La Biserica din Var, judeţul Sălaj, ianuarie 2009Cu Lili, la Chichişa, în 31 Decembrie 2008; Lili: copilot la aventuri ecumenice, suportând cu stoicism un şofer vitezoman şi coleric, muşcăturile de insecte, câinii de pe sate şi lungile şedinţe de pozat
La „nestemata” bisericilor maramureșene, Budești-Josani
La ce a mai rămas din biserica de lemn din Grânari, cu ce a mai rămas din mine, în iunie 2019
Motto:
„ Când ești mort, nu știi că ești mort. E greu doar pentru ceilalți... La fel și când ești prost ... ”
— Philippe Geluck
Motto (2):
„Prostul e cineva care știe, e sigur, n-are dubii. Dacă ești atent îți și explică. Dacă nu înțelegi sau dacă nu ești de acord… ești prost. Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri de beton și este un încăpățânat cu opinii pătimașe. Prostul este, în general, solemn, foarte serios, statuar, inflexibil, mineral. Prostul e sfătos. Are soluții. Când aud pe cineva «stai să-ți explic» intru în panică. Există un soi de suficiență intelectuală, de fudulie a prostului. Prostul este un om fericit. Nu se îndoiește de sine, e mulțumit, are dreptate cu consecvență”
—Andrei Pleșu
Mă numesc Mircea, am 56 de ani, am fost profesor, pensionat de boală, datorită unui glaucom foarte avansat, locuiesc în Cluj-Napoca, sunt absolvent de geografie și filologie (limba și literatura engleză). Singurul proiect în care sunt angrenat, datorită volumului mare de muncă este Biserici de lemn din România. Oricine dorește mă poate contacta pe pagina de discuții sau pe mail: van_halen731@yahoo.com.
Pentru toți cei care iubesc bisericile de lemn și nu le place „fără număr, fără număr” și „să mâncă și gura lor ceva”, cu dedicație de la Mircea și Bruce ”Hallowed Be Thy Name” IronMaiden[1]
Unii cred că la bisericile de lemn se merge în felul următor, lași mașina pe bulevard, îți iei eventual bilet și intri ca la muzeu, când dorești. Bisericile de lemn s-au păstrat în multe cazuri doar în locuri foarte izolate și se intră în ele extrem de greu, doar cu aprobări speciale de la arhiepiscopii. Nu uitați și kitul de supraviețuire. Pentru exemplificare, Biserica de lemn din Anghelești, Vrancea și cum se scoate, pentru a nu știu câta oară, mașina cu tractorul din șanț. După care mai pui salariul pe vreo câteva luni ca să ți-o repari. Așa că, cârcotașii să mă scutească și dacă doresc să le facă ei, dacă nu să se uite la altceva. Mai sunt multe biserici de lemn de făcut, inclusiv în zona de munte din Buzău și în Republica Moldova (astea ar fi chiar interesante):
O să țin minte cu siguranță biserica din Senereuș, după căzătura încasată pe scări pe piciorul bolnav. Cu ocazia asta, deși știu că nu e plăcută ochiului, îi pun cu dedicație unui fost „coleg”, o poză cu piciorul stâng. Se tot plângea, nu direct, prin clone, că „Țetcu se tot vaietă că îl doare piciorul, dar conduce mii de klometri”. Îi mulțumesc pentru compasiune, cu piciorul din imagine conduc de vreo zece ani.
Podeni, Cluj 2007. Revenire după 20 de ani în cariera de marmură pt Casa Poporului în care spărgeam piatră în iarna cruntă a anului 1987, cu „bilet de trimitere” de la Securitatea din Târnăveni. Individul respectiv a fost „pedepsit” pt faptele lui după 1989, a ajuns colonel SRI în eterna și fascinanta Românie
