Diavol

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Îngeri
Îngeri și demoni
Înger | Diavol
Îngerul Domnului | Îngerul păzitor
Mihail | Gavriil | Rafail | Uriel
Lucifer
Cele nouă cete îngerești
Prima ierarhie: Serafimi | Heruvimi | Tronuri
A doua ierarhie: Puteri | Stăpâniri | Principate
A treia ierarhie: Virtuți | Arhangheli | Îngeri
Editați această casetă
Viața lui Iisus, Iuda primind plata pentru trădarea sa, de Giotto di Bondone, sec 13-14, Cappella Scrovegni a Padova

Diavolul (gr. διάβολος - sl. dijavolu) este un duh (spirit) rău, un înger căzut[1]. El este izgonit din rai din pricina trufiei sale[2] și aruncat pe pământ.[3] Sub forma șarpelui șiret[4] o ispitește pe Eva și aceasta mănâncă din pomul cunoașterii binelui și răului și apoi îi dă și lui Adam care mănâncă și el.[5] Puterea Celui rău este permanent controlată de Dumnezeu, fapt vădit de istoria lui Iov[6] și de episodul demonizatului din ținutul Gadarei.[7]. Dumnezeu nu permite Celui rău să-l ispitească pe om peste puterile sale oferindu-i totdeauna și mijlocul de a rezista ispitei, așa cum spune apostolul Pavel.[8] Iisus a scos duhurile necurate de nenumărate ori în timpul vieții sale.[9] Apostolii au avut și ei această putere încă de pe vremea când Iisus era cu ei.[10] După înviere apostolilor le-a fost dată puterea deplină de a scoate toate duhurile necurate[11] putându-se folosi și de post.[12][13] Cel rău poate vorbi prin gura celui posedat, evangheliile înregistrând multe discuții între Iisus și demonii din oameni.[14] Cel rău este prin esența lui șiret[15] trufaș, ucigaș[16], „mincinos și tatăl minciunii”, cum spune apostolul Ioan[17] Și diavolii cred în Dumnezeu și se cutremură, cum spune apostolul Iacov[18], având o simplă credință dar însoțită numai de fapte rele. Oamenii pot fi posedați de unul, cum se întâmplă cel mai adesea dar și de mai mulți demoni, cum a fost cazul demonizatului din ținutul Gadarei, stăpânit de o legiune de demoni[19] sau al Mariei Magdalena din care Mântuitorul scosese șapte draci.[20] Cel Rău cutreieră pământul și ispitește pe oameni, precum este arătat în Cartea lui Iov.[21] El este „Dumnezeul veacului acestuia”, așa cum spune apostolul Pavel[22], puterea sa fiind îngăduită de Dumnezeu. La sfârșitul veacurilor toți demonii vor fi aruncați în focul cel veșnic gătit lor, așa cum ne spune Iisus[23] unde vor fi chinuiți zi și noapte în vecii vecilor, așa cum ne încredințează apostolul Ioan[24] Apostolul Petru ne spune să veghem căci „potrivnicul nostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită”.[25] Veghea și rugăciunea sunt armele creștinului împotriva Celui Rău, împotriva căderii în ispită, precum reiese din vorbele Mântuitorului.[26]

Nume

Adam și Eva, de Lucas Cranach Bătrânul, sec 16, Bode-Museum, Berlin

În ebraică sau aramaică era cunoscut sub numele de Satan sau Satana (Mt. 4, 10; Mc. 4, 15; Fapte 5, 3; 26, 18; Apoc. 12, 9).

Alte numiri în limba română: drac, demon, „necuratul”, „aghiuță”, „cel rău”, mamona etc.

Mai ales începând cu Evul Mediu, un alt nume sub care diavolul este cunoscut, dar care teologic trebuie nuanțat, este cel de Lucifer.

În Noul Testament este numit și Beelzebul.

Beelzebul

Beelzebul este unul din numele date lui Satan, „căpetenia demonilor” sau „domnul demonilor” în Noul Testament[27] și în teologia și tradiția creștină (dar și în iudaism și în islam).

În Vechiul Testament numele apare ca Baal-Zebub în IV Regi 1, 2-16, în vremea lui proorocului Ilie Tesviteanul (sec. IX î.Hr.), unde este identificat cu un „dumnezeul Ecronului”, adică cu o divinitate filisteană sau feniciană[28]. Termenul provine probabil de ebraicul Baal-zebûl, „domn înalt”, Baal Prințul, o altă zeitate feniciană. În unele locuri apare sub numele deformat Baalzebub[29], care s-ar traduce cu „domnul muștelor”.

În traducerile Sfintele Scripturi în limbile moderne termenul apare fie ca Beelzebul, fie ca Beelzebut, fie ca Beelzebub.

Mamona

Mamona este o altă denumire pentru Satana, subliniind trăsătura lăcomiei de bani, setea de înavuțire. Mamona, ca simbol general al răului, este opusul și vrăjmașul lui Dumnezeu. În acest sens, Iisus atrage atenția ascultătorilor, într-una din cuvântările Sale, spre a-i face să înțeleagă opoziția netă dintre cele două forțe: binele și răul, Dumnezeu și Mamona: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona“ (Luca 16, 13; cf. Matei 6, 24). Privind pe Mamona ca simbol al bogăției, Iisus nu condamnă bogăția în sine, ci înrobirea omului de setea nepotolită de a se îmbogăți prin orice mijloace, care-l face să uite pe Dumnezeu și respectarea poruncilor Lui.

Căderea dracilor

Tradiția Bisericii Ortodoxe reține două motive ale căderii demonilor din starea îngerească:

Lucrarea diavolilor

Sfinții Părinți învață că diavolul nu poate face nimic fără îngăduința lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur înțelege aceasta din istoria demonizaților din ținutul Gadarei și din istoria lui Iov.

Când îi este permis, duhul cel rău ispitește pe om, și încearcă să-l dezbine de semeni și de Dumnezeu, încearcă să sădească ură și minciună între oameni. Totuși, această ispitire nu este peste măsurile omului: „Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească”. (1 Cor 10, 13)

Note

  1. ↑ Lc 10.18: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.”
  2. ↑ Iuda 1.6
  3. ↑ Apoc 12.9
  4. ↑ Fac 3.1
  5. ↑ Fac, Cap3
  6. ↑ Iov 1.12, 2.6
  7. ↑ Mc 5.1-20, Lc 8.26-39
  8. ↑ 1 Cor 10, 13
  9. ↑ Lc 4.40-41, Lc 4.31-37, Lc 6.18, Mc 5.1-20, Lc 8.26-39
  10. ↑ Mt 17.14-21, Mc 9.14-29, Lc 9.37-43
  11. ↑ Mc 6.7
  12. ↑ În timpul vieții Mântuitorului apostolii nu posteau căci mirele era cu ei (Mc 2.19)
  13. ↑ FA 5.16, 8.7
  14. ↑ Mc 5.9,15, Lc 8.30
  15. ↑ Fac 3.1
  16. ↑ El poate să arunce și trupul și sufletul în gheenă, cum spune Iisus (Mt 10.28, Lc 12.4), pentru uciderea trupului vezi și declarația tatălui unui demonizat, care spunea că duhul cel rău vroia să-l omoare, aruncându-l când în foc când în apă (Mc 9.22)
  17. ↑ Ioan 8.44
  18. ↑ Iac 2.9
  19. ↑ Mc 5.9, 15, Lc 8.30
  20. ↑ Mc 16.9
  21. ↑ Iov 1.7, 2.2
  22. ↑ 2Cor 4.4
  23. ↑ Mt 25.41
  24. ↑ Apoc 20.10
  25. ↑ 1Pet 5.8
  26. ↑ Mt 26.41
  27. ↑ Matei 10,25; 12,24 (= Marcu 3,22 = Luca 11,15); 12,27 (= Luca 11,18). -cf. Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 141.
  28. ↑ Cf. Catholic Encyclopedia: https://www.newadvent.org/cathen/02388c.htm
  29. ↑ Septuaginta - traducerea în limba greacă, din secolul al III-lea î.Hr., a Scripturilor ebraice - redă numele ebraic ca Baalzebub (Βααλζεβούβ) și ca Baal muian (Βααλ μυῗαν, "Baal-ul muștelor"). Totuși, traducerea lui Symmachus din sec. al II-lea d.Hr. redă numele în forma mai apropiată de tradiția ebraică, și anume Beelzebul. - cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Beelzebub

Bibliografie

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  • Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag240-241, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  • Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Învățătură de credință ortodoxă, pag.71-72, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4

Articole conexe

Galerie de imagini

  • Très Riches Heures du duc de Berry, Limbourg Brothers, sec al XV-lea

  • Iadul - Coppo di Marcovaldo, sec al XIII-lea

  • Fra Angelico - Das Jüngste Gericht, detaliu, sec al XV-lea

  • Iadul

  • Sculptură Nottredame, Paris

  • Adam și Eva - Lucas Cranach Bătrânul, sec 16, Bode-Museum, Berlin

  • Giotto di Bondone, sec 13-14, Cappella Scrovegni a Padova, Viața lui Iisus, Iuda primind plata pentru trădarea sa

  • Theodor Kittelsen, ilustrație carte 1936

  • Exorcizarea-Les Très Riches Heures du duc de Berry, pagina 166r, the Musée Condé, Chantilly

  • Iov, Gravură în lemn, Nuremberg Chronicle, 1493

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Diavol&oldid=56653”