Biserica de lemn din Bogdan Vodă

Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuhea (azi Bogdan Vodă, Maramureș) se crede că a fost construită în 1718. Spre deosebire de majoritatea bisericilor maramureșene, aflate pe coline, biserica Sf. Nicolae se află în mijlocul satului, în mijlocul cimitirului vechi. Pereții sunt construiți din bârne cioplite, fără decorațiuni, singura excepție fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară biserica. Pereții interiori au fost pictați în 1754 la comanda ctitorului nobil Vasile Săpânțan.

Biserica de lemn a fost declarată monument prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național. Pe lista din 2010 are codul LMI MM-II-m-A-04524.

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost ridicată la 1718, pe locul celei vechi, arsă de tătari la 1717,^[1] este reprezentativă pentru arhitectura bisericilor de lemn de tip maramureșean datorită corpului său rotund, înălțat în două trepte, având acoperișul cu poală dublă, susținut de console extinse în trepte egale, pe sub care se desfășoară o torsadă în relief, ce înconjoară pereții exteriori ai treptei inferioare.

Turnul-clopotniță, foarte zvelt, are foișorul ieșit în afară și parapetul înfundat cu scânduri traforate cu găuri mărunte și dese, iar pe laterale, câte trei arcade ingenios îmbinate, peste care se înalță un coif pătrat la bază, ce continuă octogonal, prelungindu-se cu o cruce simplă din fier forjat.

Ușa de intrare are un ancadrament în formă de acoladă, iar pe portal o frânghie răsucită scoasă discret în relief, ce face legătură cu torsada, care înconjură pereții exteriori ai bisericii, dând unitate ansamblului. Peretele despărțitor între pronaos și naos are câte trei deschideri în arcadă acoperite cu un grilaj din fier forjat, alături de portalul ușii de trecere, profilat și pictat în culori specifice zonei. Se mai rețin ușile împărătești și jilțul arhieresc, candelabrul, icoanele de lemn și pictura murală, ce lasă să se întrevadă caracterul static al desfășurării epice într-o cromatică deschisă, specifică tuturor bisericilor de lemn maramureșene, în care predomină roșu, albastru și alb puse în evidență de tonurile pastelate de ocru, galben și verzui.

Se mai reține o cruce-candelabru, din cele două, care inițial încadrau candelabrul mare, fixat pe apogeul bolții naosului, exact la mijloc, și câteva icoane pe sticlă, ce fac parte din patrimoniul de valoare al bisericii.^[2]

1744-1769, Mariș și fiul lui Dumitru; 1797-1815, Nistor Deac; 1816-1820, Grigoriu Roșca; 1820-1876, Filip Mihalca; 1892-1899, Mihai Rednic; 1900-1906, Petru Salca, apoi administrator; Emil Bran, preot în Dragomirești; 1907-1908, Gavril Dunca; 1908-1919, Arthur Anderco, care s-a mutat apoi în Ieud; 1919-1945 Vasile Dunca.

În data de 19 noiembrie 2002 a fost numit primul preot greco-catolic de după cel de-al doilea război mondial, în persoana lui Ioan Petreuș.^[3]

Pictura bisericii din Cuhea este făcută la comanda unui ctitor unic, pan Vasili Samplonțai (Săpânțanu), menționat între anii 1747 și 1788 ca jurat și „solgabirău al orașului de sus”. Portretul ctitorului și jilțul său se păstrează în naosul bisericii. Inscripția amplasată pe rama tabloului este scrisă cu litere chirilice, cu excepția anului care apare în latină „Anno Domini 1754”. Portretul este lucrat într-o tempera grasă și înfățișează un personaj plin de prestanță, văzut din față, cu mâinile întinse în lateral, într-un gest de ctitor.^[4]

„Tipul acesta de tablou, caracterizat prin intențiile portretistice, recuzita voit somptuoasă și prezența blazonului nobiliar, al unui ctitor denumit „pan”, într-o inscripție scrisă parțial în latină, ne trimite cu gândul către portretele poloneze ale epocii „sarmatismului”, adică ale acelui curent aristocratic, conservator și cu afluxuri orientale, întrepătruns cu barocul, dar nu confundat cu el, ce a dominat la sfârșitul secolului al XVI-lea și în secolul al XVII-lea în Polonia și în lumea nobiliară ce a venit în contact cu aceasta în Lituania și Bielorusia, în Ucraina, în Ungaria și în Moldova, deci în zone învecinate cu Maramureșul istoric.”

—Anca Pop-Bratu, Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice

Ducând o politică de sprijinire a Bisericii Greco-Catolice, el a adus pentru biserica din Cuhea un pictor care avea să compună unul dintre cele mai complete programe iconografice de tradiție bizantină cunoscute în Maramureșul istoric.

Din pictura de pe bolta naosului nu se mai păstrează decât capete de îngeri și stele. Pe bolta altarului este reprezentată Maica Domnului Platytera, ilustrând dogma întrupării, iar pe pereți două teme complementare, Buna Vestire (la est) și Încoronarea Fecioarei (la vest). În dreptul proscomidiei este pictat Isus-Viță-de-Vie, alături de Bunul Samarinean ca figură a lui Isus. Arhanghelul Mihail, călcând diavolul în picioare, reprezentat pe una din ușile diaconești, este considerat „păzitorul intrărilor și ieșirilor”; în imediata lui apropiere sunt reprezentați arhidiaconii Ștefan și Laurențiu. Din tradiționala teorie a sfinților ierarhi nu lipsesc cei trei autori ai liturghiei (Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur).^[5] Scene din ciclul vieții sfântului Ioan Botezătorul își găsesc locul în altar, legate de prevestirea întrupării și de sacrificiul lui Isus. Această imagine se leagă de oficierea în altar a ritualului de „sacrificare a mielului mistic” , în timpul căruia sunt extrase miride (părticele) triunghiulare adresate intercesorilor, printre care și sfântului Ioan Botezătorul.^[6]

Prezența lui Melhisedec, rege-preot din „Vechiul Testament”, este legată de prefigurarea jertfei euharistice.

În naos, pe poalele bolții, sunt înfățișate scene din „Geneză” (Ispita șarpelui și Alungarea din rai, Cain îl ucide pe Abel), cărora li se adaugă Lapidarea sfântului Ștefan.

Pe primele două registre ale pereților naosului sunt povestite detaliat episoadele Patimilor desfășurate de la nord la sud, iar în vest sunt reprezentate scenele Spălarea picioarelor și Cina cea de taină, alături de Învierea lui Lazăr. Pe timpanul peretelui vestic apare o temă rară: Fecioara Maria, cu mâinile întinse protector asupra părinților ei, Ioachim și Ana, încadrați de proorocii Isaia și Ilie.^[7]

„În registrele orizontale ale pereților, scenele se înscriu în panouri dreptunghiulare, împărțite prin benzi de culoare cărămizie. Desenul, sumar și stereotip, relevă un stil sec, contrafăcut, ca și cum repetarea acelorași modele ar fi dus la uscarea oricărei emoții. Meșterul își face treaba cu conștiinciozitate, dar nici un sentiment nu reușește să îi încălzească pictura. Personajele, în atitudini țepene și inexpresive, nu comunică unele cu altele; privirea se îndreaptă în gol, izolându-le și mai mult. Fiecare din ele e corect reprezentat, uneori chiar în încercări de stil plastic, dar ansamblul lor, deși perfect unitar și coerent, nu reușește să pară altfel decât lipsit de viață.”

—Anca Pop-Bratu, Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice

Pronaosul are o iconografie mult mai bogată ca de obicei. Pe tavan sunt reprezentate scene din „Vechiul Testament”; la extremitățile tavanului apar capete de îngeri și figurările antropomorfe ale Soarelui și Lunii. Pe peretele vestic se desfășoară tradiționala Judecată de apoi; pe peretele estic, în registrul superior apare Sfânta Treime, căreia i se alătură și Maica Domnului, iar de o parte și de alta se înșiruie cei doisprezece apostoli.

Judecata de apoi îl înfățișează în centrul compoziției pe Isus în mandorlă,^[8] îmbrăcat în veșmintele patimilor, încadrat de Maica Domnului și Ioan Botezătorul, în Deisis; de o parte și de alta a acestora se află îngeri și apostoli, plutind pe nori; mai jos apar Adam și Eva îngenuncheați, iar în dreapta lor are loc Psychostasia; din stânga începe focul iadului cu reprezentarea damnaților și a diferitelor cazne la care sunt supuși aceștia, în funcție de păcatul comis.^[9]

„Raiul e simbolizat printr-o biserică, pe care apostolul Petru, cu cheile în mâini, se pregătește să o deschidă, înăuntru se află cei trei patriarhi cu sufletele drepților în brațe și „bunul tâlhar” care, răstignit în dreapta mântuitorului, s-a pocăit în ultimul ceas al vieții sale. Probabil datorită semnificației sale funerare este înfățișată în pronaos scena Înălțării sfântului Ilie, alături de hrănirea proorocului deșert, ambele imagini fiind simboluri ale sufletului salvat datorită îndurării divine.”

—Anca Pop-Bratu, Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice

Iconografia pronaosului este completată prin prezența câtorva pilde și minuni: Dumineca samarinencii, Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Vindecarea orbului și Necredința lui Toma.

Inscripțiile scenelor sunt scrise parțial în română, parțial în slavonă, dar atât de incorect, încât sunt adesea indescifrabile.

În data de 19 noiembrie 2013 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză comunității greco-catolice din Bogdan Vodă și a condamnat Statul Român pentru faptul că nu a dus la bun sfârșit executarea hotărârii judecătorești conform căreia credincioșii greco-catolici să se poată ruga în biserică.^[10]

Despre bisericile de lemn

• Ioan Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureșului, București 1909;
• Tit Bud, Date istorice despre protopopiatele, parochiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911, Tipografia diecezană, Gherla 1911;
• Grigore Man, Biserici de lemn din Maramureș, Editura Proema, Baia Mare 2005;
• Victor Brătulescu, Biserici din Maramureș, în: Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice XXXIV (1941), pag. 107-110;
• Stahl, Paul Henri și Petrescu, Paul (1958). „Arhitectura de lemn a Maramureșului”. Arhitectura RPR. 1958 (1-2): 48–57. 
• Ștefănescu, I. D. (1968). Arta veche a Maramureșului. București: Editura Meridiane. 
• Marius Porumb, Biserici de lemn din Țara Maramureșului, în: Monumente istorice și de artă religioasă, 1982, pag. 97-130;
• Bârcă, Ana și Dinescu, Dan (1997). The wooden architecture of Maramureș. București: Humanitas. ISBN 973-28-0822-5 fragmente. 
• Baboș, Alexandru (2000). Three Centuries of Carpentering Churches, a Chronological Approach to the Sacred Wooden Architecture of Maramureș. Lund: Lunds universitet. ISBN 91-630-9278-6. 
• Patterson, Joby (2001). Wooden Churches of the Carpathians, A comparative study. New York: East European Monographs. ISBN 0-88033-428-2. 
• Eggertsson, Ólafur și Baboș, Alexandru (2003). „Dendrochronological dating in Maramureș with special emphases on objects from the Maramureș museum in Sighetul Marmației”. Tradiții și Patrimoniu (2-3): 40–49. 

Despre pictură

• Marius Porumb, Icoane din Maramureș, Editura Dacia, Cluj 1975;
• Pop-Bratu, Anca (1982). Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice. București: Editura Meridiane. 

• Bogdan Vodă, Maramureș
• Biserici de lemn din Maramureș

• Monumente istorice din România-Fișă și localizare de monument
• Fișă de monument

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
  Jertfa lui Avraam
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

v • d • m Biserici de lemn din Maramureș Valea Cosăului Budești Susani · Budești Josani · Sârbi Susani · Sârbi Josani · Călinești Căeni · Călinești Susani · Cornești · Ferești Valea Marei Desești · Breb · Hoteni · Hărnicești · Sat-Șugatag · Mănăstirea · Berbești Valea Izei Săliștea de Sus, Nistorești · Săliștea de Sus, Buleni · Dragomirești · Cuhea · Ieud Deal · Ieud Șes · Botiza · Poienile Izei · Șieu · Rozavlea · Strâmtura · Slătioara · Glod · Văleni · Bârsana Jbâr · Nănești · Oncești · Valea Stejarului Valea Vișeului Borșa din Jos · Mănăstirea Moisei · Moisei Susani · Repedea · Poienile de sub Munte · Rona de Jos · Ruscova-Oblaz · Crăciunești În Ucraina Mocra Rusă · Poiana Cobâlea · Apșița · Apșa de Mijloc, Susani · Apșa de Mijloc, Josani · Apșa de Jos · Nereșnița · Târnova · Darva · Domneștii Mari · Domneștii Mici · Duleni · Sândreni · Dănilești · Crăinicești · Săclânța · Duboșari · Săliștea de Jos

Acest articol este scris în limba română. Sunteți invitați să îl traduceți în alte limbi și să adăugați legăturile interwiki la Wikidata.