SUPLIMENT

Cezar PAUL-BĂDESCU < Dumitru BĂDIȚA < T.O. BOBE

Svetlana CÂRSTEAN < Paul CERNAT < Adina DINIȚOIU
Domnica DRUMEA < Sorin GHERGUȚ < Mihai GRECEA
Marius IANUȘ < Mihai IGNAT < Doina IOANID < Cristina ISPAS
Alex MATEI < Angelo MITCHIEVICI < Victor NICHIFOR
Ioana NICOLAIE < Oana Cătălina NINU < Costi ROGOZANU
Ana Maria SANDU < Cecilia ȘTEFĂNESCU < Răzvan ȚUPA
Tudor VLĂDESCU < un cristian

Ana Maria SANDU

Studiu de caz – probabil asta e soarta oricăror cenacliști.

Am citit cronici care începeau așa: „deși

I
mediat după ce am zis „da, o să scriu autoarea și-a făcut ucenicia literară în cena-
un text despre cenaclul „Litere“, m-am clul păstorit de Mircea Cărtărescu, textele
melancolizat din mai multe motive: Numai că, în felul acesta, am face ab­ antrenam să fim scriitori. Mirosea a încer- sale continuă mai degrabă maniera Simonei
1. au trecut aproape nouă ani de atunci. stracție de nou-veniții, de cenacliștii tineri, cări, a creiere încinse, inflamate. N-aveam Popescu“.
2. e al naibii de greu să scriu despre tinerețea cărora, ajunși în această facultate, li se livrea- răbdare să realizăm că Mircea făcea un Am simțit nevoia unor critici de a ne or-
mea, despre oamenii pe care i-am întîlnit ză tot felul de informații, unele mai deștepte gest extrem de generos, că nimic nu e mai dona în niște căsuțe, probabil e mai ușor așa,
într-o perioadă a vieții cînd mă simțeam ca altele, iar dacă li s-a năzărit să scrie ei pe muchie pe lumea asta decît să stai și să dacă aplici unor scriitori pe care nu știi de
atît de dezorientată și de fragilă. înșiși literatură, vor trebui preveniți că e o asculți, să le dai aripi unor tineri sau, din unde să-i iei niște ștampile. Și cea mai la
3. nu mă văd foarte des cu „colegii“ de ce- chestie care nu dă bine, cu mici excepții, în contră, să-i mai temperezi. Un cenaclu e o îndemînă li s-a părut a fi povestea cu ce-
naclu, dar îi simt, în continuare, apropiați. facultatea noastră. Pledoaria pro-cenaclu groapă cu lei. Scapă cine poate și depinde naclul „Litere“. Dacă ar fi să explic cum se
Au rămas, într-un fel, „cititorii mei ide- de mai sus poate părea ușor cam altruistă numai de tine ce faci, cum te scuturi, cum fac diferențele în materie de grupuri litera-
ali“. E tare greu de explicat așa ceva, nu? pentru orgoliile de scriitori care ne tot bîn- îți aranjezi sufletul mototolit și pleci mai re, cred că m-aș gîndi la un lucru simplu:
tuie, fie că sîntem la început sau tocmai am departe. Mă simt norocoasă că m-am dus cei mai mulți se poartă/se promovează ca
Apoi, de teamă ca nu cumva memoria să-mi depășit faza cu pricina. În acest caz, voi apela la întîlnirile alea săptămînale. Am ascultat, și cînd ar face parte dintr-o grupare gen
joace feste, am întors casa pe dos în căutarea la o justificare sentimentală: dintre multele mi-am lăsat toți porii deschiși și cred că „Martorii lui Iehova“.
unui număr din Litere nouă, în care mi-am mele zile de studenție, cele mai vii în minte asta a contat. Pentru mine și pentru scrisul Aici cred că rolul important l-a avut
adus aminte, ca prin ceață, că scrisesem, în sînt serile de miercuri în care mergeam la meu. Nu m-am numărat printre „vedetele“ Mircea. Cînd ești tînăr și literatura e pentru
1999, o cronică de cenaclu la cald. Muream cenaclu, iar cele mai puternice momente au cenaclului. Doar spre sfîrșitul întîlnirilor am tine cea mai tare religie, contează mult cu
de curiozitate să văd textul meu de acum fost cele în care am citit și greii m-au făcut scris și citit lucruri despre care s-a zis că ar fi cine te întîlnești. Modelul normalității e atît
mai bine de 8 ani. Memoria mea avea ne- praf. Strîngeam din dinți tot drumul pînă bune. Nici de asta nu-mi pare rău. de rar în lumea literară, încît atunci cînd îl
voie de o infuzie proaspătă. Am avut noroc, acasă și niciodată nu-mi amintesc să fi avut Din contră, cred că e important să cazi găsești, n-ai cum să nu te bucuri. Dacă ți se
l-a găsit un prieten și mi l-a dat. Textul suna o poftă mai mare de scris ca atunci.“ și să te dai cu fundul de pămînt ca să scoți tatuează pe creier imaginea scriitorului re-
cam așa: Februarie, 2008. Din fericire, pot să-mi mai mult de la tine. Nu ne-am purtat nici voltat, neînțeles, așa o să sfîrșești. De la serile
„Pînă la urmă ce nu s-a schimbat? Ce a asum în întregime textul scris atunci. I-aș atunci, nici după ce această etapă „cenacli- de cenaclu am înțeles că poți să fii scriitor și
rămas din spiritul cenaclului „Litere“, după adăuga acum o dimensiune de sociologie li- eră“ din viață se consumase, ca și cînd am să-ți vezi de „meseria“ ta, fără să fie nevoie
ce sala 118 a fost de mult uitată? La fel și terară și puțină căldură, pe care nu le aveam fi făcut parte dintr-o sectă. Am rămas doar pentru asta de focuri de artificii suplimen-
barul de jos, unde am ținut în trecut cîte- atunci, cînd lucrurile se întîmplau pur și niște oameni foarte diferiți, îndrăgostiți de tare. Cred că „modelul normalității“ se simte
va ședințe. Sala de consiliu a devenit și ea simplu. Mircea Cărtărescu scria Orbitorul literatură. Nu ne întîlnim foarte des, dar ne în cazul majorității scriitorilor care au trecut
de curînd o amintire, iar mulți dintre cole- și-și petrecea o seară pe săptămînă cu noi. citim unii altora cărțile. Unii dintre noi au prin cenaclu. La ei și la cărțile lor mă gîn-
gii noștri cenacliști au absolvit facultatea. Sîngele nostru pulsa, citeam, scriam și ne continuat să scrie, alții au ajuns în alte zone desc cu infinită tandrețe… n
Cred că puține, dar suficiente piese de
rezistență cenaclieră ne fac să ne întîlnim în Ana Maria SANDU (născută la 22 decembrie 1974,
fiecare săptămînă, să ne ascultăm prietenii, în Târgu Jiu). În 1998, a absolvit Facultatea de Litere
să-i lăudăm sau să-i criticăm, să așteptăm a Universității București și masteratul de Literatură
să apară un cititor necunoscut cu niște texte Română Contemporană. A contribuit cu articole
strong și să ne dea pe toți pe spate. și eseuri la Dilema, Vineri, Observator cultural,
Să-l auzim pe Mircea Cărtărescu cum aLtitudini, Noua literatură, Cosmopolitan, Gla­
spune la sfîrșit de tot ce crede, cum găsește mour, Re:Pu­­blik. În 2003, a publicat Din amintirile
sîmburele de diamant din tot ce s-a citit în unui Chel­­basan (Editura Paralela 45), un lung
seara res­pectivă. Mi se pare, de multe ori, poem epic, nominalizat la mai multe premii literare
că discursul lui e mai frumos decît lectura importante. În 2006, a publicat romanul Fata din
propriu-zisă. casa vagon (Editura Polirom) – o poveste despre
Printre cunoscătorii a­cestui cenaclu e po- identitate și hazard. Romanul este în curs de apariție la
sibil să existe unii care să-l considere, după Editura italiană Zonza. În aprilie 2007, a fost prezentă
cinci ani și mai bine de existență, un pic cam la European First Novel Festival, la Budapesta, alături
bunic și mai alt­fel decît ce fusese odată. Poate de alți tineri scriitori din Europa. A participat la
că vine prea multă lume, apare menționat ca numeroase tîrguri internaționale de carte, iar în aprilie
eveniment în informativul Șapte seri și ne 2008 a susținut o lectură publică la Viena, în cadrul
cunoaștem, mulți dintre noi, prea bine ca să programului ICR Viena „Vienna reads Romania“.
ne mai putem surprinde.

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 1I

 „Litere“, foneme, povești,
A R G U M E N T Sorin GHERGUȚ (născut în 1973, Bucu­
rești), po­­­­et și traducător. A debutat în

povestiri, poeme
1995 în volumul colectiv Tablou de familie
O voce din off (Editura Leka-Brâncuș, București, 1995), a­­
lături de colegi de la cenaclul „Litere“. Debut
un cristian individual cu volumul Time Out (Editura
Timpul, Iași, 1998). Prezent, de asemenea,

C
înd, în iunie 2007, revista pana Sorin GHERGUȚ juca în amicale, la antrenamente, în parc, în volumul colectiv Marfă (Editura Salut,
mea lansa propunerea unei retros- dar nimic nu înlocuiește încleștările oficiale București, 1996) și, în traducere germană,

N
pective a cenaclurilor Fa­cultății u știu dacă textele din perioada – în ocurență, cele orale, față de care pălesc în antologia ich bin ein ander ist bang,
de Litere a Universității din București, cenaclului „Litere“ sînt cele mai cele mijlocite de pagina tipărită, înnegri- poesie aus Rumanien (Edition die horen,
două dintre ele, „Universitas“-ul și cena- bune texte pe care le-am scris. Dar tă ori de cristalele sau de tubul catodic al Bremerhaven, 2000). A tradus în română
clul Simonei Popescu aveau deja în lucru știu că orice text bun pe care l-am produs monitorului. volume de William Burroughs, Charles Bu­
o antologie și un roman colectiv. Ideea, de atunci încoace este, în bună măsură, un Prima relație fericită cu un cenaclu am kowski, Paul Auster. Absolvent al Facultă­­ții
simplă, deloc simplistă, era aceea de relua- ecou al acelor vremuri, că izbînda este le- avut-o, trebuie s-o spun, înainte de „Litere“, de Litere din cadrul Universității București,
re în ordine invers-cronologică a celor mai gată de reușita transpunerii într-o forma la liceu. Se chema „Săgetătorul“, se întru- secția Română-Franceză, și al masteratului
importante astfel de grupări, despre care, mentis apropiată de cea din epoca aceea. nea lîngă Cișmigiu, la „Gheorghe Lazăr“, de Lingvistică Teoretică de la aceeași uni­
altfel, nu existau decît sporadic informații. Eventualele mele cărți sau grupaje de ver- și, fără a fi reprezentat întocmai un ideal versitate. A lucrat ca jurnalist la publicații
Insuficient studiate și perfect neglijate de suri în antologii sau reviste mi s-au părut, formativ (l-am auzit pomenit mai tîrziu, cu profil didactic și
ceea ce am numi memoria instituțională me­reu, mai degrabă rezultate colaterale ale la „Litere“, ca o cale a pierzaniei estetice) a fost co­res­
(nu doar lipsa unor opționale specializa- unei activități al cărei țel este o lectură pu­ a fost – mă simt dator să adaug, pace Paul pondent al
te, care să fixeze aceste momente și, in- blică – ideală fiind o companie cît mai apro- Cernat – orice altceva decît o pepinieră revistei La
direct, să constituie un punct de atracție piată de cea care îi număra – în ordinea pentru Cîntarea României. „Săgetătorul“ e Roumanie
pentru noile generații de studenți, dar și uzuală (foarte) aproximativă a intervențiilor locul în care am descoperit că pot să pro- aujourd’hui
inexistența documentelor – caz concret, de la cenaclu și cu vinovate omisiuni – pe voc, cu un text, ilaritate, uimire, admirație (Lyon, Franța).
revista Litere nouă nu figurează pe lista Simona Sora, T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, și, în unele cazuri, iritare. Și locul în care În prezent,
publicațiilor secției de periodice a bibli- Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, i-am întîlnit prima oară pe cîțiva dintre cei coordonează
otecii), cenaclurile au încă multe povești Ioana Nicolaie, Cecilia Ștefănescu, Doina cu care aveam să împart coperțile unor vo- biroul de presă
de spus. Evident că o asemenea cercetare Ioanid, Angelo Mitchievici, Mihai Ignat, lume colective: Răzvan Rădulescu (Tablou al Institutului
devine complexă. Nu și greoaie. Odată Florin Dumitrescu, Mircea Cărtărescu. de familie), Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu Cultural
inițiat proiectul, strîngerea materialelor Am perceput expresiile faciale și comen­ și D.M. Cipariu (Marfă). I-a urmat, în po- Român.
nu reprezintă un efort deosebit. Din­­ tariile auditorilor, mai curînd decît cronicile dul din Edgar Quinet, cenaclul „Central“,
colo de cantitatea documentelor, aspec- tipărite, drept piatră de încercare a încercă- cu care „Litere“ s-a intersectat scurtă vreme
tul pri­­­­oritar devine acela al construcției. rilor mele. Și nu știu dacă, după ce perioada și pe care istoria literară îl consemnează, și scrie, dacă-mi amintesc bine, ceva legat de
Discuțiile pornesc din acest punct. De la „Litere“ s-a încheiat, am mai avut vreodată bine face, drept cenaclu „cu temă“: la fina- sfera culinară (de aici titlul „cronici digestive
întrebări precum „cine face suplimentul?“, aceeași motivație și mobilizare „întru litera- lul serilor de acolo se propunea o formulă și ecologicale“). Apariția cenaclului „Litere“
„unde îl publică?“, „cînd apare?“, „în ce dis­ tură“. Mult timp, de fiecare dată cînd mi se pe care cei care se „înscriau“ trebuiau să o a fost salutară și fiindcă mi-a oferit un cadru
tribuție?“ și „cu ce scop?“. De regulă, ne­ părea că scriu ceva bine, undeva, preconștient, ilustreze, la următoarea întrunire, cu tex- în care să dau citire acelor texte și să scap,
fericită soluție, se alege un moment festiv. visam la o renaștere a „Literelor“ sau măcar te. La unele assignement-uri de acest fel astfel, de frustrarea „expirării“ lor. Prilej să
În principiu, există constrîngeri ne­plă­cute la ivirea unui spațiu asemănător în care să am reacționat decalat, dar temeinic: bună constat un lucru confirmat apoi de un nu-
care fac pe unii să nu poată răspunde. Iată pot citi textul aflat pe masă. Am trăit lipsa parte – dacă nu cumva partea bună – din măr (pesemne prea) mare de împrejurări:
de ce acest supliment nu poate fi un do- ședințelor de cenaclu cam așa cum trăiesc, grupajul cu care am participat la Tablou de există viață după deadline, ba chiar, poate,
sar propriu-zis. Dacă ar fi fost așa, ar fi cred, sportivii privarea de competiție: poți familie e răspunsul întîrziat la sarcina de a viața abia atunci începe. n
inclus toți actanții principali, nu selectiv
(deși lista inițială s-a mărit considerabil).

Despre cenaclul „Litere“

În plus, numai din intervențiile lui Mircea
Cărtărescu, fie că sînt prefețe, postfețe, in- că fragmentul respectiv, cu mici modificări,
terviuri, chiar fragmente de Jurnal, ar fi își găsise loc definitiv în cartea mea.
ieșit cîteva pagini bune. Dovadă că M.C. Cel mai important lucru pentru noi, tineri
i-a susținut pe „puști“ programatic (vezi scriitori plini de entuziasm și făr’ de nume, a
modelul impus de Nicolae Manolescu – Victor NICHIFOR la care pot învăța multe. Am frecventat ce- fost inițiativa lui Mircea Cărtărescu de a pu-
cenaclu, debut în România literară, anto- naclul de-a lungul cîtorva ani (din păcate, blica, sub umbrela sa, pe acei scriitori pe care

P
logii colective) pentru o cursă lungă. rimele mele încercări de a scrie (po- nu atît de frecvent pe cît mi-aș fi dorit, din dînsul i-a considerat cei mai reprezentativi în
Aflați cumva între promoția nouăze­ ezie) au avut loc relativ tîrziu, pe vre- cauza presiunilor în urma deciziei de-a fi și acel moment. Astfel au apărut două antolo-
cistă (cu care au avut legături „la nivel mea cînd eram student la Facultatea om al muncii în plin capitalism), la fiecare gii: Tablou de familie și Ferestre 98, ceea ce a
înalt“, cazul Cristi Popescu) și grupul mi- de Silvicultură din Brașov. Astfel, neavînd ședință avînd senzația că ceea ce făceam noi reprezentat un demers deosebit de generos,
lenarist (deschizînd chiar colecții „două- o pregătire formală de filolog, pentru mine era esențial, că lectura textelor, ulterior încăr- o rampă de lansare pentru toți cei publicați.
miiste“), „puștii“ lui Cărtărescu nu au fost cenaclurile literare au reprezentat liniile de cate de comentarii, dădeau acelui spațiu un Mulțumim din nou, Mircea Cărtărescu!
asimilați, cu excepția „urmașului“ Ianuș forță care, inițial, mi-au dirijat lecturile și, spirit aparte. Cartea mea, intitulată Epoca Lu, Cumva neașteptat, astăzi, la aproximativ
(continuator al cenaclului, sub denumirea în același timp, contactul cu un public pro- pe care am scris-o în acea perioadă, este, evi- zece ani de la încetarea cenaclului „Litere“,
„Fracturi“), de nici o tabără. Răbdători, fesionist, (foarte) liber să-și exprime opiniile dent, și rezultatul comentariilor pe marginea constat un beneficiu la care nici nu m-am
ei au avut de așteptat în același context despre calitatea textelor pe care le scriam. În ei în ședințele cenaclului „Litere“. În mod de- gîndit în vremea în care eram concentrați să
al absenței interesului pentru publicarea perioada studenției, am participat la ședințele osebit, am vie în mine ședința în care am citit ne citim textele, să învățăm din comentariile
autorilor români (urmînd să facă o bibli- cenaclului „Interval“, condus de Alexandru un fragment scatologic (ulterior, publicat și celorlalți – anume, formarea unor prietenii
otecă Polirom), scriind individual cărți și Mușina și Gheorghe Crăciun. După absolvi- în antologia Ferestre 98), controversat prin care rezistă probei timpului.
scenarii (chiar o ecranizare de roman) și rea facultății m-am mutat în București, unde natura sa; țin minte, a existat o paletă largă Multe evenimente majore au avut loc în
nefiind propriu-zis un grup. imediat am căutat un forum literar similar. În de reacții; întîmplarea a făcut ca unele dintre viața mea de cînd cenaclul „Litere“ a încetat
Ce avem acum sînt cîteva mărturii des- mod natural, m-am îndreptat spre Facultatea cele mai acide comentarii să fie foarte inteli- să mai existe: am făcut saltul în vîrsta a II-a,
pre o perioadă romantică a literaturii afla- de Litere, unde am descoperit cenaclul „Litere“, gent articulate, astfel încît, pentru unul dintre am devenit tată, mi-am schimbat domiciliul
tă încă la putere și, atît prin construcție cît condus de Mircea Cărtărescu. puținele momente în viață, am trăit efectul în Statele Unite, am scris noi cărți. Această
și prin suportul grafic abordat, o invitație Am început să particip la ședințele cena- paralizant al clipelor în care inima supurea- distanță temporală și spațială mă face să pri-
lansată lui Mircea Cărtărescu, de a scrie clului foarte entuziast, de la primele șe­dințe ză în timp ce creierul îți jubilează; la sfîrșitul vesc cenaclul „Litere“ cu obiectivitate caldă,
o carte despre vîrstele acelui cenaclu. De înțelegînd că am șansa ședinței, Mircea Cărtărescu a menționat că, ca unul dintre lucrurile care vor ține întot-
aceea, răspunsurile la primele întrebări de de a întîlni oameni prin reacția participanților la acel text, cena- deauna România aproape de inima mea, ca
mai sus aproape că nu contează. Singurul, inteligenți, pa­sio­ clul nostru a demonstrat că atinsese un nivel una dintre experiențele care te ajută să fii îm-
adevăratul motiv al tuturor acestor încer- nați cunoscători de maturitate. Dacă inițial mai aveam oare- păcat cu tine, entuziast că ai făcut parte din
cări e acela de a afla ceva concludent des- de literatură, de care dubii, în urma acelei ședințe am înțeles acel spirit, acel mod de viață. n
pre evenimente/locuri/grupări care altfel
riscă să rămînă în zona istoriilor personale S-a născut la 22 februarie 1970. A absolvit Facultatea de Silvicultură din Brașov, în 1994. După absolvirea facultății,
sau a lui „a fost odată“. n se mută în București, unde lucrează ca inginer într-o fabrică, ulterior în trei societăți de comerț exterior, pentru a-și găsi
locul în Departamentul „Resurse Umane“ al unei corporații multinaționale (inițial, în România, iar din 2002, în Statele
Supliment Observator cultural conceput Unite). Debutează în 1994 în revista România literară. A publicat: Aigess la Editura Eminescu în 1997; volumul colectiv
de un cristian și realizat împreună cu Ferestre 98 la Editura Aristrac, în 1998; epopeea intitulată Epoca Lu la Editura Paralela 45, în 2005; volumul de proză și
Smaranda Șchiopu și Paul Cernat (arhiva poezie IMPORTANT la Editura Paralela 45, în 2007. De asemenea, a publicat grupaje de poezii în diverse reviste
Litere nouă), cu sprijinul Editurilor Polirom și literare: Cuvântul, Luceafărul, România literară, Vatra. În prezent, lucrează la un roman intitulat Resurse
Paralela 45 și cu acordul autorilor prezenți. Umane. Alte informații pot fi accesate la www.victornichifor.com.

2II
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
La început, a fost prietenia. Eu,
Prieteni
că a fost un bun exercițiu de versatilitate de la cenaclul „Central“, s-au adăugat și „De fapt, apariția volumului se datorea-
Svetlana Cârstean, Răzvan Ră­du­­ scriitoricească. Sorin Gherguț și Mihai Ignat) nu a fost ză nu atît iubirii noastre, cît întîlnirii cu
lescu, și apoi T.O. Bobe (în fine, la În timp ce noi ne distram astfel, am auzit decît o urmare firească. Mircea Cărtărescu, care ne-a încurajat și
că s-a înființat în Facultatea de Litere un O urmare firească, dar care nu s-a făcut ne-a ajutat să-l publicăm. Cartea s-a nu-
un moment dat a apărut și Cristian alt cenaclu, condus de Mircea Cărtărescu. deloc cum ai pocni din degete, ci cu mare mit Tablou de familie și a fost publicată în
Popescu, poetul, dar nu ne-a ținut Nu, nu ne-am bulucit într-acolo și, într-un bătaie de cap. Cel care a luat taurul de coar- 1995 la o editură obscură, pe numele ei
mult companie, că a a­vut proasta prim moment, chiar ne-am îmbățoșat orgo- ne a fost Mircea Cărtărescu – dacă nu era el, Leka-Brâncuș, care ținea, întrucîtva, de
inspirație să moară). lios și am văzut în noul cenaclu un fel de volumul nu ar fi apărut. El a făcut nenumă- Facultatea de Litere (autori, în afară de
concurență. Prin urmare, am continuat să rate demersuri, a bătut la uși închise și-a pus mine, mai erau Răzvan Rădulescu, T.O.
ne facem jucărelele noastre și ne-am pro- toată energia la bătaie pentru apariția aces- Bobe, Svetlana Cârstean, Sorin Gherguț și
Cezar PAUL-BĂDESCU pus să ignorăm cenaclul „Litere“. Numai că tei cărți – pe vremea aceea, în 1995, nimeni Mihai Ignat). În realitate, e mult spus că a
bățoșenia nu ne-a ținut mult: la întîlnirile nu era interesat să publice debutanți. apărut la această editură: textele ni le-am

O
prietenie foarte intensă, cum nu noastre veneau din ce în ce mai puțini oa- Cartea a apărut la o editură obscură, care cules noi, tot noi am paginat-o, am făcut
mi-a mai fost dat să trăiesc nici- meni și de proastă calitate. Cînd am văzut avea un fel de xerox mai performant în sub- coperta și am venit, în cele din urmă, cu
odată. Ne petreceam zile și nopți la un moment dat că, din cei trei amețiți solul Facultății de Litere. De fapt, în afară calcurile. Editura nu a făcut decît să tipă-
împreună, mîncam sau dormeam împreună. care veniseră să se uite în gura noastră, era o de tipărirea propriu-zisă, toată treaba am fă- rească (cu un copiator ceva mai perfor-
Și ne citeam unul altuia textele, cu voce tare. tipă care croșeta de zor, eu am propus să pu- cut-o noi înșine: am cules textele (că pe vre- mant) și apoi să broșeze paginile pe care
Nu știu cum erau ceilalți, dar eu nu scriam nem punct întregii povești. Ceilalți au fost mea aceea calculatorul era un lucru rar și le tot noi le-am strîns, una peste alta, pentru
pentru istoria literaturii, pentru posteritate de acord. Am plecat cu aveam bătute la mașină), fiecare exemplar în parte. Pentru ca după
și nici măcar pentru public. Scriam pentru toții acasă, iar săptămî- le-am corectat, le-am re- aceea, fiindcă nu primise nu știu ce bani
Răzvan, Svetlana sau Teo. Tot ce îmi doream na următoare băteam la dactat, le-am paginat, am de la Universitate, să se răzbune pe noi (nu
era să-i aud pe ei rîzînd – căci rîsul, în timp ușa cenaclului lui Mircea făcut coperta și, după ce editura, desigur, ci patronul ei) și să refuze
ce citeai, era un semn că le plăcea (dacă nu Cărtărescu. Acolo, sala paginile au fost multipli- să ne editeze cartea. De difuzat, am încer-
le plăcea, era o tăcere stînjenitoare, cu mutre ge­­­mea de lume – dar, pînă cate, am pierdut cîteva zile cat tot noi s-o facem, numai că, neavînd
încruntate și foieli în scaune). la urmă, nu asta conta… să punem filele una peste ceea ce atît de suav se numește „personali-
Apoi ne-a venit ideea să ne întîlnim să Cel care m-a făcut să nu alta, în ordine. Nu pot tate juridică“, nu am putut încheia nici un
citim ce scriseserăm în sala pe care Răzvan o mai lipsesc de la nici o să uit cum stăteam cu to­ contract cu vreo librărie.“
avea închiriată la ultimul etaj, în Facultatea ședință a cenaclului a fost ții într-o încăpere sinistră Tinerețile lui Daniel Abagiu,
de Litere, unde făcuse o bibliotecă-ceainărie. tocmai Mircea. Am des- din subsolul Facultății de Editura Polirom, 2004, p. 61
Și, dacă mai veneau și alții, erau bine-veniți. coperit în el un om ex- Litere și puneam pagină
Am preluat numele unui cenaclu avortat de traordinar, de care m-am peste pagină… Mircea
alții, înaintea noastră – „Central“. Nu știu de atașat din prima clipă. Și a fost lîngă noi și ne-a 1994
ce am făcut-o, că numele era de-a dreptul l-am inclus în cercul de ajutat chiar și la aceas­tă
idiot. Ne-am întîlnit de cîteva ori și am citit prieteni apropiați pentru din urmă operațiune. Cum
texte „la liber“, dar ne-am plictisit de chestia care scriu, a căror părere spu­neam, e un om extra-
asta și ne-am gîndit să facem cursa mai pal- contează pentru mine. Dacă, cu prostioara ordinar. Dacă „Centralul“ s-a constituit pe
pitantă, să inventăm obstacole. noastră de „Central“, ne-am făcut mîna la baza unei prietenii, cenaclul „Litere“ m-a
Adică să stabilim cîte o temă și constrîn- scris, cenaclul „Litere“ ne-a trecut într-o ajutat să descopăr un alt prieten (și așa cer-
geri formale (de exemplu, „Dunga de la nouă etapă și ne-a ajutat să conștientizăm că cul se închide).
pantaloni – descriere pe două pagini“ – asta literatura e făcută să fie publicată. Aveam în Cum am puțini amici și sînt foarte selec-
a fost chiar prima) într-o ședință și să scri- față un scriitor valoros și matur, iar asta ne-a tiv în privința asta, consider că prietenia cu
em pînă săptămîna următoare. Făceam, în grăbit propria noastră maturizare literară. Mircea e cel mai valoros lucru cu care am Cezar PAUL-BĂDESCU (n. 1968) a absolvit
mod inconștient, un fel de creative writing Faptul că, după ceva timp, textele noas- rămas după cenaclul „Litere“. Restul – deși Facultatea de Litere din cadrul Universității
și, din joaca asta, au ieșit destul de multe lu- tre chiar au apărut într-un volum colectiv deloc de neglijat – e mult mai puțin impor- București în 1994 și masteratul de Teoria
cruri faine. Ca să nu mai vorbim de faptul (Tablou de familie, unde, pe lîngă noi, grupul tant. n Literaturii și Literatură Comparată la aceeași
instituție. Din 1994, lucrează și colaborează
în presa scrisă și audio-vizuală, la revista 22,
Secolul XXI, Observator cultural, Ade­
vărul literar și artistic, Radio Europa Liberă
ș.a. Pînă în 2007 a ocupat funcția de redactor-
șef la suplimentul Media & Cultură al ziarului
Cotidianul, iar în prezent este redactor la
Dilema veche, redactor-șef la Adevărul
literar și artistic și șeful departamentului
de cultură al ziarului Adevărul. A debutat
editorial în 1995 în volumul colectiv Tablou
de familie (Editura Leka-Brâncuș, București),
care a obținut Premiul pentru Debut al
revistei Tomis. Este coordonatorul antologiei
de publicistică intitulate Cazul Eminescu
(Editura Paralela 45, 1999). La Editura Polirom
i-au apărut, în 2004, romanul Tinerețile
lui Daniel Abagiu și, în 2006, romanul
Lu­­­­minița, mon amour. Site personal:
http://www.cp-b.ro.

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 III

3
 LI te Re
povestit odată despre șepcile cu care au organizator, Paul Cernat, o voce de co- mult de trei ori să intervină în discuții
venit, la un moment dat, Paul Cernat și mentator, apoi fiecare dintre noi avea mo- Mircea. Odată s-a întîmplat după ce o
Iulian Băicuș, doar așa, ca să arate că sînt mentul lui de comentariu. Și, la final, era studentă (de la Psihologie?) a citit niște
criticii în cenaclu și sînt din altă echipă rîndul lui Mircea Cărtărescu să lege lu- poeme pline de trimiteri religioase destul
decît cei care vin și citesc. Atunci cînd am crurile discutate și părerile pe care și le fă- de mecanice și facile. Cum era obiceiul, nu
„A început un cenaclu și la Fa­cul­ povestit prima dată lucrul ăsta, mi se pă- cuse despre texte de tot felul de referințe au fost nici un fel de menajamente atunci
tatea de Li­tere“, mi-a spus într-o zi rea o explicație logică. Acum am început destul de neașteptate. Cel mai neașteptat cînd a venit rîndul comentariilor. După
Cristi Constantinescu după o întîl­ să mă îndoiesc pentru că Băicuș însuși probabil că era stilul lipsit de emfază cu a doua intervenție, cititoarea s-a ridicat
citise niște parodii ușor melan- care se încheiau întîlnirile. și a traversat sala nervoasă, strigînd că
nire la cenaclul „Prospero“. colice într-o ședință. „eu cred că studenții de la Litere ar trebui
Se în­tîmpla cam te să citească mai mult Biblia“, după care a
Răzvan ȚUPA așa: Cecilia Nu cred că s-a trîntit ușa, urmată de profesorul cu care
a­­vea ceva în­tîmplat venise. După ce s-au potolit hohotele
LI de mai de rîs, Mircea a vrut să vorbească despre
Am mers pentru că încercam să văd tot ce inadecvarea textelor ei la contextul cena-
se întîmplă viu în zona asta. Cred că am clului „Litere“. Nu a apucat să spună mai
ajuns la a doua ședință. Nici nu mai sînt mult de o frază, că ușa s-a deschis și în sală
sigur dacă legătura a fost a lui Ianuș sau a intrat fata nervoasă de mai devreme,
a cui. congestionată la față, și în liniștea lăsată
Îmi amintesc doar că eu, venit de la ce- brusc, s-a întors la banca din care țîșnise
naclul Monicăi Pillat de la Facultatea de mai devreme, să își ia geanta pe care o ui-
Limbi Străine, și cei de la Filozofie (mi se tase. La ieșire, s-a întors spre noi, care o
pare că pe vremea aia era încă cu „s“, filo- priveam uimiți, și a strigat: „Pace vouă!“,
sofie) am fost foarte nemulțumiți de ceea lucru care a rupt sala în două de rîs.
ce auzeam. Nu îmi venea să îmi cred ure-
chilor: cu toate că nu putea să fie vorba RE
despre indulgență, parcă părerile pe care Și azi mă mir de o altă întîmplare. La un
le auzeam erau prea prietenoase cu cel moment dat a apărut un tip discret, care
care citise. Nu, nu: poezia nu poate să fie nu a scos o vorbă pînă cînd nu am cobo-
numai așa! Cred că în acea ședință Cristi Răzvan ȚUPA s-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum, rît toți în pasajul de la Universitate. La
Constantinescu a fost cel mai vocal. publicat în 2001, fetiș, a fost distins cu Premiul Național pentru o masă de acolo, tipul a scos un sul de
Curios este că, spre deosebire de con- Poezie „Mihai Eminescu“, la Botoșani, în ianuarie 2002. În 2003, hîrtii bătute la mașină și ni le-a arătat.
fruntările la care îți spui părerea și pleci, fetiș – o carte românească a plăcerii a făcut obiectul unei a Erau niște poeme în stil Eminescu. Și nu
la „Litere“ s-a întîmplat ceva în ziua ace- doua ediții revăzute și adăugite la Editura Vinea. În 2005, îi apa­ eminesciene!
ea. Și eu, și cei care aveau o părere opusă re la Editura Cartea Românească volumul Corpuri românești. Fiecare poem era perfect, complet
mie am rămas un pic curioși ce mai are A semnat articole și interviuri în Evenimentul zi­ i­nedit, și cu tot felul de mărci de autenti-
celălalt de spus. Și în fiecare săptămî- lei, Prezent, Suplimentul de Cultură, Cuvântul citate. Replici și continuări ale Scrisorilor,
nă mergeam să îmi dezbat părerile (mai (redactor-șef 2006-2008). Organizează, din 2005, se­ sonete și glosse, toate naturale. „Mi le-a
mult cu mine însumi), pentru că lecturile rile poeticile cotidianului, în Club A. În prezent, este dictat o voce“, a zis. Și nu l-am mai văzut
mi se schimbau, referințele la fel. Am mai editor de film la Time Out București. niciodată. n

Mai mult martor decît participant impasibilitatea figurii lui și inhibat, în con­
versațiile de pe holul din fața sălii, de aerul lui
sigur (mai tîrziu aveam să ies și eu, împreună
cu Doina și cu grupul Tabloului de familie,
la o bere cu cel care din „Cărtărescu“ deve­
De Mircea Cărtărescu am auzit pen­ motiv era acela că nu le consideram folosi- la cap c-ar trebui să-mi citesc poemele „la nise pentru noi „Mircea“, dar de inhibi­­ție
tru prima dată la doi ani după termi­ toare, crezînd că scriitorul n-are nevoie de Cărtărescu“ dacă voiam să aflu „cu adevă- tot n-aveam să scap). Întotdeauna așteptam
narea liceului, prin februarie ’88, la astfel de „ieșiri la rampă“, că se formează pe rat“ ce valoare au. Am invocat tot felul de extrem de curios momentul în care își spu-
cont propriu. Greșeam, evident, o dovedeau opreliști – cea mai importantă fiind aceea nea părerea, urmărind felul în care vorbea,
un curs informal de poezie optzecis­ chiar efectele lecturilor mele din cenacluri că la ora ședinței aveam un curs de latină siguranța cu care răsturna perspectiva, de
tă pe care-l ținea Alexandru Mușina – pentru că atunci îmi verificam, de bine, de la care nu-mi mai permiteam să lipsesc, parcă aceea ar fi fost cea „normală“, deși
la Biblioteca Județeană Brașov. de rău, „performanța“. Alt motiv al reținerii mai ales că eram cam loază la materia cu uneori nu eram de acord cu ea.
mele era frica teribilă de a trebui să vorbesc pricina. Reticențele mele țineau și de fap- Peste doi ani, tot prin primăvară, am
în public. Meseria de profesor mi-a dimi- tul că în cenaclul lui Cărtărescu trecuse- mai citit o dată. Scenariul s-a repetat, punct
Mihai IGNAT nuat, mai tîrziu, această inhibiție – care era ră, cu arme și bagaje, membrii cenaclului cu punct, doar c-a avut un final nu numai
și mai mare dacă de față se afla un Mircea „Central“, unde citisem și fusesem demolat surprinzător, ci și concret: spre vară, cînd

P
înă cînd am intrat la facultate, în ’90, Cărtărescu. De fapt, nimeni nu era obligat de Răzvan, Svetlana, Cezar et comp și nu Cărtărescu a avut ocazia de-a face un volum
i-am citit cam toate cărțile de poezie. să vorbească la cenacluri, iar cînd citeai, ori- mai simțeam nevoia masochistă de-a re- colectiv cu autori din cenaclu, m-a pus pe
Prozele din Nostalgia i le-am citit abia cum regula nescrisă spunea că n-ai voie să peta experiența. Argumentul forte a rămas „lista scurtă“ a Tabloului de familie. Astfel că
prin anul IV de facultate, după ce-l cunos- vorbești. Cărtărescu, Gelu mi-a spus c-ar trebui să-i Mircea Cărtărescu s-a dovedit pînă la urmă
cusem deja ca profesor. Iar înainte de-a face Cu astfel de prejudecăți și în astfel de aflu părerea, că e un scriitor a cărui părere a fi nașul meu literar, iar cele două lecturi nu
cu el seminariile de literatură română, l-am condiții, n-aș fi citit la „Litere“ dacă nu contează – așa că pînă la urmă am acceptat. numai că mi-au (re)dat încrederea în mine
cunoscut ca mentor al cenaclului „Litere“, în m-ar fi îndemnat un coleg, pe nume Gelu, Gelu m-a înscris pe lista de cititori, astfel că ca poet, dar mi-au și demonstrat importanța
anul III, în primăvara lui ’93. mare admirator al lui Cărtărescu, dar care eu m-am dus direct la ședința pentru care unui cenaclu. Un cenaclu despre care, pînă
Trecusem prin mai multe cenacluri, dar nu scria – sau cel puțin nu mi-a arătat ni- fusesem programat. Acolo au fost vreo două la urmă, nu sînt cel mai în măsură să vor-
niciodată nu le frecventam cu adevărat. Un ciodată ceva scris de el. Gelu m-a tot bătut voci care mi-au susținut poemele, dar cele besc. N-am deschis niciodată gura în acest
mai puternice au fost tot vocile care mi le‑au cenaclu, nu l-am frecventat decît de cîteva
respins și aparțineau, în principal, echipei ori, n-am avut impresia că trăiesc „momen-
Mihai IGNAT (n. 1967, Brașov). În prezent, (2005), Klein spuse Klein, (conține CD, de la fostul „Central“. Cu asemenea primire, te istorice“ (deși am fost de față la primele
este cadru didactic al Facultății de 2006). În 2004 a debutat ca dramaturg devenisem extrem de curios să aflu părea lui lecturi din prozele cu Dănuț, din Teodosie cel
Litere a Universității „Transilvania“ la Radio BBC Londra cu piesa Crize Cărtărescu – el vorbea întotdeauna la sfîrșit Mic, din Floarea de menghină, din Duduca de
din Brașov. A debutat editorial cu sau încă o poveste de dragoste, și de cele mai multe ori venea cu păreri sur- marțipan, din poemele lui Gherguț sau ale
un grupaj de poeme în antologia iar în 2005 piesa Patru cepe dege­ prinzătoare, împotriva „curentului general lui T.O.).
Tablou de familie (1995) și cu rate a obținut locul I la Concursul de opinie“. Așa s-a întîmplat, din fericire, și Dar se pare c-am avut noroc să fiu acolo,
placheta Klein (1995). Național de Dramaturgie. Pre­ cu textele mele: au fost „salvate“ de Mircea, student și cenaclist, în atmosfera aceea spe-
A mai publicat volu­ miul Uniter pentru Cea iar emoțiile mele au crescut instantaneu cială, alături de studenți și cenacliști, viitori
mele de poeme: Eu mai bună piesă româ­ atunci cînd, înainte de observațiile analitice, „autori“, ca Svetlana, Cezar, Răzvan, Sorin,
(1999), Poeme în nească a anului 2007 a spus ceva de genul: „Nu știu ce-ați avut cu T.O., Doina și alții, în preajma unui scriitor
doi (2003), Klein­ cu piesa Meserii și textele lui Mihai, ele sînt bune și dovedesc și a unui mentor generos și, pentru mine cel
poeme (2004), fundături. maturitate poetică, pot fi liniștit publicate puțin, providențial. „Istoria“ mea persona-
Can­grena e un Site personal: în volum“. lă nu e relevantă pentru istoria cenaclului
a­nimal de casă www.mihaignat.ro Apoi am mai ajuns la cîteva ședințe, „Litere“, dar istoria cenaclului „Litere“ e re-
îl urmăream pe Cărtărescu contrariat de levantă pentru „istoria“ mea personală. n

IV
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
Sfîrșitul unei epoci.
De la Emil Constantinescu la Playboy
Cenaclul lui Mircea Cărtărescu funcționa de mulți ani cînd am ajuns și eu despre literatură, mult mai puțin în fază cu De­dramatizată, hiperconștientă de pro-
acolo. Cea care m-a adus a fost Cecilia Ștefănescu, după ce amîndoi fusese­ ceea ce se întîmpla atunci la noi. priile mijloace și totodată civilizată, poezia
răm la Iași, în 1996, la colocviul „Eminescu“. Marius Ianuș a fost poetul care marchea- postoptzecistă urma să sfîrșească în tăcere,
ză ieșirea la suprafață a „postmodernismului“ iar poeziile lui Gherguț pot fi considerate,
și înlocuirea lui, în underground, cu ceea ce, mutatis mutandis, „beckettiene“, ca un fel de
Alex MATEI – predecesorul adolescent al Observatorului mai tîrziu, a fost numit, de către Paul Cernat răspuns la întrebarea „Cum mai poți scrie
cultural inaugurat în 2000. Articolul recen- cred, mizerabilism, un curent trash care ca- poezie după postmodernism?“.

A
colo aflasem stupefiat că ea era mă- za pri­mul număr din Playboy și a fost, cred, racterizează foarte bine anii 1998-2004 Odată, va trebui să revenim la poezia
ritată – aveam 21 de ani amîndoi –, execrabil. și din care au ieșit așa-numiții, astăzi, lui Gherguț – la ceea ce are ea muribund,
dar și eu urma să mă însor, culmea, Dar nu asta era important. Eu nu aveam „douămiiști“ sau milenariști. în ciuda umorului – pentru a înțelege de
după vreo șase luni. Bine, acum e drept că, la dispoziția de a celebra, prin intermediul ce modelul poetic cărtărescian se epuizase.
21 de ani, șase luni fac cît un deceniu. acestei recenzii, inaugurarea culturii pop Sfîrșitul „postmodernismului“, Apoi și-a intrat Ianuș în rol, nu mai insist.
În 1996, prima promoție ieșise deja pe în România, vedeam în Playboy revista cu începuturile „mizerabilismului“
piață, oamenii absolviseră facultatea și de- gagici „care este“ și astăzi, în ciuda unor Ar fi greu să nu recunoaștem moștenirea Nașterea ultimei avangarde
veniseră, unii, scriitori. Era, oricum, o peri- nuveluțe de autori celebri publicate aici, lor cărtăresciană. Biografismul, în primul Din punctul de vedere al prozei, lucrurile
oadă infectă pentru cîștigat bani, noroc că ca și a stilului macho-glossy pe care astăzi îl rînd, apoi exploatarea subculturilor urbane. n-au stat la fel de bine. T.O. Bobe avea să
apăreau televiziunile particulare și se dez-
volta advertisingul. Oricum, din Tablou de Alexandru MATEI s-a născut la 1 aprilie 1975. Este licențiat al Facultății de
familie, Gherguț, T.O. Bobe erau vedetele în Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, unde a absolvit, de ase­
poezie, Răzvan Rădulescu era cel mai bun menea, un masterat în Antropologie Culturală, în 1998. Este doctor în literatură
prozator. franceză contemporană, la Universitatea din București și la École des Hautes
Optzecismul ieșise deja din underground, Études en Sciences Sociales din Paris. A beneficiat de o bursă doctorală din
dar generația tînără nu fusese încă dez-ni- partea Guvernului Francez în perioada 2003-2006. Semnează eseuri, articole
chitastănescizată de tot. Poetica cenaclului și recenzii în majoritatea revistelor culturale din București și în revista Vatra din
era una simplă: să scrii natural, fără farafas­ Târgu Mureș. A tradus Societatea de consum de Jean Baudrillard la Editura
tîcuri, să-ți placă emblemele economiei de comunicare.ro, în anul 2005. În anul 2000, a debutat în poezie, la Editura Dacia,
consum, să iei la mișto tot ce e grav, dar fără cu volumul Tractir. În 2008, îi apare, la Editura Cartea Românească, Ultimele
să-l desființezi, eventual să-l plasezi într-un zile din viața literaturii.
context cotidian. Îmi amintesc despre ceea
ce spune Edgar Morin în cartea lui Les Stars
despre trecerea dinspre filmul mut la cel cunoaștem foarte bine, dar care atunci adu- Diferența o face registrul, iar aici meritul îi devină un prozator foarte bun, dar, în acest
vorbit: patetismul filmului mut trebuia să cea un cinism și o familiaritate proaspete în revine lui Marius Ianuș. Dacă tot ce înseam- moment, imposibil de marketizat. Ca și
dispară pentru că începeau să se audă zgo- peisajul unei jurnalism inflamat. În aceeași nă reprezentare a realului social și intim ur- Cărtărescu, el e un prozator ieșit dintr-un
motele străzii; charisma gestului nu mai era perioadă (1996-1998), Cecilia Ștefănescu ban avea o cromatică optimistă – în sensul poet, fapt care-l situează într-o descendență
pură, așadar gestul însuși trebuia schimbat. citea în cenaclu o nuvelă, Vacanțierii, unde Farurilor, vitrinelor și fotografiilor –, același posttextualistă și postelitistă.
Cam așa se întîmpla cu literatura „orientati- făcea, la un moment dat, elogiul Coca-Cola. lucru devenea brusc cenușiu, scabros, dar și Un exemplu autobiografic. Apăruse la
vă“ de la cenaclul lui Cărtărescu. Poetica acestei nuvele – după ce Cecilia tre- liric în poeziile lui Ianuș, iar apoi ale post- Humanitas o exegeză la Heidegger, de Otto
cuse de la poezie la proză – este ilustrarea ianușienilor. Poggeler, Drumul gîndirii lui Heidegger
O poetică augurală perfectă a temelor pe care le conținea ideea Imaginarul postmodern nu mai putea (sîntem în 1998). T.O. Bobe mă ia la mișto,
Lucrurile nu stăteau însă tocmai clar. În „postmodernismului românesc“. rămîne proiecția aceea ideal-cotidiană din într-o seară, după cenaclu, întrebîndu-mă
1996, noi ne trăiam ultimii ani de moder- Eroul acestei literaturi era un personaj poemele cărtăresciene, pentru că, între timp, dacă n-aș citi o astfel de carte (nu atît eli-
nism, nu în literatură numaidecît, ci mental. salingerian, dar cum să fii autentic și salin- capitalismul se mutase în România, iar noi tistă, cît mai ales abstractă și doveditoare
Îl voiam pe Constantinescu pentru că era gerian în Bucureștiul anului 1998? Ca întot- îl trăiam, nu-l mai visam. Ultima producție de snobism). Or, eu văzusem cartea, dar nu
anticomunist și credincios, luptam pentru deauna, fascinația modelului străin acționa postmodernă „optimistă“ ar putea fi consi- reținusem bine numele autorului. T.O. Bobe
idealuri de puritate politică – punctul 8 de la asupra tînărului scriitor român, la care se derat videoclipul Loredanei Groza filmat respingea o astfel de lectură, dar ținuse min-
Timișoara –, idealizam o societate civilă care adăuga discursul charismatic cu adevărat la Las Vegas – e o melodie pe versuri de te autorul.
nu exista, desigur, decît în mințile noastre. al lui Cărtărescu. În același timp, eu scriam Mircea Cărtărescu, cred că Femeia ta –, și tot Romanul lui Cum mi-am petrecut vacanța
Citeam teorie pentru că – prin Humanitas poezii ciudate – și proaste, cred – cu Michel Loredana Groza scoate la suprafață și con- de vară – apărut în 2004 – confirmă filiația:
mai ales – aveam ce citi. Foucault și-mi dădeam seama că era tot mai sacră mizerabilismul, în 1998, în videocli- scriitorul nu este un povestitor, ci un scrii-
Postmodernismul era doar o temă de greu să scriu poezie bună atîta vreme cît pul celor de la BUG Mafia – Lumea e a mea tor foarte inteligent și elitist care a luat, ca
discuție – elitistă –, iar apariția pe piață a nu-mi plăcea să citesc poezie. (în videoclip, un actual mall din București să spun așa, hotărîrea de a fi „postmodern“.
revistei Playboy România trebuia văzută ca era încă circ al foamei). Societatea româ- Angelo Mitchievici a devenit universitar și
o consacrare a „autenticului urban“ și, deci, Inflexiunea. Marius Ianuș nească era mizerabilă – iată, în sfîrșit, ceva critic de film (livresc, de altfel), iar Răzvan
o validare a postmodernizării românești. Cenaclul se întrunea la șase seara, într-o care putea mobiliza scriitorul împotrivă, cu Rădulescu n-a acceptat nici el convenția
Spun asta pentru că atunci am publicat sală de la etajul unu al Facultății de Litere, adevărat, și nu doar „pentru“, prin procură romanului realist (Teodosie cel Mic), trecînd
primul meu articol în revista Litere nouă iar liderii pe care i-am găsit eu erau Paul livrescă. oricum la scenariu. Cenaclul lui Mircea
Cernat, critic consacrat deja acolo, și Angelo Mircea Cărtărescu l-a susținut puternic Cărtărescu a fost unul în primul rînd poetic
Mitchievici, critic și prozator la fel de apre- și îndreptățit pe Ianuș, dar paricidul era și de poeți.
ciat. Venea, din vechea promoție, Iulian natural. „Crima“ s-a întîmplat tocmai pen- Doar Paul Cernat și-a făcut mîna acolo
Băicuș, de multe ori amuzant în verbozita- tru că Mircea Cărtărescu ieșise din „subte- în calitate de critic, și poate nu e fără legă-
tea lui și în desfășurarea de cunoștințe pe ran“ – chiar dacă vorbim despre peștera lui tură cu acești ani faptul că teza lui de docto-
care o practica. Atunci nu-mi era, dar acum Ali baba și nu despre subsoluri putrede de rat are ca subiect avangardismul românesc.
îmi e clar: după 1996, cenaclul avea nevoie blocuri decrepite – și cenaclul însuși, dacă Pentru că anii aceștia, 1996-1998, cînd por-
de alt spirit. ar mai fi continuat după 1998, urma să se tretul lui Marius Ianuș a împodobit pentru
Era momentul în care poetica despre care transforme într-o manifestare oficială. De o zi peretele din stînga al holului de la par-
vorbesc începea să fie imitată – ceea ce urma altfel, în ultimul număr al Literelor nouă, în ter al Facultății de Litere, au fost ultimii ai
să ducă la sfîrșitul autenticității „autenticis- vara lui 1998, articolul de adio al Ceciliei avangardei literare absorbite apoi repede de
mului biografist“. Atunci a apărut Marius Ștefănescu era o odă închinată lui Mircea social și de economic.
Ianuș, cel care a început să se facă auzit prin Cărtărescu. Nimic mai puțin underground. Din perspectiva anului 2008 și în raport
intervenții la început foarte timide – una Acesta este momentul în care dispare de cu producția literară românească a ultimi-
viza poezia citită de mine și apărută în revis- pe firmament un poet excepțional, Sorin lor zece ani, literatura cenaclistă de acolo
ta Cuvântul –, apoi tot mai neconvenționale. Gherguț, a cărui poetică era, ca și în cazul este, poate, un ultim strigăt al avangardei
El era Sarkozy-ul unei social-democrații lui Răzvan Rădulescu, autonomă față de cea românești.
în devenire, trouble-fête-ul unei serbări în oficială a cenaclului. După care s-a petrecut o dublă mișcare:
care clandestinii și opozanții erau repede Gherguț ducea la ultimele consecințe – poezia a coborît definitiv în underground, în
eliminați. poa­te cam abrupt, dar, iarăși, natural – vreme ce proza a intrat definitiv în spectaco-
Aceștia din urmă veneau mai ales de la schim­barea de paradigmă efectuată de lul pieței culturale românești. Dar asta este
Filozofie, acolo unde funcționa o altă idee optzeciști în ceea ce privește poezia. deja o altă poveste. n

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 V

 La umbra cenaclului în floare...
Mic de statură, cu pletele eminesci­
ene, dar nepotrivite cu craniul mic,
viperin, cu o mustață groasă care se­
măna izbitor cu cea a lui Vlad Țepeș
din portretul de la Castelul Ambras Angelo MITCHIEVICI este asistent la Facultatea de Litere și
din Tirol, cu o figură de metis, as­ Teologie a Universității „Ovidius“ din Constanța. Coautor al volu-
cuțită, prismatică, inspirînd cruzi­me ­­melor În căutarea comunismului pierdut (2001). De același au­tor,
rafinată de asiatic, cu un ten de fu­ O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog
mător înrăit, deși el nu fuma, Mircea cu H.-R. Patapievici (2004), Explorări în comunismul românesc
(vol. I, 2004; vol. II, 2005), toate apărute la Editura Polirom. Pentru
era una dintre acele divinități lipsite Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente, Editura Institutului
de aroganță, un idol păgîn al unui Cultural Român, 2007, a obținut Premiul revistei Observator
cult uitat, Mithras așteptîndu-și ora. cultural, secțiunea „Debut“.

Angelo MITCHIEVICI

L
a asta se adăugau farmecul bizar al
unei pleoape care nu se închidea
decît pe jumătate, un obraz litificat
semiparetic, de unde și impresia de mască de
domino dintr-un carnaval secret pe care și-o
lăsa chipul său. Toate acestea rimau subtil
cu rîsul abținut cu delicatețe, nu un rîs cu
gu­ra plină, pantagruelic, venit din stomac
și testicole, ci ca o vibrație, în continuita- 1995
tea parcă a zîmbetului său de sibilă, nede-
finit, hieratic, asemănător celor ale statuilor între pleoapele ei perla, și am înțeles acea număram, să roșim feciorelnic arătîndu-ne s-au ridicat din baia de acizi a criticismului
khmere. Această asimetrie m-a dus cu gîndul aștepare a idolului cu pielea măslinie de tot ce se putea pînă la dendritele și axonii cenaclier și au revenit acolo au devenit scri-
la Ianus Bifrons, păstrătorul cheilor, Ianua metis, a clipei de har inegalabilă, unică, ca o moluștei sexului ei chinuit pe altarul poezi- itori. Într-o zi, cu ridicolul său imens, pier-
Coeli și Ianua Inferni, și la Ioan cel care rîde lacrimă de spermă divină. ei; un poet inspiraționist care, ingenios, și-a rotesc, dus pînă la sublim, tîmpitul de Ianuș,
și la Ioan cel care plînge, la rîsu’-plînsu’ al Un timp l-am iubit, nu cu dragostea a­­ vîndut cărțile de poezie împreună cu cartofi aflat în faza sa anarhist-proletară, i-a făcut
lui Nichita, pentru că, într-adevăr, Mircea ceea netrebnică, nevertebrată, idolatră, de pe tarabă, în spiritul societății de consum, a o declarație de dragoste Ceciliei Ștefănescu
pare să rîdă cu un ochi și cu altul să plîngă. cățelandri a tinerilor, ci cu aceea reținută a trecut și el pe acolo. într-un spectacol de zile mari, pentru care nu
Mircea vorbea rar, politicos, indiferent de colecționarilor pentru un tablou minunat S-au dat în stambă „artizde“ îndrăznețe, mai aveai nevoie de iarbă și mescalină, nici de
prostiile care se citeau în cenaclu, ochiul care scos la lumină de cine știe ce împrejurare preotese caste ale cuvîntului „pulă“, sfioa- Romeo și Julieta, un moment de o frumusețe
rîde clipea mai des ascultînd elucubrațiile dramatică. Mi-a rămas în inimă tristețea lui se, cu ochii plecați pios, și copii de suflet inegalabilă, de cabotinism și dragoste lăsată
masive ale cîte unui tînăr cu ambiții, fără ca pe jumătate cabotină, pe jumătate tragică, au- ai lui Eminescu, fanteziști verslibriști pur­ să sîngereze precum arborii de cauciuc. Am
nervii obrazului să tresară, însă rar de tot, tentică și contrafăcută totodată, cum numai tînd chiloții tanga ai inspirației, balerini ai stat înlemniți privindu-l pe penitent spunîn-
cînd un text era cu adevărat bun, ochiul care marii scriitori o au. De neuitat s-au imprimat grației stilistice plutind parfumați și curînd du-i versurile cu mîna ei în mîna lui – asta
plînge se întrista crepuscular, visător, stins ca în memorie o serie de momente și schițe ale afumați cu ardeiul iute al criticii impeniten- era doar o parte a scenei –, cu privirea ei în
o piatră cu virtuți mantice. cenaclului cu personajele lui funambulești. O te, gravi metafizici ținînd în ei bășina psi- privirea lui, fără nici o șansă, cu o speranță
Mircea este omul care a jucat totul pe o tipă a venit cu tăticu’ și cu pastorul, și după ce hedelică precum Aladin Djinul din lampă, nebunească, pentru că nu există eroism mai
singură carte, literatura, cu destinul înscris ne-a împroșcat exorcist cu logosul spermatic, revoluționari cu Che pe tricou și scatologi mare decît cel al ridicolului.
onomastic, rezultatul cine știe cărei glume nemulțumită de rezultatul care se dovedea obstinați. Ce-am văzut acolo ori te vindeca Nu am mai putut frecventa sistematic
vechi care s-a încifrat cu timpul în hiero- diferit de cel din scripturi și nearătîndu-se definitiv de poezie, proză și alte boli lumești, un alt cenaclu după, nici unul nu semăna cu
glifa propriei sale personalități. Nu spunea nici lumina taborică, s-a ridicat solemnă ca ori te îmbolnăvea și mai tare. cel ținut de Cărtărescu, cu atmosfera aceea
mai nimic, dar spunea totul. Cenaclul atră- un arac cu fasole înfipt în curul cît o dinas- Critica era înrăită, mușcată de demon, ve- de nebunie reținută cu care marii jucători
gea o mulțime de fantoșe, de disperați, de tie carolingiană al unei sperietori cu tot cu ninoasă, carnivoră, doar Maestrul se păstra de poker jonglează între castele, paharul de
poetaștri timizi aflați la prima masturbare cei doi pastori și din ușă ne-a pus crucea pe imaculat ca floarea de lotus. Am reținut sti- votcă și revolver. Nimic nu mi-a mai dat
lirică, de cazuri cărora psihiatria ar fi trebuit Sodoma și Gomora cenacliere. lul lui T.O. Bobe, el începea parșiv, printr-o sentimentul acela de nebunie și grotesc,
să le dea o rezolvare, de la poetese cultivînd Un alt poet, student la Filozofie, l-a in- laudă, însă totul era o aparență, un joc crud de absurd și inutil delectabil, de frumusețe
isteric păduchi în părul pubian la sacerdoți vocat pe Noica de parcă ar fi fost Duhul cu naivitatea victimei. După primele laude tristă căutată cu bisturiul în măruntaiele
înecați epileptic cu saliva profețiilor, bășind Sfînt, despre el cineva a zis memorabil că ce promiteau un sfîrșit exemplar în cartea fierbinți, palpitînde ale literaturii, pentru că
encomiastic versuri la statuia lui Noica et co, e demențial din toate punctele de vedere; admirației unanime, sensul encomionului se tinerețea este otrăvită de vise care nu se vor
de la curve tragice la maimuțe atinse de har o poetesă cu o geacă murdară și cu gustul schimba brusc. Urmau bolgiile unei critici împlini niciodată, informe, vîscoase și cred
și cufureli metafizice, era un întreg bestiar flagelării sportive promițînd destrăbălări su- după care te zvîrcoleai, îți blestemai zilele, ni- că Mircea, cu chipul lui de adolescent bătrîn
în care perla poeziei se ivea neașteptat chiar preme și vicii incomensurabile ca în desene- mic nu rămînea nepîngărit din fecioria lirică și singuratic, era singurul potrivit pentru ge-
și preț de o clipă. M-a atras toată această le pornocratice ropsiene ne-a făcut și pe cei a celor care veniseră la cenaclu ca în fața al- nul acesta de magie. Rîzînd cu un ochi ca să
monstruozitate care ține între buzele ei, mai destrăbălați, printre care cu rușine mă tarului la cuminecare. Majoritatea celor care plîngă cu un altul. n

Mihai GRECEA (n. 1974, Bacău). A absolvit

cursurile Facultății de Litere a Universității
din București, în 1997, și cursurile de mas­
Un bog viu
terat din cadrul aceleiași instituții, în 1998. Mihai GRECEA vorba de un grup de tineri scriitori despre
În perioada facultății a fost secretarul de care cu greu se poate spune că a fost unit.

C
redacție al revistei Litere nouă. Între enaclul „Litere“? Într-o perioadă în Era mai mult o platformă instituțională pe
1997 și 1999 a fost secretar de redacție și care, în lipsa de pe plaiurile literare care puteai evolua și unde puteai primi feed-
redactor la suplimentul cultural lunar Vineri dîmbovițene a Internetului de masă, back. Era ca un blog viu, nu virtual. Postai
al revistei Dilema. A publicat articole, cronici cu interactivitatea lui, și avînd mare nevoie prin viu grai și erai făcut praf pe/de viu. Sau
și interviuri în revistele Dilema, Vineri, de feedback pentru scrierile lor de începători, erai apreciat, dar niciodată sanctificat. Cred
Observator cultural, Re:Publik, Capital. un grup de studenți la Literele bucureștene că a fost un mediu de formare profesiona-
Din 1998 a intrat în industria publicității, la și nu numai au găsit cu cale să se adune în lă mai mult decît o mișcare artistică. Nu a
început ca angajat pe postul de copywriter cîte o sală de la Universitate ca să citească și existat un program ideologic al cenaclului
în agenții multinaționale precum D’Arcy/ să se sfîșie în comentarii și observații uber- „Litere“. Au existat și gesturi de frondă ale
OFC/DMB&B și McCann Erickson, iar mai critice. Iar Mircea Cărtărescu, cu o dispo- unora dintre participanții la cenaclu – hap-
apoi, din 2000, ca fondator și director de nibilitate profesională și umană rar întîlnită peningul cu tabloul lui Goga –, dar nicio-
creație al agenției de publicitate Adviser. Din în ultima vreme, a fost prezent la toate în­ dată nu au fost transformate în mesaj pro-
2008 este co-fondator al agenției de relații tîlnirile noastre și și-a spus, de fiecare dată gramatic al unei grupări. Cenaclul „Litere“
publice Presage. În 2009 a devenit pilot la sfîrșitul întîlnirilor, punctul de vedere. A a fost un cenaclu eminamente universitar și,
privat de avion, o pasiune la fel de veche ca fost o perioadă nu atît de cultivare a spiritu- astfel, foarte profesionist. Și a dus la apariția,
și literatura. lui critic, cît de punere a lui în mișcare și de pe piața culturală, a unor critici și scriitori
creare – cel puțin pentru mine – a apetenței profesioniști, și nu a unei grupări/găști lite-
pentru polemica bine intenționată. A fost rare. n

VI
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
Vine o vreme cînd ruginesc mașinile...
Cenaclul „Litere“ a fost un coridor plin de lumină într-o harababură de bezne
Marius IANUȘ scris vreo douăzeci de poezii. În timpul unui
curs a început să mă doară o măsea. Am

L
a început eram în holul Facultății de ieșit și m-am dus la farmacia de peste drum.
Litere așteptînd să se întîmple ceva. Mi-am luat un tub de Piafen, am intrat în
N-aveam nici un ban, iar pînă să-mi facultate pe la mate’ și m-am oprit în pri-
vină bursa era cale lungă. De altfel, aveam mul WC. Acolo am dat peste lunganul cu
să-mi iau de grija ei repede, după abia un an. părul blonziu, care se pișa cu ușa deschisă.
Prin fața mea se perindau colegele mele studi- Lunganul cu păr blonziu care avea să devină
oase răsfoindu-și cursurile plicticoase și ară­ în curînd Angelo. I-am spus ce mă doare.
tîndu-mi fiecare cîte ceva. Dar eu nu le luam După asta m-am dus iar la cenaclu. Am
în seamă. Așteptam să se întîmple CEVA. În ajuns mai repede în sală și am așteptat. După
cele din urmă, a apărut de undeva un anunț. o lungă așteptare a început să vină și lumea.
Paul Cernat și Bogdan Ciubuc porneau un Au fost de data asta vreo cinșpe persoane.
Angelo Mitchievici, Domnica Drumea, Marius Ianuș, Cecilia Ștefănescu și Ioana Nicolaie în 1999
cenaclu. Sau Paul și Angelo Mitchievici? După ce ne-am certat un pic, l-am convins
Oricum, centrul lui era Paul. M-am dus în pe Angelo să citească primul. Asta pentru
sala în care se ținea. La etajul unu, pe par- că, le-am spus oamenilor, nu pot citi decît privirea lui visătoare. M-am dus la el și l-am de două ori mai mult decît îi ceream. Am
tea stîngă. Deasupra Secretariatului. În sală al doilea. Angelo a citit o proză despre un rugat să-mi citească și mie caietul. Mi-a citit poeme noi într-o ședință de cenaclu
eram vreo cinci zăpăciți. Nu mai țin minte zeu cu două fețe ascuns într-un comisar de spus că nu face așa ceva, pentru că nu are cu Sorin Gherguț și T.O. Bobe. Am fost, în
exact cine a fost atunci acolo. Trebuie să fi poliție. Comisarul ăsta era surprins de un co- timp. Tocmai cînd mă pregăteam să mă car, ochii tuturor, mult superior lui Bobe. Asta
fost Paul, Mihai Grecea și Bogdan Ciubuc. leg la WC, cu ușa deschisă. Cum el își arăta ceva l-a făcut să se răzgîndească. Apoi l-am a fost răzbunarea mea. După asta, am de-
Încă vreo două fete pe care n-am apucat să a doua față doar într-un mediu lichid, co- căutat la un curs. Mi-a spus să nu mai arăt venit un autor. Cînd apăream pe afiș erau
le cunosc. Ceva de genul ăsta. Am așteptat legul lui se confruntă tocmai cu a doua lui nimănui acele poezii. Ele sînt „adevărate“ și mai mulți oameni în sală decît de obicei.
noi, și am tot așteptat. În cele din urmă, a identitate. Ceva de genul ăsta. Ca să-mi dau impresionante, i-au plăcut mult, dar e mai Simțeam că exist. La cenaclu, după venirea
intrat în sală un lungan blonziu cu o ati- seama deplin că întîlnirea noastră îl marcase, bine să le țin pentru mine. Mi-a mai spus cî- lui Mircea Cărtărescu, venea multă lume.
tudine ultrajemanfișistă. A salutat cîteva mai rămînea ca pe coleg să-l doară dinții și teva cuvinte de laudă, din care reieșea că sînt Era acolo și Mihai Grecea, care a avut ideea
persoane, apoi și-a lungit picioarele pe un să halească cutii întregi de Piafen. un poet. Asta a fost mult pentru mine. Eram de a da jos portretul lui Goga de pe holul din
scaun și a început să citească dintr-un caiet Eu am citit toate poeziile din Hârtie igi- adulat în cenaclul liceului, dar asta nu mai fața Decanatului și de a pune în loc portretul
scorojit. O proză scurtă, în stilul lui Ștefan enică. În timp ce o citeam pe ultima, în care însemna nimic, acum aveam o confirmare de meu. Zis și făcut. Apoi a apărut Ferestre 98.
Bănulescu. Cum a terminat, am sărit cu gura povesteam cum îmi iau țoalele, mă îndrept mai sus. Într-o zi, m-am întîlnit cu Mircea Apoi, 40238 Tescani. După o vreme, gașca
pe el. L-am cam luat peste picior, deși îmi spre ușă și plec, chiar am făcut asta. I-am Cărtărescu în barul din subsolul facultății. s-a spart, iar eu am contribuit, din păcate,
plăcea de el. Peste ani, avea să mi se întîmple lăsat pe receptori cu ochii în soare. A doua Mi-a spus un koan: „Iepurele fuge pentru la asta. Era și Ana Maria Sandu, veneau și
și mie la fel, cu Ionuț Chiva. Dar să nu sar zi, receptorii mă căutau prin facultate să mă că e curajos“. Am tras tot felul de concluzii: Alex Matei, Victor Nichifor, „brașovenii“
din rîndurile acestui text. tragă la răspundere. Au obținut de la mine Cărtărescu știe ceva despre mine, potrivit Doina Ioanid și Mihai Ignat. Aici a debu-
„Greii“ cenaclului, mai precis Paul Cernat să mă mai duc să citesc o dată, ca să-și spu- zodiacului chinezesc sînt Iepure de lemn. Și tat și Domnica Drumea. E de ținut minte.
și Bogdan Ciubuc, studenți în anul IV, au nă și ei cuvîntul. M-am mai dus o dată. De eu fugeam din fața realității în perioada aia. Și îl mai țin minte pe lunganul și dementul
hotărît că proza citită de Angelo Mitchievici la ședința asta țin minte și acum acuzațiile O realitate crudă – nu mai aveam bani. de Cristi Constantinescu. Și pe dementul de
e irelevantă pentru el, așa că ar trebui să mai pe care mi le-au adus feluriți colegi. Ioana Apoi Pavel a venit cu marea veste: Mircea Băicuș.
citească o dată în următoarea ședință. M-au Nicolaie și T.O. Bobe au fost cei mai dras- Cărtărescu acceptase să preia cenaclul. A­­­­ Cenaclul era plin de persoane și personaje
invitat să citesc și eu, pentru că: „la cum cri- tici. Potrivit lor, eu aveam probleme la cap. poi a făcut și un curs de scriere creativă. despre care s-ar putea scrie cinci tomuri. Dar
tic, ar trebui să scriu măcar ca și Cărtărescu“. Poezia e altceva. Criticilor, însă, le plăcuse. Am avut norocul ăsta. Am cunoscut foarte adevăratul film al acelor ani a fost crănțănit
Am acceptat. M-am dus în demisolul meu, Din Geo Bogza nu mă scoteau. puține persoane atît de inteligente ca Mircea de istorie și de memorie. n
pe urmă pe la niște prieteni, am jucat un Într-o zi, l-am văzut pe Cărtărescu în Cărtărescu. Și atît de generoase. M-a ajutat
StreapPoker cu niște fete, am băut. Și am holul facultății. Se uita peste toți și toate cu de mai multe ori cu bani, și mereu îmi dădea Marius IANUȘ (n. 24 decembrie 1975,
Brașov) a debutat în volumul colectiv Fe­
restre 98. A fondat, în noaptea de 10
spre 11 septembrie 1998, împreună cu

Fluturi albaștri ce dă din mîini“, despre abjecție și duioșie

amestecate într-un mod atît de brutal pen-
tru mine. A urmat comentariul lui Cristi
dată, Iulian Băicuș ne-a zăpăcit pe toți cu
unul dintre poemele lui aluvionare, amestec
halucinant de influențe culturale, imagini
Du­­mitru Crudu, Fracturismul. A participat
la volumul experimental 40238 Tescani,
2000. A debutat în volum individual cu
Domnica DRUMEA Constantinescu, un tip veșnic frămîntat și amețitoare, pastișe de tot felul, ce avea să Manifest anarhist și alte fracturi (Editura
nervos, care dădea sarea și piperul întregii apară în volumul Ideile bursuce. Vin­ea, 2000). A mai publicat volumele:

M
i-e greu să cobor în timp, pentru seri. Povestea mea și a lui Marius a început Iar micile discursuri ale lui Mircea Hârtie igienică, în regim samizdat, colecția
că știu că toți acei ani, toate serile chiar de atunci, îmi amintesc că Marius căra Cărtărescu din final rămîn cele mai frumoa- etc. 1999, Ursul din containăr – un film
de emoție și discuții, toate sălile la sfîrșit niște scaune, iar eu m-am oferit se „comentarii literare“ pe care le-am auzit cu mine (Editura Vinea, 2002), Hârtie
cu lumina lor slabă, nu se vor mai întoarce să-l ajut – dar asta e altă țesătură firavă de vreodată. Puteau veni în continuarea firească igienică precedată de Primele Poezii
niciodată. Într-un fel, cu cenaclul lui Mircea amintiri. Au urmat atîtea seri minunate… a tumultului de idei ce se formase în acea (Editura Vinea, 2004), Ștrumfii afară din
Cărtărescu pentru mine a început totul – Am ascultat prozele Ceciliei Ștefănescu, seară sau puteau schimba complet orizontul fa­brică (Editura Cartea Românească, 2007,
noua mea viață în București. Aveam 19 ani, biografismul împletit cu mii de nuanțe de de așteptare. Mircea deschidea uși nebănui- Premiul revistei Cuvântul pentru Poezie
tocmai luasem examenul de admitere la senzații și percepții, poeziile Ioanei Nicolaie, te, făcea conexiuni neașteptate, ne îndruma și Premiul revistei TIUK! pentru Poezie).
Facultatea de Litere și anunțul de pe peretele cu tendința lor aproape obsesivă de a reda o pe cărări pe care nu le-am fi zărit niciodată. A fondat cenaclul „Litere 2000“, revista
facultății, anunț ce vorbea în mod miracu- imagine în complexitatea ei – culoare, miros, Cînd privesc în urmă, anii lungi de facul- Fracturi (2001, Fracturi 2.0, 2003), blogul
los de un cenaclu în haosul acela de început senzație fizică, povestirile complicate ale lui tate capătă sens datorită acelor seri extraor- literar hyperliteratura (împreună cu Cezar
de an, mi-a luminat brusc zilele mohorîte Angelo Mitchievici, împînzite de simboluri dinare cînd am avut șansa să-l aud vorbind. Nicolescu) și a fost machetistul primei serii
pe care le vedeam așteptîndu-mă. Scriam și și arhetipuri, comentariile percutante ale du- Îmi amintesc că într-o seară, după cenaclu, a revistei pana mea. În prezent, activează
eu poezie, ca orice adolescentă îndrăgostită, etului Paul Cernat-Bogdan Ciubuc. am ieșit la bere și am găsit un local unde am pe blogul personal (http://blogme.reea.
extrem de emotivă, și cu o mulțime de gîn- Tot la cenaclul lui Mircea l-am cunoscut unit vreo patru mese ca să încăpem cu toții. net/). A fondat, în 2008, împreună cu
duri negre învălmășite în cap. Îmbulzeala din și pe Răzvan Țupa, care era pe-atunci un Discuțiile continuau mult după încheierea Dumitru Crudu, revista Stare de urgență
fața orarului, confuzia generală, coridoarele băiat cu plete, mereu foarte amabil, cumva ședinței de cenaclu, încă și mai înverșunate. la ­Chișinău.
întunecate și sălile de seminarii de negăsit fragil, și care avea păreri extrem de originale. În seara aceea purtam pe deget un inel cu
din imensul mausoleu numit Facultatea de Pe atunci, faptul de a scrie, de a scrie litera- pia­tră albastră, în jur lumea comenta aprins Domnica DRUMEA s-a născut pe 26 au­
Litere mă speriau îngrozitor. Așa că anunțul tură cu toată ființa mea, era lucrul cel mai un episod narativ dintr-o proză sau o stro- gust 1979 în Râmnicu-Vâlcea. În 2002 a
legat de cenaclu era ca un far luminos, singu- important pentru mine. De la ședințele de fă nepotrivită din vreo poezie, iar la un mo- absolvit Facultatea de Litere din cadrul
ra mea rațiune de a deschide ușa aceea grea cenaclu ieșeam mult îmbogățită sufletește, ment dat Mircea s-a aplecat spre mîna mea U­niversității din București, Secția română-
cu mîner aurit. dar și istovită, epuizată, fiindcă toate acele și a spus că e un inel cu o piatră frumoasă, engleză. În a­­nul 2000 înființează, împreună
Spun că într-un fel așa a început totul fi- lucruri pe care le auzeam mă consumau ex- și mi-am imaginat o puzderie de fluturi al­ cu Marius Ia­­­nuș, cenaclul „Litere 2000“, iar în
indcă în prima ședință de cenaclu din toam- trem de mult. baștri dintr-un palat de cleștar orbitor, mi-am 2002, revista Fracturi. E prezentă în volu­
na lui ’98 a citit Marius Ianuș și așa l-am cu- Îmi aduc aminte că o dată a citit o fată imaginat că ochiul lui Mircea se mărește, de- mul colectiv 40238 Tescani. În 2003 debu­
noscut. Țin minte că am fost foarte intrigată niște poeme macabre, o combinație înfio- venind un ochi uriaș care înghite barul în care tează cu volumul de poezie Crize (Editura
de ceea ce am auzit – eu scriam despre îngeri rătoare de sex și moarte, iar versul ei, „un ne aflam cu toții, înghite Bucureștiul, miile Vinea), care obține Premiul de Debut al
care strigau, fidelă lui Nichita Stănescu, iar diavol cu ochi negri mă privește din zăpa- de lumini de pe stradă, noaptea aceea parfu- Asociației Scriitorilor din București.
Marius vorbea despre „un penis de pe perete dă“, m-a obsedat săptămîni la rînd. Iar altă mată, trecutul și viitorul laolaltă. n

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 VII

 Pe vremea
mea
Pentru început, mărturisesc
că, atunci cînd un cristian
m-a rugat să scriu ceva des­
pre cenaclul „Litere“, mi-a
fost destul de neclar ce anu­
me aștepta de la mine.

În Grozăvești

T.O. BOBE Cum v-a venit ideea cenaclului? (influențe noastră, pot spune că nu a fost una literară, domeniul miracolului și nici unul dintre
mai vechi sau politică de grup?; formă de în sensul consacrat al expresiei. E vorba des- noi n-a mers la cenaclu bănuind măcar că,

Î
n plus, pentru că nu puteam spulbera autopromovare sau doar prietenie?) pre altceva. În primul rînd, despre faptul că, după o perioadă, o să-și vadă numele pe o
sentimentul penibil de „veteran“ care se În primul rînd, nu știu cui i s-ar adresa în- avînd exemplul lui sub ochi, exigența cu care copertă.
apucă să spună celor tineri cum era pe trebarea. Habar n-am cine am fi acei „noi“ ne priveam textele a crescut. În al doilea rînd, Ideea antologiei și selecția autorilor îi
vremea lui, l-am întrebat ce crede că ar vrea cărora să le fi venit ideea cenaclului. Mie, cu am în vedere civilitatea relațiilor din interi- aparțin lui Mircea Cărtărescu. Noi doar
să știe eventualii cititori. Am primit cîteva siguranță, nu mi-a venit. În toamna anului orul cenaclului, pe care a impus-o firesc. La am dat niște texte. Pe urmă, el s-a zbătut
ipotetice nelămuriri ale unui impersonal 1993, atunci cînd a început povestea, eram „Litere“, critica nu însemna înjurătură, ironia și a găsit niște oameni suficient de generoși
„absolvent de liceu care tocmai dă la Litere“. relativ satisfăcut de cenaclul „Central“, care nu însemna jignire, iar dezacordul punctual ca să facă posibilă apariția cărții. A făcut-o
O să mă străduiesc să le înlătur, cît de cît: exista în facultate de aproximativ un an. de idei nu presupunea ruperea prieteniilor. discret, iar noi, cei șase, n-am știut mai ni-
Mă rog, e un fel de a spune „cenaclu“, Și acum ajung și la ultima parte a întrebării. mic despre asta, am fost feriți de mizeriile
pentru că funcționa mai degrabă ca un curs Deși, spre finalul primei părți a cenaclului, în financiar-administrative.
T.O. BOBE s-a născut la 13 februarie 1969, de creative writing fără profesor. Despre primăvara lui ’95, începusem să-i spunem pe
în Constanța. A publicat volumele Tablou înființarea cenaclului „Litere“ am auzit prin nume, destul de greu și numai la insistențele Un pasaj despre cum ți-ai imaginat facul-
de familie, în colaborare cu Svetlana bine cunoscuta instituție a zvonisticii. Nici sale, în rest, relația profesor-student era una tatea înainte să intri și cum ai lăsat-o în
Cârstean, Mihai Ignat, Sorin Gherguț, Cezar acum nu știu cine sînt cei care l-au convins cît se poate de „clasică“. Nu practicam tra- urmă.
Paul-Bădescu și Răzvan Rădulescu (Editura pe Mircea Cărtărescu să fie coordonator, gerea de brăcinari și, cu toate că unora li Nu mi-am imaginat facultatea în nici un
Leka-Brâncuș, 1995), Bucla (Editura Univers, dar toți cei de la „Central“ am migrat acolo s-ar părea asta la fel de bizar ca faptul că nu fel. N-am avut cine știe ce visuri mărețe în
1999), Darul lui Moș Crăciun (Editura bucuroși cu toții. aveam Internet, știam cu toții că prietenia nu legătură cu Literele. Cu toate astea, am dat
Humanitas, 2003), Cum mi-am petrecut În ceea ce privește motivațiile, mi-e la fel exclude respectul. admiterea de patru ori pînă am reușit să in-
vacanța de vară (Editura Polirom, 2004, de greu să răspund la întrebarea asta, ca și tru, fiindcă era singurul loc în care știam că
2007) și Centrifuga (Editura Polirom, la celebra: „De ce scrieți?“. Ne întîlneam, ci- Grupul. Care-a fost el și ce trebuie să știm o să mă simt bine.
2005). Volumul Centrifuga a fost tradus team și comentam așa cum copiii se întîlnesc despre el? A fost o alegere vocațională și nu mi-am
în limba germană (Editura Merz&Solitude, pe stradă și joacă fotbal. Ce politică de grup? Singurul lucru care trebuie știut despre grup pus nici un moment problema ce-o să fac
2004). Tablou de familie a primit Premiul N-a existat la cenaclul „Litere“ nici un fel de este că el n-a existat, n-a fost doar un grup, după ce termin. Am făcut-o pentru că așa
pentru Debut al revistei Tomis, iar Bucla politică și nici o ideologie literară. Cred că o gașcă. Firește, eram prieten cu Svetlana, cu mi-a plăcut și nu regret deloc.
a primit Premiul Național „Mihai Eminescu“ vedeam cenaclul mai degrabă ca pe o for- Cezar, cu Răzvan, cu Sorin, cu Mihai, ne în­
pentru debut în poezie. mă de verificare înainte de ieșirea „în lume“, tîlneam și discutam ore în șir în Grozăvești Ce reviste apăreau în facultate? Cît de
decît ca pe una de afirmare. Iar în ce privește sau aiurea, dar asta n-avea nimic de-a face cu greu se publica (Bucla parcă a cîștigat un
autopromovarea, conceptul a apărut în lumea cenaclul, care nu se reducea nici pe departe concurs de debut foarte dur)?
literară românească, dacă nu mă înșel, după la Mircea Cărtărescu și la cei cîțiva care, mai Din cîte știu, în facultate a apărut sporadic
anul 2000. Nu țin minte să fi publicat vreu- tîrziu, au publicat niște cărți ori au ajuns să doar Litere nouă, o revistă care nu avea ni-
nul dintre noi ceva, cît timp a durat cenaclul, scrie prin reviste. Pe la „Litere“ au trecut zeci mic sau aproape nimic de-a face cu cenaclul.
așa că acesta n-avea cum să fie „o rampă de de oameni. Despre Bogdan Ciubuc se mai Era scoasă cu bani de la Liga Studenților, iar
promovare“. Cînd spun asta, mă refer mai știe, dar cine-a auzit de Valentina Gheorghe inițiativa i-a aparținut lui Mihai Pavelescu.
ales la prima perioadă a întîlnirilor, cea de sau de Mihai Pavelescu? Și totuși, fără ei, atît De fapt, el s-a ocupat de aproape tot ce în-
pînă la volumul Tablou de familie. Despre a cenaclul „Litere“, cît și cenaclul „Central“ seamnă bucătăria unei reviste, ajutat îndea-
doua, finalizată cu Ferestre 98, știu ceva mai n-ar fi fost la fel. Dar astea nu sînt decît do- proape cu sfaturi de I.B. Lefter. Noi, ceilalți,
puțin, pentru că terminasem deja facultatea uă-trei nume, pentru că, în unele seri, în sala care scriam acolo, o boieream.
și ajungeam la întîlniri destul de rar. Catedrei de Literatură, ne-am înghesuit și Dădeam textele și atît. Într-adevăr, um-
50 de oameni. Ca să nu spun că, de-a lungul bla zvonul că ar fi greu să publici în revistele
Cum se „vedea“ Cărtărescu pe atunci? Cu timpului, au fost nenumărați cei care au venit „mari“ sau să scoți o carte, și poate că toc-
ce ochi? Voi l-ați influențat pe Cărtă, după doar de cîteva ori, adesea fără să scoată un mai de aceea, nici eu, nici majoritatea celor
cum și Cărtă v-a influențat pe voi. Nu cuvînt, iar apoi le-au lăsat locul altora. Ei în- apropiați de mine nu ne gîndeam la asta.
cumva influența asta e o formă de norma- seamnă cenaclul „Litere“ și spiritul lui într-o Spun că e doar zvon, fără a vrea să spulber
litate în relația student-profesor? măsură la fel de mare ca noi, ăștia, autorii. mitul tînărului scriitor pe care în anii ’90
Mi-e foarte greu să cred că noi l-am fi nu-l băga nimeni în seamă, dar n-am cu-
influențat pe Mircea Cărtărescu. E ca și cum Antologia. Care e povestea ei? noscut asta pe pielea mea. E drept, Bucla a
ai afirma că, odată și odată, maimuța a evo- Am spus și altădată povestea Tabloului de cîștigat un concurs de debut, însă n-am date
luat din om. Cît despre influența lui asupra familie. Apariția cărții a ținut cumva de care să-mi spună dacă a fost sau nu dur. n

VIII
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
Cenaclul „Litere“
de vară, la mare. Klein scapă din filmul cu
aceleași cadre reluate.
Doina face picturi din cîteva fraze. O
mătușă, cîteva case și străzi, prind în ma-
cramé un oraș. Marius îl trage pe Ginsberg
Un cenaclu e un loc în care vii, mai întîi, ca să asculți. La prima ședință într-un poem: România. Primăvara lui are-n
stai cît mai neutru în banca din spate. Vezi, pe furiș, prăpastia dintre tine și loc de oameni nămol. Sorin face fluturi tex-
alții. tuali și stîrnește aplauze. Într-o poveste a lui
Angelo, cineva scapă monede-ntr-o baltă.
Ioana NICOLAIE morgă. Ei știu că, rînd pe rînd, cu toții vor Răzvan scrie despre un hipodrom și pariul
fi judecați. cu vîrsta. El e deja un scamator al denotației.

C
ei care-au citit așteaptă verdictul. „E La finele unei seri de cenaclu scrii zeci de Iulian, de la o vreme, rescrie poeme. Florile
rău, se spune la comentarii, e im- opuri în gînd. Pe hîrtie ajungi să treci doar din ele sînt aduse din Asia.
proprietate a stilului; e limbă ca de fragmente. Le recitești, la răstimpuri, și-ți În ultimul an al cenaclului, își dau întîlnire
gazetă; e modernism leșinat; ne-am săturat par ilizibile. Sînt mimări, tragi concluzia, vreo sută de tineri. Dezbat aprins, aduc argu-
de floricele, metafore; drumul e prost, dacă-i nu-s chiar despre tine. Așa că o iei de la ca- mente… Înainte să închidă Mircea ședința,
de douăzeci de ani bătătorit; paseism, să- păt. Vei merge mai departe, fiindcă ai atîtea unii după alții se rînduiesc pe-un singur cu-
mănătorism…“ „Trebuie mers mai departe de spus. „Asta mă duce cu gîndul la Llosa…; loar: Mihai Pavelescu, Simona Sora, Cecilia
decît optzeciștii; e nevoie de nou dacă vrei să asta-i din Zen; aici sînt filozofiile orientale; Ștefănescu, moderatorii; Svetlana Cârstean, Ioana NICOLAIE a absolvit Facultatea de
exiști…“ „Postmodernismul e calea!, adaugă aici sînt fractalii; aici, sugestii din Barth…“ So­rin Gherguț, Mihai Ignat, Cezar Paul- Litere a Universității din București în 1997
Cezar. Citiți-l pe Hassan… Gratuitate, lu- La cafenea, la subsol, fumul e înecăcios și Bă­­­­­descu, Răzvan Rădulescu, T.O. Bobe, șirul și cursurile de masterat din cadrul aceleiași
dic, lucruri mărunte…“ compact. Bucureștiul de-afară e din pagini dintîi; Ana Maria Sandu, Victor Nichifor, instituții în 1998. A debutat cu volumul de
Într-un cenaclu ești, întîi, ca la spectacol. lipite. Mergem prin ele, în seara de vară. Marius Ianuș, Angelo Mitchievici, Doina versuri Poză retușată la Editura Cartea
Te uiți invidios la performeri, îl ții pe Borges Buni prieteni, ne așezăm la o terasă. Batem Ioanid, Ioana Nicolaie, Iulian Băicuș, Paul Românească, 2000, în urma unui concurs.
în mapă. La finele serii poți trînti ușa-ndărăt. cu toții, kafkian, la ușa literaturii. Portarul Cernat, rîndul al doilea; Cristina Ionică, Este prezentă în mai multe antologii și vo­
Sau poți, riscînd execuția, să te înscrii la care ne-ndeamnă să trecem e Mircea. În Bogdan O. Popescu, Dan Mircea Cipariu, lume colective dintre care: Ferestre 98
lectură. Uneori, se stă pe tușă o vreme. În timpul cenaclului, Cecilia stinge lumina. Răzvan Țupa, Iulian Tănase, cititori în (Editura Aristarc, 1998), 40238 Tescani
camera închiriată, te chinui să-ți inventezi De corpuri se lipește nisipul din Vacanțierul. cenaclu; Mihai Grecea, Bogdan Ciubuc, (Editura Image, 1999) – ambele nominaliza­
propriul rol. Pe care să-l spui de parcă ar fi Ana spune despre fetița care ascunde, pe Andreea Ciotec, nelipsiți de la ședințe. te pentru Premiile ASPRO –, Poésie 2003:
făcut de la început parte din piesă. piept, doi bănuți maronii. Victor, în costum Dintr-un cenaclu nu reușești nicioda- Roumanie, territoire d’Orphée (Théâtre
Un cenaclu nu e – deși pare a fi – un tri- și cravată, citește poemul cu i factorial. Teo tă să pleci. Pe nesimțite, te revendică, își Molière/Maison de la Poésie, Paris, 2003),
bunal. În boxa „acuzaților“ îți reciți poezia. stilizează cu grație fiecare cuvînt. Nea Gică, însușește porțiuni biografice. În care e vor- Generația 2000 (Editura Pontica, 2004),
E depresivă, despre tinerețea ca o bătrînă frizerul cel mai mare al lumii, împrăștie nori ba de credința necondiționată în scris. De Cartea cu bunici (Editura Humanitas,
care hrănește porumbeii în parc. Ești noro- de șuvițe în sală. Svetlana pilește-n secret prietenie, entuziasm și tinerețe. De viitorul 2007) și New European Poets (Graywolf
cos dacă primii vorbesc avocații. Înseamnă o floare de menghină. De petale agață un pur și simplu deschis. De ce nu ai cum să Press, Minnesota, 2008). A publicat: Nordul
că ai făcut un pas înainte, că ai convins prin tablou de familie. Dănuț, personajul-copil nu-ți amintești. Fiindcă, esențial, e vorba (Editura Paralela 45, 2002, nominalizat pentru
ceva. Iar procurorii, entuziasmați, renunță la al lui Cezar, e în colivia care-l duce, vară despre tine. n Premiul ASPRO), Credința (Editura Paralela
45, 2003, nominalizat la Premiile Asociației
Scriitorilor din București), Cerul din burtă
(Editura Paralela 45, 2005), Cenotaf (Editura
Paralela 45, 2006), Aventurile lui Arik
(Editura Corint Junior, 2008), O pasăre pe
sîrmă (Editura Polirom, 2008). A scris textul
albumului București, metropolă europea­
nă (Editura Noi Media Print, 2005). Volumul
Nordul a apărut în traducere (Der Norden)
în Germania, la Editura Pop Verlag (2008).
A fost invitată la festivaluri internaționale de
poezie în Slovenia și Italia, a susținut lecturi
publice la Literaturhaus Stuttgart și în cadrul
Tîrgului de Carte din Leipzig. Participă la pro­
iectul de promovare a literaturii europene
„Metropoezia“, derulat la Varșovia în 2008.
Selecții din poeziile autoarei au apărut în
antologii din Franța, Anglia, Canada, Bulgaria,
Austria și Suedia. Este membră a USR.

Am absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din

București și un master de Teoria Literaturii. Am debutat
în 1994 cu poemul Floarea de menghină, apărută în
cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de
Sfîrșitul copilăriei
T.O. Bobe, Mihai Ignat, Sorin Gherguț, Cezar Paul-Bădescu
și Răzvan Rădulescu. Această carte este ilustrativă pentru Svetlana CÂRSTEAN ca și cum am fi renunţat la toată dezordinea
prima „promoție“ a cenaclului „Litere“ și pentru ceea ce literară efervescentă și plină de sevă pentru a

C
se scria acolo în acea perioadă. Din enaclul „Litere“ era o lume, una cu ne întoarce într-o ordine a lucrurilor menită
2000 sînt jurnalist, în tot acest multe orgolii, uneori în floare, alte- să ne așeze pe fiecare la locul lui. Și așa a
timp am conceput și realizat ori rănite, o lume livrescă în același și fost. Cenaclul „Litere“ a fost locul unde
diverse proiecte editoriale, timp, pentru că toţi citiserăm suficient de am citit, sub privirile condescendente ale
din zona glossy și de nișă. mult, încît să ne imaginăm că scriem sau lui Mircea Cărtărescu și ale celorlați colegi,
Un moment important a fost rescriem istoria literară alături de Mircea cel mai plictisitor și mai prost text în proză
colaborarea, în 2001-2002, Cărtărescu. Pentru mine personal, cenaclul pe care l-am scris vreodată, un text în care
cu revista Observator cul­ „Litere“ a însemnat un fel de sfîrșit al copi- încercam stîngaci să îi imit pe prietenii mei
tural, în cadrul căreia am rea­ lăriei și un început al maturităţii. Amintirile făcuţi să scrie proză.
lizat timp de doi ani interviuri mele din acea perioadă nu sînt foarte multe, Îmi amintesc o anumită frază, plină de
cu personalități din toate sferele dar știu cu precizie momentul în care am delicateţe și adevăr totodată, pe care mi-a
culturale românești. Am publicat de asemenea în Adevărul literar și coborît cu arme și bagaje din mansarda bo- spus-o atunci, în comentariul lui, Mircea
artistic, România literară, Dilema. În 2005 am depus la Editura emă a Facultăţii de Litere, unde ţineam, îm- Cărtărescu: „Svetlana, orice vei scrie, tu tot
Cartea Românească primul meu volum personal, care poartă ti­ preună cu prietenii mei, cenaclul „Central“, poetă vei rămîne“. Cenaclul Litere a fost
tlul poemului de debut, Floarea de menghină, volum lansat la pentru a ne reuni într-o formulă nouă, ofi- și locul unde am citit mai tîrziu poemul
Tîrgul de Carte Bookfest, în iunie 2008. Acum sînt redactor‑șef cială, acceptată de toată lumea, în cenaclul Floarea de menghină și unde, astfel, m-am
la revista YachtExpert, o publicație despre veliere, bărci cu „Litere“, într-o sală normală de clasă de la așezat în sfîrșit la locul meu, pe scaunul
motor, navigatori, mări și oceane, competiții, și încerc să duc parterul aceleiași facultăţi. potrivit pentru mine. Din acel moment nu
la bun sfîrșit următoarele mele proiecte literare. A fost ca o coborîre din nori direct pe pă- m-am mai străduit, cel puțin din punct de
mînt, am acceptat-o greu în prima fază, era vedere literar, să fiu altcineva. n

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 IX

Cinci ani la cenaclul „Litere“
Am ajuns la cenaclul „Litere“ pe la începutul lui 1994, însoțit de doi colegi de grupă și amici: Bogdan Ciubuc și Andreea
Ciotec. Ambii au renunțat, din motive diferite, la critică. A dispărut în „anonimat“, pînă la proba contrarie, și Mihai
Pavelescu, cel care, în acea seară, citea la cenaclu (proză) alături de Ioana Nicolaie (poezie).

Paul CERNAT întîrziați. Simona Sora a plecat curînd în politice. Revistele literare și editurile își și pășunismul criptomodernist… Cenaclul
Spania cu o bursă care a ținut-o cîțiva ani deschiseseră prea timid porțile pentru ti- avea un caracter pur „artist“, deși ideologia

U
ltima dată cînd l-am văzut era re- buni în afara vieții literare. A avut însă forța neri. Abia prin 1998-2000, la România li- literară dominantă era, clar, postmodernă.
dactor la Mediafax; prin anii ’90 a să revină la începutul anilor 2000 – e sin- terară, Vineri, Cuvântul, Echinox, Interval, Modelul era la apogeu, iar mediul univer-
publicat una sau două povestiri gurul come back pe care-l cunosc în critica Contrafort, Adevărul literar și artistic și sitar tînăr (cu optzeciștii proaspăt intrați
comportiste în antologiile nouăzeciste de la de întîmpinare. Au mai plecat și alții, mulți, Observator cultural vor coace schimbarea în sistem, după ani de navetism și margi-
Editura Allfa ale lui Dan Silviu-Boerescu. fără să se mai întoarcă în țară. de generație la care va marșa curînd toată nalizare socială) favoriza înscrierea firească
Cenaclul se desfășura pe atunci la fosta sală presa noastră literară. Deocamdată însă, în tradiția optzecistă, singura percepută ca
a Catedrei de Literatură (s-a ținut și la Sala Cele două faze „lu­mea adultă“ nu se arăta prea primitoare, productivă. Din fericire, toată lumea execra
de Consiliu, și la subsolul facultății, și la sala Cenaclul „Litere“ a avut două faze, cores- iar schimbarea de ștafetă nu avusese încă acum varianta textualistă, teoretizantă, iar
118, actuala „G. Călinescu“) și își începuse punzătoare celor două antologii: Tablou de loc. Trebuia, așadar, să găsești acele spații experimentalismul era practicat doar la mo-
lucrările de cîteva luni pe ruinele unui cerc familie și Ferestre 98. Între ele, după ab- studențești, informale, unde „creșteai“ și îți dul hedonic. Înainte de Mircea Cărtărescu,
informal, fără mentor, un fel de creative wri- solvirea promoției lui T.O. Bobe, Mihai verificai forțele. a existat o certă afinitate a „centraliștilor“
ting pe teme obligatoriu minimale („dunga Pavelescu et. Co, a existat un hiatus de un Exista o ierarhie a valorilor „consacrate“, cu Cristian Popescu, invitat la ședințele
de la pantaloni“, „șiretul de la pantofi“, „pri- an, pe durata unei burse în străinătate a a vîrstelor și a priorităților, azi aproape ne- cenaclului lor. Prozopoemele semnate de
măvara“, „desprinderea“) sau de execuție lui Mircea Cărtărescu.
tehnică (poezii cu formă fixă etc.). „Central“ Întors acasă, acesta După ce Mircea Cărtărescu a fost convins (nu știu nici azi de cine) să devină mentor al cenaclului „Litere“,
se numea el, iar la ședințele sale din podul și-a lansat însă (trium- echipa de la „Central“ a devenit nucleul său dur. E vorba de Svetlana Cârstean, Cezar Paul-Bădescu,
facultății veneau și scriitori consacrați, cum fal) primul volum din T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu (student la Limbi Străine și la Conservator), Simona Sora, Doina Ioanid,
ar fi regretatul Cristian Popescu. Dar despre Orbitor și și-a reluat Mihai Ignat, Sorin Gherguț, Ioana Nicolaie, Cecilia Ștefănescu, Mihai Pavelescu, Iulian Băicuș, Valentina
asta ar fi bine să vorbească, probabil, cei care cu entuziasm „lucrări- Gheorghe. Cred că și alți cîțiva. Gravitau în zonă Bogdan Dumitrescu, Andreea Deciu, Rareș Piloiu, Edy
au trecut pe acolo. Eu am aflat de „Central“ le în verde“, acceptînd Săvescu, Mihai Iacob, Cătălin Mihai Gheorghe, Laura Mesina, Cipriana Petre, Cezar Petry…
cînd era deja istorie, iar despre un cenaclu rugămințile noastre. În
„Ficțiuni“, coordonat de Ion Manolescu, am interval, a existat un cenaclu de tranziție, verosimilă, iar cenaclul și revista echivalau, T.O. Bobe, Doina Ioanid sau Svetlana
auzit și mai puțin. numit, ca și minirevista facultății, „Litere pentru colaboratorii lor permanenți, cu cei Cârstean poartă mai mult amprenta lui
După ce Mircea Cărtărescu a fost con- nouă“ și, la fel ca și „Centralul“, fără mentor. șapte ani de-acasă. „Cristi“ decît a lui „Mircea“. Mai tîrziu,
vins (nu știu nici azi de cine) să devină M-am ocupat îndeaproape de el împreu- Dan-Silviu Boerescu a atras cîțiva cenacliști
mentor al cenaclului „Litere“, echipa de la nă cu alți doi-trei colegi: Bogdan Ciubuc, Să fii „cu Manolescu“ era bine, de miercuri în proiectele sale nouăzeciste.
„Central“ a devenit nucleul său dur. E vorba Cecilia Ștefănescu, Mihai Grecea. Atunci să fii „cu Simion“ era nasol Răzvan Rădulescu, Mihai Pavelescu, Cezar
de Svetlana Cârstean, Cezar Paul-Bădescu, l-am „racolat“ pe Marius Ianuș (după o în- Este inexactă ideea că n-a existat o ideo- Paul-Bădescu au fost antologați la Allfa, iar
T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu (student la trevedere în „Club Litere“ de la subsol) și, logie literară a cenaclului (implicită, e ade- Gherguț și, din nou, Răzvan Rădulescu au
Limbi Străine și la Conservator), Simona la propunerea Ceciliei, pe Alex Matei, care vărat). După cum inexactă e și eticheta de publicat în revista Art panorama (ultimul – o
Sora, Doina Ioanid, Mihai Ignat, Sorin citea poeme expresionist-abstracte cu in- „cărtărescianism“ aplicată tuturor celor care proză intitulată Arhitectul, versiune parodi-
Gherguț, Ioana Nicolaie, Cecilia Ștefănescu, telectuali și sînge. Marius citea și traducea au adăstat la cenaclul „Litere“. E drept, n-a că la Organistul lui Cărtărescu). Prin 1994,
Mihai Pavelescu, Iulian Băicuș, Valentina poeți contemporani belgieni și francezi de existat un program, ci un sistem de afinități. un grup de „centraliști“ debuta în paginile
Gheorghe. Cred că și alți cîțiva. Gravitau în care nu auzisem, iar eu îl pisam la cap cu Iar „nucleul dur“ se definea prin maxima suplimentului Litere, Arte & Idei al ziarului
zonă Bogdan Dumitrescu, Andreea Deciu, poezia avangardistă a lui Geo Bogza, des- afinitate (nu în sens epigonic) cu Mircea Cotidianul, grație lui Dan C. Mihăilescu și
Rareș Piloiu, Edy Săvescu, Mihai Iacob, pre care urma să-mi fac licența. Tot după Cărtărescu. Taniei Radu, într-o perioadă în care „litera-
Cătălin Mihai Gheorghe, Laura Mesina, modelul „Centralului“, am avut și cîțiva Pe atunci, lumea culturală era politizată tura tînără“ nu era încurajată de prea mulți.
Cipriana Petre, Cezar Petry… Unii dintre ei, invitați maturi: toți optzeciști… Ne-a vizitat maniheic. Din punctul de vedere cel mai Dacă însă „centraliștii“ reuniți ulterior în
născuți la sfîrșitul anilor ’60, erau studenți și T.O. Bobe, care s-a scandalizat înaintat și mai european din facultate, să Tablou de familie (a cărui lansare-eveniment
de insolența atitudinii lui Ianuș fii „cu Manolescu“ era bine, chiar dacă nu am ratat-o, din păcate) făceau legătura cu
spunîndu-i de la obraz că la ce- votai cu PAC-ul. Să fii „cu Simion“ era gruparea nouăzecistă post-Universitas, a
naclul lui Mircea era cultivat nasol: deveneai suspect de iliescianism, în doua etapă a făcut trecerea spre „douămi-
spiritul urban, liberal și civilizat convergență cu Adrian Păunescu. Să fii filo- ism“ (cu mizerabilismul său autenticist, vis-
al lui Nicolae Manolescu. Dar postmodern și filooptzecist era bine: apăreai ceralizant, subcultural și apocaliptic) prin
Ianuș nu s-a lăsat: a protestat, ca reprezentant al spiritului nou, up to date Ianuș, Zvera Ion, Țupa, Ioana Baetica și
a înjurat, l-a introdus pe „bur- și ultraliberal, luptător laic împotriva neo- alții. Textele lirice ale lui Ianuș care vor fi in-
ghezul“ Teo într-un poem legionarilor din „Liga Studenților“ post- cluse prin 2002 în volumul Ursul din contai-
răzbunător și a mai citit de Marian Munteanu. Cu cît mai postmodern, năr fuseseră citite de prin 1997 la „Litere“,
două ori în micul cenaclu, or- cu atît mai bine. Să fii modernist, „meta- înaintea celor mai „tari“ poeme din Manifest
ganizînd la un moment dat forizant“, „nichitian“ sau „blagian“ era, în anarhist…
un happening ionescian, spre schimb, foarte nasol: erai taxat drept arierat,
stupoarea femeii de serviciu retrograd, tombateră pășunistă, adversar al Trei stiluri de radere
care – orele fiind înainta- emancipării și al introducerii avangardiștilor Desfășurătorul cenaclului a rămas, pînă la
te – intrase să ne dea afară și optzeciștilor în manuale. Ultimii, sub con- sfîrșit, același: o oră de lecturi miercurea,
din sală. Cam tot atunci ducerea lui Mircea Nedelciu, se organizase- de la ora 18.00, cu unul, doi sau trei autori,
s-a atașat definitiv grupu- ră în A.S.P.R.O. și luptau – segregaționist după caz. Apoi, o pauză de un sfert de oră,
lui și Angelo Mitchievici, – împotriva „dinozaurilor“ monopoliști din cu firitiseli și consolări. Și o oră de critică pe
transferat în anul III de la Uniunea Scriitorilor. Studenții virusați din marginea textelor, în care cei ce citiseră nu
Craiova. Primul lui text liceu de morbul metaforitei și al abstrac­ mai aveau dreptul să intervină, iar comen-
publicat a fost în Litere ționismului metafizic erau supuși unei dras- tatorii nu mai aveau nici mamă, nici tată, lă­
nouă, o cronică de film la tice cure de dezintoxicare în cenaclu. Cine sînd orice complezență deoparte. Cel puțin
Prea tîrziu al lui Pintilie; rezista – bine, cine nu, salut. Dacă nu-ți trei stiluri de „radere“ critică se încrucișau în
în cenaclu citea pro- făceai temele la Postmodernism, deveneai o ședințele din prima perioadă a cenaclului:
ze fantaste, nostalgice, cantitate neglijabilă, căci toleranța și deschi- stilul veninos-parșiv al lui T.O. Bobe, care
reverii imagiste care derea către diversitate a noii paradigme era te anestezia printr-o mîngîiere pe creștet,
intrigau prin manieris- doar pentru adepți. Mulți tineri voiau să se pentru a te lovi apoi în plex. Stilul coleric
mul luxuriant. implice în viața publică, iar intoxicarea cu și spectacular al lui Răzvan Rădulescu, care
Cum se explică utopii era maximă, ca și resentimentele de te masacra voluptuos, lingîndu-se pe degete
mitologia cenaclistă tot felul. Revista Litere nouă (condusă de de sînge. Stilul berbecesc al lui Cezar Paul-
a „epocii“? Simplu: Ion Bogdan Lefter, pepinieră pentru viito- Bădescu, care te așeza în patul procustian
literatura era, în anii rul Observator cultural) și cenaclul „Litere“ al postmodernismului și te rușina cu fierul
’90, o enclavă într-o ne apăreau, în acei ani, ca niște instituții ale înroșit al psihanalizei (cu cît erai mai „moder-
lume isterizată de spiritului civic din facultate, alternative în nist“, „abstracționist“, „metafizic“ și „metafo-
eliberarea pasiunilor raport cu naționalismul, conservatorismul rizant“, cu atît erai mai sălbatic psihanalizat).

X
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
 Ana Maria Sandu

graficianul și scriitorul Cezar Petry. Parcă

au fost și unii brașoveni de la cenaclul lui
Al. Mușina – oricum, Mihai Ignat venea
din proximitatea lor, ca și Victor Nichifor
(care lucra la firma Procter & Gamble) sau,
mai tîrziu, neobeatnikul Marius Ianuș (cu o
mitologie personală psihedelică de la Liceul
Militar din Breaza). Gherguț a atras vremel-
nic o serie de poeți care au scos volumașul
Marfă: Dan Mircea Cipariu, Bogdan O.
Popescu, Dan Pleșa. Nu știu dacă a trecut pe
la cenaclu și optzecistul Adrian Oțoiu, dar
grupul „centralist“ l-a susținut masiv cînd
și-a lansat, în 1995, romanul Coaja lucrurilor
sau Dansînd cu Jupuita.

Revenirea lui M.C. a găsit un alt cenaclu,

mai eclectic, mai improvizat, mai ima­
tur, dar mai spontan, mai angajat, mai
pitoresc. Notorietatea îi crescuse și spre
el începuse să vină lume tot mai multă,
lume de tot felul. Popularizarea venea
pe fondul fetișizării „postmoderne“ a
subculturilor urbane și a culturii pop
de către noul nucleu al cenaclului, care
vedea în ele un remediu pentru bolile
epuizatei culturi înalte. Dacă studenții
din prima generație a cenaclului teore­
tizau „academic“ pe marginea postmo­
dernicalelor, pentru noi venise momen­
tul angajamentului emoțional decis al
literaturii în experiența cotidiană.

„Centraliștii“ hardlineri erau un grup de

prieteni cu o încredere oarbă în arta literară
și care acționa ca un cordon sanitar împo-
triva neaveniților. Titlul antologiei din 1995
îi imortalizează ideal. De atunci i-a mers
cenaclului „Litere“ buhul de grup închis, de
castă postmodernă și filooptzecistă, iar, cei
care l-am continuat din ’96 încoace, am avut
grijă să conservăm acest spirit de corp. Nu
cred că am reușit: rigorile se înmuiaseră, iar
fisurile apăreau pretutindeni.
În Centru și au dessus de la mêlée se afla,
desigur, Mircea Cărtărescu, ale cărui co-
mentarii – pe modelul lui N. Manolescu
de la „Cenaclul de Luni“ sau al lui Ov. S.
Crohmălniceanu de la „Junimea“ – aveau
loc întotdeauna la sfîrșitul ședințelor și erau
așteptate cu sufletul la gură de zecile de
participanți claie peste grămadă. Maestrul
de ceremonii ghicea în texte „figura spiri-
tului creator“ ca un mantician, evalua abil
opiniile celorlalți, executa ce era de executat
Nu-i de mirare că aceștia vor rupe, în 1998, penibile erau ridiculizate, într-un cerc infer- criptoromantic, semănătorist și pseudomo- și salva întotdeauna ce era de salvat, cu un
gura tîrgului atacînd „la vîrf“ eminescianis- nal de comentarii la comentarii cărora nu- dernist cu care fuseseră traumatizați în școală, rafinament dandist al regizării surprizei și
mul în faimosul număr din Dilema, revistă la mai focul de artificii final din comentariul lui pe atît erau de fascinați – literar – de aceste într-un discurs subtil-charismatic. Încarnat
care Cezar devenise redactor de ceva vreme M.C. le punea capăt. Comentatorii cei mai zone vulgarizate la nivel subcultural. Existau de eu, spiritul lunedismului a fost continuat
după un stagiu la 22. Intervențiile lor polari- redutabili erau, fără doar și poate, Răzvan și în cenaclu mai multe cercuri concentrice: mai ales de prima promoție cenaclistă de la
zau atenția mai mult decît lecturile. Și, peste Teo, într-un scenariu aproape teatral. Dar nucleul dur, disidenții, „veneticii“ (cei de la „Litere“. Ca și Nicolae Manolescu, Mircea
toate, hohotele lui Iulian Băicuș, copilărosul, showul era mai pasionant decît o piesă bună cenacluri concurente), nou-veniții activi și Cărtărescu a coordonat două antologii de
livrescul și fidelul bufon al cenaclului… De de teatru. caracuda tăcută, mondenă sau curioasă. Au cenaclu, scriindu-le prefețe după aceeași
multe ori, cei forfecați plecau plîngînd sau „Cărtărescianism“? Mai curînd un post­ existat și soli din provincie. Prin 1994, a sosit formulă. Dan Gulea a analizat cu umor, în
înjurînd, răniți mortal în autorlîcul „metafi- optzecism intimist și rafinat, și nostalgic, un în vizită o delegație din Timișoara cu Tinu revista Litere nouă, asemănările tehnicilor
zic“, și nu mai reveneau niciodată. Cei care minimalism estet brodînd pe tema copilăriei Pârvulescu, Gabriel Marineasa și Adrian portretistice, identificînd prompt „nume-
se întorceau însă deveneau dependenți de cuminți, dar „deviante“, tratate cu finețuri Bodnaru. Altă dată au venit cîmpulungenii rologia“ selecțiilor: patru autori în Aer cu
cenaclu, dacă nu și scriitori. Nu numai lectu- manieriste și psihanalitice. Pe cît de aler- Sorin Durdun și Liviu Mățăoanu, poeți cel diamante, cinci în Cinci, șase în Tablou de
rile, ci și intervențiile critice neinspirate sau gici erau – nu doar literar - față de kitsch-ul puțin onorabili, aduși de concitadinul lor, familie, șapte în Ferestre 98… l8

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 XI

8 Trăiam o perioadă de romantism
l Cenaclul avea un caracter pur „artist“, deși ideologia literară dominantă era, clar, post­ Mihai Ignat, 1991
civic postrevoluționar modernă. Modelul era la apogeu, iar mediul universitar tînăr (cu optzeciștii proaspăt
Niciodată charisma lui M.C. n-a fost mai intrați în sistem, după ani de navetism și marginalizare socială) favoriza înscrierea fi­
puternică și mai autentică. Nostalgia deveni- rească în tradiția optzecistă, singura percepută ca productivă.
se o carte-cult, cărțile de poeme și Levantul
erau devorate, Travesti, Dragostea și Orbitor colț și nu-mi amintesc să fi luat vreodată cu- volumaș de versuri „moderniste“ și cam ne-
au atras, cu ocazia lansărilor, jumătate din vîntul. Cu toții au publicat poeme (Mihai – cristalizate (Poeme în tranzit), după care a
Facultatea de Litere, bașca puștimea de și cronici de film) în Litere nouă, prin 1994, citit un straniu „jurnal secret“ care va face
prin licee. Ne regăseam toate fantasmele în pe vremea cînd revista, cu Mihai Pavelescu pereche mai tîrziu cu povestirea Vacanțierul
farmecul crepuscular al atmosferei urbane, redactor-șef, nu era încă ideologic-postmo- a Ceciliei… Prezențe constante erau Mihai
posthippie din ele. Pentru mulți cenacliști, dernă. Oricum, nu la modul manifest. Dar Grecea (computerist și organizator sufle-
Mircea era the one and only, mai bun decît revistele din facultate, relațiile dintre ele, tist, devenit copywriter), Bogdan Ciubuc,
Eminescu. Cînd Teo, Cezar și Răzvan Ră­ „cuplajul“ cu Dilema prin suplimentul ei Andreea Ciotec, Angelo Mitchievici, Ma­
dulescu i-au fost alături în celebra Dilema Vineri și preistoria Observatorului cultural rius Ianuș, mucalitul Tudor Vlădescu, his-
265 ne-am dat coate cu tîlc. Mitologia cul- țin de o discuție ceva mai amplă… trionul Emil Budău, Cristian Munteanu
turii înalte made in Humanitas, emblematică Nu am citit niciodată în cenaclul „Li­ (devenit SGR la Dilema, apoi copywriter de
pentru anii ’90, se suprapunea culturii post- tere“, dar am citit patru poeme voronciene succes), Alex Matei și subsemnatul, cărora li
moderne. (Ulterior, după 2000, ele se vor se- în cenaclul „Prospero“ de la Limbi Străine. s-au alăturat outsideri precum Nina Vasile,
para dramatic. Pe atunci însă, la „Cafeneaua Ședințele erau moderate de doamna Monica Dumitru Bădița sau Bogdan Iancu și foar-
Critică“ din clubul de la subsol, moderată Pillat, anglista cărei distincție discretă și au- te tinerele Emilia David, Cristina Ionică,
de Ion Bogdan Lefter, pe atunci director al tentică imprima întîlnirilor un aer de nobilă, Adina Dinițoiu. Va reveni și Iulian Băicuș,
Free Europe România, veneau nestingherit plăcută desuetudine. (Tot la doamna Pillat iar la reluarea cu Mircea la timonă se vor
Liiceanu, Pleșu, Paler, Sorin Vieru, au des- se mai află, cred, și primele mele încercări alătura din nou Doina Ioanid, Teo, Cezar,
­cins chiar Monica Lovinescu și Virgil Ie­ de proză, emfatice și debile. Sper totuși să Gherguț și Mihai Ignat. Revenirea lui M.C.
runca, într-o seară de neuitat…). Trăiam o le fi aruncat la coș.) „Prospero“ era un ce- a găsit un alt cenaclu, mai eclectic, mai im-
perioadă de romantism civic postrevoluționar, naclu modernist frecventat de mulți tipi de provizat, mai imatur, dar mai spontan, mai
cînd intelectualii publici erau purtați pe la Filozofie. L-am vizitat și eu vreo două- angajat, mai pitoresc. Notorietatea îi cres-
brațe de studenți în prelecțiunile pe care le trei luni. Printre invitații săi de vază s-au cuse și spre el începuse să vină lume tot mai
țineau prin facultăți. Recordul în materie numărat poetul Cezar Baltag, apologet al multă, lume de tot felul. Popularizarea venea
de charismă îl deținea H.-R. Patapievici, cu
sute și sute de inși masați prin amfiteatre. Alex Matei, 1998
Dar cei numiți participau și la cruciada po-
litică a momentului. Doar Mircea, romanti-
cul levantin cu mustață și plete, era estetul
pur. Prestigiul lui avea un caracter exclusiv
literar – și cu atît mai prețios pentru tinerii
literați avizi de modele.

Al doilea spre al treilea cerc

În perioada 1994-1995, abia debutam la
Litere nouă, iar la cenaclu făceam parte din al
doilea spre al treilea cerc, în proximitatea ca-
racudei. Îi admiram, cu un complex de infe-
rioritate, pe „bătrînii centraliști“ care formau
un fel de gardă pretoriană în jurul lui Mircea
Cărtărescu. Răzvan Rădulescu, T.O. Bobe și
ceilalți aveau un soi de aură mitologică. Ei M-am născut la București pe 5 august
erau „profesioniștii“ care nu stăteau de vorbă 1972. După absolvirea liceului de mate-
cu junii decît dacă-i simțeau scriitori veri- fizică „N. Bălcescu“ (1990), am fost student
Bogdan Ciubuc, Angelo Mitchievici, Cristian Munteanu, Paul Cernat în 1998
tabili. Nici o ezitare specifică debutanților la Metalurgie vreme de șase ani (cu mas­
nu întîlneai în mașinăriile lor literare, făcute terul). Doar cinci ani, incluzînd studiile
să încînte prin rafinamentul ironic și migala poeziei pure, și „platonicianul“ Cornel Mihai pe fondul fetișizării „postmoderne“ a sub- a­profundate, am urmat, din 1995 pînă în
maniacală. Aveau o mentalitate de artizani, Ionescu. Ultimul – neștiind de unde vin – culturilor urbane și a culturii pop de către 1998, la Facultatea de Litere, Universitatea
în care burghezul și artistul se confun- mi-a mărturisit, la finalul unei ședințe, oroa- noul nucleu al cenaclului, care vedea în ele din București, unde am fost admis primul
dau, nu se opuneau. Vedetele erau Răzvan rea față de cei de la „Litere“, cinici, alergici la un remediu pentru bolile epuizatei culturi peste linie în urma unei decizii bruște de
Rădulescu (cel mai bun scriitor trecut prin înalt și pur, convinși că literatura se reduce la înalte. Dacă studenții din prima generație rebranding... Din 2001 – preparator, din
acest cenaclu), virtuozul T.O. Bobe și Sorin postmodernism. Bun, dar de ce toți se duc a cenaclului teoretizau „academic“ pe mar- 2003 – asistent, iar din 2007 – lector dr. la
Gherguț, ale cărui versuri funambulești și pînă la urmă acolo? – l-am întrebat. ginea postmodernicalelor, pentru noi venise Catedra de Literatură a aceleiași facultăți.
crude iscau mari hohote de rîs. În calitate de De la „Prospero“ s-au mutat la „Litere“ momentul angajamentului emoțional decis Debut publicistic în Dilema (1995). Ce­na­
pifan ex-politehnist care abia învăța limba- ha­oticul, dar simpaticul Cristi Constanti­ al literaturii în experiența cotidiană. Vremea clist la „Litere“ între 1994-1999, redactor-șef
jul critic, comentariile „greilor“ mi se păreau nescu și delicatul, dar tenacele Răzvan Țupa intertextualismului virtuoz, fie și de tip gra- la revista studențească Litere nouă între
redutabile, ca și lecturile (atunci am ascultat (lansat în România literară de Monica Pillat ffiti, în genul lui Gherguț, trecuse. Logoul 1996-1999, redactor la săptămînalul Ob­
fragmente din entuziasmantul Teodosie cel cu un grupaj de versuri). Noul „Litere“ s-a postului Atomic TV – „Nu mai sta în bibli- ser­vator cultural (2000-2005), redactor-
otecă, e vremea pentru altceva“ – își impu- șef la lunarul Cuvântul (2008) și colabora­tor
„În 97 m-am mutat în București și am fost o vreme la cenaclul de la Litere condus de nea legea. Repere interne ale cenaclului erau la nu mai știu cîte publicații. Debut în cronica
Mircea Cărtărescu. Am și citit acolo cu Răzvan Țupa în aceeași zi. M-a lăudat Paul acum Florin Dumitrescu (filolog, textier la literară în 1999 (la suplimentul Vineri),
Cernat și m-a facut praf, pe bună dreptate, Cărtărescu. Pe Țupa invers. Eu din aceeași formația Sarmalele Reci și copywriter) și îndeletnicire neabandonată pînă azi. Volume
zi m-am lăsat de scris pentru 10 ani.“ Viviana MUȘA Cezar Paul-Bădescu (cu pasiunea lui pentru colective (împreună cu Ion Manolescu,
studierea oracolelor școlare). Dar ei se dove- Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir): În că­
Mic și din Spirala lui T.O. Bobe, „povestirile înfiripat pe scheletul „aripii tinere“ a ce- deau, încă, încheiați la toți nasturii discur- utarea comunismului pierdut (Paralela
cu Dănuț“ ale lui Cezar Paul-Bădescu…). lui vechi, așa cum cenaclul „Fracturi“ sau sului. Prima generație de la „Litere“ intrase 45, 2001), O lume dispărută. Patru istorii
La o ședință desfășurată în clubul de la sub- „Litere 2000“ al lui Ianuș (1999-2000) se va deja formată literar în cenaclu, iar noi abia personale urmate de un dialog cu H-R.
sol, Gherguț a electrizat sala cu poemele lui constitui pe osatura aripii celei mai tinere dibuiam, în contradicție cu toată lumea și cu Patapievici (Polirom, 2004), Explorări
„digestivale“, Teo a citit un interminabil po- de la „Litere“, după abandonul lui Mircea noi înșine. Poezia pe care o încurajam trebu- în comunismul românesc I, III (Polirom,
em-basm, dimovian, în care apărea o ființă Cărtărescu (Pe la „Litere 2000“ am refuzat ia să fie cît mai directă, mai acut biografică și 2004, 2005). Explorări în comunismul
oribilă numită Elena Ștefoi (o impolitețe să trec; îmi repugnau stilul de viață și ati- mai intensă, iar proza – senzorială, fantastă românesc III a apărut doar împreună
pentru care mentorul l-a dojenit…), iar tudinea dezaxată pe care noii cenacliști o sau biografistă,oricum atent elaborată,jucată. cu Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir.
Băicuș – o parodie delirantă la Levantul, încurajau). Linia de continuitate între cele Cecilia Ștefănescu, mai puțin Ioana Nicolaie În 2005 am publicat un roman fantezist
despre care Răzvan Rădulescu a spus, asa- două generații literiste a fost asigurată pe și Ana Sandu propovăduiau minimalismul, (Războiul fluturilor, Polirom) împreună
sin, că e o „ejaculare ante portas. Înaintea parcursul lui 1996 de Cecilia Ștefănescu biografismul extrem și interactivitatea artei cu Andrei Ungureanu. Volume proprii:
porților literaturii, firește“… Pe Svetlana (pe atunci, poetă „psihanalitică“ și organi- contemporane (de autoficțiune încă nu se Contimporanul. Istoria unei reviste de
Cârstean, autoarea Florii de menghină, am zatoare a cenaclului „Litere nouă“), Ioana vorbea). Mihai Grecea pleda, pe urmele lui avangardă (Editura ICR, 2007), Avanagar­
identificat-o tîrziu, dar îi întîlneam mereu Nicolaie (împreună cu soțul ei de atunci, Ion Manolescu, pentru computerism literar, da românească și complexul periferiei.
numele anunțat pe afișele din facultate. O Gelu Vlașin) și Ana Maria Sandu (buna hipertext și multimedia, iar Ianuș (care se Primul „val“ (Cartea Românească, 2007).
vreme, am confundat-o cu figura Ceciliei prietenă a Ceciliei, care va deveni mai tîr- inspira și din B.U.G. Mafia) devenise noua Restul activităților, „academice“ sau nu, sînt
Ștefănescu… Mihai Ignat, Doina Ioanid și ziu secretara cenaclului „Litere“, dar va rata vedetă underground. Happeningurile sale – pentru alt CV.
Sorin Gherguț stăteau tăcuți, retrași, într-un antologia din ’98). Ana publicase deja un schimbarea portretului lui Octavian Goga

XII
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
 Sorin Gherguț, anii ’90 cumva SF, în genul Efebiei lui Caius Dobrescu de altfel, mai puțin apropiați de Mircea
(se va impune drept campionul absolut al
fecalelor în poezie). Răzvan Țupa a trecut,
Cărtărescu decît alți companioni).
În schimb, Cecilia, Ioana Nicolaie și Ana
În taxi cu
de bine, de rău, proba cenaclului cu poeme- Sandu apărau reduta minimalismului bi- Mircea Cărtărescu
le sale cvasiabstracte, de o finețe obscură, ografist. T.O. Bobe și Cezar Paul-Bădescu
iar prietena lui de atunci – o copilă de la asigurau, din cînd în cînd, continuitatea cu Dumitru BĂDIȚA
Liceul „Lazăr“ pe nume Veronica Ion, vi- spiritul „vechii gărzi“. Tinerii de la Filozofie,

R
itoarea Zvera sau Vera – ne-a surprins cu în frunte cu Cristi Constantinescu erau og să nu-mi fie luat în nume de
niște poezii de o prospețime stranie. Au re- atacați de toată lumea pentru neprofesio- rău că pe atunci mi se păreau
venit, sporadic, Bogdan O. Popescu, Florin nalism și cuvinte mari. Mai mult în trecere, cu toții mai mult sau mai puțin
Dumitrescu și Cipariu (ultimul cu un poem Costi Rogozanu și Luminița Marcu s-au niște „cărtărescieni“, dar nu era decît
despre manele, mult ironizat). O figură fru- revoltat împotriva ideii de cenaclu, vitupe- optica mea greșită, calată mai mult pe
moasă a făcut – în poezie – Alma Papadopol, rînd împotriva exclusivismului său „desuet“. genul proxim decît pe diferența specifi-
apariție meteorică de la Sociologie. În ultimele luni și-a făcut auzită vocea, im- că. După o ședință de cenaclu, am mers
Zvera și Alma sînt poate singurele care petuos, Ioana Baetica, alături de alți viitori la bere pe terasa de la Motoare și seara
au scăpat neforfecate rău de critică. Da, fracturiști, mai discreți (Domnica Drumea, tîrziu, cînd troleibuzele nu mai circu-
eram sadici ca niște carnasiere care se întă- Ionuț Chiva, Raluca Baciu)… lau, Mircea Cărtărescu a chemat un taxi
rîtau reciproc. Iulian Tănase de la Academia și m-am băgat și eu în mașină, fiindcă
Cațavencu a fost primit fals-amabil, cu ar- Exit underground locuiam în gazdă, pe Iancului. Taxiul a
tificiile lui soresciene și suprarealiste, iar Textele care urmau să intre în Ferestre 98 au oprit undeva pe Ștefan cel Mare, Mircea
Mihai Grecea
un comentariu malițios al meu i-a inspirat fost centralizate de Mihai Grecea pe com- a coborît, iar eu mi-am imaginat că nu
unul dintre poemele primului volum (O poe- puterul meu înainte de a fi tehnoredactate de s-a dus să doarmă, ci a urcat pe terasa
de pe peretele facultății cu fotografia perso- zie puțin tensionată). Colegul său, Alexandru Florin Iaru la Academia Cațavencu. N-a du- blocului său de unde, cu mîinile întinse și
nală, declarația de dragoste poetică, bahică Vărzaru, a fost primit ceva mai bine cu SF- rat mult și cenaclul și-a dat obștescul sfîrșit. rostind cîteva mantre numai de el știute,
și publică făcută Ceciliei Ștefănescu etc. – au urile sale parodice. Catrinel Popa a fost în Ultima ședință a avut loc – fără comentarii difuza în eter un flux de mesaje receptat
rămas de pomină. Antiintelectualismul cu schimb compătimită pentru emfaza poeme- – la Sala de Consiliu, unde toți membrii dis- inconștient de tinerii scriitori. A doua zi,
lecturi up to date: iată cauza noii promoții de lor sale („Bună dimineața, domnule Kant…“). ponibili, din toate promoțiile cenaclului, au cu mentalul astfel influențat, produceau
cenacliști. Pe de altă parte, veleitarii începu- Mă înșel oare sau, la un moment dat, ne-au citit cîte un fragment „reprezentativ“. Apoi acele texte lungi și deștepte, agreabile și
seră să vină puzderie precum moliile la bec. vizitat și cîțiva ieșeni din „Club 8“? Cine ne-am dus, melancolici, la o bere. Mai tîrziu, culte, dar și furioase, în cazul lui Marius
Pe lista celor desființați sadic în ședințe s-a mai știe… cîțiva ex-cenacliști vor scoate volumul expe- Ianuș. Am înțeles mai tîrziu că „Litere“
numărat un ins sumbru (i-am uitat numele) Ne forfecam rău și între noi, comentato- rimental Tescani… cu texte bodypainted și a fost prima relație de tip postmodernist,
care dăduse 10 ani la Filozofie și tuna pău- rii, păstrînd astfel cea mai frumoasă tradiție a fantome personale scoase din tolbă la cona- între liderul unei generații literare și un
nescian versuri gen „Domnul Noica duce în cenaclului: critica fără menajamente. Odată cul Marucăi Cantacuzino. Ianuș, înconjurat grup al generației succesive. n
spate cultura română“. Apoi, omniprezentul ajunși în cercul magic, prieteniile erau lăsa- de discipolii fracturiști, a continuat o vreme
Cristian Galeriu, psiholog de formație, dar te la ușă. Ioana Nicolaie a fost desființată să facă școală… Restul sînt bîrfe, anecdoti-
bolborositor de comentarii ininteligibile și pentru naivitatea scriiturii la prima ei tenta- că, zvonuri sau amintiri din studenție pentru
producător de texte psihotice. Un poet mi- tivă în proză, Cecilia – forfecată pentru un vremea scrierii memoriilor.
nor, Radu Buruciuc, bizar elogiat de Nicolae fragment din viitorul Legături bolnăvicioase, Au trecut zece ani. Postmodernismul
Manolescu în România literară ca un „nou Victor Nichifor – taxat drept obositor, în s-a oficializat și a sfîrșit prin a plictisi pe
Dimitrie Anghel“, a fost desființat sălbatic pofida performanței sale scatologice, T.O. toată lumea, foștii cenacliști au ieșit din
în compensație. O fată grăsană și clorotică, Bobe ne-a executat pe mine și pe Alex Matei under­ground, cărțile lor au început să apa-
ră. Destui poeți au trecut cu arme și bagaje
Desfășurătorul cenaclului a rămas, pînă la sfîrșit, același: o oră de lecturi miercurea, de la proză. Unii poartă și azi cu ei acele vre-
la ora 18.00, cu unul, doi sau trei autori, după caz. Apoi, o pauză de un sfert de oră, cu muri precum melcul cochilia. Majoritatea
firitiseli și consolări. Și o oră de critică pe marginea textelor, în care cei ce citiseră nu s-au risipit. Lumea s-a schimbat, iar cena-
mai aveau dreptul să intervină, iar comentatorii nu mai aveau mamă, nici tată… clul a rămas departe, într-o lume paralelă a
adolescenței literare. n
ajunsă cine știe cum printre noi, a citit niște pentru că eseizăm pe lîngă subiect, Angelo
versificări cucernice, naivissime, însoțită de a fost atacat pentru prețiozitatea lirică, iar
tatăl ei și de pastorul comunității sale evan- Băicuș a fost din nou umilit de Cezar Paul-
ghelice. După ce a fost executată sec, a ple- Bă­descu, T.O. Bobe și Mircea Cărtărescu
cat clamînd: „Hai tată, hai părinte, aici este (care i-a pus un diagnostic sumbru), în ciu-
un loc al pierzaniei“ și a binecuvîntat superb da tentativelor mele de a-l salva ca poet…
sala: „Pace vouă!“. O studentă ciudată, Lili, Se formaseră deja bisericuțe care se duelau
a adăstat mai multe luni la cenaclu citind constant: transformați în „noul nucleu dur“
texte obsesionale despre zeci de amanți, al comentatorilor, eu, Alex Matei, Bogdan
incesturi și visceralități oribile. O poetesă Ciubuc, Angelo și infatigabilul Băicuș eram
care semna, ca o zeiță a abundenței, Miriam intelectualiști și eclectici în gusturi (eram,
Ceres ne-a zguduit cu poemele cele mai
scîrboase și mai dement-sexuale imagina-

Nimic deosebit, crize de mizantropie

bile. Un pohețel placid și naiv (Sebastian
Ciulei) a citit niște versuri lăcrămoase în
stil Sihleanu și, deși ridiculizat, le-a publi-
cat într-un volumaș pe care l-a expus – pa-
triei snop – pe o tarabă din Piața Matache,
la pachet cu cartofii și morcovii vînduți tot Pot număra pe degetele de la o mînă Am fost apoi la vreo două-trei ședințe interesau micile mînăreli politico-literare,
de el acolo… Ne-a vizitat și bătrînul Gică prezențele mele pe la cenaclurile de din celebrul cenaclu al lui Cărtărescu. care se petrec firesc atunci cînd vrei să fii
Bibliotecă, om al străzii, prezent la toate la „Litere“. Oamenii se împărțiseră în Prozatorul, publicat, cînd vrei să intri în grila autorilor
lansările și tîrgurile de carte cu geanta lui Poetul, Criticul (o, d-zeule, cît puteau să care contează. Prea mulți scriitori își pierd
de terfeloage. În seara aceea de pomină cu vorbească cei însărcinați cu asta!), Bufonul, inocența rapid, se cufundă în rețete, indicații
pastorul – salvată in extremis de o lectură Costi ROGOZANU Frumoasa, Bestia. Era un joc pe roluri prețioase, mode etc. Cenaclul, așa cum l-am
improvizată a lui Ianuș –, bietul om a citit obositor. Unii dintre ei îmi plăceau. Iar cunoscut eu, era prea puternic branduit ca

P
un lung poem alcătuit din catrene rimate rima dată, am ajuns cu două prietene Cărtărescu rămîne un profesor de literatu- „rampă de lansare“. Eram mic și radical în
prin care protesta împotriva „antieminesci- într-o adunare care ne-a revoltat atît ră excelent, merita să-l asculți. Mă intriga tot felul de privințe ciudate. Nici nu mai
enilor“ din Dilema nr. 265 (27 februarie-5 de mult încît ne-am ridicat și-am în continuare dorința de socializare a scri- știu exact de unde voi fi adunat atîta dispreț
martie, 1998)… plecat. Motivele mele erau simple: nu pu- itorilor între ei și spiritul de turmă. Așa pentru poezelele și lumea literelor „live“. Nu
Apăreau însă și semnele unei diversi- team să cred că niște oameni se umflau atît vedeam fenomenul atunci. Acum cred că puteam să concep că totul începe cu pros-
ficări literare „pe bune“. Cristina Ionică și de mult în pene, că puneau atîta emfază în e doar un defect de-al meu, o mizantropie tioare citite între cîțiva poetași și prozatori
Dan Tăpălagă citeau prozopoeme realist- niște amărîte de texte care nu erau pînă la sau, ca să fim blînzi, sufăr de un antielitism obosiți. Dar, de acolo, au ieșit destui scrii-
ma­gice, senzoriale și luxuriante. Poetul Mi­­ urmă decît simple încercări. A rămas unul aproape autodistrugător. Asta e. tori buni. Așa că... poate ei au avut dreptate.
hai Vakulovski, doctorand la Filologia bu­ dintre motivele pentru care urăsc adunările Am avut un grup prin anul întîi, Bogdan, Nu-mi pasă, am fanatismul meu: cenaclul
cureșteană, și fratele său Sandu, proaspăt culturale. Este atît de consolidat traficul de Mihai, Mirel, Gabi, poate și ei își amintesc poate fi ușor înlocuit cu terenul de baschet
student la Cluj, veneau din Basarabia cu capital simbolic încît am ajuns la o criză de asta, un grup de băutură, muzică, citit sau sala de fitness – dacă poți scoate ceva
un biografism psihedelic, violent, plin de ca pe Wallstreet, principala preocupare a ce-au scris alții, ce scriam noi. Nu eram buni creativ sau sănătos din asta, ok. Dar ai vreo
intertextualități folclorice. Veteranul Victor participanților slabi fiind să acumuleze pro­ de (aproape) nimic. Dar eram „adevărați“ în 90% șanse să te plictisești și să și începi să
Nichifor citea fragmente dintr-o e­­­popee tecție și să speculeze social. dorința noastră dementă de a fi tari; nu ne urăști literatura. n
autobiografică aluvionar-stroboscopică și

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 XIII

Cristina ISPAS
Viața moartă a textului (cuvîntul românesc tatuaj vine din france-
zul tatouage, cu originea în același tatau).

I
ntermi­tența, stabilește teoreticianul fran­ Iată deci cît de aproape de intermitența lui
cez, pe urmele psihanalizei, este aceea Barthes.
care este erotică, locul cel mai erotic al Oferind spre exemplu opera Mar­chizului de Sade, Roland Barthes, cel din Tatuajele au reprezentat, în fond, de-a
unui corp fiind nu mitologicul „punct G“, ci Plăcerea textului, observa că plăcerea lecturii vine de fapt de la anumite rup­ lungul timpului, pe lîngă simboluri religioa-
zona în care îmbrăcămintea se cască. turi (sau coliziuni), de la anumite coduri antipatice (precum nobilul și tri­ se, decorații, mărci ale posesiunii (tatuarea
Pielea care lucește între două piese ves- sclavilor, prizonierilor, criminalilor, a vite-
timentare (pantalonul și tricoul), între două
vialul), de la mesajele pornografice, în cazul menționat, care se mulează în lor etc.), diverse amulete și talismane, cel
margini (cămașa întredeschisă, mănușa și fraze perfecte. mai des, arme ale seducției, simboluri ale
mîneca) este cea erotică, cea care seduce, prin fertilității, declarații de dragoste etc.
punerea în scenă a unei apariții-dispariții. În într-adevăr, cel mai intens teoretizat în a (precum și în epoca modernă tatuajul este În romanul său Michelangelo electric, în
cazul unui volum de grup, pentru că 40238 doua jumătate a secolului al XX-lea. Dacă ne de multe ori, chiar la propriu, un text). care se desfășoară un întreg univers al tatua-
Tescani nu este o antologie, ci un volum de întoarcem chiar la o epocă atît de îndepărta- Mai mult decît atît, unii etimologi en- jelor, Sarah Hall pornea de la ideea că fiecare
grup, nu o selecție din opere reprezentative, tă precum cea a scrierii hieroglifice, ne dăm glezi au identificat la originea cuvîntului tatuaj are o poveste, care spune ceva și despre
ci un experiment (o întreprindere cu mult seama că avem de-a face cu mai mult decît tatoo un cuvînt din limba samoană, tatau, cel care poartă tatuajul, dar și despre artist.
mai riscantă), discontinuitatea cea seducă- cu o simplă corespondență între tatuaj (ca care înseamnă „rană des­ În cazul scriitorului, tatuarea textului re-
toare rezultă în primul rînd din lipirea unor desen simbolic imprimat pe piele) și scriere, chisă“ prezintă o încercare disperată de identifi-
voci distonante. adică direct cu o coincidență­ care a propriului corp cu propriul text, de
Cei zece participanți la experimentul fapt, de trecere a corpului (care este real)
40238 Tescani nu pot fi numai membri în text, simultan cu trecerea textului pe/
ai grupului autor al poemului co- în/sub piele. Eterna tragedie a imper-
lectiv Viața moartă a Melaniei, al fectei reprezentări artistice, așadar, pusă
„Dermografiilor“ și al „Prozacurilor“, încă o dată în scenă în 40238 Tescani
ci, din moment ce colectiv nu este to- (în cunoștință de cauză, din moment
tuna cu anonim, ei rămîn în mod sub- ce se recunoaște încă din nonconfor-
versiv autorii Ioana Nicolaie, Marius mista „Prefață“ că se va face în acest
Ianuș, Ioan Godeanu, Domnica volum ceva ce s-a mai făcut).
Dru­mea, Angelo Mitchievici, Mircea Mutațiile care intervin în cazul ex-
Cărtărescu, Doina Ioa­nid, Cecilia perimentării scrierii pe corp de către
Ștefănescu și Florin Iaru (în ordinea un grup, pentru că există și astfel de
de pe coperta a IV-a). De unde ruptura, mutații, nu vor face decît să arunce
falia, intermitența, seducția. Plăcerea de în joc un ingredient exotic în plus.
natură oedipiană a descoperii, a dezvălu- Melania, protagonista poemului
irii treptate, în cazul oricărei povești (ca la co­lectiv, pusă sub semnul unei oxi-
striptease), este asigurată pentru cititor, în moronice vieți moarte, nu poate fi,
cazul acestui volum de poezie-foto(dermo) prin urmare, decît o ființă extrem
grafie-proză, prin atragerea lui în jocul vo- de seducătoare, așa cum se mișcă,
cilor (identităților) interșanjabile. Este nu complex, prin textul pe mai
altul decît binecunoscutul deziderat post- multe voci. Iar 40238 Tescani
modernist în care identitatea eului auctorial rămîne un superb poem colec-
devine din omogenă rizomatică, implicînd tiv (incluzînd aici și „dermo­
și ideea deleuzo-guattariană de devenire. grafiile“ și „prozacurile“), scris/
Cea de-a doua secțiune a volumului, conceput de un grup de prie-
„Dermografii“, care sînt de fapt „derma- teni (titlul 40238 Tescani tri-
tografii“, din moment ce este vorba des- mite la celebrul serial pop care
pre bucăți de text inspirate chiar de mate- urmărește aventurile unui
fica un
ria organică pe care sînt scrise, după cum
s- ar p utea identi grup de prieteni adolescenți,
Dac ă celor
unul dintre membrii grupului (Cecilia
co m u n în tre poeticile Beverly Hills 90210) despre
pun ct iza mai
Ștefănescu) o și mărturisea într-un inter-
au to ri , acesta ar v cea mai labilă noțiune în
șap te ă, o di­
viu, vine astfel numai să completeze tablo-
d o at it u dine comun postmodernism, autorul, și,
curî n toare a
ul. Textul imprimat pe piele nu este însă
si u n e in sistent inova totodată, despre cea mai
me n entă a
o descoperire postmodernă, deși dialogul
lo r, o că u tare perman sta­­­­bilă, care este, culmea
text e ică tot
din­tre corporalitate și scripturalitate a fost,
re n țe i sp ecifice“ – ad ironiei, tocmai jocul. n
„dif e „ținută“,
re ve n dică de la o
ce se n „stil“.
d e g ra b ă decît de la u
mai

Debuturi dispărută confirmă fap­­­tul

că valențele de pro­zator

pixelizate
au fost (redirecționate
către alte îndeletniciri
cu miză literară sau, mai
precis, literaturizantă. Marius Ianuș va relua
Manifestul anarhist și estetica retoric-demis-
Oana Cătălina NINU o atitudine comună, o dimensiune insistent tificatoare în volumul omonim, iar Cecilia
inovatoare a textelor, o căutare permanentă Ștefănescu va păstra personajul Kiki pentru

A
ntologia Ferestre 98 (Editura Aris­ Nichifor și Doina Ioanid. Șansele identi- a „diferenței specifice“ – adică tot ce se re- romanul său Legături bolnăvicioase (2002).
tarc, Onești, 1998) propune un ficării unei poetici „de grup“ sînt minime, vendică de la o „ținută“, mai degrabă decît Debutul individual al Ioanei Nicolaie –
spa­țiu oarecum „voyeurist“ în care căci antologia nu propune o direcție, ci o de la un „stil“. „Poza“ individuală (și, prin Poză retușată (2000) – păstrează din gru-
se des­fășoară cîțiva autori reprezentativi ai serie de voci distincte, cu timbre grave sau extensie, cea de grup) contează acum. Stilul pajul „Portretul Ioanei“ o anumită inocență
cenaclului „Litere“ condus de Mircea Căr­ ludice, ascuțite sau monotone, delicate sau va fi regăsit de fiecare în propriile cărți... a scriiturii și tendința spre explorarea
tărescu. „Voyeurist“ fiindcă autorii se evocă tăioase, în încercarea de a plusa pe discur- Cu excepția lui Victor Nichifor, care de- biograficului, care se va intensifica în
reciproc sau își dedică poeme, dar și pentru că surile individuale care se desprind treptat butase în 1997 cu volumul de poezie Aigess, Nordul (2002). Cît despre Victor Nichifor,
„intro“-ul lui Mircea Cărtărescu spune des- din mixul așezării între aceleași coperte. ceilalți șase autori debutează în volum în acesta va publica, la o distanță considerabilă
pre persoanele reale (mai exact, despre mi- Spre deosebire de antologiile generației Ferestre 98. Doina Ioanid își va include de timp, un al doilea volum intitulat chiar
tologia lor de „personaje“) cel puțin tot atît ’80, Aer cu diamante (1982), Cinci (1982) și ulterior poemele prozastice în Duduca de Epoca Lu (2005).
de mult cît despre textele lor. Antologia este, Desant ’83 (1983), care erau compuse urmă- marțipan (2000), consacrînd o formulă po- Una peste alta, fiecare păstrează cîte o
după cum o sugerează și coperta a patra, un rind în primul rînd distincția de gen (poezie etică pe care o va urma, cel puțin din punct bucățică de var răzuit, cîte o așchie de pe
fel de perete fluid cu șapte ferestre, fiecare versus proză) și, mai departe, distincția din- de vedere stilistic, și în celelalte cărți. Iulian tocul Ferestrelor 98 pentru a o muta, modi-
dintre acestea deschizîndu-se spre o lume tre poeții „postmoderni“ din Aer cu diamante Băicuș se pare că va abandona Ideile bursuce fica, transforma, deconstrui sau ciopîrți în
structural diferită, poetică sau prozastică, și poeții majoritar „neoexpresioniști“ grupați și, în general, poezia de largă respirație li- propriile cărți.
după caz. în volumul Cinci, Ferestre 98 are un caracter vrescă, pentru a se dedica exclusiv criticii Și dacă Ferestre 98 nu este foarte vizi-
Din start, trebuie remarcat faptul că preponderent experimental, hibrid și „teri- literare. bil, dintr-o perspectivă teoretic-poetică, un
nu e tocmai nimerit să cauți modele, bilist“, în sensul spargerii tiparelor spre un Despre Angelo Mitchievici s-ar putea volum de „grup“ reprezintă, cu siguranță, o
construcții și stiluri similare între Ioana fel de exhibiționism ludic. Dacă s-ar putea spune, pînă acum, cam același lucru, deși mostră a individualităților care pot coexista
Nicolaie, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, identifica un punct comun între poeticile însemnările din volumele colective În că- pacifist și, în același timp, simbolic, într-o
Marius Ianuș, Angelo Mitchievici, Victor celor șapte autori, acesta ar viza mai curînd utarea comunismului pierdut sau O lume antologie literară... n

XIV
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009
 Amintiri de la cenaclul „Litere“
La cenaclul „Litere“ am ajuns prin 1998 (poate sfîrșitul lui ’97). Eram în pentru a citi poeme religioase, în versuri à la
primul an de facultate, iar cenaclul – în ultima lui perioadă de viață. Coșbuc), îmi amintesc de discuțiile critice
și teoretice de după lecturi, capitol la care
Adina DINIȚOIU Așadar, ca martor tăcut, am asistat la ședințe excelau Paul Cernat, Cecilia Ștefănescu, dar
în care au citit Sorin Gherguț, Marius Ianuș, și Angelo Mitchievici, Bogdan Ciubuc ș.a.

Î
n 1998 a apărut al doilea volum colec- Cecilia Ștefănescu, Ana Maria Sandu (ea și culminau cu discursul final al lui Mircea
tiv al cenaclului, Ferestre 98 (Editura conducea cenaclul atunci), Ioana Nicolaie, Cărtărescu, întotdeauna charismatic, nicio-
Aristarc, Onești), volum la care am fă- Angelo Mitchievici (pe vremea aceea scria dată mordant, plin de referințe la postmo-
cut atunci o cronică de întîmpinare în revis- niște proze estete, frumoase), Răzvan Țupa, dernismul american, totul înfășurat într-un
ta studențească a facultății, Litere nouă, care Cristian Constantinescu (student la filozo- magnetic halou evocator.
era coordonată de profesorul Ion Bogdan fie și poet, un personaj în cenaclu, fiindcă I-am cunoscut, așadar, acolo pe cei pre­
Lefter. Îmi amintesc că am scris acel text se lua mereu la harță cu criticii „en titre“, zenți în Ferestre 98 (Ioana Vlașin, Iulian
(probabil, primul meu text publicat – mă el venind cu alte idei despre poezie), Tudor Băi­­­cuș, Cecilia Ștefănescu, Marius Ianuș,
dusesem să-l scriu la Biblioteca de la Istorie, Vlădescu (niște proze de război Angelo Mitchievici, mai puțin pe
sala era mai liniștită decît Biblioteca de la parodice), Iulian Băicuș (a Victor Nichifor și Doina Ioa­
Litere, al cărei parchet de lemn scîrțîia per- citit din Poemele bursuce, nid). Cît despre ceilalți, din
manent; la cămin nu se punea problema să publicate apoi în Ferestre prima antologie (mai pu-
mă pot concentra) cu o emoție la fel de pu- 98; umplea sala, de fi- ternică) Tablou de familie
ternică precum aceea care mă încerca de cîte ecare dată, cu rîsul lui (Editura Leka-Brâncuș,
ori mergeam la cenaclu. De ce? Păi pentru cristalin). Am înșirat Bu­curești, 1995), eu nu
că voiam să fie o cronică bună, să aștern pe cum mi-au venit nu- i-am prins la cenaclu, cu
hîrtie considerații pe care nu le-aș fi putut mele lor – nu mai știu excepția lui Sorin Gher­
spune în ruptul capului cu voce tare în ce- ordinea în care s-au fă- guț și T.O. Bobe (ultimul
naclu. Eram doar în anul I și, în plus, de o cut lecturile; îmi amintesc venea să mai asiste uneori,
timiditate aproape paralizantă, așa încît am doar de prima ședință de obosit, căci se angajase la
trecut prin cenaclu ca un martor tăcut și in- cenaclu la care am participat și Pro TV; o dată, au trecut totuși
teriorizat. Mă și mir că am reușit să mă duc care m-a impresionat mult, căci se Svetlana Cârstean și Cezar Paul-
constant la ședințele de cenaclu (miercuri, citeau poeme mișto și al naibii de noi față Bădescu). Îmi apăreau ca un fel de mit –
cred, în sala 118, de la orele 18.00; la etajul 1, de ce știam eu: au citit trei poeți, între care mai ales Răzvan Rădulescu, prozator balza-
pe partea cu decanatul, deși se mai întîmpla Sorin Gherguț (cu plete blonde pe-atunci) cian ironic în Închipuita existență a lui Raoul
să se schimbe sala, totul se anunța pe afișul a făcut un spectacol extraordinar, lumea a Rizoiu, de mare precizie și savoare –, căci în
lipit pe lift), în condițiile în care mă duceam rîs în hohote, își citea poemele lingvistice, discuțiile de la cenaclu erau adesea pomeniți,
singură, iar în pauze, cînd lumea se punea pe intertextuale și cinice cu un aer calm și ino- ca referințe ori comparativ. Ulterior, am avut
fumat și tăifăsuit pe hol, nu știam ce să fac, cent, așteptînd cu siguranță efectele asupra ocazia să scriu despre Svetlana Cârstean,
nu îndrăzneam să intru în vorbă cu „vechii“ publicului. Celălalt, Marius Ianuș, abia se Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu.
cenaclului, darămite cu Mircea Cărtărescu lansa în cenaclu, însă a avut succes în seara De altfel, componenții Tabloului de fa-
(de regulă o ștergeam prin facultate). Tre­ aceea, în sala arhiplină – afișa și el, dar alt­ milie au continuat și au confirmat în timp
buie să spun, totuși, că de vreo două ori – fel, o inocență „mizerabilistă“ – intonînd cu (cu excepția lui Sorin Gherguț, a cărui poe-
habar n-am cum s-a întîmplat – am mers voce scandată, fragilă, poeme de revoltă. În zie cinică se anunța deja cumva suicidară și
și eu, după cenaclu, cu lumea (în frunte cu afara lecturilor și a cîte unui incident amu- a Svetlanei Cârstean, care s-a lăsat așteptată
Mircea Cărtărescu, desigur) la bere (lucrul zant (mai producea rumoare cîte un intrus, pînă în 2008 cu un volum de poezie, în parte
se întîmpla frecvent, însă eu nu participam). o dată a venit o tînără, însoțită de tatăl ei, reeditare). n

Floare de tapet într-un adăpost antiaerian

Sînt în China! Nu îmi amintesc să are dificultăți de a accede în abstract, expli- culegerile grupului. Așa cum spunea Marius Uneori, erau piese de teatru, și nu pot uita
îmi fi dorit vreodată asta, dar poate carea „pentru proști“ devine un fel de labi- Ianuș, am fost un outsider. Așa cum spunea vizita unei trupe din Sfântu Gheorghe, care
că nici experiența asta n-ar fi așa de rintic joc al sensurilor, din care ies obosit, Anne Hathaway, mă simțeam ca o floare de mi-a definit noțiunea de „fringe“. Cenaclul
dezamăgit, dar luminat. tapet într-o cameră plină cu lume. Cenaclul fără clubul „Litere“, căci în urma unor arca-
trepidantă și exotică dacă mi-aș fi Simultan, citesc Orbitor, ediția definitivă. a fost un performance neînregistrat pe nici ne ședințele au tot migrat prin facultate, a
pus în cap, la zece ani, de exemplu, Îmi fac temele așa cum aș dori ca studenții un suport, riguros și jenant de multe ori. Loc fost mereu în exil. Și asta a făcut ca textele să
să ajung în sud-estul Asiei. Predau mei să-și transcrie cu acribie fiecare neolo- de răbufnire a multor orgolii, dar și refugiu își dubleze, în ochii mei, valoarea subversivă.
într-o miniuniversitate. gism, să își stoarcă memoria pentru a regăsi de terapie gestaltistă pentru cîțiva cititori pe Chiar și cînd asistam la ședințe în sălile fără
un „tracking cookie“ al cuvîntului necunoscut sub plapumă. A fost locul în care te puteai personalitate de la etajul unu din Litere, nu
și să îndoaie colțurile paginilor de dicționar simți, cum zicea Pitiș, „zeu în orașul acesta“. mă puteam gîndi că odată, cenaclul o să revi-
Tudor VLĂDESCU doar pentru plăcerea de a găsi un înțeles inedit. Frecventat de studenții dubioși de la Litere, nă acolo unde îi era locul. Nu s-a întîmplat.
Nu pot, acum, decît să mă gîndesc cît de

S
ingurul modul recognoscibil pen- diferit ar fi fost cenaclul dacă nu ar fi murit
tru, să zicem, studenții bucureșteni la – uitați – niște oameni în decembrie 1989.
Filozofie sau Medicină este „bioetică“. Din Macao, unde un cenaclu „L“ nu a fost
În rest, toate sînt titluri-umbrelă: „explorînd niciodată posibil, îmi pot permite să fiu, așa
adevărul“ sau introducere în epistemologie, cum eram și în zilele cenaclului, patetic.
„chestiuni sociale și transnaționale“ sau geo- Libertatea de exprimare a făcut ca într-un
politică, mega-ONG-uri și Națiunile Unite, subsol, o dată pe săptămînă, cîteva zeci de
„viață și știință“, „filozofia științei“, „antropo- entuziaști să se comunice relaxați. Zidurile –
logie filozofică“ – sper ca Vintilă Mihăilescu pe atunci cenușii – ale Universității, asemui-
să nu citească acest articol pentru că s-ar te teribilist de Cecilia cu hoitul unei bătrîne
apuca cu mîinile de cap – și, cea mai tare, decrepite, nu lăsau să se strecoare nici un
„interpretarea filmelor“. ecou din vulgara – cu adevărat! – viață poli-
Nu predau în chineză, ci în engleză, dar Libertatea spiritului pornește de la vocabular. de cei curajoși de la Matematică și de cei me- tică miticistă. Un local plin de fum, luminat
e ca și cum aș preda în chineză studenților Ca într-un vis cu homunculi răzvrătind filo- reu curioși de la Geologie, clubul „Litere“ era aproximativ de niște spoturi încețoșate, în
de la Limbi Străine, anul doi, secția man- genia, neuroni catecoleminergici și strămoși un spațiu ilegal. Uneori, se întîmpla să apară care se citea și se scriau referate pe genunchi,
darină. Mai degrabă inițializez, asemenea brăzdîndu-și existența pe lobul parietal buchiniști sau chiar interlopi adevărați, care în care se bea vodcă „pe sub mînă“ și se fu-
unui analist-programator-ajutor. Cam toate drept al unui strănepot, cenaclul „Litere“ din deveneau miraculos inocenți sub presiunea mau primele țigări, prin care pînă și bunicul
orele mele sînt variații pe tema „exercițiu de ’94-’98 a fost un erudit joc cu mărgelele de tonelor de cărți de la etajul unu. „Capetele meu trecuse cu puțin înainte de război, în
vocabular“. Pentru că literatura ar fi oricum sticlă. Un joc cu cuvinte obscene, nu și vulga- luminate“ coborau o dată pe săptămînă, și fine, un loc disprețuit și adorat, în care se juca
ceva absolut inutil – trăiască! – definesc și re, un joc elitist, un joc dezinteresat. uneori, cîțiva seminariști fraternizau, stîn­ bridge și se spuneau bancuri, din care se ple-
îmi redefinesc, cu ajutorul studenților, con- Ca simplu participant fără portofoliu, gaci, cu studenții. În serile de cenaclu se ci- ca direct la munte sau doar mai la vale, spre
cepte fundamentale din științele sociale. retră­gîn­­du-mă exact în momentele în care teau poezii proaste, dar se rimau și textele cluburile din Gabroveni. Spune, ce poate fi
Exercițiul îmi ajută, căci atunci cînd cineva se publica, nu am apărut în nici una dintre de pe etichete de bere ungurească. Se citea. mai boem? n

nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009 XV

Cînd ești tînăr, foarte tînăr, într-atît
de tînăr încît să visezi ca un apucat la
viitor și să te vezi buricul lumii, dar
Maestrul și margaretele Cecilia ȘTEFĂNESCU s-a născut în 1975
la București. A absolvit Facultatea de Litere
a Universității din București și masteratul de
Teoria Literaturii și Literatură Comparată
să fii totodată și într-atît de altru­ din cadrul aceleiași facultăți. A publicat în
ist încît să-ți dai cămașa de pe tine volumele colective Ferestre 98 (1998) și
pentru un prieten, nu vezi niciodată 40238 Tescani (2000). Debutează edito­rial
sau aproape niciodată gesturile de cu vo­lumul Legături bolnăvicioase (edi­‑
bunăvoință pe care le primești. ­ția I, Paralela 45, 2002; ediția a II-a, Po­li­
rom, 2005, 2006). Romanul a apărut la
Editura Phébus în 2006, traducere în limba
Cecilia ȘTEFĂNESCU franceză de Laure Hinckel, sub ti­tlul Liaisons
morbides. De asemenea, Legături bol­nă­

Ț
i se pare că le meriți și, probabil, vicioase a fost ecranizat, în regia lui Tudor
de cele mai multe ori le întorci cu Giurgiu, pe un scenariu semnat de autoare,
inconștiență, în lipsa unei idei de și a fost inclus în sec­țiunea „Panorama“ a
schimb. În plus, pentru un tînăr studios, cu Festivalului de Film de la Berlin. Autoarea
ambiții și ceva talent, apogeul este studenția. a făcut parte din grupul celor 12 scriitori
Așa a fost și la noi. Eram în anul I de facul- români selecționați pentru „Les Belles
tate și, din entuziasm și dintr-o curiozitate Etrangères“, organizat de Centre National du
naivă, începusem să caut cursuri opționale Livre, în noiembrie 2005, la Paris. Cu această
exotice, cum ar fi cel de sanscrită sau cel de ocazie, a apărut cu un frag­ment de proză,
religie ținut de poetul Ioan Alexandru, la sub titlul L’après-midi de Sal, în antologia
care m-am dus, lipsită de convingere, cam Les Belles E­tran­gè­res. Douze écrivains
două luni, pînă ce am descoperit, pe panoul roumains (Edi­­tura L’Inventaire, 2005). A
de la intrare din holul facultății, un afiș în participat la Tîr­­­gul de Carte de la Leipzig
care era anunțat un cenaclu. Se ținea marți, 2006, într-o lectură publică, în cadrul Leipzig
seara, la etajul 1.
Pe afiș era trecut de mînă numele lui (Cârstean). Toți erau mai mari decît noi. de ușor. Ianuș era poetul damnat, Ioana era
Mircea Cărtărescu. Asta se întîmpla în 1993. Am ajuns acolo împreună cu cea mai bună prințesa, Mihai era cavalerul, iar Victor era
Îmi dau seama acum că nu am avut niciodată prietenă, Ana (Maria Sandu), și cu ea am outsiderul, Ana era prietena, iar despre mine
curiozitatea să-l întreb cum a început. I-au stat și am ascultat tot ce se spunea, după care nu am nici o amintire.
propus cenacliștii de la „Central“? A fost am bîrfit, am întors pe toate fețele, ne-am Ciubuc era o prezență discretă, Angelo
ideea lui? Habar n-am. Fapt este că, timp de distrat și am suspinat. folosea multe metafore, Alexandru (Matei)
un an, în fiecare marți seara eram prezentă, Mi-e greu să scriu „obiectiv“ despre ce- venea dinspre franceză și era nesigur pe
împreună cu vreo alți 30, 40 de oameni, în naclul „Litere“, pentru că ar trebui să scriu locul lui printre noi, iar Paul Cernat, care
sala scăldată într-o lumină chioară și obo- despre tinerețea mea ambițioasă și despre vorbea mereu la sfîrșit, exprima de cele mai
sită, ascultînd cum autori care se treceau pe visurile mele deșarte de viitor. Mi-e și mai multe ori opinia majorității, era cumva ecoul
lista Simonei (Sora), care pe atunci ținea un greu să scriu despre Mircea (Cărtărescu), care aduna tot ce se spusese pînă la el. Eram
fel de ordine de înscrieri la lectură, citeau și, pentru că de el m-a legat ulterior, după ce foarte diferiți, dar atunci ne era imposibil
mai apoi, erau forfecați. am absolvit facultatea, o frumoasă și specia- s-o vedem. Eram „împreună“ și asta ne fă-
Asta e cel mai important de spus. Că nu lă prietenie. După primul an, a urmat o pau- cea să fim „la fel“: buni, talentați, altruiști,
am lipsit de la nici o întîlnire și că am fost ză, în care Mircea a plecat din țară. Seniorii, generoși. Încercînd acum să-mi pun ordi-
martora celor mai feroce desființări criti- sau cei pe care îi vedeam noi așa, publicaseră ne în amintiri și reușind destul de greu, un Liest. A lucrat în presă și în edituri, a predat
ce aduse vreodată unor autori, fie ei și în- între timp antologia Tablou de familie și ab- gînd rămîne: efortul pe care Mircea l-a fă- seminarii de teoria literaturii la Facultatea de
cepători. Trebuie adăugat, pentru a avea o solviseră facultatea. Pasul ăsta, spre lumea cut să ne asculte, timpul investit și lipsa de Litere a Universității din București, a publicat
idee despre ce e vorba, că se crease un pol literară matură și dezlănțuită, i-a făcut să se scorțoșenie profesorală, modul în care ne-a articole în reviste precum Dilema, Vineri,
de putere: într-o parte a sălii stătea Mircea desprindă de ideea de a mai frecventa, cel făcut să-i spunem repede pe nume și să ne Exces, Madame Figaro, Design Buletin,
și, lîngă el, Simona (Sora), iar în centru, puțin o vreme, cenaclul. purtăm ca niște vechi prieteni, încrederea și Interval, Cahiers roumains d’études
în partea opusă, cumva și cea mai vizibilă, Am rămas cîțiva care ne încăpățînaserăm felul în care a reușit să ne ferească de a-i littéraires, Cotidianul, Curentul, Ob­
își așezaseră fotoliile Răzvan (Rădulescu), să ținem cadavrul la aparate. Împreună cu împrumuta din plăceri și din felul de a gîndi ser­vator cultural, Dilema Veche, Su­pli­
Corina, soția lui, Cezar (Paul-Bădescu) și Ioana (Nicolaie) și cu Mihai Grecea, după un literatura – pentru că mintea unui om tînăr mentul de cultură și a tradus din franceză
Svetlana (Cârstean). Pe vremea aia, Cezar și an de pauză, mai exact în 1995, am inventat e ca un burete – și faptul că libertatea de Tahar Ben Jelloun, L’auberge des pauvres
Răzvan fumau pipă și aveau un aer extrem o formulă intermediară. Ne-am gîndit ca, în a scrie în bîrlogul tău sau, cum ar fi spus (2002), și Daniel Pennac, La petite mar­
de grav, profesoral. Mihai (Ignat) împreună așteptarea lui Mircea, să invităm cîte un scri- Virginia (Woolf ), în camera ta separată e chande de prose (2004). A scris editoriale
cu Doina (Ioanid) stăteau mai retrași, vor- itor la fiecare ședință. După Bogdan Ghiu, mai bună decît iluzia boemei literare. Un pentru revista Elle și a colaborat la Le
beau rar și apăsat. Ion Bogdan Lefter și Simona Popescu, lu- efort pe care abia acum ajung să-l înțeleg Monde Diplomatique, ediția românească.
Multă vreme am crezut că sînt frați. crarea s-a împotmolit. Apăruseră fețe noi: la justa lui valoare. Pentru că atunci mi se Ro­manul Intrarea soarelui a apărut în 2008
Cred că cel mai ludic era Teo (T.O. Bobe), Marius Ianuș, Bogdan Ciubuc, Paul Cernat, părea că-l merit. n la Editura Polirom.
cel mai tăcut, Sorin (Gherguț), cel mai cara- Victor Nichifor, Angelo Mitchievici. Cînd
ghios, Iulian (Băicuș), cea mai cool, Svetlana s-a întors Mircea, trecerea s-a făcut destul

Mulțumesc zece sau douăsprezece poeme din Duduca

de marțipan, poeme care au intrat ulterior în
volumul colectiv Ferestre 98, apoi în volumul
individual publicat la Univers. Aprecierea lui
Doina IOANID Mircea mi-a prins tare bine, mi-a dat încre-
dere în mine. Îmi plăcea felul său cumpă-
La cenaclul „Litere“ am nit de a vorbi, felul în care încerca să vadă
mers doar sporadic, spre potențialul fiecărui text. A fost un adevă-
terminarea facultății, în rat mamoș pentru mulți dintre cei care au
1994 și în 1995, apoi abia frecventat cenaclul. În plus, a făcut pentru
prin 1998, cînd am făcut noi ceea ce nici un scriitor n-a făcut la vre-
masterul de Stu­dii Culturale mea aceea: a publicat două volume colective
Franceze. Nu aveam obiș­nuința vorbitului în (Tablou de familie și Ferestre 98 ) cu autorii în
public, eram și cam sălbatică. Nici acum nu care credea, le-a dat girul public. Așa că eu nu
cred ca sînt cu totul altfel. Îmi plăcea totuși pot decît să-i mulțumesc. n
să merg în sala 101 a facultății, care nu avea
nimic special, dar în care simțeam că fac parte Doina IOANID s-a născut la 24 decembrie 1968, în București. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1995 și cursurile de
din ceva important. Se citeau texte bune, dar master (Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a aceleiași universități, în 1998. A debutat în volumul colectiv Ferestre
și texte proaste. Din fiecare aveai cîte ceva de 98 (Aristarc, 1998) și, individual, cu volumul Duduca de marțipan (Univers, 2000), în urma cîștigării Concursului de Debut al Editurii Univers,
învățat. Era o atmosferă degajată, oamenii își „Prima verba“. A participat la volumul experimental 40238 Tescani (Image, 2000). A publicat volumele: E vremea să porți cercei (Aula, 2001),
spuneau sincer părerea. De citit, am citit o Cartea burților și a singurătății (Pontica, 2003) și Poeme de trecere (Vinea, 2005). Din 1998 pînă în 2005 a fost asistent la Catedra de Franceză
singură dată, în anul V de facultate, în 1995, a Universității „Transilvania“ din Brașov. În prezent, este secretar general de redacție la revista Observator cultural.
cînd m-am simțit pregătită. Am citit primele

XVI
nr. 206 (464) l 5-11 martie 2009