naivă = copilăroasă, inocentă; plesnite = fisurat, crăpat, ciobit 2. În structura “se sparge-n ceafa zării” cratima este utilizată pentru a ţine locul vocalei “î” şi pentru a se pronunţa într-o singură silabă, păstrând astfel măsura şi ritmul versurilor. 3. Expresii/ locuţiuni cu verbul "a trece": a trece clasa; a trece cu vederea; a trece la fapte; a trece hopul 4. În poezie se manifestă prezentul gnomic (etern) pentru a sugera permanentizarea sentimentului de admiraţie a eului liric pentru veşnicia şi încremenirea naturii. 5. Imagini artistice: “Spinii pe deal sunt mari ca nişte plopi”- imagine vizuală; "au trecut leproşi cu zurgălăi"- imagine auditivă 6. Teme: natura şi timpul 7. Comparaţia “Priveliştea-i ciudată şi naivă/ Ca hărţile cu case şi copaci” sugerează imaginea copilăroasă pe care o are peisajul admirat de eul liric. Tot ceea ce se poate zări împrejur seamănă cu nişte case înconjurate de copaci, desenate parcă de un pictor naiv. 8. Ultimele şase versuri ale poeziei constituie o descriere stranie a naturii, îmbinând planul terestru cu cel cosmic: nourii au "chip de păsări" şi plutesc deasupra înalţilor plopi, iar vântul tăios "se târâie prin văi". Priveliştea bizară este "strâmbă", cerul stă "vertical", iar soarele are "chip de bubă rea". Imaginea asfinţitului din finalul poeziei este realizată printr-o metaforă personificatoare cu totul originală, soarele "se sparge-n ceafa zării, peste deal". 9. Titlul sugerează un "exerciţiu" poetic, o activitate constantă desfăşurată în scopul de a-şi forma deprinderea scrisului, de aceea imaginile par stângace, priveliştea e strâmbă, norii au chip de păsări, iar soarele este ca o bubă rea, întregul peisaj fiind realizat ca o pictură naivă, sau un desen făcut de copil. 10. Registrul stilistic este bogat şi variat, alcătuit din îmbinarea arhaismelor ("burg", "mucava") cu neologismele ("perspectivă", "vertical") şi cu cel popular ("bubă rea", "zurgălăi", "se târâie").
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre educaţie: "Copilul nu datoreşte părintelui viaţa, ci creşterea" (Nicolae Iorga) Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicola Iorga şi consider că a da naştere unui copil este un miracol, dar a creşte un copil este un proces complex şi de durată, care presupune efort şi dragoste. Mai întâi, copilul nu este cel care decide venirea sa pe lume, ci părinţii lui, în consecinţă acesta nu trebuie, neapărat, să le fie recunoscător pentru viaţa pe care a primit-o. Creşterea unui copil nu înseamnă numai hrană şi îmbrăcăminte, ci presupune o relaţie spirituală profundă, o comunicare sinceră şi mai ales o atentă şi constantă preocupare pentru educaţia lui. Preceptele, sfaturile pe care părinţii le dau copiilor sădesc principii solide care formează, în cele din urmă, o personalitate puternică, un caracter viguros. Un alt argument în favoarea afirmaţiei este acela că un copil abandonat de părinţii naturali şi crescut într-o familie care l-a adoptat trebuie să fie recunoscător acesteia din urmă, care s-a preocupat de formarea personalităţii sale şi de asigurarea unui viitor în societate. În concluzie, tot ceea ce un copil poate şi trebuie să facă este reprezentat de mulţumirea acestuia faţă de părinţii care s-au străduit pentru creşterea şi educaţia lui.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Raportul realitate-ficţiune, ilustrat într-o nuvelă istorică studiată: * "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi (Andra Ioniţă)