Diversitate Tematică Stilistică Şi de Viziune in Opera Marilor Clasici
Diversitate Tematică Stilistică Şi de Viziune in Opera Marilor Clasici
Diversitate Tematică Stilistică Şi de Viziune in Opera Marilor Clasici
Diversitate tematică ,
stilistică şi de viziune în
opera marilor clasici
Cuprins
“Marii clasici” 6
Ioan Slavici 6
Ion Creangă 21
I. L. Caragiale……………………………41
Mihai Eminescu……………………….83
2
Introducere în studiul de caz
3
aparţinea prin naştere ramurii ardeleneşti care, în ultima jumătate de veac,
trimisese Principatelor Române pe atâţi din îndrumătorii lor, în şcoală şi în
literatură”. Aceşti tineri se gândesc să organizeze o societate literară, pe care o
botează ,,Junimea”. Scopurile societăţii sunt cultural-literare. Abia după 1870,
,,Junimea” se interesează de politică şi o parte din membrii ei fac politică în cadrul
partidului conservator. La început societatea proclamă, chiar, principiul separaţiei
artei de politic. Pentru Titu Maiorescu scopurile oficiale ale Junimii au fost:
cultivarea unui naţionalism în marginile adevărului, răspândirea literaturii şi
ştiinţei europene, aprecierea critică şi obiectivă a operelor artistice, statuarea
activităţii culturale drept un punct de întâlnire pentru spiritualitatea românească.
De această epocă se leagă câteva din cele mai mari realizări ale poeziei, prozei,
teatrului, criticii şi publicisticii naţionale. Junimea a fost considerată în epocă şi
după, cel mai de seamă cenaclu şi cea mai importantă societate culturală din
istoria literaturii române. În 1867, Junimea scoate o revistă proprie, intitulată
“Convorbiri Literare”, iar primul număr apare la Iaşi,la data de 1 martie 1867.
Revista are o viaţă foarte lungă: ea apare din 1867 pană în 1944. În secolul nostru,
ea nu mai joacă un rol deosebit şi numai numele şi originea junimistă o menţin în
atenţia generaţiilor noi. Dar între 1867 şi 1893 la ,,Convorbiri literare” publică toţi
scriitorii de seamă ai epocii: Eminescu, Creangă, Alecsandri, Maiorescu, Caragiale,
Slavici, Coşbuc, istoricul A.D.Xenopol, filozoful Vasile Conta şi numeroşi alţii.
4
Reprezentanţii cei mai valoroşi, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă,
Ioan Slavici şi Titu Maiorescu sunt consideraţi astăzi modele în domeniul poeziei,
dramaturgiei, prozei şi criticii literare. Clasicismul lor constă, tocmai, în valoarea
incontestabilă a operelor, devenite în timp puncte de reper în maturizarea
fenomenului literar românesc. Dincolo de diversitatea tematică, stilistică şi de
viziune îi uneşte acelaşi cult al valorii, manifestat atât prin nivelul creaţiilor, cât şi
prin critica formelor fără fond, prezentă nu numai la mentorul grupării, ci şi la
ceilalţi patru scriitori, în poeziile satirice eminesciene sau în publicistica poetului,
în toată opera comică a lui Caragiale, în "Amintirile" lui Creangă sau în proza lui
Slavici. Eticheta de mari clasici este postumă şi se referă la valoarea consacrată a
operei şi nu la curentul clasicist.
Ioan Slavici
5
(1848-1925)
Activitatea îndelungată a lui Slavici în cadrul Junimii n-a fost însa lipsită de
sinuozități, de rezerve și dezacorduri cu unele idei politice, îndeosebi când ele se
refereau la problema Transilvaniei, față de care el cerea formularea unor atitudini
mai clare și mai hotărâte, cel puțin în decursul ultimelor două decenii ale secolului
trecut. Nu trebuie pierdut din vedere nicicând faptul că a fost de la începutul
studiilor sale universitare scriitorul căruia Junimea i-a acordat ajutoare materiale
6
substanțiale, mai numeroase chiar și decât cele ce i s-au atribuit lui M. Eminescu,
în același interval de timp. S-a bucurat, în momente grele ale vieții, de sfaturi și
încurajări morale venite din partea unor junimiști de bază, ca Iacob Negruzzi și
Titu Maiorescu.
7
Temele abordate în scrierile sale
Moara cu noroc
8
- modalităţile de investigare a trăirilor psihologice sunt monologul interior, stilul
indirect liber, analiza psihologică, replicile, introspecţia;
- relatarea la pers a III-a; -narator obiectiv, omniscient şi omniprezent;
- faptele sunt verosimile (credibile); -pers. complexe, surprinse în evoluţie;
dezvolta puternice conflicte interioare.
9
favoarea celui de cârciumar.Ia în arendă un han frecventat ,însă asocierea sa cu
Lică Sămădăul,șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi,dorința sa de
a se îmbogăți cât mai repede indiferent de mijloace,îl vor transforma intr'o
victimă a propriilor sale aspirații.
10
11
12
Bust Ioan Slavici, Sibiu
13
Ion Creangă
(1837-1889)
“Unic prin geniul lor oral, Creangă apare, prin neasemănata lui putere de a
evoca viața ,un scriitor din linia realismului lui Negruzzi ,ramanandun
reprezentant tipic al Junimii ,prin acea vigoare a conștiintei artistice care îl unește
atât de strâns cu Maiorescusi cu Eminescu,bucuroși din primul moment a fi ghicit
în el o conștiință înrudită”
Tudor Vianu
14
Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost
un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
române mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilarie”
Stiati că?!:
strămoșii din partea mamei erau veniți din parte moldovenească a munților
din Maramureș pe la sfârșitul veacului alVIII-lea ,aprox 1784-1788
David Creangă ,bunicul povestitorului , se arată ca fiind cel mă cu vază dintre
frații săi, în 1820 era fruntaș, iar de pe la 1828 încolo este vornic(adică
primar)
Dumitru Creangă,copilul cel mai mic al lui David, deși de o seamă cu
povestitorul îi era și unchi
este bănuit că și familia tatălui era venită din Ardeal,din cauza numelui,
Ștefan sin Petrea Ciubotarul,dar moldovenii purtau opinici,și deci comerțul
cu ciubote nu se putea să se fi dezvoltat în Moldova
în cadrul familiei ardelenești este des întâlnită petirea cu un consanguin , cu
atât mai mult cu cât muntenii au tendința de respingere față de tot ce e nou
de asemenea, Ion Creangă vorbește de un anumit Ciubuc,care s-ar fi călugări
pe la sfârșitul vieții, ” cu toți hadaii lui de altfel”,având în vedere că a
dăruit ,după spusele povestitorului,un clopot bisericii din Pipirig spre
pomenirea răposaților Aron monahu și Mia monahia
despre acest mocan călugărit Creangă ne spune o anecdotă ,deoarece
Ciubuc a fost om de omenia și gazdă mare ,vestea bunătății și bogăției lui ar
fi ajuns până la vodă care s-ar fi oprit o data la casa lui și l-ar fi inytrebat “Cu
cine ții atâta amar de bucate?” ,iar el ar fi raspuns “Cu cei slabi de minte și
tari de virtute ,măria-ta” drept pentru care vodă i-ar fi răspuns Ia,aista-i
15
om,zic și eu” ,iar lui ciubuc i-ar fi mers vestea de ”omul lui voda” ,iar dealului
pe care era casa lui i s-ar fi dat numele de Dealul Omului
16
Creangă este un umanist al științei sătești ,scoțând din erudiția lui un râs
gros,fără a fi totuși un autor vesel prin materie.Continutul “Amintirilor” si a
povestilor este indifferent in sine ,ba chiar apt de a fi tratat liric sau
fantastic ,vesela este hotararea interioara ,setea nestinsa de vorbe ,sorbite pentru
ele insele, dintr-o voluptate strict intelectuala.
17
Ion Luca Caragiale
(1852-1912)
(Paul Zarifopol)
Născut, educat şi trăitor în România până în anul 1905, lui I.L. Caragiale îi
plăcea să se declare „un grec păcătos”, „o sămânţă de idriot”, „veşnic doritor de
alte orizonturi”, motivându-şi plăcerea de a parodia, satiriza şi flagela pe
conaţionali.
18
readuse în scenă unele dintre personajele comediilor sale. După douăzeci de ani
Jupân Dumitrache este senator, Rică Venturiano este deputat în opoziţie şi patron
al gazetei „Alarma”, Spiridon este deputat, doctor în drept, spotsman cu
automobil şi cai de curse, Nae Ipingescu este prefect de judeţ, Caţavencu este
ministru etc.
Activitatea la Junimea
20
"Junimii". La 12 noiembrie citește la Iași, la a XV-a aniversare a "Junimii", comedia
"O noapte furtunoasa" .
21
22
23
Caragiale tânăr
24
Caragiale (dreapta) şi Coşbuc (stânga)
25
Mihai Eminescu
(1850-1889)
26
specifice naturii eminesciene sunt cele terestre (lacul, teiul, codrul, etc.) care
constituie un labirint al cărui parcurgere presupune iniţiere şi cele cosmice
(stelele, luna, bolta cerească, soarele) care sunt surprinse în ipostaza lor
fundamentală de trecere a timpului.
Natura eminesciană este tipic romantică. Ea încadrează şi amplifică un
sentiment, o idee, o atitudine: devine paradis al îndrăgostiţilor în poezia erotică
("Sara pe deal", "Lacul", "Dorinţa", « Floare albastră »), personaj care face "teoria
speţelor veşnice" în "Revedere", realitate metafizică în "Mai am un singur dor…".
Natura îi eternizeaza, îi "recosmicizeaza" pe îndragostiti. Apar, de aseamenea,
elementele fundamentale în termenii filozofiei antice: apa, aer, foc, pamânt.
Putem avea de a face cu o natură rustică ("Sara pe deal") sau o natură
primordială, încarcată de sacru, paradis terestru în care se consumă ritualul iubirii.
Natura este reflexiva, apărând ca stare de suflet. Îndragostitul îşi proiectează
sentimentele în natură şi peisajul vibreaza în acord cu trăirile. Cântarea naturii
(ilustrată de marii poeti ai lumii ca Shelley, Novalis, Leneau, Lamartine, Leopardi ,
Victor Hugo) apare la Eminescu ca o contemplare. Poetul cântă codrul, izvoarele,
lacul, cararile; ochiul cuprinde dealul, văile înguste şi abrupte sau "întunecata
mare" peste care veghează luna, stelele , soarele, luceferii unde se aud apele
murmurând sau plangând,iar florile de tei cad în părul îndragostiţilor. Există în
poezia naturii eminesciene o flora specifică, anumiţi arbori, ierburi :
salcâmul,teiul,floarea albastră,nufărul.
Erotica eminesciană e direct legată de acest cadru natural specific şi de
acea sensibilitate fierbinte pe care o putem descifra în poemele de dragoste, şi
este reflexul interior al universului său poetic atât de specific.
„În Eminescu e dragoste si durere de dragoste. Decepţia continuă în
dragoste influenţează toată inspiraţia lui de sentiment.[...] Dragostea lui Eminescu
e mai cu seamă senzuală, o dragoste pribeagă, de pasiune. Ea e momentană şi
totală în momentul ei, şi se epuizează în întregime pe o singură împrejurare
relatată continuu, continuu trăită şi continuu epuizată în întregime.
27
devine vis abia în singurătate, ca o mâhnire că a fost numai senzuală, când a
trecut.” (Tudor Arghezi)
Sentimentul erotic este natural şi vital, manifestările sale fiind fireşti, lipsite
de dulcegărie, de artificialitate poetică. Tipologia erotică are în poezia lui
Eminescu două imagini: una care iese din miscarea sentimentului spre ideal şi
care e dorinţă,aspiraţie,ipostază existentială a fericirii ("Dorinţa", "Floare
albastră" , "Lasă-ţi lumea", "Sara pe deal") şi alta luând forma romanţei, care
creşte din dezamăgire, ca tânguire a neîmplinirii ("Pe lângă plopii fără soţ" , "Te
duci" ,"Sonete" , "De ce nu-mi vii"), punctată de reproşurile adresate unei femei
care nu a împărtăşit iubirea şi a ratat, deci, şansa de a rămâne în conştiinţa
umanităţii. Ambele par a fi variante ale unor scenarii erotice,în care natura este
cadru fizic cu componente sufleteşti (este caldă, familiară, primitoare, ocrotitoare)
şi mitice (e luxuriantă, paradisiacă). Dragostea e închipuire, e vis, e o posibilitate
eşuată din motive nedenumite.Este tangibilă doar ca ipostază care îl implică pe
visător într-un lanţ de fapte erotice , ca într-un ceremonial. Ritualul intimităţii este
solemn şi grav; în ciuda senzualităţii marcate rămâne cast, pur. Îndragostiţii
eminescieni refac, de obicei , prin pereche, unitatea primordială a mitului.
--
29
româneşti de-a povesti au căzut din condeiul poetului. Valori noi îşi află aci
începutul drumului lor prin lume.
Eminescu este un povestitor fantastic, căruia i se impune nu observarea
realităţii, ci recompunerea ei vizionară, grea de semnificaţii adânci. Nimeni înainte
de Eminescu şi nimeni după el n-a reuşit mai bine în acea pictură fantastică a
realităţii, care aminteşte arta unui willian Blake. Iată un apus de soare : «
Departe, munţii cu fruntea încruntată de codri, cu poalele pierdute în văo cu
izvoare albe. Nouri mari, routnzi şi plini pare-că de vijelie, treceau pe cerul adânc-
albastru ; prin ei minţii ridicau adâncuri şi coaste-n risipă, stanuri negre şi
trunchete despicau pe ici, pe colo negurile, şi un brad se înalţă singur şi detunat
pe-un vârf de munte în faţa soarelui ce apunea. Când soarele intra în nouri, ei
părură roşii şi vineţi, tiviţi cu aur ce lumina dinapoia lor. Îngropau în grîmezi de
arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, şi
numai din când în când, sfâşiindu-se, se revărsau prin negrele lor ruine lacuri de
purpură. « (Sărmanul Dionis, în scriei literare, ed. D. Murăraşu, p.50). Caracterul
fantastic şi vizionar al acestei descripţii provinde din abundenţa ei fastuasă, din
arhitectonica ei barocă, din colorarea revărsată peste ea cu profunzime, din din
simbolurile care îi dau adâncimea unei vieţi morale.
Privind lumea, mai cu seamă sub aspectul expresiei ei morale, şi pe
oameni, în stratul stărilor lor de adâncime şi intensitate, Eminescu nu putea fi un
pictor al realităţii. Artist neasemănat este apoi Eminescu în zugrăvirea vastelor
perspective panoramice, a lucrurilor văzute de departe şi de sus. »
Eminescu si Junimea
Eminescu la “Timpul”
33
34
Mihai Eminescu ( 1869, 1878, 1857, 1885 )
35
Statuia poetului de la Galaţi
36
Timbru poştal românesc din 1858
37
Poesii (1884)
38
Bustul lui Mihai Eminescu în Vevey, Elveţia
39
www.wikipedia.ro
www.scribd.com
40