Bătălia de la Kadesh

Bătălia de la Kadesh
Parte a Cea de-a doua campanie militară a lui Ramses în Siria
Bătălia de la Kadesh
Informații generale
Perioadă Mai 1274 î.e.n. Loc Râul Orontes, lângă Kadesh 34°33′20″N 36°29′53″E ({{PAGENAME}}) / 34.555487°N 36.498028°E Rezultat Ambele tabere și-au revendicat victoria Tactic: Victorie egipteană Operațional: Egiptenii sunt învinși și se retrag din Siria. Campania lui Ramses în Siria se încheie Strategic: Victorie hitită, Imperiul Hitit se extinde spre Sud, până la Upi
Beligeranți
Noul Regat Egiptean	Imperiul Hitit
Conducători
Ramesses II	Muwatalli II
Efective
20.000 de soldați (jumătate angajați) : 16.000 de infanteriști, 2000 de care, 4000 de soldați	50.000 de soldați: 40.000 de infanteriști (nu angajați), 3.700 de care, 11.000 de soldați
Pierderi
necunoscute	necunoscute
Modifică date / text

Bătălia de la Kadesh s-a dat în mai 1274 î.e.n., în anul al 5-lea al domniei faraonului Ramses al II-lea (1279-1213 î.e.n.). Bătălia de la Kadesh (de asemenea, Qadesh) a avut loc între forțele Imperiului egiptean sub Ramses al II-lea și Imperiul Hitit condus de Muwatalli al II-lea în orașul de Kadesh pe râul Orontes, pe teritoriul actual al Siriei. Lupta este, în general, datată la 1274 î.Hr. și este prima, din punct de vedere istoric, căreia i se cunoaște desfășurarea tactică. Aceasta a fost, probabil, bătălia cu cele mai multe care de luptă, implicând probabil 5.000-6.000 de care.

Predecesorii lui Ramses II, faraonii: Tutmes III, Ramses I și Seti I au încercat să cucerească Amurru pentru a obține supremație comercială în regiunea "Semilunii Fertile". În al patrulea an al domniei sale, Ramses II a mărșăluit spre nord în Siria, ca să recupereze Amurru în onoarea tatălui sau, faraonul Seti I. Amurru (și orașul Kadesh) era un teritoriu-tampon dintre Egipt și Imperiul Hitit. Așa cum și Regatul Mittani era un stat-tampon între Imperiul Hitit și Imperiul Asirian, la aceea vreme.

^[1]. Plecând din capitala sa, Pi-Ramses (la est de Delta Nilului), pentru a recuceri cetatea siriană Kadesh, Ramses al II-lea și-a condus armata de cca. 20.000 de infanteriști și 2.500 care de luptă, în 4 divizii (Amon, Ra, Ptah, Seth) și o trupă de luptători Néarini (Na’arn) care au plecat din țara «Amourrou» (cucerită de puțin timp) și au mers separat spre Kadesh, pe drumul de coastă, prin Palestina și Liban.A anexat Amourrou și l-a transformat în stat vasal, regele respectiv jurându-i loialitate.

Muwatalli, șeful hittit, în fruntea unei mari coaliții, și-a condus armata de cca. 30.000 infanteriști și 3.000 de care de luptă grele, la ieșirea din oraș. A adunat mai mulți dintre aliații săi (printre ele Rimisharrinaa, regele de Alep) și s-a poziționat în spatele trupelor sale.

Ramses și-a condus armata prin Gaza și Canaan, prin vadul râului Orontes. Pe dealurile de deasupra Kadeshului diviziile Amon și Ra au instalat tabăra într-un loc ușor de apărat.

Muwatalli a trimis cercetași hitiți îmbrăcați asemeni beduinilor ca să-l inducă în eroare pe Ramses, capturând doi cercetași hitiți care au spus cum stăteau lucrurile. S-au dat drept dezertori și că Muwatalli nu avea curaj să-l înfrunte, acesta ar fi fugit spre Alep. Ramses, păcălit, a crezut că forțele hitite erau încă departe, la Alep, și a ordonat forțelor sale pentru a așeza tabăra cu primul corp (Amon) peste râul Orontes pentru a captura orașul Kadesh si și-a împrăștiat celelalte 3 divizii pe 30 de kilometri. Diviza Ra era în urmă cu 2 kilometri în spate, iar celelalte două divizii au rămas în partea de sud a râului.

În realitate, Muwatalli nu era la Alep, ci își adunase uriașa armată în vegetația densă din jurul Kadeshului. Când soldații egipteni au capturat un războinic hitit, acesta le-a dezvăluit planul hitiților. Poziția faraonului Ramses era însă periculoasă, singur cu un sfert din armată, care avea să fie înconjurat de armata hitită. A trimis în aceea noapte soli care să cheme diviziile din spate, Ptah și Ra. În dimineața următoare,2500 de care de luptă hittite, cu câte 3 luptători în fiecare, au traversat fluviul, s-au înfipt în a doua divizie egipteană (Ra) care se deplasa și au rupt-o în două , iar carele egiptene fugare au panicat soldații diviziei I (Amon). Carele de luptă hittite au luat cu asalt tabăra egipteană, au surprins apărătorii și s-au grăbit s-o jefuiască.

Carele de luptă erau echipate cu soldați din Arzawa, Masa și Pidasa, teritorii din extremitatea vestică a Imperiului Hitit. Cele 1000 de care l-au încercuit rapid pe faraon și pe cele 2 divizii ale sale. Ramses își aducea aminte: Nu exista niciun ofițer de rang înalt lângă mine, niciun conducător de car, niciun purtător de scut, infanteria și trupele mele ce care se răspândiseră, niciunul dintre ei nu stăteau sa lupte.

Ramses a avut noroc că nu a fost ucis și armata sa, masacrată, pentru că hitiții erau tentați să intre în corturile egiptenilor pentru a căuta prada și comori și îi jefuiau pe soldații morți, nefiind plătiți de regele lor. Ei aveau doar o obligație feudală față de rege. Ei au pierdut ocazia de-al ucide pe faraon și de-a distruge carele egiptene neocupate pentru a-i împiedica pe egipteni să contraatace.

Profitând de răgaz, Ramses a trimis un ofițer să grăbească sosirea întăririlor și i-a izgonit pe jefuitori cu ajutorul întăririlor din est, trupele locale Amurru loiale Egiptului. A lansat imediat un contraatac cu carele din garda sa și cu cele din divizia Amon. Din relatările sale aflăm că: „a încălecat către victorie pe Teba, calul său și a pornit rapid, neînsoțit de nimeni, Maiestatea sa fiind puternic, cu inima vitează. De șase ori a condus ofensiva și a stopat hitiții. Sosirea la timp a carelor Nearinilor, simțul tactic și curajul lui Ramses au permis egiptenilor să «răstoarne situația». Întăririle egiptene, diviziile a III-a (Ptah) și a IV-a (Seth), au permis respingerea carelor hitite, favorizate și de faptul că infanteria hitită nici măcar nu s-a mișcat. Egiptenii au atacat fortăreața Kadesh, dar cetatea a rezistat. Ramses a obținut o victorie tactică cu multe pierderi, dar hittiții au păstrat Siria.

Nu se știe nici acum de ce regele Muwatalli nu și-a trimis uriașa sa infanterie cu care ar fi pus pe fugă armata Egiptului.Se zvonește că fratele sau,Hattusilis ar fi conspirat împotriva fratelui său împreună cu regele Amourrului.

La căderea nopții, s-a repliat in orașul Kadesh, acceptând o situație indecisă.

Următorii șaisprezece ani ai domniei lui Ramses sunt dominați de o serie de revolte în zona Canaanului și a fenicienilor care, sprijiniți și de hitiți, nu mai doreau să accepte autoritatea egipteană. Astfel, Ramses, a fost nevoit să conducă repetate intervenții armate pentru înăbușirea revoltelor,cucerind și orasul Dapur. Au fost mari fapte de arme care au permis hittiților să trateze cu puternicul Egipt și să încheie vestitul Tratat de pace de la Kadesh, recunoscut astăzi ca fiind primul tratat internațional: regele hittit Hatusilis al III-lea (fiul lui Muwatalli) și faraonul Ramses al II-lea au semnat un pact de pace, neagresiune și asistență mutuală, « pentru eternitate », întărit cu un mariaj dinastic (Ramses al II-lea a luat în căsătorie două surori ale regelui hittit, participante și ele, probabil, la zămislirea celor cca. 200 de urmași prezumtivi ai regelui egiptean).

După bătălia de la Kadesh, a început elaborarea unui tratat de pace care a fost definitivat abia în 1.259 î.e.n. (anul 21 al domniei lui Ramses al II-lea). Acest pact mutual, primul mare tratat internațional cunoscut astăzi din istorie, a fost gravat pe o mare tăbliță de argint, statuând „fraternitatea frumoasă și pacea frumoasă pentru eternitate”, cu clauze de neagresiune, de asistență mutuală (alianță defensivă) și privind extrădarea refugiaților politici. Ramses a ordonat ca textul tratatului să fie gravat în hieroglife și pe pereții templului din Karnak.

Astăzi sunt atestate două versiuni: una în limba akkadiană (tăblițele de la Hatussa / Bogaz-Köy) și cealaltă în limba egipteană (stela gravată de la Karnak). La începutul textului de pe stela de la Karnak s-a menționat primirea la Pi-Ramses (capitala Egiptului) a tăbliței de argint trimise de Hattusilis al III-lea. După aceea s-a transcris traducerea egipteană a textului akkadian, la care s-a adăugat o clauză privind tratamentul umanitar aplicabil fugarilor repatriați și familiilor acestora.