Biserica de lemn din Sat-Șugatag
Biserica de lemn din Sat Șugatag, comuna Ocna Șugatag, județul Maramureș, datează din anul 1642[1]. Are hramul „Cuvioasa Paraschiva”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04627.
Istoric și trăsături
[modificare | modificare sursă]Sat-Șugatag este o veche așezare a Maramureșului istoric, pe valea Marei, atestată documentar pentru prima oară printr-un act din martie 1360, fiind întărită proprietatea lui Dragoș din Giulești alături de alte cinci „villas nostras olachales” de către autoritatea regală maghiară. Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” a fost construită în anul 1642, din lemn de stejar, pe temelia unei alte vechi biserici. Ea a fost pictată mult mai târziu, probabil în anul 1753, an însemnat în pronaos de popa Ioan. Monumentul se încadrează în tipologia bisericilor de lemn maramureșene, prezentând elementele sale caracteristice: streașina dublă în dreptul naosului și pronaosului, turnul cu foișorul scos în afara profilului de bază și cu un coif prelungit în opt ape. Motivul torsadei „funia răsucită” ce încinge mijlocul pereților bisericii la exterior, îl regăsim și la ancadramentul ușii, decor specific construcțiilor din lemn ce poate fi regăsit în mod frecvent și în alte genuri practicate în creația populară a lemnului. Se poate stabili o apropiere între profilul cadrelor de lemn ale ușilor de la aceste biserici și profilul cadrelor din piatră de origine gotică. Proporțiile generale ale ansamblului, verticalitatea impusă de silueta turnului, constituie, alături de elementele enumerate mai sus, tot atâtea argumente ale specificității estetice ce individualizează civilizația lemnului din Maramureș. Interiorul are ancadramentul ușii naosului bogat decorat, iar iconostasul se distinge prin ușile sale deosebite. Fragmente ale picturii interioare parietale se păstrează fragmentar în naos, respectiv în altar (sfinții părinți). Dintre icoanele păstrate se pot menționa cea a hramului „Cuvioasa Paraschiva”, realizată, semnată și datată de zugravul Gheorghe Vișovan în anul 1785 și cea a Sfântului Nicolae. Între anii 1969-1970 monumentul a fost reparat prin grija Direcției monumentelor istorice, iar în anul 1994 a fost reacoperit cu draniță de stejar, de către o echipă de meșteri locali.
Note
[modificare | modificare sursă]Vezi și
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Studii despre bisericile din Maramureș
- Bârlea, Ioan (). Însemnări din bisericile Maramureșului. București.
- Tit Bud, Date istorice despre protopopiatele, parochiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911, Tipografia Episcopiei de Gherla, Gherla, 1911.
- Popa, Radu (). Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea. București: Editura Academiei RSR.
- Porumb, Marius (). „Biserici de lemn din Țara Maramureșului”. Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Cluj: 97–130.
- Baboș, Alexandru (). Three Centuries of Carpentering Churches, a Chronological Approach to the Sacred Wooden Architecture of Maramureș. Lund: Lunds universitet. ISBN 91-630-9278-6.
- Eggertsson, Ólafur și Baboș, Alexandru (). „Dendrochronological dating in Maramureș with special emphases on objects from the Maramureș museum in Sighetul Marmației”. Tradiții și Patrimoniu (2-3): 40–49.
- Baboș, Alexandru (). Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureș until the turn of the 18th century. Norrköping: Lunds universitet. ISBN 91-7740-069-0 ediție digitală.
- Studii despre pictura bisericii
- Brătulescu, Victor (). „Biserici din Maramureș”. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Cluj. XXXIV (107-110): 150 p.
- Ștefănescu, I. D. (). Arta veche a Maramureșului. București: Editura Meridiane.
- Porumb, Marius (). Icoane din Maramureș. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]Imagini din interior
[modificare | modificare sursă]
Imagini din exterior
[modificare | modificare sursă]
| |||||||||||||||||||
