Maximilian al II-lea al Sfântului Imperiu Roman

Copilăria o petrece în casa părinților lui, Ferdinand I și Anna Iagello din Innsbruck. Aici el învață dialectul din Tirol pe care îl va vorbi și ca monarh. Maximilian primește o educație aleasă, el fiind mult mai erudit decât frații săi. La vârsta de 17 ani, în anul 1548, a fost invitat în Spania și s-a căsătorit după dorința unchiului său, Carol Quintul, cu fiica acestuia, Maria. În lipsa unchiului, va domni ca regent al lui Carol Quintul.

În timpul domniei sale sunt o serie de nemulțumiri din motive religioase. Maximilian încearcă să aplaneze aceste conflicte dar este în același timp nevoit să apere propria sa confesiunea religioasă catolică. Prin educatorul său Wolfgang Schiefer, monarhul a avut un contact timpuriu cu ideile religiei protestante, fapt care-l face în oarecare măsură să simpatizeze protestantismul. În războaiele purtate de unchiul Carol Quintul contra protestanților, de exemplu Bătălia de la Mühlberg (1547) la care a luat și el parte, va căuta să lase liberi pe căpeteniile protestante, prințul Johann Friedrich von Sachsen și Landgraf Philipp von Hessen. În planul de succesiune la tron a lui Carol Quintul, care observă înclinația lui Maximilian spre protestantism, va fi prevăzut fratele lui Ferdinand, Maximilian fiind din anul 1548 regentul său. În anul 1551, Maximilian va avea cu elefantul numit „Soliman” o intrare triumfală în Viena. Influențat de elocvența predicatorului protestant Johann Sebastian Pfauser, Maximilian va renunța la obiceiurile catolice, dar din cauza pericolului și dogmelor catolice nu se va converti ca protestant. Maximiliam ajunge într-o situație nesigură, conflictul religios escaladează, iar prietenii protestanți nu-l pot ajuta, în cele din urmă Maximilian trebuie să cedeze și depună în anul 1562 un jurământ de credință ca și catolic. În anul 1564 urmează pe tronul tatălui său dar a propagat o politică tolerantă în conflictele religioase. Sub presiunea catolică, nu acceptă participarea calviniștilor la Confessio Augustana din 1530, unde se va tolera de către monarhii catolici religia protestantă. În lupta de concurență pentru tronul Poloniei, va ieși câștigător în 1575 Ștefan Báthory. Până la sfârșitul domniei sale Maximilian va fi situat între fronturile confesiunilor religioase. Din această cauză, n-a reușit să-și consolideze poziția chiar după moartea sultanului Soliman I cu care se afla în război, el va încheia pacea de la Adrianopol, cu Selim, succesorul lui Soliman. Pe patul de moarte Maximilian, ca protestant convins, refuză să primească sacramentul catolic numit „ultima ungere”.

de Maximilian al II-lea al Sfântului Imperiu Roman în Catalogul Bibliotecii Naționale a Germaniei (Informații despre Maximilian al II-lea al Sfântului Imperiu Roman • PICA • Căutare pe site-ul Apper)

• de Maximilian al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, articol din: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB). Volumul 20, Leipzig, 1884, p. 736.
• de Maximilian al II-lea al Sfântului Imperiu Roman în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL).
• de Biografia lui Maximilian II. Arhivat în 1 decembrie 2007, la Wayback Machine.

 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman