Caracterizarea lui Ilie Moromete

Moza Carla
Clasa a IX-a
Colegiul Național “Iosif Vulcan”
 Caracterizarea lui Ilie Moromete

Romanul lui Marin Preda, încadrat în literatura realistă, ce nu poate fi identificat in afara
noțiunilor precum ”istorie”, ”timp„ sau adevăr, a apărut în perioada interbelică, primul volum
fiind publicat în 1955, urmat de cel de-al doilea în 1967. Dirijat de ideea sa , potrivit căreia: „ o
carte bună transmite un adevăr social și psihologic”, a conceput o operă ce ne introduce în lumea
satului, și a unei familii pe punctul de a se destrăma. Structurat pe trei parti, ne lovim adesea de
o acțiune complexă, relatată obiectiv, desfășurată pe mai multe planuri, cu intrigi paralele și cu
numeroase personaje bine individualizate. Unghiul din care naratorul privește și comenteaza
faptele este larg, însă există și momente în care vocea sa se confundă cu cea a protagonistului.
Spațiul restrâns al satului din Silistea Gumeste, fiind singurul loc în care personajul nostru se
afirma , ne confera o idee clară cu privire la posibilitatile sale limitate, și standardul sau
recunoscut doar la scara mica, pe cand timpul interbelic poate fi introdus ca un indicator al luptei
continue dintre el și sinele interiorizat.
Personajul Ilie Moromete, protagonistul romanului, ca simbol al țăranului patriarhal ,
diferențiat prin aspiratia catre autonomie, poseda o bogată viața interioară și unitate de caracter,
surprinsă atat pe plan exterior, cat si interior, din puncte de vedere multiple ale caracterizarii predominant
indirecte. Astfel se releva moralitatea si identitatea personalitatii, in detrimentul unui portret fizic
irelevant.
Caracterizarea indirectă este definită ca rezultatul interpretării limbajului și comportamentului
personajului, a cărei rezultat denotă adesea portretul moral al acestuia. Încă din incipit, poziția sa
este iluzorie, în varful ierarhiei familiale, detinand o putere absolută în cadrul acesteia, dat fiind
și locul ocupat la masa: „ Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a
doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”, În acest sens, observam ca statutul sau
social, din sat, era unul definit de respect, admirație, și ascultare, datorat inteligenței sale ce
adesea stârnește interes și nedumerire celor din jur, relevantă fiind astfel scena adunarii din
Poiana lui Iocan . Marin Preda i se adresează dominant ca “Moromete”, singurul personaj al
familiei, individualizat prin numele de familie.
Comportamentul ieșit din comun, abilitățile de observație, de a citi și a aborda probleme
politice, nu doar ca îl individualizează, ci îi și asigura un prestigiu real. (Secretarul primăriei era
un om care avea pentru Moromete multă consideraţie. Cândva Moromete fusese consilier
comunal, o singură dată şi, nu se ştie de ce, nu-i plăcea să i se amintească de acest lucru).
Psihicul sau oscileaza intre doua spatii: cea reala, centralizata in jurul familiei, a problemelor, a
pamantului si a oamenilor din sat, respectiv cea interiorizată, gandurile subiective proiectate
într-un univers propriu, unde se refugiază (– semn de bătrâneţe sau poate nevoia de a se convinge
că şi cele mai întortocheate gânduri pot căpăta glas ). Propriul spațiu mental, fiind ghidat de
convingeri, țeluri intransigente îi restrâng orizontul de apreciere, fapt ce duce la proiectarea
credințelor asupra copiilor, contestand pertinența alegerilor făcute de copii, dreptul lor de a avea
o opinie. Moralitatea lui Moromete este construită pe baza conceptului de independență, si ironic
, obsesia păstrării loturilor. În doctrina sa, autonomia reprezenta un semn al puterii și al
demnitatii, iar renuntarea la acesta ar fi semnalat slăbiciunea unui bărbat și lepădarea de orgoliu,
noțiune evidentiata prin umilinta tatălui cand este silit sa taie salcamul, așa ca realizează actul în
zorii zile, în scopul eliminării posibilității de a exista martori.
În scena meditatiei, eroul se oprește sugestiv în apropierea singurului său conector cu
realitatea, lotul de pamant, unde are loc declinul spiritual pe tema acțiunilor sale și a judecatei.
În acest moment de slăbiciune reiese una dintre principalele trăsături, și anume preocuparea,
ancorarea constanta în framantari (Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să nu-și înțeleagă
părinții, fără ca mai întâi să se rătăcească, și de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte și să sufere
pentru ei?). Cu toate acestea, are ca rezultat doar confirmarea inradacinarii convingerilor inițiale.
Ironia vorbelor sale, semnalează raportul disjunctiv cu lumea, cand obiectivele sale sunt
irealizabile, totodată fiind utilizat adesea ca mijloc verbal de disimulare, ca forma de
comportament lingvistic nonpertinent. Avand aceste aspecte în considerare, faimoasa batjocură
“Într-adins, Nila, îl tăiem ,înțelegi? Așa, ca sa se mire prostii!” transmite agasarea omului, care
se simte neinteles, în a cărui perspectiva, acțiunile din acel moment sunt raționale, firești.
Caracterizarea directă, o modalitate de caracterizare realizata de narator sau alte personaje,
este rar intalnita în ceea ce-l privește pe protagonist, conturandu-i predominant expresiile
emoționale: “era tăcut”, “părea vesel”, ori faciale: “era teapan si sumbru”. Accentul nu cade pe
reliefarea unui tablou fizic, ci pe cel moral, particularizandu-l doar din punct de vedere psihic. In
acest sens, putem aduce în lumina îmbrăcămintea tipică a unui taran patriarhal: “Ceilalţi purtau
cămașă şi izmene de pânză, dar fără bocanci şi chimir, sau vestă peste cămaşă, cu pantaloni
bufanţi ieftini şi ghete cumpărate cine ştie când şi scofâlcite de atâta păstrare.”.
În ochii soției lui, latura filosofică a caracterului își pierde valoarea, respectandu-i doar
autoritatii. Cand Catrina se întoarce de la biserica și il găsește pe soțul său la poarta stand
degeaba, se pronunța subliniindu-i viciile si credintele nonconformiste:“toată ziua stai la drum şi
bei, fumezi tutun tutun şi la sfânta biserică nu vrei să vii”.
Singura forma de autocaracterizare pe care o depistăm în acest volum este reflectia asupra
faptelor precedente de pe piatra de hotar. Momentul culminant al luptei interioare, in care apar
întrebările referitoare la actele precedente, la sine: “ Ce mai trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai
era de făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă?”, deduce de la sine, singuratatea indusa de
izolare si intarind supozitia unei evolutii de caracter. Monologul continua însă, prin validarea
persoanei din acel moment, a măsurilor “firești” și a convingerilor precedente.
În concluzie, putem afirma ca personajul complex, Ilie Moromete, simbolul
taranului-filozof patriarhal din literatura romana, se afirma prin psihicul impresionant, portretul
moral construit predominant din caracterizarea indirecta, dar și cea directă. Nu doar framantarile
emoționale, dar și cele exterioare, evenimentele unui destin dramatic ne compun în detaliu
imaginea unei evolutii de caracter și de principii.
Bibliografie

Surse de inspiratie:
https://asachi.sintex.ro/
https://ro.scribd.com/doc/46467389/Caracterizarea-Lui-Ilie-Moromete
https://www.emedi.ro/caracterizarea-lui-ilie-moromete/
https://www.diacronia.ro/en/indexing/details/V5072/pdf
https://gmirea.com/diverse/pentru-scoala/caracterizarea-lui-ilie-moromete/
https://dexonline.ro/

Carte PDF
https://carte-pdf.ro/carti-online-pdf/marin-preda-morometii/