Pulsoximetria Este o Metodă Noninvazivă Pentru Monitorizarea Saturației de Oxigen A Hemoglobinei Din Sângele A Unei Persoane
Pulsoximetria Este o Metodă Noninvazivă Pentru Monitorizarea Saturației de Oxigen A Hemoglobinei Din Sângele A Unei Persoane
Pulsoximetria Este o Metodă Noninvazivă Pentru Monitorizarea Saturației de Oxigen A Hemoglobinei Din Sângele A Unei Persoane
Deși valoarea de saturație periferică de oxigen (SpO2) nu este întotdeauna identică cu valoarea
saturației de oxigen arterial (gazometrie SaO2) din analiza gazelor arteriale, cele două sunt destul de
bine corelate, astfel încât metoda de pulsoximetrie este:
sigură, simplă,
convenabilă,
neinvazivă,
ieftină,
valoroasă pentru uz clinic.
Ce se măsoară?
Oxigenul intră în plămâni și apoi este transmis în sânge. Sângele transportă oxigenul la diferitele organe
din corpul nostru. Principalul mod în care oxigenul este transportat în sângele nostru este prin
intermediul hemoglobinei. Saturația de oxigen indică procentul din hemoglobina totală care transportă
oxigen.
Saturația în oxigen a hemoglobinei (SpO2), dă informații despre procesul de respirație (dacă este
eficientă) și dacă gazele sunt schimbate în mod normal.
Cum funcționează?
Pulsoximetria folosește lumina pentru a determina saturația de oxigen. Lumina este emisă de la surse
care traversează sonda și ajunge la detectorul de lumină.
Dacă un deget este plasat între sursa de lumină și detectorul de lumină, lumina va trebui să treacă acum
prin deget pentru a ajunge la detector. O parte din lumină va fi absorbită de deget și partea care nu este
absorbită ajunge la detectorul de lumină.
Pulsoximetrul măsuroară cât de multă lumină atinge detectorul de lumină. Dacă există mai multă Hb în
deget, mai multă este și lumina absorbită.
Valori normale
Intervalele normale acceptabile SpO2 pentru pacienții fără patologie pulmonară sunt de la 95% la 99%.
Măsurarea temperaturii
La valori sub 80% este afectată funcția viscerală, primele afectate fiind creierul și inima.
Tipuri de pulsoximetru
Pulsoximetru digital
Poate fi folosit la domiciliu sau la spital. Pe ecranul său va afișa valoarea saturației în oxigen și pulsul. Se
montează cu lumina roșie pe unghie sau pe lobul urechii.
Pulsoximetru portabil
Folosit de obicei în spitale. Ecranul cu afișaj nu mai este situat pe clema, ci conține un cablu care se va
conecta șa un monitor. Se poate monta pe degetul de la mână
Pulsoximetru integrat
Monitoare complexe care se regăsesc de obicei în zonele de triaj. Curba pulsoximetrică este de
evidențiată în culoare albastră.
puloximetru smartphone
Există aplicații de mobil care pot măsura saturația în oxigen cu ajutorul senzorului aflat lângă camera
foto a mobilului. Deși determinările nu pot fi considerate precise, în anumite situații poate furniza
informații care pot fi de ajutor.
Tehnica de măsurare
poziționarea trebuie să fie potrivită, astfel încât să nu se producă vasoconstricție, sau să fie prea larg.
Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o condiție patologică. În condiții
normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.
Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferic < 90%, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.
ATENTIE
Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este dată de către medic !
Este necesară umidifierea amestecului inspirat pentru prevenirea uscarii şi implicit lezarii mucoaselor
respiratorii.
Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie pentru evitarea accidentelor.
Scop
Indicații
Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut
Leziuni toracice
Stări de șoc
În anestezia generală
Pneumotorax
Stări febrile
OXIGENOTERAPIA==MATERIALE NECESARE
Materiale necesare
Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de distribuire a
oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va
folosi un debitmetru şi un umidificator.
oxigenoterapie
Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică folosință, mască de oxigen (când necesarul
de oxigen este mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau izoletă pentru copii (nu se mai utilizează
din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
Barbotor steril
Leucoplast
Foarfeca
Tăviţa renală
Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma
sursei de oxigen
Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului
Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau altă sursă de căldură
Pregatirea mediului
Pregatirea pacientului
Pregătirea fizică: Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.
Se spală pe mâini
Tehnica
Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile respiratorii
Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei
Se va administra cu intermitență
Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o curea în jurul
capului
Se supraveghează pacientul
Administrarea cu ochelarii de oxigen
Se verifică barbotorul
Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de care este fixat
materialul impermeabil sub formă de cort
Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se supraîncălzește prin
respirație
Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația
Se monitorizează respiraţia
Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după
administrare
Notarea tehnicii
Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele celei care a
efectuat tehnică și rezultatele obținute.
Accidente – Incidente
Uscarea mucoaselor
Problema de dependenta: Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit (alimentatie inadecvata: mai
putin decat necesarul organismului).
Manifestări de dependenţă: anorexie; disfagie; condiţia cavităţii bucale( absenţa dinţilor, carii dentare,
gingivite,ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale, limbă încarcată, depunere saburală, glosite,
dificultate în masticaţie;); starea tegumentelor(tegumente uscate, pierderea elasticităţii; acnee,
dermatită); digestie modificata (dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor; greaţă, vărsătură;
regurgitaţii; aerofagie-eliminarea aerului pe gura; pirozis-arsuri;); deprinderi alimentare gresite (greşeli
în prepararea alimentelor; greşeli în alegerea alimentelor; orar nesatisfăcător al meselor; pierderea
obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu); hidratare insuficienta;cantitate redusa de alimente;
dezechilibru hidro-electrolitic (slăbiciune; tegumente şi mucoase uscate; urini concentrate); gust şi
valoare acordate mâncării; deshidratare; malnutriţia; casexia; pierdere în greutate; apatie; diminuarea
energiei (intoleranţă la efort ); edeme.
Problema de dependenta: Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus (alimentatie inadecvata: mai
mult decat necesarul organismului).
Manifestari de dependenta: nu bea sau bea lichide interzise; omite mesele sau mananca alimente
interzise;ameteli;paloare; indispozitie; constipatie.
Manifestari de dependenta: piele uscată cu turgor redus; membrane, mucoase uscate, buze uscate,
limba arsă; ochii adânciţi, moi; letargie ; sete; scăderea eliminării urinare; tahicardie; hipotensiune
arterială; scăderea presiunii venoase centrale; creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin
hemoconcentraţie; creşterea ureei sanguine; urină concentrată cu densitate mare.
Nevoia de a se recrea
Manifestari de dependenta: creşterea acută în greutate; edem periferic; pleoape edematiate; creşterea
presiunii venoase centrale; hipertensiune arterială, puls puternic; dispnee; raluri crepitante; turgescenţa
jugularelor; scăderea hemoglobinei şi a hematocritului; scăderea densitaţii urinare.
Nutriția enterală
Enteral vine din limba greaca: enteron = care înseamnă intestin, aşadar alimentaţia enterală constă în
orice formă de alimentaţie care foloseşte tractul gastrointestinal.
Alimentația este o condiție de bază pentru ca organismul să funcționeze. Suportul nutritiv este vital,
reduce mortalitatea, riscul de infecție, iar plăgile se vindecă mai repede.
La stabilirea planului nutrițional, trebuie să fie luate în calcul și factorii de stres (febră, intervenție
chirurgicală, politraumatism, sepsis, arsură) care pot mări necesarul energetic.
Indicații
bolnavi cu o stare nutritivă bună dar cu un aport alimentar oral inadecvat de 7-10 zile
Contraindicații
șoc clinic
ocluzie intestinală
ischemia intestinală (infarct entero-mezenteric)
hemoragii digestive
in bolusuri – Se realizează cu produse oficinale (de bucătărie) măcinate şi dizolvate sau suspendate în
apă, pentru a putea fi administrate printr-un tub relativ subţire cu diametru de 2 – 3 mm. Se poate
realiza cu seringă Guyon. Se introduce în ritm lent de maxim 20 ml/min pentru a evita distensia bruscă a
stomacului și trebuie raportată la greutatea pacientului.
Profilaxia tetanosului
Ce se poate administra
produse de bucătărie: măcinate şi dizolvate sau suspendate în apă ( proteine: din lapte, albuş de ou,
carne măcinată, mazăre – lipide: uleiuri de măsline, soia, floarea soarelui, porumb, gălbenuş – glucide:
amidon, zaharoză, lactoză, fructoză, supă).
Complicații
-> în acest caz, se introduce apă calduță cu bicarbonat sau se extrage sonda și se introduce alta. Nu
amestecați medicamentele cu formula de alimentație enterală. Spălați tubul cu apă calduță înainte și
după fiecare bolus de alimentație.
diaree – din cauze medicamentoase, intoleranțe la grăsimi sau contaminarea formulei de alimentație.
Monitorizare