Metru

Prin adăugarea de prefixe SI, se obțin alte unități de măsură, la diverse scări necesare în diferite domenii de activitate. Aceste unități, multiplii și submultiplii metrului, sunt:

Originea metrului datează din secolul al XVIII-lea^[1]. Au existat două variante:

• ¹⁄_40.000.000 din lungimea cercului meridian sau, echivalent, 10⁻⁷ din distanța de la pol la ecuator de-a lungul unui meridian;
• lungimea unui pendul gravitațional cu perioada de oscilație de 2 secunde.

În 1791, după Revoluția Franceză, s-a ales prima variantă, pe considerentul de-a putea oferi fiecărui stat posibilitatea de-a determina lungimea unui metru. Anume, orice țară are acces la un arc dintr-un meridian, lucru care permite măsurarea lungimii cercului meridian. Deoarece perioada de oscilație a pendulului gravitațional depinde de accelerația gravitațională care la rândul ei variază cu latitudinea, pentru aplicarea definiției este necesar accesul la un punct de pe Pământ de la o anumită latitudine.

În urma măsurătorilor, s-a realizat un etalon constând dintr-o bară dintr-un aliaj de platină, având trasate două marcaje la distanță de un metru unul de celălalt. Ulterior s-a constatat că, dintr-o eroare legată de calculul turtirii Pământului, distanța etalon era cu 0,2 mm mai mică decât definiția originală; s-a stabilit însă ca etalonul să rămână definiția unității de măsură.

În 1960, definiția metrului a fost înlocuită cu lungimea egală cu 1.650.763,73 lungimi de undă în vid ale radiației care corespunde tranziției între nivelele 2p¹⁰ și 5d⁵ ale atomului de kripton 86.

În 1983, această definiție a fost înlocuită cu definiția curentă, distanța parcursă de lumină în vid în ¹⁄_299.792.458 dintr-o secundă. Urmarea este că viteza luminii în vid este fixată prin definiție la valoarea de 299.792.458 m/s.

• metru pătrat
• metru cub