Nothing Special   »   [go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Pițigoi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paride sau pițigoi
Pițigoi mare (Parus major)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Aves
Ordin: Passeriformes
Familie: Paridae
Vigors, 1825
Răspândirea globală a paridelor (În verde)
Modifică text Consultați documentația formatului

Pițigoii, sau paridele (Paridae), sunt o familie de păsări arboricole insectivore paseriforme larg răspândite în Eurasia, America de Nord, Africa. Preferă pădurile, parcurile, livezile și grădinile cu pomi fructiferi, și numai puține trăiesc prin tufișuri. De obicei sunt sedentare, dar unele specii se deplasează spre sud sau vest în unii ani. În afara perioadei de cuibărit, adeseori formează stoluri mixte, hoinărind din loc în loc, asociindu-se uneori și cu țicleni, cojoaice și aușei. Sunt păsări vioaie, veșnic în mișcare.

Descriere

[modificare | modificare sursă]

Cu excepția celor trei genuri monotipice Sylviparus, Melanochlora și Pseudopodoces, pițigoii sunt extrem de asemănători ca aspect și au fost descriși ca „una dintre cele mai conservatoare familii de păsări în ceea ce privește morfologia generală”.[1] Lungimea corporală tipică a membrilor adulți ai familiei este între 10 și 16 cm; când sunt adăugate genurile monotipice, acest interval este de la 9 la 21 cm. În greutate, familia variază de la 5 la 49 g. Majoritatea variațiilor din cadrul familiei sunt în penaj și în special în culoare.[2]

Au corpul sferic, acoperit cu penaj des și moale, cu picioare și unghii puternice, care le permit cățăratul pe arbori. Ciocul este conic, subțire. Speciile mai insectivore au ciocuri mai fine, în timp ce cele care consumă mai multe semințe au ciocuri mai robuste. Sexele sunt asemănătoare, iar juvenilii destul de asemănători cu adulții.

Comportament

[modificare | modificare sursă]

Pițigoii nu-și clădesc singuri cuibul, ci cuibăresc în scorburi de arbori, în crăpături de stânci și de ziduri sau în cuiburi părăsite de alte păsări. Cuibăresc cu încredere în cuiburile artificiale ce li se pun la dispoziție. Pițigoii sunt păsări prolifice depunând multe ouă, uneori câte 15-16 ouă într-o pontă. Adesea depun 2 ponte pe an. Ouăle sunt clocite de femelă, puii sunt hrăniți de ambii părinți.

Hrana este formată din insecte, larve, pupe sau ouă de insecte, pe care le culeg de pe ramuri, frunze, trunchiuri, fapt pentru care iau cele mai diverse poziții în cățăratul lor. Iarna consumă și boabe de semințe; unele specii fac în acest scop provizii pentru sezonul rece. Prin regimul lor de hrană, sunt păsări folositoare omului, în preajma căruia trăiesc.

Familia paridelor include 14 genuri și 60 specii. În România au fost înregistrate 8 specii: pițigoiul albastru, pițigoiul azuriu, pițigoiul moțat, pițigoiul mare, pițigoiul de brădet, pițigoiul de livadă, pițigoiul de munte, pițigoiul sur, iar în Republica Moldova 6 specii: pițigoiul mare, pițigoiul de brădet, pițigoiul albastru, pițigoiul sur, pițigoiul de munte, pițigoiul moțat. Speciile din alte 3 familii de păsări sunt numite tot pițigoi: pițigoiul pungar sau boicușul (familia Remizidae), pițigoiul codat (familia Aegithalidae), pițigoiul de stuf (familia Panuridae).[3][4][5][6][7]

Sistematica

[modificare | modificare sursă]

Familia paridelor conține 14 genuri și 60 de specii:[8]

Imagine Gen Specie
Cephalopyrus Bonaparte, 1854
Sylviparus Burton, 1836
Melanochlora Lesson, 1839
Periparus Sélys Longchamps, 1884
Pardaliparus Sélys Longchamps, 1884
Lophophanes Kaup, 1829
Baeolophus Cabanis, 1850
Sittiparus Selys-Longchamps, 1884
Poecile Kaup, 1829
Cyanistes Kaup, 1829
Pseudopodoces Zarudny & Loudon, 1902
Parus Linnaeus, 1758
Machlolophus Cabanis, 1850
Melaniparus Bonaparte, 1850

Specii din România

[modificare | modificare sursă]
Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică[10] Populația estimată din România[11] Statutul IUCN, Imaginea
Familia: Paridae
Cyanistes caeruleus (Linnaeus, 1758), sin. Parus coeruleus Linnaeus, 1758, Parus caeruleus Linnaeus, 1758[12][13] Pițigoi albastru, Pițigoi vânăt. Cyanistes caeruleus caeruleus (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare. [14]
Cyanistes cyanus (Pallas, 1770), sin. Parus cyanus Pallas, 1770[15] Pițigoi azuriu. Cyanistes cyanus cyanus (Pallas, 1770) Specie accidentală pentru România, dar necolectată.[16] Specie foarte rară.[10] [17]
Lophophanes cristatus (Linnaeus, 1758), sin. Parus cristatus Linnaeus, 1758[18][19] Pițigoi moțat
  • Lophophanes cristatus cristatus (Linnaeus, 1758),
  • Lophophanes cristatus mitratus (C. L. Brehm, 1831).[16][20]
 Sedentară. Populația din România este considerată stabilă, fiind apreciată la 50.000-150.000 de perechi cuibăritoare. [21]
Parus major Linnaeus, 1758[22][23] Pițigoi mare, Pițigoi de grădină, Pițigane, Pițigoi de sat, Pițigoi de pomet, Simțivară, Pițigușă, Sucitoare. Parus major major Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritore. În România trăiesc între 3.100.000 și 6.200.000 de perechi cuibăritoare, iar populația este considerată a fi stabilă. [24]
Periparus ater (Linnaeus, 1758), sin. Parus ater Linnaeus, 1758[25][26] Pițigoi de brădet, Pițigoi mic, Pițigoi negru, Pițigoi puturos, Pițigoi de scoarță, Pițigane mică. Periparus ater ater (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritoare. În România cuibăresc între 1.000.000 și 2.000.000 de perechi. [27]
Poecile lugubris (Temminck, 1820), sin. Parus lugubris Temminck, 1820[28][29] Pițigoi de livadă, Pițigoi lugubru, Pițigoi jalnic, Pițigoi sihastru.
  • Poecile lugubris lugubris (Temminck, 1820);
  • Poecile lugubris lugens (C. L. Brehm, 1855 - Pițigoi lugubru dobrogean).[16]
 Sedentară, cuibăritoare. În România populația cuibăritoare a speciei este apreciată la 3.000-15.000 de perechi și este considerată stabilă. [30]
Poecile montanus (Conrad von Baldenstein, 1827), sin. Parus montanus Conrad von Baldenstein, 1827, Parus atricapillus Linnaeus, 1766[31][32] Pițigoi de munte, Pițigoi cu cap negru carpatin, Pițigoi cu cap negru transilvănean.
  • Poecile montanus montanus (Conrad, 1827) (sin. Poecile atricapillus montanus, Parus atricapillus montanus, include Parus atricapillus transsylvanicus Kleinschmidt, 1921 - Pițigoi cu cap negru transilvănean);
  • Poecile montanus borealis (Sélys-Longchamps, 1843, sin. Parus atricapillus assimilis Brehm 1855 - Pițigoi cu cap negru carpatin).[16][33]
 Sedentară, cuibăritoare În România, efectivul este estimat la 150.000-600.000 perechi cuibăritoare și este considerat a fi stabil. [34]
Poecile palustris (Linnaeus, 1758), sin. Parus palustris Linnaeus, 1758[35][36] Pițigoi sur, Pițigoi sur, Pițigoi cenușiu, Pițigoi sălbatec.
  • Poecile palustris stagnatilis (C. L. Brehm, 1855, sin. Parus palustris stagnatilis C. L. Brehm, 1855 - Pițigoi sur răsăritean);
  • Poecile palustris palustris (Linnaeus, 1758, sin. Parus palustris communis Baldenstein, 1827 - Pițigoi sur, include subspecia Parus palustris congrevei Kinnear, 1928 - Pițigoi sur de munte).[16][20][33]
 Sedentară, cuibăritoare România este una dintre țările europene cu cea mai mare populație stabilă de pițigoi sur, aceasta fiind formată din 350.000-700.000 de perechi cuibăritoare. [37]

Specii din Republica Moldova

[modificare | modificare sursă]
Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică
 Populația estimată Statut IUCN
Imagine
Ordinul: Passeriformes
Familia: Paridae
Parus major Linnaeus, 1758[38][39] Pițigoi mare Parus major major Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritoare Specie comună, cu un efectiv numeros, estimat în pădurile seculare cu arbori găunoși la 12-15 perechi/ 10 ha. Populația este estimată la 80.000-100.000 de perechi cuibăritoare.[40]
[41]

Periparus ater (Linnaeus, 1758), sin. Parus ater Linnaeus, 1758[42][43] Pițigoi de brădet Periparus ater ater (Linnaeus, 1758) În pasaj de toamnă, o parte din păsări iernează Specie rară. Specia a fost observată în Moldova în 1912 de Osterman. Un exemplar este păstrat în Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Au fost văzute cârduri în nordul Moldovei: la 3 decembrie 1957 în pădurea din Tabani și 19 noiembrie 1958 în pădurea din Balatina. Au fost văzute cârduri mici și în parcurile din Chișinău în timpul iernii.[44]
[45]

Cyanistes caeruleus (Linnaeus, 1758), sin. Parus coeruleus Linnaeus, 1758, Parus caeruleus Linnaeus, 1758[46][47] Pițigoi albastru Cyanistes caeruleus caeruleus (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritoare. Specie comună cu un efectiv în păduri de 4-8 perechi /10 ha. Populația este estimată la 35.000-40.000 de perechi cuibăritoare.[48]
[49]

Poecile palustris (Linnaeus, 1758), sin. Parus palustris Linnaeus, 1758[50][51] Pițigoi sur Poecile palustris palustris (Linnaeus, 1758) Specie sedentară. Oaspete de iarnă Specie comună. Vara în pădurile din lunca Prutului densitatea speciei constituie circa 4-5 perechi la 10 ha. Iarna efectivul ei sporește datorită păsărilor ce vin în Moldova din regiunile nordice ale arealului. Populația este estimată la 2.000-4.000 de perechi cuibăritoare.[52]
[53]

Poecile montanus (Conrad von Baldenstein, 1827), sin. Parus montanus Conrad von Baldenstein, 1827[54][55] Pițigoi de munte Poecile montanus montanus (Conrad, 1827) (sin. Poecile atricapillus montanus)?, Poecile montanus borealis (Sélys-Longchamps, 1843)? Sedentară. Oaspete de iarnă. Specie rară. A fost găsit un exemplar în iulie 2006 în Parcul Rîșcani din Chișinău,[56] ulterior în alte locuri din Moldova: mai multe exemplare în iulie 2016 în Donici, raionul Strășeni,[57] 8 exemplare în mai 2016 în pădurea Săseni, raionul Călărași,[58] un exemplar în mai 2016 în Conacul Manuc Bei, raionul Hîncești.[59]
[60]

Lophophanes cristatus (Linnaeus, 1758), sin. Parus cristatus Linnaeus, 1758[61][62] Pițigoi moțat Lophophanes cristatus cristatus (Linnaeus, 1758) Accidentală, oaspete de iarnă. Specie rară. A fost observată de Osterman în 1912 și Nazarenko în 1953. În Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău sunt expuse două exemplare. Gauzștein și Ufnarovskii în perioada 1955-1970, au observat de 6 ori această specie iarnă în parcurile din Chișinău și o dată în pădurea din Balatina.[44]
[63]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Gosler & Clement (2007) P.669
  2. ^ Gosler, Andrew; Clement, Peter (). „Family Paridae (Tits and Chickadees)”. În del Hoyo, Josep; Elliott, Andrew; Christie, David. Handbook of the Birds of the World. Volume 12: Picathartes to Tits and Chickadees. Barcelona: Lynx Edicions. pp. 662–709. ISBN 978-84-96553-42-2. 
  3. ^ Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967
  4. ^ Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983
  5. ^ Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984
  6. ^ Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016
  7. ^ Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946
  8. ^ Gill, Frank; Donsker, David (ed.). „Waxwings and their allies, tits & penduline tits”. World Bird List Version 6.1. International Ornithologists' Union. Accesat în . 
  9. ^ James, H. F. et al. (2003). Pseudopodoces humilis, a misclassified terrestrial tit (Paridae) of the Tibetan Plateau: evolutionary consequences of shifting adaptive zones. Ibis 145: 185–202.pdf file Arhivat în , la Wayback Machine.
  10. ^ a b Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Păsările lumii. Editura Albatros, București. 1983
  11. ^ Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015
  12. ^ „Pițigoi albastru Cyanistes caeruleus. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Eurasian Blue Tit (Cyanistes caeruleus). HBW Alive
  14. ^ Cyanistes caeruleus. IUCN
  15. ^ Azure Tit (Cyanistes cyanus). HBW Alive
  16. ^ a b c d e Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946
  17. ^ Cyanistes cyanus. IUCN
  18. ^ „Pițigoi moțat Lophophanes cristatus. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ Crested Tit (Lophophanes cristatus). HBW Alive
  20. ^ a b „Dumitru Murariu. Systematic list of the Romanian vertebrate fauna. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle "Grigore Antipa" (Dec. 2010). Volume 53: 377 - 411” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  21. ^ Lophophanes cristatus. IUCN
  22. ^ „Pițigoi mare Parus major. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ Great Tit (Parus major). HBW Alive
  24. ^ Parus major. IUCN
  25. ^ „Pițigoi de brădet Parus ater. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ Coal Tit (Periparus ater). HBW Alive
  27. ^ Periparus ater. IUCN
  28. ^ „Pițigoi de livadă Poecile lugubris. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ Sombre Tit (Poecile lugubris). HBW Alive
  30. ^ Poecile lugubris. IUCN
  31. ^ „Pițigoi de munte Poecile montanus. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ Willow Tit (Poecile montanus). HBW Alive
  33. ^ a b Vaurie, Charles, and David David William Snow. Systematic notes on Palearctic birds. No. 27, Paridae, the genera Parus and Sylviparus. American Museum novitates; no. 1852. (1957).
  34. ^ Poecile montanus. IUCN
  35. ^ „Pițigoi sur Poecile palustris. SOR”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Marsh Tit (Poecile palustris). HBW Alive
  37. ^ Poecile palustris. IUCN
  38. ^ Pițigoi mare Parus major. Arhivat în , la Wayback Machine. SOR.
  39. ^ Great Tit (Parus major). HBW Alive.
  40. ^ Parus major. BirdLife International. 2015.
  41. ^ Parus major. IUCN.
  42. ^ Pițigoi de brădet Parus ater. Arhivat în , la Wayback Machine. SOR.
  43. ^ Coal Tit (Periparus ater). HBW Alive.
  44. ^ a b Аверин, Ю.В.; Ганя, И.М. (1970). Птицы Молдавии. т.1. Кишинев: Академия Наук Молдавской CCP, Институт Зоологии. pp. 240
  45. ^ Periparus ater. IUCN.
  46. ^ Pițigoi albastru Cyanistes caeruleus. Arhivat în , la Wayback Machine. SOR.
  47. ^ Eurasian Blue Tit (Cyanistes caeruleus). HBW Alive.
  48. ^ Parus caeruleus. BirdLife International. 2015.
  49. ^ Cyanistes caeruleus. IUCN.
  50. ^ Pițigoi sur Poecile palustris. Arhivat în , la Wayback Machine. SOR.
  51. ^ Marsh Tit (Poecile palustris). HBW Alive.
  52. ^ Parus palustris. BirdLife International. 2015.
  53. ^ Poecile palustris. IUCN.
  54. ^ Pițigoi de munte Poecile montanus. Arhivat în , la Wayback Machine. SOR.
  55. ^ Willow Tit (Poecile montanus). HBW Alive.
  56. ^ Parcul Riscani, Chișinău City. Willow Tit. eBird
  57. ^ Donici, Strășeni. Willow Tit. eBird
  58. ^ MD-Săseni Wood, Călărași. Willow Tit. eBird
  59. ^ Conacul Manuc Bei, Hîncești. Willow Tit. eBird
  60. ^ Poecile montanus. IUCN.
  61. ^ Pițigoi moțat Lophophanes cristatus. Arhivat în , la Wayback Machine. SOR.
  62. ^ Crested Tit (Lophophanes cristatus). HBW Alive.
  63. ^ Lophophanes cristatus. IUCN.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pițigoi&oldid=15974350