ERORI ÎN TEHNOLOGIA PROTEZELOR FIXE PLURIDENTARE

A. DE CONCEPȚIE
1. Dimensiunea edentației:
-edentatia de 4 dinți se contraindică a fi protezată cu ajutorul PPF;
-are loc deformarea, ruperea corpului de punte.
2. Morfologia +poziția dinților stâlpi:
-pe dinții cu coroane clinice mai mici (regiunea F+Lat.) se contraindică ca elemente de agregare
coroane mixte, coroane turnate cu grosime dirijată;
-se indică coroane de substituție + coroane turnate cu grosime totală.
3. Tipul elementelor de agregare:
-se indică coroane mixte /substituție –frontal;
-se indică coroane mixte/turnate - lateral;
-coroane parțiale (3/4, 4/5) - indicații speciale.
4. Morfologia corpului de punte:
-se contraindică corpul de punte subdimensionat+ modelaj aplatizat
5. Direcția corpului de punte :
-frontal se indică arc de cerc; se contraindică corpul de punte rectiliniu;
-se contraindică corpul de punte cu inocluzie verticală.
6. Raportul cu creasta edentată:
-se contraindică corpul de punte tangent liniar la versantul vestibular (la maxilar) în cazul crestei
late; se indică raportul în semișa ;
-se contraindică la mandibulă în regiunea laterală corpul de punte fără contact în cazul dinților
stâlpi scurți (3-5mm).
7. Materiale:
-se contraindică placaje totale cu R.A.S. (mai ales ocluzal);
-se contraindică corpul de punte sub forma de cupe, bară, bonturi.
-se indică mase ceramice, polisticle, ceromeri.

B. DE EXECUȚIE:
1. Elemente de agregare:
-coroane scurte, largi;
-modelaj ocluzal aplatizat ;
-turnături poroase.
Elemente de agregare mixte:
-sistem retentiv ineficient ;
-sistem retentiv vizibil;
-componenta metalică fără prag+ fără protecție incizală+ocluzală;
-componenta fizionomică acoperă colereta cervicală (în mod normal nu se acoperă);
-la ceramică marginile nu sunt bine lustruite; parodonțiul se retrage mai mult decât în cazul
RDC;
2.Pentru corpul de punte :
-modelaj cu unghiuri, trepte→ contactul corpului de punte cu fibromucoasa nefiziologic:
presiuni, inflamații, rezorbții.

27
-corpul de punte –modelaj plat- inocluzie (se contraindică).
-zona de lipire a E.A. cu C.P.: să nu fie cu porozități (la metoda clasică).
3. Prelucrarea aliajului:
-structuri poroase ;
-aliaj mat ;
-coroziune ;
-fisuri, fracturi.

C. ERORI CLINICO-TEHNICE:
1. Poziție modificată a corpului de punte :
-deformări ale machetei corpului de punte ;
-poziție inexactă a C.P./E.A.;
2. Intercuspidarea maximă:
-contact ocluzal parțial;
-I.M. eronată;
-modelaj arbitrar al morfologiei dentare;
-echilibrare ocluzală inexactă;
3. Componenta fizionomică:
-culoare greșită;
-forma, volum mai mare sau mai mic;
-armonia dento-dentară;
-structural : poroasă, mate - R.A.S. polimerizare; fisuri, vitroasă - mase ceramice.

D. ERORI TEHNICE:
Lipirea C.P/E.A.:
-absența spațiului pentru papilă;
-lipitura poroasă;
-dispunerea anarhică;
-modificări cromatice + ocluzale;
Sisteme de retenție:
-sisteme de retenție vestibulare (E.A.);
-pereții casetei subțiri;
-joncțiunea metal/polimer +ceramică pe creastă;
-modelaj aplatizat corp de punte metalo-ceramic;
-componenta metalică (C.P.) cu diametru mai mic.

PROTEZE PARȚIALE FIXE SPECIALE:

• Restaurările protetice fixe totale
• PPF cu extensie;
• PPF mobilizabile si demontabile;
• PPF pe implante;
• PPF cu agregare adezivă.

28
RESTAURĂRILE PROTETICE FIXE TOTALE

Indicații:
Restaurările protetice fixe totale fac parte din categoria protezelor parţiale fixe extinse.
Ele restaurează în totalitate o arcadă dentară care de obicei prezintă o edentaţie de clasa a III-a
Kennedy cu modificări. PPF totale se realizează de obicei în două situaţii clinice:
a) în scop exclusiv protetic când pe arcadă sunt prezenţi minimum 4-6 dinţi naturali cu o
dispoziţie topograficâ favorabilă (în diferitre planuri) şi cu o implantare bună, asfel încât să poată
suporta sarcinile acceptate de întreg ansamblul restaurării. Exemplul clasic de dispunere
topografică ideală a unui număr minim de dinţi la maxilar este prezenţa caninilor şi a molarilor
permanenţi primi sau secunzi superiori.
b) în scop protetic şi de imobilizare, când pe arcadă există mai mulţi dinţi, dar concomitent
şi breşe edentate. PPF totale utilizate în acest scop fac parte din mijloacele fixe permanente de
imobilizare şi reprezintâ una din etapele finale importante ale tratamentului complex al
parodontitelor marginale. Aceste restaurări nu vor favoriza retenţiile de placă sau alimentare şi
nu vor contribui la iritarea parodonţiului marginal, de obicei refacut după o terapie chirurgicală.
Acest gen de PPF totale trebuie sâ îndeplinească o serie de condiţii:
- terminaţiile cervicale ale elementelor de agregare trebuie plasate de obicei supragingival
(cu excepţia zonei frontale unde se pot face concesii);
- conturarea feţelor axiale trebuie facută asfel încât să nu traumatizeze parodonţiul marginal
și să nu permită acumularea de placă;
- intermediarii vor realiza cu creasta în contact punctiform sau cel mult liniar, evitându-se
contactul în suprafaţă;
- ambrazurile cervicale trebuie să permită o igienizare corectă, fiind de obicei mai
accentuate;
- relieful ocluzal va corespunde antagoniştilor, restaurarea nu va realiza contacte premature
sau interferențe.

Condițiile generale: starea de sănătate; homeostazia cazului clinic bună; capacitatea pacientului
de a rezista la tratament; posibilitățile financiare; dotarea tehnologică corespunzatoare.

Contraindicații:
Dinţi nanici, structuraţi anatomic anormal;
Dinţi cu axul de implantare nefuncţional;
Dinţi înclinaţi mai mult de 30°, unde - pentru asigurarea paralelismului - sunt necesare sacrificii
mari coronare, în detrimentul implantării.
Pacienţi taraţi, ce presupun o instabilitate rapidă a diverselor elemente de câmp protetic (atrofie
şi resorbţie a crestei rapidă, destructurare intraosoasă , etc.)
Pacienţi cu tendinţă a dezvolta malpraxii, parapraxii;
PPF totale cu sprijin dentar sunt contraindicate la mandibulă datorită particularităţilor osului
mandibular şi a elasticităţii sale, ce predispune la descimentarea elementelor de agregare distale
ale unei restaurări totale la acest nivel.
Atunci când o edentaţie totală se restaurează protetic printr-o proteză parţială fixă sprijinită pe
implante, dispunerea stâlpilor artificiali şi particularităţile de elaborare ale suprastructurii se fac
după anumite reguli; ex: la mandibula edentată, de exemplu, zona cea mai sigură de inserare a
implantelor este cea interforaminală. Aici putem insera 6-8 implante, pe care se poate ulterior
realiza o restaurare fixă cu extensii distale. Nicidecum nu vom putea sprijini o proteză fixă totală
pe patru implante dispuse topografic întocmai ca dinţii stâlpi naturali.

29
REALIZARE TEHNOLOGICĂ:
Restaurările protetice fixe totale se pot realiza din orice aliaje dentare
destinate coroanelor şi punţilor (nobile şi nenobile), putând fi placate
atât cu materiale compozite, cât şi cu mase ceramice. Ele pot fi
executate şi din titan şi sau aliajele sale.
De obicei când acest tip de restaurări se realizează pe stâlpi naturali
ele pot fi fixate provizoriu (adeseori fiind chiar indicat acest procedeu).
La suprastructurile protetice totale cu sprijin pur implantar de cele mai
multe ori fixarea provizorie este contraindicată.
Restaurare protetică fixă pe un număr minim de patru – cinci dinţi(schemă)
Restaurările fixe totale se pot confecţiona atât din elemente separate, cât şi dintr-o bucată:
1) Metoda clasică (caracteristici):
- este o metoda mai laborioasă, număr etape= dublu, dar mult mai precisă și indicată pentru
începători, când paralelismul dinților stâlpi nu este asigurat / nu este realizat corect. Etape:
În 1a etapă: se obțin elementele de agregare. Se aplică pe bonturile dentare (coroanele trebuie să
fie bine adaptate și echilibrate ocluzal), dupa care se amprentează coroanele în această poziție pe
câmpul protetic cu urmatoarele materiale: clasic- gips =abandonat; materiale elastice sau
materiale în dublu amestec –Lavis Technick/Wash Technick sau materiale alginice. Rezultă o
amprentă de arcadă, apoi modelul de lucru ce va conține în poziția din cavitatea bucală
elementele de agregare.
În etapa a-2-a se modelează corpul de punte (caseta cu fațetă) pe acest model; se pregătește
pentru ambalare; machetele se tijează - sistem Bego Haereus; se ambalează, se toarnă. Rezultă
corpul de punte ce se adaptează între elementele de agregare și se lipesc cu lot (aliaj cu
compoziție asemănătoare cu aliajul din care se toarnă PPF.
Se examinează intraoral componenta metalică: axul de inserție, relația corpului de punte cu
creasta edentată, relația de ocluzie - se individualizează contactele cuspid-fosă, traseele de ghidaj
în excursiile mandibulei din centric.
Componenta metalică se trimite în laborator și urmează obținerea componentei fizionomice,
rezultând astfel o piesă de mare exactitate.
2) Metoda modernă:
Macheta corpului de punte se modelează unit de cea a elementelor de agregare . Se recomandă ca
macheta sa fie modelată pe modelul duplicat, ce confera sigurantă și precizie în modelaj:
macheta este fixa pe model, modelul duplicat va face parte integrantă din viitorul tipar.
Macheta poate fi modelată și pe modelul de lucru (gipsuri superdure), dar la aplicarea masei de
ambalat pe suprafața orală exista riscul deformării la îndepărtarea de pe model. Masele de
ambalat fosfatice au o reacție exotermă → PPF basculează pe campul protetic.
Caracteristici :
− Timp de lucru redus la jumătate ; consum redus de materiale ;
− Dacă se utilizeaza modelul duplicat se vor obține rezultate excelente. Aparatele de turnat
care se folosesc la turnare (CIF) sunt mult mai exacte. Componenta fizionomică este
asemănătoare cu cea utilizată pentru PPF din elemente separate.
− PPF din elemente unite se poate obține și cu ajutorul ocluzorului, dar rezultatele sunt
mediocre; echilibrarea ocluzală ia foarte mult timp, nu este o metodă de precizie.
− Dificultatea obținerii acestei PPF constă în înregistrarea corectă, fiziologică a relației de
ocluzie între cele 2 arcade. Se indică prepararea dinților seriată, cu protezarea imediată
(coroane provizorii) și adaptarea lor în ocluzie. Aceste coroane provizorii se vor utiliza în
etapa de înregistrare a ocluziei cu șabloane de ocluzie sau cu placa de ocluzie pentru a evita
înalțările frecvente, inducerea disfuncției ocluzale (în timp, aceasta ocluzie disfuncțională
duce la mobilizarea → eliminarea dinților stâlpi).

30
 RESTAURĂRI PROTETICE FIXE CU EXTENSIE (CANTILEVER FIXED PARTIAL
DENTURE)
Definiție: PPF cu extensie (punţi cu extensie/ în consolă) sunt proteze a căror elemente de
agregare sunt situate de o singură parte a intermediarilor (ori mezial, ori distal).
Indicații: Acest tip de restaurări admis de către unii şi contestat de către alţi autori, se practică
totuşi în anumite situaţii clinice particulare, cu sprijin pe dinţi stâlpi naturali sau implantari, fiind
destul de răspândit în practică:
• RPFcu extensie mezială -corpul de punte este plasat mezial fata de elemetele de agregare.
Este indicată frecvent în edentații maxilare de incisiv lateral si premolarul 1:
− Edentaţia incisivului lateral, cu folosirea ca dinți stâlpi a caninului şi primului premolar.
− Edentaţia primului premolar cu folosirea ca dinți stâlpi a premolarului doi şi molarului unu.
− Edentaţia unui incisiv central, lateral, premolar unu în cadrul unor edentaţii mixte, existând
deci mai mulţi dinți stâlpi.
Restaurări protetice cu extensie mezială: a) pe un dinte stâlp - apare un efect
negativ de pârghie care poate genera bascularea şi mobilizarea stâlpului; b)
pe doi stâlpi cu rezultate mai bune, deoarece extensia are întindere mai mică
decât sprijinul.
a b
• RPF cu extensie distală:- corpul de punte este plasat distal fata de elementele de agregare.
Este indicată frecvent în edentații terminale mandibulare dar și cele maxilare:
− Pentru spaţiu edentat unic, folosindu-se doi dinţi stâlpi. PPF cu extensii care beneficiază de
sprijin pe două elemente de agregare prezintă o rată de eşecuri mai mică decât cele cu sprijin pe
un singur stâlp.
− Dinți stâlpi cu implantare foarte bună şi coroane voluminoase, neafectate de procese
carioase sau reconstituiri corono-radiculare.
− Arcada antagonistă protezată mobilizabil sau scurtată care să nu dezvolte mari presiuni
ocluzale în masticaţie sau în PIM.
− Pentru un premolar sau molar în extensie, la o punte pe o edentaţie mixtă cu un număr mare
de dinți stâlpi; Pentru pacienţi tineri cu edentaţii unidentare, cu hemiarcada
opusă fără migrări, sau după o renivelare a planului de ocluzie.
• Sunt descrise şi RPF cu extensii care nu respectă nici un principiu
biomecanic: ex: când breşa edentată este situată la distanţă de elementele de
agregare, extensia „sărind" peste mai mulţi dinţi - spring cantilever design.
• Restaurările cu extensii constituie o alternativă demnă de luat în
considerare în cadrul proteticii - implantologice. Unui edentat total
la mandibulă i se pot insera 6-8 implante în zona interforaminală şi
uneori distal de aceasta, pe care se poate confectiona o suprastructură
cu câte o extensie distală. Niciodată lungimea extensiei distale într-o
restaurare protetică fixă pe implante nu trebuie însă să depăşească
dublul distanţei dintre implantele situate anterior de acesta.
Suprastructură fixă cu extensie distală sprijinita pe implante dentare (schemă).
Contraindicații:
− Edentaţii parţiale reduse mai mult de un dinte
− Dinți stâlpi cu implantare defectuoasă ; Dinți stâlpi afectaţi de carii simple sau complicate;
− Planuri de ocluzie denivelate de migrări orizontale şi verticale, fără asigurarea condiţiilor de
realizare a raporturilor fiziologice.
− Edentaţii chiar unidentare a dinţilor responsabili de conducere (canin, de exemplu).
− La PPF cu extensie se contraindică efectuarea protezelor din clemente separate, deoarece
zonele de lipire cu loturi reprezintă puncte slabe de rezistenţă.

31
 RESTAURARI PROTETICE FIXE CU AGREGARE ADEZIVA (RESIN -
BONDED PROSTHESIS)

Schema unor restaurări

adezive: a - în regiunea
frontală şi b - in zona de sprijin

Părți componente:
-corpul de punte
(mixt/fizionomic) ;
-prelungiri orizontale
(aripioare).

Caracteristici: Puntile adezive sunt restaurari protetice fixe care reduc la maximum sacrificiile
de tesuturi dure dentare. Aceste tipuri de lucrari protetice necesită preparații superficiale, numai
în smalț (peliculare) ale dinților stâlpi care trebuie să fie integri.
Agregările adezive presupun proceduri clinice de mare finețe și pot fi realizate numai de
practicieni meticuloși, cu experiență.
Smalțul dinților stâlpi se macrocondiționează și se microcondiționează. Macrocondiționarea
reprezintă totalitatea transformărilor suferite de dinții stâlpi sub acțiunea instrumentarului rotativ.

Macrocondiționarea dinților laterali:

− crearea unui ax de inserție unic în direcție ocluzo-cervicală;
− crearea unei forme proximale rezistente;
− realizarea încercuirii proximale(elementele de agregare trebuie să cuprindă dintele pe cel
puțin 180º;
− obținerea unei arii de colaj maxime;
− crearea unui lăcaș pentru pintenul ocluzal;
− crearea unei limite cervicale în muchie de cuțit.
Macrocondiționarea dinților frontali presupune:
− obținerea retenției prin crearea unui ax de inserție unic.
− crearea de limite cervicale’’în chanfrein’’
Microcondiționarea smalțului constă în gravaj cu acid orto-fosforic.

Condiționarea aliajului metalic: Aliajele din care se realizează aceste lucrări protetice se
condiționează și ele prin diferite metode pentru a îmbunătăți adeziunea la nivelul interfeței
adeziv-aliaj:
§ realizarea de macroretenții sub formă de orificii, retenții perlate, grile sau rugozități;
§ obținerea de microretenții prin metalizare, gravaj acid electrolitic, condiționare cu
laseri, sablare, gravaj chimic;
§ condiționare chimică prin silanizare, oxidare, ceramizare, cositorizare, depunerea
unui strat intermediar de silicați
§ tehnici combinate.
Adezivii folosiți sunt pe bază de cimenturi diacrilice compozite.

Fixarea:
o Îmbinare adezivă (cimenturi ionomere);
o Gravaj chimic dublu;
o Menținerea în miniprese orizontale.

32
Indicații:
• Indicaţia majoră o deţin breşele reduse frontale delimitate de dinţi integri, dar acest gen de
restaurări pot fi utilizate şi în regiunea premolarilor şi chiar în zona de sprijin. Creasta edentată
trebuie să prezinte o resorbţie moderată.
• ele se indică cu precădere la pacienţii tineri ai căror dinţi prezintă camere pulpare
voluminoase. Dinţii stâlpi înclinaţi pot fi utilizaţi doar dacă înclinaţiile axelor lor de implantare
nu depăşește 15°.
• restaurarea diferitelor tipuri de edentații în dentiția temporară;
• mijloace de contenţie postterapeutice ortodontice şi chirurgicale,
• în gerontostomatologie, când agregările tradiţionale sunt contraindicate datorită unor
afecţiuni sistemice.
• În cursul unor terapii ocluzale (onlay-uri adezive) pentru mărirea DVO şi la pacienţii unde
trebuie refăcut ghidajul canin (se colează fața P cu o placuță orală).
• tratament provizoriu sau provizoriu de lungă durată;
• modificarea morfologiei dinților stâlpi pentru aplicarea mijloacelor de menținere, spijin și
stabilizare ale unei proteze mobile;

Contraindicații:
• prezenţa unor suprafeţe de smalţ reduse la nivelul dinților stâlpi;
• prezenţa diastemelor şi tremelor mari
• când diametrul mezio-distal al breşei depăşeşte cu mult volumul normal al viitorului
intermediar
• dinți stâlpi malpoziționați sau care nu corespund exigențelor fizionomice ale pacienților;
• preexistența unor treme sau diasteme;
• dinți stâlpi devitali;
• ocluzii adânci, mai ales cele acoperite; parafuncții de tipul bruxismului;
• diferențe majore în mobilitatea dinților stâlpi;
• erupția incompletă a caninilor sau a dinților stâlpi;
• asocierea unor breşe reduse frontale cu edentaţii terminale;
• înaintea sau în timpul tratamentelor ortodontice;
• PPF adezive cu extensie sunt total contraindicate;
• igiena bucală deficitară; la pacienții indisciplinați, care nu respectă dispensarizarea.
• Pacienți cu risc crescut de a suferi traumatisme buco-dentare(ex: sportivi);
• imposibilitatea utilizării digii, ca mijloc de izolare obligatoriu în restaurările adezive.

Avantaje:
o sacrificiu redus sau uneori chiar absent de țesuturi dentare;
o riscul de iritare pulpară în cursul macrocondiționării este minim;
o fețele vestibulare ale elementelor de agregare rămân intacte;
o limitarea extinderii cervicale a plăcuțelor orale nu determină iritații la nivelul parodonțiului
marginal;
o sunt estetice; prețul de cost este mai redus;
o este posibilă o refixare dacă se decolează.

Dezavantaje:
o rata de eșecuri mai mare decât la PPF clasice;
o necesită o dotare tehnico-materială costisitoare;
o pe dinți frontali există riscul ca plăcuțele orale metalice să transpară;
o presupun etape de mare acuratețe și precizie;
o nu se pot fixa provizoriu; dacă se decolează există pericolul înghițirii sau aspirării.

33
 RESTAURĂRI PROTETICE FIXE MOBILIZABILE Şl DEMONTABILE
Generalități:- sunt restaurări protetice care se fixează la dinţii stâlpi naturali sau artificiali prin
alte mijloace decât cimentarea sau lipirea.
Acest gen de restaurări se realizează mult mai rar în practică decât protezele fixe comune
(obişnuite), în situaţii clinice deosebite condiţionate de particularităţile câmpului protetic,
dotarea tehnico-materială a laboratorului de tehnică dentară, capacitatea profesională şi
experienţa medicului şi tehnicianului.
Tehnologia acestui gen de proteze este mai pretenţioasă, uneori necesită elemente de agregare de
înaltă precizie; de foarte multe ori menţinerea vitalităţii pulpare a dinţilor stâlpi este discutabilă.
Protezele fixe mobilizabile şi demontabile păstrează aproape toate caracteristicile protezelor
fixe comune: volum egal sau mai mic decât al dinţilor naturali, un anumit grad de fixitate în
cursul desfăşurării funcțiilor ADM, transmit forţele masticatorii osului prin mecanism dento-
parodontal şi niciodată prin intermediul muco-periostului ca şi protezele mobilizabile. In timp ce
protezele parţiale fixe comune sunt fixate la dinţii stâlpi de pe care nu pot fi îndepărtate decât
prin secționarea elementelor de agregare, cele mobilizabile şi demontabile pot fi dezinserate de
către pacient şi/sau medic din anumite raţiuni.
Ele se agregă pe stâlpi prin diferite sisteme care permit îndepărtarea lor de pe câmpul protetic:
- fie de către pacienţi (restaurări fixe mobilizabile),
- fie doar de câtre medicul stomatolog (restaurări fixe demontabile).

Indicații:
- situații clinice în care este necesară supravegherea şi terapia periodică sau stadială a unor zone
de mucoasă subiacente intermediarilor care prezintă leucoplazii, lichen plan etc.;
- câmpuri protetice cu pierderi mari de substanţă (de obicei osoasă) care nu pot fi rezolvate prin
procedee de augmentare;
- câmpuri protetice rezultate după rezecţii importante de ţesuturi/în combinaţie cu proteze
chirurgicale (epiteze), pe stâlpi naturali sau implantari;
- lipsa accentuată de paralelism a unor dinţi stâlpi valoroşi;
- în situaţii de spaţiu protetic diminuat când posibilităţile de igienizare lasă de dorit;
- în protetica implantologică, foarte des, cu rezultate excelente.

Părți componente:
− componenta fixă (infrastructura) sub formă de matrice (incrustație, capă sau
implant);
− componenta mobilă (suprastructură) =componenta protetică (corp de punte la
care este atașat patricea, incrustația, coroana, piulița pentru fixare cu șurub).

A) Restaurări protetice fixe mobilizabile sunt alcătuite din două componente:

a) unul primar, agregat la stâlpul natural şi
b) celălalt secundar, mobilizabil, solidarizat (turnat împreună sau lipit) la intermediari (corpul
de punte).
Elementele secundare şi intermediarii pot fi elaboraţi conform tehnologiilor elementelor de
agregare şi intermediarilor RPF comune (cimentate sau lipite).
Datorită posibilităţii de mobilizare a restaurării de pe stâlpi şi a igienizării ei în afara cavităţii
bucale, intermediarii pot fi modelați în şa, cu precădere la pacienţi de diferite profesii cum ar fi:
actori., cântăreţi, suflători, unde în loc de o restaurare protetică parţială mobilizabilă este de
preferat o RPF mobilizabilă.
Intermediarii pot fi solidarizaţi la dinţii stâlpi prin mai multe sisteme:
- telescopic,
- culisare,

34
 - al coroanelor de substituţie,
- incrustaţie în incrustaţie,
- croşete divizate (puntea cu croşete).

Sistemul telescopic (double crown technique) constă:

- dintr-o capă care se adaptează cât mai exact pe bont pe care se fixează (prin cimentare sau
lipire).
- Peste ea se realizează o coroană de înveliş turnată care culisează pe capă şi este
solidarizată (prin lipire sau turnare dintr-o bucată) la intermediarii restaurării . Coroana de
înveliş turnată restabileşte morfologia dentară şi are un relief ocluzal adecvat.
Pe lângă fricţiune, retenţia coroanei la capă poate fi îmbunătăţită prin diferite artificii care se fac,
deoarece în timp, coroanele pierd din etanşeitate, având tendinţa să se desprindă. Bizoul capei
pătrunde în şanţul gingival, pe când marginea cervicală a coroanei turnate suprapuse nu va
depăşi niciodată festonul gingival. Există o telescopare cilindrică şi una conică.
Indicații:
- Sistemul este utilizat extensiv în protezele parţiale mobilizabile şi supraprotezarea
totală pe implante este folosit mai rar în protezarea fixă.
- protezarea unor breşe cu stâlpi lipsiţi de paralelism.
- Edentații însoţite de lipsă de substanţă a crestelor.

Sisteme de culisare:
Culisele reprezinta sisteme speciale utilizate în tehnologia protezelor scheletate + PPF
mobilizabile.
Părți componente:
-Componenta cavitară (matricea);
-Pozitivul (patricea)-plasată extracoronar.
Adeseori doar intermediarii unei RPF pot fi mobilizaţi, elementele de agregare rămânând fixate
la stâlpi. Sistemul de glisare al intermediarilor se realizează de obicei prin culise care pot fi extra
sau intracoronare, de semiprecizie (confecţionate în laborator) sau de mare precizie, realizate
industrial. La elementul de agregare poate fi fixată matricea, iar patricea la intermediari, dar şi
varianta inversă este posibilă.
Indicații:
- în situaţia de stâlpi lipsiţi de paralelism care delimitează breşe reduse (1-2 dinţi).
- de elecție în tehnologia PPF implanto-purtate și cu agregare pe dinții naturali. Sistemele de
culisare favorizează înfundarea fiziologică a dinților naturali față de implant , care în sens
vertical are o deplasare minimă (5-8µ).

Posibilităţi de culisare în
R.P.F. mobilizabile:
a— culise Brown (pentru dinţii
frontali şi pentru dinţii laterali),
b — culise Mc Collum,
c — culisa Stern,
d — sprijin mixt (dento-
implantar) prin culisă
intracoronară de semiprecizie

35
 RPF cu sprijin mixt
(dento - implantar)

a- conexiune elastică prin culisă extracoronară de semiprecizie cu şurub între intermediari şi elementul de
agregare mezial; elementul de agregare distal se fixează la stâlpul implantului tot cu un şurub,
b - conexiune elastică prin culisă extracoronară de precizie cu şurub - Uni-Bond - între intermediari şi
elementul de agregare mezial. Cele două elemente de agregare distale vor fi solidarizate la stâlpii
implantelor tot prin înşurubare.

R.P.F. mobilizabile realizate

prin sisteme telescopice:
a,b,c,d, - coroanele duble ale
sistemului telescopic într-o
edentaţie intercalată cu lipsă
de paralelism a stâlpilor; e -
edentaţii intercalate cu breşe
edentate rezultate prin
pierderea a patru dinţi, RPF
mobilizabila cu agregare
mezială pe bază de culisâ
extracoronarâ în „T", iar distal
pe molarii de minte prin
telescopare; cele două
elemente secundare
telescopice sunt unite printr-o
bară; 1'- telescoparea poate
apela şi la coroane parţiale: 1 -
bont preparat; 2 - capa primară
solidarizată la preparaţie; 3 -
cele douâ componente ale
sistemului telescopic
asamblate; g,h, i, - diverse
sisteme telescopice (23); „cu
croşet", cilindrice,conice,cu
zăvor şi reziliente

36
Sistemul coroanelor de substituţie
Dacă coroanele dentare nu mai există (datorită leziunilor coronare extinse în profunzime şi
suprafaţă) sau trebuie secţionate din diferite raţiuni, în CR (tratat şi pregătit corespunzător în
prealabil) se fixează prin cimentare un DR cu teacă, în care culisează un pivot prevăzut sau nu cu
o capă care se solidarizează la intermediari.
Mobilizarea restaurărilor este posibilă prin culisarea pivotului în teaca DR.
Dispozitivul primar poate fi prevăzut cu o capă care pătrunde conform amprentei în şanţul
gingival.
Pivotul secundar poate avea şi el o capă ce culisează şi ea la rândul ei pe capa primară.
Uneori pentru a creşte fricţiunea, pivotul poate prezenta diferite sisteme de şanţuri sau
despicături care cresc retentivitatea celor două componente. Sistemul coroanelor de substituţie se
poate combina cu coroanele telescopate din cadrul aceleiaşi restaurări

Punţi mobilizabile: sistemul coroanelor de substituţie (a) şi combinarea sistemului telescopic cu cel al
coroanelor de substituţie (b)

Puntea cu croşete
Punţile cu croşete sunt restaurări protetice hibride care fac trecerea de la protezele fixe la cele
mobilizabile. Ele se pot utiliza atât ca restaurări provizorii, cât şi ca restaurări provizorii de
lungă durată. Punţile cu croşete pot înlocui doar 1-2 dinţi lipsă. Intermediarii sunt de obicei dinţi
tubulari din ceramică, materiale compozite şi mai rar acrilate. Ei sunt fixaţi la o plăcuţă sau bară
(care se adaptează la creasta edentată) prevăzută cu una sau două prelungiri în care se fixează
intermediarii. „Elementele de agregare" sunt două croşete turnate, de obicei Roach. Cele mai
utilizate sunt croşetele divizate. In zona laterală, de obicei în edentaţiile de premolar doi se pot
crea lăcaşuri pentru pintenii ocluzali ai croşetelor Roach (chiar şi în obturaţiile de amalgam).

Punte cu croşete: a-schema unei punți cu croșete Roach; b- lăcaş preparat pentru receptarea unui pinten
ocluzal, parte componentă a unui croșet turnat folosit drept „element de agregare" în punţile cu croşete.

37
 B) Reconstituiri protetice fixe demontabile
Spre deosebire de protezele parţiale fixe mobilizabile, cele demontabile pot fi inserate şi
îndepărtate de pe câmpul protetic doar de către medic. De obicei sistemul cel mai utilizat de
solidarizare al părţilor componente este şurubul cu sau fără piuliţă. Utilizate mai rar în protetica
tradiţională, doar pentru situaţii mai deosebite, protezele parţiale fixe demontabile domină la ora
actuală protetica implantologică, unde majoritatea elementelor de agregare se solidarizează la
stâlpii implantelor prin înşurubare. Şuruburile, pivoţii sau clavetele pot solidariza intermediarii la
elementele de agregare sau chiar intermediarii între ei. Cei ce practică acest gen de fixare trebuie
să posede un armamentarium specific pentru fiecare sistem de fixare.
Avantaje:
o Igiena maximă în zona laterală;
o Pot fi periodic îndepărtate de pe infrastructură;
o Local, se poate interveni chirurgical, protetic
pentru corectarea C.P., obținându-se
contacte funcționale și ocluzie cu long
centric.
Înşurubarea ca posibilitate de fixare în restaurările protetice cu
sprijin implantar: a. agregare pur implantară într-o edentaţie
laterală; b. agregare pur implantară într-o edentaţie teminală;
c. agregare mixtă (dento-implantară) într-o edentaţie
terminală; d. agregare mixtă (dento-implantară) într-o
edentaţie laterală.

Dezavantaje:
o Tehnologia pretențioasă, de mare precizie;
o Mijloacele de agregare se uzează prin ștergerea filetului;
o Poziționarea șurubului pe suprafața ocluzală este de minimă rezistență; se aplică pe
suprafața ocluzală compozit în strat de mai puțin 1mm, care se fracturează ușor.

RESTAURĂRILE FROTETICE FIXE PE IMPLANTE (FIXED PARTIAL DENTURE

SUPPORTED BY DENTAL IMPLANTS)
Caracteristici:
În protetica implantologică, implantele endoosoase pe care se fixează stâlpii artificiali (bonturile
dentare din protetica tradiţională) sunt cunoscute sub numele de infrastructură, iar restaurările
protetice propriu-zise, care se fixează la stâlpi, se numesc suprastructuri. Între infra şi
suprastructură există o serie de piese intermediare ce fac posibilă agregarea protezelor la
implante. La ora actuală în practică se folosesc implante de două stadii: stadiul I, care pot fi
încărcate imediat sau la un interval scurt de timp şi stadiul II, care rămân izolate de mediul bucal,
în grosimea oaselor maxilare pentru a fi osteointegrate.

Conexiune infra/suprastructură:
a. relaţia infra/suprastructură permite agregarea directă a ultimei
printr-un şurub ocluzal;
b. relaţia infra/suprastructură nu permite o agregare directă, fiind
necesară o piesă intermediară (mezostructură).

a b

38
 Restaurările protetice fixe pe implante se pot realiza în edentaţiile parţiale, terminale şi totale.
Dacă există condiţii de rezervă osoasă şi nu sunt contraindicaţii locale şi generale, practic
oriunde se pot insera stâlpi artifîciali suplimentari care la rândul lor oferă sprijin protezelor fixe.
Restaurările protetice pe implante (RPI) pot fi fixe, mobilizabile, mobile, hibride.
În timp ce în protetica tradiţională protezele parţiale fixe se fixează la preparaţii prin
cimentare şi lipire şi doar în mod excepţional (proteze fixe mobilizabile) prin înşurubare, în
protetica implantologică suprastructurile se fixeză predominant prin înşurubare. Înşurubarea are
o serie de avantaje, dar prezintă şi dezavantaje, dintre care deşurubarea este cea mai primejdioasă
amintind de obicei o încărcare defectuoasă a implantelor.
Agregarea poate fi pur implantară sau mixtă. Agregarea poate fi prin fricțiune-cimentare (cea
mai comodă, dar cea mai puțin indicată) și prin culisare, magneți sau înșurubare.
Restaurările protetice fixe pe implante trebuie să respecte următoarele criterii:
- Limita cervicală a suprastructurii să fie situată supragingival;
- Implantul să fie situat într-o zonă fără tensiuni musculare excesive;
- În jurul implantelor e bine să existe o bandă de gingie cheratinizată.
Dimpotrivă, în cazul situării intrasulculare a limitei cervicale a suprastructurii, precum şi în cazul
unor implante situate în zone cu tensiuni musculare excesive, se impune crearea unui lambou
colagenic dens.
Protetica implantologică, cu precădere protezele parţiale fixe cu sprijin implantar au o tehnologie
clinică şi de laborator aparte, laborioasă şi complexă, care se deosebeşte în unele situaţii de
tehnologia protezelor tradiţionale. Pentru a putea efectua restaurări protetice implanto-purtate
este nevoie de o pregătire specială, altminteri eşecurile sunt frecvente şi consecinţele grave.

Tipuri de implante:
În raport cu oferta osoasa: SCHRODER prezintă 4 implanturi:
a) endosoase (80%) au suprafața de contact, fixitate + integrare tisulară mai mare;
b) juxtaosoase, în relație cu osul;
c) submucozale;
d) subperiostale – nu mai sunt indicate datorită gradului de rezorbție în timp.
În funcție de material:
− Metalice: Cobal-crom-molibden, Titan+ aliajele sale, tantal;
− Ceramice: din hidroxilapatită, biovitroceramică;
− Materiale compozite: carbon, safirele-sunt mai rar utilizate, în scădere.
După formă:
− șurub rădăcina cu formă conică, cilindrică (mixtă –FRIALIT II);
− lama (Linkow); Se plasează întotdeauna în dreptul molarului 1, deoarece de la molarul 2
începe să fie creasta edentată ascendentă. In dreptul molarului 1 avem oferta osoasă mult mai
bună : creasta zigomatico-alveolară.
− ac-Scialom (din tantal); azi folosit doar în transfixații dentare; Azi: sistemele de
transfixație dentară:WITZ, TISA, PRUIN.

Părțile componente ale unui implant:

− Segmentul osos-conic, cilindric;
− Prelungirea exomucozală (colet), influențează zona unde se atașează fibromucoasa formând
șanțul perimplantar după integrare și vindecare gingivo-osoasă;
− Stâlpul (bontul) = zona de sprijin a suprastructurii;
o Accesorii:
− Șurub de acoperire la implanturile stadiul II;
− Cape de transfer; - Dispozitive directe și indirecte de transfer; - Stâlpul analog.

39
Tipuri:
-stadiul I –imediat (cu încărcare la 30 zile); BIOCERAM=alumino-ceramică (unul din cele mai
recomandate implanturi)
-stadiul II –tardiv (implant care se aplică postextracțional după 4 luni); BRANEMARCK,
BAUER, TPS LEDERMAN, ITI BONEFIT, PITT EASY BIO_OS (conice)
Încărcarea la timp a implantului are un rol deosebit în menținerea implantului pe arcadă; trebuie
să se țină cont de tipul de ocluzie și de tipul de corp de punte, pentru a nu expune implantul la
fibroliză, osteoliză și ulterior la eliminare.

Conceperea restaurărilor protetice fixe pe implante:

- încărcarea implantului este esențială în menținerea implantului pe arcadă. Incărcarea protetică
este responsabilă 65-70% de menținerea implantului pe arcadă.
- O concepție și execuție eronată a suprastructurii va conduce la eliminarea implantului prin
fibroliză , prin transmiterea forțelor ocluzale paraaxial (nefiziologic).

Designul (principii protetice) privind restaurările protetice fixe pe implante:

o Corpurile de punte sunt modelate cu morfologie naturală;
o Suprafața orală va fi modelată egal sau ușor subdimensionată;
o Contactul dento-dentar tip cuspid-fosă, ocluzie cu long centric și wide centric,
pentru ca transmiterea presiunilor ocluzale să fie cât mai fiziologic transmise.
Concepte ocluzale:
La PPF cu sprjin pur implantar se indică ocluzia cu protecție mutuală caracterizată prin:
o Inocluzie în zona frontală cu 30-50µ , cu traseu de ghidaj aplatizat;
o Se indică ghidajul antero-lateral=ghidaj de grup;
o Se contraindică ghidajul canin;
o In propulsie și lateralitate, dezocluzia fără interferențe;
o Relații centrice și de intercuspidare maximă fără contacte premature;
o Modelaj ocluzal cuspid-fosă cu fosă largă, modelaj atenuat cu reduceri în sens V-
O a ariilor ocluzale.
În supraprotezările pe implante se indică conceptul ocluziei lingualizate caracterizat prin:
o Contact cuspid fosa aplatizată;
o Dinți antagoniști cu cuspidaj atenuat;
o Ocluzie bilateral echilibrată (Gysi și Pound);
o Contactul se realizează numai între cuspidul activ și fosă.

Metoda protetică:
o Cu articulator individual semiadaptabil, înregistrarea cu arcul facial a relației centrice
pentru transferarea ei pe articulator;
o Suprastructura ideală este din titan placat , aliaje nobile placate polimeric;
o Se contraindică masele ceramice (sunt rigide, au modul de elasticitate mare) și metoda cu
articulator și ocluzor simplu (Gysi simplex), transferarea R.C. cu ajutorul șablonului de
ocluzie, înregistrându-se erori mari .

Factorii de succes:
o Indicația adecvată;
o Tipul de implant;
o Cum se încarcă implantul;
o Gradul de participare al cazului clinic;
o Posibilități financiare vaste.

40
 ETAPELE CLINICO - TEHNICE DE REALIZARE A UNEI RESTAURĂRI
PROTETICE PE IMPLANTE ENDOOSOASE

ETAPE CLINICE ETAPE DE LABORATOR

l. Examenul clinic şi paraclinic, pentru evaluarea

stării generale a pacientului şi a statusului dento-
parodontal, în contextul diagnosticului complex al
SDM; Evaluarea clinică şi radiologică a ofertei 2. Realizarea modelului de studiu şi
dento-osoase; diagnostic
—
3. Diagnosticul final; Indicaţia de tratament;
Stabilirea planului terapeutic; Alternative protetice;
4. Etapa prechirurgicală; Condiţionarea structurilor Confecţionarea plăcii de orientare
dure şi moi ale câmpului protetic; ocluzală (dacă este cazul);
5. Etapa chirurgicală (monofazică la implantele de —
stadiul I) Faza 1 - inserarea infrastructurii la nivelul
ofertei osoase existente şi, eventual, a
minișuruburilor provizorii (pentru implantele de
stadiul II);
6. Amprentarea câmpului protetic pentru realizarea
restaurărilor provizorii;
7. Confecţionarea modelului pentru
restaurarea provizorie şi realizarea
acesteia în funcţie de particularităţile
cazului (fixă sau mobilă);
8. Etapa chirurgicală Faza a II-a - descoperirea
corpurilor implantelor (evident, doar la cele de 9. Eventualele reoptimizări
stadiul II) şi montarea dispozitivelor perimucozale. ale restaurării provizorii;

10. Inserarea stâlpilor adevăraţi sau analogi, eventual —

prepararea bonturilor dentare, pe care se va agrega
viitoarea restaurare protetică definitivă;
11. Amprentarea câmpului protetic, prin una din cele 12. Confecționarea modelului de lucru,
trei tehnici, cu sau fără dispozitive de transfer; de obicei cu bonturi mobile;
— 13. Confecţionarea plăcii de contenţie şi
înregistrare pe modelul de lucru;
14. Verificarea poziţiei plăcii de contenţie şi —
înregistrare în cavitatea bucală, pentru prevenirea
posibilităţilor de modificare a poziţiei stâlpilor;
—
15. Montarea modelului de lucru în
articulator, pe baza datelor înregistrate cu
şabloanele de ocluzie sau arcul facial;
— 16. Confecţionarea machetei viitoarei
suprastructuri (ceară, răşini acrilice
autopolimerizabile sau materiale
fotopolimerizabile);

41
 — 17. Ambalarea, tiparul şi turnarea
componentei metalice;
18. Verificarea adaptării scheletului metalic al
suprastructurii în cavitatea bucală (suprastructuri
pasive); 19. Dezambalarea, prelucrarea
componentei metalice şi condiţionarea ei,
în vederea aplicării componentei
fizionomice;
— 20. Aplicarea placajelor fizionomice:
ceramică, RDC, polisticlă;
— 21. Verificarea restaurării pe model;
— 22. Prelucrarea finală a restaurării;
—
23. Verificarea adaptării protezei pe câmpul protetic,
a integrării ei în funcţionalitatea ADM; Fixarea
provizorie nu este unanim acceptată; Fixarea nu are
loc la suprastructurile mobilizabile; Definitivarea
agregării definitive, prin unul din procedeele de
fixare (nu este cazul la suprastructurile
mobilizabile);
24. Controlul periodic al pacientului (dispensarizarea —
pacientului); Obligatoriu la un anumit tip de infra- şi
suprastructuri.

42