Patologia Dinților. Malformatiile Congenitale. Leziunile Carioase Si Necarioase Ale Tesuturilor Dure Dentare.
Patologia Dinților. Malformatiile Congenitale. Leziunile Carioase Si Necarioase Ale Tesuturilor Dure Dentare.
Patologia Dinților. Malformatiile Congenitale. Leziunile Carioase Si Necarioase Ale Tesuturilor Dure Dentare.
Pulpita cronică, histopatologic se caracterizează prin proliferarea țesutului de granulație cu infiltrarație limfo-
plasmocitară. Exudatul purulent este eliberat prin pierderea dentinei înmuiate carioase, transormând pulpita acută
supurativă în pulpita ulcerativă cronică. Clinic, dintele afectat prezintă o cavitate mare cu expunere largă a pulpei.
Deși pulpa este expusă, durerea este de obicei absentă. Impactul alimentelor în cavitatea mare poate induce rapid
durerea, dar poate fi rezolvată prin îndepărtarea lor. Răzuirea suprafeței ulcerative cu instrumente dentare induce
dureri severe și sângerări.
Influența continuă a stimulilor poate induce proliferarea polipoidă a țesutului de granulație rezultând pulpită
hiperplazică cronică (cunoscută și sub denumirea de „polip pulpar”) a dentiției permanente sau temporare la adulții
tineri cu viabilitate tisulară ridicată și aport sangvin adecvat dintr-un foramen apical larg. Polipul pulpar constă din
exsudat fibrino-purulent la suprafață, țesut de granulație imatur și țesut conjunctiv fibros în porțiunile mai profunde.
Poate fi tapetat de epiteliu scuamos de originea mucoasei bucale.
Inflamația seroasă sau supurativă ușoară apare în țesutul pulpar acoperit de dentină sănătoasă, rezultând pulpită
cronică închisă. Durerea și alte simptome sunt mai ușoare decât în pulpita acută.
№ 221. Periodontită cronică granulantă. (Coloraţie H-E). Indicaţii:
1. Ţesut de granulaţie la nivelul periodontului.
2. Infiltrat leucocitar.
Periodontita cronică este cea mai frecventă boală periodontală la adulți. Principalul agent patogen cauzal fiind
Porphyromonas gingivalis. Condiția patologică se caracterizează prin pierderea atașamentului țesutului conjunctiv,
distrugerea osului alveolar și formarea a unui buzunar adevărat cauzat de acțiunea bacteriană. În buzunarul
periodontal, pe suprafața rădăcinii se determină depunerea plăcilor și a calculilor.
Din punct de vedere clinic, se dezvoltă resorbția osoasă alveolară și crește mobilitatea dinților datorită distrugerii
țesuturilor periodontale adițional apar semne de gingivită. Datorită pierderii osoase alveolare, treptat se dezvoltă
recesiunea gingivală și expunerea rădăcinii, cu creșterea mobilitatății și mișcării dinților. Periodontita netratată duce
în cele din urmă la pierderea dinților.
Manifestările morfologice din țesuturile gingivale sunt similare cu cele din gingivită. Ulterior, inflamația se extinde
dincolo de fibrele crestei alveolare și se răspândește în ligamentul periodontal și osul alveolar, ducând la pierderea
atașamentului și, respectiv, la distrugerea oaselor. Hiperemia, edemul și distrugerea fibrelor de colagen sunt
proeminente. În cazurile avansate, sunt evidente pierderea marcată a atașamentului și resorbția osoasă cu multe
osteoclaste.
2
Reprezintă abateri morfologice de la dentiția normală. Ele pot interesa un singur dinte
sau un grup dentar și sunt prezente în momentul erupției, pot interesa atât dentiția
temporară, cât și cea permanentă.
Hiperdonții – interesează mai ales dentiția permanentă, se formează unul sau mai mulți
dinți supranumerari, datorită dezvoltării unui număr mai mare de muguri dentari.
Afectează mai ales regiunea maxilară anterioară, fiind mai frecvent întâlnită la sexul
masculin.
Forma cea mai frecventă a dintelui supranumerar este meziodens, localizat pe linia
mediană, între cei doi incisivi centrali superiori, permanenți, poate fi unic sau pereche.
meziodens
Anomalii de număr
meziodens
Anomalii de volum
Fuziunea – constă în alipirea a doi muguri dentari adiacenți, astfel încât la numărul
total al dinților unul lipsește. Cei doi dinți fuzionați au două camere pulpare separate și
sunt uniți în totalitate la nivelul coroanei sau radicular. Geminația și fuziunea pot
interesa atât dentiția temporară cât și cea permanentă, fiind mai frecvent localizate la
nivelul regiunii anterioare a maxilarului
Anomalii de formă
Perlele de smalț (smalț ectopic) – sunt mase rotunde, mici, constituite din smalț și
dispuse la joncțiunea smalț-cement sau în zona de bifurcație a rădăcinilor molarilor.
În perioada prenatală - în producerea anomaliilor de structură pot interveni numai unele boli
grave ale mamei: sifilisul sau rubeola din primele două luni de sarcină, care afectează geneza
dinților temporari.
Reprezintă un grup de boli cu caracter ereditar, care interesează ambele dentiții și care
afectează procesul de formare a smalțului în cele trei etape ale sale:
- mineralizarea matricei
- maturarea smalțului
- hipocalcificare
- hipomaturare
Anomalii de structură ale smalțului
- hipoplazii – constau în lipsa smalțului sub forma unor cavități, șanțuri sau zone
extinse
- opacități difuze - în care smalțul are grosimea normală, dar este mult mai opac, cu
limite indinstincte față de smalțul normal
În zona cu opacitate crescută, smalțul poate avea culoare albă, galbenă sau brună.
Aceste anomalii sunt frecvente întâlnite la copii, fiind de obicei bilaterale, simetrice și
localizate preferențial la anumiți dinți, în funcție de preioada de amelogeneză care este
afectată.
Anomalii de structură ale smalțului
1. Displazia Capdepont
2. Aplazia dentinei
3. Melanodentiția Beltram
Anomalii dentinei
Abraziunea – este uzura patologică a dinților, care se produce în urma unui obicei
vicios, numit bruxism, manifestat inconștient în timpul somnului (bruxism nocturn) sau
în stare de veghe (bruxism diurn) printr-un contact excesiv al suprafețelor ocluzale, cu
sau fără frecare interdentară (scrâșnitul dinților).
Leziuni dobândite ale dinților și parodonțiului
• Caria smalțului
• Caria dentinei
• Caria cementului
Caria dentară, clasificarea clinico-topografică
(regions of
demineralization)
Caria superficială
• se caracterizează prin demineralizarea
întregului strat de smalț cu formarea unui
defect în formă de cavitate în smalț.
• Dezorientarea cristalelor de hidroxiapatită,
schimbarea formei lor. Defectul se
localizează la nivelul joncțiunii smalț-
dentină
• Nu sunt observate modificări ale pulpei.
Caria superficială
Caria medie
• se caracterizează prin demineralizarea
smalțului și un strat de mantie a dentinei cu
formare de defecte în interiorul mantiei
dentinei sub formă de cavitate.
Caria medie
• se caracterizează prin demineralizarea smalțului a dentinei cu
formare de defecte în interiorul ei.
Caria medie
Caria medie
Din punct de vedere microscopic, se observă 4 straturi:
1. Stratul superficial constituit din microbi, resturi
alimentare și dentină necrozantă
2. Stratul de dentină infectată de flora microbiană;
3. Stratul de scleroză dentinară (care are rolul de a opri
invazia canaliculară a florei microbiene, constituit din
canalicule îngustate sau obliterare printr-un proces de
hiperminiralizare;
4. Stratul de dentină reacțională (constituit din țesut
dentinar nou format, care se depune în camera
pulpară, producând îngustarea și deformarea acesteia)
Caria medie
Stratul de scleroză dentinară și stratul de dentină
reacțională constituie o barieră care întârzie dezvoltarea
procesului carios.
• După localizare:
– la nivelul coroanei;
– la nivelul rădăcinei;
– totală.
Pulpita acută
• Pulpita seroasă: pulpa este tumefiată, hiperemică, cu
uşoară infiltrare leucocitară (neutrofilică), hemoragie,
modificări degenerative uşoare în celulele nervoase.
• Pulpita purulentă focală: infiltrare leucocitară marcată
(neutrofilică), cu formarea cavității umplute cu puroi
(abces).
• Pulpita purulentă difuză: exsudatul umple atât pulpa
coroanei cât și a rădăcinii (flegmonul).
• Etiologia:
– traume sau leziuni chimice care duc la infecție
• Căile de infectare:
– intradental (după pulpită);
– extradental (din dinții învecinați);
– limfo- sau hematogen.
Periodontita, clasificarea
• După localizare:
– apicală
– marginală.