1.

OBIECTUL DREPTULUI PRIVAT ROMAN

„Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau

sancţionate de statul roman şi este un sistem extrem de vast, format din
numeroase ramuri şi instituţii juridice.”1
Aceste ramuri şi institutii juridice au constituit un proces de
transformare şi interconditionare în cadrul unei evolutii milenare, care a
început în epoca de formare a statului Roman şi care s-a încheiat odata cu
moartea împaratului Justinian (565 e.n.) „ultimul împărat care a vorbit limba
latină pe malul Bosforului”.2
Iniţial romanii nu au realizat o deschidere clară între normele juridice,
religioase şi morale. Apoi romanii au depăşit această confuzie, dovadă că,
încă din epoca veche, normele de drept erau desemnate prin termenul de
FAS, ca ansamblu al normelor religioase, ideologia lor juridică influenţându-
le în timp şi viaţa spirituală.
Menţinerea confuziei dintre drept, religie şi morală, specifice epocii
vechi, îşi are explicaţia în conservatorismul şi pragmatismul poporului
roman. În respectul lor faţă de tradiţie, romanii au distins între normele
dreptului, normele religioase şi normele de morală. Tezaurul gândirii
juridice romane este constituit din concepte cu sens riguros, exact, din
categorii create printr-o mare forţă de sinteză, din principii simetrice şi
evocatoare.
Romanii au creat şi au cucerit, distinct, dreptul public de dreptul privat.
Potrivit acestei conceptii, dreptul privat cuprinde norme juridice care apără
interesele indivizilor, în opoziţie cu dreptul public, care apără atât dreptul
public cât şi cel privat, protejat de aceesi categorie socială privilegiată, fie în
calitate de conducători politici ai societăţii romane, fie în calitate de stăpâni
de sclavi.
„Diferenţa dintre normele dreptului public pe de o parte şi cele ale
dreptului privat pe de altă parte, priveşte posibilitatea de modificare a
acestora. Normele dreptului public nu puteau fi modificate de particulari –
dreptul public nu putea fi schimbat prin convenţii încheiate între particulari –
acestea se impuneau tuturor, fără a putea fi schimbate ori transformate .” 3 În
schimb, normele dreptului privat dădeau posibilitatea de a se abate de la
acestea cu condiţia să nu încalce principiile fundamentale de drept.
1
Emil Molcuţ/Drept Privat Roman, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, pag. 5.
2
Emil Molcuţ, Dan Oancea/Drept Roman, Bucureşti 1995, pag. 5.
3
Ştefan Cocoş/Drept Roman, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1998, pag. 5.

1
 Normele de drept privat au o puternică identitate proprie, în raport cu
cele ale dreptului public, acestea din urmă referindu-se la organizarea
statului şi la relaţiile dintre stat si cetăţeni, pe când cele de drept privat
reglementează relaţiile cu privire la condiţia juridică a persoanei cu
conţinutul patrimonial dintre persoane, ca şi cele care se nasc cu ocazia
acestor procese private.
Datele extrem de variate şi complexe pe care le implică elaborarea
normelor şi instituţiilor dreptului roman, strânsa împletire dintre fenomenul
juridic şi celelalte laturi ale vieţii sociale, confirmă textele privitoare la
originea şi rolul social al dreptului, la raportul dintre forma şi conţinutul său
social – economic, la intercondiţionalitatea planurilor pe care le manifestă
acest raport.

2. IMPORTANŢA DREPTULUI PRIVAT ROMAN

2
 Fenomenul juridic roman s-a zămislit în procesul trecerii societăţii
romane de la societate gentilică la ce politică, aceasta caracterizându-se prin
confuzia dintre diferite categorii de norme sociale.
Dreptul roman constuie fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic.
Deşi nu mai sunt în vigoare, noţiunile şi principiile dreptului roman s-au
perpetuat de peste două mii de ani până astăzi şi sunt perfect aplicabile.
Problema importanţei dreptului privat roman a intrat în preocupările
romaniştilor din toate timpurile. Acestea se datorează faptului că dreptul
privat roman a depăşit, sub aspectul formei sale, limitele societăţii care l-a
generat, exercitând o influenţă hotărâtoare asupra dreptului mai târziu. El
şi-a pus amprenta aspra evoluţiei generale a ideilor şi instituţiilor juridice,
fiind preluat şi adaptat realitaţii vieţii feudale, mai târziu constituind un izvor
în procesul codurilor moderne.
Juriştii din epoca modernă au împrumutat din arsenalul dreptului roman
numeroase caregorii şi construcţii juridice şi o serie de principii generale pe
care le-au pus la baza întregii reglementări, instituţiile fundamentale ale
dreptului roman configurâdu-se în condiţiile fără precedent a economiei de
schimb, ca un instrument menit s-o apere şi s-o consolideze.
Studiul acestei discipline reprezintă un vast câmp de consolidare a
tezelor teoretice cu privire la geneza şi evoluţia generală a dreptului.
„În epoca veche a Romei, dreptul avea un caracter formalist, pe măsura
relaţiilor economice, a structurilor politice, precum şi organizării politice
existente. Spre sfârşitul republicii, când economia de schimb romană a atins
nivelul maximei înfloriri, sistemul dreptului privat s-a adaptat realităţii,
depăşind stadiu rigid şi formalist originar, caracterizându-se prin vocaţia de
a imprima factorului subiectiv al vieţii umane un loc central în cadrul tuturor
instituţiilor juridice.”4
Izvoarele de drept au fost profund marcate în evoluţia lor de
transformările survenite în diferite sfere ale activităţii umane. Astfel, în
epoca veche, legea votată de cetăţenii romani, constituia principalul izvor de
drept şi corespundea organizării democratice a societăţii romane.
Terminologia juridică, conceptele prin care s-a realizat exprimarea în
norme juridice a cerinţelor vieţii societăţii romane, au avut o evoluţie
complexă, determinată de finalitatea socială a dreptului în anumite etape şi
de stadiul evoluţiei ideilor juridice.

4
Emil Molcuţ, Dan Oancea/Drept Roman, Bucureşti 1995, pag. 5.

3
 Multe dintre conceptele şi categoriile juridice actuale îşi au originea în
dreptul roman, care a reuşit să le dea o asemenea elaborare, încât să poată fi
utilizate pe scară universală.
Dreptul românesc s-a format şi a evoluat sub influenţa dreptului roman
în trei momente semnificative, respectiv :
- perioada de zămislire a poporului român şi de formare a
dreptului obişnuielnic, cutumiar, pe un fond juridic de drept
daco-roman ;
- perioada dreptului juridic feudal scris, când influenţa dreptului
roman s-a exercitat prin filiera bizantină ;
- perioada elaborării operei legislative din timpul lui Alexandru
Ioan Cuza, când au fost preluate o serie de categorii şi principii
ale dreptului roman clasic, zămislind coduri moderne în
domeniul privat, cel mai semnificativ în acest sens fiind Codul
civil (cunoscut astăzi sub denumirea de Codul civil român).

4
 3. DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT
ROMAN
„Publicum ius est quan ad statum rei romane spectat,
privatum quad ad singularum utilitatem.” 5

Ca ansamblu al normelor de conduită instituite ori sancţionate de statul

roman, conform concepţiei lui Ulpian, dreptul roman se împarte în drept
public şi drept privat.
A. Dreptul public este format din totalitatea normelor juridice care
reglementează pe de o parte organizarea statului, iar pe de altă parte relaţiile
dintre stat şi cetăţeni.
B. Dreptul privat este format din totalitatea normelor juridice care
reglementează relaţiile dintre persoanele particulare. El se divide în :
a. ius civile (dreptul civil) ;
b. ius gentium (dreptul ginţilor) ;
c. ius naturae (dreptul natural).
a. Ius civile constituie ansamblul de norme juridice care reglementează
numai relaţiile dintre cetăţeni, fiind dreptul propriu al cetăţii – civitas – care
se aplică doar cetăţenilor romani –cives. El nu suporta schimbări odată cu
trecerea timpului. Era în acelaşi timp un drept formalist, ceea ce înseamnă că
actele juridice care trebuiau întocmite era obligatoriu să îndeplinească
anumite condiţii de formă.6 Mai era cunoscut şi sub numele de ius quiritas
(dreptul quiritar), cetăţenii romani numindu-se quiriţi.
b. Ius gentium cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi peregrini.7
Principiile lui ius gentium se aplicau mai ales în domeniul patrimonial,
neinfluenţând prea mult organizarea familiei romane, ori statutul
persoanelor.8
c. Ius naturae este dreptul pe care toate fiinţele vieţuitoare l-au deprins
de la natură, fiind specific, nu doar oamenilor ci şi animalelor.9
O altă accepţiune a lui ius naturae este legată de normele ce
reglementează relaţiile omului cu divinitatea, dreptul natural fiind definit ca

5
Ulpian : „dreptul public este acela care priveşte organizarea statului roman şi dreptul particular privat,
interesul particularilor”.
6
Ştefan Cocoş/Drept Roman, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1998, pag. 8.
7
Emil Molcuţ/Drept Privat Roman, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, pag. 21.
8
Ştefan Cocoş/Drept Roman, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1998, pag. 8.
9
Idem.

5
acela care este respectat deopotrivă în toate popoarele, fiind veşnic şi
imuabil.
Dreptul roman a fost divizat şi după alte criterii în :
- ius civile şi ius honorarium ;
- ius scriptum şi ius non scriptum ;
- ius generale (comune) şi ius singulare.
Ius civile avea ca izvoare : legile plebiciste, constituţiile imperiale şi
senatusconsultele, pe când ius honorarium, edictele praetorului şi edililor
curuli.
Ius scriptum rezulta din voinţa explicită a legiuitorului, iar ius non
scriptum din voinţa presupusă, urmare a faptului că permitea existenţa şi
perpetuarea anumitor cutume cu caracter obligatoriu.
Ius generale (comunae) era acela care producea efecte generale, iar ius
singulare producea anumite efecte limitate. Acesta din urmă se subdivide în
beneficium legis, aplicabil numai unei categorii de persoane, şi privilegium,
aplicabil numai uneia sau mai multor persoane determinate.10

Ştefan Cocoş, Mircea Toma şi Gheorghe Pârvan/Breviar terminologic de drept roman, Editura ALL
10

BECK, Bucureşti 2001, pag. 3.

6
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Emil Molcuţ, Dan Oancea/Drept Roman, Bucureşti 1995 ;

2. Ştefan Cocoş/Drept Roman, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1998 ;

3. Ştefan Cocoş, Mircea Toma şi Gheorghe Pârvan/Breviar terminologic

de drept roman, Editura ALL BECK, Bucureşti 2001 ;

4. Emil Molcuţ/Drept Privat Roman, Editura Universul Juridic,

Bucureşti 2006.