Eseu Ion Barbu
Eseu Ion Barbu
Eseu Ion Barbu
De Ion Barbu
Titlul poeziei - exprimă de la început prin numele celor două „personaje” dimensiunea
narativă a textului.
- aminteşte de istoriile celebre ale cuplurilor nefericite, precum Tristan şi
Isolda, Romeo şi Julieta. Subintitulată „baladă”, pare o poveste delicată şi stranie de iubire.
- Riga Crypto şi lapona Enigel sunt / reprezintă mărci / voci ale eului liric.
- Poezia este alcătuită din 27 de strofe. Primele cinci strofe ale poeziei conturează formula
compoziţională „poveste în ramă” / „poveste în poveste”. Rama, sugerată în dialogul din incipit, e mai
degrabă o atmosferă, decât un cadru fizic.
Povestirea ramă (cea generală)
- dialogul dintre menestrel - nuntaşi
- atmosfera „vin vechi”, „ospăţ”, „spartul nunţii”- e lumească, de „chef”, de aplecare spre cântecul de
lume- „cântec larg” → cântecul de lume care („zi-mi”) zice de tainele inimii.
- repetarea cântecului schimbă modul spunerii, nu şi conţinutul
*„cu foc acum o vară”→ o metaforă a pasiunii iubirii- INDICE TEMPORAL
*„stins, încetinel” → azi INDICE TEMPORAL→ o metaforă a melancoliei
Această formulă compoziţională aminteşte de specia genului epic- povestire-ilustrată iniţial prin
Halima.
Poetul Ion Barbu transformă această baladă într-o exprimare simbolică a uni aspiraţii umane: în
concepţia poetului - IUBIREA→ cale de acces spre înţelegerea sensului mai adânc al lumii.
„Mă-închin la Soarele-înţelept
Că sufletu-i fîntînă-în piept
Şi roat albă mi-e stăpână
Ce zace-în sufletul fântânâ.”→metaforă
Această metaforă reliefează aspraţia, setea de cunoaştere, care eliberează fiinţa de ispitele instinctuale (somn,
umbră) – oferite de riga. Aspiraţia spre soare a laponei exprimă dorinţa de perfecţionare a spiritului, pentru că la soare
roata sufletului se măreşte. „Căci sufletul nu e fîntînă
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul cu otravă.”
Sub influenţa raţiunii, omul a învăţat să depăşească ispitele trupului „făptură firavă” →metaforă a
fiinţei instinctuale (Riga Crypto). Gândul reprezintă atributul fiinţei raţionale.
Fiinţa instinctuală incapabilă de a gândi încearcă să depăşească limitele propriei lumi şi se distruge
pe sine.
prefix, lb. greacă: „kryptos” – „ascuns”, „tăinuit”
Crypto
lb. română: „criptic” – „tainic”, „secret”, „greu de descifrat”
Enigel lb. latină: „angellus”- „înger”, „îngeresc”. Nume tătăresc al râului Ingul, afluentul
Bugului rusesc.
RIGA CRYPTO - „împărăţea”→ verb arhaic; verb la timpul imperfect; aşază povestea
într-un plan nedeterminat, extern;
- stăpânul unei lumi „vegetale”;
- este „inimă ascunsă”;
- aparţine unui plan de existenţă dominat de rouă, umezeală, umbră;
- are o conotaţie tragică şi suferă de singurătate.
LAPONA ENIGEL - aparţine universului uman;
- elementele definitorii ale universului ei sunt: „gheaţa, lumina” ;
- epitetele care o definesc: „mică”, „liniştită”, „prea cuminte Enigel”;
- se înscrie într-un proces de transhumanţă: „De la iernat, la păşunat,
În noul an să-şi ducă renii”
- întâlnirea cu riga Crypto are loc într-un punct al călătoriei spre sud→ această mişcare are
sens simbolic şi reliefează aspiraţia spre soare a laponei.
Crypto îi oferă:
- lumea peste care domneşte „uite fragi”
- sacrificiul de sine „Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.”
- „somn fraged şi răcoare” numai prin uitare (ar putea accepta Enigel)
zbuciumul solar al căutării
- uitarea vindecă fiinţa de:
eternul drum al regăsirii
Enigel va refuza cele trei chemări ale rigăi Crypto, dar recunoaşte: „Ca o lamă de blestem
Vorba-în inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,”