Tema 1: Teoria și practica democrației. Cadru general.

Planul:

1. Introducere.

2. Noţiuni generale despre democraţie.

3. Ce este democraţia?

1. Introducere.
PREZENTAREA CURSULUI:

Introducere. Cadru general.

Esența democraţiei politice.

De ce democraţia? (Totalitarism şi democraţie).

Apariţia şi evoluția istorică a democrației.

Democraţia politică: teorii şi concepte generice.

Principiile democrației

Valorile democraţiei. Libertatea şi egalitatea.

Valorile democraţiei. Dreptatea, diversitatea, toleranţa

Forme şi modele ale democraţiei.

Construcția constituțională democratică.

Opoziţia în statul democratic.

Democratizarea. Teoriile democratizării.

Democrația în cadrul doctrinelor politice.

Problemele şi provocările democrației contemporane.

Democratizarea politică în Republica Moldova.

1
Nota finală: 60 % - activitate la seminar (portofoliu = evaluare curentă orală + lucrări de
control + referat
40 % - lucrare finală (testare examen)

Tematica orientativă a referatelor:

 Idealul democratic în antichitatea greacă.

 Totalitarismul de dreapta.
 Comunism și totalitarism.
 Evoluţia ideii democratice în epoca modernă.
 Doctrina liberală si democrația politică.
 Doctrina conservatoare si democrația politică.
 Doctrina social-democrata si democrația politică.
 Modele ale democraţiei
 Mecanismele constituţionale ale democraţiei din R. Moldova .
 Edificarea statului de drept în Republica Moldova: probleme şi realizări.
 Democratizarea prin teoria valurilor.
 Tranziţia democratică în Republica Moldova: general şi particular.
 Provocările democraţiei la etapa actuală.
 Rolul educaţiei în democratizarea societăţii.

Literatura generalizatoare:
1. 1989.Toamna naţiunilor./ Adam Burakovski ş.a. - Iaşi: Polirom, 2013.
2. Baradat Leon P. Ideologiile politice: origini şi impact. – Iaşi: Polirom, 2012.
3. Cum se consolidează democraţia / coord.: Diamond L. ş.a. – Iaşi: Polirom, 2004.
4. Dahl Robert A. Despre democraţie. – Iaşi: Institutul European, 2003.
5. Dahl Robert A. Democraţia şi criticii ei. – Iaşi: Institutul European, 2002.
6. Enache M. Democrația parlamentară.- București: Universul juridic, 2012.
7. Enciclopedia Blackwell a gândirii politice / coord.: David Miller. – Bucureşti: Humanitas, 2006.
8. Enciu N. Politologie. – Chişinău: Civitas, 2005.
9. Fisichella D. Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii. – Iaşi: Polirom, 2007.
10. Florian A. Fundamentele doctrinelor politice. - Bucureşti: Editura Universitară, 2006.
11. Fukuyama F. Sfârșitul istoriei și ultimul om. – București: Paideia 1992.
12. Grugel J. Democratizarea. O introducere critică. – Iaşi: Polirom, 2008.
13. Hoffer E. Adepții fanatici: reflecții asupra naturii mișcărilor de masă. – Iaşi: Polirom, 2013.
14. Isaac Jeffrey C. Democraţia în vremuri întunecate. - Iaşi: Polirom, 2000.
15. Jean-Pierre Le Goff. Democrația post-totalitară. - București: Universul Juridic; Craiova:
Universitaria, 2012.
16. Lijphart A. Democraţia în societăţile plurale. – Iaşi: Polirom, 2002.
17. Lijphart A. Modele ale democraţiei. – Iaşi: Polirom, 2000.
18. Mungiu-Pippidi A. Politica după comunism: structură, cultură şi psihologie politică. - Bucureşti:
Humanitas, 2002.
19. Nay O. Istoria ideilor politice. – Iaşi: Polirom, 2008.
20. Politologie: manual pentru specialităţile nonprofil. – Chişinău: CEP USM, 2007.
21. Rosanvallon P. Contrademocraţia. Politica în epoca neâncrederii. – Bucureşti: Nemira, 2010.

2
22. Sartori Giovanni. Teoria democrației reinterpretată. - Iaşi: Polirom, 1999.
23. Sartori Giovanni. Ingineria constituțională comparată. – Institutul European, 2008.
24. Ştiinţa politică: o introducere / Michael G. Roskin ş.a. – Iaşi: Polirom, 2011.
25. Tămaş S. Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. – Bucureşti, 1996.
26. Ungureanu C. Religia în democrație: o dilemă a modernității. - Iaşi: Polirom, 2011.
27. Zamfir C. O analiză critică a tranziţiei. – Iaşi: Polirom, 2004.
28. Zakaria F. Viitorul libertăţii: democraţia neliberală în SUA şi în lume. - Iaşi: Polirom, 2009.

2. Noţiuni generale despre democraţie.

Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale politicului în lumea contemporana este uimitoarea
popularitate a democraţiei. Exista azi putini oameni, fie lideri politici importanţi, fie simplii cetăţeni si
supuşi, care sa nu predice democraţia si sa nu se pretindă a fi democraţi. Cu mici excepţii, cu toţii par a fi
de acord că democraţia este de dorit. Dar aceasta înţelegere apare în mijlocul unui conflict ideologic
puternic, uneori chiar violent. Cum pot oameni împărtăşind ideologii diferite – liberali si socialişti,
comunişti si conservatori – sa creadă în valoarea democraţiei ?
Cuvântul „democraţie“ este astăzi atât de mult prezent în limbajul cotidian, încât pare că toată
lumea subînţelege acelaşi lucru: libertate, egalitate, pluralism, guvernarea majorităţii, drepturile omului,
societatea civilă. În realitate, deşi redusă de multe ori la aceste criterii particulare,
democraţia nu este sinonimă cu una sau alta din aceste caracteristici, considerate izolat. Aşa cum vom
vedea în acest modul, democraţia înseamnă toate aceste criterii laolaltă şi încă ceva mai mult: un ideal şi
un proiect în permanentă construcţie. Cu alte cuvinte, democraţia nu este o chestiune de „totul sau
nimic“, ci un proces evolutiv, de apropiere treptată de acest ideal.
Mulţi utilizează cuvântul „democraţie” într-un mod ipocritic. Democraţia este atât de populara,
încât fiecare va încerca sa-si lege propria ideologie de ea, oricare ar fi aceasta. De exemplu, fosta
denumire a Germaniei de Est înainte de căderea regimului comunist în 1989-1990 era Republica
Democrată Germană. Iar guvernământul acestei „democraţii” limita strict libertatea cuvântului si scotea
efectiv în afara legii competiţia politica. Reţinând acest exemplu, dar si altele, unii critici s-au plâns ca
termenul „democraţie” a fost utilizat greşit de atâtea ori, încât i s-a pierdut orice înţeles.
Un al doilea răspuns ar fi că adepţii diferitelor ideologii au pur si simplu idei diferite despre cum
se realizează democraţia. Aproape toţi sunt de acord ca democraţia este un lucru bun, dar nu sunt de
acord despre cum ar fi mai bine sa fie realizat. De exemplu, cei mai mulţi oameni din SUA considera
dictatura ca fiind un regim evident nedemocratic, dar Mao Zedong, liderul Partidului Comunist Chinez
pentru mai mult de 40 de ani, a susţinut ca guvernământul sau a fost o „dictatura democratica a
poporului”. Aparent, Mao nu a văzut nici o contradicţie în aceasta, deoarece el credea ca China avea
nevoie de o perioadă de dictatură pentru a pregăti calea spre democraţie. Astfel, există poate o înţelegere
reală larg răspândită cum că democraţia este adevăratul ţel sau scop al activităţii ideologice iar
neînţelegerile apar numai în ceea ce priveşte mijloacele de atingere a acelui scop.
Deşi ambele poziţii pot avea meritele lor, credem ca un al treilea răspuns oferă o mai adânca
perspectivă asupra problemei. Şi acesta este ca oameni diferiţi înţeleg prin „democraţie” lucruri
diferite. Ei pot cu toţii să dorească să ajungă la sau să promoveze democraţia, dar nu sunt de acord asupra
modului în care să se facă acest lucru, deoarece nu sunt de acord asupra a ceea ce este cu adevărat
democraţia. În ceea ce priveşte ideologiile politice, putem spune ca democraţia este un ideal pe care îl
îmbrăţişează majoritatea ideologiilor, dar datorita faptului ca au înţelegeri foarte diferite asupra a ceea

3
ce este democraţia, ele tind spre aceasta în moduri diferite. Pot intra în conflict unele cu altele în
încercările lor de a-şi atinge sau de a-şi promova propria concepţie despre democraţie.
Deci, democraţia este un concept esenţialmente contestat. Însuşi idealul democratic este profund
implicat în conflictul ideologic al lumii moderne. Pentru a înţelege acest conflict, trebuie sa ştim mai
multe despre democraţie si despre idealul democratic. Trebuie sa ştim mai ales ce a însemnat la origini
„democraţia” si de ce numai în ultimii aproximativ 150 de ani democraţia a fost considerată ca o forma
dezirabilă (dorită) a guvernământului si societăţii.
Chiar dacă este un concept relativ, experienţa societăţilor moderne conferă totuşi cuvântului
„democraţie“ un conţinut destul de precis. Etimologic, „democraţia“ vine de la cuvintele greceşti
„demos“ (popor) şi „kratos“ (putere sau guvernare). Din combinarea lor, a reieşit definiţia cea mai uzuală
a democraţiei: „guvernarea de către popor“. Această construcţie prin juxtapunerea a doi termeni autonomi
a creat de la început o ambiguitate funcţională, prezentă până în zilele noastre. Pe de o parte, „demos“
desemna ansamblul cetăţenilor care populau un polis sau cetatea-stat. Pe de alta, „kratos“ putea însemna
atât „putere“ cât şi „guvernare“, deci două lucruri relativ diferite. Astfel încât existenţa „demosului“ nu
înseamnă neapărat şi putere. De exemplu, o democraţie formală, în care poporul pare să deţină puterea
prin reprezentanţii săi, poate masca de fapt o distribuţie nedemocratică a puterii. Invers, într-o democraţie
unde un monarh conduce formal (cum este cazul monarhiilor constituţionale occidentale de astăzi),
puterea reală o exercită de fapt poporul.
Sensul modern al democraţiei s-a îndepărtat mult şi s-a extins în raport cu această definiţie
iniţială. Democraţia se aplică astăzi nu doar guvernării poporului de către popor, ci întregii sfere a
deciziilor colective. Cum viaţa noastră se desfăşoară cel mai mult în forme colective de organizare
(comunităţi, grupuri sociale, organizaţii, instituţii), deciziile colective au devenit prevalente. Din acest
motiv, principiile vieţii democratice s-au extins la orice formă colectivă de organizare. În acest sens, la fel
ca în „guvernarea poporului de către popor“, vorbim de democraţie în condiţiile în care deciziile colective
se bazează pe două principii independente:
– controlul popular asupra deciziilor colective;
– egalitatea drepturilor în ce priveşte exercitarea acestui control colectiv.
Rezultă că democraţia nu se referă doar la domeniul guvernării, ci la orice formă de decizie
colectivă. Dat fiind însă faptul că statul este cea mai inclusivă şi cea mai vastă formă de asociaţie, toţi
cetăţenii sunt interesaţi de modul în care se aplică principiile democratice (controlul popular şi egalitatea
drepturilor) la nivelul statului.
Prin urmare, acest concept este unul politic, astfel democraţia însăşi este o democraţie politică.
Însa conceptul acesta de democraţie politică a evoluat mult de-a lungul istoriei, regăsindu-l astăzi într-o
formă difuză şi incosistentă ce variază de la stat la stat, în funcţie de nivelul economic, de condiţiile
sociale, sau de practicile politice existente. De aceea, democraţia este greu de definit şi identificat în
spectrul politic contemporan. În general, când vorbesc despre democraţie ca regim politic, cetăţenii
obişnuiţi înţeleg acel sistem politic în care sunt respectate drepturile omului, există alegeri libere
universale şi alternanţa la putere. Dar, atât teoretic cât şi practic, lucrurile diferă în realitate.
Democraţia poate fi definită generic ca referindu-se la cârmuirea populară sau la suveranitatea
populară, la guvernământul reprezentativ, sau la o guvernare participativă directă, sau chiar la
guvenământul de tip republican, sau constituţional, altfel spus la guvernământul conform legii (Vezi:

4
Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 153.). Sensul etimologic al
democraţiei îl putem regăsi în Grecia antică, aşa cum spuneam şi în rândurile de mai sus, acesta
însemnând – foarte simplu – domnia sau puterea poporului: domnia majorităţii. Bineînţeles, sensul
conceptului de democraţie a suferit numeroase schimbări căpătând diferite forme pe parcursul istoriei, dar
esenţa conceptului a rămas neschimbată.
În diferitele sale forme, putem observa democraţia cu aspectele sale teoretice aşa cum le găsim în
modelul clasic atenian, în ideile lui Rousseau, sau ale lui Marx sau putem observa democraţia aşa cum este
ea prezentă în variantele contemporane la Schumpeter, la Dahl, la Hayek sau Sartori.
Ca formă de organizare şi conducere politică a societăţii, democraţia presupune două părţi:
conducători şi conduşi, pe baza unor alegeri libere. O întreagă experienţă istorică evidenţiază faptul
potrivit căruia democraţia, conducătorii, deţinătorii puterii politice, indiferent de apartenenţa lor de grup
social, trebuie să reprezinte voinţa majorităţii poporului.
Pentru ca, în mod real, societatea să se băzeze pe o organizare şi conducere politică democratică, în
mod obligatoriu trebuie să se respecte anumite reguli sau principii de bază, luate ca un tot unitar, care
pot să îmbrace forme concrete, în funcţie de etapa respectivă şi condiţiile istorice ale fiecărei ţări.
(Lectură recomandată: Solcan A. Aspecte privind analiza dimensiunilor sociale ale politicii.// Studia
Universitatis, Seria Ştiinţe sociale, 2012, nr. 8 (58 ), p. 167-172 // http://studiamsu.eu/wp-
content/uploads/23.-p.167-172.pdf )

5
3. Ce este democraţia?

6
 Citate

Democraţie

Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, Government of the people, by the people, for the people
dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum. [Abraham Lincoln]
[Winston Churchill]

Spiritul democraţiei nu poate fi găsit în afară. El trebuie să Democraţia poate fi ameninţată la fel de mult de linişte şi
vină din interior. ordine ca şi de nelinişte şi dezordine.
[Mahatma Gandhi] [Hildegard Hamm-Brücher]

Democraţie înseamnă luarea deciziilor de către cei afectaţi. Dictaturile sunt străzi cu sens unic. Democraţiile, străzi cu
[Carl Friedrich von Weizsäcker] două sensuri.
[Albert Moravia]

Democraţia nu înseamnă "Sunt la fel de bun ca şi tine", ci "Tu Democraţia nu stabileşte legături puternice între oameni, ea
eşti la fel de bun ca şi mine". doar le uşurează felul în care se poartă unii cu ceilalţi.
[Theodore Parker] [Alexis de Tocqueville]

Statul de drept este precum pâinea noastră cea de toate zilele, Un democrat n-ar trebui să creadă că majoritatea ia mereu
precum apa de băut şi apa de respirat. Şi cel mai bun lucru la decizii înţelepte. El trebuie să ştie însă că hotărârea
democraţie este că doar ea poate să asigure existenţa statului majorităţii, fie ea înţeleaptă sau nu, trebuie acceptată, până
de drept. atunci când majoritatea va lua o altă decizie.
[Gustav Radbruch] [Bertrand Russell]

Democraţia nu poate fi impusă unei societăţi, ea nu este nici Democraţie înseamnă: a respecta regulile de joc chiar şi
un cadou pe care îl poate primi cineva pentru a se bucura de el atunci când nu este atent nici un arbitru.
la nesfârşit. Oamenii trebuie să lupte zi de zi ca să apere [Manfred Hausmann]
democraţia .
[Heinz Galinski]

Viaţa în libertate nu este deloc uşoară, iar democraţia nu este Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre
desăvârşită. noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic.
[John F. Kennedy] [Mahatma Gandhi]

Democraţie înseamnă să poţi alege. Dictatura înseamnă să fii Structurile democratice sunt instituţii de carantină ce ne apără
pus în faţa alegerii. împotriva tiraniei.
[Jeannine Luczak] [Friedrich Nietzsche]

Acolo unde libertatea îşi poate rezolva singură treburile, ea se Cine vrea să aducă democraţia în ţara sa nu ar trebui să
transformă în democraţie. aştepte să i se dea voie să facă acest lucru.
[John Dos Passos] [Brülent Ecevit]

Libertatea presei şi mass-media

Domnule, nu vă împărtăşesc opinia, dar mi-aş da viaţa să o pot exprima.

[Voltaire]

7
Participare şi alegeri

Cine nu vrea să aibă de-a face cu politica, ia fără să dorească Cine se declară împotriva politicii este de fapt în favoarea
partea partidului aflat la guvernare. [Max Frisch] politicii făcute cu ajutorul lui.
[Bertolt Brecht]

Cea mai mare sarcină a democraţiei, ritualul şi sărbătoarea sa Demnitatea omului constă în faptul că poate alege. [Max
sunt alegerile. [H.G. Wells] Frisch]

Separaţia puterilor şi libertatea

Experienţa a arătat-o că toţi oamenii care au avut în mâinile Puterea este expansivă prin natură şi nu poate fi limitată decât
lor puterea au fost înclinaţi să abuzeze de ea. Aceşti oameni de alte puteri la fel de mari.
vor merge cât de departe vor putea. [Montesquieu] [Aldous Huxley]

Mie îmi este mai pe plac libertatea periculoasă decât robia Istoria libertăţii este o istorie a rezistenţei. Istoria libertăţii
liniştită. este o istorie a delimitării de puterea conducerii. [Thomas
[Jean Jacques Rousseau] Woodrow Wilson]

Libertatea este un bun care permite omului să se bucure de Libertatea este pentru societate ce este sănătatea pentru
toate celelalte bunuri ale sale. individ.
[Montesquieu] [Lord Bolingbroke]

Dreptul natural este libertatea, iar cealaltă determinare a Omul care renunţă la libertăţile sale renunţă şi la demnitatea
acestuia este egalitatea în faţa legii. sa de fiinţă umană, la drepturile, ba chiar şi la obligaţiile sale.
[Hegel] [Jean Jacques Rousseau]

Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce Atâta vreme cât libertatea nu va înflori în toate ţările, ea nu va
doresc ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc. putea veni în folosul oamenilor.
[Jean-Jacques Rousseau] [John F. Kennedy]

Sclavii fericiţi sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai libertăţii. Atâta vreme cât a trebuit să luptăm pentru libertate, ştiam care
[Maria von Ebner-Eschenbach] era ţelul nostru. Acum am dobândit libertatea şi nu mai ştim
ce dorim.
[Vaclav Havel]