Perioada arhaică în Grecia

Grecia micenianǎ din epoca bronzului a fost împărțitǎ în regate , fiecare conținând câte un teritoriu și o populație distribuitǎ în ambele orașe mici și moșii mari deținute de nobilime . Fiecare regat era condus de un rege autoritar cu drept divin ca urmaș al unui strămoș eroic care conducea de la un palat situat într-o cetate , sau din Acropole. În timpul evului întunecat , palatele, regii și moșiile au dispărut , populația a scăzut , orașele au fost abandonate sau au devenit sate și ruine , guvernarea descentralizatǎ fiind deținutǎ de oficiali minori pe o structură tribală .

Până la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr. structura socială se afla sub o presiune imensă și polisurile riscau sǎ intre în colaps.

Agricultorii greci trăiau un stil de viață de subzistență. Hesiod a scris cǎ un fermier grec arhaic putea să împrumute produse de la vecinii săi . Imposibilitatea de a plăti înapoi aceste bunuri putea duce la pierderea fermei sau înrobirea acestuia . Având în vedere creșterea bruscă a populației , terenuri arabile erau întotdeauna limitate și insuficiente pentru a sprijini toate persoanele din Grecia . În 750-600 î.en., Grecia a fost marcatǎ de foamete la scară largă , și în 600 î.en. , aproape toți fermierii din Atena au fost deposedați de proprietățile și au lucrat ca sclavi.

Aristoi , familiile aristocratice , au fost în mod constant în competiție reciprocă pentru a câștiga teritoriu , bani , sau statut .

 

Ca reacție la suprapopulare, problemele economice și creșterea tensiunilor politice în Grecia între 750 și 600 î.en., mulți greci au părăsit Grecia continentalǎ pentru a stabili noi colonii. Unii au emigrat pentru a scăpa de tensiuni, în timp ce alții au fost trimiși în calitate de exilați. Orice expediție consta din aproximativ 100-200 de persoane, mai ales tineri care erau conduși de către un grec nobil, pentru a obține mai multă putere și în căutarea de bogăție în afara Greciei. Un cetățean care a părăsit Grecia pentru a merge la unul dintre aceste colonii a renunțat la cetățenia greacă în schimbul cetățeniei în noua colonie.

Aceste colonii au fost stabilite la scară largă, și au apărut în sudul Italiei, Sicilia, Sardinia, Corsica, pe coasta sudului Franței, coasta spaniolă de est, coasta Mării Negre și Cipru. Aceste colonii nu erau provincii ale polisurilor din care proveneau, erau orașe independente în întregime fațǎ de polisul-mamă din Grecia. Relațiile dintre coloniile grecești și populațiile indigene din țările în care guvernau s-au amestecat - unele culturi au menținut relații armonioase, altele au fost cucerite și înrobite de către greci. O consecință importantă a colonizării grecești a fost răspândirea culturii grecești, religiei și artei de-a lungul Mediteranei.

Succesul excepțional al colonizǎrii în bazinul Mediteranei s-a desfǎșurat în armonie cu consolidarea polisurilor grecești în coeziva orașelor-state cu ordine socială și politică. Acest proces a fost întrerupt frecvent între secolele VII și VI î.en. de către numeroși aristocrați. Tiranii (ce semnifică "conducător al polisului"), au avut tendinta de a configura dictaturi în polisuri, ridica armate, și ataca alte polisuri ca să-și extindă influența. Tiranii nu au fost reformatori sociali, dar în timp ce guvernau au fost forțați să emită legi și sǎ arbitreze disputele. Dezgustul în creștere al grecilor fațǎ de tirani a condus la crearea unor sisteme alternative de auto-guvernare, care în cele din urmă a condus la democrația atenianǎ. Tiraniile nu au fost urmate direct de democrații pure, cu toate acestea, comportamentul lor a creat voința politică printre greci de a dezvolta un sistem mai eficient și echitabil de guvernare.

 

 

 

 

Timp de aproximativ jumătate de mileniu (până la începutul perioadei arhaice) sculptura vechilor greci a avut dimensiuni reduse și era realizată în cea mai mare parte din lemn.Chiar și în acestă perioadă timpurie se observă preocuparea grecilor pentru proporție și armonie.Cea mai mare parte a statuetelor din această perioadă este caracterizată de prezența unor siluete umane care prezentau chipul uman cu ochii ușor supradimensionați și cu un zâmbet permanent numit "surâs arhaic".Siluetele de gen masculin se numesc "Apolloni" iar cele de gen feminin "Kore".

  Odată cu debutul perioadei arhaice grecii încep sa realizeze si sculpturi și basoreliefuri din piatră și marmură.În general ei sunt preocupați de redarea din ce în ce fidelă a trupui și a fizionomiei umane.

  Către sfârșitul perioadei arhaice grecii ajung sa reprezinte trupul uman în mărime naturală începând chiar să creeze compoziții cu mai multe personaje în posturi și dinamici diverse. Exemple : Moscoforul (cărătorul de miel)Cvadrica (conducătorul de car de război) Tiranoctori (ucigașii de tirani).Având în vedere aceste evoluții accelerate tehnica sculpturală cetățenii ajung să estimeze în mod deosebit  sculptura numindu-i cetățeni-artiști sau geometrii.

• Pomeroy, Sarah (2009). A Brief History of Ancient Greece. Oxford New York: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-539267-8.
• Richter, Gisela M.A. (1963). A Handbook of Greek Art: Third Edition Newly Revised. Phaidon Publishers Inc.
• Snodgrass, Anthony (1980). Archaic Greece: The Age of Experiment. London Melbourne Toronto: J M Dent & Sons Ltd. ISBN 0-460-04338-2.
• Watson, Owen (1976). Owen Watson, ed. Longman modern English dictionary. Longman. ISBN 978-0-582-55512-9.
• George Grote, J. M. Mitchell, Max Cary, Paul Cartledge, A History of Greece: From the Time of Solon to 403 B.C., Routledge, 2001. ISBN 0-415-22369-5

• Archaic period: society, economy, politics, culture — The Foundation of the Hellenic World
• The Archaic Period of Greek Art – Columbia Electronic Encyclopedia
• Ancient Greece: The Archaic Period — by Richard Hookero