MORFOLOGIA SECUNDARÃ A

DINŢILOR FRONTALI PERMANENŢI

 Alveola. Este cavitatea din osul maxilar în care stã rãdãcina dintelui. Pentru fiecare
rãdãcinã existã câte o alveolã.
 Procesul alveolar. Este apofiza osului maxilar în care se aflã alveolele cu dinţii. Procesul
alveolar se formeazã odatã cu dinţii şi dispare odatã cu ei devenind creastã edentată.
 Arcada dentarã. Reprezintã totalitatea dinţilor de la nivelul unui maxilar. Înşiruirea
dinţilor pe arcada dentarã poate avea formã de parabolã (mai frecvent la mandibulã) sau
elipsã (mai frecvent la maxilar).
 Ocluzia dentară exprimă contactul dintre dinții celor două arcade la un moment dat.
Deplasãrile mandibulei în plan vertical sunt limitate de apariţia contactelor interdentare în
zona frontalã într-o primã etapã a dezvoltãrii arcadelor, ulterior asociindu-se şi dinţii laterali.
Mişcãrile în plan vertical ale mandibulei pot fi împãrţite în mişcãri cu contact interdentar şi fãrã
contact interdentar.
Repercursiuni asupra morfologiei primare a dinţilor permanenţi o au mişcãrile cu contact
interdentar, rezultatul fiind transformarea prin uzurã, prin abraziune a morfologiei primare într-o
morfologie secundarã.
Morfologia primarã a dinţilor este atributul primilor ani dupã erupţia lor pe arcadã
caracterizându-se prin:
1. marginea incizalã linearã, rezultatã din contopirea la acest nivel a feţei vestibulare şi orale a
dinţilor, structuratã fiind numai din smalţul dentar.
2. marginea incizalã crenelatã de prezenţa la acest nivel a lobulilor (elemente ale dezvoltãrii
embriologice a dinţilor)
3. în treimea incizalã a feţei vestibulare prezenţa şanţurilor interlobulare (elemente ale dezvoltãrii
embriologice a dinţilor)
4. culoarea dominantã a marginii incizale este transparentul; prezent imediat dupã erupţie la toţi
dinţii frontali şi dat de prezenţa în aceastã zonã numai a smalţului dentar
Contactele interdentare ale dinţilor frontali determinã dispariţia aspectului crenelat al marginii
incizale; dispariţia şanţurilor interlobulare din treimea incizalã a feţei vestibulare.
Marginea incizalã se transformã în suprafaţã incizalã în mijlocul ei putând apare un lizereu
gãlbui reprezentat de dentina subiacentã smalţului dentar.
La incisivii centrali superiori rezultatul abraziunii este egalizarea celor douã unghiuri proximo-
incizale care devin bine exprimate şi cu o valoare de aproximativ 90°.
 Incisivii laterali superiori îşi pierd oblicitatea marginii incizale care devine rectilinie, orizontalã;
deasemenea unghiurile proximo-incizale devin bine exprimate, asemãnãtoare şi ca valoare
aproape egale.
Caninul superior îşi pierde prin abraziune vârful cuspidului cãpãtând o margine incizalã rectilinie
confundându-se deseori cu incisivii centrali superiori. Se deosebeşte de incisivii centrali
superiori prin suprafaţa incizalã de aspect romboidal şi nu în formã de semilunã.
Prezenţa pe vestibular şi pe oral la canin a celor douã creste de smalţ îi dau acestuia un aspect
globulos, de plenitudine.
Incisivului central îi rãmâne escavaţia (concavitatea) pronunţatã a feţei orale supracingular.
Morfologia secundarã a dinţilor este determinatã de rapoartele de ocluzie din zona frontalã, de
implantarea individualã în osul alveolar a fiecãrui dinte, punându-şi astfel amprenta asupra
modului de contact interdentar, determinând o infinitate de aspecte morfologice dentare.
În practica stomatologicã vom fi obligaţi ca morfologiei dentare secundare sã-i aducem
corectivele date de rapoartele interdentare, practic sã redãm individului morfologia cãpãtatã în
urma funcţionalitãţii aparatului dento-maxilar (ADM).
 Abraziunea fiziologică este determinată de exercitarea funcţiilor sistemului dento-
maxilar (masticație, deglutiție) în condiţii fiziologice,reprezintă uzura lentă fiziologică a
dinţilor prin pierderea structurii dure dentare, la nivel incizal si ocluzal
 Abraziunea patologică este caracterizată prin pierderi mari de substanță dentară, fiind
neconformă cu vârsta fiziologică. Cauzele care duc la apariția ei sunt datorate îndeosebi
bruxismului, obiceiurilor vicioase , iatrogeniei protetice ,odontologice, flux salivar
scăzut, calității țesuturilor dentare. Astfel apar complicații pulpare, parondotale și ale
ATM.
În funcţie de direcţiile de deplasare ale mandibulei în cursul masticatiei,corelate stereotipului
masticator şi tipului de ocluzie, abraziunea poate avea diferite forme şi grade de avansare. Dupa
Perier se pot deosebi 5 grade de abraziune.
I. Abraziune care interesează numai smalţul
II. Abraziune interesează smalţul, fiind evidente insule de dentină.
III. Între insulele de dentină sunt vizibile punţi de dentină.
IV. Denudarea dentinei, înconjurată de un strat de smalţ subţire.
V. Uzură dentară excesivă cu deschiderea camerei pulpare.

MORFOLOGIA FUNCȚIONALĂ A
ARCADELOR DENTARE
 Forma arcadelor
Sunt alcătuite din totalitatea dinților implantați în alveolele oaselor maxilare. Fiecare arcadă
prezintă o porțiune extraalveolară (coroanele dinților) și o porțiune intralveolară (rădăcinile
dinților și procesele alveolare).
Curbura arcadelor extraalveolare este apreciată după o linie convențională care trece prin
marginea liberă a incisivilor, vârful cuspizilor caninilor și vârful cuspizilor vestibulari ai dinților
laterali.

- La dentiția temporară forma arcadelor este de semicerc.

- La maxilar forma considerată normală este cea eliptică. La nivelul dinților frontali are
forma unui arc de cerc iar la nivelul dinților laterali se prezintă sub forma a două linii
ușor curbe spre distal.
- La mandibulă forma considerată normal este cea hiperbolică. La nivelul dinților frontali
are forma unui arc de cerc iar la nivelul dinților laterali are forma unor linii drepte
divergente.
Între arcada dentară maxilară (semieliptică) și cea mandibulară (hiperbolă) există diferențe
dimensionale, cea maxilară fiind mai mare, arcada coronară mandibulară înscriindu-se în cea
maxilară.
Dinții acestor arcade stabilesc raporturi normale datorită axului de implantare diferit. Grupul
frontal superior are o înclinație de 8-10 grade cu orientare spre vestibular, iar dinții grupului
lateral 1-5 grade cu aceeași orientare. Axul dinților laterali mandibulari au o direcție oblică spre
lingual.
Alte forme patologice de arcade dentare
 Arcada în formă de V. Grupul dinților frontali este vestibularizat, iar al dinților laterali
palatinizat. Dinții frontali prezenți pe o parte și pe alta a linii mediene sunt așezați pe 2
linii care se unesc sub formă de unghi.
 Arcada dentară în forma literei U, grupul dinților frontali este așezatpe o linie ușor curbă,
aproape de o linie dreaptă ,iar grupul dinților laterali sunt așezați pe 2 linii drepte paralele
între ele .
 Arcada dentară în forma literei M. Grupul dinților frontali este așezat pe o linie ușor
curbă, dar cu concavitatea spre vestibular. Grupul dinților laterali este așezat pe două linii
drepte paralele între ele.
 Arcadadentară în formă de Ω. Arcada prezintă o îngustare la nivelul premolarilor.

Dimensiunea arcadelor
Dimensiunea arcadelor reprezintă o caracteristică proprie fiecărui sistem stoamtognat, diferă de
la individ la individ , se poate corela cu tipul constituțional și cu sexul. Persoanele de sex
masculin prezintă arcade dentare cu dimensiuni mai mari decât cele de sex feminin. Oasele
maxilare voluminoase, procese alveolare mari se asociază de regulă cu dinți voluminoși. Când
există o corespondență între dimensiunea dinților și cea alveolelor poartă denumirea de
congruență alveolo-dentara. Când nu există corespondență apare incongruența dento-alveolară.
Când procese alveolare sunt mai mari decât dinții nu avem puncte de contact, spațiile fiind
numite treme, iar între cei doi incisive centrali diastemă. Aceasta este incongruența cu spațiere.
Când dinții sunt înghesuiți, rotați, suprapuși, avem inconguență cu înghesuiri dentare.

Integritatea arcadelor.
După erupția ultimilor dinți permanenți arcadele sunt integre. Integritatea și continuitatea
arcadelor dentare poate fi afectată de diverse cauze:
 Procese carioase
 Ectopii
 Anodonții
 Incluzie dentară
 Fractura coroanei dentare
 Extracția unuia sau mai multor dinți

RELAȚIILE DE OCLUZIE
INTERDENTARE

RELAȚIILE DE OCLUZIE INTERDENTARE ÎN ZONA

FRONTALÃ A ARCADEI

Axul de implantare, poziţia dinţilor pe arcadã, fac posibile o multitudine de raporturi

interdentare a dinţilor frontali.
Aprecierea raporturilor interdentare este posibilã numai atunci când între dinţii celor douã
arcade se stabilesc contacte maxime, poziţie cunoscutã sub denumirea de intercuspidare
maximã (IM).
 Overbite reprezintã distanţa în plan vertical, mãsuratã în milimetri de la marginea
incizalã a dinţilor frontali superiori la marginea incizalã a frontalilor inferiori.
 Overjet reprezintã distanţa în plan medio-sagital mãsuratã în milimetri, de la marginea
incizalã a dinţilor frontali superiori la faţa vestibularã a dinţilor frontali inferiori.

Rapoarte de ocluzie
- Raportul psalidodont
Corespunde raportului în care dinţii frontali superiori acoperã pânã la 3 mm din faţa vestibularã a
dinţilor frontali inferiori.
- Raportul labiodont
Reprezintã contactul dinţilor frontali superiori prin muchia lor incizalã cu muchia incizalã a
dinţilor frontali inferiori. În acest tip de raport atât overbite cât şi overjet au valoarea zero
Când acoperirea este mai mare de 3 mm vorbim de raportul de ocluzie adâncã, raport ce poate
cuprinde o acoperire de 1/2, 1/1 şi chiar mai mult decât întreaga suprafaţã vestibularã a dinţilor
frontali inferiori.
 a) Ocluzia adâncã acoperitã (cu overjet zero) când practic vine în contact faţa palatinalã
a dinţilor frontali superiori cu faţa vestibularã a dinţilor frontali inferiori
b) Ocluzia adâncã în acoperiş când existã un spaţiu variabil între faţa palatinalã a
dinţilor frontali superiori şi faţa vestibularã a dinţilor frontali inferiori
-Raportul de inocluzie frontalã
Este dat de poziţia la distanţã, în plan vertical, a marginilor incizale ale dinţilor frontali superiori
şi ale dinţilor frontali inferiori.
-Raportul de ocluzie inversã frontalã
Constã în inversarea în plan medio-sagital a poziţiei dinţilor frontali superiori faţã de cei frontali
inferiori, poziţie în care acoperirea este zero iar overjetul are valoare negativã.

RELAȚIILE DE OCLUZIE INTERDENTARE ÎN ZONA

LATERALÃ A ARCADEI
Poziţia mandibularã de închidere în care arcadele dentare prezintã maximum de contacte
sau suprafeţe de contact este denumitã poziţia de intercuspidare maximã (I.M.).
În poziţia de intercuspidare maximã (I.M.) se stabilesc între suprafeţele ocluzale ale dinţilor, mai
precis între cuspizi, fosete şi creste marginale raporturi precise. Cuspidul mezio-vestibular(MV)
al molarului 1 superior trebuind sã corespundã şanţului intercuspidian (centro-vestibular mezial)
al primului molar inferior: cheia de ocluzie a lui Angle
Faţã de acest reper cele douã arcade se pot gãsi într-un raport mezializat sau distalizat dupã
cum mandibula este situată mezial sau distal.
Raport neutral : şanţul intercuspidian al molarului 1 mandibular se află în dreptul cuspidul MV al
molarului 1 maxilar
• Raport mezializat: şanţul intercuspidian al molarului 1 mandibular se află mezial în raport de
cuspidul MV al molarului 1 maxilar.
• Raport distalizat: şanţul intercuspidian al molarului 1 mandibular se află distal de în raport de
cuspidul MV al molarului1 maxilar.
În plan transversal cuspizii vestibulari ai zonei laterale maxilare depãşesc (acoperã) spre
vestibular cuspizii vestibulari ai arcadei mandibulare. Acest tip de raport considerat normal se
poate inversa unilateral sau bilateral stabilind raporturi de ocluzie inversã (cuspizii vestibulari ai
arcadei laterale mandibulare depãşind spre vestibular cuspizii vestibulari ai arcadei laterale
maxilare.
Cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor inferiori au o conformaţie care le permite sã
joace rolul de suport al ocluziei. Vârful lor este:
• mai înalt decât vârful cuspizilor linguali
• mai rotunjit
• situat într-un ax vertical care trece prin apex
Din aceste considerente, cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor inferiori trebuie
consideraţi drept cei mai importanţi în asigurarea stabilitãţii ocluziei în poziţia de intercuspidare
maxima.
 Linia crestelor cuspizilor vestibulari inferiori vine sã se plaseze, în intercuspidare maximã, în
centrul feţei ocluzale a dinţilor superiori.
Punctele de sprijin din prima grupã se articuleazã în principal cu crestele marginale superioare.
Numai cel de al doilea cuspid vestibular al molarilor inferiori articuleazã în fosetele centrale ale
molarilor superiori.
Cuspizii palatinali ai premolarilor şi moalarilor superiori constituie al treilea grup de cuspizi de
sprijin ocluzal.
Linia crestelor cuspizilor palatinali maxilari vine sã se plaseze, în intercuspidare maximã în
centrul suprafeţei ocluzale a dinţilor inferiori.
Punctele cuspidiene palatinale superioare intrã în contact cu fosetele distale ale premolarilor şi
molarilor şi cu fosetele centrale ale molarilor inferiori, cu excepţia celui deal doilea cuspid
palatinal al molarilor superiori, care ocluzioneazã cu crestele marginale ale molarilor inferior

Curbele de compensaţie
Sunt împãrţite într-o curbã antero-posterioarã (sagitalã) numitã curba lui Spee şi o curbã
frontalã (transversalã) numitã curba lui Wilson.
 Curba lui Spee. Se referã la curba antero-posterioarã (sagitalã) a suprafeţelor ocluzale ce
începe în vârful caninului inferior şi urmeazã vârfurile cuspizilor vestibulari ai
premolarilor şi molarilor.
Curba Spee şi înclinaţiile mezio-distale ale caninilor şi dinţilor laterali sunt factori esenţiali în
stabilitatea arcadelor. Dinţii trebuie sã fie dispuşi urmând aceastã curbã cu concavitatea
superioarã.
O curbã Spee prea marcatã, sau a cãrei armonie este alteratã prin migrãri dentare provoacã
obstacole perturbând astfel mişcãrile funcţionale.
 Curba Wilson. În plan frontal, dinţii sunt aşezaţi urmând o curbã cu concavitatea
superioarã, numitã şi curba lui Wilson.
Înclinarea lingualã a dinţilor laterali la mandibulã plaseazã cuspizii vestibulari întrun plan mai
ridicat decât cel al cuspizilor orali. De asemenea înclinarea vestibularã a dinţilor laterali la
maxilar plaseazã cuspizii vestibulari pe un plan mai ridicat decât cel al cuspizilor palatinali.
O linie imaginarã trasatã în plan frontal, care trece prin vârful cuspizilor molarilor de fiecare
parte a arcadei, descrie o curbã cu concavitatea superioarã - curba lui WILSON.
Aceastã curbã de compensaţie asociatã supraocluziei vestibulare la nivelul dinţilor laterali
permite o alunecare armonioasã a cuspizilor vestibulari inferiori pe versantele interne ale
cuspizilor vestibulari superiori în timpul mişcãrilor de lateralitate.
Dacã regularitatea curbei lui WILSON este întreruptã, apar interferenţele ocluzale care pot
perturba mişcarea funcţionalã de lateralitate.
Extinderea spre vestibular şi oral a suprafeţei ocluzale funcţionale este diferitã la maxilar şi
mandibulã corelatã fiind cu cuspizii activi ai dinţilor laterali. Se evidenţiazã cu claritate pe partea
activã în mişcãrile de lateralitate ale mandibulei cu contact dentar.
  Maxilar cuspizii activi sunt cuspizii palatinali, suprafaţa ocluzalã funcţionalã cuprinzând
şi treimea ocluzalã a feţei orale (palatinale).
 Mandibular cuspizii activi sunt cuspizii vestibulari, suprafaţa ocluzalã funcţionalã
cuprinzând şi treimea ocluzalã a feţei vestibulare.
 Termenul de ocluzie dentară exprimă contactul dintre dinții celor două arcade la un
mement dat. Rapoartele pe care fiecare dinte le are cu antagoniștii săi realizează ocluzia
dentară.
 Intercuspidarea maximă reprezintă ocluzia care are caracteristic maximum de contacte
dento-dentare.
 Relația centrică se definește prin poziția cea mai înaltă, cea mai posterioară și neforțată
a condililor în cavitatea glenoidă. Ea reprezintă o anumită poziție a mandibulei față de
craniu, corelată cu raporturi dento-dentare. RC este cea mai fiziologică poziție
pentru ATM care poate fi determinată clinică și transferată cu ajutorul aparatelor care
imită ATM.
 Cheia lui Angle: vârful cuspidului mezio-vestibular al molarului 1 superior este în
dreptul șanțului mezio-vestibular al molarului 1 inferior.
Coroana dinţilor laterali prezintã patru feţe laterale şi o faţã ocluzalã.
- Morfologic delimitarea feţei ocluzale de suprafeţele laterale coronare este realizatã de
perimetrul ocluzal (crestele sagitale meziale şi distale ale cuspizilor vestibulari şi orali;
crestele marginale proximale).
- Funcţional suprafaţa ocluzalã depãşeşte perimetrul ocluzal în toate sensurile
(vestibular, oral, mezial şi distal). Aceastã extindere în afara perimetrului ocluzal rãmâne
constantã spre mezial şi distal atât la grupul lateral maxilar cât şi la cel mandibular.
Cuprinde spaţiul realizat la versantele extraocluzale ale crestelor marginale, pânã la
punctul de contact proximal. Reprezintã în fapt spaţiul cunoscut sub denumirea de
ambrazură ocluzală (nişã masticatorie). Este locul în care îşi gãseşte poziţia de stabilitate
cuspidul activ al arcadei antagoniste.

Contacte ocluzale
Funcționale- sunt stabile și eficiente masticator
 Tripodic: Contactul de tip tripodic se stabilește la arcadele caracterizate de dinți ce
prezintă cuspizi rotunjiți, vârful cuspidului nu poate să patrundă în foseta antagonistă, și
să ia contact cu planșeul acesteia. Cuspidul în această situație are contacte în 3 pucnte la
nivelul pantelor, pereților și fosetelor.
 Varf cuspid-planșeu fosetă Contact vîrf cuspid-planșeu fosetă se stabilește când dinții
prezintă cuspid cu vârf ascuțit, iar fosetele dinților antagoniști sunt șargi deschise.
Cuspidul pătrunde în fosetă lejer, stabilind contact numai la nivelul vârfului cuspidian.
Acest contact este ușor instabil în IM, stabilitatea în plan orizontal nu este asigurată
  Marginea liberă a frontalilor mandibulari- panta incisivă de pe fața palatinală a incisivilor
superiori.

Nefuncționale- instabile și ineficiente masticator

 Vârf cuspid-versant fosetă - contact instabil

 Vârf cuspid-vârf cuspid - contact instabil și ineficient masticator
 În suprafaţă contact stabil dar ineficient masticator
 Număr redus de contacte prin inocluzie sagitală sau verticală

Stopurile ocluzale
Stopul ocluzal este reprezentat de contactul cuspizilor activi(vestibulari inferiori și palatinali
superiori) cu crestele marginale și fosetele având ca efect stabilizarea mandibulei față de maxilar.
Sunt trei grupe de stopuri ocluzale

Grupa 1. Din această grupă fac parte cuspizi vestibulari ai premolarilor și molarilor inferiori care
iau contact cu ambrazurile ocluzale ale antagonițtilor cu două excepții: Cuspidul centro-
vestibular al molarului unu inferior ia contact în foseta centrală a molarului unu superior, iar
cuspidul disto-vestibular al molarului doi inferior ia contact cu foseta centrală a molarului doi
superior.
Grupa 2.Fac parte marignile incizale ale dinților frontali inferiori care au aspectul unei linii
orizontale care stabilesc contacte cu fața palatinală a frontalilor superiori.
Grupa 3. Fac parte cuspizii palatinali ai premolarilor și distopalatinali ai molarilor superiori care
au contact in fosetele distale ale antagoniștilor și cuspizii mezio-palatinali superiori care au
contact în foseta centrală a antagoniștilor.

Importanța stopurilor ocluzale

 Intercuspidarea maximă- număr maxim de contacte dento-dentare.
 Funcțional- realizează triturarea alimentelor, deglutiție
 Menține dimensiunea verticală a etajului inferior al feței când se realizează ocluzia
dentară (DVO)
 Localizarea stopurilor ocluzale la mandibulă
Cuspizii de sprijin mandibular reprezentați prin cuspizii vestibulari ai PM și M inferiori
realizează raporturi de contact cu fețele ocluzale ale antagoniștilor:
 Cuspidul vestibular al PM1 inferior vine în contact cu ambrazura ocluzală determinată de
caninul superior și PM1 superior.
 Cuspidul vestibular al PM2 inferior vine în contact cu abrazura ocluzală determinată de
PM1 superior, PM2 superior
 Cuspidul MV al M1 inferior contactează ambrazura determinată de PM2 și M1 superiori
 Cuspidul centro-vestibular al lui M1 inferior contactează foseta centrală a lui M1
superior
 Cuspidul disto vestibular al lui M1 inferior contactează foseta distală a lui M1 superior
 Cuspidul mezio vestibular al M2 inferior contactează ambrazura delimitată de M1 și PM
2 superior
 Cuspidul disto vestibular al M2 inferior contactează foseta centrală a M2 superior
 Cuspidul mezio vestibular al M3 inferior ia contact cu ambrazura ocluzală delimitată de
M2 și M3 superior
 Cuspidul disto vestibular al M3 inferior contactează foseta cntrală a M3 maxilar

Localizarea stopurilor ocluzale la maxilar

Cuspizii de sprijin maxilari reprezentați de către cuspizii palatinali ai PM și M realizează
raporturi de contact cu fețele ocluzale ale antagoniștilor:
 Cuspidul palatinal al PM1 superior vine în contact cu foseta distală a PM1 inferior
 Cuspidul palatinal al PM2 superior vine în contact cu foseta distală a PM 2 inferior
 Cuspidul meziopalatinal al M1 superior vine în contact cu foseta centrală a M1 inferior
 Cuspidul disto palatinal al M1 superior vine în contact cu foseta distală a M1 inferior
 Cuspidul mezio palatinal al M2 superior vine în contact cu foseta centrală a M2 inferior
 Cuspidul disto palatinal al M2 superior vine în contact cu foseta distală a M2 inferior
 Cuspidul mezio palatinal al M3 superior vine în contact cu foseta centrală a M3 inferior

Cuspizii de ghidaj

Sunt reprezentați de către: - cuspizii linguali mandibulari care glisează pe fata palatinală a
cuspizilor vestibulari maxilari
- cuspizii vestibulari maxilari care glisează pe panta linguală a
cuspizilor mandibulari participând la mișcările de lateralitate