Satira Eminesciana: Dimitrie Popovici in Studiul Romantismul Romanesc
Satira Eminesciana: Dimitrie Popovici in Studiul Romantismul Romanesc
Satira Eminesciana: Dimitrie Popovici in Studiul Romantismul Romanesc
O prima resursa a satirei eminesciene revine prin satira formala in versuri. Lirismul ei
consta in folosirea epitetului si metaforei negative sarcastice care compun un tablou grotesc pana la
desfigurare. In acest tablou caricatura este unul din procedeele satirice cele mai fregvente. Satira se
dubleaza de un comic satiric, un comic buf in care personajele bufoni joaca cea mai sinistra scena in
teatrul public. Comicul satiric rezulta din constrastul intre pozitia sociala politica si morala a
guvernantilor si practicile ilicite, haosul economic si furtul din avutia tarii.
Verbul eminescian transpune in satira o lume pe dos, o situatue rasturnata. Texte precum ai nostrii
tineri, scrisorile, sonetul satiric, juni corupti , epigonii folosesc toate instrumentele prozodice
specifice satirei formale in versuri : Alexandrinul, Exametrul, Dactilul si ritmul iambic.
O a doua resursa a satirei eminesciene este parodia care se bazeaza pe medierea altui text
sau a unei situatii obisnuite din cu totul alta zona. Functia satirica a parodiei se bazeaza pe imitarea
stilului si ridiculizarea viciilor liberalilor. Satira creste in actiune cu cat referentul textual sau cel de
situatie se afla in tabara politicienilor ilustrii cu vechi stagii in politica si provenind din famililii de
aristocrati.
Parodia in satira eminesciana poate lua forma pastisiei satirice care utilizeaza fie de stilul
cronicaresc ca sugestie a unei politici anacronice si de suete, fie foloseste stilul biblic ca o parodie
de contrast ce vizeaza pe ministrul instructiunii publice din textul Preaosfintia sa M. Ghitu. In aceste
situatii parodia, construieste caricatura individuala iar liberalii devin obiectul unei parodii satirice.
Procedeul valorificat recurge la citatul bumerang prin care eminescu preia din presa liberala,
Romanul, expresii pentru a le folosi ca argument al atacului decisiv.
O a patra resursa satirica la emi. este pamfletul. Forma literara nascuta la granita dintre
literatura si publicistica. Pamfletul eminescian traduce o relatie angajata a eului creator avand ca
tinta un obiect satiric concret si individualizat. Ca principale tehnici ale satirei pamfletare sunt
caricatura si ridiculizarea obiectului tinta. Sub aspect formal, pamfletul eminescian se organizeaza
narativ in jurul unor nuclee epice alcatuite din scene din viata poetica si sociala. Terenul favorit este
spatiul politic, intalnirile parlamentare sau electorale. Ca personaje in aceste scene sunt politicienii
in special cei liberali sar si literatii, academicienii, profesorii
Satiristul este vocea pamfletarului justitiar care, intervine direct trimitand sageti in categoria
umana respectiva recurgand la invective, imprecatii si chiar blestem, cum apar in portretul
caricatural al liberalilor din scrisoarea 3 partea 2.
In alte texte portretul caricatural se foloseste de simbol si alegorie. In aceste texte eminescu
ataca politicieni precum C.A. Rosetti, Bră tianu, Petre Gră dișteanu.
Aceste texte pamphlet angajeaza o literatura de lupta, in care se intrec poetul si ziaristul, de aceea
lirismul protestatar eminescian.din pamflete are un puternic caracter subiectiv care, se foloseste de
instrumentul satirei sarcastice pentru a ataca tinta in mod direct anulandu-i orice posibilitate de
redresare.
Alexanru Paleologu afirma intr-un studiu din 1974 calitatile geniale ale lui Eminescu in
folosirea invectivei ca instrument satiric in pamfletul emi „Invectiva poate fi vitriolanta in expresia
ei, dar trebuie sa fie sublima si pura in incandescenta ei pasionala. In pamflet trebuie gebiu.”
Juni corupti este una dintre primele satire versificate de emi. datand din perioada cat Eminescu se
gasea la scoala din blaj 1866. Aceasta satira este dupa Perpesicius expresia evenimentelor la care
este martor Eminescu „Evenimente istorice care trezeau ecouri adanci in sufletul adolescentului. Cat
si contrastul dintre marasmul vietii politice de la noi si renasceea poporului italian” .
Ca tip de satira, Junicorupti se inscrie in literatura angajata, angajamentul scriitorului satiric
transmite receptorului o viziune proprie asupra lumii dar si o reactie la eveniment care antreneaza
un patos al angajarii.
In acest castig literar consta fictionalizarea satirei eminesciene. Eul satiric isi asuma propriul text ca
satira si este prezent in text in mod explicit (folosirea pronumelui de persoana I si a verbelor la
persoana I plural, ceea ce inseamna si angajarea destinatarului in text). Pozitia satiristului fata de
obiectul tinta este una de detasare reflexiva in care satiristul este situat deasupra obiectului satiric
indicand o ascendenta in raport cu tinta „La voi cobor acuma”. Pasasind postul de observator eul
satiric se implica instrumentand satira cu un intreg arsenal de arme de lupta. Motivul angajarii in
aceasta batalie il constituie obiectul satirizat identificat aici in tinta adica Junimea corupta.
Între acest joc al satiricului, un joc asumat gratuit, profetic chiar („Deşi ştiu c-a mea liră d-a
surda o să bată ” şi configurarea adversarului, prin închegarea unui portret colectiv desfigurat pâ nă
la distrugere şi descompunere definitivă , satira eminesciană înaintează gradual în intensitatea
tonului şi vervei pamfletare. Ca destinatar-ţintă, pe care-l provoacă direct, adversarul se găseşte
permanent descoperit în crizele sale de identitate. De aceea, figuraţia acestui portret caricatural
recurge dominant la metaforele descompunerii anatomice (fierea, vinele, ochii, fruntea, braţele,
sângele) printr-o disecţie a fazelor că derii în anorganic. Corupţia fizică şi corupţia morală, care duc la
moartea oricărui spirit de trezie sau a unei iniţiative de acţiune constructivă, duse până la dezagregare şi
golire de substanţă a obiectului satiric, culminează cu apelativul oximoronic „oameni morţi de vii”.
Coborâ t, cum am vă zut, pe terenul de bă tă lie al adversarului, eul satiric recurge la tehnica
bumerangului, acuzaţiile sunt întoarse împotriva obiectului. De aceea, acuzaţiile în cascadă de
imprecaţii copleşesc şi încercuiesc practic ţinta, nedâ ndu-i altă alternativă decâ t trezirea şi lupta.
Atacul merge pâ nă acolo, încâ t devine înfierare şi stigmatizare definitivă , prin metafora animalieră
(„Blestemul îl invoc/ .../Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară / Cu fierul ars în foc”). Viaţa
plină de orgii, nopţile în beţii, ponegrirea sentimentelor tinereţii, sfâ rtecarea minţii şi sufletului,
aceste bombardamente ale acuză rii înaintează imperativ, conform creşterii tensiunii satirice, spre
provocarea unei reacţii şi atitudini în obiectul satiric. Imperativele „sculaţi-vă ”, „încingeţi-vă ”,
rostite ca ultimatum de eul satiric, sunt dublate de figurile argumentă rii, prin autoritatea istoriei
eroice a urmaşilor romani. Modelul italienilor, care au pornit pe calea libertă ţilor, renă scâ nd
idealurile din propria că dere, funcţionează aici ca argument-soluţie la starea inertă şi coruptă a
tinerimii româ ne. Numai că satira eminesciană alunecă din revoltă şi imprecaţie în acelaşi
scepticism al celui singuratic care propovă duieşte în van idealul libertă ţii („În darn ră suna vocea-mi
de eco repeţită ”, „Şi stau singur şi caut”). Statutul eului satiric în acest poem de tinereţe complineşte
cele două funcţii ale scriitorului angajat, cea de pedagog „care vrea să instruiască , să facă cunoscută
şi înţeleasă realitatea, /.../ dar şi cea de tribun care dirijează mulţimea mobilizâ nd-o în jurul să u
prin forţa incandescentă a cuvâ ntului să u. Nu întâmplă tor, în caietele eminesciene de laborator al
acestei poezii apar bruioane care trimit la vocaţia prophetic oraculară a satiricului, printr-un semn
de echivalenţă între eul satiric şi imaginea profetului: (”Deşi stiu c-a mea liră / Câ ntarea-
mi=Profetul”)