Sara pe deal

De Mihai Eminescu

Publicata in revista Convorbiri literare in anul 1885, Sara pe deal a fost compusa la
Viena in 1871 si incorporata in postuma Eco, forma finala a poemului Ondina.

Poezia este o idila cu puternice note de pastel , prin care se realizaeaza un deplin
echilibru intre planul erotic si planul naturii.

Idila este o specie a liricii peisagiste i erotice, care prezint n chip idealizat iubirea,
ntr-un cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice i figuri de sfii tablouri din natur i
puternice triri interioare, cu predilecie sentimentul de dragoste.
Tema: Poeziei o constituie aspiraia poetului pentru o dragoste ideal, o poveste de
dragoste ce se imagineaz ntr-un cadru natural rustic.
Ideea poetic ilustreaz intensitatea iubirii, dorina celor doi ndrgostii de a fi fericii prin
trirea deplin a sentimentului, fapt ce nal dragostea la valori cosmice, universale, prin
puternice i profunde accente filozofice.
Titlul: Este specific pastelului i precizeaz timpul "sar" i locul "pe deal", care constituie
cadrul natural n care urmeaz s se manifeste iubirea.

Cu Sara pe deal viziunea poetului atinge insa o culme din cele mai inalte din punct de
vedere estetic. Ca intr-un adevarat panou decorativ, stilizat cu maiestrie, totul este aici de o
rara transparenta si de o neobisnuita claritate- trasaturi care izvorasc nu numai din conturul
plastic delicat- trasaturi care izvorasc nu numai din conturul plastic delicat al poemului, dar si
din echilibrul interior al versului, din misterioasa lui armonie. Poemul Sara pe deal, asemenea
unui cantec de dragoste, comunica emotia puterinca a poetului, care asteapta cu infrigurare
ceasul inserarii pentru a-si intalni iubita , pe deal, sub salcam. n asteptarea clipelor de fericire
ce le va petrece in tovarasia iubitei, fiecare moment al amurgului, ce se lasa dinspre deal spre
satul din vale, si fiecare amanunt al peisajului capata culori si proportii deosebite, care
exprima, in esenta lor, triumful vietii, al bucuriei de a trai.

In primele 4 strofe poetul insista asupra planului naturii, iar in ultimele 2 strofe pune
accentul pe spectacolul erotic , pe ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene.

In prima strofa predomina planul uman, care este definit prin elemente ca jale, plang,
draga , m-astepti tu pe mine.Sentimentele resimtite in acesta scena sunt cele de melancolie,
nostalgie.Natura, cadrul in care se petrec gesturile fundamentale ale existentei este
personificata si umanizata stele le scapara-n cale, apele plang.

Incipitul l constituie versul de pastel, indicnd locul i timpul naturii personificate:

Sara pe deal buciumul sun cu jale.

Strofa nti a poeziei ilustreaz tabloul nserrii ntr-un peisaj feeric, n care imaginile
vizuale se mpletesc cu cele auditive, cu figuri de stil specifice descrierii, ceea ce motiveaz
specia literar numit pastel. Personificarea buciumului care sun cu jale i a apelor care
plng semnific armonia perfect a naturii cu sentimentele eului liric, dominat de iubirea
desvrit. Imaginile vizuale i motorii Turmele-l urc, stele le scapr-n cale i cele
auditive exemplificate mai sus compun cadrul natural n care urmeaz s se manifeste
sentimentul de dragoste, mbinnd discret planul terestru cu cel cosm

Apare apoi o interferenta a imaginilor vizuale cu cele auditive plang, suna.

Salcamul singuratic, privit ca un copac sacru al iubirii si dealul de la marginea satului

sunt doua repere ce delimiteaza spatiul erosului de cadrul profan (lumea obisnuita), fiind in
acelasi timp un simbol al aspiratiei catre fericire.

Strofa a doua mbin alternativ elementele de pastel, descriptive, predominant cosmice, cu

cele de idil, care exprim sentimente Ia fel de nalte, ce confer o sugestiv deschidere spre
Univers.
In cea de-a doua strofa apar elemente cosmice :luna si stelele, care vegheaza la linistea
universului terestru , conferind cadrului natural solemnitate.

Epitetele personificatoare sfanta si clara pot fi atribuite ochilor iubitei care asteapta
implinirea sentimentului erotic, iar metafora stelele nasc umezi pe bolta senina reprezinta
echivalentul cosmic al lacrimilor de dor ale iubitei.

Astfel in aceasta strofa este realizata legatura dintre planul erosului si cel al naturii,
dintre planul obiectiv si cel subiectiv.

A doua secven poetic (ultimele dou strofe) reveleaz ritualul iubirii specific
eroticii eminesciene, exprimnd emoia i nerbdarea eului liric ca stri sentimentale ale
fiorului iubirii.

Strofele a treia i a patra redau imaginea rustic a satului, n stil panoramic, de la

nori, raze, la streini, case, fntni, stne, fluiere, omul obosit, adic de la generai la detaliu:

In urmatoarele 2 strofe poetul descrie atmosfera echilibrata a universului terestru, a

satului din vale.

Pastelul inserarii este redat vizual si acustic nourii curg , scartaie-n vant cumpana de
la fantana, valea-i in fum, fluiere murmura, clopotul imple cu glasul lui sara, toaca rasuna.

Prin substantivele toaca si clopot cu valoare de simbol poetul sugereaza ca viata este
un ritual sfant.

Atmosfera regasita in primele 4 strofe este una veche, ceea ce face trimitere la balada
populara Miorita.

Trecerea de la planul desctriptiv la cel al iubirii se face prin versul Sufletul meu arde-n
iubire ca para.

In strofa a 5-a, poetul evoca nerabdarea cu care isi asteapta iubita , sugerata prin
interjectia ah.
 In final reciprocitatea sentimentelor releva puterea dragostei.

Iubirea este insa un vis pe care indragostitii il traiesc.Universul oniric este,in conceptia
eminesciana singurul in care iubirea poate atinge perfectiunea , absolutul.Prin vis cei doi
indragostiti trec din planul real ,terestru,efemer in planul cosmic,etern, refacand astfel cuplul
mitic, originar.

Realizarea iubirii doar in plan oniric, proiectarea ei in imaginar, dau finalului poemului
un ton elegiac.

In opera eminesciana, iubirea nu este niciodata prezentata in planul concret, apropiat,ci

exista ca o aspiratie , ea este mereu una platonica femeia fiind doar o copie imprefecta a unui
prototip irealizabil.Astfel in poeziile eminesciene femeia este prezentata prin procedeul
decorporalizarii ,fiind o plasmuire a mintii poetului, o fiinta volatila si idealizata.

Fenomenele si aspecteledin natura se rasfrang adanc in sufletele indragostitilor. Daca

ochii mari ai iubitei cauta melancolic luna prin frunzisul rar al salcamului, iar aparitia stelelor
ii umple pieptul de dor si fruntea de ganduri, tot astfel "sara pe deal", cu toate elementele ei
rustice de viata, scaldate in voluptuasa vapaie a lunii, aprinde mai tare focul iubirii in sufletul
poetului, care se apropie de intalnirea in cateva clipe cu iubita lui "sub inaltul, vechiul sacam"

, Prin accentul ei sufletesc, prin armonia ei interioara "Sara pe deal" este unica,
deopotriva, si prin realizarea ei artistica, ca si prin forma ei metrica. n primul rand, elanul
nestavilit si calmul efecte ale certitudinii in iubire daruiesc poeziei o inegalabila forma
artistica, imaginile auditive impletindu-se cu cele vizuale.

Aceasta idee este sustinuta si de utilizarea verbelor la modul indicativ viitor spune-ti-
voi, vom adormi, sau la conditional optativ n-ar da , care sugereaza un viitor incert dar si de
interogatia finala Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Versul final al poeziei confera o nota dramatica plina de profunzime si face trimitere la
aspiratia omului catre ideal si neputinta sa de a-l atinge.

Sara pe deal reprezinta aspiratia poetului spre dragostea pura si inocenta , spre
dragostea ideala, platonica.

Eminescu da acestui poem o sonoritate aparte, extrem de armonioasa.Aceasta a fost creata cu

ajutorul constructiei lungi a versului de 12 silabe format dintr-un coriamb, doi dactili i un
troheu.

Coriambul, prin cele doua accente pe silabele 1 si 4, obliga la o rostire mai inalta a unitatilor
sonore de la inceput, iar pauza care urmeaza le separa de restul versului si le individualizeaza.
Cei doi dactili creeaza o miscare mai grabita, in care sunetele se estompeaza, se degradeaza
lent. Troheul inchide puternic si miscarea si sonoritatea.

Rimele perechi sunt feminine cu ultima silaba neaccentuata si produc o catifelare a tonului
final.
 Versurile sunt organizate in catrene.

Aceasta maiestrita imbinare de imagini sugerand cadrul peisagistic, intr-un perfect

acord cu ritmul de viata al satului, inaintea linistii nocturne, si cu starile sufletesti ale poetului,
nerabdator sa-si intalneasca iubita "sub inaltul vechiul salcam", pentru ca, impreuna, sa se
cufunde in adanca pace a naturii isi asociaza muzicalitatea expresa a versurilor, conferind
poeziei o inegalabila forta de saeductie.