Perioada Paşoptistă – „Dacia literară”

 specifică culturii româneşti

 cuprinsă între anii 1840- 1860
 reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H. Rădulescu, G.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu
 programul estetic:
 1. M. Kogălniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară) condamnă
traducerile şi încurajează literatura originală
 2. I. H. Rădulescu prin ziarul său, „ Curierul românesc” favorizează
publicarea operelor originale
 perioada de început a literaturii române
 până atunci nu existau decât scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii) şi
traduceri
 termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de
geografie, filosofice etc.)
 se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
 prin crearea de literatură originală
 prin încetarea traducerilor
 surse de inspiraţie :
 natura
 istoria naţională
 tradiţiile şi obiceiurile noastre
 stilul romantic era amestecat cu cel clasic

Perioada Pașoptistă
Accesează acest capitol despre literatura și rolul său în perioada pașoptistă și vei putea
observa cele mai importante caracteristici ale perioadei pașoptiste și lista
cu reprezentanții perioadei pașoptiste în literatura română.
Dacă manualul tău de la școală nu oferă destule informații despre literatura pașoptistă, sau
dacă informațiile oferite sunt prea greoaie, capitolul structurat de profesorii noștri de limba
română îți va fi de un real folos.
Cuprins
 Caracteristicile perioadei pașoptiste
 Curente literare specifice
 Scriitori reprezentanţi
De acum, vei cunoaște cei mai importanți reprezentanți/scriitori din pașoptism și vei înțelege
mai ușor rolul literaturii în această epocă.
Caracteristicile perioadei pașoptiste
Perioada paṣoptistă (1830-1860) este una dintre etapele fundamentale ale literaturii
române, aceasta caracterizându-se printr-o mare efervescenţă culturală ṣi prin promovarea
specificului naţional. Paṣoptismul se manifestă în preajma Revoluţiei de la 1848, fiind strâns
legat de ideea emancipării ṣi de afirmarea conṣtiinţei naţionale.
Perioadă culturală cunoscută sub numele de perioada pașoptistă are la bază activitatea
revistei „Dacia literară”, al cărei prim număr este publicat în 1940 de Mihail Kogălniceanu,
îndrumătorul generaţiei paṣoptiste.
Principalul obiectiv al paṣoptiṣtilor este crearea unei literaturi naţionale. Bineînţeles, acest
scop măreţ e aliniat ideilor de formare a unei conṣtiinţe comune ṣi de unire a românilor din
toate provinciile.
Astfel, ceea ce se promovează în plan literar este pus în slujba idealului naţional, mai exact,
literatura reprezintă un alt câmp de luptă în cadrul căruia se militează pentru conturarea
conştiinţei naţionale şi pentru realizarea Unirii Principatelor.
Acesta este ṣi scopul revistei „Dacia literară”, întrucât, încă din primul număr al revistei, prin
articolul-program „Introducţie” publicat de Kogălniceanu, se trasează directive precum:
 necesitatea aṣezării principiului estetic la baza criticii româneṣti – „[…] vom critica
cartea, iar nu persoana.”;
 unitatea limbii ṣi a literaturii la nivelul provinciilor româneṣti, unirea literară fiind un
prim pas pentru o viitoare unire teritorială ṣi socială;
 evitarea traducerilor ṣi a imitaţiilor care „omoară în noi duhul naţional”;
 valorificarea specificului naţional;
 promovarea unor surse de inspiraţie precum „frumoasele noastre ţări”, obiceiurile ṣi
istoria naţională, imitarea literaturii străine fiind înlocuită cu promovarea unei
literaturi naţionale.
Curente literare specifice
Prin ideile pe care le promovează, paṣoptismul nu doar trezeṣte conṣtiinţa naţională ṣi animă
poporul la acţiune în vederea unificării depline, ci orientează totodată literatura înspre
romantism.
Nu întâmplător, articolul lui Kogălniceanu este considerat un manifest al romantismului,
ideile pe care acesta le impune aflându-se în consonanţă cu temele acestui curent, cu atât mai
mult cu cât romantismul are la bază dorinţa de libertate, iar Kogălniceanu urmărea
emanciparea Principatelor.
Cu toate acestea, nu doar romantismul se reflectă în operele scriitorilor paṣoptiṣti, ci ṣi alte
curente, precum clasicismul sau realismul. Din dorinţa de modernizare, de aliniere la
celelalte naţiuni din Occident, literatura română „arde” etape din evoluţia ei şi încearcă o
împletire a mai multor curente literare, de multe ori chiar în cadrul aceleiaşi creaţii. Astfel,
apare fenomenul coexistenţei mai multor curente literare în cadrul aceleiaṣi
opere, această imixtiune fiind vizibilă în creaţii precum „Alexandru Lăpușneanul” (Costache
Negruzzi) sau chiar în pastelurile lui Alecsandri.
Scriitori reprezentanţi
POEZIE
 „Pasteluri” (Miezul Iernii, Sfârșit de toamnă, Malul Siretului, Iarna, Sania), „Doine ṣi
lăcrămioare” de Vasile Alecsandri;
 „Zburătorul”, „Poezie” de Ion Heliade Rădulescu;
 „Fabule”, de Grigore Alexandrescu (Iepurele, ogarul și copoiul, Câinele și
cățelul, Nebunia și amorul, Dreptatea leului);
 „Povestea vorbii”, de Anton Pann.
PROZĂ
 „Alexandru Lăpușneanul”, de Costache Negruzzi;
 „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu;
 „Balta albă”, de Vasile Alecsandri.
DRAMATURGIE
 „Despot-Vodă”, de Vasile Alecsandri.

Pasoptismul. Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de

afirmare a literaturii naţionale, în preajma Revoluţiei de la 1848.
Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu
trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de emancipare
socială şi naţionala, de militare pentru realizarea Unirii.
Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu
fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se desfăşuraseră
succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un
secol şi jumătate.
Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa
curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi
în aceeaşi creaţie. Curentele literare (iluminism, preromantism,
romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.
Paşoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un
program particular şi supusă unor comandamente exterioare:
mesianism cultural şi revoluţionar, spirit critic, deschidere spre
Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă
civică şi patriotică, conştiinţa pionieratului în mai toate domeniile
vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.
Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni
politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, determină
începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de
prefaceri palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi,
poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii,
genuri, specii, mai multe tipuri de
scriitură. Polimorfismul preocupărilor individuale se explică în
contextul epocii.
Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte
sau de o intenţionalitate estetică a scrierilor literare. Conştiinţa
faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această perioadă,
când se petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt
importate o dată cu formele, ideile literare vin împreună cu tiparele
narative sau prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a
traversat etapa iniţială a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor,
a respectării structurilor date (în fond, conform ideologiei
clasicismului).

Activitatea publicistică a lui Kogălniceanu, Russo, Alecsandri şi

Negruzzi, prin atitudinea lor lucidă şi responsabilă, a contribuit la
instituirea premiselor culturii române moderne. „Dorul imitaţiei s-a
făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul
naţional. [...] Traducerile însă nu fac o literatură." afirmă
Kogălniceanu în Introducţie la Dacia literară, în 1840. Articol-
prograra al romantismului românesc, Introductia se axează pe
evidenţierea necesităţii de realizare a unei literaturi naţionale
originale şi pune în mişcare o schemă de idei generale.
Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului
european şi parcurge un drum sinuos. După literatura anilor 1825-
1830, care abundă în adaptări după autorii străini, în special
francezi, e de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului
francez (Prefaţa la drama Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) şi
articolul-program Introducţie, publicat de Kogălniceanu în 1840.
Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului
francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului
naţional-popular de la revista Dacia literară.
Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive
romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a
patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc,
au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia
creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel
şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.
Romantismul Biedermeier este o variantă degradată a
Romantismului înalt, manifestat în Europa în perioada 1790-1815,
impur, eclectic şi predispus la orice compromis stilistic sau simbioză
tematică. Conceptul de romantism Biedermeier se poate asocia
produsului literar al anilor 1830-1860 (cf. Virgil Nemoianu, respectiv,
Nicolae Manolescu) pentru a identifica fenomenul hibridării estetice,
conglomerat de forme şi motive vechi şi noi în cuprinsul aceleiaşi
opere. Alecsandri ar putea fi în acest sens exemplul tipic.
Poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. în unele opere se
îmbină trăsături ale mai multor specii.
Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, înserare, Ruinurile
Tărgoviştii, Vasile Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile
Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul
întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe patul
morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia (Grigore
Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul
1848, Ion Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele
TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova, Marşul oştirii
romane, Vasile Alecsandri, Odă ostaşilor romani, Hora Unirii,
Deşteptarea României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi
epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului meu, Vasile
Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).
Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion Heliade-
Rădulescu, Zburătorul), balada istorică (Dimitrie
Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii), poemul
(Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de
plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda ciocârliei, Legenda
rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore
Alexandrescu, Fabule), snoava în versuri (Anton Pann, Povestea
vorbei), epopeea (Ion Heliade-Rădulescu, Anatolida,
Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida)