Tipuri Și Varietatea Lecțiilor (Didactica Educației Tehnologice)
Tipuri Și Varietatea Lecțiilor (Didactica Educației Tehnologice)
Tipuri Și Varietatea Lecțiilor (Didactica Educației Tehnologice)
1. Lecţia mixtă vizează realizarea, în măsură aproximativ egală, a mai multor scopuri sau
sarcini didactice: comunicare, sistematizare, fixare, verificare. Este tipul de lecţie cel mai
frecvent întâlnit în practica educativă, îndeosebi la clasele mici, datorită diversităţii
activităţilor implicate şi sarcinilor multiple pe care le joacă.
Structura relativă a lecţiei mixte:
moment organizatoric;
verificarea conţinuturilor însuşite: - verificarea temei; verificarea cunoştinţelor,
deprinderilor, priceperilor dobândite de elev;
pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe (se realizează, de obicei,
printr-o conversaţie introductivă, în care sunt actualizate cunoştinţe dobândite anterior de
elevi, relevante pentru noua temă, prin prezentarea unor situaţii-problemă, pentru depăşirea
cărora sunt necesare noi cunoştinţe etc.);
precizarea titlului şi a obiectivelor: profesorul trebuie să comunice elevilor, într-o
formă accesibilă, ce aşteaptă de la ei la sfârşitul activităţii;
comunicarea/însuşirea noilor cunoştinţe, printr-o strategie metodică adaptată
obiectivelor, conţinutului temei şi elevilor şi prin utilizarea acelor mijloace de învăţământ care
pot facilita şi eficientiza realizarea acestei sarcini didactice;
fixarea şi sistematizarea conţinuturilor predate prin repetare şi exerciţii aplicative;
explicaţii pentru continuarea învăţării acasă şi pentru realizarea temei.
lecţia de recapitulare pe baza unui plan dat sau alcătuit de profesor împreună cu
elevii: se realizează la sfârşitul unor capitole sau teme mari din programă;
Cum este firesc, tipologia lecţiei rămâne deschisă şi permisivă la noi ipostaze şi asocieri.
Clasificarea ca şi specificitatea fiecărui tip de lecţie nu constituie un şablon, o reţetă imuabilă,
dată o dată pentru totdeauna. Ceea ce s-a reliefat mai sus nu constituie decât o platformă
minimală, un punct de plecare pentru generarea de noi modalităţi de conjugare a unor
momente ce nu întotdeauna pot fi descrise sau anticipate în explorările de ordin teoretic.
Practica educativă însăşi poate sugera sau induce noi modalităţi de structurare a
evenimentelor, de prefigurare a priorităţilor unei lecţii.