Tema : Vîrsta adultă – definire, periodizare şi caracterizare.

Tinereţea. (Vârsta adultă timpurie)

1.Locul vîrstei adulte în ştiinţele psihologice. Periodizarea vîrstei adulte.
Dezvoltarea continuă pe parcursul întregii vieţi, dar dezvoltarea la v. Adultă se
deosebeşte de procesul dezvoltării în copilărie sau adolescenţă. Schimbările în G., personalitate,
comportament depind în măsură mai mică de v. cronologică şi dezvoltarea biologică, decît de
influenţele şi evenimentele sociale şi culturale. Schimbările sociale şi cerinţele culturale pe
parcursul v adulte pot susţine, dezvolta sau distruge steriotipurile comportamentale formate în
anii copilăriei. Este necesar de a lua hotărâri, depăşi greutăţile reeşind din viaţa cotidiană. O
caracteristică specifică adulţilor este capacitatea de a reacţiona la schimbări şi de a se adapta la
noile condiţii. Dar nu toţi adulţii dezvoltă, manifestă măsuri identice de interacţiune cu mediul,
de structurare a vieţii. Aceste căi se pot deosebi considerabil, deaceea între adulţi este mai puţin
comun decât între copii. Dar necătînd la aceasta în procesul dezvoltării adulţilor există ceva
comun. Măcar că la adulţi nu putem vorbi exact despre etapele dezvoltării fizice, despre stadii
concrete cognitive, la ei există caracteristici sociale determinate de cultură, ca de ex.roluri,
interrelaţii condiţionate de ciclurile familiale şi profesionale. Dezvoltarea socială şi emoţională
se asociază, combină treptat cu schimbările fizice, cu creşterea volumului de cunoştinţe,
deprinderi, capacităţi. Asupra lor influenţează evenimentele traumatice neaşteptate, care se pot
întâmpla atât pe plan profesional, cît şi social-cultural. Alegerea timpului pentru aşa acţiuni
sociale ca căsătoria, naşterea şi educaţia copiilor, alegerea carierei variază la diferiţi oameni, de
la o cultură la alta.
Deoarece deosebirile individuale la v. tinereţei sunt foarte multe în comparaţie cu copii,
este dificil de a face periodizări şi a determina diapazonul de vârstă doar după criteriul anilor.
Deaceea savanţii au introdus noţiunile de ceas biologic şi norme sociale. Ceasul biologic – o
formă a graficului intern, care ne permite să stabilim dacă na mişcăm pe drumul vieţii cu
depăşire sau reţinere. De ex. Studentul de 35ani poate fi privit ca reţinut, iar un om de 35ani ce
se gândeşte să iasă la pensie – ca un depăşit. Ceasul biologic ne permite să aflăm cînd se vor
întămpla anumite evenimente în viaţa noastră în conformitate cu normele culturale. Dacă aceste
evenimente succed mai înainte sau mai tîrziu decît se aştepta, noi putem suferi şi obţine mai
puţină susţinere din partea semenilor decît atunci cînd noi ne mişcăm după „grafic”. Cu alte
cuvinte, ne sunt caracteristice aşteptări interne, senzaţii de încordare şi presiune, legate de
diverse perioade de viaţă. Necătînd la faptul că aceste graniţe uneori au bază biologică sau
psihologică (de ex. Femeile nu pot rămîne însărcinate după menopauză, bărbaţii de vîrsta
înaintată nu vor să se ciocnească cu greutăţile legate de educaţia copiilor mici), mai des sunt
determinate social.De ex. Dacă observăm o pereche ce-şi cuprinde copilul său nou-născut,
posibil că reacţia noastră va fi diversă în dependenţă de vîrsta cuplului 20 sau 50 ani. Noi diferit
vom înţelege motivaţia perechei şi deaceea ne putem comporta cu ei divers. Reacţia şi
comportamentul aşteptat de la personalitate, precum şi reacţia altor oameni la acest
comportament pot fi diverse în dependenţă de situaţia istorică şi culturală, ceea ce face mai
dificil de interpretat evenimentele. În cercetările ultimilor ani se vorbeşte despre ştergerea
perioadelor tradiţionale de viaţă, ceea ce adus la mobilitatea ceasului biologic. De ex. Student la
50ani, primul copil la 60 ani.
În literatura de specialitate există numeroase tentaţii de periodizare a vîrstelor, în general,
şi a vîrstei adulte în special. Dintre acestea alegem următoarele, care sunt mai sugestive pentru
problematica noastră.
Prima clasificare amplă este propusă de neofreudianul E. Erikson şi este cunoscută sub
denumirea de teoria dezvoltării psihosociale a omului. Erixon, pornind de la premiza confruntării
individului de-a lungul vieţii sale cu o serie de conflicte apărute în planul relaţiilor
interpersonale, a stabilit opt stadii ale dezvoltării umane, dintre care tri sunt specifice vîrstei
adulte. În concepţia lui, vîrsta adultă se caracterizează prin parcurgerea a trei stadii:
• Între 19- 25 ani, stadiul intimităţii/izolării, care are drept scop principal stabilirea
relaţiilor intime satisfăcătoare de lungă durată; dacă persoana este pregătită să

1
 fuzioneze cu partenerul, să se implice plenar în situaţiile încărcate emoţional
induse de relaţiile intime, va avea toate şansele să se descurce bine atît în viaţa
personală cît şi în cea profesională; dacă, dimpotrivă, contopirea cu altă persoană
este considerată o pierdere a propriei identităţi, atunci tînărul se simte izolat, are
relaţii intime de slabă calitate, carieră profesională oscilantă;
• Între 26 şi 50 ani, stadiul creaţiei/stagnării, a cărei sarcină constă în cuprinderea
unuia sau mai multor copii într-un cămin stabil; dacă sarcinile acestui stadiu sunt
bine soluţionate, apar rezultate bune: stabilitate familială şi carieră profesională de
succes; dacă însă ele sunt insuficient controlate şi rezolvat, vor apărea ca efecte
negative relaţii familiale instabile, cariere nesatisfăcătoare;
• După 40 ani, stadiul integrităţii personalităţii/disperării, caracterizat prin sarcina
acceptării ideii că viaţa poate avea şi succes şi eşec; ca rezultat bun apare
recunoaşterea faptului că viaţa presupun limitări, renunţări, compromisuri, iar ca
rezultat nesatisfăcător apare starea de disperare.
Deci, E. Erikson a caracterizat v. tinereţei ca vîrstă mijlocie în ciclurile vieţii şi ca fiind
dominantă de amplificarea identităţii sociale şi de angajare, implicarea pe acest plan, făcîndu-se
prin sarcini sociale. În acelaşi timp, viaţa se caracterizează, după acest autor, prin trăirea intensă
a experienţei dragostei şi începutului vieţii de familie, ceea ce duce la dezvoltarea intimităţii. Ca
atare, această perioadă, se dezvoltă influenţată de pendularea dintre intimitate, izolare şi starea în
care eul simte necesitatea de a se lega de noi persoane, grupuri, organizaţii, cauze etc. Se
dezvoltă astfel calitatea şi capacitatea de partener şi, legat de acest statut se dezvoltă diferite forţe
morale interne intime care justifică şi alimentează sacrificii şi compromisuri. Dragostea şi munca
capătă un loc central în structura de conţinut a personalităţii.
G. Vaillant realizînd o serie de experimente între anii 1938 şi 1977 a introdus două noi
stadii. Primul este cel dintre 23 şi 35 ani, numit stadiul consolidării carierei. Acest stadiu are o
importanţă deosebită deoarece poate produce dificultăţi de relaţionare în cuplu, atît la bărbaţi cît
şi la femei, din cauza focalizării atenţiei de către unul dintre membrii cuplului fie pe realizările
profesionale, fie pe cele familiale. Cel de-al doilea stadiu introdus de Vaillant este numit
păstrarea semnificaţiei versus rigiditate (între 45 şi 55 ani). În acest stadiu adulţii sunt
caracterizaţi printr-un sentiment de relaxare profundă, dacă şi-au atins scopurile sau dacă ei
consideră astfel. De asemenea, adulţii sunt preocupaţi de a extrage mai multe semnificaţii din
trăirile lor şi luptă împotriva căderii într-o orientare rigidă.
Grais Kraig: V.adultă timpurie 18-40 ani
v. adultă medie 40- 60,65 ani
v. adultă tîrzie 60,65 ani până la moarte.
U. Şchiopu tinereţea 18-35 ani: 24-28 ani (perioada de ucenicie, stagierat; adaptarea
este profesională şi familială)
28-32 ani (per. de implantaţie, în care se intensifică
experienţa profesională şi se dezvoltă statutul de părinte, dat fiind faptul că apare al doilea copil
în familie)
32-35 ani (perioada de stabilitate relativă a valorilor,
conduitelor şi aspiraţiilor formulate între timp)
M.Zlate a schiţat următoarea împărţire a v. adulte: tinereţea, maturitatea şi involuţia.
D. Levinson, apreciat ca „unul dintre cei mai respectaţi cercetători ai psihologiei
adultului” , a dezvoltat o periodizare a vîrstei bazată pe conceptele de curs al vieţii, ciclu al
vieţii, structură a vieţii adultului. Cursul vieţii înglobează toate aspectele semnificative ale vieţii
în curgerea lor, ciclul vieţii reprezintă un pattern al dezvoltării adultului sau, cum se exprimă
autorul, o secvenţă a erelor ( fiecare eră avînd un caracter biopsihosocial, adică presupunînd
interacţiunea celor trei categorii de factori, şi, de asemenea, fiecare eră fiind importantă în sine,
dar şi prin contribuţia sa la întregul ciclu al vieţii); structura vieţii desemnează pattern-ul
fundamental sau designul vieţii unei persoane. Componentele primare ale structurii sunt
constituite din relaţiile pe care individul şi le configurează, activ sau mutual, cu ceilalţi. Chiar

2
dacă structura vieţii are mai multe componente, în general, una sau două sunt centrale la un
anumit moment dat, ele fiind cele care influenţează structura vieţii individului. Structura vieţii
cunoaşte perioade de construire, de evoluţie, deci de schimbare, şi perioade de stabilitate, fiecare
avînd o importanţă egală pentru viaţa omului. Levinson recunoaşte coexistenţa creşterii şi a
declinului de-a lungul vieţii individului. Aşadar, pe măsură ce oamenii îşi elaborează structurile
vieţii, ei trec prin perioade stabile (de aproximativ 6-8 ani), după care îşi remodelează structura
existentă pentru a trece la alta nouă. Între vechea şi noua structură există o perioadă de tranziţie
(cu durata de 4-5 ani), în care individul experimentează alte variante pentru stadiul următor.
Levinson a stabilit trei stadii ale vîrstei adulte: vîrsta adultă timpurie, vîrsta adultă mijlocie,
vîrsta adultă tîrzie, fiecare dintre ele cu mai multe substadii şi despărţite între ele printr-o
perioadă de tranziţie. Schema...
Numeşte perioada de la 17, 22 ani – 45 ani vîrsta de adult tînăr şi consideră că se
caracterizează prin coexistenţa statutului de adolescent cu cel de adult tînăr. Considerînd
contraversată situaţia tinereţei ca registru de vîrstă autorul consideră că tinereţea începe la 20 ani
şi se caracterizează printr-o mai mare armonizare, stabilizare şi maturizare, prin adîncirea
socializării, specializarea profesională, angajarea în viaţa socială.
Roger Gould recurge în periodizarea vîrstei adulte la un criteriu dinamic-evolutiv, de
inspiraţie psihanalitică. El consideră că evoluţia/dezvoltarea persoanei s-ar datora modului în
care individul examinează o asumpţie falsă, însă majoră, rămasă din copilărie. Recunoaşterea şi,
eventual, rejectarea uneia asemenea asumpţii false în favoarea uneia mai realiste ar fi semnul
maturităţii. Aşadar, de-a lungul vieţii sale individul se transformă treptat, tinzînd către împlinirea
şi maturizarea sa. Gould stabileşte patru stadii ale dezvoltării adultului:

Stadiul Vîrsta Asumpţii majore false

1.Părăsirea lumii părinţilor 17-22ani „Voi aparţine întotdeauna lumii părinţilor şi voi crede în
lumea lor”
2.Acum sunt copilul 22-28ani „Făcînd lucrurile din perspective părinţilor, cu
nimănui perseverenţă, voi obţine rezultate. Dacă voi fi frustrat
sau obosit sau pur şi simplu incapabil să mă descurc, ei
îmi vor fi alături şi îmi vor arăta calea cea dreaptă”
3.Deschiderea spre 28-34ani „Viaţa este simplă şi controlabilă. Nu există forţe
interior conflictuale semnificative în interiorul meu”
4.Decada vieţii mijlocii 35-45ani „Nu există rău sau moarte în lume. Răul a fost distrus”

Gould recomandă parcurgerea a şapte paşi, numiţi „dialog interior”, pentru învingerea
„demonilor” din experienţa copilăriei:
1. Recunoaşte-ţi tensiunea şi confuzia
2. Înţelege că oamenii se confruntă cu realităţi contradictorii
3. Dă intensitate deplină realităţii copilăriei, ceea ce înseamnă să accepţi faptul că ea
este reală
4. Fii conştient de faptul că realităţi contradictorii xistă încă între copilărie şi
maturitate.
5. Testează realitatea. Asumă-ţi riscul de a discrimina o viziune de alta.
6. Luptă cu putere pentru a reconfirma autencititatea descoperii
7. Configurează şi integrează o concepţie solidă despre realitate, neafectată de
trecutul „demonic”
D.Hall, T. Schneider şi H.Nygren pun în evidenţă faptul că tinereţea este ultima etapă în
care joacă rol central şi-şi pune amprenta pe demarcaţie instituţionalizată evenimente deosebite
ca: şcoala obligatorie, majoratul, prestarea serviciului militar etc. căsătoria şi condiţia parentală.
În clasificarea lui N.Baylev, axată mai ales pe dezvoltarea inteligenţei, perioada de adult
este plasată ca dezvoltare între 22-44 ani.

3
 OMS consideră tinereţea ca desfăşurîndu-se între 18-20 ani şi 35 de ani, limita superioară
a perioadei adulte tinere coincizînd cu vîrsta la care toate organele şi sistemele organismului
funcţionează în condiţii şi la parametri superiori.
Există tipologii foarte numeroase privind tinereţea. Comun este faptul că că întreaga
conduită este dominată de eforturi de învăţare practic productivă şi o puternică dorinţă de
autoafirmare, aspiraţii de raporturi sociale.
2. Dezvoltarea fizică şi sănătatea.
În cea mai mare măsură reacţiile noastre la evenimentele, situaţiile vieţii sunt determinate
de: sănătatea noastră, forma fizică, putere şi rezistenţă. Fiecare din aceste aspecte atinge nivelul
maxim de dezvoltare la v.tinereţei. Majoritatea oamenilor în această perioadă sunt cei mai
puternici şi sănătoşi decît au fost sau vor fi vre-o dată. Oamenii primesc plăcerea de la creşterea
energiei, puterei şi rezistenţei în comparaţie cu oamenii de altă vârstă. Aceasta reprezintă o
normă a vârstei respective. Scăderea capacităţilor fizice are loc considerabil în situaţiile critice şi
extremale (Troll, 1985) De ex. Cînd o femeie de 40 ani este însărcinată graviditatea se reflectă cu
mult mai dificil asupra rezistenţei fizice a ei în comparaţie cu femeia de 20-30 ani. Şi perioada de
revenire după naştere poate dura mai mult. Astfel şi un bărbat de 25ani va lucra mai uşor la mai
multe servicii pentru a scoate familia din criza financiară, decât unul de 40ani. Majoritatea
culturilor scot avantaje din această vârstă, organizând pregătirea profesională, internatura,
doctorat etc. Obiceiurile existente în această perioadă de vârstă (exerciţii fizice, regim alimentar,
evitarea fumatului, băuturilor alcoolice) se păstrează de cele mai multe ori pe parcursul
următorilor ani. Mulţi sportivi ating maximul în capacităţile sale în această perioadă. La v.23-27
ani – putere maximală ating muşchii bicepsului şi tricepsului, 20-30 ani – puterea maximală a
picioarelor, a mîinilor-20 ani. Desigur că vârsta la care sportivii ating rezultate maximale
depinde şi de tipul de sport: înotătorii rezultate maximale – în preadolescenţă, tenisiştii şi ...... la
20-25 ani(Shulz, 1999), golf – 30-40 ani, besbol-27-30 ani. În ultimii ani datorită calităţii hranei,
îmbunătăţirii metodelor de antrenament, s-a îmbunătăţit forma fizică a adulţilor. Astfel, că la o
vârstă mai mare pot demonstra rezultate mai înalte de cît adulţii cu 100 ani în urmă.
Bolile, incapacitatea de muncă. Este cunoscut faptul că majoritatea bolilor ce produc
dureri la celelalte vîrste încep anume în această perioadă. Tinerii pot să nu simtă nici un simptom
în perioada tinereţei, dar pot exista stadii iniţiale a bolilor de plămâni, inimă, rinichi etc. Uneori
factorii socio culturali pot condiţiona bolile şi chiar moartea. De ex. Tinerii în timpul războaielor
pot deveni invalizi, pot muri; În sectoarele urbane tinerii pot deveni invalizi din cauza loviturilor
de cuţit etc. În ultimii ani s-a mărit N tinerilor cu SIDA. Oricare invaliditate fizică sau boală are
o influenţă asupra dezvoltării psihice şi asupra adaptării individului, şi respectiv asupra vârstei
biologice şi vârstei sociale aşteptate.
Moartea. Numărul cazurilor mortale la v.tinereţei este foarte mare. Cauza principală a
mortalităţii la această vârstă atât pentru femei, cît şi pentru bărbaţi sunt accidentele , pe locul II –
Sida, mortalitatea la bărbaţi de 4 ori mai înaltă decât la femei.
3.Caracteristica generală a tinereţei.
R. Havinghurst a creat o descriere clasică şi pragmatică a ciclurilor vieţii. El cercetează
vîrsta ca pe o perioadă în care se rezolvă anumite sarcini. Astfel, la v.tinereţei acestea sunt:
• Alegerea partenerului
• Adaptarea la partenerul căsătorie
• Începutul vieţii de familie
• Educaţia copiilor
• Conducerea gospodăriei
• Începutul activităţii profesionale
• Găsirea grupului social apropiat
E. Erikson: la vîrsta tinereţei continuă dezvoltarea identităţii şi specific pentru tinereţe
este criza intimităţii şi izolaţiei. Intimitatea presupune stabilirea relaţiilor apropiate cu altul, un
cuplu cu 2 identităţi, în care nu se pierd calităţile unicale nici a uneia. Iar izolarea, din contra,

4
presupune incapacitatea sau eşecul în stabilirea reciprocităţii, uneori din cauza că identitatea
personală este f. Slabă, nepregătită pentru crearea unui cuplu.
U. Şchiopu: 24-28 ani: Prima direcţie este de identificare primară profesională, ce se
exprimă prin cunoaşterea treptată a programului de muncă, a sistemului de organizare, chiar şi a
ritmurilor biologice (orele de somn, de masă, de odihnă) şi adaptarea la acestea. Dificultăţile de
adaptare se resimt mai mult ca tensiune internă şi structurare a responsabilităţilor şi a aspiraţiilor
spre acestea. Această perioadă nu este încărcată de responsabilităţi stabile. Concomitent pe lîngă
însuşirea rolurilor sociale are loc procesul de integrare în colectiv. Tînărul are de conturat rolul
său profesional. Uneori după primii 2,3 ani are loc o rotaţie sau un curs de perfecţionare, un
examen de definitivat etc. În aceşti primi ani de adaptare profesională are loc întîlnirea cu
dificultăţile concrete ale muncii şi obţinerea unor sarcini obşteşti. Toate acestea servesc la
integrarea în procesul muncii.
A doua direcţie de solicitare a adaptării este legată de căsătorie, după care
urmează adaptarea la rolul de soţ şi soţie. Căsătoria reprezintă oficializarea unei legături
complexe afective, sexuale şi sociale. În cale mai numeroase cazuri este urmată de apariţia unui
copil în familie, fapt ce conturează statutul de părinte şi adaptarea prin experienţă la acest rol. Se
consideră că tinerii nu au o pregătire pedagogică pentru acest rol , fapt ce creează dificultăţi în
exercitarea acestui rol. Tinerele fete, în general, în această primă subetapă a tinereţei au o
disponibilitate afectivă mare şi aspiraţii spre alcătuirea unui cămin. Tânăra mamă are dificultăţi
privind orarul, dorinţa de a cunoaşte mai mult cu privire la educaţie, la psihologia copilului, cu
privire la problemele relaţiilor sociale şi ale relaţiilor sexuale. Şi tînărul şi tînăra fac eforturi de a
mări confortul din familie.
28-32 ani: De implantaţie mai consistentă în muncă şi de identificare verticală mai
complexă în cerinţele profesiunii. Se modifică ierarhia muncii, datorită faptului că au intrat alţi
tineri în muncă. Deoarece experienţa în muncă permite întîlnirea cu aspecte ameliorabile a
muncii, tînărul şi tînăra simt nevoia de instruire. Din acest motiv, adeseori urmează o şcoală, o
facultate serală sau un curs de perfecţionare, cursuri de limbă străină, fac sport etc.În activităţile
sociale se primesc responsabilităţi mai ferme. Uneori are loc intrarea în organizaţii politice.
Relaţiile sociale se extind. În contextul acestora, intervin şi elemente de relaţii oficiale şi
semioficiale, invitaţii la colegi, la superiori etc.
În familie, responsabilităţile educative şi gospodăreşti se multiplică. Poate să mai apară
un copil. Întotdeauna extinderea familiei pune probleme legate de orarul familiei, aprovizionarea
şi satisfacerea trebuinţelor ei. Consolidarea familiei se pune în evidenţă prin cumpărarea de
mobile, rearanjarea spaţiului locativ, mărirea confortului, cumpărarea de frigider mai bun, uneori
de maşină de spălat, dar şi de aparat TV sau radio. Distracţiile devin mai puţine în familie.
Cerinţa de supraveghere a copiilor stă la baza acestei modificări de program al familiei. Persistă
plimbările de joc al copiilor mici, vizionarea TV, lectură de literatură şi presă. Creşte lectura de
specialitate, vizitele la prieteni şi antrenarea în activităţi culturale şi politice. Creşte volumul
informaţiilor legate de educaţie, sănătate etc. tinerele mame au dificultăţi privind bugetul de
timp, în schimb se bucură d aspectele pozitive ale maternităţii.
32-35 ani: un nou cerc de integrare socio-profesională. Statutul social profesional este din
nou în progres. În activitatea socială se realizează responsabilităţi mai complicate. Adeseori în
această subetapă se dau în subordine responsabilităţi speciale (secretar în vre-o comisie sindicală,
organizator de echipe tinere etc.), se acordă sarcini de coordonare, documentare etc. Are loc
extinderea relaţiilor oficiale pe verticală. În familie viaţa se stabilizează . Se organizează vacanţe
mai complicate şi în funcţie de cerinţele întregii familii şi de buget. Aspiraţia de a se achiziţiona
un automobil devine uneori motiv de discuţie şi de economii în familie. Uneori au loc ieşiri seara
la teatru, filme, expoziţii.
Întreaga perioadă a tinereţei este marcată de activitatea profesională intensă. Aceasta
acţionează asupra întregii activităţi psihice, inclusiv asupra capacităţilor senzoriale şi perceptive,
intelectuale, aptitudinale, asupra intereselor, aspiraţiilor. Deci, tinereţea se caracterizează prin
intensificarea identităţii profesionale şi a integrării diferenţiate în rolurile şi statutele sociale.

5
 4. Dezvoltarea proceselor psihice.
Se consideră că în adolescenţă se finisează dezvoltarea proceselor senzoriale şi
perceptive. Dar aceasta nu este adevărat. Dimpotrivă, este o perioadă de foarte mari perfecţionări
senzoriale-perceptive şi de intensă socializare a acestor disponibilităţi psihice. Dezvoltarea
proceselor senzoriale şi perceptive, şi a celorlalte de fapt, are loc sub influenţa profesiei
exercitate. Observaţia vizuală capătă capacităţi discriminative subtile, încărcate de informaţii în
planul în care se profesează. În acest sens se poate vorbi de observaţia vizuală a textiliştilor,
arhitectului, medicului, psihologului etc. Auzul este în unele profesii foarte solicitat, ca de ex
profesiile muzicale. Tipologii auditive diferite, fin perfecţionate, apar şi la cei ce lucrează cu
motoare sau în mine etc. Se dezvoltă şi sensibilitatea auditivă implicată în poziţia de consumator
de concerte, operă etc. Se dezvoltă şi alte forme de sensibilitate discriminativă fină –
meteorologii sesizează apropierea furtunii, schimbarea timpului; cei ce lucrează în industria
mobilei, asamblorii, constructorii manifestă o deosebit de fină dezvoltare a tactului. Simţul
echilibrului devine deosebit de dezvoltat la montatorii de înaltă tensiune, la sportivi, la
constructorii de înălţime.
Atenţia, care deserveşte traseul de colectare selectivă a experienţei profesionale, este
activată şi centrată complex pe cerinţele profesionale specifice muncii.
Câmpul de acţiune al memoriei se restructurează, încep să fie subtil sesizate problemele
cheie, are loc procesul de selectare şi adaptare din cunoştinţe a celor ce sunt necesare. Are loc şi
dezvoltarea selectivă a necesităţii de a revedea anumite informaţii.
La fel ca şi dezvoltarea fizică, dezvoltarea cognitivă atinge maximul dezvoltării sale.
Cercetările contemporane arată că maximul dezvoltării cognitive este la v. de 20 ani. Există
deosebiri în faptul cum un adolescent şi un tînăr percep lumea? Există stadii ale dezvoltării
cognitive sau ele se termină în adolescenţă? William Perry a studiat 140 studenţi de la Harvard
timp de 4ani. La sfârşitul fiecărui an erau întrebaţi ce experienţă au obţinut învăţînd în colegiu,
cum poate fi interpretată ce semnifică pentru ei. Astfel s-a ajuns la concluzia:
1. studenţii trec de la dualism şi înţelegerea lumii în termeni autoritari (caută
adevărul absolut, lumea se împarte în buni şi răi, carect, incorect) la
2. relativism conceptual (ciocnindu-se cu diferite păreri, cu neclarităţi încep a
înţelege că oamenii au dreptul la păreri diverse şi lucrurile pot fi văzute diferit în
dependenţă de context)
3. formarea propriilor idei, convingeri.
Un alt autor Klaus Riegel tot consideră că există un al 5 stadiu al dezvoltării cognitive –
gîndirea dialectică. Se caracterizează : individul studiază, conştientizează, apoi integrează
gîndurile opuse şi conflictuale. Şi o latură puternică a gîndirii tînărului este integrarea idealului şi
realităţii.
Dar nu toţi sunt de acord cu existenţa acestui stadiu(5) Unii savanţi îşi concentrează
atenţia la evoluţia funcţionării cognitive, la fel cum adulţii utilizează aptitudinile sale intelectuale
la satisfacerea trebuinţelor vieţii, în ciocnirile cu experienţa nouă, ceea ce îi face să-şi schimbe
sistemul de concepte, valori. De ex. Warnwr Shaie: pe parcursul copilăriei şi la v. adolescentă
acumulăm tot mai multe structuri complexe interne pentru a înţelege lumea. Acest instrumentariu
al gîndirii formal operaţionale l-a numit
1. etapa achiziţiilor
2. în perioada tinereţei utilizăm aptitudinile intelectuale pentru a atinge succes şi a alege
stilul vieţii – perioada realizărilor
3. oamenii ce ating un anumit nivel de independenţă şi reuşesc cu succes să rezolve
problemele vieţii trec la un alt stadiu de utilizare a aptitudinilor cognitive –
responsabilitatea socială. La vîrsta adultă noi utilizăm resursele noastre cognitive pentru
rezolvarea problemelor altor oameni în familie, societate, la serviciu. Aceste
responsabilităţi pot fi destul de complexe şi necesită utilizarea diverselor nivele de
cunoştinţe. Astfel de oameni îşi dezvoltă aptitudinile cognitive şi căpătă un nou nivel de
interpretare a evenimentelor anterioare din viaţa sa: caută sensul vieţii şi predestinaţia sa.

6
 Conform acestui autor în centrul dezvoltării cognitive a adultului se află nu schimbările
în structurile cognitive, dar utilizarea intelectului în diverse etape de viaţă.
Planul mental cunoaşte de asemenea unele modificări. Cunoştinţele şi abilităţile
dobândite fac ca să apară „experţi” care progresează mereu şi devin extrem de activi şi necesari
şi, pe de altă parte, apar creatori, inovatori ai domeniului. Există, însă, un număr important de
profesionişti care trebuie recalificaţi, reciclaţi, reprofilaţi fie din cauza modificărilor
profesionale, fie datorită necesităţii absolute de a se ţine în pas cu indicatorii mondiali de progres
şi randament, incluşi în competiţie şi concurenţă curentă, fie datorită faptului că tânărul a nimerit
din diferite motive în altă profesiune decât aceea pentru care s-a pregătit. Deci la baza reciclării
stau 3 motive:
1. progresele tehnico-ştiinţifice
2. dispariţia unor profesii şi apariţia unor profesii noi
3. reducerea sau dispariţia unor însuşiri individuale absolut necesare în exercitarea unor
profesiuni. (de ex sportivii de performanţă, persoane care au suferit accidente)
Învăţarea. Se modifică proporţia dintre învăţarea programată social şi autoînvăţare, în favoarea
ultimei. Are loc învăţarea din necesitate, în special ocupaţională. Motivaţia are un rol enorm în
acest sens. Promovările, recompensele, dar şi simpla evaluare sunt o formă de stimulare şi
constituire a motivaţiei pozitive în muncă şi a dorinţei de a învăţa mai multe.(ambianţa).