INTERCULTURALITÉ ET DÉFIS HERMÉNEUTIQUES

________________________________________________________________________________
Fiziologia gustului la români – de la Savarin la Bacalbașa

Mariana FLAIȘER
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, Iași, România

Résumé
Dans l'histoire de l’humanité, il y a eu des moments où l'attention excessive de l’individu
pour lui-même, l'exacerbation de l'individualisme se traduisent par une préoccupation
excessive pour les vêtements, la gastronomie, les lieux de résidence somptueux, etc. Il
s’agit des époques marquées par des recherches en ce qui concerne des valeurs trouvées des
zones touchées par l'artificialité, l'hédonisme, la décadence.
De Cena Trimalchionis jusqu'aux festins d’aujourd'hui, les préoccupations pour
l’alimentation savoureuse, pour la préparation et pour l'apparence se rencontrent
constamment dans les différents espaces culturels. Dans l’actualité, grâce à la circulation
rapide de l'information, les recettes pour la préparation des diverses plates spécifiques à
certains espaces culturels traversent les frontières, en s'universalisant.
Savarin a déclaré que «la gastronomie recherche les gens et les choses pour porter d'un pays
à l'autre tout ce que mérite d'être connu et c’est ainsi qu’un festin bien préparé est un
résumé du monde.» Une extrapolation des théories du goût et de l’histoire des aliments peut
être rentable pour l'histoire des mots aussi parce que dans l'espace culturel roumain il y a eu
des périodes où l'influence orientale ou française deviennent dominants et cela se reflète
mieux dans le vocabulaire littéraire roumain. De nombreux néologismes d'origine française,
dont certains viennent de la gastronomie, enrichissent la terminologie roumaine du
domaine, mais aussi la langue roumaine littéraire en général.
Donc, nos commentaires, présentés dans ce document et fondés sur la recherche
diachronique de l’influence française dans la culture roumaine, poursuivent l'identification
et l'analyse des termes qui limitent la sphère sémantique.
Mots-clés : gastronomie, néologisme, terminologie, Savarin, Cena, décadence.

Abstract
In the history of humanity there have been moments when the excessive human attention
given to himself and the exacerbation of individualism have been translated by an excessive
concern for clothing, fine foods, sumptuous living spaces, etc. These are eras marked by
searches of certain values in areas touched by artificiality, hedonism, decadence.
From Cena Trimalchionis to the nowadays feasts, the concern for tasty food, preparation
and appearance is constantly met in different cultural spaces. Currently, due to the rapid
circulation of information, the recipes for the preparation of various dishes specific to
certain cultural spaces cross the borders, becoming universalized.
Savarin stated that “gastronomy researches people and things in order to bring from one
country to another all that deserves to be known and, thus, a well-prepared feast is a
summary of the world”. An extrapolation of the theories about the taste and the history of
food may be profitable also for the history of words, because in the Romanian cultural
space there were periods when the Oriental or French influence become dominant and this
is reflected best in the vocabulary of the Romanian literary language. Many neologisms of
French origin, some coming from the gastronomic area, enrich the Romanian terminology
of the field, but also the Romanian literary language in general.
_______________________________________________________________99
LA FRANCOPOLYPHONIE 10/2015, vol.2
_________________________________________________________________________________
Thus, our comments from this paper, based on the diachronic research of the French
influence on the Romanian culture, pursue the identification and analysis of certain terms
that are within this semantic sphere.
Keywords: gastronomy, neologism, terminology, Savarin, Cena, decadence

S-ar putea crede că analiza, din perspectivă lingvistică, a textelor

gastronomiei românești este un demers facil. În primul rând, materialul unei cărți
de bucate este format dintr-o culegere de rețete structurate pe tipare arhicunoscute:
ingrediente, cantități și mod de preparare. Ca o consecință a stereotipismelor de
fond, s-ar putea concluziona că inventarul terminologic al textelor menționate nu ar
prezenta prea multe aspecte lexicale inedite. Parcurgând enorma bibliografie a
gastronomiei românești, dar și mai bogată listă de lucrări, de aceeași factură, din
literatura universală, din antichitate până în zilele noastre, se poate conchide că
subiectul ales pentru comunicarea de față este demn de o lucrare mai amplă1.
Astfel, comentarii privind gastronomia românească, ca parte integrantă a culturii
naționale, se regăsesc de-a lungul timpului atât la unii literați cât și la filozofi,
esteticieni, artiști care au știut să salveze, de la căderea în derizoriu, subiectul atât
de delicat al textului artei culinare. Aserțiuni nebănuite au fost stabilite între arta
culinară și alte arte sau științe. Relațiile care se pot stabili între gastronomie și
muzică, pictură, teatru, literatură, istoria mentalităților, antropologie, fizică, chimie,
etc. motivează următoarea afirmație a lui Brillat Savarin: „Gastronomia cercetează
oamenii și lucrurile pentru a duce dintr-o țară în alta tot ce merită a fi cunoscut și
așa se face că un ospăț bine rânduit este un rezumat al lumii”2 (66).
Încântarea de a afla în jurul festinului cu mâncăruri, băuturi amețitoare,
dans, gustul „jocului”, i-a determinat pe artiști și filozofi să privească atent această
„scenă” a vieții. Bogdan Ulmu, scriitor ieșean, care se autointitulează Savarin al
doilea, afirmă că „lumea ospățului este un adevărat spectacol, o reprezentație
teatrală”3. Ideea este preluată din literatura lumii. La Shakespeare sau Calderon, și
nu numai, aflăm aceeași imagine a lumii ca teatru4. Prin urmare, cercetând
spectacolul lumii, văzut de Huizinga ca un „intermezzo al vieții cotidiene”5, un fapt
de cultură, putem recompune prin cercetarea gastronomiei românești atmosfera
unor epoci trecute întregind, astfel, imaginea vieții noastre spirituale.
De pildă, apropierea dintre arta culinară și pictură se poate observa atât în
culoarea și aspectul unor bucate prin care maeștrii bucătari vor să încânte și
privirea nu doar gustul mesenilor, cât și în felul în care unii poeți sau prozatori pot
înnobila, prin tehnici sinestezice, o banală rețetă de alivancă deturnând mesajul
textului culinar spre reverie: „Bați albușurile până încep să-ți evoce omătul de pe
piscul Ceahlăului sau « les neiges d’antan » când alivanca se rumenește ca o
codană, înainte de a intra în horă răstorni în farfurie”6. Textul menționat aparține
lui Al. O. Teodoreanu și nu este o apariție metaforică singulară. În mai toate
scrierile sale, în cărțile de bucate se întâlnesc frecvent digresiuni literare, filozofice.
Umorul, ironia, calambururile, între care unele au la origine cuvinte și expresii
franțuzești, fac ca lectura „Gastronomicelor” să fie o plăcută călătorie în cultura

100________________________________________________________________
 INTERCULTURALITÉ ET DÉFIS HERMÉNEUTIQUES
________________________________________________________________________________
universală. Preluând citate din maeștrii celebri în arta culinară sau din scriitorii
francezi preferați, Al. O. Teodoreanu interpretează, parafrazează, compară,
amuzându-se într-un alt fel de text gastronomic, într-un alt fel de lume. „Meșterul
Nignon scrie că Franța este « une nation soupière » (o națiune amatoare de supă)”,
„noi suntem mămăligari și grataragii”7. „Au început să-ți placă dulciurile?”, n-a
spus poetul: „de la douceur avant toute chose” (152). Titlurile romanelor proustiene
ajung în cartea lui Teodoreanu À l’ombre de jeunes filles en flirt, sau Du côté de
chez Schwein8 (idem: 75 - 76). În fața unor galantare strălucind de curățenie în care
erau produse pescărești, autorul întreabă: „Mais où sont les mouches d’antan”
parafrazând versul lui Fr. Villon „Mais où sont les neiges d’antan”. Expresia
franceză „revenons à nos moutons” ajunge în versiunea lui Teodoreanu „Revenons
à nos boissons” (idem: 21).
Înrudit cu Al. O. Teodoreanu prin pasiunea pentru „de re culinaria” dar și
prin spirit, prin verva stilistică, Bogdan Ulmu care se vede, când un Savarin al
doilea, când un Păstorel al ultimului lustru al secolului (39,64) folosește în cărțile
sale arta dialogului. Teodoreanu dialoghează cu „prietenul Costache”, B. Ulmu cu
dracii bulimari sau gurmeți. Dimensiunea dramatică a textului are rolul de a
instaura, prin dialog, apropierea de cititor pe care autorii doresc să-l ducă spre
spații culturale diverse printr-un demers peripatetic9. Cine citește cartea pictoriței
Sanda Nițescu, Un fir de mărar și cerul albastru10 descoperă în paginile lucrării
nostalgia tărâmurilor românești ale copilăriei autoarei dar și imagini pline de
culoare ale bucatelor preparate în dor de țară: „roșurile feliilor de pepene, verdele
anumitor mese de prânz, imaginile fulgurante ale fragilor sălbatici asemenea unor
picături de roșu viu cu parfum delicat și intens” (125). Dacă Sanda Nițescu
poetizează textul memorialistic, alți scriitori reușesc să imprime textelor din cărțile
de bucate valori stilistice deosebite cumulând metafore, comparații, epitete
specifice poemelor sau prozei literare. În acest sens trebuie amintite descrierile
ospețelor din scrierile lui N. Filimon, Al. Odobescu, V. Alecsandri, M.
Kogălniceanu, C. Hogaș, M. Sadoveanu, V. Voiculescu, N. Barbu și alții, pasaje
care pun în lumină atât „măsura vechimii și a dramatismului bucătăriei românești, a
tradițiilor sale rituale și sacre”11, cât mai ales un registru terminologic al
gastronomiei românești de o mare bogăție și varietate. Referitor la bucătăria
românească, majoritatea cercetătorilor opinează că este eclectică. Radu Anton
Roman scria în preambulul cărții menționate următoarele: „sub titlul emfatic și
narcisist de « bucătărie românească » găsești mai toate felurile turcești, arabe,
austriece, grecești, franceze, deseori evreiești, poloneze și chiar și altele și mai de
aiurea”12 (7). Dacă originalitatea mâncărurilor românești este contestată, spiritul
bucătăriei naționale se află în „materia primă” și „felul gătitului”, elemente
inconfundabile, specifice neamului românesc, după cum afirmă Radu Anton
Roman (idem: 8). Eclectismul care definește gastronomia românească este
rezultatul contactului direct al românilor cu influențele culturale de vecinătate sau
cu influențele unor nații care au ocupat vremelnic spațiile românești.
Așa cum se știe, la sfârșitul secolului al XIX-lea, românii renunță destul de
repede la modul de viață oriental și se îndreaptă spre modelul cultural occidental, în
_______________________________________________________________101
LA FRANCOPOLYPHONIE 10/2015, vol.2
_________________________________________________________________________________
particular, cel francez13. Astfel, în paginile primei cărți de bucate de la noi14,
terminologia referitoare la mâncăruri, vinuri și ustensile este arhaică, cu numeroase
elemente lexicale grecești, turcești, italiene. Trebuie să menționăm că în tot acest
inventar de termeni gastronomici aflăm și câteva neologisme de proveniență
franceză, fapt care dovedește că faima bucătăriei franceze datează de secole, iar
românii n-au rămas niciodată indiferenți la noutățile din modă, fie că facem referire
la vestimentație, gastronomie, sau arhitectură.
În textele cărților de bucate din secolul al XIX-lea, în fragmentele
referitoare la bucătăria românească din literatura vremii, termenii gastronomici sunt
în majoritatea lor termeni românești, grecești și turcești. Neologismul francez
începe să-și facă simțită prezența din ce în ce mai mult. În acest sens, V. Alecsandri
nu pierde prilejul de a ironiza franțuzomania din casa Chiriței, când, prin vocea lui
Bârzoi, se declară împotriva felurilor noi de mâncare și a numelor franțuzești ale
acestora. Dintre neologismele de proveniență franceză utilizate de Kogălniceanu și
Negruzzi în cartea de bucate „Rețete cercate …”15 din 1841, menționăm: pui au
coton (13), hulubi în papiloturi (idem: 16), bulion de pătlăgele, zalatină de
portocale și alte feluri de zalatine (idem: 88, 89, 90), budincă de orez cu șoto,
blamanje, sufle de orez și mere (idem: 113, 155, 158, 159), consome, glas (glazură)
(idem:168, 173)16, etc.
Factori multipli, lingvistici, sociali, economici, etc. au făcut ca
terminologia gastronomiei românești să aibă în structură o clasă numeroasă de
neologisme de proveniență franceză. Am menționat deja cauzele excesului de
franțuzisme în gastronomia românească și în lume. Exagerările neologizante au
fost întotdeauna ironizate și considerate o dovadă de snobism. Damian Stănoiu sau
D. D. Pătrășcanu scriu cu sarcasm despre meniurile în franceză din restaurantele
românești: „pommes de terre à la française, sauce divine” (adică cartofi franțuzești
cu sos minunat), merlan à l’hôtelière”.După ce mi-am căpătat porția am gustat o
bucățică concentrându-mă… Parcă-i scrumbie. Da, da, scrumbie de poloboc cu
ceapă și oțet”17. Tendința de a epata și credința că neologisme de proveniență
franceză în conversație, în unele scrieri, în meniurile restaurantelor sunt mai
elegante decât cuvintele neaoșe românești sunt motive care contribuie la selectarea
și folosirea acestor xenisme18.
Trebuie amintit că în cazul meniurilor scrise în franceză un factor
important este cel economic. Un meniu cu bucate ale căror nume sunt scrise în
franceză va costa cu mult mai mult decât același meniu dintr-un birt cu mâncăruri
românești19.
În secolul XX, cărțile de bucate, atât cele redactate de maeștrii bucătari dar
și cele scrise de câțiva literați cu preocupări de gastronomie: Al. O. Teodoreanu, C.
Bacalbașa, B. Ulmu și alții devin din ce în ce mai numeroase. În textele de
gastronomie, în general, prezența masivă al neologismelor de proveniență franceză
este o realitate lexicală de necontestat. În inventarul bogat al termenilor francezi
din terminologia gastronomiei românești se disting câteva grupări de elemente
lexicale. În clasificarea acestora, operând cu criterii vizând gradul de adaptabilitate,
forma, circulația și frecvența, putem distinge câteva categorii de termeni. Astfel, în
102________________________________________________________________
 INTERCULTURALITÉ ET DÉFIS HERMÉNEUTIQUES
________________________________________________________________________________
textele cărților de bucate românești o clasă importantă de cuvinte este aceea a
termenilor franțuzești gastronomici neadaptați (franțuzisme) de tipul: civet de
lièvre, à l’étouffée, entrelardé, gâteau (idem: 33, 70, 200, 174), langue de chat,
brochette, coniacuri trois étoiles, chef de cuisine, rotisseur (idem: 152, 241, 310,
126), ragout jardinière (Bacalbașa, 1935: 218), un petit vin de table (Teodoreanu,
1977: 119), coupage, pourriture noble, crême de tête (idem: 183), œuf mollet
(idem: 38), court bouillon, grenouille (idem: 32), pot au feu (Bacalbașa, 1935: 87),
fromage bleu, fondue, cordon bleu, consommé (Ulmu, 1998: 94, 47, 45), etc.
Uneori neologismele franceze sunt traduse și, astfel, înregistrăm o clasă de
termeni franțuzești glosați, ca în următoarele exemple: ficatul de gâscă (foie gras),
zeamă de ceapă (soupe à l’oignon), prăjituri (fours secs) (Bacalbașa, 1935: 13, 67,
24, 88, 345).
În ansamblul termenilor gastronomici de proveniență franceză care circulă
în terminologia românească se află și o grupare consistentă de termeni adaptați
fonetic și încadrați morfologic, ca de exemplu: omletă, antreu, ecler, flanc, brioșă,
parfe, croasant, beșamel, savarină, șarlotă, etc20. Din lucrările cercetate de noi am
excerptat un număr de termeni neologici de proveniență franceză care au suferit
modificări fonetice și au fost încadrați în sistemul morfologic românesc putând fi
considerați ca termeni adaptați: iarbă melanjată (Ulmu, 2000: 32), varză sotată
(Ulmu, 1998: 85), se adaugă fromaj (Ulmu, 1998: 53), consome-uri (idem: 46),
cartofi gratinați (idem: 33), escalopă (Bacalbașa, 1913: 220), badijonăm rața cu
miere și țuști la cuptor; o legumă a stârnit o cherelă (Ulmu, 2000: 18), pampleziruri
(Ulmu, 2000: 20), prăjitură șatobrian (Bacalbașa, 1935: 208), hors d’oeuvrurile
(Teodoreanu, 1977: 20), cupaj, a fezanda, a aroza, arozez, a flera, flerez, a gratina,
gratinez, a javeliza, javelizare, a depluma, deplumez (Păstorel, 1977: 342, 343), a
gratina, a regala (idem: 343), a pana (Teodoreanu, 1973: 59).
În inventarul termenilor gastronomici românești există o clasă importantă
de creații lexicale care au la bază un nume propriu. Sunt termeni perifrastici care
denumesc preparate gastronomice create de bucătari renumiți sau preferate de
personalități artistice, politice. De pildă: salata Henri IV (Bacalbașa, 1935: 84),
friptură Șatobrian (Chateaubriand) (Bacalbașa, 1935: 220), les poulets à la
Villeroy, les chartreuses à la Mauconseil, les cailles à la Mirepoix (Teodoreanu,
1977: 135), etc.
Pentru a întregi imaginea termenilor perifrastici care au în structură nume
proprii, menționăm numele unor preparate culinare care sunt specifice unor regiuni
sau unor localități din Franța. Astfel, adjectivele derivate cu sufixele –ian(ă), -ez(ă)
îmbogățesc terminologia româenască a gastronomiei: țipar gătit priemontez
(Bacalbașa, 1935: 180), tuslama franceză, prăjitură pariziană, salată lyoneză
(Bacalbașa, 1935: 202, 356, 76), etc. Deși mai reduse numeric, derivatele
substantivale se întâlnesc între termenii gastronomici românești care provin de la
nume proprii: bourgoneurile roșii (vinuri roșii de Bourgogne) (Teodoreanu, 1977:
97). Foarte numeroși sunt termenii perifrastici care numesc soiurile de vin și care,
în mod obligatoriu, poartă numele zonei viticole de proveniență: Bordeaux,

_______________________________________________________________103
LA FRANCOPOLYPHONIE 10/2015, vol.2
_________________________________________________________________________________
Malaga, Bourgogne, etc., vin de Moselle, de Anjou, vinuri Barsac, vinuri Chablis,
vinuri albe Château-Margaux, vinuri albe Mersault, etc. (idem: 323-338).
Am subliniat în introducere (vezi supra) faptul că originalitatea
mâncărurilor românești este pusă sub semnul îndoielii. La o analiză a structurii
etimologice a lexicului gastronomiei românești se confirmă această teorie a
împrumuturilor. Vlad Macri, în cartea sa Stufat ori Estouffade, folosindu-se de date
istorice și argumente etimologice, dovedește că mămăliga își are originea în melica
latinilor sau meliga din italiană, sarmalele sunt preluate de la turci (Macri, 2008:
67-68), etc.
Astfel, terminologia din domeniul gastronomiei românești se conturează ca
un corpus variat de cuvinte, atât din punctul de vedere al provenienței termenilor,
cât și al formei lor. Între termenii domeniului gastronomic, elementele de
proveniență franceză reprezintă o realitate semnificativă nu doar în spațiul
lingvistic românesc dar și în alte culturi, dată fiind faima bucătăriei franceze în
lume. Preluarea neologismelor din gastronomia franceză, atât în română, cât și în
alte limbi, a fost și este o necesitate, o supunere la regulile artei, „ad legis arte”.
Necesitatea împrumuturilor neologice, gradul de adaptabilitate, circulația
neonimelor de proveniență franceză, și nu numai, sunt probleme pe care lingviștii
le abordează fie din cauza exceselor în utilizarea acestor realități lexicale, fie
datorită temerilor alterării fizionomiei limbii naționale. S-a făcut afirmația că
„problema neologismelor”, indiferent de proveniența lor, aparține „politicii
culturii”. Cercetătorul Cristinel Munteanu reiterează conceptul de politică a
culturii pus în discuție, pentru prima dată la noi, de Ștefan Bârsănescu în lucrarea
„Politica culturii în România contemporană – studiu de pedagogie”, 1937.
Bârsănescu afirmă în această lucrare că „politica culturii înseamnă orice activitate
de guvernare care tinde la organizarea pentru comunitate și indivizi a culturii –
educație, a culturii – creație și a propagării culturii”21.
Prin urmare, problema normării neologismelor, a circulației, a utilității lor
vizează politica culturii. Ori, neologismele din domeniul gastronomiei „scapă” de
sub controlul politicii culturii, în primul rând, din cauza modei lingvistice, a
tradiției și prestigiului gastronomiei franceze, a multor factori favorizanți. În
condițiile fenomenului globalizării, se întrezărește pericolul uniformizării
terminologiilor din diferite domenii, în cazul de față, din domeniul gastronomiei:
„consumatorii, scrie Dunca Petru, nu mai pot stabili o legătură între mâncarea pe
care o consumă și localizarea culturală imediată. Nu mai există o legătură între
alimentație, bucătărie și sentimentul apartenenței culturale. Prezenta acestor
mâncăruri globale: pizza, curry, chilly, kebab, burger, paste etc. a opțiunii
alimentare zilnice la fenomenul general al delocalizării”22, sunt date care au ca
finalitate, în particular, pierderea identității mâncărurilor dintr-un spațiu etnic și, în
general, a identității naționale.
În concluzie, terminologia românească din domeniul gastronomic este un
inventar lexical interesant. Prezența numeroaselor cuvinte românești arhaice, a
împrumuturilor din limba slavă sau din turcă și greacă, la care se adaugă în secolele
XIX-XX neologismele de proveniență franceză, italiană, engleză asigură
104________________________________________________________________
 INTERCULTURALITÉ ET DÉFIS HERMÉNEUTIQUES
________________________________________________________________________________
corpusului terminologic de care ne ocupăm, un aspect divers și multicolor care îi
conferă originalitate și atractivitate.

Note
________________
1
Există o teză de doctorat cu tema Fascinația enogastronomică în literatura română, a
Izabelei Krizanoszki, Universitatea Baia Mare, 2009.
2
Brillat Savarin, în Fiziologia gustului, Editura Meridiane, 1988, p. 64 prezintă pe larg
relațiile dintre gastronomie, arte și științe.
3
Bogdan Ulmu, Spectacol gastronomic sau Artă & Artă culinară, Editura Casa Cărții de
Știință, Cluj, 2000, p. 7.
4
Rosario Assunto scrie în acest sens: „acest teatru, această lume în lume, nici mai
adevărată, nici mai falsă decât lumea reală, este ca un teatru în teatru…” (cf. Rosario
Assunto, Universul ca spectacol, Editura Meridiane, București, 1983, p. 152).
5
J. Huizinga, Homo Ludens, Editura Univers, București, 1977, p. 43.
6
Al. O. Teodoreanu, Gastronomice, Editura pentru Turism, București, 1973, p. 30.
7
Al. O. Teodoreanu, De re culinaria, Editura Sport-Turism, București, 1977, p. 59.
8
Titlurile corecte ale romanelor lui Marcel Proust sunt: À l’ombre de jeunes filles en fleurs
și Du cȏté de chez Swann.
9
Comentând scrierile gastronomice ale lui Al. O. Teodoreanu, George Munteanu sublinia:
„O carte de bucate mai ales când e spiritual alcătuită este un prilej de cunoaștere a unui
popor” (Teodoreanu, 1973, p. 201).
10
Sanda Nițescu, Un fir de mărar și cerul albastru, Editura Cartea Românească, București,
1997.
11
Radu Anton Roman în Bucate, vinuri și obiceiuri românești, Editura Paideia, București,
1998, p. 9, îl citează
aici pe Ion Ghinoiu cu lucrarea Obiceiuri populare de peste an.
12
Păreri similare întâlnim la Vlad Macri, autorul cărții Stufat ori estouffade sau există
bucătărie românească, Editura Humanitas, București, 2008. Autorul demonstrează cu
argumente istorice și lingvistice că bucatele [considerate] neaoșe nu sunt decât
„depuneri, aluviuri”, fie ale ocupației otomane, fie ale influențelor fanaro-grecești și
franceze.
13
Puterea de adaptare a românilor, la contactul cu diferite influențe culturale este subliniată,
printre alții, de C. Negruzzi și V. Alecsandri. Alecsandri notează: „Românul e ca ceara…
primește foarte lesne toate întipăririle ce-i lasă vremea. Românii se fac turci cu turcii,
francezi cu francezii, englezi cu englezii. Ei astăzi poartă frace strâmte, ciripesc bonjur și
bonsoir pentru că așa-i moda” (cf. V. Alecsandri, Proza, Editura pentru literatură,
București, 1967, p. 68-69).
14
Este vorba de manuscrisul nr. 1120 / 1715 aflat la Biblioteca Academiei Române, care
„se intitulează Carte întru care să scriu mâncărurile de pește i raci, stridii, melci, legumi,
erburi și alte mâncăruri de sec și de dulce dupre orânduiala lor. Conține 64 de fișe scrise
pe ambele fețe și are dimensiunile 20,5 x 15,5 cm. Manuscrisul este în alfabet chirilic”.
Informațiile referitoare la mâncăruri sunt preluate din volumul O lume într-o carte de
bucate, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, p. 83, Transcrierea

_______________________________________________________________105
LA FRANCOPOLYPHONIE 10/2015, vol.2
_________________________________________________________________________________
textului, prefața și postfața de Ioana Constantinescu, cu un studiu introductiv de Matei
Cazacu.
15
M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi
gospodărești, Iași, 1841 (ediția din 1973, Editura Dacia, Cluj).
16
George Călinescu scrie referitor la rețetele din cartea de bucate a celor doi scriitori că:
„vignetele și lista felurilor nu mai lasă îndoială că rețetele au fost scoase majoritatea
dintr-o carte franceză contemporană” (cf. G. Călinescu, Lumea, nr. 17, 20 ianuarie 1941,
p. 1).
17
Din Album literar gastronomic, București, 1982, p. 238.
18
Amintim și comentariile lui Sextil Pușcariu care abordând problema neologismelor în
limba română găsea că eufonia cuvintelor străine și concepția unor vorbitori pentru care
migrenă, sursă, litiază sună mai elegant decât durere de cap, izvor, piatră, sunt factori
care au determinat folosirea neologismelor de proveniență franceză, nu doar în limbajele
speciale (medical, juridic, etc.), ci și în limba comună (cf. Sextil Pușcariu, Limba
română, I, Privire generală, București, 1940, p. 126).
19
Comic de situație și, mai ales, comic de limbaj în Grand Hotel de Boulevard, unde, la
restaurant clientul găsește nota de plată încărcată din cauza franțuzismelor: „Ragout de
filet et polenta… fromage blanc… sterlet froid sauce Remoulade… Mă rog, dacă e
tucană, să-i zică… pentru ce m-ai servit până și la sucuteală ai pus sterlet. Pentru ce am
plătit polenta și am mâncat mămăligă? Și ai crezut matale că noi n-am mai văzut așa
brânză și castraveți cu oțet și untdelemn” (cf. Damian Stănoiu, Grand Hotel de
Boulevard, în Album literar gastronomic, București, 1982, p. 292-293).
20
Termenii menționați sunt analizați de Marius Sala care face fiecărui cuvânt o fișă
completă privind originea, sensul, elementele lexicale derivate, circulația, etc. De pildă,
pentru cuvântul brioșă, autorul notează: brioșa este tot un produs de patiserie, preparat
prin coacere în forme mici, rotunde și ondulate a unui aluat. Are la origine fr. brioche,
este un derivat de la brier, forma dialectată a lui broyer „a frământa o pastă cu un fel de
sucitoare”, instrument denumit în franceză brie. Este înregistrat prima dată în DEX (cf.
Marius Sala, Aventurile unor cuvinte românești, Editura Univers enciclopedic, București,
2006, vol. II, p. 45-46).
21
Cristinel Munteanu, Problema neologismelor (ca împrumuturi) din perspectiva politicii
culturii în Analele Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Fascicula XXIV, an III, nr.
2 (4), Editura Europlus, Galați, 2010, p. 364.
22
Dunca Petru, http:// archive.org.dunca

Referinţe bibliografice

Alecsandri, Vasile. Proză. București: Editura pentru Literatură, 1967.

Assunto, Rossario. Universul ca spectacol. Bucureşti: Editura Meridiane, 1983.
Bacalbașa, Constantin. Dictatura gastronomică. București: Editura Universul, 1935.
Dunca, Petru. http://archive.org.dunca
Huizinga, Johan, Homo ludens, Editura Univers, Bucureşti, 1977
Kogălniceanu, Mihail și Negruzzi, Costache. Rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi
gospodărești. Iași: (ediția din 1841Cluj), Editura Dacia, 1973.
Macri, Vlad. Stufat ori Estouffade de sau există bucătărie românească? București: Editura
Humanitas, 2008.
106________________________________________________________________
 INTERCULTURALITÉ ET DÉFIS HERMÉNEUTIQUES
________________________________________________________________________________
Munteanu, Cristinel. Problema neologismelor (ca împrumuturi) din perspectiva politicii
culturii. în Analele Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Fascicula XXIV, an III, nr. 2
(4), Galați: Editura Europlus, 2010.
Nițescu, Sandală. Un fir de mărar și cerul albastru. București: Cartea Românească, 1997.
Pușcariu, Sextil. Limba română. Privire generală I. București: Minerva, (I ed.1940), II ed.
1976.
Roman, Radu Anton. Bucate, vinuri și obiceiuri românești. București: Paideia, 1983.
Sala, Marius. Aventurile unor cuvinte românești. București: Univers enciclopedic, vol. II,
2006.
Savarin, Brillat. Fiziologia gustului. Bucureşti: Meridiane, 1988.
Teodoreanu, Alexandru-Osvald. De re culinaria. Bucureşti: Sport-Turism, 1977.
--- . Gastronomice. Bucureşti: Editura pentru Turism, 1973.
Ulmu, Bogdan. Gastronomice… à la Păstorel, Iași: Editura Institutul European, 1988.
--- . „Spectacol gastronomic”, Arta & Arta culinară, Cluj: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000.
Album literar gastronomic. București: Viața Românească, 1982.
O lume într-o carte de bucate, Manuscris din epoca brâncovenească. Transcrierea textului,
prefața și postfața de Ioana Constantinescu, studiu introductiv de Matei Cazacu, București:
Editura Fundației Culturale Române, 1997.
Revista Lumea, nr. 17, 20 ian. 1941.

_______________________________________________________________107