Cuticulă

 

În anatomia umană, cuticula (numită și eponichium) reprezintă un strat gros de celule moarte epidermice sau cheratinocite care produc cheratină – proteine cornoase, care se depun pe partea inferioară a unghiei. Acest strat îndeplinește funcție protectoare, apărând unghiile de bacterii.

În zoologia nevertebratelor cuticula reprezintă o structură dură, alcătuită din mai multe straturi, ce acoperă epiderma corpului. Ea se întâlnește în special la nematode^[1] și artropode îndeplinind funcția exoscheletului.
La nematode cuticula este compusă din proteine, colageni reticulați, glicoproteine, lipide și proteine insolubile^[2].
Cuticula artropodelor conține o polizaharidă, chitină – compusă din unități de N-acetilglucosaminic, proteine și lipide. La unele artropode, cuticula poate fi împregnată cu săruri minerale.

 

În botanică, cuticula reprezintă un strat care este bogat în ceară. Ea acoperă epiderma frunzelor, mugurii de tineri și alte organe aeriene ale plantelor. Cuticula are proprietăți hidrofobe, adică este impermiabilă pentru apă. Datorită cearei, cuticula micșorează pierderea apei și a reduce posibilitatea intrării agenților patogeni.
Principalele componente structurale ale cuticulelor plantelor sunt polimerii: cutin și/sau cutan, și ceară.

„Cuticula” este un termen folosit pentru stratul exterior al țesutului unei ciuperci, sau „corpul fructului”. Termenul alternativ „pileipellis”, termen latin pentru „pielea” unui „capac” (însemnând „ciupercă”^[3]) ar putea fi de preferat din punct de vedere tehnic, dar este, probabil, prea greoi pentru uz popular. Este partea îndepărtată în ciupercile „peeling”. Pe de altă parte, unele terminologii morfologice în micologie fac distincții mai fine, cum ar fi descris în articolul despre „pileipellis”. Oricum ar fi, pileipellis (sau „coajă”) este distinct de tramă, țesutul cărnos interior al unei ciuperci sau al unui corp fructifer similar, și, de asemenea, de strat de țesut purtător de spori, hymenium.