Constantin Al. Kretzulescu

Constantin A. Kretzulescu
Date personale
Născut	22 mai 1809 București, Țara Românească
Decedat	21 martie 1884 (74 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba română
Al 7-lea prim-ministru al României
În funcție 1867 – 1867
Precedat de	Ion Ghica
Succedat de	Ștefan Golescu
În funcție 27 martie 1859 – 6 septembrie 1859
Ministru al justiției
În funcție 1867 – 1867
Ministru al cultelor
În funcție 21 februarie 1859 – 27 martie 1859
Partid politic	PNL
Membru de onoare al Academiei Române
Modifică date / text

Constantin Al. Kretzulescu (n. 22 mai 1809, București, Țara Românească – d. 21 martie 1884, București, România) a fost un militar și om politic român, membru de onoare (1871) al Academiei Române, care a deținut de două ori funcția de cel de-al șaptelea prim-ministru al României. El era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.^[1] Era fratele lui Nicolae Kretzulescu și fiul marelui logofăt Alexandru Kretzulescu.

Dimitrie Rosetti scria în Dicționarul Contimporanilor că viitorul prim-ministru „a făcut studiile sale în țară la școala grecească și apoi în 1831 s'a înrolat în armată cu gradul de sub-locotenent, servind până la 1840, când părăsește oștirea cu gradul de maior și e numit prefect al județului Brăila; apoi trece procurer la Inalta Curte. In 1842 demisionează și petrece mai mulți ani în Francia, Anglia, Italia, studiând literatura, filosofia, istoria. Intors în țară trăește retras până la 1857, când 'l regăsim președinte al comitetuluĭ din Muntenia pentru alegerile divanuluĭ ad-hoc.”^[2]

A deținut de două ori funcția de prim-ministru: prima dată în guvernul Constantin Al. Crețulescu (27 martie - 6 septembrie 1859) al Țării Românești, iar a doua oară în guvernul Constantin Al. Crețulescu al României, în perioada 1 martie - 4 august 1867.^[3]

În guvernul Ioan Al. Filipescu de la București al Țării Românești, după Mica Unire, a fost ministru al Cultelor (21 februarie - 27 martie 1859).^[3]

În timpul celui de-al doilea mandat de prim-ministru, a fost pe durata întregului mandat și ministru de Justiție, iar între 16-24 mai 1867 a fost de asemenea ad-interim la Război. Acest guvern era primul guvern liberal după suirea pe tron a lui Carol I, dominat de liberalii radicali, între aceștia proeminent fiind Ion C. Brătianu, ministrul de Interne.^[4] În timpul acestei guvernări, la 1 august 1867, s-a inaugurat Societatea Academică Română.

O acțiune foarte controversată a guvernului a fost o circulară emisă de ministrul de Interne Ion C. Brătianu în martie 1867, prin care se cerea prefecților să ia măsuri drastice împotriva străinilor, precum interzicere arendării de moșii, imobile, hanuri și cârciumi.^[4] Ea lovea puternic în minoritatea evreilor fără acte proveniți din Austro-Ungaria.^[4] Pentru a se opri imigrările ilegale a fost elaborată și o lege pentru reînființarea birourilor de pașapoarte.^[5] Ambele acte legislative au stârnit puternice proteste interne și externe. ^[5]

• Sumariu al istoriei universale a culturei (1863)
• Trecutul și era nouă. Despre mărirea națiunelor (1863)

• Rosetti, Dimitrie R. (1897), Dicționarul Contimporanilor, București: Editura Lito-Tipografiei «Populara», pp. 109–110 
• Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 214–216 
• Neagoe, Stelian (1995), Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995, București: Editura Machiavelli 

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – K

v • d • m Academia Română Liste de membri titulari · corespondenți · de onoare (din țară, din străinătate) · post-mortem alfabetic: A · B · C · D · E · F · G · H · I · J · K · L · M · N · O · P · Q · R · S · Ș · T · Ț · U · V · W · X · Y · Z Conducere Președinți · Vicepreședinți