9.2.

2 Evaluarea capacităţii de acomodare şi convergenţă la vederea aproape

Această evaluare este necesară datorită frecvenţei cu care se utilizează vederea

aproape în activităţile cotidiene.

Determinarea punctului proxim de acomodare se face cu ajutorul optotipurilor de

dimensiuni reduse care se apropie progresiv de pacient. Se măsoară distanţa la care acesta
încetează să vadă cu claritate (punctul proxim), după care optotipurile se îndepărtează şi
se determină distanţa la care pacientul începe iar să vadă bine. Între cele două distanţe nu
trebuie să existe diferenţe mai mari de 1-2 cm. Procedeul se repetă pentru fiecare ochi, iar
apoi în vedere binoculară.

Determinarea punctului proxim de convergenţă se face cu ajutorul unei lanterne

punctiforme, pe care pacientul trebuie să o fixeze. Se apropie progresiv de ochi şi se
măsoară distanţa la care ochiul nu mai poate fixa lumina (punctul de spargere). Apoi
lanterna se îndepărtează uşor şi se măsoară distanţa la care pacientul reuşeşte din nou să
fixeze lumina (punctul de recuperare). Spargerea ar trebui să se producă la o distanţă de 5-
10 cm de baza nasului, iar recuperarea la 10-15 cm. Dacă spargerea are loc la mai mult de
20 cm, se spune că pacientul are o insuficienţă de convergenţă.

9.2.3 Evaluarea capacităţii de lectură la vederea aproape

Evaluarea se face cu ajutorul unui test de lectură pe care pacientul trebuie să îl ţină
în mână la distanţa pe care o consideră adecvată. Testul de lectură este format din
paragrafe scrise cu caractere de dimensiuni din ce în ce mai mici. Pacientul este rugat să
citească paragraful scris cu cele mai mici litere pe care le poate vedea şi să insiste atunci
când întâmpină dificultăţi.

Testul de lectură trebuie să aibă un contrast bun, iar iluminarea să fie suficientă. Se
poate repeta examinarea cu un test cu contrast mai slab (10%). Diferenţa între cele două
măsurări nu trebuie să depăşească un paragraf. Altfel, pacientul prezintă un defect de
refracţie, o anomalie a vederii binoculare sau o problemă patologică.

Pot exista diferenţe mari între vederea la distanţă şi vederea aproape a pacientului.
De exemplu, un pacient presbiop poate prezenta o acuitate vizuală de 6/6, însă poate citi
doar texte scrise cu caractere suficient de mari.

9.2.4 Evaluarea distanţei de lectură

Este foarte important să se cunoască distanţa de lectură sau de lucru a pacientului,

întrucât aceasta poate varia între limite destul de largi, în funcţie de specificul activităţii

101
pacientului. Pentru aprecierea ei, i se dă pacientului un test de lectură şi se măsoară distanţa
la care îl situează spontan faţă de ochi. Această distanţă se compară cu distanţa Harmon
(distanţa între cot şi degetul mare şi cel arătător, împreunate – fig. 9.8; se consideră că
aceasta este distanţa la care orice persoană poate citi fără dificultate).

Fig. 9.8 Distanţa de lectură şi distanţa Harmon [Mes08]

8.2.5 Determinarea ochiului dominant

Este important de ştiut care este ochiul dominant al pacientului. Pentru aceasta se
poate utiliza un Check-Test, ca în figura 9.9.

Fig. 9.9 Determinarea ochiului dominant cu ajutorul unui Check-Test [Mes08]

Pentru aceasta, se cere pacientului să privească un obiectiv situat la o anumită

distanţă cu amândoi ochii deschişi. Cu braţul întins, pacientul trebuie să centreze obiectul
privit în apertura circulară a testului. Apoi se închide succesiv câte un ochi şi se priveşte din
nou prin apertură. Ochiul dominant este cel pentru care obiectul rămâne mai bine centrat
atunci când celălalt ochi este închis. Nu întotdeauna coincide cu lateralizarea manuală a
102
pacientului (o persoană stângace nu va avea obligatoriu ochiul stâng dominant). Check-
Testul poate fi înlocuit cu un triunghi format de degetele mari şi degetele arătătoare ale celor
două mâini.

Determinarea ochiului dominant este importantă din mai multe motive :

 este de preferat ca testarea refracţiei să înceapă cu ochiul nedominant, pentru ca

pacientul să fie obişnuit cu modalitatea de testare atunci când va fi testat ochiul
dominant;
 dacă nu se reuşeşte echilibrarea perfectă a compensării pentru cei doi ochi, trebuie
favorizat ochiul dominant;
 dacă există o lateralizare pregnantă, trebuie ţinut seama de ea la centrarea lentilelor,
întrucât influenţează postura capului şi ochilor pacientului, mai ales la vederea de
aproape.

9.2.6 Determinarea anomaliilor vederii binoculare

Dacă optometristul suspectează că pacientul ar putea prezenta vreo anomalie a

vederii binoculare, trebuie să realizeze suplimentar următoarele teste:

 verificarea fuziunii cu ajutorul filtrului roşu:

Subiectul priveşte cu ambii ochi un punct luminos. Se intercalează un filtru roşu
în faţa unuia dintre ochi:
o dacă fuziunea este bună, pacientul va vedea un singur punct de culoare roz;
o dacă nu, va vedea două puncte, unul roşu şi unul alb, sau un singur punct, de
culoare fie alb, fie roşu (dacă unul dintre ochi neutralizează), sau, uneori, o
alternanţă între punctul alb şi punctul roşu.
Testul se repetă pentru ambii ochi; punctul se va vedea mai roşu când filtrul se
plasează în dreptul ochiului dominant.
 detectarea heteroforiilor sau tropiilor cu ajutorul obturatorului:
Acest test urmăreşte să detecteze dacă pacientul prezintă vreo deviaţie latentă a
uneia dintre axele optice. Pacientul priveşte fix un obiectiv. Se obturează un ochi
cu ajutorul unui obturator, care este apoi retras rapid (fig. 9.10).
Se observă comportarea ochiului care a fost obturat pentru a se realinia:
o dacă mişcarea are loc dinspre tâmplă spre nas (mişcare temporonazală),
pacientul este exoforic;
o dacă mişcarea are loc dinspre nas spre tâmplă (mişcare nazotemporală),
pacientul este esoforic;

103
 o dacă ochiul nu se mişcă, pacientul este ortoforic.

Fig. 9.10 Detectarea heteroforiilor şi tropiilor cu ajutorul obturatorului [Mes08]

Testul trebuie efectuat pentru ambii ochi, atât pentru vederea aproape cât şi pentru
vederea la distanţă. De asemenea, trebuie notate amplitudinea şi viteza mişcărilor (foriile
sau tropiile).

9.2.7 Evaluarea astigmatismului cu ajutorul cadranului Parent

Testul cu cadranul Parent (testul soarelui) reprezintă o modalitate simplă de a stabili

dacă subiectul este astigmat.

Cadranul Parent (fig. 9.11 şi 9.12) este constituit din linii negre, de grosime egală,
dispuse radial la intervale de 30° (similar gradaţiilor orelor pe cadranul unui ceas).

Fig. 9.11 Cadranul Parent [www.guide-vue.fr]

104
Fig. 9.12 Cadranul Parent - variantă [www.optical-center.fr/notre-offre-optique/tout-savoir-
sur-la-vue/test-dastigmatisme]

În situaţia existenţei astigmatismului, subiectul va vedea unele linii mai clare şi mai
întunecate decât celalalte (fig. 9.13).

Fig. 9.13 Evaluarea astigmatismului cu ajutorul cadranului Parent [www.optical-

center.fr/notre-offre-optique/tout-savoir-sur-la-vue/test-dastigmatisme]

Testul poate fi făcut cu o lentilă de probă de +0,75 D...+1,00 D pentru a elimina

efectele unei eventuale acomodări (subiectul este astfel transformat într-un miop).

Efectuarea corectă a acestor determinări preliminare permite obţinerea de informaţii

valoroase referitoare la problemele subiectului înainte de examinarea refractometrică
propriu-zisă.

105
 10. RETINOSCOPIA

10.1. Principiul metodei

Retinoscopia este o tehnică de determinare obiectivă a erorilor de refracţie ale ochilor

pacientului. Examinatorul utilizează un aparat numit retinoscop (fig. 10.1), cu ajutorul căruia
iluminează ochiul pacientului şi observă reflexul fasciculului luminos pe retină. Lumina
proiectată este reflectată de către lentilă, iar pupila pacientului apare luminată dinspre
interior.

Schema de principiu a retinoscopului este prezentată în figura 10.2.

În continuare, observatorul deplasează fasciculul sau pata luminoasă de-a lungul

diferitelor axe şi observă direcţia mişcării reflexiei. Pentru neutralizarea acesteia foloseşte
foropterul sau poziţionează manual lentile de probă în faţa ochiului pacientului.

Fig. 10.1 Retinoscop [https://www.medicalexpo.com/prod/rudolf-riester/product-69880-

762675.html]

106
 Metoda mai poartă numele de skiascopie (analiza umbrelor).

Există două tipuri de retinoscopie:

 retinoscopie statică, atunci când pacientul nu acomodează (priveşte relaxat, de

regulă este rugat să privească un panou situat la distanţa de 6 m);
 retinoscopie dinamică, atunci când pacientul priveşte o ţintă apropiată şi intervine
acomodarea.

Oglindă cu diafragmă centrală

Lentilă condensatoare
Examinator Pacient
Sursă luminoasă

Manşon de reglare

a înclinării franjei
luminoase

Mâner cu baterie

Distanţă de 2/3 m

Fig. 10.2 Schema de principiu a retinoscopului [Bha09]

Retinoscopia statică foloseşte principiul lui Foucault, care stipulează că examinatorul

trebuie să simuleze infinitul optic pentru a determina valoarea corectă a puterii refractive.
Pentru aceasta, din valoarea determinată în urma examinării (valoarea brută) trebuie
scăzută puterea corespunzătoare distanţei de lucru.

În situaţia ochiului miop, limita zonei iluminate din pupilă se deplasează în sens opus
direcţiei mişcării fasciculului de lumină (umbră inversă). În cazul ochiului hipermetrop,
reflexul retinian se mişcă în acelaşi sens cu fasciculul retinoscopului (umbră directă).

Umbrele directe vor fi neutralizate cu lentile pozitive, iar umbrele inverse cu lentile
negative.

107
 Frontul de undă emis de retinoscop are formă de franjă (fantă) luminoasă.
Retinoscopul nu permite vizualizarea directă a retinei, ci doar a fasciculului luminos reflectat
de aceasta. Evaluarea astigmatismului se face în funcţie de înclinarea fasciculului reflectat.

Retinoscopia se utilizează în special pentru testarea copiilor sau a pacienţilor cu

deficienţe mintale, care nu pot colabora cu examinatorul. Este deosebit de utilă în special în
cazul copiilor mici.

Chiar dacă este necesară experienţă în aplicarea tehnicii, retinoscopia este

considerată un examen precis şi rapid, care necesită cooperare minimă din partea
pacientului.

10.2. Distanţa de lucru. Lentila de lucru

Retinoscopia presupune determinarea poziţiei punctului remotum (PR) al ochiului

observat. Atunci când PR este situat între subiect (pacient) şi observator, pe pupila
pacientului vor fi observate umbre inverse (dacă oglinda de observare a retinoscopului este
plană). Dacă PR este situat în spatele observatorului, umbrele vor fi directe. Dacă
observatorul este situat în PR, nu vor exista umbre (a fost găsită poziţia punctului neutru).

În cazul unei persoane emetrope, PR este situat la infinitul optic (la distanţa de 6 m).
Dacă observatorul ar face testarea la distanţa de 6 m şi nu ar vedea umbre, ar putea formula
diagnosticul de ochi emetrop. Este evident însă că modul de lucru nu permite ca
examinatorul să stea la 6 m, de aceea acesta se situează la o distanţă mai mică faţă de
pacient, astfel încât să poată vedea mai bine umbrele. Această distanţă poartă numele de
distanţă de lucru şi, de regulă, este de 66 cm (o lungime de braţ) (fig. 10.2).

Întrucât examinatorul este situat între pacient şi PR, acesta observă umbre directe.
Dacă se adaugă lentile sferice pozitive de puteri din ce în ce mai mari, până ce se obţine
neutralizarea, se determină puterea dioptrică a lentilei de lucru.

Valoarea acestei puteri, exprimată în dioptrii, este dată de relaţia:

𝑃= (10.1)

unde D reprezintă distanţa de lucru, măsurată în metri.

Dacă D = 0,66 m, rezultă că P = +1,50 D. Altfel spus, dacă observatorul stă la o

distanţă de 66 cm, va utiliza o lentilă de lucru sferică de +1,50 D.

108
 Fig. 10.2 Poziţia examinatorului şi distanţa de lucru
[https://areaoftalmologica.com/terminos-de-oftalmologia/retinoscopia/]

Evident, modificarea distanţei de lucru va duce la modificarea corespunzătoare a

valorii puterii dioptrice a lentilei de lucru. De exemplu, pentru o distanţă de lucru de 50 cm
se va alege o lentilă de lucru de + 2,00 D.

Dacă examinarea se face cu lentilă de lucru introdusă suplimentar, rezultatul obţinut

se numeşte net şi nu mai trebuie corectat. Dacă nu se foloseşte lentila de lucru, rezultatul
obţinut se numeşte rezultat brut şi trebuie corectat.

Corecţia se face cu ajutorul relaţiei (10.2):

𝐸𝑅 = + 𝐷 + 𝐴, (10.2)

unde:

 ER – eroarea de refracţie [D];

 d – distanţa de lucru [m];
 D – puterea lentilei cu care a fost obţinută neutralizarea [D];
 A – acomodarea [D] (egală cu zero în cazul retinoscopiei statice).

Exemple:

 dacă neutralizarea s-a obţinut cu o lentilă de + 3,00 D la distanţa de lucru de un

metru, eroarea de refracţie are valoarea + 2,00 D;

109
  dacă neutralizarea s-a obţinut cu o lentilă de - 4,00 D la distanţa de lucru de 2/3 m,
eroarea de refracţie are valoarea - 5,50 D.

10.3. Procesul de testare

În special în cazul copiilor, se recomandă ca înainte de testare să se instileze în ochi

picături de colir cicloplegic, care dilată pupila şi paralizează temporar acomodarea ochiului,
pentru a putea vedea mai bine reflexele şi a determina mai precis valorile erorilor de
refracţie. În situaţia adulţilor, cicloplegia nu este necesară decât dacă pupila este foarte
mică.

La copiii de până la şase ani se aplică sulfat de atropină 1% sub formă de unguent,
de două ori pe zi, începând cu trei zile înainte de ziua examinării. La copiii mai mari şi la
adulţi se aplică picături cu tropicamidă 1% de 2-3 ori, la intervale de câte 5 minute, cu 30 de
minute înainte de derularea investigării.

Încăperea în care se desfăşoară examinarea nu trebuie să fie iluminată. În cazul

retinoscopiei statice, pacientul este rugat să privească un optotip situat la distanţa de 6 m.
Optometristul se situează la distanţa de lucru şi observă cu ochiul său drept ochiul drept al
pacientului (iar apoi cu ochiul său stâng ochiul stâng al acestuia). Dacă se foloseşte lentilă
de lucru, aceasta se montează în foropter sau pe rama de probă.

Oglinda retinoscopului este deplasată încet în plan vertical şi orizontal, iar

examinatorul observă deplasarea reflexului luminos pe pupila pacientului.

Dacă se observă umbre inverse, se adaugă lentile concave (negative) cu valori

crescătoare până la obţinerea neutralizării. Dacă apar umbre directe, se adaugă lentile
convexe (pozitive) (fig. 10.4).

Fig. 9.4 Deplasarea umbrei la examinarea cu retinoscopul [Bha09]: A – umbre inverse; B –

umbre directe; C – neutralizare.

110
 Atunci când ultima lentilă adăugată conduce la apariţia neutralizării, pupila este
inundată cu lumină (nu se mai observă fanta luminoasă). Deplasarea fasciculului
retinoscopului nu produce niciun fel de efect.

Viteza şi strălucirea reflexului luminos cresc cu cât punctul neutru este mai aproape.

În situaţia ochiului astigmatic, determinarea trebuie făcută pe ambele meridiane.

Dacă astigmatismul este oblic, reflexul retinian va apărea înclinat faţă de franja
retinoscopului (fig. 10.5). În această situaţie, oglinda trebuie înclinată pentru a se realiza
alinierea franjei luminoase cu axele.

Fig. 10.5 Influenţa astigmatismului asupra imaginii retiniene [Bha09]: A – astigmatism oblic
absent (axă orizontală); B – prezenţa astigmatismului oblic; C – astigmatism oblic absent
(axă verticală).

Pentru neutralizarea umbrelor pot fi folosite lentile sferice, cilindrice sau o combinaţie
de astfel de lentile.

Pentru realizarea testării ochiului astigmatic se parcurg următorii paşi:

a) se neutralizează meridianul orizontal; pentru aceasta, franja luminoasă a

retinoscopului este poziţionată vertical; se folosesc lentile sferice pozitive sau
negative, după caz;

b) se neutralizează meridianul vertical (franja în poziţie orizontală); se folosesc

lentile cilindrice pozitive sau negative, în funcţie de tipul umbrei; axa lentilei trebuie
să fie paralelă cu franja; în această situaţie, puterea lentilei se manifestă pe
meridianul perpendicular pe axă, care urmează a fi compensat;

c) dacă se lucrează cu foropter (care dispune doar de lentile cilindrice de puteri

negative) şi nu cu ochelari de probă, protocolul trebuie inversat; se va începe cu
neutralizarea puterii sferice pe meridianul vertical (franja retinoscopului dispusă
în poziţie orizontală), iar apoi meridianul orizontal va fi neutralizat cu o lentilă
cilindrică de putere negativă.

111
 10.4. Probleme şi surse de erori frecvente

Printre cele mai frecvente probleme sau surse de erori care pot fi întâlnite la
examinarea retinoscopică se numără următoarele:

 dacă pacientul nu priveşte optotipul situat la 6 m, acesta va acomoda, iar rezultatele

obţinute vor avea valori mai negative decât ar trebui;
 dacă pupilele pacientului au diametrul foarte mic (pupile miotice), umbrele nu vor
putea fi apreciate cu exactitate;
 realizarea retinoscopiei poate fi împiedicată de prezenţa mediilor opace (cataractă,
edeme corneale, patologie vitroasă sau retiniană);
 utilizarea unei lentile de lucru care nu corespunde cu distanţa de lucru;
 la miopiile forte, pentru observarea corespunzătoare a umbrelor trebuie început cu
lentile negative de putere mare (de exemplu – 8,00 D);
 în situaţia lentilelor cilindrice, axa lentilei trebuie dispusă mereu paralel cu franja;
 în situaţia astigmatismului oblic, umbra se deplasează în altă direcţie decât a franjei
(fig. 9.6); franja trebuie orientată paralel cu direcţia mişcării şi abia apoi trebuie căutat
punctul neutru.

Fig. 10.6 Deplasarea umbrei la un unghi oarecare faţă de franja luminoasă indică prezenţa
astigmatismului oblic [Bha09]

Pentru alinierea corectă a franjei în situaţia astigmatismului oblic trebuie ţinut seama
de următoarele reguli:

 reflexia are îngustime maximă (lăţime minimă) la alinierea cu unul dintre meridiane;
 reflexia are strălucire maximă când este aliniat cu axa corectă.

În consecinţă, alinierea corectă se obţine în poziţia în care reflexia prezintă lăţime

minimă şi strălucire maximă.

112
 11. REFRACTOMETRIA

11.1. Refractometria obiectivă

Refractometria permite determinarea performanţelor sistemului vizual în vederea

prescrierii celor mai potrivite soluţii de ameliorare a acestora. Metodele refractometrice se
clasifică în:

 metode refractometrice obiective, care presupun achiziţia şi evaluarea fluxului

luminos difuzat de retină în afara ochiului, fără contribuţia activă a pacientului;
 metode refractometrice subiective, în cadrul cărora pacientul apreciază
calitatea imaginii formate pe retină şi indică optometristului lentilele pe care le
preferă din punct de vedere al clarităţii şi confortului vizual.

Refractometria obiectivă este o metodă retinoscopică ce permite o evaluare

aproximativă a prescripţiei cu un aparat computerizat, numit autorefractometru (fig. 11.1),
valorile obţinute cu ajutorul acestei metode trebuind validate prin tehnici de examinare
subiectivă a refracţiei.

Refractometria automată reprezintă o soluţie simplă şi rapidă de măsurare a refracţiei

pacientului fără necesitatea intervenţiei acestuia. Precizia metodei este legată de
capacitatea pacientului de a sta relaxat şi de a focaliza o țintă luminoasă timp de mai multe
secunde.

Pentru măsurare se fixează capul pacientului cu ajutorul suporturilor pentru bărbie şi

frunte, iar optometristul deplasează aparatul până când acesta ajunge în dreptul ochiului
pacientului şi reglează imaginea ochiului. Pacientul priveşte fix un obiectiv aflat în interiorul
aparatului. Aparatul realizează automat o serie de măsurări şi calculează media acestora.
Procesul se repetă pentru celălalt ochi. În final, rezultatul este imprimat.

Principiul autorefractometrului este transmiterea unui fascicul de radiaţie infraroşie

care este reflectat de retină şi captat de către un senzor optoelectronic. Imaginea este
procesată şi analizată de un program informatic care calculează puterea refractivă.

Cu toate că s-au făcut semnificative progrese tehnologice, evaluarea refracţiei cu

ajutorul autorefractometrelor nu este în totalitate sigură. În general, în urma determinărilor
se obţine o concavitate mai mare decât în realitate, adică o hipermetropie inferioară celei
reale sau o miopie superioară celei reale. Imprecizia creşte cu nivelul ametropiei. De aceea

113
este foarte important ca pacientul să fie cât mai relaxat în timpul determinărilor. De
asemenea, aparatul indică o putere cilindrică uşor superioară celei reale. Precizia
determinărilor este influenţată, de asemenea, de stabilitatea privirii pacientului şi de atenţia
acestuia.

Fig. 11.1 Autokeratorefractometrul RF800. În detaliu se observă modul în care apar

rezultatele pe displayul aparatului.

[http://oftamedica.ro/download/aparatura/RF800%20User%20Manual%20(ro).pdf]

Majoritatea autorefractometrelor pot realiza şi determinări keratometrice (măsurarea

curburii suprafeţei anterioare a corneei), caz în care aparatul se mai numeşte
autokeratorefractometru. Determinările keratometrice sunt esenţiale pentru adaptarea
lentilelor de contact, însă permit şi evaluarea tipului de ametropie a pacientului (axială sau
refractivă).

114
 În figura 11.2 sunt prezentate părțile componente ale autokeratorefractometrului
RFK800 (produs de compania Ray Vision), iar în figura 11.3 un exemplu de afişare a
rezultatelor măsurării (sub formă de bon imprimat). Se constată că sunt afişate valorile celor
trei determinări necesare stabilirii rezultatului măsurării, iar apoi este calculată automat
media acestora.

Fig. 11.2 Părţile componente ale autokeratorefractometrului RF800

[http://oftamedica.ro/download/aparatura/RF800%20User%20Manual%20(ro).pdf]

115
Fig. 11.3 Afişarea rezultatelor de către autokeratorefractometrul RF800, sub formă de bon
imprimat. Stânga: refractometrie; dreapta: keratometrie
[http://oftamedica.ro/download/aparatura/RF800%20User%20Manual%20(ro).pdf]

În prezent există preocuparea de a dezvolta soluţii de autorefractometre portabile,

destinate în special determinării performanţelor sistemului vizual la copii. În figura 11.4 este
prezentat autorefractometrul binocular produs de compania Plusoptix, considerat un
exemplu reprezentativ pentru acest tip de aparate portabile.

Autorefractometrul binocular PlusoptiX permite măsurarea puterii sferice, cilindrice,

a axului, a distanţei pupilare şi a diametrului celor doi ochi ai pacientului, a asimetriei privirii
(strabism), cu pupila în stare nedilatată (mioză). Pentru a evita fenomenul de strălucire
datorat reflexiei fasciculului luminos, aparatul operează cu radiaţie infraroşie. Rezultatele
sunt prelucrate şi afişate pe display.

Întrucât este destinat în special utilizării la pacienţii cu vârste foarte mici, aparatul este
prevăzut cu o interfaţă grafică prietenoasă, sub forma unei figuri zâmbitoare, prezentată în
figura 11.5.

În timpul măsurării, aparatul înregistrează o serie de imagini. Pentru a menţine atenţia

copilului şi a îl determina să privească înspre cameră, difuzorul emite o melodie.

116
 Fig. 11.4 Autorefractometrul portabil PlusoptiX A16
[https://plusoptix.com/fileadmin/Downloads/Anleitungen_manuals/Autorefractor/Short_man
uals/en-
gb/Plusoptix_Short_manual_1_Binocular_autorefractor_Checking_scope_of_delivery_and
_learning_about_the_device.pdf]

Difuzor

Ecran protector

Cameră
amplasată în
spatele nasului
hexagonal

Fig. 11.5 Autorefractometrul portabil PlusoptiX A12

[https://plusoptix.com/fileadmin/Downloads/Anleitungen_manuals/Autorefractor/Short_man
uals/en-
gb/Plusoptix_Short_manual_1_Binocular_autorefractor_Checking_scope_of_delivery_and
_learning_about_the_device.pdf]

117
 Pentru realizarea măsurării, aparatul trebuie ţinut la nivelul ochilor pacientului, la o
distanţă de 1 m (fig. 11.6).

Fără iluminare directă

Distanţă de
măsurare de 1 m

La nivelul ochiului

Diametru pupilar

Fig. 11.6 Poziţia de măsurare folosind autorefractometrul PlusoptiX A12

[https://plusoptix.com/fileadmin/Downloads/Anleitungen_manuals/Autorefractor/Short_man
uals/en-
gb/Plusoptix_Short_manual_3_Binocular_autorefractor_Preparing_and_performing_a_me
asurement.pdf]

Aparatul trebuie aliniat astfel încât ambii ochi să fie văzuţi pe ecran, la o calitate înaltă
(trebuie să fie vizibile firele de păr ale sprâncenelor şi genelor). Când se atinge distanţa
corectă de măsurare, în jurul pupilelor pacientului apar două cercuri verzi (fig. 11.7).

În figura 11.8 este prezentat modul de afişare şi înregistrare al rezultatelor măsurării.

Din cauza impreciziei pe care încă o furnizează refractometria obiectivă, cu toate că

au fost înregistrate progrese semnificative în ultima perioadă, testarea pacientului trebuie
continuată cu tehnici de examinare refractometrică subiectivă.

118
 Fig. 11.7 Distanţa corectă de măsurare
[https://plusoptix.com/fileadmin/Downloads/Anleitungen_manuals/Autorefractor/Short_man
uals/en-
gb/Plusoptix_Short_manual_3_Binocular_autorefractor_Preparing_and_performing_a_me
asurement.pdf]

Fig. 11.8 Afişarea rezultatelor pe displayul refractometrului PlusiX A12

[https://plusoptix.com/fileadmin/Downloads/Anleitungen_manuals/Autorefractor/User_man
uals/Plusoptix_User-manual_Binocular_autorefractor_A12C_A16_CMD_20200506_ro.pdf]

119