Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XIII, Nr.

2, iunie 2017

„CRITERION” AND „THE YOUNG GENERATION”

„CRITERION” ET „LA JEUNE GÉNÉRATION”

„CRITERION” ŞI „TÂNĂRA GENERAŢIE”

Viviana MILIVOIEVICI
Academia Română – Filiala Timişoara,
Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”
viviana.poclid@yahoo.com

Abstract
It is said that a generation never establishes and imposes by itself the mission that it has to
accomplish, but this mission is created from the calling of the ancient times and from the actual
needs of the society in which the “new generation” is elevated. The contour and the efficacy limits
of its actions are designed.
In the cultural, historical, social and political context of the third decennium of the past
century, the young generation is directly descendent from the “fire generation”, the sacrificed
generation of the “Thinking”. This marked the “new generation”, influencing it. The young people
of this period are the “sons” and the disciples of the “generation of the Union”.
Also the “young generation” is remarked in the cultural and social climate of the time by
the assertion of the own innovative thinking, different of the one of the predecessors, through
spontaneity, through the acerbic wish of creating something durable and of valour, by trusting the
creating forces of each individual, by sustaining the “orthodoxy” and Christianity, by assessing the
elites in the Romanian cultural environment.

Résumé
On dit qu'une génération ne peut pas fixer et ne se fixe pas la mission qu'il doit répondre,
mais cette mission découle d'appeler les temps anciens et les besoins actuels de la société qui
soulève «nouvelle génération». Sont désignées les grandes lignes des limites de l'efficacité des
actions.
Dans le contexte culturel, historique, social et politique de la troisième décennie du dernier
siècle, la jeune génération est directement issu de la «génération du feu», la génération sacrifiée de
«Gândirea». Cela a marqué la «nouvelle génération». Les jeunes de cette nouvelle période sont des
«fils» et des disciples de la «génération de l'Union».
Cependant, cette «jeune génération» se trouve dans un climat culturel et sociale d'une ère
d'affirmation de la pensée novatrice, différente des leurs prédécesseurs par la spontanéité, par leur
insistance, pour créer des valeurs durables. Grâce à la confiance dans les forces créatrices de
chaque individu, ils soutiennent «l'orthodoxie» et le christianisme en affirmant les élites culturelles
roumaines.

Rezumat
Se spune că niciodată o generaţie nu-şi stabileşte şi nu-şi impune singură misiunea pe care
trebuie s-o îndeplinească, ci această misiune ia naştere din chemarea vechilor vremuri şi din
nevoile actuale ale societăţii în care se ridică „noua generaţie”. Se desemnează conturul şi limitele
de eficacitate ale acţiunilor sale.
În contextul cultural, istoric, social, şi politic românesc al deceniului al treilea al secolului
trecut, generaţia tânără este direct descendentă din „generaţia de foc”, generaţia sacrificată a
21
Viviana Milivoievici - „Criterion” and „The Young Generation”

„Gândirii”. Aceasta şi-a pus amprenta asupra „noii generaţii”, influenţând-o. Tinerii acestei noi
perioade sunt „fii” şi discipolii „generaţiei Unirii”.
Totodată, „tânăra generaţie” se remarcă în climatul cultural şi social al epocii prin
afirmarea propriei gândiri novatoare, diferită de cea a înaintaşilor, prin spontaneitate, prin dorinţa
acerbă de a crea ceva durabil şi de valoare, prin încrederea în forţele creatoare ale fiecărui
individ, prin susţinerea „ortodoxismului” şi a creştinismului, prin afirmarea elitelor în planul
cultural românesc.

Key words: group, generation, spirituality, orthodoxy, literature

Mots-clés: groupe, génération, spiritualité, orthodoxie, littérature

Cuvinte cheie: grupare, generaţie, spiritualitate, ortodoxie, literatură

1. Introducere
Încă de la primele sale manifestări, de prin anii 1927-1928, „tânăra generaţie” nu s-a simţit în
largul ei în cadrul sistemelor instituţionalizate proprii generaţiei precedente, mai vârstnice. Mai întâi,
într-un mod spontan şi izolat, apoi treptat, tot mai conştient şi într-un mod mai organizat, tinerii s-au
opus tot mai vehement diverselor cadre „învechite”, aspirând către o manifestare ca grup, iar mai
apoi ca o adevărată „generaţie”, folosind diferite mijloace de comunicare proprii.
2. Identificare – linii directoare
Una dintre instituţii, Academia Română, ca reper al spiritualităţii româneşti, nu putea fi un
asemenea cadru, în concepţia tinerilor acelor vremuri, pentru că aceasta a fost dintotdeauna o
instituţie a celor „consacraţi” din punct de vedere cultural, spiritual şi literar. Apoi, Universitatea,
nici ea nu a fost considerată a fi un cadru propice pentru afirmarea tinerilor talentaţi, după părerea lui
Marin Diaconu, care precizează următoarele: „...numai câţiva tineri au reuşit să se integreze ca
asistenţi, dat fiind numărul oricum limitat al posturilor, dar şi mecanismul promovărilor, în care tot
generaţia vârstnică decidea; iar publicaţiile cu o anume tradiţie («Convorbiri literare», «Viaţa
românească», «Ramuri» ş.a.), cele oficioase sau semioficiale tindeau către «tradiţionalism»...”
(DIACONU, în VULCĂNESCU, 1996, 24).
Datorită acestor împrejurări au început să ia naştere, pe rând, dar pentru o destul de scurtă
vreme, diferite asociaţii, grupări, societăţi sau o serie de publicaţii, de orientări diverse, prin care
tânăra intelectualitate a „noii generaţii” aborda cu o nouă modalitate de valorizare a lumii, o lume
proprie de valori. Aceste orientări constituiau atât datoria, cât şi dreptul „tinerei generaţii”,
conştientizate şi asumate deopotrivă.
Din acest cadru larg al tinerei intelectualităţi se diferenţiază şi se afirmă mai energic „tânăra
generaţie”, aceasta fondând diferite publicaţii şi asociaţii ale tineretului, printre care amintim:
„Forum”, „Duh şi slovă”, „Criterion” (asociaţia şi, mai apoi, revista), „Credinţa”, „Axa”, „XIII
Gemina” etc. Existenţa acestora a fost de scurtă durată, dar i-au marcat profund pe tinerii din acea
perioadă.
2.1. Căutări, afirmări, eşecuri
După îndelungate căutări, cu unele afirmări în plan cultural, dar şi cu eşecuri, ca de exemplu
„Duh şi slovă” sau popasul de la „Forum” (din jurul lui Ionel Jianu), existau, în capitală, tot în
acceaşi perioadă şi „alte organizaţii culturale şi serii de conferinţe – unele ţinute tot de tineri – dar
«Criterion» le depăşea pe toate, situându-se în centrul atenţiei publice.” (GLIGOR, 2007, 55). Spre
sfârşitul anului 1932, în toamna acestuia, debutează spectaculos şi surprinzător Asociaţia de Arte,
Filosofie şi Litere „Criterion”*, care „cumula caracteristicile cele mai recente ale mişcării
«generaţioniste»” (ŢURCANU, 2005, 230).

*
Referiri la grupul „Criterion” face şi Petru Ursache în volumul său, Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea
Eliade, unde precizează că această asociaţie „reprezenta prima manifestare publică a aşa-zişilor generaţionişti.” (p. 19).
Mansarda lui Mircea Eliade de pe strada Melodiei reprezenta punctul de întâlnire şi conţinea „valenţe multiple”, fiind,
22
Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XIII, Nr. 2, iunie 2017

Această grupare a tinerilor intelectuali a anilor treizeci, „Criterion”, s-a format sub influenţa
filosofului şi mentorului lor, Nae Ionescu, susţinător al lui Nichifor Crainic şi al curentului de la
„Gândirea”, părinte al trăirismului. Aceşti tineri înfocaţi au fost mereu preocupaţi de reconstrucţia
spirituală a României, după ce generaţia părinţilor lor înfăptuise dezideratul românilor, unitatea
politică: „...generaţia noastră a fost prima generaţie disponibilă din istoria culturii româneşti
moderne. Pentru simplul motiv că noi, cei dintâi, nu eram confiscaţi de un ideal politic şi cultural
gata făcut dinainte. Începând să gândim, să scriem, să existăm după realizarea idealului naţional,
unirea, eram disponibili să ne ocupăm şi de alte probleme şi să privim şi către alte orizonturi decât
cele aproape impuse părinţilor noştri. Eram prima generaţie care ne-am îngăduit să studiem culturi
orientale, [...] şi mai ales am fost liberi să scriem şi să gândim aşa cum am crezut noi de cuviinţă.
Evident, în acel moment am încercat ceea ce se poate numi o ieşire din provincialism, în bunul sens
al cuvântului, încercare de a atinge un universalism de dimensiuni mai adânci.” (ELIADE, în
LOVINESCU, 1992, 61-62). Au considerat, totuşi, că nu în ortodoxie (precum mentorul lor) se află
temeiul sensibilităţii umane. Tânărul Mircea Eliade face precizări clare la acest nou tip de noţiune –
„tânăra generaţie” – afirmând următoarele: „Problema e aceasta: există sau nu o spiritualitate nouă
în tânăra generaţie? Înainte de răspuns, o altă întrebare: se poate vorbi de o generaţie, cu orientare şi
valori proprii? Sau: ce înseamnă o generaţie? O şleahtă, o turmă, un batalion de iezuitică disciplină?
Mărturisind că te surprinzi asimilat cutărei sau cutărei generaţii – înseamnă că eşti mediocru, fără
personalitate, fără originalitate, imitator sau discipol?
Ce e o generaţie? O pluralitate de personalităţi. Ce creează o personalitate? Experienţele. Pot
fi experienţe de origine cosmică, socială sau restrâns lăuntrice. O personalitate îşi găseşte cadrele
suferind influenţele unui mediu cosmic sau ale unei tulburări sociale, sau ale unei puternice crize
spirituale” (ELIADE, 2008, 174).
„Tânăra generaţie”, spre deosebire de predecesori, cuprinde tineretul care nu şi-a putut da
seama de lumea de dinainte de război. E tineretul României Reîntregite, de după 1918. Altfel spus,
e generaţia celor pe care războiul i-a găsit adolescenţi şi care aveau în medie între douăzeci şi cinci
şi treizeci şi cinci de ani la acea vreme.
Războiul a avut o însemnătate tragică în însăşi existenţa neamului nostru, „descărcarea de
energii, de optimism brutal şi desperări nesăbuite care a urmat – era firească. Însemna că elita
tinerei generaţii e în căutare de sens. Putea rămâne sensul vieţii generaţiei precedente – sensul
nostru? Ce voiau ei? Unii întregirea neamului, alţii ridicarea culturală a poporului, alţii o literatură
naţională, un loc în politică, o soţie bogată şi câţiva copii frumoşi.
Noi nu mai putem voi acestea. Valorile pur spirituale – avându-şi în potenţele etnice numai
un vehicul – sunt singurele care ne stăpânesc” (ELIADE, 2008, 175).
În viziunea tânărului publicist, caracterele generale care definesc „tânăra genraţie” ar fi:
„efortul către echilibrare lăuntrică prin armonia funcţiunilor spirituale, prin personalitate, prin
ierarhie de valori create, [...] contemplaţia mistică, gravitând către ortodoxie.” (ELIADE, 2008,
176).
Pe de altă parte, Petru Comarnescu întrezărea elementele definitorii ale şansei tineretului
acelor vremuri zbuciumate din punct de vedere istoric: „...cred că am avut o şansă pentru câtva timp
ca să ne manifestăm potrivit unor idealuri mai largi, mai umaniste, dar nu s-ar putea spune că am
fost în totul o generaţie a şansei, o generaţie foarte norocoasă, deoarece împrejurările de ordin
internaţional, epoca sumbră a anilor premergători războiului, însuşi războiul, cu urmările lui, au
făcut din generaţia noastră, în parte, o generaţie tragică. Generaţia noastră nu a fost scutită de
confuzii şi contradicţii. [...] / Într-un sens, noi am fost o generaţie dezinteresată, o generaţie care n-
am căutat profiluri, situaţii materiale [...] Am fost o generaţie care am fost sinceră şi am luptat
pentru ceea ce am crezut, greşit sau nu greşit...” (COMARNESCU, în LOVINESCU, 1992, 62-63).

în acelaşi timp, sală de conferinţe pentru tinerii criterionişti, dar şi bibliotecă, muzeu, sală de lectură şi de spectacole. Se
conturează astfel imaginea unei „mansarde-prototip” ce constituie „complexul simbolic denumit Camera Sambô” (p.
20)
23
Viviana Milivoievici - „Criterion” and „The Young Generation”

Din această asociaţie făceau parte tineri pictori, actori, sculptori, scriitori, muzicieni şi
filosofi, tânăra intelectualitate din acea vreme. Printre iniţiatorii acestui grup s-au numărat: Petru
Comarnescu, Haig Acterian, Dan Botta, Ion Călugăru, Mac Constantinescu, Mircea Eliade, Florica
Capsali, Marcel Iancu, M. H. Maxy, Lilly Popovici, Mihail Sebastian, Paul Sterian, Sandu Tudor,
Marieta Rareş, Marieta Sadova, Zaharia Stancu. Mai apoi au aderat la această grupare şi alţi tineri
din „noua generaţie”, printre care: Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Gheorghe
Racoveanu, Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu, Hary Brauner, Sylvia Capsali, Marioara
Voiculescu, Gabriel şi Adrian Negreanu, Nina Mareş, Sorana Ţopa, Miliţa Pătraşcu, G. Negry etc.
2.2. „Criterion” – tribună de dezbateri
În intenţia organizatorilor săi, „Criterion” s-a vrut a fi o tribună de dezbateri libere a
diferitelor probleme ale unui grup de tineri intelectuali care „s-au respectat unul pe altul şi au avut
anumite valori morale pentru care au militat. În afară de aceste valori morale care au format
substratul sau fundamentul [...] aveam şi un ideal comun. Adică noi ne-am dat seama de două lucruri
foarte importante. Ne-am dat seama că valorile culturale româneşti pot obţine o circulaţie universală,
pe care n-o aveau până atunci. Şi străduinţa noastră a fost tocmai de a valorifica aceste elemente
locale, specifice, pentru a le da o perspectivă universală” (JIANU, în LOVINESCU, 1992, 65-66).
Despre înfiinţarea grupării „Criterion”, Mircea Eliade aminteşte în Memoriile sale:
„...Comarnescu ne-a propus să organizăm la «Fundaţia Carol I» un ciclu de conferinţe-simpozion fie
despre câteva mari personalităţi contemporane, fie despre o serie de probleme actuale. La fiecare
simpozion ar fi participat cinci sau şase vorbitori: majoritatea aleşi din grupul nostru. [...] Fără să ne
dăm seama, gruparea «Criterion» luase fiinţă. Nimeni dintre noi n-a bănuit, în acea noapte de vară
când, în drum spre casă, continuam să căutăm nume şi subiecte, că pregăteam cea mai originală şi
mai semnificativă manifestare colectivă a «tinerei generaţii». (Cred că încă ne puteam considera
tineri. Media de vârstă a nucleului responsabil al grupării era atunci de 25 de ani.)
Şi, fără îndoială, nimeni nu-şi putuse închipui extraordinarul răsunet pe care-l va avea
întreprinderea noastră. […] Nu bănuiam, în nici un caz, că vom fi siliţi să repetăm anumite
simpozioane de câte două sau trei ori.
În duminica următoare, am căzut de acord asupra primelor personalităţi culturale şi politice
pe care le vom prezenta şi discuta, din perspective diferite, dar complementare, patru sau cinci dintre
noi: Gandhi, Lenin, Mussolini, Charlie Chaplin, Proust, Gide, Freud, Bergson, Picasso, Stravinski.
Prevăzusem o altă serie de simpozioane, în jurul câtorva probleme: romanul românesc contemporan,
arta românească modernă, America şi cultura americană, Asia văzută din Occident şi alte câteva”
(ELIADE, 1991, 247).
Simpozioanele au fost prezidate de personalităţi de prestigiu ale vieţii culturale româneşti:
Constantin Rădulescu-Motru, Mihail Ralea, Paul Zarifopol, Simion Mehedinţi, Mihail Manoilescu,
Ion Marin Sadoveanu, Ion Petrovici etc. Dintre combatanţii acestor manifestări culturale dedicate
marilor personalităţi ale secolului XX, amintim: Haig Acterian, Pompiliu Constantinescu, Alexandru
Vianu, Şerban Cioculescu, Lucreţiu Pătraşcanu, P. Viforeanu, Eugen Ionescu, Henri H. Stahl, Mihail
Polihroniade, Emil Gulian, Dan Botta, D. C. Georgescu, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Paul
Sterian, Mircea Vulcănescu, Ion I. Cantacuzino, Al. Mironescu, C. Enescu, Pavel Costin Deleanu,
Constantin Floru, Mircea Grigorescu, Anton Holban, I. Popescu-Sibiu, I. Brucăr, N. Bagdasar etc.
Atât din punctul de vedere al problematicii abordate, cât şi prin poziţia spiritual-ideologică şi
politică a combatanţilor, simpozioanele şi conferinţele criterioniste au dat un nou înţeles şi o nouă
interpretare vieţii culturale bucureştene, înviorând-o. „Prieteni şi adversari de idei ieşeau din cetatea
scrisului în avanscena amfiteatrului de la Fundaţia «Carol» (actuala Bibliotecă Centrală
Universitară) şi îşi încrucişau spadele, folosind, de această dată, mai degrabă argumentele decât
adjectivele” (DIACONU, în VULCĂNESCU, 1996, 24). Tinerii conferenţiari pe scena publică s-au
„războit” contra falselor valori, şi „spiritul nostru de contestaţie – spune Ionel Jianu – a fost pe un
plan de valori, şi nu pe un plan de revendicări materiale. Şi asta ne deosebeşte de contestaţiile de
astăzi (este vorba despre realitatea anilor '70, moment în care a fost realizat interviul – n. n.) Noi n-
am vrut să transformăm societatea, noi am vrut să transformăm felul de a gândi lumea. [...] ...noi am
avut aerul de a fi foarte bătăioşi, pentru că nu cruţam pe nimeni şi nu menajam pe nimeni, într-o
lume în care erau anumite ierarhii care trebuiau menajate. Atunci când aveam ceva de spus puţin ne
24
Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XIII, Nr. 2, iunie 2017

păsa dacă se supăra un ministru, un profesor universitar sau un alt potentat al zilei. Aveam curajul
opiniei noastre. Şi aveam o opinie sinceră, fermă şi intransigentă. Cred că am fost consideraţi
teribilişti pentru că am fost intransigenţi într-o lume care era [...] supusă tuturor compromisurilor şi
am fost consideraţi teribili pentru că întotdeauna am afirmat cu tărie convingerile noastre” (JIANU,
în LOVINESCU, 1992, 69, 74).
Majoritatea conferinţelor de la „Criterion” trimit cu gândul la „prelecţiunile publice” de la
„Junimea” lui Titu Maiorescu. Aceasta dat fiind faptul că erau discuţii controversate, dar şi pentru
că se exprimau prin diferite personalităţi idei diverse, unele chiar opuse: „Fireşte, aceste manifestări
au impus gruparea în conştiinţa publică, potenţând interesul pentru scrierile acestor tineri. Se repeta
aproape aidoma, episodul propulsării «Junimii» în faza dinaintea apriţiei «Convorbirilor literare»,
prin ciclul de conferinţe în epocă sub denumirea de «prelecţiuni populare»...” (ORNEA, 1996, 151-
152).
Într-unul din studiile sale, criticul Liviu Antonesei aseamănă asociaţia „Criterion”-ului cu
„Junimea”, afirmând cu simpatie, despre inaugurarea acţiunii culturale criterioniste: „acesta va fi
începutul celei mai fascinante aventuri spirituale din epoca interbelică, care nu poate fi comparată,
poate, decât cu activitatea Societăţii Junimea în secolul precedent. Ca şi în cazul Junimii, membrii
grupării interbelice veneau din orizonturi culturale diferite (literatură, filosofie, jurnalism, pictură,
coregrafie etc.), dar, spre deosebire de Junimea, ei împărtăşeau şi convingeri politice şi spirituale
dintre cele mai diverse. Dacă Junimea fusese o direcţie, «direcţia nouă» în cultura românească din
veacul trecut, asociaţia interbelică a reprezentat o încercare de sinteză a ceea ce era mai valoros în
toate orientările tinerei generaţii. Criterionul nu a fost un fragment oricât de important, al tinerei
generaţii, ci expresia spiritului acelei generaţii în cvasitotalitatea sa. Deosebit de vechea Junime, i-au
lipsit însă timpul şi mijloacele pentru a putea accede la reformarea instituţiilor epocii”
(ANTONESEI, în CULTURE AND SOCIETY, 1985, 191-192).
Prima dezbatere publică a criterioniştilor a avut loc în data de 23 octombrie 1932, fiind
prezidată de profesorul C. I. Parhon. Alături de Mircea Eliade, au mai luat parte la conferinţă Ion
Cantacuzino, Mircea Vulcănescu, Henri H. Stahl. Sala unde s-a ţinut conferinţa devenise la un
moment dat neîncăpătoare, era o înghesuială de nedescris, toată lumea voia să ia parte la această
conferinţă, iar aceasta a fost reluată apoi de două ori.
În toamna aceluiaşi an, un al doilea ciclu de conferinţe a fost consacrat temei Cultura
românească actuală. Aceasta a fost desfăşurată sub forma a mai multor conferinţe însoţite de lectură,
cuprinzând poezia, teatrul, romanul, eseul şi critica, dar şi artele plastice, muzica, dansul, arhitectura,
ziaristica, curentele de idei şi filosofia.
La începutul anului 1933, tinerii criterionişti au continuat cu diverse teme, iar în toamna
aceluiaşi an a fost organizat ciclul de simpozioane intitulat Tendinţe 1933* în cadrul căruia au fost

*
Asociaţia de Arte, Litere şi Filosofie „Criterion” organiza la Fundaţia „Carol I” în fiecare miercuri seara, un ciclu de
simpozioane – Tendinţe 1933, cu următorul program: 25 ianuarie – Directivele spirituale ale generaţiei tinere,
preşedinte: Nae Ionescu, participanţi: Mircea Eliade – Autenticitatea, Petru Manoliu – Agonia, Paul Sterian –
Ortodoxia, Petru Comarnescu – Neoclasicismul, Constantin Noica – Istorismul prin resemnare; 1 februarie –
Directivele politice ale generaţiei tinere, preşedinte: Simion Mehedinţi, participanţi: Octavian Neamţu – Naţionalismul
integral, Dr. N. Trifu – Antisemintismul, Toma Vlădescu – Corporatismul, Alexandru Christian Tell – Reacţiunea,
Mihail Polihroniade – Dictatura, Henri H. Stahl – Autohtonismul, Richard Hillard – Democraţia individualistă, Mircea
Grigorescu – Social-democraţia, Constantin Enescu – Ţărănismul, Petre Pandrea – Socialismul integral; 8 februarie –
Directivele economice imediate: soluţii monetare, preşedinte: prof. G. Taşcă, participanţi: Mircea Durma – Stabilizarea,
Constantin Pandele – Restabilizarea, Corneliu Rudescu – Dubla circulaţie; 15 februarie – Directive literare, preşedinte:
Eugen Lovinescu, participanţi: Ionel Jianu – Sinceritatea, Mircea Eliade – Subiectivismul, Mihail Sebastian –
Obiectivismul, Şerban Cioculescu – Tehnica literară, Petre Pandrea – Literatura proletară, Anton Golopenţia –
Literatura ţărănească, Dan Botta – Purismul; 22 februarie – Tendinţe în filosofie: metafizică sau ştiinţă pozitivă,
preşedinte: profesor Rădulescu-Motru, participanţi: Al. Popescu – Pozitivismul scientist, Constantin Noica –
Criticismul, I. Brucăr – Empirio-criticismul, Emil Cioran (N. Tatu) – Pragmatismul, Constatin Floru – Fenomenologia,
Petru Comarnescu – Neoidealismul, Mircea Vulcănescu – Neorealismul, Mircea Eliade – Metafizica, atitudine
ireductibilă, Paul Sterian – Teologia; 1 martie – Tendinţe în politica externă: pace sau război?, preşedinte: I. G. Duca,
participanţi: Eugen Titeanu – Imperialismul războinic, Petru Comarnescu – Dezarmarea generală, Mihail Polihroniade
– Pacea armată şi sistemul alianţelor, Sebastian Şerbescu – Pactele şi securitatea, M. Antonescu – Arbitrajul obligator
şi armata internaţională, R. Hillard – Societatea Naţiunilor şi Federaţia Mondială; 8 martie – Directive culturale,
25
Viviana Milivoievici - „Criterion” and „The Young Generation”

discutate diferite probleme actuale, printre care: Autarhie?, Dictatură?, Război?, Sensul vieţii în
literatura actuală, Fenomenologie?, Destinul civilizaţiei, Rasă?, Neoclasicism?, etc. Un al doilea
ciclu era intitulat Marile momente ale muzicii, aceste simpozioane ţinându-se în sala Dalles. Printre
acestea, a doua conferinţă a fost dedicată Expresionismului şi noului clasicism, fiind rostită de Paul
Sterian.
Publicul ce asista la aceste înfocate simpozioane era plăcut surprins de dialogul mereu
existent între membrii „Criterionului”. Dezbaterile erau caracterizate prin spontaneitatea dialogului.
(HANDOCA, 2000, 100). Însă, succesul răsunător al acestor simpozioane a stârnit invidia şi ura, fapt
ce a dus, mai târziu, în 1934, la desfiinţarea asociaţiei „Criterion”.
Despre impresiile de după conferinţe ale membrilor grupului, Mircea Eliade relatează în
Memoriile sale: „Pentru membrii «Criterionului» simpozionului nu se încheia în sala «Fundaţiei».
Ne adunam toţi la cafeneaua «Corso», unde ocupam un colţ întreg, la etaj, şi continuam discuţia până
după miezul nopţii. De obicei, Dan Botta, care participa foarte rar la simpozioane, îşi exprima
succint, dar necruţător, impresiile, nu uita niciodată să ne amintească răspunderea pe care o aveam
faţă de public. Pentru el, asta însemna în primul rând datoria de a ridica publicul, nu până la noi, ci
dincolo de noi, până la idealurile noastre. Dan Botta credea că «Criterion» poate efectua, în minţile
celor mai inteligenţi dintre ascultători, o operaţie de anamnesis platoniciană. Asistând la
simpozioanele noastre, unde erau prezentate şi dezbătute atâtea puncte de vedere, publicul asista de
fapt la un nou tip de dialog socratic. Scopul pe care-l urmăream nu era numai informaţia, ci, în
primul rând, «trezirea» auditorilor, confruntarea lor cu ideile, şi, în cele din urmă, modificarea
modului lor de a fi în lume.
Evident, urmau lungi, însufleţite discuţii.” (ELIADE, 1991, 256).
Deşi grupul „Criterion” era cunoscut mai ales prin simpozioanele de succes pe care le realiza,
în cadrul acestuia au activat şi o serie de alte secţii, cum ar fi cea de literatură şi critică, de muzică,
plastică, teatru etc. La realizarea acestor manifestări culturale au participat numeroşi artişti ai vremii,
printre care: Mac Constantinescu, Sorana Ţopa, Florica Capsali, Lilly Popovici, Apriliana Medianu,
Sandu Eliad, A. Pop-Marţian etc.
În cadrul mişcării criterioniste au existat patru „grupuri”. Unul dintre ele a fost preocupat
îndeosebi de aspectul cultural propriu-zis, interesat de menţinerea unităţii acestei asociaţii, pentru a
înfăptui prin conlucrare – destul de tensionată, dar nu până la dezbinarea grupării. Era stimulativă
prin libera exprimare a poziţiei proprii şi prin dispută – o nouă spiritualitate culturală românească.
Din acest prim „grup” au făcut parte: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu,
Constantin Noica, Emil Cioran, Dan Botta, Paul Sterian etc. Alte două grupuri din cadrul asociaţiei
şi-au canalizat forţele asupra aspectului politic al conlucrării culturale. Între aceste două grupuri s-au
iscat diferite tensiuni provocate de împrejurările sociale şi politice ale sistemului naţional din acea
perioadă. Aceste tensiuni s-au accentuat chiar pe parcursul simpozioanelor, unii dintre membrii
reprezentând stânga sau evoluând spre ea, cum au fost Lucreţiu Pătrăşcanu, Mircea Grigorescu, iar
alţii reprezentând dreapta sau evoluând spre ea, cum au fost Mihail Polihroniade, Pavel Costin
Deleanu. Cel de-al patrulea grup se arăta indiferent faţă de aspectul politic, tinzând din ce în ce mai
mult spre ideile primului grup. Din acest grup făceau parte majoritatea artiştilor, dar şi Constantin
Floru, Ionel Gherea, fiul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea etc.

preşedinte: Tudor Vianu, participanţi: Emil Cioran – Cultura individualistă, Petre Pandrea – Cultura de clasă, Al. Dima
– Naţionalismul cultural, Petru Comarnescu – Umanismul, Mircea Eliade – Universalismul, Dan Botta –
Transcendentalismul, Paul Sterian – Cultura teologală; 15 martie – Tendinţe în fizica actuală: problema materiei,
preşedinte: prof G. Ţiţeica, participanţi: Octav Onicescu – Mecanica statistică (Schrödinger), Sabba Ştefănescu –
Mecanica simbolică (Dirac), Sergiu Condrea – Mecanica ondulatorie (De Broglie); 22 martie – Tendinţe în arta
contemporană; 30 martie – Directive generale economice, preşedinte: Virgil Madgearu, participanţi: G. Strat –
Individualismul liberal, Constantin Pandele – Neoliberalismul, Mircea Pienescu – Cooperaţia, G. Vlădescu-Răcoasa –
Sindicalismul, Grigore Manoilescu – Corporatismul, Mircea Grigorescu – Comunismul; 5 aprilie – Tendinţe în politica
internă: statul românesc, preşedinte: prof. Nae Ionescu, participanţi: Mihail Polihroniade – Deficienţele statului actual,
Henri H. Stahl – Explicarea statului actual, Petre Viforeanu – Statul burghez, Petre Pandrea – Statul proletar, Toma
Vlădescu – Statul corporativ, Constantin Enescu – Statul ţărănesc, Octavian Neamţu – Statul naţional. Transcrierea s-a
făcut după un text dactilografiat al lui Mircea Vulcănescu. Sunt două exemplare, ambele conţin adăugiri şi modificări de
nume; apud „Manuscriptum”. Număr special Mircea Vulcănescu, an XXVII, nr. 1-2 (102-103), 1996, p. 231-234
26
Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XIII, Nr. 2, iunie 2017

Dar cum orice început are şi sfârşit, şi asociaţia „Criterion” s-a destrămat în cele din urmă.
Dezbinarea s-a produs ca urmare a presiunii sistemului global şi a tensiunii politice interne care s-au
dovedit mult mai puternice decât aspiraţia tinerilor membri care şi-au pus nădejdea într-o nouă
spiritualitate, dar şi într-o nouă cultură. Au existat numeroase controverse şi dispute la adresa
acestui nou tip de spiritualitate. Ca răspuns atacurilor lui Camil Petrescu la adresa „tinerei
generaţii”, Mircea Eliade precizează: „...orice generaţie se angrenează în istorie, şi istoria e un
dinamism spiritual, [...] iar formele spiritului, realizându-se în funcţiuni sociale şi evenimente
istorice, se depăşesc. Orice generaţie efectiv nouă aduce o spiritualitate nouă.” (ELIADE, 2008,
179).
Unul dintre criticii acestei grupări de tineri intelectuali, Nicolae Crevedia, a numit-o în multe
rânduri „Cretinion”, însă reacţia lui Mircea Eliade a fost promptă, subliniind orientarea
conferinţelor tinerilor „cretinionişti”: „să fii cretin – adică să te încăpăţânezi a face cultură, a crea
colaborări între mai multe elite intelectuale, a scrie şi a vorbi fără nicio răsplată, împotriva
interesului tău, ştiind prea bine că vei oţărî invidia şi acreala mai marilor tăi, că nu vei găsi nici
sprijin, nici încurajări, nici colaborare. E de-a dreptul cretin să-ţi pierzi timpul discutând probleme
neremuneratorii, la «Fundaţie», în loc de a-ţi căuta anumiţi stăpâni cari nu te vor lăsa să mori de
foame, şi a manifesta patriotic din ordinul lor. Numai un grup de cretini vor spera că libertatea şi
generozitatea spirituală pot dura mult timp într-o piaţă. [...] Proştii ăştia au crezut că se poate
schimba ceva în această ţară, numai pildă bună să dea. Cretinii ăştia au crezut în cultură, în artă, în
gândire – când puteau crede numai pe jumătate în politică. Naivii ăştia au avut un ideal. Au bănuit
altceva înapoia pânzei turburi a vremilor turburi [...] şi nu s-au dezmeticit nici acum. [...] Cretini
desăvârşiţi, stăruie în munca lor ingrată, de pioneering în jungla culturii româneşti. [...] Într-o ţară
de sfinţi şi de înţelepţi, de inteligenţe şi de magnificenţe etice – cretinii nu sunt tocmai de aruncat.
Eu, cel puţin, sunt de-a dreptul orgolios că mă număr printre ei.” (ELIADE, 2008, 180)
Despre importanţa pe care a avut-o gruparea „Criterion” în epocă, Marin Diaconu e de părere
că „ea a rămas totuşi ca o frumoasă strădanie şi aspiraţie culturală a tinerilor de a conferi un sens
convergent, chiar dacă nu şi unitar, pe fondul unei tensiuni concrescătoare.” (DIACONU, în
VULCĂNESCU, 1996, 26)
Tot despre grupare, Mircea Vulcănescu nota: „Asociaţia «Criterion» era o încercare de
manifestare în comun a tinerei generaţii, o tribună, ci nu un curent sau o doctrină. Ea reunea tineretul
de orice opinii, doritor să discute împreună problemele vremii, cerându-i o singură condiţie:
respectul opiniilor potrivnice, ca manifestări ale gândului, chiar dacă nu erau împărtăşite. Asociaţia
îşi închipuia că divergenţele de păreri nu înlătură cu necesitate stima reciprocă. Deasupra
deosebirilor de păreri, tineretul credea că poate dura o prietenie care să servească de cadru material şi
spiritual unei clarificări oneste a problemelor în faţa opiniei publice.” (VULCĂNESCU, 2005, 747)
Mulţi ani mai târziu, la data de 1 noiembrie 1946, Mircea Eliade nota în Jurnalul său:
„Explicam unui tânăr român, născut şi crescut într-un orăşel de provincie, ce-a însemnat gruparea
«Criterion», în Bucureştii anilor 1933-1937, şi în ce măsură poate fi comparată popularitatea pe care
o dobândiseră acei câţiva tineri scriitori şi filosofi cu voga existenţialistă a Parisului de astăzi. Ca şi
J. P. Sartre, Camus, Simone de Beauvoir, membrii «Criterionului» se manifestau pe planuri multiple
– conferinţe publice, articole în reviste săptămânale şi ziare de mare tiraj, romane, filosofie, critică
literară şi teatrală, eseistică. «Criterionul» a însemnat depăşirea momentului universitar în cultură,
coborârea intelectualului în arenă, contactul direct cu publicul, îndeosebi cu tineretul; exact ceea ce
au încercat, şi izbutit, existenţialiştii parizieni. Sartre are, şi îşi impune, un «sistem de filosofie»; noi
nu aveam, dar majoritatea criterioniştilor erau un fel de «existenţialişti» care se ignorau. Ceea ce îi
interesa în primul rând era «autenticitatea», experienţa imediată, concretul de ordin autobiografic; de
aici pasiunea pentru jurnalele intime, pentru confesiuni şi «documente». Dacă «Criterionul» ar fi
avut un alt instrument de expresie decât limba română, ar fi fost considerat drept cel mai interesant
precursor al existenţialismului francez de astăzi.” (ELIADE, 1993, 93-94)
Unul dintre proiectele nerealizate ale Asociaţiei „Criterion”, în scurta ei perioadă de
existenţă, a fost editarea unei publicaţii proprii în care să îşi găsească locul diferitele conferinţe
susţinute, dar şi alte probleme de cultură românească ce-i frământau pe reprezentanţii „tinerei
generaţii”.
27
Viviana Milivoievici - „Criterion” and „The Young Generation”

2.3. Revista „Criterion”

Totuşi, după câteva luni de la destrămarea grupării, în toamna anului 1934, a apărut o
publicaţie, „Criterion”, dar nu ca organ al asociaţiei dizolvate: „Revista «Criterion» nu e deci revista
unui grup cu tendinţe ideologice comune, ci revista unui grup, rămas pe vechile poziţii, care crede
că, pentru lămurirea tuturor problemelor, instrumentul principal de lucru e discuţia, gândirea
reflexivă, confruntarea conştiincioasă a faptelor şi a pretenţiilor şi a faptelor cu pretenţiile. Revista
«Criterion» nu reprezintă deci decât o metodă. Nici unul dintre colaboratori nu vorbeşte în numele
grupării, ci fiecare în numele lui. Dacă au luat numele fostei asociaţii şi haina fostei «Idei Europene»,
au făcut-o, ca un omagiu, pentru două direcţii faţă de care s-ar dori în continuitate.”
(VULCĂNESCU, 2005, 748)
Publicaţia s-a intitulat „Criterion. Revistă de arte, litere şi filosofie”, a apărut în Bucureşti, în
numai şapte numere, între 15 octombrie 1934 şi februarie 1935. În caseta redacţională a revistei se
atrăgea atenţia că revista „Criterion” nu reprezenta Asociaţia de arte, litere şi filosofie care a avut
acelaşi nume.
Printre redactorii acestei reviste s-au numărat: Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Constantin
Noica, Henri H. Stahl, Mircea Vulcănescu, Ion Cantacuzino, Alexandru Cristian Tell şi Constantin
Enescu, toţi foşti membrii ai asociaţiei „Criterion” ce a activat între anii 1932-1934. Aceştia au vrut
să-şi continue în cadrul acestei publicaţii propriile idei pe care le-au expus în şi conferinţele şi
simpozioanele lor: „...acest dialog permanent, aceste dueluri publice de idei, dau naştere
sentimentului de fair play intelectual, prin care se remarcă demersul publicistic al tinerilor Generaţiei
'27, în speţă al celor de la «Criterion» – dimensiune esenţială a efortului lor cultural, în luptă cu
vremea şi vremurile – conştiinţă cultural transfigurată, prin act publicistic, în faptă de politică
culturală. Se poate vorbi de asumarea rolului paideic, în conştiinţa criterioniştilor...” (POSADA,
2006, 123)
Revista „Criterion” a fost o publicaţie consacrată ideii unei noi spiritualităţi, la rândul ei,
confruntată cu realitatea românească, dar şi cu cea europeană, nefiind totdeauna de o orientare
spiritualistă.
Dintre colaboratorii revistei amintim pe Anton Golopenţia, Octav Şuluţiu, Dan Botta etc.
Rubricile aveau denumiri sugestive: Un om, O idee, O carte, O problemă; ...şi câteva puncte de
vedere etc. Dintre articolele şi studiile publicate în paginile acestei reviste enumerăm: Petru
Comarnescu, Dezacordul dintre adevărurile spiritului şi fenomenele prezentului; Constantin Noica,
Moartea omului de mâine, Problematică; Mircea Eliade, Poimâine, De ce sunt intelectualii laşi?,
Reabilitarea spiritualităţii; Mircea Vulcănescu, Spiritualitate, Generaţie, Un desen, În jurul
filosofiei lui Blaga; Dan Botta, Puterea cuvântului; Anton Galopenţia, Situaţia intelectualilor români
etc. Fiecare număr al publicaţiei conţinea şi câte o ilustraţie însoţită de un comentariu: un desen al lui
Rafael reprezentându-l pe Aristotel, în numărul 1; o mască populară de la Nereju, în numărul 2; un
desen al lui Brâncuşi, în numărul 5; o gravură de Goya, în numerele 6-7.
În cadrul mişcării de la „Criterion”, conferenţiarul Mircea Eliade a susţinut câteva
simpozioane despre India în diferite localităţi de pe malul Dunării: Turnu Măgurele, Olteniţa,
Roşiorii de Vede. Descrierea acestora, dar şi a publicului, apar evocate în Memoriile sale.
Mai apoi, în perioada 1934-1937, sub egida Fundaţiilor Regale, Mircea Eliade va ţine alte
câteva zeci de conferinţe în provincie, în care abordează probleme de cultură românească.
În anul 1937, Mircea Eliade se află la Sibiu, cu ocazia organizării unui ciclu de conferinţe sub
îndrumarea profesoarei Ecaterina Săndulescu, pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării unei
statui a lui Mihai Eminescu. După conferinţa lui Ionel Teodoreanu, Cum am scris Medelenii, Mircea
Eliade ia cuvântul şi ţine conferinţa cu tema Cultura şi raţiunea. Despre aceasta autorul
transilvănean Eugen Onu notează: „Făcând consideraţii asupra resurselor vitale, de integrare a
sensului existenţei, caracteristicile spiritualităţii româneşti (şi prezenţa în folclor, dar şi în creaţia lui
Lucian Blaga, de pildă), îşi exprima în cele din urmă convingerea că poporului nostru îi e hărăzit,
pentru viitor, un destin major în planul culturii” (ONU, în HANDOCA, 1992, 368)
Apoi au urmat şi multe alte conferinţe asemănătoare susţinute în diferite colţuri ale ţării.
Diverse conferinţe a susţinut Mircea Eliade şi la Universitatea din Bucureşti, între anii 1933
şi 1937, suplinind catedra de metafizică a profesorului şi mentorului său, Nae Ionescu.

28
Studii de ştiinţă şi cultură Volumul XIII, Nr. 2, iunie 2017

De-a lungul întregii sale activităţi ştiinţifice, Mircea Eliade a susţinut sute de conferinţe în
întreaga lume, cum ar fi: cursul de la Şcoala de Înalte Studii din Paris, conferinţe susţinute la
Ascona, Roma, Chicago, Tokyo, New York, Padova, Strasbourg, Amsterdam, Freiburg, München,
Marburg, Geneva, Mexico, La Plata, Stockholm, Turku, Buenos Aires, Bruxelles etc.
După destrămarea grupării „Criterion”, dar şi după desfiinţarea revistei omonime, foştii
membrii ai asociaţiei, discipolii lui Nae Ionescu, au scos şi alte publicaţii în care îşi exprimau
propriile idei cu privire la diversele probleme ce îi frământau. Printre aceste publicaţii, de scurtă
durată, s-au numărat: „Acţiune şi reacţiune” (1929-1930), „Axa” (1932-1933; 1940-1941), „Bobi”
(1932-1933), „Vestitorii” (1936), „Ideea europeană” (1935-1937), „Iconar” (1935-1937) etc. Pe
lângă acestea, au mai colaborat şi la alte reviste şi ziare săptămânale, cum au fost: „Cuvântul”,
„Buna-vestire”, „Vremea”, „Credinţa”, „Ultima oră”, „Curentul” etc.
Vizavi de aceşti discipoli, criticul Ov. S. Crohmălniceanu nota: „Tinerii amintiţi, mulţi dintre
ei neobişnuit de dotaţi, ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu ori Constantin Noica,
resimţeau acut mediocritatea vieţii burgheze şi haosul ei descurajant, pe care îl agrava marea criză
economică. Drama lor era de a fi fost educaţi în climatul spiritualist al vremii. Revolta pe care le-o
trezeau inerţiile dezolante din jur, dispoziţia juvenilă de a sparge tiparele sclerozate ale existenţei,
nerăbdarea, gustul faptei, toate erau canalizate astfel într-o direcţie funestă. Formaţia lor împingea să
identifice orice distincţie intelectuală cu vorbăria goală şi, sătui de ea, să o înscrie sub semnul
anemiei vitale şi al neputinţei. La fel, imperativele morale erau tentaţi să le considere ipocrizii
burgheze, forme de protejare a unei lumi îmbătrânite şi timorate. Victime ale acestor reprezentări
false, mulţi dintre ei credeau sincer că propovăduirea sentimentului catastrofic are o funcţie salutară,
grăbind degajarea terenului de vestigii muribunde. Învăţaţi a dispreţui materialismul istoric şi orice
determinism economico-social, refuzau să vadă, îndărătul valului de barbarie care se ridica,
interesele claselor stăpânitoare, şi se arătau dispuşi să descopere aici explozia unor forţe istorice
obscure, pornite pe lichidarea a tot ce nu e organic, viu, cu viitor. Nae Ionescu a cheltuit o enormă
energie spre a demonstra în zeci de articole că instituţiile Europei burgheze sunt înjghebări
artificiale, raţionaliste, şi nu structuri fireşti. O întreagă literatură cu aceeaşi optică proclama sfârşitul
unei lumi «juridice» şi invita tineretul să accelereze înlocuirea ei prin alta «reală» – pe orice cale.
Nihilismului intelectualist i se imprima astfel o formă disperată, dispusă să justifice călcarea în
picioare a principiilor etice elementare şi să exalte aventura, disponibilitatea la orice fel de acţiune,
fie ea şi scelerată. Făcând din spaima de «neant», adică de «nimicie», de «moarte», motorul principal
al vieţii, existenţialismul german ajunsese, prin Heidegger, la aceste ultime poziţii filosofice înclinate
să pactizeze cu fascismul. «Trăirismul» românesc a fost o variantă a unor astfel de concepţii nihiliste
şi el s-a raliat până la urmă legionarismului. Discipolii lui Nae Ionescu împărtăşeau numeroase
sentimente ale gândiriştilor. Ca şi aceştia, ei erau animaţi de o ură fără margini împotriva
raţionalismului, evoluţionismului şi pozitivismului scientist. Toate trei reprezentau pentru dânşii
produsele «blestematului» secol al XIX-lea.” (CROHMĂLNICEANU, 1972, 106)

Concluzie
În ciuda tuturor acuzaţiilor aduse, mişcarea criterionistă a avut un rol important în cultura
românească interbelică. Simpozioanele susţinute de membrii „tinerei generaţii” au făcut furori la
vremea respectivă şi au avut un veritabil succes, lăsând ecouri răsunătoare în mentalitatea întregii
intelectualităţi româneşti, dar şi în cea a publicului.

Bibliografie
CROHMĂLNICEANU, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale,
ediţie revăzută, volumul I, capitolul II: Publicaţii, grupări şi direcţii literare, Bucureşti, Editura
Minerva, 1972
ELIADE, Mircea, Jurnal, I (1941-1969), ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Bucureşti,
Editura Humanitas, 1993
ELIADE, Mircea, Memorii, I (1907-1960), Partea a treia, Promisiunile echinocţiului, ediţie
îngrijită şi cuvânt înainte de Mircea Handoca, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991

29
Viviana Milivoievici - „Criterion” and „The Young Generation”

ELIADE, Mircea, Virilitate şi asceză. Scrieri de tinereţe, 1928, îngrijirea ediţiei, note şi
indice de Mircea Handoca, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008
GLIGOR, Mihaela, Mircea Eliade. Anii tulburi: 1932-1938, prefaţă de Liviu Antonesei,
Bucureşti, Editura EuroPress Grup, 2007
HANDOCA, Mircea, Mircea Eliade. Câteva ipostaze ale unei personalităţi proteice,
Bucureşti, Editura Minerva, 1992
HANDOCA, Mircea, Pro Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000
LOVINESCU, Monica, Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi
Grigore Cugler, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1992
ORNEA, Zigu, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, ediţie revăzută, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996
POSADA, Mihai, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, cu o prefaţă de Mircea Tomuş,
Bucureşti, Editura Criterion Publishing, 2006
ŢURCANU, Florin, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, traducere din franceză de Monica
Anghel şi Dragoş Dodu, cu o prefaţă de Zoe Petre, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005
URSACHE, Petru, Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade, ediţia I,
Bucureşti, Editura Coresi, 1993; ediţia a II-a, Iaşi, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1999; ediţia a
III-a, revăzută şi dezvoltată, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2008
VULCĂNESCU, Mircea, Opere, I Pentru o nouă spiritualitate filosofică. Către fiinţa
spiritualităţii româneşti, I. Dimensiunea românească a existenţei, ediţie îngrijită de Marin Diaconu,
prefaţă de Eugen Simion (8 august 2005), cu un studiu introductiv (Un chip spiritual al vremii...) de
Marin Diaconu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Colecţia „Opere
Fundamentale” şi Editura Univers Enciclopedic, 2005
VULCĂNESCU, Mircea, Pentru o nouă spiritualitate filosofică. Dimensiunea românească
a existenţei, 1, cuvânt înainte (Amintiri despre Mircea Vulcănescu) de Constantin Noica, selecţia
textelor, note şi comentarii de Marin Diaconu şi Zaharia Balica, Bucureşti, Editura Eminescu, 1996
ZUB, Al. (edit), Culture and Society (Cultură şi societate), „Anuarul Institutului de istorie şi
arheologie «A. D. Xenopol»”, Iaşi, Editura Academiei, 1985

30
Copyright of Studii de Stiinta si Cultura is the property of Studii de Stiinta si Cultura and its
content may not be copied or emailed to multiple sites or posted to a listserv without the
copyright holder's express written permission. However, users may print, download, or email
articles for individual use.