APTITUDINEA
APTITUDINEA
APTITUDINEA
APTITUDINEA –
CA LATURĂ INSTRUMENTALĂ A PERSONALITĂŢII
Student,
JILAVU ELENA-GIANINA
ANUL I
CERNICA
2020
,,Dintre lucrurile cele mai de preţ pe care le are omul, acela de a fi capabil
sặ se introspecteze, de a încerca sặ-şi descifreze propria personalitate, mi se
pare a fi un lucru de o însemnatate excepţionalặ." Mulk Raj Anad
Aptitudinile intră în relaţii cu toate celelalte componente ale vieţii psihice, cu
întregul sistem al personalităţii şi cu celelalte subsisteme din cadrul
personalităţii, fapt care se repercutează asupra performanţei.
Definirea aptitudinilor
Golu:
Aptitudinea ne da masura gradului de organizare a sistemului personalitatii
sub aspect adaptativ-instrumental concret.
Zlate:
Oricât ar părea de ciudat, definirea aptitudinilor nu este simpla. In literatura de
specialitate vizavi de conceptul de aptitudine, s-a manifestat atitudini extrem de
diverse.
In unele manuale de psihologie, prin aptitudine sunt denumite:
- o serie de alte "realităţi" psihice si chiar psihofiziologice, cum ar fi predispoziţiile
sau capacităţile.
Zlate considera ca ieşirea din impas s-ar putea obţine printr-o definiţie generală şi
sintetică a aptitudinilor, însoţită însă de o serie de explicitări suplimentare.
Aptitudinile reprezintă un complex de procese şi însuşiri psihice
individuale, structurate într-un mod original, care permite efectuarea cu succes
a anumitor activităţi.
Zlate:
• Nu orice însuşire psihică este o aptitudine, ci numai cea care îi diferenţiază pe
oameni în privinţa posibilităţii de a atinge performanţe superioare în diverse activităţi.
• Este aptitudine doar însuşirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a
activităţilor.
• Numai însuşirea care asigură îndeplinirea activităţii la un nivel calitativ superior
poate fi considerată aptitudine
Unele însuşiri sau componente psihice ale persoanei (cunoştinţe, priceperi,
deprinderi) asigură şi ele îndeplinirea activităţii însă la un nivel mediu, obişnuit,
uneori chiar automatizat şi stereotipizat, de aceea nu trebuie confundate cu
aptitudinile.
• Sunt aptitudini însuşirile dispuse într-o anumită configuraţie în virtutea căreia
dispun şi de un mare grad de operaţionalitate.
Nu însusirile izolate, separate unele de altele, constituie aptitudini, ci doar cele
care se leagă unele de altele, se îmbină şi se sintetizează într-un tot unitar.
Aşadar, pentru ca o însuşire psihică să fie aptitudine trebuie sa satisfacă o serie
de cerinţe:
- să fie individuală, diferenţiatoare in planul randamentului activităţii;
- să asigure efectiv finalitatea activităţii;
- să contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activităţii;
- să dispună de un mare grad de operaţionalitate şi eficienta.
Forma calitativ superioară de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul.
El se deosebeşte de aptitudine prin gradul înalt de dezvoltare a aptitudinilor şi mai
ales prin îmbinarea lor corespunzătoare, ceea ce face posibilă creaţia de valori noi şi
originale.
Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor o reprezintă geniul.
Structura aptitudinii ae un caracter dinamic, ceea ce face ca obiectivarea ei in
cadrul aceleiasi activitati si la acelasi individ sa capete un caracter inalt variabil, atat
in functie de natura sarcinilor si situatiilor, cat si de varsta, produsele realizate
nesituandu-se toate la acelasi nivel valoric si neavand aceeasi frecventa pe toata
cooordonata timpului.
►Daca luam viata omului in ansamblul ei, putem constata ca atitudinea are o
istorie, pe care o putem rezuma in 3 stadii:
1. de structurare si maturizare
2. de optimum functional;
3. de regresie
Luate in acceptiunea restransa, aptitudinile au, in general, o aparitie precoce.
Viteza lor de dezvoltare nu este identica la toti indivizii.
Evolutia aptitudinilor nu are un caracter rectiliniu. Exista varste critice, cand
aparitia unor noi nevoi, a unor tendinte, se acompaniaza cu trecerea in stare latenta
sau cu regresia temporara a aptitudinilor manifestate anterior.
Ritmul dezvoltarii depinde de conditii multiple:1. biologice, geografice, sociale.
Pe durata maturitatii, aptitudinea amane la un nivel relativ constant, daca nu
intervin anumite conditii patologice care pot sa duca la o deviatie brusca si la o
modificare profunda a personalitatii, asa cum se intampla in dementa precoce.
2.Incepand, insa, cu o anumita varsta (dupa 70 de ani), isi face aparitia
diminuarea acuitatii senzoriale, slabirea memoriei, cu reducerea capacitatii de
achizitie, slabirea capacitatii de concentrare, etc.
3.Dar dezvoltarea aptitudinilor nu se supune doar legilor varstei, ea fiin influentata
si de mediu.
Zlate: Concluzie:
In procesul formării aptitudinilor contează nu atât ereditatea sau mediul, cat
calitatea lor.
O ereditate precară, asociată cu condiţii sociale extrem de favorabile, nu va
putea conduce la formarea unor aptitudini.
O ereditate superioară va fi neputincioasă dacă condiţiile de mediu sunt
nesatisfăcătoare.
Când calitatea celor două categorii de factori (ereditari şi de mediu) este mult
prea diferită, polarizala chiar, efectele asupra aptitudinilor sunt nefavorabile.
In anumite limite însă, diferenţele de calitate a celor două categorii de factori pot
duce la efecte benefice, aceasta ca urmare a intrării în funcţiune a fenomenului
compensării.
Ideal ar fi ca factorii ereditari şi cei sociali sa coincida din punct de vedere al
calităţii lor, atunci performanţele fiind maxime.
Clasificarea aptitudinilor
Criteriul cel mai larg acceptat in acest scop este sfera de solicitare si implicare in
cadrul activitatii.
Pe baza lui, au fost delimitate:
1) aptitudini generale
2) aptitudini speciale
1) Aptitudinea generala este socotita acea aptitudine care este solicitata si
intervine in orice fel de activitate a omului sau in rezolvarea unor clase diferite
de sarcini.
Aptitudinile generale alcatuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui
individ, care asigura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditii
variabile ale mediului.
Ele pot fi impartite senzorio-motorii si intelectuale.
2) Aptitudini speciale sunt structuri instrumentale ale personalitatii care asigura
obtinerea unor performante deasupra mediei in anumite sfere particulare de
activitatea profesionala.
Dupa obiectul de referinta, atitudinile se impart in 2 categorii:
1. atitudinile fata de sine
2. atitudinile fata de societate
Atitudinile fata de sine reflecta caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe
baza:
1. autoperceptiei si autoevaluarii
2. a perceptiei si evaluarii celor din jur
DEVENIREA PERSONALITATII