A Doua Școala Vieneză
A Doua Școala Vieneză
A Doua Școala Vieneză
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, mintea umană a trecut
prin unul dintre acele momente grațioase caracterizate de mutații profunde în toate domeniile.
Aceste schimbări au fost atât de radicale încât efectele lor nu s-au simțit la momentul respectiv,
ci au fost resimțite ani mai târziu.
Prin publicarea în 1908 a lucrării lui Arnold Schoenberg, ”Cartea grădinilor suspendate”.
Vechiul concept de tonalitate este înlocuit, cu forme și construcții muzicale disonante.
Arnold Schoenberg
Despre compozitor:
Începuturile muzicale ale lui Schoenberg stau sub semnul lui Wagner și al lui Mahler.
Publicul deja începuse să-l considere un subversiv. ”Noaptea transfigurată” care a avut premiera
în 1903 a provocat un mare scandal deși azi este considerată drept esența postromantismului. A
continuat cu poemul simfonic ”Pelleas și Melisande” și cu oratoriul ”Gurrelieder”. În 1903,
revine la Viena după ce fusese plecat vreme de doi ani la Berlin și începe să predea Printre primii
lui elevi au fost Anton Webern și Alan Berg, cei care îi vor continua opera și cărora le va rămâne
părinte spiritual pentru totdeauna.
Cu timpul, muzica lui Schoenberg a început să se detașeze de conceptele uriașe
orchestrale din primele lucrări și să devină mai aforistică, compactă și disonantă.
Muzica lui Schoenberg era stranie la acea vreme, inaccesibilă publicului și de aceea a fost
primită cu multă ostilitate. Chiar și în anii 1960, când muzica lui și a lui Webern era la apogeu în
rândul compozitorilor, era rar cântată. Deși la început Schoenberg a crezut că stilul său va fi
adoptat de majoritatea confraților săi, mai târziu se va mulțumi doar să fie recunoscut și
respectat.
Lucrări importante:
Orchestrală: Simfonia de cameră nr. 1, Cinci piese orchestrale op. 16, Variaţiuni pentru
orchestră op. 31
Pian solo: Cinci piese pentru pian op. 23, Suită pentru pian op. 25
Alban Berg
Despre compozitor:
Ca și Schoenberg, Alban Berg își trage seva din tradiția germană, însă e mult mai
romantic decât acesta, lucrările lui amintind de postromantici, de Wagner și de Mahler. Fiul
Johhanei și al lui Conrad Berg s-a născut pe 9 februarie 1885, la Viena. N-a studiat prea multă
muzică înainte să ajungă studentul lui Schoenberg. După ce a fost inițiat în armonie și
contrapunct de acesta, din 1906 începe să se ocupe doar de studiul muzicii.
Alban Berg a făcut parte din cercul elitei artiștilor vienezi. În cercul studenților lui
Schoenberg, Berg și-a prezentat prima interpretare publică în toamna anului 1907: Sonata pentru
pian (publicată în 1908). Au urmat Four Songs (1909) și String Quartet (1910), fiecare puternic
influențat de idoli muzicali ai tânărului compozitor, Gustav Mahler și Richard Wagner .
Lucrările puternice și complexe ale lui Berg se bazează dintr-o gamă largă de resurse
muzicale, dar sunt modelate în principal de câteva tehnici centrale: utilizarea unui expresionism
cromatic complex, care aproape ascunde, dar rămâne de fapt în cadrul tonalității tradiționale;
reformarea formelor muzicale clasice cu conținut atonal, adică abandonarea structurii tonale
tradiționale dependente de un ton de importanță centrală; și o manipulare abilă a abordării pe 12
tonuri dezvoltată de Schoenberg ca metodă de structurare a muzicii atonale. Berg s-a ocupat de
noul mediu atât de abil încât moștenirea clasică a compozițiilor sale nu este ștearsă, justificând
astfel termenul aplicat frecvent lui: „clasicist al muzicii moderne”.
O caracteristică a activității creatoare a lui Berg a fost modul lent, adesea ezitant, în care
a dat formă finală ideilor muzicale care, în cea mai mare parte, au fost rezultatul unei inspirații
bruște. Această manieră pretențioasă și perfecționistă de a compune explică numărul relativ mic
de lucrări.
Lucrările sale au o abordare expresionistă a muzicii și chiar și lucrările pur instrumentale
poartă adesea elemente de autobiografie. Muzica lui Berg folosește adesea forme și gesturi
muzicale familiare, oferind astfel un sentiment de familiaritate în ciuda lumii sonore armonice
necunoscute.
Lucrări importante:
Pian :
Camera :
Lyric Suite
Orchestra :
Opera :
Wozzeck , op. 7 (poate cea mai des interpretată operă de teatru în limbajul atonal)
Lulu
Vocal :
Cinci cântece orchestrale pe texte de cărți poștale ale lui Peter Altenberg , op. 4
Der Wein
Altenberg Lieder
Compozitorul Alban Berg este amintit ca unul dintre membrii de frunte ai așa-numitei „A
doua școli vieneze”, alături de Anton Webern și profesorul lor Arnold Schoenberg.
Anton Webern a fost un compozitor și dirijor austriac și un membru de bază al celei de-a
doua școli vieneze. Webern s-a născut la Viena la 3 decembrie 1883 și a murit la Mittersill, lângă
Salzburg, la 15 septembrie 1945. Webern a studiat pianul și violoncelul în copilărie și, de
asemenea, a început să compună de la o vârstă fragedă.
Webern a ocupat mai multe posturi de dirijor în timpul vieții sale, deși doar pentru
perioade scurte, deoarece dorea să se angajeze în compoziție. În anii 1920 a început să compună
folosind tehnica în douăsprezece tonuri – o tehnică de compoziție pe care Schoenberg o
introdusese în cercul său apropiat de elevi – care a marcat o etapă importantă în cariera
sa. Webern a dezvoltat și rafinat această tehnică, deși lucrările sale prezentaseră deja trăsături de
atonalitate încă din 1908 prin lipsa semnăturilor cheie.
Muzica timpurie a lui Webern a fost în stilul expresionismului. Mai târziu a scris folosind
sistemul celor douăsprezece tonuri. Îi plăcea să folosească note foarte înalte și foarte joase,
precum și tăceri în muzica sa. Deși majoritatea pieselor sale erau foarte scurte, fiecare notă a fost
planificată cu atenție.
Lucrări importante:
Passacaglia, op.1
Șase piese pentru mare orchestră, op. 6
Cinci piese pentru orchestră, op.10
Trei piese mici pentru violoncel și pian, op.11
Simfonie, op.21
Concert pentru nouă instrumente, op.24
Variațiuni pentru pian, op.27
Cvartetul de coarde, op.28
Variațiuni pentru orchestră, op.30
Deși muzica lui Webern nu a primit prea multă recunoaștere în timpul vieții sale,
interesul pentru muzica sa a crescut după moartea sa și a influențat mulți compozitori de mai
târziu, precum Luigi Dallapiccola, Karlheinz Stockhausen și Pierre Boulez.
BIBLIOGRAFIE