Tottenham Hotspur FC

În 1882 Hotspur Football Club a fost creat de un grup de tineri de la o școală locală de gramatică și de Clubul de Cricket Hotspur. Se crede că numele de Hotspur este asociat cu Sir Henry Percy (Sir Harry Hotspur) care a trăit în acastă locație în secolul al XIV-lea. Mai târziu clubul și-a schimbat denumirea în Tottenham Hotspur pentru a se diferenția de alt club: London Hotspur.

La început Hotspur juca în echipamente de culoare albastră. Apoi culorile au variat de la albastru deschis cu alb, la tricouri de culoare roșie cu șorturi albastre, la ciocolatiu și auriu. În sezonul 1899-1900 culorile echipamentului s-au definitivat la tricouri albe și șorturi albastre/bleu, ca un tribut plătit clubului Preston North End, cel mai puternic club de fotbal al momentului în campionatul englez.

În 1888 Tottenham și-a mutat meciurile de acasă din câmpia River Lee în Parcul Northumberland, unde clubul a putut taxa spectatorii. Clubul a devenit profesionist chiar înainte de ziua de Crăciun din anul 1895, iar în anul 1896 a fost primit în Southern League (Liga de Sud) atrăgând circa 15,000 de spectatori la fiecare meci disputat acasă. În 1898, Charles Roberts devine președinte, ocupând această funcție până în anul 1943.

În 1899 Spurs a făcut ultima schimbare de stadion, mutându-se într-o fostă grădină a unei piețe din High Road, Cartierul Tottenham. În timp, stadionul a adoptat numele unui târg local, White Hart Lane. Mutarea s-a dovedit de succes pentru că în 1900 Tottenham câștigă Shoutern League (Liga de Sud), iar anul următor triumfând și în FA Cup (Cupa Angliei) devenind prima echipă din afara primei ligi care câștigă această competiție.

Tottenham a fost admisă în Second Division of the Football League (Liga a doua) pentru sezonul 1908-1909, reușind promovarea în First Division (Prima Ligă) ocupând locul 2. Rezultatele clubului între anul 1910 și Primul Război Mondial sunt slabe, în sezonul 1914-1915 când competiția a fost suspendată, Tottehnham fiind la subsolul clasamentului.

În anul 1919, Arsenal Londra – care ocupase doar locul 5 în a doua ligă – a fost admisă în prima ligă în locul lui Spurs. În sezonul 1919-1920 Tottenham câștigă liga a doua engleză și anul viitor, pe 13 aprilie, 1921, Spurs câștigă pentru a doua oară FA Cup (Cupa Angliei), învingând în finală pe Wolves cu scorul de 1-0.

În 1949 Arthur Rowe a devenit manager, acesta dezvoltând stilul tactic de joc push and run (lit: apasă și fugi). Acest stil însemna să pasezi mingea repede unui coechipier fugind apoi pe lângă fundașul de marcaj pentru a primi pasa returnată (practic un '1-2' clasic cu a doua pasă lungă). În 1951 Tottenham câștigă First Division Championship (Prima Ligă) devenind prima echipă care a câștigat a doua și prima ligă în sezoane succesive. Printre cei mai importanți jucători au fost Alf Ramsey, Ronnie Burgess, Ted Ditchburn, Len Duquemin, Sonny Walters sau Bill Nicholson.

Bill Nicholsen s-a angajat la Tottenham Hotspur în 1936 ca ucenic. În următorii 68 de ani a servit clubul în toate sectoarele, de la om de serviciu la președinte. La primul său meci ca manager, la 11 octombrie 1958, Tottenham a învins pe Everton cu 10-4. A fost scorul record în acel moment pentru club și un semn al lucrurilor ce aveau să urmeze. Nicholsen a condus echipa Tottenham către succese majore în 3 ani la rând la începutul anilor '60: "dubla" din 1960, FA Cup (Cupa Angliei) și o semi-finală a Cupei Europei în 1962 și Cupa Cupelor în 1963. Jucătorii importanți ai acestei perioade au fost: Danny Blanchflower, John White, Dave Mackay, Cliff Jones și Jimmy Greaves.

După 1964, echipa a început să se dezintegreze din cauza vârstei, a accidentărilor și a transferurilor. Nicholson a reconstruit o a doua echipă de succes cu "importuri" ca Alan Gilzean, Mike England, Alan Mullery, Terry Venables, Joe Kinnear și Cyril Knowles. În 1967 au bătut pe Chelsea în finala FA Cup și au terminat campionatul pe poziția a treia.

Nicholson a câștigat și Cupa Ligii (1971 și 1973) și Cupa UEFA în 1972, înainte să demisioneze la startul sezonului 1974-1975, din cauza începutului dezastruos de sezon și pentru că s-a simțit dezgustat fața de manifestările huliganice ale suporterilor din Rotterdam la finala Cupei UEFA.

Nicholson a câștigat 8 trofee majore în cei 16 ani de activitate, această perioadă fiind fără îndoială cea mai glorioasă din istoria clubului.

Tottenham a retrogradat din prima ligă la sfârșitul sezonului 1976-1977, după 27 de ani de performanță de top. Acest lucru a fost urmat imediat de vânzarea internaționalului nord-irlandez Pat Jennings rivalilor de la Arsenal Londra, o mutare care i-a șocat pe fani și care s-a dovedit a fi o eroare. Jennings a mai jucat 8 ani la cel mai înalt nivel pentru Arsenal Londra, în timp ce lui Spurs i-a luat până în 1981 să găsească un portar de clasă, în persoana lui Ray Clemence de la Liverpool.

Înlocuitorul lui Nicholson, Danny Burkinshaw a promovat chiar în primul sezon ca manager. În vara anului 1978 Burkinshaw a șocat lumea fotbalistică aducând la Tottenham două "vedete" ale cupei mondiale, argentinienii Osvald Ardiles și Ricardo Villa, asemenea transferuri fiind nemaivăzute la acea dată în fotbalul britanic.

Abia în 1981 Burkinshaw a fost răsplatit cu un trofeu, FA Cup (Cupa Angliei) învingând pe Manchester City cu 3-2 într-o rejucare, meci în care Ricardo Villa a înscris un gol memorabil.

Tottenham și-a păstrat trofeul și în anul următor, învingând tot într-o rejucare pe QPR. În acel sezon echipa s-a bătut pe patru planuri, însă la finalul sezonului a trebuit să se mulțumească cu poziția a patra în campionat, primul loc fiind ocupat de Liverpool. În Cupa Ligii a ajuns în finală fiind egalată în ultimele 3 minute de același Liverpool și fiind înfrântă în prelungiri. În Cupa Cupelor Europene Tottenham a pierdut în fața Barcelonei la un singur gol (1-1 pe White Hart Lane și 0-1 în Spania).

În 1982 clubul a fost cumpărat de latifundiarul Irving Scholar. Provocarea majoră pentru Scholar a fost să refacă stabilitatea financiară a clubului, deoarece construcția Tribunei Vestice (West Stand) adusese clubul aproape de faliment.

În sezonul 1985-1986, David Pleat de la Luton Town a fost numit manager. Jucând cu 5 oameni la mijloc (Hoddle, Ardiles, Hodge, Paul Allen, Waddle), care îi furnizau mingi prolificului atacant Clive Allen, Tottenham s-a luptat pe toate fronturile. Însă Spurs a fost învinsă într-o rejucare în semi-finala Cupei Ligii cu Arsenal Londra după două egaluri în cele două manșe. În FA Cup (Cupa Angliei), deși Tottenham era clar favorită în fața celor de la Coventry – care juca prima finală din palmaresul său – a suferit o înfrângere cu 3-2.

Terry Venables a fost succesorul lui Pleat care a clasat echipa pe poziția a treia în sezonul 1989-1990 și a câștigat FA Cup în 1991. Noua echipă includea jucători importanți care au avut prestații excelente pentru echipa națională a Angliei, care a ajuns în semi-finala Campionatului Mondial din 1990: Gary Lineker și Paul Gascoigne.

În 1990, o eroare făcută pe piața imobiliară l-a lăsat pe Irving Scholar aproape falimentar, acesta fiind nevoit să vândă clubul. Venables și-a unit forțele cu omul de afaceri Alan Sugar și au cumpărat Tottenham Hotspur PLC (Public Limited Company) plătind și datoriile clubului care ajungeau la 20 milioane de lire sterline, o partea din acești bani provenind din vânzarea vedetei Paul Gascoigne.

După ce a câștigat promovarea cu WBA, fosta stea Ossie Ardiles devine managerul clubului în 1993. Ardiles a transferat trei jucători scumpi: atacantul german Jürgen Klinsmann și duo-ul românesc Gheorghe Popescu și Ilie Dumitrescu formând astfel "Celebrul Cinci": Teddy Sheringham și Klinsmann în față, Nick Barmby imediat în spate, Darren Anderton pe dreapta și Ilie Dumitrescu pe stânga. Până la urmă aceste transferuri nu au adus performanțele dorite la Tottenham, Ardiles fiind concediat în 1994.

Ardiles a fost înlocuit cu fostul manager de la QPR, Gerry Francis. Tottenham a urcat pe poziția a șaptea în campionat ajungând în semi-finalele FA Cup, unde au fost învinși cu 4-1 de Everton.

Sezonul 1996-1997 a găsit-o pe Tottenham pe poziția a zecea. Atacantul Teddy Sheringham a fost vândut la Manchester United din cauza neînțelegerilor contractuale. În noiembrie 1997, cu echipa în pericol de retrogadare, Francis a fost concediat. Christian Gross a fost numit ca manager, acesta readucându-l la echipă pe Jürgen Klinsmann, care s-a dovedit un jucător cheie în salvarea de la retrogadare.

George Graham a fost angajat să conducă echipa înainte de sezonul 1998-1999. În ciuda criticilor vehemente venite din partea fanilor, în primul sezon ca manager acesta a obținut o poziție sigură în clasament și a câștigat Cupa Ligii împotriva lui Leicester City pe Wembley.

Glenn Hoddle a preluat echipa în aprilie 2001, care se afla pe locul 13 în Premier League. Primul său meci a fost o înfrângere într-o semi-finală împotriva rivalei Arsenal Londra. O altă umilință a fost atunci când căpitanul Sol Campbell a semnat cu Arsenal Londra pe baza "regulei Bosman" (la expirarea contractului, fără nicio primă de transfer). Cu fonduri limitate, Hoddle și-a îndreptat atenția spre jucători cu experiență ca Teddy Sheringham, Gus Poyet sau Christian Ziege.

 

În mai 2004, Tottenham l-a numit pe antrenorul Franței, Jacques Santini ca manager principal, cu Martin Jol în postul de asistent-manager și Frank Arnesen ca director sportiv. Santini și-a dat demisia într-un mod bizar doar după 13 meciuri și a fost schimbat cu Martin Jol.

Sezonul 2005-2006 s-a dovedit unul foarte bun pentru Tottenham. Echipa a stat 6 luni pe locul 4 în clasament, pe care l-au pierdut în ultima etapă în favoarea rivalilor de la Arsenal Londra, după o înfrâgere suferită în meciul cu West Ham United. Meciul a fost controversat, 10 jucători de la Tottenham având probleme misterioase cu stomacul, la timpul respectiv presupunându-se că a fost vorba de o intoxicație alimentară.

Pentru sezonul 2006-2007, Tottenham și-a schimbat echipamentele de la Kappa la Puma. Echipamentului de acasă i s-au scos culorile albastre de pe umeri (s-a revenit la tradiționalul "Lillywhites"), iar celui din deplasare i s-a înlocuit bleul cu albastru închis.

În campionat, forma echipei a fost ciudată, o performanță fiind victoria cu Chelsea Londra – prima victorie din 1990 și prima dată pe White Hart Lane din 1987.

În FA Cup, Spurs a bătut pe Cardiff City în runda a treia și pe Southend United în runda a patra. În runda a cincea a învins pe Fulham cu 4-0 în deplasare. Spurs a făcut 3-3 (după ce a condus cu 3-1) cu Chelsea în sferturi pe Stamford Bridge, fiind învinsă la rejucare pe White Harte Lane cu 1-2.

În Cupa Ligii, Tottenham a învins pe MK Dons, Port Vale și Southend calificându-se în semifinale contra lui Arsenal Londra. Prima manșă s-a încheiat 2-2, în retur Spurs pierzând cu 1-3 după 90 de minute și prelungiri.

În Cupa UEFA Tottenham a bătut în prima rundă pe Slavia Praga și a câștigat toate meciurile din grupă. Datorită suspendării echipei Feyenoord, Tottenham s-a calificat direct în 16-cimi, învingând în ambele manșe pe Braga. A fost eliminată de deținătoarea trofeului, Sevilla FC scoruri 1-2, 2-2.

 

Tottenham a jucat din 1899 pe stadionul White Hart Lane. În aprilie 2019, echipa s-a mutat pe Stadionul Tottenham Hotspur care a fost construit aproape pe același loc pe care se afla White Hart Lane care a fost demolat.

Tottenham a jucat primele sale meciuri pe Tottenham Marshes, pe teren public și a rămas aici pentru 6 ani. Aici, Tottenham a jucat pentru prima dată un meci cu rivalii de la Arsenal Londra (cunoscuți atunci sub numele de Woolwich Arsenal), în care Spurs câștigau cu 2-1, însă meciul a fost oprit din cauza luminii slabe, oaspeții ajungând prea târziu.^[3] Existau ocazional lupte care izbucneau pentru a se afla cine va folosi cele mai bune terenuri. Spectatorii se înmulțeau și o nouă locație era necesară.

În 1898 clubul s-a mutat de la Tottenham Marshes la Northumberland Park și a început să taxeze intrarea. A rămas aici numai un an pentru că în aprilie 1899, 14,000 de fani au venit să vadă pe Spurs jucând împotriva rivalei Woolwich Arsenal. Stadionul nu mai putea face față la asemenea număr de spectatori astfel Tottenham s-a mutat pe stadionul curent.

 

Începând cu 1899 echipa a jucat pe White Hart Lane.

• Tribune:
  • Tribuna Vest: 6,890
  • Tribuna Nord: 10,086
  • Tribuna Est: 10,691
  • Tribuna Sud: 8,573
  • Capacitate totală: 36,240
• Primul meci: Tottenham vs Nottingham Forrest 4-1
• Locuri destinate presei: 82
• Record număr de spectatori: 75,038; Tottenham Hotspur vs Sunderland, FA Cup 5 martie 1938

Miliardarul Joseph Lewis deține 29,8% din acțiunile clubului prin compania sa de investiții ENIC Sports Ltd. ENIC deține de asemenea procente importante din acțiunile cluburilor SK Slavia Praga și AEK Atena. Daniel Levy este Președinte Executiv, având un rol important în managementul clubului. Sir Alan Sugar deține 13% din acțiuni prin Amshold Limited, iar Stelios Haji-Ioannou are 9% prin Hodram Inc.

Cea mai mare rivală a lui Tottenham este cu vecina din nordul Londrei, Arsenal. Celălalt mare rival este concitadina Chelsea. Alte derby-uri sunt împotriva echipelor Fulham, West Ham United și Charlton Athletic.

Coeficientul UEFA este utilizat la tragerea la sorți a competițiilor continentale organizate de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal. Pe baza performanței cluburilor la nivel european timp de cinci sezoane, acest coeficient este calculat folosind un sistem de puncte și este stabilit un clasament. La sfârșitul sezonului 2018-2019, Leicester City se află pe locul șaptezeci și doi.^{[4][5][6][7][8]}

Clasament UEFA 2020-2021

Rang	Club	Coeficient
15	SSC Napoli	80.000
16	Șahtar Donețk	80.000
17	Tottenham Hotspur	78.000
18	Manchester United	78.000
19	Zenit Sankt Petersburg	72.000

Performanțe obținute de Tottenham în cupele naționale ale Angliei.

Finale jucate în Cupele Naționale

Cupa Angliei - FA Cup		Cupa Ligii - EFL Cup		Supercupa - FA Community Shield
Câștigate
1901   Tottenham 3 - 1   Sheffield United 1921 1 - 0   Wolves 1961 2 - 0   Leicester 1962 3 - 1   Burnley 1967 2 - 1   Chelsea 1981   Tottenham 3 - 2   Manchester City 1982 1 - 0   QPR 1991 2 - 1   Nottingham Forest	1971   Tottenham 2 - 0   Aston Villa 1973 1 - 0   Norwich 1999 1 - 0   Leicester 2008 2 - 1   Chelsea	1921   Tottenham 2 - 0   Burnley 1951 2 - 1   Newcastle 1961 3 - 2   F.A. XI 1962 5 - 1   Ipswich 1967 3 - 3   Manchester United 1981   Tottenham 2 - 2   Aston Villa 1991 0 - 0   Arsenal
Pierdute
1987   Tottenham 2 - 3   Coventry	1982   Tottenham 1 - 3   Liverpool 2002 1 - 2   Blackburn Rovers 2009 0 - 0   Manchester United 2015 0 - 2   Chelsea 2021 0 - 1   Manchester City	1920   Tottenham 0 - 2   West Bromwich 1982 0 - 1   Liverpool

Performanțe obținute de Tottenham în cupele continentale ale Europei - UEFA.

Finale jucate în Competițiile Europene

Liga Campionilor		Cupa UEFA			Cupa Cupelor UEFA
Pierdut		Câștigate	Pierdut		Câștigat
2019   Tottenham 0 - 2   Liverpool		1972   Tottenham 3 - 2   Wolves 1984 2 - 2   Anderlecht	1974   Tottenham 2 - 4   Feyenoord		1963   Tottenham 5 - 1   Atlético Madrid

Steve Perryman dețin recordul meciuilor jucate pentru Spurs, având 854 de meciuri jucate pentru club între 1969 și 1986, dintre care 655 au fost meciuri din ligă.^[10][11] Jimmy Greaves deține recordul de marcare cu 266 de goluri în 380 meciuri din ligă, cupă și aparițiile la cupele europene.^[12]

Cel mai mare scor înregistrat într-un meci din ligă este de 9–0 când au jucat contra Bristol Rovers în a Doua Divizie pe 22 octombrie 1977.^[13][14] Cea mai mare victorie într-un meci pentru cupă a fost înregistrată pe 3 februarie 1960 cu un scor de 13–2 contra Crewe Alexandra în Cupa Angliei.^[15] Cea mai mare victorie a lui Tottenham a fost înregistrată în meciul jucat împotriva clubului Wigan Athletic pe 22 noiembrie 2009, când au câștigat cu scorul de 9–1, Jermain Defoe înscriind cinci goluri.^[14][16] Cea mai mare înfrângere clubul a suferit-i împotriva lui 1. FC Köln, când au pierdut cu un scor de 8–0 în Cupa Intertoto pe 22 iulie 1995.^[17]

La 30 august 2024.

Nr. Poziție Jucător 1   P Guglielmo Vicario 3   F Sergio Reguilón 6   F Radu Drăgușin 7   A Son Heung-min (căpitan) 8   M Yves Bissouma 9   A Richarlison 10   M James Maddison (vice-căpitan) 13   F Destiny Udogie 14   M Archie Gray[18] 15   M Lucas Bergvall 16   A Timo Werner (împrumutat de la RB Leipzig) 17   F Cristian Romero (vice-căpitan) 19   A Dominic Solanke

Nr. Poziție Jucător 20   P Fraser Forster 21   A Dejan Kulusevski 22   A Brennan Johnson 23   F Pedro Porro 24   F Djed Spence 28   A Wilson Odobert 29   M Pape Matar Sarr 30   M Rodrigo Bentancur 33   F Ben Davies 37   F Micky van de Ven 40   P Brandon Austin 41   P Alfie Whiteman 45   M Alfie Devine

Nr. Poziție Jucător     Pierre-Emile Højbjerg⁠(d) (la Olympique Marseille)     Bryan Gil⁠(d) (la Girona)     Manor Solomon⁠(d) (la Leeds United)

Nr. Poziție Jucător     Ashley Phillips⁠(d) (la Stoke City)     Alejo Véliz⁠(d) (la Espanyol)     Dane Scarlett⁠(d) (la Oxford United)

Bazat pe % de câștiguri din toate competițiile

	Manager	Ani	Meciuri jucate	Meciuri câștigate	Meciuri câștigate %
1	Frank Brettell	1898–1899	63	37	58.73
2	Arthur Turner	1942–1946	49	27	55.10
3	John Cameron	1899–1907	570	296	51.93
4	David Pleat	1986–1987	119	60	50.42
5	Andre Villas-Boas	2012–	28	14	50
6	Harry Redknapp	2008–2012	198	98	49.49
7	Bill Nicholson	1958–1974	832	408	49.03
8	Arthur Rowe	1949–1955	283	135	47.70
9	Fred Kirkham	1907–1908	61	29	47.54
10	Jimmy Anderson	1955–1958	161	75	46.58
11	Percy Smith	1929–1935	253	109	46.38
12	Doug Livermore   Ray Clemence	1992–1993	51	23	45.09
13	Martin Jol	2004–2007	150	67	44.67
14	Peter Shreeves	1984–1986 & 1991–1992	177	79	44.63
15	Jack Tresadern	1935–1938	146	65	44.52
16	Peter McWilliam	1913–1927 & 1938–1942	750	331	44.13
17	'The Directors'	1908–1913	231	99	42.86
18	Joe Hulme	1946–1949	150	64	42.67
19	Keith Burkinshaw	1976–1984	431	182	42.23
20	Terry Venables	1987–1991	165	67	40.61

^{* Statistici din 29 decembrie 2012}

Jucătorii de mai jos sunt considerați jucători renumiți datorită contribuțiilor aduse clubului:^[19][20]

Votat de membri. (Anul calendaristic este până în sezonul din 2005–06)

•   Real Madrid CF^[21]
•   SC Internacional^[22]
•   San Jose Earthquakes^[23]
•   South China AA^[24]
•   Supersport United^[25]

• Tony Matthews (2001). Tottenham Hotspur - Enciclopedie Oficială. Brightspot. ISBN 0-9539288-1-0.
• Phil Soar (1998). The Hamlyn Official History of Tottenham Hotspur 1882-1998. Hamlyn. ISBN 0-600-59515-3.
• Bob Goodwin (2003). Spurs: The Illustrated History. Bredon. ISBN 1-85983-387-X.
• Harry Harris (1990). Tottenham Hotspur Greats. Sportsprint. ISBN 0-85976-309-9.
• Julian Holland (1961). Spurs – The Double. Heinemann. no ISBN.
• Ken Ferris (1999). The Double: The Inside Story of Spurs’ Triumphant 1960-61 Season. Mainstream. ISBN 1-84018-235-0.
• n/k (1986). The Glory Glory Nights. Cockerel. ISBN 1-869914-00-7.
• Hunter Davies (1985). The Glory Game: A Year in the Life of Tottenham Hotspur. Mainstream. ISBN 1-85158-003-4.
• Alex Fynn and Lynton Guest (1991). Heroes and Villains: The Inside Story of the 1990-91 Season at Arsenal and Tottenham Hotspur. Penguin. ISBN 0-14-014769-1.
• Guy Nathan (1994). Barcelona to Bedlam: Venables/Sugar – The True Story. New Author. ISBN 1-897780-26-5.
• Alex Fynn and H Davidson (1996). Dream On: A Year in the Life of a Premier League Club. Pocket Books. ISBN 0-671-85509-3.
• Martin Cloake and Adam Powley (2004). We are Tottenham: Voices from White Hart Lane. Mainstream. ISBN 1-84018-831-6.
• Alison Ratcliffe (2005). Tottenham Hotspur (Rough Guide 11s): The Top 11 of Everything Spurs. Rough Guides. ISBN 1-84353-558-0.
• Alan Mullery and Paul Trevillion (2005). Double Bill: The Bill Nicholson Story. Mainstream. ISBN 1-84596-002-5.
• Steve E Hale (2005). Mr Tottenham Hotspur: Bill Nicholson OBE- Memories of a Spurs Legend. Football World. ISBN 0-9548336-5-1.
• Irving Scholar (1992). Behind Closed Doors: Dreams and Nightmares at Spurs. André Deutsch. ISBN 0-233-98824-6.
• Mihir Bose (1996). False Messiah: The Life and Times of Terry Venables. André Deutsch. ISBN 0-233-98998-6.
• Clive Allen (1987). There’s Only One Clive Allen. Weidenfeld and Nicolson. ISBN 0-213-16953-3.
• Osvaldo Ardiles (1983). Ossie. Sidgewick & Jackson. ISBN 0-283-98872-X.
• David Bowler (1997). Danny Blanchflower: The Biography of a Visionary. Orion. ISBN 0-575-06504-4.
• Paul Gascoigne (2005). Gazza: My Story. Headline. ISBN 0-7472-6818-5.
• David Ginola and Neil Silver (2000). David Ginola: Le Manifique. HarperCollins. ISBN 0-00-710099-X.
• Jimmy Greaves (2004). Greavsie: The Autobiography. Time Warner. ISBN 0-7515-3445-5.
• Glenn Hoddle and Harry Harris (1987). Spurred to Success: The Autobiography of Glenn Hoddle. Queen Anne. ISBN 0-356-12797-4.
• Harry Harris (1995). Klinsmann. Headline. ISBN 0-7472-1517-0.
• Dave Mackay and Martin Knight (2004). The Real Mackay: The Dave Mackay Story. Mainstream. ISBN 1-84018-840-5.
• Teddy Sheringham (1999). Teddy. Time Warner. ISBN 0-7515-2844-7.
• Mel Stein and Chris Waddle (1998). Chris Waddle. Pocket Books. ISBN 0-671-00495-6.
• Peter Waring (2004). Tottenham Hotspur Head to Head. Breedon Books

 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tottenham Hotspur FC

• Pagina Oficială Tottenham
• Site Pagina Oficială Premier League
• Site Pagina Neoficială