Oglinda Literară, Nr. 151
Oglinda Literară, Nr. 151
Oglinda Literară, Nr. 151
literara
În acest număr:
Adela Popescu Isabela Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România
Adrian Dinu Vasiliu-Scraba şi face parte din Asociaţia Publicaţiilor Literare
Rachieru Iulian Bitoleanu şi Editurilor din România (APLER) şi Associazio-
ne della Stampa Estera din Italia, membru fon-
Adrian Grauenfels Julieta Carmen dator al Asociaţiei Revistelor şi Publicaţiilor din
Anca Popa Pendefunda Europa (ARPE)
Aura Laurenţiu Ursu
Editată de:
Aurel Conţu Lina Codreanu Asociaţia Culturală „Duiliu Zamfirescu” Focşani
Aureliu Goci Lucian Gruia cu sprijinul Consiliului Judeţean Vrancea
Bogdan C. Dogaru Marcel Visa
Bogdan Ulmu Maria Sava REDACŢIA:
Redactor şef: Gheorghe Andrei Neagu
Boris Marian Mariana V. Vârtosu Senior editori: Liviu Pendefunda, Theodor Codreanu,
Cezar Ivănescu Marina Neacsu Adrian Dinu Rachieru, Laurian Stănchescu, Florentin
Constanţa Cornilă Marius Chelaru Popescu, Liviu Comşia.
Secretar literar: Ştefania Oproescu
Constantin Mîndruţă Marius Ciungan Redactori: Ioan Dumitru Denciu, Mariana Vârtosu,
Cornel Galben Matei R. Pitulan Constantin Miu, Virginia Bogdan, Laurenţiu Măgureanu,
Cornelia Shili Milena Munteanu Petrache Plopeanu.
Secţia externe: Matei Romeo Pitulan, George Rocca,
Daniela Oatu Mircea Radu Mihaela Albu, Marlena Lica Masala.
Dinu Eleodor Iacoban Foto: C. Răduc
Dominique Iordache Viorel Gongu Administraţie: Mircea Ghintuială
Tehnoredactare: Adrian Mirodone
Dumitru Anghel Miron Manega Culegere: Ionica Dobre
Dumitru Ichim Mocanu Iuliana
Ene Dumitrescu Mocanu Nicoleta OGLINDA LITERARĂ o puteţi pro-
Eugen Deutsch Nicolae Matcas cura şi descărca de pe site-ul
Eugen Evu Nuţa Crăciun
Eugenia Rada Ioniţă (Anana)
www.oglindaliterara.ro unde aflaţi
Fabian Anton Paparuz Adrian şi modalităţile de abonare.
Fănuş Neagu Passionaria Materialele se trimit numai în format electronic,
Filimon Adi Stoicescu cu diacritice, la :
Florentin Popescu Păstorel E-mail: gheorgheneagu@yahoo.com
George Pruteanu Teodoreanu gheorgheandreineagu@gmail.com
Gh. Buzatu Petrache Plopeanu
gheorgheaneagu@gmail.com
Ghe. Suchoverschi Petre Ioan Creţu
Gheorghe Andrei Petru Ababii Corectura nu se face la redacţie.
Neagu Petru Scutelnicu ADRESA REDACŢIEI:
Horia Tabacu Popa Ines Vanda Str. Alexandru Golescu,
Ioan Toderiţă Raul Nr. 76 bis, Focşani,
Ion Catrina Constantinescu Jud. Vrancea
Ion Bucovu Ştefania Oproescu Mobil: 0722-284430
Ion Dodu Bălan Teo Cabel ISSN 1583-1647 0749188333
Ion Pachia- Theodor Codreanu
Tatomirescu Traian Gh. Cristea Revista se poate procura de la sediul re-
Ion Popescu- Valentin Popa dacţiei şi de la chioşcul Muzeului Litera-
Brădiceni Vali Slavu turii Române Bucureşti şi sediile filialelor
Ion Predoşanu Victor Sterom Uniunii Scriitorilor din România.
Ion Şt. Diaconu Viorel Dinescu
Ion Ungureanu Virgil Ciucă În numele libertăţii absolute de exprimare, autorii răspund
Ionel Necula în mod direct de conţinutul materialelor publicate sub
semnătura proprie.
10166 www.oglindaliterara.ro
EDITORIAL
De la Michel de Montaigne la
Conchita Wurst
„De ce pleci”?, îl întreba alter ego-ul pe Vicente Blasco Ibáñez, pe o bancă din
grădina sa de la Menton, în toamna anului 1923, când acesta a hotărât să plece în călătorie
în jurul lumii, având atunci 56 de ani. „N-ai decât să intri în biblioteca ta, care se află la
câțiva pași de aici. Acolo, printre cele douăzeci de mii de volume, vei găsi multe, care, cu
ajutorul imaginației, te vor face să vezi orașe și peisaje, poate mai interesante decât sunt în
realitate… în zilele noastre, un iubitor de lectură nu are nevoie să se deplaseze ca să cunoască
țări străine. Și-au bătut capul pentru el sute de alți oameni…” Ibáñez a plecat și a lăsat trei
volume din Călătoriile unui romancier în jurul lumii (publicate de ed. Sport-Turism,1983),
prin care eu am văzut lumea, într-o vreme când nici măcar în vis nu puteam trece granița.
Ştefania Oproescu
În Ultimele zile ale lui Charles Baudelaire Biblioteca, compusă din cinci sau șase săli așezate la
(Bernard - Henri Lévy, ed. Babel, Buc. 1993), rând... conțineau numeroase cărți scrise de mână și Trecând peste
traducătoarea Dolores Toma, motivează în prefață, între altele un Seneca și un Plutarc… Am văzut și un
felul în care autorul reușește să rămână original în Virgiliu scris de mână, cu caractere foarte mari, lungi aspectele care l-au
această construcție, într-o epocă ce pare că suferă de și înguste… Acest Virgiliu mi-a confirmat, lucru de deranjat pe Pascal,
biografism. Și presupune că, s-ar răsuci probabil în care am fost totdeauna convins, că primele versuri din descrierea locurilor
mormânt Pascal cel „care nu înțelegea stupida idee de Eneida sunt împrumutate… Litera e masivă, groasă vizitate, a obiceiurilor,
a se înfățișa a unui om oarecare precum Montaigne”. și e puțin în relief, astfel încât, dacă treci cu mâna a portului, a
Traducătoarea consideră volumul lui Lévy un Roman peste hârtie, îi simți grosimea. Cred că obiceiul unei diferențelor culinare,
al creatorului în general. asemenea scrieri s-a pierdut… Am văzut și o carte a este minuțioasă și te
Se mai citesc oare astfel de cărți ? Jurnalele Sfântului Toma D Aquino, pe care se află corecturi
originale sau apocrife mai tentează cititorii care făcute de mâna autorului… și breviarul sfântului absoarbe într-o lume
”navighează” azi cu alte mijloace de informare? Grigorie scris de mână…” reală, care, acum pare
Problema aceasta se punea, iată, chiar prin 1923. Tentația de a apela des la cuvintele „călătorului” poveste. Ai senzația
Bibliotecile de care vorbeau Ibáñez și Borges și Papini este mare. Citim despre o dispută, în timp ce lua masa filmică a deplasării sale
și câți alții, vor rămâne muzee ? Ca paranteză, Muzeul cu ambasadorul Franței, cu Muret (umanist și poet și ,poate din acest motiv
Literaturii Române se va muta, nu se știe unde. Nu neo–latin, comentator al versurilor lui Ronsard. Notă se spune ca Montaigne
cârcotesc asupra actului de reparație istorică, prin care de subsol nr. 398) și cu alți învățați, pe tema traducerii a promovat ideea de
clădirea este retrocedată celor în drept. Până nu vom în franceză a lui Plutarc.
vedea unde va fi mutat și în ce condiții, mai avem Vremurile erau însă cum erau, autorul privește turism în Europa, cu trei
vorbe. Mă tem însă că problema nu va albi prea mult cu aceeași atenție și oamenii simpli, printre care și-a secole mai devreme ca
capul edililor capitalei. petrecut mare parte din zile. Într-o capelă la Roma, acesta să fie numit ca
Revin la tema jurnalului,cu referire la întorcându-se de la biserică, a asistat la o slujbă de atare.
Montaigne. Îmi amintesc faptul că, la prima exorcizare a unui posedat, „un om parcă dus de pe
lectură,avidă, captivată de text, nu m-au deranjat astă lume”. Omul era legat la gât cu o pânză și printre
notările despre câte colici renale a avut pe parcurs, rugăciuni, lovit, scuipat, ocărât, când se considera
câte pietre a eliminat și unde. Lectura recentă, mă că diavolul se arăta din făptura omului.Câți ani au
duce prin locuri pe care acum le putem vizita, dar trecut? Un orășel din Germania se mândrea cu faptul
ele nu mai există, ca atunci, în 1580. Poate asta caută ca nu avea în localitate nici șoareci nici șobolani.
și prințul Charles în Transilvania, natura, așa cum o Minunea s-ar fi datorat unui episcop înmormântat
găsim în scrierle vechi. acolo. Pământul de pe mormânt era vândut în bucățele
Posibil ca unul din motivele călătoriei lui mici, cât aluna și oriunde ar fi fost dus, avea același
Montaigne, să fi fost, dincolo de plăcere: Călătoresc efect. Acum, avem aparate minune ! Sau traversând
de plăcerea mea și acela de a căuta să se trateze în orășelul Vitry-Le Francois, situat pe râul Marna, a
stațiuni renumite, pe care le descrie în detaliu,atât aflat niște întâmplări mai „de pomină”. Câteva zile
arhitectural cât și ca modalități terapeutice. Și de ce în urmă, fusese spânzurată o făptură, pentru o faptă
nu,dorința de a lăsa un îndrumar celor suferinzi de inacceptabilă. Șapte sau opt fete au decis să se îmbrace
aceeași boală, verificând rezultatele pe propriul său în bărbați și să trăiască sub acest statut, ocupând meserii
corp. diferite. Unele chiar s-au căsătorit, dar mariajele n-au
Trecând peste aspectele care l-au deranjat pe durat decât foarte puțin. Deconspirată fiind, una din
Pascal, descrierea locurilor vizitate, a obiceiurilor, a ele a fost condamnată la spânzurătoare, iar ea spunea:
portului, a diferențelor culinare, este minuțioasă și te „mai bine spânzurată, decât să fiu iar femeie”. Tot aici,
absoarbe într-o lume reală, care, acum pare poveste. trăia un bărbat care până la 22 de ani fusese femeie,
Ai senzația filmică a deplasării sale și, poate din acest după care a început să-i crească o barbă stufoasă și era
motiv se spune ca Montaigne a promovat ideea de numit Maria bărboasa. Cazul a fost prezentat în cartea
turism în Europa, cu trei secole mai devreme ca acesta de chirurgie a lui Ambroise Paré. Pe această ființă n-a
să fie numit ca atare. omorât-o nimeni, dar, nici n-a câștigat vreun concurs
Omul de cultură, acoperă însă mare parte din European de talente. Aceea da, ar fi fost o adevărată
scriere. La Roma, oraș în care a stat cel mai mult, întâmplare „de pomină”!
este primit în audiență de Papă, vizitează Biblioteca
Vaticanului, se întâlnește cu alți învățați ai timpului.
www.oglindaliterara.ro 10167
magnat cel mai fericit om.
NUMERE ÎN LABIRINT 1 8899. De vreo două săptămâni prins în
lectura Caietelor Princepelui şi a Jurnalului lui
I. IANUARIE – DECEMBRIE, 1986 Eugen Barbu. Ce straniu acest scriitor de orgoliu
imens, de o pasionalitate frustă şi cu o putere de
muncă ieşită din comun! Gurile rele vorbesc de
existenţa unor „negri”. Oricum, puţini artişti mai
(urmare din numărul anterior) bântuiţi de demoni ca Eugen Barbu. A păşit în
lume prin şcoala de ofiţeri-jandarmi şi nu mă
8882. Cu separaţia (peras), se pune capăt narcisismului miră că şi în arta lui a răzbătut „jandarmul”, ce-i
primordial şi se instaurează narcisismele particulare, secundare. drept, unul cu câteva sclipiri de geniu, în câteva
Fiecare, la rându-i, ţinteşte către autarhia infinită, dar moartea îl rânduri. Nici chiar numeroasele lecturi filosofice
împiedică să atingă visul. n-au reuşit să ucidă jandarmul dintr-însul. Asta
8883. În momentul T0 al Marii Explozii temperatura a fost l-a ajutat să biruie în câteva cărţi, să dobândească
atât de uriaşă, încât trebuie să fi coincis cu 0 absolut. De aceea, imparţialitatea desăvârşită a prozatorului mare,
o viteză-limită coincide cu nemişcarea. Parmenide a înţeles asta. adică exact ceea ce n-ar fi izbândit ca om de
Este condiţia vidului absolut care nu-i altceva decât plinul absolut. acţiune într-un post însemnat. Şi-a dat demisia din
8884. Răcorire este numele de naştere a universului. instinct. Jandarmul din el era unul „metafizic”.
8885. Gândul conservă paradoxia originară a materiei: el Şi atât de baroc, încât a ajuns să-i displacă stilul
are răceala lui 0 absolut şi viteza infinită. „de jandarm” al lui Liviu Rebreanu, cum cu tâlc
8886. După Cernobâl, suntem alţii. Simt prezenţa radiaţiilor îl numise Iorga. Şi a devenit nu un reformator
Theodor Codreanu în alimente. Ele perturbă maşina cibernetică a creierului. Această social, cum visa în tinereţe, ci unul de limbă
intruziune în câmpul noetic va perturba profunzimea şi armonia românească, inventându-şi propriul idiom.
gândirii, încât se va instaura, în lume, o dezordine cu consecinţe 8900. Ticăloşia oficialităţilor comuniste
imprevizibile. de a face agricultură şi viticultură cu elevii.
8887. Radioactivitatea va produce noi „ruperi de simetrii” în microcosmosul psihic. Nebunia Corvoada drumurilor lungi, străbătute pe jos,
celulelor care e cancerul va fi dublată de nebunia psihică. într-o arşiţă de septembrie neobişnuită şi într-o
8888. În sfârşit, într-un document oficial se recunoaşte ceea ce trebuia să se spună demult, prăfărie usturătoare, la cules de struguri. Timp
anume că erbicidele, pesticidele, insecticidele otrăvesc şi distrug solul, cu repercusiuni în sănătatea atât de preţios pierdut, care face mereu să ies din
oamenilor. Nicolae Ceauşescu a ajuns la înţelepciunea că erbicidul cel mai bun este praşila. Numai că obişnuinţa scrisului. Am mai spus-o: „beneficiez”
nu prea mai are cine s-o facă, mecanizarea, la noi, fiind încă insuficientă. Elevii, militarii şi studenţii, de un director cu veleităţi narcisiac-staliniste,
care au luat locul clasei ţărăneşti, numai buni de praşilă nu sunt! incapabil a înţelege că rostul meu pe lume este
8889. Primele Scrisori despre logica lui Hermes sunt excepţionale. Totuşi, pe parcurs, Noica mai important decât al protejaţilor săi pe care
alunecă în formalismul pe care-l repudiază atât de convingător. nu-i trimite la „practică”, sub diverse subterfugii.
8890. Inepuizabilă e ingeniozitatea guvernatorilor noştri! Îi silesc acum pe ţărani să-şi asigure Nulităţile totdeauna s-au unit şi s-au sprijinit
cantitatea de grâu pentru uzul familiei cultivând cinci ari din cei treizeci din lotul în folosinţă. reciproc.
8891. Cu fiinţa plină, ne aflăm în sublim, spune Noica, iar în sublim nu poate fi temei ontologic. 8901. Copiii – loterie genetică prin care te
Şi atunci filosoful răstoarnă perspectiva – fiinţa începe de la un gol de fiinţă. Avantajul este indiscutabil, înalţi sau ajungi la capăt de drum cu propria spiţă
căci prin asemenea purcedere fiinţa nu mai are nevoie de un punct de sprijin într-un aici sau într-un de neam.
dincolo, ci e peste tot. Grecii aveau oroare de vid şi n-au căutat niciodată fiinţa în el. Totuşi, budiştii şi 8902. Afirmând puterea de construire
taoiştii au înţeles demult că fiinţa e nimicul, adică oglinda. În Europa, intuiţia creaţiei din nimic o are a raţiunii, Bachelard îl continuă, într-adevăr,
întâia oară creştinismul. Însă nimicul oriental e „static”, imaginat ca o stare de pace superioară la care pe Kant, însă, în acelaşi timp, se produce o
spiritele alese aspiră printr-o viaţă exemplară pe pământ. Geniul creştinismului a înţeles esenţialul: dekantianizare a filosofiei chiar prin eliminarea
vidul e dinamic, e creator de lumi. radicală a empirismului din ştiinţă. Kant încercase
8892. Cu golul, fiinţa nu e. Este nevoie de o închidere ce se deschide, spune Noica. De aici a fi un „neutralist” în sinteza raţionalismului cu
pleacă extraordinarul său edificiu al devenirii întru fiinţă. El admite că Heidegger a ajuns tot la ideea empirismul. Faptul ne apare ca o curiozitate,
închiderii, dar a rămas la o închidere particulară – frica. Or, e necesară o închidere ce se deschide. deoarece, în realitate, idoneismul implică un
Rămâne însă o enigmă de ce şi cum apare închiderea, de ce nu rămâne fiinţa în golul ei pentru a pluralism filosofic, o înfăşurare a obiectului din
deveni fiinţa-ca-fiinţare etc. Din atare pricină, Noica riscă să schimbe sublimul plinului cu sublimul perspective diverse. Cu alte cuvinte, aspira el
golului. Or, taoiştii au intuit că vidul e totuna cu oglinda. Însă n-au mers nici ei mai departe, căci însuşi – în secret, cel puţin – către o formă de
secretul închiderii nu e altceva decât secretul oglinzii. Numai oglinda închide şi deschide simultan. „neutralism” fără eclectism.
Închide fiinţa-în-sine (Sein) şi o deschide, prin reflexie, ca Dasein. Platon a înţeles ceva din enigma 8903. Generalul este un individual
oglinzii când a dedus că lucrurile sunt „oglindiri” ale ideilor. A găsit că între idei şi lucruri trebuie să se consistent. Individualul care nu devine consistent
găsească intermediare matematice, iar, mai apoi, erosul. Simetriile sale ontologice rămân statice, însă. decade repede în virtual.
8893. În partea a doua a Scrisorilor despre logica lui Hermes, Noica redevine genial. 8904. Emoţiile sterpe sunt cele mai
Reconsiderarea teoriei mulţimilor e uimitoare. Mulţimile secunde, care duc la concept, nu-şi puteau primejdioase. Le lipseşte libertatea, adică
avea izvorul decât în logica lui Hermes. apolinicul creator.
8894. Este masoneria altceva decât o ipostază a narcisismului de grup? Nu, de vreme ce crede că 8905. Dispariţia pudorii este un semn
e mai presus de sobornicia creştină. În cele mai frumoase idealuri ale ei, masoneria este un umanism, de civilizaţie, de emancipare, zic cei lipsiţi de
poate cel mai rafinat şi mai înalt dintre toate. Dar orice umanism nu-i altceva decât o erezie, mascată „complexe”. O fi, dar cultura nu-i posibilă fără
sau nu, în raport cu creştinismul ortodox. Iar ereziile sunt, fatalmente, utopii. un rafinament al pudorii.
8895. Caietele Princepelui au fost burduşite de Eugen Barbu cu de toate. Asta îmi apare ca o 8906. Copiii sunt oglinzi ai părinţilor, dar
formă de exhibiţionism. Platon l-ar fi alungat din Cetate. oglinzi care se pot sparge, întuneca sau limpezi
8896. Eugen Barbu este artistul vremilor crepusculare, sodomo-gomoreene. În ciuda mai devreme sau mai târziu.
numeroaselor citate din doctrinele filosofice vechi, el nu se ridică la seninătatea gândului filosofic. 8907. O lectură tulburată de emoţii străine
E un spirit baroc, nutrindu-se din cantitatea artificiului. Singura lui şansă era să se autodepăşească, ei este una ratată.
precum în Săptămâna nebunilor, unde autodevorarea teribilă a protagonistului duce la miracolul 8908. Oficialităţile au scumpit revistele,
condensării exteriorităţii în cel mai afund spaţiu intern, semănând cu o gaură neagră din univers care dar redacţiile nu le-au ridicat şi valoarea.
pregăteşte o nouă geneză. Acolo, Eugen Barbu e genial. Dimpotrivă.
8897. 31 august, ora 24 şi aproximativ 35 de minute. Un cutremur care l-a depăşit pe cel din 8909. Nicolae Manolescu declară că
4 martie 1977 ca durată, dacă nu şi ca intensitate. Televizorul făcut praf şi multă sticlărie, cristaluri, scrie mai mult decât citeşte. Nu e de mirare că
a devenit candidat al podiumului în industria de
î
ceramică, toate ţăndări. În oraş, pagubele materiale sunt greu de estimat la această oră. În cursul nopţii
– ploaie torenţială, cu fulgere şi trăsnete, după o vară secetoasă. După cutremur, cerul s-a luminat cuvinte.
puternic de două ori, în culori roşietice spre nord-vest. S-a crezut că periodicitatea cutremurelor la 8910. Oare scriitorii aceştia „la modă” nu
noi e de aproape patru decenii. Au trecut doar nouă ani şi ceva. An greu: Cernobâl, secetă, cutremur, se simt penibil când se văd atât de comentaţi steril
moartea lui Angheluş! prin atâtea reviste? Cum intră cineva într-un post
8898. Sărăcia – un fel de „virtute” lăudată de cei ce n-o cunosc. La fel, săracul îl crede pe de seamă, şi începe corul laudacilor. E norocul
talentelor adevărate care se văd la adăpost de
10168 www.oglindaliterara.ro
În amintirea Luceafărului
Virgil Ciucă
La 15 iunie au avut loc la Ateneul Român manifestările prilejuite de organizate de Patriarhia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă,
comemorarea poetului national M. Eminescu , la 125 de ani de la trecerea Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni în parteneriat cu
sa în nemurire. Fundaţia Alistar, Fundaţia Dignitas, Televiziunea Română, Radio România,
Jurnalul Naţional, Muzeul Literaturii Române şi Fundaţia Internaţională
Dintre organizatorii lipsă am remarcat Ministerul Culturii, Uniunea Eminescu.
Scriitorilor şi chiar şi Liga Scriitorilor din România. La Monumentul închinat lui M. Eminescu, realizat de sculptorul Gh.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, este un cetăţean român de origine D. Anghel şi amplasat în faţa Ateneului Român, au fost depuse coroane de
ungurească, la USR domneşte spiritul antieminescian căci doar în opinia flori în numele gen.(r) Mircea Chelaru, Radu Cârneci, dr. Tudor Nedelcea,
acestei instituţii Eminescu este scheletul din debara al poporului român, iar Dan Lupescu - scriitor craiovean, Dragolib Firulovici din Belgrad şi din
Liga Scriitorilor nu are putere financiară nici pentru o revistă! partea Primăriei Sectorului 2.
A lipsit şi Institutul Cultural Român, aflat se zice în subordinea Poate că într-o zi resposabilii cu trecutul istroric şi cultural al
Ministerului de Externe - şi nu ar fi trebuit - căci printre invitaţii cu titluri României vor avea curaj să treacă în rândul sfinţilor – nu neaparat în
academice au fost şi personalităţi de peste hotare. sens religios- eventual al martirilor Neamului Românesc pe cel care a fost
La adunarea solemnă au participat academicieni şi din Basarabia, denumit Geniul poporului român!
Mihai Cimpoi, şi din Bucovina, Vasile Tărâţeanu, dar şi din Serbia, Adam
Puslojic - pe primii doi îi şi cunosc personal! Mai mult budist decât ortodox Mihai Eminescu a afirmat că în
Academia Româna a fost reprezentată de Eugen Simion care în România totul trebuie să fie dacizat! Deştepţi, şi din cale afară de patrioţi,
program mai figurează ca Preşedinte al acestui for ştiinţific. actualii conducători ai României au răstălmacit spusele lui Eminescu
Au fost prezenţi Dan Puric, Gheorghe Zamfir, Nicolae Licareţ, zicându-şi că în Romania totul trebuie să fie vândut ! şi au vândut şi ne-au
director artistic la Filarmonica George Enescu, pe care, cu săptămâni în vândut!
urmă, am avut plăcerea să-l cunosc.
O prezenţă de excepţie a fost şi soprana Rodica Anghelescu, “De la Nistru pân’ la Tisa
ovaţionată! Tot românul plânsu-mi-sa”…
Spectacolul omagial a fost încheiat magistral de actorul de Dorel
Vişan - şi pe Domnia Sa am avut onoarea să-l cunosc mai acum 2-3 ani la “Voi ce-ati îndrăgit străinii
Botoşani, în plină stradă! Mânca-v-ar inima câinii “ … versuri de suflet eminescian
Dureros a fost să aflăm că Muzeul Literaturii Române a fost evacuat.
Clădirea a fost retrocedată proprietarilor! Surprinzătoare rămâne şi absenţa Instituţiei Prezidenţiale care
Suspectez că dacă în Franţa vor ajunge Băsescu, Ponta şi „foştii” consideră ca “succesuri” distrugerea economiei, îndatorarea României
din România cu siguranţă ca Versailles va fi retrocedat urmaşilor regilor cu peste o sută de miliarde de euro şi cu exodul a milioane de români
Franţei! care-şi cată aiurea de lucru şi adăpost - la îndemn presidenţial - şi desigur
Nu înteleg cum dispar Institutiile de cultură ale Romaniei şi poporului distrugerea culturii şi trecutului istoric al poporului român de dragul ideilor
român! iar intelectualitate - mai are oare România intelectualitate?- tace! globaliste şi antiromâneşti.
Nu se putea oare ca in cladirea Academiei, construita sub domnia
celui denumit Odiosul, să-şi aibă loc şi USR, şi LSR, şi Muzeul Literaturii Mie îmi revine cu obstinaţie în minte discursul public al actualului
Romane? Preşedinte de Tară
Se vorbeşte că actuala clădire care adăposteşte Muzeul de Isorie a care promovează cedarea de suveranitate şi integritate teritorială
României este nesigură şi actualul ministru al Culturii - am mai precizat tocmai după ce a
că-i ungur, intenţionează să mute tezaurul şi ce va mai fi de valoare şi mai jurat şi pe Constituţie şi pe Biblie să apere Suveranitatea şi Integritatea
cu seamă de aur! Poate că le va gasi loc în muzeele de la Budapesta că doar României!
tot acolo a rămas şi moştenirea Gojdu - cu ajutorul fostului Ministru de
Externe Razvan Ungureanu, acum candidat la Preşedenţia României! Amfitrion, cunoscutul scriitor Victor Crăciun care a decernat şi
Umblă zvonuri că el ar putea să doneze Apusului mult mai repede medalia comemorativă academicianului Eugen Simion şi actorului Dorel
decât alţii şi Roşia Montană şi ce o mai fi rămas din bogăţiile României. Vişan.
Manifestările omagiale de la Ateneu dedicate lui Eminescu au fost
mizeria logocentrismului de mahala. nu ne facem iluzii: rutinaţii au susţinut întotdeauna că ei sunt „specialişti”.
8911. Permanenta iritare a lui Bachelard în contra „realismului” în 8913. Orice determinism este parţial, observă cu justeţe Bachelard. În
favoarea exaltării raţionalului vine de acolo că el asimilează realul cu datul, consecinţă, determinismul este inoperant la nivelul unei ontologii generale.
în vreme ce adevăratul său interes este constructul. Iritarea aceasta este la fel El poate ajuta doar ontologiile regionale. Ispita filosofului va fi, probabil,
de naivă ca şi realismul naiv împotriva căruia frânge atâtea săgeţi. În fapt, nu să meargă până la un determinism al determinismelor. Dar e posibilă o
există un dat definitiv şi nici natura nu este un asemenea dat. Devenirea nu-i garanţie că acela nu-i, de fapt, un determinism particular ridicat la rangul
doar apanajul raţionalismului tehnic, ci şi a tot ce fiinţează. Acest adevăr de general? Pluralismul ontologic este o dovadă edificatoare a marii iluzii
l-ar fi ajutat pe Bachelard să nu mai traseze cu atâta rigoare prăpastia dintre filosofice.
raţionalismul ştiinţei şi imaginarul poetic, în vâltoarea căruia s-a aruncat 8914. Bachelard laudă pe tehnician că a părăsit prejudecata unui
intermitent ca pentru a ispăşi păcatul propriului „paricid”. Nu i-ar fi stat rău determinism global, instalându-se liniştit în determinismul său particular.
să fie apolinic în raţionalismul aplicat precum matematica în care crede cu Ţinta inevitabilă a raţionalismului este kantiană, dar trecută inconştient
atâta îndârjire. Dar nu este. E mereu în stare de alarmă, polemic, pasionat, prin libertatea sartriană: „determinismul este o noţiune care marchează
ironic, deşi nu neliniştit, fiindcă nu are structura unui existenţialist. Pacea dominaţia omului asupra naturii”.
şi-o va dobândi abia în reveria poeţilor, în fenomenologia imaginarului. Hegelianism modern eşuat în scientism, fiindcă numai scientismul a
Acolo se trădează că era făcut pentru euforia spaţiului, a elementelor. ajuns la ideea catastrofală a omului destinat să domine natura. Raţiunea e
8912. Bachelard are dreptate că specializarea înseamnă cultură liberă să „determine”, să „construiască”. Datul nu mai interesează, totul e
ştiinţifică vastă la cei mari şi, în consecinţă, este incompatibilă cu construitul. Optimismul lui Bachelard contrazice greaţa sartriană a omului
închiderea. Dar el exagerează, cu prea mult optimism, când îi acuză pe în faţa propriei libertăţi. Bachelard nu bănuieşte pericolul libertăţii-greaţă.
filosofi că n-au avut nici un temei să vadă în specializare o sclerozare a Consideră suficientă detaşarea lui ironică de existenţialismul lui Sartre.
spiritului. Ce te faci cu profesorii care predau aceleaşi lecţii, de ani de zile, 8915. Modernii – observă Bachelard – îşi fac un titlu de glorie în a
ca nişte automate? Dar cu muncitorii abrutizaţi în aceeaşi activitate? Să ironiza materialismul, confundându-l cu fantoma lui demodată: „Numeroşi
încercăm să ne solidarizăm cu Bachelard totuşi: exemplele acestea nu mai sunt astfel filosofii care se exersează împotriva unei fantome demodate”.
sunt specializare. Fiindcă, după Bachelard, specializarea este permanentă
deschidere, tocmai lărgirea, aprofundarea întregului. Cu toate acestea, să (continuare în nr. viitor)
www.oglindaliterara.ro 10169
Eminescu la DNA
la D.N.A. Am aflat această nenorocire din ziarul “Cotidianul”… După patru
ani (adică zilele trecute), am primit o adresă de la procuratura sectorului I
din Bucureşti, prin care sunt înştiinţat că urmărirea penală a fost stopată
şi că reclamantul nu are identitate şi nici adresă… E bine, domnule Horia
Tabacu, e bine… Stăm foarte bine cu răsplata jertfei patriotice… Fapt sigur
este că manuscrisele lui Eminescu pot fi consultate, că, de aici înainte,
Cum “a ajuns” Mihai Eminescu la DNA ediţia Perpessicius poate fi corectată, adnotată… Restul este o istorie de
Interviu cu Eugen Simion moravuri intelectuale răsăritene.
Evz: Cu ce scriitori aţi fost prieten?
Marele academician a povestit EVZ despre momentele care i-au Îi citez pe cei care nu mai sunt: Preda, Sorescu, Nichita Stănescu,
marcat existenţa. Fănuş Neagu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Octavian Paler (cu o pauză
de un deceniu, după 1990, când n-am căzut de acord asupra politizării
Evz: Cu 40 de ani în urmă, când eraţi profesorul meu la Filologie, literaturii, eu fiind contra, el pentru!) Mă opresc aici. Nu-i uşor să-ţi faci
toată lumea vă vedea ca pe o somitate. În prezent, sunteţi şi mai mult? prieteni în lumea literară şi, mai ales, este aproape imposibil să nu se supere
Eugen Simion: Mulţumesc pentru “somitate”. O iau ca pe o pe tine, când eşti critic literar. La acest punct, l-aş cita din nou pe Roland
amabilitate. Venită din partea unui fost student, o primesc cu umorul Barthes, care scrie undeva că a reuşit mai mult în prieteniile lui, decât cu
necesar. Un semn că prăpastia dintre generaţii, de care se face atâta caz în ideile sale. Eu, dacă am reuşit ceva, am reuşit, cred, mai mult cu ideile
publicistica noastră, nu este atât de mare. Cu patruzeci de ani în urmă?... mele. Prieteniile au fost mai vulnerabile. Dar au fost şi pe cele ce sunt nu
Tocmai mă întorsesem din Franţa (am spus de mai multe ori până acum: le trădez…
anii petrecuţi acolo, ca profesor, au fost esenţiali pentru mine, din toate “Bunicul meu se născuse în acelaşi an cu Eminescu”
punctele de vedere!) şi mă pregăteam să fac, mai sistematic şi cu alte iei, Evz: De unde veniţi domnule profesor?
critică literară. Citisem cu creionul în mână noua critică şi nou noua critică, M-am născut într-o mică localitate din Prahova, situată în zona
mă spălasem de multe prejudecăţi răsăritene şi redusesem, cred, numărul subcarpatică. O lume de moşneni, veniţi, pe la sfârşitul secolului al XVIII-
iluziilor despre Occident, şi întors în mediul intelectual valah (acela pe care lea, poate ceva mai înainte, din Transilvania (zona Covasna)… De aici,
îl detestă cu atâta ardoare Cioran pentru fatalismul şi balcanismul lui!), posibil, numele straniu al localităţii: Chiojdeanca… Bunicul meu, Radu
încercam să schimb ceva în critica şi literatura românească. Nu ştiu dacă Simion, se născuse în 1850, anul în care se născuse Eminescu. A trăit 90 de
am reuşit. Dar, cunoşti vorba: rostul nostru pe lume este să încercăm, restul ani. “L-am apucat”, cum se zice, şi am povestit întro carte scrisă cu Andrei
nu ne mai priveşte! În realitate, ne priveşte totul în cultură, dacă ne asumăm Grigor (În ariergarda avangardei) biografia mea… N-o reiau. Pot doar să-ţi
unele responsabilităţi şi vrem să lăsăm ceva în urma noastră. Ceva durabil spun că am făcut studiile la Ploieşti (Liceul “I. L. Caragiale”) şi că din seria
şi esenţial. mea (seria Nichita Stănescu), patru elevi ploieşteni au devenit, după 1989,
Evz: Ce se întâmpla în România în acei ani? membri ai Academiei Române. Cum vezi, Horia Tabacu, noi, ploieştenii
Eugen Simion: În viaţa literară românească se schimbase ceva. În suntem serioşi. Degeaba, patronul nostru spiritual, I. L. Caragiale, a încercat
1971, Ceauşescu voise să închidă robinetul, cum se zicea atunci. Altfel zis, să ne ponegrească… se nasc şi la Prahova oameni…
să stopeze manifestarea “spiritului ’60” (să-i spunem aşa) şi să reintroducă Evz: Ce profesori reţineţi din Facultatea de Filologie? Ce modele
dirijismul ideologic (sub forme accentuate) şi cenzura politică în cultură. v-aţi ales, pe cine aţi urmat?
Putem spune, azi, că, din fericire, n-a reuşit. “Mica revoluţie culturală” a fost, O temă despre care, iarăşi, am vorbit şi cu alt prilej. Îţi spun, acum,
după opinia mea, un eşec. N-a reuşit, în fapt, decât să încurajeze o cultură doar atât : într-o istorie rea (cea mai rea din istoria modernă a României),
de suprafaţă (cultura oficială, partinică, revendicativă, zgomotoasă), total şi anume anii ’50, la Facultatea de Filologie din Bucureşti erau (încă) poate
caducă din punct de vedere estetic şi moral, în fine, ignorată cu obstinaţie cei mai mari profesori pe care i-a putut avea vreodată, după Maiorescu.
de criticii literari autentici!), în timp ce cultura de profunzime şi-a urmat, Citez pe trei dintre ei: Tudor Vianu, Al. Rosetti şi Iorgu Iordan. G. Călinescu
cum a putut, cursul ei. Vreau să spun că scriitorii cei mai importanţi ai era dat afară, dar cum ţinea conferinţe publice la Academia Română sau la
momentului (mă refer, acum, la literatură, dar fenomenul se poate observa Ateneu, nu ratam niciuna dintre apariţiile sale (nu eram singurul, evident).
şi în alte domenii ale spiritului) n-au cedat şi n-au acceptat “închiderea” pe Pot spune, atunci, că de la distanţă, G. Călinescu domina, cu autoritatea dată
care o preconiza, la începutul anilor ’70, regimul totalitar. Este suficient să de cărţile sale, îndeosebi de Istoria… din 1941, peisajul nostru imaginar.
vezi, Horia Tabacu, ce cărţi au apărut în anii ’70 şi ce scriitori au debutat Cel puţin al meu. Îl citeam (şi, iarăşi, nu eram unicul) pe G. Călinescu şi-l
pentru a accepta ideea că “mica revoluţie culturală” de care vorbim n-a ascultam, cu admiraţie, atunci când vorbea despre Tolstoi sau Eminescu
reuşit să întoarcă literatura română la “metoda” şi “spiritul ideologic” de (nu însă şi atunci când l-a lăudat pe Alexandru Toma în Aula Academiei
dinainte de 1968… N-au revenit decât scribii oficiali… Ceilalţi, făcând sau Române; m-a intrigat, atunci, a vexat spiritul meu tânăr, câteva luni de zile
nu compromisuri, s-au străduit să nu abandoneze criteriul estetic. l-am ocolit, parcă mă insultase personal, apoi mi-am revenit şi, spăşit, am
Ce i-a spus Marin Preda lui Ceauşescu luat loc în sala în care G. Călinescu vorbea altfel (total altfel decât oratorii
Atunci când Nicolae Ceauşescu a sugerat, într-o conferinţă, oficiali) despre literatură. Să nu-i uit pe ceilalţi profesori.
posibilitatea de a reveni la “realismul socialist”, Marin Preda, împins de N-am lipsit de la nici un curs al lui Tudor Vianu. Model de ştiinţă,
la spate de Adrian Păunescu, a solicitat o audienţă şi, fiind primit, i-a spus: ţinută, autoritate morală şi intelectuală. Ascultându-l şi citindu- i cărţile,
“stimate tovarăşe Preşedinte, dacă Dvs. reintroduceţi realismul socialist în mi-a plăcut spiritul lui profund, serios, cumpănit, stabilizator, ironia lui
literatură, eu, Marin Preda, mă sinucid”… Cunoşti, Horia Tabacu această discretă şi chiar melancolia pe care o simţeam în reflecţiile sale. L-am
istorie? Dacă n-o ştii, citeşte, te rog, Timpul n-a mai avut răbdare (cartea frecventat mulţi ani şi, pot spune, l-am iubit, spiritualiceşte. Când l-am citit
apărută în 1981, la un an de la moartea suspectă a lui Preda, publicată de mai atent şi mai sistematic pe E. Lovinescu (am pregătit teza de doctorat
Magdalena Bedrosian şi de mine la “Cartea Românească”) şi o vei afla cu un discipol al lui, Şerban Cioculescu, un mare critic şi, aş adăuga, azi,
relatată pe larg. om de caracter!), am descoperit, în intimitatea operei, un alt model moral şi
O istorie puţin ocultată, ignorată, voit uitată de multe ori, pentru că critic pentru mine, tânărul care eram, dornic să devin critic literar… Apoi,
adversarii lui Marin Preda nu vor să accepte ideea că acest mare scriitor este Al. Rosetti, prietenul lui Ion Barbu, G. Călinescu, Camil Petrescu… Ce
şi o conştiinţă morală şi, în ultimii lui ani de viaţă, devenise o conştiinţă personaj! Când eram şomer (după 1957, când am fost dat afară din U.T.M.
naţională, recunoscută ca atare de marele public. Ultimul lui roman, “Cel în urma evenimentelor de la Budapesta; am fost cinci ani şomer!) m-a citat,
mai iubit dintre pământeni”, este o dovadă. Dovadă că scriitorul român, într-un interviu, printre cei patru-cinci foşti studenţi care pot face ceva
sub presiunea regimului totalitar, nu s-a lepădat de criteriul estetic şi moral în cultura română sau, mă rog, cam aşa ceva… Mi-a dat curaj. Oameni
pentru a îmbrăţişa conceptul estetic despre care se tot vorbeşte de câteva frumoşi, domnule Horia Tabacu, profesori admirabili. I-am iubit. Îi iubesc
decenii. Marin Preda nu este unicul exemplu. L-am citat pe el, pentru că şi azi. Generaţia mea (generaţia ’60) le datorează enorm.
a venit vorba de 1971 şi de încercarea diriguitorilor de atunci, speriaţi de Evz: Cum aţi ajuns la Sorbona?
evoluţia spiritului românesc după evenimentele din 1968, încercarea, zic, Am ajuns, ca lector de limba şi literatura română, trimis de Ministerul
de a răsturna cursul firesc al lucrurilor… Aş putea aminti la acest punct Învăţământului. Ministrul de atunci, Mircea Maliţa, a trimis 20 de tineri
scrierile lui Nicolae Breban, Fănuş Neagu, Buzura, Bănulescu… ca să profesori (printre ei se aflau şi Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, ceva
rămân la prozatorii generaţiei mele… mai târziu Virgil Nemoianu) să predea la universităţile străine. Pentru mine,
Prieteniile cu scriitori cum ţi-am spus, a fost o mare şansă. Mulţi dintre cei plecaţi atunci au rămas
Evz: Aţi editat, în facsimil, manuscrisele lui Eminescu în 38 de în străinătate şi au făcut cariere strălucite. Eu, având motive personale şi
volume. Cum s-a ajuns la D.N.A.? spirituale temeinice, m-am întors. Rămâne de judecat dacă am făcut o bună
Este vorba de un vechi proiect al lui Noica. Am reluat, la începutul sau o rea alegere.
anilor ’2000, acest proiect şi, ajutat de graficianul Mircea Dumitrescu
şi de cercetătoarea Gabriela Dumitrescu, am reuşit să facsimilăm aceste CARTE DE VIZITĂ IOAN EUGEN SIMION: n. 25 mai 1933,
manuscrise care, altminteri, nu mai pot fi consultate. Le-am reprodus Chiojdeanca, Prahova) este critic şi istoric literar, editor, eseist, profesor
pe hârtie (în 38 de volume) şi sub formă electronică. Oricine poate să le universitar român, membru titular al Academiei Române şi preşedinte al
consulte… Când am publicat ultimul volum (îmi amintesc: la 15 iunie acestui for din 1998 până în aprilie 2006. A primit numeroase distincţii şi
2009, ziua morţii lui Eminescu) şi am anunţat această izbândă în Aula titluri ştiinţifice, între care Legiunea de Onoare a Franţei (2002).
Academiei Române, am aflat că, în aceeaşi zi, revista Dilema denunţa
infracţiunea, iar un domn anonim din Timişoara m-a denunţat numaidecât Interviu realizat de Horia Tabacu
10170 www.oglindaliterara.ro
Prin anticariate
Dinafară aspiră la factorul suprem, cât si studiosul, fabricantul de frumos,
de Vasile Tărâțeanu pentru ca anumite date istorice din existența poporului - 1725,
1812, 1918, 1948... - să capete altă turnură în „Luarea luminii” .Cu
O bună literatură se scrie lejeritate, autorul citat trece de la minunile simbolului, ale sensului
și dincolo de fruntariile patriei, figurat, la registrul oral, al dezinhibării : “Hei-hei/ Dar pe unde mai
în Republica Moldova (Dumitru umblați voi, strămoșii mei de azi, părinții mei de mâine?...” („Poem
Matcovschi, N. Dabija, Leonida aproape atemporal”). Imaginile cu Sighet au depășit zidurile terorii
Lari și, mai ales, Grigore Vieru) ori ‘și răscolesc sufletul prin „jăratecul-jar” (“Interogatoriu de suflet”,
în Bucovina ucraineană, la Cernăuți, “Muzeul din Sighet”). Politicul („Râul care rupe inimi”) germinează
în orașul gimnazistului Eminescu, durere, segregare, mărturie fiind o anumită apă al cărei mal prezintă
al dascălului Aron Pumnul. sârmă ghimpată și delimitează două pământuri, două țări, dar
Protagonistul: Vasile Tărâțeanu, cu cu același popor. Cenzura și la propriu si la figurat acționează,
Iulian Bitoleanu al sau op liric Dinafară, impune iar pășirea pe teritoriul vecin, liber, ospitalier ca o mamă, naște
simțirea românească dincolo de suspiciuni (nejustificate) din moment ce pelerinul este interpelat
orice grilaj ideologic ce ar submina dacă are cu sine droguri, arme, valută („Domnul vameș dialogând
ființa națională. cu poetul”). O existență cenușie stârnește “mirosul de hoit al urii”
Structura triadică a cărții - 1 “Colecția de rău”; 2 “Labirint („Dar nu tu, preacuratule fiu”), pesimismul (“mort fiind,aș fi fost
în mișcare”; “Rația de speranță” - te duce cu gândul la poezia mai fericit, poate ucis acum»)... altădată eul liric apare în ipostaza
politică, la urgiile unui neam fără de țară, semn că poezia vaticinară inedită de mire („La nunta lor”). Din motive nenumite, conturul
a lui Goga are urmași, cu mențiunea că mesianismul s-a refugiat patriei... „Cine il mai știe?» («Lecția de geografie”). Și totuși
în cochilia metaforei, a lirismului aforistic, subterfugiu al unui eu empatia cu frații de peste Prut funcționează ( “Limba învingătorilor”
frustrat,smolit,dar nu și învins, căci Artistul, un ). Cu metafora neologică, evadată din chingile
unicat, are ceva din tragismul păsării Pheonix. banalului („Groapa cu lei”) evadată într-o
Ironia din titlul textului incipit „Cămașa comparație eterogenă se unifică melodiosul
de forță a isotriei” grefează asupra ideaticii, („Jivină cu coadă”) cu livrescul ilustrat printr-o
altfel, o profesiune de credință în care arta con- personalitate din antichitatea latină : „Diogene
stituie un obiect grav, fundamental, la care se conversând cu un câine”.
Poetul cernăuțean izbutește să asocieze
accede, nu prin sine ci cu ajutorul Celui Adevă-
miturile biblice modernei civilizații chiar și
rat. Detașat de haloul ideologic al bardului din coborând în Realia : „dincolo de găoacea zilei,
Rășinari, poetul contemporan recomandă crea- viitoarele păsări ciugulesc”. Paleta stilistică
torilor o atitudine serioasă în procesul creatiei. se extinde, făcându-și apariția hiperbola în
Mai bine renunți la scris decât să produci o artă “Năufragiații morții” : “ Cu Marea Moartă in
slabă, nesemnificativă: „ Nu-și lăsă Cuvântul brațe cobor... să îi dau o gură din apa vie, dar
nespusul.../ Nu căuta în adâncuri Înaltul (meta- Marea e Moartă”. Uneori creatorul vizitează
foră de o simplitate dezarmantă!)/ Nu te întrista sala de așteptare/anticamera Literaturii, uzând
că iți lipsește o aripă... lasă-te,fiule, de poezie”. de expresia trivială fără a recurge la principiul
Limbajul conotativ, funcția poetică baudelairian și arghezian estetica urâtului
sunt păstrate momentan pentru o valorizare a (“Mașina de tocat nervii” și “Ieșirea din
emoționalului subordonat unei ținte sociale- poveste”). Ca orice poet adevărat, și Vasile
istoricii, intelectuali ce au trădat adevărul, Tărâțeanu aureolează metafora drept platformă
care s-au aliat cu Puterea : „Sunt prea sătul de a liricului (“Arpegiile singurătății”).
interpreții ei”. Nu numai omul profund, nefericit
www.oglindaliterara.ro 10171
ESEU LUCIFERIAN - DESPRE
HISTRIONISM ŞI EFECTUL
CATHARTIC REVIGORATOR
„MADAM BOVARY C’est MOI!” (Victor Hugo)
„MASCA SUNT EU” ( Nicolae Breban)
Aşa cum înţelegem şi Viaţa altora, creaţia virtuală, arta altuia, prin empatie si de circumscriere
adecvată a ceea ce este şi înseamnă CELĂLALT, recte ce primim de la operă, valoare sau nonvaloare,
ideie roditoare pentru sufletul colectiv (...) -tot astfel, prin vârste, ne vom înţelege propriul Sine şi avem a
ne oglindi în mentalul – activ al Umanului şi a convieţui, prin înţelegere - armonie spirituală, - cu Ceilalţi.
Nu doar cu cei dragi, ci, in extenso, cu lumea. Poetul, atunci când ESTE, ne poate transmite,comunica- Eugen Evu
cumineca, starea benefică, de reconfort, Fericire, de la Feeric, sau, la extrema bacoviană – a.e. baconsky-
ană, oribila stare – psihotoxină - a singurăciunii (aş zice SINGURÎCIUNII).
După totalitarismul cazon în care am „supravieţuit”, cel puţin trei generaţii au fost bruscate în
Existenţă neo-sclavagistă - de tip Comunism ( cu „faţa umană”/ Imagine, Adică MASCĂ? O fi, dar de Arta este a erosului sublimat, ci nu a
regimurile stalinist - oaukeriste şi „emanatele” Cameleonice, aici, în Poporul generic ROMÂN, pe care Abjectului camuflat! Nu eroismul erotismului
Cioran, deprimat şi hiperlucid, a numit-o „cel mai nefericit din lume”..., îndoctrinările şi oprimările ce acaparator! Să fim iubiţi, dar pentru aceasta,
le-am suportat, sau în care am fost „inadaptabili” (sic.), desconsideraţi sau respinşi uneori, spre groapa mai ales, să nu uităm că AVEM NEVOIE DE A
comună a... memoriei colective... persona non – grata „ba chiar” vrăjmaşul patriei-partid, - pentru IUBI, mai mult decât a fi iubiţi. Nu iubim spre
LICHEAUA cu galon - pe creier – scrot, ascunsul devenit MASCĂ, HISTRIONUL!, alienatul alter a lua în stăpânire, ci pentru a rodnici Dorinţa,
- egotist, ipocritul, schizofrenicul genialoid, spermo-stalinul, etc. - Marele Tovarăş, ai zice... MOLO- Dorul! ROD-ul numit de Cezar Ivănescu aşa...În
TOV”-arăşii...În fostul regim, această subspecie s-a prăsit sub agresivitatea asasină a LOR, cei cu platfus acest caleidoscop, Oglindarium, Magic- World...
la creier şi la fund..., marii PSIHOPAŢI ce se pretind - ca imagine publică, civilă - civilizatoare (sic, n) – poetizînd Realul a se recalibra FIINDUL-
SALVATORI, Eroi, Lideri – de drept, ba chiar „democratic” legitimaţi (licenţiaţi) – ALEŞII NEAMULUI. FIINŢA...Igitur, NOI- OMUL! Cât despre NOI,
Sociologia culturii, desigur, cu fericite exemple şi la noi, învaţă tinerimea în Academii, numai că România, POETUL, chemaţi sau aleşi, -parcă ne ştim decând
după Era ticăloşilor (v. Marin Preda) – abia ACUM, îşi reînţelege, după MASSIFICAREA – mancurtizarea lumea, nu-i aşa ? Să nu ne alienăm, să fim ce-am
celor născuţi după 1944, propriul DESTIN- DETERMINIST, cu nu „stigmatizat”, cum ne-mbată cu apă
fost mereu: catharsici, de se poate sacerdotali, ci nu
chioară (psihedelistă, sau ..neo- dadaistă, nihilistă!) – agonicii DIRECTORI DE CONŞTIINŢĂ, (rămăşiţe
Ciborgici!!! Şi, pentru Dumnedzeu! , Lux- Rerris
jalnice ale SINTEZISMULUI „savantei de renume mondial”, Elena Ceauşescu, şefa Biroului Doi, inclusiv
a SECURITĂŢII (după fuga generalului Pacepa, recte epurările fostului KGB -,“ adaptatului APARAT al se traduce “ Purtător de Lumină”! Eminescu ştia,
Noii Securităţii - cea mai monstruoasă, rapace dintre toate „eşaloanele”, cohors diaboli! Nu mai e timp spre însă era un Hiperionic... Glossa lui este un cod
coborîri în Infern, pare-se acesta ieşit seismic la suprafaţă! negru, al “ măreţiei frigului” ( roşu vertical, Niki
Omul- artist, în cazul nostru, Poetul, Visătorul, este fie vizionar al Clarului cel atribuit Empatiei Hristeo!) ale “ cadavrelor în vid ( a.e. baconsky)- ci
Divinului, luminător al Conştienţei Colective, mai ales acum, cânt retrăim, halucinant!, O CRIZĂ nu “ rugăciuni ale unui dac” – mortificatoare...,– şi
GLOBALĂ GALOPANTĂ... nu mai poate să fie nici cărturar, nici dascăl, nici “ director de conştiinţă”, nici alte paradigme ( cu vierme propriu) abisale... Da,
“ profet”, “ apostol”, “psiholog”,( cu ipostazele activ- pasiv care sunt al psihiatriei moderne)... POETUL suntem telepatic, adică EMPATICI şi aceasta ne
este într-un înţeles mai subtil, omul îndrăgostit de viaţă- lume- semeni, el este – altfel spus, MILITANT este Speranţa!!!
al Umanismului: el este, când ESTE, “ semenul tău, frate” , ci nu cum l-a definit astfel Baudelaire ( v. Post scriptum: Dar, în anumite doze, energia
Prefaţa, Florile răului) – prin URÂT ( Urâciune, la români) – el nu e “ profetul” ( oricum mincinos, uraniului are şi un efect bun asupra oamenilor! Tot
duplicitarnic şi ventriloc- histrionic, anume prin mistagogia instinctului primar)... Va fi de recitit cum aşa cum înainte, locurile de mânăstiri erau alese cu
au conceptualizat, prin timp, acest tipic- atipic geniu..., şi altfel spus, oprra-i, POEMUL ANIMAL, cum nuiaua de alun radiestezică. Astea-s ştiinţe vechi!
îl defini prietenul poet al “Cantonului părăsit”, Liviu Ioan Stoiciu; apropos, asta vine dinpre epigonicii lui Vibra nuiaua, atunci locul era bun de mânăstire,
EMINOVICI ( rebotezat la Budapesta, de Iosif Vulcan), EMINESCU, adică de la BACOVIA, LABIŞ, pentru că era centru energetic. Aşa cum e şi aici,
Ursachi, Geo Dumitrescu, Beniuc, A. E. Baconsky, Nichita Stănescu, Păunescu ş.c.l- ( că s-a făcut triaj”,
la Mânăstirea Prislop, de pildă, şi asta o ştiu foarte
vorba lui Marin Sorescu...). Ce are a face critica? A decanta, a separa mai corect, reponsabil, memoria
bine, pentru că am copilărit şi pe-acolo. La Prislop
culturii noastre, de ceea ce este radio-activ- teluric şi încă nociv, în Timp... Energiile spirituale din OM,
creative, revelatorii ŞI PRIN poezie, se cer RECICLATE, fie şi prin hipoeracizii sarcasmului oximoronic- este centru energetic puternic. Cei vechi ştiau unde
pamfletar! – cinic via Juvenal,- Diogene..., Caragiale, Eugene Ionesco, Beket, Orwell ş.c.l.- dar gunoiul să aşeze temelia bisericilor, ca şi fântânarii care
NU: el aparţine, metaforic zicînd, frigului elemantar, din Mineralitate, în “ zgomotul şi furia” rumorii “ găseau locul apei, după ştiinţe milenare. Ştiau unde
istorice”, cumva autodestructive, societatea însăşi (!!!) emanîndu-şi, prin determinare şi Dirijism – Control să întemeieze. Aşa că, dintr-un motiv sau altul,
securistic- activistic, ba chiar “ sindicalist” – ( roata norocului)- “ tovărăşesc” ( unii mai egali ca ceilalţi”, toată zona noastră dacică este benefică energetic,
etc.... Cât despre mine, cel ce re-scriu acestea, “ rămânînd ce-am fost, romantic”- ştiu că ARS POETICA este bună. Poate de aceea, aici omul e mai vioi şi
este o artă a SEDUCŢIEI- VRAJEI- FEERISMULUi, pledînd EMPATIC, o cale spre STAREA feerică, de mai harnic, iar natura mai roditoare. O zonă de
FERICIRE... Astfel că, dincolo de opiniile convergente sau nu, ale exegeţilor mei, eu sunt al lui Goethe, unde au răsărit oameni mari...,( interviu cu Valentin
den Weimar, ci nu al lui Eminescu- via Schiler şi Sapho! Suntem vechi, cu nu bătrâni, cum splendid a Iacob, Formula AS, Mai.a.c.).
definit G. Călinescu; orfeici, ci nu prometeici , nu pedepsiţi de zei, cu “ vultur propriu”... ( Câţiva dintre *Un elf este o fiinţă fabuloasă, aparţinând
contemporanii mei, stinşi, de asta au murit: de cancer la ficat: arta lor, în mare parte, revizită, este un mitologiei nordice, şi care a supravieţuit în
simptom al suferinţelor TUMORALE, sau , dacă vreţi, simptome ale organului amputat” ( mutatis- folclorul nord european, în legendele scandinave,
mutandum, psihorganului amputat”... Patrimonizaţi cam pripit, drept “ genii ale Neamului”, tinerimea germane şi englezeşti. La origine, elfii erau nişte
studioasă de mâine ( de azi!)- unii “ directori de ...subconştiinţă” ( iraţionalitate disimulată) – pe termen zei minori ai naturii şi ai fertilităţii, fiind înfăţişaţi
lung, ca ...profeţiile ¡!! Numesc aceasta MANIPULARE, propagandism, Nomenklatură, arte care duc de obicei ca nişte tineri bărbaţi şi femei, ce trăiesc
la aplatizare, massificare...La o “ cultură de masse”, ci nu “ mase culturale ¡!! Ce feeric este să scriem
în păduri, fântâni, iar uneori sub pământ. Ei deţin o
HOLOGRAMIC, ( holistic- hierofanic, - prin aceea că suntem în hermeneia Gramatikon, - să fim convivi
prin Pathos- Empatie, -şi să cântăm baladesc, ci nu în corurile plăcute Tiranilor din Kakistocraţie, cum viaţă lungă, uneori chiar sunt nemuritori şi au puteri
zise Dorin Tudoran! NU ai Profetului Gabriel Garcia Marquez, nu în experimentul MACONDO! Nici magice. J. R. R. Tolkien, în trilogia sa, „Stăpânul
experimentul Peştera Noicană, oricât ar fi de ..seducătoare”, în NOUA SINGURĂCIUNE care fumegă Inelelor”, pune accent pe caracterul angelic, pe
ACUM, în “ clipa cea repede ce ni s-a dat”… inteligenţa elfilor, ceea ce a făcut aceste personaje
La toate acestea revin, matinal, din „mansarda lui Cioran” a Pauşaliei ( cu scară interioară, Dragilor foarte populare în fantezia modernă. În linii mari,
Valentin, Longinus Sânziana) - după lectura “ la rece”, a cărţii lui Valentin Iacob – Colonelul Elf *- unde elfii se aseamănă cu nimfele din mitologia greacă şi
sunt în acord cu Horia Gârbea, Ioan Es Pop, Daniel Bănulescu şi alţii, care îl vor ÎNŢELEGE pe poet; cu viliile şi rusalkiile din mitologia slavă.
zburător prin cuvânt, literator, sau cum Sigmund Freud zice, telepatic ( eu parafrazez radiestezic, esoteric,
athanoric, sau “ aurifer”) – telepatic ( Psihanaliză şi telepatie, 1921)... Că aparţine şcolilor eleatice, sau Vă salut, generaţie în Viu, fii şi fiice, nepoţi
eracliteice, rămâne sarcina criticii “ la rece”, dacă nu anorgasmice. şi stră-nepoţi!
10172 www.oglindaliterara.ro
2 lei Spiriduşul
3 lei Drăcuşorul
(urmare din numărul anterior)
T
odoare din biserica satului. - Ce-i, mă, afurisitule? se răsti mama Sub lună, pus şi simplu, cu toate că eram
Cu o încetineală, probabil ca să ne dea Tudora. A dat benga-n tine, de nu laşi câinele-n la mijlocul lui septembrie, ningea cu fulgi mari.
I
timp de repliere, bunica trase spre rogojină o pace?! - Ninge cu fulgi mari cât o falcă de iepure.
nuia de alun. - Cine-i benga? vru să ştie George. - Mă, tu eşti bolnav la minte?
Eu şi George, între timp, dispărem în podul - Un drac bălţat. - Am zis prostii? Am zis iepure, fiindcă
- Fac cruce cu limba-n cerul gurii şi scap fulgii ăia tremură necontenit.
D
cu fân. Printre şipcile peretelui larg, îl vedem
pe armăsarul Talaz îngenunchiat la conovăţ. O de el. Dar câinele ăla-i răguşit rău. Intru în baltă Cu piciorul rupse un dovleac din vrej
nevăstuică-i împletea coama bogată. Iată, deci, şi-i aduc nişte ouă. şi-l împingea către tufele de liliac. Cu mâinile
- Păi, da, că gâştele sălbatice ouă-n nu putea lucra, cu ochii alese cea mai frumoasă
E
cine-l dichiseşte în fiecare zi şi noi nu ştiam!
- Ia! mă zgâlţâi George de umăr. Mamaia a septembrie! gutuie, frumoasă ca luna de miere, ce dracu-o fi
dat timpul cu cincizeci de ani îndărăt. - Nu ouă? aia?! Tăicuţă, începu să
- Nu. De ce m-ai strigat? cânte-n gând, susaiul tomnatec e amar,
Priveam uimit. Un miel alb, ca un
fluturii sunt o otravă pentru leuştean, o să mă
N
sentiment fugar în urma căruia rămâne doar - M-a trimis mamaia Tăsica să te-ntreb
dacă l-alde matale s-a legat magiunul. La noi gândesc la un peşte albastru, o să încasez o mică
abnegaţia speranţei, deschide uşa casei; un
I
fierb cazanele de azi dimineaţă şi nimic, terci! chelfăneală.
iepure cu două capete, cel din dreapta, înfundat
- Cu ce face bunica focul? - Şi, totuşi, de ce ninge când afară e cald?
într-un câmp de lucernă, cel din stânga, într-un
- Cu stuf. - Mamă Tudoră, ninge fiindcă n-are
pepene galben, ieşi fuga din casă pierzându-se în
- Să schimbe focul pe lemne. încotro.
via învăţătorului, înconjurată cu sârmă ghimpată
- Fug să-i spun. - Ninge?
în rânduri dese şi înalte – chiar şi văzduhul de
- Las’ că-i spui mai târziu. Vino să-ţi arăt - Un om, un înger, o salcie. Parcă poţi să
deasupra părea plin de ghimpi – iar în urma lui
pământul fermecat. mai şti cine ninge şi cine nu în ziua de azi? S-au
săltară peste prag, în curte, douăzeci de cocoşi. schimbat lucrurile.
- Îi cunoşti? mă întrebă George. - Vrei să mă tragi de urechi, se codi
George, fiindcă ţi-am furat din grădină nişte - Faţă de cine?
- Drace, îmi scapă o-njurătură, au înviat - Faţă de împrejurări.
cocoşii zugrăviţi pe fundul talerelor de lut şi iarbă dulce.
- Mi-ai furat tu şi nişte căpşuni târzii, dar - De unde-ţi vin vorbele astea în cap?
cei cusuţi cu arnici şi mătase în ştergarele de - Le visez cu ochii deschişi. Trestionară!
cu treburile astea ne socotim altădată. Vino!
bumbac. Nea Miti Bleandră, cu frate-su Taur şi cu
George se strecură în curte, crăpând
Sunt mărunţi, vânoşi, uscaţi. În aripile Constantin Milea.
poarta, puse la loc zăvorul de lemn şi schiţă un
lor, învolburate nu pentru zbor, ci pentru luptă, - Şi cu bezmeticul ăla de Ştefan Covache...
salut uscat spre câine.
strălucesc vedenii de curcubeu; învăpăieri - Pe toţi îi ştii matale, mamă Tudoră.
- Dacă nu-ţi mai rânjeşti colţii tăi
albastre, corbi, violete. Ciugulesc din mers boabe - Sunt nişte haimanale.
nemernici, când mă trimite bunica s-i cumpăr
de mei împrăştiate pe bătătură şi înaintează în - Cei mai buni pescari şi cei dintâi hoţi de
gaz, ţi-aduc un ou. Îl sparg şi-l bei din palma
grup compact, conduşi de-o durere severă, de- cai.
mea.
un avânt inconştient spre a se azvârli, într-o - Îţi place de ei?
Câinele hăpăi o muscă şi puse botul pe
năvală suplă, asupra cocoşului din curte care, labe: învoiala se făcuse. George se dădu un pas îndărăt şi, ca un
lovit pe neaşteptate, se rostogoleşte la pământ, Mulţumit, George porni pe urmele mamei făcut, rupse cu călcâiul un castravete.
ca dovedit de hultan. Cocoşii cei mici îi smulg Tudora, pe sub caişii cu frunză galbenă şi intră - Dacă-mi dai voie, mie nu-mi place decât
cele mai frumoase pene din coadă şi se duc de le în livadă. Cunoştea bine locul, fiindcă prădase de bunica şi de matale.
înfig într-o ramă de sidef, alcătuind un evantai pe toată vara, începând chiar din săptămâna când - De mine de ce-ţi place?
care-l pun în mâinile obosite ale bunicii. se pârguiesc vişinele. Nu mai târziu decât ieri, - Fiindcă ai grijă ca să miroasă a izmă pe-
- Lucrul ăsta trebuia să-l facem noi doi! scobise o groapă sub gard şi târâse în drum o aici.
zise George, cu glasul trecut parcă prin vijelia de pepenoiacă. În aracul ce sprijină perdeaua de - Într-o zi o să rup o nuia pe spinarea ta.
mătase şi arnici. mărar atârna un petec din cămaşa lui. “Ce-ar fi să - Merit. Pe cuvânt de onoare. Sunt un ăla,
Îi răspund altceva. încerc să-l iau?” Făcu un pas, uşurel, spre stânga, un mucos nesuferit.
- Un băiat din Brăila, îi zic, care-a venit dar mama Tudora-l simţi: - Nu-i adevărat.
la bunicii lui, pe uliţa a doua de la noi, i-a spus - Semnul rău rămâne la locul lui! - Nu-i adevărat?
că filipinezii care intră cu vapoarele la Brăila Şi el, ca şi cum salcâmul se scărpina la - Nu! Uită-te pe baltă şi spune-mi ce vezi?
cumpără căţei pe care-i mănâncă. subţioară: - Pleacă berzele. Şi eu m-am prefăcut că
- O, la, la! se plesneşte George peste - Mamă Tudoră, sfinţii din icoane au fund? ninge. Vrei să le număr?
frunte. Păi domnului Chircan tocmai i-a fătat (continuare în nr. viitor)
www.oglindaliterara.ro 10173
POEZIE
10174 www.oglindaliterara.ro
ENEIDA FANTASMELOR
de Marina Raluca BACIU
Volumul de versuri „Eneida fantasmelor”, Editura „Armonii timp / în uscăciunea vremii. /… / Sunt
culturale”, Adjud, 2013, 80 de pagini, marchează debutul de librărie al o floare fumegândă / într-o ultimă
unei convingătoare poetese de nici 16 ani, Marina Raluca Baciu. secundă / de viaţă muribundă… / Mă
Cu o Prefaţă, „Epopeea visului împlinit”, semnată de doamna sting fără tine / Copilărie!” („Strada
Mariana Vicky Vârtosu, cartea nu este organizată editorial pe o structură, copilăriei”, pag. 23). Un excelent
pe nişte capitole tematice, dar poezia este susţinută valoric de o stranie şi poem, de-o francheţe şi-un lirism
benefică unicitate ideatic-sentimentală, care îi asigură un timbru original, în travesti…, de-o matură atitudine,
inconfundabil, pe un flux liric ca un tutti armonic, pe o gamă cu o muzică ca o veritabilă „Ars poetica” de
lăuntrică şi cu impresii sculptate în cuvinte. creaţie literară şi de afront estetic
Sunt 66 de poeme scrise într-un fel de transă de frenezii lirice, cu convingător pentru intrarea în rândul
o prozodie cam în afara reperelor şi experienţelor adolescentine, aparent celor mari, cu fruntea sus, cu modestia
nedefinită, dar sigur pe coordonate moderne, incerte şi ele, cu accent şi, în egală măsură, cu aroganţa unei
pe căutarea unei formule proprii, unitară sub aspectul echilibrului venit generaţii de poeţi foarte tineri, care
dinspre un EU liric surprinzător de matur pentru cei 15-16 ani ai autoarei. au înţeles că literatura de calitate,
Marina Raluca Baciu scrie versuri de parc-ar fi trecut abrupt de chiar cea protestatară, nu se face Dumitru Anghel
la vârsta gânguritului şi a jocului cu păpuşile Barbie la anii adolescenţei prin atac la civilizaţie, ci prin puterea
rebele, într-un marş triumfal spre tinereţea impetuoasă, agresivă şi argumentului elegant.
uşor inconştientă a… „frumoşilor nebuni ai poeziei”, atenuată de un Marina Raluca Baciu… „se joacă de-a vârsta matură” şi-o face
sentimentalism melodios şi o stare de perpetuă graţie. cu graţia inconştienţei sincere izvorâtă, neprogramat, dintr-o inteligenţă
„Eneida fantasmelor”, o carte de debut editorial, aşadar, după nativă şi dintr-un potop de aprecieri din care a înţeles că este frumoasă,
exerciţii de virtuozitate lirică presărate prin pagini de reviste literare, deşteaptă, talentată şi cu un viitor pe măsură! În consecinţă, s-a luat în
concursuri şi festivaluri, încununate de diplome, premii şi recunoaşteri serios şi a scris o poezie din care decurg, de la Shakespeare încoace, toate
oficiale ale unui talent în devenire; o carte de poezie a unei adolescenţe nedumeririle, dilemele şi alternativele unui Hamlet nemuritorul: „A fi /
tumultuoase dar cu acorduri de echilibru dintr-un Studiu pentru pian Sau a nu fi / O algă…” („A fost odată şi încă tot mai este…”, pag. 28),
de Claude Debussy, ori cu arpegii romantice, graţioase, deşi Ralucăi Baciu nici nu-i prea vine să creadă că ea s-ar
dintr-un spectacol coregrafic pe muzica lui Ceaikovski; afla în mijlocul atâtor... „poveşti” despre lume şi viaţă,
un exercţiu liric parcă prea grav, prea grevat de dileme despre adevăr şi minciună, despre toate… „prostioarele”
existenţiale. oamenilor mari, şi-şi asigură un „alibi” de toată frumuseţea
Poeta Marina Raluca Baciu îşi dezvăluie cu rezerve şi de toată credibilitatea ingenuităţii sale: „Aş putea să mint
decente şi un comportament elegant toate frământările cu glasul… / dar să jur strâmb în faţa inimii, / Nicicând!”
şi nedumeririle izvorâte din senzaţii fizice şi morale („De-aş încerca să mint”, pag. 34).
nemijlocite într-o dinamică remarcabilă, de parcă o cohortă Poezie de-o inconştienţă angelică, pe care nu i-o
de spiriduşi, neprietenoşi uneori, blânzi şi afectuoşi alteori, controlează nimeni, pentru că… „pică bine!”, pe un
i-ar direcţiona sentimentele spre o maturitate provocatoare: experiment de sensibilitate educată şi cu adrenalină artistică
„Nu pot să închid ochii, / Simt cum focul lor căprui / îmi în exces, şi cu „frâne” tradiţionale care, sper, „să nu-i taie
invadează mintea” („Amurg”, pag. 10). aripile!”. Mai ales că eu, cu… „aerele” mele de critic literar,
Parcă ar scrie poezie… „după ureche” (!), dar o ureche drept şi imparţial(!), n-aş putea suspecta un copil, o fetiţă
muzicală, cu exerciţii de pian, pe strune de vioară acordate talentată şi sinceră de nici 16 ani, de efecte poetice epatante
în La impetuos, după acordajul în dezordine armonică prin artificiu şi patetism, când afirmă ritos: „Cu braţele-mi
al orchestrei, şi strigă în gura mare toată încrâncenata sa atinse de vârful soarelui, / îmi contopesc celulele moarte
nonadeziune de adolescentă rebelă: „Din pricina / unei ale pielii cu arsele fire de nisip, / În pumni ţin o inimă cu
seminţe negre / m-am înecat şi / n-am mai putut scoate / un vârful spre stânga / care pompează iubire în corpul meu
cuvânt” („Seminţe”, pag. 22). inert / pe ritmul gândurilor / pe care mi-aş paria şi ultima fărâmă de viaţă”
Deşi o impardonabilă comunicare cu o vârstă pe care n-are cum s-o („Revoluţia iubirii”, pag. 40), ca o romantică delectare, pe o linie melodică
înţeleagă, după regulile implacabile ale biologiei, o face pe domnişoara din oratoriul „Romeo şi Julieta” de Hector Berlioz, şi-i acord poetei
Raluca Baciu să gândească nostalgic un viitor incert, fie şi romantic, sau Marina Raluca Baciu circumstanţele favorabile ale unui registru stilistic
altruist din perspectiva unei elegante comunicări cu maturii şi experienţa numai al său. Ba, chiar îşi imaginează orice, nu numai visuri frumoase ci şi
acestora: „Când spui că «miroase a toamnă» / Tu te gândeşti doar la vise-coşmar, că doar are tot timpul înainte, şi „plusează”, ca-ntr-o secvenţă
trecut / Şi niciodată nu pricepi / noul început... vânt tomnatic ce eşti! / de Cazinou, pe „miza”-ultimatum a… „secundei” biologice a omului pe
Treci nepăsător pe lângă pomii bătrâni / şi nu te doare cum i-a durut pe planeta Pământ: „Citesc… / poate visez, / poate valsez / în zeci de rânduri,
ei / viaţa” („Miroase a toamnă”, pag. 14); pentru că „Toamna e parfumul / unite într-un vers / pierdut în cea din urmă roadă, / ucisă-n taina cea mai
lacrimogen / Tainic îmi şopteşte o poveste de iubire / Şi-o desenează / iar” dulce / ce-şi va petrece veacu-n timpu-ţi / aducător de moarte” („Moarte
(„Cromatică”, pag. 15), ca o creionare fugară, impresionistă, asociativă de surâzândă”, pag. 47).
tânără bine crescută, manierată. Iar la o lectură de prim contact, poezia domnişoarei Baciu surprinde
Chiar şi-atunci când este de-o seriozitate şi de-o maturitate… printr-o… „seriozitate” din zona unei orgolioase… „neglijenţe studiate”
„suspecte!?”, pe care nu i le contabilizez în deficit valoric, ci ca pe o reacţie (!?), cu accent pe „ce-o să-mi faceţi!?”, că doar „am dreptul să fac ceea
de adrenalină în doze homeopatice, din care nici ea nu mai înţelege nimic: ce vreau cu gândurile, sentimentele şi toate visurile mele…” şi… „ia,
„Robotici inventăm coregrafie. / Faci nişte paşi pe-optimi, / te bâlbâi în mai lăsaţi-mă în pace!”, pentru că: „Păşesc pe-un ring întunecat, / Ating
cuvinte scurte, iar ochii îţi transpiră abundent, / încât oglinzile, privind, podeaua. / Simt iarba, tac şi fac / Paşi mici, în cerc, / dansez rotit, sincron,
se-neacă în căldură / Şi fiecare pas, vrei să-l botezi cu denumiri ciudate. / / şi cad… / Privesc o stea… / Un corp ceresc, / ivit din mintea mea rotită”
Numeşti: «Chestia unu şi chestia doi» / Normal te contrazic, adăugând-o („În Calea Lactee”, pag. 55).
şi pe-a treia” („Chestia unu cu chestia doi – fără chestia trei”, pag. 20). Şi pare foarte revoltată că nu este luată în seamă, că oamenii mari
Din aceste motive şi din alte câteva, pe care nu mi le explic (!?), sunt nu sunt lângă ea: „…acolo unde nu ştiu să mă duc” şi „Nu e nimeni aici să
tentat să-i atribui tinerei poetese un început de… „gripă de comunicare”, se întrebe ce-i cu mine” („Îngerul”, pag. 59), deşi ştie, simte că are toate
iar cauzele le-aş transfera spre cei din jur, care-o iubesc sincer pe Raluca, drepturile şi toate nevoile din lume, pentru că: „Alerg spre Chemare. / Mă
dar nu-s în stare să-i gestioneze rezervele de potenţă creatoare fără strigă viaţa care e mult, / mult mai rapidă” („Maraton”, pag. 61).
ingredientele sentimentale în exces, şi-atunci reacţia, cinstită, curată, Poetesa M.R. Baciu are şi o părere proprie şi foarte nostimă despre
î
angelică a puştoaicei de doar 16 ani este pe măsură: „Pe strada unde-am ideea de vis, nu în sensul oniric al alternativelor fantastice, ci în ipostaza
devenit copil / galopez înapoia prezentului / … / Galopez înaintea trecutului unui tip de atrofiere venită dinspre o evoluţie mai mult biologică decât
/ … / Alerg pe strada / unde-am redevenit copil / şi văd o umbră vagă în temporală: „Când vine toamna, se spulberă visele / Timpul le roade irişii
www.oglindaliterara.ro 10175
DRAMATURGIA LUI D.R.POPESCU
între arhetipuri şi cotidianul postmodernist
Pentru că a elaborat Numai Marin Sorescu a mai produs o asemenea mutaţie
superlatuiv în toate formele stilistică în scriitura românească, susţinută de bravi scriitori, dar
literare şi a conştientizat limitele care nu au impregnat sau modificat structura exprimării literare.
practicii textuale, pentru că Pentru că există două pregnante tipologii scripturale:
a conturat o teritorialitate scriitori care construiesc o teritorialitate ficţională şi scriitori care
expresivă şi a devenit o instituţie alchimizează stiluri expresive, am putea afirma că D.R.Popescu
scripturală, reductibilă la trei potenţează şi performează o singulară teritorialitate stilistică.
litere, scriitorul D.R. Popescu ar
Dacă Marin Preda a inventat mai de grabă decât a conturat
putea să reprezinte, după Marin
Sorescu şi Gellu Naum, ultima spaţiul moromeţian iat Marin Sorescu a transfigtear oltenismul
propunere românească pentru stilistic, am putea afirma că D.R.Popescu rămâne unic prin
Premiul Nobel. readucerea miturilor în cotidian, prin actualizarea în mulţimea
Aureliu Goci Scriitor total nu doar inexpresivă a arhetipurilor şi transmiterea tipologiei clasice
pentru că s-a exprimat la nivel la Evidenţa populaţiei. Autorul. iubitor de mituri şi arhetipuri,
superperformant în aproape toate umanizează vechile parabole, descoperă personaje de mult
speciile şi genurile canonice, ci, mai ales, fiindcă a lăsat peste tot dispărute, şi identifică în comunităţile aparent aparent comune,
urmele trecerii sale, D.R. Popescu este, în contemporaneitatea banale chiar, a celei mai stabile caracteriologii, fie a eroismului
strictă, conexiunea cea mai viabilă între trecutul şi viitorul absolut (care este gratuit) ,fie a „omului fără calităţi” (care
literaturii româneşti. seamănă cu Dumnezeu).
Totul este atipic şi supra-logicizat în în opera lui Ca atare, cele mai comune personaje esenţializează
D.R.Popescu, până la constituirea unui antimodel foarte în scrierile sale dramaturgice, o dimensiune parabolică, o
rezolutiv. Va fi greu ca, într-un timp determinat, cineva, un critic
reprezentativitate mistică a arhetipurilor umane. Un ţăran
mare să recomamnde unui tânăr virtual aspirant al literelor, să
oarecare se simte înnobilat cu funcţiile unui nou Adam, o femeie
recomande :” Scrie ca D.R.Popescu !” Mai degrabă i-ar putea
spune:”Dacă vrei să fii original şi un autor fericit, fereşte-te obişnuită, în împrejurări tragice se autodistribuie cu funcţiile şi
de opera lui D.R.Popescu, pentru că ar putea să te absoarbă distincţiile Antigonei, în timp ce comunitatea sa a recunoscut
în câmpul său gravitaţional!” Opera sa nu poate fi model de înfăptuirea hybris-ului. Protagoniştii nu se alienează pentru
referinţă şi de raportare pentru creaţia mimetică, deşi uneori, că au fost înfrânţi în conflictele vieţii, ci doar atunci când ,
imitaţia poete fi bună, ca exerciţiul tinerilor poeţi, de admiraţie pe neaşteptate, se absurdizează vechile şi coerentele relaţii cu
şi imitaţie pentru creaşţia lui Nichita Srănescu. lumea, pentru că prea des lumea, vorba prinţului melancolic al
D.R.Popescu, scriitor identificabil după o singură pagină, Danemarcei, şi-a ieşit din ţâţâni.
unul dintre ultimii mari maeştrii ai limbii şi literaturii române, Umbrele arhetipurilor ies din peştera lui Platon, plutesc
a dominat speciile şi genurile literare în care a scris, cu marea deasupra mulţimilor şi se proiecteată în carnea şi conştiinţa unor
sa personalitate expresivă, încât putem afirma că schiţele şi indivizi insignifianţi, de mare serie. Lipsesc bătrânii înţelepţi
nuvelele , romanele şi piesele de teatru aparţin unui singur şi abundă tinerii bucuroşi să-şi asume soarta tragismului
tipar creativ, unei singure structuri modelatoare, imediat sacrificial.
recognoscibile în literatura ultimilor decenii ale secolului XX,
Şi să amintim tinereţea continuă a abordărilor literare,
şi înaintemergătoare, provocatoare pentru scripturaliatatea
chiar dacă subiectele vin din istoria nesigură ori din mitologia
virtuală, tehnologizată şi apocaliptică a mileniului al III-lea.
imprecisă.
de aur” („Visele cresc în copaci”, pag. 62), dar ia în calcul ideea unui ciclu / Şi alta se arată, / învelită în petale, / mai rezistentă, / prin care minte
al speranţei astronomice: „Visele s-au dus demult / Iar nimeni / Dar nimeni mai uşor” (Op. cit., pag. 73); „Carul mic”, în dialog cu un confrate în ale
/ Nu le va duce dorul / până la primăvară” (Ibidem). poeziei: „E noapte şi mi-e dor de şoapta verii / Am replicile tale să-mi ţină
După „lecţia” despre vise sau visuri, de două poeme, de care de urât, / dar poezia ta nu e aceeaşi” (Op. cit., pag. 74).
aminteam mai sus, urmează altă… lecţie, bine învăţată de eleva Baciu Îşi face şi un… testament sentimental, de har poetic şi de atitudine
Marina Raluca, din clasa a VIII-a B, „banca de la geam”, la ora de civică, morală, profesională, un „testament” cam în afara coordonatelor
dirigenţie şi lecţia de limbi străine, de fapt un subterfugiu poetic, liric, de vârstei sale, un fel de curriculum vitae artistic, orgolios şi puţin de paradă,
examen… „de-a viaţa luată în serios”, cu dileme existenţiale mult prea în una de vârstă agresivă, cu adrenalina din dotare: „Voi renaşte din suferinţă,
avans pentru vârsta poetei: „Viaţa, Moartea, Ura, Inima, Iubirea”, scrise / îmbrăcată în versuri / Şi-mi voi face din lacrimi / hohote de râs, / şi poezia
toate cu orgolioase şi docte majuscule, de parcă ar fi chiulit de la orele de va renaşte, / pentru că eu am râs / în nişte versuri naive” („Testament pentru
gramatică: „Brusc mi-am amintit: Dacă Viaţa şi Moartea sunt sinonime, / viaţă”, pag. 75).
Atunci şi Iubirea e soră cu Ura, / Născute de o mamă – Inima – cu patru „Eneida fantasmelor”, o carte de poezie născută din duioşia doinelor
pântece, / Pulsând roşia viaţă prin mine” („Lecţia de limbi străine”, pag. româneşti, din universul copilăriei eterne a lui Nică al lui Ştefan a Petrei
64). Ciubotariul din Humuleşti, din „veşnicia satului” filosofului ardelean, din
În ciuda unei lipse de structură organizatorică din partea Editurii, pe universul rural al lui George Coşbuc şi pe matricea idealurilor naţionale
care o semnalam la început, volumul de versuri „Eneida fantasmelor”, un cântate de Octavian Goga; o carte de versuri cu o structură prozodică
titlu de carte puţin pedant, cam sofisticat, uşor preţios !?, semnat de Marina modernă, care-i dă prilejul tinerei poete Marina Raluca Baciu să se
Raluca Baciu, este salvat de o instinctuală marjă de protecţie din partea exprime liber, fără constrângeri de vreun fel, ca o atitudine rebelă de…
poetei, care-şi ordonează, inconştient, probabil, fluxul tematic al cărţii, pe „fată mare”, care vrea să se mărite din dragoste pentru poezia-poezie şi nu
teme şi profile lirice, ca, de pildă, în poemele: „Un doctor”, despre care nu din constrângeri de vreun fel.
are o părere prea bună: „Păcat că tu nu ştii să citeşti în versuri…/ Ai fi înţeles Şi, ca tot „trusoul” sentimental şi liric să fie pe măsură, poeta Marina
ce înseamnă să citeşti în versuri, / şi ai fi învăţat să vindeci…” (Op. cit., Raluca Baciu a mai adăugat versurilor sale şi şase crochiuri grafice, ca
pag. 72); „Actorul”, pe care-l sfătuieşte să-şi schimbe, la fiecare spectacol, nişte graffiti provocatoare, o pată de culoare şi o simbolistică în acord cu
şi masca, şi machiajul, şi replicile: „După un timp, ţi se învecheşte masca tumultul nestăvilit al poeziei sale.
10176 www.oglindaliterara.ro
Cu pasul, sufletul şi cartea prin Dobrogea
Graiul pogorât în istorie sau alta, e şi nemulţumirea faţă de cum se întâmplă unele lucruri, nu chiar
al „moscopolenilor” Cavalioti, conform aşteptărilor lui. Apoi am notat şi că atunci când scrie parcă nu ar
Daniil, Ucuta1 avea în vedere cine ştie ce „canoane” ori „reguli”, ci mai mult dorinţa de a se
confesa, de a „spune”, de a ieşi din „capcana” amintirilor. Sau, cum notează
Nistor Bardu analizează, într- undeva: scriu ca „să mă dau afară/ din suflet”. Tematica abordată este largă,
un studiu monografic2 asupra limbii de la cele spuse mai sus la dragoste, singurătate, durere, căutare/ aşteptare,
scrierilor aromâneşti de la sfârşitul dorinţă/ credinţă ş.a., într-o varietate de nuanţe. Apoi am subliniat că e
secolului al XVIII-lea, limba scriitorilor marcat evident de ce înseamnă internetul, şi că, într-o etapă cel puţin, scria
moscopoleni (cunoscuţi sub această un vers care părea a se situa în vecinătate cu latura „prognostic/ profetică”,
denumire pentru că s-au format în tipice generaţiei world wide web, simţind poezia ca „un download ceresc”,
ambianţa veritabilei citadele culturale dar şi ancorat cu sufletul în teluric – care înseamnă şi acasă, mama, femeia,
a aromânilor, Moscople, care găzduia dragostea, uneori cu dezamăgirile ei, alteori cu micile/ marile flori pe care ţi
unica academie din teritoriile balcanice le dăruieşte (căci „fiecare om are un călcâi al lui Ahile/ şi acela este iubirea”).
de sub stăpânirea otomană)3 Theodor Un „acasă” (indiferent care o fi acesta) pe care îl doreşte mai solid, pe care să
Cavalioti, Daniil Moscopoleanul, se poată sprijini şi afectiv mai puternic.
Marius Chelaru Constantin Ucuta. Studiul alcătuit în „Marca” internetului încă există, dar
dorinţa de a clarifica graiul în care au mai nuanţată. De altfel, a editat şi o carte cu
scris aceştia, dar şi particularităţile lui, interviuri despre internet/ valenţele posibile
dez-văluie, în subsidiar, şi un interesant în epoca actuală, tendinţe. Nu a renunţat
peisaj al lumii din care aceştia erau parte. la tematicile de început, între care, de
Dincolo de studiul de specialitate în sine (cartea este împărţită în exemplu, dragostea are un loc bine conturat
secţiunile: Prefaţă4, Cuvânt înainte, Bibliografie, Introducere, Observaţii („căci asemenea unei plante fără lumină/
asupra grafiei, Fonetica: vocalism, consonantism, accidente fonetice, în trupul omului fără dragoste/ creşte o
Concluzii parţiale, Indice şi Résumé), ce vădeşte pasiunea cu care s-a mătrăgună/ înveninându-i sângele”). Atent
aplecat autorul asupra vechilor documente aromâneşti, dar şi cunoaşterea şi la trendurile internaţionale (nu uităm că a
temeinică a istoriei limbii şi balcanologiei, o lume peste care colbul uitării locuit ani buni peste ocean), în vers modern,
suflat de valurile istoriei s-a aşternut a re-căpătat puterea a se re-trezi în inima foloseşte figurile de stil, ca şi la început,
cititorului, fie şi cale de-o lectură. uneori chiar cu oarecare asiduitate.
Studiul este accesibil, evident, mai ales specialiştilor, dar cred că această Aşadar, dacă ne raportăm la felul în
carte, ca atâtea altele despre aromâni, merită răsfoită, măcar, şi de un cititor care se vede drumul parcurs până acum pe
„profan”. Voi aminti de câte ori voi avea prilejul de Hristu Cândroveanu, care calea versului, schimbările la Ionuţ Caragea,
cita5 dintr-o scrisoare a lui Eugen Coşeriu: „dacă aromânii ar fi făcut un stat aşa cum se relevă în această antologie,
care ar fi rămas, s-ar fi impus ei în istorie, şi nu dacoromânii, şi atunci limba inclusiv prin faptul că a optat pentru variante
comună s-ar fi numit aromâna, iar dacoromâna ar fi fost un dialect al ei.” „revizuite” uneori cu totul ale unor poeme, arată un autor interesat de evoluţia
Prima informaţie (criticată de Cicerone Poghirc6) despre aromâni sa ca poet. Încheiem cu un citat din poezia Avatarul ultimului cuvânt: „las
este, probabil, arată autorul, un pasaj din însemnările găsite la mănăstire poemele să curgă năvalnic sau lin ca o lacrimă pe care nu mai pot să o plâng
Kastamunitu, la Sf. Munte, datate din vremea împăratului iconoclast Vasile cine să înţeleagă că poemele sînt viaţa pe care am trăit-o visând…”.
(726-780), prima atestare istorică aparţinând cronicarului bizantin Kedrenos,
976. Ionuţ Caragea, Antologie de poeme, 2006-2012, Editura Fides, Iaşi,
Desigur, nimeni nu poate explica decât în searbede biete cuvinte cum 2013, 366 p.
şi de ce un oraş ca Moscople7, care a dat mari cărturari, printre care şi cei
trei „scriitori moscopoleni” (ale căror texte au fost editate în volum de Per. Pagini despre istoria turcilor dobrogeni10
Papahagi, în 19098), a fost spulberat pur şi simplu. Tragedia acestui oraş a fost
cumplită – între anii 1760 şi 1790 (atacurile au fost succesive, mai intense Din cuvântul înainte, semnat de
între 1769 şi 1788) oraşul a fost distrus de Ali Paşa din Ianina şi de trupele Demény Lajos (în care acesta subliniază şi calităţi,
sale (majoritatea albanezi musulmani). dar şi existenţa unor puncte de vedere divergente
Istoria aromânilor este o poveste cu drame, suişuri şi coborâşuri. După faţă de ale altor autori), aflăm că este o carte
1989 situaţia lor s-a mai îmbunătăţit, deşi gravitează, din punct de vedere elaborată până la finele anului 1977, dar din cauza
lingvistic, între doi poli – pe de o parte limba maternă (aromâna), pe de alta, politicii de atunci a trebuit să aştepte până în 1994
limba de stat corespunzătoare statului în care vieţuiesc9. pentru a fi publicată.
Cărţi cum este cea semnată de Nistor Bardu, aşteptate de specialişti nu Pe scurt, structura cărţii este
doar pentru clarificările aduse şi bagajul informativ, pot constitui şi un prilej următoarea: Cap. I. Aşezarea primelor grupuri de
de căutare înlăuntrul nostru, acolo unde stau întrebările la care „nu avem populaţii turceşti în Dobrogea, Cap. II. Modul de
timp” să răspundem, cale de câteva pagini, dincolo de cotidianul globalizator. viaţă, obiceiuri şi tradiţii ale neamurilor turanice
stabilite în Dobrogea (mod de viaţă, tradiţii, urme
Nistor Bardu, Limba scrierilor aromâneşti de la sfârşitul secolului al ale şamanismului la turcii dobrogeni, islamizarea
XVIII-lea (Cavalioti, Daniil, Ucuta), acestora), Cap. III. Turcii dobrogeni în timpul
Editura Ovidius Universitiy Press, Constanţa, 2004 Imperiului Otoman (stabilirea turcilor oguzi şi altor elemente turanice
nord-pontice în Dobrogea, mişcări de populaţie în timpul războaielor ruso-
O antologie de autor turce, sistem, de organizare, viaţa socială/ cultural-artistică, regim juridic şi
economic al românilor dobrogeni în perioada otomană, starea populaţiei turce
Ionuţ Caragea este unul dintre autorii pe care i-am cunoscut cam din înainte de 1878), Cap. IV. Situaţia economică, socială şi etnică a turcilor
vremea în care i-au apărut primele volume. Am putut urmări, astfel, cum şi-a dobrogeni, între 1878 şi primul război mondial (instalarea administraţiei
„construit” felul de a scrie de la un volum la altul. româneşti, reglementările economice, funciare ş.a., relaţii româno-turce,
În această antologie, spune autorul, sunt adunate, „cele mai populaţia Dobrogei după 1878), Capitolul V. Turcii dobrogeni în România
reprezentative poezii”, în opinia sa, scrise între 2006-2012, operând o selecţie interbelică, Cap. VI. Învăţământul, organizaţiile cultural-artistice (tipuri de
şi, acolo unde a considerat că este cazul, chiar „revizuirea completă” a unor şcoli, mişcarea Junilor turci şi activitatea culturală din Dobrogea), Cap. VII.
poeme, „ţinând cont de observaţiile pertinente ale criticilor literari, cât şi de Literatura, publicistica şi arta, Cap. VIII. Contribuţia minorităţii turce la
propria dorinţă de perfecţionare şi evoluţie”. Astfel, unele dintre „vechile progresul ştiinţei şi culturii în România.
variante” nu mai sunt „compatibile”, scrie Ionuţ Caragea, cu „noua mea Există, desigur, şi amprenta epocii în care a fost scrisă lucrarea,
viziune” şi „cu actualul crez”. poate în parte estompată de anul apariţiei cărţii. Dar modul în care a fost
Scriam relativ la al treilea volum al său, Donator universal: „Între cei elaborată această sinteză, şi mai ales informaţiile prelucrate după metode
care au ales să îşi publice creaţiile întâi pe net se înscrie şi Ionuţ Caragea, de conforme cu normele academice, detaliile, bagajul de date fac din această
o vreme vieţuitor al Canadei. Acolo a început să publice, pe net (subliniind că carte o lectură interesantă.
acesta e un mijloc – nu scop în sine în activitatea literară – pentru care a optat Mehmet Ali Ekrem, Din istoria turcilor dobrogeni,
şi fiind în căutare, şi din motive de timp), apoi pe hârtie, în România.” Cum Editura Kriterion, Bucureşti, 1994, 256 p.
î
au fost, în timp, paşii lui, ce s-a schimbat şi ce a rămas? Să vedem doar câteva
aspecte. În mai multe ocazii am spus că lecturile, apoi că plecarea din ţară, Pagini despre folclorul turcilor dobrogeni11
complexa şi multivalenta experienţă a ruperii de locurile natale sunt prezente,
în varii proporţii, în poezia lui Ionuţ Caragea. Cum prezentă, într-o formă O carte a cărei lectură putem spune că se „completează” cu cea a
www.oglindaliterara.ro 10177
‘Chiar aşa? S-ar putea să fiu.’
lucrării semnate de Mehmet Ali Ekrem, O carte interesantă şi prin modul în care este analizată de autor evoluţia
Din istoria turcilor dobrogeni, este Din în timp a acestor tradiţii şi obiceiuri.
folclorul turcilor dobrogeni, realizată în
cadrul Centrului de studii turco-otomane Mehmet Naci Önal, Din folclorul turcilor dobrogeni,
al Universităţii Bucureşti. Profesorul Editura Kriterion, Bucureşti, 1997, 400 p.
Mihai Maxim subliniază în prefaţă că _______________________
1 Textul a fost publicat şi în revista „Lumină lină”, New York, nr. 4/ 2005.
originalitatea acestei lucrări constă în primul 2 Care a constituit şi subiectul unei tezei elaborată în vederea obţinerii titlului de
rând „în culegerea directă” a textelor redate doctor în filologie.
în carte din toată Dobrogea şi că, în mare,. 3 Despre a cărei înflorire şi distrugere am scris şi cu alte ocazii, ex.: articolul
„obiceiurile turcilor dobrogeni se regăsesc la intitulat Despre o poveste care trăieşte alături de noi şi despre „Atlantida
turcii din Turcia”. aromânilor” (Mişcarea literară, 3-4, 2004, Lumea liberă/ Romanian Herald, New
Este o carte interesantă din care York, nr. 836, 26.11-2.12. 2004, Cronica, 2005).
se pot aminti multe, de la textele despre 4 Semnată de prof. univ. dr. Nicoae Saramandu.
ţiganii musulmani din Dobrogea (despre 5 Limba şi literatura română în expresie dialectală macedoromână/ aromână, în
vol. Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora,
care autorul consideră că nu toţi „sunt în editat sub egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A.
realitate ţigani”, ci un amestec de ţigani şi Philippide, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003.
turci anatolieni nomazi (iuruci), la paralelele 6 Cicerone Poghirc, Romanizarea lingvistică şi culturală în Balcani. Supravieţuiri
între folclorul turcilor dobrogeni cu cel al şi evoluţie, în Aromânii, p. 18, 39., cf. N. Bardu.
românilor (de la care au preluat, în timp, 7 Mai populat decât oricare alt oraş din zonă în acea epocă (peste 40.000 în anul
unele obiceiuri, cum ar fi, de pildă la nuntă, „masa mare”, „naş”,naşă” ş.a.), 1750, 60.000 în 1788 – după Pouqueville, cu peste 12.000 de case, exceptând doar
al turco-tătarilor din Crimeea ş.a. Şi, desigur, şi piesele folclorice redate, Atena şi Istambul. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea erau aici 72 de biserici,
explicaţiile ş.a. multe corporaţii, instituţii economice, comerciale, bancare de tot felul instituţii de
învăţământ comunitare.
Structura volumului: Cap. I. Naşterea la turcii din Dobrogea, obiceiuri 8 Cu titlul Scriitori aromâni în secolul al XVIII-lea (Cavalioti, Ucuta, Daniil).
şi tradiţii, Cap. II. Căsătoria la turcii din Dobrogea. Obiceiuri şi tradiţii, Cap. 9 A se vedea şi studiul Funcţia şi tematica literaturii aromâne, în vol. Limba şi
III. Tradiţii privind moartea şi obiceiurile funerare la turcii din Dobrogea, la literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diaspora, editat sub
care se adaugă liste de abrevieri, dicţionar de termeni, anexe, iconografie ş.a. egida Academiei Române şi Institutului de Filologie Română „A. Philippide, Ed.
„Am considerat necesar să culegem şi să salvăm astfel tradiţiile turcilor Trinitas, Iaşi, 2003.
dobrogeni, înainte ca acestea să dispară”, scrie autorul, adăugând: „s-ar putea 10 Textul a apărut iniţial în Poezia”, rubrica: „Poezia minorităţilor din România”
ca peste zece-cincisprezece ani să nu mai trăiască aproape nici o persoană numărul de toamnă 2010, Iaşi.
care să ţină minte şi să povestească obiceiurile turcilor dobrogeni, dispărute 11 Textul a apărut iniţial în Poezia”, rubrica: „Poezia minorităţilor din România”
numărul de toamnă 2010, Iaşi.
treptat, odată cu trecerea anilor.”
10178 www.oglindaliterara.ro
Între corbigramă, epitaf şi fabulă
Chiar dacă se declară iute-mânuitor al vizează fondul [...]; epigrama absurdă
scutului „marca“ Urmuz (pseudonimul lui Demetru este grefată pe una obişnuită în urma
Dem. Demetrescu-Buzău, 17 martie 1893, Curtea unei „operaţii chirurgicale“ pe care
de Argeş – Bucureşti, 23 noiembrie 1923), potrivit o poate executa cu succes numai un
unui sprinten catren-dedicaţie – «Din apoftegma familiar al genului; [...] orice subiect
zilei cumsecade, / Din toiul nopţii-ajunsă sfetnic sau obiect compatibil cu mediul
rău, / Veni-ntâmplarea de a-i spune bade / Lui sensibil poate constitui nucleul
Demetrescu cratimă Buzău» (p. 5) –, catren care-i unei operaţiuni viclene derivate din
de fapt motto-ul întregului volum «în manieră inedit, intempestiv, surprinzător,
blond-absurdă» (p. 3), şi prin această nouă carte, racordările la realitate intervenind
Corbigrame (III) – Urmuzeu poetic (2013)*, printr-un survol imprevizibil [...]
„tetradic-structurată“: Epigrame (1, pp. 17 – 122), a celor trei atribute; [...] cu voia
Madrigaluri (2, pp. 123 – 126), Epitafuri (3, pp. prezumată a umbrei lui Urmuz, am
127 – 134) şi Cronicari, cu „originalul“ şi cu
parodia-i la celebra fabulă a lui Urmuz (4, pp. 135
dorit să completăm astfel tripticul Ion Pachia-
la care se va fi gândit autorul atunci
– 138), George Corbu (n. 17 august 1940, în Zodia când a elaborat cele nouă „proze Tatomirescu
Leului), „jurist-autor-leu-fulgerătorul clasicizat“ bizare“ (cum el însuşi le-a definit) şi
deja prin corbigramă (< corb- / < Corbu + [ep- cunoscuta fabulă, adăugând acestora
>]-igramă), că doar de-aceea-i preşedintele Uniunii Epigramiştilor din peste timp cel de-al treilea pilon – epigrama, o tentativă cvasiimposibilă
România, rămâne tot adept de marcă al esteticii paradoxismului care s-a produs totuşi şi care are şanse de a dobândi recunoaşterea de
bine temperat pentru că şi de data aceasta conjugă „critic“ / „umoristic“ fapt literar cu totul inovator; când facem afirmaţia că Urmuz ar fi putut
paradoxuri existenţiale ale secundei jumătăţi a el însuşi desăvârşi tripticul amintit, ne bazăm
secolului al XX-lea şi ale primei jumătăţi a secolului pe faptul că legăturile lui cu epigrama n-au fost
al XXI-lea, la moduri lirice / epice în antic-moderne chiar întâmplătoare, ci evidente [...]; tot epigramă
„tipare“ prozodice (relevate, supra, în cele patru este şi distihul din finalul miniprozei Plecarea în
cicluri) – epigrama, epitaful, madrigalul, fabula, străinătate, oricât de derutant ar părea titlul...» (p.
parodia etc. 12 sqq.).
Şi postfaţa Absurdul dă în floare cu cât mai
(1) (2) plină[-i] ţara de umor (pp. 139 – 145), de Paula
Romanescu, relevă destule, valoroase epigrame
George Corbu : (1) un portret în tuş, care îşi armonizează „ciocănelele de argint“ întru
„executat“ în anul 1994, de Al. Clenciu (1913 încordarea bine temperat-paradoxistă a timpanelor:
– 2000; cf. supra, în „întregul caricatural“, pe «Şi-a fost ziua de 5 aprilie 2013 când, la o întâlnire
copertă-faţa 1); (2) un portret în creion, din anul de la Chişinău a epigramiştilor români şi...
2006, de Leonte Năstase, publicat pe faţa a 4-a moldoveni (o altă absurditate !), George Corbu –
a coperţii „corbigramelor“, pe un „soclu“ de mai marele în Uniunea Epigramiştilor din România,
chişinăueană Absurdă epigramă „la minut“ poet de aleasă stirpe, în al cărui vers profunzimea
(«Când cântăreaţă-i Mona Lisa, / Parisu-i ca şi şi scânteierea se îmbină cu graţie, a prezentat un
dânsa, chel, / Iar Tanti Sena interzis-a / Mustaţa grupaj de epigrame din volumul [...] Corbigrame
Turnului Eiffel !»), din 5 aprilie 2013, dedicată (III), pe care acad. Mihai Cimpoi le-a catalogat
academicianului Mihai Cimpoi (ce, „călare pe biciul-semnăturii“, certifică drept „premieră universală basarabeană“ [...]; epigrama a dat în floare
sacrul act epigra-mistic), pentru că în momentul zămislirii de catren era în regatul absurdului care-şi are parcă dintotdeauna sălaş privilegiat în
chiar însoţitor de Corb[u], Eugen Ionescu (Slatina-Dacia / România, 26 România...» (p. 140 sqq.).
norembrie 1909 – 1994, moartie, 26, Paris), părintele teatrului absurdului, Cele o sută de pagini de Epigrame (1, pp. 17 – 122) ivite „imediat“
fiind „total absent“: îşi lăsase deasupra „Cântăreaţa cheală“ (ce, „la câteva după binevenita-i „autoprefaţă“ teoretizatoare „voltaicizează“ şi, totodată,
minute după“, s-a spânzurat, din gelozie, de-o bară metalică a Turnului încorolează tipologic specia „în manieră absurdă“ prin:
Eiffel) spre a-şi înţărcui rinocerii sub turla-nsondorat-pariziană ca să se- (1) catrenele satirizării politicianismului / demagogiei şi a(le)
apuce apoi, „nevăzut de nimeni“, a butona detectorul de fier de Dacia- paradoxurilor politic-absurde („cu dictatori“), a istoricilor puşi în
Banat (întru eterna lămurire fieroasă de la supra-sol). slujba „scursorilor din imperii“ încă foarte active în strămoşeasca-
Distinsul Receptor de Subtilă Epigramă trebuie neapărat să reţină ne Dacie, sau puşi („neag-djuvarian“) în slujba politicului, a „mass-
din prefaţa Urmuz înainte de toate (şi de tot), de acad. Mihai Cimpoi (pp. mediei de clan / trib“ etc. : «Ce-au avut de zis au scris / Platon şi
7 – 9), câteva aserţiuni esenţiale: «Urmuz, confidentul epigramistului, e Aristotel – / Foaie verde de Paris, / Dar mai tare e Bruxelles !» (p. 19; de
spiritul tutelar şi modelator, coborât însă, familial, la rangul de bade» ( aplaudat sunt şi rimele bogate / savante din „corbigrame“); «Pe câmpia cea
v. supra); un alt merit al lui George Corbu este acela de a-şi propune să mănoasă, / Unde-s grâul şi porumbul ? / Unde-i fânul pentru coasă, / Unde
surprindă absurdul în stare pură, aşa cum apare în viaţa noastră de toate ne e, barde, „Plumbul“ ?» (p. 20; invocaţia retorică de-aici „magnetizează“
zilele – politică, socială, culturală; ca un adevărat fenomenolog al acesteia, indirect răspunsul cuminte: vestit-europeana agricultură a Daciei /
el pune în paranteză, merge spre esenţă, luminându-i aspectele absurde; [...] României e-ntr-un bacovian cavou, e-ntre sicriele-i cu somn de plumb,
absurdul vine printr-o consemnare degajată, din fuga condeiului, currente „nu de imn“); «Aflat la pescuit batog / În dimineţile târzii / Striga pe străzi
calamo: Şobolanii simt prin ere / Unde-i şvaiţerul-putere... [...]; astfel un demagog : / Vă pot crea noi galaxii !» (indiscutabil, în ultimul sfert de
de secvenţe epigramatice aduc dovada deplinei reverenţe a umoristului de veac, demagogia din România a căpătat proporţii cosmice / galactice; p.
azi faţă de badea Urmuz de ieri şi a coborârii absurdului din literatură în 22); «Ce dezastru ! Ce surpriză ! / Am văzut la analiză / Că din nimbul unui
viaţă... – Chişinău, 7 octombrie 2013» (p. 7 sqq.). neam / Doar o eprubetă-aveam !» (p. 26); «Istoria-i o mare sfadă / Precum
Nu mai puţin importante sunt „ariadnicele mărturisiri“ ale lui George la rugby, o grămadă. / Şi trece luna, trece anul – / Din lene s-a-ntrupat elanul
Corbu din „auto-prefaţarea-i“ de sub interogaţia-titlu De ce epigrame !» (de dincolo de a istoricilor querelle / „gâlceavă“, de dincolo de „sacra
în manieră absurdă ? (pp. 11 – 16), mai mult ca sigur, întru lămurirea gălăgie istorică“, ultim-stihul epigramei are inducţie lirico-semantică
conceptului de epigramă ca „formă fixă“ („micropoem“ într-un stih, în „grămadă“ / „gloată“ şi în „hei-rup-ismul prim-anotimpului bolşevic
distih, catren, ori strofe de mai multe rânduri – poligrama lui Gh. Leu, / leninist din anul 1917: «...iz iskra vozgoritsia plamia...!» / «...din
endograma lui Nicomah / Nicolae-Paul Mihail –, mergându-se până la scânteie se-nteţeşte flacăra / focul...!“; p. 28); «În ceaşca de cacao /
„sonet / rondel satiric, umoristic“ etc.), ori „semnificant“ (înveliş „de Sfârşită-i evoluţia / De parcă un alt Mao / Rescrie constituţia.» („morala“:
litere“ / „de sunete“, metaforic: „pocal“), în care-i turnat un „conţinut“, dintotdeauna, Dictatorul „re-scrie Constituţia“, „reformează Statul“;
în care-i „închingat semnificatul-fulger-şfichiuitor“ (cantitatea / doza p. 34); «Rectificatele bugete / Sunt când gurmande, când gurmete.» (mai
de satiră / umor la aspersor) întru catharsis, „autoprefaţă“ care „trece în exact-nuanţat spus: „rectificările bugetare“, în funcţie de „interesele
revistă“ evoluţia speciei, „istoria tendinţelor formale / conţinutistice“ spre a mafiote ale decidenţilor“, ale „corupţilor“, ale „politicilor financiare
î
se ajunge „iute“ la polivalenta epigramă absurdă din propriul său „urmuzeu corupte“, sunt „lacome“, sau de „conservă“ / „criză“, „îngheţate“ etc.; p.
poetic“: «După cum se observă, modificările propuse şi experimentate au 42); (săgeţile epigramatice au câteodată ţintă politic-prim-ministerială
vizat doar forma epigramei, strucutra acesteia; ceea ce ne propunem noi / prezidenţială, nu numai dinspre impozitarea excesivă a populaţiei,
www.oglindaliterara.ro 10179
care-ar mai trebui supusă – pe lângă impozitul pe ploi – şi „impozitului“ 36); «A-nceput de ieri să cadă / Câte-un cap... acum a stat: / Principele dă
/ „birului“ pe-amurg, ci şi dinspre sintagma preferată Băsescului, cea dovadă / De demenţă, şi-i păcat !» (p. 40); etc.;
de „preşedinte-jucător“ – ca, de exemplu:) «La amurgul declarat, / Încă (11) catrene „colegial-umoristice“: «Pe oricare continent, / Din
neimpozitat, / Preşedintele plăpând / Îşi jucase soarta-n gând.»; etc.; Alaska-n Yucatan, / De prostie scapi urgent / Cu pastile Tarlapan.» (p. 39);
(2) catrenele pseudodemocraţiei, sau ale democraţiei bolnave, ori după cum se ştie, Efim Tarlapan (n. 17 mai 1944, Măgurele-Bălţi / Republica
viguros-junglieră, îşi fac loc printre celelalte: «Ciuperca de-i otrăvitoare Moldova) este unul dintre cei mai străluciţi epigramişti contemporani ai
/ Nu-i din pădurea adormită. / Democraţia-n schimb ne doare / că are Valahimii, autor – între altele asemenea – şi al celebrei epigrame: «Ţara
poliomielită...» (p. 30); mea, romano-daca, / Ară ţarina cu vaca; / Are boi, dar permanent / Sunt aleşi
(3) catrenele şi, deopotrivă, distihurile criticii absurdităţilor în parlament.» (Efim Tarlapan, «Paradox», în volumul Stihuri marţiale,
sociale / culturale, a hoţiilor oficiale (prin casele de pensii „private“ Chişinău, 1999, p. 21);
/ „neprivate“ – «Mi-am încredinţat vecia / Celui ce-mi fura simbria / (12) distihuri / catrene-definiţii – pentru absurd: «Absurdul e un
Spre-a mi-o reda cu altoi / La Judecata de Apoi»; p. 26), a inechităţii, a aliment / Ce se consumă cu mărar / Într-un climat indiferent / De filosoful
mafiei din literatură / cultură, a „excrementistelor caligrafii de grup“, centenar !» (p. 40); «Nihilismu-i de rigoare / Printre bibliotecare.» (p. 47);
a mancurtismului etc.: «O, sublimă-apoteoză, / Simt din tine cum erup etc.;
/ Nu tu versuri, nici tu proză, / Ci caligrafii de grup !» (p. 24); «Doamne, (13) autoepigrama: «Ascuţit ca un accent, / Nici prea grav, nici
dacă ţii la mine, / Toarnă-mi kerosen în vine / Şi lozinci din Phenian / circumflex, / Mă declar incompetent / De-un pavlovian reflex.» (p. 42); «Fui
Să mă pot hrăni un an !» (reamintim că Phenian este prins când înghiţeam în sec / O epigramă à la grecque.»
capitala dictatorilor comunişti din Coreea de Nord, (p. 44); «Ca pirat de internet, / Atacat-am nişte rime, / Dar,
unde „foametea ar face ravagii“, dacă n-ar exista fiind cam anonime, / Le-am vândut unui sonet.» (p.90); etc.;
„hrana cu lozincile comunismului nord-coreean“; p. 26); (14) catrenele / distihurile împotriva stricătorilor
«În creşterea sacerdotală / A păcii, tristul preţ de cost / A de limbă, împotriva pleonasmitei etc : «Îndrăgostit
fermentat... Mare scofală ! / O perestroikă şi-un glasnost de pleonasme, / Am fost la târg să cumpăr basme, / Dar
!» (de data asta, săgeţile „corbigramei“ ţintesc justificat negustori ciupind din harfă / M-au înşelat din nou la marfă.
Perestroika şi Glasnosti, concepte „neocomuniste“ lansate » (p. 31); «Când am dat vieţii de rost, / M-am grăbit să o
la Moscova de preşedintele Mihail Gorbaciov – adică descriu / Ajutat de-un şef de post / Alfabetizat târziu.» (p.
„reconstrucţia“ / „reforma Statului Sovietic / U. R. S. 41); «Nu uitaţi când faceţi sex / Cât de important e-un DEX
S.“, sinonimul perestroikăi / glasnostiului fiind de fapt !» (p. 52); etc.
distrugerea, cum s-a dovedit nu numai în Imperiul Sovietic, Cele două Madrigaluri (2, pp. 123 – 126) din acest
ci şi în Cehoslovacia, România, Republica Moldova, volum îşi „focalizează“ razele-săgeţi întru bronz auriu
Ukraina etc.; p. 27); iar ca o concluzie „la acest epigramatic pe-o «graţioasă şi subţire, / parcă pusă...» „la zid“, şi pe-o
set“: «Fără confort, rămas pe zid / Pleşuv, haotic şi vulgar, / barbian-sesizată absenţă de „gene stângi“, deasupra inimii,
Acest graffiti-i fără har, / Ca o comandă de partid.» (p. 41); George Corbu – fotografie întru umbrire şi alte evenimente de auricul / ventricul drept:
(deteriorarea „coloanei vertebrale a spiritualităţii Valahimii, din 2010. «Îţi urez, chiar de mai plângi, / Insomnii să nu te-ajungă,
Coloana credinţei fără sfârşit / Coloana infinitului, de / Pentru că n-ai gene stângi / Să te ţină într-o dungă !» (p.
Constantin Brâncuşi, ca şi a întregului complex sculptural-brâncuşian de la 125).
Tâgu-Jiu, reparat „de mântuială“ de firme mafiote din vremea democraţiei Şi Epitafuri (3, pp. 127 – 134), chiar dacă-i vorba-n ele de „teme“
de junglă, încât să fie „la infinit de reparat“, e ţinta epigramatică a unui / „motive“ thanatice, se înrăzăresc în acest volum, în original chip, nu
fulgurant distih:) «Infinitu-avu probleme / Cu Coloana. Cam devreme !» hamletian, ci „firesc-săpânţenesc“: «Şi-a pus patima la gheaţă / S-o
(p. 49); transforme-n altă viaţă» (p. 130); «Aici zace-ntr-un consens / Bravul homo
(4) catrenele şi, deopotrivă, distihurile care „atacă“ grobianismul, sapiens. / Doarme somn de frumuseţe, / Înţepat de musca ţeţe.» (p. 132);
prostia electorală, imoralitatea etc.: «Dând ţării-un nou reprezentant / «Aici zace-un individ / Dat afară din partid.» (p. 133); etc.
Într-un tărâm ca de poveste, / Ambiguu, mirobolant, / E raiul raţelor celeste „Închiderea“ volumului Corbigrame (III), de George Corbu, se
!» (p. 23); «Potenta faună umană / Şi ruda ei cea animală / Caută încă o face „omagial-urmuzian“, mai întâi, prin reproducerea în întregime a
soprană / Pentru spectacolul de gală.» (p. 24); (şi o strofă interogativ- capodoperei absurdului, Cronicari – Fabulă, de Urmuz («Cică nişte
parodic-eminesciană) «Dintre sute de subrete / La nimicuri pricepute, / Câte cronicari / Duceau lipsă de şalvari. / Şi-au rugat pe Rapaport / Să le dea
ţin la siluete / Din motive neştiute ?» (p. 80); «El îşi bea ceaiul matinal / Din un paşaport. / [...] / Galileu scoate-o sinteză / Din redingota franceză / Şi
flori de mucigai moral.» (p. 108); exclamă: „Sarafoff, / Serveşte-te de cartof !“ // Morala // Pelicanul sau
(5) distihurile epigramatic-polivalent-înrăzăritor-satirice: babiţa.», p. 137), apoi, prin „corbigramica“ parodie, Cotă informativă –
(formal / parodic-topârceniene:) «O emoţie finală / Fu cazată-n Capitală» «Astăzi ştim că Paraschiv / E un cetăţean fictiv. Raţiuni de protocol / I-au
(p. 48); «Atestatul de zacuscă / Este parafat de-o muscă.» (p. 52); «Rima încredinţat un rol / Cvasicircumstanţial / Într-un loc de prin Ardeal. / Nu se
lui dactilică / S-a născut etilică !» (p. 67); «Limbile, cât mai străine, / ştie în ce an, / O gravură de Aman, / Licitată fără spor / De un arhinegustor
Tot mai bune-s cu măsline !» (p. 50); «I-ul ce-a scăpat de punct / E mai / Ce-a crescut lângă Gilort, / Îi servi de paşaport. / Izgonit dintr-un castel,
drept, fiindcă-i defunct.» (p. 51); („parodierea“ rubricilor de „mică / Unde n-a fost prea fidel, / Deveni subit turist, / Când prea vesel, când
publicitate“ din mass-media României) «Schimb citate latineşti / Pe cinci prea trist. // MORALA // Ochiul sau timpanul.» (p. 138) –, aşadar, având
pâini şi patru peşti.» (p. 52); (coşbucian-parodice) «Pe umeri pletele-i curg „morala“ vectorizată paralel-invers, dinspre pelican, sau babiţă, înspre cele
râu / Reinventând un vechi desfrâu.» (p. 54); «Renumitul papagal / Xeroxa două simţuri fundamentele, văzul şi auzul (dar nu cu timpanul de alamă),
centrifugal !» (p. 56); «Lirică şi diafană / E azi doar Fata Morgană !» (p. metonimic-reprezentate / sinestezic-simbolizate de ochi şi de timpan.
60); «Ca să poţi scăpa de febră, / Ia-ţi o pijama cu zebră !» (p. 75); De vreme ce-am fost invitaţi în această nouă „casă“ a lui George
(6) catrenele împotriva „pilelor“, „falsificălilor“ de tot soiul, Corbu, după tradiţia Pelasgimii > Valahimii, şi noi îi dăruim „corbigrama-
„nepotismului“, corupţiei – cancer naţional în România: «Dovedesc cu ne de-amiază“:
trei ştampile / C-am luptat la Termopile / Şi că n-am murit cu zile / Cum
păţesc cei fără pile !» (p. 46); Tot Pasăre Măiastră pe umăr de pandur
(7) evidenţierea rostului epigramei în lume, epigramele spiritului
justiţiar-triumfător (catrene / distihuri, mai rar, dar sunt): (în „descendenţă Lui George Corbu ce – într-un Cuvânt înainte la antologia
eminesciană“) «De treci codrii de aramă / Şi n-ai dat de-o epigramă, / Să nu Printre epigramiştii olteni (Craiova, 2008, p. 6) – citează caracterizarea
te aud jelind / Că sunt numai fiare-n Pind !» (p. 65); «Lovit dibaci de-o dura făcută olteanului-etalon de sociologul Petre Pandrea (1904 – 1968):
lex, / Când s-a trezit era un ex. » (p. 45); «Terifiantul adevăr / Stă spânzurat «[olteanul] are limba „niţel cam lată şi păroasă, vitalitatea, simţul de
de-un fir de păr !» (p. 59); etc.; ordine, practicitatea şi elanul spre ideal, cu alte cuvinte, poartă cobiliţa
(8) catrenele în care satirizează prostia / imbecilizarea pe un umăr şi Pasărea Măiastră pe alt umăr“».
sectanţilor ucigători de prunci spre „a li se şterge“ păcatele / crima :
«Pe un promontoriu sfânt / Lepădat fu un cuvânt, / Că la omul nătăfleţ / De-au cobiliţe-săbii, ori coase pe-un drept umăr,
Pruncuciderea-i la preţ !» (p. 28); «Traficul feroviar / E şi pârlit, e şi avar.» sau limbă lată, mângâios-păroasă,
(p. 92); etc.; de-s boabe de-argint-viu – făr-a le da de număr –,
(9) epigrama epigramei: (în parodierea unui celebru vers din Glossă, oltenii poartă-n inimi şi Gaie Minunoasă,
de Mihai Eminescu): «Ca epigramist subţire / Scrie pravile-n neştire. / Când ori Pasăre Măiastră, de-i şi în Corb frumoasă...!
ajunge la potou, / Nou-i vechi şi vechiu-i nou.» (p. 30); «Nevoie n-am de (31 martie, 2014, la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara)
ajutor / De nici un fel – solid, lichid: / Destinul meu umanoid / Ia trenul spre
interior» (p. 35); «Epigramistul, tale quale, / Al Casei dinadins Regale / A ____________________
fost omis din protocoale !» (p. 88); etc.; * George Corbu, Corbigrame (III) – Urmuzeu poetic („epigrame în
(10) „paraboloid-catren“: «Când Minulescu naviga / Pe drumul manieră absurdă“), Bucureşti, Editura Paideia (ISBN 978–973–596–921–
Mării Marmara, / Urla un paradox la proră / Că matelotul îl devoră !» (p. 9), 2013 (pagini 100 x 250 mm: 148).
10180 www.oglindaliterara.ro
„Mioriţa” - o temă falsă, o manipulare istorică
“Scoateţi Mioriţa de pe „Stăpâne, stăpâne,
drapel!” – spunea, într-o emisiune tv, Îţi cheamă ş’un câne,
Florin Chilian. Avea şi nu avea dreptate. Cel mai bărbătesc
Mai mult n-avea. De ce? Şi el, şi Nicu Şi cel mai frăţesc,
Covaci, ca şi alţii mai mărunţi, sunt Că l’apus de soare”... etc.
victimele unei colosale manipulări Iar ciobanul care, cunoscând limba „fiarelor”, avea, se vede treaba,
istorice, denumită - ba chiar “branduită” ceva abilităţi transcendentale, o aude, o înţelege şi-i spune:
în acest sens - fatalism mioritic. O „Oiţă bârsană,
formidabilă demonstraţie de iluzionism, De eşti năzdrăvană
făcută cu toate obiectele la vedere (fără ŞI DE-A FI SĂ MOR
“preparaţie”, cum ar spune Iosefini), În câmp de mohor,
dar în care privitorul vede ce-i arată Să spui lui Vrâncean
iluzionistul. Şi lui Ungurean...”
Miron Manega Cică blestemul naţiei noastre e Aici se află cheia întregii mistificări. Versul “ŞI DE-A FI SĂ
filosofia acestei minunate balade. Fals! MOR” a fost omis, fie din prostie, fie din neatenţie, fie cu intenţie, în toate
Ar fi bine să fie aşa - din motivele pe exegezele despre fatalismul mioritic al naţiei. Fatalism care a fost virat,
care am să le prezint - dar nu e aşa! În Mioriţa nu se scrie sau nu se spune prin interpretare şi inducţie, spre obedienţă, spre lipsa de coloană vertebrală
nimic din ceea ce i se atribuie. Ciobanul nu se lasă ucis de confraţi decât a ciobanului (şi a noastră, prin extensie istorică). O fi adevărată lipsa de
în minţile noastre manipulate. În graba lecturii, uităm să citim un vers de o coloană vertebrală în ceea ce ne priveşte, dar asta n-are legătură cu Mioriţa.
importanţă fundamentală: “ŞI DE-A FI SĂ MOR”… Modelul propus de baladă e cu totul altul, e invers!
Să recitim povestea, care e foarte simplă şi foarte explicită din punct Mioriţa este un testament. Într-un testament i se spune legatarului
de vedere epic… (oiţei bârsane, în cazul de faţă) ce să facă în caz că el va muri. Dar nu
Aflăm din primele şase versuri că trei ciobani se “deplasau” cu e testamentul unuia care se va lăsa ucis, e testamentul unui bărbat care
turmele “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ni se spune apoi cine pleacă la luptă. Spun asta pentru că e puţin probabil ca un individ care
sunt ciobanii: “Unu-i Moldovan,/ Unu-i Ungurean/ Şi unu-i Vrâncean”. şi-a dovedit calităţile practice, luptându-se să fie cel mai bun pe domeniul
Urmează conflictul: lui de referinţă (cel mai “ortoman”), să fie dispus a ceda totul pentru o
„Iar cel Ungurean, supoziţie postconcepută în secolul XX. E ilogic. Dacă acest lucru ar fi
Şi cu cel Vrâncean, fost exprimat în textul baladei, era altceva. Dar NU A FOST EXPRIMAT
Mări se vorbiră, nimic în acest sens! Scrie doar atât: “şi de-a fi să mor”. Unde scrie că n-a
Ei se sfătuiră luptat? Nu scrie. Ba chiar există variante ale Mioriţei - mai rudimentare
Pe l’apus de soare ca expresie artistică - în care ciobanul chiar luptă şi chiar îi învinge pe
Ca să mi-l omoare ceilalţi doi. În forma de faţă, esenţializată, Mioriţa este un testament. Într-
Pe cel Moldovan, un testament ţi se spune ce să faci “după”, nu “înainte de”. Şi dacă tot e
Că-i mai ortoman să interpretăm, propun următoarea întrebare: ce motive ar fi avut ciobanul
Ş’are oi mai multe, să nu lupte pentru a-şi apăra averea, de vreme ce s-a luptat ca s-o facă?
Mândre şi cornute, Motivul, dacă există, e în mentalitatea sau în laşitatea noastră. Preferăm să
Şi cai învăţaţi aruncăm pe seama unei fatalităţi istorice propria blazare sau neputinţă, ca
Şi câni mai bărbaţi!”... să scăpăm de responsabilitatea morală a faptului. Şi l-am transformat pe
Să facem un stop cadru! Aşadar, ciobanul Moldovan e mai „ortoman” cioban într-un fel de “acarul Păun” al vinovăţiei noastre. În fapt, ciobanul
şi „are oi mai multe, mândre şi cornute”. Se presupune aşadar că era un din Mioriţa nu numai că nu se lasă doborât, dar nu acceptă nici moartea ca
om gospodar, deci activ, practic, concret, unul care făcea „zootehnie” pe o înfrângere! O transformă în nuntă cosmică şi ne-o livrează ca model.
performantă în aceleaşi condiţii cu ceilalţi doi. Subliniez: performaţele Iar noi – ce-am înţeles? Că s-a lăsat omorât. De unde, până unde? El este
lui „ciobăneşti” erau aici, pe pământ, nu în plan metafizic. Era, cu alte învingătorul absolut, nu învinsul absolut. Chiar dacă e bătut, nu e învins.
cuvinte, cel mai „şmecher”! Aşa cum se întâmplă în viaţă (şi în filmele cu Nici în viaţă, nici în moarte.
personaje pozitive şi negative), prosperitatea Moldovanului generează în Mioriţa nu e un model fatalist. Nu e nici măcar un paradox. Paradoxali
ceilalţi doi sentimentul omenesc numit invidie. Incapabili să fie la fel de suntem noi, care înţelegem lucrurile cele mai elementare pe dos. Şi astfel,
„şmecheri”, aceştia nu pot rezista „concurenţei” decât eliminându-l, ceea prin înlocuirea Mioriţei cu o clonă obţinută în laborator şi botezată cu
ce se şi hotărăsc să facă: numele originalului, s-a ajuns la confecţionarea unei întregi paradigme a
„Mări se vorbiră, obedienţei. Din cauza acestei mistificări (substituiri), am început să urâm
Ei se sfătuiră Mioriţa, ale cărei sensuri şi semnificaţii ne scapă. Am ajuns să ne fie ruşine
Pe l’apus de soare cu cea mai virilă, cea mai profundă şi cea mai complexă baladă a noastră.
Ca să mi-l omoare”... Şi una dintre cele mai frumoase din lume…
Abia aici apare în ecuaţie mitologicul, intervenţia divină. Prin vocea În consecinţă, aş relua mesajul lui Florin Chilian în următoarea
oii, care i se adresează direct, avertizându-l: formulă: “Daţi jos de pe drapel clona Mioriţei şi puneţi originalul!”
Capitane,
Păstorel Teodoreanu Nu fi trist!
Garda merge inainte
Radioului (unde era invitat Diviziei Tudor Prin partidul comunist!
sa intre prin str. Temisana, adica Vladimirescu, decimata la
prin spate): Debretin: Dupa alegerile din 1946 se
mai putea vedea pe garduri:
De un an si jumatate Din falnic vanator de munte Votati soarele!
Din Banat pana la Iasi
Ma bagati numai prin spate, Mi te-a facut Ana pandur ! Nu credeam s-ajung vreodata
Se resimte lipsa sarii,
Pe cand eu, intreaga viata Intai ti-a-nfipt o stea in frunte C-am sa pot sa fiu in stare
Fiindca cei mai multi
V-am bagat numai... prin Si-apoi un Debretin in cur ! Ca facand pipi pe garduri,
ocnasi
fata! Sa o fac direct in... soare!
Au ajuns la carma tarii.
www.oglindaliterara.ro 10181
TREI LACRIMI.
POVARA AMINTIRILOR CE VOR VENI
de Corina PETRESCU
Dumitru Anghel
Volumul de versuri „Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni”, atâta disperare în poezia din volumul „Trei lacrimi. Povara amintirilor ce
Editura Citadela, Satu Mare, 2013, 128 de pagini, semnat de scriitoarea vor veni”, încât parcă prea trist este sunetul clopotelor speranţelor pierdute:
Corina Petrescu, cuprinde 81 de poeme, cele mai multe de mare întindere „Visele rămân singura speranţă… Dar vor veni? ? Le vei trăi? Le vei uita în
faţă de lirica standard, fără vreo încadrare pe capitole tematice, cu o zori?” („Nefirescul firesc”, pag. 13).
prozodie individualizată pe o formulă literară, şi riscantă, şi sfidătoare, dar, Într-un registru emoţional greu de stăpânit, există în cartea doamnei
cu certitudine, „asul din mânecă” al profesoarei-poete. Corina Petrescu o înverşunată apetenţă spre dedicaţii sentimentale pentru
Sunt poeme lungi, foarte lungi, arborescente, planturoase, largi volute părinţii, Gheorghe şi Rozalia: „Vă fie somnul lin / De lumânări vegheat,
de eseuri epico-lirice cu întâmplări şi frământări existenţiale, „poveşti” (!?) / De floricele de pământ, / Părinţi ce aţi plecat…” („Pentru părinţii mei”,
de tot felul, idile cu „parfum” neoanacreontic, ca la Costache Conachi sau pag. 82); pentru copii, Sabina: „La mulţi ani noi îţi spunem, cu toţii îţi
Ienăchiţă Văcărescu, dar şi de secol XX european, romantic, ori cu nuanţe dorim / … / Adăugând urări la aniversare / … / Nimic nu-ţi stea în cale şi
de simbolism minulescian, cu accente îndrăzneţe de la Nichita Stănescu ori să nu-ţi fie greu / Ani mulţi, Sabina-Oana, succes şi sănătate!” („De ziua
pe portative cu bemoli din Marin Sorescu sau Ştefan Augustin Doinaş, şi cu ta”, pag. 42); şi Cosmin: „Deschide uşa şi păşeşte vesel / Că viaţa este cel
decenţa şi originalitatea propriei formule literare, poezia doamnei Corina mai dulce dar. / Un munte dacă ţi s-ar pune-n faţă, / De greutatea lui să
Petrescu: „Nici cântec, nici moarte, / Nici zgomot, nici tăcere / Această n-ai habar” („Doar atât”, pag. 45); ca şi pentru Tatiana Stepa: „Tu cântă
trecere de la prezenţă la neant, / De la vacanţă la vid, de la / Melancolie la ş-auzi-vom / Din ceruri, vocea ta / Tu cântă, TATIANA, / Noi nu te vom
nimicul absolut” („Cântec mut”, pag. 19). uita” (pag. 33), sau Adrian Păunescu: „Nu înţelegi că, dacă pleci acum,
De altfel, cam aceştia au fost parametrii artistici, ai profesoarei / E prea-ntuneric, prea de dimineaţă, / Cui vrei să laşi RUGA PENTRU
Cornelia Bălan Pop încă de la debutul editorial cu volumul „Pentru că tu PĂRINŢI? / E prea puţin să ai numai o viaţă…” („Încă o viaţă”, pag. 58);
exişti”, Editura Timpul, Reşiţa, 2001, urmat de cartea „Creion”, Editura şi chiar o poezie în limba franceză, dedicată lui Raphaël Ntamack: „Bobo
Citadela, Satu Mare, 2009, şi în câteva Antologii colective ori în reviste c’est parfois toi, / Bobo c’est parfois moi, / Bobo nous fait pleurer / Si l’on
literare din ţară şi străinătate. Cu pseudonimul literar Corina Petrescu, a veut exister” („Bobo et son histoire”, pag. 32); adică peste 20 de poeme,
semnat şi importante traduceri, în şi din limba franceză, care alături de uşor patetice, naive pe alocuri, dar cu sentimentul unei identificări a poetei
propria creaţie lirică i-au adus numeroase şi valoroase premii literare. cu cei care-i compun o biografie de suflet, cu o notă uşor melancolică,
O poezie atipică, cu inovaţii prozodice îndrăzneţe, aşadar, de tipul sinceră şi spontană.
caligramelor („calligrammes”) lui Guillame Apollinaire, ideogramele lirice Poezia Corinei Petrescu este şi un perpetuu protest împotriva a toate
rezultate din asociaţia posibilităţilor figurative ale versului cu caracterele şi a atâtor rele din lumea aceasta, care nu pare a fi pe măsura echilibrului
tipografice, „în care prezenţa unei expresii poetice şi graţia simbolică a şi a ordinii; rele, pe care le adună în albul rece al iernii, pe un pretext
desenului se găsesc reunite”: reportericesc şi pe structura versificaţiei sale de proză lirică pusă pe muzica
lui Vivaldi: „Dacă toată indiferenţa umană ar fi înlocuită cu / «Anotimpurile
(„XX e siecle”, Collection Litteraire, Lagard et Michard, Paris, pag. lui Vivaldi», / Dacă primăvara ar fi ca a lui, / Dacă iarna ar fi doar iarna
51) vivaldiană / Omul acela ar sta într-un fotoliu comod” („Compasiune”, pag.
(„La Colombe poignardée” – G. Apollinaire); 38-39).
Poemul „Celui vinovat”, cu 12 strofe, catrene în stil clasic, este
(„Ceaşca noastră cea de toate zilele”, pag. 23), formulă prozodică pe un aspru, un vehement rechizitoriu la adresa… „politicii” de spoliere a
care am întâlnit-o şi în cartea de poezie „Condominium”, semnată de poeta situaţiilor din ţară, după aderarea la U.E.: „Părinţii pleacă-n alte ţări / … /
brăileană Luminiţa Dascălu. Şi lasă pruncii-nlăcrămaţi… / … / Prin şcoli, doar vântul cel pribeag / .. /
Cultura este la pământ” (Op. cit., pag. 34-35).
Cum nu prea are răspunsuri la astfel de întrebări şi dileme civice,
echilibrul vine din alte gânduri în derivă, nostalgii idilice, poveşti de
dragoste şi o întreagă tevatură sentimentală încheiată cu vindicativa şi
dintotdeauna „declaraţie de dragoste” de-o simplitate angelică: „Doar
lângă tine / Pot să stau / Fără să simt / Că mi-e frig / Că mi-e teamă, / Că
mi-e… dor”. („Februarie”, pag. 49).
Există în poezia doamnei Corina
Petrescu, încă din titlul cărţii sale, un sindrom
al tristeţilor de tot felul, al eşecurilor… „din
te miri ce!?”, de parcă toată lumea aceasta
În ciuda tuturor acestor posibile… ingrediente de paralelism literar, este făcută din prăbuşiri, dezastre şi o
banalitate sinistră, monstruoasă: „În fiecare
dimineaţă rămâi cu gânduri / Din care,
nu ştiu de ce / zâmbetul / Este din ce în ce
mai rar” („Inutil”, pag. 53); ca o patologie
a unei tristeţi, pe acorduri nostalgice de
Chopin, accentuate de alternative în care nu
mai încape nicio speranţă, nici un echilibru:
prozodic mai ales, poezia scriitoarei Corina Petrescu rămâne una numai „Exaltare / Şi moarte / Aripi de fluture /
a sa, savuroasă şi-ntr-o stare de permanentă graţie, cu un lirism rezultat Foame de vultur / Lumină / Nelumină /
dintr-o atitudine generoasă şi o emoţie sinceră, în poemele cu dedicaţii; Viaţă şi / Neviaţă” („În paşi de vals”, pag.
o poezie aflată permanent sub semnul unor crispări sufleteşti, dilematice, 57); încât pare că nici un S.O.S. nu mai poate
contradictorii şi de-o mare nelinişte artistică: „Poemele mele - / Coşmaruri salva „corabia” eşecului total: „Buimac, stai şi asculţi zgomotul lumii / Şi
din miezul / Luminii / Şi care / Încep în fiecare zi / Cu încăpăţânare / Şi vrei să porneşti / Încotro? / Mai ai unde? / Spre ce şi spre cine? / Spre cine
fără certitudinea / Că se mai şi termină vreodată” („Nelinişte poematică”, / Şi / Spre / Ce? („Încotro”, pag. 60).
pag. 10); iar frica, sentiment omenesc primar, instinctual, incontrolabil, Plânge poeta, plânge pe ritmul ca de toacă al unui „pas de deux”
este dramatică, spectaculoasă: „Se năpustesc spre mine / Torente, hiene, nefericit, marcat de-un incredibil joc al nenorocului („Joc”, pag. 62).
ciocârlii, / Şi strigă că-s ultima mea şansă / La nemurire” (Ibidem). Există perpetuu un nucleu emoţional imaginativ: „Scăldate sau nu în
î
Ar putea fi un tip de… răsfăţ, de ingenioase raţionamente, de mimare regrete, amintirile / Ne înconjoară, pun stăpânire pe noi / … / Se pun de-a
a unor prăpăstioase întâmplări esenţiale, mai mult de paradă, decât evidente: curmezişul timpului / Şi prind viaţă când nici nu te aştepţi” („Lumini de
„Ezit în faţa uşii acestei colivii, / Să intru, să nu intru, să pot s-aleg, să nu- lumânări”, pag. 66), şi o imensă tristeţe picură constant pe o conştiinţă
mi / Transform în scrum aripile firave…” („Balans”, pag. 11), dar există dominată de trecerea timpului, biologic, nu cel astronomic, pe o viziune
10182 www.oglindaliterara.ro
prima ei deziluzie, în urma căreia s-a închis în sine, refuzând să mai arate
Remember Anta
cuiva ceea ce scria cu febrilitate. S-a cufundat şi mai mult în lecturi, citind
în original pe William Butler Yeats, Edgar Poe, George Orwel, Rainer
Maria Rilcke şi, în traducere, pe Emily Dickinson, Arthur Rimbaud,
Raluca Buzinschi
William Shakespeare şi Paul Verlaine. Mereu în căutarea marilor simboluri
ale lumii, a trecut de la Mircea Eliade la Coran şi filozofia antică, la muzica
lui Johann Sebastian Bach şi la cea medievală, dar a păstrat întotdeauna
credinţa ortodoxă în suflet, inoculată încă din copilărie. Premiantă an de an
(n. 15 aprilie 1964, în Bacău - m. 16 iunie 1983, în ciclul gimnazial, a fost admisă la Colegiul Naţional „Sfântul Sava“, unde
a urmat prima treaptă, cea de a doua continuând-o la Liceul „Gheorghe
la Bucureşti) Şincai“. Numărându-se în continuare printre elevii silitori, în perioada
liceului s-a axat mai mult pe aprofundarea culturii franceze şi engleze, din
S-au împlinit, la jumătatea lui care a început să traducă intens, preferând îndeosebi poezia medievală şi
aprilie, cinci decenii de la nașterea proza modernă aparţinând lui William Faulkner şi Ernest Hemingway. Tot
celei care a fost sclipitoarea poetă Anta mai nemulţumită de relaţia ei cu lumea ce nu a înţeles-o, în noaptea de 15
Raluca Buzinschi. Cum evenimentul spre 16 iunie 1983 a decis să-şi pună capăt zilelor, lăsând un mesaj care
n-a stârnit niciun ecou în bulversata cutremură şi azi: Am nouăsprezece ani. De pretutindeni am fost alungată.
lume scriitoricească, m-am gândit Mi se dă totul şi mi se ia totul. De fapt sunt minţită că mi se dă. Din acea
că nu v-ar plictisi prea tare dacă am clipă fatidică a început descoperirea şi valorificarea universului său liric,
rememora câteva date ale meteoricei debutul postum petrecându-se în revista Luceafărul, care, la exact o lună
sale existențe. Este, cum probabil ați de la dispariţie, i-a publicat un grupaj de Versuri pentru aer, cuprinzând
intuit, unica fiică a Corneliei, redactor, poemele Cărarea pierdută, E casa goală prieteni..., Înviere, Satirul şi
şi a scriitorului Corneliu Buzinschi. nimfa, Oarba, Rugămintea copilului meu, Rană pentru amândoi, Obstacole,
Primii ani ai copilăriei îi trăieşte în Nevinovăţie, Te recunosc, Diagog şi Eu şi întunericul. Au urmat alte şi alte
casa bunicilor dinspre tată, situată pe grupaje, ce au văzut lumina tiparului în Ateneu, Almanahul copiilor, Art
Bulevardul Oituz, iar verile, la ceilalţi et Poésie, Calende, Căminul Românesc, Cronica, Jalons, Luceafărul,
Cornel Galben bunici, în locuinţa lor din Fălticeni. New York Span, Orizont, Ramuri, Revista „Anul 2000“, Revista Ligii
La trei ani şi jumătate putea deja să de cooperare culturală România-Franţa şi România literară, unele în
memoreze cu lejeritate versurile şi traducerea franceză a lui Constantin Crişan şi Nicholas Catanoy sau în
poveştile citite sau spuse de părinţi, iar până la cinci ani, când a început versiune engleză aparţinând Sandrei Maria Bădulescu şi Phil Shepherd. În
să deprindă, sub îndrumarea unei educatoare, limbile engleză şi franceză, 1986 s-a produs şi debutul editorial, cu volumul Versuri pentru aer (Ediţie
descifrase tainele alfabetului. Copil precoce, a trecut intens la lecturi ce şi Cuvânt înainte de Nicolae Manolescu, Editura Cartea Românească,
depăşeau cu mult gradul de înţelegere al vârstei sale, selectându-şi Bucureşti), urmat de Versuri pentru aer II (idem, 1989), Versuri
singură cărţile din vasta bibliotecă a părinţilor, însumând peste pentru aer III (volum document, tipărit în 51 de exemplare,
10.000 de volume. Prin mutarea, în 1969, a familiei în cartierul sub egida Bibliotecii Pedagogice Naţionale, Bucureşti, 1996,
Drumul Taberei din Capitală, universul său de cunoştinţe editor George Anca), Vers pour l’air (Preface par Eugen
s-a lărgit considerabil, uimind mai ales scriitorii, pe care Simion. Adaptation et postface par Constantin Crişan,
îi întâlnea cu prilejul vizitelor făcute de aceştia tatălui ori L’Académie Internationale „Mihai Eminescu“, la Ligue
atunci când mergea împreună cu el la casele de creaţie de Cooperation Culturelle et Scientifique Roumanie-
de la Sinaia, Neptun şi Mogoşoaia. De la magia lecturii France et la Bibliotéque Pédagogique Nationale,
a trecut la magia cuvântului scris, astfel că la opt ani Bucarest, 1996), Versuri pentru aer (Colecţia „Poeţi
începuse să reconstituie întâmplările trăite în deplasările români contemporani“, Editura Eminescu, 1997).
la bunici şi la rudele acestora, fiind fascinată îndeosebi Creaţia sa poetică a mai fost inclusă, de asemenea, în
de cântecele şi descântecele auzite, pe care le memora volumul Muzică vocală - Manual pentru clasa a X-a,
cu o uşurinţă şi o plăcere nebănuite. Fără a-şi neglija şcoli normale de Gheorghe Bercea (Editura Didactică
obligaţiile şcolare, la 11 ani citea în toate cele trei limbi şi Pedagogică, Bucureşti, 1991) şi în antologiile Tineri
însuşite şi aşternea în caiete observaţii subtile, alcătuindu- poeţi români de dincolo de Styx (Editura Timpul,
şi primul manuscris, pe care l-a prezentat unui redactor de Iaşi, 1998) şi Poezia pădurii (Editura Orion, Bucureşti,
la o publicaţie pentru copii. Îndoctrinat de ideologia vremii, 1998). La propunerea criticului şi istoricului literar Nicolae
acesta n-a sesizat zăcământul şi talentul cu adevărat uriaş Manolescu, Uniunea Scriitorilor din România a montat, la
existent în povestirile pline de umor ale foarte tinerei autoare, începutul mandatului său de preşedinte, o Placă Memorială cu
răspunzându-i peste câteva zile că textele sale ar fi publicabile dacă datele autoarei pe zidul bloculului din strada Apolodor 13-15, unde
ar descrie fapte pioniereşti şi întâmplări din activitatea detaşamentului. a locuit, împreună cu părinţii, începând cu anul 1975. Pe când un semn
Nerestituindu-i nici manuscrisul alcătuit cu atâta trudă şi migală, a trăit similar și la Bacău?
şi o perspectivă dominate de gri, deoarece: „O înţelegere cu timpul iese care aminteam mai sus, şi păstrând dramatismul şi toată „apocalipsa” unei
din calcul / Încă de la început…” (Op. cit., pag. 67), iar totul nu-i decât: existenţe în derivă, al unui coşmar al… fiinţei şi al nefiinţei, de parcă s-ar fi
„Un ţipăt, o lumânare, o amintire…” (Ibidem), ca o deziluzie învăluitoare terminat lumea: „Nimic nu se potriveşte, nimic nu seamănă cu nimic / … /
şi sacră. De unde vin şi cum voi merge mai departe? / … / Mi-e greu să uit, nu vreau
Laitmotivul lacrimilor pe caravana timpului şi cu spectrul amintirilor să uit / Coaja amintirilor nu se poate sparge / .. / Neliniştea nu există, dar nici
se află sub povara lumânării, simbolul creştin al “Judecăţii de Apoi” şi al liniştea” („Spini”, pag. 101); ca o stare de dezastru existenţial, inacceptabil,
purificării prin foc, în acorduri liturgice ale unei Missa preclasice din muzica inexplicabil, inimaginabil, pe un fiasco generalizat: „Visurile mi le-am prins,
de cor a lui Palestrina, ca nişte “Zgomotoase furtuni / Ce vor zgâlţâi totul toate, / În căuşul palmei şi, / Când am deschis mâna, / Un pumn de cenuşă
din temelii / … / Durerea / Va fi mai presus de glas” (“Mâine”, pag. 70); urât mirositoare / S-a strecurat printre degete” („Stare de fapt”, pag. 103), ca
cu tristeţi de toamnă… bacoviană, ca un dangăt de clopot: “Câte amintiri o „Stare de nefiinţă” (pag. 104), asemenea tehnicii prozodice din Apollinaire:
încap într-o / Singură clipă / Câte bucurii, câte regrete imense...” („Piatra”, Iar poemul „Totuşi”, parcă ar rezuma tot zbuciumul sufletesc
pag. 83). Peste toată această atmosferă de… gri sufletesc, doamna Corina şi incandescent al poetei Corina Petrescu, în ciuda oricărei explicaţii
Petrescu găseşte un moment de respiro, de echilibru, în poezie, pentru că: generatoare de lămuriri, pentru că prea patetic, prea în… „lacrimi”, prea
„Poezia / Este adevărul momentului… / … / E cântec de sirenă şi / Cântec de în afara unui timp fast, şi al unui „spectacol” al înfrângerii se află toată
iubire” („Poezia”, pag. 87), deşi relaţia cu aceasta este una de dependenţă, ca disperarea şi o durere fără sfârşit: Cât de efemeră e viaţa... / Are doar câteva
un drog, ca „un blestem” intelectual, deoarece: „Te pândeşte şi te înhaţă / Şi silabe şi adesea / Nu mai apucă să se transforme în cuvânt ori / În fragmente
te transformă în sclav, / În sclavul ei / Şi nu te iartă / Şi nu te alintă / Doar îţi de realitate” (Op. cit., pag. 108), pentru că nu se ştie de unde atâta revoltă
ordonă să trăieşti / Clipa / Doar pentru ea” (Ibidem). şi-atâta dor de fericire neîmplinite: „Vor fi o altă ploaie / Şi alte amintiri…”
Un „respiro” scurt, urmat de o rugăciune, pe un canon de „Tatăl (Ibidem).
nostru”, deşi păstrează acelaşi puls liric şi cu aceiaşi parametri melancolici, Volumul „Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni”, o carte de
pe o nefericire perpetuă: „Te-am implorat să îmi mai dai bineţe / Şi bucuria proză-lirică de dimensiunile unei poezii care… „pune probleme” (!?), ca
de-A FI pe pământ” („Rugă fără răspuns”, pag. 94), ca o degringoladă un exerciţiu liric, prozodic, programatic, nonconformist pe alocuri, dar cu
existenţială în poezia, şi în viaţa, şi în toată fiinţa poetesei Corina Petrescu, graţia sensibilităţii în impas şi la limita elegantă a eu-lui sfidător!
în poemul „Spini”, caligrafiat în maniera caligramelor lui Apollinaire, de
www.oglindaliterara.ro 10183
Paradigme - „Suntem prea aproape de Rusia si prea
departe de Dumnezeu!”
(urmare din numărul anterior) iunie 1940. Chestiunea nu este chiar aşa de simplă. S-a schimbat brutal
destinul nu numai al unei ţări, dar, în acelaşi timp, s-au modificat destinele
Doru Ioan Tărăcilă: Mai ales că tuturor ţărilor din zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, “ările
vorbeaţi de Rusia sovietică. Baltice şi Polonia, deopotrivă cu România. Dar, în mod semnificativ, atunci
Gheorghe Buzatu: V-aţi pripit, când Sovietul Suprem U.R.S.S., la 31 august 1939, a ratificat pactul de
ca de obicei, dar vă înţeleg... Deci, neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, dar protocolulanexă n-a
fiind vorba de politica Rusiei şi a fost şi nu putea fi luat în consideraţie, pentru bunul motiv că el era - şi
Rusiei sovietice, domnule preşedinte, aşa trebuia să rămână potrivit voinţei semnatarilor - strict secret. În acest
pretutindeni în lume, cei care se ocupă fel, noi nu putem decât să-i constatăm nulitatea din start, adică ab initio,
de relaţiile externe ale Rusiei nu se după cum au făcut-o şi sovieticii în timpul lui Gorbaciov. Or, noi acum,
numesc parlamentari, ci se cheamă în 2003, ne trezim să-l condamnă m! Este prea târziu şi este, oricum,
kremlinologi. Deci, din momentul în prea puţin! De ce? Pentru că, deşi protocolul secret este atins de nulitate,
care s-a semnat tratatul, haideţi să-l realităţile cărora el le-a dat naştere sunt încă vii, efective, palpabile, ele
lăsăm în seama kremlinologilor. Îmi încă se aplică, funcţionează. Aceste realităţi trebuie anulate! Vreţi un
acord cu cineva? Condamnaţi protocolul secret şi pe semnatarii săi, dar
Gh. Buzatu pare rău, dar va veni momentul când,
înainte de orice anulaţi acele realităţi care au rezultat direct din documentul
poate, veţi fi contrazişi pe această
temă. Voi ajunge şi la acel aspect, deşi pe care tocmai îl repudiem categoric! Constatăm însă că, în concepţia
dumneavoastră îmi impuneţi o limitare de timp... Totuşi, vă spun că mai semnatarilor Declaraţiei din 4 iulie 2003, menţinem realităţile, condamnă
am nevoie de o jumătate de oră, cel puţin. (Discuţii în sală.) Este mult sau m documentele şi, totuşi, mergem înainte. Nu se poate aşa ceva! Şi, în
este puţin? (Discuţii în sală.) Vasăzică, semnarea acestui tratat a necesitat plus, parcă inspirându-ne din ceea ce s-a petrecut la Moscova în vremea
11 ani şi noi acum, când îl discutăm, trebuie să ne grăbim... Din sală: Un lui Stalin, venim noi astăzi şi declarăm că Declaraţia comună face şi nu
an a durat. face parte din tratat. Suntem asiguraţi, în diverse declaraţii de presă, în
Gheorghe Buzatu: Nu. Vorbesc de când au pornit negocierile, expunerea de motive, că nu face parte, dar în proiectul de lege această
pe urmă, la 1995, la reluarea lor şi la stadiul actual. Noi acum ar trebui, Declaraţie este inclusă. Se merge în acelaşi sens ca în 1939, când Sovietul
în zece minute, să rezolvăm această problemă. Doamnelor şi domnilor Suprem stalinist n-a luat în consideraţie, din motivul expus, protocolul
senatori, tratatul care a fost semnat la 4 iulie confirmă întru totul politica secret. Aşa şi acum, repudierea documentului nu face parte din tratat, deşi
externă pe care Rusia ţarilor şi Rusia sovietică au dus-o, în toate direcţiile, noi urmează s-o votăm ori să n-o votăm.
în toate privinţele, pentru toate ţările, şi vizavi de România, îndeosebi. În Doamnelor şi domnilor, ăsta este numai un capitol, pentru că
acelaşi timp însă - şi regret acest lucru - confirmă şi slăbiciunile pe care protocolul secret de la 23 august 1939 - repet, din 24 august, de fapt - a
le-a manifestat diplomaţia română. Eu nu înclin să cred că aici Bucureştii rămas un model. Este, probabil, documentul cel mai oribil al întregii istorii
au ştiut să conducă firele negocierilor, cât se poate, foarte bine, pentru că, a secolului al XX-lea prin esenţa lui şi cel mai catastrofal din punctul de
vizavi de textul tratatului, cum am spus, care conţine prevederi obişnuite, vedere al consecinţelor sale imediate, el conducând direct la declanşarea
ele nu ne apar, nu sunt stranii, nu aduc nimic nou, sunt texte comune, celui de-Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939. Dar, din punctul
principii cunoscute. Ei bine, Declaraţia comună afectează semnarea acestui nostru de vedere, acum, după ce întreaga comunitate internaţională a
tratat, ratificarea lui, îngreunează votul Parlamentului. Câteva dintre condamnat acest document, noi îl repunem în discuţie. Ne declarăm dispuşi
problemele care sunt atinse în Declaraţia comună denotă, cât de colo, că să-l condamnăm atunci când trebuia s-o fi făcut de mult şi în chip real,
Rusia nu a renunţat cu nimic la pretenţiile sale bine ştiute şi ne pune pe încălcându-i hotărât consecinţele! De altfel, primii care l-au publicat, în
noi într-o situaţie dificilă, delicată, ne face să ne asumăm responsabilităţi 1948, au fost americanii, iar asta n-au făcut-o cu gândul de a respecta
care nu sunt ale noastre. Nu era nevoie acum - cred eu - să se facă trimitere odiosul târg Hitler-Stalin. Era un volum editat de Departamentul de Stat
la Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, care văd în textul Declaraţiei că al Statelor Unite. Şi atunci protocolul secret a ieşit la iveală, de atunci
este şi condamnat. Condamnat de către cine? Parlamentul de la Moscova a avem textul complet al acestui mizerabil protocol secret, prin care ţări ale
condamnat deja acest pact încă la 24 decembrie 1989 şi l-a declarat „nul ab Europei, independente, suverane, au fost private brutal de libertate, ele
initio”. Asta este formula la care s-a ajuns pe vremea lui Gorbaciov. El era trecând sub „protecţia” Moscovei. Dar, spuneam, acesta este un capitol
atunci liderul statului sovietic. Şi am avut onoarea să-l cunosc pe secretarul minuscul, un capituleţ, în raport cu un alt capitol pe care îl cuprinde
său, pe domnul Aleksandrov. Am dezbătut această problemă - de asta spun Declaraţia comună şi cu care, în nici un fel, noi nu putem fi de acord. Nu
că timpul este cât se poate de scurt - în 1991, la Chişinău. Atunci, acolo eu, ca istoric, dar, întrebaţi, vă rog, poporul român dacă ar fi de acord s-şi
a fost o consfătuire internaţională a istoricilor, au participat specialişti condamne participarea României la cel de-Al Doilea Război Mondial?!
din vreo 20-30 de ţări, inclusiv din Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Dar ce-a fost un acest război? A fost un război personal al cuiva, a fost
Germania, România, Basarabia şi altele, inclusiv trimişi ai Senatului de la un război al altcuiva ori a fost o cruciadă pentru a cuceri Marea Uniune
Bucureşti, iar poziţia lor a fost clară, a fost mai precis una, de condamnare Sovietică sau a fost un război provocat chiar de U.R.S.S.?! Şi noi, astăzi,
şi respingere a pactului Hitler-Stalin. Ce s-a întâmplat cu acest pact? În venim şi condamnăm războiul la care am fost siliţi să participăm din vina
mod fals i se spune aici „din 23 august”. El a fost semnat în zorii zilei de U.R.S.S. Să-i ascultăm, vă rog, pe marii istorici ai lumii, pe oamenii de
24 august 1939, atunci când ministrul de externe al Germaniei, Ribbentrop, stat de atunci ai României sau străini - cum s-au pronunţat ei în această
a venit la Moscova şi, în prezenţa lui Stalin, Ribbentrop şi Molotov au privinţă -, cum au văzut ei războiul din 1941-1944? A fost incontestabil un
semnat pactul, în fapt un tratat de neagresiune reciprocă. Un tratat prin război drept de la un capăt la altul, de la 22 iunie 1941 şi până la 23 august
care cele două puteri se angajau să nu poarte acţiuni ofensive una contra 1944. Nu a fost un război pentru cştigarea unor teritorii străine. A fost un
celeilalte. Pactul ca pactul, dar, în acelaşi timp, Germania şi U.R.S.S. au război pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, a fost un război
semnat un protocol secret şi, în esenţă, trimiterea este la acest protocol pentru drepturile noastre istorice violate, dar, în acelaşi timp, doamnelor şi
secret, care însă nu este menţionat în Declaraţia comună. domnilor senatori, a fost un război în care s-a avut în vedere şi un factor
Protocolul secret era o anexă a pactului, o anexă în patru puncte. politic de cel mai mare interes, şi asta v-o spun, de data aceasta, ca istoric.
În două din cele patru articole se făceau trimiteri la Statele Baltice şi la Guvernul de la Bucureşti, în orice moment, a avut informaţii că la
Polonia, iar art. 3 era cu referire la Basarabia, care nu era nominalizată, dar Kremlin s-au pregătit – şi astăzi cunoaştem cu toţii acest lucru, pentru
se făcea vorbire de faptul că Germania se dezinteresa de interesul Rusiei că s-au publicat documentele – deci în orice clipă, de la 1941 la 1944, în
pentru sud-estul Europei, în mod concret pentru anume zone ale României. laboratoarele roşii de la Kremlin s-au preparat nucleele viitoarelor cabinete
În lunile imediat următoare, în martie 1940, Molotov a făcut paşi înainte, comuniste de la Bucureşti, Varşovia, Sofia. Era vorba de un război şi
pentru a grăbi „rezolvarea” problemei în interesul U.R.S.S., iar în iunie ideologic, nu purtat, aşa cum se mai afirmă, „de florile mărului”. Nu. Era
1940 a prezentat cele două note ultimative, prin care ni se solicitau, sub vorba de distrugerea în perspectivă a duşmanului, la urma-urmelor de ce ne
ameninţarea cu recurgerea la forţa armelor, cedarea Basarabiei şi a nordului place acum atât de mult - distrugerea comunismului. A! Faptul că România
Bucovinei. Cedarea acestor teritorii a consemnat nu numai sfârşitul s-a aflat alături de Germania, dar asta e cu totul altceva! Dar să nu uităm,
României Mari, dar a marcat dezastrul României. Dacă astăzi ne aflăm până la 1939, până la 1 septembrie 1939, când a început Al Doilea Război
în situaţia în care ne aflăm, începutul datează de la acea notă, de la prima Mondial, alături de Germania cine s-a mai aflat?
ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, a doua succedându-i imediat, la 27 (continuare în nr. viitor)
10184 www.oglindaliterara.ro
Recuperări necesare empatizez, să-l înţeleg. Mărturisesc că nu mi-a fost uşor, dar
dincolo de limitele mele de înţelegere, m-am străduit să fiu cât
se poate de obiectivă. Să nu nedreptăţesc un om care a avut
propria povară de purtat pe umeri - destinul său”, iar la ediţia
Un reper literar al deceniului a II-a revenea cu precizări noi: „Autoarea nu a putut aduce mai
şapte: Miron Radu mult decât o spuneau documentele. Efortul a fost concentrat
Paraschivescu pe o interpretare cât mai obiectivă şi apropiată de adevărul
istoric şi personal, fără a cădea în extreme. Fără, adică, a-l
Cei care am avut şansa declara mai mare decât este, dar şi fără a-i minimaliza efortul
de a fi studenţi la Filologia civic sau literar… Omul şi scriitorul, această dublă dimensiune
bucureşteană în anii aşa-zişi de a personalităţii lui M.R.P., excentricităţile sale, disidenţa
„deschidere culturală” (1965- controversată, prieteniile, idiosincrasiile, tot ce am crezut că
1979) ne amintim, nu fără o poate constitui un punct de plecare pentru o reconsiderare
anume nostalgie, de duminicile în critică a fost avut în vedre.
care la etajul I al Casei de cultură Demersul d-nei Ana Dobre a fost, se înţelege, cu atât
„Grigore Preoteasa” din Calea mai dificil cu cât personajul d-sale a trăit, cum s-ar putea zice,
Plevnei ne adunam în număr la o răspântie de veacuri şi de orânduiri, adică atât înainte
Florentin Popescu mare pentru a ne întâlni cu Miron de instaurarea comunismului cât şi după aceea – ceea ce a
Radu Paraschivescu, poetul care presupus documentarea pe multiple planuri şi pe diverse
conducea Cenaclul literar „Prima paliere biografice; în plus, fiind în totul o fire contradictorie, cu
Verba”, unde instaurase un fel de democraţie totală, mai ceva atitudini şi reacţii adesea neaşteptate, cu mutaţii psihologice
decât cea de la alt cenaclu vestit în epocă – „Nicolae Labiş” de multiple, Miron Radu Paraschivescu a pus-o pe autoare, nu de
la Casa Scriitorilor. puţine ori, în situaţii dificile, întrucât nu întotdeauna şi în tot
Omul avea carismă, era fermecător şi mai toţi care locul informaţiile din diverse surse, inclusiv arhivele CNSAS,
veneau să-l întâlnească ştiau că vor avea ceva de învăţat de la nu coincideau cu cele aflate de la persoanele fizice care l-au
el, că vor primi sfaturile dorite în materie de literatură, că este cunoscut pe scriitor.
înţelegător până la Dumnezeu, mai ales cu aceia care băteau Remarcabilă în această monografie este, înainte de toate,
sfioşi la porţile literaturii. Nu puţini dintre studenţi îi citeau şi-i punerea între-o ramă, într-un cadru istoric – social - cultural a
învăţaseră pe dinafară poeme întregi din „Cânticele ţigăneşti”, faptelor şi evenimentelor. D-na Ana Dobre nu-l absolvă şi nici
deşi trecuseră peste douăzeci şi cinci de ani de la apariţia lor, nu-l scuză pe ziaristul M.R.P. pentru „excentricităţi” şi greşeli
dar poemele de acolo deveniseră un fel de blazon, de „carte (cum ar fi cea amintită, a atacului public la adresa lui Arghezi)
de vizită”, de etichetă ce nu mai puteau fi nicicum despărţite de poziţia sa, ca autoare rămânând criticului detaşat şi obiectiv,
numele lui. dornic să-i prezinte cititorului un portret cât mai fidel realităţii, cu
Cine spunea „M.R.P.”, spunea neapărat „Cântice toate luminile şi umbrele lui. Temeinic, iavaş-iavaş, didactic în
ţigăneşti”. Nu era puţin şi asta dovedea că scriitorul devenise sensul nedenaturat al termenului, autoarea purcede la analiza şi
într-o oarecare măsură popular, mai ales în mediile şcolare şi critica operei poetice, relevând – prin citate judicios alese – cam
studenţeşti. tot ce dă nota de originalitate a liricii acestui scriitor, adăugând
Poetul avea şi renume de nonconformist (între altele se ca un pandant necesar şi binevenit, o serie de remarci despre
ştia că îl atacase pe Arghezi pe care – dulce naivitate! – voia să-l traducerile acestuia din marii barzi ai lumii, cu inserarea unor
scoată din literatură), era, cum bine şi exact îl caracterizează date despre legăturile lui M.R.P cu aceia (legături nu numai prin
Eugen Simion, un „temperament ciclotimic, pasional, capabil texte, ci şi prin afinităţi.
de mari elanuri şi de bruşte depresii, trecut prin mai multe crize Subscriind tacit la opinia încetăţenită a criticii literare în
psihice”, dar care „avea cultul prieteniei ardente, dar şi pe cel al legătură cu publicistica paraschivseană, autoarea conchide:
aversiunilor paradoxale”. „Multe dintre reportaje şi articole atestă vocaţia sa de cetăţean,
Autor cu o biografie încărcată de contradicţii în atitudini îl definesc ca om cu vederi de stânga. Multe dintre ele sunt bine
şi acţiuni, Miron Paraschivescu a scris poezie, proză şi teatru, scrise, dar aceste sclipiri care le-au făcut să strălucească un
făcând în acelaşi timp şi publicistică (în 1938 a debutat cu moment nu s-au dovedit suficiente pentru a le salva de la statutul
volumul Oameni şi aşezări din Ţara Moţilor şi a Basarabilor, în efemeride. Valoarea lor este, astăzi, doar documentară”.
cuprinzând reportaje în maniera lui Geo Bogza), aşadar ne-a Nou este în această ediţie şi capitolul intitulat „Balcanicul
lăsat o moştenire literară nu numai interesantă, ci şi demnă de Radu Paraschivescu”, în care, zăbovind asupra Cânticelor
a reintra în circuitul literar actual, scoţând numele autorului din ţigăneşti d-na Ana Dobre face o trecere în revistă a ceea ce
conul de umbră şi de uitare în care a intrat în ultimii treizeci – înseamnă balcanismul de la Anton Pann încoace, după care
patruzeci de ani. conchide: „Lumea lui Miron Radu Paraschivescu se constituie
Această sarcină de reevaluare a vieţii şi operei lui Miron la periferia unui centru urban fără aspiraţii metafizice, având
Radu Paraschivescu şi-a asumat-o, în urmă cu aproape zece un destin derizoriu. Mitologia, pe care o creează are toate
ani, d-na Ana Dobre, o tânără cercetătoare pe care subsemnatul elementele precarităţii, prizonieră a propriei istorii. O lume
(împreună cu d-nii C. Stănescu, Teodor Vârgolici, Horia Garbea a efemerului, supusă zădărniciei, trăind voluptatea clipei”.
şi Constantin Carbarău, componenţii juriului Concursului literar Mult mai concesivă pare a fi d-na Ana Dobre atunci când
organizat de revista „Sud”) am avut plăcerea şi inspiraţia s-o comentează creaţia teatrală a personajului său. „Dramaturgia
premiem şi s-o promovăm primii. Astăzi d-na Ana Dobre este lui Miron Paraschivescu – notează d-sa – evidenţiază un spirit
un critic cu statut bine definit fiind autoarea mai multor cărţi şi de histroism cu o plăcere enormă de a se juca pe sine, de a-şi
colaboratoarea unor reviste centrale importante. materializa scenic obsesiile, confuziile, cu un talent tehnic de a
Monografia Miron Radu Paraschivescu – eternul eretic, imagina scenografic şi regizorul şi o inadaptare dramaturgică
apărută într-a doua ediţie, revizuită şi adăugită (Editura Muzeul de a crea viaţă, personaje vii şi viabile estetic.
Literaturii Române, Bucureşti, 2013) ne dă încă o dovadă Elaborată pe baza unei bibliografii solide şi cu o tehnică
incontestabilă despre virtuţile şi posibilităţile critice ale d-nei pe care am numi-o a goblenului (având, desigur, în vedere, o
Ana Dobre, care şi-a conceput cartea mai întâi ca o teză de viaţă şi o operă poliedrică, precum cea a lui M.R.P.), sau mai
doctorat şi mai apoi ca monografie căreia, sedusă de subiect, degrabă o miniaturilor orientale, monografia d-nei Ana Dobre
i.-a adăugat noi capitole, rezultând studiul de acum, de aproape fixează obiectiv şi temeinic portretul scriitorului în istoria literar,
şase sute de pagini. Un studiu despre care autoarea mărturisea sugerând totodată o multitudine de unghiuri din care poate fi
la prima ediţie, din 2010: „Am căutat să reconstitui traseul în citită şi înţeleasă opera paraschiveană.
viaţă ale acestui om atât de evanescent, care scapă oricărui
gen de clasificare, de tipologie, să intru în consonanţă cu el, să 7 aprilie 2014
www.oglindaliterara.ro 10185
POEZIE
Dinu Eleodor MARIUS CIUNGAN Eugenia Rada Ionita
* PENTRU POEZIE Dar
Nici amăgit de cine știe ce
curiozitate aş fi-nceput frumoasa poezie Între constelaţii au trasat
n-aș mai da cu banul fără să ştiu în versul următor drumuri zeii,
pe minciunile cazmalei de presărând flori de tei din
zgură cerneala , cum se-aşterne din peniţă
ştiu,dar nu ştiu ce-o să scrie inima luminii…
care mi-a promis Doamne, pe luciul mării a
un loc de supaviețuire
în cortul acestei toamne dezlegat luna
cerneala scade –n călimară ca vinul pus
peticit şi mângâie nopţile într-un
deoparte, cu sigiliu,e-nvechită
cu suflete fumurii. dor fără moarte,
ca timpul părăsit în ceasul de perete,tresare Şiraguri de mărgăritare aprinse
Inspirat de sentimente
cu nervii cruciați împotriva în aceeaşi baterie le-a urzit pe toate câmpiile
cortegiului de greieri pregătindu-se şi moare şi parcă-nvie o clipită pe palma pământului a pus un inel
să-mi trezească porțile somnului, cel mai frumos al universului.
îmi scriu amintirile despre mâine creionul ce-o să scrie ? tăciune negru,
într-un caiet cu file de indigo lumină din adâncuri Printre priviri
răsfoite de lehamite.
Mă grăbesc să improvizez lemn dulce, ros la capăt, cînd inspiraţia nu
un potpuriu de sunete mute vine, În ochii tăi, magia cuvintelor
din aerul exagerat de nerăbdător înaltă, sveltă siluetă, tăcută umbră rătăcită A aprins legănatul clipelor,
să imite freamătul printre rânduri Rânduiala din luna mai
văzduhului meu funerar. Când are loc logodna salcâmilor.
* cum e să scriu, fără să ştiu că vreau să Mai încolo, iubirile nu pot ucide
Seară abia respirând Flăcările luminii peste mările nordului,
aerul viclean scriu, să scrie
Altul pentru mine, să mă supună, să Schimburile de mesaje între trandafirii apei
în ochii căruia pâlpâie Şi cei ai deşertului.
cromozomi de imaginație. posede, să ucidă
Mă dizolv în lacrimile înțărcate să mor puţin ( să vad cum e ) să mor
Popa Ines Vanda
sub pleoapele oglinzii divine frumos
sugându-și propriile degete
cu foame de vid neprielnic şi-apoi să-nviu frumos în poezie
resuscitării
întunecării în comă. pentru poezie ! DIN TIMPUL CE-A RĂMAS
Neantul, mască ironică
pentru sinele TU, CARTE Îți sunt brodate lacrimi și ție de-al meu dor,
nevăzutelor pândite Mai sângerează crinii în albul din petale,
de conveniențe oarbe... Ți-alintă îngeri clipa, când plânge trist un
Are consistența Tu carte scrisă ,închisă între cărţi mai
nor,
infinitivului rătăcind vechi,pe raft,
Îți ninge-n câte-o noapte cu perle mici de
prin clar-obscurul Tu laşi vocalele ca fluturi albi, curaţi să jale?
mișcării zboare, să se –aşeze,
cum un șir de furnici pe degetul arătător ce-ţi înfioară zveltul tău
ducând în spate fragmente Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din
din temelii de umbre cotor, vis,
casante. ce te alege şi te-nclină, Îți înfloresc neliniști sub gene când
Încotro? - întrebare pe mâna binecuvântată ce te-aduce vorbesc,
scurtcircuitată de din întuneric la lumină Ți-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
retorica nordului împotmolit Alaiul meu de fluturi ți-a spus cât te
în ignoranța busolei. Voi pagini albe iubesc?
Îmi încarc bătrânul fier
de călcat aripile șifonate cu meşteşug legate-n astă carte
lăsaţi vocalele să zboare, să se-aşeze Mă poți striga pe nume, să nu simți
ale orizontului
cu jar de margini în doliu.. pe degetele albe, binecuvântate, mângâieri,
* Deșertul suferinței l-a spulberat speranța,
mofturoase,
Cercuri în straie Mi-ai adunat iubirea din șoapte și tăceri,
ce vă abandonează plictisite sub veioză, Măsori și tu secunda, să micșorezi
murdare de perfecțiune
mă preumblă printre pe lemnul înţelept al noptiere-n noapte distanța ?
amprentele suișului babilonic
pe scara de margini gata Tu, carte scrisă Copilărești o noapte în raiul meu de stele,
să se surpe în hăul confuziei. (cinste cui te-a scris ) Să-mi țeși cu ele vise, nimic să nu mai
Disprețul viermilor de fum cheamă-ţi buchiile aflate-n zbor ‘napoi doară,
devenit labirint în miezul muțeniei îmbracă-ţi poeziile in alb şi negru Respiri oare parfumul albastrelor zorele,
arborează nerușinate contrarii
pe coordonatele nordului divin pune-le straiele pentru marea trecere Sau nuferii uitării m-au șters cu ploi de
germinând anuntă familia vară ?
sub zăpezi imperative.
Pe surâsul viclean trupul tău Când ai să-nfrângi tristețea, din timpul
al feminițății retrase în trupul meu ce-a rămas,
nehotărâre Să mă adormi pe brațe de dragoste și dor,
triumfă cenușa discordiei. Redesenează-mi visul, în taină, pătimaș,
Din abatorul timpului teluric timpul tău
Să nu vii prea târziu! Voi învăța să zbor!
țâșnește preaplinul timpul meu
muțeniei înmulțindu-se Nu-ți irosi timpul încercând să-i faci pe
cum oarba lepădare de sine au trecut !
a împotrivirii... oameni să te iubească. Petrece-ți timpul cu
...................................... oamenii care deja te iubesc..
10186 www.oglindaliterara.ro
ASTRALIA
abordare a epitetului impertinent,
a deplasării sale în sinestezie,
sinecdocă, metonimie. Ca forme ale
de Horia Zilieru relaţiilor de incluziune, comparaţie şi
substituţie – relaţii funcţionale dar şi
metode vectoriale de ,,canonizare a
Motto: Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie dimensiunii irealului”. Construind o
depăşit. nouă spaţialitate în spaţii dogmatice,
(F. Nietzsche) metafizice-eşafodale, apoteotice
,realului, Horia Ziliem este
Modul de a fi al limbajului, este spaţial. Modul de a se ,,consuma”, ,,atent” mai întâi ,cu ,,spaţialitatea
de a sfârşi o ,,diegeză”, un ,,diegesis” ,este temporal. ,,Timpul” elaborează scrierii”, (inclusiv cu dispunerea
o istorie a vorbirii în text, dar şi o dinamică a sentimentelor dezlănţuite să atemporalităţilor), cu “substanţa
ia forma vorbirii. plasmatică” a cuvintelor, ce se avântă
Bineînţeles făcând distincţie între ,,vorbire” şi ,,limbă”, după cum cuantic, impuls şi undă,în text. Dand Ioan Toderiţă
ne avertizează Bergson:. ,,Limbajul”, văzut de el, fiind ,,un sistem de energia lor dezbaterii literare, drept
relaţii pur diferenţiale, în care fiecare element se califică prin locul pe hrană evanescentă a satisfacţiei
care-l ocupă într-un tablou de ansamblu, [...], prin raporturi verticale şi determinării saltului în abstract, în judecăţi dogmatice nedesprinse de
orizontale, hrănite de elemente vecine”. senzorial, de întâia-suverană percepţie a cuvintelor necuvântate, nevătămate
Din nou, o lungă descriere a unei noţiuni greu de definit. Adept fiind de”rostire”si „rostuire”.
a unei definiţii, limbajul e o algebră sau geometrie a propoziţiilor şi Cuvântul este vectorul suprem al rostirii poetice Horia Zilieru.
figurilor vorbirii. O mulţime de enunţuri diferenţiate: de adevăr, fals, Din el smulge zborul alegoric oricâtă inerţie săgeata lui poartă pe drumul
adevăr-fals, fals-adevăr, ce satisface operaţia internă şi externă a vorbirii dintre arc şi pasăre, desenat cu ochiul de un arcaş ancestral grăbit să
într-un spaţiu numit ,,spaţiu vectorial al vorbirii”. ţintească Fiinţa în Răstimp. Poetul urmează acest vector de la naştere, din
Limbajul beneficiază de aditiv, de vorbire aditivă ,ca operaţie a naşterea întâiului poem, până în ,,facerea” Astraliei.
vorbirii enunţiative, şi de multiplicare scalară ,ca întindere a vorbirii în Carte esenţializatoare de forme ,,orto-gonale vectoriale”, de
judecăţi senzoriale sau ... raţionale. spaţii orto-meta-morfozate prin izo-metriile proteice ale limbajelor:
Aditivul, ca însumare, asociere, reunire, trebuie înţeles şi realizat seminţele vorbirii germinate de un grădinar iscusit în grădini
numai în măsura generării unui ,,enunţ nou, diferit de enunţurile însumate”, semiramide.
dar care să facă parte din sfera limbajului asumat, intern lui, din punctul de Trecerea prin ,,logic”, logica ,,translaţiilor semantice”, la Horia
vedere a unei semantici impuse. Înţelegând, prin asta o completitudine de Zilieru ,vizează, însă, transcendenţa la nivelul ,,corpului semantic”:
tip axiomatic impus raţional, dincolo de impulsul instinctiv al vorbirii, structura algebrică a înţelesurilor semnificatului ca rezolvare a unei
care în general este divergent şi defăimător de sfere cognitive. Ce-i vor ecuaţii într-un ,,corp semnificant”. Şi poezia Horia Ziliem, în pana
ameliora liberul arbitru al satisfacţiei de a vorbi. Limbajul impune o stare eruditului poet ce este, nu abandonează această ecuaţie lui ...Dionis. El se
de necessitate: de a nu vorbi oricum. Avem conştiinţa vorbirii, în momentul sfătuieşte cu Apollo la masa ,,vinului apolinic” pentru arta armoniei şi a
vorbirii şi ele,”satisfactiile”, pot fi simultan con-fruntate. În actul scrierii, …....... nunţii şi nunţirii temelor referenţiale.
el însuşi ,o stare de necesitate împotriva libertăţiilor ambigui, obscure, Iertare cerându-mi lectorului grăbit să-mi (ne) suporte lauda
amalgamate ale rostirii cu rang sonor: cuvântul scris la-ntâia lui ascultare. „artistului logic”, Horia Zilieru, înaintea „artistului plastic”, îmi amintesc
Nu există un limbaj interior şi unul exterior. Acelaşi limbaj îşi doreşte de Karl Friedrich Gauss, care întrebându-se ,,cine ridicat la pătrat dă minus
una din cele două stări ale vorbirii,interioara,exterioara, însoţită mereu de unu?”, a inventat numărul imaginar ,,i”. Evident, număr ,,nereal”. Iată
judecăţi vorbitoare. Cuvântul este un enunţ situat pe diferite trepte sonore: cum ecuaţia x2 = - 1 are ,,soluţii imaginare” Numerele reale au structură
infrasunet, macrosunet, mai larg, o voce-atribut a reflexiei empirice, a algebrică de ,,corp”, (două operaţii cu anumite proprietăţi). Gauss a
experienţei limbii vorbite în… preajmă şi însuşită continuu, experimental, lărgit imaginarul prin termenul ,,complecsus” – mai cuprinzător, deci nu
atribut care oprimează Fiinţa şi Timpul fiinţarii sale. Altminteri vom fi complex-complicat, şi a descoperit că numerele sale pot fi organizate în
vorbit înainte de naştere, cu Dumnezeu, cât şi cum să destăinuim dintr- alt ,,corp”: corpul numerelor complecse. Tot astfel poezia sare dintr-un
un cuvânt ce nu-şi mai sfârşeşte diviziunea semantică.Ori vom vorbi după ,,corp” în altul ,prin nevoia de a rezolva „ecuaţiile trăirii reale” prin „soluţii
moarte, fără auz şi limbă-turn Babel. imaginare”. Exemplul corpului ,,complecsus”, construit de K.F.Gauss este
Cartea Astralia ,cu titlul ei cosmic, te risipeşte în dimensiuni grandios, ca ,,model logic de transcendenţă”. Ecuaţiile din ,,real” cu soluţii
imprevizibile. Construită antologic, ca un ,,subiect” transmutat în ,,obiect”, din ,,imaginar” se numesc transcendente.
ca o ego-conştiinţă rerificată metodic în lucru-obiect, cuantificând „forme De exemplu: să trăieşti veşnic (fără moarte) există în ,,real” dar cu
eterne şi efemere concrete” în …abstract. soluţie în imaginar, în ,,corpul ireal al unui tărâm fără moarte”. După cum
Lectura acestei cărţi ne pune în faţa unor spatialitati unice de limbaj, ,,murind în veşnicie” ar avea soluţie ,,naşterea din lumea reală”.
dar mai ales ne cere să fim pregătiţi în sensul percepţiei stilistice. Retorica Descoperirea numărului ,,complecsus” are mare asemănare cu lumea
poetului fiind plină de numeroase ,,efecte de sens” sau ,,figuri de limbaj”. unei noi ,,ierarhii raţionale”. Numai numărul ,,complecs”, bunăoară are
Figura ,,tăinuind” distanţe,metrici,imprevizibile, între “semnificatul ,,parte reală” şi ,,parte imaginară”. Astfel orice număr real este complecs,
apparent” şi „semnificatul real”. Discursul literar –plin de ,,efecte cum deseori văd şi poeţii. Cea mai convingătoare adeziune la imaginar,
semantice” atingând dispersii conotative greu de evaluat semantic. a descoperirii ,,corpului” său, este imposibilitatea de a stabili ,,relaţii de
Astfel, „textul Horia Zilieru” solicită mai întâi descifrarea inegalitate” între elementele,formele sale.
„relaţiilor dintre semnificaţi” apoi traducerea compunerii acestor relatii Da! O ştiu din nou poeţii. Si mulţi eseişti explică ,în lungi opere
in „ semnificaţie-efect,produs semantic”,Orice semnificat,in acest estetice, acest lucru: în lumea imaginară nu vom şti cine este mai mic ori
„text”,asemanandu-se cu factorii unui functor logic al carui valoare de mai mare. Cum se străduiesc criticii să o facă în ,,corpul literar” – real.
adevar este semnificatia intempestiva Rousseau vede ,,corpul politic” ca un ,,corp uman” ; începe să moară
Se confirmă cu adevărat „spatialitatea” greu de străbătut( prin de la naştere, făcând antropologie politica dar şi estetică, logică, ca un
lectură de plăcere), a limbajului poetic Horia Zilieu, cu precădere exemplu de cartezianism aplicat. Poetul numai poate vedea distincţia logică
„formele” abolitoare de „istorie” si temporalitate, în favoarea discursului a lucrurilor(determinarea lor) imaginate. Imaginarul, în ciuda faptului că
sapiential nu poate fi ordonat prin ,,relaţii de ordine din real”, poate rezolva ,,ecuaţiile
Astralia este un „op galatheic”, un râu, un râu alegoric, al fiinţei din real”, şi ,,poate” fi organizat de poet ca ,,spaţiu vectorial”, al
imaginaţiei dezlănţuite să-şi dăltuiască matcă în piatra de smarandin dinamismelor semantice, al ,,efectelor semantice”.
a transcendenţelor, structurate în ,,cărămizi dogmatice”, în liantul Horia Zilieru, aed al „cuvintelor literare apolinice”, adept
structurilor metafizice semnificante. al ,,pleiadelor mântuirii” cuvântului sonor, ştie această taină a
Domeniu abstract ce nu se dezleagă de real, tot mereu continuu, ,,ecuaţiilor transcendente”, neconfundând ,,transcedentalul” cu un
vector al concretului revelat prin revelaţie, dar şi prin (i)raţionalitate. Ca tărâm ,,dionisiac”.
î
metodică scrisă în favoarea rezolvării ecuaţiilor cu determinate reale ,prin Imaginarul este un ,,tărâm logic”. ,,Nereal”, nu înseamnă ,,iraţional”.
soluţii ireale, ca ştiinţă a nedeterminării compatibile(solutiilor infinite) Care la rândul lui provine ca un alt ,,corp”, din ,,nevoia” de a rezolva ecuaţia
“de trăirie în imaginar”.Astralia este un exemplu de structură ordonată x2 = 2 în ,,raţional”. ,,Nereal” nu înseamnă nici ,,abstractizarea realului”,
prin “relatii organon”, dar şi de manifestare ,,erasmica” a libertăşii de cum cu uşurinţă cad în visare unii teoreticieni. Cea mai dificilă ,,intuire” o
www.oglindaliterara.ro 10187
Din nou, despre mica publicitate
M-apucă rîsul cînd văd, azi, paginile de mică publicitate ale ziarelor, și încerc să le compar cu cele de dinainte
de 89: de fapt, comparația e imposibilă!
Țin minte că a murit, prin 1980, un actor care devenise prieten de familie și l-a care țineam mult atît eu, cît și
soția mea de-atunci. Era normal să dau la ziar un ferpar. Anormală a fost reacția cenzorului de la gazeta cu pricina:
mi-a întors pe dos tot anunțul, pe care mă căznisem să-l fac decent, dar îndurerat (să știți că asemenea mici texte se
scriu infinit mai greu decît orice alt gen de proză scurtă! Trebuie să scapi de poncife și ridicol!).
Recent, mergînd cu trenul (crucea vieții mele – drumurile!), văd pe o banchetă un ziar abandonat. Nu mă pot
abține să-l răsfoiesc: e un ziar bucureștean pe care nu l-am cumpărat niciodată. Dar, bucuros că mai apar ziare, mă
uit pe el, fără mari așteptări. Ajungînd la pagina de mică publicitate, descopăr o sursă de umor involuntar, teribilă!
Anunțurile sunt înghesuite la maximum și, în general, au dimensiunile unui timbru; unele includ și poze, ceea Bogdan Ulmu
ce îngreunează privitul, distinsele doamne neputîndu-și etla farmecele între limitele celor 2/3 centimetrii pătrați. Mă
rog, să trecem...
Pagina se deschide decent, cu un (singur) anunț imobiliar. Urmează tot un anunț Cumpărări auto. Apoi, patru la Ocultism; în primul, Virginia (?)
ne informează că ghicește „trei feluri de cărți”: trismegistă sintagmă! Pesemne e vorba de volumele lui Liiceanu, Pleșu și Patapievici!...Și tot aici, Regina
magiei albe spune că „dezleagă farmece, făcături”. Pesemne, e critic literar...
Urmează rubricile Matrimoniale și Cabinete, tot cu cîte un anunț; restul paginii (adică, 90% din ea) este consacrat Întîlnirilor fierbinți. Unele sunt
tentante, recunosc; altele confuze sau redactate caraghios/laconic. Cîteva exemple, să nu ziceți că-s că-s cîrcotaș: „Brunetă superbă, reală, ofer satisfacție
totală”. Termenul trecut de mine-n italice mă pune pe gînduri: de ce l-a fi pus, bruneta? Ca să înțelegem că nu-i hologramă, iluzie, ori femeie gonflabilă?
Nu știu, n-am experiență în decriptat propuneri de întîlniri fierbinți...
Altă hetairă treimiistă anunță „pot veni la hotel”: de ce la hotel? Dacă cel interesat stă la bloc, ori la casă cu curte? Treaba ei, da-și limitează numărul
curtezanilor! Altă doamnă drăguță, oferă „companie, seriozitate, Iancului”. O fi vorba de Avram Iancu? Ori de un alt Iancu, anonim? Și Popescului sau
Ionescului, nu-i oferă? Hm...
Închei cu două anunțuri scurte și delicioase: în primul, de un rînd,„Adelina sex total Moșilor”. Tinerilor, nu? O fi gerontofilă! Dar Rebeca-i și mai
tare: oferă „companie intimă domnilor, Militari”. Deci, civilii, n-au șansă.
Citind, fie și întîmplător, asemenea perle ale literaturii, îți amintești de scrisoarea lui Ion Creangă în care se scuza că scrie lung, fiindcă n-are timp
să fie scurt...
are însăşi,,realul”.Sa nu vorbim de dificila lui reprezentare.Ca limită a unor devine conotativ, semnificaţie a semnificanţilor sintetizaţi în metafizic;
,,aproximări raţionale”, a unor ,,întregi raportabili”. “Limita”, Doamne, ,,mângâierea tălpilor-tipar”. Sinestezia – catahreza ,,tălpile- tipar”, din
altă etnie abstractă, inventată de ,,cum sa aleargi împotriva timpului, pe tiparul tălpilor se asociază pe ,,lungimea celor şase catrene”, cu uşor
pământ newtonian”. Din nou ,,imaginaţie logică” scrutand realul. Poezia e pertinentele-redundanta de gradul I constructii epitetice: ,,sângele îmi
logica concretului doritor de abstract… logic. înstela”; ,,poemă scăpărând”; ,,pelinul rătăcind”; sarea morţilor din
Până şi ,,absurdul” lui Albert Camus are forma ,,imaginarului logic noi”.
diferenţiat” în ,,urna” spaţiului vectorial numit ,,omul absurd”, în ,,arta” Cap II: Orfeu îndrăgostit (1966). Conceptele evoluează dincolo de
poetică a imaginarului ,,relevat logic”. ,,tablou”, spre ,,semn”:
,,Astralia” este un veritabil curs de lingvistică sincronă şi diacronă a ,,îndoi genunchiul stâng şi mâna dreaptă / pe corzile de sânge
,,faptelor de limbă”: cum sunt la un moment date în plasma sentimentelor semn aşteaptă […] …......./ de psalmi juraţi pe nopţi pun tălpii tale / şi
,,erodate” empiric, a sentimentelor limbii ,,înfiate-adoptate” de timp în quadrigă de osuoare-eu / te dor în umbra lyrei lui Orfeu” (Roman
evolutiv. classic).
Horia Zilieru este eruditul ce investighează relaţiile ,,faptelor Primele ,,salturi” în judecăţi estetice, ca stare aleasă a “eului plebeu”
de limbă”, între atomism şi vitalism. El este simultan romantic, fizic. Aspirând la ,,eul aristocrat” liric.
expressionist şi modern. Spre deosebire de postmodernişti, probează Jocul fonemic ,,îndoi = în doi”, joc neimpus, posibil numai. Mai
veşmintele antichităţii în marea escapadă a mitului ,revigorat homeric lunga descriere: ,, sandale de psalmi juraţi pe nopţi, pun tălpii tale”,
,fără a-l ponegri, defăima, în confruntarea cu „semnele limbii”, cu apropie semnificatul de semnificant la distanţă minimă prin metafora:
aspectele ei descriptive. Delimitând, în text, achiziţiile metodologice ale ,,sandale de psalmi juraţi pe nopţi”. Semnificarea banală a sandalelor puse
Poeticii de unităţile limbii şi formele relaţiilor lor asociative. în talpă, fiind “dizolvată” în această metaforă.
Poetul Horia Zilieru nu ignoră istoria genurilor de dragul geniului. Dintr-odată stările sincrone şi diacrone revoluţionează conceptul
El înfruntă conceptul şi imaginea lui sonora prin lingvistica lui Saussure, poetic Horia Zilieru şi ,,înverşunarea” lui romantică. Vom vedea aceste
botezându-le ,,semn”. Crezând în ,,semn”. stadii, până într-un nivel de ,,fugă în semn”, într-un limbaj al semnelor
Desigur, nedesprins de propria-i admiraţie pentru semnificat atotvorbitoare ce vor stăpâni metalogismele semnificanţilor înruditi; filiaţii
inobilat cu titlul de semnificant. Poemele, în lunga lor cugetare estetică, etnicizate de o vorbire strict simbolică. Foarte aproape de simbolismul pur.
însă, tezaurizează în fântâna cuvântului spontan concepte divulgate Sunt deschise, de asemenea, în ,,dragostea lui Orfeu – Zilieru”,
semiotic, până dincolo de închipuirea evidentei suverane a simbolurilor. ,,horirea” nunţilor viitoare ,,verginale”, porţile poeziilor erotice şi ale
Ale imaginilor împovărate uneori de bi-tri-simbol: denotativ ori conotativ, poeziei “ratiunii cinice”.
antic ori contemporan. Poezia Horia Zilieru fiind o ,,filosofie estetică” a În Alcor (1967): ,, fum subţire / reîntrupa fecioara în plutire / [...]
semnului lingvistic, suveran limbajului lyric. şi în mine / pietre şi văi şi râu surpau lumine / încărunţind logodnicii
Veţi găsi în fiecare poem această organizare metodologică semiotică, păgâni / [...] / în golf de sâni al muzicii corb alb / ne vindeca o noapte altă
în care semnul uneşte un concept cu o imagine, cu precădere sonoră, noapte / unde colomba fâlfâia departe / pe lasi .genunchi crepusculul
muzicală. Un concept literar semiologic, mai înainte de semantic. întors” (Jurnal)
Astfel înţelesul, semantica cuvintelor, întârzie reflexul percepţiei Ne-rima, eliberează ritmul şi muzica din recurenţa sunetelor vorbirii
semnificatului fizic, în favoarea efectului acustic al cuvintelor şi a unor sacadate, feliată de respiraţii - cesuri.Ne-punctuaţia anticipează noi
semnificaţii spontane de ,,frumos (i)raţional”, de judecată sensibilă grafii,metagrafii simbolice.
ademenitoare. Iată, ierarhia acestor aşezări în structura Astraliei. În Iarnă erotică (1969) Revenind la prozodia clasică şi …romanta
Cap I: Florile conului tânăr (1961). Romantic înrămat în „tablouri în ,,Fluturi bemoli”
campestre”, cu domenii vegetative sfârşite într-o sinestezie: ,,O! Nu ucide acest flutur, Doamnă / ....şi orb lângă oglinda-ntoarsă
,, mă înfrunzea salcâmul solitar / doar umbra s-o cuprindă lângă / copilăroasa mască ne ........... / în împietriri acvatice de toamnă”.
trunchi / şi crengile căzute în genunchi / să-i mângâie al tălpilor tipar” Şi ,din nou, peisajul nunţial:
(Fată în câmp). ,,el stinge-n somn stamine de octave / el-mirele pe tron de-
Trei versuri descriptive: ale ,,înfrunzirii, umbririi şi mângâierii, ca ntunecare / [...] / raze pale / prin care sună şchiopăt de vocale / păcatul
elemente sensibile, salcâmul, trunchiul, crengile, genunchiul, tălpile, ca cărnii moale ca o humă” (Fluture întârziat).
elemente anatomo-vegetale, ce absorb ,,conceptele” sensibile. Ultimul vers (continuare în nr. viitor)
10188 www.oglindaliterara.ro
O filozofie atipică a istoriei la scriitorul Vasile Datcu
Apărut la editura Tipo Moldova, în colecţia Opera Omnia, seria din spectrul existenţialist.
Publicistică şi eseu contemporan, volumul Istorie şi timp al scriitorului brăilean În capitolul Europa şi
Vasile Datcu reuneşte o serie de eseuri, cele mai multe inedite, ce conţin reflecţii timpul, Vasile Datcu se lasă provocat
inspirate de relaţia dintre timp şi istorie. de mirarea în faţa faptului că în secolul
Primul eseu, gândit de autor ca un fel de introducere (Argument) al XVIII-lea perceperea timpului era
la studiul intitulat Timpul şi cultura europeană (pp. 5-47) tratează problema afectată masiv de perspectiva eternităţii.
ridicată de progresul în ştiinţă, urmând câteva din sugestiile filozofului american Era, de fapt, o invazie a străvechii
Thomas Kuhn (1922-1996), cel care s-a făcut cunoscut prin operaţionalizarea ancorări în eternitate în conştiinţa unei
conceptului de revoluţie ştiinţifică, în celebra lucrare The Structure of Scientific comunităţi care începea să acorde
Revolutions (1962). De ce acest studiu e un argument la lucrarea Timpul şi atenţie timpului şi măsurării lui (vezi
cultura europeană? Probabil, pentru că ideea de progres implică o anumită orologiile catedralelor) în spaţiul urban.
modalitate de înţelegere a timpului. Autorul identifică patru astfel de modalităţi: Valoarea eseului constă în acribia cu
timpul etern, timpul ciclic, timpul liniar şi timpul multiplu. Evident, ideea care autorul colectează dovezi, din
de progres trebuie asociată imaginii timpului liniar, dintre cele de mai sus, sau cele mai variate domenii ale gândirii
cel mult imaginii timpului spirală, invocată de Hegel în propunerea modelului ştiinţifice, filozofice şi artistice, precum Valentin Popa
triadic al devenirii: teză – antiteză – sinteză. Al treilea moment, sinteza, deşi şi din viaţa cotidiană, în sprijinul ideii
aminteşte de momentul iniţial, teza, se plasează pe un alt plan de complexitate, că în cultura europeană a secolului al
este, de fapt garantul progresului. Vasile Datcu nu este însă preocupat de relaţia XVIII-lea domină perspectiva timpului etern. De fapt, acest secol se dovedeşte
dintre ideea de progres şi paradigmele de înţelegere a curgerii timpului, de care ultimul zvâcnet al unei perspective culturale de tip tradiţional, centrată încă
se va ocupa în capitolul Europa şi timpul, ci este interesat de de câteva aspecte pe ideea imuabilităţii, fixismului şi eternităţii, înaintea revoluţiei istoriste din
consemnate de istoria ştiinţelor, exemplele putând fi găsite şi în lucrările multor secolul al XIX-lea, girate de filozofi germani, precum Hegel, Marx sau Dilthey.
filozofi şi istorici ai cunoaşterii ştiinţifice. Printre rânduri, putem citi în eseul Dovezile invocate de Vasile Datcu sunt din multiple domenii: unele cunoscute
introductiv şi o serie de aplicaţii ale distincţiilor între timpul etern, timpul şi inventariate deja de mai mulţi analişti, ca de exemplu Blaga, în filozofia
ciclic, timpul liniar şi cel multiplu. Succesul unei teorii, ca de exemplu, teoria românească, altele sunt surprinzătoare prin prospeţime. De la ideea eternităţii
geocentristă despre Univers a lui Ptolemeu, sau, mai târziu, teoria lui Newton, şi universalităţii legilor naturii (Newton) şi a armoniei universale (Leibniz),
pare a determina comunitatea oamenilor de ştiinţă să adopte ideea timpului a determinismului total datorat infailibilităţii mecanismului de determinare
etern şi să nu mai fie interesată decât de inventarierea tuturor consecinţelor ce a legilor naturii (Laplace) şi până la monarhia absolutistă şi concepţia despre
derivă logic din teorii şi, evident, a tuturor aplicaţiilor practice. roman, sau despre piesa de teatru, am adăuga noi, autorului
Eventualele observaţii „recalcitrante”, care semnalează scăpându-i această referinţă (unitatea de acţiune, de spaţiu
anomalii ale cunoaşterii, în sensul că nu mai derivă din şi de timp), toate sunt expresii ale unei paradigme teoretice
teorie, sunt eludate, pentru a nu deranja tihna la care ne invită derivate din perspectiva timpului etern. În muzică, inventarea
adoptarea paradigmei timpului etern. Dar, ne explică Kuhn armoniei şi accentul pus pe ea la un Bach sau un Hendel, ca
şi, pe urmele lui, Vasile Datcu, această strategie de ignorare expresie a acordului nedezminţit între matematică şi muzică,
a neregulilor nu poate dura prea mult şi se produce revoluţia este un alt exemplu. Sau, în pictură, „peisajele îngheţate,
ştiinţifică, ce presupune o modificare radicală de paradigmă. înţepenite în timp” sunt alte mărturii că în secolul luminilor nu
Copernic alungă Pământul din centrul sistemului planetar şi putea funcţiona o altă viziune despre timp. La fel, arhitectura
aşează pe tronul cosmic Soarele, cu o sumedenie de consecinţe şi urbanistica, prin propensiunea spre ordine şi spre organizare
de ordin axiologic şi religios (vezi şi reacţia Inchiziţiei în cazul geometrică, sunt şi ele mărturii ale presiunii matematicii celei
lui G. Bruno); Einstein renunţă la conceptele lui Newton de eterne asupra spiritului uman.
spaţiu, timp şi mişcare absolute şi avansează ideea relativităţii Acest blocaj al gândirii europene pe structurile eternităţii
lor şi a dependenţei dimensiunilor lor de variaţiile celorlalte; i se pare autorului, în finalul studiului, expresia „unui straniu
Heisenberg şi reprezentanţii Şcolii de la Copenhaga renunţă indianism”, având în vedere, desigur, faptul că paradigma
la ideea determinismului, spre disperarea lui Eistein care nu eternităţii este specifică culturilor Orientului, numite, de
putea concepe că la nivelul particulelor elementare există un aceea, de către Anton Dumitriu „culturi eleate”, în timp
Dumnezeu care joacă zaruri etc. E clar că o revoluţie ştiinţifică ce Occidentului îi sunt proprii, în opinia aceluiaşi filozof,
produce bulversare conceptuală, dificultăţi teoretice imposibil de ignorat, dar „culturile heraclitice”, aluzie la cei doi reprezentanţi importanţi ai filozofiei
şi progres în cunoaştere şi, de aici, în tehnică, în economie, în viaţa socială. O antice, Parmenide din Eleea şi Heraclit. Primul nega mişcarea, accentuând
paradigmă teoretică are un ciclu de viaţă ce asigură succes în dezvoltarea ştiinţei, asupra imuabilităţii fiinţei, celălalt nega stabilitatea şi descoperea în devenire
apoi îşi epuizează energiile şi este abandonată. Se produce o revoluţie ştiinţifică modul a fi al Lumii. Dar iată că Vasile Datcu descoperă în secolul al XVIII-lea,
şi se intră pe bucla unui nou ciclu, girată de o nouă paradigmă. cu premise, desigur, încă din secolul al XVII-a, un adevărat sistem cultural de
Partea a doua a studiului, intitulată Europa şi timpul, reprezintă o cercetare a tip eleat („indianism straniu”). De fapt, putem vorbi aici de o paranteză eleată
relaţiilor dintre modul cum este conceput timpul – nu de către un filozof sau altul, într-o cultură în mod esenţial heraclitică, dacă e să-i dăm dreptate lui Anton
ci de către societatea dintr-o anumită epocă – şi creaţiile culturale semnificative Dumitriu, aşa cum este cea a Occidentului, în care progresul a fost o evidenţă din
ale epocii - în ştiinţă, literatură, artele plastice, arhitectură şi urbanism Antichitate şi până în secolul lui Newton (desigur, cu sinuozităţi inevitabile şi
Problema filozofică a timpului, observa filozoful interbelic, explicabile istoric), ceea ce nu se poate afirma în legătură cu structura culturală
Mircea Florian, într-o lucrare apărută postum, s-a arătat preocupantă abia în îngheţată a Orientului.
societatea modernă când viaţa cotidiană a devenit dependentă de orare şi deci Acest studiu despre timp şi cultura europeană, elaborat în anul
de instrumentele de măsurare a timpului. Omul tradiţional nu avea condică de frângerii timpului în Europa de Est (1989), a fost publicat în anul 2000 la Editura
semnat la intrarea în activitate, nu avea ceas, nu avea program de lucru, el îşi Eminescu.
regla pulsul diurn exclusiv pe baza semnelor cerului. S-a luminat? Înseamnă Secvenţa următoare din volumul lui Vasile Datcu se intitulează
că trebuie începută munca. S-a lăsat întunericul? Înseamnă că trebuie încetată Inedite şi cuprinde mai multe studii, tablete, eseuri, roade ale unor frământări
activitatea. S-a topit zăpada? Înseamnă că trebuie pregătit câmpul pentru filozofice de dată mai recentă, unele din ele prilejuite de participarea singurului
arătură. Singurul produs cultural care avea legătură cu timpul era calendarul reprezentant din România (autorul acestui volum) la Forumul filozofic anual
bisericesc, sursă a informaţiilor despre sărbători care - şi ele - ofereau (Forumul Înţelepţilor Lumii), ce se întruneşte de un timp în Atena. A nu se
agricultorilor repere despre debutul unor activităţi agricole. E Sfântul Dumitru? confunda cu Congresul Mondial de Filozofie, care se reuneşte o dată la cinci ani
Deci trebuie băgaţi berbecii printre oi pentru montă. În rest, omul tradiţional şi care, la a XXIII-a ediţie, s-a întrunit, în 2013, tot la Atena, între 4 şi 10 august,
trăia într-o binecuvântată armonie cu ritmurile eterne ale cosmosului, adică, având reprezentanţi celebri ai filozofiei contemporane, precum Umberto Ecco
metaforic vorbind, trăia în eternitate. În filozofiile premoderne, timpul nu era o (n. 1932), Jürgen Habermas (n. 1929) sau William Leon McBride (n. 1938),
preocupare şi nici nu era valorizat, aşa cum este astăzi. Mai importantă era ideea acesta din urmă fiind şi preşedintele Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de
de eternitate, de care se legau valorile de tip religios. Omul de astăzi însă este Filozofie.
rob al timpului, este o fiinţă metronomică, ceea ce explică importanţa care i s-a
acordat temporalităţii în filozofiile lui Bergson, Heiddegger şi ale altor gânditori (continuare în nr. viitor)
www.oglindaliterara.ro 10189
MARIN PREDA , ION CARAION și SECURITATEA
Pe Marin Preda și pe Ion Caraion manifestat în toate domeniile, printr-o negație energică, juvenilă, a
i-a legat o prietenie de aproape 40 valorilor admise de școală. Poemul devine o confesiune lirică legată de
de ani, până la moartea poetului în întâmplările imediate și animată de limbajul străzii. Ce s-a întâmplat cu
anul 1986. Dacă din partea lui Marin această generație de scriitori, se știe. Unii au dispărut de pe scena vieții
Preda a fost o prietenie sinceră, timp literare sub tăvălugul realismului socialist, alții au reapărut după două
de 40 de ani, Ion Caraion a fost cel mai decenii de tăcere, și reafirmarea lor a contribuit la resurecția poetică din
înverșunat dușman și un informator ultimul deceniu al secolului al XX-lea.
feroce al lui Marin Preda, urmărindu-l În „Cazul Artur și exilul românesc”. Ion Caraion în documente
aproape zi de zi și dând informații din Arhiva CNSAS, editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului
despre el dintre cele mai bizare și cu Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion
lux de amănunte. se găsesc informații dintre cele mai bizare despre Marin Preda. După 11
Cine a fost Ion Caraion ? ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate și i se oferă eliberarea
Ion Caraion născut în din închisoare în schimbul statutului de informator. Primește numele de
comuna Rușavăț (azi Viperești), cod „Nicolae Anatol”, apoi pe cel de „Artur” și face periodic rapoarte
Ion Bucovu satul Pălici, județul Buzău, într-o până în 1981, când se stabilește în Elveția .
familie de țărani. Între 1935-1942 Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni” îl ia ca protagonist
urmează cursurile Liceului „B. P. al romanului sub numele lui Petrini. Trimițându-i o rețetă medicală
Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, pentru a-i procura niște medicamente, securitatea o ia drept corp delict,
redactează revista de poezie Zarathustra. Urmează cursurile Facultății fiind-zice-se- o trasmitere cifrată de date care pune în pericol „regimul
de Litere și Filozofie din București și lucrează la ziarele Timpul (1942- democrat-popular”.
1943) și Ecoul (1943-1944).Debutează în 1939 în Universul literar și Din cauza notelor informative date către Securitate de poetul Ion
în 1940 în Curentul literar cu versuri și recenzii. Volumul de Caraion, până și cele mai intime aspecte ale vietii scriitorului Marin Preda
versuri „Panopticum” (Editura Prometeu) este confiscat de cenzură. au fost cunoscute de politia politică.
Din 1945 este secretar general de redacție la Culmea, unii dintre ofiterii care il aveau in vizor pe romancier
revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă erau uneori atât de bulversați de cele citite in notele lui Caraion, incât iși
la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, sfătuiau subalternii să mai potoleasca informatorul care punea pe hârtie
împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în aspecte deocheate, scrie Gardianul. Marin Preda si Ion Caraion au fost
care publică poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate (revista a prieteni timp de aproape 40 de ani, iar romancierul l-a susținut pe poet atât
fost interzisă după primul număr).Finanțarea a fost obținută de Octavian pe tăram literar, cât si material, mai bine de doua decenii.
Neamțu din bugetul prestigioasei Edituri a Fundațiilor Regale. Din păcate, Caraion i-a fost ostil lui Preda incă de când cei doi
Publică două articole virulente: Criza culturii și Criza omului în erau foarte tineri, dar nu i-a arătat niciodată cât il urăște, ba dimpotrivă.
ziarul Jurnalul de dimineață. Între 1950 și 1955 face închisoare la Canalul Informatiile pe care poetul le dădea Securitații sunt relevante in acest sens.
Dunăre-Marea Neagră și minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie, în Culmea ipocriziei, dupa moartea scriitorului, Ion Caraion, aflat in Elvetia,
urma unei condamnări politice. Până în martie 1958 este redactor al scria că Preda a fost omorât de Securitate si că, in realitate, notele sale
publicației Limbă și literatură. Arestat din nou în 1958, este condamnat informative despre diverși scriitori români, din țară ori străinătate, ar fi
la moarte pentru „trădare”, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe fost file din manuscrise pe care el le-a incredințat romancierului.
viață. Este eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici. Își reîncepe La 11 ianuarie 1966, Ion Caraion, racolat incă din 1964 de
activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri „Eseu”. Scrie și publică Securitate, a dat prima nota informativa legata de Marin Preda,
într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării. sub numele de cod Nicolae Anatol, maiorului Mircea Albescu.
În 1981, familia Caraion primește azil politic în Elveția și se stabilește In opinia poetului, amicul său era un obsedat sexual si un grobian, care
la Lausanne, unde scriitorul editează revistele internaționale „Don a avut succes literar doar datorita unor imprejurari. Agentul incepe
Quijote” și „Correspondances”. Atacă vehement „comunismul cu față delațiunea sa cu anii in care Preda era corector la ziarul Timpul.Conform
fascistă”, demască un regim detestat, pe conducătorii și torționarii săi lui Anatol, pe atunci, tânărul Marin Preda era veșnic nemâncat și in ultimul
într-un volum întitulat „Insectele tovarășului Hitler”. În acești ultimi ani hal de oboseală, motiv pentru care adormea in timp ce corecta spaltul.
ai activității sale, Caraion a fost ajutat de prieteni credincioși, printre Din aceeași nota informativa reiese clar ca Ion Caraion il invidia pe
care mai ales Ion Solacolu, care i-a deschis coloanele revistei Dialog, Preda. Din acest motiv, incerca sa-l convinga pe ofiterul de legatură că, in
din Germania federală, și ale suplimentului ei literar. În iunie 1986, tinerețe, romancierul era complexat și necivilizat.
Solacolu începe publicarea primului din cele șase Caiete Caraion, în De pildă, pentru a arata cât de necioplit ii era prietenul, Caraion
care acesta figurează cu „Apa de apoi”, poeme inedite, și „Prima carte descrie, cu lux de amănunte, cum Preda, invitat in garsoniera poetului
a exilului”. Miron Radu Paraschivescu, a preferat să se duca pe maidanul de langa
Rupt de țară și de rădăcinile poeziei sale, Caraion a exprimat bloc ca să se ușureze decât sa foloseasca baia. Pentru că, i-ar fi spus
anxietatea expatrierii într-un eseu elocvent, „Cuvintele în exil”. El găsește Preda, la toaletă erau vase de «marmura așa de curate».
totuși mijlocul de comunicare nemijlocit cu țara, grație redacției române Caraion arăta ofițerului de legătură că totuși era «generos» față
a postului de radio BBC, care-i difuzează multe eseuri și profile literare. de scriitor, cel din urma având doar defecte. Așa că arăta cum, prin anii
Paralel are loc o campanie contra persoanei lui Ion Caraion, vizibil ‘50, l-a ajutat pe Preda, dar și pe sția acestuia, să se trateze, gratis, de...
organizată de organele de dezinformare din publicațiile comuniste din blenoragie, intervenind pe lânga un medic de la «Parhon».
țară, orchestrate în primul rând de Eugen Barbu, ca și de cele de extremă Notei trebuia să nu-i lipseasca nimic, așa că urmeaza o scenă
dreaptă sau pretins naționaliste din exil. fierbinte. Protagonisti, Marin Preda si N.C., «o femeie rafinata care
Ion Caraion s-a stins din viață la Lausanne, la 21 iulie 1986. știa și franțuzeste», dupa cum i-ar fi mărturisit chiar romancierul. Apoi,
Ion Caraion aparține, împreună cu Geo Dumitrescu, Constant poetul descrie ironic cum Preda si N.C. faceau sex intr-unul din «birourile
Tonegaru, Radu Stanca, Ben Corlaciu, Ștefan Augustin Doinaș și alții fostului Minister al Artelor, aflat atunci in blocul Ambasador», iar «pat le
momentului spiritual al anilor 1945-1946, la configurarea căruia iau era dușumeaua».
parte scriitori veniți din mai multe direcții estetice. O prelungire, mai Femeia la care se referea Ion Caraion in nota incredințată maiorului
întâi a suprarealismului (Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Gellu Naum), Albescu era poeta Nina Cassian. Documentul, inregistrat la 20 ianuarie
în încercarea de a uni, după modelul lui Louis Aragon și Paul Eluard, 1966 si catalogat «Strict Secret», abunda de considerații care scot in
dicteul automatic cu dialectica marxistă în poeme sistematic dificile, evidenta defectele lui Preda.
î
apoi, tendința de a moderniza miturile într-o lirică programatic clară Pe scurt, era vorba despre lipsa de instruire a romancierului, despre
și muzicală, vizibilă în creațiile poeților grupați în Cercul Literar de faptul ca in tinerețe a plagiat dintr-un autor ungur ori aspecte legate de
la Sibiu și inaugurată în jurul revistei Albatros și alte publicații de tinerii viața conjugala.
poeți contestatari din București. Nota comună a acestor tineri, sensibilizați Ulterior, notele informative ale lui Caraion legate de Preda ori alti
de război și dezamăgiți de vechile tehnici poetice, era spiritul de contestație scriitori au fost semnate cu numele Artur.
10190 www.oglindaliterara.ro
fetiţă cu păr albastru, Soare era
Părerile Soarelui
îngrijorată în privinţa ei. Nu trecea
săptămână fără ca ea să fie răcită
sau fără să se lovească.
Marin Preda a fost luat în vizorul securităţii după apariţia romanului colegi de breasla,ca Ion Caraion, care figurau cu nume conspirative de
„Delirul”, roman care readucea în actualitate profilul moral al mareşalului informatori în documentele securităţii. în Dosarul de Urmărire Informativa
Antonescu. Prezentarea conducătorului României din perioada celui de-al (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume şi era intitulat
Doilea Război Mondial intr-o lumină pozitivă a fost considerată la timpul „Editorul”, există o notă a securităţii datată 16 noiembrie 1972 în care se
respectiv o încercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Române menţionează că „Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI
să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei. pentru faptul că este cunoscut cu manifestări negative cu privire la politica
Notiţele volumului al doilea din „Delirul”, împreuna cu o valiza partidului şi Statului nostru”. După „Tezele din aprilie” prin care Nicolae
plina cu documente care se aflau în fişetul lui personal au dispărut imediat Ceauşescu anunţa începutul aşa zisei „revoluţii culturale” după model
după moartea scriitorului. După unii investigatori ai acestui caz, Marin chinezesc, securitatea a început urmărirea tuturor plecărilor peste hotare
Preda devenise deosebit de incomod atât pentru ruşi, care nu puteau uita ale scriitorilor, consideraţi potenţiali duşmani ai „revoluţiei culturale”.
înfrângerile suferite în fata armatei române conduse de Antonescu dincolo Se cunoaşte faptul ca Marin Preda era în evidenta securităţii încă
de Nistru, cât şi pentru cuplul dictatorial din România, deoarece în acest din anul 1966. Toate deplasările şi întâlnirile lui erau urmărite de o armata
volum el face o subtilă aluzie la pretenţiile soţiei dictatorului de a se afirma de agenţi care îl supravegheau în permanenta. În notele informative date
în viaţa politica a ţării. De remarcat similitudinea morţii lui Marin Preda de Ion Caraion cu privire la convingerile lui personale despre regimul de
cu moartea lui Nicolae Labiș sau cu cea a actorului Amza Pellea care a la putere, se menţiona: „declaraţii duşmănoase la adresa orânduirii”,
spus intr-unul din monologurile lui care ne descreţeau frunţile, în contextul „refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia”, precum şi
unei întâmplări din oraşul Băileşti: „Leana lui Zăpăcitu din capul satului”. unele afirmaţii cu privire la lipsa de libertate a presei în România. Intr-una
„Zăpăcitu” era porecla concetăţeanului său pe nume Galiceanu, dar din aceste note se preciza că în anul 1965 Marin Preda fusese la Paris
aceasta aluzie avea să o plătească cu viaţa deoarece a fost dat pe mâna unde se întâlnise cu „transfugii faţă de care a criticat regimul comunist
lui „Radu”, adică iradiat, cum obişnuia dictatorul să ceară securităţii din România”. în luna ianuarie 1972 același informator al securităţii care
lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai aşa zişilor semna „Artur”, scria că Marin Preda se întâlnise la Paris cu Monica
trădători. Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Lovinescu şi cu alţi colaboratori ai postului de radio „Europa Libera”.
Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit următorul mesaj de în baza acestor note, cât şi a unui referat al securităţii în legătură cu
ameninţare: „dacă îl dai pe Pacepa (Orizonturi roşii), vei muri”, precum „activitatea lui duşmănoasă”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate
şi a altor câtorva din conducerea postului de radio „Europa Libera”, a prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul
inginerului Gh. Ursu, a lui Virgil Trofim, a lui Vasile Patilinet la Ankara, Editurii „Cartea Romaneasca” s-au făcut dese percheziţii noaptea.
ca să dăm numai câteva nume ale celor lichidaţi de organele de represiune În ultimul an al vieţii îşi petrecea timpul mai mult la Palatul
aflate în slujba dictatorului. Mogoşoaia. Aici avea o camera a lui în care se simţea bine şi putea să scrie
Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească în linişte. Seara la apusul soarelui, ieşea la plimbare prin parcul somtuos al
sentimente de invidie şi în rândul unora dintre confraţii săi, atât înainte Mogoşoaiei singur sau în compania altor scriitoricum erau Sânziana Pop,
cât şi după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au încercat Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi etc. . Cei care l-au cunoscut spun ca era
să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un un taciturn, rar îi scoteai vorba din gura. El se confesa rar şi numai prin
produs al regimului comunist şi faptul că a colaborat cu acest regim este întrebări.Era foarte circumspect și-și ținea gura față de colegi.
impardonabil. Ceea ce s-a întâmplat știm cu toții, pe 16 mai 1980, Marin Preda a
Să vedem insa cum s-a desfăşurat „colaborarea” lui cu regimul decedat suspect, în plină glorie după scrierea romanului „Cel mai iubit
comunist şi care au fost relaţiile sale cu securitatea care primea note dintre pământeni.” O contribuție la acest deznodământ tragic poate că a
informative despre el chiar şi de la bunii lui prieteni sau de la unii contribuit și Ion Caraion.
www.oglindaliterara.ro 10191
Metacritica lui Nicolae Manolescu
Eseu de Ion Popescu-Brădiceni
Triunghiul desenat de S.D. este de tip (urmare din numărul anterior) într-o realitate simţită şi, fiindcă am introdus
transmodern: opera autorului este o înţelegere un grad prea înalt din viaţa din afară a statelor
a omului; comentariul criticului adresat „Prefaţa” la „Gramatica românească” are, pentru europene, trebuie să înălţăm poporul nostru din
cititorului este o înţelegere a omului înţeleasă mine, conotaţiile unui poem metalingvistic toate puterile până la înţelegerea acelui grad şi
de o altă înţelegere (este deci o metaînţelegere); / metapoetic, care transgresează o opoziţie a unei organizări politice potrivită eu el.”, al
inteligibilitatea epocii este o transînţelegere considerată ireductibilă: ştiinţă-artă, astfel că cărei nucleu rezidă în umplerea formei, nu în
pentru că – să ne amintim – trans-istoricitatea noul concept transterminologic de ştiinţartă renunţarea la ea.
structurilor existenţiale permite, deseori, ca este în acest context singurul operaţional. Referinţa la un articol al lui H.R.
opera să spună exact contrariul a ceea ce credea Demonstraţia am efectuat-o într-un studiu mai Patapievici mi se pare inutil umilitoare pentru
că ne spune autorul ei. Omul este element comun vechi şi nu are rost a insista[14]. Nicolae Manolescu şi chiar futilă, căci eseistul
al triadei: omul creator, omul criticautor, omul Titu Maiorescu – să-l citez pe Nicolae glosează suprapus (dar fie, ştie mai bine domnia-
cititor; criticul e terţul inclus între scriitor şi Manolescu („Istoria critică...”, pag. 361) – a sa de ce se dedă la asemenea „servialisme” de
cititor. aparţinut unui grup de presiune, aşa cum şi bonton – n.m.).
Basarab Nicolescu ia drept prototip pe Eugen Negrici a desemnat ca fiind gruparea „Funcţia” de ctitor al criticii literare
Eugen Simion, elogiindu-i „apostolatul” în optzecistă, dar „perfect ierarhizată şi în fond a lui Titu Maiorescu ridică însă o problemă
fruntea Academiei Române şi activitatea sa de închis”. Şi cum „toată critica” prin care a debutat importantă. A fost dânsul critic literar propriu-zis
editor al manuscriselor lui Mihai Eminescu[7]. „Junimea” este culturală şi, nu în ultimul rând, în pofida caracterului teoretic şi ilustrativ şi al
Pe invers, Nicolae Manolescu e în dezacord „literară”, automat, întreprinderea manolesciană preponderenţei polemicii? A fost, demonstrează
vădit: „Academia Română a întreprins editarea e metaculturală şi metaliterară. mentorul „lunediştilor”; căci laconicele cronici
caietelor asupra cărora atrăgea atenţia C. Noica. Astfel putem preleva, transhermeneutic, maioresciene au îmbinat rezumatul ironic cu
Literar, niciun rând din acestea nu prezintă vreun câteva note caracteristice. Critica generală a lui ghilotina sentinţei (iarăşi procedeul ca atare îmi
interes.”[8] Titu Maiorescu ar fi „prima bătălie canonică repugnă şi nici nu am recurs vreodată la el – n.m.
Pe drumul terţului inclus se situează din cultura română”. Acesta spera să probeze I.P.B.)[15], au arătat calea către criticartă – s.m.,
şi Jean-François Malherbe, un adept al falsitatea vechiului canon ca să-l impună pe al I.P.B.) şi către artisticitatea dialecticii critice, au
transcendenţei[9], dar şi Pompoliu Crăciunescu, său peste tot: în literatură, limbă, filosofie, drept, uimit prin umor, altitudine, desfăşurare savantă
cu al său nou concept ce oferă o cale regală de istorie etc. de forţe, tonul paternal şi medical, au convins prin
înţelegere a lui Eminescu: transcosmologic şi o Mărturisesc că mă animă un asemenea principialitate, impersonalitate, infailibilitate
altă cale de valorificare a operei lui Vintilă Horia: deziderat chiar dacă, în zilele noastre, (im) metodică, aristocratism al duelului polemic (care
trans-literatura (viziunea transgresivă asupra posibil. (După cum se vede, n-am închis definitiv e şi silogistic, însă nu abstract, remarcându-
lumii[10]) „cercul”, fie el şi în metamorfoză ca al lui Poulet). se prin cadenţa de metronom a argumentaţiei,
Titu Maiorescu – aşa cum îl dese(m) suprasolicitarea demonstraţiei (Istoria critică...,
3. Epoca aristocratică nează Nicolae Manolescu, cu destulă aplicaţie, pag. 370).
nu întotdeauna şi inspirată – căci deseori Harold Bloom, de s-ar fi implicat,
Titu Maiorescu a făcut şcoală. Profilul „consideraţiile” se complac într-un rezumat de ar fi ţintit mai sus în cel mai tipic canon
său n-a lăsat loc de „contradicţii”. Prin urmare idei şi de... teme – şi junimiştii ar fi introdus, transmodernist; apropo: Theodor Codreanu mi-a
a fost un mare noroc că şi el a avut în 1863 odată cu spiritul critic, un criteriu nenegociabil: trimis prin poştă o „metacritică” amplă a „Istoriei
vârsta de numai 23 ani. Era ce-i drept june, dar al adevărului. Dar primatul adevărului a însemnat critice”, pledând pentru «Istoria canonică a
având deja înaltele studii. De altfel, întemeietorii şi primatul valorii, autonomia esteticului, literaturii române» [16]; într-un „Avertisment”
Junimei îşi luaseră doctoratul în Germania şi o bază ştiinţifică serioasă a studiilor încât sunt atenţionat că „Nicolae Manolescu este
în Franţa şi acelaşi statut îl vruseseră şi pentru maiorescianismul omologa o metafilosofie şi o promotorul unui ethos postmodernist, aflat, azi,
Mihai Eminescu. Dovada netă a europenităţii metafilologie. „Rezultatul a fost un proiect pe în agonie (ba N.M. însuşi conchide la un moment
elitei noastre intelectuale şi artistice, până şi care istoricii actuali ai limbii (Grigore Brâncuşi, dat că „postmodernismul începe să aparţină
Ion Creangă a probat-o cu prisosinţă, chiar şi Flora Şuteu ş.a.) îl consideră excepţional” trecutului”, iar „confruntarea cu generaţia 2000
antropologic, nu numai ontologic. [Istoria critică..., p. 363] (cea transmodernistă – adaug eu – n.m. I.P.B.)
Dar eu mă las întors în epocă de articolul Dând atenţie straturilor multiple şi diverse este tot mai dificilă şi mai agresivă”, fiind foarte
dedicat lui de Titu Maiorescu de „Istoria ale poeticii maioresciene (din „O cercetare critică posibilă „o nouă paradigmă, după mai bine de un
critică...” a lui Nicolae Manolescu, în speranţa asupra poeziei române de la 1867”), Nicolae sfert de secol”; calculul indică epuizarea celor 35
primelor formulări metacritice, nu încă foarte Manolescu selectează (apud Vladimir Streinu) de ani, nu celor 25 estimaţi) – pe când Harold
limpezi, deşi s-ar fi cuvenit deja. următoarele elemente metacritice: Bloom reprezintă ethosul transmodernităţii”.
Până la urmă – se pronunţă Harold Bloom – explicaţia psihologică a poeticului, scurta
– orice retorică, potrivită unei ţări ocupate, nu întindere a poemelor lirice, dar şi abundenţa (continuare în nr. viitor)
se aşteaptă, de fapt, la o eliberare autentică. stilistică, valorile de sugestie şi idealul ingineresc
România, apreciez în nume propriu, se găseşte în compoziţie; Note bibliografice:
în această situaţie. Iar critica literară este, într- – înnoind conceptul de poezie, Titu 7. Basarab Nicolescu: De la Isarlîk la Valea
adevăr, o artă străveche dar şi un fenomen elitist, Maiorescu apasă pe lirism şi pe fantezie în Uimirii.I. Interferenţe spirituale; ed. Curtea Veche;
precum şi arta memoriei în forma ei literară. opoziţie cu proza (care are drept atribute
Bucureşti, 2011, p. 231.
„Memoria însăşi este întotdeauna o artă chiar şi 8. Nicolae Manolescu, ibidem, p. 408.
raţionalitatea şi logicul), pe caracterul „sensibil”, 9. Jean-François Malherbe: Le pardon,
atunci când funcţionează involuntar”.[11] adică figurat, nelogic al poeticului, emoţionalul
„Nici un critic (nici măcar eu însumi) nu transcréation de la violence; Mémoire du XXI-e siècle,
pur ci nu intelectualul (dimensiunea din urmă e nr. 3-4 – „Création et transcréation”, Monaco, Rocher,
este un Prospero ermetic, exercitându-şi magia azi depăşită, ridicolă, dezaxată – n.m.); 2001, pp. 79-96.
albă asupra unei insule vrăjite”[12], se pronunţă – de altfel, T.M. însuşi îşi reconsideră 10. Pompiliu Crăciunescu: Vintilă Horia:
H.B. Şi totuşi, propoziţia nu-i „prinde” nici pe poziţia când scrie o frază precum aceasta: Transliteratură şi realitate; trad. de Olimpia Coroamă;
Titu Maiorescu nici pe Nicolae Manolescu: „Cuvântul poetului stabileşte un raport până pref. de Basarab Nicolescu; ed. Curtea Veche;
fiecare şi-a guvernat, ca prinţul Ion Ghica, atunci necunoscut între lumea intelectuală şi
Bucureşti, 2011.
Samosul său insular. Mă aflu, desigur, într-o 11. Harold Bloom: Canonul occidental. Cărţile
cea naturală şi descoperă astfel o nouă armonie şi Şcoala Epocilor; traducere de Diana Stanciu; postfaţă
postură asemănătoare[13]. a naturii”.
Prima bătălie canonică ar fi purtat-o de Mihaela Anghelescu Irimia; ed. Univers, Bucureşti,
Canonul se face şi se desface doar pe 1998, pp. 16-36.
– în viziunea lui Nicolae Manolescu – Titu calea criticii. Spirit european şi modern, T.M. 12. Idem, Ibidem.
Maiorescu. Nu pot admite o asemenea aserţiune. combate totuşi formele fără fond, mai precis 13. Ion Popescu-Brădiceni: Opera literară – o
Personal, m-am ocupat de Ion Heliade Rădulescu felul în care principiile democraţiei occidentale insulă misterioasă. Teoria literaturii. Curs universitar;
şi l-aş pune cap de serie cu al său „Curs întreg s-au întrupat în instituţiile româneşti. Eugen ed. Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2003.
de poezie generală” şi mai ales cu „Prefaţa Lovinescu va stărui, ulterior, pe aspectul că
14. Ion Popescu-Brădiceni: Metodologia
Gramaticii”. Peste figura Labirintului autorul, focului viu; ed. Napoca Star, Cluj, 2007, pp. 51-114.
civilizaţia românească a parcurs în secolul 15. vezi Ion Popescu-Brădiceni: Analiza
inocent, al textului „Regulilor” suprapune XIX drumul de la formă la fond, dar, ciudat, în
critica (şi metacritica – n.m. I.P.B.) altoită firesc limbajului vizual; ed. Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu,
monografia sa, dedicată titanului Junimii, a ratat 2012, 278 pagini.
pe alt adevăr translingvistic conform căruia un pasaj esenţial: „Tot ce este astăzi formă goală 16. Theodor Codreanu: Istoria „canonică” a
„toată ştiinţa şi meşteşugul îşi are limba sa”. în mişcarea noastră publică trebuie prefăcut literaturii române; Princeps Edit, Iaşi, 2009, pp. 5–8
10192 www.oglindaliterara.ro
Petre Ioan Cretu paparuz adrian Eugen DEUTSCH
Sângeram o lumină cronică de jurnal (2014 URSUL BRUN
palidă de moarte pe ora zero dintâi)
sub piele Se spune că-ntr-o vară
....3 ursul brun
Vedeam cum îţi urcă 2 Ce se-ndulcise mult prea
tandru pe pulpe 1 mult cu miere
0 Se instalase, jinduind
alcooluri tari plăcere,
pe piept îţi strălucea
cineva fericit Pe lâng-un stup de-acolo
minciuna ca un puf de din cătun.
păpădie (sau poate nu)
iubit
a mai rămas doar un (sau poate nu) Pe la amiază, când
contur de buze străine sorbea o bere,
numără sonor Zărise bâzâind pe sub un prun
ca o rană implacabil şi ireversibil
care-mi frigea carnea privirii bolnave O-albină blondă, nefiind imun,
secundele unui sfârşit de-nceput Se-ndrăgostise fără-ntârziere.
şi ura ne desprindea violent de pe oase
înainte de a adormi artificii Cei doi nu au dansat decât o vară
dimineaţa din noi în pat două umbre şampanie Şi-apoi, abandonând dorita rondă,
înstrăinate spate în spate euforie goală S-au despărţit căci viaţa e… amară!
tu pleci sângerând din biserica umărului
meu din altarul coastelor mele de la etajul 1000 al minţii tale „Căci ştim” – oftează tristă o cochetă –
eu rămân şi plutesc fără ţintă în orb ca o totul pare mic „Că ursul brun, chiar de iubeşte-o blondă,
barcă fără vâsle mai jos Se va-nsura-n final doar c-o brunetă!”
ori prelingându-mă lichid prin orbite arse mult mai jos
de lună. respirările curg la fel IMPOSIBILA IUBIRE
(poate puţin ruginite
de ţevile vechi) Un peştişor iubea cu frenezie
Dintr-o singură smucire mi-am desprins de O lebădă ce înota pe-un lac;
pe privire rana - un slow motion ireal
prin care Ceru deci sfatul unui brav brotac,
am curăţat-o de praful lunii şi de lumină Maestru şi-n amor şi-n strategie.
nu mai ai nici un rol
după care am pus-o la păstrat în sertarul
cămăşii în carouri oamenii râd Acesta, consultând şi un gânsac,
sunt destule răni acolo îmi e greu să le oamenii plâng Decise că-i o pură erezie,
număr. unii pentru alţii Având şi-un grad sporit de nebunie
Căci nu au cum s-ajungă în… iatac.
alţii pentru unii
E destulă lumină de moarte sub piele şi
nori sfâşiaţi de păsările lunii Deci lebăda, râvnind şi ţări mai calde
nu mai ştii daca Piaf A intonat un cântec de adio
prin ochii stinşi intră amurgul sub pleoape a existat Într-un andante, cert, fără de brio,
ocrul strâns pentru furtună je ne regrette rien Şi-a refuzat ca-n lac să se mai scalde…
întotdeauna mi s-a părut dragostea noastra (nici nu-ţi mai aminteşti dacă ai avea ce)
ca un aeroport imens fără piste Iar peştişorul, renunţând la vis,
şi cum spuneam sângeram o lumină palidă dansezi tăcută în tine Muşcând o nadă, chiar… s-a sinucis!
de moarte pe sub piele. pe poante
doar aşa ŢAPUL… POLITICIAN!
Pe tâmpla obosită un fluture vibrează ca să faci ceva cu disperarea care urcă
cumva cineva i-a frânt aripile lovindu-l lună. Un ţap, niţel cam ameţit de… bere,
din când în când S-a prezentat decis la un partid
îl săruţi pe jonny Şi-a declarat că ar plăti… lichid
Unde eşti? De-l propulsează spre înalte sfere.
scoţianul dur
dintr-un pahar de plastic
mi-am închis sufletul într-o colivie de fier (ţi-a fost un prieten bun Dorind s-ajungă candidat… solid
cuvintele erau cumva din porţelan dar s-a sfârşit şi el Şi-a prezentat extrasul de avere
- când se loveau de noi se spărgeau într-o teatral Ce-l îndemna să creadă şi să spere
mie de cioburi - tocmai azi) Că porţile spre „rai” i se deschid.
aripile lui uitaseră să zboare a uitat să
zboare a uitat să zboare îngerul ăsta 3 Analizând acele argumente,
ţipa cineva în mine şi nu înţelegeam deloc Şi pro şi contra, fără părtinire,
2 Toţi cei prezenţi, cu minţi inteligente,
ce mi se întâmplă 1
nedumerit ochiul mi se strivise de tâmpla 0 Votând în plen, şi evident cu cap,
unui flutur I-au dat preopinentului de ştire
tu coborai din Olimpul nevăzut înconjurată lumea plănuieşte să ajungă la stele Că se ajunge, sigur, la… pro-ţap!!
de vulturi (pentru asta există încă de la începuturi)
ce-ţi ciuguleau carnea din palmă ori lumina CAPRA FĂRĂ IEZI
de sub pleoape tu- cap/pajură
priveşti hazardul senin O capră jună, fără cei trei iezi,
- unde eşti? întreba asistenta blondă surâzi zeflemea Colabora c-un tăietor de lemne,
poţi pleca chiar acum Nu pentru-a le crăpa de tot - pe semne
târând după ea un cărucior cu seringi Că nu lucra decât pân’ la amiezi.
sau poţi rămâne
roţile scârţâiau strident şi trăgeau către (de ce)
stânga Cum munca asta nu părea să-nsemne
unde eşti unde eşti unde eşti se un singur cent Prea mult (în zonă nu cădeau zăpezi,
rostogoleau ecourile pe străzile înguste şi spre Dumnezeu Şi nu puteai nici geruri să prevezi),
strâmbe A căutat activităţi mai demne.
după care o tăcere tristă va pica din cer je ne regrette rien
în zilele uitate pe marginea destinului tâmp şi aştepţi să coboare Neintuind probleme de amor,
şi urât Şi declarând, unui ziarist-vulpoi, că
3 Doreşte şi-o schimbare de decor
- de atunci port în mine o colivie de fier 2 S-a angajat – cu plata în… mălai –
despre care ştiu foarte puţin 1 Ca să susţină un birjar de troică
0 Şi-ajunse astfel… capra cu trei cai!
www.oglindaliterara.ro 10193
Miguel de Unamuno – cand metafizica
devine literatura
Prima redactare a Ceţii este în de o existenţă ce ne asaltează şi ne îmbibă asemenea ploii. Astfel, ca să nu
anul 1907, ceea ce face ca această a ajungem „muraţi de existenţă”, avem nevoie de Dumnezeu, sau de autorul
doua traducere în limba română, graţie pe care Augusto îl intuieşte dincolo de obiectele lumii sale. Dumnezeu,
lui Sorin Mărculescu, să apară după respectiv autorul, devine garanţia faptului că povestea continuă, că are
100 de ani. Romanul a fost publicat cine să o viseze.
însă în 1914, anul declanşării primului Metafora ploii reapare ceva mai tîrziu în desfăşurarea romanului.
Război Mondial. Lăsînd la o parte Dragostea este pentru Augusto „ca ploaia binefăcătoare în care se destramă
semnificaţia simbolică a momentului şi se materializează ceaţa existenţei (...). Şi sufletul însuşi nu e decît
istoric ca atare, menţionăm că în durere întrupată?” (110). Existenţa este, iată, simbolizată din nou prin
acelaşi an Unamuno publică şi Despre intermediul ploii. Iar dragostea, analog ploii care dă contur existenţei, se
sentimentul tragic al vieţii la oameni transformă în suflet ca „durere întrupată”. E o metaforă corporală. Corect
şi la popoare, lucrare înrudită tematic ar fi fost, poate, durere in-suflată.
cu Ceaţa şi care ne poate oferi, astfel, Pentru că Unamuno se hotărăşte să scrie un riman, nu un roman,
o cheie de lectură. celui dintîi nefiindu-i caracteristică planificarea tipică romanelor, ci un fel
de desfăşurare de la sine, căreia personajele nu-i sunt deloc indiferente,
Laurentiu Ursu Despre prefeţe şi prefaţatori Augosto rămîne pironit în uşă, cu umbrela desfăcută, neştiind ce să facă.
Ieşirea din echivoc şi soluţia la chestiunea liberului arbitru (legată strict
Prefaţa îi aparţine unui personaj de contextul lumii imaginate de Unamuno) este dată sau, mai bine zis,
fictiv, Victor Goti, alter-ego al autorului. Tema romanului este anunţată plasată în sarcina primului cîine ce va fi să apară pe strada din riman.
nu atît prin discursul, cît prin statutul prefaţatorului, care, ca şi personajul Acesta ar fi trebuit să-i asigure lui Augusto scopul şi direcţia încă de la
principal, este fictiv, însă totodată dornic de a păşi în existenţă şi de a o ieşirea din casă (căci în afară de scop în viaţă, avem nevoie şi de banala
determina prin felul său particular de a se situa în lume. direcţie atunci cînd ieşim pe uşă). Însă intenţia nobilă este deturnată, cel
Asupra naturii ludice a întreprinderii rimaneşti[1], „prefaţatorul” mai probabil de un geniu rău, căci în loc de cîine, animal psihopomp
avertizează chiar de la început. Unamuno are obiceiul, spune V. Goti, ca prin excelenţă[5], apare o femeie „ochioasă”, după cum precizează sec
după ce termină un material, să sublinieze unele cuvinte (pentru a fi culese autorul. Este binecunoscută asocierea dintre demon şi urmaşele Evei...
în caractere italice), fără a avea însă vreo logică: o face la întîmplare şi Astfel, Augusto se ia după ochii femeii „ca magnetizat şi fără să-şi dea
în ordinea inversă a paginilor. De fapt, este vorba de o parodie la adresa seama” (66).
scriitorilor „serioşi”, care, pentru a semnala faptul că au o intenţie (de Ei bine, în chiar acest moment inaugural sensul istoriei (rimaneşti)
cele mai multe ori profundă ori măreaţă), preferă să ajute prin intermediul a fost deturnat de la o încercare eroică, mistică sau mai ştiu eu cum –
italicelor un cititor presupus ca leneş sau greu de cap. Unamuno propune ce ar fi avut ca protagonişti un om şi un cîine – la o poveste banală cu
ca atunci cînd ne scriem materialele să o facem direct în italice, pentru ca bărbaţi şi femei. Pus în faţa unei asemenea „libertăţi” de voinţă din
cititorul să înţeleagă că toate cuvintele au fost „absolut intenţionate, de la partea personajului, autorul este obligat să caute o metodă prin care să
primul pînă la ultimul”[2]. deplaseze naraţiunea în sensul intenţiilor (eu aş zice fixaţiilor) sale legate
Iritat oarecum de transgresiunile pe care prefaţatorul fictiv şi-a de metafizică: tema nemuririi „în istorie” vs. „în sînul lui Dumnezeu”,
permis să le facă, Unamuno se hotărăşte să scrie o postprefaţă reparatorie. tema lumii ca vis, a iubirii şi păcatului etc., dînd astfel personajului
Doreşte în primul rînd să justifice decizia publicării unui text pe care ca prilejul să se lămurească asupra felului în care stau lucrurile (şi să-i facă
autor şi, să presupunem, supraego autoritar, nu şi-ar fi permis să îl scrie. ulterior autorului o vizită, deloc plăcută, în Salamanca, localitate aflată
De obicei prefeţele sunt scrise de unele „autorităţi” în domeniu. Unamuno la o distanţă destul de mare de orăşelul-scenă a ficţiunii rimaneşti).
procedează anapoda: în loc să acorde acest spaţiu unui autor consacrat, Secretul este că Augusto e, dacă nu liber, cel puţin autonom faţă de voinţa
preferă să i-l ofere unui necunoscut (chiar unui personaj fictiv), pentru a-i creatorului, şi aici rezidă miza cea mare a rimanului, a oricărui riman
da o şansă de afirmare în republica literelor, dar şi pentru că acesta avea posibil.
avantajul unei cunoaşteri intime a autorului. Prea intime, poate, şi astfel
de-fascinatorie, dez-văluitoare. Autorul rămîne însă ferm în intenţia de Despre dragoste, păcat şi cunoaştere
a publica prefaţa: odată făcută o promisiune, ea nu mai poate fi retrasă.
A cere cuiva o prefaţă este „un angajament anticipat – sau altfel spus a Înfierbîntat de imaginaţie, Augusto compune o scrisoare plină de
priori – de a o accepta ca atare şi sub forma în care a fost trimisă.”(63) pasiune (şi de aplomb „aulic”) acestei Venere[6], căreia se şi grăbeşte să
Referinţa primă în cultura română a acestui fragment vizează romanul lui i-o livreze personal, reuşind însă cu destul talent să nu o observe cîteva
Mihail Sebastian, De două mii de ani, publicat în 1934. Este posibil ca momente mai tîrziu, cînd o întîlneşte pe stradă. Însă intuiţia feminină sau
Sebastian să fi citit traducerea românească a Ceţii, publicată în 1929 sub sfînta „pronie” auctorială are grijă ca plotul naraţiunii să se amorseze: „Şi
titlul Negura[3], şi această lectură să fi avut o oarecare influenţă în decizia fără a-şi da seama, [Eugenia] ghici întocmai cine o urmărise de dimineaţă”
sa de a accepta prefaţa lui Nae Ionescu. (76) – un tînăr frumos şi înstărit, aşadar o potenţială partidă.
Eşecul recunoaşterii (trebuie să-l scuzăm totuşi pe bietul nefericit...)
Simbolistica începutului de riman… se datorează unei profunde meditaţii cu privire la raportul dintre dragoste
şi cunoaştere. „Şi cum m-am îndrăgostit, dacă la drept vorbind nu pot
Problema rimanului unamunian, oricît de paradoxal ar părea, este spune că o cunosc? Ei, cunoaşterea va veni după. Dragostea precede
una ontologică. Iar titlul, Ceaţă, este foarte bine ales. Ceaţa simbolizează cunoaşterea, iar aceasta o ucide pe cea dintîi.” (84) Asupra problemei re-
precaritatea ontologică a personajelor, a unora din situaţiile aflate la limita cunoaşterii, inclusiv a banalei recunoaşteri pe stradă, Augusto nu avea cum
posibilităţii noastre de reprezentare şi, poate printr-un efect de compunere, să se pronunţe, deoarece, pentru el, „mai întîi [apare] iubirea, cunoaşterea
a însăşi lumii noastre reale. Unamuno, prin raportarea la personajele sale, după aceea”. Este momentul să sesizăm, împreună cu Unamuno, un alt
atacă în repetate rînduri problema statutului nostru, al oamenilor reali, din sens al cunoaşterii, legitimat de unele pasaje biblice. Acolo amorul este o
carne şi oase. Poate suntem şi noi actori ai visului divin, la fel de reali ca formă a cunoaşterii. Cunoaşterea integrală presupune şi cunoaşterea fizică
personajele ficţiunii rimaneşti, sau chiar mai puţin ca acestea. în actul iubirii. Pentru Unamuno dragostea este simultan cunoaştere, la fel
Augusto Perez[4], personajul principal al rimanului, are încă de la cum soţia îi este în acelaşi timp mamă şi amantă (165).
prima pagină impresia că ceva nu e în regulă cu lumea reală. Pentru el, Pornind de la pretextul plimbării mioape a lui Augusto, Unamuno
participarea la agitaţia lumii duce la deteriorarea acesteia. Uzul obiectelor ajunge să distingă între două registre ale cunoaşterii, unul ca viziune,
se transformă în uzură deoarece consumă timp, iar timpul (orice om, religios simbolizat de vulturul sfîntului Ioan din Padmos (pasăre care priveşte
sau nu, o ştie) înseamnă corupţie şi, în cele din urmă, moarte. Soluţia Soarele faţă către faţă, dar nu vede în „negura” nopţii), şi celălalt ca
problemei şi redarea demnităţii lumii – consecventă unei înfrumuseţări apropriere reflexivă şi, bineînţeles, parţială a obiectului. Acest registru
î
subite a obiectelor ce o compun – este contemplarea, abţinerea de la uz. este simbolizat de bufniţa Minervei, care vede în bezna nopţii, dar nu
Iar pentru că autorul a făcut să plouă încă de la prima pagină, Augusto poate privi soarele.
începe să şi-l închipuie pe Dumnezeu ca pe o umbrelă menită să ne apere Între aceste meditaţii ale autorului despre văzul pe timp de zi şi de
10194 www.oglindaliterara.ro
Microromanele lui Rădulescu
Cele nouăsprezece proze scurte sau subintitulate microromane vremii. În Judecarea Annei Karenina,
cuprinse în volumul lui Cătălin G. Rădulescu1 sunt scrise în tradiţia Contele, Niște inconștienți, La cruce,
epicului obiectiv, din perspectiva observatorului prezent la desfăşurarea Cafeaua musafirului meu, Legenda
evenimentelor ce constituie osatura şi carnea lor. fezandatorului singuratic, Dimensiuni
Remarcăm valorificarea tuturor mijloacelor de creaţie care stau infinitezimale, sesizăm deschideri
la dispoziţia scriitorului în conformitatea statutului său asumat de spre eliberarea spiritului, dincolo de
participare la naraţiune întru realizarea unor tablouri pertinente de viaţă, întâmplările propriu-zise, focalizate
majoritatea devenite istorice, antedecembriste. Detaliul, vivacitatea în imagini presărate printre rânduri
relatării și dialogul sunt printre cele care participă la redarea veridică a ca indicii dobândite de autorul înrolat
lumii în care personajele amplifică cronologia limbajului pentru susţinerea între fantastic şi realitate. Am remarcat
interesului ascendant al cititorului. Observăm, nu fără admiraţie, dozarea şi printre prozele ceva mai apropiate de o
echilibrarea amănuntelor într-o expunere ce reliefează punctele importante nuvelă (microromane - subintitulate de
care susţin caracterul alert şi cumpătat al naraţiunii. Marota, obiect esențial autor), Noaptea Tuturor Sfinților, scrisă
în mâna bufonului, manevra pitiatic deciziile luate de împărat pentru cursul magistral, în moștenirea marilor noștri
Julieta Carmen
evenimentelor, ascunzând manipularea - bagheta magică, armă dictatorială Rebreanu, Teleajen sau Slavici. Este Pendefunda
ce îmbina persiflarea și nebunia cu mascarea potențelor sale pseudo magice o proză autentică care impresionează.
– reprezenta sceptrul ocult al camarilei. Așa și Rădulescu are harul nativ O altă proză de mare profunzime este
de a manevra cu abilitate pana cu aspect de marotă, dirijându-ne pe noi, nuvela Hohot de cristal plină de un discurs care curge fabulos, precum
cititorii. apele fluviului spre mare. Forța prozatorului poate fi asemuită printr-o
Autorul crează o lume bine conturată spaţio-temporal, plină de astfel de metaforă. Numele personajelor, adaptate după I.L.Caragiale sau
dramatism şi uneori suspans, în care ochiul naratorului Viorel Cacoveanu sunt reprezentative, de remarcat fiind
auctorial surprinde cu acuitate sentimente, idei, acţiuni, alegerea excepțională a tovarășului Gunoi. Frustrările
indiferent de subiectul dezvoltat. Ca o sinteză, poate lui Rădulescu, reprezentant al românilor de bun-simț,
salutară pentru cititorul needificat asupra a ceea ce a apar pregnamte și în Inimă de dulgher, Comprimatorii,
îndriduit generații, iată un fragment edificator: ,,Cum să Revoluție și premeditare, Visul unei seri de toamnă, Aceste
uit acele vremuri totuşi fericite când o trăgeam pe ţiţa divorțuri etern amiabile, destinul potrivnic, acceptat tacit
Nue de mameloane fără ca ea să ne spună părinţilor? de conştiinţa autorului, reluând sentimentul general pe
Cum să uit cum m-a împiedicat administratorul Oanză care îl însămânţează acesta în inima cititorului, acela de
Gaz să culeg ciuperci otrăvite din pădure, intenţionând curgere implacabilă a lumii spre deznodământul sugerat,
tocmai să-mi frig spre a mânca una - cu riscul de a da și el acceptat cu condescendenţă. „«1. La început a făcut
foc şi pădurii? Oanză Gaz mi-a dat numai una după Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit
ceafă - taică-meu o chelfăneală în toată regula! - Cum şi gol.»...”(p.190) O lume care își începe geneza, o lume
să uit beţia de pomină a lucrătorilor viei după primirea care promite o nouă direcție tematică a prozelor ancorate
simbriei pentru luna lucrată – cum să uit cum spre excesiv în realitatea românească a ultimelor decenii,
dimineaţă, mahmur, beţivanul satului care nu venise nici literatură care merită să ne delecteze și în același timp
o zi la lucru primind cât merită pentru ce prestase - a să constituie o mărturie a vremilor este sugestiv intitulată
venit totuşi la petrecerea oferită de proprietar cu prilejul Treptele lui Iacov. Timiditatea şi complexele autorului
încheierii recoltatului viei şi, într-un matinal acces îşi au, însă, sfârşitul prin apariţia acestui reprezentativ
bahic, s-a răzbunat pentru crunta exploatare burghezo- volum, care, primit cum merită de critica de specialitate,
moşierească dând cep butoiului cel mare cu must al constituie debutul cel mai valoros din proza contemporană
acestuia, provocându-i o însemnată pagubă materială?“(p.13-14) românească.
Prozele Lumina nu vine nici de la apus, Marotele, Băiatul cu bricheta, _______________
Știri noi din lagărul numărul șaisprezece, accentueză ambiguitatea 1 Marotele, Ed. Contact international, 2014
personajelor care nu-şi pot adapta conduita restricţiilor ideologice ale
noapte, personajul reuşeşte din nou să treacă pe lîngă aleasa inimii sale, volumul Despre sentimentul tragic al vieţii la oameni şi la popoare[8],
fără a o recunoaşte. Augusto este un om singur şi limitat, iar Unamuno publicat în acelaşi an, unde autorul distinge între două forme ale nemuririi,
ţine să creioneze adînc aceste contururi ale personajului, pînă la ridicol, ambele avînd ca pandant clipa. Este vorba de o nemurire prin istorie, care
epatîndu-şi astfel vanităţile auctoriale. subzistă aici şi acum, prin memoria umană, şi de o nemurire religioasă,
Problema cunoaşterii este legată pe fond teologic de problema mai greu de reprezentat, care subzistă în om prin dimensiunea credinţei,
păcatului: „cum ai putea cunoaşte dacă nu păcătuieşti, dacă cunoaşterea oricît de absurdă ar fi ea, iar în Dumnezeu, bineînţeles, tot prin memorie.
ta nu e păcat? Cunoaşterea care nu e păcat nu e cunoaştere ca atare, nu e Diferenţa dintre istorie şi eternitate este diferenţa dintre memoria umană
raţională.”(121) Însă într-un alt pasaj, cînd leagă cunoaşterea de iubire (nu şi memoria divină. Noi nu suntem decît actorii memoriei sau visului lui
de păcat!), Unamuno se îndepărtează de orizontul teologic[7], afirmînd că Dumnezeu, iar personajele rimaneşti sunt, în mod analog, actorii viselor
„a ierta înseamnă a cunoaşte”. A ierta înseamnă în acelaşi timp a iubi şi şi memoriei noastre. Şi nu numai personajele rimaneşti, ci şi noi înşine,
a cunoaşte. Ierţi numai atunci cînd iubeşti (şi niciodată altfel), iar odată în lumea noastră, subzistăm la modul vag al visării şi în negura memoriei.
ce iubeşti, înţelegi, accepţi. Iubirea antrenează simultan dimensiunea Aici apare ambiguitatea de statut ontologic pe care o subliniază Unamuno
morală şi pe cea a cunoaşterii. Această „cunoaştere iubitoare” înglobează în Ceaţă. Cine este mai real din punctul de vedere al memoriei (şi al
o dimensiune morală, o transformare. Din acest punct de vedere, spune nemuririi): Don Quijote sau Cervantes? Şi cine este creatorul cui? L-a
Augusto, „în dragoste e totuna să învingi sau să fii învins” (127), pentru creat Cervantes pe Don Quijote, făcîndu-l istoriceşte nemuritor, sau a
că scopul experienţei erotice depăşeşte simpla posesie, experienţa unei fost de fapt invers, notorietatea personajului trăgînd după sine numele
recunoaşteri care în paradigma obiectivistă ar viza raportul subiect- creatorului său real în lumea memoriei?
obiect. Această cunoaştere iubitoare, care este automat (co)participativă Unamuno ţine să se delimiteze de un concept biologic al nemuririi.
şi, prin urmare, morală este indiferentă raportului de dominare. Ea este În clipa în care omul încetează să se raporteze la viitor prin reverie,
împărtăşire, nu posesie. eternitatea se dezvăluie ca un „abis înspăimîntător” (111) aflat în spatele
biologiei. Garanţia eternităţii noastre este să continuăm a fi visaţi de
Nemurire şi memorie Dumnezeu. „Lumea este visul lui Dumnezeu adormit, şi religiile, cu
ritualurile lor complicate, nu sunt (…) decît încercări de-a întreţine somnul
Pentru Unamuno, nu există eternitate în afara timpului, totul este dat lui Dumnezeu în speranţa de a ne menţine şi pe noi, oamenii, în viaţă în
aici şi acum, în istorie. Nu există altă eternitate decît cea a clipei. Romanul lumea visată de Supremul Visător.”[9]
Ceaţă este oarecum echivoc în această problemă, lămuritor putînd fi însă (continuare în nr. viitor)
www.oglindaliterara.ro 10195
Hristos, Shakespeare si Victor Hugo,
Un loc geometric al artei, având chiar de la intrare, de-o parte și
de alta a scării cu nouă trepte, gravate
religiei si filosofiei:
în marmură (sub o stea octogonală)
cele 12 legi religioase, morale, sociale
și filosofice.
Muzeul celor doua Iulii Dincolo de încifrările care
fac din el o carte de semne, Cavoul
reculegere lipsită de tristețe, prin atmosfera de studiu creată de o măsuță de individuală se proiectează în perspectiva ființei totale, pe firul întâmplărilor
lucru, o bibliotecă amintind de bibliotecile din templele antice, o pianină vieții desfășurate în vreme (ibid.).
mecanică, un mic altar suspendat pe care se află trei busturi reprezentând pe Spre deosebire de viziunea creștină a filosofului român pentru care
însuși Dumnezeu, ființă trans-existențială care ia chip existențial, este un
10196 www.oglindaliterara.ro
W W W. S C U F I T A R O S I E . R O
„ Orice asemănare cu realitatea este pur moderne, orice. Dumneata alegi. Daca uiţi gazul deschis ?! Ei, şi ? Vei
întâmplătoare „ muri dumneata pârjoli, în locul bietului lup. Nu-ţi convine. Ştim noi
motivele. Am aflat c-ai umblat şi cu ursu’. Nu-ţi face griji. Sunt nepoata
Soarele izbeşte la ferestre , dumitale, nu te dau de gol. Despre bezele, întâlniri şi hârjoană, nici un
transferându-şi căldura până în mijlocul cuvânt. Secretul nostru. Hai bunicuţe, zău, da-te jos din pat. Dimineaţa
camerei. Fata se întinde sub cearceaf, se visează urât. Deretică prin înăpere. Diseară ai musafiri. Cum cine
ascultându-l cum pârâie. Casca zgomotos. ? Nenea lupu’. Şi, mai lasă balivernele cu halitul. Nu le înghit. Se ştie
Se freacă la ochi. Aproape ora prânzului. despre relaţia voastră. Dacă n-ai sa mă pârăşti mamei, ca n-am ajuns la
Priveşte spre veioza nestinsă. Sub ea, un dumneata, promit ! data viitoare voi pune în coşul cu merinde un parfum,
bilet : instrucţiuni materne, lăsate pentru sau un deodorant. Aşa, de fason. Că-i place şi lui nenea lupu să miroasă
ziua în curs. Stinge veioza. Se întinde din ceva arome. Nu numai izuri de sudoare şi pipi. Şi, zău bunico, chestia
nou, până -i trosnesc oasele. aia cu vânătorul şi tăiatul burţii lupului e haioasa rău. Las-o balta, n-o
Mariana V. Vârtosu - Nu se poate. Iar ? murmura mai crede nimeni.
nemulţumită Ce zici facem târgul? Daca eşti sau nu de acord, nu-mi pasa. E
Coşul cu merinde pentru bunica, treaba dumitale. Ca şi problema locuinţei. Cine te-a pus sa locuieşti
aşteaptă cuminte. „Pâine caldă, lapte mere şi-un buchet de viorele” - la capătul lumii ? Ca sa ajungă omu1 la dumneata, trebuie să străbată
şopteşte , mototolind biletul. Periuţa de dinţi electrică îşi face meseria: oraşul, să înfrunte toate primejdiile pădurii şi aşa mai departe, E drept ?
masează dinţii şi gingiile , în timp ce toate gândurile se adună într-un vârf O sa trebuiască să te muţi, sau să te descurci singură. Cum pofteşti. Hai,
de ac : revolta ! pa. Mă cam grăbesc.
- Sa mă scutească mama asta .Zilnic la bunica, zilnic acelaşi drum, Fata îşi pune pălărioara pe-o ureche şi se priveşte în oglindă :
aceleaşi primejdii. Cui pasa ? Întâlnirea cu lupul, culesul buchetului - Sunt şic. Îmi vine bine. Are nehotărârile zebrei. Bar nu alb-negru
căldura, frigul. Umbrele copacilor ce-mi urmăresc paşii speriaţi. Nu ci bej-grena- culorile acestui an. Sunt bine şi vreau sa mă plimb. Să
se mai poate. Nu mai vreau ! Îi va trimite bunicuţei un fax. Ba nu. Un văd lumea. Pentru început, voi face autostopul până-n Constanţa. Şi,
e-mail, e mai simplu : fusta scurtă a fetei se cută în faţa primului şofer. „ poate, ar trebui să-ţi
- „Dragă bunicuţo mulţumesc , bunicuţo. Pentru câte autostopuri am de făcut, nici au ştiu
ce-ar fi, sa nu mai leneveşti ? Să nu mai faci pe bolnava, sa au mai daca-mi vor ajunge merindele din coşul dumitale. Cum ce fac la Constanţa
fiu obligata zilnic, sa vin la dumneata. Dă-te jos din pat. eşti patetica. ? N-ai aflat?! Au venit americanii bunico! Şi, daca am puţin noroc, mă
Atâta văicăreală, Da-te jos, mişcă-te. Fă-ţi ceaiul. Amar, ce dacă n-ai las prinsa de unul. Cum rămâne cu „Scufiţa roşie”? Se confiscă…
zahăr ?! Abia nu faci diabet. Deschide fereastra, fă gimnastica, dansuri
«ins», umblând și făptuind în lumea de el făcută, viziunea lui Platon separă In tablele celor 12 legi aflate la Castelul celor două Iulii (2VII) din
lumea divină de lumea simțurilor, cu aceea imagine atât de sugestivă a peșterii Câmpina, domeniului religiei, domeniului moralei si domeniului filosofic li
întunecoase în afara căreia strălucește Binele suprem. s-ar putea asocia întâia variantă a teoriei platonice asupra sufletului, în virtutea
Teoria platoniciană privitoare la sufletul omenesc, în varianta ei mai sus înrudirii sufletului uman cu lumea cea divină a Ideilor. In ce privește domeniul
menționată, apare potrivită căutătorilor de înțelepciune care ajung să contemple social, varianta bazată pe unitatea sufletului omenesc se aplică doar întrucât
lumea cea divină a Binelui Suprem si care nu se lasă angrenați în treburile legile 7, 8 si 9 se referă la comportamentul pe care trebuie să-l aibe față de sine
cetății (v. Politeia). Filosoful grec, după ce înfățișază mitul cavernei, tocmai și față de alții cel ce iubește înțelepciunea.
despre acești extrem de puțin temerari care se avântă dincolo de spațiul închis Iată care ar fi cele trei legi religioase. Prima: “Crede în Dumnezeu”; A
al peșterii, spune că trebuie siliți să se ocupe de politică, întrucât ei de bună voie doua: “Crede în nemurirea sufletului”; A treia lege are în subsidiar presupoziția
nu s-ar apuca nicicând de asemenea activități. memoriei ce se păstrează de-a lungul feluritelor întrupări ale sufletului, desi,
Dar cum omul trăiește printre semenii lui, în comunitatea de limbă si de în formularea ei transpare mai degrabă aspectul ocult, ținând de practica
destin a țării sale, pe lângă posibilitatea de nemurire a sufletului unui filosof, spiritismului: “Crede în darul comunicării cu cei duși”.
Platon (în calitatea sa de admirator al lui Homer) a mai prevăzut o variantă Legile sociale, ocupând pozițiile 7, 8 și 9, sînt următoarele: «Nu te
a teoriei despre nemurirea sufletului, în care sufletul omenesc apare bipartit. necinsti pe tine, ca să te cinstească alții»; (8) «Nu necinsti pe alții ca să te
In Politeia, partea rațională, sediul intelectului ar avea drept contrapondere cinstești pe tine însuți»; (9) «Nu necinsti munca, căci munca e viață».
o parte înflăcărată în care domină pasiunea generoasă, altruismul, spiritul de In ce privește domeniul filosofiei, tripartiția legilor ar rezulta din limitele
sacrificiu, curajul în lupta împotriva vrăjmașilor patriei. De aici se poate deduce inerente rațiunii umane. Prima semnalizează șubrezenia idealismului care se
că nemurirea la care ajunge sufletul unui înțelept care si-a cultivat partea rupe de lumea așa cum este ea dată omului : «Când faptul ții, atunci adevărul
rațională, intelectul (‘nous’=rațiunea) este de altă sorginte decât nemurirea știi». A doua indică pericolul scepticismului unei inteligențe care nu crede în
unui luptător viteaz, asemenea lui Ahile. Această viziune ontologică de factură nimic, semnalizând capacitatea auto-dizolvantă a lucidității exersată în gol:
platoniciană îi era proprie și metafizicii lui Nae Ionescu, așa cum am arătat «Când nu vrei să crezi, atunci nu poți să vezi». A treia se înscrie pe linia acelei
în volumul unde, preocupându-ne de gândirea sa filosofică, diferențiasem formule oraculare ce pare a ascunde o amenințare: «Chezășia poartă nenoroc».
«metafizica lui Achile» de «metafizica lui Ulise» (v.Isabela Vasiliu-Scraba, Pe templul din Delfi, a șaptea formulă pare a fi un îndemn (să nu divulgi
Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei înfățișare, Ed Star Tipp, altora ce știi) însoțit de o amenințare: dacă ajungi să afli ceva, ferește-te să spui
Slobozia, 2000, care se poate citi pe http://www.geocities.com/isabelavs sau celorlalți, pentru că numai bine nu-ți va fi.
pe http://www.isabelavs.go ). Pe Castelul Celor două Iulii a treia lege filosofică este formulată astfel:
Tinzând către lumea valorizărilor afective, a aspirațiilor religioase și a «când cauți dovadă, atunci găsești tăgadă». Cel care în filosofie nu se lasă
imboldurilor sufletești, Bogdan Petriceicu Hașdeu, în Castelul « Celor două convins de dovezi este din tagma acelui tăgăduitor la care se gândise Platon în
Iulii (2VII) » (de la Câmpina) a pus să fie săpate în piatră douăsprezece legi, dialogul Parmenide (134 e-135 b) atunci când si-a pus problema transmiterii
grupate în patru domenii: religios, moral, social si filosofic. Desigur, pentru adevărurilor filosofice cuprinse în Teoria Ideilor (v. Isabela Vasiliu-Scraba,
unii, discuția în marginea felului în care savantul a ajuns la «descoperirea» în Mistica platonică a participării la divina lume a Ideilor, Ed. Star Tipp,
ședințe de spiritism a acestor legi ar fi mai palpitantă. In ce ne priveste, credem 1999, p.268-279).
că dincolo de modul în care i-ar fi fost comunicate, interesante si demne de
cercetat rămân a fi legile ca atare. Afirmăm aceasta, întrucât cele 12 legi ne Notă foarte importantă!
par destul de mult înrudite cu viziunea platonică aflată pe linia unor tradiții D-na Jenica Tabacu, muzeograf custode al Castelului de la Câmpina,
ancestrale. semnaleaza o nefericită modificare survenită cu prilejul unor lucrări de
Domeniul moralei ar avea drept primă lege : «iubește si ajută neamul». «restaurare» efectuate după 1990 (!!!): Cu o totală lipsă de respect pentru
Ea trimite gândul la nemurirea lui Ahile, ilustrând soarta eroilor. Așa cum pictura originală de pe cupola Domului, pictura reprezentând cerul albastru,
am văzut, curajul tinerilor ce-și dau viața pentru patria lor, este o situație de un “restaurator” s-a gândit să nu restaureze ci să înlocuiască fresca din înalt,
care Platon ține seamă în dialogul Politeia. Fiindcă aici el prevede sufletul cu profitând de totalul dezinteres al Ministerului Culturii pentru felul in care
o parte rațională si o parte ne-rațională. Nemurirea eroilor ar fi asigurată de s-a efectuat restaurarea acestui monument de patrimoniu. Si astfel, culoarea
separarea, în cadrul părții ne-raționale, a unui sediu al pasiunilor nobile (curajul albastră a cerului a devenit roșie (un roșu închis!), iar însuși cerul populat cu
si altruismul). In rest, partea ne-rațională si muritoare a sufletului omenesc îngeri s-a preschimbat în labirint (!!!), ca așa a văzut « restauratorul » decorația
cuprinde sediul instinctelor animalice. pe pardoseala unei biserici din Occident.
www.oglindaliterara.ro 10197
Însemnări de Istorie literară
de Petre Florea
Dumitru Anghel
Un masiv tom, format înalt, de 440 de pagini, cu un titlu convingător ofiţer în armata română şi de-aici şi-a procurat mijloacele de subzistenţă”
şi relevant, „Însemnări de istorie literară”, Editura Ars Docendi, (Op. cit., pag. 9).
Universitatea din Bucureşti, 2011, semnat de cercetătorul şi exegetul Petre Cercetarea este atât de completă, cu atributele unui document
Florea, cuprinde peste douăzeci de studii de istorie literară, publicate între ştiinţific, încât nu este omis niciun document, nicio revistă, nicio carte, de
1978-2008, în prestigioase reviste: „Academia Română”, „Biblioteca”, unde să fie extrase un fapt de viaţă, o apreciere, iar aria de investigare este
„Academica”, „Adevărul literar şi artistic”, „Revista de etnologie şi atât de stufoasă, încât de foarte multe ori citatele şi trimiterile din subsolul
folclor”... paginii sunt mai mari decât textul-demonstraţie, cum spuneam mai sus,
Petre Florea este un... „şoarece de bibliotecă”, în accepţiunea mai dintr-o raţiune a adevărului ştiinţific, care nu acceptă fisura. Biografia lui
mult măgulitoare şi respectuoasă, deşi uşor ironică; adică un cercetător Tudor Pamfilie este completă, începută din... leagăn, cu referire la părinţii
meticulos şi disciplinat, elegant şi responsabil; cu un acut simţ al săi, la şcoală, la Şcoala de Ofiţeri, la Război, la personalitatea ştiinţifică
respectului faţă de autenticitatea documentului studiat, ca şi pentru de folclorist cu vocaţie în perioada de pionierat a acestei discipline de
afirmaţiile pertinente, trecute prin filtrul unei rigori rafinate. cultură populară, orală. Domnul Petre Florea este cercetătorul-total,
Studiile sale, pe orice temă de cultură literară, multe dintre ele despre oricine, despre orice, analizează, combate alte posibile opţiuni,
cu aplecare spre folclorul românesc, ori spre alte domenii „protejate” atitudini, nu uită niciun detaliu – de la biografia curriculară până la
de vălul uitării sau al degradării prin ignoranţă şi prin înclinaţia spre platforma arhivistică - din care rezultă că, de-aici încolo, nu mai încape o
derizoriu, date lucrurilor peste care trece nemilos timpul, recâştigă acea altă alternativă bibliografică. Este atât de sârguincios, atât de preocupat să
aură de actualitate, de valoare şi autentic avute iniţial. convingă prin documentare de arhivă, de bibliotecă, încât riscă suspiciuni
Bibliotecar o viaţă întreagă în sălile Bibliotecii Naţionale Militare, şi partizanate fără acoperire.
cercetătorul Petre Florea s-a luptat cu nepăsarea, cu înclinaţia de a fi Salvarea sa vine din probitatea profesională, din insistenţa cu care-
micşorată valoarea lucrurilor, peste care Chronos şi construieşte argumentele şi se supune unei flagelări
a trecut ca un tăvălug nemilos, şi exista pericolul habotnice, cu mâna pe inimă, sau pe Biblie, ca-n sălile
uitării, al degradării şi al stopării perenităţii. Domnul de tribunal, numai că Petre Florea este de-o sinceritate
Petre Florea are cultul moştenirii trecutului, pe angelică, dezarmantă. El are afirmaţii tranşante şi
care-l aduce la lumina zilei în doze homeopatice, cu nici nu crede în... minuni, în destin dramatic şi nici
respect pentru detalii şi autentic, probate cu trimiteri măcar în talent pur şi simplu; el merge pe faptul de
bibliografice stufoase, până la pedanteria ‚scorţoasă” viaţă, banal, cuminte şi convingător, când afirmă că:
a exhaustivistului, a perfecţionistului. Studiile sale “Tudor Pamfilie trebuie privit cu mai multă înţelegere
sunt ample, arborescente, cu divagaţii largi, savant şi studiat cu mai multă luare-aminte, spre valorificarea
orchestrate, pe zeci de pagini, depăşite ca spaţiu moştenirii lui la adevăratele cote valorice pe care le
tipografic, de multe ori, de trimiterile, citatele şi merită cu prisosinţă” (Ibid., pag. 18). Eseul este unul
bibliografia, docte şi uşor pedante, preţioase pe foarte complet, cu tot ceea ce se poate scrie despre
alocuri, din subsolul paginilor. opera ştiinţifică a lui Tudor Pamfilie şi, ca un respiro,
Are vocaţie de... „eminenţă cenuşie” pentru ca un intermezzo, un itinerar sentimental prin viaţa
oricare dintre subiectele studiilor sale de istorie marelui folclorist.
literară, de fapt, de istorie culturală adiacentă, folclor, Următorul studiu, “Pan Halippa şi folclorul”,
publicistică, arta scrisului etc. Scriitorul Petre Florea tot de mare întindere, peste cincizeci de pagini,
este un cumul de arhivar, de arheolog, de istoric, porneşte de la ideea că Istoria nu-şi respectă statutul
şi de toate la un loc, pentru că nu operează decât cu de... “arhivă de suflet” şi este foarte nedreaptă cu fiii ei,
certitudini, după care a scormonit cu acribia celui personalităţi, care i-au adus celebritatea, i-au asigurat
care se bazează doar pe probe, pe documente, pe acte, continuitatea, perenitatea, aşa că Petre Florea îşi începe
ca un veritabil avocat al apărării într-un proces de exegeza, la parametrii celei mai cinstite cercetări, ca
reabilitare a unor... vinovăţii venite dinspre uitare, din accidente sau din un contrapunct necesar ordinii morale şi respectului pentru adevăr, cu un
ignoranţă şi prostie. Este atât de convins că ceea ce face în demersul său de argument dintre cele mai la îndemână: “În ultimele patru decenii, numele
cercetător obişnuit cu praful de pe documente uitate, încât riscă... alergii omului politic ce s-a ilustrat mai mult decât meritoriu şi în domeniul
de nerecunoştinţă sau de ignorare a faptelor pe care le scoate la lumină. literelor (Pan(telimon) Halippa – a intrat cu totul în uitare. Aceasta, pentru
De altfel, aşa s-a conturat profilul său scriitoricesc încă de la debutul că a aparţinut Basarabiei, subiect tabu în publicistica românească a anilor
publicistic în revista „Îndrumătorul cultural-artistic din armată”, nr. dictaturii comuniste...” (Op. cit., pag. 73). Şi o ia gospodăreşte, în registru
5/1968, unde a continuat să colaboreze cu studii despre Mihail Sadoveanu, sobru şi respectuos al unei biografii necesare: “Pan Halippa s-a născut la 1
Vasile Alecsandri, ca şi cu ample bibliografii cu prilejul diferitelor sărbători august 1883 în satul Cubolta, judeţul Soroca” (Idem); continuă cu secvenţe
ale Oştirii române. expresive şi revelatoare: “Ieşit din închisoare, nu renunţă la vechile
Editorial, scriitorul Petre Florea semnează, în 1974, într-o antologie crezuri naţionale...; redactează memorii către ambasadele marilor puteri
editată de Biblioteca Militară Naţională, lucrarea „Participarea României occidentale, solicitând rezolvarea problemei Basarabiei...” (Ibid, pag. 85),
la războiul antihitlerist, oglindită în literatura beletristică, dramaturgie, şi încheie în strădania de a oferi cititorilor preocupările de o diversitate
memorialistică şi cinematografia românească”; în 1975, „Manualul deconcertantă ale personajului: “O menţiune specială va trebui să acordăm
bibliotecarului din armată”; şi, în 1984, în „Bărbaţi ai datoriei”, 1848- şi omului de litere Pan Halippa...” (pag. 87),... “pentru dreapta aşezare a lui
1849, mic dicţionar, apărut la Editura Militară. Pan Halippa în istoria folcloristicii” (pag. 109).
Coordonează editarea a două lucrări importante din opera În ciuda staturii sale de intelectual rasat, Petrică Florea este tipul
folcloristului Tudor Pamfilie: „Dragostea în datina tineretului român”; cercetătorului imprevizibil, care nici nu intuieşte riscurile unor afirmaţii,
în 1998; şi „Boli şi leacuri la oameni, vite şi păsări – după datinele şi pozitive sau negative, de succes facil sau de insucces, dar este ferm pe
credinţele poporului român”, în 1999, ambele în Colecţia „Mythos”, la poziţii şi este atât de... serios şi de “cu roşeaţă în obraz”, încât părerile
Editura Saeculum 1.0 – Bucureşti. Consacrarea scriitorului Petre Florea sale despre “Mircea Eliade şi botanica din India veche”, din eseul publicat
vine cu volumele „De bello...”, în 2004, şi „Domnul de Rouă”, în 2005, la iniţial în “Academia Română. Memoriile Comisiei de Folclor”, tomul
Editura Societatea Scriitorilor Militari. V, 1991, şi toată tevatura despre yoga, ca şi importanţa contribuţiei la
Generosul volum de „Însemnări de istorie literară”, semnat înţelegerea tehnicilor mistice indiene, n-ar trebui să pună sub semnul
î
de Petre Florea, este deschis de studiul : „Tudor Pamfilie. Contribuţii întrebării întreaga şi originala operă a marelui scriitor român din exil.
bibliografice”, un eseu amplu, de peste şaizeci de pagini, despre viaţa şi Într-un alt studiu, “Slujitorii bisericii şi folclorul românesc”, eseistul
opera unuia „dintre marii noştri folclorişti, deşi nu a fost ceea ce numim are cea mai decentă şi pertinentă părere, pe structura unui discurs de-o
astăzi un profesionist al acestei frumoase îndeletniciri; pentru că el a fost tulburătoare autenticitate, din care rezultă că mănăstirile, copiştii, alături
10198 www.oglindaliterara.ro
VIRGIL MAZILESCU -„şi altceva în afară de faptul că m-am
născut şi că trăiesc/ şi că probabil voi muri cutremurându-mă”
Prefață Creația sa, împreună cu scrisorile către prietenul său Dumitru
Țepeneag, aflat în Franța, a încăput între coperțile unui volum postum de
şi după ce am inventat poezia într-o numai 166 de pagini, intitulat Poezii, volum îngrijit de Mircea Ciobanu.
încăpere clandestină Această carte a apărut abia în 1996, la 12 ani de la moartea poetului.
din adâncul pământurilor sterpe -curajul Virgil Mazilescu a fost și un excelent traducător, însă niciodată nu a
şi puterea(omenească) epatat, deși cunoștea foarte bine limba franceză. A tradus cărți scrise
s-au topit ca aburul de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry și Willa Cather.
şi altceva în afară de faptul că m-am (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Virgil_Mazilescu)
născut şi că trăiesc „Culmea, pe cât de boem în viață, pe atât de perfectionist era în
şi că probabil voi muri cutremurându- poezie. De altfel, uneori, il și deranja acest corset. Îmi spunea odată,
mă (ceea ce dealtfel am vrut să spun şi bineînțeles cu o vodcă în față, la salonul spaniol, că suferă că nu e în stare
acum doi ani şi acum trei ani de zile) să scrie punându-și ficații pe masă. Îl irita uneori, chiar își ura creierul
deocam- prea constrângător. Il speria puținătatea cuvintelor lui. Ar fi vrut să scrie
dată vai nu pot spune ca Saint-John Perse. Ca orice poet adevărat, se credea când geniu, când
Dominique Iordache îmi reiau prin urmare vechea limbă: cabotin, și avea câte ceva din amândouă. De fapt, eu cred că aceste
începând chiar din categorii nici nu se exclud (Nora Iuga, prietenă a poetului)”
clipa de faţă. o sucesc
o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o Mi-am uitat casa si numele
vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri Mi-am uitat casa si numele e obositor
care vor sa-ti stii mereu numele pe de rost
săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi o grigore dumitru iulian usa de la intrare
vor intra se deschidea inauntru? si ciinele negru al vecinului
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă spuneti ca musca? si n-ar trebui sa umblu cind e ger
mai cu capul descoperit prin padurea de aluni? am uitat
tulbură am avut destula vreme sa uit din creier pina in degete
În 1966, a debutat cu versuri în suplimentul aici linga dunare ma inconjoara pasari de tot felul
„Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, pe vrabii giste salbatice specii rare de cocostirci
atunci condus de Miron Radu Paraschivescu. A primit si iubirea mea pentru ele se deschide
un premiu din partea revistei „Luceafărul” în anul 1968 ca un port ospitalier - poate sa vina iarna scitica
pentru volumul de poezii Versuri. Virgil Mazilescu a Virgil Mazilescu (n. 11 voi exista mai departe si voi calatori mai departe: ecou
preferat să fie un poet calitativ și nu unul cantitativ, fiind aprilie 1942, Corabia, județul a doi parinti onesti reverie de lebada
înainte de toate un tehnician al discursului poetic. A Olt — d. 10 auziti: viata: stele scobind incet cimpia
publicat puține cărți și, desigur, subțiri. august 1984, București)
de diecii din cancelariile domneşti şi de toţi cei care au contribuit la Societăţii Academice Române, oglindită în presa vremii” (1866-1879). Cu
răspândirea culturii în Evul Mediu din Moldova sau Ţara Românească, o bibliografie stufoasă, pedantă şi precisă, pe câteva zeci de pagini, dintre
au un ascendent pozitiv faţă de Evul Mediu catolic, bigot şi intransigent, care, cele mai multe sunt plasate în subsolul autenticităţii, la care autorul
cu abominabilele şi condamnabilele crime ecumenice ale arderilor pe rug ţine atât de mult, figurează portretul cultural al lui Iosif Hodoş, “Membru
şi ale penitenţei umilitoare. Astfel, în maniera sa impecabilă de cercetător fondator al Societăţii Academice Române, înalt for de ştiinţă şi cultură ce
responsabil, care nu omite nimic şi nu uită pe nimeni, Petre Florea scoate a premers pe planul vieţii spirituale unirea tuturor românilor... şi s-a impus
la lumină un... pomelnic lung, lung, lung de slujitori ai bisericii, peste în conştiinţa publică a vremii prin activitatea sa exemplară închinată fără
150-200 de nume, fiecare cu o mică biografie civică, de la călugării rezervă emancipării compatrioţilor săi transilvăneni în condiţiile complexe
Macarie, Azarie, Coresi până la mitropoliţii Dosoftei şi Antim Ivireanu, ale dualismului austro-ungar” (pag. 27). Sau portretul lui Gheorghe M.
sau până în vremurile de azi la scriitorii-prelaţi Ion Agârbiceanu, Gala Fontanin, dintre “figurile ce aureolează şi astăzi... o istorie a Academiei
Galaction, Bartolomeu (Valeriu) Anania, Antonie Plămădeală, care au Române, cel mai înalt for ştiinţific al ţării” (pag. 265); ori dintre “Membrii
slujit şi amvonul dar au scos la lumină şi perle ale folclorului românesc străini ai Societăţii Academice Române” (pag. 287-337), printre care
oral, anonim şi colectiv: bocete, strigături, urături de Crăciun sau de Anul Edgar Quinet, filosof, poet, istoric şi om politic francez, pentru lucrarea sa
Nou; cu contribuţia unor etnomuzicologi, dirijori, compozitori, cântăreţi
“Les Roumains”; Giovenale Vegezi-Ruscalla, pentru “afirmarea cu putere
bisericeşti, psaltişti din folclorul muzical-literar ca George Breazul, Gh.
a idealurilor de unitate, de suveranitate şi independenţă ale poporului
Comişel, C. Drăguşin...
român în faţa Europei”,... şi un lung, lung, lung catalog de 27 de savanţi
În alte două studii de mai mică întindere, Petre Florea se opreşte
şi oameni de cultură, printre care Charles de Linas, Alexei Uvarov, Franz
tot asupra unor cercetători din domeniul creaţiei populare orale, din care
amintesc doar articolul semnat de Dimitri Caracostea “despre balada Bock, Friederich-Max Müller, Julius Jung..., cu biografii stufoase pentru
populară din Balcani a jertfei zidirii, adică despre Meşterul Manole”, sau activitatea lor meritorie, din care, în prezentarea cercetătorului responsabil
recenzia la cartea lui Constantin Brăiloiu, “Sur une ballade roumaine – la Petre Florea, parcă n-ar lipsi nici CNP-ul modern de azi.
Mioritza” (Genève, 1946), semnată de Petru Comarnescu, dintr-o lungă Semnalând şi alte câteva studii de referinţă: “Dacii în viziunea unui
listă de personalităţi ale culturii româneşti interbelice (în “Folclorul scriitor bizantin”, “Un nedreptăţit: Ion Voinescu II”, “Traduceri uitate din
în Revista Fundaţiilor Regale”, pag. 169-176); sau, în al doilea studiu, creaţia eminesciană”, “Andrisantul cu domiciliul necunoscut”..., cartea
articole semnate de Nicolae Iorga: “Poezia populară trăieşte”; de Ovidiu “Studii de istorie literară” rămâne un monument de muncă asiduă, de-o
Papadima: “Demonia naturii folclorice”, ori de Gh. Vrabie: “Conformism manieră arhitectonică şi un tehnicism responsabile, cu sonorităţile şi
şi spontaneitate în folclor” (în “Preocupări de etnografie şi folclor la revista amplitudinea unei lucrări wagneriene; un monument de valoare al muncii
Ramuri – 1905-1947”, pag. 177-183). şi creaţiei unor oameni de cultură români, pe care Istoria îi uită sau se
Bibliograf meticulos şi responsabil, Petrică Florea are în tomul său face că-i uită, din nevoia permanentă de altceva, dar un cercetător atent,
masiv, “Însemnări de istorie literară” şi o “Addenda et corrigenda la meticulos şi responsabil ca domnul Petre Florea nu lasă să se adune colbul
bibliografia românească modernă” (pag. 213-216), cu referiri la “Activitatea uitării peste valori culturale şi peste oameni...
www.oglindaliterara.ro 10199
Sobru, echilibrat, problematizant, suspectat chiar de
DICŢIONAR „neproductivism”, poetul, dincolo de corvoada redacţională, se refugia
sub platoşa glacialităţii, convocând ochiul hipnotic; dovedea rafinament
odată cu descoperirea profundei sale vocaţii de poet şi mai ales de O profundă palpitare de picioare şi mâini umplea străzile
om. În fine, cuvântul în poemele sale, capătă înălţimea şi lumina Metrii, litrii, esenţe tari ale vieţii, peşte îngrămădit,
spiritului, intensitatea şi persuasivitatea critică exuberanţa cognitivă Totalitatea acoperişurilor sub soarele rece în care
şi ritmul tuturor speranţelor. Săgeata oboseşte
10200 www.oglindaliterara.ro
Ion Machidon
Deşi numele său nu mi-a fost a-şi matlasa cronicile cu citate generoase şi bine alese, ceea ce le
străin niciodată, informaţiile mele face mai convingătoare, le conferă un plus de consistenţă, şi de
despre scriitorul Ion Machidon pertinenţă.
sunt, în mare parte, lacunare, Si mai subliniez, tot aşa frugal şi în mare viteză că autorul a
eliptice, cu multe găuri de ctitorit un Festival de poezie purtând numele magului de la Ipoteşti
şvaiţer în conturarea efigiei sale şi că a iniţiat un concurs de creaţie literară Vara visurilor mele
scriitoriceşti. Aflu abia acum, la pentru încurajarea tinerilor începători. Este, pot spune, o prezenţă
lectura masivului său volum de destul de activă în viaţa spirituală a Bucureştilor iar cuvântul său
Lecturi retrăite (Editura Amurg contează în cadrul dezbaterilor de idei.
sentimental, Bucureşti, 2013), că Îi mulţumesc autorului pentru carte, îi mulţumesc pentru
hărnicia şi prolificitatea scriitorului încrederea ce mi-a arătat-o şi-i promit că voi sta cu ochii pe el şi
nu i-au lipsit niciodată; c-a publicat, mă voi bucura de fiecare dată când îi voi vedea numele în vitrina
în intervalul a două decenii, 1992- cu noutăţi literare. La hărnicia cu care ne-a obişnuit, cred că are
Ionel Necula 2013, nu mai puţin de 24 de volume încă multe surprize de oferit. Şi mai sper ca anul acesta, când se
– cele mai multe de versuri, dar are comemorează 155 de ani de la trecerea într-o altă lume a poetului de
în palmares şi două romane, ceea ce la Ipoteşti îşi va prefaţa concursul de creaţie literară cu un simpozion
înseamnă c-a trecut prin mai multe registre de creaţie şi că s-a făcut mai desfăşurat, cum şi merită acest geniu al poeziei româneşti. Căci
de un tratament exegetic mai apretat, mai decomplexat şi mai bine deşi despre Eminescu vorbeşte toată lumea, el continuă să rămână
împrejmuit epistemic. un mare necunoscut.
Nu este în intenţia mea această ispravă critică, dar volumul mai
sus menţionat - care conţine peste 60 de cronici la tot atâtea cărţi
de poezie, de proză sau eseistică – m-a convins că autorul chiar este
un cititor neobosit şi că ştie să dea seama de cele citite. Ştie drumul BANCUL ZODIEI
care duce la esenţa lucrului, ştie să-şi facă demersul convingător şi Balanta
nu-şi reprimă tentaţia de a cita copios din textura cărţilor lecturate. Balantele sunt echilibrate sau indecise, insa ai grija sa nu le calci
Iar dacă scopul nemărturisit al unei cronici literare este să trezească pe coada pentru ca uite ce s-ar putea intampla:
interesul cititorilor, să încurajeze apetenţa lor pentru lectură şi să Dupa o cearta, iubitul tinerei balante pleaca suparat si, trantind
le deschidă sufletul spre frumos, atunci actul critic activat de Ion usa , ii spune prietenei sale:
Machidon este din capul locului salutar şi demn de toată gratitudinea - Si, daca te intereseaza, nici macar nu esti buna la pat!
noastră. Mustrat de constiinta, ceva mai tarziu, el isi da seama ca a
Câteva din cronicile autorului se referă la lucrările unor exagerat si o suna. Degeaba, ea nu raspunde. El inisista si, dupa vreo
autori pe care şi noi i-am avut în atenţie şi-n lectură curentă, iar trei ceasuri, are noroc:
- Ce faci, draga, de ce nu raspunzi?
concluziile sale nu sunt prea diferite de depoziţiile noastre. Mă refer - Scuza-ma, iubitule, eram in pat.
la comentariul cărţii lui Sterian Vicol, Memoriile lui Femios, la - Pai ce faceai in pat la ora asta?
versurile poeţilor Ioanid Romanescu şi Corneliu Vadim Tudor – - Ceream o a doua opinie.
apreciaţi şi urmăriţi cu insistenţă nefracturată de-a lungul anilor.
Concluziile sale îl legitimează deja ca pe un critic care ştie drumul Scorpion
care duce la esenţă şi ştie să discearnă diamantul de metalul ordinar. Nu se pricep ei foarte bine la glume si obisnuiesc sa ia totul in
Multe cronici au în obiectiv cărţile confraţilor săi care serios. Ca dovada:
frecventează cenaclul Amurg sentimental, patronat de autor şi n-aş O blonda in zodia Scorpionului ii spune prietenei ei:
vrea să mă hazardez în consideraţii de valoare asupra unor scriitori - Vreau sa imi ucid sotul, dar nu stiu cum!
- Fata, linisteste-te! Uite cum faci: faci sex cu el pana il epuizezi.
necunoscuţi nouă. Subliniez doar încă odată maniera criticului de La un moment dat n-o sa mai poata si moare!
Zis si facut: se duce blonda acasa si se pune pe treaba. Dupa
cateva luni, se intalnesc fetele din nou, dar de data asta este prezent
Delirant fildeş fin de cartofi, roşii, si sotul blondei, care arata mai bine ca niciodata, in timp ce ea era
Care se repetă până la mare… ciufulita, slabise si avea cearcane ingrozitor de mari.
- Ce mai faceti? intreaba prietena blondei.
Şi într-o dimineaţă totul ardea - Eu ca eu, zice blonda printre dinti, dar uita-te la idiotul asta:
Şi într-o dimineaţă rugurile ţâşneau din pământ nici nu stie ca este pe moarte!
Devorând oamenii.
Sagetator
Iar de atunci, pulbere Se spune ca sagetatorii au un simt al umorului foarte dezvoltat
Iar de atunci, de atunci sânge, dar este vorba de un umor negru si sec de cele mai multe ori:
Bandiţi cu avioane, bandiţi cu inele şi turcoaze Intr-un bar intra nativul Sagetator, foarte multumit:
Veneau pe cer să omoare copii, - De baut la toata lumea. Fac cinste! Mi s-a nascut un fiu!
Iar pe străzi sângele copiilor curgea - Ce greutate?
Pur şi simplu cu sânge de copil. - 4 kg!
- Lungime?
Şacal pe care şacalul l-ar respinge, - 53 cm!
- Cum se simte sotia?
Pietre pe care ciulinul uscat le-ar muşca scuipând,
- Urmeaza sa afle!
Vipere pe care viperele le-ar urî
Oameni, la voi am văzut sângele Spaniei Capricorn
Sculându-se pentru a se aduna Sir Arthur ii zice valetului:
Într-un singur val de mândrie şi cuţite - John, te rog sa te duci sa imi aduci pianul de jos. Il aduci aici,
Generali, trădătorilor, priviţi … in camera.
Casa mea moartă, priviţi Spania ruptă… - Dar, Sire, este greu, nu pot de unul singur. Si, in plus, abia l-am
Din fiecare casă moartă dus in living acum o saptamana.
Va ţâşni metal arzând în loc de flori - Stiu, dar mi-am uitat pipa pe el si nu vreau sa te trimit dupa
Va ţâşni Spania. maruntisuri.
Care vor găsi într-o zi locul inimii. (va urma)
www.oglindaliterara.ro 10201
POEZIE
Şi pleacă într-un nor desprins Şi iarăşi fac haz
Cezar IvAnescu Din ploi lascive şi mărunte
Ce cad ca junghiuri pe pământ,
Privighetorile.
Ele trag sforile
Cedând durerii trupuri multe, Şi-atrag la macaz...
AMINTIREA Tresare ca un lung oftat
PARADISULUI, de În pieptul alb de diafană, Clipe-n extaz.
Cezar Ivănescu - In Sculptat de ochiul rătăcit
memoriam, șase ani de Într-o zare tristă şi ofrană,
Se poate confunda uşor, PRIMĂVARĂ-N CUVINTE
la moarte!
C-un ţipăt lung de ciută moartă,
! când eram mai tânar şi Lăsat pădurii ca un semn, Cuvinte... şoapte... înţelesuri...
la trup curat, Aceluiaşi ”a fost odată”. Stindardul renăscut din neaua pură.
într-o noapte floarea Seminţe de extaz – eresuri,
mea eu te-am visat, Inevitabil Se sting în colb, s-aprindă o natură.
înfloreai fără păcat într-un pom adevărat,
când eram mai tânăr şi la trup curat. Primii paşi în viaţă Şi glasuri ce cuvântă cu măsură
înfloreai fără păcat într-un pom adevărat, Sunt o contopire tacită Înalţă, încă, peste şesuri,
când eram mai tânăr și la trup curat! Cu stingerea, Stindardul renăscut din neaua pură,
! nu ştiam că eşti femeie - eu bărbat, O evidenţă clară
Cuvinte, şoapte, înţelesuri.
lângă tine cu sfială m-am culcat, A răsăritului
și dormind eu am visat, tu visând ai Pentru fiecare zi
Ce face parte din umbră, Din ideatice demersuri,
lăcrimat,
când eram mai tânăr şi la trup curat Braţele ridicate Scot barzii chintesenţa din scriptură.
și dormind eu am visat, tu visând ai În dreptul frunţii Ardentă, sacră cuminecătură,
lăcrimat, Ţin contabilitatea Te-au hărăzit cu ea să-mpresuri,
când eram mai tânăr și la trup curat! Poverii unei vieţi Cuvinte, şoapte, înţelesuri.
! e pierdută noaptea-aceea de acum, Ca o justificare
carnea noastră doar mai știe-al ei parfum, În faţa cerului
Că păcatul este
poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii
tale-l au Inevitabil. Adela Popescu
și cad toate (mâine) putrede pe drum,
poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii
tale-l au GHE. SUCHOVERSCHI Maturitate
și cad toate (mâine) putrede pe drum! Când pierde sensul
! fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om zborului
pe acel care ne-a ispitit subt pom, FIUL LACRIMII
In Memoriam: un măr
și când pomul flori va da, fă să-i cadă nimic şi nimeni
carnea grea Victimelor accidentului
nu-l mai poate-ntoarce
cum cădea-va, după cântec, mâna mea
! aviatic din Apuseni
nici propriul lui părinte
şi la fel
(Cezar Ivănescu, JEU D`AMOUR, Editura umezind durerea, livada-ntreagă, îndurând în pace.
HELICON, Timișoara, 1995, pag. 9) o lacrimă-ngheţase
pe-un ger cumplit al urii Treaz şi lucid e numai el,
ce-a vrut să frângă aripi pământul –
ConstanTA CornilA şi-un vis de albatros... din toate-ale naturii
atent la rădăcină,
dar a venit un licăr la forţa încleştării lui cu ea
Jocul de-a viaţa în despicarea beznei, de-a pururi,
timid, de primăvară,
cu-o rază în privire împreună.
Vizavi de suflet,
Privirea cerne gânduri ce încolţea iubiri...
Doar dinspre noi, să pară,
Le separă de imagini fără efort,
neclare, şi-n moartea renăscândă,
Apoi pleacă în cercuri cristal topit în soare, răsplata –
verzui, căzu blând pe pământ... când lumea se răstoarnă
Invadate de un cântec şi doar din cer,
străin, şi-n locu-acela tainic, se-ntoarnă,
Să înece un munte de vise sub aripa zăpezii, în limpeziri,
În mare.
crescu un ghiocel. de-a gata,
predestinata hrană –
La răscruce târziu,
PAUZA DE STRES când, lumile rodirii
Secunde ce par neînvinse
îşi strâng încet aripa
Străbat amintirea
Clipe-n extaz şi tot, devine – Toamnă:
Rămasă într-un zâmbet hoinar,
Cheamă culorile. Şi mărul fără seamăn
E seară în jocul de-a viaţa
cu raiul de însemne
Şi-n mijlocul lui Senin pe obraz
şi para de poveste
Cade din cer un cal alb, Revarsă zorile.
Sub formă de zar. şi piersica prăfoasă,
gutuia precum luna
Râd şi viorile şi zdravănă ca piatra
A fost odată În ceas de răgaz, şi pruna,
e. Cheamă culorile... parfumata ...
Iubirea iar s-a sinucis
Cu noaptea aripilor frânte Clipe-n extaz.
10202 www.oglindaliterara.ro
Pendulare între trup și spirit, între cădere și înălțare în
”Psalmii” poetului Ștefan Augustin Doinaș
Activitatea literară vastă și diversă a lui Ștefan Augustin Doinaș, năzuința spre perfectiunea spirituală
născut la 26 aprilie 1922 în comuna Caporal Alexa, județul Arad, școlit și puritatea dumnezeiască.
la Arad, Cluj și Sibiu, student al lui Lucian Blaga și membru al “Cercului Poeziile din « Psalmi » se
literar din Sibiu”, se întinde de la debutul său din “Jurnalul literar” (1939) realizează ca un dialog imaginar,
pe parcursul a peste șase decenii, cuprinzând pe langă poezii originale alteori ca un monolog liric confesiv
și traduceri, și eseuri critice și estetice despre poeți si poezie, pertinente, bazat pe un paralelism poetic
profunde si nuanțate. între cei doi termeni antinomici
Creația sa poetică originală cuprinde peste optsprezece volume om – Dumnezeu, aflați mereu în
publicate începand cu « Alfabet poetic » distins cu premiul « E. Lovinescu » balanță. Rezultatul acestei căutări a
în anul 1947 și sfârșind cu poeziile recente publicate în revistele « România echilibrului existential este însă în
literară » nr.14 – 2002 și « Viața românească », abordează o tematică bogată favoarea divinității, care nu o dată
și diversă începând de la resurecția baladescului inițial din perioada sibiană este rugată să îl salveze pe omul
până la arte poetice, psalmi și lirismul confesiv al poeziilor recente. vulnerabil expus tuturor ispitelor.
Într-un dialog cu criticul literar Eugen Simion din revista « Caiete « Psalmii » lui Doinaș se
critice » din anul 1997, referindu-se la trecutul acum secol XX poetul concretizează ca o suită de poezii Raul Constantinescu
Ștefan Augustin Doinaș afirma : « Este un secol demonic care a abandonat axate pe relația omului cu divinitatea
omenirea unor experimente politice aberante, fără a-i inculca drumul bipolară Isus-Savaot, care duce la
salvării. Dar poate că, la limita ei extremă, știința (științele) secolului autoanihilarea omenescului pentru a se edifica spiritul.
nostru va descoperi valoarea transcendentului deschizând astfel un alt În primul psalm « Cum să te-ntâmpin, Doamne, cu ce rugă ? »,
orizont veacului ce va veni… ». călătorind imaginar în timp, într-un trecut imemorial, poetul evoca imaginea
Această preocupare pentru soarta și salvarea omenirii se înscrie divinitatii vegetale de la începuturile tainice ale omenirii, când oamenii se
în programul poetic al poetului relevat de criticul Ștefan Borbely în « închinau unui copac : « Ai fost copac : acum ești buturugă », mărturisește
Dicționarul scriitorilor români » Vol. II (D-L) : « scrisul reprezintă în că nu știe cum să-l întampine pe zeu. Dialogând cu divinitatea, poetul
primul rând o etică inflexibilă, apoi o provocare a superioritătii din om declară ferm că nu vrea să accepte destinul acesteia, de-a alege binele de
(fiindcă opera nu admite concesii, ea trebuie « asumată total și ridicată la rău, dreptul de strâmb. Recunoaște că destinul său de om-creatură, este să-l
nivelul unei perfecte conștiințe de sine » și în cele din urmă la o înalțare învie pe Creator, așteptând să-i dea bușteanului noi lăstari.
deasupra vicisitudinilor de moment ale contingentului (« angajarea într- În psalmul al doilea divinitatea apare în ipostaza sa din Vechiul
un demers generator de valori expresive poate să constituie nu un simplu Testament, ca un Dumnezeu gelos și răzbunator : « Te știu gelos, teribil de
alibi existențial, ci chiar o biruință a Spiritului asupra pasagerelor demonii gelos / pe tot ce am, și-adun, și strâng în brațe / aici, când nu Te-mbrățișez
ale Istoriei »). Astfel poetul cerchist care a suferit de tăcerea impusa de pe Tine. »
sistemul politic comunist, mărturisește că nu-i place « uzul iresponsabil Acest zeu ranchiunos, invidios și cupid, îi pune omului mereu piedici,
al cuvântului », urmărind reprimarea anarhiei organicului și încrederea în dorindu-se chiar nicicând cunoscut : « Te simt prin degete alunecându-
perfecțiunea spirituală, în Absolutul divin cu care tinde să se confunde în mi… / … / te surprind întruna punând piedici / În spatele alergării mele.”,
multe poezii, culminând cu volumul « Psalmi » și ciclul « În urma psalmilor fiind iubirea insațiabilă atotmistuitoare. Poetul constată că, deși este
» din volumul « Ad usum Delphini », datat 1996. cules din pulberi și scrum, zeul - pârjol nu cunoaște nici o opreliște : « Tu
De la armonia și echilibrul poeziilor de inceput, după volumul « te miri că mă culegi din pulberi / cu pulbere, funingine și scrum. » (Psalmul
Seminția lui Laokoon » se simte o nouă criză existențială a conștiinței III),
poetice care luptă împotriva agresivității delirante a banalului și a decăderii încât în locul unei divinități nemiloase și mistuitoare dorește una
cărnii, condiție tragică a Spiritului încorsetat în corpul-materie ca într-o ocrotitoare și apropiate : « Doamne, nu soare te doresc. / Ci umbră. / Venind
temniță, după cum afirma poetul și releva criticul Alexandru Ruja : « Într- întru-ntâlnirea umbrei mele / Cu-aceleași gesturi ca și umbra mea. »
un alt text poezia este numită o temniță cu care se pedepsește căderea din care să renunțe la măreție și la lumina orbitoare, pentru a nu-l
regnul angelic » în revista Orizont, nr.4 anul 2002. distruge .
În volumul « Psalmi » apărut în anul 1997 ca și în multe din Monologul liric continuă cu invective și reproșuri adresate divinității
poeziile sale anterioare , cum ar fi ciclul « Psalmii la televizor » (I-VII) : « Dar tu mă vrei ocnaș : mereu în zeghe / dungată de păcate moștenite /
ori posterioare, « În urma psalmilor », poetul Ștefan Augustin Doinaș se sleit, și vinovat fără de vină. / Neînduratule ! ce-mi garantează / Că mila
conturează ca o conștiință exploratoare a universului fizic și spiritual, Ta nu-i doar un basm, iubirea / Un simplu zvon ce-anunța Apocalipsa ?…
sondând realul, dar și propriile abisuri. Ca un Ulise al evului modern poetul » ( Psalmul IV).
înfruntă necunoscutul, aventurându-se pe propriul risc în marea confruntare Poetul se vede în tandem cu Dumnezeu ca fiind orbul ce-l poartă pe
cu absolutul, cu Dumnezeul creștin al Noului și Vechiului Testament, Crist olog în spate în drum spre Emaus : “Sunt orbul Tu, Doamne! / Fii tu ologul
cel omenesc și apropiat nouă, salvatorul nostru, precum și cu Savaot – pe care-l port… » (Psalmul V), « grozav de obosit » de creație, într-un
Dumnezeul oștirilor de îngeri, al măreției și slavei, al tainelor de nepătruns somn odihnitor până la judecata de apoi : « Așează-ți bine capul/ în poala
și al judecății neiertătoare, Dumnezeul gelos și răzbunător. mea,…/Te voi trezi la ceasul judecății… » (Psalmul VII).
Dialogul cu divinitatea, căutările înfrigurate din « Psalmi » sunt Cu durere constată poetul psalmist că pierde mereu asemănarea cu
prefigurate și în alte poezii, cum ar fi « De-am fi cu adevărat » ori « Stânca Dumnezeu : « Vai ! Chipul Tău și-asemănarea Ta. - / cum mi s-au scurs de
» din volumul « Seminția lui Laokoon », publicat în 1967. Astfel în poezia pe obraz… » (Psalmul IX), în ciuda luptei și sacrificiilor zilnice, dorindu-și
« Stânca », poetul ca un nou Orfeu invocă divinitatea, rugând-o să facă în final să-i crească o nouă față «ca-n ziua-a șasea » (Psalmul IX).
minunea să nu se mai clatine stânca « Bântuită de vânturi și de ape » de la Condiția tragică a omului alungat din eden, condamnat la suferință
marginea mării pe care vrea să-și mute cerul, însetat de certitudine, pentru perpetuă și lacrimi este dată de faptul că nu se poate bucura de bunurile firii,
a-și putea face o colibă, în ciuda tuturor pericolelor iminente. Dumnezeu spunându-i : « Din valea Mea voi nu veți bea, decât / făcându-i
În volumul « Psalmi », care cuprinde o sută de poezii, ca și în cele șapte undele mai dulci cu lacrimi… » (Psalmul X). În ciuda retragerii divinului
poezii din ciclul « În urma psalmilor » sunt evidente încercările poetului de și a lipsei de reper în marea împărație, poetul se declara a fi sprijinul
a vorbi direct cu Dumnezeu, adresându-i-se direct, comunicându-i grijile Dumnezeului părăsit : « Chiar dacă temeiul / puterii Tale-i spulberat ca
și îndoielile zilnice, implorîndu-i îndurarea, rugându-l fierbinte să-l ierte meiul /…/ pe mine, Părăsitule, poți să te bizui. » (Psalmul X).
pentru păcatele și neajunsurile nenumarate, întrebându-l mereu despre Ca urmaș al lui Adam cel care a pierdut nemurirea, poetul trăiește
tainele de nepătruns, aducându-i învinuiri și reproșându-i indiferența față acut condiția tragică a omului aflat mereu sub semnul vinei, al judecații și
de soarta creației sale – omenirea. al pedepsei. Luptând mereu pentru a se salva, poetul contrapune abisului
Se simte din toti psalmii lui Doinaș o sete acută de absolut, acea « dumnezeiesc propriul abis din suflet, visul nețărmurit : « Abis ești,
foame de unu » apodictic declarată în volumul « Hesperia » publicat în Doamne. Însa nu mi-e teamă : / abisul sufletului meu te cheamă. … Abis
anul 1980, stare poetică realizată sub semnul pendulării între împlinire și ești, Doamne. Poate oare-abisul / să-mi umple cu nemarginirea Ta visul ?
neîmplinire , între căderile zilnice ale cărnii supusă ispitelor și greșelilor și » (Psalmul XXI).
(continuare în nr. viitor)
www.oglindaliterara.ro 10203
Cârciuma filosofică „La UŢâ”
(urmare din numărul anterior) făcu pe Costin să tresară. Cât timp se scutură de zăpadă dom’ Uţă îl fixă cu
ochii zâmbitori pe tânăr.
Dom’ Uţă îi întinse moşului cinci- „— Ei, cum e tinere? Ţi-ai revenit? Azi noapte erai mai mult mort de-
zeci de grame de „Descartes” cât viu, juma’ de frig juma’ de la blaga noastră”. Costin roşi uşor cu ultimele
„— Moş Petrache, asta ştii, este sale rezerve de jenă şi-i zâmbi patronului.
din partea casei, da’ trebuie să spui mai „— Am cam scăpat boii în lan cu toate, rosti închipuindu-şi că aşa ar
departe ca să-ţi iei cinzeaca matale… fi un răspuns mai popular formulat, şi cu aprecierea greşită a vremii şi a ca-
Da’ ia spune, îl întrebă pe moş după ce pacităţii de a rezista la băutură… ”blaga” dumneavoastră m-a terminat rapid,
acesta sorbise bucuros o gură din pahar, dar tot n-am aflat pe deplin de ce îi spuneţi aşa”. Patronul schiţă un zâmbet şi
de ce unul se îndoieşte, înţelege, afirmă, flutură din mână în direcţia ceasului.
neagă şi nu voieşte? Aşa cum scrie Des- „— Acum nu prea o să pot să-ţi povestesc de-a fir-a-păr de unde a
cartes?”. Moşul mângâie paharul vesel început totul. Trebuie să rezolv problema aprovizionării tuturor celor aflaţi
acum când primise ceva pe degeaba şi aici. Drumurile sunt blocate şi numai cu sania pot face legătura cu furnizorii
mei. În plus capacităţile de cazare ale cabanei sunt depăşite deja. Sper că nu
Petrache Plopeanu ridică faţa către auditoriu.
te-ai supărat că ai dormit pe jos da’ n-am avut altă soluţie. De fapt nici nu ştiu
„ — Dom’ Uţă şi voi mă berbeci-
lor, păi mă, io dacă cuget, io nu cuget ca dacă ai reuşit să adormi în hărmălaia pe care au făcut-o cei de aici.
Loganu lu’ Vanghele, îi bagi motorină şi-i dai o cheie şi o iei din loc. Io mă, „— Ba dimpotrivă, de mult nu m-am odihnit atât de bine, salteaua
beau o gură, de Descartes aşa cum spune dom’ Uţă, dar după aia nu mă reped aceea cu plante aromate mă ameţea atât de plăcut încât somnul venea îndată
să o iau din loc, să mă fac praf în primul stâlp, de la ăştia de la cablu, râse ce mă aşezam pe ea…”. Continuă după câteva clipe, timp în care dom’ Uţă
moşul întorcându-se spre tânărul de la cablu care-l corectase mai devreme. se aşezase la masa întinsă din mijlocul sălii „Sunteţi cu adevărat profesor?”.
Io stau, cuget, apoi mă gândesc încotro s-o iau, de ce acolo şi nu dincolo, de „— De ce nu?...Am predat într-adevăr cândva filozofie, dar alte înlăn-
ce pe acolo şi nu pe dincolo, înţelegi mă Vanghele?” ţuiri de evenimente m-au adus aici… Deocamdată doar prin asta ţi-ai putea
„— Înţeleg moşule, stai şi te întrebi pe ce drum s-o apuci ca să te explica ceea ce se întâmplă aici până când, dacă vei mai avea dorinţa să-ţi
trezeşti până acasă, că te face baba matale arşice dacă vii beat, înţeleg, în- povestesc, vei afla mai multe de la mine mai târziu”.
ţeleg”…
Hohotele îl treziră pe Costin din nou şi îşi holbă o clipă nedumerit ***
ochii să vadă ce se petrece. Se întreba în acea stare de somn treaz despre ce
poate fi vorba, deşi unele lucruri i se cam lămureau, dar atmosfera era prea După prânz, spre orele de mijloc ale amiezii în sala cârciumii coborâră
încărcată de o veselie cu altfel de semnificaţii decât la o simplă cârciumă, mulţi dintre cei care rămăseseră în camere până atunci şi cei care, trezindu-
pentru ca el să nu aştepte să vadă ce urmează. se mai de dimineaţă, luaseră viscolul în piept într-o încercare bravă de a
„— Mă Vanghele, rosti moş Petrache după ce dădu pe gât şi restul de cunoaşte împrejurimile. Masa lungă din centru se ocupă rapid. Dom’ Uţă
Descartes din pahar, nu mă face să-ţi spun că eşti… cum eşti… Io îţi spun că veni printre oaspeţii săi plasând ici, colo, câte o vorbă de spirit, câte un banc.
io cuget, apoi înţeleg la ce cuget, după care spun ce cred, ca acum mă berbe- Atmosfera se destindea din ce în ce mai mult. Băieţii de la cablu, cărora li
cilor. Şi dacă vreau io pot să spun că nu-i adevărat, adică să neg mă, aşa cum se adăugase şi un bărbat la vreo patruzeci şi cinci de ani, despre care Costin
am negat io aseară când baba mea m-a întrebat dacă nu cumva am trecut pe află că era şeful lor, inginerul Gherghe se agitau amuzaţi făcându-şi semn
la dom’ Uţă, iar io după ce am cugetat, am înţeles ce voia baba mea, am negat reciproc cu ochiul, arătând discret spre acesta. La un moment inginerul ocu-
ce spunea ea şi la urmă am făcut-o să nu mai creadă chiar de ce spunea ea”… pat cu friptura din faţa sa, pe care aproape o terminase ridică două degete,
După ce hohotele se potoliră şi după ce moşul îşi primi cinzeaca cu un nou ca la şcoală:
Descartes, dom’ Uţă îl întrebă ”— Dom’ profesor, poate să înceapă dom’le ora de filozofie au ba?”.
„— Şi cum ai ajuns moş Petrache să o faci să nu mai creadă nici ea Capetele se întoarseră spre el şi mulţi dintre cei aflaţi în încăpere bătură zgo-
ce spunea mai înainte? Să nege aşadar, se adresă dom’ Uţă auditoriului mai motos din palme.
elevat…”. „— Se poate dom’ inginer să nu vă fac eu pe plac? Se prefăcea în-
„— Păi dom’ Uţă ai uitat că am luat cu mine când am plecat o juma’ grijorat dom’ Uţă. Ce v-ar interesa azi? Un Heidegger, un Spencer sau mai
de de Roşca? Îi place babei mele la nebunie, aşa a uitat de mine … şi de degrabă un Platon?”.
Decartul meu..” conchise moşul sorbind o altă gură în hărmălaia produsă de „— Ei pişicherule parcă nu ştii, adă dom’le o baterie de stoici. O să
râsetele ajunse la paroxism, prilej pentru o nouă trezire a lui Costin. fim şi noi foarte stoici până o vom da gata, sau ea pe noi, hă, hă, hă” râse
zgomotos inginerul. Patronul râse după care luând o mină serioasă îi replică:.
*** „— Dom’ inginer, doar ştiţi că o baterie înseamnă mai mulţi filozofi,
ce ne facem, va trebui ca fiecare dintre voi să asude un pic şi la propriu şi la
Dimineaţa Costin era deja treaz şi refăcut după somnul prelungit pe figurat cu această dezbatere” şi-i privi pe băieţii din echipă.
salteaua din plante aromate şi sub cerga cea groasă. Uitase, ca şi cum nu „— Haide dom’le că doar ce-au terminat acum vreo doi, trei ani, lice-
ar fi fost, pericolul prin care trecuse. Era deja ora 9,30 şi încet , încet, cei ul, mai au ei habar de ceva filozofie. Hai, să vedem ce ne-ai ales pentru azi…
asemenea lui, adică surprinşi de viscolul, care părea că nu se mai termină, se Nu-i aşa băieţi? Zise domnul Gherghe întorcându-se amuzat spre subalternii
ridicau din culcuşurile improvizate prin diferite unghere ale sălii mari de la săi. Aceştia se schimbaseră oarecum la faţă, dar se vedea că bateria ce aş-
parter, iar din când în când câte un oaspete cobora de la etaj unde erau deja tepta să-şi facă apariţia pe masă, stropind friptura aceea bine condimentată
închiriate toate camerele, după câte îşi dăduse seama el. Ştia că era singura şi murăturile, îi făcea să vadă altfel provocarea lansată de domnul Uţă şi de
posibilitate de a fi găzduit până ce viscolul avea să-şi mai reducă din putere şeful lor.
şi până când ceilalţi oaspeţi, de voie, de nevoie, aveau să plece în drumul lor. „— Gata boss”, rosti acelaşi tânăr care se remarcase şi cu o seară îna-
Venise în zonă pentru a se relaxa, departe de tot ceea ce reprezenta inte, „ce să facem acum, trebuie să cântăm cum ne joacă dom’ Uţă. Cred că
pentru el „zgomotul stresant al oraşului”, aşa cum îi plăcea lui să repete, era nici la şcoală nu eram aşa de interesaţi ca acu’”. Dom’ Uţă răscoli ce răscoli
una din manierele prin care îşi dădea importanţă mai mult decât ar fi trebuit printre foile sale păstrate întotdeauna cu sine în geanta sa şi răsfoi câteva din-
şi el ştia acest lucru, dar considera că fiecare om are ciudăţeniile sale şi el tre cele extrase. Puse deoparte câteva şi-i înmână inginerului filozof altele..
şi-o alesese pe aceasta. Acum se aşezase la una din mese şi-şi sorbea cafea- „ — Câte una pentru fiecare dom’ inginer, să aibă fiecare ce spune”.
ua în aşteptarea micului dejun şi a lui dom’ Uţă pentru a-şi lămuri oarecum Domnu’ Gherghe primi cele câteva foi de hârtie, aşternute fiecare cu
situaţia. un scris imprimat mare. Le analiză un timp după care oprindu-şi una, le dădu
Patronul nu întârzie să apară, probabil se trezise de mult, căci veni mai departe pe celelalte. În ordinea ierarhică informală foile se distribuiră
î
după câtva timp de afară plin de zăpadă, bătându-se cu mănuşile scoase peste la cei cinci băieţi ai echipei de la cablu. Fiecare le studia acum preocupat,
umeri şi tropăind puternic pe grătarul din faţa uşii. Pe uşa deschisă zăpada urmărit de privirile uşor amuzate ale patronului şi de cele vesele ale celorlalţi
era aruncată de vântul năbădăios în interiorul cârciumii şi un fior de frig îl prezenţi. „Domnu’ inginer”, rosti după câteva minute dom’ Uţă, răstimp în
care nu se mai auzea aproape decât zgomotul scos de tacâmurile celor care
10204 www.oglindaliterara.ro
SEMNAL DE ALARMĂ
„Mărţişorul” lui Arghezi, râvnit de hiene şi astăzi !
Motto: „E în zadar să vorbeşti celui De această dată, nu s-a putut. Sunt vreo nouă luni de zile de când
care nu vrea să te asculte.” Doamna Mitzura a căzut şi e la pat. Ion Mocioi i-a dat telefon, a înţeles
Marin Sorescu situaţia şi a luat cea mai înţeleaptă decizie. Ca Doamna Mitzura să nu vină,
deşi i se încredinţase: „Domnule Mocioi, dacă vreţi eu voi fi prezentă”.
Numai că, o deplasare între Bucureşti şi Târgu Cărbuneşti putea conduce la
Mi-am purtat paşii, alături de agravarea bolii şi chiar la o pierdere a celei care şi-a dedicat viaţa păstrării
nişte prieteni gorjeni, în orele nopţii vii a memoriei tatălui ei – Tudor Arghezi.
trecutei vineri, după ce invitaţii lui Din vorbă-n vorbă, am priceput că doar menţinerea în viaţă a
Theodor Dădălău şi ai Festivalului Doamnei Mitzura mai este o pavăză în faţa atacului hienelor din imobiliare.
Internaţional de Literatură „Tudor Ce stau la pândă şi vor să înşface hălci din pământul ce înconjoară Casa
Arghezi” serviseră masa de seară la memorială „Tudor Arghezi” de la Mărţişor. Şi pe vremea lui Ceauşescu
Mânăstirea Crasna. Una oferită de se dorise construcţia unor blocuri acolo. Încercare eşuată înainte de 1989,
Doru ca pomană - şi sfinţită de Stareţul pentru că Nicolae Ceauşescu s-a opus! Şi a fost suficient. De această dată,
mănăstirii - pentru fiul său Traian inclusiv primăria Sectorului 3 al Bucureştilor pare a fi mână-n mână cu cei
Ion Predoşanu Dădălău-Brăiloiu, cel trecut mult prea lacomi. Nu se cunosc prevederile testamentului prin care „Mărţişorul” –
devreme, la numai 17 ani, în Ceata Patria literaturii mele, cum îi plăcea să spună lui Tudor Arghezi – a trecut, în
Îngerilor. anul morţii sale – 1967 – către urmaşi sau ce prevederi ar avea documentul
Împreună cu poetul Nicolae Dragoş, cam prin dreptul Troiţei de pentru păstrarea intactă a fostei proprietăţi cumpărate prin truda poetului,
marmură albă, ridicată întru cinstirea lui Traian, profesorul universitar dr. tipografului, publicistului şi Omului care a fost Tudor Arghezi.
Ion Mocioi se văzu în faţa unei întrebări: „Ce mai face Mitzura Arghezi? Pe de altă parte, Doina – văduva lui Baruţu Arghezi – dă şi ea
Va veni duminică la Târgu Cărbuneşti?” târcoale, având nevoie de bani. Elveţianca Doina abia aşteaptă să scape de
Brâncuşiologul, scriitorul şi omul de aleasă cultură fiind unul fiica autorului Cuvintelor potrivite. Ca să transforme actualul Mărţişor –
dintre cei mai apropiaţi de distinsa Doamnă Mitzura Arghezi. Împreună leagănul literaturii argheziene, cum se ştie – în nenorociţii de bani.
cu care pusese la cale înfăptuirea Muzeului „Tudor Arghezi” de la Târgu Iată de ce tragem acest semnal de alarmă. Cu nădejdea că primul
Cărbuneşti. Muzeu ce n-ar fi existat fără ajutorul Doamnei Mitzura. De ministru, Victor Ponta, între altele deputat de Gorj, se va implica întru
câte ori a participat la festivalul arghezian, Ion Mocioi fusese acela care-a păstrarea intactă a moştenirii lui Tudor Arghezi, de la Mărţişor, ca fiind o
adus-o de la Bucureşti la Târgu Cărbuneşti. problemă de patrimoniu cultural naţional.
www.oglindaliterara.ro 10205
Echilibrul contrariilor - Interviu cu
Ileana Stana Si Andrei Ionescu
,,Când ne-am căsătorit, aveam ca zestre doar o forfecuţă găsită pe în civilie, uneori, poate fi un şoc.
stradă” Ileana Stana: Noi, în teatru, am trăit aşa, ca într-o enclavă; dar
- trăind astfel, ne-am înarmat împotriva necazurilor din acest mediu...
Ileana Stana şi Andrei Ionescu sunt - în lumea teatrului autohton Ieşind în marele război, am fost nepregătiţi...
- un cuplu care se remarcă prin forţa echilibrului...contrariilor. Astfel,
impresia armoniei perfecte tronează, cu desăvârşire, în apartamentul pus ,,Să fim mai atenţi cu ceea ce le oferim tinerilor”
pe lista retrocedărilor cu orice preţ, din apropierea spitalului Cantacuzino
- unde am fost primită cu căldura specifică marilor suflete. Şi chiar dacă Cornelia Alexoi: Ce evenimente v-au influenţat, în mod deosebit,
fiul lor este acum peste Ocean, discuţia se roteşte, la început, inevitabil, din punct de vedere profesional?
în jurul amintirilor, mai noi sau mai vechi, legate de pupila... celulei Ileana Stana: În teatru, eu am suferit multe influenţe... Când m-am
Ionescu, medicul americanizat, devenit la randul lui parinte... De altfel, văzut în hoarda marilor actori de la Naţional, mi-era şi frică să respir.
din vitrina aflată în sufragerie, ghetuţele cu care juniorul a făcut primii Zaharia Stancu era, atunci, la cel de-al doilea directorat al său... Urmărea
paşi mă determină să simt, cu prisosinţă, oaza specială în care am intrat. tânăra generaţie ani în şir. Avea nişte ochi ireali... De asemenea, Beligan
Urmează apoi gândurile nepreţuite despre teatru… Clipe de viaţă, aşa m-a impresionat, întotdeauna, foarte mult. (În primul rând, pentru că se
cum au fost, dezvăluite cu veneraţie şi emoţie din cea mai fină ţestură. remarcă, tot timpul, printr-un profesionalism excepţional, dar şi pentru
Cornelia Alexoi: Stimată doamnă Ileana Stana, stimate domnule că se numără printre puţinii, din această breaslă, cu o mare cultură. După
Andrei Ionescu - aş vrea să vă provoc astăzi la o discuţie despre lucruri părerea mea, Beligan este unul dintre cei mai mari actori din lume.) Pe
mai mult... ,,civile”. Şi asta pentru că partea... ,,domestică” a personalităţii urmă, perioada petrecută la teatrul din Piatra Neamţ a însemnat foarte
dumneavoastră nu este prea cunoscută; deşi, sunt convinsă, ea poate mult pentru mine. Era, acolo, o echipă extraordinar de efervescentă.
stârni, în egală măsură, interesul tuturor celor care v-au urmărit şi v-au Politica repertorială existentă în acea perioadă, la acest teatru, ne-a
admirat de-a lungul anilor. interesat şi ne-a captat în permanenţă. Se aduceau
Ileana Stana: Astăzi ne-ai prins într-o pasă mai regizori de marcă, aşa încât atmosfera era îmbibată de
melancolică…Ne indispune faptul că băiatul nostru e creativitate, întotdeauna…
foarte departe de noi… Cornelia Alexoi: Ce sfaturi le-aţi da noilor
Cornelia Alexoi: Cât de des vă vedeţi fiul? generaţii de actori?
Ileana Stana: Nu atât de des cât am vrea noi… Andrei Ionescu: Cred că ar trebui să fim mult
Am reuşit totuşi să plecăm de câteva ori la Washington mai atenţi cu ceea ce oferim tinerei generaţii. Din
şi ţin să-ţi spun că, înaintea sosirii noastre, de fiecare păcate, spectacolele actuale de teatru frizează, de prea
dată, băiatul cumpărase toate mirodeniile pe care ştia multe ori, vulgaritatea. Tinerii văd o grămadă de lucruri
că le folosesc eu. Le avea pe toate!... A fost frumos, care nu sunt deloc onorante nici pentru cei care le fac,
dar cred că americanii ar trebui să împrumute mult de nici pentru cei care le propun.
la noi; din stilul nostru atât de comunicativ. Relaţiile Cornelia Alexoi: Ştiu că aţi călătorit, cu
interumane sunt foarte importante, peste tot… teatrul, foarte mult. Care parte a lumii v-a atras în mod
Cornelia Alexoi: Unde vă petreceţi, de obicei, deosebit?
sărbătorile? Ileana Stana: Da, da... Am avut, datorită
Ileana Stana: Ne place să ne petrecem toate teatrului, marea şansă de a vedea aproape toată lumea,
sărbătorile în familie; nu găsesc sensul de a te duce în e-adevărat, dar senzaţia supremă de plăcere şi de succes
altă parte. deplin, am trăit-o în Brazilia, unde am fost cu ,,Trilogia
Andrei Ionescu: De altfel şi fiul nostru, de antică”. Brazilienii sunt foarte asemănători cu noi... O
oriunde se-ntoarce, întotdeauna ne spune că nicăieri nu-i ca acasă... asemenea stare de entuziasm nu am mai întâlnit niciunde. Schimbul de
Ileana Stana: Da... Familia e, pentru noi, cea mai desăvârşită energii între public şi noi a fost de-a dreptul extraordinar.
oază... Ne bucură să fim împreună... Andrei Ionescu : Da, sunt de acord...
Cornelia Alexoi: Spuneţi-mi dacă v-aţi gândit să rămâneţi în Cornelia Alexoi: Aici, în ,,oaza” dumneavoastră, unde vă simţiţi
America, pentru a fi alături de copilul dumneavoastră. cel mai bine?
Ileana Stana: Eu n-aş putea trăi niciodată în altă ţară. Mai bine ca Ileana Stana: Ne simţim foarte bine în toată casa, pentru că am
aici, acasă - nu mă simt nicăieri. făcut în aşa fel încât fiecare colţ să fie comod, să avem la îndemână o
Andrei Ionescu: E un compliment, pentru mine, ca şef... carte şi o lămpiţă. Din când în când, reiau lecturile pe care le-am avut
Ileana Stana: Căldura umană e totul, din punctul meu de vedere… în adolescenţă şi am nişte surprize fabuloase. Am creat în jurul nostru
Cornelia Alexoi: Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi o anumită ordine, care îmi dă şi în interior o anume ordine... Chiar şi la
primit vreodată ? bucătărie ne place... Am colecţionat reţete din toată lumea. De pildă, raţa
Ileana Stana: Cel mai frumos cadou?... Băiatul a fost cadoul cel cu ananas este una dintre cele mai deosebite, deşi nu am repurtat cu ea un
mai frumos pe care ni l-am făcut, vreodată, unul altuia... Am avut o viaţă succes aparte în familia mea.
sub o stea norocoasă. Am demarat puţin mai greu, dar am avut şansa de Cornelia Alexoi: Cine are grijă de casă, în general?
a ne întâlni. Sperăm să nu ne dezamăgească... Ea, steaua... Cred că este Ileana Stana: Amândoi, dar trebuie să recunosc faptul că soţul
foarte important faptul că ne-am cunoscut când eu eram foarte tânără... meu este ministrul muncii... De fapt - şi al finanţelor şi al aprovizionării.
Eram o fire mai explozivă, dar soţul meu a ştiut întotdeauna să pună Eu, poate în virtutea obişnuinţei de a schimba mereu locul, aşa cum se
pedala exact atât cât a trebuit, pentru a mă tempera. Am învăţat foarte întâmpla cândva în teatru, am acum tendinţa de a modifica mereu locul
multe lucruri de la el. E adevărat că am avut gusturi comune şi, în timp, lucrurilor din casă. Sunt, în fond, nişte exerciţii de fantezie... Am, de
ne-am armonizat foarte bine. exemplu, o adevărată fobie pentru dulapuri. Nu pot să sufăr dulapurile!
Andrei Ionescu: Ea este un om mai norocos... Eu am avut o serie Boxele, nişele, fac viaţa mult mai simplă şi mai plăcută... De pildă,
întreagă de întâmplări nefavorabile... Am izbucnit când nu trebuia şi am aveam în dormitor, la garnitura stil Ludovic al XIV - lea, un dulap de-a
plătit pentru asta. Am contat mult pe prietenie şi loialitate; însă trebuie să dreptul uriaş. A fost o întreagă epopee demontarea şi scoaterea lui din
î
ştii să nu le ceri oamenilor mai mult decât pot da. Să ştii, întotdeauna, la dormitor... L-am înghesuit undeva, după o uşă, să nu ne-mbolnăvim de
ce te poţi aştepta. Să înţelegi că oamenii pot avea calităţi, dar puşi în faţa nervi, lovindu-ne de el tot timpul.
unor situaţii limită se schimbă foarte uşor. Nu trebuie să le forţezi mâna. Cornelia Alexoi: Spuneţi-mi, vă rog, dacă aţi avut vreodată stofă
Am avut mereu impresia că am fost victima jocului întâmplării. Când ieşi de colecţionari...
10206 www.oglindaliterara.ro
Shakespeare şi Eminescu
Cuprinzând titluri de cărţi din (G. Călinescu), a unei „oglindiri a geniului celui mai mare poet englez în
diverse ramuri ale ştiinţei şi culturii, geniul celui mai mare poet român” (Tudor Vianu) ori o „influenţă catalitică
bibliografiile cuprinzătoare cu care a geniului englez asupra unui geniu român” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga).
se deschide volumul Shakespeare în Eminescu însuşi, în oda Cărţile (1876), îl defineşte în mod singular
viziunea lui Eminescu / Shakespeare („Shakespeare! Adesea te gândesc cu jale/ Prieten blând al sufletului meu”)
in Eminescu’s Vision (Craiova, Editura şi într-o viziune complexă („Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe/ Şi-nveţi
Aius, 2012) pot deveni, în uz şcolar, ce-un ev nu poate să te-nveţe”).
un catalog cultural, definitoriu pentru Pentru ilustrarea spiritului shakespearean ca ecou în beletristica
realizatorii cărţii. Primul, Diana lui Eminescu, autorii cărţii, au selectat zece poeme (nouă poezii – Cu
Cotescu, e autor de studii şi traduceri mâne zilele-ţi adaogi, Glossă, Împărat şi proletar, Melancolie, Mortua
în limba engleză; al doilea, în ordinea est, Scrisoarea I, Se bate miezul nopţii, Somnoroase păsărele, Cărţile şi
numelor de pe copertă, e renumitul un fragment din proza Sărmanul Dionis),
scriitor craiovean – Tudor Nedelcea, folosind pentru versiunea în engleză
pe care şapte titluri îl recomandă ca rafinatele traduceri ale lui Corneliu M.
Lina Codreanu harnic eminescolog, alături de altele Popescu. În aceste opere/ fragmente pot fi
ce ar umple rubricile disciplinare găsite concepte, corespondenţe de natură
ale imaginarului catalog al meritelor estetică pentru unele din opera lui William
culturale. Cartea celor doi, în formă bilingvă (română-engleză) vine să Shakespeare.
menţină vigilentă conştiinţa asupra valorilor culturale româneşti care stau În economia cercetării, un spaţiu
alături marilor spirite europene. larg este acordat textelor publicistice, în
Structura cărţii relevă o cercetare de tip comparatistic, tema care Eminescu îl invoca pe Shakespeare –
putând fi adâncită prin textele propuse cititorului. Premergător textelor cântar al moravurilor lumii, pildă estetică
stă studiul care dă titlul cărţii, în care sunt alăturate numele a două genii ori critic drept al valorilor umane. Pentru
literare, reprezentative pentru cultura europeană şi universală. Aşezat în aceasta autorii valorifică fragmentele
descendenţa lui William Shakespeare, spiritul eminescian este urmărit referitoare la dramaturgia „divinului brit”,
arborescent, autorii pornind cercetarea de la simplele întrebări: Mihai disipate în publicistica Poetului sau rămase
Eminescu ştia limba engleză/ a citit textele shakespeareene în original? în manuscrise. Totodată, sunt menţionate
După ce trec în revistă diferite păreri, aceştia se asociază opiniei lui Leon şi comentate îndemnurile Poetului pentru
D. Leviţchi: „Eminescu a cunoscut limba engleză […] la un anumit nivel traducerile de valoare, pentru transpunerile
şi într-un anume sens”. Operele shakespeareene au fost traduse, prezentate, scenice ori faţă de jocul actoricesc. „Modelul shakespearean în cultura
dramatizate în limba română după anul 1868, ceea ce corespunde perioadei română, promovat de Eminescu, a constituit o ştachetă axiologică la care
acumulărilor de lecturi formative, preocupările extinzându-se firesc în aria se raportau toate producţiile literare, regizorale, interpretative” (p. 21),
de creaţie. conchid Diana Cotescu şi Tudor Nedelcea, care, prin individualizarea
În ceea ce priveşte influenţa operelor shakespeareene asupra creaţiei acestui aspect, au îndreptat sub atenţie o chestiune a valorilor la care se
Poetului, se iau sub observaţie temele şi motivele comune: viaţa ca vis raporta însuşi Eminescu, majore pentru întreaga cultură. Dovadă că şi
şi lumea ca teatru. De-a lungul vremii, voci redutabile ale criticii literare astăzi cele două entităţi ale genialităţii, Shakespeare şi Eminescu, au rămas
au exprimat păreri similare care au condus la ideea unei „congenialităţi” arhetipuri culturale universale.
Nici azi n-ai înțeles? Cum să-ți aduc Fă patul, iubito, e noapte Nu sunt îngeri
şi pune-ți o tâmplă pe pernă sunt muguri care
aminte? plesnesc de iubire
să-ți tremure lin printre șoapte
Din care constelații să știu să îți culeg, a lunii tăcere eternă. cărări neatinse de timp.
Alai de stele nuferi, șirag de perle sfinte, Peste umăr apusul
Să poți să mă cuprinzi cu sufletul întreg? Curând voi veni lângă tine rupe tăcerea într-un
cearșaful pe gleznă să-ți pun, descântec
să ardă dorinţele-n mine, pe care numai unduirile
Cum te-aș putea privi? Prin ce sclipiri de norilor
să fiu pentru-o noapte nebun.
zare? îl fac din când în când
Cu ce miraj de vise și rouă să-ți pictez, Să simt cum strivite-mi rămân din smalţul albastru.
Melancolii de fluturi zâmbind pe val de priviri printre genele tale,
mare cum gestul bolnav și stăpân Puţin
Și câte punți din roze în gând să-ți pe umeri-ți albi se prăvale.
Vara zideşte tărâmuri
colorez? Fă patul, iubito, și strigă de vrei se rescriu misterele divine…
la sfinți să coboare o clipă, desculţ prin împărăţiile nopţii
Vioara cărui cântec ți-ar dezlega şi spune-mi pe care din ei priveşte crinul stelar.
misterul, îl rog să-mprumute-o aripă. Fă o minune,
Ce notă necântată pe strune n-a lasă zorile peste poduri de frunze
Să ningă, să plouă, nu-mi pasă clepsidre în etern
dansat? ciorchinii de rouă să scânteie
de fulgere-n noapte lovit,
Am solfegiat iubirea tivind cu salbe cerul, fă patul şi-nchide-mă-n casă ajungând inima florilor.
Cu leac din flori de lună, de ploi te-am lăsându-mi pacatu-mplinit!
vindecat!
Fabian Anton
Nuta Craciun (anana)
Perechi de rândunele din vise s-au
desprins. Mic tratat de colorare a nopţii
Să-mbrac nemărginirea în zborul altui
veac? formă de vis Atîta m-am ferit să nu mă prindă
Cât oare să te-aștept? Tresar mereu lumina izvorîtă din copaci,
suntem singuri şi goi străzile mov, cu dale din oglindă,
învins! tăcerile, blînd stivuite-n saci,
Ce fac cu-atâta dor? Știi tu cumva vreun ca o pădure fără
anotimp încît speram că sfinţii cu elice
leac ? s-or îndura, în cea din urmă zi,
numai tablourile tale şi-or şuiera trei fluturi să ridice
umple simțământul cu roze statui de lapte tos în burgul gri
din vremea în care ca, de la înălţimi ameţitoare,
Ce struna necantata cu drag n-am să îmi şoptească noaptea cînd apari
descantat? iubeam amândoi
acelaşi pirat orb a lui cu rochia ce-nfioară coridoare,
Ce nota necantata pe strune n-a dansat cu coapse pline de esenţe tari,
Stevenson
numai ele în frumuseţea lor adâncă dar totul s-a topit precum se scurge
mai amintesc de vremea aceea în care durerea în pădurile de maci
DE CE MĂ CHEMI? căci m-am temut prea mult să nu mă prindă
bucuria
ne bătea mai tare decât inima lumina izvorîtă din copaci.
E-o zbatere-ntre goluri, tăceri care
îngheață, iubirea e un zbor urcat la stele
S-a stins întregul cer din ochii ce-i iubeam,
O toamnă vlăguită, un labirint de ceață,
dar rătăcit de la reguli
precum un zeu bizar care îţi cere
CONSTANTIN MÎNDRUTA
Stau mărturii secunde-n clepsidre de- să-ţi amputezi sentimentele în schimbul
amalgam! veşniciei EU CA FEMEIE
ca un cântec de ocnă care aminteşte
de ocna artistului Cu o femeie ca şi mine
Ridic spre tine ochii, cu greu te recunosc, ce nu-şi înconvoaie spinarea şi Ţi-aş face viaţa un coşmar,
La porțile-ntristării văpaia unei veri, nu se supune loviturii de bici Aş umple timpul cu suspine
Nu-mi cere să-nțeleg ecouri ce doinesc! Şi totul ar fi în zadar.
De ce trimiți în stoluri egrete de tăceri? tu ştii că fiecare floare e o amintire Nu pot iubi, sunt o felină,
a oamenilor despre rai De sentiment fără habar,
dar ai început să te îndoieşti de logica lor Găsesc şi zahăr în salină
Reinventezi un zbor din aripi obosite, ca un pictor rău Decât la tine alt amar.
Dar ploi de neputință în lacrimi îl destramă, ce ţine lumina ascunsă în pivniţe adânci Că dacă eu te-aş strânge-n braţe
Curând ninsori eterne din temeri nesfârșite şi nu-şi mai învaţă mâinile să iubească Mi-aş zdrobi sânii de iubit,
Ne vor preface-n îngeri cu trupuri de Nu aş putea cu gânduri hoaţe
nu poţi picta doar frumosul ţi-am spus Cu tine ca să mă mărit.
aramă. trebuie să inventezi amănunte Aşa, mai bine sunt o curvă,
să construieşti o imagine vie
Bem picături de rai îmbrățișați în vise, dincolo de cea moartă Nu sunt datoare în venit
să pescuieşti umbra îngerului Şi până să ajung o stârvă
E-un joc de stele scrise, de cer, din înălțimi, Mă mulţumesc cu ce-am iubit.
Clipește luna blândă prin uși întredeschise. ascuns printre oameni
Dar te doresc din nepăsare
Dacă nu surpi tăcerea, atunci de ce mă Să mă doreşti în chip cumplit,
dacă am putea înţelege o floare
chemi? am putea trăi în taină Să îţi simt multă apăsare
într-o formă de vis Pe trupul meu de mult cioplit.
10208 www.oglindaliterara.ro
Guy de Maupassant – Le Horla, o pojghiţă subţire
« ... Pe la zece mă sui în odaia fiinţă care mă striveşte şi mă înăbuşă – nu pot ! Şi deodată mă trezesc,
mea. De-abia am intrat, învârtesc cheia înspăimântat, leoarcă de sudoare. Aprind lumânarea. Nu-i nimeni... »
de două ori în broască şi pun zăvorul ; Diavolul care-i dă târcoale mereu, ispitindu-l cu spaimele unei
mi-e frică... de ce ?... Până acum nu mă lumi misterioase, inefabile, prin care rătăceşte încercând să scape de ele,
temeam de nimic... deschid dulapurile, purtat dintr-un loc în altul, ca un puf de păpădie, apare cu obstinaţie în mai
mă uit sub pat, ascult... ascult... ce ?... toate povestirile, nuvelele şi romanele sale. Cuvintele lui Maupassant sunt
Nu e ciudat ca o indispoziţie, poate o ca nişte baloane de săpun, alunecoase şi imponderabile, care se sustrag
tulburare a circulaţiei, iritaţia unui oricărei forme de gravitaţie şi care plesnec atunci când tocmai încerci te
circuit nervos, un pic de congestie, o bucuri de ele. Adeseori magma din străfundurile minţii explodează spontan
foarte mică perturbare în funcţionarea şi neverosimil.
atât de imperfectă şi atât de delicată « Băştinaşii, cei de pe munte, pretind că noaptea se aude vorbind
a maşinii noastre însufleţite, să facă pe nisipuri, apoi se aud behăind două capre, una cu glas tare, cealaltă cu
din cel mai vesel dintre oameni un glas scăzut. Scepticii afirmă că e vorba de ţipetele păsărilor de mare, care
melancolic şi din cel mai curajos un seamănă când cu un behăit, când cu vaiete omeneşti ; dar pescarii care
Aurel Conţu fricos ? Apoi mă culc şi aştept să vină întârzie seara pe mare jură că au întâlnit, între două maree, un bătrân
somnul aşa cum l-aş aştepta pe călău... păstor al cărui cap acoperit de manta nu se vedea niciodată şi care mâna,
îl aştept, dar îngrozit la gândul că va mergând în faţa lor, un ţap cu chip de bărbat şi o capră cu chip de femeie... »
veni ; şi inima-mi bate, şi picioarele-mi tremură ; şi tot trupul meu tresare Universul lui Maupassant este un univers în care contradicţiile
în fierbinţeala cearşafurilor până în clipa în care mă cufund brusc în logice se rezolvă prin ele însele, se inversează sau se explică inexplicabil.
reapaus, aşa cum ai cădea ca să te îneci într-un hău de apă stătătoare. Nu-l Soluţiile de moment, propuse de instinct, sunt doar paleative, încercări de
simt, ca altădată, venind perfid, ascuns în preajma mea, oare mă pândeşte, autoamăgire, pentru că în « realitatea » minţii sale nu există decât o singură
oare mă va apuca de cap, îmi va închide ochii, mă va nimici... » soluţie: ieşirea din labirint.
Acum 160 de ani ani, pe 5 august, se năştea un om oarecare, aşa cum « Regăsindu-mi, în sfârşit, minţile, mi-a fost din nou sete : am
se nasc toţi oamenii, deosebit de ceilalţi doar prin nume : Guy de Maupassant aprins o lumânare şi m-am îndreptat către masă pe care era carafa. Am
(1850 – 1893 ). Probabil că lucrurile s-ar fi oprit aici şi pruncul din leagăn ridicat-o, aplecând-o peste pahar ; nimic nu curse din ea... Era goală! Era
ar fi trăit până la adânci bătrâneţe, necunoscut de nimeni, dacă deasupra complet goală! La început nu mi-am dat seam ace înseamnă asta; apoi,
existenţei sale n-ar fi plutit adierea lui Flaubert şi dragostea mamei sale. deodată, m-a cuprins o emoţie atât de groaznică încât a trebuit să stau jos,
Dar cum destinul acesta crud nu excelează prin echilibru, dând unora mai sau mai degrabă am căzut pe scaun! Apoi am sărit ars şi am privit in jurul
mult decât pot duce, s-a răzgândit hoţeşte, în ultima clipă, şi i-a tulbuirat meu! După care m-am aşezat din nou, buimac de stupoare şi de spaimă in
minţile. Citindu-l pe Maupassant ai senzaţia că mergi pe o pojghiţă subţire faţa cristalului transparent! Îl priveam cu ochii ficşi, încercând să ghicesc.
de gheaţă, care-ţi trosneşte la fiecare pas sub tălpi, gata să plesnească şi să Mâinile îmi tremurau! Aşadar cineva băuse această apă? Cine?... »
te arunce în hău. Hoţul, « băutorul » de apă şi de lapte, chipul acela « fragmentat » din
« ... Dorm – multă vreme – dou-trei ore – apoi ceva ca un vis – oglindă, aducătorul « epidemiei de demenţă » din Sao Paula, Horla, care se
nu – un coşmar mă înăbuşă. Simt, nu-i vorbă, că sunt culcat şi că dorm infiltrase în tihna existenţei sale, era, de fapt, în “lăuntrul” său şi nu putea fi
...o ştiu şi o simt... şi mai simt că cineva se apropie de mine, mă priveşte, izgonit nicicum, nici măcar prin incendierea casei…
mă palpează, se suie în pat, îngenunchează pe pieptul meu, mă apucă cu « …Nu… nu… fără nici o umbră de îndoială, fără nici o umbră de
mâinile de gât şi strânge... strânge... din răsputeri, ca să mă sugrume... îndoială… n-a murit… Atunci… atunci…va trebui deci să mă omor eu!... »
Cât despre mine, mă zbat, înlănţuit de această atroce neputinţă : vreua să ( Fragmente din Le Horla – Maupassant )
ţip – nu pot ; vreau să mă mişc – nu pot...încerc să dau la o parte această
HOTĂRÂRE
privind suplimentarea bugetelor Ministerului Culturii și Consiliului Județean Mureș din Fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2014, în vederea susţinerii editării publicațiilor culturale
Art. 1. (1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, 2. Uniunea Arhitecţilor din România – UAR
la capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie”, titlul 20 „Bunuri și Revista „Arhitectura” 30.000
servicii”, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 3. Uniunea Artiştilor Plastici din România – UAPR
2014, cu suma de 1.000 mii lei, pentru finanţarea şi susţinerea editării Revista „Arta” 50.000
revistelor culturale. 4. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -
Art. 2. Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe UCMR 50.000, din care:
valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014, cu 1. Revista „Muzica” 25.000
suma de 100 mii lei şi alocarea acesteia bugetului propriu al judeţului 2. „Actualitatea Muzicală” 25.000
Mureş, pentru finanţarea editării revistelor culturale „Vatra”, cu suma de 5. Uniunea Teatrală din România – UNITER
50 mii lei şi „Lato”, cu suma de 50 mii lei. „Teatrul azi” 50.000
6 Uniunea Cineaștilor din Romania – UCIN
ANEXA Nr. 1: Reviste şi publicaţii culturale ale uniunilor de „Sinopsis” 50.000
creatori
Nr. crt. Uniunea de creatori beneficiară Suma ANEXA Nr. 2: Reviste şi publicaţii culturale finanţate de către
(lei) Ministerul Culturii pe bază de contracte
1. Uniunea Scriitorilor din România 530.000, din care: Nr. crt. Denumirea publicaţiei beneficiare Suma
1. „România literară” 150.000 (lei)
2. „Luceafărul de dimineață” 50.000 1. „Contemporanul - Ideea Europeană” 30.000
3. „Ramuri” 50.000 2. „Convorbiri literare” 30.000
4. „Orizont” 60.000 3. „Korunk” 30.000
5. „Apostrof” 60.000 4. „Secolul 21” 30.000
6. „Helikon” 60.000 5. „Mişcarea Literară” 30.000
7. „Viata Românească” 50.000 6. „Szekelyfold” 30.000
8. „Steaua” 50.000 7. „Cultura” 30.000
8. „Varad” 30.000
www.oglindaliterara.ro 10209
proiectat însă pe ecranul luminos şi tragic al viitorului. Și alții au avut aripi
LECTIA LUI EMINESCU şi au putut să zboare în jurul propriului lor cuib; Eminescu singur, însă, a
reuşit să țâşnească spre zodii nemuritoare, care, oricât de departe ar părea,
rămân să guverneze statornic existențele, speranțele şi utopiile noastre.
Asta nu înțeleg şi nu vor înțelege niciodată demolatorii noştri.
În ultima vreme, se arată că cu mercenari şi cu activişti se folosesc
Pare cel puțin ciudat că şi acum
metode mai subtile. Mai zilele trecute, un ziar specializat în infamii,
la peste o sută de ani de la moartea
folosind masca transpirației, pomeneşte de un liceu în care elevii se
Poetului nostru național, profanatorii
distrează trăgând statuia Poetului de nas, şi conchide: „Aşa sunt băieții !”
de morminte se înverşunează să-i roadă
Nu, domnilor, băieții nu sunt aşa, sunt cum îi creştem şi cum îi educăm. Dar
cu dinții lor galbeni şi cariați statuia
dacă or să audă părerile vicioase ale unor dascăli năimiți care îi ridică în
pe care noi românii i-am ridicat-o în
Slăvile Cerului pe Tristan Tzara, dar îl contestă pe Eminescu şi propun să
inimile noastre. Cine să fie aceste hiene
ne despărțim de el; unii tineri mai slabi de el o să-i invite, în necunoştință de
care nu te iartă nici după un secol de
cauză, împinşi de ace4l spirit de frondă atât de lăudat de presa dizolvantă,
trecerea ta în Nirvana ? Dacă dăm un
pe care spiritele mai ieftine îl cultivă pentru a le ține loc de cultură şi-i face
factor comun pentru toate demolările
egali (cred ei) cu cel insultat.
exercitate de-a lungul timpului asupra
Acelor dascăli contestatari ar trebui să le spună cineva că Eminescu
spiritualității autohtone, aproape că nici
este o parte inalienabilă din însăşi ființa noastră colectivă şi că dacă
nu-şi mai are rost această întrebare.
nu-l înțeleg ca atare,dau dovadă de cea mai elementară lipsă de vocație
Vor răsări din inima necinstitelor lor
profesională, ori câte titluri academice sau oricâte cărți mi-ar flutura
Viorel Dinescu ambuscade toți aceia pe care Eminescu
prin fața ochilor. De altfel, mulți dintre ei, sub pretextul apărării limbii,
i-a demascat, arătându-le incompetența
au început să teoretizeze lumea înlocuind argumentele de fond cu simple
şi lipsa lor de dragoste pentru țara care-i
chițibuşuri verbale. Respectăm limba română, dar trebuie să respectăm
hrăneşte.
şi vorbirea omului simplu care s-a născut, pur şi simplu, român, nu
Dar, defăimare lui Eminescu a fost şi este în mod abil nuanțată. În
academician, nici măcar profesor.
timpul vieții au sărit la bătaie, cum era şi firesc, mai întâi un Bonifaciu
Păstrarea şi cultivarea limbii se realizează prin sfaturi prieteneşti,
Florescu, apoi tombatere inculte care abia dacă ieşiseră din poezia
binevoitoare, nu prin puneri la stâlpul infamiei.
lăutărească, sau niscai Marius Cicoş Rostogan, universitari țâfnoşi şi
Din această tagmă de pedanți fac parte şi acei handicapați culturali
îngâmfați ca Aron Densuşianu cel care contesta frumusețea versului
care confundă poezia cu tehnica prozodiei. Să prezentăm aici un splendid
eminescian: „Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scânteie-n afară”, ori
protest pe care ni-l face Eminescu: „Şi râzând cum părăseşte bâiguind prin
boieri separatişti conservatori care-şi făcuseră din patriotismul lor local
nori, prin Pruncul/ Îmi zâmbea cu bunătate, orice tont,orice Homuncul/
un dubios stindard. În spatele acestor atacatori, conştienți sau nu, se aflau
Şi cu mintea lor câlţoasă, şi cu stilul lor bombastic/ Încercau să mă înveţe
alte legi oculte, sau măcar acea nefirească pornire a rataților de a murdări
ce e rău şi ce e paznic, Întinzând pe-a mele versuri a lor minte şi-a lor
totul în jur, asemenea păsărilor lacului Stympfal. Contracandidații care i
labă/ I-arătam cum se cuvine să rimeze-un om de treabă,/ Când adânc
se opuneau marelui poet au fost şi atunci şi sunt şi astăzi, de râs sau de
ştiam tot graiul de la Tissa pân’la Nistru/ Tot măgarul sta să-mi taie/
plâns; nici unul nu a rezistat timpului fiindcă nici unul nu a avut perspectiva
Mutră gravă de magistru”.
universalității aşa cum a avut-o Eminescu. Un oarecare grande îl elogia pe
Pe detractorii săi, Eminescu i-a pus la punct chiar din timpul vieții.
Th, Șerbănescu pe simplul motiv că ar fi elev al lui Heine. Asta ne lipsea
Aceştia, însă, ca şi iarba proastă, răsar din nou după orice ploaie. Ar trebui
nouă atunci în vremurile de consolidare a propriei noastre vocații ? Datoria
un spirit înalt, ca Iorga şi ca Pârvan care să le mai reteze din gheare. Dar
noastră, mai bine-zis a poeților contemporani cu Eminescu era de a ne
dacă n-avem, n-avem !...
forma o personalitate proprie care să pună în valoare elementele culturale
Acum e vremea epigonilor şi călăuzelor cu două fețe. Să vedem dacă
specifice nației, nu să imităm nişte elemente străine deja perimate în țările
vor avea putere să se ridice până la Putere.
de baştină.
Că dacă nu, o să-i latre şi de jos lângă cotețe.
Eminescu este un produs specific şi necesar al momentului său istoric
să anestezieze o luciditate încordată, pe care doar ironia sau de preamângâiere/ neatinsule / cu aripi de taină//(…) ca să te
autoironia o face suportabilă. pot privi în ochi/ n-am încotro trebuie să mai cresc/ noroc cu
Pentru Luminița Zaharia poeticul este un element al aerului. poezia/noroc cu poezia!-zi merci că nu te iubesc/
Nu poate respira fără sentiment poetic, fără lirism. (…)te-aș întreba ,-ntr-o doară, ce mai faci/ dar dacă mi-ai
Creierul poemovor (foaie verde pălărie) face ordine tăcea un te iubesc?!:
10210 www.oglindaliterara.ro
CINCINAT PAVELESCU versus
CONSTANTIN ARGETOIANU
Ion Şt. Diaconu – Craiova
Într-un studiu mai amplu pregătit pentru „Scrisul Românesc” din Craiova, detaliez legăturile
olteneşti ale cunoscutului epigramist CINCINAT PAVELESCU (n. 20 oct. 1873 – MILCOV Rm.
Sărat – m. 30 nov. 1934, Braşov) care a fost mai puţin cunoscut, poet, laureat al Premiului Naţional,
ziarist şi dramaturg.
A fost judecător la Corabia şi Calafat, venind deseori la Craiova, unde i s-a tipărit singurul
volum de epigrame la editura „Ramuri” în anul 1925.
În Cetatea Banilor CINCINAT PAVELESCU avea buni şi adevăraţi prieteni, precum Nicu
Dobrotescu, preşedinte de secţie la Tribunalul Dolj, Nicolae Titulescu, Eustaţiu Stoenescu, Emil
Gârleanu, Şerban Făgeţel, C. D. Fortunescu, Florica Petrino etc.
De asemenea la Craiova a apărut, în anul 1935, prima monografie „CINCINAT PAVELESCU,
omul şi opera”, semnată de I.C. Popescu Polyclet, el însuşi avocat, ziarist, magistrat, cu un volum de
epigrame publicat postul în anul 1992, după „Epigrame şi epitafe” din 1936. Desen de GABREIL BRATU
În revista nr. 12 „Cugetul”, octombrie – decembrie 2010, sub semnătura lui Dumitru Botar,
au apărut două epigrame din grupa duelului CINCINAT – Argetoianu, iar eu fiind fericitul posesor a
multor manuscrise ale lui CINCINAT, mă consider dator să furnizez unele amănunte, care pot face
parte din istoria literară. Constantin Argetoianu, ministru de
CONSTANTIN ARGETOIANU (n. 3/15.03.1871 la Craiova, m. 05.02.1952 în închisoarea interne, răspunde cu spirit:
SIGHET), a fost ministru de finanţe în 1920 şi aprilie 1931 – iunie 1932, având abilitatea legală de „Numai un decret la dame
a numi, prin ordin ministerial, pe judecătorii de la Curtea de Conturi, unde se presta o muncă redusă Se rezolvă-n epigrame;
pentru o leafă mai mare! Tu, zorit s-ajungi la Curte
CINCINAT PAVELESCU a cultivat bune relaţii cu potentaţii zilei, ca ultim trubadur ce era, Mă crezi damă şi-mi faci curte”.
cum obosise de atâtea peregrinări ca magistrat la judecătoriile din Regat sau din Basarabia, la un „Adevărul literar şi artistic” sugerează
banchet oferit în cinstea unui demnitar elen sosit în vizită la noi, CINCINAT PAVELESCU nu pierde faptul că în dispută ar fi intervenit chiar şi George
ocazia de a solicita, prin epigramă, o înaintare la Curtea de Conturi, evident în contrapartidă poetul Topârceanu, binecunoscut pentru calambururile
neputând oferi omului politic decât … nemurirea! sale:
„Ştii să mângâi şi să dai ghionturi Deşi nu am ca el chelie
Dar ia-mă, rogu-te, de păr, Şi Cincinat nu prea mă cheamă,
Şi fă-mă repede să sar Nu s-ar putea să-mi faci şi mie
Din Curtea de Apel la Conturi!” Măcar un sfert de epigramă?...
Conul Costică, boierul de la Breasta, citind versurile genialului scriitor, aşa cum se dezvăluie în Conul Costică ar fi răspuns:
„Memoriile sale, concepe mai multe replici”: „Ţi-aş face chiar acum şi ţie
„Din păru-ţi când ai dat aconturi Dar nu sunt tocmai inspirat
Şi ai rămas chel ca un papuc, Aşteaptă-ntâi să ai chelie
De-aş vrea să te azvârl la conturi Şi să te cheme CINCINAT”.
Nu văd de ce să te apuc.” Autorul „Baladelor vesele
Poetul magistrat insistă: şi triste” ripostează:
„Eşti prea puternic, duh ai berechet „Atunci, n-am nicio bucurie
Şi eşti iubit de regi ca şi de dame, Promisiunea este nulă,
Dar eu te rog, în loc de epigrame Căci până să am şi eu chelie
Că mă pricep şi eu –, fă-mi un decret.” Îmi iese părul prin căciulă.”
La fel în femeia scria un poem, bărbatul o poezie sau ai înfipt steagul galben, scânteind înspre verde,/ din acare râdea
bărbat cu muntele în spate : dacă acum mă va săruta?!/ lumii poza ta. aici, ai cucerit în joacă o femeie/ și n-ai știut cum
dacă mă va îmbrăca, îndrăzneț și timid/în ființa lui de iarbă să te joci cu ea…(între două lumi).
crudă?!/ dacă brațele lui mă vor salva/înainte ca alarma mea
să-l audă?!/ cu poezia mă va-mbrățișa? / dacă mă va lăsa să Iubirea și poezia pentru Luminița Zaharia sunt singularia
iau ce vreau/ iar eu, într-o clipă nebună de visare/îi voi lua tot tantum, ca la Nichita Stănescu :
ce are? și anatomia tâmpă de poet/ dus de vârtejul lacrimilor Eu am pierdut numai lucruri
poate mult prea departe /cred c-a trecut de centrul ființei, s-a fără de valoare, am pierdut
pierdut/ undeva între viață și moarte…(pe stânga, mereu pe numai ceea ce am iubit (Scrisoare)
stânga); Identități schimbate: când m-a născut, scandalizată
că sunt fată-/ (…)/Mama m-a cedat pe-un poem androgin/ si-am Nuanțele trasează culoare de zbor minții și simțirii, uneori
trăit cu-o identitate schimbată//(…) să știi că e un truc de prunc ca zborul vulturilor, alteori ca rândunele în zilele de vară când se
boem/ când femeia-și pune pălăria/ el și-a lucrat în săli de forță apropie furtuna și zboară foarte aproape de pământ.
poezia/ să se compare-n absolut cu un poem.La fel și cu moarta În poezia Luminiței undeva flutură un sentiment ca un
în casă. steag. Acela al împăcării cu sine, dar și o continuare a luptei:
În fobie, iubirea este fericirofobă. când și speranța s-a mutat în spațiu…/ să ai un steag al tău, de
Poeziile ce e iubirea, killing me softly, poetul, poem crezut în.(să ai un steag)
desuet, în alcatrazul vieții mele, inimă de rezervă conturează Scrisul este un curaj pe care poeta și l-a asumat mai mult
nota personală a poetei Luminița Zaharia. Jocul adulților lasă ca în volumele anterioare, tocmai pentru că le-a depășit. La
uneori răni, pe care nu trebuie să le vadă oricine, și atunci se alcătuirea unei eventuale antologii, de autor, cele mai multe
recurge la paravanul ironiei: ai ajuns în vârf, alpinist temerar./ poezii ar fi din acest volum, dacă nu mai scrie altele.
www.oglindaliterara.ro 10211
debutului în 1975, la Paris (cu 15 poeme în română şi franceză) şi de atunci
10212 www.oglindaliterara.ro
Spaţiul vectorial al limbajului literar barbilian”) Ioan Toderiţă ne prezintă „lumea divizată în noţiuni”, noţiunea
fiind „dual reprezentată în idee”. Autorul are drept sprijin matematicieni
celebri, precum Euclid şi „spaţiul euclidian”, românul Gheorghe Ţiţeica
de Ioan Toderiţă ori germanul Hilbert „geometrie axiomatică”. Astfel s-ar explica, şi de la
„Axioma lui Push”, preferinţa lui Ion Barbu, care a studiat în Germania şi a
Scriitorul gălăţean Ioan Toderiţă cunoscut teoriile şi operele acestor matematicieni, pentru „o nouă poezie”.
s-a dedicat, deopotrivă, matematicii De altfel, însuşi Ion Barbu afirma: „Oricât s-ar părea de contradictorii aceşti
şi poeziei, asemenea poetului şi doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei,
matematicianului Ion Barbu (Dan un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia. Ca şi în geometrie, înţeleg
Barbilian), căruia îi dedică un amplu prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile
studiu în lucrarea „Spaţiul vectorial de existenţă; pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, aşa că,
al limbajului literar”, publicată la rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei”. (I.
Editgraph, Buzău, 2013. Autorul îşi Valerian: „De vorbă cu Dl. Ion Barbu, 5 februarie 1927; n.n.).
subintitulează lucrarea „fragmente de Autorul cercetează şi analizează poezii din prima etapă a creaţiei
critică literară analitică şi carteziană”, barbiene (Tudor Vianu stabilise etapa parnasiană, cea baladic-orientală
precizând: „Valoarea estetică a şi cea ermetică), cum ar fi: „Elan”, „Lava”, Panteism”. Prozodia ultimei
limbajului literar e o raţionalizare a poezii o compară cu „Angoasă”, de Stephan Mallarme, găsind similitudine
motivaţiei într-o structură vectorială.” în numărul de silabe (măsură). Realizează, prin trasarea imaginii ritmului în
(p.4) succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate, pe abscisă şi pe ordonată,
Criticul îşi structurează studiul spaţiul geometric („vectorial”) al imaginarului poetic: dreptunghi, triunghi
Elena Otavă şi trapez, pentru ambii poeţi.
pe capitole dedicate unor scriitori mai
mult sau mai puţin cunoscuţi, încercând Analiza poeziei „Oul dogmatic” descoperă aspecte, de asemenea,
o nouă metodă de includere a ideilor poetice, a prozodiei şi a figurilor de interesante. Ioan Toderiţă stabileşte o influenţă matematică în gândirea
stil în „spaţii vectoriale” trasate de gândirea matematicianului, apelând la poetică a lui Ion Barbu, provenind din geometria axiomatică a lui Hilbert,
filosofia lui Platon şi celebri matematicieni, despre care aflăm la capitolul din teoria numerică a matematicianului Landau, precum şi din raţionalismul
dedicat lui Ion Barbu. lui Descartes (cartezian). De asemenea, calculul infinitezimal, ca ştiinţă,
Primul capitol se numeşte: „Două cărţi, un poet: Andrei Gheorghe început de Newton şi Leibnitz la începutul secolului al XIX-lea. Nu este
Neagu”, unde îşi propune să analizeze, după metoda enunţată, poeziile din departe nici teoria relativităţii lui Einstein. Autorul aplică „teoria ecuaţiilor”
două volume ale poetului Gheorghe Andrei Neagu: „Lacrima iubirii” şi în descifrarea poeziei, stabilind pentru primul catren: a+b+cx=d
„Poemele din templu” (2013). „E dat acestui trist norod (a)
Autorul scrie: „Templul e un zigurat părăsit de zei la naşterea Şi oul sterp ca de mâncare (b)
noastră”. Apoi, citându-l pe Martin Heidegger, consideră că „Una dintre Dar viul ou (x) la vârf cu plod (c)
posibilităţile de fiinţă ale Dasein-ului (Omului) e situarea lui afectivă în Făcut e să-l priveşti la soare.” (d)
sine pentru o desluşire ontică a fiinţării”. Catrenul al doilea este transpus în
Afirmaţiile lui Heidegger se potrivesc şi poetului Gheorghe Andrei ecuaţia:
Neagu, despre care spune: „Postmodernist al clasicului, indecis să-i fie cx = d – b – a
supus. Alergând între relevarea detaliului ca simbol grotesc şi semnificant, „Cum lumea veche, în cleştar (a)
ca semnificaţie impact al percepţiei şi armoniei, ca meditaţie şi reflecţie Înoată în subţire var (b)
asupra lumii străbătută cu piciorul.” Nevinovatul (c) noul ou (x)
„Fuga de sine” şi „fuga din faţa lumii” ar fi cele două „căi” de „situare Palat de nuntă şi ecou.” (d)
afectivă” a poetului. Această idee este explicată cu versuri din „Frig”: „În Continuând analiza celorlalte
toate-i minciună, mă tem / că toate cu mine-s blestem / Trăim peste lumea versuri, ajunge la concluzia: „Oul nu este
ce cheamă / uitarea de sine cu teamă”. hrană,…nici palat de nuntă şi ecou, nici
Despre „Alte cuvinte”, analistul afirmă că există o „cădere”, un trup drag surpat în vis, el este FIINŢĂ
„regret” al „locuirii în sine”, ca „nerostit”. zidită lin şi masculin erotic, de o idee –
„Căderea” este văzută şi ca „deturnare”, „îndepărtare de sine”, idee ţinutul de foarte de sus, din polul plus,
dezvoltată în poemul „Din mine”. unde (nici) glodul Pământurilor nu a
Stabilind că în volumul „Lacrima iubirii” şi în „Poemele din ajuns.”
templu” tema predilectă este iubirea, autorul remarcă „fuga în romantism, Ioan Toderiţă stabileşte că „Ion Barbu face din „Oul dogmatic” o
întoarcerea la armonie”, ca şi poetul Mihai Eminescu. Astfel, eul liric „se ecuaţie transcendentă”, acesta fiind transpunerea în poezie a ecuaţiei
implică total” şi se „autoreflectă”, iar figura stilistică adoptată de poet matematice, apoi realizează imaginea „spaţiului vectorial” (accentografia)
este „anafora”. În acest sens, criticul oferă o paralelă a poetului Gheorghe pe axa ordonatelor şi absciselor, descoperind „ritmuri wagneriene”.
Andrei Neagu cu poetul englez Walt Whitman în poezia „Frunze de iarbă”. Studiul continuă cu analiza foarte interesantă şi particulară a altor
Referindu-se la cartea „Poemele din templu”, autorul studiului poezii: Uvedenrode, In Memoriam, Din ceas dedus, Timbru, Grup, Poartă,
remarcă „matricea” stilistică realizată în jurul termenului „templu”, care concluzionând că versurile lui Ion Barbu sunt: „Geometrice ca formă,
este „o reverie a posibilităţii de a trăi „impetuos, dar şi …”misterios”. algebrice ca înţeles, unităţi estetice des-mierdate, des-împovărate de
Citează câteva poezii ce conţin termenul notând: Templierul e: „un cumpăna cuvântului barbian”.
ram bătrân, crăpat, uscat”. Păstorul templului: „la fiecare dangăt / bunul Romanul „Suburbii Municipale”, în trei volume, (2005, 2007, 2009)
părinte tresare şi aşteaptă / să-l strige la poartă urmaşul”. Intrarea în templu: al scriitorului Emilian Marcu din Iaşi, este considerat „unic în literatura
„Cuvântul meu se strecoară timid / împotriva unui război fratricid”. românească”. În aceste volume „Oglinzile realului şi imaginarului se
Stabilind că „Templul semnifică centrul lumii, dar şi locul de fugă fărâmiţează pe atemporalitate şi aspaţialiate, umbre ale nopţii veşnice, în
a omului în lume”, Ioan Toderiţă îi îndeamnă pe cititori să-i citească care fiinţele tulbură neantul sinelui colectiv, înfometat.”
poeziile lui Gheorghe Andrei Neagu, descoperind în „Oglinda sufletului” Scriitorul buzoian Nicolae Gâlmeanu este numit „poetul Cislăului
său „neliniştea conştiinţei timpului pierdut şi regăsit în argintul lacrimilor mioritic”. Despre cartea acestuia „Plânge Iisus” (2009) afirmă: „este o
sale poetice”. fluidă reprezentare a stărilor psihice raţional-afective.”
Capitolul: „Dan Barbilian, Ion Barbu – Categorii abisale matematice” În romanul „Norul”, scriitorul buzoian Titi Damian exprimă
este cel mai dezvoltat, cuprinzând 71 de pagini. „intempestiva fericire de a scăpa de sărăcia de suflet şi libertate, de prostia
Despre Ion Barbu, autorul afirmă că este „un poet germinat din despotică-securistă şi ideologică, de experimentul marxist al egalitarismului
categorii abisale ştiinţifice matematice”. Apoi face o analiză a termenului absurd”.
filosofic „cunoaştere”, strâns legată de matematică şi de legile ei „bine Cartea „Conacul dintre vii” (2005) a lui Culiţă Ioan Uşurelu din
determinate”. „Drumul către Fiinţă şi Neant, cel mereu bătut în felurite Odobeşti este o culegere de povestiri realizate prin participarea unor
poeteci de filozofi, are nevoie de primordialitatea ideii, ideilor platonice.” „povestitori”, în mod direct, la creaţie, „sub imperiul noocraţiei, unui stat/
Prima dogmă stabilită de filosoful idealist al Antichităţii, amintit statut filozofic şi Platonic, a unor segmente de timp guvernator”; „Vârtelniţa
de către autor, este „ideea înainte de materie”, concluzionând: „Astfel cuvintelor deapănă şi ghemuieşte povestirea ca-ntr-o şezătoare.”
lumea trece din real în imaginar şi invers numai prin idee matematică”, ce Alţi scriitori prezenţi în paginile cărţii: Viorel Lică, Horia Zilieru,
„defineşte” lumea prin „gen proxim” şi „diferenţă specifică”. Aureliu Goci, Aurel Buricea, Coriolan Păunescu, Irina Anghel, Valy
Încercând să-l facă mai bine cunoscut pe poetul Ion Barbu din Crăciun, Săndel Stamate, Dumitru Anghel, Constantin Trandafir, Florin
matematicianul Dan Barbilian (descoperitor, în geometrie, al „spaţiului Dochia, Ioan Rusu etc.
www.oglindaliterara.ro 10213
în jurul ochiului stâng al
10214 www.oglindaliterara.ro
Insula purgatoriului – purgatoriul conştiinţei
Cu multitudinea de preocupări ale domnului Lucian Ciuchiţă, un subiect bine structurat,
am avut onoarea să intru în contact prin trei căi: prima dată ca om de Iată de ce recomand acest
televiziune, a doua oară ca publicist care a trimis materiale spre publicare volum spre lectură cititorului ce-
la revista Oglinda Literară şi a treia oară ca prozator, prin volumul şi doreşte dezlegarea tainelor unui
Insula purgatoriului. roman de acţiune în străfundul
Apărut la editura ATEC din Focşani în anul 2014, volumul are peste structurii sale.
250 pagini, fiind de departe un roman plin de surprize . Acţiunea pare a fi construită
Autorul dă vamă preocupărilor sale cinematografice, construind în molecular care-si dezvăluie
acest roman planuri după planuri, viziuni după viziuni, cu un pronunţat legăturile atomice cu o precizie ce
accent scenografic. În fapt, punerea în scenă se găseşte la fiecare frază în ţine de întreg.
largul ei: „ca un urs polar surprins pe o banchiză şubredă, Logan priveşte Cred că romanul în
cu atenţie în zare şi trasează cu indexul un cerc imaginar…” (pag. 111). integralitatea sa poate constitui
Planurile unei filozofii economice bine structurate, întretaie, din un model de seducţie şi pentru
când în când, romanul cu o limpezime a gândului de invidiat: „încet- cinematografie şi pentru dramaturgie
încet, X-uleni, Y-uleni, cad pradă noilor dinozauri la fel de gigantici…” în egală măsură. Gheorghe Neagu
(pag. 125). De fapt am descoperit că
Sau: „mai trebuie un fond lexical redus la minimum: muncă, taxe, Lucian Ciuchiţă face parte din
hrană, somn, alte taxe, impozite, alcool, somn, taxe…” (ibidem.). Asociaţia Dramaturgilor de Film încă din 1991 fiind în mod justificat
Autorul nu este ezitant în definirea banilor, a sexului alături de prezent şi între coperţile acestui volum construit pe atâtea sute de pagini.
P.I.B., vot, urne, strigătele personajelor în faţa atacurilor de tot felul. De aceea, nu trebuie să ne mire dialogul purtat de Creier!!. Nu m-aş
Multiple percepte morale vin să contureze personajele în stranietatea fi aşteptat să fie în stare. Şi totuşi este. (pag.173).
cadrelor cinematografice,ce brăzdează romanul conferindu-i un plus de Din când în când autorul, fie prin gura personajelor, fie prin rostirea
rafinament. domniei sale face câte o analiză pertinentă a sistemului bancar (pag.152-
Nu lipseşte ironia în descrierea personajelor: „El e chiar mic, EA 153).
chiar pare o doamnă…”(pag.220). De fapt nici lumea ca entitate de sine stătătoare nu se simte bine
Fineţea acestor descrieri fugare fac din autor un maestru al sub lupa discursului grav al autorului. Guvernanţii care intră fărăvoia lor
cuvântului aşezat respectuos într-o structură romanescă de prestigiu, in sordidul existenţei umane, funcţionarii care au un ascendent asupra
ocolind în chip fericit preţiozităţile de limbaj şi snobismele atât de societăţii sunt la fel de bine disecaţi în zona paginilor 106,107,108,
prezente în literatura de astăzi. ş.a.m.d.
Se vede în autor şcoala Facultăţii de Cibernetică. De fapt cartea Probabil că acest mod de a construi a tentat lumea cinematografică
în întregul ei nu se poate citi cu lejeritatea unui roman de capă şi americană, care s-ar fi înfruptat copios chiar din cuprinsul acestui volum.
spadă,deşi,duelurile sunt prezente în toată carnea poveştilor, dar sunt Prea seamănă un film cu Stallone într-o puşcărie pe un vas ancorat in
dueluri mentale, în care rolul de spadasin îl are romancierul Lucian mijlocul oceanului,cu subiectul cărţii. După spusele autorului,se pare că
Ciuchiţă. există deja un proces pentru drepturile de autor cuvenite.
Tentele de science fiction străbat de la un capăt la altul volumul- Dar aceasta e altă poveste,care poate constitui, de ce nu, subiect
puşcăria de pe vapor ce îi permit autorului un discurs plin de surprize ce pentru un nou roman.
te fac să ai sentimentul că din lumea realului te smulge cu eleganţă spre Rămânem în aşteptare.
pictor prezentat a fost El Greco (1541-1614), cunoscut drept consumator “Biserica din Auvers “ (1890), caracterizată prin violenţa culorilor şi
de droguri halucinogene şi diagnosticat ca astigmat şi psihopat. Mulţi au sugerând un cutremur, pe seama schizofreniei.
văzut în el un vizionar dezechilibrat. În bisericile din întreaga Spanie se Dintre toate picturile
găsesc picturile lui care prezintă personaje alungite cu priviri extatice. lui Van Gogh, “Lan de grâu
Corecţia optică prin lentile cilindrice aduce la normalitate o bună parte din cu corbi» a fost, probabil,
personajele sale, dar le devalorizează sub raport estetic şi ca semnificaţie. subiectul celor mai multe
Francisco Jose Goya y Lucientes (1746 - speculaţii. Mulţi cred că
1828) îşi pierde auzul la 28 de ani, ceea ce alături, de este ultima lui lucrare,
un pesimism cronic, îl aduce într-o stare de cădere considerând cerul învolburat
psihică uluitoare. Lucrările din acea perioadă sunt plin de ciori şi poteca
dedicate coşmarurilor umane, decăderii morale şi întreruptă ca prevestiri ale
fantasticului morbid. Pentru cei apropiaţi, Goya morţii apropiate.
devenise un fel de nebun rătăcit într-o lume pe Ar trebui menţionat că fratele său Theo a murit de sifilis paralizant
care nu o mai întelegea. Din ce în ce mai abătut şi (în 1891), sora sa Willemina van Gogh a murit de demenţă (1941), fiind
tulburat, pictorul se izolează complet cumpărând internată aproape patruzeci de ani într-un azil psihiatric, iar fratele Cor
reşedinţa numită «Casa Surdului» (din cauza fostului (Cornelis Vincent) s-a sinucis în 1900, a mai arătat Beuran
proprietar, nu a sa). Aici lucrează febril la un ciclu În cazul lui Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901), una din dramele
macabru intitulat «Lucrări întunecate». vieţii sale a fost generată de faptul că în familia sa se obişnuia căsătoria
Picturile erau murale (căci nu voia să le vadă între rude. Şi astfel, Lautrec era copilul unor veri primari, iar bunicile sale
nimeni din afară), iar ulterior au fost transpuse pe erau surori. Avea, în consecinţă, o maladie congenitală care s-a manifestat
carton. Din acea perioada datează celebra «Saturn puternic atunci când, adolescent fiind, şi-a fracturat femurul stâng şi apoi pe
devorându-şi fii», una dintre cele mai impresionante cel drept. Picioarele sale nu s-au mai vindecat corect niciodată, iar creşterea
lucrări ale «groazei şi canibalismului». Unii a stagnat. Adultul Toulouse-Lautrec măsura doar 1,52 metri şi avea un tors
critici spun că suferea de encefalită şi că ilustra de om normal. Boala l-a transformat într-un spectator avid să se hrănească
tot ceea ce îi apărea în coşmarurile sale. din exuberanţa altora, mai întâi la circ, apoi la cabaret.
Vincent van Gogh (1853-1891) spunea Frida Kahlo (1907-1954) spunea că pictura ei «poartă în ea mesajul
“Eu îmi visez picturile, iar apoi îmi pictez durerii». Avea sechele din cauza poliomielitei, a suferit fractură la bazin şi
visele”. Ca patologii a avut sifilis, epilepsie, din triplă fractură la coloana vertebrală.
cauza abuzului de absint, depresie şi glaucom. Conferinţa «Medicina şi pictura» a fost susţinută de Mircea Beuran
O cauză pentru cunoscutul incident în care şi-a în cadrul Conferinţelor TNB.
tăiat urechea ar fi fost şi Sindromul lui Ménière Mircea Beuran este medic primar chirurg, profesor la Universitatea
- care provoacă zgomote incomode în interiorul de Medicină Bucuresti, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic de
urechii. Urgenţă Floreasca, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie - filiala
Totodată, medicii pun imaginea din Bucureşti.
(Foto: Mediafax)
www.oglindaliterara.ro 10215
PRIN ANTICARIATE
DINSPRE SUD-EST de Mircea Muthu
În cele trei secvenţe Aici în de bizantolog şi balcanolog, invitându-i pe cei interesaţi să investigheze
Europa (pp15-38), Inserţii (pp38- temeinic cultura şi literartura din acele ţări levantine pentru că merită,
124) şi Dialoguri (pp125-164) ale pentru că revelaţia funcţionează (p51). Până şi monarhia luminată din
cărţii Dinspre Sud-Est (Ed. Libra, Orient (de tip Alexandru Macedon) şi o altă asiatică dezvăluie, cu siguranţă,
Bucureşti, 1999), universitarul modele, repere (p54). Cu fiecare semnificaţie consumată în empatie, s-a
Mircea Muthu consideră că între mai sedimentat câte ceva la triada conceptuală bizantinism-sud-est
sudul şi estul Europei se stabilesc european-balcanic (p63).
contacte cultural-artistice derulate la Odată cu configurarea naţiunii europene, elementele ei definitorii
4 paliere facilitând vehicularea unor – spiritul grec, legislaţia romană şi creştinismul – au devenit bunuri,
concepte ca balcanism, orientalism, vectori pentru spaţiul/culoarul slav, nu numai latino-germanic (p66).
bizantinologie, bizantinism. După ce salută modelul cultural francez cu incitantul binom centru-
Aidoma lui C-tin Noica şi Mircea periferie, autorul constată că unele oraşe medievale princiare, Târnovo,
Vulcănescu, vajnicul căutător de Ohrid, Târgovişte, Curtea de Argeş, au cunoscut şi decăderea, ori stagnarea,
vocabule străvechi, dacice, legitimează iar altele, Nikopole, Sarajevo, Skoplje, au ţinut aprinsă torţa progresului
semantic şi spiritual prepoziţia „între”, „ameninţând” centrul, calitatea de axis mundi a altor mai rafinate burguri.
Iulian Bitoleanu cinstind în acest fel memoria unor iluştri Aliniind mai multe puncte de vedere, constructorul de idei Mircea
înaintaşi: Eminescu, Blaga, Pârvan..., Muthu pare îndreptăţit a decreta: „Imperialismul Bizantin de le Nord de
preţuitori ai graiului ancestral, argument Dunăre e raţionalismul ortodox” (p63). În concepţia profesorului ardelean,
al creştinismului ţărănesc şi al înţelepciunii (p22). domnitorul Vasile Lupu (Pravila de la 1640), Ioan Maiorescu şi Alexandru
Prin fel de fel de analogii, sinteze, paralele, se constată că somnul Odobescu vin în sprijinul tezelor sale, cu toţii regăsindu-se şi în opurile lui
ar fi matricea spiritualităţii româneşti, în consens cu Eminescu, Eliade, Iorga drept posibile halte ale bizantinismului, balcanităţii... Prinde tot mai
Blaga, cu aceeaşi semnificaţie ca Indul, Gangele, Himalaya pentru India. ferm contur ipoteza că balcanitatea devenise centru tragic în mandatul lui
Mai presus de timpul istoric la români, şi cel mitic explorat de Neagoie Basarab (p75).
Sadoveanu şi Eliade generează dramatismul, tragismul, aşa cum credea Se învederează teza că Grecia a fost în Evul mediu ţara care a
Cioran. influenţat decisiv toată Peninsula Balcanică prin şcoli, academii, biserici,
Comparativ cu alte spaţii europene, proclamând ateismul, cugetul prin polivalenţa culturii, ştiinţei etc., gest care a fost preluat de Bucureşti şi
liber, cel balcanic, mai patriarhal, tadiţional şi-a expilicitat adeziunea la Iaşi. La un moment dat, balcanizarea a fost sinonimă cu iugoslavizarea
ortodoxie, platformă teoretică pentru etică, artă, sociologie. (p87) sau cu o „dramă colectivă” (p88), ori cu o „asociere de stări politice,
În mod cert ortodoxismul a reprezentat o constantă, un „stâlp”, un psihologice, culturale” (p93), unde printre exponatele livreşri s-a aflat şi
zid în calea vitregiilor istoriei, mai ales pentru oaza de romanitate numită Nastratin Hogea (p95).
poporul român. Mircea Muthu consemna „o geografie culturală şi literară în Scriitorii care au fost fascinaţi de orientalism, balcanism, s-au numit
Peninsula Balcanică cu particularităţi interesante (p36). Iluminismul vestic, Ghica, Istrati, Galaction, Sadoveanu, Stanev, Andri, Kadare, iar unele opere
catolicizat s-a extins şi în arealul imperiilor est-centrale, aşa că Balcanii au – Chira Chiralina, Divanul persan, Papucii lui Mahmud... - au circulat
dat măsura valorii lor prin românul Gheorghe Şincai, sârbul Iovan Rai nestânjenit în acest areal, captând cititorii dincolo de orice etnie.
şi bulgarul Paisie Hilandarski, cu respectarea a 4 criterii: etnolingvistic, Devine tot mai evident că balcanismul are o structură poliedrală,
zonal, istoric, religios. Aşa au luat fiinţă conceptele de orientalism, de aceea pasionatul exeget încearcă o tipologie a balcanismului: de
bizantinism şi balcanism (p37). În partea a doua, Inserţii, teoreticianul evocare (Mateiu Caragiale), social (Panait Istrati, Zaharia Stancu), moral
ardelean recunoaşte europocentrismul (p43) şi insistă pe straturile greco- (Gala Galaction), metafizic (Ion Barbu), politic (generalul Magheru),
latineşti şi creştine ale Occidentului. În sens restrâns, Orientul însemna metaforizant (Fănuş Neagu).
cultura chineză, hindusă şi islamism, iar azi, paleta semantică s-a schimbat, Mircea Muthu încearcă să impună şi conceptul de românism, având
s-a expandat, aglutinând şi culturi minore, nu numai majore – apropo de tangenţă, desigur, cu lucrările lui D. Murăraşu, Nae Ionescu, Constantin
teoria blagială expusă în Spaţiul mioritic. De reţiunut şi reacţia lui Noica, Rădulescu-Motru...
convins de tensiunea interioară a culturilor mici (vezi studiul Ce e etern şi Cât priveşte dialogurile/confesiunile, suscită interesul aria abordată:
ce e istoric în cultura românească, Revista Fundaţiilor, 1943). limbă, literatură, valoare, Napoca universitară, Revoluţia din 1989...
Şi exegetul contemporan de la Cluj ne încredinţează (la p49) că nu După fatidicul an, s-a terminat cu scleroza universitară, s-a ajuns în mediul
e profitabil a face taxonomii, a emite diferenţe nete între culturile lumii. academic la interdisciplinaritate, iar contribuţia majoră a Clujului la cultura
Demersurile între sud-estul Europei nu sunt de data recentă, căci, cu naţională a constat în primul rând în Şcoala Ardeleană şi Lucian Blaga.
multe decenii în urmă, N. Iorga probase oarecare aplecare spre noţiunile
Cronica lunii mai devenit inutile? Totuşi, dau samă(fie şi pentru ultima dată) şi, vă voi spune
că, şi cei ce nu respectă cuvântul rostit,(nu ştiu sau nu vor să-l respecte),
Sau într-un târziu, vor da şi ei samă!
Iată, prin urmare, darea de seamă a lunii mai: de reţinut textul
10216 www.oglindaliterara.ro
Freud şi Malher
La rêve et son interprétation, Un souvenir d’enfance de Léonard de Vnci,
L’Homme Moïse et la religion monothéiste, Métapsychologie, Abrégré de
psychologique etc...
Adolf Hitler, conducătorul Partidului Naţional-Socialist, este
ales în 1933 Cancelar şi imediat, în anul 1934, devine Führer-ul Germaniei
Era în data de 11 martie 1902. naziste...
Un soare aproape primăvăratic încălzea În anul 1933, cărţile lui Sigmund Freud sunt arse în pieţele
blândul Ringstrasse... În aceea seară, publice din Berlin...
la Staatsoper, se reprezenta, cu casa Bătrân - nu împlinise încă optzeci şi doi de ani - şi grav
închisă, Cosi fan Tutte, dirijată de bolnav, îngrijit de fiica sa, obligat să poarte o proteză maxilară, din cauza
Gustav Mahler. Rătăciţi, printre cancerului, Freud notează simplu, în Jurnalul său, la 22 martie 1938: „Anna
spectatori ... Sigmund şi Martha Freud... la Gestapo”...
...Sigmund Freud, împlinise Protejat, totuşi de cele mai înalte autorităţi diplomatice şi grăbit
deja patruzeci şi şase de ani, publicase de apropiaţi, Freud va părasi, confuz şi îndurerat, după aproape cicizeci de
în 1899 „Interpretarea viselor” şi ani, apartamentul familiei sale, situat în Berggasse,19 din Viena şi va pleca
referinţa definitivă la tălmăcirea sa în exil la Londra. Câteva dintre rudele sale, rămase la Viena, vor fi aruncate
despre tragedia greacă... Dar mai pres în închisoare sau vor sfârşi în lagărele de exterminare...
de orice, reuşise să-şi împlinească visul, La Londra încearcă să se bucure de o viaţă linistită, dar analizele
drumul îi era deschis, fusese numit şi tratamentul cancerului la maxilar, îi depăşesc puterile de a le putea
Matei R. Pitulan profesor universitar la Roma. Putea suporta... Cangrena săpase o gaură în obrazul său. Împăcat şi decis, Freud îi
să rătăcească, fumând liniştit, visând cere doctorului său, Max Schur, să facă tot ce este necesar: ...„nu vorbi cu
printre ruinele Cetăţii Eterne... Anna...dar... nu se mai poate trăi aşa”...
Şi nu putem să nu notăm faptul că în februarie 1886, într-o scrisoare Dorinţa îi va fi îndeplinită şi la 21 septembrie 1939, îi vor
adresată viitoarei sale soţii, Martha Bernays, cu care se va căsători peste fi administrare două centigrame de morfină şi adoarme liniştit. La 23
numai şase luni, la 14 septembrie în acelaşi an, Freud nota, la acea dată, septembrie, la ora trei dimineaţa, după comă, vine moartea...
îndoindu-se de sine, amar şi apatic: „A fost o vreme când nu eram altceva Vechi apostat al tutunului se zice că, Freud, ar fi fumat chiar în
decât o dorinţă de a învăţa şi ambiţie şi am suferit zi de zi fiindcă natura nu ziua morţi sale un pachet de ţigări şi ar fi ascultat cu faţa scăldată în lacrimi
avusese buna idee să-mi pună pe frunte semnul geniului, pe care îl dăruieşte „Adagietto” din Simfonia a V-a de Gustav Mahler, compozitorul atât de
uneori. Ştiu acum, de mult timp, că nu sunt un geniu. Nici măcar nu sunt aproape sufletului său... Dar totul pare să fie legendă...
prea înzestrat”... Trupul său a fost ars şi cenuşa rămăşiţelor sale pământeşti, depusă
Începând din acel an, 1902, mai mulţi medici, profesori şi cercetători, într-un antic vas grecesc, odihneşte, laolaltă cu cele ale soţiei sale, Martha,
printre care: Renk, Abraham, Eitingon, Jung, Ferenczi, Jones, Sachs, Brill în templul Golders Green din Londra...
şi Hall se vor grupa în jurul lui Freud, cu scopul bine definit în cercetarea, ...Ultima sa lectură a fost „Pielea de şagri” de Balzac...
practica şi răspândirea psihanalizei... ...Compozitorul său de suflet, Gustav Mahler, murise demult,
În anul 1909, psihanaliza devine o chestiune internaţională, Freud repausa de peste douăzeci şi cinci de ani, în cimitirul Grinzing, din
traversează Atlanticul. După conferinţele de la Boston: „Cinci lecţii de împrejurimile Vienei. Monumentul funerar al celebrului muzician, creaţia
psihanaliză”, Freud primeşte titlul de „Doctor honoris causa” al University arhitectului Josef Hoffmann, mai mult decât sobru, includea o placă de
din Worcester... marmură pe care era scris simplu numai numele său: Gustav Mahler...
...Din cauza abuzului de tutun, în cursul anului 1925, pentru Freud ...Poveste reală sau închipuită, în dimineaţa zilei de vineri 18
începe calvarul unui lung şir de suferinţe şi a unor numeroase intervenţii mai 1911, compozitorul murise în ajun, la dorinţa sa testamentară, i-a fost
chirugicale, pentru tratarea unei „reacţii a ţesuturilor” palatine, care străpunsă inima cu o „andrea din oţel”...
prevestesc simtomele unui cancer incipient... Toată viaţa sa, Mahler s-a temut să nu fie îngropat de viu...
Psihanalistul şi scriitorul Sigmund Freud va publica, de-a lungul
vieţii sale, peste douăzeci şi cinci de volume, traduse cu timpul în mai Viena, 18 mai 2014
toate limbile lumii, dintre care vom aminti: Introduction à la psychanalyse,
10218 www.oglindaliterara.ro
EPIGRAME DE ION LUCA CARAGIALE revistei: „Precum scânteia licăreşte/ De zgândăreşti
o leacă spuza/ Oricine -ar zgândări găseşte/ Sub
Teleor pe A. C. Cuza.’’ sau: „Teleor, dragă Ţăţică,/
Gabriela Genţiana Groza Te prinsei, mânca-ţi-ai muza,/ Şi nu cu ocaua mică,/
Scriitor clasic român (1852-1912), dramaturg, prozator şi publicist, descendent dintr-o familie de actori,Ion Ci cu ocaua lui Cuza.’’
Luca Caragiale şi-a făcut debutul la revista umoristică „Ghimpele’’ în 1873, la 21 de ani. A scos apoi el însuşi
„Cititorii noştri, spune autorul, ştiu ce nenorocire
revista ,,Claponul’’ în 1877 şi „Calendarul Claponului’’ în acelaşi an, importante pentru formarea talentului
literară s-a întâmplat din cauza ignoranţei mele
său de scriitor satiric. În 1901 a editat revista de satiră socială „Moftul Român’’. Este cel mai de seamă
în materie de istorie literară. Am primit de bună
autor de comedii de moravuri şi de caracter din literatura română. Creaţia lui se distinge prin caracterul ei credinţă de la amicul meu Teleor, ca a dumisale
popular, prin fineţea, precizia şi profunzimea observaţiei şi analizei psihologice. Foloseşte bogate resurse proprie, originală şi inedită o epigramă, pe care D-l
ale comicului de situaţie şi de limbaj, provocând în mod firesc râsul irezistibil. Caragiale a ridicat comedia şi Cuza o publicase demult şi care se găseşte în toate
schiţa umoristică românească la valoarea marilor opere satirice ae literaturii mondiale. Scrie şi epigrame în antologiile didactice. Dar asta n-a fost destul; căci
care satirizează vicii ale contemporanilor. Astfel sunt următoarele: iată tot amicul meu Teleor s-a supărat de asta. În
două numere consecutive ale ,,Secolului XX’’ se
UNUI SENATOR leagă de mine:
Cănit? Şi crezi că ăsta-i chipul Ai dreptate, lumea este
Să-ntinereşti în adevăr? Putredă până la oase. LUI I. L .CARAGIALE
Ca Venerii să-i fii discipul D-aia cruntele-ţi satire
Mai va ceva pe lângă păr! Sunt aşa de viermănoase. Şi după ce pe la Regie
Fuseşi atâta timp mai mare,
UNUI CLUBMAN Pentru ca unuia care „uită’’ să-şi plătească datoria să-i Este păcat să-ţi zică lumea,
dedice un catren antologic: Că n-ai şi tu niţică sare.
La cărţi, cu-un as eşti asasin
„Cu spada-n luptă, spadasin;’’ UNUI DATORNIC P-cest „Moft Român’’ ce-odată
Dar fără spadă, fără as, Făcea onoare ăstei naţii,
Tu singur spune: ce-ai rămas? Pentru-o datorie veche A început de la o vreme,
(Moftul Român, 24 iunie 1901) Eşti fudul de o ureche; Să-l redacteze abonaţii.
Pentru-o datorie nouă
Pentru ca mai apoi, în „Convorbiri critice” din 15 Eşti fudul de amândouă. Şi a doua zi una şi mai răutăcioasă:
decembrie 1908 să publice alte două catrene satirice:
Cu un săltăreţ joc de cuvinte, creionează cu talent o TOT LUI I. L. CARAGIALE
Doamna cu evantai „,istorică pereche’’ cum o defineşte autorul:
Pe canapeaua elegantă Ai fost funcţionar cinstit
Se-ntinde doamna nonşalantă DOI ACADEMICIENI Tu, la Regie cât îmi pare,
Şi cu-n papyrus se evantă Căci văd că nu ai profitat
De atmosfera ambiantă. Aşa prieteni zic şi eu! Nici de tutun şi nici de sare.
Ce legătură veche!
FĂT FRUMOS CU MOŢ ÎN FRUNTE Ureche jură-ntr-un Hăsdeu, „Cu toată mâhnirea ce simt că amicul meu nu-mi
Hăsdeu într-o Ureche. găseşte nici un pic de sare, tot am o mângâiere
Zi că-i dragoste şi pace! văzându-l cum recunoaşte că am fost cinstit şi n-am
Te-a vrăjit Atât ţi-a fost: Un delicat madrigal îl arată pe marele scriitor plin de profitat de sare străină... Ca semn de recunoştinţă,
Din pocit, frumos îţi face, afectivitate: dar, mă simt dator a-i dedica aceste:
Şi deştept din ăl mai prost.
UNEI COPILE EPIGRAME LUI TELEOR
Cu acelaşi talent compune epigrame care au şi astăzi
efect atât prin comicul situaţiei, cât mai ales prin Când erai micuţă-n şcoală Că n-am destulă sare-a mea,
mesajul mereu actual: Mi-era drag să fiu şcolar; Te rog amice-a mă s’Cuza;
Azi, când tobă sunt de carte, Dar c-aş fura-o altuia,
UN POET LIRIC Azi, m-aş prinde toboşar! Nu cred că poţi a m-A-Cuza.
Mă-ntrebaşi ieri:- Genul liric *** ACELUIAŞI TELEOR
Pe ce poţi să-l recunoşti? POLEMICA ÎN EPIGRAME
Între tine şi-ntre dânsul Nu zic, poate că n-am haz,
Sunt mai mult de zece poşti! În revista satirică ,,Moftul Român’’ din 8 aprilie Dar, te rog, admite-mi scuza,
1902, I. L. Caragiale publică un pamflet în care îl Scumpe-amice:-n orice caz,
UNUI POETASTRU ridiculizează pe A. C. Cuza, profesor de economie Eu sunt eu şi --nu sunt Cuza.”
politică la Universitatea din Iaşi, politician şi ministru (,,Moftul Român, 15. apr. 1901)
--Tânărul X..., are darul în guvernul Goga. Autorul porneşte de la o epigramă
De-a scrie-n poezie. compusă de Dimitrie Teleor poreclit între prieteni În aceiaşi notă satirică, în Moftul Român nr.4 din
--Dar carte ceva ştie? Teleor Ţaţa „pentru limba lui prea înţepătoare’’, lângă 1902, I.L.Caragiale consemnează din nou acte ale
--A-nvăţat abecedarul! care apare o altă epigramă compusă de „Domnul ,,procesului literar’’ sub titlul ,,Cazu-Cuza”.
Cuza’:
Sărăcia intelectuală a unora care se cred inteligenţi, Bibliografie:
superior dotaţi intelectual, fără să o dovedească prin TELEOR ŢAŢA: „E lucru natural,/ Iubitul meu Citatepedia.Ro
ceea ce realizează de fapt, e reliefată în epigrama: amic,/ Cu cât te-nalţi mai sus/ Cu-atât te văz mai mic. Wikisource--Epigrame de Caragiale
Dicţionar Enciclopedic Român
UNUI FILOSOF PLEŞUV CARAGIALE: DOMNUL CUZA
***
Măiastră-i natura! În veci nu greşeşte, Te-ai înălţat atât de sus,
Ci toate le pune la loc potrivit: Iubitul meu amic, Şi o epigramă de-a mea,
Deasupra o lună, sub care domneşte Încât să nu te miri de-mi pari
O noapte adâncă şi fără sfârşit. De jos, atât de mic. POLITICIENILOR
Satirele scrise cu răutate de vreun scriitor al vremii îi Cele două epigrame foarte asemănătoare, îi permit Se ruga un bătrânel:
inspiră următoarea epigramă: scriitorului un pretext pentru satiră. Urmează versuri „Doamne, fă-i un pic mai buni...”
mai mult sau mai puţin răutăcioase la adresa Ţaţei, Şi aude-o voce el:
UNUI SATIRIC VIOLENT sub forma unei imaginare corespondenţe cu cititorii „S-a dus vremea ...cu minuni!’’
www.oglindaliterara.ro 10219
Gheorhe Andrei Neagu ”Templul cuvintelor”
În anul 2004 am publicat o carte dedicată extincţiei . La retragerea ultimelor raze de soare
unui proiect nerealizat, intitulată Momentul din incintă, dincolo de momentul zenitului, am fi
revelaţiei în templul brâncuşian al eliberării (de simţit, odată cu ridicarea luminii reflectate de pe
ar fi fost să fie...) Comentez acum un alt proiect Pasărea de pronz, că sufletul nostră zboară spre
imaginar, Templul poemelor (Ed. Olimpus, cer împreună cu păsările pictate pe pereţi, apoi
2013) scris de Gheorghe Neagu. , ceea ce rămâne din noi în momemtul exiaţiei,
Nu vreau să realizez o comparaţie valorică părăseşte încăperea şi se contopeşte cu lumina
între aceste opere de artă, nici nu ar fi posibil dinină (soarele, spiritul suprem). Moartea ar
să comparam un proiect arhisculptural cu un fi fost văzută, ca în doctrinele indiene (şi nu
volum de versuri, dar există câteva semnificaţii numai) ca o eliberare a sufletului individual din
Lucian Gruia
generale comune, care merită relevate. închisoarea trupului.
Întâi detoate trebuie să remarcăm faptul Templul cuvintelor lui Gheorghe Neagu, ne-au acaparat ţara şi a guvernanţilor noştrii
că ambele lucrări, care trăiesc în imaginaţia este în primă instanţă, un templu întunecat, care au permis acest lucru: : „Străinii hrăpăreţi,
noastră, au suferit două metamorfoze întrucât a fost construit de omenirea păcătoasă flămânzi şi aprigi/ îşi scuipă iar veninul peste
importante. Templul lui Brâncuşi urma să fie, în şi necredincioasă: „Nimeni nu mai luminează pe noi” (Prefacerea timpului)
primă instanţă, un Templu al iubirii sacre adus nimeni/ stăm ascunşi/ între zidurile templului/ Textele de critică socială devin uneori
de maharadjahul Yeswant Rao Holkar de Indor, şi ne prefacem că zidim” . Am devenit făţarnici: adevărate pamflete: „ Fiţi gata să zburaţi!/
soţiel sale maharana Dew. În această variantă, „crezând/ că vom păcăli intrarea în rai/ zidind Luaţi-vă cele mai curate vestminte/ Şi încercaţi-
incinta sacă ar fi fost deschisă, în jurul unui biserici” (Lumina din templu) Fără credinţa le!/ S-ar putea să vă stânjenească/ Buzunarele
bazin cu apa urmând a fi aşezate trei Păsări în curată, construcţia unui templu închinat pline.” (Fiţi gata)
spaţiu: de bronz polisat, de marmură neagră şi divinităţii, nu are nici un sens: „După ce-au Omul infatuat pune în pericol creaţia
de marmură albă. Razele soarelui, aproape de terminat de zidit/ somtuosul templu/ ucenicii prin faptele sale care pot distruge lumea: „În
zenit, ar fi fost reflectat de pe suprafaţa lucioasă şi calfele/ s-au trezit/ în deplin întuneric/ Şi-n dimensiunea a şaptea/ Marele Arhitect a început/
a Păsării de bronz pe chipul unei zeităţi indiene bezna dinlăuntrul lor/ şi-au adus aminte/ c-au Şă-şi numere zilele înspăimântat.” (Facerea)
neprecizate, aşezată pe partea opusă a bazinului. uitat/ s-aducă lumina.” (Uitare) Din acest motiv, întreaga lume a fost
Şi templul cuvintelor lui Gheorghe Înfumurarea noastră, datorită căreia împărţită în două printr-o linie de demarcaţie
Neagu ar fi devenit, la un moment dat (a ne credem asemenea Demiurgului, duce la între credincioşi şi păgâni: „Ea împarte lumea în
doua metamorfoză), un templu al dragostei: desacralizarea/distrugerea templului: „Templul visuri/ Şi în realităţi precare.” – de-o parte Irod,
„De-atâtea ori în noapte/ Mi te asemăam cu distrus/ Lumina stinsă/ Eroii pierduţi/ Iar templul de alta Iisus: „Feriţi diagonala mov!/ Spălaţi
orologiul/ Cu limbile moarte/ Voiam să găsesc pustiu/ Sub vorbe grele.” (Revolta ucenicilor) cinstiţi prelaţi/ Cuvintele-n lighene cu sodă/ Şi-
o scară/ Să urc al tine” îndrăgostitul simţind „... Lumina adevărată nu mai este în om ci naripaţi sufletele/ Cu cele mai albe speranţe./
neputinţa de-a schimba/ Orele în afara noastră: „Buimacă,/ Numai aşa bunul iisus/ Vă recunoaşte puterea/
tale cu orele mele” (Luna din lumina bâjbâia năucă/ pe De-a sălăşlui de-a dreapta Tatălui/ În templu.”
turnul templului) Dragostea la dinafara temoplului./ Înăuntru/ (Diagonala)
Gheorghe Neagu este mereu fraţii îşi ridicau osanale/ şi se Arta poetică din următorul exemplu
grefată pe un ţesut de nostalgie preamăreau/ fericindu-se că ne readuce în minte comparaţia templului
pricinuit de condiţia noastră de n-au avut/ nici o străfulgerare/ cuvintelor cu un templu din piatră, pentru
fiinţe efemere: „Deschide-mi în întunericul/ care le acoperea/ motivul că şi poetul trebuie să lupte cu duritatea
poarta casei tale/ Ca nişte braţe-n viermuiala./ Pe lângă ziduri/ cuvintelor până le integrează în poemul care vrea
care să-mi cuprinzi/ Tristeţea. / lumina se prelungea jenată/ să întruchipeze eternitatea: „Fiecare bucată de
Deschide-ţi ferestrele/ ca ochii în straie ponosite” (Maeştrii piatră neşlefuită/ Am avut grijă/ S-o înfăşor într-
cu care atepţi/ Să mă întorc nimicului) un vers/ Sortit să păstreze/ Cât mai mult/ Taina
obosit de la drum./ deschide-ţi Întunericul reprezintă, tainelor tale.” „(Şlefuire) Aici ar fi de adăudat că
sufletul/ ca un cer în care zborul desigur, viaţa decăzută, în există şi versuri insuficinet şlefuite în volumul
meu/ E fluturare de vânt şi de timp ce lumina interioară, Poemele din templu, şi care se datorează rimelor
fum.” (Templul) din sufletele noastre, scânteia simple (îndeobşte substantiv-substantiv). Efectul
A doua variantă a divină. „Eram singur/ Şi eram estetic este mai pronunţat în rimele construite cu
templului brâncuşian devine însetat de lumină”. (Setea de părţi de vorbire diferite.
un maosoleu, întrucât prinţesa lumină) Poetul, în general deziluzionat se
indiană murise. Incinta urma să Poetul deplânge reechilibrează, într-o viziune modernă, prin
fie închisă, de forma dublului capitel al sculpturii decăderea morală pierzându-şi speranţa în cărţile de poeme: „Viaţa mi se scurge în cuvinte/
Coloanai sărutului, în care s-ar fi intrat printr- forţele proprii de face lumea mai bună: „Poetul Pe acoperişul lumii/ lăsându-mă la streaşina ei/
un pasaj subteran. Interiorul, despre care nu ştim este mai trist/ în luna aceasta/ pentru că oricât să-mi adun cuvintele-n volume/ Şi să le pun
cum ar fi arătat, ar fi urmat să prezinte acelaşi şi-a dorit/ n-a reşit/ să aducă lumină” (Poetul din pe raft/ Aşa cum se pun fructele toamna/ să
aranjament ca în spaţiul deschis, dar sculptura templu) se coacă/ Să se usuce/ Ca să te hrănească/ din
zeului indian ar fi devenit Regele regilor/Spiritul Adevărata speranţă rămâne credinţa în carnea cuvântului/ până la nemurire.” (Moartea
lui Budha. Dumnezeu, pe care poetul ar vrea să-l trezească cuvântului)
Penumbra din interiorul templului ar din starea de deus otiosus: „O! Mare Arhitect Încrederea în semntimentele omeneşti,
fi simbolizat viaţa naostră anostă, până când al Universului/ Nici nu bănuieşti ce viermuială/ ni-l arată pe autor în postură neoromantică:
soarele, ajuns la zenit, şi-ar fi trimis, prin orificiul s-a aciuat la uşa ta/ gata să ţi se aducă noi jertfe/ „Uite, ia acest pumn de vise / Pune-l la rădăcine
practicat în tavanul camerei de meditaţie, razele pentru un strop de lumină./ Şi toate astea numai unui poem/ Toarnă-i lacrimi destule/ Şi-ai să
pe oglinda Păsării de bronz şlefuit, iluminând pentru că/ ai uitat să le spui/ că lumina trebuie vezi cum va răsări/ Un roi de stele/ Către care să
interiorul. Pelerinul ,aflat în meditaţie, ar fi văzut să se afle/ în sufletul lor.” (Tristeţea din templu) se îndrepte / Visele tale.” (Vise)
Pasărea neagră a morţii, Pasărea albă a vieţii, Cu această observaţie încheiem paralele Gheorghe Neagu, deşi se simte îmbătrânit,
frescele albastre ca cerul senin, cu pasari in zbor dintre Templul brâncuşian al eliberării şi Templul uneori ca un ram uscat sau ca o frunză, lalteori
(suflete), de pe pereţi. Ar fi decoperit că este cuvintelor, construit de Gheorghe Neagu. ca o statuie efemeră: „Mă simt ca o statuie de
aşezat în dreapta divinităţii (tatăl ceresc, Regele Conntinuând prezentarea volumului de ceaţă/ În faţa cuvintelor/ amprentele tălpilor/
regilor). Păsările albe, de marmură şi pictate, ar versuri, remarcăm alte teme importante: critica Răsturnate-n oglinda râului/ Se risipesc/ speriate
fi reprezentat lumina divină care se află în fiecare socială, arta poetică şi trecerea timpului. de atâta fugă.” (Statuia) , s-a ajezat în partea
dintre noi şi care va fi eliberată în momentul Autorul se revoltă împotriva celor care diagonalei care reprezintă Împărăţia lui Iisus.
10220 www.oglindaliterara.ro
MARIUS MANTA : îmi umplu spaţiul virtual sunt legate
de aceeaşi nevoie de a marca într-un
fel sau altul moartea Sylviei Plath.”
LITERATURBAHN
„Bănuielile metafizice sunt tapiţate
cu bucăţi de carne la fel de reale
în irealitatea lor, noul univers ce se
revarsă prin acest fermoar depăşind
ED. TIMPUL, IASI, 2014 nu doar trupul, ci şi mediul în care
fiinţează, din subacvatic, într-un
fastos decor de ospăţ funest, la pas
cu trupul trist... (...) Pentru că, oricât
Cartea LITERATURBAHN, Editura TIMPUL, IASI, 2014, ar încerca autorul să se distanţeze de
impresionează prin travaliu şi demers cultural. lumea reală, frânturi ale dramelor
Criticul literar, de certă valoare, Constantin Călin observă distincţia realităţii personale pătrund prin
scriitorului Marius Manta: „..se distingea între colegii săi de la Facultatea pereţii poroşi ai celeilalte lumi...” Petru Scutelnicu
de Litere din Bacău nu numai prin alură, ci şi, mai cu seamă, prin faptul că Mai cităm din „Ioan Pintea –
era după opinia unanimă – „un băiat educat frumos”, punctual şi decent, mai Proximităţi şi mărturisiri”:
des dubitativ şi interogativ decât expansiv şi afirmativ.” Trebuie să admitem „Nu ştiu câţi dintre cititori s-ar putea sustrage plăcerii de a parcurge
că într-un cenaclu sau şcoală de literatură nimeni nu devine scriitor dacă n-a pagini de memorialistică bine scrise! Îmi amintesc cum, în cadrul unei
fost de la început. discuţii cu „oameni de specialitae”, se ajunsese la ideea că marile noastre
Scriitorul Marius Manta afirmă: ”În momentul când mi-am propus cărţi „formatoare” sunt în bună măsură jurnalele /memoriile. Cert este că
realizarea Literaturbahn-ului, nu am plecat neapărat de la un itinerariu bine în ultimul timp constant atât o avalanşă a aducerilor – aminte, căt şi un soi
stabilit. Nu am încercat nici pe departe să poposesc în apropierea a ceea de „heirupism” în editarea antologiilor de poezie. Rolul celor ce întâmpină
ce este mai reprezentativ fiecărei literaturi contemporane ci, mai degrabă, astfel de cărţi se complică aproape în progresie geometrică – nu afirm nimic
respectând „plăcerea lecturii”, am îngăduit o pseudo-infuzie subiectivă a nou, însă numeroasele apatiţii potconduce către aşezarea în acelaşi rând a
temelor ce au circumscris, cu timpul, interesul pentru mai multe forme de două cărţi complet diferite din punct de vedere estetic/valoric.
expresie. Şi mi-am permis să călătoresc când metodic decadent, când în Aflăm de pe coperta ultimă a volumului lui Ioan Pintea că „Proximităţi
ritm de jazz, preţios ori cu prea mult piper, când răvăşit de nebunia unei şi mărturisiri” adună laolaltă o serie de notaţii cultural – teologice, reflecţii,
lumi ce nu se mai înţelege şi al cărei sfătuitor refuză să le arate calea amintiri ori simple însemnări, toate scrise de – a lungul anilor. În ciuda
celor îmbufnaţi, când invitat de onoare într-un Orient ale cărei tradiţii au faptului că suntem invitaţi la a înţelege că „temele şi personajele (...)
devenit pentru prezent doar subiecte de cafea; am dezvăluit arareori fără sunt retrezite şi devin contemporane nouă”, aş îndrăzni să afirm că marea
intenţie, dezamăgiri ori dimpotrivă, plăceri nedisimulate. Aflat între cărţi, temă a cărţii în discuţie este procesul de restaurare a Omului, aflat într-
am considerat oportun acest drum al literaturii, un dialog intercultural ce a uncontinuum, surprins deopotrivă de vocaţia sacerdotalăşiculturală a
urmărit disponibilităţi estetice.” autorului.”
Este o carte a cititorului de cursă lungă. Tensiunea spre regula de aur. Remarcăm ţinuta tipografică a cărţii, eleganţa copertei realizată de
Omul nu este o confuzie, ci o fiinţă creatoare. Suntem o flacără dusă între Florin Radu şi corectura realizată de Violeta Savu.
palme pe vânt, pe furtună ! Cartea LITERATURURBAHN este un instrument de informare
Selectăm dintr-un articol reprezentativ (Sylvia Plath –Selected generală asupra unui segment cultural de certă valoare , o modalitate de
Poems) , pentru viziunea scriitorului Marius Manta: „Prieteniile literare ce promovare inedită a unei culturi de substanţă.
www.oglindaliterara.ro 10221
Algoritme noi ale integralei filozofice
eminesciene
(urmare din numărul anterior) perpetuă spre Absolut, nu reprezintă oare „materia” şi sensul adevărat al
vieţii sale , scopul suprem al acestei deveniri? Oare acesta să fie non sensul
ei?
Vom putea înţelege în profunzime Ca condiţie lăuntrică lucrurile nu pot să se lipsească de substanţa lor
natura mitopoetică a creaţiei lui pentru a deveni absente. Aşa cum lucrul în sine este sensul lui, în acelaşi mod
Eminescu dacă vom da o interpretare felul de a fi al lui Eminescu a constituit sensul existenţii sale. Sensul dăinuirii
spirituală mitului. În legătură cu acasta îl aflăm în spiritul său creativ, în opera sa inedită. Iată de ce, chiar, şi în
R. de-l C. afirma de data acasta mai necunoştinţă de cauză, omul Eminescu a fost un homo religiozus profund, iar
aproape de adevăr următoarele: „Nimic „momentele critice ale omului modern” nu au consistenţă „în măsura în care
nu este mai adevărat, nu are mai mult reprezintă o conştientizare a unei absenţe de sens” al vieţii după cum crede
din existenţă decât ceia ce creează R. de-l C. (S. un nou E. p.33), dar în măsura în care nu se conştientizează că
imaginaţii”.(S. un nou E. p. 31) sensul căutat, adică absenţa lui este însăşi viaţa ca atare, existenţa ca miracol
Ori, mitul este însăşi acastă dumnezeiesc.
imaginaţie „din ceia ce are mai mult Sacrul nu este căutat de romantici. Romanticii singuri prin substanţa lor
existenţa” transferată în substanţa romantică compun acest Sacru, fac parte din el. Identificarea religiosului cu
Petru Ababii spirituală a cadrului existenţial. Însă romanticul nu este „limitare” după cum spune ea. Atare identificare face parte
imaginaţia ca idee extrasă din raţiune din Sacru. Cu ajutorul simţirii romantice omul pătrunde în interiorul tainelor
este în acelaşi timp mai mult decât acest percepţiei religioase ca astfel să cunoască sensurile intime ale lor. Eminescu
spirit ontologic. Ca mit imaginaţia este ca poet prin excelenţă romantic le-a pătruns fără însă să conştientizeze pînă la
înzestrată cu o percepţie scoasă din memoria ontologică umană şi plasată în capăt temeinicia, cu toate că le-a dezvăluit sensurile adânc religioase.
realitatea unei gândiri cotidiene. El a devenit prin sine parte a lor ca spirit romantic pur. Astfel poetul
Adunându-şi sentimentele, şi trecându-le printr-o sinteză a puterii de a fost, de fapt, un om profund religios. Profund religioasă a fost şi percepţia
creaţie a spiritului său (potenţialul ontologic creativ acumulat), Eminescu ontologică a reflectării romantice a întregii istorii a omenirii, şi nu numai
şi-a format miturile sale existenţiale - proiecţii în memoria sa a unor scene a unor segmente temporare ale ei. Prin acasta el nu a fost „structural”, ci
dintr-o istorie trecută a lumii, ceia ce î-l face cu adevărat un om creştin, edificator de întreg (edificator a integrităţii sale în devenire perpetuă), dar şi
precum şi dintr-o intuire a istoriei viitoare a lumii. Ca dovadă a acestui edificator de Sacru prin adaosul părţii sale sacre (romantice) la el.
adevăr este lucrarea sa plină până la refuz de o încărcătură ce uimeşte prin Dacă romanticii se ştiu astfel, atunci numai din cauza, că î-şi
puterea de abstractizare şi creare de noi şi noi imagini a raţiunii sale extrase alimentează romantismul, sorbind din lumina, care vine dinspre Sacru, dar
din toate ipostazele obiective, dar şi subiective a unui timp Absolut întitulată şi din lumina sacră a romantismului astfel rotunjit. De aceea noaptea la
„Povestea magului călător în stele” Eminescu şi implicit şi la alţi romantici nu este numai una „onirică” ( S. un
Iată de ce mitopoetica eminesciană se apropie pe cît de mult de nou E. p.33), dar este starea în raport cu care lumina se ştie ca altă stare -
elenismul Eladei pe atât de mult şi de spiritualitatea dacică. Memoria sa nici romantism (sacru) din Sacru.
nu putea să aducă la suprafaţă alte imagini mitice analogice, decât acelea Nu încape îndoială, că romantismul este o stare de spirit antagonistă
sustrase din străfundurile memoriei ontologice generale a lumii din care întunericului în măsura în care se va constitui ca mediu opus luminii. Astfel
făcea parte, precum şi din memoria neamului său. În acest sens M. Cimpoi se face că romantismul se va sprijini pe întunericul nopţii, dar se va identifica
confirmă următoarele: „Putem vorbi cred de dacizarea cât şi de elenizarea cu antagonismul lui - lumina. Numai astfel îşi va putea exprima condiţia
viziunii eminesciene nu în sensul lui Goethe de pură identificare, e vorba de în manifestarea curată a sufletului, şi nu în aceea denaturată de păcat a
o admiraţie estetică a infinitului şi imensului” (S. un nou E. p.30) - acel infinit trupului plin de întuneric. Atare curăţire a sufletului va reprezenta aportul
şi acea imensitate care alcătuiesc suportul etern al spiritualităţii. romantismului la situaţia sacrului. Pe când R. de-l C. spune: „Refuz să
Ceia ce R. de-l C. numeşte ceea „ce nu poate exista cu adevărat” admit, bazându-mă ca şi D-ă (este vorba de criticul M. Cimpoi căruia i se
poate exista într-adevăr, de fapt, ca temelie spirituală a creaţiei eminesciene adresează într-un schimb de scrisori în care se tratează într-o viziune nouă
- spiritul şi imaginaţia eminesciană ca parte din Absolut şi folosite drept poetica eminesciană (n.n.) pe o afirmaţie hegheliană, că „Eminescu este un
mijloace temeinice de cunoaştere a necunoscutului în formula sa existenţială. homo religiozus” în virtutea faptului însăşi că este „homo romanticus”. Dacă
/Mergi tu luntrea vieţii mele , pe-a visării lucii valuri /Una-i lumea închipuirii romantismul ca visare face parte din Absolut, atunci este firesc ca cu ajutorul
cu a ei visuri fericite /. Iar ceia ce numeşte ea la Eminescu „o presimţire” lui oricare om, şi cu atât mai mult un poet de talia lui Eminescu să fie în stare
a „decăderii” şi „a prăbuşirii” ca urmări a unei ascensiuni tensionate a să se apropie de Absolut (Dumnezeu). Căci, cum încă altfel se poate pătrunde
dezvoltării, nu este altceva decât inevitabila trăire a uneia dintre stările necuprinsul – Absolutul, decât doar numai visând la el, dus pe aripile unei
existenţiale ale formelor vieţii orientată spre viitor. Toate acestea au a se imaginaţii de care numai romanticii sunt capabili?
petrece în interiorul unui timp eminescian, care prin natura lui ontologică nu Punând în locul oricărei materii spiritul pur (absolut) Heghel a intuit, că
a necesitat de la poet „evocări epice şi fabulaţii cu caracter filozofic-religios” orice om poate fi un „homo rsligiozus” cu toate că el nu a înţeles în definitiv
în care să se descarce în mod artificial, deoarece atare ontologie constituia de ce omul asemenea lui Eminescu, nu a putut fi un homo antireligiozus.
însăşi caracterul filozofic şi religios al operei sale. Pentru R. de-l C. „om Deci, orice om, ca creaţie a lui Dumnezeu, este o fiinţă, care tinde spre El
religios înseamnă a fi conştient de nonsensul existenţii şi a urmări un răspuns prin spirit (suflet), adică este o fiinţă religioasă. Rămâne doar a aprecia cât de
la întrebarea fundamentală” (S. un nou E. p. 33.) pe care şi-o pune el pentru religioasă este ea ca conştiinţă de sine .
a pătrunde acest sens. R. de-l C. susţine, că nu este de folos „să te gândeşti la strămoşi pentru
Referindu-se la religiozitatea lui Eminescu ea afirmă, reieşind din ceia a căpăta din conştiinţa a ceia ce am fost, încurajarea de a acţiona pentru a
cum este văzut „homo religiozus”, că această temă se situează în centrul redeveni ceia ce nu mai suntem” (S. un nou E. p.35.) astfel, vehiculând ideea,
gândirii şi poeziei sale”. (S. un nou E. p.33.) Dacă vom reieşi din faptul, că că este bine să-l cunoaştem pe Eminescu aşa cum a fost ca prezenţă, şi nu
toată învăţătura creştină lucrează pentru ocrotirea vieţii (omului), ocrotirea a prezenţei cugetului său îndreptat spre trecut, ca apoi, tot ea, să susţină
purităţii spirituale a ei, atunci ”homo religiozus” este acela, care va considera ceia ce exprimă următorul vers al lui Eminescu /Când î-i cugeti cugetarea
fiinţa un miracol, iar pătrunderea esenţei acesteia - un scop suprem al ei. sufletu-ţi divinizează / a cărui explicaţie o vede în conţinutul următoarei
Ori, spiritul omului în atare ipostază existenţială î-şi are semnificaţia sale exclamaţii „Extraordinară putere dinamică a unei gândiri regeneratoare
şi importanţa sa. A fi om religios, deci, înseamnă a fi conştient de valoarea capabilă să modifice dispoziţiile şi să le facă apte să transforme destinul în
vieţii, esenţialitatea divină a sensului ei în formula fiinţială umană, şi nici de istorie!”
cum a fi conştient de non sensul acesteia. Căci, dacă viaţa ar fi un non sens În acest sens să ne întrebăm: oare ar fi putut fi omul să fie ceia ce este
ea nu s-ar concepe ca modalitate de manifestare a stărilor obiective venite dacă nu ar fi trecut ieri prin ceia ce a fost? Iată de ce, ceia ce omul este nu
din Absolut. are nevoie să repete ceia ce a fost, deoarece ceia ce a reprezentat el cândva
De aceea nu acest „non sens al vieţii” a stat „în centrul gândirii şi se conţine întru totul în informaţia genetică a ceia ce este. Acasta este cauza
poeziei sale” (S. un nou E. p.33.), dar întrebarea despre sensul şi conţinutul „rememorizării” în „Momento mori”, rememorare, care a avut „...o putere
ca atare a ei, despre miracolul şi scopul existenţei şi trecerii lui prin acastă purificatoare” asupra unei gândiri (reflecţii) prezente extrasă dintr-o gândire
existenţă. În acest context să ne întrebăm: oare însăşi viaţa lui Eminescu, a îndreptată în trecut - aşa numita gândire a gândirii în stare să purifice fiinţa,
întregii opere eminesciene, a felului cum s-a manifestat spiritul fiinţei sale în să determine devenirea şi mişcarea ei spre Sacru. (/Când îi cugeţi cugetarea
opera sa nu sunt dovezi concludente, că toate acestea compun sensul trecerii , sufletu-ţi divinizează/)
sale prin ea ? Munca asiduă prin care el s-a realizat ca spirit poetic, ca fiinţă
romantică în arealul romantic al simţirii româneşti, aflată într-o devenire (continuare în nr. viitor)
10222 www.oglindaliterara.ro
SUFLET ROMÂNESC. Ce dragoste adânc,
înţelegătoare, are Dan Puric pentru ţara lui!
Ce frumos explică mecanismele defensive în faţa adversităţii, carapacea, retragerea
din istorie, în interesul statorniciei cu care poporul român este dotat. „Văzută din afară de
un ochi străin ar semăna cu o hibernare, o laşitate, un defetism, o neputinţă, sau, în ultimă
instanţă, cu un fatalism”. Ce splendid articulează că asta ar fi o strategie imbatabilă de a
nu participa din toata inima la o istorie crudă şi meschină, dar de a fi cu toată fiinţa pentru
veşnicie. Ce frumos e exprimată nevoia de masură internă, cumpătată, ca modalitate de a te
pune la adăpost în faţa vânturilor istorice ce bat din toate direcţiile asupra României.
Ce interesantă explicaţia că asta ar fi o formă de adaptare la condiţii, o rezistenţă în Milena Munteanu
faţa schimbării, dacă ea nu este justificată. Nevoia de măsură internă şi raportarea la origini,
ca repere absolute în faţa schimbărilor vremelnice. Asta ar explica de ce românul nu se
aruncă în mod necesar cu braţele deschise şi cu tot entuziasmul în întâmpinarea schimbării; Născută în 26 martie
el a învăţat să cumpănească, să judece dacă noutatea îşi dovedeşte utilitatea. Testul se face 1962 la Craiova. Stabilita
întotdeauna cu măsura învăţată din bătrâni, cu o anume cumpătare, dintr-o nevoie de repere în Canada. Absolventa
continue, non-circumstanţiale. Universităţii din Craiova şi
Înteleg şi mica poveste cu peştişorii, pe care la prima lecturare o găsisem puţin a Universităţii din Toronto.
desuetă. E o revenire continuă la origini, la rosturile vechi, ca o validare a faptului că nu Autoarea cărţilor: „Departe de
ne-am pierdut drumul. Ţara cu Dor”, şi „Amintiri din
Splendid interpretate sunt basmele, care dau înţelegerea ultimă a valorilor noastre, doar Ţara Soarelui Răsare”, precum
au fost cizelate de mulţi, comunicate de toţi şi absorbite în chiar fibra noastră sufletească. şi o colaboratoare frecventă la
Ce frumos vorbeşte de Mioriţa, pe care unii ar putea-o vedea ca defetistă. Superficialii ar „Observatorul”, „Revista de
putea-o confunda cu o abdicare. „Mioriţa, [este] o sublimă înlănţuire sufletească de ordin Recenzii” şi „Starpress”. În
anul 2013 este câştigătoarea
moral superior, asezată inocent şi demn în faţa crimei.” Ce frumos e explicată nevoia de
Marelui Premiu al Festivalului
curăţenie sufletească în faţa morţii.... – Concurs de literatură
Ce frumos sunt analizate dotările sufleteşti ale românului de azi, făcând apel la teoria “Rezonanţe Udeştene” pentru
darwiniana a existenţei, a evoluţiei, a adaptării. Ce comparaţie între lupta de supravieţuire a reportaj literar, din cadrul
poporului român cu bătălia de apărare a organismelor împotriva tumorilor cancerigene... şi Festivalului European al
miracolul victoriei celulei viabile în faţa celei degenerative! Artelor „Ciprian Porumbescu”.
(George ROCA – Rexlibiris
*** Media Group).
Dan Puric, plimbându-se prin Viena, aude parcă pasii lui Eminescu pe caldarâmul
străzilor vechii capitale. El înţelege că „cea mai mare carenţă a poporului român este lipsa îndrăgostiţi de ţara lor, care vorbesc din
încrederii în sine”, aşa cum spunea Mihai Eminescu. El ştie că poporul român are nevoie să inimă, apărând-o. Se vede că la timpuri
stea cu capul sus in faţa lumii, în demnitate. Nicicum altfel. De aceea, in analiza sufletului de cumpănă se găsesc unii care în ciuda
românesc, discuţia nu se axează pe sufletul românului în criză. Cartea e un crescendo vicisitudinilor, nu se lapădă de românism,
care începe cu acceptarea micilor tare ce sunt prea evidente ca să fie ignorate sau negate. ci dimpotrivă, au curajul să îl îmbrăţişeze şi
Evoluează apoi spre o perspectivă generoasă, care e legată de istoria milenară, şi de vocaţia să îl inspire. Astfel, ceea ce ai putea crede
veşniciei („la trecutu-i mare, mare viitor”). că e pierdut sau rătăcit, revine, invariabil, la
Cartea împlineşte renaşterea speranţei. Ea restituie demnitatea românului, când poate suprafaţă, cu încăpăţânarea românului de a
a crezut că a pierdut-o. Explică manifestări precum hibernarea, ce ar avea un inţeles mult fi ce a fost din totdeauna.
mai larg în sensul deşteptării „din somnul cel de moarte”, prevestind astfel renaşterea. Cartea este o splendidă radiografie
Nu mă pot minuna cum în vremuri de restrişte sau de criză, ţara găseşte invariabil a sufletului românesc. Este şi o invitaţie la
bărbaţi mari care să o apere, care să vorbească articulat şi clar în numele ei. Barbaţi încredere, demnitate şi speranţă.
^
DicTionarul
, umoristic al limbii romAne
Amor: maladie care te trânteşte, sănătos, la pat. Mireasă: alba care îţi face zile negre.
Bis: un cuvânt care nu mai are nici un sens pentru bărbaţii care Nevastă: persoană care te încântă o lună şi te descântă toată
au trecut de 50 de ani. viaţa.
Cerb: unul fericit că e încornorat. Omidă: fluture căsătorit.
Decolteu: aeroport pentru aterizarea privirilor şi decolarea Prostie: creieri cu intermediari excluşi.
dorinţelor. Ramolit: bărbat care se gândeşte la femei, numai pentru a se
Est: cel mai răsărit dintre punctele cardinale. răzgândi.
Fă: bă, cu fustă. Soţi: condamnaţi la somn comun, dar la visuri separate.
Gâgă: filozof român profund, dar adânc. Tact: ceea ce trebuie să ai, ca să nu strici ritmul în căsnicie.
Harem: visul soţului, după ce s-a certat cu nevasta şi doarme Usturoi: creşă de căţei.
pe canapeaua din sufragerie. Vis: viaţă de rezervă.
Infidelă: cea fidelă altuia. X: Eternul necunoscut.
Justiţie: oarba care vede ce face. Y: Praştia alfabetului.
Lăuză: femeie mai uşoară cu nouă luni. Zvon: știre în neştire.
www.oglindaliterara.ro 10223
Validări
îşi mai poartă trudnic bătrâneţile pe străzile urbei, dar cei mai mulţi s-au călătorit
pe cealaltă lume.
Şi cum uitarea e scrisă-n legile omeneşti, dacă nu se găseşte un
Condeierii evrei plecaţi din Iaşi către zări condei care să-i evoce, li se mistuie până şi urma amintirii. Pe bună dreptate,
mai calde se pare că tânjesc după atmosfera I. Ştiru consideră că „Nu-i deloc sănătos, ba e de-a dreptul păgubos obiceiul
culturală a capitalei moldave – altfel nu se explică de a nu nota gospodăreşte în vreun carneţel – aşa, ca să fie – câte un fapt de
de ce se străduiesc să-şi publice cărţile tot la Iaşi. viaţă sau din lecturi, mai fericit, mai trist, pentru a curta specia literară numită
Dorel Schor, de pildă, deşi putea afla oricând o memorialistică.” N-aş crede că autorul a dat curs până la capăt acestui auto-
editură la Haifa ori Netanya care să-i tipărească îndemn şi a pus la bătaie străvechi carneţele de însemnări, ci a înfiripat din
volumul de aforisme „Înger cu coarne”, a ţinut să câteva linii portretele ieşenilor de altădată în temeiul tezaurului de amintiri –
şi-l vadă editat tot la „Junimea”, unde debutase cu adevărata şi singura zestre preţioasă avută la părăsirea ţării. Desigur, Ştiru evocă
aproape patru decenii în urmă. A trimis manuscrisul în primul rând personalităţi din rândul coreligionarilor. Ceea ce-i motivat şi pe
prin internet şi şi-a primit cărţile prin colet poştal deplin explicabil, câtă vreme populaţia evreiască (într-o vreme, la Iaşi chiar
Mircea Radu – demers, desigur, mai complicat, dar care, odată majoritară!) a avut pondere însemnată nu numai cifric, ci şi prin contribuţiile în
parcurs, aduce cu sine bonusul validării ieşene, domeniul ştiinţelor, artei, administraţiei.
Iacoban Există, în carte, şi o galerie la fel de bogată şi la fel de cald-respectuos
totdeauna echivalentă cu un certificat de calitate.
În 2001 am prefaţat cea dintâi carte a lui evocată a unor ne-evrei de marcă, de la nefericitul poet George Mărgărit la
I. Ştiru („Un israelian în jurul lumii”), fost coleg la secretariatul de redacţie al criticul N. Barbu, rectorul Livescu, profesorul Ciopraga, până la arbitri de
revistei „Cronica”. Iată-l acum la a patra carte, editată tot la Iaşi şi lansată în fotbal ori librărese. Cum observă Ion Holban în prefaţa cărţii, evocările lui I.
prezenţa autorului („Somnul de după-amiază al Atlanticului”, Ed. „24 de ore”, Ştiru pledează implicit pentru ideea de model, atât de necesar la început de
2010). S-ar zice că-i vorba despre o carte cuprinzând însemnări de călătorie. contorsionat veac XXI (când, la noi, sunt larg şi agresiv mediatizate anti-modele
Şi chiar aşa-i, dar nu (numai) de asta ne-a trezit real interes, ci mai ales pentru de tip Becali & comp.), cât şi totdeauna în istoria oricărei naţii. Personajele
zăcământul de informaţie memorialistică în stare gemă referitoare la Iaşii portretizate în această recentă carte s-ar putea defini prin „modestie, bun simţ,
anilor ’60. Când spun „în stare gemă” am în vedere mai ales ineditul relatărilor bună cuviinţă, generozitate, respect faţă de semeni.” Ştiru însuşi este o persoană
reportericeşti. Sumedenie de vechi... noutăţi afli despre ieşenii de altădată, pe manierată, de bună ţinută intelectuală, care a izbutit să-şi păstreze nealterată buna
care, chiar dacă i-ai cunoscut cândva, n-ai avut când şi cum să le intuieşti până la cunoaştere a limbii române. Constat, de la o carte la alta, o benefică maturizare
capăt adevărata personalitate. Se ştiu, acum, mai multe despre Iaşiul interbelic, a scriiturii şi o mai atentă construcţie narativă. Cartea se citeşte cu plăcere. N-au
datorită unei adevărate pleiade de memorialişti cu har, decât despre oraşul şi fost prea fericite vremurile evocate, dar oameni de valoare, care a făcut ca Iaşiul
orăşenii celei de a doua jumătăţi a veacului XX. Pe cale de a deveni umbre, unii să-şi păstreze fiinţa cea adevărată, au existat şi, pe bună dreptate, merită evocaţi.
10224 www.oglindaliterara.ro
să nu reamintesc despre evenimentele din primăvara lui 1989. Ian Palah
Spre China din Mogoşoaia fusese studentul care, în semn de protest, şi-a dat foc în piaţa respectivă
dar eu, pe vremea comuniştilor întrebam de o piaţă care nu avea cum să
poarte numele unui protestatar împotriva regimului. Protestele de la 4
iunie din Beijing, nu pot fi invocate şi nici sutele de mii de crime săvârşite
prima noapte în China
la înăbuşirea acelor proteste studenţeşi urmate de mase mari de oameni
Stăteam privind banii răsfiraţi ajungându-se la circa un milion de protestatari. Dacă iniţial guvernul a avut
pe tejghea şi brusc mi-am amintit de o atitudine moderată, după ce protestele s-au răspândit în peste o sută de
experienţa, pe care nu ştiu să o calific, oraşe, măsurile luate au fost ferme şi sângeroase. Cei peste 300 de soldaţi
plăcută sau neplăcută, avută cu mulţi au folosit muniţie de război în reprimarea manifestaţiei, iar tancurile i-au
ani în urmă în Cehoslovacia. Trecusem zdrobit sub şenile. Cenzura pe google, pentru a nu putea obţine informaţii
destul de mulţi bani peste graniţă la despre atrocităţile acelor evenimente, este evitată sistematic prin elemente
ieşirea din R.S.R. Aveam la mine de căutare cu denumiri alternative sau simbolice, aproape conspirative, cum
bani schimbaţi pentru Ungaria, pentru ar fi opt la pătrat, rezultatul fiind 64, adică iunie, 4, sau utilizarea cifrelor
Cehoslovacia şi pentru Germania, romane pentru a ajunge la data de 4 iunie, adică IV VI. Una din fotografiile
evident cea democrată dar aceştia erau de neuitat făcută în acea zi de 4 iunie este aceea a unui tânăr care nu se
mult prea puţini. Dacă în Ungaria mişcă din calea tancurilor care intră în piaţă iar ele se opresc.
cei 200 de forinţi îmi asigurau numai Am ieşit în faţa hotelului privind cerul senin. George mi s-a alăturat.
Viorel Gongu jumătate din costul unei camere de hotel - Bătrâne, hai să luăm o ricşă şi să mergem până în Piaţa Tiananmen!
pentru o noapte cele 200 de coroane îmi - Ce, moşule, mâine nu este zi?
erau suficiente pentru o noapte întreagă - Ba da dar crezi tu că ne ajunge timpul să aflăm câte se pot afla
la un hotel modest. Aveam la mine clasica foaie de schimb valutar cu despre locurile astea îndepărtate?
ajutorul căreia puteam schimba 250 de lei şi, falsificate grosolan, alte 10-12 - Este departe?
foi de schimb care atestau că au fost schimbaţi doar câte 50 de lei rămânând - Nu ştiu dar hai la recepţie şi aflăm.
diferenţa de câte 200 care mai puteau fi convertiţi. Umblam prin Praga cu Am intrat din nou în holul acela dominat de culoarea maro-chihlimbar
aparatul foto de gât, cu harta în mână şi cu un sac de spate burduşit. Eram şi colegii noştrii, grupaţi câte 2-3 vorbeau ceva cam tare, probabil din cauza
sigur că voi găsi până la urmă să cumpăr la negru nişte coroane pe lei dar emoţiilor. Masa de seară aveam să o servim la ora 20 aşa că în cele circa 2
luna octombrie nu era cea mai favorabilă. Cehii ar fi vrut lei dar primăvara, ore am fi putut să tragem o plimbare. George a ridicat tonul şi a cerut tuturor
pentru că urma să vină pe litoralul românesc în vară. Eram în piaţa sfatului puţină atenţie.
şi un domn bine îmbrăcat mi s-a adresat: - Dragi colegi, eu cu Mihai vom lua o ricşă şi dăm o fugă până la
- Mister, cengi mani? Piaţa Tiananmen. Cine doreşte putem să facem un grup.
Am tresărit de bucurie şi am răspuns temător: Cornelia împreună cu Geta, o altă tovarăşă de călătorie, au fost
- Ies, lei! singurii care au subscris aşa că, din apropierea hoteluui am luat două ricşe.
Cehul a scos un teanc de bancnote de câte 500 de coroane iar eu, care Acea bicicletă cu trei roţi, cu un coviltir rabatabil tras peste cele două locuri
văzusem cât de ieftine sunt blănurile şi aurul, mă şi vedeam plin de cadouri ale călătorilor, pusă în mişcare de un asiatic în vârstă, după ce ne-am înţeles
pentru acasă. la preţ şi asupra traseului, s-a integrat în fluxul stradal şi după circa un sfert
Înainte de a intra în piaţa aceea mare, de pe o străduţă lăturalnică, de oră, sau poate mai mult, a ieşit din strada aglomerată şi şi-a continuat
un fel de Lipscani, cumpărasem două căciuli de blană, cu clape, aşazisele drumul pe nişte străzi mai înguste şi mai liniştite.
căciuli ruseşti şi două cuţite de vânătoare. Banii îi aveam la piept şi punga Trecătorii îmbrăcaţi în culori vii îşi zâmbeau şi se plimbau pe
în mâna dreaptă. După ce am convenit că dorim să facem schimbul am trotuarele curate. Din loc în loc, trădate de lampioane, localuri în care se
cerut să mă uit la bani şi totul părea în ordine. Am intrat amândoi într-un putea bea ceai, te îndemnau să te opreşti prin aerul exotic şi cochet.
gang să perfectăm înţelegerea. După noi a mai intrat un individ pe care nu-l Imensitatea pieţei este covârşitoare. Cele 440 de ha. O recomandă
văzusem când am tratat schimbul şi mi s-a făcut frică. Eram singur în ţară ca pe cea mai mare piaţă din lume. Catargul cu steagul naţional domină
străină... din înălţime vizitatorii care vin să aducă un omagiu celui care a fost Mao
- Nou cengi! Nou cengi!-am rostit în crescendo... Zedong. Construită pe circa 170.000 m.p. Marea Casă a Poporului este
Indivizii se apropiau şi frica, aproape materială, m-a făcut să caut destinată activităţilor politice şi diplomatice. Cele 12 coloane de pe faţadă,
soluţia în punga cu cuţite. Am scos unul din cuţite şi apăsat de frică repetam placate cu marmură cenuşie, se ridică cu fermitate şi graţie către un fronton
cu glas din ce în ce mai puternic, aproape de strigăt: peste care ţiglele emailate albastre intercalate cu cele galbene dau un plus
- Nouuuu ceeengi!!!! de frumuseţe şi eleganţă. După holul principal urmează o sală de şedinţe cu
Indivizii au fugit iar eu am luat-o la fugă după ei strigând “banditî, o capacitate de 10.000 de locuri. Piaţa Păcii Celeste, aşa cum s-ar traduce
banditî!” numele Tiananmen, are spre nordul ei Poarta Păcii Celeste, construită în
Până la urmă, după ce a fost prins unul dintre escroci poliţia mi-a 1417. Intrarea în Oraşul interzis are în structura ei un turn în care nu aveau
oferit în dar, ca semn de recunoştinţă, un cartonaş în baza căruia mă puteam voie să urce decât membrii familiei imperiale, începând cu dinastia Ming
caza gratis, pe teritoriul Cehoslovaciei, în caselede oaspeţi ale ministerului şi până în anul 1911. Înaintând spre centrul geometric al pieţei, amplasat
de interne. Bancnotele oferite erau ieşite din uz şi mai fuseseră mulţi alţii chiar în faţa Marii Săli a Poporului, un obelisc de circa 40 de metri înălţime,
păgubiţi înainte şi poliţia îi căuta. Aşa în loc de 2-3 zile am rămas la Praga evocă prin basoreliefurile ce îl ornează, 110 ani de istorie ai Chinei începând
10 zile minunate.
cu anul 1839. Acest monument impozant poartă denumirea de Monumentul
Am chemat un coleg şi l-am rugat să traducă băiatului de la recepţie
Eroilor Poporului.
dorinţa ca în banii schimbaţi să am cel puţin câte o bancnotă dintre cele
În sudul pieţei, se află mausoleul în care Mao Zedong poate fi omagiat
aflate în circulaţie, gândindu-mă la tărăşenia din Praga.
în fiecare zi, mai puţin lunea.
Am primit, pe lângă hârtiile de 100, câte o hârtie de 50, 20, 10, 1
În partea cealaltă a uriaşei pieţe, plasată opus faţă de Poarta
yuani.
Imaginile de pe bancnote, începând cu imaginea de pe cea de 100, Tiananmen, se află Poarta Qianmen, pe vremuri cale principală de acces
Marea Sală a Poporului aflată în Piaţa Tiananmen, pe latura de vest a pieţei spre Oraşul Interzis. Ne-am îndreptat paşii cu repeziciune spre staţia de
şi terminând cu imaginea de pe bancnota de 1 yuan, ce prezenta “Cele trei ricşe unde ne aştepta omul nostru. Fetele plecaseră deja.
turnuleţe luminate de lună” reflectate în apă lângă insua Xiaoying ar fi putut Am ajuns la hotel când ultimele raze de soare mai rumeneau cerul
fi un adevărat traseu de vizitat. Palatul Potala de pe Dealul Roşu din Lhasa, în asfinţit.
de pe bancnota de 50, nu am fi putut să-l vizităm pentru că era nevoie de o Am mers în cameră unde am notat de zor impresii, am grupat pliante,
viză specială pentru Tibet, viză pe care nu o aveam. Celelalte peisaje de pe prospecte, file ce reprezentau reclame turistice şi am mers la masă cu un
râul Li sau Defileul Qutang ar fi fost o variantă. pic de teamă.
Mai erau câteva ore şi se lăsa seara. Simţeam o nelinişte, o chemare Cina nu a avut nimic spectaculos sau special faţă de cinele din
spre a cunoaşte haotic, nedirijat, chinezul de pe stradă, să văd cu ochii mei Europa.
cum arată acel oraş de 17 milioane de locuitori. Am intrat pe skype cu Dona, am vorbit câteva minute şi apoi am
Aşa cum la Praga am comis marea greşeală să întreb despre piaţa încercat să adorm. Sub pleoape vedeam fulgere brăzdând dorinţa mea de
Ian Palah, am dorit să merg să văd piaţa Tiananmen şi abia m-am reţinut întuneric şi de odihnă.
www.oglindaliterara.ro 10225
POEZIE
anul trecut s-a oprit și a început violent În telefonul meu şi-a facut cuib tăcerea Înaintea expirării , că toți expirăm cândva,
vocea care imi disloca singurătatea Vom sta de vorbă, în spatele vitraliului,
cu bătăi pe umăr care amintesc care mă m-a uitat in repetate rânduri Acolo unde umblă sfinții,
E timpul să-mi formez alt număr Palmele îmi amorțesc, creierul,
întorc departe de cunoaşterea ei o veveriță-n cercul ei de sârmă,
din plimbări și întâlniri pe străzile înghețate Îmi voi străbate dezamăgirea la pas luminiscență, mă-nchin ție.
ale tabloului drumul se-aşterne alb ca un omăt târziu Clipe de frumoasă convalescență, înaintea
pe rana unui soldat al durerii expirării.
cu bătăi din palmele ce nu mi s-au încălzit nicio cangrenă nu va mai ţipa singură în Brusc, vitraliul se prăbușește,
bătăi de inimă care-au învinețit noapte Lumina se năpustește ca un taur,
bătăi în ușă care deschid Iar eu sunt toreadorul jertfit.
încăperi încuiate Rămâneți cu bine, privighetorilor,
și trezesc gânduri într-un corp amorțit Daniela Oatu Priveghetorilor, până și lui Mopete
I se scurse o lacrimă.
care mă strâng care se întind Nu știu dacă tatăl a citit scrisoarea lui
care se sparg Kafka,
Siragul toamnei
în ciocnitul paharelor Eu am încercat de o mie de ori să-i scriu
Raze obosite fiului.
aș vrea să fie liniște să fie gol mângâie creştetul ploii Îl iubesc și nu pot comunica, de ce?
măcar o clipă cu degete albastre. Nu sunt un model în nimic, scriu,
ca-n globul în care a nins și s-au așezat Ce streşini împart Nu pot fi un tată-erou, fiii, da, din păcate.
zăpada urmele inimile noastre Anii sunt mereu dușmanii mei,
și-apoi să-ngheț să uit pe-acelaşi şirag La început eram prea tânăr, acum sunt
la gâtul toamnei... Prea bătrân. Să nu facem pe grozavii.
că am simțit si nu m-am iertat Din buzunare goale Trenul scârțăie, este din 41,
păsări presară viaţă Avionul trepidează, are și el o vechime.
şiroind ,şiroind... N-am fost un plângăcios, mi-ar fi rușine,
Filimon Adi Cum te-ai topit
în fâşii de ceaţă
Dar nici falsii eroi nu mă conving.
Fiul meu, du-mă la malul mării,
cum m-am topit... Lasă-mă să mă depărtez în apele
întâi ne atingem delicat mâinile materne.
Suflet de fulg
ca şi crengile primăvara
apoi ne privim de la talie-n jos
Cu paşii tăi
călătoresc decent în jurul poemului
AurA
pe cheltuiala clipei.
parfumul tău se potriveşte cu-al meu până În vară...
când Drum bun,
faci paşii mai mici ca să nu treci înaintea suflet de fulg! Cu păpădii am tatuat poeme
ţopăie liniile sorţii labile... Şi în văzduhul tău le-am scuturat
vreunei clipe
Dar vântul nerăbdării prea devreme
din acest infinit Urcaţi în cuvinte ! Le-a risipit. Şi nici n-ai observat
pe care-l împărţim în sfârşit după ce-am Suierul locomotivei se-nghesuie,
n-are loc rezervat. Cum s-au desprins din bulgării de rouă
căutat
Seminţele de râs şi de senin.
câţiva ani ceva comun în dansul lemurian Vieţile la control,vă rog ! A început să tune şi să plouă
paşii alunecă din ce în ce mai rar şi găsesc Mă lipesc de umărul iernii dezgolit Prin gândul zilei, tot mai anodin
un punct de sprijin în ochii tăi cu priviri atât şi adorm !
Şi-a venit toamna rece şi brumată.
de intense Vieţile la control! De păpădii doar eu mi-am amintit.
că ar putea aprinde un nod cerebral Zei clandestini, la patru ace, De ce-ţi mai scriu? (cu zbucium câteodată)
ce ar devasta o întreagă reţea îmi scotocesc prin poeme nescrise, Pentru că-n orice clipă mi-ai lipsit…
de puritate extremă ca dragostea întind un carnet de elev Încă...
închipuieşte-ţi cum ar fi raiul ce refuză să crească ;
dacă l-am fi făcut pe pământ îndreaptă praştia spre ziua de mâine. Adun cuvinte pe-o câmpie ninsă.
ar fi cuprins universul până la urmă cu Într-un buchet imens strâng flori de gând
Nu coborâţi ! Înzăpezite-n iarna greu convinsă
gânduri Nu mai există staţia următoare ! Să-şi pună numai hainele de rând
mai pure ca inima de copil
Tot mai şovăielnic
în sfârşit stăm faţă în faţă şi mă revărs în rapidul nostru se furişează-n Ca să postească geruri şi să tacă
ochii tăi galaxii neştiute Măcar un vis. Mă-ncurc în rugăciuni
Când îmi devine aura opacă.
ca o deltă în mare Scriu pe zăpada vremii cu tăciuni
Tot mai singuri
încet încet printre cuvinte obosite-n geamantane,
cu toate gândurile adunate uitasem de mine Un drum fără mânie, fără teamă
cu paşii tăi, Înspre povestea cuibului pustiu
să nu rătăcesc vreunul şi astfel să te iubesc Şi număr trepte încastrate-n ramă
mai puţin de cântecul pescăruşului De gheţuri către cerul arămiu
de unde vin şi cum ajung la tine în suflet ce-mi făcuse cu ochiul
e un mare secret pe care nici eu nu îl ştiu din compartimentul celălalt, Pe care zborul şi-a-mpietrit uimirea.
Adun cuvinte ca să ţi le-nşir
trec prin o mie de locuri ale tale de trenul desculţ Într-un poem rotund la împlinirea
şi raiul miroase aşa de bine ajuns la destinaţie înaintea noastră Unui alt veac de când mi-eşti elixir…
ca o gutuie în geam c-o întârziere de-un veac.
10226 www.oglindaliterara.ro
„O specială tehnică de-a pune disperarea în lucruri”
Passionaria Stoicescu
Aparent sofisticat, în realitate doar asumându-şi libertăţi poetice pe a lampadaforului/ a lui lampeduza” („ din îngândurarea cui se retrag
care şi le recunoaşte încă din titlu, dar cu care poate „zgâria” lenea şi neştiinţa apele...”) şi „...termopanelor/ a termometrelor a termocentralelor şi a
cititorului contemporan obişnuit cu o poezie rudimentară, Dan Anghelescu termelor lui caracala” („...tinerii se sărută pe stradă/ pe scări/ lângă
dovedeşte consecvenţă cu sine nu doar marcându-şi teritoriul liric cu citate gardurile murdare”).
din filosofia şi poezia greacă, latină, engleză, franceză, spaniolă, ca în Tot în notă proprie, autorul foloseşte experimentul lingvistic al creării
volumele anterioare, dar păstrând tematica de odinioară şi acel ritm interior de noi cuvinte sau formaţiuni lexicale care să-l definească, dar şi repetiţia
pe care îl au de obicei marii muzicali ai poemului. unora care îl obsedează. Poetul Theodor Damian scrie sincer şi profund
„Excomunicările...”, adică „excluderile pentru citind poemele lui Dan Anghelescu:”...stai cu sufletul la
abateri de la canoane sau dogme” sunt asumate la modul gură aşteptând vremea încolţirii să vezi ce plantă, ce înger,
personal, vechea maşină de scris instalată în lăuntrul ce minune va răsări”.. Şi răsar: „obiecto-fiinţul”, „maşinul
autorului schimbându-şi chiar genul şi devenind „maşinul”, de scris”, „zilnicăria”, „din afarul”! Şi se repetă ca o
în timp ce făptura sa umană se transformă în „obiecto- litanie „dezesperarea – dezesperările”(vezi pag.10, 16),
fiinţ”. Predilecţia pentru masculin şi neutru în defavoarea substantiv format din „desesperant”, adj.fr., „care te duce
femininului, parcă atenţionează asupra „poetului de unul la disperare”, cu totul altceva decat „disperarea”, (vezi
singur” războindu-se cu insondabilul („nu ştim niciodată pag.9), care există şi ea.
ce se întâmplă printre cuvinte”), cu noaptea borgesiană Deosebite mi s-au părut a fi poemele de dragoste, în
(„în sfârşit iată noaptea care şi ea va trece/.../în toate care autorul este mai cald, mai direct, mai puţin încifrat, mai
oglinzile lumii se deschid încăperi clandestine”), cu Sinele semnificativ liric.”...te modelez cu pleoapele/ cu respiraţia
(„ pe unde oare mai pâlpâie sufletul să înţeleagă fiinţa...”), timpului meu/ încremenind în uimirea de tine/ statuie de
cu Dumnezeirea („ .../ către Tine nimeni/ către Tine / doar muzici/ de alge şi limpezimi/ te modelez din chemătoarele
ascensoare pustii...”), cu erosul („de ne-descris ceaţa sub nisipuri / şi briza albastrelor întinderi de larg/ te modelez
care ne cuprindem/ unul/doar unul / şi atât de total...”). pygmalion hirsut şi tragic într-un delir al/ maşinăriilor
Dan Anghelescu vădeşte o ştiinţă a titlurilor şi a care vrăjesc anotimpul şi într-un fără-de-nume îţi caut
finalurilor. Artistul adevărat punctează intrarea în scenă, desprinderile/ mari de nălucă de / anestezic târziu/ ca şi
dar şi ieşirea din ea. Amprentarea cu expresii şi citate bine cum aştrii nopţii mi-ar inunda încăperile/ inimii şi silabe
alese din multele literaturi care i-au fost la îndemână, dă incendiare ar începe să divagheze în mine/...” („în ziua
poemelor un aer de superioritate culturală, atrăgând atenţia asta ploioasă (o sâmbătă) din”).
asupra unui stil uşor gongoric, înzorzonat, însă cu gust, Toate poemele cărţii, tipărită elegant la o editură care
creând uneori cititorului complexe. se respectă şi îşi respectă autorii şi cititorii - EIKON, Cluj - sunt reţete lirice
Ritmul interior marchează apetenţa autorului pentru ordine şi de supravieţuire, „după ce te închini prozaismului şi zilnicăriei”(„ca şi cum
muzicalitate într-o orchestrare bine temperată, rupând din când în când m-aş fi născut fiinţă de iarnă”), bizare navigaţii mentale celebrând teritorii
esenţializarea ideilor printr-un şir de rime interioare, gen :”...lanternelor/ livreşti, cu o copertă aleasă pe măsură, a lui Umberto Boccioni, „Studiu
cavernelor/ tavernelor/ eternelor...” („glasurile care cântau altădată”) pentru sculptura <Contururi goale şi pline la cap>”, ceea ce mi-a sugerat ca
sau false paronimii plecând de la un cuvânt-cheie, gen:”...lampioanelor/ desen o combinaţie bizară de chipuri - Macedonski & Dali.
PRECARITATEA ŞCOLII
În ambele direcţii, situaţia e
dezastruoasă.
Simţămîntul dominant în România
www.oglindaliterara.ro 10227
50 cc de Aer de Paris - Marcel Duchamp
Eu sunt vagabondul repede faimoase: O roată de
veşnicul nomad bicicletă aşezată pe un taburet,
ieri am sosit sau L.H.O.O.Q joc fonetic
mâine dispar care în franceză ar suna „Elle
sub nici o schelă nu doresc a chaud au cul” (1919) în
fundaţii care artistul aplica cioc şi o
nici rădăcini nu vreau să pun mustaţă Giocondei DaVinciene
am renunţat la amintirile într-o totală ireverenţa faţă de
amare public şi de modelul considerat
mă simt uşor, ca aerul din bula capodoperă .
de săpun
50 cc de Aer de Paris
S-a scris şi comentat enorm
Adrian Grauenfels despre Marcel Duchamp (1887-1968). Dar acesta este scopul
Artist de talent inepuizabil şi artistului care împarte
o forţă de invenţie ieşită din comun obiectele în categorii: „simplu,
a fost unul din cei care au dus la prăbuşirea artei cultivată de mediul sprijinit, rectificat, imitat,
burghez în Franţa, obiectul declarat al mişcării suprarealiste. Familia servit” după gradul de intervenţie asupra unor obiecte terminate, deja
notarului Duchamp are 6 copii, din care 4 devin artişti (Raymond sculptor făcute înainte de a se întâlni cu spiritul său umoristic şi corectiv. Studiază
Marcel, Suzanne şi Jaques Villon pictori). Marcel a studiat pictura la fizică şi matematică într-o vreme în care descoperirile erau frecvente şi
Academia Julian din Paris covârşitoare. O ipoteză lansată de Poincare îl frământa în mod deosebit.
dar prefera jocul de biliard. Matematicianul postula că legile care guvernează materia sunt create de
Desena pe carton caricaturi şi mintea umană care le înţelege, dar nici o teorie nu poate fi aplicată unui
jocuri de cuvinte umoristice pe anume obiect ci doar relaţiei dintre obiecte. Duchamp îmbrăţişează acest
care le vindea. Tânărul pictor aspect tolerând interpretarea artei sale ca fiind o creaţie a unei persoane
Duchamp este remarcat din şi nu ca un adevăr absolut. În 1915 emigrează în America unde este
tinereţe şi câteva tablouri primit ca o celebritate de avangardişti ca Man Ray,
executate la vârsta de 15 ani Katherin Dreier şi colecţionarii Louise şi Walter Conrad.
ajung la muzee de prestigiu. Împreună cu Picabia care era strâns legat de grupul Dada din Zurich
La început pictorul este cei doi răspândesc la New York spiritul dadaist, ideile de absurd şi de
influenţat de neoimpresionism antiartă. Multe obiecte produse
şi de Nabis, apoi este captat de de Duchamp s-au pierdut şi
marele Cezanne şi de fovişti pe nu se ştie, în ciuda eforturilor
care îi imită fără să producă un făcute de Arturo Schwarz de
stil aparte. În atelierul fraţilor a le cataloga, care precede pe
săi de la Puteaux, de lângă cine. Timp de 10 ani Duchamp
Paris, cunoaşte cubismul adus se consacră unei picturi pe
şi discutat de Gleizes, Kupka, La Fresnaye, Archipenko, Juan Gris iar sticlă - Mireasa dezbrăcată
din 1911 începe să picteze în stilul cubist la care adăugă mişcare şi de celibatarii ei - proiect care
elemente futuriste. Apar acolo figuri statice şi altele în mişcare, maşinării durează până în 1923. Criticii au
ciudate, împletite cu un simţ al timpului şi al fotografiei. (Sunt celebre: denumit-o „plenul unei maşini a
Nud coborând o scară, Rege şi Regina înconjuraţi de nuduri, Tânăra iubirii” în care femeia este trasă
Căsătorită - toate aflate la Muzeul de artă Philadelphia). Era fascinat de spre înălţimi de imaginaţia ei iar
tranziţie, de schimbare, de încercarea de a defini o „a patra dimensiune” bărbatul tras în jos de instincte.
în artă. În 1917 „Fântâna”,
Tot în 1911 la un urinal agresiv din faianţă
Salonul de Toamnă, face albă, produce un teribil scandal, exponatul este respins la expoziţia
cunoştinţă cu Francis Independenţilor, unde produce şoc şi revoltă , este exact ce dorea
Picabia de care îl leagă Duchamp. În anul 2004 „Fântâna” lui Duchamp a fost votată ca fiind
o prietenie pe viaţă. Despre cea mai influentă operă de artă a secolului XX. În 1918 Duchamp îşi ia
nudurile expuse la salon rămas bun de la pictură. Refuză să participe la salonul Dada deschis la
criticul Apollinaire scrie.. Paris în 1920. Continuă să lucreze la proiectul Miresei pe sticlă,
„Duchamp expune nuduri, mai produce câteva „maşinării”, unele optice, dintre care una
foarte urâte nuduri..” menită să perceapă relieful. Marea sa pasiune devine şahul, câştiga
Prin 1912 reduce bani dând lecţii de şah unor elevi talentaţi. Este la apogeu, suprarealiştii
munca la pictură, preferând îl admiră şi îl consideră un model de artist care s-a rupt de artă în
călătorii (cu Picabia şi favoarea experienţei trăite; îi citau aforismele şi biografia lui devine un
Apollinaire în munţii exemplu de rigoare morală. Obiectele sale absurde care vorbesc despre
Jura unde cei trei discuta umorul negru, sunt văzute că o metafizică perfect coerentă. Admiraţia
dezintegrarea conceptului necondiţionată de care se bucura îl determină pe Breton să formuleze
de artă). În acelaşi an teoria „Artistului în Viaţă”. Pe Tzara şi Duchamp, Breton îi denumea
se interesează de aviaţie şi tehnologia de zbor, îi spunea lui Brâncuşi: „eroi destinaţi să elibereze opera de creaţie din tirania societăţii ..”
î
„Pictura nu mai are rost. Cine poate face ceva mai bun decât o elice?” În cartea sa „Pictura Surealistă” apărută în 1928, retipărita în
Ulterior Brâncuşi sculptează din metal forme de păsări, eronat taxate de 1934 şi tradusă de Simon Watson în limba engleză în 1946, Andre
vama americană ca fiind piese de avion importate. Breton dedica un important şi elaborat capitol picturii lui Duchamp pe
După anul 1913 Duchamp renunţă la experimentele artistice care o analizează şi o comentează în spiritul manifestului surealist:
pentru a prefera „note de lucru” un sistem bazat pe meditaţie şi bizarerii „ Poziţia lui Duchamp este de pioner al tuturor mişcărilor
axate pe ştiinţele exacte. Obiectele sale numite Ready-Made devin moderne la care am fost martori în ultimii 20 de ani. Adevărul este că
10228 www.oglindaliterara.ro
Declaraţie de iubire la persoana a III-a
(fragment)
E artist și e boem, ceea ce nu-l maternă, de multe ori contemplativă, încărcată de sclipirea de geniu și de
împiedică să fie realist și să vorbească noblețea sufletului. Trăsăturile îi erau ușor înăsprite de maturitatea femeii
despre împlinirea celui ce reușește să- care luptă neîncetat cu entitățile responsabile pentru nefericirea ei, dar asta
și însușească deprinderea de a iubi nu-i știrbea din frumusețe, ci o transforma din tânăra enigmatică și aparent
rațional. Emană frumusețe - trăiește capricioasă de odinioară, în femeia gravă, dedicată, complexă, căreia nimic
frumos, gândește frumos, simte frumos nu-i este imposibil.
și totuși se ferește de propria reflexie. El, artistul, purta în privirea obosită, tulbure, o bucurie
Din fericire, însă, ochii mei nu mint surpinzătoare. Sufletul întreg îi fierbea într-o efervescență cu greu
iar în ei imaginea este clar conturată: controlată. Rămăsese, totuși, același tip cerebral, deși visător, capabil să-și
dacă ar sta în puterea lui să recreeze măsoare cu tact cuvintele pe care le expedia cu o zgârcenie sâcâitoare. Și
lumea, ar face-o atât de sublim și de așa, cu puține cuvinte, și-au apropiat sufletele într-un mod atât de natural
diferit! Bătăile inimii ar fi mai rapide încât nimeni, oricât ar fi vrut, nu ar fi putut să se împotrivească. Gesturile
și complet haotice, dar în dulcele haos pline de sigurață țineau locul vorbelor. Purtați pe brațe de sentimente
mi-aș regăsi noțiunea de normalitate. neforțate, firești, cufundați într-o îmbrățișare perfectă, erau incapabili să
Anca Popa Sângele ar curge mai fierbinte prin privească în viitor, pentru a nu dăuna prezentului. Doar în gând a îndrăznit
vene, alimentând rațiunea pentru a sublima ființă să poarte un dialog despre viitor, cu artistul.
putea da glas iubirii. Și așa aș putea - Aimé?
să-i iubesc la unison întreaga ființă – ochii blânzi, fruntea înțeleaptă, - Ce este?
zâmbetul cald, dar de prea multe ori trist, îmbrățișarea timidă, cuvintele - Știi ce gând mi s-a înstalat în minte, fără a da semne că ar
dulci, gândul curat și inima de copil. Dacă n-aș crede în existența unui intenționa să se risipească vreodată? E un gând iluzoriu de altfel, o să
Dumnezeu perfect, aș spune că, pentru mine, el este întruchiparea vezi, și o să râzi de puerilitatea lui, însă vreau să ți-l împărtășesc. Ei bine,
perfecțiunii. Astfel a creionat în gând portretul artistului, privindu-l cu m-a stăpânit gândul că mi-aș dori ca drumul acesta să nu se sfârșească
nesaț și cu o exagerată solemnitate, vrând parcă să-i sculpteze chipul în niciodată!
conștiința ei pentru veșnicie. - Cum… și, în fond, de ce?
Călătoreau prin noapte, amândoi sub aceeași lună. Ar fi putut să-i - Pentru că atunci aș fi nevoită să mă despart de tine și nu vreau
spună atât de multe, însă frica de a nu-l strivi sub povara unor declarații să o fac. Oh, Aimé! Oh, ma’blesse! Cum aș rămâne pradă îmbrățișării tale
pline de patetism, servite de-a valma, a copleșit-o, paralizându-i întreaga toată viața! Cum nu mi-ar ajunge anii care mi-au mai rămas pentru a te
ființă și lăsând-o fără glas și fără cuget. putea privi întreg, pentru a-ți vedea ființa toată, pentru a te ști pe de rost!
- Ai iubit vreodată? O întrebă brusc, naiv, spulberând liniștea. Dialogul imaginar i-a fost retezat subit de vocea lui. Atât de
- Ce întrebare nepotrivită! Răspunse ea, într-o manieră profund brusc, încât la auzul glasului artistului, sublima ființă tresări scurt, înţepat,
defensivă, simțind nenumărate imputări în neașteptata întrebare. De fapt, din toată mărunta ei fiinţă, scoțând, doar pentru ea, un țipăt aproape mut.
îngrijorările ei nu aveau nici cel mai vag temei. Întrebarea venise dintr-o - Dormi? Fu întrebarea artistului.
nevinovată curiozitate și din dorința firească a artistului de a înțelege mai - Nu, eram doar adâncită în gânduri.
bine această sublimă și enigmatică făptură. - Simt că îți sunt dator. Știi, în legătură cu chestiunea plecării
S-au aruncat din nou într-o liniște grea, cleioasă, care o făcea mele. N-am spus nimic, și…
să simtă că amândoi sunt paralizati iar timpul aleargă mult prea repede pe - Nu importă. Acum timpul s-a așternut cald peste toate, ar fi mai
lângă ei. Nu vroia să piardă nicio secundă dar simțea că se află în dreapta înțelept să nu le răscolim.
unui străin, cu care nu știa cum să comunice. În acel moment, resemnată Îi răspunse cu o căldură și o înțelepciune copleșitoare. Cuvintele
în fața neputinței de a-i vorbi, l-a privit, a zâmbit pentru a-și demonstra îi erau învăluite într-o dragoste nemertitată, care îl obliga și-l făcea să
prezența, însă, înghițindu-și lacrimile, nu a putut face mai mult decât să apară minuscul în fața unei atât de uimitoare femei. Neștiind cu ce vorbe să
scape un oftat scurt dar încărcat de regrete. răspundă acestei avalanșe de bunătate, a ales să apeleze din nou la gesturi și
a strâns-o protector la pieptul lui, ținându-i mâna grațioasă prizonieră într-o
(…) încleștare însetată, aproape disperată, ca în fața unei primejdii. Îi sărută
Doi ani au trecut până când o neînțeleasă ecuație a divinității părul, își sprijini capul de al ei și continuă:
i-a reașezat, în mod surprinzător, nesperat, dar atât de firesc, umăr lângă - Dar dacă mi-ai fi cunoscut intenția de a pleca, ce-ai fi făcut?
umăr. S-au redescoperit, fiecare purtând adânc, în toată ființa, urme - Ți-aș fi cerut să rămâi! Apoi, în secunda următoare, ți-aș fi cerut
încă necicatrizate, lăsate nu atât de timp, cât de oameni, de vorbe, de să îmi ierți egoismul și ți-aș fi spus să pleci. Te-aș fi sfătuit să nu te mai
evenimente. Ea își purta de această dată frumusețea cu aerul resemnat al întorci decât pentru cei pe care îi iubești. Fizic poate ar fi fost mai bine
femeii care a învățat că materialitatea umană importă prea puțin. Parcă se să nu te întorci niciodată, însă cu gândul, cu sufletul să fii tot timpul aici
străduia chiar să-și mascheze puțin din frumusețe prin simplitatea a tot ce pentru ei. Ştiu, pentru că am plecat și eu de atâtea ori și mi-am lăsat sufletul
ținea de ființa ei: zâmbea mai discret, privea mai evaziv, se izola în spatele peste tot. Iar acum vezi bine că nu mai am nimic. Nimic, înafară de tine, își
unei ținute neutre. Dar frumusețea încă sălășluia în ea, având ecouri mult spuse în gând, deși știa prea bine că nici pe el nu-l avea.
mai rafinate, de o eleganță covârșitoare. Avea o privire blândă, aproape
neobişnuita sa forţa şi originalitate nu vin, cum am Duchamp moare în octombrie 1968 şi este
crede, de la intuiţie sau impulsivitate. În general ele îngropat la Rouen, Franţa. Pe piatra de mormânt
se nasc după o gândire profundă care cere invenţie este gravat acest epitaf : „ Este ştiut, de fapt, sunt
în schimbul negaţiei. Există un mare număr de
alţii cei care mor”.
ipoteze legate de gândurile sale care produc aşa
zisele obiecte ready made. În opinia mea lucrurile La un an după moartea artistului Muzeul din
moarte capăta demnitate prin procesul de iluminare Philadelphia prezintă un mare proiect ţinut secret
mentală la care sunt supuse de acest artist”. de Duchamp. Spectatorul era obligat să privească
Se simte în tonul lui Breton invidie dar şi printr-un vizor făcut într-o uşă, el descoperea un
admiraţie pentru marele suprarealist care este nud de femeie culcată pe un aşternut de crengi. În
Duchamp. În 1946 cartea lui Breton este prezentată
mână ţinea o lampă de gaz care lumina un peisaj cu
la New York într-o vitrină aranjată de Duchamp şi
Enrico Donati. Succesul este imediat, cartea devine o cascadă. Încă o dată, artistul afirma post mortem
un bestseller mondial. credoul sau care l-a călăuzit în viaţă: libertatea
nelimitată.
www.oglindaliterara.ro 10229
Un poem al naturii în flagrant cu prea mare uşurinţă, iar retorica scăpată din frâu face ca
discursul filozofard, altminteri solemn şi elegant, să se poticnească
lui Lucreţiu
ras sistemul prea ticăloşit ! [sublinierile aparţin autorului] (…) Când
toţi speram o minimă decenţă / Din partea celui care de la sine /
Putea să mai ofere şi clemenţă / Celor sărmani şi cu priviri blajine,//
Scoţând din rădăcină Pomul Urii / Şi al Exploatării fără milă!.../ Dar
Emil Lungeanu ochii prea închişi au fost când Furii / I-au torturat, că prea le era silă
/ De cei ce-aveau şi roşu şi-aspru-obrazul / Şi-acum săracii vor să-
nvingă Clanul / Ce-i jefuiesc [sic!], să curme tot necazul / Să nu mai
Ca orice poet cu stofă, experimentatul Florea Turiac ştie fie acesta Suveranul!...// Dar câte ţări sunt astăzi prea convinse / Că
foarte bine că pe fetele de pe potecile Parnasului nu le poţi agăţa e mai bine cu capitalismul,/ Când comunismul el prin el se-nvinse
aprinzându-le ţigarea cu o bancnotă de cin’zeci, ca pe poamele din ?!/ Mulţi azi suntem sătui de tot cinismul / Acestei noi orânduiri de
Bois de Boulogne, mai ales atunci când speri ca aceste dame pline clacă,/ Unde cei harnici sunt supuşi sclaviei / Aleşilor ce stau pe-
de năbădăi să-ţi ţină companie cale de 350 de pagini versificate. nalta cracă / Şi poartă-n spate straiele mândriei!” (Cântul XX, 5-7)
Nimic mai firesc, aşadar, decât să-ţi începi în dulcele stil antic, Oricât de mult mi-ar plăcea chestia cu „înalta cracă” (ce-mi aduce
cu întreg tacâmul invocării Muzelor, monumentalul poem-fluviu aminte de înălţimea ţepelor lui Vlad Draculea conform cu rangul
Rapsodia naturii (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2013), oricât de boieresc), totuşi prea sună ca proclamaţia de la Islaz, nu-i aşa ? Orice
desuete li s-ar putea părea postmoderniştilor noştri actuali asemenea operă de artă care se respectă trebuie, pe lângă expresivitate, unitate
galanterii de modă veche. Şi fiindcă o reverenţă în plus nu strică şi amprentă personală, să mai aibă şi o „semnificaţie nonideologică”
niciodată, pe parcursul lungului său (Florin Mihăilescu), şi chiar un
discurs articulat din 52 de cânturi în declarat potrivnic al aristocratismului
endecasilabul iambic (dacă ai citi doar ca Lucreţiu s-a ferit cu grijă să-şi
câte unul pe săptămână, ţi-ar lua exact facă din propria artă poetică tribună
un an să termini cartea), rapsodul mai – aşa cum avea să facă mai târziu un
adaugă la tămâieri din când în când, Marţial, spre exemplu, dedându-se la
după pilda pean-urilor închinate de epigrame şi alte compromisuri pentru
argonauţi, fie şi convertind modelul vreo friptură în plus. Alte stridenţe
apollonic la telegrafia mahomedană ce alterează ici-colo frumuseţea
: „Trimite-mi Doamne-o-ntreagă Rapsodiei naturii vin din livresc
dinastie / De îngeri lirici să-mi dicteze sau chiar din scientism : „Un viitor
cartea,/ Să pot adeveri – când nu se ştie ştiinţific se arată / Şi-l traversăm cu
/ Că Tu eşti Tot Întregul şi eu partea” multă-abilitate,/ Când ochiul nostru
(Cântul XXXIII, 1). vede tot deodată,/ Iar ce gândim e şi
O astfel de raritate editorială în realitate.../ Făcându-se prin calcule
vremuri de criză ca acestea pe care programe / Revine o-ntrebare pe retină
le trăim, când producţia de versuri : / Cu noi se pot obţine holograme /
la hectar e ultima grijă a economiei Transmise-apoi pe-o rază de lumină
naţionale, te duce aproape reflex cu ?” Întrebarea asta mi-aminteşte de o
gândul la celebra De rerum natura a dilemă a lui Maiakovski, care suna
epicureanului Titus Lucretius Caro, cam aşa : „Vor comsomoliştii în pas să
şi ea tot o încatenare de şase cărţi (de se ştie / cu tehnica nouă la ţesătorie./
unde unii hippioţi, traducând fantezist Să-ncapă-n cutii o mulţime de gheme,
originalul „libri sex”, şi l-au făcut / iată nopţi albe de probleme.// Iar
pe Lucreţiu patron) introdusă prin lăzile să curgă pe bandă rulantă,/ şi-aci
invocarea Afroditei : „Aeneadum vine-o-ntrebare interesantă : / lăzi mari, sau lăzi mici ? ce-au nevoie
genetrix, hominum divumque voluptas, / Alma Venus, coeli subter la sate ? / Iată problemele adevărate.”
labentia signa” („Maică Latină, a muritorilor şi zeilor desfătare,/ Din fericire, indiferent de ambalajul mai mult sau mai puţin
Veneră rodnică, sub cer de stele călătoare”) etc. Căci, dincolo de ştiinţific în care este ea livrată populaţiei, „Poezia nu moare” : iată
prozodie şi „lirismul şlefuit” (Henri Zalis), de muzicalitate şi o ilustră maximă rămasă nu de la vreun poet-filozof, ci, paradoxal,
sentimentalism (Cezar Ivănescu), sau de romantismul „întârziat şi de la un savant al ştiinţei hidraulicii ca Bernardino Zendrini. Şi
bine deghizat” (Florentin Popescu), demersul lui Florea Turiac este, oricâte scăderi şi bube s-ar putea inventaria în aceste 740 de octave
şi el, unul mai curând filozofic decât estetic, întocmai cum poemul totalizând nu mai puţin de 5920 de versuri, ceea ce contează este
lucreţian, capodoperă a hexametrilor latini, era o transpunere în curajul agregării, grandoarea ansamblului. Panteistă sau nu, viziunea
versuri a doctrinei ontologice atomiste. Să nu ne lăsăm deci înşelaţi liric-sapienţială a lui Florea Turiac despre locul umanităţii în univers
de genericul „rapsodie” (gr. „cântări cusute”) cu care ne-au obişnuit rămâne una senină şi tonică, animată de candori şi de credinţa că
fineţurile şi delicatesele lui Topîrceanu, fiindcă ceea ce cântă acum se apropie vremea „când vizita-vom lumi extraterestre,/ care vor
poetul Cetăţii Chindiei descoperit de Tomozei nu e vreo laudă adusă fi ca noi de iubitoare” (adică, şi alea tot cu „orânduiri de clacă” şi
Naturii Mamă, ci o severă meditaţie asupra naturii umane, uneori belferi cocoţaţi pe „înalta cracă”?), că paradisul nu-i încă pierdut
chiar vehementă, dusă până „la limita pamfletului” (Liviu Grăsoiu). câtă vreme pe Ăl Bătrân nu are cine-l scoate la pensie. Şi la drept
Şi cum altfel ? În vremea de azi a justiţiei televizate – pâinea noastră vorbind, fie că are dreptate sau nu în risipa lui de elan, poetul nu se
cea de toate serile – când avem patru milioane de inculpaţi (i.e. un face decât Vinovat de prea multă iubire (Edit. Macarie, 2001-2003),
sfert din populaţia adultă a României !), nici Topîrceanu însuşi n-ar aşa cum îi şi stă bine oricărui autentic creator. Amplul său manifest
mai fi scris „Zvonul prin livezi coboară. / Colo jos, pe mlaştină, / pentru armonie şi demnitate umană din Rapsodia naturii îşi merita
S-a-ntâlnit un pui de cioară / C-un bâtlan de baştină” fără să facă într-adevăr prefaţa de zile mari acordată de metodicul şi eruditul
apropouri la interceptările din cutare dosar al DNA - „Caltaboşul”, George Toma Veseliu, ea însăşi o adevărată rapsodie a cărţii de faţă,
„Claponul”, „Fazanul” etc. Totuşi, în cazul Rapsodiei lui Florea care-l scuteşte pe cronicar de orice alte dezvoltări suplimentare.
Turiac, excesul de contextualizare social-politică poate deveni
10230 www.oglindaliterara.ro
O unitate specială a Serviciului Secret al Armatei:
Biroul Statistic Militar Focşani-Odobeşti
(fragment) mintali Socola-Iaşi. (...)
Rugăm să binevoiţi a interveni locului în drept spre a se dispune
Transportându-mă la Biroul internarea ei într-un lagăr, stabilirea unui domiciliu obligatoriu sau
Statistic Militar Focşani şi prezentându- internarea într-o casă de sănătate ca fiind periculoasă siguranţei Statului
mă domnului căpitan Dragomir, D-sa şi societăţii prin bolile şi ideile ce le propagă.
ne-a arătat aceste obiecte iar din alte Măsurile ce se vor lua contra ei rugăm să fie aplicate în Oltenia sau
adnotări în registru, care are titlul de Banat.
Registru de informaţiuni, cu iniţialele Drept urmare, Biroul Siguranţei din cadrul Poliţiei Focşani a trimis-o
A.V.N., s-a găsit că este ştampilat cu pe suspecta Paula Balş la Chestura de Poliţie Iaşi-Biroul Siguranţei pentru
ştampila Depozitului de Muniţii C5A, verificări suplimentare şi pentru a se lua măsurile dispuse de Biroul Statistic
ceia ce denotă că acest registru este Militar Focşani împotriva ei9.
sustras de la acel Depozit, sau ştampila Tot în competenţa BSM Focşani cădea şi verificarea plângerilor
este furată. formulate împotriva ofiţerilor Armatei Române de evreii încadraţi la
În acest beci s-a mai găsit o detaşamentele de muncă obligatorie. Astfel, la 11 iulie 1944, Biroul
bucată de sârmă, ce se întrebuinţează Siguranţei trimitea BSM Focşani pe evreul Feig Avram, originar din
la lumina electrică, în lungime de Focşani, împreună cu un proces-verbal încheiat de către Comisariatul de
Bogdan C. Dogaru circa 2 metri, ce era agăţată de nişte Poliţie Mărăşeşti, din care rezultă că numitul evreu a venit de la Batalionul
cârlige fixate în tavanul beciului, de la 3 Drumuri Compania a II-a fără învoire, călătorind din comuna Tudor
construirea lui, însă nu s-a putut stabili Vladimirescu, Jud. Covurlui la Mărăşeşti fără autorizaţie de călătorie,
dacă această sârmă a servit la vreo instalaţie specială, neavând legătură având asupra sa şi un număr de 6 scrisori din care rezultă că d-l locot.
cu alte fire. Lazăr, comandantul Companiei a II-a ar lua bani de la evreii aflaţi sub
Poliţia împreună cu BSM Focşani au continuat investigaţiile fără a ordinele sale.
descoperi însă persoana care introdusese acele lucruri în beci. Numitul evreu declară că înainte cu câtva timp s-a prezentat la Dvs.,
Spre începutul verii 1944, Biroul Statistic Militar Focşani s-a deplasat cu care ocaziune a adus la cunoştinţa Dvs. neregulele de la acea Companie,
la Odobeşti, funcţionând într-un local din str. Carol I nr. 143. Pentru o scurtă cu care ocaziune i s-a spus că atunci când vor fi dovezi complecte să se
perioadă însă, în documentele oficiale continua a se utiliza denumirea BSM prezinte spre a se lua măsuri în cauză.
Focşani, deşi sediul său era la Odobeşti. Faţă de cele de mai sus, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune
La 5 iulie 1944, şeful Biroului Statistic Militar Focşani, maiorul anchetarea cazurilor menţionate în scrisorile anexate şi în declaraţiile
Constantin Stoicescu făcea cunoscut Poliţiei Oraşului Focşani că unitatea evreului Feig Avram10.
sa contrainformativă împreună cu Serviciul German de Contrainformaţii Începând de la 13 iulie 1944, în documentele emise de unitatea
au capturat şi anchetat pe suspecta Paula Balş8: Numita a fost cercetată de specială contrainformativă din reşedinţa Judeţului Putna apare titulatura
acest birou şi de Serviciul de Contra-Informaţii German. S-a stabilit că este Subbiroul Statistic Militar Focşani în loc de Biroul Statistic Militar
o fire aventuroasă, uşuratică, bolnavă de sifilis, pervertită sexual, având Focşani. Schimbarea denumirii se poate datora faptului că Biroul a fost
diferite cunoştinţe care o fac suspectă din punct de vedere al siguranţei mutat la Odobeşti (BSM Odobeşti), la Focşani continuând să funcţioneze
publice şi capabilă de orişice pentru a-şi câştiga existenţa. un Subbirou Statistic Militar11.
În anul 1940 Paula Balş a reuşit să plece, în căutare de lucru, în Cea mai importantă acţiune a Biroului Statistic Militar Odobeşti
Germania cu repatriaţii de origine germană din Basarabia. Aici numita a a fost, de departe, capturarea reţelei britanice de spionaj din ţara
încercat să intre ca translatoare la un corp de armată german din Salzburg. noastră în frunte cu Alexandru Eck, şeful Intelligence Service-ului în
Nu a fost însă primită deoarece nu prezenta destule garanţii, ea fiind mereu România.
în legături de prietenie şi relaţiuni sexuale cu diferiţi prizonieri francezi, Totul a pornit de la o notă informativă trimisă de un soldat direct
deţi acest lucru i-a fost interzis, în mai multe rânduri, de autorităţile şefului Biroului Statistic Militar Odobeşti. Pe baza ei au fost arestaţi un
germane. sublocotenent şi doi soldaţi, apoi alte persoane, între care Gheorghe
După declararea războiului, voind a se reîntoarce în România ea a Tomaziu, nepot al lui George Enescu, şi profesorul Pierre Guiraud de la
declarat autorităţilor germane că este repatriată din Basarabia, că este Institutul Francez din Bucureşti. Capul reţelei, profesorul Alexandru Eck şi
româncă şi astfel, trecând prin mai multe lagăre de legionari şi repatriaţi, secretara sa, Margareta Haller au fost arestaţi la Ciorogârla şi transportaţi
a reuşit în cele din urmă să revină în ţară. apoi la Odobeşti pentru a fi anchetaţi12.
După sosirea în România ea a încercat să intre în serviciul Chesturei La Odobeşti a fost instituită o comisie militară de anchetă în frunte
de Poliţie Iaşi, Biroul Siguranţei. Pentru a obţine mai uşor serviciul ca cu procurorul şef al Biroului de Poliţie Judiciară Militară Bacău, Ion H.
informatoare, ea a susţinut că ar cunoaşte şi ar avea legături cu diferite Săvulescu. Alexandru Eck a fost interogat de locotenent-colonelul Vasile
persoane din serviciul de spionaj german aflate în România şi că prin Nicolau, ofiţer de poliţie disciplinară militară şi a recunoscut, în declaraţia
aceste relaţiuni ar putea furniza informaţiuni asupra spionajului german sa, din 24 iunie 1944, că era şeful Intelligence Service-ului în România cu
în România. În serviciul Chesturei Iaşi nu a putut intra din cauză că nu misiunea de a spiona în special Armata Germană. Acelaşi ofiţer a anchetat-o
prezenta suficiente garanţii din punct de vedere a siguranţei de Stat. şi pe Margareta Haller, secretara Crucii Roşii Franceze în România.
Cu ocazia cercetărilor s-a dovedit că cele de mai sus nu corespund Gheorghe Tomaziu a fost în schimb anchetat de maiorul Săvulescu şi a dat
adevărului. Toate numele de familie pomenite de numita în declaraţiile sale declaraţii despre reţeaua de spionaj, la 1 iulie 1944. Informaţii depre modul
ca făcând parte din serviciul de spionaj german s-au constatat a fi nume cum a decurs ancheta la Odobeşti găsim în studiul cercetătoarei Raluca
de ostaşi germani cu care numita a avut relaţiuni intime. Tot în declaraţiile Tomi13.
sale date la acest Birou, numita a încercat să arunce suspiciuni de spionaj În referatul procurorului militar Săvulescu din 7 iulie 1944 se
asupra câtorva persoane din înalta societate română. prezintă pe larg modul în care s-au desfăşurat evenimentele: În ziua de
În ultimul timp numita s-a evacuat din Iaşi urmând a se stabili la 12 iunie 1944, organele Biroului Statistic Militar Odobeşti au arestat
REPS Jud. Braşov. În gara Ploieşti, din cauza bombardamentului, Paula pe pictorul Gheorghe Tomaziu la locuinca sa din Bucureşti, acesta
Balş declară că s-ar fi despărţit de familia sa şi s-a urcat în primul tren fiind suspectat de mai mult timp de spionaj în favoarea Angliei. Fiind
militar ce venea spre front. A fost arestată în comuna Câmpineanca Jud. cercetat asupra activităţii sale acesta a sfârşit prin a mărturisi că face
Putna, ca suspectă, având asupra sa acte de evacuare eliberate atât de parte din organizaţia de spionaj, condusă de către profesorul universitar
autorităţile române cât şi de cele germane din Iaşi. Alexandru Eck.
La cercetările făcute de Serviciul de Contra-Informaţii German,
Paula Balş a declarat că a fost legionară şi că în momentul arestării a
distrus şi a aruncat carnetul de înscriere ca membră în mişcarea legionară. _____________________________
Cu ocazia percheziţiei s-au găsit asupra ei diferite scrieri
8 Ibidem, ds. 32/1944, f. 315.
prosovietice. Fiind cercetată iniţial a declarat că le-a scris în timpul când 9 Ibidem, p. 316.
se găsea la Chişinău, sub ocupaţie sovietică, anterior constatându-se că 10 Arhivele Naționale Vrancea, fond Poliția Oraşului Focşani (inv. 642), ds.
numita nu a fost în Basarabia sub ocupaţie sovietică a declarat că le-a scris 63/1944, f. 126.
înainte de veacuarea sa din Iaşi, aceasta spre a se arăta filo sovietică în 11 Ibidem, f. 134-135.
cazul când Iaşul ar fi fost ocupat de ruşi şi ea ar fi rămas acolo. 12 Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu,
De asemeni, s-au găsit asupra numitei, care pozează a fi mare Ed. Ion Cristoiu, Bucureşti, 1999, p. 246.
scriitoare, diferite scrieri pline de un sensualism bolnav şi vicios. Paula 13 Raluca Tomi, A destiny between Science and Espionage: Alexander Eck (1876-
Balş declară însăşi că a fost internată de două ori la ospiciul de alienaţi 1953), în „Historical Yearbook”, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Bucureşti,
2011, p. 93-95.
www.oglindaliterara.ro 10231