Constantin C. Giurescu

• A urmat clasele primare și liceul la București;
• Și-a luat licența și doctoratul tot la București;
• A făcut studii la Paris;
• Asistent al Muzeului Național de antichități București: octombrie 1920 - 1 ianuarie 1926;
• Profesor la liceul din Focșani;
• Membru al Școalei Române din Franța: octombrie 1923 - octombrie 1925;
• Conferențiar suplinitor în 1926;
• Profesor agregat la 1 martie 1927;
• Director al Fundației Ion C. Brătianu: 1927 - 1930;
• Liberal georgist și deputat: 1932 - 1933;
• Directorul Revistei istorice române 1933;
• Rezident Regal al ținutului Dunărea de Jos: februarie 1939;
• Ministru al Frontului Renașterii Naționale (F.R.N.): 28 septembrie 1939 - 4 martie 1940;
• Arestat la 6 mai 1950;^[4]
• Sosit la Închisoarea Sighet;^[4] în timpul detenției a fost de două ori grav bolnav de icter, în 1951 și 1954.
• Eliberat din pușcărie la 5 iulie 1955, cu domiciliu obligatoriu la Măzăreni pe 60 de luni.^[4]

Era fiul lui Constantin Giurescu și tatăl istoricului Dinu C. Giurescu. A fost căsătorit cu Maria Simona, n. Mehedinți.

Constantin C. Giurescu și-a făcut studiile secundare și superioare la București, ajungând profesor universitar în 1926. În 1931 a fondat Revista istorică română. A fost alături de Gheorghe Brătianu și Petre P. Panaitescu un reprezentant important al curentului „Școala nouă de istorie”, care s-a remarcat prin opoziția făcută generației anterioare, reprezentată de N. Iorga. La capătul anilor '30 a fost aderent al Dictaturii regale, deținând mai multe funcții importante în stat. A fondat și a condus Institutul de istorie națională din 1941 până în 1948. În 1948 a fost înlăturat din universitate, iar între 1950 și 1955 a fost deținut politic, în Închisoarea Sighet. Reabilitat ulterior, a fost reprimit la facultate (1963) și în Academia Română (1974).

Constantin C. Giurescu a fost arestat în Noaptea demnitarilor, în timp ce se afla la locuința sa din București. La acel moment era cercetător științific al Institutului de Istorie al Academiei Republicii Populare Române. După o vizită la Interne, a fost dus alături de alți foști demnitari, miniștri, secretari, subsecretari de stat și foști membri de partide la închisoarea de la Sighet pe data de 7 mai 1950.^[5], ^[6]

În perioada detenției s-a îmbolnăvit de două ori, în primăvara anului 1951 a făcut o formă gravă de icter care a ținut aproximativ trei luni. În toamna anului 1954 s-a îmbolnăvit din nou de icter și a fost mutat singur în celulă.^[7]

După 5 ani și două luni petrecuți în penitenciarul de la Sighet, Constantin C. Giurescu a fost dus în satul de deportați Măzăreni, într-o casă de chirpici, unde a început să-și redacteze însemnările despre perioada petrecută în închisoare. Manuscrisul a fost ascuns de către Nicolae Ionescu Caracaleanu (care îi fusese director de cabinet ministerial) în grădina casei părintești apoi, la cererea lui Dinu C. Giurescu, a fost păstrat de către Paul Michelson.^[8] În 1994 a fost publicată cartea „Cinci ani și două luni în penitenciarul din Sighet”, scrisă pe baza acestor însemnări.

Constantin C. Giurescu este autorul primelor studii importante și bine documentate asupra problematicii Sfatului domnesc și a dregătoriilor boierești, în două cărți, Contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1927) și Noi contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1926), depășind astfel contribuțiile aduse anterior de Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol și N. Iorga în domeniu.^[9]

• Premiul „Bălcescu” al Academiei (1966)
• Premiul Ministerului Învățământului (1969)
• Om de știință emerit (1971)
•   Ordinul Meritul Științific cl. I (1 decembrie 1971) „pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică, publicistică și obștească, cu prilejul împlinirii vîrstei de 70 de ani”^[10]
•   Ordinul „23 August” cl. I (26 octombrie 1976) „pentru merite deosebite în activitatea didactică, științifică și culturală, cu prilejul împlinirii vîrstei de 75 de ani”^[11]

• Giurescu, Constantin C. (1994), Cinci ani și două luni în penitenciarul din Sighet (7 mai 1950 – 5 iulie 1955), București: Editura Fundației Culturale Române 
• P[enelea], G[eorgeta] (1978), „Giurescu, Constantin C.”, În Ștefănescu, Ștefan (coordonator științific), Enciclopedia istoriografiei românești, București: Editura științifică și enciclopedică, pp. 156–157 
• Boia, Lucian (2012), Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București: Editura Humanitas 
• Giurescu, Marina (2013), A World Torn Asunder: The Life and Triumph of Constantin C. Giurescu, Prefață de Paul E. Michelson, Bettie Youngs Books Publishing, ISBN 978-1-936332-76-2 
• Nastasa-Kovacs, Lucian (2016), Memorialistica distorsionată și „etica” oportunistului: Constantin C. Giurescu, în vol. Alma Mater în derivă. Aspecte alternative ale vieții universitare interbelice, coord. de Irina Nastasă-Matei și Zoltán Rostás, București/Cluj, Edit. Eikon/Școala Ardeleană
• Fischer-Galați, Stephen; Florescu, Radu R.; Ursul, George R., ed. (1982), Romania between East and West. Historical Essays în Memory of Constantin C. Giurescu, Seria East European Monographs, New York: Columbia University Press 

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – G
• Bibliografie selectivă a operei lui Constantin C. Giurescu, alcătuită de Biblioteca Metropolitană București Arhivat în 23 septembrie 2010, la Wayback Machine.
• Constantin C. Giurescu în arhivele muresene^{[nefuncțională – arhivă]}
• Peripețiile marelui istoric Constantin C. Giurescu la alegerile din 1933, 7 aprilie 2013, Borcea Stefan, Adevărul