DEG, Curs I, S. Sulima 2018-19
DEG, Curs I, S. Sulima 2018-19
DEG, Curs I, S. Sulima 2018-19
Ideea europeană s-a dezvoltat în principal în perioada dintre cele două războaie mondiale
cu scopul de a menține pacea în Europa și de a spori influența europeană în lume. Până la și după
constituirea Comunităților europene în spațiul european au existat și alte organizații de cooperare
(economică, militară sau politică).
În perioada interbelică iniţiativele favorabile unificării se multiplică. Pe când unii
privilegiau ideea de unire culturală, alţii erau interesaţi de unirea economică şi nu în ultimul rând
de o unire politică a ţărilor europene. Majoritatea celor care promovau curentul unificării acestor
ţări în anii 1920 se sprijineau pe convingerea că Europa, dincolo de a fi un spaţiu geografic,
reprezintă o civilizaţia europeană, fundament a unităţii europene.
În 1929, Aristide Briand propunea primul proiect european oficial în fața Societății
Națiunilor. Era vorba despre stabilirea unei legături de tip federal între popoarele europene.
Iniţiativele europeniştilor din acea perioadă nu erau uniforme din punct de vedere al metodei de
integrare: în timp ce unii subliniau necesitatea creării umor structuri supranaţionale, alţii
privilegiau ideea unei cooperări interguvernamentale între state.
După al doilea Război Mondial, dificultățile economice și amenințarea unui Război Rece
au constituit liante puternice pentru statele europene. La 19 septembrie 1946 Winston Churchill,
Primul ministru britanic, pronunța un discurs la Universitatea din Zurich în care invita țările
europene să constituie Statele Unite ale Europei, având ca fundament reconcilierea dintre Franța
și Germania. La 5 iunie 1947, George Marshall, Secretar de stat american în acea perioadă,
propune la Universitatea Harvard un important ajutor economic tuturor țărilor europene slăbite de
război – programul de restabilire europeană, planul Marshall. Pentru coordonarea cheltuielilor de
reconstrucție, țările europene s-au regrupat în 1948 într-o nouă organizație de Cooperare
1
economică europeană unde deciziile erau luate cu unanimitate. Organizația Europeană de
Cooperare Economică este considerată preludiul construcției europene1.
2. Consiliul Europei
În 1948, la Haga este organizat un „Congres european” sub președinția lui Churchill unde
s-a recomandat crearea unei Adunări deliberative europene și a unui Consiliu special european
având sarcina de a pregăti integrarea politică și economică a țărilor europene. Se preconiza, de
asemenea, adoptarea unei Carte a drepturilor Omului, pentru controlul aplicării căreia trebuia
creată o Curte de Justiție. Congresul ajunge la înființarea Consiliului Europei (CoE) cu sediul
permanent la Strasbourg, oraș mult timp disputat între Franța și Germania.
Tratatul de la Londra, din 5 mai 1949, prevedea crearea CoE prin regruparea statelor
europene în jurul valorilor democratice pluraliste și a protecției drepturilor omului. CoE trebuia
să contribuie la armonizarea drepturilor naționale prin intermediul unui dialog politic între liderii
statelor membre. Cu acest titlu el favorizează emergența unui drept regional european fondat pe
convenții.
Conform Preambulului Tratatului de constituire membrii săi își declară „atașamentul la
valorile spirituale și morale care sunt patrimoniul comun al popoarelor lor și la originea
principiilor de libertate individuală, libertate politică, preeminența dreptului, pe care se fondează
orice democrație veritabilă”. În câmpul de competenţe sunt incluse următoarele domenii:
economic, social, cultural, ştiinţific, juridic, administrativ şi mai ales domeniul protecţiei şi
dezvoltării drepturilor omului. Domeniul apărării este exclus expres dintre aceste competenţe (art.
1 d).
1
Creată la 16 aprilie 1948, de către 18 state, OECE este răspunsul la propunerea americană a secretarului de stat
George C. Marshall. La 14 decembrie 1960 este semnată Convenția de la Paris pentru crearea Organizației de
Cooperare și de Dezvoltare Economică (OCDE). Pe plan juridic ea este continuatoarea OECE, integrând în prezent
mai mult de 30 de state printre care Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Mexic, Ungaria, Polonia ș.a. România nu
face parte din această organizație.
2
precum și drepturile și libertățile omului. Orice stat care dorește să devină membru al CoE se
angajează să ratifice Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și să respecte
minoritățile naționale de pe teritoriul său. Organele principale ale Consiliului examinează
calitățile statului candidat și pot impune angajamente speciale2.
Potrivit art. 11 din Statutul CoE (în continuare „Statut”) sediul CoE este la Strasbourg, iar
limbile oficiale sunt franceza și engleza (art. 12 din Statut). În conformitate cu art. 10 din Statut
principalele organe ale CoE sunt Comitetul Miniștrilor și Adunarea Parlamentară Consultativă,
organe asistate de Secretariatul CoE.
2
De exemplu, Rusiei i-a fost sugerată aplicarea unui moratoriu privind pedeapsa cu moartea, Croația s-a angajat să
respecte acordurile de la Dayton (acorduri încheiate între sârbi, croați și bosniaci la 14 decembrie 1995 care aveau
drept scop încetarea confruntărilor interetnice din Bosnia-Herțegovina); Ucraina a trebuit să-și revizuiască
Constituția. Cf. Gautron, Jean-Claude, Droit européen, 13e édition, Dalloz, 2009, p. 27.
3
B. Adunarea Parlamentară a CoE (APCE)
Adunarea Consultativă, denumită de la sfârșitul anilor 1970 Adunare Parlamentară a CoE
(APCE), este organul deliberativ al CoE membrii căruia sunt desemnaţi de către Parlamentele
naţionale fiind compusă în prezent din 324 membri şi tot atâția supleanţi.
Competențele APCE sunt limitate având în principal caracter consultativ. Chiar dacă
Adunarea încearcă să se impună adresând CM recomandări pentru rezoluții, ea nu a ajuns să
împartă puterea de decizie cu acesta.
Adunarea dispune și de o funcție electivă având competență pentru posturi cheie în unele
dintre instituțiile CoE (cele de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau de
secretar general al CoE).
APCE se reunește la Strasbourg pentru sesiuni ordinare o dată pe an, iar dezbaterile sunt
în mod normal publice (art. 32-35 din Statut).
Adunarea alege un Secretar General al CoE pentru o perioadă de 5 ani. Acesta este
responsabil de planificarea strategică, de orientarea programului de activităţi şi de bugetul CoE.
El este asistat de in Secretariat cu funcții administrative, care reunește în jur de două mii de
funcționari europeni. Misiunea principală a Secretariatului constă în pregătirea bugetului
organizației precum și alte programe de activitate interguvernamentală. Agenții europeni provin
din cele 47 de state membre și își desfășoară activitatea în principal la Strasbourg, dar și în alte
orașe europene.
La nivelul CoE a fost instituită de asemenea funcția de Comisar pentru drepturile omului
titularul căreia are drept misiune promovarea educației şi sensibilizarea privind drepturile omului
precum și respectarea acestora în statele membre.
4
Pe lângă aceste instituții principale, CoE mai găzduiește câteva organe specializate
precum:
- Congresul puterilor locale şi regionale este un organ consultativ care reprezintă
colectivităţile teritoriale.
- Conferinţa organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale (OING) numără mai mult
de 400 de ONG-uri cu care dialoghează CoE şi cărora acesta le-a acordat statut consultativ.
- Comisia europeană împotriva rasismului și intoleranței (ECRI) este un mecanism
independent cu rol de observator al situației drepturilor omului. Ea este compusă din experți care
vin din fiecare stat membru. Rolul său este de a combate rasismul, ostilitatea împotriva străinilor,
antisemitismul și intoleranța.
- Comitetul European pentru prevenirea torturii (CPT) este un mecanism non-judiciar
cu caracter preventiv, având menirea de a proteja persoanele private de libertate împotriva torturii
și a altor forme de rele tratamente.
Puterea decizională la nivelul CoE aparține Comitetului de Miniștri. Totuși, statele
membre își păstrează rolul în cadrul organizației având în vedere faptul că deciziile Comitetului
sunt adoptate în mod normal cu unanimitate. Celelalte organe nu dispun decât de o putere
consultativă. Convențiile adoptate de CoE, potrivit statutului acestuia, sunt ulterior ratificate de
statele părți.
5
ființelor umane, prevenirea torturii, criminalitatea cibernetică, lupta împotriva corupției,
cooperare culturală. Un alt domeniu care s-a bucurat de o atenție deosebită din partea CoE este
cel al drepturilor sociale așa cum sunt reglementate și protejate în Carta socială europeană
(adoptată în 1961, revizuită în 1996).
CoE are drept obiective de a promova și de a apăra principiile democrației pluraliste, a
preeminenței dreptului și a protecției drepturilor omului. El încearcă să favorizeze conştientizarea
şi punerea în valoare a identităţii culturale europene. Alături de statele membre și împreună cu ele
Consiliul caută soluţii comune la problemele societăţilor europene precum: discriminarea
minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, bioetica şi clonajul, terorismul, traficul de fiinţe umane,
crima organizată şi corupţia, criminalitatea cibernetică, violenţa împotriva femeilor și copiilor.
Susținând punerea în aplicare a unor reforme politice, legislative și constituționale în statele
membre CoE sprijină dezvoltarea stabilităţii democratice în Europa.
Cu toate criticile care i se aduc CoE a contribuit de la înfiinţarea sa la construirea unui
continent unde conflictele sunt reglate prin dialog, injustiţiile sunt reparate prin intermediul unor
norme şi proceduri comune, apte să garanteze drepturile individului.3
3
Cf. Alocuţiunea lui Thomas Hammarberg, Comisarul pentru drepturile omului, cu ocazia celebrării celei de a 60a
aniversare a Consiliului Europei, 1 octombrie 2009.