Oratoriu (gen muzical)

Oratoriu (în latină oratorium = sală de rugăciune) este un termen care desemnează o compoziție muzicală de dimensiuni mari, care include folosirea unei orchestre, a unui cor și a unuia sau mai multor soliști. Oratoriul a fost, până la un anumit stagiu, inspirat după modelul teatrului liric, cunoscut mult mai bine sub numele comun de operă. Similaritățile acestora includ folosirea soliștilor, corului, a orchestrei și a ariilor, respectiv a personajelor ficționale.

Oricum, operele aparțin genului teatrului muzical sau liric, în timp ce oratoriul este strict o piesă concertistică, deși uneori este pus în scenă similar cu modul în care operele sunt. Interacțiunea dintre personajele oratoriului este foarte redusă sau inexistentă, ne-existând nici măcar costume elaborate specific subiectului. Totuși, cea mai importantă distincție între cele două genuri muzicale rămâne cea a subiectelor abordate. În timp ce subiectele operelor sunt cel mai adesea inspirate de istorie și mitologie, tratând în mod romantic dragostea, decepția și moartea (uneori crima), subiectul oratoriului are de a face cel mai adesea cu subiecte sacre, făcând oratoriile mult mai compatibile cu reprezentarea în biserici. Astfel, compozitorii catolici s-au inspirat din viețile sfinților, în timp ce cei protestanți s-au inspirat în lucrările lor din Biblie.

Oratoriile au devenit extrem de populare la începutul secolului al 17-lea în Italia, parțial datorită succesului spectacolelor de operă la care s-au adăugat interzicerea spectacolelor de către Biserica Catolică în timpul Postului Paștelui. Oratoriile au devenit alternativa majoră muzicală de-a lungul acelei perioade pentru opera bufă. Compozitorul german Georg Friedrich Händel, faimos pentru oratoriul său Messiah, a scris numeroase alte oratorii pe teme laice inspirate de mitologia greacă și cea romană.

Pe la mijlocul secolului al 17-lea două genuri importante de oratorii fuseseră create

Acest articol este scris parțial sau integral în limba en. Puteți contribui la Wikipedia prin traducerea lui sau chiar și a altora care v-ar putea interesa. Părțile scrise în alte limbi pot fi șterse dacă în termen de 7 zile nu se înregistrează progrese notabile în procesul de traducere. Pagina a fost modificată ultima oară de către InternetArchiveBot (Contribuții • Jurnal) acum 1 an.

• oratorio volgare (în italiană) cu exemple semnificative așa cum sunt
  • Giacomo Carissimi – Daniele
  • Marco Marazzoli – S Tomaso
  • lucrări similare de Francesco Foggia și Luigi Rossi

Cu o durată de aproximativ 30-60 minute, oratorio volgares erau interpretate în două secțiuni, separate de o predică; muzica lor se aseamănă cu cea a operelor contemporare și a cantatelor de cameră.

• oratorio latino (în latină) - prima dată dezvoltat la Oratorio del SS. Crocifisso, legat de biserica San Marcello al Corso din Roma.

Cel mai important compozitor de oratorio latino este Giacomo Carissimi, a cărui Jephte este privită ca prima capodoperă a genului. Ca cele mai multe oratorio latino ale perioadei, este într-o singură secțiune.

Oratoriile conțin de obicei:

• O uvertură, doar pentru instrumente
• Diferite arii, interpretate de soliști vocali
• Recitative, de obicei necesare pentru a face intriga să avanseze
• Coruri, adeseori monumentale, menite să redea un sentiment de măreție. Frecvent instrumentele folosite includ timpane și trompete.

(ordonate cronologic după anul premierei)

• Antonio Vivaldi, Juditha triumphans RV 644 (1716)
• Georg Friedrich Händel, Esther (1732)
• Georg Friedrich Händel, Deborah (1733)
• Johann Sebastian Bach Oratoriul de Crăciun (1734)
• Johann Adolph Hasse Serpentes ignei in deserto - (1735, 1736 sau 1739)
• Georg Friedrich Händel, Saul (1739)
• Georg Friedrich Händel, Israel in Egypt (1739)
• Georg Friedrich Händel, Messiah (1741).
• Georg Friedrich Händel, Samson (1743)
• Georg Friedrich Händel, Judas Maccabaeus (1747)
• Georg Friedrich Händel, Joshua (1748)
• Georg Friedrich Händel, Jephtha (1752)
• Joseph Haydn, The Creation (1798)
• Joseph Haydn, The Seasons (1801)
• Felix Mendelssohn, St. Paul (1836)
• Felix Mendelssohn, Elijah (1846)
• Hector Berlioz, L'enfance du Christ (1854)
• Franz Liszt, Christus (1862–1866)
• Théodore Dubois, Les sept paroles du Christ (1867)
• Igor Stravinsky's "opera-oratorio" Oedipus Rex (1927)
• Artur Kapp, Hiiob (Job) (1929)
• William Walton, Belshazzar's Feast (1931)
• Paul Constantinescu, Oratoriul Bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului” (1936) 
• Paul Constantinescu, Oratoriul Bizantin de Paști „Patimile și Învierea Domnului (1943)
• Alexandre Tansman, Isaïe le prophète (1950)
• Hans Werner Henze, Das Floß der Medusa (1968, rev. 1990)
• Bertold Hummel, The Shrine of the Martyrs (1988/89) [1]
• Paul McCartney, Liverpool Oratorio (1991)
• Wynton Marsalis "Blood on the Fields" (1997)
• Vangelis Papathanasiou, Mythodea (2001)
• Piotr Rubik - "Tu Es Petrus" (2005)
• Hristo Tsanoff - "Stabat Mater dolorosa" (2007)[2] Arhivat în 28 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Eric Idle and John Du Prez - He's Not the Messiah (He's a Very Naughty Boy) (2007) (an unusual oratorio in that it is a comedic piece based on Monty Python's Life of Brian)

• Passion
• Requiem
• Misă (muzică)
• Cantată
• Oratorio Society

• Bukofzer, Manfred F. Music in the Baroque Era. New York, NY: W.W. Norton and Co., Inc, 1947.
• Smither, Howard. The History of the Oratorio. vol. 1-4, Chapel Hill, NC: Univ. of N.C. Press, 1977-2000.
• Deedy, John. The Catholic Fact Book. Chicago, IL: Thomas Moore Press, 1986.
• Grove Music Online, ed. L. Macy, grovemusic.com Arhivat în 16 mai 2008, la Wayback Machine. (subscription access).
• Hardon, John A. Modern Catholic Dictionary. Garden City, NY: Double Day and Co. Inc., 1980.
• New Catholic Encyclopedia. New York: McGraw-Hill, 1967.
• Randel, Don. "Oratorio". The Harvard Dictionary of Music. Cambridge, MA: The Belknap Press, 1986.

• „Musical Forms - Oratorio”. The Grove Concise Dictionary of Music. The Classical Music Pages. Arhivat din original la 23 decembrie 2004. Accesat în 19 noiembrie 2008.