boci

Din latină *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; confer *vōceāre, de unde italiană bociare („a publica”), gal. abujar („a zăpăci cu strigăte”), portugheză bocear („a vorbi, a striga”) (Parodi, Rom., XVII, 52).

Schimbarea de conjugare ar putea fi târzie, și datorată conjugarea sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă, dacă se iau în vedere redusa răspândire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci.

• AFI: /bo'ʧi/

1. (v.intranz. și refl.) a plânge tare (cu vaiete și strigăte).

   A boci un mort.

2. (v.tranz.) a recita bocete la înmormântarea cuiva.

• 1: jeli, jelui, plânge

• chicoti

• boace
• boceală
• bocet
• bocire
• bocit
• bocitor, bocitoare

• plânge
• plâns

• DEX online