UNIVERSITATEA TEHNICĂ ,,GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

Specializarea
,,EVALUATOR DE RISC ÎN SSM”
CURS POSTUNIVERSITAR

Prof.dr. ing. IOAN ALEXANDRU

S.L. dr. ing. Adrian Alexandru
 IAŞI – 2007

INTRODUCERE

Conform Legii Securităţii şi Sănătăţii in Muncă 319/2006, conducătorii unităţilor economice

sunt singurii responsabili de sănătatea şi securitatea salariaţilor, ei se află în centrul activităţii de
prevenire a riscurilor şi asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă. Au obligaţia legală de a asigura
starea de securitate şi de a proteja sănătatea salariaţilor.
Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din legislaţia actuală în
domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în
muncă. Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligaţiile angajatorilor" care transpune Directiva
Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede:
art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alineatele 1 şi 2,
pe baza următoarelor principii de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
.............................................................................................................................................................
al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura
activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea
locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi
metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului
securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor
întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
.............................................................................................................................................................
art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligaţii:

5
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv
pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
..............................................................................................................................................................................
Legislaţia actuală obligă conducătorii de societăţi să introducă conceptul de securitate în însăşi
organizarea muncii. Aceştia pot să intervină pentru:

 lucrul în echipe succesive;

 limitarea numărului de lucrători expuşi la produse şi procedee periculoase;
 luarea de măsuri organizatorice atunci când o societate terţă intervine pe teritoriul alteia;
 limitarea timpului de expunere la minimum necesar;
 alegerea celor mai adecvate mijloace de protecţie individuală;
 impunerea supravegherii medicale permanente şi periodice a celor mai expuşi muncitori;
 impunerea de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor.
Metodele şi mijloacele de analiză a sistemelor de muncă sub aspectul securităţii muncii sunt
necesare pentru identificarea rapidă şi realistă a situaţiilor deficitare din punctul de vedere al
prevenirii accidentelor şi a bolilor profesionale.
Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor şi a bolilor profesionale din sistemul de
muncă este în mod practic imposibilă.
În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a căror punere în evidenţă
necesită eforturi serioase de apreciere calitativă şi încercări de evaluare cantitativă.
În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-un
sistem:
 evaluare postaccident / boală profesională
 evaluare preaccident / boală profesională
Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a statisticilor de accidente, care pot
caracteriza organizaţia din punct de vedere cantitativ şi calitativ prin indicele de frecvenţă şi de
gravitate. În anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru aprecierea calităţii unor
locuri de muncă din punct de vedere a securităţii în vederea implementării îmbunătăţirilor necesare.
Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de producere a accidentelor într-un
sistem. Oferă soluţii înainte de a se întâmpla accidentul.
Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională. Având în
vedere importanţa evaluării preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe metode apriorice;
 controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii, ateliere, etc.
 metode directe (comparative)

6
  metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza: ergonomiei sistemelor sau
fiabilităţii sistemelor
Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate concrete şi operaţionale dacă se
bazează pe recunoaşterea a patru criterii fundamentale:
 rigurozitate ştiinţifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă şi completă;
 criteriul finalităţii – scopul urmărit este realizarea securităţii, prin diferite obiective parţiale,
care conferă particularitate metodelor de analiză;
 criteriul complexităţii – metoda să fie adaptată pentru sistemul dat;
 criteriul economic – în funcţie de importanţa şi de gravitatea consecinţelor posibile.

Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă un

ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare şi
desfăşurare a proceselor de muncă, menită să asigure desfăşurarea proceselor de muncă în condiţii
de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea participanţilor la proces, prin care se elimină
riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă de
interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici şi
cunoştinţe din domeniul ergonomiei, igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii
şi toxicologiei industriale. În acest context, se poate afirma că sarcina principală a activităţii de
prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile
reducerii numărului de accidente către zero.
De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în principal:
a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale
b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi îmbolnăvirile
profesionale.
Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor profesionale. în
care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă:
 evaluarea riscurilor profesionale;
 punerea în conformitate a echipamentelor tehnice;
 stabilirea procedurilor de lucru;
 ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă;
 selecţia, formarea şi informarea personalului;
 stabilirea strategiei manageriale.
Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.

7
 Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier, secţie sau o societate comercială în
ansamblul său, o asemenea analiză permite cunoaşterea, cuantificarea şi ierarhizarea pericolelor în
funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare.
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat şi
cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare
şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) asupra organismului uman. Se obţin
astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de risc, respectiv, niveluri de risc global pentru
fiecare loc de muncă şi nivel de risc global agregat pentru întregul sistem analizat.
Acest principiu de evaluare a riscurilor este cuprin în standardele europene (CEI812’85,
respectiv, proiect CEN 1992) şi stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate practică.
Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/
protecţie adecvate referitoare la:
 prevenirea riscurilor profesionale
 formarea muncitorilor
 informarea muncitorilor
 implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a măsurilor
necesare de prevenire/protecţie.
Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întodeauna prevenirea riscurilor profesionale.
Eliminarea acestora nu este posibilă întodeauna şi atunci acestea trebuiesc reduse, până la valoarea
unor riscuri reziduale care trebuiesc şi pot fi controlate controlate.
Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită angajatorilor,
persoanelor din compartimentul de S. S. M. şi lucrătorilor să:
 identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate lor;
 evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor utilizate şi
organizării locurilor de muncă
 verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate
 observe dacă toţi factorii, relevanţi sau ascunşi, legaţi de procesul de muncă au fost luaţi în
considerare
 contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.
Reevaluarea riscurilor profesionale se face şi de ori de câte ori intervin modificări în
sistemul de muncă (organizarea muncii, introducerea de noi materiale, ehipamente, metode,
proceduri, etc.) sau ori de câte ori se solicită de cei implicaţi.
Pe timpul evaluării şi după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie transferat în alte zone ale
sistemului de muncă şi eliminarea unui risc să nu creeze probleme noi.

8
9
 Cap. 1

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de muncă

susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de prevenire/
protecţie a acestor riscuri.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele etape
obligatorii:
 identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
 identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
 estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
 examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
 adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor
Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod raţional,
luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în cazul când
există posibilitatea agravării lor.
Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere, maşini
unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc); mobile (temporare).
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează după o
schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi reiterată pentru
locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se modifică.
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în
considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate schimbările
elementelor sistemului de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de
reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor, care
trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de prevenire/ protecţie
adoptate şi la concluziile obţinute.
La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de normele şi
recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, norme ale
asociaţilor profesionale etc.)
Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul de muncă analizat şi a altor
categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi riscurilor existente sau pot
provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de personal (personal din alte
sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori, studenţi, clienţi, elevi, public etc.) nefiind
conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie şi se expun pericolelor, de aceea ele trebuiesc
informate în prealabil de măsurile de protecţie ce se impun.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi iminent
de accidentare urmărindu-se:
 identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului uman
(deces sau invaliditate);
 nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;
 durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
 numărul persoanelor expuse;
 nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;

10
 Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care generează
explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori de risc naturali şi
speciali ai mediului de muncă.
La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de lucru poate
fi redus sub 8 ore/zi.
Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor sunt:
 evitarea riscurilor;
 înlocuirea elementelor periculoase;
 combaterea riscurilor la sursă;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă;
 considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice;
 ameliorarea continuă a nivelului SSM.

11
 Cap. 2.

METODOLOGIA GENERALĂ DE EVALUARE A RISCURILOR

Nu există un principiu universal valabil privind evaluarea riscurilor. Indiferent de metoda

utilizată în evaluarea riscurilor trebuiesc respectate următoarele reguli fundamentale:
 evaluarea se structurează astfel încât toate pericolele şi riscurile potenţiale să fie analizate;
 eliminarea posibilă şi diminuarea pericolelor asociate riscurilor identificate.
De asemenea, indiferent de metoda de abordare şi evaluare a riscurilor aplicată, se are în
vedere obligatoriu operaţiunile:
 observarea atentă a mediului specific locului de muncă (căi de acces, starea clădirilor, starea
echipamentelor tehnice şi de protecţie, gaze, pulberi, temperatură, zgomot, iluminat, curenţi
de aer etc.);
 determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă, fără omisiuni;
 observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă şi verificarea conformităţii
procedurilor aplicate cu cele stabilite;
 analiza riscurilor incluse de toate sarcinile de muncă;
 analiza modului de operare, pentru evaluarea expunerii la pericole;
 analiza factorilor externi de influenţă;
 analiza detaliată a factorilor psihologici, sociali şi fizici cauzatori de stres şi interacţiunea lor
cu factori ce ţin de organizare şi de mediu;
 analiza măsurilor adoptate pentru asigurarea securităţii şi urmărirea actualizării informaţiilor
privind riscurile.
Riscul admisibil (rezidual) se determină prin abordare şi expresii matematice specializate,
numai în cazul unor probleme complexe de securitate cu consecinţe deosebit de grave, dar cu
probabilitate de producere mică (riscuri nucleare).
Frecvent riscul admisibil pentru majoritatea locurilor de muncă se determină prin metoda de
bună practică.
Alegerea modului de abordare a procesului de evaluare (metodei de evaluare) depinde de
următoarele elemente:
 natura locului de muncă (fix, evolutiv, temporar);
 natura procesului de muncă (operaţii repetitive, procese evolutive, etc.);
 particularităţile sarcinii de muncă (sarcini repetitive, ocazionale, sezoniere, cu risc major,
etc);
 complexitatea tehnică şi tehnologică a locului de muncă.
În general o evaluare corectă a riscurilor acoperă în principal toate riscurile existente într-un
sistem, la un loc de muncă sau o activitate .
Evaluarea riscurilor existente într-o societate comercială care produce o gamă determinată
de produse poate fi astfel condusă încât să se facă analiza şi examinarea separată pentru:
 echipamente tehnice cu pericole electrice, mecanice, termice, chimice, etc.;
 materiale utilizate, prelucrate, tratate cu riscurile asociate acestora;
 factori ambientali (temperatura, umiditate,ventilaţie, zgomot, iluminat, etc.);
 căi de acces şi refugii;
 utilizarea echipamentelor auxiliare;
 tratamente (procedee) speciale;
 securitate electrică;

12
  factori implicaţi în mentenanţă şi întreţinere;
 factori psihologici, sociali şi fizici care concură la stres.
În practică, uneori procesul de evaluare a riscurilor este structurat pe etape succesive
pornind de la general (global) la particular (amănunt).
Evaluarea globală urmăreşte:
 să evidenţieze riscurile ce pot fi eliminate, chiar dacă eliminarea este dificilă sau imposibilă;
 să analizeze riscurile care nu necesită măsuri noi de prevenire/ protecţie;
 să identifice riscurile cunoscute cu măsuri de prevenire disponibile;
 să identifice punctele unde se impune o evaluare riguroasă şi completă a riscurilor bazată pe
ierarhizarea riscurilor.
Evaluarea globală se realizează prin controale şi inspecţii.
Evaluarea amănunţită se aplică atunci când evaluarea globală nu satisface. Aceasta presupune
etapele:
1. Identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă. Fapt ce se realizează prin
consultarea salariaţilor şi prin examinarea atentă a tuturor componentelor sistemului. În această
etapă se analizează modul de desfăşurare a procesului de muncă, luându-se în considerare şi
operaţiile intermitente, evenimentele neprogramate dar previzibile, activităţile profesionale ce pot
induce pericole şi modul de interacţiune a operatorilor cu aceste pericole.
Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării şi constă în colectarea şi
actualizarea informaţiilor (despre pericole cunoscute şi potenţiale, măsuri de prevenire impuse prin
norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de către salariaţi) şi realizarea unei
anchete prin observarea activităţilor, inspecţia locurilor de muncă şi a modului de organizare a
sistemului de muncă. Ancheta se face prin completarea unor cheeck- listuri din care să rezulte
comparativ situaţia reală faţă de cea ideală.
Situaţiile şi activităţile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1
Situaţii şi activităţi generatoare de pericole şi riscuri

Nr.cr Situaţii şi activităţi

t generatoare de
pericole şi riscuri Pericole şi riscuri
- piese în mişcare de rotaţie sau translaţie, insuficient protejate, capabile să
zdrobească, înţepe, perforeze, antreneze, înfaşce, izbească etc.;
- mişcarea liberă a pieselor sau materialelor (cădere, rostogolire, glisare,
Utilizarea basculare, oscilare, scufundare) care poate afecta executantul, deplasările
1 echipamentelor vehiculelor şi maşinilor;
tehnice - pericolul de producere a unui incendiu sau a unei explozii (de exemplu
prin fricţiune, recipienţi sub presiune, etc.);
suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăietoare, rugoase, adezive, alunecoase);
- lucru la înălţime
- sarcini de muncă ce implică deplasări frecvente, posturi de lucru
anormale;
- spaţii înguste (lucru între elementele fixe);
Sarcinile de muncă şi - riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe umede);
2 amenajarea locului de - conţinut necorespunzător al sarciniilor de muncă;
muncă - influenţa purtării echipamentelor individuale de protecţie asupra altor
aspecte ale procesului de muncă
- tehnici şi metode de muncă – suprasolicităril
- accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate

13
 - comutatoare electrice;
- instalaţii electrice de forţă sau iuminat;
Utilizarea energiei - comenzi, izolaţii electrice;
3
electrice - unelte portabile acţionate electric;
- liniile electrice aeriene;
- incendiile sau exploziile generate de cauze electrice.
- inhalarea,ingerarea şi absorbţia cutanată a unor substanţe periculoase
Expunerea la pentru sănătate, inclusiv aerosoli şi particule în suspensie;
Substanţe sau - utilizarea substanţelor inflamabile şi explozibile;
4 preparate periculoase - deficienţa în oxigen;
pentru securitate şi - prezenţa substanţelor corozive;
sănătate - substanţe reactive/ instabile;
- prezenţa alergenilor
- expunerea la radiaţii electromagnetice şi ionizante;
- expunerea la laseri;
- expunerea la zgomot, ultrasunete;
Expunere la agenţi
5 - expunerea la vibraţii mecanice;
fizici
- expunerea la medii calde/ reci;
- expunerea la curenţii de aer;
- prezenţa fluidelor sub presiune (aer comprimat, vapori,lichide)
- riscul de infectare cauzat de manipularea şi expunerea involuntară la
Expunere la agenţi
6 microorganisme, exotoxine şi endotoxin;
biologici
- prezenţa alergenilor
- luminat necorespunzător
- curenţii de aer;
7 Factori ambientali - reglarea inadecvată a temperaturii şi umidităţii în sistemele de
condiţionare a aerului
- prezenţa poluanţilor (noxe);
- neadaptarea sistemului de securitate pentru colectarea şi prelucrarea
corectă a informaţiilor
- neadaptarea la cunoştinţele şi aptitudinilor personalului
- incapacitatea de adaptare la normele comportamentale
- calitatea necorespunzătoare a comunicării şi a instrucţiunilor date pentru
Interacţiunea dintre a se putea face faţă situaţiilor de pericol noi (necuprinse într-o prealabilă
8 locul de muncă şi evaluare)
factorii umani - consecinţele nerespectării modurilor de operare sigure, previzibile în mod
raţional
- gradul de adaptare la echipamentele indviduale de protecţie
- insuficienta motivaţie pentru protecţia muncii (din diferite motive)
- factori ergonomici (adaptarea configuraţiei locului de muncă la
executant)
- impactul asupra anumitor categorii de personal (monotonie, ritm de
efectuare al unor operaţii repetitive etc.)
- dimensiunile fizice ale locului de muncă (claustrofobie, senzaţia de
izolare);
- ambiguităţile şi/ sau conflictele referitoare la sarcina de muncă, percepute
9 Factori psihologici
diferit şi uneori având ca rezultat acţiuni greşite ale executantului;
- modul de a contribui, în calitate de executant, la deciziile privind sarcina
de muncă;
- nivelul ridicat de exigenţe, controlul redus al procesului de muncă;
- restricţiile inadecvate în caz de urgenţă
- factorii determinanţi de către procesele de muncă (munca în regim de
noapte, în schimburi prelungite etc.)
- sisteme de management eficace, aplicabile pentru organizarea,
10 Organizarea muncii
prevenirea, urmărirea controlului securităţii şi sănătăţii în muncă
- întreţinerea echipamentelor, inclusiv a celor de securitate
- dispoziţiile adecvate pentru prognozarea accidentelor şi urgenţelor
11 Alţi factori - pericolele generate de alte persoane decât cele din interiorul sistemului de
muncă

14
 - munca cu animalele
- caractrerul particular al mediului (acvatic, subacvatic, aerian, cosmic,
minier subteran)
- intemperii, catastrofe naturale
integritatea programelor de calculator utilizate
- locuri de muncă în schimbare

2. Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor. În acestă etapă se consideră toate

persoanele ce interacţionează în mod direct sau indirect cu pericolele, acordându-se o atenţie
specială grupelor de operatori expuşi la riscuri majore.Categoriile de personal pe grupe, expuse în
mod curent riscurilor sunt prevăzute în tabelul 2.
Tabelul 2
Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilor
Nr. Personal şi tip de riscuri Categorii de personal
crt
1 Muncitori şi alte categorii - personal de producţie, fabricaţie, distribuţie, vânzare,
de persoane expuse cercetare, etc;
riscurilor - personalul din serviciile auxiliare sau logistice( întreţinere,
curăţenie, muncitori temporari etc);
- furnizori de bunuri şi servicii;
- liber profesioniştii;
- studenţi, stagiari, elevi, ucenici;
- vizitatori;
- clienţi;
- serviciile de urgenţă;
- personalul de laborator;

2 Muncitori expuşi la riscuri - persoanele handicapate;

majore - muncitori tineri sau în vârstă;
- femeile însărcinate , lăuze;
- personal fără experienţă şi/sau instuire (debutanţi, angajaţi
temporar, sezonieri);
- personal de întreţinere;
- persoane care lucrează în spaţii izolate sau insuficient
ventilate;
- muncitori imunodependenţi;
- muncitori suferind de afecţiuni cronice;
- muncitori care iau medicamente care le pot mări
vulnerabilitatea.

3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv aplicate.

Acest lucru se poate realiza printr-o tehnică simplă bazată pe observaţii de bun simţ, fără mijloace
complexe de analiză şi fără aptitudini specializate, sau folosind tehnici de analiză cantitativă a
riscurilor care necesită aptitudini specializate şi care se aplică proceselor de muncă caracterizate
prin riscuri majore (aeronautică, construcţii, construcţii de maşini, chimie, metalurgia, petrochimie,
minerit, industria nucleară etc).

15
Întrucât majoritatea tehnicilor de analiză complexă a riscurilor presupun estimarea gravităţii
consecinţelor asupra operatorului şi a probabilităţii de producere a unui eveniment nedorit, se
recomandă folosirea unor scale crescătoare de tipul:
pentru gravitate:
 cu gravitate neglijabilă;
 incident fără afectarea stării de integritate şi sănătate;
 accident cu incapacitate temporară de muncă (ITM);
 accident cu invaliditate( INV);
 accident soldat cu deces (D);
 accident colectiv;
pentru probabilitate
 eveniment improbabil;
 eveniment posibil;
 eveniment probabil;
 eveniment inevitabil.

4. Stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie în scopul eliminării şi/sau reducerii

riscurilor. În această etapă se adoptă deciziile şi măsurile de prevenire recurgându-se la codurile de
bună practică, astfel încât să se garanteze protecţia lucrătorilor conform normelor şi legislaţiei
naţionale şi comunitare în vigoare. Pentru riscurile nesemnificative nu se adoptă măsuri de protecţie
suplimentară ci doar, uneori organizatorice. Pentru riscurile acceptabile (reziduale) se urmăreşte
doar menţinerea şi ameliorarea gradului de securitate. Pentru riscurile inacceptabile se iau măsuri
tehnice de eliminare sau ameliorare prin modificarea sistemului de management al securităţii.
Pentru riscurile majore şi insuficient controlate se iau măsuri drastice provizorii şi imediate (chiar
oprirea sistemului de muncă) până la aducerea lor în domeniul de acceptabilitate.
Absenţa elementelor semnificative privind existenţa unui risc, presupune continuarea
colectării de informaţii până la edificarea completă. Produsul final al evaluării riscului constă în
identificarea riscurilor inacceptabile şi stabilirea planului de măsuri cu priorităţile ce se impun.
Ideal este ca măsurile cu caracter preventiv/protecţie să se adopte încă din faza de concepţie
a unui sistem de muncă, sau de achiziţionare de noi echipamente, produse, tehnologii.

5. Stabilirea priorităţilor vizând măsurile de prevenire/protecţie.

Transpunerea în practică a măsurilor de prevenire/protecţie stabilite anterior se face numai după
ierarhizarea lor. La stabilirea priorităţilor se va pleca de la gravitatea consecinţelor probabile
fiecărui risc, de la numărul de victime potenţiale, de la frecvenţa de manifestare a riscului şi de la
timpul necesar implementării măsurilor de prevenire. Astfel se impune întocmirea unui plan de
acţiune prioritar cu măsuri pe termen scurt în cadrul unui plan progresiv de ameliorare a riscurilor
pe termen mediu şi lung.

6. Stabilirea concluziilor. Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin ce metode se

realizează se încheie cu concluzii care trebuiesc să cuprindă următoarele aspecte:
- dacă riscurile sunt controlate adecvat;
- dacă nu, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
- priorităţile de acţiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor;
- ameliorarea suplimentară a nivelului de protecţie a operatorilor;
-dacă riscurile afectează şi alte categorii de personal din afara sistemului de muncă şi ce măsuri se
impun

Organizarea evaluării riscurilor, este sarcina angajatorului care printr-un plan de acţiune
destinat controlului şi eliminării riscurilor (plan de securitate şi sănătate a muncii) va întreprinde:
16
  iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;
 nominalizarea personalului competent pentru a realiza evaluarea, apelând la evaluatori din
exterior şi consultând reprezentanţii muncitorilor în acest scop;
 furnizează informaţii, formează şi alocă resurse necesare personalului însărcinat cu
evaluarea;
 coordonează activităţile în cadrul grupei de evaluare;
 implică conducerea unităţii şi asigură participarea salariaţilor la evaluare;
 stabileşte măsuri de control şi revizuire a evaluării;
 supraveghează aplicarea măsurilor de prevenire/ protecţie conform planului de măsuri;
 informează salariaţii despre concluziile evaluării şi a planului de măsuri întocmit (planul de
securitate şi sănătate în muncă).
Decizia finală de desemnare a persoanelor competente însărcinate cu evaluarea riscurilor
aparţine angajatorului. Aceştia pot fi: angajatori, persoane din unitate desemnate, servicii externe de
consultanţă (experţi abilitaţi). În practică evaluarea se face în echipă pluridisciplinară formată din
personal competent cu abilităţi în domeniu.
Evaluatorul îşi încheie activitatea cu stabilirea planului de măsuri şi ierarhizare a
priorităţilor. Aplicarea planului de măsuri constituie exclusiv sarcina angajatorului care o poate
încredinţa persoanei sau compartimentului de protecţie a muncii.
Personalul din echipa de evaluare trebuie să dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii
referitoare la sistemul de muncă evaluat (pericole şi riscuri existente, echipamente, materiale,
produse şi tehnologii folosite, organizarea sistemului de muncă, probabilitatea, frecvenţa şi durata
de expunere la pericole.
Responsabilitatea angajatorului în materie de securitate şi sănătate în muncă nu absolvă
lucrătorul de responsabilitate, ci îl sprijină în asumarea ei.
Întodeauna când angajatorii se confruntă cu probleme deosebite în materie de SSM este
recomandată recurgerea la servicii specializate din exterior (experţi în inginerie, jurişti,
contabili, experţi în SSM, medici, cabinete de consultanţă, firme independente, centre ale
universităţilor, persoane fizice autorizate etc.).
Când angajatorul apelează la servicii specializate din exterior, trebuie să se asigure că
specialiştii proprii din unitate au efectuat o analiză în măsura posibilului, a tuturor aspectelor vizând
SSM (o autoevaluare).
Oportunitatea recurgerii la serviciile de consultanţă externe se manifestă când pentru
evaluarea riscurilor nu există toate cunoştinţele şi informaţiile necesare în cazul analizării sistemelor
compexe de muncă cu tehnologii noi, când în unitate nu există mijloacele necesare analizei detaliate
a unor riscuri, când unele riscuri sunt puţin evidente, când sunt riscuri specifice asociate cu
consecinţe catastrofale, când se solicită de către casele de asigurări sociale, când se impune
introducerea de tehnici noi de reducere a nivelurilor de risc şi când se apreciază că este benefică o
opinie obiectivă şi independentă asupra unor probleme interne ale unităţii.
Serviciile de consultanţă externă pot fi solicitate şi numai pentru diverse studii ale evaluării
riscurilor.
În selectarea serviciilor externe angajatorul consultă salariaţii şi/sau reprezentanţii lor
responsabili cu probleme de SSM. Competenţa serviciilor externe de consultanţă este dovedită cu
certificate şi diplome de competenţă, titluri de abilitare, titluri de aptitudini tehnice, apartenenţa la o
organizaţie profesională, specializări şi dovezi privind experienţa şi reputaţia lor.
Angajatorul, când solicită consultanţă externă, pune la dispoziţia celor solicitaţi caietul de
sarcini care cuprinde:
 problema clar expusă;
 motivele solicitării;
 ce se doreşte prin consultanţă;

17
  cum va fi apreciată atingerea obiectivului final al evaluării;
 informaţii privind unitatea;
 definirea precisă a obiectivelor;
 descrierea detaliată a problemelor, eventual o autoevaluare;
 resurse interne puse la dispoziţia specialiştilor;
 directive bugetare;
 calendarul lucrării;
 tipul de raport final solicitat;
 criteriile de reuşită.
În timpul evaluării riscurilor angajatorul verifică dacă specialiştii au înţeles sistemul de
muncă analizat (prin pertinenţa întrebărilor puse în chestionare) dacă măsurile recomandate sunt
aplicabile, rezonabile şi motivate corespunzător şi dacă recomandările sunt clare şi precise.
Angajatorul are obligaţia de a se asigura că evaluarea riscurilor efectuată de un serviciu specializat
extern este adecvată, raţională şi utilă, iar măsurile de prevenire/protecţie pot şi vor fi transpuse în
practică.
Evaluarea riscurilor constituie numai o etapă secvenţială în prevenirea şi controlul riscurilor,
care sunt activităţi continui.

18
 Cap. 3.

ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ
Factorii de risc acţionează asupra executantului prin două componente de bază: gravitatea
consecinţă/eveniment) şi probabilitatea de producere (eveniment/unitate de timp). Combinarea
acestor componente determină însuşi nivelul de risc.
Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant, sarcina
de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă)

3. 1. FACTORI DE RISC DATORAŢI EXECUTANTULUI

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire profesională

au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă majoră. Indiferent de repartiţia
sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfăşoară executantul cuprinde 4 secvenţe principale:
recepţionarea şi constituirea informaţiei; elaborarea şi adoprarea deciziilor; execuţia; autoreglarea.
Din punct de vedere al securităţii muncii distingem la executant un comportament normal,
care nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau declanşa accidente
sau îmbolnăviri profesionale.
Factorii de risc ce aparţin de executant sunt acţiunile greşite şi omisiunile.
Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea prescripţiilor tehnice
şi a reglementărilor de protecţia muncii referitoare la modul în care trebuie îndeplinită sarcina şi
neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea rapidă a acestora (chiar anticiparea
lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte şi
rapide.
Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite nesigure sau
necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii executantului se pot
subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă: erori de recepţie, prelucrare
şi interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de execuţie; erori de autoreglaj.
Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea capacităţii de muncă
care reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui (sub forma sarcinii de muncă) şi
capacitatea sa de a le răspunde.
Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potenţială de muncă cu un
caracter dinamic care depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale şi de însuşirile
şi capacităţile individuale.
Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin prin instruire, educaţie, formare şi
perfecţionare. Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general umane cu posibilităţi şi limite fizice
şi psihofiziologice determinate , dar şi particulare, prin care oamenii se deosebesc unii de alţii.
Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de situaţiile
conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacţie, nesatisfacţie.
Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi fiziologice particulare, caracteristice pentru un
anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care alcătuiesc personalitatea se pot
clasifica în trei categorii mari: temperamentul, aptitudinile şi caracterul.
Un rol important îl are şi memoria, care reprezentă capacitatea de fixare, păstrare şi
reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face distincţie între memoria mecanică (în raport

19
cu elementele în care înţelesul are un rol redus) şi memoria logică (în raport cu elementele în care
înţelesul are un rol important)
Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă superioară a percepţiei premeditată, dirijată
şi selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea înseamnă cercetarea şi studierea obiectului, a
situaţiei percepute.
Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potenţială a individului relativ la următoarele cerinţe:
Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta este condiţionată primordial la nivelul de
reactivitate şi mobilitate neuromusculară.
Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mişcării şi obiectul urmărit.
Siguranţa este capacitatea de a realiza concordanţa necesară dintre mişcarea executată în
momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.
Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat şi rapid succesiunile de mişcări în
cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.
Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin puritatea şi eleganţa mişcărilor şi operaţiilor
care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi naturaleţea trecerii de la o fază la alta, de la o
schemă motorie la alta.
Plasticitatea funcţională este o calitate care interesează mai multe niveluri: senzorial-
receptiv, mental şi psihomotor. Plasticitatea funcţională este deci o calitate care asigură capacitatea
de permanentă orientare şi reorientare senzorial – perceptivă, mentală şi motorie în raport cu
excitanţi noi, neaşteptaţi, capacitatea adaptării promte şi adecvate la situaţii noi, eventual critice.
Caracterul, cea de–a treia latură a personalităţii o constituie trăsăturile de caracter. Aceaste
trăsături se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile acţiunilor omului (tendinţe, trebuinţe,
motivaţii) şi pe de altă parte, la orientarea omului ca fiinţă socială faţă de muncă, societate şi faţă de
sine (atitudini).
Vârsta, experienţa profesională
Vârsta şi vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat, intercondiţionându-
se în influenţarea nivelului capacităţii de muncă.
Starea de sănătate
Sănătatea fizică şi psihică a omului este deosebit de importantă, ea condiţionând atât nivelul
capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea diferitelor variabile fizice şi
psihofiziologice care determină performanţele omului în activitate.
Variabilele individuale de moment
Capacitatea de muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune temporară: oboseala,
bolile, emoţiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte familiale sau profesionale,
influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment. Starea de stres resimţită şi care
influenţează cel mai mult comportamentul de muncă este odihna- oboseala. Oboseala provoacă
blocaje, adică perioade de pauză între mişcări, în care atenţia se reduce, creându-se condiţii
favorabile producerii accidentelor.
Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activităţii psihice, precum şi asupra
diferitelor funcţii şi organe.

3. 2. FACTORI DE RISC DATORAŢI SARCINII DE MUNCĂ

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activităţi, operaţii,
procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile constituie unităţi majore ale muncii,
pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate, corespunzător scopului proceselor de
muncă.
Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu aceleaşi
elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată funcţiei, are o anumită

20
frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi deprinderi şi
trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie, etc.
Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile
tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea de succesiune eficientă a
fazelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico- organizatorice
precizate.
Factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă sunt:- conţinut
sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau
cu cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe sub/supradimensionate impuse executantului,
respectiv necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.

3. 3. FACTORI DE RISC DATORAŢI MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii
mijloacelor de producţie se pot împărţi în patru mari categorii: factori de natură fizică, factori de
natură chimică, caracteristicile mijloacelor de producţie, sub/suprasolicitare psihofiziologică a
executantului.
A). Factorii de natură fizică includ la rândul lor:
Factori de natură mecanică:
Mişcările periculoase
Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură obiectivă se
datorează organelor în mişcare: funcţionale, nefuncţionale care constituie surse potenţiale de
accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi, contuzii, străpungeri, etc.
Suprafeţe sau contururi periculoase, respectiv înţepătoare, tăioase, alunecoase, abrazive,
adezive.
Utileje sub presiune (risc de explozii)
Vibraţii excesive ale sculelor, utilajelor, instalaţiilor etc.
Factori de natură termică
Există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra în
contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte. În multe dintre
situaţiile precizate poate apărea drept risc de accidentare şi contactul cu flăcările la lucrul cu foc
deschis.
Curentul electric
Majoritatea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul electric poate
constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
 Realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor de
muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final)
 Creştera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului - factor indirect
(intermediar)
Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate provoca două
tipuri de leziuni: electrotraumatismul şi electrocutarea. Efectul curentului electric asupra
organismului este amplificat de condiţiile de mediu: umezeală excesivă, temperatură ridicată,
prezenţa unor fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului uman. Consecinţa maximă a
acestui factor de risc este decesul.

B). Factori de risc de natură chimică

Diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de accidente de
muncă şi îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanţe toxice, substanţe caustice,
substanţe inflamabile, substanţe explozive, substanţe cancerigene (noxe cancerigene).

21
 C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu microorganisme
(bacterii, virusuri, richeţi etc.) plantele periculoase (ciuperci otrăvitoare, frunze, tulpini, rădăcini) şi
animale periculoase (şerpi, rozătoare, câini etc.) reprezintă factori de risc care produc accidente şi
îmbolnăviri profesionale.
D). Caracteristicile mijloacelor de producţie şi sarcinii de muncă care pot provoca sub sau
suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de funcţionare a mijloacelor de
producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora şi ale obiectelor muncii, executantul este
obligat ca în decursul realizării procesului de mncă să presteze un anumit efort fizic şi psihic.
Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziţii de lucru
forţate sau vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de execuţie prea mică/
prea mare, dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii, efectul suprasolicitării asupra
executantului îl constituie oboseala fizică.
Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială şi psihomotorie. În
cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala neuropsihică.

3. 4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Se clasifică după cum urmează:

a. Factori de risc de natură fizică care includ :
 temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută);
 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
 viteza mare a curenţilor de aer, aceştia definesc microclima mediului de muncă;
 Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută);
 Iluminatul necorespunzător.
 Zgomot
 Radiaţii, vibraţii, calamităţi naturale, potenţial electrostatic, agresiune la locul agresiune la
locul de muncă.
b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici şi pulberi
pneumoconiogene.
Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant şi colectivitatea în cadrul
căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături, dependenţe şi interferenţe care variază în funcţie
de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă asupra comportamentului
său. Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi, precum şi modul cum apreciază grupul
respectiv riscul, determină într-o măsură foarte mare comportamentul sub aspectul securităţii
muncii.
Factorii de risc (cauzele potenţiale) ce ţin de componentele sistemului de muncă care stau la
baza accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale precum şi măsurile de prevenire,
schematic, sunt prezentate în fig.1 .
Prezentarea completă a tuturor factorilor de risc pe cele 4 componente ale sistemului de muncă este
dată în ANEXA 3.

22
 ACCIDENTE DE MUNCĂ
ŞI
BOLI PROFESIONALE
MASURI DE
PREVENIRE
CAUZE PROCES DE
MUNCĂ
ÎNSUŞIRI FIZICE - EXAMENMEDICAL
NECORESPUNZĂTOARE APTITUDINI - EXAMEN PSIHOLOGIC
NECORESPUNZĂTOARE LIPSA DE FACTOR - INSTRUIRE PERSONAL
CUNOŞTINŢE PROFESIONALE ŞI DE UMAN - PROPAGANDĂ PROTECŢIA MUNCII
PROTECŢIA MUNCII ATITUDINE (EXECUTANT) - CONTROLUL OPERATIV AL STĂRII
NECORESPUNZĂTOARE FAŢĂ DE SĂNĂTĂŢII PERSONALULUI
RISC STĂRI MOMENTANE - DOTAREA PERSONALULUI CU
NECORESPUNZĂTOARE ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE
PROTECŢIE

SOLICITĂRI FIZICE ŞI PSIHICE

INCOMPATIBILE CU POSIBILITĂŢILE
FIZIOLOGICE DATORITĂ: ORGANIZAREA ECONOMICĂ A
- dimensionarea necorespunzătoare a ACTIVITĂŢILOR:
sarcinii de muncă - dimensionarea corespunzătoare a sarcinii
SARCINA - coordonarea optimă a activităţilor
- coordonarea necorespunzătoare a DE
activităţii - repartizarea corectă a sarcinilor
MUNCĂ - asigurarea concordanţei între sarcinile de
- repartizarea defectuoasă a sarcinilor
- neconcordanţa dintre sarcinile de muncă producţie şi cele de securitate
şi ceriţele de securitate a personalului
- executarea unor sarcini neobişnuite

- TEHNOLOGII, INSTALAŢII, UTILAJE ŞI - CONCEPEREA UNOR TEHNILOGII

MAŞINI CU PERICOL MARE DE NEPERICULOASE( cu grad de risc scăzut)
ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI - REALIZAREA CORESPUNZĂTOARE A
PROFESIONALE, INSTALAŢII, UTILAJE, OPERAŢIILOR DE REPARAŢII
MIJLOACE
MAŞINI ACŢIONATE ELECTRIC - DOTAREA MAŞINILOR CU DISPOZITIVE
DE
- UTILAJE SUB PRESIUNE DE PROTECŢIE ŞI SIGURANŢĂ
PRODUCŢIE
- MAŞINI ŞI ORGANE DE MAŞINI ÎN - DOTAREA CU MIJLOACE DE PROTECŢIE
MIŞCARE ÎMPOTRIVA CURENTULUI ELECTRIC
- INSTALAŢII, UTILAJE MAŞINI ŞI SCULE AMPLASAREA CORESPUNZĂTOARE A
DEFECTE MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE
- AMPLASAREA NECORESPUNZĂTOARE DEPOZITAREA CORESPUNZĂTOARE A
A MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE MATERIALELOR
- TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI UTILIZAREA UNOR MATERII PRIME
DEPOZITARE DEFECTUOASĂ A NEPERICULOASE
MATERIALELOR, MATERIILOR PRIME ŞI
MATERIALELE PERICULOASE PRIN
NATURA LOR

MEDIU FIZIC AMBIANT: MEDIU - DOTAREA CU MIJLOACE DE COMBATERE A

- Condiţii de iluminat DE NOXELOR
- Microclimat MUNCĂ - OPTIMIZAREA RELAŢIILOR DIN
- Noxe chimice COLECTIVUL DE MUNCĂ
- Zgomote, vibraţii, ultrasunete
- Radiaţii
- Electricitate statică
MEDIU SOCIAL

Figura 1. Schema generală a cauzelor potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale şi
a principalelor măsuri de prevenire

23
 3. 5. FACTORII DE RISC

Factorii de risc sunt toţi factorii sistemului de muncă susceptibili să acţioneze asupra sănătăţii
sau integrităţii lucrătorilor şi care pot produce vătămări. Este vorba despre ceea ce majoritatea
persoanelor, în limbajul curent, denumesc pericole sau situaţii periculoase. În acest sens norma
europeană EN 292-1 defineşte pericolul, situaţiile periculoase sau evenimentele periculoase asociate
procesului de muncă (factori de risc) ca fiind o "cauză capabilă să provoace o leziune sau un atac la
sănătate". Această definiţie constituie o apreciere calitativă a riscului uzitată în identificarea
acestuia.
Securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol. Riscul şi securitatea sunt
în strânsă corelaţie şi se exclud reciproc.

3. 6. RISCUL
Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN 292-1, ca fiind „combinaţia dintre
probabilitatea şi gravitatea unei leziuni sau atac la sănătate ce poate surveni într-o situaţie
periculoasă”. Această definiţie constituie o apreciere cantitativă a riscului ce se poate utiliza în
ierarhizarea riscurilor. Altfel spus, riscul reprezintă probabilitatea producerii unei daune de o
anumită gravitate în timpul unei expuneri la factorul de risc.
În consecinţă, riscul profesional asociat unei situaţii particulare sau unui procedeu tehnic
particular rezultă din combinarea următoarelor elemente:
 gravitatea consecinţei previzibile (severitatea consecinţei cea mai probabilă);
 probabilitatea producerii acestei consecinţe.
Astfel definit, riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea şi probabilitatea au fost ele
însele cuantificate. Evaluarea cantitativă (cuantificarea) poate fi utilizată pentru a compara diferite
riscuri în cadrul unui sistem şi pentru a determina priorităţile de intervenţie sau pentru a compara
nivelul riscului înainte şi după realizarea măsurilor de prevenire a manifestării lui.
Aceste elemente sunt prezentate în figura 2:

24
 Fig. 2. Definirea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate.
Absenţa unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de accidente sau îmbolnăviri
profesionale, gravitatea scăzută a consecinţelor accidentelor nu trebuie considerată în mod automat
ca prezumţie a unui risc scăzut.

3. 7. GRAVITATEA

Se apreciază conform standardului MIL-STD-882 C prin evaluarea consecinţelor celui mai

grav accident, care ar putea fi provocat de factorul de risc respectiv.
Gravitatea consecinţei (severitatea daunei cea mai posibilă) poate fi estimată luând în
considerare următoarele:
 natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu înconjurător);
 gravitatea leziunilor sau a afectării sănătăţii (uşoară - în mod normal reversibilă, gravă - în
mod normal ireversibilă, deces);
 amploarea de manifestare a consecinţei (o persoană, mai multe persoane).
Categoriile de gravitate a consecinţelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative
accidentelor potenţiale datorate erorii umane, a condiţiilor de mediu, neconformităţii proiectului,
deficienţelor procedurale sau avarierii şi disfuncţiei produsului, subansamblelor sau componentelor
acestuia.
Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calităţii de securitate a
produsului şi cel care realizează produsul trebuie să stabilească exact ce se înţelege prin distrugerea
produsului, prin consecinţe majore/minore aduse produsului/mediului şi prin boală profesională sau
vătămare gravă/minoră. Gravitatea poate fi definită pe baza unor criterii cum ar fi:
 incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de muncă permanentă
(invaliditate), deces;

25
  efecte asupra sănătăţii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili să aibă efecte
psihologice;
 interferenţa cu starea de confort, satisfacţia, motivaţia lucrătorului pentru factorii de risc
sociali şi organizatorici.

3. 8. PROBABILITATEA

Probabilitatea reprezintă conform standardului MIL-STD-882 C frecvenţa de apariţie a

evenimentului nedorit şi poate fi descrisă ca apariţie potenţială în unitatea de timp sau raportat la
populaţie, element sau situaţie.
Probabilitatea este condiţionată de chiar condiţiile procesului de muncă: fiabilitatea
echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea muncii, constrângeri temporale
etc. Ca şi în cazul gravităţii consecinţelor pentru estimarea probabilităţii de apariţie a unei
consecinţe se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cât mai corectă a
probabilităţii de apariţie a unei consecinţe se recomandă a fi luate în considerare următoarele
aspecte:
a) frecvenţa şi durata expunerii care sunt determinate de:
 necesitatea de acces în zona periculoasă (în funcţionare normală, mentenanţă sau
reparaţii),
 natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuală cu materiale),
 timpul petrecut în zona periculoasă,
 numărul persoanelor care acced,
 frecvenţa accesului;
b) probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinată de:
 fiabilitatea echipamentelor tehnice şi alte date statistice,
 date statistice legate de frecvenţa accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale,
 compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate din
sisteme similare;
c) posibilităţile de evitare sau de limitare a consecinţei unui eveniment periculos în
funcţie de:
 executant (care poate fi o persoană calificată sau necalificată ce poate executa sarcina
 de muncă supravegheat sau nu etc.),
 viteza de apariţie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent),

26
  orice formă de conştientizare a riscului (prin informaţii generale, prin observare
directă,
 prin intermediul semnalelor de avertizare şi a dispozitivelor indicatoare,
 posibilităţile executantului de a evita sau limita consecinţa (de exemplu prin reflexe,
 prin îndemânare, posibilităţile de salvare care fac ca şansele executantului de a evita
 sau limita consecinţa să fi posibile, posibile în anumite condiţii, imposibile),
 experienţa practică şi cunoştinţele executantului (referitoare la procesul de muncă
 analizat, referitoare la un proces de muncă similar sau fără experienţă).
3. 9. NIVELUL DE RISC
Nivelul de risc este un indicator cantitativ absolut care odată evaluat permite cunoaşterea
faptului în ce măsură securitatea unui sistem de muncă, sub aspectul posibilităţii de producere a
accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabil sau nu.
În practică se consideră că un sistem de muncă este sigur, dacă prezintă un nivel de risc
diferit de zero, dar suficient de mic, cunoscut sub denumirea de risc rezidual sau acceptabil.
În lipsa intervenţiilor corectoare riscul rezidual în timp creşte pe măsură ce elementele de muncă se
degradează şi îmbătrânesc conform legii creşterii entropiei.
Noţiunile de securitate si risc sunt contrarii fiind legate printr-o ecuaţie hiperbolică R = (S =
securitate; R - risc), figura 3.
RISC R

RISC INACCEPTABIL

Riscul evenimentului A

Curba C
C = S.R
Riscul evenimentului B

RISC ACCEPTABIL

10-9 10-6 10-3

SECURITATE, S

y = f(x)
Figura 3. Relaţia risc - securitate

Întrucât riscul nu poate fi nul (securitatea infinită) trebuiesc determinate care cupluri
probabilitate de apariţie/gravitatea consecinţelor poate asigura un nivel de risc acceptabil.
Reprezentând grafic riscul acceptabil sub forma unor patrulatere cu arii
egale F1 = F2 = F3. gravitate/probabilitate, date în figura 4, se obţine curba de
variaţie a gravităţii consecinţelor (g) cu probabilitatea de apariţie (p) ce uneşte

27
colţurile sus dreapta a patrulaterelor de ariile, denumită curba de acceptabilitate a riscului, conform
CEN 812/85. (Curba Farmer)

Figura 4. Reprezentarea grafică a riscului funcţie de cuplul gravitate/probabilitate

A-risc acceptabil
B-riscinacceptabil

Sub curbă
(A) riscurile sunt
acceptabile, iar
deasupra curbei
(B) riscurile sunt
inacceptabile.
Curba din figura 4
numită curbă de
acceptabilitate a
riscurilor şi îi
corespunde
funcţia hiperbolă p . g = const. În România la ora actuală, se acceptă valoarea acestei constante ca
fiind 3,5.
Obiectivul principal al evaluării este stabilirea riscurilor inacceptabile şi aducerea lor în
domeniul acceptabilităţii.
Un risc acceptabil poate fi caracterizat printr-o probabilitate de apariţie (frecvenţă) mică, dar
cu gravitatea consecinţelor mare (F1) - accidente nucleare, sau invers - o frecvenţă mare cu o
gravitate mică a consecinţelor (F3) - accidente de circulaţie.
Metoda evaluării nivelului de risc şi încadrarea lui ca risc acceptabil sau inacceptabil are
avantajul că se poate aplica atât sistemelor de muncă deja existente cât şi celor în fază de
construcţie - proiectare.
Stabilirea curbei de acceptabilitate a riscurilor (care delimitează riscurile acceptabile) este o
problemă dificilă. Aceasta se face printr-o decizie strategică fie pornind de la costul vieţii umane,
fie de la comparaţia cu diferite riscuri deja acceptate.

3. 10. EXPUNEREA

Expunerea la factorii de risc, reprezintă durata în timp sau frecvenţa în timp la care
executantul este expus unui factor de risc şi nivelul la care este expus. Aprecierea expunerii poate fi
realizată, în anumite cazuri, în termeni cantitativi prin măsurători. Funcţie de necesităţile analizei se
pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este adesea integrată în noţiunea de
probabilitate, evaluarea propriu-zisă a riscului ţinând cont de durata sau de frecvenţa expunerii.
Considerarea expunerii, într-un mod separat de probabilitate, este subtilă şi se impune o abordare
complexă de evaluare a riscurilor profesionale.

28
 Cap. 4.

METODE DE EVALUARE A RISCURILOR

Sunt metode de analiză sistematică a riscurilor utilizate în domeniul prevenirii riscurilor ce

permit identificarea cauzelor şi consecinţelor potenţiale ale evenimentelor nedorite precum şi
evidenţierea barierelor de securitate aplicabile în scopul controlului riscurilor.
În lume şi în România sunt şi se aplică multe metode de evaluare a riscurilor profesionale cu
avantaje şi dezavantaje specifice.

4. 1 METODĂ ANALITICĂ INDIGENĂ DE EVALUARE A RISCURILOR BAZATĂ

PE UN MODEL TEORETIC AL ACCIDENTULUI

Plecând de la deficienţele şi neajunsurile metodelor de evaluare a riscurilor bazate pe

controale şi verificări pe fiabilitatea şi ergonomia sistemelor, INCDPM Bucureşti (dr. ing. ŞT. Pece)
aduce importante contribuţii la evaluarea riscurilor în sistemul om- maşină, elaborând în anii 90 un
model teoretic al genezei accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, implicând toate
componentele sistemului de muncă şi un model teoretic global al dinamicii accidentului în sistemul
de muncă sub acţiunea a două cauze obiectivă şi subiectivă.
Aceste contribuţii au permis în final elaborarea unei metode analitice ,,a priori,, cantitative
de evaluare a nivelului de risc/securitate, care are un mare grad de generalizare şi aplicare fiind
axată în principal şi exclusiv pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sub aspectul securităţii muncii.
Scopul metodei este determinarea cantitativă a nivelului de riscuri profesionale pentru un loc de
muncă, atelier, secţie, unitate, iar finalitatea este obţinerea unui document centralizator
denumit ,,Fişă de evaluare a locului de muncă” care conţine nivelul de risc parţial pe fiecare factor
de risc global pe locul de muncă şi global agregat pe societate şi care stă la baza întocmirii planului
de măsuri. Metoda de evaluare este riguroasă, practică şi acceptată de factorii decizionali din
România, unităţile economice transnaţionale, MMSSF, Casa Naţională de Pensii şi Asigurări
Sociale.
Metoda analitică de evaluare a nivelului riscurilor profesionale consideră că accidentele de
muncă şi îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii, apariţia lor poate fi apreciată doar
probabilistic şi că ele se află într-un raport de cauzalitate cu elementele sistemului de muncă
(executant, sarcina de muncă,mijloace de producţie, mediul de muncă). Spaţiul de producere a
accidentului de muncă şi îmbolnăvire profesională este procesul muncii, care conţine sistemul de
muncă cu disfuncţii şi dereglări posibile, care se constituie în cauze potenţiale de accidentare şi/sau
îmbolnăvire profesională, respectiv factori de risc.
Modelul teoretic al dinamicii producerii accidentului consideră că producerea unui accident
de muncă este determinată de două cauze, una obiectivă (de natură materială) şi una subiectivă (de
natură umană).
Dinamica producerii accidentelor de muncă poate fi descrisă ca o înlănţuire de cauze- efect
care se derulează în cursul procesului de muncă. Cauzele sunt iniţiale (în amonte) şi finale (în aval),
deasemenea pot fi principale şi secundare(favorizante).
Fazele posibile în dinamica producerii accidentului sunt:

I Constituirea situaţiei de accidentare. Acum acţionează cauza iniţială. Situaţia este

aproape de cea normală, pericolul poate să nu fie sesizat sau apare o situaţie periculoasă sesizabilă

29
iniţiată de factorul uman. În această fază se poate interveni pentru evitarea accidentului atât de către
executant cât şi de către factorii de decizie.

II Desfăşurarea situaţiei de accidentare. Acum se înlănţuie şi se îmbină mai multe cauze

intermediare, generându-se o cauză finală, într-un timp foarte scurt. Este dificil, dar totuşi posibilă
evitarea leziunii.

III Producerea leziunii. Acum acţionează cauza finală care defineşte accidentul şi are loc
impactul între executant şi elementele mijloacelor de producţie sau mediului fizic ambiant care
provoacă leziunea. Timpul este foarte scurt, iar evitarea leziunii poate avea loc doar prin reacţii
reflexe ale executantului.
Abaterile (deficienţele) componentelor sistemului de muncă care se constituie în factori de risc
proprii de accidentare sunt date în figura 5(deficienţe ce ţin de mijloace de producţii), figura 6
(deficienţe ce ţin de mijloace de executant) şi figura 7 (deficienţe ale mediului de muncă).

NEALEGERA TEHNOLOGIEI CU CELE MAI MICI PERICOLE

DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE

DEFICIENŢE ŞI LIMITE ALE RISCURI INTRINSECI DATORITĂ LIMITELOR PROGRESULUI

CONCEPŢIEI ŞI PROIECTĂRII TEHNIC
MIJLOACELOR DE MUNCĂ
CONCEPEREA UNOR MIJLOACE DE MUNCĂ CU GRAD MARE
DE RISC PRIN ACŢIUNEA GREŞITĂ ASUPRA FORMEI,
AŞEZĂRII, MODULUI DE MONTAJ, PRINCIPIULUI DE
CONSTRUCŢIE ŞI MONTAJ

OMISIUNI ÎN PREVEDEREA MIJLOACELOR DE PROTECŢIE A

MUNCII

DEFICIENŢE DE EXECUŢIE A DEFECTE VIZIBILE IDENTIFICABILE ALE MATERIALELOR

MIJLOACELOR DE MUNCĂ ŞI FOLOSITE, CONSTRUCŢIEI, FINISAJULUI
DE CALITATE A OBIECTELOR ETC.,MIJLOACELOR DE MUNCĂ ŞI ALE OBIECTELOR MINCII
MUNCII

VICII ASCUNSE ALE MATERIALELOR ŞI CONSTRUCŢIEI

MIJLOACELOR DE MUNCĂ ŞI ALE OBIECTELOR MUNCII

Fig.4 Deficienţe de concepţie, proiectare şi execuţie a mijloacelor de producţie

30
 CUNOŞTINŢE PROFESIONALE INSUFICIENTE

DEFICIENŢE ALE DEPRINDERI DE MUNCĂ INSUFICIENT

PREGĂTIRII PROFESIONALE CONSOLIDATE

CUNOŞTINŢE ŞI DEPRINDERI DE SECURITATE

ÎN MUNCĂ INSUFICIENTE

ÎNSUŞIRI TEMPERAMENTALE NEC. CERINŢELOR ŞI

RISCURILOR ACTIVITĂŢII

FIZICE
ÎNSUŞIRI ŞI CAPACITĂŢI SENZORIAL PERCEPTIVE
INDIVIDUALE APTITUDINI PROFESIONALE MENTALE
NECORESPUNZĂTOARE INSUFICIENT DEZVOLTATE PSIHOMOTORII
PLASTICITATE FUNCŢIONALĂ

C DEFICIENŢE LIPSA SIMŢULUI DE RESP.

ALE CAPACITĂŢII TRĂSĂTURI NEGATIVE DE INCONSEGVENŢĂ
DE MUNCĂ CARACTER LIPSA DE PERSEVERENŢA
LIPSA DE PUNCTUALITATE
LIPSA DE HOTĂRÂRE
SUB/SUPRAESTIMAREA
CAPACITĂŢII PROPRII
LIPSA SPIRITULUI DE INIŢIATIVĂ
INDISCIPLINA
ATITUDINE NEGATIVĂ FAŢĂ DE
MUNCĂ ŞI COLECTIV
CAPACITĂŢI INDIVIDUALE REDUSE ÎN ATITUDINE NEG. FAŢĂ DE
FUNCŢIE DE VÂRSTĂ ŞI EXPERIENŢĂ SECURITATEA MUNCII
PROFESIONALĂ LIPSA CURAJULUI SAU
TENDINŢA SPRE RISC

STAREA DE SĂNĂTATE DEFICITARĂ

VARIABILE INDIVIDUALE CARE STAREA DE OBOSEALĂ

INFLUENŢEAZĂ CAPACITATEA DE BOALA ACUTĂ
MUNCĂ ACTUALĂ EMOŢII PUTERNICE
IMPRESII DE MOMENT
STĂRI DEPRESIVE
CONFLICTE FAMILIALE SAU
PROFESIONALE
INFLUENŢA ALCOOLULUI
FACTORI ALIMENTARI
INCAPACITATEA UNUI EFORT
VOLUNTAR DE MOMENT

Fig.6. Deficienţe ale executantulu

31
 DEFICIENŢE DE CONCEPŢIE ŞI NEALEGEREA ELEMENTELOR DE MEDIU CU CELE MAI MICI
PROIECTARE A MEDIULUI PERICOLE DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI
FIZIC DE MUNCĂ PROFESIONALE

RISCURI INTRINSECI DATORITĂ LIMITELOR PROGRESULUI

TEHNIC

PROIECTAREA NECORESPUNZĂTOARE A ELEMENTELOR

MEDIULUI DE MUNCĂ

OMISIUNI ÎN PREVEDEREA MIJLOACELOR DE PROTECŢIE A

MUNCII

DEFECTE VIZIBILE SAU ASCUNSE DE MATERIAL SAU

CONSTRUCŢIE ALE INSTALAŢIILOR CARE GENEREAZĂ
DEFICIENŢE DE REALIZARE A CONDIŢIILE DE MEDIU FIZIC
MEDIULUI DE MUNCĂ

AMPLASAREA NECORESPUNZĂTOARE A INSTALAŢIILOR

CARE GENEREAZĂ CONDIŢIILE DE MEDIU FIZIC

Fig.7 Deficienţe ale mediului de muncă

4. 2. SECVENŢELE EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE

Pentru evaluarea nivelului de risc/securitate prin metoda INCDPM Bucureşti se parcurg

următoarele etape:

a). Identificarea factorilor de risc din sistemul analizat pe componenetele sistemului de

muncă;
b). Stabilirea consecinţelor acţiunilor asupra executantului (gravitatea lor);
c). Stabilirea probabilităţii de acţiune a factorilor de risc asupra executantului (frecvenţa);
d). atribuirea nivelurilor de risc parţial funcţie de gravitate/frecvenţa pe fiecare factor de
risc.

a) Identificarea factorilor de risc se face printr-un instrument pragmatic, deoarece nu este

posibilă (eficientă economic şi social) depistarea integrală a tuturor factorilor de risc. Din
multitudinea factorilor de risc existenţi sau potenţiali se identifică doar cei care eliminaţi garantează
imposibilitatea producerii accidentelor sau îmbolnăvirilor profesionale, deci cei cu gravitate şi
frecvenţă crescute.
b). Diferenţierea factorilor de risc în raport cu gravitatea consecinţelor lor se face după
categoriile definite prin lege: neglijabile, incapacitate temporară de muncă (ITM), invaliditate
(INV) şi deces (D), luându-se în calcul care este consecinţa maximă posibilă. De exemplu, la
electrocutare, consecinţa maximă e decesul, iar la depăşirea nivelului de zgomot, consecinţa
maximă posibilă este invaliditate (surditate).

32
 Gravitatea consecinţelor se estimează în funcţie de natura obiectivului protejat
(persoane,bunuri, mediu), gravitatea leziunilor (uşoare care sunt reversibile şi grave care sunt
ireversibile, deces sau invaliditate) şi de amploarea de manifestare a consecinţelor (o persoană sau
mai multe persoane).
În funcţie de consecinţele produse, gravitatea factorilor de risc se poate încadra în 7 clase:
 clasa 1 - consecinţe neglijabile (ITM sub 3 zile);
 clasa 2 - consecinţe mici (ITM 3-45 zile, cu tratament medical);
 clasa 3 - consecinţe medii (ITM 45 -180 zile, cu tratament medical şi spitalizare);
 clasa 4 - consecinţe mari (INV grad III);
 clasa 5 - consecinţe grave (INV grad II);
 clasa 6 - consecinţe foarte grave (INV grad l);
 clasa 7 - consecinţe maxime (D).
Clasele de gravitate sunt date în tabelul 9. Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii
consecinţelor acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman

Tabelul 9
CLASE DE GRAVITATE GRAVITATEA CONSECINŢELOR
CONSECINŢE
Consecinţe minore reversibile cu ITM previzibila pină la 3 zile
1.NEGLIJABILE
calendaristice
Consecinţe reversibile cu ITM previzibilă de 3-45 zile, ce necesită
2.MICI
tratament medical
Consecinţe reversibile cu ITM previzibilă de 45-180 zile, ce
3.MEDII
necesită tratament medical şi prin spitalizare
Consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de

4.MARI minim 50%,individul putând să presteze o activitate profesională

(inv.gr.III)
Consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de

5.GRAVE minim 100%,individul putând să presteze o activitate profesională

(inv.gr.II)
Consecinţe ireversibile cu pierdere totală a capacităţii de muncă,
6.FOARTE GRAVE
de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială (inv.gr.I)
7.MAXIME deces
CLASE DE PROBABILITATEA CONSECINTELOR(fercvenţa probabilă de
PROBABILITATE producere a consecinţelor)

EVENIMENTE
1.EXTREM DE RARE Extrem de mică P< 10-1 AN
2.FOARTE RARE Foarte mică P( 10-1/ 5-1)AN
3.RARE Mică P( 5-1/ 2-1)AN
4.PUŢIN Medie P( 2-1/ 1-1)AN
FRECVENTE
5.FREGVENTE Mare P( 1-1/ 1-1)LUNĂ
6.FOARTE Foarte mare P> 1-1/ LUNĂ
FRECVENTE

33
c) Diferenţierea factorilor de risc în raport cu frecvenţa (probabilitatea de manifestare), ţine cont
de faptul că accidentele şi îmbolnăvirile profesionale sunt evenimente aleatorii şi că fiecare factor
de risc conduce la o altă probabilitate a evenimentelor. Această componentă a riscului -
probabilitatea, nu poate fi determinată cu precizie, de multe ori ea poate doar să fie aproximată.
Din aceste considerente aprecierea frecvenţei de manifestare a factorilor de risc se face
utilizând intervale corespunzătoare la şase clase de evenimente (grupe de probabilitate):
 clasa 1 - extrem de rare (ER) - P <10-7/h sau P < 10-1 /an, (o dată la peste 10 ani);
 clasa 2 - foarte rare (FR)- P = (10-7 ÷ 10-5)/h sau P = (10-` ÷ 5-1)/an, (o dată la 5- 10 ani);
 clasa 3 – rare (R) - P = (10-7 ÷ 10-5)/h sau P = (10-` ÷ 5-1)/an, (o dată la 2-5 ani)
 clasa 4 - puţin frecvente (PF) - P = (10-4÷ 10-3/h sau P = (2` ÷ 11)/an, (o dată la 1 - 2 ani);
 clasa 5 - frecvente (F) - P = (10-3÷ 10-2/h sau P = 1-1/an÷1-1 (o dată la un an o - lună);
 clasa 6 - foarte frecvente (FF)- P > 10-2/h sau P > 1-1/lună (minim o dată pe lună).
Frecvenţa de manifestare a factorilor de risc sau probabilitatea consecinţelor reprezintă
numărul probabil de evenimente produse în unitatea de timp.
Probabilitatea depinde de condiţiile concrete ale sistemului de muncă: fiabilitatea şi
vechimea echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea locului de muncă,
prezenţa persoanelor sensibile, timpul petrecut în zona periculoasă, numărul de persoane care au
acces, frecvenţa acesului, viteza de apariţie a evenimentului( brusc, rapid, lent), experienţa
executantului. În apercierea probabilităţii se pot lua în calcul şi expunerea la factorii de risc(număr
de persoane expuse, tipul, frecvenţa şi durata expunerii)
Scala de cotare a claselor de probabilitate este prezentată în tabelul 9 şi corespunde CEN
812/85.
d) Nivelul de risc securitate se stabileşte folosind cele două clase de cotare a gravităţii
consecinţelor acţiunii factorilor de risc şi a probabilităţii consecinţelor, prin asocierea fiecărui factor
de risc din sistemul de muncă, unui cuplu de elemente caracteristice gravitate - probabilitate.
Privind consecinţele acţiunii factorilor de risc asupra executantului se consideră că
gravitatea este o componentă mai importantă, având o incidenţă mai mare asupra nivelului de risc
decât frecvenţa (probabilitatea).
Combinând cele 7 clase de gravitate a consecinţelor cu cele 6 clase de probabilitate de
producere a evenimentelor se obţine grila claselor de risc, cu riscuri inacceptabile care necesită
măsuri tehnice – negru, riscuri acceptabile cu luare de măsuri organizatorice – haşurat şi riscuri
acceptabile – alb, figura 8 .
Domeniul riscurilor
inacceptabile
Probabilitatea de producere
Gravitatea ER FR R PF F FF
consecinţelor 1 2 3 4 5 6
maxime 7
foarte grave 6
grave 5
Domeniul riscurilor
mari 4 acceptabile cu
medii 3 luarea de măsuri
organizatorice
mici 2
neglijabile 1

Domeniul riscurilor
acceptabile

Fig.8.Grila claselor de risc

34
 Drept consecinţă, celor 7 clase de gravitate le corespund 7 niveluri de risc/securitate:
N1 - nivel minim de risc  S7 - nivel maxim de securitate;
N2 - nivel foarte mic de risc  S6 - nivel foarte mare de securitate;
N3 - nivel mic de risc  S5 - nivel mare de securitate;
N4 - nivel mediu de risc  S4 - nivel mediu de securitate;
N5 - nivel mare de risc  S3 - nivel mic de securitate;
N6 - nivel foarte mare de risc  S2 - nivel foarte mic de securitate;
N7 - nivel maxim de risc  S1 - nivel minim de securitate.
Rezultă că între nivelul de risc şi nivelul de securitate există relaţia liniară cu pantă inversă:
NR = 8 - NS

Combinând câte două cele 7 clase de gravitate (g) şi 6 clase de probabilitate (p) se obţine
o matrice cu 7 linii şi 6 coloane:

Reprezentând grafic această matrice într-un sistem cartezian g – p se obţine un dreptunghi a cărui

suprafaţă dă mulţimea nivelurilor de risc posibile = , figura 9.

6
Figura 9.Reprezentarea
grafică a matricei
5
cuplurilor de variabile
gravitate-probabilitate
4
(mulţimea nivelurilor de
risc) g - clasă de gravitate;
p - clasă de probabilitate
3

1 2 3 4
5 6 p

Fiecărui punct din dreptunghiul reprezentat grafic îi corespund coordonatele g şi p din

matricea Mgp.

35
 Prin suprapunerea succesivă în anumite condiţii a curbei de acceptabilitate a riscului pe
dreptunghiul din figură se stabileşte încadrarea cuplurilor g - p pe niveluri de risc.
Cele 7 niveluri de risc sunt separate prin 6 curbe de acceptabilitate echidistante pe diagonala ce
uneşte punctul (1,1) cu punctul (7,6).
Nivelul 1 - nivel minim de risc acceptabil conţine toate punctele în care gravitatea este de
clasa 1 - (1,1); (1,2); (1,3); (1,4); (1,5); (1,6) şi punctul (2,1).
Diagonala (1,1) - (7,6) se împarte în 7 părţi egale corespunzătoare celor 7 niveluri de
risc/securitate. Curba de acceptabilitate a riscurilor de nivel minim va trece prin primul punct al
diagonalei şi punctul (1,6) având alura curbei din figura 7şi este dată în figura 10.

Figura 10.
Trasarea curbei de
4
nivel minim(.N1)
de risc.Stabilirea
3
punctelor de
segmente egale pe
diagonală (1-7).
2

0
1 2 3 4 5 6 p

Prin punctele 1...7 se trasează curbele de acceptabilitate ca fiind paralele la curba de nivel 1
(risc -minim acceptabil)
Sub această curbă minimă de acceptabilitate (N1) toţi factorii de risc cu gravităţi -
probabilităţi (g – p) sunt acceptabili, evenimentele pe care le provoacă nu sunt accidente incidente,
iar eliminarea lor ţine de creşterea confortului de muncă şi nu a securităţii. Acestei zone îi
corespunde submatricea:

Nivelurile de risc 2 ÷ 7 se obţin trasându-se curbe paralele de acceptabilitate prin celelalte

puncte echidistante de pe diagonala (1,1) - (7,6) conform figurii 11.
Toate punctele (cupluri g - p) conţinute în zona situată între primele 2 curbe de
acceptabilitate a riscurilor aparţin nivelului 2 de risc ş.a.m.d.

36
 Zona situată deasupra celei de a 6-a curbe de acceptabilitate aparţine nivelului 7 de risc
(maxim) şi 1 de securitate (minim), ei îi aparţine matricea

Aceste cupluri vor conduce rapid şi cu siguranţă la accidente urmate de deces, deoarece
nivelul 7 de risc este nivel critic cu securitate minimă, niciodată acceptabil.
Legislaţia din domeniu nu permite atingerea acestui nivel de risc.
Nivelul de risc maxim acceptabil diferă de la o ţară la alta funcţie de nivelul de dezvoltare
economică şi socială.

Fig.11. Trasarea curbelor nivelurilor de risc.

Trasarea curbelor pentru nivelurile 2-7; nivel de risc
maxim acceptabil şi critic; Nivel de risc l -
cuplurile g-p: (1,1) (1 ,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1);
Nivel de risc 2 - cuplurile g-p: (2,2) (2,3) (2,4) (3,1)
(3,2) (4,1); Nivel de risc 3 - cuplurile g-p: (2,5)
(2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7.1); Nivel de risc
4 - cuplurile g-p: (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3)
(6,2) (7.2); Nivel de risc 5 - cuplurile g-p: (4,5)
(4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3); Nivel de risc 6 -
cuplurile g-p: (5,6) (6,4) (6,5) (7,4); Nivel de risc 7 -
cuplurile g-p: (6,6) (7,5) (7,6)

În România s-au considerat indicate până nu

demult (anul 2000) nivelurile 4, 5 ca fiind maxime
acceptabile. În prezent, nivelurile 4 şi 5 sunt
inacceptabile, rămânând ca maxim acceptabil nivel
de risc rezidual 3,5.

4. 3. ETAPELE DE APLICARE
CONCRETĂ A METODEI DE EVALUARE A RISCURILOR
Etapele sunt:
1. Constituirea echipei de evaluare;
2. Definirea locurilor de muncă (sistemului de analizat);
3. Identificarea factorilor de risc din sistem;
4. Evaluarea nivelurilor parţiale de risc pentru fiecare factor de risc şi nivelurile globale ale
riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pe fiecare loc de muncă;
5. Ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire;
6. Propunerea măsurilor de prevenire;
7. Raport general al evaluării,
8. Concluzii

37
Instrumentele de lucru utilizate pentru evaluare sunt:
 Lista de identificare a factorilor de risc, prezentată în ANEXA Al sau tabelul ;
 Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman,
prezentată în ANEXA A2;
 Scala de cotare a gravitaţii si probabilităţii consecinţelor prezentată în ANEXA A3;
 Grila de evaluare a riscurilor prezentată în ANEXA A4;
 Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv, a nivelurilor de securitate prezentată în
ANEXA A5;
 Fişa de evaluarea a locului de muncă - document centralizator, prezentată în ANEXA A6;
 Fişa de măsuri propuse prezentată în ANEXA A7.

1. Constituirea echipei de evaluare. Aceasta va cuprinde obligatoriu evaluatori abilitaţi,

specialişti cunoscători ai proceselor de muncă analizate, reprezentantul lucrătorilor, lucrători
desemnaţi cu S. S. M.
Echipa trebuie să cunoască în detaliu metoda de evaluare, instrumentele folosite şi procedurile
concrete de lucru. De asemenea, trebuie să facă o minimă documentare prealabilă asupra
obiectivului. Echipa mai poate să conţină: proiectanţi, ergonomi, medici specialişti din unitate etc.
Conducătorul echipei este expertul evaluator abilitat.

2. Definirea sistemului de analizat si evaluat. În această etapă se identifică şi se descriu

componentele sistemului de muncă şi modul său de funcţionare (scop, procese tehnologice, operaţii
de muncă, maşini şi utilaje folosite, unelte etc), se precizează concret sarcina de muncă a
executantului pe baza fişei postului, ordine şi decizii scrise sau verbale, se descriu condiţiile de
mediu existente şi se precizează cerinţele de securitate pentru fiecare componentă a sistemului de
muncă pe baza normelor si standardelor în vigoare.
Aceste informaţii se culeg din documentele unităţii (fişe tehnologice, cărţi tehnice ale
maşinilor, fişe de întreţinere si reparaţii, caiete de sarcini, fişele posturilor, instrucţiuni, norme,
standarde de securitate şi sănătate în muncă, discuţii cu lucrătorii din sistem şi interviul
conducătorilor locurilor de muncă).

3. Identificarea factorilor de risc din sistem. Etapa esenţială a metodei. Se aplică pentru
fiecare componentă a sistemului de muncă şi fiecare loc de muncă în baza unei liste prestabilite cu
depistarea tuturor disfuncţiilor şi abaterilor existente sau previzibile.

38
 Metodele de depistare sunt observarea directă, deducţia logică şi interviul cu lucrătorii şi
conducătorii locurilor de muncă.
Factorii de risc obiectivi, ce ţin de mijloacele şi mediul de muncă, se identifică uşor, în schimb
cei subiectivi care ţin de executant şi sarcina de muncă, având un grad mare de nedeterminare, se
identifică dificil.
Factorii de risc ce trebuiesc urmăriţi şi identificaţi pe fiecare componentă a sistemului de
muncă sunt prezentaţi în Lista de identificare a factorilor de risc (ANEXA A1), iar factorii de risc
identificaţi la un loc de muncă se trec într-o FIŞĂ DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ,
ANEXA A6, care conţine pe lângă factorii de risc şi forma de manifestare, consecinţa maximă,
gravitatea, probabilitatea şi nivelul parţial de risc, pentru fiecare risc identificat.
Pentru completarea acestei fişe trebuie să existe în prealabil rezolvate instrumentele de lucru:
 lista de identificare a factorilor de risc, ANEXA A1;
 lista de consecinţe posibile ale acţiunilor acestor factori asupra organismului uman, ANEXA
A2;
 scalele de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor factorilor de risc asupra
organismului uman ANEXA A3;
 grila de evaluare a riscurilor, ANEXA A4, care este un tabel ce exprimă riscurile sub formă
de cupluri g-p ("g" pe coloane şi "p" pe linii);
 scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate pe baza cuplurilor g-p, ANEXA A5.

4. Evaluarea nivelului global de risc. După identificarea factorilor de risc şi încadrarea lor în
funcţie de gravitate şi probabilitate, folosind grila din ANEXA A4 şi scala din ANEXA A5 se
completează fişa de evaluare a locului de muncă ANEXA A6.
Cu ajutorul scalelor de încadrare a nivelului de risc/securitate (ANEXA A5) se determină
nivelul de risc/securitate parţial pentru fiecare factor de risc identificat în parte şi se trece în ultima
coloană a fişei de evaluare a locului de muncă ANEXA A6.
Nivelul de risc global (N rg) pe locul de muncă se calculează ca media ponderată a nivelurilor
de risc parţiale stabilite pentru factorii de risc identificaţi la acel loc de muncă. Ca element de
ponderare se utilizează rangul factorului de risc ( ), ce este egal valoric cu nivelul de risc parţial
(factorul de risc cu nivel cel mai mare va avea si rangul cel mai mare). Acest lucru elimină efectul
de compensare între extreme, prezent în orice medie statistică, mascând astfel prezenţa factorului cu
nivel maxim de risc. Relaţia de calcul al nivelului de risc global, pe locul de muncă (Ng) este:

39
unde:
= rangul factorului de risc "i" egal valoric cu nivelul de risc ;

= nivelul de risc al factorului de risc "i"

n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de muncă pe toate componentele sistemului de
muncă.
Nivelul global de securitate la locul de muncă calculat pe principiul liniarităţii cu pantă

negativă este .

Nivelul global de risc/securitate agregat (Nr,sgA) pentru macrosisteme, (atelier, secţie, sector,
societate) se calculează ca media ponderată a nivelurilor de risc/securitate globale determinate pe
fiecare loc de muncă existent în macrosisteme (locurile de muncă similare se consideră ca fiind un
singur loc de muncă).

unde:
rp = rangul locului de muncă "p" egal valoric cu nivelul global de risc/securitate al locului de
muncă;
n = numărul de locuri de muncă analizate (evaluate)
Nrsgp = nivelul de risc/securitate global pentru locul de muncă "p".
5. Ierarhizarea riscurilor şi stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie (bariere de
securitate)
Evenimentul nedorit se izolează de cauze prin bariere de securitate sau măsuri de prevenire şi
de efecte tot prin bariere de securitate sau măsuri de protecţie.
Pentru a îmbunătăţi nivelul de risc/securitate la locul de muncă, atelier, secţie, sector, unitate
se ierarhizează, riscurile evaluate conform scalei de încadrare a nivelului de risc/securitate, ANEXA
A5, în ordinea 7, 6, 5...1 pentru riscuri şi 1, 2, 3 ... 7 dacă se lucrează cu nivelul de securitate.
Măsurile de prevenire se propun în ordine ierarhică, ANEXA A8:

40
 • măsuri de prevenire intrinsecă;
• măsuri de prevenire colectivă;
• măsuri de prevenire individuală
Pentru stabilirea gradului de prioritate de aplicare a acţiunilor de prevenire a riscurilor
profesionale literatura de specialitate recomandă gruparea în patru grupe de prioritate după cum
urmează:

Grad de
Criterii
prioritate
- factorii de risc analizaţi nu afectează integritatea fizică şi psihică a lucrătorilor;
- nu sunt depăşiri ale limitelor maxime admisibile prevăzute de reglementările în
vigoare;
1
- consecinţe neglijabile (incapacitate de muncă mai mică de 3 zile);
- probabilitate de manifestare extrem de rară (sub o dată la 10 ani);
- investiţii foarte mari, oneroase financiar, schimbare de tehnologie.
- factorii de risc analizaţi afectează în mică măsură integritatea fizică şi psihică a
lucrătorilor;
- nu sunt depăşiri ale limitelor maxime admisibile prevăzute de reglementările în
vigoare decât extrem de rar;
2
- consecinţe neglijabile sau mici (incapacitate temporară de muncă cuprinsă între 3 şi 45
zile);
- probabilitate de manifestare foarte rară (de 1 - 2 ori la 10 ani);
- investiţii mari.
- factorii de risc analizaţi pot afecta integritatea fizică şi psihică a lucrătorilor;
- valorile măsurătorilor de noxe chimice, fizice sau biologice sunt apropiate de limitele
maxime admise prevăzute de reglementările în vigoare;
3
- consecinţe mici (incapacitate temporară de muncă cuprinsă între 3 şi 45 zile);
- probabilitate de manifestare rară (de 2 - 5 ori la 10 ani);
- investiţii mari.
- factorii de risc analizaţi pot afecta grav integritatea fizică şi psihică a lucrătorilor;
- valorile măsurătorilor de noxe chimice, fizice sau biologice depăşesc limitele maxime
admise prevăzute de reglementările în vigoare;
4 - consecinţe medii (incapacitate temporară de muncă cuprinsă între 45 şi 185 zile), mari
(invaliditate de gr. III), grave (invaliditate de gr. II), foarte grave (invaliditate de gr. I)
sau maxime (deces);
- probabilitate de manifestare puţin frecventă (de 1 - 2 ori la 2 ani), frecventă (de 1/an -

41
 1/lună) sau foarte frecventă (>1/lună);
- investiţii mici;
- acţiuni corective cu caracter organizatoric.

Ierarhizarea măsurilor de prevenire primare, secundare, terţiare şi cuaternare se face conform

ANEXA A8.

6. Propunerea măsurilor de prevenire/protecţie

Aceste măsuri de prevenire stabilite se înscriu în ANEXA A7, "FIŞA DE MĂSURI
PROPUSE".
Măsurile de prevenire/protecţie se iau numai pentru riscurile inacceptabile, urmărindu-se
aducerea lor în domeniul acceptabil într-un timp rezonabil.
Metoda de evaluare a nivelului de risc/securitate se încheie cu redactarea raportului de
evaluare care trebuie să conţină clar şi foarte bine precizat următoarele:
 modul de desfăşurare a analizei;
 echipa implicată;
 rezultatele evaluării - fişe de evaluare a locurilor de muncă cu nivelurile parţiale şi globale
de risc (ANEXA A6);
 fişele de măsuri propuse (ANEXA A7);
 concluziile.

4. 4. UTILITATEA EVALUĂRII RISCURILOR PROFESIONALE

Cunoaşterea şi evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei juridice de a întreprinde acţiuni,

care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii societăţii.
Activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a procesului de muncă, poate să-l
influenţeze sub următoarele aspecte:
Continuitatea procesului de producţie. Se ştie că producerea unui accident generează
întreruperea lucrului pentru o perioadă de timp relativ limitată, dar în acelaşi timp generează o stare
de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată evenimentului şi incertitudinii. Acest lucru face
ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de muncă şi implicit cu scăderea
producţiei.

42
 Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire a riscurilor, bine alese, măresc viteza de
derulare a fluxului tehnologic micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a
producţiei şi implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. în acelaşi timp sunt eliminate
şi cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de protecţie a muncii, ce se pot dispune în urma
cercetării eventualelor accidente ce se pot produce în sistemul dat.
Creşterea eficienţei muncii. Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau
eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor
directe ale accidentului (asistenţă socială, plata concediului medical, ajutoare materiale etc), la
evitarea perturbărilor procesului de producţie prin reorganizări ale personalului precum şi la
eliminarea cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei
accidentaţi.
Creşterea productivităţii. Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin
periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea (tehnologică) a personalului,
respectarea graficelor de întreţinere şi reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea
productivităţii, atât prin creşterea randamentului utilajelor cât şi prin creşterea randamentului
personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii îl are realizarea unui mediu
de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi
implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creşterea confortului în muncă.
Creşterea calităţii produselor. Acest fapt se realizează aproape automat derivând din
disciplinarea personalului prin respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condiţiile
optime prevăzute de procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate.
Îmbunătăţirea climatului socio-profesional. Implicarea întregului personal în activitatea de
prevenire a riscurilor conduce la conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De
asemenea, aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formarea
echipelor de lucru, transmiterea sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale,
cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale
corect stabilite în cadrul formaţiei creează un climat de siguranţă şi încredere, care favorizează
creşterea eficienţei muncii.
Creşterea prestigiului societăţii. Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă,
prin neintervenţia unor factori perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi
angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii
cât şi în rândul beneficiarilor şi colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la
seriozitatea societăţii.

43
 Eliminarea consecinţelor administrative, contravenţionale sau penale suferite de eventualele
persoanele vinovate de producerea unor accidente precum şi despăgubirile către victime sau urmaşii
acestora.
În concluzie, o activitate desfăşurată în condiţii de securitate conduce la creşterea în
final a profitului societăţii şi la bunăstarea lucrătorilor.

4. 5. GESTIUNEA COMPUTERIZATĂ A RISCURILOR

Metoda de evaluare a nivelului de risc/securitate prezentată este laborioasă, deoarece chiar

pentru sisteme relativ simple de muncă, formele de manifestare a factorilor de risc existenţi şi
potenţiali sunt multiple.
Datorită numărului mare de informaţii cu care vehiculează echipa de evaluare se impune
utilizarea computerului direct în procedura de evaluare prin formarea şi folosirea unor bănci de date
privind:
 echipamentele tehnice (durată de viaţă, timp de funcţionare);
 numărul persoanelor expuse şi timpul de expunere;
 statistica accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale produse, necesară stabilirii
corecte a claselor de probabilitate;
 calculul nivelurilor de risc/securitate parţiale şi globale pe loc de muncă, atelier, secţie
unitate.
De asemenea, calculatorul poate fi utilizat în gestiunea computerizată a riscurilor, folosind
bănci de date complete şi actualizate permanent cu datele din fişele de evaluare a locului de muncă
(ANEXA 6) şi fişele de măsuri de prevenire (ANEXA 7).
Astfel, se poate cunoaşte în orice moment situaţia exactă a riscurilor existente, a măsurilor
ce trebuiesc luate, a răspunderilor şi competenţelor pentru respectivele măsuri.
Pentru ca evaluarea nivelului de risc/ securitate să ducă la rezultate bune, trebuie ca locul de
muncă să fie bine definit sub aspectul scopului şi componentelor sale, echipa de evaluare să fie
profesionistă şi multidisciplinară (experţi, specialişti tehnologi, specialişti SSM, ergonomi,
proiectanţi, medici, etc.)
Metoda poate fi utilizatăcu succes în toate etapele de existenţă a unui sistem de muncă
(concepţie, proiectare, costrucţie, explatare).
În anexele 9, 10, 11, 12, 13, 14 sunt prezentate factorii de securitate şi criteriile de evaluare a
locurilor de muncă; scala de evaluare a comdiţiilor de muncă; tipurile de solicitări asupra
organismului şi parametrii factorilor de influenţă; structura şi elementele accidentului de muncă;
criteriile de clasificare după cauze, efecte, urmări ale bolilor profesionale şi accidentelor de muncă;
criteriile de clasificare a afecţiunilor.
Un exemplu de evaluare concretă a unui loc de muncă „PERSONAL TEHNIC
ECONOMIC DE CONDUCERE” se prezintă în anexa 15.

44
 TEMA FINALĂ
CONŢINUT
EVALUAREA RISCURILOR LA LOCUL DE MUNCĂ

1. STABILIREA LOCULUI (LOCURILOR) DE MUNCĂ ŞI PROCESUL DE MUNCĂ

– DIN CE CONSTĂ:

2. STABILIREA ECHIPEI DE EVALUARE

3. DESCRIEREA COMPONENTELOR SISTEMULUI DE MUNCĂ:

A). MIJLOACE DE PRODUCŢIE – DENUMIRE COMPLETĂ, CARACTERISTICI,

SCULE, MATERIALE SEMIFABRICATE;

B). SARCINA DE MUNC – CE FACE LUCRTORUL DE LA SOSIREA PÂNĂ LA

PLECAREA DE LA LOCUL DE MUNCĂ;

C). MEDIUL DE MUNCĂ – CE FEL DE SPAŢIU ESTE, DIN CE ESTE COMPUS

SPAŢIUL, ILUMINAT, CURENŢI DE AER, TEMPERATURĂ, ZGOMOT, NOXE
CHIMICE, CĂI DE ACCES, PARDOSEALĂ;

D). EXECUTANT: DAC E CALIFICAT, CE CALIFICARE, DACĂ ESTE SAU NU

DOTAT CU E. I. P., INSTRUIT S. S. M., LUCREAZĂ SINGUR SAU ÎN ECHIPĂ,
NR. ORE/SCHIMB/ZI; ZILELE LIBERE, PRIMEŞTE SAU NU ANTIDOT.

4. ÎNTOCMIREA FIŞEI DE EVALUARE – IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC,

CONSECINŢA MAXIMĂ G, P, NIVELURILE PARŢIALE DE RISC; NIVELUL DE
MRISC GLOBAL PE LOC DE MUNCĂ.

5. ÎNTOCMIREA FIŞEI DE MĂSURI PROPUSE – MĂSURI TEHNICE ŞI

ORGANIZATORICE PENTRU FACTORII DE RISC CU NIVEL PARŢIAL 4, 5, 6,7 ŞI
CÂŢIVA 3.

6. CONCLUZII
(10 – 15 PG)

45
 PROIECT DE DISERTAŢIE
CONŢINUT
EVALUAREA RISCURILOR PROFESIOANEL LA SISTEMUL DE MUNCĂ...(FIRMĂ,
SECŢIE, ATELIER CU 3...8 LOCURI DE MUNCĂ)

1. INTRODUCERE – DEFINIŢII, NECESITATE, UTILITATE

2. PREZENTAREA METODEI DE EVALUARE A RISCURILOR PROFESIONALE

3. APLICAREA CONCRETĂ A METODEI LA SISTEMUL DE MUNCĂ....

3. 1. DESCRIEREA SISTEMULUI DE MUNCĂ – DENUMIRE; SCOP; FORMA

DE PROPRIETATE; ADRESĂ; OBIECTD DE ACTIVITATE; COD CAEN;
COMPONENŢĂ (BIROURI, CLĂDIRI, PUNCTE DE LUCRU; NR. DE
LUCRĂTORI B, F,; STATISTICA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI
ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE; DOTARE CU MAŞINI, UTILAJE;
TEHNOLOGII APLICATE; EFICIENŢĂ ECONOMICĂ).
3. 2. COLECTIVUL DE EVALUARE
LOCUL DE MUNCĂ......
3. 3. DESCRIEREA COMPONENTELOR LOCULUI DE MUNCĂ
- PROCESUL DE MUNCĂ
- MIJLOACE DE PRODUCŢIE
- SARCINA DE MUNCĂ
- MEDIUL DE MUNCĂ
- EXECUTANTUL
3. 4. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ŞI ÎNTOCMIREA FIŞEI DE
EVALUARE
3. 5. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE MĂSURI
4. CALCUL NIVELULUI DE RISC GLOBAL AGREGAT PE FIRMĂ
5. CONCLUZII

(40 – 60 Pagini)

OBS. SUBCAPITOLELE 3.3; 3.4; 3.5; SE FAC PENTRU FIECARE LOC DE MUNCĂ
ANALIZAT

46
 BIBLIOGRAFIE

 Darabont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996.

 Pece, Şt., Dăscălescu, Aurelia - Metodă de evaluare a riscurilor, ICSPM,
Bucureşti. 1998.
 Pece, Şt. - Metode de analiză apriorică a riscurilor profesionale, l.N.l.D.,
Bucureşti, 1993.
 Pece, Şt. - Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională în activitate, RENEL, ICSPM, 1994.
 Darabont, Alex., Pece, St., Dăscălescu, A. - Managementul securităţii şi
sănătăţii în muncă, Ed. AGIR, Bucureşti, 2001.
 Darabont. Alex., Kovacs, Şt., Darobant, Doru - Ghid de autoevaluare a
securităţii în muncă pentru, I.M.M.-uri, ICSPM, Bucureşti, 1997.
 Darabont, Alex., Tănase Nazarica - Ghid pentru evaluarea nivelului de
securitate în muncă, ICSPM, Bucureşti, 1997.
 Pece, Şt. - Metode de evaluare a întreprinderilor din punct de vedere al
securităţii muncii, l.N.l.D., Bucureşti, 1993.
 Creangă Camelia - Metodologii pentru aprecierea riscurilor la locul de
muncă, ICSPM, Bucureşti, 1999.
 Darabont, Alex., Kovacs, Şt. - Securitate şi sănătate în muncă. Suport de curs,
l.C.S.P.M., Bucureşti, 1998.
 Dăscălescu, A., Pece, Şt. - Elaborarea metodologiei de analiză a
întreprinderilor din punct de vedere al securităţii în muncă, ICSPM, Bucureşti,
1993.
 Darabont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996.
 Pece, Şt., - Evaluarea a riscurilor în sistemul om- maşină, Ed ATLAS PRESS,
Bucureşti 2003.
 Moraru R, Băbuţ G., Ion. - Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale Ed
FOCUS Petroşani, 2002
 Simion, Spiridon, Vasilescu Dragoş - Evaluarea riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională, INSEMEX Petroşani ,2004
 Mincă, G. – Analiza riscurilor profesionale, curs postuniversitar, Bucureşti
2004.
 Moraru, R., Băbuţ, G., Ion. – Analiza de risc, Ed. UNIVERSITAS, Petroşani,
2004.
 Darabont, Alex. – Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice,
Ed. AGIR, Bucureşti, 2001.
 Alexandru, I., Alexandru, A. – Evaluarea riscurilor profesionale, note de
curs, 2005.
 *** -. Norme metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006.
 *** -.H. G. 300/2006.
 *** - Legea Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, Nr. 319/2006, Bucureşti, 2006.
47