Cortinarius uliginosus

Cortinarius uliginosus
	Genul Cortinarius, aici C. uliginosus
Clasificare științifică
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Agaricales
Familie:	Cortinariaceae
Gen:	Cortinarius
Subgen:	Dermocybe
Specie:	C. uliginosus
Nume binomial
	Cortinarius uliginosus ; Berk. (1860)
Sinonime
	Cortinarius concinnus P.Karst. (1876); Gomphos concinnus (P.Karst.) O.Kuntze (1891); Gomphos uliginosus (Berk.) O.Kuntze (1891); Cortinarius cinnamomeus var. uliginosus (Berk.) Costantin & L.M.Dufour (1891); Cortinarius queletii Bataille (1911) ; Cortinarius uliginosus var. obtusus J.E. Lange (1935); Cortinarius uliginosus var. nauseosus A.H.Sm. (1944); Dermocybe concinna var. luteolus (P.Karst.) M.M.Moser (1953); Cortinarius uliginosus var. luteus Gabriel & Lamoure (1965); Dermocybe uliginosa (Berk.) M.M.Moser (1974); Dermocybe uliginosa var. lutea Gabriel & Lamoure (1985); Cortinarius uliginosus var. ruberrimus Moënne-Locc. (1994);
	Modifică text

Cortinarius uliginosus (Miles Joseph Berkeley, 1860) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius^[1]^[2] este o specie rară de ciuperci otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește solitar sau în grupuri mici pe sol umed și acru în zone ude cum ar fi smârcuri, turbării sau maluri de pârâu, prin păduri aluvionare, ocazional și în cele mixte, adesea printre mușchi de turbă, preponderent sub salcii, dar, de asemenea, pe lângă arini și mesteceni. Apare de la câmpie la deal din (iulie) august până în noiembrie.^[3]^[4]

Taxonomie

Numele binomial Cortinarius uliginosus a fost determinat de micologul englez Miles Joseph Berkeley în cartea sa Outlines of British fungology, containing characters of above a thousand species of fungi and a complete list of all that have been described as natives of the British Isles din 1860,^[5] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonime obligatorii sunt Gomphos uliginosus, a micologul german Otto Kuntze din 1891^[6] și Dermocybe uliginosa a micologul austriac Meinhard Michael Moser din 1974,^[7] ambele bazând pe descrierea lui Berkeley, dar și toți ceilalți taxoni sunt acceptați.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină uliginosus=mlăștinos, ud),^[8] datorită locului de aparență preferat.

Descriere

Pălăria: destul de subțire are un diametru între 2,5 și 5,5 (7) cm, este convexă de obicei cu o cocoașă tocită, uneori aproape ca o papilă, ocazional și extrem de ascuțit conică, dezvoltând adesea o margine ondulată. Cuticula uscată, ușor higrofană, prezintă la început o suprafață fin tomentoasă, acoperită de fibrile radiale gălbuie (cel mai vizibil lângă margine), datorită resturilor vălului, devine la maturitate frumos mătăsoasă, în vârstă golașă și lucioasă. Coloritul este variabil, dar de obicei portocaliu viu până portocaliu-arămiu sau brun-portocaliu, ocazional cărămiziu, la bătrânețe chiar brun-roșcat închis cu marginea puțin mai palidă decât regiunea centrală.
Lamelele: sunt subțiri, moderat aglomerate, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, parțial bifurcate, plat bombate, în tinerețe nu rar încrețite și ondulate, și lat aderate la picior, decurgând adesea cu un dinte, fiind învăluite la început de o cortină deschis portocaliu roșiatică, rest al vălului parțial. Coloritul inițial galben de lămâie strălucitor devine cu timpul galben murdar, brun-portocaliu până brun-șofrăniu și în sfârșit brun-ruginiu. Muchiile sterile, neuniforme până la puțin crestate sunt mai palide.
Piciorul: cilindric, ocazional cu baza ușor umflată, fibros și plin pe dinăuntru are o lungime de 4-8 cm și o lățime de 0,5-1 cm, suprafața fiind umedă cu fibre fine longitudinale. Coloritul gălbui până la galben-maroniu, spre vârf gălbui pal, iar la bază brun-roșcat închis este atârnat cu rămășițe de văl roșiatice când este tânăr. Nu prezintă un inel.
Carnea: este în tinerețe galbenă în tulpină, în coajă mai închisă, în pălărie murdar galben-verzuie sau murdar pală, dar mai târziu pal portocaliu-maronie și mai brun-gălbuie cu o tentă roșiatică în tulpină. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este inițial nesemnificativ, ceva stătut, apoi mai mult sau mai puțin de varză, ridiche cu nuanțe de iod și gustul slab amar.^[3]^[4]
Caracteristici microscopice: are spori brun-gălbui, neamilozi, elipsoidali, în formă de sâmbure, clar verucoși, cu o mărime de 8-10/5-5,5-6 microni, uneori mai mari (pot ajunge la 15/7 μm). Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 28-32 x 7-9 microni. Hifele pileocistidelor (elemente sterile de pe suprafața pălăriei), până la 10-12 μm, hifele subcutanate ajung până la 18 μm în diametru. Se pot observa catarame abundente. În pigmentație, specia este una dintre Dermocybele cu cel mai mare număr de pigmenți cu antrachinonă. Până acum, au fost identificate endocrocină, dermorubină, dermoluteină și diverși dintre acești pigmenți în formă legată de glicozide. Ar trebui să existe și alți pigmenți în concentrații foarte mici. Exemplarele mai tinere prezintă adesea o mulțime de cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) lobate până la cilindrice de 25-30 (35) x 5-6 microni. Hifele tulpinii au, de asemenea, o grosime de 8-12 μm, cu un anumit conținut roșu la suprafață (hife ale vălului).^[7]
Reacții chimice: cuticula, carnea și lamelele se decolorează cu o soluție de hidroxid de potasiu imediat negru sau brun-negricios.^[7]

C. uliginosus, lamele în stadiu tânăr
C. uliginosus, pălărie lamele și picior
C. uliginosus, secțiune longitudinală

Confuzii

Cortinarius uliginosus poate fi confundat de exemplu cu Cortinarius bataillei (necomestibil)^[9] Cortinarius cagei sin. Cortinarius bicolor (necomestibil),^[10] Cortinarius cinnabarinus (otrăvitor),^[11] Cortinarius cinnamomeus (otrăvitor),^[12] Cortinarius croceus (otrăvitor),^[13] Cortinarius hinnuleus (necomestibil),^[14] Cortinarius limonius (letal)^[15] Cortinarius malicorius (otrăvitor),^[16] Cortinarius obtusus (necomestibil),^[17] Cortinarius orellanus (mortal),^[18] Cortinarius rubellus (mortal)^[19] Cortinarius sanguineus (otrăvitor)^[20] sau Cortinarius semisanguineus (otrăvitor).^[21]

Specii asemănătoare în imagini

!Cortinarius.bataillei!
!Cortinarius cagei!
!!Cortinarius cinnabarinus!!
!!Cortinarius cinnamomeus!!
!!Cortinarius croceus!!
!!Cortinarius cinnamomeus!!

!!Cortinarius croceus!!
!Cortinarius hinnuleus!
!!!Cortinarius limonius!!!
!!Cortinarius malicorius!!
!Cortinarius obtusus!

!!!Cortinarius orellanus!!!
!!!Cortinarius rubellus!!!
!!Cortinarius sanguineus!!
!!Cortinarius semisanguineus!!

Valorificare

Cortinarius uliginosus probabil nu conține orelanină sau substanțe similare, dar este considerat foarte suspect și nu trebuie consumat sub nicio formă, ce interzice deja mirosul și gustul neplăcut. Cazuri directe de otrăvire nu sunt cunoscute, deoarece ingredientele sale sunt încă foarte necunoscute.^[22]

În principiu, la acest subgen teste gustative trebuie evitate chiar și în cantități foarte mici, în special, din cauza riscului de afectare a organelor.

După ce ciuperca conține substanța organică antrachinonă, alcătuită din cristale gălbui, ea poate servi ca materie primă pentru unii coloranți.^[23]

Note

^ Index Fungorum
^ Mycobank
^ ^a ^b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 226-227 - 5, ISBN 978-3-440-13447-4
^ ^a ^b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6
^ Miles Joseph Berkeley: „Outlines of British fungology, containing characters of above a thousand species of fungi and a complete list of all that have been described as natives of the British isles”, Editura. L. Reeve, Londra 1860, p. 190
^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Leipzig 1891, p. 854
^ ^a ^b ^c M.M.Moser: „Die Gattungen Dermocybe (Fr.) Wünsche (Die Hautköpfe)”, în: „Schweizerische Zeitschrift für Pilzkunde/Bulletin Suisse de mycologie”, vol. 52, nr. 7, Editura Bern Verband, Berna 1974, p. 103-104
^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1225
^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 326-5
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 198-199 - 1, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 230-231, ISBN 3-405-11774-7
^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 128, ISBN 978-3-8427-0483-1
^ „Pilzforum”. Arhivat din original la 24 ianuarie 2023. Accesat în 24 ianuarie 2023.
^ „antrachinonă” la DEX online Accesat pe 16 ianuarie 2023

Bibliografie

Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Stefan Buczacki, David Attenborough: „New Generation Guide to the Fungi of Britain and Europe”, Editura HarperCollins U.K. Ltd., Londra 1989, ISBN: 978-00021-9449-5
Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, New York 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
‎Susan Isaac, ‎Juliet C. Frankland, Roy Watling: „Aspects of Tropical Mycology”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1993, ISBN: 978-05214-5050-8
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
Raymond McNeil: „Le grand livre des champignons du Québec et de l'est du Canada”, Editura Éditions Michel Quintin, Waterloo (Ontario) 2020, ISBN: 978-2897-62496-5
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2
Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
Roy Watling: „Identification of the Larger Fungi”, Editura DigiCat, Praga, 2022

Legături externe

Materiale media legate de Cortinarius uliginosus la Wikimedia Commons
Cortinarius uliginosus, film în limba germană
Cortinarius uliginosus, mai multe imagini Arhivat în 24 ianuarie 2023, la Wayback Machine.
Cortinarius uliginosus, spori și diverse cistide

[1] Index Fungorum

[2] Mycobank

[Bon-3] Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 226-227 - 5, ISBN 978-3-440-13447-4

[Cetto_5-4] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6

[5] Miles Joseph Berkeley: „Outlines of British fungology, containing characters of above a thousand species of fungi and a complete list of all that have been described as natives of the British isles”, Editura. L. Reeve, Londra 1860, p. 190

[6] Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Leipzig 1891, p. 854

[Moser-7] M.M.Moser: „Die Gattungen Dermocybe (Fr.) Wünsche (Die Hautköpfe)”, în: „Schweizerische Zeitschrift für Pilzkunde/Bulletin Suisse de mycologie”, vol. 52, nr. 7, Editura Bern Verband, Berna 1974, p. 103-104

[8] Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1225

[9] Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 326-5

[10] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2

[11] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0

[12] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7

[13] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6

[14] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12081-0

[15] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0

[16] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7

[17] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 198-199 - 1, ISBN 3-405-12124-8

[18] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7

[19] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0

[20] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 230-231, ISBN 3-405-11774-7

[21] Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 128, ISBN 978-3-8427-0483-1

[22] „Pilzforum”. Arhivat din original la 24 ianuarie 2023. Accesat în 24 ianuarie 2023.

[23] „antrachinonă” la DEX online Accesat pe 16 ianuarie 2023

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]