Nothing Special   »   [go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Hygrocybe miniata

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrocybe minuata sin.

Hygrophorus miniatus

Ciupercă roșie pitică
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrocybe
Specie: H. miniata
Nume binomial
Hygrocybe miniata
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus miniatus Fr. (1821)
  • Hygrophorus minuatus (Fr.) Fr. (1838)
  • Hygrophorus strangulatus P.D.Orton (1960)
  • Hygrocybe strangulata (P.D.Orton) Svrček (1962)
  • Pseudohygrocybe miniata (Fr.) Kovalenko (1988)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrocybe miniata (Elias Magnus Fries, 1838 ex Paul Kummer, 1871), sin. Hygrophorus miniatus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838), este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrocybe,[1][2] denumită în popor ciupercă roșie pitică.[3] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă adesea imediat după o perioadă de ploaie, în mod normal întotdeauna în grupuri, pe soluri sărace și nisipoase, ne-tolerând nici un îngrășământ, pe pajiști și fânețe umede (preferat pe cele montane) precum la marginea pădurilor de conifere și a cărărilor, dar de asemenea prin turbării. Timpul apariției este din iulie până toamna târziu înainte de primul ger.[4][5][6]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
Paul Kummer

Renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a descris ciuperca drept Agaricus miniatus în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din 1821.[7] El însuși a redenumit specia în Hygrophorus miniatus, hotărât nume binomial, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum, din 1838.[8]

Apoi, în 1871, micologul german Paul Kummer a transferat specia la genul Hygrocybe sub păstrarea epitetului în marea sa lucrare Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen,[9] fiind numele valabil până în prezent (2023).

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină miniatus=roșu de cinabru,[10] datorită aspectului pălăriei.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Hygrophorus miniatus
  • Pălăria: are un diametru între 2 și 5 cm, este subțire, fragilă, higrofilă, inițial semisferică, apoi pentru mult timp convexă, în formă de cupolă și în sfârșit aplatizată, dar nu cocoșată, cu marginile slab ondulate și uneori crăpate precum ușor canelate. Cuticula este fin solzoasă, pe timp frumos uscată, la umezeală lipicioasă, aproape vâscoasă, coloritul fiind galben-portocaliu, roșu-portocaliu sau roșiatic (depinde de variație[11]). Se decolorează adesea ceva la bătrânețe. Nu înnegrește după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: sunt spațiate, destul de groase, dar nu bulboase, inegale, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, lat aderate la picior, fiind de un colorit gălbui. Muchiile sunt albicioase și nu dințate.
  • Piciorul: are o lungime de 3 la 6 cm și o grosime de 0,5 până la 0,8 cm, este ușor detașabil de pălărie, neted și ne-fibros, cilindric, adesea ușor curbat, subțiat la bază și gol pe dinăuntru. Coloritul seamănă celui al pălăriei, dar este spre bază mai deschis. Nu se colorează prin rupere în negru.
  • Carnea: galbenă care nu se colorează în contact cu aerul după o secțiune este apoasă, subțire și friabilă, mirosul fiind imperceptibil și gustul plăcut.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori lunguieți-elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), având o mărime de 9-11 x 5,5-6,5 microni. Praful lor este alb. Basidiile cu 4 spori în formă de măciucă destul de subțire măsoară 40-50 x 7-9 microni.[12]
  • Reacții chimice: carnea colorează apă galben ca sulful.[13]
  • H. miniata, lamele din apropiere
    H. miniata, lamele din apropiere
  • H. miniata, lamele și picior
    H. miniata, lamele și picior
  • Hygrocybe miniata foarte tinere
    Hygrocybe miniata foarte tinere
  • H. miniata bătrână
    H. miniata bătrână
  • H. miniata, variație gălbuie
    H. miniata, variație gălbuie

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă poate fi confundată în primul rând cu amara și mai mica Hygrocybe mucronella (probă),[14] mai departe cu comestibilele Hygrocybe aurantiosplendens,[15][16] Hygrocybe cantharellus (comestibilă),[17] Hygrocybe ceracea (fără valoare culinară),[18] Hygrocybe chlorophana,[19][20] Hygrocybe coccinea,[21] Hygrocybe intermedia,[22] Hygrocybe punicea,[23] sau Hygrocybe splendidissima,[24] dar, de asemenea, cu otrăvitoarele Hygrocybe conica[25] și Hygrocybe nigrescens[26] care înnegresc la bătrânețe, leziune sau tăiere.

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Hygrocybe aurantiosplendens
    Hygrocybe aurantiosplendens
  • Hygrocybe cantharellus
    Hygrocybe cantharellus
  • Hygrocybe ceracea
    Hygrocybe ceracea
  • Hygrocybe chlorophana
    Hygrocybe chlorophana
  • Hygrocybe coccinea
    Hygrocybe coccinea
  • !!Hygrocybe conica!!
    !!Hygrocybe conica!!
  • Hygrocybe intermedia
    Hygrocybe intermedia
  • !Hygrocybe mucronella!
    !Hygrocybe mucronella!
  • !!Hygrocybe nigrescens!!
    !!Hygrocybe nigrescens!!
  • Hygrocybe punicea
    Hygrocybe punicea
  • Hygrocybe splendidissima
    Hygrocybe splendidissima

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Această specie poate fi preparată, tăiată fin într-o mâncare cu alte soiuri de ciuperci. Luce Höllthaler recomandă prepararea ca supă cremoasă împreună cu conopidă, ceapă, smântână și verdețuri precum ca adăugare la legume franțuzești, de exemplu Ratatouille.[27] Nu se potrivește pentru uscare. Ciuperca roșie pitică este de calitate culinară mai inferioară în comparație cu alte soiuri comestibile ale genului Hygrocybe.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 110-111, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 442-443
  7. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 105 [1]
  8. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 330 [2]
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 112
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 747, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373/2, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 337
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 125, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 400-401, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373/1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 404-405 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 153, ISBN 3-8289-1619-8
  19. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 440-441 - 1, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 438-439, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 438-439, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 41-42, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrocybe_miniata&oldid=15785541