Unde este sudul -poezii-

Adrian Grauenfels Vă rog, unde este Sudul? Poezii Adrian Grauenfels Vă rog, unde este Sudul? Poezii Desene: Internet, Mugurel Barbulescu Editor: Eugen Matzota -Ebook- 2 Cuvant Înainte Orientat către Sud. Cohabitarea clasicismului și suprarealismului în volumul „Vă rog, unde este Sudul?” de Adrian Grauenfels Adrian Grauenfels are o foaie de drum literar bogată în exeperimente, evenimente, elemente emergente, încât l-am puteam converti în formula L(4xE), măcar și pentru faptul că, inginer de profesie, curios-contrariat de mașina viitorului, robotul, a avut competența de a se juca și a juca în literatură între aspectul cartezian al informației ivite din cunoșterea prin măsură și contaminarea cu revería care își are în cazul său o sursă sonoră, muzica clasică sau de jazz fiind prezente întotdeauna pe fundal. O simplă mențiune privind activitatea complexă a eseistului, traducătorului, biografului se impune, fără a se putea trece peste activitatea de editare de carte, de promovare a unei pleiade de scriitori, pictori, desenatori sau ceramiști fie în cadrul Jurnalului Israelian, publicație de cultură cu participare internațională, pe care îl realizează cu frenezie, cu un interes marcat față de avangardă, de atipism, fie prin publicarea de carte în cadrul editurii SAGA, foarte bine acordată cu publicarea electronică de tip ebook, Adrian Grauenfels fiind la conducerea editurii din anul 2017. 3 Nu găsim în activitatea literară a scriitorului nicio formă de inhibiție. Adaptările la diferite și diverse contexte artistice în general, la intertextualitate, în sens restrâns, sunt firești, ivite din dorința de a încerca alte posibilități, alternative asumate, mișcarea și viziunea în perspectivă susținute de verbe fie ale imediatului hiperactiv, fie de situații cadru, uneori teatrale, alteori cinematografice, suprarealiste, tărâm al ironiei și umorului, dar și al surprizelor sintaxei, o particularitate ivită, poate, și din multilingvismul autorului. Cum ar fi spus criticul literar Adrian Marino „fără complexe, inhibiții și adaptări mecanice“, Adrian Grauenfels numește, cheamă în reprezentațiile sale poetice, cu o sinceritate frapantă, aspectele cele mai delicate sau indezirabile ale existenței. să scrii, să bei, să mori. asta e tot/ pentru că deja muncești, iubești, scrii./ apoi, când te naști: ești făcut/ născut, distrus, terminat, regândit/ isprăvile tale se amplifică/ până la verbe: /a cânta, a vorbi, a sparge./ faptele tale se complică:/ acționezi, distrugi, strângi,/ nu te întorci la prima iubire/…din greșeală în greșeală, încântat,/ încânți. (viața în patru strofe nonverbale, din volumul Doamnă, e un poet sub masă) Volumul intitulat Doamnă, e un poet sub masă, apărut la Editura Saga în anul 2017, cu o structură avangardistă la nivelul expresiei poetice, este realizat împreună cu poeta și desenatoarea Beatrice Bernath, un experiment într-o carte. Un dialog între prieteni, amanți potențiali, investigatori, o lectură posibilă sau între doi poeți disponibili unui joc care are la bază observația realității exact în punctul în care introspecția își începe aventura. Poetul are o predilecție mărturisită față de poezía de dragoste, mai exact 4 față de centrarea minuțioasă a lupei finelor detalii asupra personajului feminin. Volumul amintit, un regal al genului (Beatrice Bernath, de partea ei, răspunde cu și pe măsură), cu o grafică care face din orice carte publicată la editura Saga un vizual de excepție și o copertă introducând imediat în ambianța straniueuforică, tot atâtea dovezi că Adrian Grauenfels iubește să iubească. Arta, în diferitele ei forme, cuvânt, grafică, dar și femeia, ca artă a misterului, veșnica enigma. În tradiția iudaică iubind-o, iubim, deopotrivă, ceea ce ea iubește. Aș completa, ceea ce se lasă lesne descoperit, dar mai cu seamă ceea ce nu se vede: două păsări pe o streașină secată/ tu bei liberă, eu ploaie /dragoste, geografie, distanță/ în jurul tău erezie /în mine urme adânci de război/ și totul se petrece pe o foaie de hârtie/ îți scriu de la stânga la dreapta/ cu ochii nu te văd/ (cu ochii nu te văd, ib.) În noul volum, intitulat, Vă rog, unde este Sudul? Editura Saga 2022 femeia nu este emblema erotismului, ci axa care conduce la certitudinea că viața, nereductibilă la cele bune, nici la rău, este o formă de continuitate de care generațiile unei aceleași familii pot lua act prin frumos, prin cuvânt. Poetul este angajat într-un demers axat pe mesaj, pe fond, pe transmiterea esențelor și validarea informației, o modalitate de păstrare a memoriei colective. Cu toate că inflexiunea se resimte marcat, interesul pentru formula excentric-suprarealistă se întrezărește timid, prin comparație cu alte apariții. Volumul, indiscutabil modernist, se distinge prin prezența unei teme clasice, fotografia de familie lărgită, mamă, bunică, străbunică, mătuși, soție, soția-iubită, copii, nepoți, dar și tatăl, frații, fiecare instanță fiind totodată și o întrebare fundamentală legată de origine, direcție, de punctele 5 cardinale, de un viitor. De unde titlul. Războiul este prezent, la Est, Vest, în Nord, o formă de agresiune, de moarte cu trimitere la toate anomaliile umanității din trecutul îndepărtat la Holocaust sau grotescul război din Ucraina de azi. Sudul, solar, cald este punctul cardinal al speranței, o formă de aspirație către un loc sigur. Să stai întins aici, să te ridici. Spre vârful unde somnul rătăcește. Și când ploile reci/Se infiltrează în toate mă întreb unde ești tu, tată, dacă ești undeva…/ Te recunoaște ziua? Ce vise iei cu tine să-ți ajute trezirea? (…)/ Pământul are morții lui și la vest. Caut stingher, frate soare,/ Pe tatăl pe care nu-l pot găsi, deși bătăile inimii sunt prezente./ (De Holocaust, celor rămași fără părinți). Sudul miraculos în care copiii reușesc să-și adoarmă bunicii ar putea fi locul unui început posibil. Un deșert primitor, în care arămiul nisipului invită la imagini cu pești zburători, o imagine demnă de Arizona Dream: …mi se pare că stelele au murit, nimeni nu/ se mai încumetă să le numere dincolo de/ orizont, dar eu, anxiosul, echipat cu lunete/ mă întreb unde este Sudul, de ce culoarea/ arămie a dispărut de pe cadranul busolei…(…)/ copiii au reușit să-și adoarmă bunicii/ și vegează să nu se certe visele rătăcite/ căzute din pat, melancolice fantome/ ce se clatină buimace, mângâind în somn/ copilăria unora, pierdută, copilăria aceasta,/ care abia începe…(Vă rog, unde este Sudul?). Angoasele existențiale se întâlnesc cu angoasa pierderii femeii iubite. Multe ipostaze ale erosului preocupă poetul, dar iubirea profundă se prezintă în unicitate, singulară, gravă, susținută de tandră afecțiune și prietenie, o nevoie vitală: 6 iubita mea îmi şoptea: te părăsesc/ nu mai am nevoie de tine,/ ar trebui să te muţi/ în grădina celor cu păr alb/ să te obișnuiești cu prezentul bătrân/ şi din ECO-ul glasului ei începu un tsunami/ cădea tencuiala de pe case, clopotele spărgeau/ liniștea toamnei noastre, păsările se întorceau în/cuiburi fără pereche, stinghere,/ se spărgeau în cădere păsări din cristal/ le adunam derutat încercând să le salvez…/ nimic nu va mai fi ca înainte,/ mi-a spus/ ar fi timpul să pricepi…/ (La plecarea lui Umberto ECO). Poemul Eu, în casa mea este o ars poetica, preocupările poetului transparente, starea ființei, casa, sufletul în care aspirațiile și visele riscă amenințările intruziunilor ostile, care doresc să dispună de trecut reconfigurând un fals prezent, altă descindere, ocupând: este frig în casă, o casă speriată/ privind la fereastra unei alte case/ (…) un străin a aprins/ un foc în dormitor/ s-a încălzit fumând/ o pipă, apoi a cioplit/numele femeilor din/ trecutul care pare a fi al lui,/ pe pereții rugoși/ ca inima frântă,/ ca țărâna uscată./(Eu, în casa mea). Busola continuă să índice Sudul, leit-motivul, regnul vegetal cu funcție de călăuză. Cu toate acestea, alarma lansată printr-o suită de întrebări deschise, devine avertisment în teritoriul speranței: Creație sublimă, subțire, rafinată, proiectul/ pirografic al soarelui pe un cer auriu,/ Mândru în arșiță, phoenix dactylifera,/ marele curmal negru indică direcția: SUD!/ Unde este verdele, palmierule?/ Unde sunt frunzele, curmalele?/ Nimic nu mai crește pe pamânt/ Nimic nu se coace. Nici în Sud… (O întrebare) 7 Nepoatei mele JOY, un poem aparent dedicativ nepoatei poetului, micuța Joy, reprezintă un elogiu al bucuriei de a fi, într-un sens larg, un omagiu adus familiei, particularizând, dar și un poem al speranței, o călătorie din trecutul ca refugiu către viitorul posibil, de care să putem profita (en-joy). Dizertația se bazează pe mesajul ascuns în sticla care călătorește în timp, mesajul care face legătura dintre generații: Te voi învăța cândva despre suflarea sticlei, despre/ Plasele de pescuit și despre marea care a adus sticla/ Tainică, tocmai din Africa, departe de Israel, locul/ În care te-ai născut, Joy. Voi continua să pescuiesc/ Mesaje, să descifrez legătura cu strămoșii mei și sper/ Ca strategia să mă conducă la tine, tu, viitorul meu… (Nepoatei mele Joy). Fără nume, Joy este prezentă și în poemul Fotografia din fotografie, un tablou clasic fără umbre, fără echivoc, un tablou viu al descendenței unui clan în care femeia ocupă locul principal, mama, bunica, străbunica, figuri calde și puternice, față de care poetul simte admirație și atașament. Timpul poate fi observat, dar nu întors, intrarea în fotografie este fără acces, salvarea trecutului de la uitare, o misiune care va fi încredințată tinerei generații: mi-aș dori să pot intra în tablou, să le admir și să le ajut,/ dar scamatoria aceasta nu-mi iese,/ tot ceea ce pot să fac este/ să-ți ofer ție, copilule, fotografía din fotografie./ ai milă de noi, păstrează-ne tu, în amintire!/ (Fotografia din fotografie) Poemul care închide volumul, intitulat Stația în care (ne prefacem) că luăm tramvaiul este o revenire în forță la suprarealism, nu întâmplător se face o trimitere la Picasso, o alta, aș spune la Dali, deschiderea pe primul vers este vie, cinic 8 amuzantă, cu un unghi hiperbolizat al câmpului visual imediat. Se recapitulează, am putea spune, disfuncționalități, dereglări de la o ordine câteodată firească, acceptabilă, de multe ori caricaturală cu aceeași tonalitate de sarcasm temperat, identificându-se originea anomaliilor ne-dragostea, folosirea unui antonim compus versus substantivul ură punând în evidență, încă o dată, vocația autorului de a mobiliza resurse pentru speranța în speranță, pentru viitorul încă posibil, dacă iubire va fi: cred că mă opresc aici dragă colegă de abator…(…)/ în timp ce unii se iubesc,/ alţii divorţează cu simplitatea pufăitului unui tractor stalinist/ stricat în lanul de cânepă./ ce bine e să fii prost plătit, poet la un ziar politic,/ hidrant între etajul trei şi patru./ până şi bocancul lui Maradona are o viaţă mai interesantă,/ mai plină de emoţii la gol și goluri estetice/ aflate în verdele gazon./ tu, eu, nu putem seduce nici măcar un sfânt creştin, sau porumbiţa păcii/ eliberată de pe o pânză de Picasso,/ pusă la uscat sub streaşina cu ciori invidioase/ nedragoste consumăm în încercarea/ de a epata publicul de gură cască/ care strigă un vaaaiii, neconvins,/ (…) Altamira, închisă pentru lucrări urgente, / printre şoapte şi plânsetele unui prunc/ uitat pe banca din spate, lângă o sacoşă,/ plină ochi cu tuberculi de cartofi frumos încolţiţi./ – Staţia în care (ne prefacem că) luăm tramvaiul. Parafrazându-l pe André Breton, putem spune că fantasticul în noul volum al lui Adrian Grauenfels este tocmai lipsa fantasticului devenit realitate. Crezul existențial al poetului apare cu claritate, și anume, de a nu fi cum sunt ceilalți, de a nu adera și de a nu îmbrățișa, cum spunea Irina Petraș, idolii tribului profesionist căruia îi aparții, de a utiliza coerent dreptul de a fi 9 expresia propriei libertăți, transformată în conduită poetică și stil. Calea găsită se află una particular afectuoasă, familia, pod de legături între vârste, speranța într-un viitor, dar afectată de temeri, incertitudini și stări anxiogene ivite din prezentul grotesc și josnic. Între clasicism și suprarealism, Adrian Grauenfels întreabă (se întreabă): Unde este (ar putea fi) Sudul?! Elsa Dorval Tofan *** Dedic acest volum Familiei mele colegilor de condei inginerilor din promoția ‘70 roboților cu suflet muzicii de jazz și blues lui Klaus Schulze și emisferei Sudice, unde nu am fost niciodată Autorul 10 11 Camera 13 Am luat cu ea o cameră la un hotel numărul 13, confort mediu, fără stele în sertar o biblie roasă de șoricei curioși de gustul îngerilor și alte păcate La recepție, pendula cânta orele într-o germană stricată oglinzile erau ruginite nu mai puteam repeta gesturile de tandrețe la colțurile nopții. Străzile se intersectau fără probleme o sanie trecea diafană prin zăpada inexistentă din cuiburile lor berzele cădeau înghețate (în acest vis îți mângâiam umărul și părul), Dar s-a făcut lumină te-a trezit chemarea muezinului... 12 De unde am venit ah, bulevardele, lozincile... ce frumos ne trezeam sub soare comunist așteptând ziarul Scânteia cu mare entuziasm, bând o cafea cu gust vigilent… dușmanul nu doarme tovarăși! nu ne deranjau cruzimile nopții și nici vecinii dispăruți aprobam pedepsele date de partid, atâta timp cât nu ne priveau pe noi, brutele cu ochii mijiți la vederea steagului roșu care refuzau adevărul, pacea, poporul noi. egoiștii care dormeau în paturi curate în haine de casă impecabil burgheze, (mai mult ca sigur din mătase) citeam. literatură străină. ascultam. Muzică, Mozart, de pildă, într-o frenetică negare a paradelor militare și a lui "trăiască" de care ne feream ca de bube dulci. cu disciplina cultivată de cei condamnați la o moarte camaraderească, desigur, într-o societate multilateral dezvoltată. 13 Zborul unui mamifer Cred că am simțit aripa unui mamifer lângă colțul ochiului meu stâng ceva mai jos de ureche era cât o palmă întinsă la cerșit culoarea percepută are o nuanță curioasă și nu o găsesc în catalogul industrial cel cu 24.000 de tente de vopsea Uneori ne punem aur în păr și roșu pe buze ca în frescele romane de la Pompei. dar numai mamele și numai ele știu să deosebească laptele de lapte și astfel pruncii lor devin oameni și nu picturi... 14 Undeva la est dacă împăratul zâmbește cade o sabie care taie și împarte țara felii. o porție bună este a lui. o alta, este lăsată rozătorilor din Sala Tronului. din candelabre se strecoară o lumină rece, nefiltrată și un fum înăbușitor (de havană) pe vremuri aromat cu ylang-ylang și lotus, dragoste și pace… lumina tremură intermitent în oglindă este semnalul că desfrâul poate să înceapă supușii sărută pătimaș urmele desăvârșite ale pantofilor săi pe covoare din lână pură... 15 Turnul Babel (idee de Orlando Ricardo Menes) Slavă Domnului pentru că ne-a zăpăcit limbile și ne-a împrăștiat în exil precum paiele în vântul rătăcitor sau semințele de smochin scăpate unui pom tânăr pe un teren pietros. Confuzia este mai dulce când vorbești o limbă veche. Imnurile rostite dezordonat aduc recolte generoase în vremuri de secetă, doar ochii călătorului pot vedea în haos mandale senine. Strig din vârful turnului Babel, admir șoselele inundate de trafic. Binecuvântate fie dialectele, patosul, argourile și discursurile bărboșilor. Grădinile cuvintelor yiddish și gramaticile corcite, Adam, calvar, și alte cuvinte fantomă din limbi sfinte care au dispărut prin genocid, cuceriri sau prin eroziunea timpului. Să plângem fiecare os, apoi să ne dăm mâna pe malul mării, în zori, pentru a le cânta numele și faptele cu evlavie și bucurie: Jeroboam, Noe, Iov, Josef, Iuda, Moshe, Aaron, Leah, Esau și Enoh Aleg dintre cuvinte pe acelea care trec din memorie în carne. Cu aceste cuvinte voi despica valurile istoriei, aceste cuvinte vor fi rădăcini în nisipuri mișcătoare, dispersate ale diasporei. 16 Vin Krushii AG cu E. Ethelbert Miller * Stând vizavi de tine la o cafea Mă gândesc la momentul în care prietenia noastră a coborât din munți. Era o zi rece și minerii nu plecaseră la muncă. Rupi pâinea în două ca pe două pâini și de această împărțire avem nevoie acum. În firimituri sunt puzderii de amintiri frumoase. Părul tău blond e tăiat prea scurt, văd în ochii tăi, că ai vrea să știi dacă am observat. Patria va fi întotdeauna frumoasă, noi știm Punctul meu de observație, ești tu, dar tu nu observi, șervețelele noastre împăturite în 10 pot fi folosite ca arme, ca și cum întâlnirea noastră de acum ar fi un antrenament de luptă. Ți-am spus vreodată că ochii tăi sunt o hartă (de anomalii) și că m-aș putea pierde pe mine însumi dacă tu te-ai rătăci? * E. Ethelbert Miller este autorul cărții When Your Wife Has Tommy John Surgery and Other Baseball Stories (City Point Press, 2021), printre multe alte colecții. Este laureat al unor premii și burse de la Virginia Center for the Creative Arts și de la D.C. Commission on the Arts and Humanities. 17 Clinca viselor au spus să așteptăm în halate albe asortate cu zăpada din noaptea acelui sezon nu ne pricepeam la vise nici ceas nu aveam depus la garderoba pacienților ne-am zis: dacă trebuie să așteptăm să transformăm timpul în încredere dosarul pacientului e alb pe dinafară pentru moment, nimeni nu se va ocupa de noi, dar timp pentru visul următor nu mai avem între noi, ceara se prelinge fierbinte în jurul candelei, picături de lacrimi. Stăm. Așteptăm. Visăm. Respectăm protocolul în vigoare. 18 Café Bauer Berlin ora 21 Fumul venea de la țigări de foi, aromate femeile erau parfumate discret în stil rococo mă obsedau șosetele albe ale fetelor de la gimnaziul evreiesc Moses Mendelssohn încolonate în șiruri lungi până-n zare iar la mese, bărbați germani în costume elegante citind ziarul Die Zeit, sorbind lichior de afine după o cafea neagră Kamerun adusă de submarinele U Boat dintr-o colonie germană, de undeva în Africa. pe drum mai scufundau câteva nave străine întru gloria fuhrerului și al poporului de rasă ariană dansând pe muzică americană alte perechi intră în Hotelul Bavaria luând camere cu ora… Pe bulevard, defilau tancuri Avioane cu aripi de fier încercuiau lumina…. 19 După o vreme, apar soldați pe biciclete, cu ordine de înrolare Unii te ating și le simți transpirația, alții privesc în jur speriați (unde vor merge, de fapt?!) Seara pare o poveste dintr-un film mut. În cafenea au pus muzică. Mozart, Wagner, desigur. Vorbim, zâmbim, ne certăm, flirtăm, ne facem cu ochiul, zicându-ne că e pace, că nu este nimic altceva decât un simplu antrenament... După o zi lungă, soarele se ascunde prin buzunare. Poza străzii o voi așeza cu mare grijă lângă mine, îmi voi mângâia nepoții, le voi promite o plimbare la Berlin, la anul ce vine, doar și noi suntem evrei! 20 O cină la castel după protocol Ascult Scriabin și mă înfior, de unde găsesc unii sensibilitate când afară mișună lupii și corbii? Dacă eram Dante te luam cu mine în infern, dar nu sunt sigur că aș fi găsit ieșirea. Copiii mei m-ar fi uitat repede. Nici un recviem nu s-a cântat pe stâncile locului, în care am fost văzuți ultima oară. Sigur, ca toți ceilalți, mă pregăteam de război. Dușmanul oscila nehotărât între bombe cu nisip și cele atomice. Se antrenau soldații pe un teritoriu artificial deluros-găunos, antifascist și pur sânge. Caii se curtau fără să le pese de rangul călărețului. Săbiile erau ascuțite de către doi meșteri țigani care purtau mustăți negre și dinți de aur. Erau cei mai buni în branșă. Aveau certificate și medalii de la împărat, bașca cereri multiple în căsătorie de la văduve planturoase, încă active sexual...În cele din urmă războiul s-a amânat pentru că urma olimpiada de toamnă și concursul de bridge pentru avansați, cu premii importante. Nimeni nu putea refuza o masă verde lângă ambasador. Ne-am așezat și noi stânjeniți de cele 21 de tacâmuri personale pe care nu știam să le potrivim bucatelor suculente, gluten-free, care erau servite de eunuci depilați și 21 vaccinați kosher sub controlul Rabinului. Eram pe moment fericiți să ne putem pipăi pe sub masă în timp ce ne serveau un vin de curmale, vechi de 1000 de ani. Zâmbeam amândoi prostește iar eu povesteam glume deocheate doamnei ambasador care râdea fals, după protocol. Se făcea de ziuă, trăsurile așteptau în ceața dimineții care mirosea a brad împroaspăt cu spray. Ai pășit calmă în caleașcă îndreptându-ți trupul zvelt sub privirea buimacă a vizitiului adormit. 22 Ciobul și umbra lui Casa memoriei se cutremură sub greutatea monarhului albastru, fragilă Dacă spargi o ceașcă de porțelan vei potrivi oare cioburile de parcă s-ar lipi de la sine? Ar putea fi atât de simplă iluzia, dar realitatea nu lasă loc speranței, tocmai de aceea, mulți, consultă zodiacul, zicerile și prezicerile… credința astigmatică a căutătorului de sens Care oricât ar înlocui numele lucrurilor cu alte nume continuă să le uite și să le piardă în somn, văd femeia care visează în reveria ei o farfurie spartă, întoarsă în umbra-i pe care tocmai a pierdut-o. 23 Eu, la pian aș vrea să scriu o piesă pentru pian și pianist orb. un orb stând într-un picior pentru echilibrul universal al sunetelor majore și minore, cântate unei iubite care nu există (nici teoretic, nici real) aș vrea să cânt apoi aceeași piesă la alt pian cu tine pe genunchi tu vădit jenată de prezența unui public anost consumând bârfe și bere berze prăjite, balene răstignite, pe scena tuturor iubirilor care nu se întâmplă, eventual, banal, pe hârtie și aceasta extrem de rar... 24 Requiem pentru Cezar Ce a mai rămas din tine, iubite Cezar doar să ne bântui cu discursul tău de străbun al "Cicatricei memoriei" cuvinte cioplite în balconul de marmură roșie de unde te adresai sclavilor de pe terenurile aride, nedesenate de geografie, nici consemnate în scrieri ulterioare despre bătăliile purtate mai târziu în limbi funerare Se pare că există un general care simte durerea remușcărilor pentru bătăliile în care a distrus și deportat oameni, ca el. Ca și faraonul care-și clădește piramida pentru propria durere, dar nu în locul unde a produs-o. 25 Viața imaginată Nu eram pregătit ca pielea ta să fie rece Nu am locuit forma unui abur de cafea Nu m-am gândit că te vei îmbrăca de iarnă Păstrează-mă legat aici, uimitor de ciudat și de viu Păstrează și pisicul pe care, deocamdată, nu îl știu Păstrează silueta aceasta minunată din fildeș cioplit Și nu eram pregătit pentru schimbare Și pământ, și gheață, și neliniște... Și tu, distantă ca oceanul profund Acum avem o casă prea mare în care ne ciocnim Ca doi atomi care nu se atrag, o copilă în urmă și Copilăria dispărută ca un degeaba, parfum cu note De vechi și crăpat, sâmbete arse la flacără suferinței Care nu devine iertare, lumânări care se sting repede O felină tânără care și-a pierdut interesul de a ucide. 26 De Holocaust, celor rămași fără părinți Învăț cum să dorm din nou, să iubesc coborârea, nu tot urcare este? Să stai întins aici, să te ridici. Spre vârful unde somnul rătăcește. Și când ploile reci Se infiltrează în toate mă întreb unde ești tu, tată, dacă ești undeva… Te recunoaște ziua? Ce vise iei cu tine să-ți ajute trezirea? Îngrijorarea se amplifică cu întunericul, lumina, anorexic se scurge prin podele... Sunt treaz, se reia un ciclu, este foarte devreme, aștept ca ea să răsară dinspre est. Pământul are morții lui și la vest. Caut stingher, frate soare, Pe tatăl pe care nu-l pot găsi, deși bătăile inimii sunt prezente. 27 Hotel la marea moartă Am mers cu liftul până la micul dejun. Dimineața s-a deschis ca o poartă de fier. Ne-am așezat pe scaune capitonate și ne-am privit Cafeaua era rece, nimic personal... Și natura naturii, stătea ruptă în jur. Cuvântul, porunca Domnului, afară în psalmi. Am tropăit înainte și înapoi pe coridoare. Copacii erau cei mai obosiți pe care îi văzusem vreodată. Am tăiat o felie dintr-o pâine neagră ca o noapte. La o masă lungă din lemn se aprindeau cărbuni în jurul vocilor. Am înotat apoi în apa uleioasă din amurg. Cerul era de un mov închis pe care nu-l văzusem vreodată. Nimic nu ne putea stinge setea, nici vinul, nici apa, La lumina stelelor, ne-am aprins țigări din cuvinte fierbinți. Era o noapte inutilă pentru a fi poet în acele locuri. Nici hotelului nu-i păsa de noi. 28 Pod Între acum și acum între sunt și ești cuvântul Pod. Traversându-l, ajung la tine cuvântul ne leagă inel și se închide. Peste țărmuri, acromegalia Acestui curcubeu, pe care Îl folosim ca chaise-longue 29 Au venit la masă... Am pus de ceai pentru că au râs. Apoi au folosit sarea noastră. Și apoi sarea noastră a devenit aurie. Ce folos, aurul nostru a fost pus în muzeul lor. Cărțile lor devin din ce în ce mai luxoase. Cărților noastre le lipsesc pagini. Uneori coperți. Femeile lor plătesc pe femeile noastre sârguincioase care vin acasă prea obosite pentru a face plozi. Studiez furia: Dacă scrii, ea se transformă. Se coagulează. Rămâne de văzut în ce. Mizeria noastră, dacă ai cu ce să plătești, se poate tipări. Durerea ne autorizează auto-compătimirea și furia. Cei cu bani râd mereu. Ei, spectatori. Ei, trofeu. 30 Cum este tristețea: Cuvântul tandru după alt cuvânt tandru sucombă înainte de a te salva. Cum e neputința: Ești un sculptor și nu-ți poți mișca brațele. Marmura te privește fix în ochi plină de dorință. 31 O ceartă între noi este ca și cum aș fi ars într-un lift la etajul 12 sau înecat într-un autobuz răsturnat de un torent este ca și cum m-aș trezi cu bisturie aranjate pedant pe pieptul meu, ca și cum aș fi avut nevoie de un transplant de inimă atunci, în 2007 să mă cert cu tine este cu neputință pentru că șoapta care spune că nu m-ai fi iubit niciodată devine posibilă… inima mea e un motor la ralenti. în hubloul mic, departe, ochii tăi, o mare neagră, cu vele albe. 32 La anu’ la Ierusalim... a șaptea zi Shabbat cu clopote-n biserici noi stăm pe King George așteptând trecerea Reginei iată, vine, beată de istorie unghii sidefii, parfum de opium arheologic. stupefiant! vine să-și cerceteze neamul. în jur, bărbați și femei, nimic notabil sau poate, totuși, ceva : fardurile doamnelor. și câțiva corbi care-și scot ochii pentru o rămășiță de sandvici. ce importanță că printre oameni sunt doar un poet trebuie să existe și pentru mine un desert, memorii îmblânzite, arme de rezervă, mănuși dacă este frig, să pot să dau cu zarul, să aleg abaterea din calea justă… e bine că mă trezești la prezentul perfect distrat cum sunt am uitat să-mi sting țigara pe care nu știu când am pus-o în buzunar... 33 Dilema iubirii am stat pe gânduri. pentru tine am de ales între delicat și furtunos înălțimi fără scară mângâieri ce potolesc orice ocară în sfârșit, ajung și la dorința ta ascunsă, unde o ții? în care loc? ești peste mine sau între noi, înlănțuiți? îmi beau cafeaua și tu simți că sunt în nori te privesc și nu știu să răspund : ce mi se întâmplă? 34 Pe o stradă romană Un poem în naștere, (îi plăcea tânărului Marțial să spună), este ca un cadavru străin care a eșuat la țărmurile noastre. Apoi făcea o pauză pentru a lăsa metaforă să se instaleze, în timp ce audiența părea copleșită de înțelesul vorbelor Voi citi acum versurile unui poet roman puțin cunoscut, le-a spus el, fixând un punct în obscuritatea din sala auditoriului (trebuie spus, publicul fusese adus cu forța) * Valurile iubeau cadravul poetului în joacă, îl împingeau pe plajă, apoi îl rostogoleau spre mare din nou. A fost găsit pe nisipul cald împrejur, câteva urme ale sirenelor nubile * 111 străini într-o barcă găurită erau prea mulți, iată, oceanul se umple cu poeme, unele scrise în limbi din trecut, altele în limbi necunoscute… 35 * Iată-mă, aici, afară! Vă pot vedea Voi nave cu vâsle strălucind la orizont, Striga tânăra femeie pe care nimeni nu Părea să o audă sau, poate, nu a spus nimic, Tăcută ținându-se de marginea bărcii Plutitoare în derivă, printre cadrave * O poezie care a plutit atâta timp, devine un tsunami, turiștii nu știu ce să facă, să părăsească plaja sau să rămână parte în spectacol? Vizibilitatea cea mai bună Se află pe partea pustie și sălbatică a falezei. Chiar aici. Nici urmă de cadavru… 36 Rostul zilelor noi …nu ne putem iubi în sensul clasic notiunea e uzată, desuetă modernismul meu, angoasele mele existenţialiste nu te cuprind, după cum nici acordeonistul nu poate cânta o simfonie aşa şi noi doi bâjbâim prin zile fade prin desculţele întâmplări ale fabulei cu pitici şi năluci încleştaţi în lupte mentale cine pe cine? a cui e victoria gândului? ce ideologie ne mână către vidul milei de sine pe care tu o numeşti destin, iar eu o desfid cu creionul în mână făcând acolade pe hârtia şifonată suport de susţinere pentru un poem capodoperă despre traiul comun…ai observat și tu, poate, caprele înţelepte se ţin după bătrânul câine numai el ştie unde e stâna, sudul şi fântâna mălaiul, cuşca de fier, rostul zilelor care trec. 37 Văzul aud tot văd tot sunt pretutindeni şi nicăieri azi nu exist, mă deplasez pe toate axele şi variantele cardanice trec din real în imaginar şi invers doar să te prind de gleznă să te târăsc în vizuina mea luminată am pus tămâie, mirodenii turceşti, miere şi ambrozie pentru fața ta mirată de desfrâul inimaginabil cu care te răsfăţ eu, omul de rezervă. suntem împreună de un secol trăim o decadentă elegie un fel de orgasm simulat o beţie a gândurilor incompatibile inutile, false ca un pian dezacordat sau o fecioară fără sex. e doar o idee care te macină zi de zi, oră de oră, o vulgară depresie, dar reușim să le zâmbim babelor de pe banca comunală, care băgate în seamă îşi aranjează perucile, cu o grăbită cochetărie... 38 La plecarea lui Umberto ECO Muezinul zbura împreună cu noi şi striga în microfon: rugaţi-vă ! sunt în delir (şi îşi ducea palma la frunte) vulturi orbi ne purtau peste case vedeam prin ochelari infernul din ceaţă în haremuri, dansuri desfrânate femeile de ceară picurau lacrimi înroșite nimeni nu le prindea cu plasa de fluturi nimeni nu arunca cu pietre şi nici cuţitele nu sclipeau în umbră iubita mea îmi şoptea: te părăsesc nu mai am nevoie de tine, ar trebui să te muţi în grădina celor cu păr alb să te obișnuiești cu prezentul bătrân şi din ECO-ul glasului ei începu un tsunami cădea tencuiala de pe case, clopotele spărgeau liniștea toamnei noastre, păsările se întorceau în cuiburi fără pereche, stinghere, se spărgeau în cădere păsări din cristal, le adunam derutat încercând să le salvez… nimic nu va mai fi ca înainte, mi-a spus ar fi timpul să pricepi… 39 40 Pentru cei din jur Nomazii au ucis și înainte, cum să găsești cuvinte pentru a descrie piatra grea primită în parbrizul care nu poate să te apere... Înaintea noastră se numărau dezastrele pe care le confecționam cu propriile noastre vieți, dar Numărătoarea din cap și cea electronică nu dau același rezultat. Eu sunt un neîndemânatic, un distrat. Mă găsești pe un drum verde, care urcă printre câmpii verzi. Sunt vizibil pe calul meu de la mile distanță. Și eu, și el luăm azimut contururile munților până apune soarele. Mă rog pentru voi, cei care vă refugiați, cuvintele pe care le spun sunt punctul final al unui drum otrăvit, vocea mea sună ciudat chiar și pentru mine. Sunt întrebat de ce tresar… "Tăcerea umanilor", răspund. Crucea drumurilor este aici, voi spre soare, eu în întunericul din urmă. 41 trei cantece de salut defazate temporal Cântec pasiv Plecarea la război este un tremur de genunchi deşi port arma atomică în geantă iar masca de gaze e valabilă 5 ani cu instrucţiuni precise, tipărite bilingv caut adăpostul apropiat, plin de igrasie aşteptăm sirena care urcă şi coboară în tonalitate (în caz de atac va suna prelung) copii să-şi plieze şotronul bunica să fie abandonată doar a trăit destul... şi păsările se vor descurca ele au instincte de conservare, ni se spune zborul lor înșurubat aduce vijelia deschid umbrela să mă apăr de ploaie, inutil, cum să mă apăr de vânt? 42 Cântec indian de pace când văd un duşman ştiu că săgeata mea care șuieră sălbatecă îl va trânti în mocirlă întins în noroi un timp își va chema frații, apoi, tot mai stins, sângerând, va fi înghițit de pădurea rece care compostează organic. imediat ce am trimis săgeata, mă doare trimit mesaj strămoşilor mei, îi implor să schimbe dușmanului nenorocit soarta să fie lăsat în viață, să fie abolită moartea. 43 Cântec de consolare el a pierdut-o definitiv, acum caută pe buzele oricărei iubiri efemere buzele iubitei, îmbrăţişând orice trecătoare întâmplătoare se aruncă asupra ei ca şi cum ea ar fi iubita lui, a lui. a pierdut-o definitiv, acum o caută i s-a spus…că ea vrea să se salveze din păcat, de dorinţele nestăvilite, de pasiunea care o ruşinează. acum e timpul, aşa a zis, să se salveze. el a pierdut-o definitiv, parcă nici nu ar fi existat vreodată , caută pe buzele altora buzele ei, să afle la modul indirect, ce va urma, dacă… 44 Eu, în casa mea este frig în casă, o casă speriată privind la fereastra unei alte case eu, în casa mea, la un pahar cu apă strânsă din respirația plantelor mele așezat comod în balansoarul viselor mele, toate la fel. un străin a aprins un foc în dormitor s-a încălzit fumând o pipă, apoi a cioplit numele femeilor din trecutul care pare a fi al lui, pe pereții rugoși ca inima frântă, ca țărâna uscată. 45 Zborul ciorii văzusem cioara, umărul meu aplecat în încercarea de a-i prinde umbra, apoi am vazut colivia, ciudată confecție din oase fragile, ianuarie 23 sau ceva mai devreme, copiii o pedepsiseră la chinuri o funie, prin aerul rece prin gri-ul iernii crispat zbaterile mele, poet fără destule cuvinte așteptând lângă linia de tren ruginită ca mirosul războiului început să dispară, să se ducă, să piară corvida descurcăreță se eliberase de mult zburând în noapte peste linia de front dintre pace și sânge... 46 Purim 2022 Anunțul dupa Corona suna cam așa: A venit un nou an trântind ușa: Aici sunt ! Cu oportunități noi, cu propunerea de a escalada Speranțele Până în culmea lui a fi ! Infinitul zace neexplorat, nu sunt resurse, Filosofia nu are răspunsuri (niciodată nu a avut) Zilele vor fi bune, în general Vacile dau același lapte, grâul crește auriu, Iar noi am putea fi zei și nu strigoi, doar un mic efort, Haideți pe culmi, să râdem de vulcani și de tsunami Îmbrăcați în Icar, Superman sau Wonderwoman 47 14-13 limbi Zvon: “S-a deschis o biblioteca la Ravenna” ...și de îndată acești cititori se încolonau în patru labe, scurmând pământul reavăn, acum decorat cu fetițe de cor îmbrăcate în alb imaculat, invitând omul abstract să urce în căruțe de fier, cu roți de fier și harnașamente de lumină verde care prevesteau un exod iminent spre curtea Papei. Apoi urmau saltimbancii, ghicitorii în talpă, prizonierii vizigoți care rodeau cu dinții orice gratie de fier sau lipsa ei, tot la fel era, căci evadau noaptea ca să revină dimineața la numărătoare vizirului și la supa caldă de găină. Cărțile alfa se aliniau ultimile dând cu tifla omegelor, și, din cauza acestui conflict rasial, primeam toți pe spate bice bine țintite, ocări, urina acidă a femeilor gravide și blestemele birjarului, copleșit de atâtea eșarfe colorate și care ne înjura în 14-13 limbi că să pricepem că se făcuse târziu și muntele dispărea în zarea monotonă, ... nepricopsiților, analfabeților... striga, bătând caii cu sete... Notă: comentarii făcute din balconul hotelului 48 cercul se închide (cu litere mici) cercul se strânge aerul se termină timpul se închide Gările dispar părăsite de trenuri metalice fără suflet (este evident, nu au aburi). Vapoarele aşteaptă scufundări imininente. Elimină timpul şi ai să vezi. În formula cu axa temporală fă-l pe T=zero, ce vei capăta? Un punct. Infinit sau zero, egali ca doi baroni la un duel cehovian. Stau pe balcon la un hotel în Playa Major şi observ forfota, copiii zburdă, mamele împing cărucioare cu dantele şi umbreluţe. Bărbaţii citesc ziare la răcoarea palmierilor. Repet scena după 50 de ani. Totul e identic, alte personaje, alte ziare, întâmplările sunt la fel. Hainele, nu. Clima o ia razna, politica devine imposibil de strunit, se vorbeşte de război. Apar fabricanţi de măşti de gaze, de săpun, conserve pentru o foamete iminentă, la subsol. Te învârţi speriat, căutând partea mai solidă a casei unde să te poţi ascunde. Bombele de azi sunt mai sofisticate. Pericolul vine de la sud-vest, de la nord-est, marţea şi joia, de sus, dar şi de jos, din canalele pline cu şobolani inteligenți. În văzduh, păsări surde cu ochii verzi (de la razele gamma). Soarele pare dilatat, prin nori eliptici cu pete regulamentare. Colectăm apa în gură, să fie. Pisica stă la geam aşteptând debarcarea. Doar peştii din lac habar nu au prin ce 49 trecem, se bat pentru o musculiţă gustoasă cu vederi de stânga. Se deschid adăposturi, se mătură intrarea la spitalul deghizat în casă de toleranţă. Doctorii circulă pe cai recrutaţi, mascaţi în cowboy, cu pistolul pregătit, flirtând cu surorile-maici-jongleri. E una care dispare la comandă şi reapare la 2000 km distanţă pe post de pompier decorat de regină. Totul pare perfect, pregătit pentru apocalipsa din noi, eu însumi mestec mulţumit o caramea cu gust de slănină, o delicatesă rarisimă din vremurile minunate de dinainte de război. Va urma un desen de Mugurel Barbulescu: 50 Nemulțumirea de seară Privesc în jur ca și cum aș fi acolo unde nu am fost eu, cu conștiința mea vinovată... de ce accept ? eram cândva un luptător frica s-a așezat în mine? Fără cuvinte privesc strălucirea stinsă a serii, ca printr-un val în fereastra acestui tren de oraș provincial în târziul cerului de la apus vârfurile copacilor stau în amurg. clădirile cenușii, arse, se prăbușesc ca un val... Umbre multe, umbre frumoase, pentru multe, pera multe lucruri urâte. * inspirat de un restaurant local care a luat foc si a ars până în temelii. Un singur obiect a rezistat, o piperniță plină cu boabe, martore ale dezastrului. 51 Pomi radicali Pădurea se strânge şi pulsează au intrat tăietorii de lemne adânc în seva cuvintelor Pădurea se sfătuieşte în freamăt de frunze pomii se leagănă concentric, inel, inel, decapitaţi după vârsta lor ultimii sunt foarte tineri tancurile calcă liziera un zvon aduce pe afet pădurarul împuşcat partizanii au fugit să caute orizontul pacea nu se lăsă prinsă de călcâie în gamelă mă reflectez ca o rază de soare sunt un pom radical, fără crengi, frunze fără rădăcină… 52 Pisica de Cheshire * Un zâmbet plutitor Deconectat de faptele nefericite Ale lumii naturi, Ale lumii poftei Oamenilor Încearcă să-mi tai capul, poftim, Încearcă acum, într-adevăr, nu ne Aflăm în aceeaşi ordine cronologică A numerelor lar petrecerea cu ceai, mărturisesc, Nu este ceva pe placul meu. Dimensiunea are grijă să scape Din chinga necesităţii… * Personaj din cartea Alice in Ţara Minunilor, de Lewis Carroll 53 26 august aparatul foto vorbitor spune să-ți spun că ești o femeie frumoasă mă surprinde parfumul lui bărbătesc, (Sauvage, Christian Dior?!) mă somează. spune-i,"te iubesc" pe un ton nu foarte bine ales care sparge toate geamurile. dar eu sunt timid, tu știi las baloanele din tavan să dea luminii perspectiva unei silențioase declarații 54 9 versuri + 1 Tu începi, tu ești prima Iei prietenia noastră și o Legi de viață, barca la mal Viața nu ştie nimic despre Toate acestea, dar acceptă. Eu simt un parfum de fericire, (Fericirea se poate inhala?) Tu mă inviți lângă tine Mă întrebi dacă înțeleg ceva… Eu nu răspund. Tu nu repeți. 55 Schele (citit cu o voce de femeie) Când tu ai pregătit schelele, Eu am rămas în întuneric. Când tu ai început să te caţeri Etaj cu etaj până la al nouălea (parcă), Eu am rămas în întuneric. Când tu te-ai uitat de sus la mine (Dezbrăcată, tocmai ieșeai din saună) Am rămas în întuneric. Când tu ai repoziționat schelele, Am decis să ies din strania ta casa Nu înainte de a mătura pudra oaselor Din terasă. Moment în care irisul tău Și-a revărsat în scleră, cu furie, tot albastrul. 56 Dincolo de somnul meu e un tablou Cu Imaginea inversată pe perete Eu nu mă trezesc din el ci, noapte de noapte, Îl tot hoinăresc. Pe poteca întinsă, în zare, Cronologia genealogiei omeneşti. 57 Celor Îndoliaţi Zvika-mi arată pe telefon o poză de înaltă rezoluţie el m-a fotografiat ţinând-o pe Mama, astfel încât ea să fie ruptă de propria-i pieire noi stăm la coadă: Mătuşa Zoya mătuşă Sima mătuşa Mania, Mama şi eu în maşina de la Hevre Kadishe fiecare dintre noi îl numeşte pe mort altcumva Ilya Ilyusha Eliyahu locul tău în ceruri e asigurat O scenă dintr-un film de Fellini, spui tu, Uită-te la geanta Gucci a mătuşii tale drăguţe cu pălărie de ocazie şi o bucurie neagră în ciorapi de nailon transparenţi în sandale Pip Toe Toţi făceau parte dintr-o scenă şi numai eu am deschis gura, mare şi tare ca moartea, strigându-l: Pa-pa Atmosfera Ierusalimului a tras cortina, tu așteaptă-ți rândul, Nu ai voie să chemi această moarte acum. Moartea nu se fură. 58 Eu nu am plâns când Papa a murit Mama a plâns ca un act de desprindere ca o ceremonie de îndepărtare prin care se despărţea pentru totdeauna rămânând ea însăşi şi-atât Eu nu am plâns când Papa a murit el se uita la mine Urmărindu-mi de departe privirea nu m-a lasat singur Mi-a indicat direcţia ferindu-mă astfel ca să nu cad În ucigătoarea gaură neagră… 59 Homo poeticus Asta ar trebui să fim. Nu, aici nu-i El Dorado Nimeni pe lumea asta nu îţi promite că vei găsi aur pe o stradă albastră. Există o conştiinţă diferită, care îţi permite să avansezi, să crești, să-ţi foloseşti imaginaţia şi să rămâi liber, condiția necesară ca să-ți fie bine să fii protejat de virusul morții. Mai presus de orice, acum, Când suntem în pericol de a deveni Homo roboticus, să ne amintim: poezia poate salva elementul uman. Citeşte poezii! Ascultă poezii sau scrie! Experienţa aceasta bate orice sinucidere… Cuvintele te vor feri de rele cuvinte. Să ne păstrăm raţiunea, fiindcă toate celelalte lucruri au fost deja decise. 60 Am găsit fotografii din copilărie Tata ne-a dus, pe mine şi pe fratele meu Leon, împreună cu prietena noastră Nana, să facem o fotografie cu sculptura lui Lenin Era 1 mai 1952. Nu este nevoie să-ţi mai spun că sculptura respectivă nu mai există, este doar un fragment de istorie. 61 Nu-mi răpi o parte din durere nu îmi smulge o parte din durere împachetează-o într-o piele de peşte nu mi-o lua, mai bine, scrie poezii despre ea nu şterge cu fâşia de durere ruptă din mine sângele care curge, ajută-mă cu o presiune apăsă-mă, bandajează-mă, rana mea cea veche trebuie să coaguleze pune-mi un bandaj transparent, să pot vedea. 62 Enfant Terrible Un joc de pe Facebook mi-a arătat că, din punctul de vedere al certificatului sănătăţii mintale, eu sunt o persoană amuzantă şi generoasă prea nebună ca să umble liberă prin lume. Tata obişnuia să-mi spună ce e scris pe verso: o să ai parte de vacanţe lungi, dacă te porţi bine. 63 Testament Orice poet, spre apusul vieții sale își va făuri o sabie de samurai, o va păstra aproape de piept lângă condeiul de scrib, cu penița tocită de semne caligrafice confiscate cu scopul de a schimba lumea Când va veni vremea plecării, va înmâna sabia copiilor săi spre păstrare, (nu mulți știu că este făcută din lemn de vișin) până ce copacul din ea va înflori peste fiecare cuvânt al omului... 64 La noi, în deșertul Iudeea Am întâlnit pe drum o femeie, Un bărbat, și un copac care se închinau În fața vântului. Ceva mai departe, un măgar se plimba Și mai departe încă, un morman de pietre. Și în trei mii de leghe ale spiritului meu Nu a existat nimic mai mult decât cele cinci entități : Un copac, o piatră, un măgar, O femeie și un bărbat. 65 O întrebare Creație sublimă, subțire, rafinată, proiectul pirografic al soarelui pe un cer auriu, Mândru în arșiță, phoenix dactylifera, marele curmal negru indică direcția: SUD! Unde este verdele, palmierule? Unde sunt frunzele, curmalele? Nimic nu mai crește pe pamânt Nimic nu se coace. Nici în Sud… 66 Nepoatei mele JOY Ziua de azi, e la fel ca ieri, îmi petrec dimineața Scriind, apoi, când fluxul se va retrage, mă voi Plimba pe linia de nisip alb în căutare de emoții. Uneori găsesc cochilii de nautilus. Uscate. Uneori. Dar Joy, ceea ce vreau cu adevărat să găsesc este O sticlă perfectă, învelită în velă de corabie verde Ca menta. Te voi învăța cândva despre suflarea sticlei, despre Plasele de pescuit și despre marea care a adus sticla Tainică, tocmai din Africa, departe de Israel, locul În care te-ai născut, Joy. Voi continua să pescuiesc Mesaje, să descifrez legătura cu strămoșii mei și sper Ca strategia să mă conducă la tine, tu, viitorul meu… 67 Vă rog, unde este Sudul? mi se pare că stelele au murit, nimeni nu se mai încumetă să le numere dincolo de orizont, dar eu, anxiosul, echipat cu lunete mă întreb unde este Sudul, de ce culoarea arămie a dispărut de pe cadranul busolei… am putea pune un samurai de cârpă de pază norilor în seara aceasta irizată copiii au reușit să-și adoarmă bunicii și vegează să nu se certe visele rătăcite căzute din pat, melancolice fantome ce se clatină buimace, mângâind în somn copilăria unora, pierdută, copilăria aceasta, care abia începe… 68 Logica empirică se spune că flacăra lumânării în noapte este pentru molie luna de pe cer, după cum licuricii, în beznă, aprind cu ritual lanternele lor sclipitoare oferind pretext speranței, spectacolul misterios al vieții neprelucrate, încă, aceeași buclă, diferite secvențe într-o suită de încercări care au ca scop mișcarea pe linia dintre început și sfârșit, punctul în care determinismul este suportabil și repetiția bate motivația. 69 Elateea aș sta cu tine pe podea, nemișcați, îmbrățișați ca într-o statuie greacă. împărțim spațiul tridimensional al sufletului, nufăr plutitor fără floare, îmi atragi atenția prin semne tainice răspund prin cercuri de fum de țigară potrivit cu o seara incredibil de moale în timp ce viața trage la vâsle, cu greu. trezit din reverie, încerc să te ating, dar tu nu ești decât un gând, cu o ramă frumoasă 70 71 Fotografia din fotografie fotografia este din anul 1946 - sfârșitul toamnei sau începutul iernii trei femei stau pe treptele unei case de țară, cu o ferigă în dreapta lor, un șezlong pe verandă. iedera aspră cade de pe balustrada joasă, alte vrejuri urcă pe coloana de lemn de la marginea terasei, dispărând în partea de sus a imaginii. femeia din mijloc, ține în brațe un copil de câteva luni sau mai mult, poartă o rochie albă, se pare, zâmbește... 72 bebelușul aș putea fi eu (sau oricare altul) părul fin adunat cu o fundă, (moda de după război) mama mea este calmă și senină, frumusețea ei nu se află în machiaj și coafură, ci în suflet, bunica, la fel de frumoasă pe vremuri, șade în stânga ei, căruntă și îmbătrânită la numai patruzeci și opt de ani de prea multe griji. mama ei așezată în dreapta, disponibilă să accepte altfel timpul, costum negru cu un guler din dantelă de Paris. mi-aș dori să pot intra în tablou, să le admir și să le ajut, dar scamatoria aceasta nu-mi iese, tot ceea ce pot să fac este să-ți ofer ție, copilule, fotografía din fotografie. ai milă de noi, păstrează-ne tu, în aminire! 73 O icoană de Paște Cred că te-am zărit cândva pe zidul unei biserici Și, totuși, cred că nu erai tu... stai… nu, nu era o biserică, Ci o casă cu garaj, poarta dinspre stradă sau, poate, ieșirea dintr-un metrou parizian Probail că nu era chipul tău, ceea ce zărisem doar o stranie asemănare… Nu, nu erai tu… mai mult ca sigur că nu erai în metroul acela În zilele de Paște în care cerșetorii cerșesc îndurare Tu erai în spatele unei vitrine, o icoană pe sticlă, pictată cu mâna stângă, începută invers, În timp ce dreapta dădea de pomană… sunt nesigur, din nou, nu cred că erai tu În icoana aceea tristă și, nici Paște nu era, cum e azi Ciudată întâmplare dintr-o zi aproape obișnuită. 74 Despre viteza luminii în miere când vreau să văd cu claritate ceva folosesc un borcan cu miere de albine prin el se văd constelații-n paralel în clipirea candelei deja aprinse fotograful încinge magneziu c-un licăr scurt, o antică ruină se așază-n poza-i ordonat, la fel ca umbra și lumina pe retină apoi un meteor apare și dispare prin straturi dense de culoare câte flori presate care îmi amintesc că mai întâi răsar, apoi pălesc exact la fel ca și mine... 75 Venera la muzeul comunal Uite-o pe Venus... aceasta nu e Venus, nici nu seamănă cu pictura ei este un fals ecran care o prezintă pe Venus Un film cu o actriță în locul lui Venus În film, femeia visează că e Venus Prietenele o strigă Venus dar nu e Venus este un surogat de Venus se dă drept Venus, fără să fie Venus E o femeie fără scrupule care se crede Venus ca și statuia de ghips pe care un turist a scris Venus. cunoscătorii scuipă statuia cu dispreț naivii cred că e Venus și se fotografiază cu ea nu e ea, doar au plătit un bilet pentru Venus Toți în muzeu cred că e Venera, mai puțin Venus Sculptorul a lucrat cu dispreț la Venera uite muntele venerei, e pleșuv, nici sânii nu-s ai Venerei Și de ce pe etichetă scrie Plato? Da! acesta este Plato! de ce nu ne-au anunțat de la intrare? Ce minunată e statuia lui Plato! 76 Staţia în care (ne prefacem că) luăm tramvaiul cred că mă opresc aici, dragă colegă de abator… am tăiat destule capre culturale, am studiat cu dispreţ frumosul din urât şi nostalgicul din bălegarul intercultural în care ne scufundăm, în timp ce unii se iubesc, alţii divorţează cu simplitatea pufăitului unui tractor stalinist stricat în lanul de cânepă. ce bine e să fii prost plătit, poet la un ziar politic, hidrant între etajul trei şi patru. până şi bocancul lui Maradona are o viaţă mai interesantă, mai plină de emoţii la gol și goluri estetice aflate în verdele gazon. tu, eu, nu putem seduce nici măcar un sfânt creştin, sau porumbiţa păcii eliberată de pe o pânză de Picasso, pusă la uscat sub streaşina cu ciori invidioase. câte nu am încercat, spartul vitraliilor, arsul celuloidului, imitarea soldaţilor invalizi mental şi fizic, magiun pus în galoşi, sticla pisată în pantofii balerinei, opium pentru muncitorii de la macarale…ce frumos plonjau în gol de la înălţimea vulturilor, mirându-se o clipă cât de mici suntem, câtă nedragoste consumăm în încercarea de a epata publicul de gură cască care strigă un vaaaiii, neconvins, sceptici ca sacul de tărîţe, apoi luăm tramvaiul 7, transpiraţi, ca într-o grotă. Altamira, închisă pentru lucrări urgente, printre şoapte şi plânsetele unui prunc uitat pe banca din spate, lângă o sacoşă, plină ochi cu tuberculi de cartofi frumos încolţiţi. 77 Cuprins Cuvant Înainte .......................................................................... 3 Camera 13 .............................................................................. 12 De unde am venit .................................................................... 13 Zborul unui mamifer ............................................................... 14 Undeva la est .......................................................................... 15 Turnul Babel ........................................................................... 16 Vin Krushii ............................................................................. 17 Clinca viselor .......................................................................... 18 Café Bauer .............................................................................. 19 O cină la castel după protocol ................................................. 21 Ciobul și umbra lui ................................................................. 23 Eu, la pian............................................................................... 24 Requiem pentru Cezar............................................................. 25 Viața imaginată ....................................................................... 26 De Holocaust, celor rămași fără părinți ................................... 27 78 Hotel la marea moartă ............................................................. 28 Pod ......................................................................................... 29 Au venit la masă... .................................................................. 30 O ceartă între noi .................................................................... 32 La anu’ la Ierusalim... ............................................................. 33 Dilema iubirii ......................................................................... 34 Pe o stradă romană .................................................................. 35 Rostul zilelor .......................................................................... 37 Văzul ...................................................................................... 38 La plecarea lui Umberto ECO ................................................. 39 Pentru cei din jur .................................................................... 41 Cântec de consolare ................................................................ 44 Eu, în casa mea ....................................................................... 45 Zborul ciorii ............................................................................ 46 Purim 2022 ............................................................................. 47 14-13 limbi ............................................................................. 48 Nemulțumirea de seară ........................................................... 51 Pomi radicali........................................................................... 52 Pisica de Cheshire ................................................................... 53 26 august ............................................................................... 54 9 versuri + 1............................................................................ 55 Schele (citit cu o voce de femeie) ............................................ 56 Dincolo de somnul meu e un tablou ........................................ 57 Celor Îndoliaţi......................................................................... 58 79 Eu nu am plâns când Papa a murit ........................................... 59 Homo poeticus ........................................................................ 60 Am găsit fotografii din copilărie ............................................. 61 Nu-mi răpi o parte din durere .................................................. 62 Enfant Terrible........................................................................ 63 Testament ............................................................................... 64 La noi, în deșertul Iudeea ........................................................ 65 O întrebare .............................................................................. 66 Nepoatei mele JOY ................................................................. 67 Vă rog, unde este Sudul?......................................................... 68 Logica empirică ...................................................................... 69 Elateea .................................................................................... 70 Fotografia din fotografie ......................................................... 72 O icoană de Paște .................................................................... 74 Despre viteza luminii în miere ................................................ 75 Venera la muzeul comunal ...................................................... 76 Staţia în care (ne prefacem că) luăm tramvaiul ........................ 77 80 APRECIERI Adrian Grauenfels e dintre autorii care știu a profita de democratizarea în curs a discursului prozodic dintotdeauna în permanentă contemporaneizare. Întâmplările vieții sale pluriforme ca recepție și manifestare, achizițiile entropice ale destinului i se întrupează în spiritul, în ideația poeziei ce i se poate întâmpla firesc, „răsărite” din prezent sau din memorie („Aleg dintre cuvinte pe acelea care trec din memorie în carne”.), din simțire (întrebându-se: „de unde găsesc unii sensibilitate când afară mișună lupii și corbii?”) sau din informație, când, să zicem, caută în „catalogul industrial/ cel cu 24.000 de tente de vopsea”. Dar mai e și un alt spațiu generator de poezie, clinica viselor, minunile întâmplate, „operate” în ea, apoi „expulzate” în viața și supraviețuirea poeziei, când timpul și verbul sunt transformate în încredere (ca să parafrazez unul din versurile sale). Întinsurile inspirației și gestației artistice se întind de la murmurul psalmilor biblici la vibrațiile enigmatice ale roboților de pretutindeni, exact în spiritul democratizării prozodice. Și, e de presupus, a modificării modului/modalităților de a recepționa poezia a cititorului din acest prim pătrat al secolului XXI, cititorului căruia parcă Adrian Grauenfels îi spune confident: „Între acum și acum/ între sunt și ești/ cuvântul Pod”. Cuvântul pe care și în care se circulă în multiple sensuri, dar mai ales în cel de întâmpinare, de întâlnire. Viteza sensurilor poate diferită, însă totdeauna poetică: precum cea a luminii prin miere sau prin untdelemnul din candelă, precum cea a unui meteor „prin straturi groase de culoare” sau, pur și simplu, ca viteza vârstelor omului, 81 poetului, printre straturi de flori (dar și de verbe!) „care îmi amintesc/ că mai întâi răsar, apoi pălesc/ exact la fel ca și mine...” Ca și tine, cititorule. Leo Butnaru Adrian Grauenfels face parte din cercul meu, nu foarte larg, de poeți contemporani de limbă română care îmi plac foarte mult. Nu am citit încă vreun poem de-al lui care să nu mă pună pe gânduri. Nu am citit tot ce a publicat, dar mai multe zeci de poeme am citit cu siguranță. Și de fiecare dată s-a produs același efect, indiferent dacă poezia actualiza un motiv biblic, asocia misterios un peisaj deșertic sau, din contra urban, cu formule gnomice sau explora în spirit avangardist limitele limbajului sau imaginarului. Eu cred că rostul poeziei e să te pună pe gânduri, să te provoace la întrebări, nu să te delecteze, să te uimească sau să te edifice etic la modul școlăresc. Adrian știe foarte bine lecția aceasta, așa că, în vreme ce citeam Vă rog, unde este Sudul?, am avut parte de tot atâtea căderi pe gânduri câte poeme are volumul! Și încă și de mai multe întrebări... Liviu Antonesei 82 Om cu ochi mari de copil care înregistrează tot amănuntele arhitectonice ale clădirilor din viața anterioară, iubirile cu anotimp limitat dar ciclic, războaiele și grija familiei din țara grea dar unică singura în care mai încearcă să viseze viitor ultimei nepoate simbol al speranței inocente, Adrian Grauenfels crează o viață paralelă prin poezie, refugiul în spațiul cuvintelor care transformă totul în posibil, timpul nu e oprit ci lărgit la infinit în toate dimensiunile dintre ieri azi mâine și aici, în mintea și sufletul lui cu visele de eliberare - zbor continuu în toate spațiile alese "sunt în control pe nemurire" - zice poetul - prin imagini și imaginație transform prin ele realitatea în propria-mi poveste și ne invită de când îl cunosc și iubesc - vrajitorul meu preferat- să pătrundem în împărăția cuvintelor lui - locul miraculos în care încă totul este posibil. Beatrice Bernath. Eu cred că poetul e undeva, la marginea mării celei moarte. Doar Luna-l veghează și știe ea de ce. Îl văd cum se apleacă. Alege din cuvintele ascunse în nisip. Când Luna-l aprobă, îl trece la cele alese. Noi doar le citim. Și nu știm să-i mulțumim că ne alintă cu frânturi nerostite de viață... Eugean Matzota 83 Adrian Grauenfels, Continuum, poezii, Kaddish: Leonard Bernstein, versiunea română: A. Grauenfels, Desene: Baruch Elron, Editura Saga, Israel, 2018, 102 p. Poetul, traducătorul (din ebraică şi engleză în română), editorul şi ziaristul Adrian Grauenfels a ajuns în oraşul nostru cu ceva vreme în urmă, la „Poezia la Iaşi”. De atunci am mai colaborat la câteva proiecte, cel mai recent o microantologie de poezie cu autori de limbă română, dar nu numai, din Israel. Acum însă vorbim despre o carte compozită a sa, în care versurile personale sunt alăturate unei traduceri a textului lui Leonard Bernstein, din Simfonia a 3 a Kaddish (a cărei versiune ebraică după care a lucrat A.G. este semnată de Dori Parnas). Mă voi referi de acum la versurile lui Adrian Grauenfels, nu la Kaddishul lui Bernstein (despre care notăm doar puterea de sugestie versetelor, care, citite pe muzica marelui muzician sau nu, au o solemnitate aparte, dar şi fluența în limba română, dată de traducător). Născut în Bucureşti, în 1946, viețuieşte în Israel din anul 1972. Acolo, afară de proiectele personale, a fondat/ a lucrat la reviste de artă/ cultură tipărite: „Izvoare”, Babilonul descifrat” (pentru ASILR/ Asociația Scriitorilor Is raelieni de limbă Română), sau pe net: „Secolul XXI”, „Alchemia”, „Nautilus”, "Jurnal Israelian". Scrie la câteva ziare locale, a fondat în anul 2017 editura SAGA, „pentru a sprijini literatura de limba română din Israel şi din răspândire”. A publicat nouăsprezece cărți de poezie, antologii, albume de artă, eseuri, volume de „colaje poetice la 2, 3, 4 voci”, traduceri (din Yehuda Amichai, Paul Celan, Shay Agnon sau, cum e cazul acum, Leonard Bernstein). Continuum‐ul lui Adrian Grauenfels străbate o tematică variată, de la „munca” de poet, credință, revoluții, patriotism real sau dorit, cozile la ghişee, riscul de a ne „prăbuşi 84 pe cimentul civilizației/ în urletul fabricilor de carne şi sodă”, peisaje în care „palmierii se urcă în glorie spre cer”, dansuri şamanice între iubiri şi zaruri din os, cum se păstrează (sau nu) echilibrul în viață (când „un nou născut se naşte/ un mort se retrage” şi „brațele lor se întâlnesc/ şi se salută”…, căci, nu‐i aşa, „totul este deschis, pe față, crud şi la subiect”, şi fie că e vorba despre „discuții despre dragoste şi singurătate, cuce rire şi eşec”, „groparii aşteaptă pe margini fără să intervină/ doctorii scriu chitanțe pentru cei rămaşi în viață”), astronomie, sinagogă ş.a. Toate astea într‐un stil/ limbaj nici ele monotone, curgând între frust şi accente suprarealiste ori „secvențe” á la Dali („Struguri şi banane/ obiecte inutile gata de lansa re./ De sub bolți igrasia se apleacă spre glezne/ Peştii vorbesc epede, înghițind bule, / POEZIA / primăvară 2019 218 exportând confortul discret al burgheziei./ O bubă pe idealuri se scarpină.”; sau: „Tetraedrul este jignit de sferă,/ sfera face curte razei sale,/ raza are rude care locuiesc într‐ un bloc de cub / un tanc trece mândru arătându‐ şi țeava falică./ mică e gloria tanchiştilor care mor de pojar./ un ostaş trebuie să moară de sabie./ victoria, praful de puşcă, medaliile,/ tutunul, piciorul amputat, astea da./ gloria poetului este un moft. viața ia forma unei scoici şi se închide”. Un autor care şi‐a propus un anume tip de discurs, pe care îl construiește folosind un vocabular variat, dar nu sofisticat inutil, neocolind metafora, dar mai atent la ceea ce vrea să transmită şi la imaginea pe care o doreşte. Probabil vom mai vorbi la „Biblioteca de poezie” de Adrian Grauenfels, în calitate de autor sau de traducător. Marius Chelaru 85