Nothing Special   »   [go: up one dir, main page]
Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • 190 vizualizări

    Spatiu Si Timp - Sf. Augustin

    Încărcat de

    Mădălin Hîncu

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Spatiu Si Timp - Sf. Augustin

    Încărcat de

    Mădălin Hîncu
    190 vizualizări1 pagină

    Titlu original

    spatiu si timp - sf. augustin

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca pdf sau txt
    190 vizualizări1 pagină

    Spatiu Si Timp - Sf. Augustin

    Încărcat de

    Mădălin Hîncu

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca pdf sau txt
    din 1

    Sfântul Augustin din Hippona (354-430) mută problematica timpului în sfera conştiinţei, a interiorităţii:

    timpul nu mai este un corelat al devenirii lumii exterioare, ci un corelat al devenirii interioare. Întrebarea
    la care îşi propune să răspundă autorul Confesiunilor este următoarea: ce este timpul, aşa cum apare
    acesta conştiinţei sau sufletului uman? Dacă până la Augustin timpul era definit în funcţie de mişcările
    astrelor cereşti (era matematizat, geometrizat, spaţializat, divizat în clipe egale), odată cu acesta ceea ce
    interesează mai mult sunt dimensiunile temporale (trecut – prezent – viitor) dintr-o perspectivă
    eminamente umană. Timpul are un caracter paradoxal, mai exact, încercările de definire a acestui
    concept ne livrează perplexităţii: „De fapt ce este timpul? Cine ar putea să explice lucrul acesta simplu şi
    pe scurt? Cine ar putea cuprinde fie şi numai în cuget lucrul acesta, pentru a exprima un cuvânt despre
    el? (…) Aşadar ce este timpul? Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, ştiu; dacă însă eu aş vrea
    să explic noţiunea cuiva care mă întreabă, nu ştiu.” (Augustin, Confesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti,
    1998, p. 405-406).

    Dacă vrem să aplicăm grila măsurării timpului la cele trei dimensiuni temporale, ne confruntăm cu o
    situaţie aporetică (de la grecescu aporeia – dificultate, situaţie problematică, aparent fără ieşire): nu
    avem cui să-i aplicăm măsura, întrucât: viitorul nu există încă, trecutul nu mai este iar prezentul nu se
    desfăşoară în clipe, ci este un „acum” încremenit şi totodată efemer: „Deci, în ce fel există aceste două
    categorii temporale – trecutul şi viitorul – de vreme ce trecutul nu mai este, şi nici viitorul nu există
    încă?” (ibidem, p. 406).

    Doar sufletul este singurul care include cele trei dimensiuni temporale sub forma impresiilor pe care le
    lasă lucrurile ce au fost, sunt şi vor fi. Timpul dobândeşte astfel marca subiectivităţii/interiorităţii umane,
    care se va regăsi într-o modalitate emblematic teoretizată, mult mai târziu, în cuprinsul Criticii raţiunii
    pure, lucrarea monumentală a lui Immanuel Kant. Fiecărei dimensiuni temporale îi corespunde, la
    Augustin, o dimensiune a sufletului: trecutului îi corespunde memoria, prezentului îi corespunde atenţia
    iar viitorului îi corespunde aşteptarea. Devenirea este interiorizată, regăsită numai prin analiza sufletului
    (conştiinţei). Pentru Augustin, timpul real este numai prezentul. Din cele trei momente ale timpului,
    doar unul singur ne este dat realmente, unul singur poate fi trăit/experimentat efectiv: prezentul. Nu
    putem ieşi niciodată din această dimensiune a temporalităţii.

    Ceea ce este real în viitor este doar faptul că acesta va fi, al un moment dat, prezent, iar ceea ce este
    real în trecut este faptul că a fost, pentru o clipă, prezent. „Aşadar, cele ce sunt, indiferent unde sunt, nu
    sunt decât prezente (…) oricum s-ar manifesta prezenţa ascunsă a celor viitoare, este limpede că nu
    poate fi văzut decât ceea ce există” (ibidem, p.410).

    Pentru Augustin nu există decât prezentul din cele trecute, prezentul din cele prezente şi prezentul din
    cele viitoare.

    S-ar putea să vă placă și