Romantismul, aparut ca reactie impotriva dogmelor si restrictiilor clasicismului, este o miscare literara si

artistica, ce a aparut in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea. Directiile
acestui curent literare a avut influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie politica
etc.

Este unul dintre cele mai importante si mai complexe curente literare, aceste noi framantari luand nastere
initial in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Romantismul este
antidotul rigorii clasicilor, dogmatismului estetic, ratiunii reci si conventionalului. Acest curent literar a
reprezentat pentru scriitori momentul in care au dat frau liber imaginatiei, fiind cunoscut in literatura
universala ca un promotor al manifestarii fanteziei si exprimari sentimentelor, al originalitatii, spontaneitatii
si sinceritatii emotionale. Libertatea de expresie, dincolo de canoanele clasicilor, este unul din factorii
cheie ai acestei miscari literar-artistice.

Cel care a teoretizat romantismul european este considerat Victor Hugo, acesta trasand si identificand
directiile si trasaturile acestui curent cultural in programul-manifest "Prefata" de la
drama "Cromwell" (1827).

Elemente definitorii ale romantismului

 negarea normelor de compozitie specifice clasicilor

 introducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul

 introducerea unor specii literare iesite din comun: drama romantica, meditatia, poemul filozofic,
nuvela istorica

 cultiva fantezia, reveria, sensibilitatea, in detrimentul ratiunii reci si implacabile

 puternice influente folclorice, elementele de traditie fiind motive si simboluri in operele literare
romantice

 predispozitie pentru evadarea din cotidian, din lumea reala prin intermediul visului, intr-un cadru
nocturn; elementele cadrului nocturn devin motive romantice: luna, stelele

 natura, o sursa de inspiratie nesecata, este conturata in pasteluri; totodata natura este un mediu
propice meditatiei, al dialogului interior; motive: vegetale (flori, tei, salcam) acvatice (marea, lacul)

 sunt prezentate angoase sufletesti, iubiri mistuitoare, pasiuni inflacarate, fantezii debordante,
exemple clare ale suprematiei subiectivismului si a eului personal
  personajele sunt exceptionale, in situatii exceptionale, iesite din comun: geniul singuratic,
neinteles de umanitate

 timpul si spatiul, motive in meditatia romantica, este o conceptie preluata din lucrarile filosofilor
idealisti; tema genezei si infinitul timpului si al spatiului

 spre deosebire de clasicism, care condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si
vulgare, romantismul face apel la cuvinte si expresii populare, la arhaisme, a regionalisme,
specifice oralitatii

 procedeele artistice sunt complexe si variate, specifica acestui curent literar fiind antiteza.
Personajele sunt prezentate in antiteza, planurile, ideile, situatiile de asemenea

 genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism, in romantism fuzioneaza: lirismul este
introdus in epic si dramatic, comicul face casa buna cu tragicul; in aceeasi poezie lirica pot fi
identificate elemente de oda, imn, meditatie, satira sau pastel

Reprezentantii romantismului in literatura universala sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere - in

Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta,
Puskin, Lermontov in Rusia.

Romantismul in literatura romana

Dupa cum era firesc, romantismul romanesc dezvaluie elemente specifice conditiilor sociale si politice ale
vremii. Acest curent literar coexista alaturi de clasicism si realism. Initial, romantismul a aparut ca un
stimulator al luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale, specific operelor cunoscute ca
fiind pasoptiste.

Asadar, in evolutia romantismului autohton, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa,
preromantica, Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un
usor regret fata de un trecut eroic care este un exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si
meditatia primeaza.

O a doua etapa, perioada pasoptistilor, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare
istorica si ii are ca reprezentanti pe Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu,
Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.

In cea de-a treia etapa, are loc maturizarea estetica a romantismului. Totodata, se observa o reactie
critica si pamfletara fata de societate, pesimiste, chiar de refugiu in natura si mitologie, asa cum se
manifesta la ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu.

Eminescu, esenta romantismului

Am ales operele lui Eminescu pentru ca prezinta ca nimeni altul directiile romantice. In operele
sale putem observa cateva mari mari teme romantice: istoria (o modalitate de evaziune intr-o perioada
ideala, vezi "Scrisoarea III"), timpul (uneori legat de tema istoriei, pretext pentru meditatii si angoase
sufletesti, personajul se reporteaza la relativitatea timpului, vezi "Scrisoarea I", "Memento Mori"), natura
(ca o alta modalitate de evadare; exista o natura interioara si una exterioara,  "Scrisoarea I", "Lacul"),
iubirea (mistuitoare, prezentata in legatura cu natura, vezi "Sara pe deal", "Lacul", "Pe langa plopii fara
sot") si omul de geniu (acel suflet superior gloatei, dar care este un nefericit si un neinteles,
vezi "Sarmanul Dionis", "Scrisoarea I").
Nasterea si stingerea universului, ca un fenomen singular, este una din ideile principale ale romantismului
eminescian, fiind tratate in opere precum "Scrisoarea I", "Luceafarul", "Rugaciunea unui dac". Viziunea
cosmogonica eminesciana capata proportiile gigantice ale spatiului si ale timpului universal si este
prezentata in antiteza cu fiinta umana derizorie, muritoare.

Poemul reprezentativ pentru aceasta tema este "Scrisoarea I" (1881). In aceasta opera literara are loc o
cosmogonie pe marginea careia iau nastere doua meditatii: una pe tema destinului uman si cealalta pe
tema soartei geniului neinteles de ceilalti.

Prima secventa a textului (versurile 1-28) prezinta un cadru nocturn romantic, in care lumina misterioasa
a lunii se revarsa peste individ, subliniind caracterul implacabil al timpului si perisabilitatea omului, fie el
rege sau cersetor: "Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii".

Nimeni nu se poate salva de efemeritatea timpului, de finalul unui destin implacabil: geniul traieste
tragedia unei minti uriase incatusate de timpul prea scurt al unei vieti de om, Universul va pieri candva,
peste "mii de veacuri" iar Timpul insusi se va transforma in "vesnicie moarta".

In versurile 29-38, apare imaginea "batranului dascal", a geniului. Portretul este realizat in antiteza intre
infatisarea umila si mintea uriasa a savantului, intre sfera inalta a ideilor si micimea lumii contemporane.
Nefericirea acestui personaj exceptional este inca un motiv romantic.

Episodul cosmogonic este proiectat in versurile 39-86 si cuprinde mai multe teme si motive romantice:
apare viziunea mitologica asupra facerii lumii: "La-nceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta". Totodata,
se remarca viziunea gigantica a cosmosului.

Intre episodul nasterii lumii si cel al extinctiei apare un scurt episod care trateaza efemeritatea, micimea
oamenilor, care sunt vazuti ca muste "de-o zi". Zadarnicia, ca tema esentiala, apare si in alte opere al lui
Eminescu precum "Imparat si proletar" si "Memento mori".

Asadar, nu exista niciun dubiu asupra caracterului romantic al surselor de inspiratie, al temelor, al
motivelor si al ideilor eminesciene, Mihai Eminescu fiind cel mai reprezentativ scriitor romantic al literaturii
romane.
Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia,
Franta si Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la
clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile
nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din miturile si
legendele unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale
individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de
rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in
paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor
personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie
Franceza din 1789.
Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand
toate artele si chiar unele domenii ale vietii sociale, si determinad
existenta unui stil romantic in mobilier, in imbracaminte etc.

In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta

sentimentul si fantezia. Natura patrunde masiv in creaiile romantice, in
vreme ce pe clasicisti ii interesau numai caractarele umane. Visul si
exotismul, interesul pentru taramuri indepartate reprezinta teme ale
romantismului.

Acest curent invata scriitorii si poatii sa se inspire din istoria nationala si

din creatia folclorica specifica tarii lor. Personajele romantice sunt eroi
exceptionali in imprejurari exceptionale, construite adesea pe principiul
antitezei si putand evolua pe parcursul operei in ceea ce priveste
trasaturile lor de caracter.
Astfel, principalele caracteristici ale romantismului drept curent literar
pot fi rezumate prin:cultivarea sensibilitatii si fanteziei creatoare,
complexitatea personalitatii umane, evaziunea in trecut, istorie, vis,
contemplarea naturii infatisata sub lumina culorii locale, interesul pentru
folclor, prezenta unor personaje provenind din toate mediile sociale, eroii
extraordinari ai operelor epice fiind pusi sa actioneze in imprejurari
extraordinare, totul fiind intr-o libertate deplina de creatie.

Marii reprezentanti internationali ai acestui curent, Novalis, J.L. Tieck,

E.T.A. Hoffmann, G.G. Byron, P.B. Shelley, A. Lamartine, A. de Vigny, V.
Hugo, G. Leopardi, A. Puskin, M. Lermontov, E.A. Poe, A. Petrofi, A.
Mickiewicz au realizat adevarate caodopere ale literaturii romantice, in
proza sau in versuri.

Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea

ulterioara a prozei si poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala
si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si si-a
sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru romantism,
acest autor este Victor Hugo (1802-1885,poet si prozator francez), care,
in prefata dramei “Cromwell” considera romantismul ca fiind o debarasare
a limbajului poetic de tot ceea ce are legatura cu o schema, o norma sau
o lege si dand frau liber imaginatiei si inspiratiei creatorului.Hugo afirma
ca tocmai aceste legi eclipseaza adevarata arta, care este pura si
neingradita.
Regulile impuse de clasici nu mai sunt valabile, singura sursa adevarata
de inspiratie fiind natura si doar legile ei fiind esenta operei romantice.
Fiecare subiect va avea o valoare unica si irepetabila ce nu va mai fi
dictata de legile nescrise ale prozodiei ci de sufletul si mintea
creatorului. Sfaturile naturii vor fi sursa de inspiratie primordiala, iar
fictiunea autorului este singura capabila de a crea adevarata arta,
adevaratul sentiement in inima cititorului.

Sa dam cu ciocanul in teorii, in “poetici” si in sisteme.Sa aruncam jos

vechea tencuiala care ascunde fatada artei. Nu exista reguli, nici modele;
sau, mai bine zis, nu exista alte reguli decat legile generale ale naturii
care domina arta in intregul ei si legile speciale care, pentru fiecare
compozitie in parte, rezulte din caracteristicile proprii fiecarui subiect.
[…]

Poetul -si trebuie sa staruim asupra acestui punct- nu are de primit sfaturi
decat de la natura, de la adevar si de la inspiratie, care este si ea natura
si adevar.
Romantismul romanesc are cateva trasaturi specifice manifestate
datorita aparitiei in tara noastra cu o intarzaiere cu un deceniu fata de
Franta.Prima generatie romantica (I.H. Radulescu, V. Carlova, Grigore
Alexandrescu) se afirma spre sfarsitul deceniului al treilea si inceputul
celui de-al patrulea ale secolulului XIX; romantismul se prelungeste la noi
prin scriitorii pasoptisti (V. Alecsandri, N. Balcescu, Alecu Russo si altii)
pana la Eminescu, considerat indeobste cel mai mare poet romantic
european. In al doilea rand, epoca romantica se afla, la noi, alaturi de
numeroase influente clasice. Niciodata estetica noua n-a fost in intregime
degrevata de elemente ale esteticii clasice.

Specii literare clasice (fabula) coexista cu specii romantice (meditatia,

pastelul) la Alexandrescu sau Heliade. Viziune clasica are si Alecsandri.
In al treilea rand, ca si in Italia, romantismul a inflorit in plina epoca a
luptelor pentru eliberare nationala si sociala, curentul colorandu-se cu
numeroase nuante patriotice si avand un caracter net militant decat in
tari ca Germania si Franta. Pentru noi, romantismul echivaleaza cu o
redesteptare a spiritului national in anii dintre 1829 si 1859.
Prin viziunea naturalistică romantică, Omul se vede pe sine și analizează Lumea a
cărei parte este: Natura nu mai este privită ca un mecanism ci ca o entitate organică
aflată în dezvoltare, evoluție, o entitate capabilă de autoreglare și având o valoare
extraordinară în fiecare parte a sa. Romantismul presupune un intelect educat aflat
în contact cu realitatea naturală… un om care știe de unde provin resursele
necesare existenței umane, conștientizează amploarea fenomenelor naturale în care
umanul este un detaliu, astfel încât înțelege locul omului în peisaj: conștientizează
însă și valoarea extraordinară a unicității intelectului uman creativ, capabil de a
raționa, a înțelege… a cunoaște… valoarea omului capabil de iubire.

Romantismul, la ora actuală, poate părea de factură vintage, ceva ce aparține

trecutului, dar este și azi în vogă… în afara mainstream-ului consumerist (încă),
adică a actualului curent majoritar. Oare va reveni neo-romantismul ca factor
definitoriu al unei societăți umane post-moderne, mai apropiate de Natură?
Romantismul consideră Natura ca un substitut universal al diferitelor religii aflate
în conflict între ele; totodată, Natura este considerată a fi capabilă să ofere acele
senzații care sunt necesare pentru „însănătoșirea inimilor civilizate” ca bază pentru
moralitate. Metafora arborelui care supraviețuiește furtunii oferă o imagine a
omului care poate trece de perioadele nefavorabile sau crunte.

Îmi place să privesc măreția naturii cu ființele ei sălbatice și libere, așa cum erau și
strămoșii noștri, cândva. Iubirea locului, existența în peisajul natural, sentimentul
romantic de a fi acasă este puternic diferit față de stilul „forței de muncă” ce stă în
chirie și gonește la fabrică unde lucrează la banda rulantă. Romanticii iubesc
natura sălbatică cu toată naturalețea ei, o admiră și o venerează; scenele cu peisaje
pitorești atrag atenția oamenilor asupra frumuseții sublime a sălbăticiei. Adevărul
este că tânjim cu toții după o viață idilică, în oarecare armonie cu Natura și
Societatea, o viziune romantică asupra existenței ce merită să fie denumită viață
umană.

Romantismul acela în care Omul tânjește după Natură, după frumusețe și puritate,
armonie și freamăt de codru, este o nostalgie după Edenul din care în mod natural
facem parte… înainte de a ne rupe de Natură. În acest context, este de înțeles cum
o plimbare prin pădure, prin parc, duce la o liniștire și o „reîncărcare cu energie”,
… probabil că omul se simte din nou acasă în Natură, în atmosfera aceea cu care
ființa umană a avut ocazia să se afle în echilibru pe milioanele de ani ale
dezvoltării filogenetice umane. Când simți mirosul frunzelor, culorile și formele
vegetale, dacă ai capacitatea să admiri fluturii pe flori sau păsări căutând semințe,
ori cântând pe o creangă, este ca o reîntâlnire cu fericirea copilăriei pline de
vitalitate, deschidere către Lume, cu sufletul plin de speranțe. Viața umană este
mult mai trăibilă, mai satisfăcătoare, dacă omul are ocazia să admire natura
sălbatică, splendoarea animalelor și vitalitatea lor, diversitatea și estetica Lumii.
Iubirea Naturii, simpatia față de animalele sălbatice, iubirea lor, respectul și
compasiunea față de celelalte ființe vii, va face posibilă supraviețuirea lor, a
ecosistemelor și implicit persistența noastră ca specie… umană.

Romantismul plasează pe loc central mintea umană capabilă să observe, să

înțeleagă și să iubească natura și existentul. Imaginația este ridicată la rang
superior, ca forță creatoare a ideilor care ulterior pot deveni realitate. Filosoful
Spinoza (secolul 17) sau Heidegger (secolul 20) susțineau că scopul existenței
umane este contemplarea Naturii. Heidegger arăta că entitățile naturale au valoare
intrinsecă, indiferent de cea conferită ori acceptată de oameni. Un om rezonabil
consideră ca fiind un fapt evident că balena din ocean este o valoare în sine,
indiferent de ce cred sau nu cred oamenii.

Feeria naturii și dramatismul Lumii ca sursă de inspirație și de mântuire în fața

problemelor umane… sensibilitatea și fantezia creatoare a omului, valoarea umană
individuală, persoana irepetabilă chiar excentrică, natura umană cu toate aspectele
ei și mai cu seamă iubirea… devin subiectele centrale ale romantismului. Teme
frecvent abordate au fost tragismul genialității și a iubirii. Literatura romantică are
reprezentanți de seamă de genul lui G. G. Byron, V. Hugo, A. Puskin, E. A. Poe, S.
Petőfi, șamd. Creatori de muzică romantică reprezentativă sunt J. Brahms, H.
Berlioz, R. Wagner, R. Schumann, F. Chopin, F. Liszt, G. Verdi, P. I. Ceaikovski
șamd. Inspirația artistică este considerată de importanță fundamentală… de la
pictură la arhitectură, muzică, literatură…. astfel că artistul nu mai este privit ca un
meșter mecanic.

Simțul estetic romantic scoate în evidență grandoarea și sacralitatea munților,

frumusețea peisajelor costiere sălbatice, vastitatea pădurilor neumblate, a
stâncăriilor șamd. Au devenit iubite aspecte ale purității naturii nevandalizate de
agresiunea umană, a peisajelor naturale nepervertite, a furtunilor dezlănțuite și a
măreției Naturii în toate ipostazele sale, a unei Lumi existente cu mult înainte de
apariția Civilizației umane. Desigur, asemenea frumuseți nu puteau fi înțelese de
un industriaș dornic să deschidă o exploatare minieră de suprafață și să tritureze
muntele, un economist care număra banii (în timp ce plouă) sau muncitorii epuizați
după o prelungită „sinecura” monotonă la fabrică.

 
Romantismul este o importantă mișcare culturală, artistică și filosofică, o creație a
unei elite intelectuale care nu se regăsea nici în normele rigide ale aristocrației
aflate în degradare nici în frenezia capitalismului sălbatic aflat la începuturile sale;
începuturile germane, franceze și engleze ale acestui curent sunt situate pe la
mijlocul secolului 18, pentru a avea o înflorire în secolul 19. Gândirea romantică a
apărut ca o reacție la capitalismul primitiv și sălbatic, care degrada Natura și Omul
la simple unelte ale producerii de profit. Romantismul, prin artă și spiritualitate,
pasiune și iubirea frumuseții, prin intelect și simțăminte, aventură și comuniune cu
Natura, libertate de exprimare, se delimitează de cele două elemente esențiale ale
capitalismului, anume burghezia ahtiată doar după profit și proletariatul înjosit,
incult, dezumanizat și murdar care lucrează la benzile rulante.

Ecologia, ca știință a interrelațiilor din ecosferă, a fost influențată de la începuturile

ei de gândirea romantică a lui Jean Jacques Rousseau, a lui J. W. von Goethe ca și
a lui William Blake… inclusiv influențe provenind din filosofia hindusă adusă în
sfera științei vestice prin scrierile lui Alexander von Humboldt. De la începuturile
ei, ecologia avea nu doar latura științifică-pragmatică ci și iubirea frumuseții
plantelor admirate de botaniști, iubirea diversității speciilor din noile Edenuri
tropicale vizitate de savanții naturaliști și înțelegerea poziției omului ca o specie
printre alte specii care împreună constituie Ecosfera.

Johan Wolfgang von Goethe, naturalist cu afinități romantice, biolog preocupat de

sistemele organice capabile de autoreglare, botanist interesat de morfologia
plantelor, savant preocupat de percepția culorilor și de lingvistică, scriitor, poet și
filosof german… Create pe la sfârșit de secol 18 început de secol 19, lucrările sale
au caracter de genialitate în variatele domenii pe care le considera importante. Era
un umanist care desconsidera religiozitatea manipulatoare. A avut influențe
variate, inclusiv asupra lui Ch. Darwin, G. W. F. Hegel, Carl Jung, L.
Wittgenstein, Schopenhauer etc. Despre recunoașterea importanței realizărilor sale
merită menționat că institutul cultural al Germaniei se numește Institutul Goethe.

Charles Darwin, geniul științelor naturii, arăta cum evoluția biologică se derulează
și produce linii filetice ale diferitelor organisme, incluzând desigur și specia
umană, una dintre speciile prezente în ecosistemele Planetei. Științele ecologice de
la începuturile situate prin vremea lui Haeckel, analizau interrelația dintre
societatea umană și peisajul în care ea există. De la fundamentarea ecologiei, apare
ecologismul ca abordare nu doar științifică seacă ci având afirmații și interferențe
politice și sociale cu implicații potențial-uriașe.
 

Ornitologul John James Audubon (fost comerciant și fermier) în prima jumătate a

secolului 19 a observat degradarea pădurilor în peisajele pe care le vizita; pe lângă
constatarea rece și indiferentă, a încercat să facă ceva pentru protecția spațiilor
naturale: imagine artistică despre păsări, mamifere. Diversitatea speciilor de păsări
ale Americii, redată în imaginile grafice acuarele și pastel create de el (1.065
lucrări), după ce au fost miniaturizate au avut nevoie de 7 volume care au devenit
foarte cunoscute; a fost primul inelator de păsări din America de Nord, a descris 25
de specii de păsări noi pentru știință dar asta au făcut și mulți alții… Cartea Birds
of America a devenit o valoare extraordinară, astfel că The Economist în 2010
arată că dintre cărți tipărite cele 10 cu cele mai mari prețuri vândute vreodată, 5
sunt copii ale acestei lucrări: în 2000 o copie a fost vândută la peste 8,8 milioane
de dolari americani. Influența lui Audubon se propagă în societățile naturalistice
Audubon și federații ale acestora, care lucrează la educația ecologică și
conservarea biodiversității americane… o speranță pentru viitor dacă va fi cazul.

Henry David Thoreau, naturalist autodidact american (care a studiat retorică,

filosofie și științe la Universitatea Harvard), poet și filosof, este un pilon important
al ecologismului, a respectului față de Natura din care facem parte. Pe la mijlocul
secolului 19, el subliniază atașamentul față de locul unde te-ai născut, și îl pot
înțelege. Evoluționist (rațional), tot el a formulat și ideea: „In wilderness is the
preservation of the World”, care mai apoi a dus la înființarea primelor Parcuri
Naționale. A mai afirmat despre stilul capitalist că „îl duce pe Dumnezeu să-l
vândă, dacă primește ceva bani pe el”; totodată, Natura este zeificată, considerând
că înțelegerea acesteia îi arată omului identitatea umană reală. Frumoase formulări.
Scrierile sale despre natură, armonie, frumusețea simplității, politica guvernării
minimale, anti-business și întoarcere la natură, analiza patternurilor
environmentale etc, totalizează peste 20 de volume, care au influențat și continuă
să modeleze gândirea a milioane de oameni, incluzând Mahatma Gandhi, Martin
Luther King etc.

John Muir, un scoțian muncitor la o fabrică americană, a decis că își schimbă viața
și a devenit explorator al locurilor sălbatice ale Planetei: a vizitat păduri neumblate
și cascade, munți și ghețari. Ca ecologist conștientizează legăturile dintre
fenomene, zicând: Atunci când încercăm să detașăm ceva, îl găsim atașat de tot
restul Universului. Scrieri ale sale despre protejarea naturii pentru valorile ei
intrinsece, au atins inclusiv președintele american Theodore Roosevelt care a
inițiat și susținut programe guvernamentale de protejare a naturii. Sierra Club a
fost înființat în anul 1892 de către John Muir, pentru a proteja valorile naturii
sălbatice a Statelor Unite; acum, la peste un secol, organizația continuă să existe
(dar nu și viața sălbatică înfloritoare pe atunci). Din Sierra Club s-a desprins în
1969 o grupare care a devenit internațională, Friends of the Earth.

Aldo Leopold în cărticica sa A Sand County Almanac, publicată postum în 1949,

pune bazele unei noi etici a peisajului, situat la fundamentele ecologismului
protecționist (conservaționist..?) post-modern. Expert în managementul
populațiilor de animale sălbatice, nu a fost închistat între limitele unei specializări
înguste, ci avea capacitatea intelectuală să înțeleagă importanța realizării unei
abordări sintetice în care științe biologice- zoologice- botanice- ecologice,
silvicultural-agricole și educația-comunicarea să constituie o singură entitate
funcțională. Aldo Leopold arăta în scrierile sale că nu există reușite în protejarea
naturii până când pământul este privit ca o resursă. Când pământul, peisajul, natura
va fi privită ca o comunitate de care aparținem și va exista iubire și respect față de
această entitate din care facem parte, lucrurile se vor schimba. Poate că îl poți
înțelege când susține că dreptul de a admira o păpădie este la fel de important ca
libertatea cuvântului. Cred că dacă ai putea avea o imagine cum este o Lume fără
ecosisteme funcționale, ai ajunge să îți dai seama că până și sfânta libertate a
cuvântului nu ar mai avea sens când nu ar mai exista ființe umane care să
vorbească.

O apropiere de natură în contextul post-modernist este ajutată de scrieri

naturalistice bazate pe știință dar având nu doar înșirări de date seci, tabele și
grafice ci scrieri care sunt capabile de a transmite senzația de admirație a
splendorilor naturii, plăcerea de a cunoaște viul care este cea mai adecvată
autocunoaștere a unei ființe inteligente și umane, satisfacția estetică pe care o poate
da observarea plantelor, a animalelor, peisajelor, fericirea de a înțelege interrelații
de cauzalitate și a scruta viitorul.

Există păreri conform cărora criza ecologică actuală provine de la îndepărtarea de

romantism și rezumarea la calcule reci și indiferente, caracteristice lumii
tehnologizate capitaliste… așa cum arată spre exemplu H. Skolimowski în Living
Philosophy, London, 1992. Mișcarea ecologistă actuală este de factură neo-
romantică în simbioză cu științe ecologice; are baze undeva pe la William
Wordsworth, unul dintre marii poeți romantici ai Angliei, care scria despre
cunoașterea naturii, iubirea naturalului și scepticismul privind progresul economic
bazat pe materialism.
 

Constatăm deci că viziunea naturalistică romantică are fundamente create de

oameni geniali, care aveau atât capacitate de gândire rațională cât și iubire pentru
Om și Natura din care face parte. Romantismul clasic avea inevitabil și aspecte mai
întunecate în exprimare și un interes în subiecte tenebroase, de care neo-
romantismul se debarasează menținând esențialul abordării. Trecut vedem că
există, prezentul este cel pe care îl vedem pe stradă, în „arii protejate” și în mass
media… constatăm că există probleme structurale. Poate că aceste probleme au
rezultat din ruptura/ decuplarea dintre gândirea rațională-indiferentă și iubirea
aceea nemăsurat-de-mare care trebuie să fie la baza oricărei acțiuni. Civilizația
umană va persista dacă Omul va fi în stare să regândească poziția lui în Ecosferă,
dacă se va arunca la gunoi consumerismul și goana după profit, dacă vom avea
capacitatea de a ajusta traiectoria dezvoltării către sustenabilitate, iar pentru aceste
schimbări va fi nevoie de o nouă unificare: profundă înțelegere a interrelațiilor
(Ecologie) și iubirea Omului și a Lumii (Ecologism). Desigur, această abordare
eco nu este obligatorie… doar dacă se dorește o speranță pentru supraviețuirea
umanului.
 Romantismul este o importantă mișcare culturală, artistică și filosofică, o
creație a unei elite intelectuale care nu se regăsea nici în normele rigide ale
aristocrației aflate în degradare nici în frenezia capitalismului sălbatic aflat la
începuturile sale; începuturile germane, franceze și engleze ale acestui curent sunt
situate pe la mijlocul secolului 18, pentru a avea o înflorire în secolul 19. Gândirea
romantică a apărut ca o reacție la capitalismul primitiv și sălbatic, care degrada
Natura și Omul la simple unelte ale producerii de profit. Romantismul, prin artă și
spiritualitate, pasiune și iubirea frumuseții, prin intelect și simțăminte, aventură și
comuniune cu Natura, libertate de exprimare, se delimitează de cele două elemente
esențiale ale capitalismului, anume burghezia ahtiată doar după profit și
proletariatul înjosit, incult, dezumanizat și murdar care lucrează la benzile rulante.

Constatăm deci că viziunea naturalistică romantică are fundamente create de

oameni geniali, care aveau atât capacitate de gândire rațională cât și iubire pentru
Om și Natura din care face parte. Romantismul clasic avea inevitabil și aspecte mai
întunecate în exprimare și un interes în subiecte tenebroase, de care neo-
romantismul se debarasează menținând esențialul abordării. Trecut vedem că
există, prezentul este cel pe care îl vedem pe stradă, în „arii protejate” și în mass
media… constatăm că există probleme structurale. Poate că aceste probleme au
rezultat din ruptura/ decuplarea dintre gândirea rațională-indiferentă și iubirea
aceea nemăsurat-de-mare care trebuie să fie la baza oricărei acțiuni. Civilizația
umană va persista dacă Omul va fi în stare să regândească poziția lui în Ecosferă,
dacă se va arunca la gunoi consumerismul și goana după profit, dacă vom avea
capacitatea de a ajusta traiectoria dezvoltării către sustenabilitate, iar pentru aceste
schimbări va fi nevoie de o nouă unificare: profundă înțelegere a interrelațiilor
(Ecologie) și iubirea Omului și a Lumii (Ecologism). Desigur, această abordare
eco nu este obligatorie… doar dacă se dorește o speranță pentru supraviețuirea
umanului.
Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia,
Franta si Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism.
Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii
folclorice, din istorie si chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate;
sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze
creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata
acces in paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor
personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din
1789.
Prin viziunea naturalistică romantică, Omul se vede pe sine și analizează
Lumea a cărei parte este: Natura nu mai este privită ca un mecanism ci ca o entitate
organică aflată în dezvoltare, evoluție, o entitate capabilă de autoreglare și având o
valoare extraordinară în fiecare parte a sa. Romantismul presupune un intelect
educat aflat în contact cu realitatea naturală… un om care știe de unde provin
resursele necesare existenței umane, conștientizează amploarea fenomenelor
naturale în care umanul este un detaliu, astfel încât înțelege locul omului în peisaj:
conștientizează însă și valoarea extraordinară a unicității intelectului uman creativ,
capabil de a raționa, a înțelege… a cunoaște… valoarea omului capabil de iubire.