abate

Din italiană abate.

• AFI: /aˈba.te/

Declinarea substantivului abate
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	abate	abați
Articulat	abatele	abații
Genitiv-Dativ	abatelui	abaților
Vocativ	-	-

1. titlu dat superiorului unei abații.
2. titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu.

• abatesă
• abațial
• abație

Din latină abbattĕre, (5, 6) din franceză abattre.

Conjugarea verbului (se) abate
Infinitiv	a (se) abate
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) abat
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) abată
Participiu	abătut
Conjugare	III

1. (v.tranz., refl. și intranz.) a (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.).

   S-a abătut de la subiect.

2. (v.refl. și tranz.) a se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

   Se abate în drum și pe la el.

3. (v.refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce în mod violent.
4. (v.intranz.) a-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea.

   Gândurile îl abat de la lucru.

5. (v.tranz.) a descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni.

   Vestea l-a abătut.

6. (v.tranz.) (franțuzism) a doborî la pământ.

• 1: se depărta, devia, divaga, se îndepărta, (înv.) (se) scăpăta
• 2: da, se opri, trece
• 4: distrage, sustrage, i se năzări

• (se) îndrepta

• abatere
• abătător
• abătut

• abator

Din abate.

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru abate.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru abate.

• DEX online