Fluturi negri

Scrisoare pentru tine, cititorule!

Am vrut să pun acest volum, aceste rânduri, într-un context. Fluturii negri ne bântuie pe toți.... uneori devin albi, apoi se fac iarăși negri... și apoi dispar în același timp cu tine, în timp ce te deplasezi prin viață.

Poveștile și versurile din acest volum sunt fluturi negri de acum mai mult de 20 de ani. Astăzi, când tastez aceste rânduri, fluturii au vrut să zboare, chiar și așa negri .... au dorit să simtă soarele arzându-le aripile în ultimul lor zbor.

I-am păstrat cu dragoste pe foi îngălbenite de timp, de pe care de-abia am deslușit ce scriam... unele erau tehnoredactate pe computere pe care numai în muzee le mai poți găsi și salvate pe dischete de multă vreme pierdute. Am reușit să îi chem la mine și ei au venit. I-am acceptat așa cum s-au născut și, astăzi, le-am dat drumul să fie liberi.

Povestirile sunt o ficțiune împletită cu cioburi din oameni, gânduri, vise și dorințe. Punerea lor pe hârtie sau într-un context creativ este o formă de purificare. Ca gen, aș spune că scriu poezie în proză și proză în poezie. Cred că tinerii, mai ales, ar trebui încurajați să se exprime în scris și școala să ofere această oportunitate.

Poate unii se vor întreba de ce acum sau poate, pur și simplu, de ce? În ultima perioadă, am reflectat foarte mult la subiectul sănătății mintale și cred că ar trebui să aibă prioritate în viețile noastre. Din acest motiv, veniturile din vânzarea acestui volum vor fi donate către un ONG cu activitate în sfera sănătății mintale.

În cei 15 ani de când predau, am văzut tineri care au nevoie să fie auziți. Am văzut tineri care simțeau nevoia să se exprime într-o formă de creativitate, fie ea scris (motiv pentru care am lansat revista Cronica Studentului în 2015), pictură, desen, muzică, etc. Și mai îmbucurător, a fost să aud tineri, indiferent de gen, că au găsit sprijin într-un dascăl, în muzică, în artă și chiar în psihoterapie.

Publicarea acestui volum și împărtășirea fluturilor mei negri cu cei care vor avea răbdarea să citească este, pentru mine, un act de curaj și sper ca, astfel, să îi încurajez și pe alții să se exprime într-un mod sigur: prin artă sau vorbind cu cineva care poate să ajute (profesor, părinte, bunic, psiholog sau alt adult în care ai încredere). Am spus răbdare, pentru că e un volum dificil... și, dacă îți provoacă sentimente neplăcute, te rog să te oprești!

A fost dificil și pentru mine să mă reconectez cu acel copil, care va fi mereu o parte din mine. Mă bucur că l-am redescoperit și că pot să îi spun că fluturii își schimbă nuanțele de-a lungul vieții. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă un dialog sincer cu acest copil lăuntric și să îi permită să se manifeste și să i se arate acceptare și iubire. Te îmbrățișez, copil lăuntric și te încurajez și pe tine, cititorule, să faci același lucru cu al tău 😊

Dacă te confrunți cu gânduri negre, care nu îți dau pace, te rog, caută ajutor specializat. Fluturii negri pot deveni albi sau multicolori sau pot învăța să se accepte așa cum sunt, mai întunecați decât alții. Viața este frumoasă și merită trăită!

E important să înțelegi că nu ești singur și, indiferent prin ce treci, totul are o soluție. Zâmbește! Te îmbrățișez virtual, oricine ai fi, oriunde și oricând ai fi.

Copilărie pierdută printre uși

Credeam că sunt doar două uși, dar nu, sunt zeci, sute, mii... câte una pentru fiecare eu al meu. Dureros este că fiecare a intrat pe ușa greșită, ca într-o loterie a vieții. Simt că Marele Anonim al lui Blaga este singurul meu prieten și nici măcar nu cred în el. E ca Moș Crăciun, dar e plăcut să te prefaci.

Ce vreau, ce vor, ce vrem? Ne vrem pe noi în toți și toate ca niște bieți nebuni, doar în noi uităm să ne căutăm și, ca atare, alergăm disperați după o ușă pe care o greșim iar și iar. Nu știm când ne-am născut pentru că suntem bucată din strămoșii noștri și ei sunt bucată din noi. Suntem în trecutul lor și ei în viitorul nostru.

Arunc cuvinte pe pereți și podele, paturi și perdele, în speranța că voi reuși să calmez, să sting focul din suflet care-mi arde gâtul, pieptul, timpul, creierul... Nu vreau ca apa să îl stingă... vreau să ardă mocnit până la epuizare. Am așteptat să vină Moș Crăciun să-mi returneze copilăria și inocența, și visele frumoase...

... dar am adormit și l-am ratat. Am visat, în schimb, un demon care m-a făcut să zâmbesc cu gura până la urechi. Căutam răspunsuri, dar nu aveam întrebări. Îmi vorbea într-o limbă fără cuvinte, fără sens și dorințe.

M-a trezit o poezie de dragoste care izbea vocale în trupul radioului de lângă pat. M-a întrebat câți ani am, ironizându-mi vârsta și grijile. Nu știam cum să-i explic... că vin dintr-o altă lume unde zilele de-aici înseamnă ani. Am calculat și mi-au dat vreo 4 milenii.

Aș vrea să fiu o stafie, o umbră, o pasăre de noapte, un câine vagabond... dar sunt doar o glumă proastă cu superficialitatea pe chip. Muzica se aude în continuare, trece prin mine și nu o mai simt...

Nu pot găsi calea de mijloc... e doar negru morbid sau alb imaculat; trăiesc intens, iubesc intens, distrug intens... Nu știu ce ușă să aleg, dar îmi aud conștiința intrând neinvitată în coșmarul meu și spărgându-mi pieptul cu sunete inumane: Trezește-te, e doar un vis alb murdar!

Mâna ta va rămâne pe veci doar un sloi de gheață pe care va trebui să-l încălzești, ascunzându-te de ceilalți, intrând în cochilie ca în poezia lui Barbu. Aștept în zadar, cred în zadar... nimic nu mai contează... dar era frumos, credeam o prostie frumoasă!

Sper să găsești ușa pe care să intri și unde să vrei să rămâi... la 4000 de ani, s-ar presupune că trebuie să știi. Totuși, ești pe Pământ... și îți cauți... copilăria...

Minte în galop

Natura va fi acolo să mă îmbrățișeze, să-mi aline suferințele, mă va alăpta așa cum a făcut-o, poate, într-o altă viață. Îmi caut strămoșii adânc în mine și nu-i găsesc...Psihicul merge în galop... merge și nu știu de ce o face... cine l-a învățat să meargă? Gândurile sunt niște câini turbați care mușcă din carnea mea din care nu curge roșu, ci negru și alb.

Pașii-mi purtau psihicul spre un întuneric misterios, luminat pe moment de un vis nespus și negândit. Încercam să ridic ochii spre cer, dar nu puteam. Simțeam vocea aceea lăuntrică – să fi fost conștiința? – șoptindu-mi în urechi