: ”Ce a pățit
surioara mea de pute în halul ăsta?”
G: Da, Bob.
DL: Deschizi primul caiet. Te apuci să citești. De la primele cuvinte Aurelien începe să
asculte.
G: Da, Bob, întocmai.
DL: Citești la rând toate cele 12 caiete. Aurelien ascultă încremenit, așezt în cadă.
G: Întocmai, Bob.
DL: În zori când închizi ultimul caiet, vezi că o lacrimă se prelinge pe obrazul fratelui tău.
G: O lacrimă, Bob, o singură lacrimă. Mă străpunge ca un șiș. Aurelien mă întreabă cine este
autorul caietelor. Dar e clar că știe răspunsul, dar îi răspund că eu sunt. Îmi răspunde: ”Frazele
tale mi-au frânt articulațiile. Ce spirit poate rămâne întreg după vijelia asta? Eu, unul,
surioară, sunt dezmembrat. Cine ești? Cât creier e îndesat în căpățâna aia a ta? Enorm,
romanul tău. De altfel, o fi chiar roman? E mai degrabă o galaxie care sfidează timpul. Gaby,
ai scris cel mai frumos roman din lume.”
DL: Ai câștigat, Gaby, l-ai depășit pe Balzac.
G: Da, Bob. Mă așez în cadă, alături de Aurelien. Am impresia ca deodată cada se smulge din
pardoseală. Aurelien și cu mine suntem inchiși într-o navă spațială, nesfârșit de singuri. Nu
știu de câtă vreme suntem plecați amândoi din lume. Aurelien e primul care se dezmeticește.
Îmi spune: ”Mă duc să fac o cafea.” Ia cele 12 caiete, și se duc la bucătărie. Eu rămân inertă,
lipită pe fundul căzii, și continui să plutesc în amintirea acelui moment desăvârșit. Brusc, sunt
lovită de un presentiment. Mă reped la bucătărie. Aurelien nu-i acolo. Îl strig. Mă uit în
celelalte încăperi. Îl strig din nou. Aurelien a plecat cu cele 12 caiete ale mele. Aștept să se
întoarcă timp de câteva zile. Degeaba. Iau autobuzul. Când zăresc luminile orașului meu, dau
drumul lacrimilor pe care le-am reținut. Trec câteva zile. Sunt moartă. Nu mai scriu. Într-o zi,
sosește o scrisoare expediată din Africa. Recunosc pe plic scrisul lui Aurelien. ”Sunt omul cel
mai fericit din lume”. E prima frază din scrisoare. E ca și cum aș primi o lovitură de cuțit. Eu
îl credeam pe fratele meu pierdut, poate chiar mort, sau nebun. Iar el îmi scrie că e omul cel
mai fericit din lume. Ajunge să deschidă primul caiet și să citească din el, ca să poată trăi.
Oamenii se apropie și îl ascultă, indiferent de limba pe care o vorbesc. Când închide caietul,
oamenii îi oferă mâncare și băutură. Abea așteaptă să termine masa, și îi cer să citească mai
departe. Deschide al doilea caiet. Citește. Când îl închide oamenii îi dau cămașa de pe ei, ca
să audă urmarea. Citește al treilea caiet. Oamenii se așează unul lângă altul, pe jos, stau cu
capul plecat într-o parte și îl ascultă. Când, în zori închide ultimul caiet, mulțimea se aruncă la
picioarele lui, gata să își dea viața pentru a-i arăta recunoștința. Toți, de la mic la mare,
visează să-i obțină prietenia. ”Viața mea a devenit cel mai frumos roman din lume.” Cu
această frază se încheie scrisoarea lui. Fratele meu nu indică nicio adresă ca să-i pot răspunde.
Nu și-a dat osteneala nici măcar să întrebe de mine. Poate cred că am devenit, după plecarea
lui, femeia cea mai fericită din lume. Se înșeală. Am devenit femeia cea mai nefericită din
lume. Rup în bucăți scrisoarea fratelui meu. Dar de fapt eu sunt cea care se rupe. Îl iubesc. Îl
iubesc pe fratele meu, în momentul în care încep să-l urăsc. Pentru el, numai pentru el scriu
cel mai frumos roman din lume, nu pentru mine. Înteleg acum frământarea care m-a stăpânit
când stăteam în cadă. Eram cuprinsă de mirosul fratelui meu, de căldura pielii sale pe care o
atingeam cu laba piciorului, de pata sumbră a privirii lui, în pofta sălbatică de a vedea fața
ascunsă a bărbatului. Cât de tare îl urăsc!
DL: Da! Da! Da! Continuă! Excelent! Continuă!
G: Cât de tare îl urăsc!
DL: Nu te opri, continuă!
G: Cât de tare îl urăsc, il urăsc, îl urăsc...

10
B: Știi ce ești? O japiță infectă! O pisăloagă nenorocită! O cățea împuțită! Cum ai îndrăznit să
pretinzi că m-ai depășit pe mine, pe Balzac? Cel mai frumos roman din lume! Dă-mi voie să
râd în hohote! Căcățtele de muște e tot ce ești în stare să faci. Te sfâșii, te rup în bucăți, îți
smulg ochii, te expulzez în abis. L-ai depășit pe Balzac? Cine te crezi, proasto?
DL: Nu te opri, continuă!
G: Nu! Nu mai pot!
DL: Povestea nu s-a terminat. Continuă!
G: Nu mai pot. (ia rochia și se îmbracă, și se îndreaptă spre ușă)
DL: Ce faci? N-ai cum să ieși. Te-am prevenit
G: Deschideți! Deschideți!
B: Deschide tâmpit-o! O să te înghit! Cel mai frumos roman din lume!
DL: N-ai terminat povestea, Gaby. Termin-o! Spune-o până la sfârșit. Scrie în prospect:
trebuie să mergi până la capăt. Continuă!
G: Nu mai pot!
DL: Continuă! Ziceai că ai rupt scrisoarea fratelui tău. Și după aia ce ai făcut?
G: Am terminat povestea. E terminată.
DL: Spune ce ai făcut?
DM: Ultima oară nu te-a durut deloc. Nu văd de ce să te doară acum. Deschide! Deschide
mare, mare, mare!
L: Am vorbit cu Dumnezeu. Dumnezeu te iartă. Dar tu trebuie să te rogi, să te rogi!
DL: Ce ai făcut după ce ai rupt scrisoarea fratelui tău? Ce ai făcut, Gaby? Ce?
G: Nu-mi aduc aminte de absolut nimic.
H: De ce o minți pe mama ta? Tu nu vezi că sufăr? Ești rea! Rea!
E: Meriți o pedeapsă exemplară.
L: Maică-mea nu mă mai lasă să mă mai joc cu tine. Ești periculoasă.
E: Gaby, a murit maică-ta, deschide.
H: Nu mai puteam să suport viața.
E: A ucis-o moartea fratelui tău.
H: Cine putea, cine ar fi putut să-și imagineze asemenea chinuri înspăimântătoare? Fiul meu,
fiul meu? Ce a pățit fiul meu? E adevărat ce se spune? Că fratele tău a fost găsit mort? Se pare
că trupul lui a fost mutilat. E adevărat, Gaby, că i-a dispărut limba? E adevărat ca avea un ac
înfipt în cerul gurii? E adevărat? Astea-s povești, nu-i așa? Povești!
G: Mi-e rău.
DL: Nu, nu, în nici un caz nu leșina, Bob o să termine povestea în locul tău.
G: Nu te atinge de mine!
DL: După ce ai rupt scrisoarea fratelui tau, ai deschis un caiet, ai pus mâna pe stilou, și ai
scris o altă poveste.
G: Lasă-mă!
DL: Undeva, în Africa...
G: Taci!
DL: Undeva în Africa trăiește o tânără, pe care o cheamă Burta-Muștii...
G: Taci!
DL: Deoarece ochii ei au reflexele jucăușe ale unui pântec de muscă străpuns de razele
soarelui.
G: Taci odată!
DL: Toți oamenii din sat o respectă și se tem de ea, fiindcă femeia e dotată cu puteri
supranaturale. Ea poate vindeca, dar și pedepsi, îmbolnăvi, sau ucide.
G: De unde știi povestea asta?
DL: Într-o bună zi, un străin apare la marginea satului. Nimeni nu știe de unde a sosit.
G: Cine ești?

11
DL: Cât ai bate din palme, e înconjurat de săteni înarmați cu suliți și cuțite. Străinul pune
sacul jos, scoate un caiet și începe să citească. Sătenii depun armele. Când străinul închide
caietul, liniștea șuieră blând prin crengile de palmieri.
G: E imposibil. Tu ai murit, ești mort.
DL: A doua zi, în fața unei adunări de bărbați, dar și de femei și copii, omul deschide al doilea
caiet. Ziua următoare, omul deschide al treilea caiet. Când termină de citit, o ploaie măruntă și
foarte parfumată începe să cadă, o ploaie care face să crească în câteva secunde niște flori de
o frumusețe iradiantă. Burta-Muștii asistă la miracole făcute de un străin. În a șaptea zi, Burta-
muștii e străfulgerată de dragoste, când străinul – după ce a închis al șaptelea caiet – își
schimă dintr-odată înfățișarea. Pielea sa albă se închide la culoare și aruncă – în lumina
torțelor – reflexe arămii. Cămașa se topește pe umerii lui și se scurge ca o ceară fierbinte pe
pulpe, iar pieptul dezgolit se acoperă de tatuajecare sculptează în carnea sa hieroglife
misterioase. Părul său se umflă și se răsfiră. Chipul său se transformă într-un surâs de o
albeață imaculată, care se încrustează în inima lui Burta-Muștii. (Își scoate cămașa, pieptul
este tatuat cu semne sacre)
G: Ești mort! De o mie de ori mort! Eu te-am ucis!
DL: Ea se apropie de străin. Cu un gest desface și lasă să cadă de pe ea rochia, și
îngenunchează la picioarele lui. I se oferă străinului, fără umbră de pudoare, în fața întregului
sat. Străinul nu-i aruncă nici o privire și dispare în pădurea unde se duce să doarmă seră de
seară. Sătenii izbucnesc într-un hohot de râs batjocoritor, care îi umple inima de dorință de
răzbunare. Umilită, Burta-Muștii, cu un deget vârât în organul genital, se uită la mulțime, și
urlă amenințări. Într-a 12-a zi, Burta-muștii retează 12 șuvițe din codițe, și le oferă
Dumnezeului Nopții ca ofrandă. Amestecă pământ cu propria ei urină și sculptează o figurină.
Acoperă figurina cu 12 picături de ceară, pe care le-a adunat de la picioarele străinului, după
care trasează pe pământ aceleași semne pe care le-a văzut pe pieptul lui. Când jumătatea
soarelui dispare la orizont, varsă câteva picături de otravă în gura figurinei. Îi înfige în gură un
ac lung al cărui vârf îl arde la flacăra unei lumânări. Cu un cuțit îi despică pântecele. Apoi
aruncă cu pietre în figurină, până ce o distruge complet. (Frumusețea pieptului lui DL o
atrage pe G, cu vârful degetelor parcurge liniile desenelor.) La căderea nopții, străinul
deschide al 12 caiet.
G: Îndată ce pronunți primul cuvânt din al 12 caiet, gura ta emană un miros oribil. Apoi, limba
ta se umflă, se răsucește și cade, făcând să-ți scape un urlet de durere. Pe tot trupul îți apar
răni, din care țâșnește sângele împuțit, un sânge ce innebunește animalele. Începe o luptă
crâncenă, care devastează satul. (îl sărută)
DL: Singură, numai Burta-Muștii supraviețuiește. Dar e nevoită să se exileze foarte departe,
deoarece nimeni, după acea noapte fatidică, n-a mai îndrăznit să pună piciorul în satul acela
ruinat și devastat.
G: Te iubesc.
DL: Iar eu te urăsc. O să plătești pentru crima comisă. E inadmisibil ca o fetiță de 16 ani să
scrie o capodoperă. În familia noastră, numai eu, Aurelien, sunt scriitor. Cine a primit premiul
pentru volumul de versuri? Eu! Cine este poetul, debutantul de talent, cel mai remarcabil din
generația sa? Eu! Tu, tu nu te piși decât apă de trandafiri. Rămâi așa cum ești, înfășurată în
rochițele tale înflorate, și nu veni să te joci cu stratosfera mea. Te urăsc, fetiță proastă. Te
plângi că suferi de un blocaj de scriitoare? Mă faci să râd. Vrei să mă convingi că ți-a secat
inspirația și că nu mai trebuie să te supraveghez. Minciuni. Te pândesc, te observ, te analizez.
Încă n-am ajuns atât de debil, chiar dacă tu – cu imaginția ta bplnăvicioasă – m-ai procopsit
cu numele ridicol de Doctor Limestone! Evident, dorești ca să nu mă recunosc pe mine
însumi. Îmi pui în gură idei pseudo-savante despre lenjeria de corp! Și toate vorbele aiurea pe
care mă pui să le pronunț, apropo de prospect, de metoda terapeutică, ei, da, un căcat! Și
Balzac! Ți se rupe de Balzac! Nu dorești decât să-ți împlinești fantasmele sexuale. Am

12
dreptate, nu-i așa? Uită-te la tine! Imaginezi subterfugiile cele mai grotești, pentru a te
dezbrăca în fața mea, pui pe mine o altă piele, înnegrită, te distrezi făcându-mă să sufăr, îmi
sfâșii carnea, pe urmă te freci de mine, mă săruți, ești dezgustătoare, sunt fratele tău, Gaby, n-
ai voie să-ți reverși instinctele sexuale asupra mea, e incestuos, e un păcat!
G: De ce ți-e frică, Aurelien?
DL: Frică? Mie?
G: Da, ție! Știi ce ești? Un amărât de Bob. Și știi ce e un Bob? Un Bob este un prost, un
gunoi, un tip care își păzește puțica, își păzește micuțul talent, bun doar să ejaculeze, la fiecare
6 luni o poezioară minusculă! Ți-e frică de mine, fiindcă nu suporți ca eu, sora mai mica să
am mai mult talent, imaginație și îndrăzneală ca tine!
DL: O să plătești pentru tot ce ai spus acum.
G: Mă ameninți! Ești ridicol. EU te-am creat. NU faci și nu spui decât ceea ce vreau eu. Ai
înțeles, Bob?
DL: S-a terminat. Vrei să te distrezi. O să ne distrăm. Amândoi. Vrei să te eliberezi de blocajul
tău, ei bine, o să găsim metoda terapeutică potrivită la adevărata ta problemă. Fiindcă ești
fecioară, nu-i așa? ( se dezbracă, devine bestie) Vino, Gaby, aruncă-te! O dată în viață mergi
până la capăt.
(se aud bătăi în ușă și zgomote animalice)
G: Mă dezguști.
DL: E tocmai ce-ți place. Aruncă-te în păcat, în poezie, în beznă. Îndrăznește! Îndrăznește!
(Gaby se lasă pradă instinctelor animale, zgomotele se intensifica, se face heblu, se aud apoi
bătăi în ușă. DL e singur în scenă, și ține în mână păpșa ventrilocului de la început)
TALIHUANA: Parker? Parker? Ce tot faco acolo încuiat în cameră?
DL: Nu fac nimic rău, mămico.
TALI: Am auzit niște zgomote ciudate. E cineva la tine?
DL: Cum vrei să fie cineva în camera mea?
TALI: Atunci de ce te încui? Descuie, Parker! Imediat! Sunt sigură că te joci iar cu păpușa!
Așa e? Nu ești un băiat normal! La vârsta ta nu se cuvine să te porți în felul ăsta, să te încui în
cameră și să te joci cu păpușa. Băieții de vârsta ta, construiesc lumea, iubesc femei, femei în
carne și oase. Nu uita că în curând ești programat la doctorul Mortimer. Să-ți pui lenjerie
curată. Mă întorc în 5 minute. Să fii gata până atunci. Mă auzi Parker?
DL: Da, mămico. (Către păpușă) Bonjour.
P: Bonjour.
DL: Vrei să-mi povestești ceva?
P: Ieri a fost ziua mea de naștere.
DL: Câți ani ai împlinit?
P: 27.
DL: Foarte biine. Foarte bine.
P: Ei, nu-i chiar așa de bine.
DL: E minunat să ai 27 de ani. Cea mai frumoasă vârstă.
P: O fi.
DL: Precis că ai fost sărbătorită cum se cuvine de ziua ta.
P: Nu. Da. Nu.
DL: Am impresia că ai ceva pe suflet.

13
14