Impresionism

Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu și în muzică, mai ales în Franța , și care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradițional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 și 1886, caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber și folosind o cromatică pură și tușeuri fine de penel pentru a simula, lumina reală.

Figurile centrale ale dezvoltării impresionismului în Franța,^[1][2] au fost:

• Frédéric Bazille (care a participat doar postum la expozițiile impresioniste) (1841-1870)
• Gustave Caillebotte (care, mai tânăr decât ceilalți, și-a unit forțele cu ei la mijlocul anilor 1870) (1848-1894)
• Mary Cassatt (născută în America, a trait la Paris și a participat la patru expoziții impresioniste) (1844-1926)
• Claude Monet (cel mai prolific dintre impresioniști și cel care întruchipează cel mai evident estetica lor) [39] (1840-1926)
• Pierre-Auguste Renoir (care a participat la expozițiile impresioniste în 1874, 1876, 1877 și 1882) (1841-1919)
• Francesco Filippini, precursor, fondator al impresioniștilor italieni, (1841-1870)
• Édouard Manet (care nu au participat la nici una dintre expozițiile impresioniste) (1832-1883)^[3]
• Paul Cézanne, fondator și membru istoric al Grupului Impresionist, (deși mai târziu s-a despărțit de impresioniști) (1839-1906)
• Edgar Degas, fondator și membru istoric al Grupului Impresionist, (care disprețuia termenul de impresionist) (1834-1917)
• Berthe Morisot,(cea care a participat la toate expozițiile impresioniste, cu excepția anului 1879) (1841-1895)
• Alfred Sisley (1839–1899)
• Camille Pissarro (1830–1903)
• Armand Guillaumin (1841–1927)

Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velázquez și Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner și John Constable, precum și francezii Jean-Baptiste Camille Corot, Charles-François Daubigny și reprezentanții Școlii de la Barbizon.

În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeița Venus în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet își va expune picturile, printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe, împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour și alții în "Salonul refuzaților" (Le Salon des Refusés), spre stupefacția publicului conservator și entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntați cu problemele ce-i frământau.

Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparținând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă pe Cézanne, Renoir și din nou pe Manet, ceea ce provoacă reacția scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităților, publicată în gazeta L'Évènement.

Războiul franco-german din 1870 îi risipește, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro, Monet și Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternică influență asupra picturii lor ulterioare.

În anul 1874, din nou reuniți sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor și graficienilor"), compusă din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne și Berthe Morisot, organizează o expoziție colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneți, Impresie: Răsărit de soare").

În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziția Impresioniștilor"). Un cuvânt destinat să facă carieră. Totuși dificultățile făcute de reprezentanții oficiali ai artei nu au încetat. Când însă în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viață, toată lumea era conștientă că această mișcare a reprezentat revoluția artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea și că pictorii ce i-au aparținut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice.

Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat și Paul Signac, maeștri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh și pentru mulți alți "postimpresioniști" din Franța și alte țări.

În Germania, reprezentanți ai impresionismului au fost Lovis Corinth și Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldini, Simone Lega și alții, grupați sub denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.

În muzică impresionismul a fost impus de Claude Achille Debussy din dorința de purificare a muzicii franceze și realizarea unei muzici naționale. Este compozitorul care a creat impresionismul cu un etos francez. Cunoscând muzica extern orientală, modalismul, musorgschian și stilul Wagnerian, Debussy a furnizat elemente preluate selectiv și a creat un nou stil cu particularități de limbaj și estetică proprie.

Debussy a pus accentul pe exprimarea stării sufletești și a atmosferei prin culoarea pură a tonului în locul tradiționalei melodii sau armonii. Efectul general al muzicii impresioniste este forma vagă, deși armoniile urmează o formă strictă, ca aceea de sonată. Cu toate că Debussy respingea calificativul de „impresionist”, el rămâne singurul compozitor căruia i se poate aplica cu strictețe acest termen. Cu toate acestea, stilul său a avut o mare influență asupra altor compozitori, în special asupra lui Maurice Ravel și, într-o mai mică măsură, asupra lui Paul Dukas și Albert Roussel în Franța, Frederick Delius și Cyril Scott în Anglia, Manuel de Falla în Spania, Ottorino Respighi în Italia, Charles Loeffler și Charles Griffes în Statele Unite ale Americii. Probabil că cea mai importantă contribuție a impresionismului a constat în folosirea de noi armonii și game, ceea ce a deschis calea spre noi posibilități tonale pentru compozitorii care le-au urmat.^[4]

Impresionismul literar a apărut în literatura de limbă germană ca reacție împotriva naturalismului, considerat exagerat și neartistic. Formele preferate sunt poezia lirică, proza scurtă, piese dramatice într-un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentanții cei mai importanți se numără Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. În Franța corespondentul impresionismului în literatură este de fapt simbolismul.

• 
  Frédéric Bazille, Paysage au bord du Lez, 1870, Institutul de Artă din Minneapolis
• 
  Alfred Sisley, Podul de la Villeneuve-la-Garenne, 1872, Metropolitan Museum of Art
• 
  Berthe Morisot, The Cradle, 1872, Musée d'Orsay
• 
  Armand Guillaumin, Apus de soare la Ivry (Soleil couchant à Ivry), 1873, Musée d'Orsay
• 
  Édouard Manet, Boating, 1874, Muzeul Metropolitan de Artă
• 
  Alfred Sisley, La Seine au Point du jour, 1877, Muzeul de artă modernă André Malraux - MuMa, Le Havre
• 
  Édouard Manet, Pruna, 1878, National Gallery of Art, Washington, D.C., Washington, D.C.
• 
  Edgar Degas, După baie, femeia care se usucă, c. 1884–1886 (redeschis între 1890 și 1900), MuMa, Le Havre
• 
  Edgar Degas, L'Absinthe, 1876, Musée d'Orsay, Paris
• 
  Edgar Degas, Dansatoarea cu un buchet de flori (Steaua baletului), 1878
• 
  Edgar Degas, Femeia în baie, 1886, Hill–Stead Museum, Farmington, Connecticut
• 
  Edgar Degas, Dansatori la bară, 1888, muzeul The Phillips Collection, Washington, D.C.
• 
  Gustave Caillebotte, Stradă în Paris; Zi ploioasă, 1877, Art Institute of Chicago
• 
  Pierre-Auguste Renoir, Portretul Mademoiselle Irène Cahen d'Anvers (La Petite Irène), 1880, Fundația E.G. Bührle, Zürich
• 
  Pierre-Auguste Renoir, Pe Terasă, 1881, Art Institute of Chicago
• 
  Pierre-Auguste Renoir, Fata cu un cerc, 1885
• 
  Claude Monet, Cliff la Étretat după furtună, 1885, Institutul de Artă Clark, Williamstown, Massachusetts
• 
  Mary Cassatt, Baia Copilului (Baia), 1893, ulei pe pânză, Art Institute of Chicago
• 
  Berthe Morisot, Portretul doamnei Boursier și fiica ei, c. 1873, Muzeul din Brooklyn
• 
  Marele Canal - Claude Monet

• Postimpresionism
• Modernism
• Divizionism
• Pointilism

Victor Ieronim Stoichiță, Vezi?, Editura Humanitas, 2009

Portal Artă

• en impresionism
• en Impresionism la "Art Industri website" Arhivat în 12 aprilie 2006, la Wayback Machine.
• en Bohème Magazine "The Great Pictorial Movements: Impressionism"
• en Detailed Impressionists Chronology Arhivat în 11 mai 2008, la Wayback Machine.
• en Museumsportal Schleswig-Holstein Arhivat în 12 martie 2007, la Wayback Machine.
• fr Impressionisme Arhivat în 22 februarie 2006, la Wayback Machine.